PALATOSCHIZISUL

Palatoschizis (despicatura valului palatin) este o anomalie congenitala caracterizata

printr-o despicatura la nivelul palatului dur si a valului palatin. Palatul dur reprezinta partea
osoasa, iar valul palatin este partea moale a cerului gurii. Valul palatin ("omusorul") este un
apendice muscular situat in partea posterioara a cavitatii bucale, care contribuie la inchiderea
foselor nazale in procesul deglutitiei.
Despicatura velopalatina poate apare izolat sau poate fi asociata cu alte malformatii ale
craniului, in special cu cheiloschizis ("buza de iepure" - copilul se naste cu buza superioara
despicata, dar sunt afectate si nasul, creasta alveolara; "gura de lup" - pe langa buza este
despicata bolta palatina si cavitatea bucala, astfel incat cerul gurii comunica cu nasul).
Despicaturile labio-maxilo-palatine sunt cele mai frecvente malformatii congenitale
craniofaciale. Cheilopalatoschizis ("gura de lup") interfera serios cu functionalitatea
organismului, producand probleme de alimentatie si intarziere in dezvoltarea limbajului.

Factori de risc
Desi, etiologia nu este pe deplin cunoscuta, palatoschizisul este determinat de interactiunea
dintre factorii genetici si cei de mediu. Persoanele cu despicatura de val palatin prezinta riscul de
a avea un copil cu aceasta malformatie.
Urmatorii factorii de mediu au un rol important in dezvoltarea malformatiei:
- consumul de medicamente in timpul sarcinii
- consumul de droguri si alcool
- expunerea la radiatii
- starea de sanatate precara
- malnutritia
- infectiile din timpul sarcinii
- fumatul

Simptome
Simptomele ce caracterizeaza acest defect depind de localizarea despicaturii si de prezenta
concomitenta a altor malformatii faciale. Semnele despicaturii velopalatine sunt prezente inca de
la nastere, si chiar daca nu este asociata si malformatia la nivel labial (a buzei), se pot detecta
usor prin inspectia cavitatii bucale. Copiii care au aceasta malformatie sunt greu hranit, deoarece
suptul si deglutitia (inghititul) sunt afectate de prezenta comunicarii intre cerul gurii si cavitatea
nazala.
Adenoiditele si amigdalitele sunt simptome frecvente la copiii cu cheilopalatoschizis.
Problemele de vorbire, de auz si de dezvoltare a dentitiei sunt comune la copiii cu malformatii
craniofaciale.
Uneori, malformatiile craniofaciale sunt simptome prezente in cadrul sindromului
alcoolismului fetal, de aceea la acesti copii se impune o cautare atenta a altor malformatii, a
dismorfismului facial sau depistarea eventualelor intarzieri in dezvoltarea cognitiva.
Diagnosticul de cheilopalatoschizis se poate pune imediat dupa nastere de catre medicul
neonatolog in urma efectuarii examenului fizic. Se recomanda un examen atent pentru depistarea
altor malformatii faciale asociate (de ex: micrognatia-barbie mica)

Diagnostic antenatal
Afectiunea poate fi diagnosticata incepand din saptamanile 14-16 de sarcina, prin examen
ecografic, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil, fiind in functie de pozitia fatului, de
performanta aparatului, dar si de experienta medicului care realizeaza ecografia.

Tratament
Interventia chirurgicala primara, de corectie a despicaturii de palat, este metoda principala de
tratament. In anumite situatii, sunt necesare mai multe interventii chirurgicale plastice secundare
pentru o rezolvare completa a malformatiei. In functie de severitatea palatoshizisului si de
patologia asociata defectului, precum alimentatia dificila, sunt necesare si alte masuri de
tratament.
Preoperator trebuie intervenit pentru corectarea unor probleme:
- obstructia cailor respiratorii: daca obstructia este minora se poate corecta prin administrare de
oxigen pe tub nazal dar in situatii de urgenta se poate practica traheostomia (deschiderea
chirurgicala a traheei)
- alimentatia ingreunata (dificultati de supt si inghitire): medicul sau asistenta vor invata mama
tehnici de hranire corecta a copilului cu palatoschizis.
Interventia chirurgicala de corectie a defectului trebuie realizata intre lunile 6-12, pentru
a se permite dezvoltarea optima a limbajului. Inainte de luna a 6-a, interventia chirugicala poate
produce anomalii ale dezvoltarii ce afecteaza fizionomia. In anumite situatii, chirurgul poate
amana tratamentul pana la 18 luni, pentru a evita lezarea mugurilor dentari sau datorita prezentei
unor probleme de sanatate asociate. Refacerea despicaturii palatului moale se poate face mult
mai devreme decat cea a palatului dur. Numarul si tipul interventiilor chirugicale depind de
gravitatea despicaturii, de prezenta altor malformatii faciale si de starea de sanatate a copilului.
Postoperator se recomanda urmatoarele masuri:
- administrarea de antibiotice timp de 5 zile, scade riscul de producere a infectiilor
postoperatorii; se recomanda urmarirea semnelor de infectie ca: aparitia febrei sau deteriorarea
starii generale
- copilul trebuie reinvatat sa suga; hranirea cu biberonul poate fi mai eficienta decat cea la san;
astfel, mama va trebui sa se mulga pentru a hrani copilul cu lapte matern sau sa foloseasca
formule speciale de lapte.
Pot ramane cicatrici postoperatorii care vor necesita interventii de chirurgie plastica; in
majoritatea cazurilor defectul este corectat in totalitate fara a ramane semne.