UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Anomalii de dezvoltare a ADM

CURSUL V

Șef. lucr. Dr. Berari Adelina

Arad
2018
 ANOMALII MAXILO-FACIALE CONGENITALE
Dezvoltarea normală a ADM poate fi întreruptă de tulburări care
se datorează fie sistemelor de reglare, fie factorilor de mediu. In astfel
de condiţii, multiplicările şi diferenţierile celulare nu se mai
desfăşoară conform programului normal, o serie de celule se
necrozează, coalescenţa mugurilor se face parţial, iar resorbţiile unor
membrane nu mai au loc. Apar astfel o serie de malformaţii dento-
maxilo-faciale congenitale:
 Agnaţia parţială sau totală a unuia din maxilare (drept sau
stâng), datorită unei perturbări a creşterii sau dezvoltării
mugurilor maxilari.
 Agnaţie parţială, despicătură mediană şi/sau formarea unui
singur ochi (ciclopie), datorită unor tulburări în proliferarea
mugurelui frontal.
 Aglosie sau microglosie (anomalii rare), datorită lipsei de
dezvoltare a mugurilor linguali.
 Fistule şi chiste branhiale, care apar prin lipsa de resorbţie a
membranelor din şanţurile care separă arcurile branhiale.
 Tumori maligne, care apar prin proliferarea celulelor embrionare ce
rămân pe alocuri în mezodermul maxilarelor sau gâtului (epitelioame,
branhioame).
 Despicături velare parţiale şi mult mai rar despicătură de luetă
 Despicătură palatină unilaterală (urano - schizis).
 Despicătură palatină bilatetală.
 Despicătură labio-maxilară unilaterală-buza de iepure.
 Despicătură labio-maxilară bilaterală.
 Despicătură labio-maxilo-palato-velară unilaterală.
 Despicătură labio-maxilo-palato-velară bilaterală (cheilo-gnato- urano-
stafilo-scnizis) - gura de lup.
 Despicătură mediană a mandibulei apare ca rezultat al lipsei de
coalescenţă a celor doi muguri mandibulari, drept şi stâng.
 Despicatura velo-palatina sau palatoschizis este o malformatie
craniofaciala in care palatul osos si cel moale (planseul cavitatii orale)
nu s-au dezvoltat normal in timpul sarcinii, rămânând nefuzionate pe
linia mediana total sau partial, lasind o despicatura care poate
continua pina la cavitatea nazala.
Aceste anomalii fac uneori să comunice cavitatea bucală cu
fosele nazale, deci să existe o lipsă de separare între calea
respiratorie şi cea digestivă, aspect care ne aminteşte de organizarea
aparatului de import la unele fiinţe din treptele inferioare ale
filogenezei.
Există o serie de malformaţii congenitale care apar mult mai rar;
Despicatura buzei, cheiloschizis sau buza de iepure este una dintre
cele mai frecvente diformitati congenitale. Conditia se datoreaza
migratiei mezenchimale insuficiente in timpul formarii palatului primar
din saptamina 4 pina in 7 de sarcina. Despicatura buzei si a palatului
se numeste cheilo-palato-schizis sau gura de lup.
 Despicatura velo-palatina poate implica orice parte a palatului
moale (uvula) sau dur. Poate fi singurul defect din nastere sau poate fi
asociat cu alte defecte ale viscerocraniului (fata) sau craniului
propriu-zis. De obicei se asociaza cu despicatura labiala, superioara
sau inferioara, sau ambele: cheilo-palato-schizis sau gura de lup.

Despicatura velo-palatina si cea labiala sunt cele mai frecvente

defecte din nastere craniofaciale. Netratate chirurgical acestea
interfera cu limbajul si alimentatia normala. Pot fi determinate de
factori genetici si din mediul inconjurator, desi relatia exacta ditre
acestia nu este inca cunoscuta. Daca unul dintre parinti a prezentat
acest defect sansele copiilor acestuia de a-l dezvolta la rândul lor este
mult mai crescut decit in populatia generala. Riscul creste si daca
mama a consumat in timpul sarcinii droguri, diverse medicamente, a
fost supusa iradierii sau infectiilor, a fumat sau baut alcool.

Unele forme anatomice ale despicaturii palatine sunt evidente la

nastere deoarece produc diformitati faciale distincte. Dar aspectul
fetei nou-nascutului nu indica intotdeauna gravitatea conditiei. Cel
mai important indicator al gravitatii este localizarea despicaturii. De
exemplu o despicatura mica, care nu este vizibila poate avea un
impact asupra vietii copilului datorita afectarii limbajului, mult mai
mare decit una observabila. Copii cu despicatura palatina au in
general dificultati de alimentatie deoarece nu pot suge si inghiti
adecvat.
 Despicatura velo-palatina si cea labiala pot fi descoperite
imediat dupa nastere printr-un examen fizic amanuntit si dupa
testarea alimentatiei la sân. Echografia fetala poate citeodata sa
detecteze despicaturile majore care determina diformitati faciale,
chiar de la 14 -16 saptamini de sarcina, mai ales daca apare alaturi de
despicatura labiala.

Tratamentul pentru despicatura velo-palatina implica sfaturi

pentru alimentatia speciala a copilului bolnav si ca terapie definitiva -
interventia chirurgicala pentru a repara defectul. Cel mai indicat este
interventia intre 12 si 18 luni de viata. De obicei este nevoie de mai
multe proceduri si interventii. Repararea chirurgicala a despicaturii
velo-palatine este definitivata pina la virsta de 10 ani a copilului.
Unii copii cu despicatura palatina dezvolta probleme care
necesita tratament special, cum ar fi dificultati ale limbajului si ale
auzului, infectii sinusale si ale urechii sau complicatii care urmeaza
interventiei chirurgicale de reparare a defectului. Frecvent apar si
probleme ale dintilor, cum ar fi dinti supranumerari, lipsa unor dinti
sau dinti implantati anormal.
 Cronologia erupţiei dntare
ERUPŢIA DENTARĂ
Erupţia dentară este un fenomen de creştere, corelat cu
dezvoltarea dintelui, care se desfăşoară conform unui tipar genetic.
Erupţia reprezintă etapa finală a odontogenezei, în care dinţii formaţi
în grosimea oaselor maxilare, străbat distanţa de la locul unde s-au
format până când ajung în contact cu antagoniştii lor.
Erupţia dentară începe în momentul când coroana dentară este
complet formată, rădăcina fiind edificată parţial (o treime până la
maximum jumătate din lugimea ei). Ea ar putea fi rezultatul proliferării
pulpei dentare primitive şi a pulsaţiilor vaselor acesteia. Concomitent
cu deplasarea coroanei are loc şi edificarea treptată a rădăcinii, care
se finalizează o dată cu închiderea apexului (aproximativ la trei ani de
la realizarea contactului cu antagoniştii).
Procesul de erupţie dentară începe la vârsta de şase luni prin
apariţia primilor dinţi temporari şi se termină la 18-25 de ani (când
erup molarii trei), derulându-se concomitent cu edificarea rădăcinilor.
Dinţii îşi definitivează dimensiunile la o vârstă când maxilarele sunt în
creştere şi constituie adevăraţi stimuli pentru dezvoltarea acestora.
 In migrarea sa, dintele antrenează şi sacul folicular care se rupe
când ipunge mucoasa bucală. Sacul coronar se uneşte cu lingivală
formând inserţia epitelială. Sacul folicular periradicular va forma
fibrele periodontale. Acestea, la rândul lor reprezintă un stimul
constant si permanent (atât timp cât există) pentru dezvoltarea sau
menţinerea procesului (osului) alveolar care se formează şi dispare o
dată cu dintele.
De-a lungul filogenezei, erupţia dentară apare pentru întâia oară
la reptile odată cu apariţia aparatului de susţinere a dinţilor implantaţi
în alveole ( dintii tecodonţi).
Atat erupţia cât şi tiparul succesiunii au suferit în cursul
filogenezei modificari impresionante prin transformarea unei înlocuiri
nelimitate într-una limitata la două generaţii de dinţi, temporari şi
permanenţi, aspect caracteristic doar mamiferelor şi omului.
Eruptia dentară se desfăşoară de-a lungul a trei etape
caracteristice: preeruptiva (intraosoasa), prefuncţională şi
funcţională.

Eruptia dintilor temporari

Durata dezvoltarii unui dinte temporar de la debutul calcifierii
coronare pana la edificarea totala a radacinii este circa 20-25 luni. Toti dintii
temporari isi incep calcifierea inainte de nastere, in lunile 3- 6 de viata
intrauterina .
La nastere toate coroanele dintilor temporari sunt edificate, eruptia lor
intinzandu-se in luna a sasea ( cand erup incisivi centrali inferiori ) si luna a
30-a ( cand erup molarii secunzi).
Secventa eruptiei dintilor temporari a dat nastere la numeroase
controverse in literatura de specialitate. Ei erup la cate un grup pe
semestru, dintii inferiori devansand pe cei superiori cu exceptia incisivilor
laterali. De marcat ca primii molari temporari apar inaintea caninilor,
permitand in jurul varstei de 18 luni un decalaj al ocluziei dintilor temporari.
In jurul varstei de doi ani si jumatate, dintii temporari isi termina
eruptia, arcadele temporare isi exercita functiile timp de patru ani, pana la
aparitia primului dinte permanent, cand incepe constituirea arcadelor mixte.
 In literatura de specialitate sunt descrise o serie de varietati normale
ale eruptiei dintilor temporari care s-ar datora unor factori diferiti dintre care
amintim: sexul, varsta mamei, greutatea la nastere, momentul nasterii etc.
 La varsta de un an arcul incisiv este format si primul molar este
erupt. La eruptia ,el lasa spatiu liber pentru canini. Acest spatiu se
completeaza sase luni mai tarziu . Arcada temporara atinge parametrii
definitivi prin eruptia celui de-al doilea molar, la doi ani si jumatate-
trei ani.
La aceasta varsta dintii temporari realizeaza contacte proximale.
Intre 4-5 ani apar tremele si disatemele datorita cresterii rapide a
maxilarelor, timp in care mugurii dintilor frontali permanenti ( care
ocupa o pozitie spre oral) se apropie de frontalii temporari.
Trebuie subliniat faptul ca dintii temporari ( spre deosebire de
cei permanenti) nu au axe diferite de implantare . Ei prezinta o
implantare aproape verticala . Incisivii sunt mai vestibularizati, iar in
zonele de sprijin nu se observa curba lui von Spee si nici curba lui
Wilson. In sfarsit, trebuie mentionat si faptul ca fetele ocluzale ale
dintilor temporari nu adpota dispozitia helicoidala.
IMPORTANTA PASTRARII DINTIOLR
In cazul extractiilor inainte de vremea inlocuirii normale, dintii vecini
locului de extractie se apropie unul de celalalt si astfel se micsoreaza
spatiul necesar eruptiei dintelui din seria definitiva. Este important sa
pastram toti dintii integri pentru ca, prin preluarea presiunilor din timpul
masticatiei ei constituie un stimul important in dezvoltarea normala a
oaselor maxilare. Mai putinidinti determina si probleme digestive, probleme
in vorbire, probleme fizionomice si psihice.

Inlocuirea dintilor temporari

Pierderea fiziologica a dintilor temporari este precedata de

reducerea treptata a radacinii acestora ( rizaliza fiziologica ), care
incepe deja la 1-2 ani dupa terminarea cresterii acestor radacini.
Fenomenul de rizaliza a dintilor temporari recunoaste in
etiologia sa doi factori: mezenchimal si pulpar . Mecanismul rizalizei
este foarte complex. In final, rizaliza permite deplasarea mugurilor
dentari de inlocuire ( in numar de 20 ) spre mucoasa bucala
concomitent cu pierderea spontana a dintilor temporari.
 ERUPTIA DINTILOR PERMANENTI
Primordiul constituirii dentatiei permanente este reprezentat de
debutul calcifierii primului dinte permanent. Acest moment este
separat de cel al eruptiei ultimului dinte permanent de un interval de
aproximativ 20 de ani .
Mugurii dintilor permanenti sunt situati in cripte osoase din
grosimea oaselor maxilare . Ei sunt dispusi spre oral fata de dintii
temporari ocupand pozitii care le permite o concentrare cat mai mare .
Incisivul central superior se afla intr-o palato-pozitie fata de
radacinile centralului si lateralului temporar. Premolarii nu intampina
un conflict de spatiu, deoarece diametru lor mezio-distal este mai mic
decat cel al molarilor temporari. Molarii permanenti ocupa o pozitie
distala fata de molarul secund temporar, zona dispunerii lor
depinzand de dezvoltarea sagitala a proceselor alveolare .
 Cronologia eruptiei dintilor permanenti

Perioada de formare a unui dinte permanent este cuprinsa intre 6-12

ani. Eruptia unui incisiv permanent incepe la aproximativ 9 ani de la debutul
formarii acestuia. Caninul si premolarul erup dupa aproximtiv 12 ani de la
inceputul formarii, iar molarul doi si trei la 12-13 ani.
Cu exceptia molarilor primi permanenti a caror calcificare poate
incepe la nastere, toti ceilalti dinti permanenti isi incep calcificarea dupa
nastere.
Eruptia dintilor permanenti incepe cu primul molar, apoi dintii inferiori
in ordinea lor numerica. Caninii superiori raman adeseori ectopici
( in afara sirului dentar).
 Unul dintre cei mai reprezentativi autori care s-a ocupat cu studiul
secventei eruptiei dintilor permanenti a fost Hurme. El a examinat 93.000
copii din toate tarile cu clima temperata din emisfera nordica . Din datele
prezentate de Hurme reiese ca molarii si incisivii sunt dintii care erup cel
mai precoce, intr-un interval de timp redus, iar mai tarziu erup caninii si
premolarii cu intervale variabile de eruptie.
In legatura cu secventa eruptiei dintilor permanenti se pot stabili
cateva reguli generale:
 Dintii inferiori erup intotdeauna inaintea omologilor superiori
 La fete eruptia este in avans fata de baieti.
 Eruptia incisivilor si primilor molari se face parte integrata dintr-un
prim puseu de dezvoltare a sistemului dentar; la 7 ani incisivii centrali
si primii molari se afla in general pe arcada, iar la 8 ani erup incisivii
laterali.
 Dupa o perioada de repaus, mai scurta sau mai lunga erup caninii si molarii
denumiti dinti intermediari, deoarece sunt incadrati de dinti permanenti.

 Primul premolar superior apare, in general, inaintea caninului inferior la

baieti, invers la fete. Acesti doi dinti sunt urmati de primul premolar
inferior, de premolarul secund si de caninul superior.

 Molarul secund prelungeste spre distal arcada dentara permanenta, care

nu isi atinge lungimea definitiva decat in jurul varstei de 18 ani, dupa o
perioada lunga de repaus, prin eruptia molarului trei.

Intre varsta de sapte ani ( sfarsitul dentatiei temporare marcata de

pierderea incisivului prim temporar sau aparitia primului molar permanent) si 12
ani ( pierderea ultimului dinte temporar), copilul prezinta pe arcade dinti ce
apartin de doua generatii succesive. Este perioada dentatiei mixte care se
finalizeaza o data cu pierderea ultimului dinte temporar.

Morfogeneza arcadelor dentare se deruleaza de-a lungul unei perioade de

20 de ani cu o succesiune de faze de activitate si inactivitate
Eruptia activa primara
Consta in deplasarea efectiva a dintelui in directie ocluzala. Aceasta
deplasare se face progresiv, fiind stimulata cu edificarea radacinii. Cand
dintele atinge planul de ocluzie, coroana clinica este legata cu coroana
anatomica , iar insertia epiteliala se plaseaza la nivelul coletului anatomic .
Pe masura ce dintele participa la functiile ADM apare si procesul de uzura.
Eruptia activa secundara
Cu toate ca procesul de uzura scurteaza lent si progresiv coroanele
dintilor, DVO ramane nemodificata, deoarece dintele sufera un proces de
eruptie activa lenta proportionala cu uzura, cunoscut sub numele de eruptie
activa secundara. Asadar, eruptia activa secundara tine sa compenseze
reducerea inaltimii coroanei clinice. Cand acest proces se desfasoara in
limite fiziologice, lungimea radacinii clinice nu se scurteaza, deoarece au
loc depuneri succesive de cement periapical.
Eruptia activa secundara accelerata
Cand dintele pierde contactul cu antagonistii ( prin leziuni coronare,
tratamente incorecte sau extractia acestora) asistam la o eruptie activa
secundara accelerata, care se incadreaza in sfera patologicului.

Euptia pasiva
In perioada de involutie a parodontiului marginal, asistam la
deplasarea spre apical a insertiei epiteliale si a gingiei marginale cu
denudarea consecutiva a radacinilor dentare. In aceste situatii, coroana
clinica creste in dauna radacinii clinice. Fenomenul este cunoscut sub
numele de eruptie pasiva.
Eruptia continua
Eruptia continua este un concept care sustine ca eruptia dentara
continua toata viata, chiar si dupa ce dintele ajunge in contact cu
antagonistii. Acest concept reprezinta de fapt o sinteza intre notiunile de
erupere activa ( primara si secundara) si cea de eruptie pasiva.
Eruptia percoce
Notiunea de eruptie precoce vizeaza atat dintii temporari, cat si pe cei
permanenti. In primul caz, primul dinte temporar poate erupe la sfarsitul
lunii a treia. In cadrul eruptiei precoce un rol aparte il ocupa dintii natali
( prezenti la nastere), In cazul dintilor permanenti se vorbeste de eruptie
precoce cand primii dinti apar la sfarsitul varstei de 4 ani. Prezenta sau
eruptia unor asemenea dinti este cunoscuta sub numele de eruptie precoce
.
 ARCADELE DENTARE TEMPORARE
Totalitatea dintilor implantati in procesul alveolar ale maxilarului si
mandibulei unul dupa altul, sub forma de sir, alcatuiesc o arcada dentara .
In cadrul arcadelor dentare naturale integre, dintii se gasesc intr-o stare de
echilibru fiind dispusi intr-un spatiu neutru in care fortele functionale
ocluzale, reactionale, proximale, labiale, jugale si linguale se anuleaza
doua cate doua. Asadar arcadele dentare umane au un caracter
heterodont ( grupuri dentare cu forme si functii diferite )
De-a lungul dezvoltarii lor, arcadele temporare parcurg mai multe
etape, fiecare cu particularitatile sale. Pana la doi ani si jumatate se
desfasoara perioada de eruptie, dupa care se instaleaza etapa de
morfologie primara.
Aparatul dento-maxilar al copilului incepe sa-si desavarseasca
functiile care actioneaza asupra morfologiei primare a arcadelor pe care le
transforma in arcade cu morfologie secundara

Exista doua arcade : maxilara si mandibulara. Fiecare dintre cele

doua arcade se compune dintr-o parte extraalveolara ( formata din
coroanele dintilor) si o parte intraalveolara ( reprezentata de radacinile
dintilor si alveolele).
Pe arcadele dentare temporare exista 20 de dinti, cate 10 pe fiecare
arcada si 5 pe fiecare hemiarcada.
 Arcadele nu sunt egale intre ele . Cea superioara este mai mare si
circumscrie arcada inferioara. Dimensiunile mai mari ale curbei arcadelor
superioare si mai mici ale celei inferioare rezulta ca urmare a pozitiei
dintilor. Astfel :
Dintii superiori ( ai arcadei superioare) au axul longitudinal inclinat supero-
inferior si dinauntru in afara, asa incat curba arcadei extraalveolare este
mai mare decat curba bazei apicale; arcada extraalveolara este mai mare
dacat arcada intralveolara la maxilar

 Dintii inferiori ( ai arcadei inferioare) au axul longitudinal inclinat

tot supero-inferior si dinauntru infara. Astfel, la arcada inferioara
se realizeaza o situatie inversa : curba arcadei extraalveolare
este mai mica decat curba arcului bazei apicale ( arcada
extraalveolara este mai mica decat cea intraalveolara la
mandibula )
O linie conventionala trece prin marginea incizala a incisivilor, varful
cuspidului caninilor si varfurile cuspizilor vestibulari ai dintilor laterali
Arcadele dentare impart cavitatea bucala in alte doua cavitati virtuale:
vestibului bucal si cavitatea bucala propriu-zisa, care adaposteste limba
 Dintii temporari contribuie la dezvoltarea si modelarea ADM, la
exercitarea functiilor acestui aparat, avand un rol deosebit in dezvoltarea
psihica a copilului.
Imediat dupa nastere, crestele alveolare ale nou-nascutului sunt
relativ bine dezvoltate, In 80 % din cazuri, raportul dintre creste are aspect
de prognatism maxilar ( arcul crestei maxilare depaseste in sens sagital pe
cel al crestei mandibulare). Treapta sagitala dintre cele doua creste se
cifreaza la 6-11 mm. Copilul se alimenteaza prin supt, ceea ce solicita
mandibula prin miscarile de pro- si retropulsie. Drept urmare ea se dezvolta
in plan sagital. Fenomenul fiind interpretat drept prima mezializare a
mandibulei .
In aceasta etapa, crestele alveolare se dezvolta, devin mai late, iar in
dreptul dintilor tempori care se pregatesc sa erupa, apar boselari. Eruptia
incisivilor de la ambele maxilare, determina stabilirea primelor raporturi de
acoperire frontala in sens vertical. Astfel, mandibula intalneste un obstacol
in miscarile ei in plan sagital. Miscarile in plan vertical sunt libere sa se
desfasoare, In aceasta etapa se consolideaza miscarile de incizie.
Multe componente ale ADM : fibre musculare, ATM etc. sufera
modificari de adaptare la aceasta noua DV. La intervale de cate sase luni
apare cate un grup dentar de dinti omologi astfel incat la 30 de luni
arcadele dentare sunt complete si incep sa functioneze ca entitati morfo-
clinice, avand un plan de ocluzie. Secventa eruptiei acestor dinti este :
incisiv central, incisiv lateral, molar prim, canin, molar secund .
 Baume distinge doua tipuri de arcade temporare:
- Arcade de tip I cu spatii ( treme ) simiene care sunt vestigii ale
dentatiei primatelor si permite instalarea caninului voluminos in
spatiul interdentar antagonist. Spatiul simian superior este situat intre
canin si incisivul lateral, iar cel inferior intre canin si primul molar
temporar.
- Arcade de tip II fara spatii simiene
Raporturile de ocluzie intre cele doua arcade temporare complete,
determina o dimensiune verticala a etajului inferior – prima inaltare
fiziologica a ocluziei – care ramane relativ constanta pana la aparitia
molarilor permanenti.

Etapa morfologiei primare

Perioada morfologiei primare poate dura intre 1 si 3 ani. Cei 20 de
dinti prezinta caractere morfologice exprimate. Aceasta perioada prezinta
urmatoarele particularitati:
 arcadele au o forma de semicerc
 Arcada superioara circumscrie arcada inferioara
 Dintii temporari realizeaza contacte meziale si distale, cu exceptia
molarului doi care are doar arii de contact meziale
 Curbele de ocluzie sunt atenuate
 Raporturile ocluzale din zona frontala sunt labiodonte ( cap la cap )
sau usor psalidodonte ( exista o usoara acoperire verticala )
 Caninul superior se plaseaza intre caninul si primul molar inferior,
stabilind raport neutral
 Fiecare dinte temporar oclude cu doi dinti antagonisti, cu exceptia
incisivilor centrali inferiori si a molarilor secunzi superiori
 Fetele distale ale molarilor secunzi superiori si inferiori sunt situate in
acelasi plan frontal sau eventual in treapta mezializata cu planul fetei
distale a molarului inferior plasat mai anterior
 Etapa morfologiei secundare

 Aparatul dento-maxilar al copilului participa la efectuarea functiilor:

masticatie, fonatie, fizionomie, automentinere si uneori respiratie.
  Aceste functii modeleaza componentele ADM printre care si dintii si
arcadele dentare, care sufera o serie de modificari ai parametrilor
morfologiei primare.

 Etapa dureaza pana la aproximativ 6 ani. Marginile incizale ale

frontalilor si relieful pozitiv al molarilor se sterg progresiv. Uzura fiziologica
este decelabila la nivelul tuturor fetelor dintilor temporari. Datorita
cresterii uzurii progresive, raportul frontal, psalidodont se transforma
uneori intr-un raport “ cap la cap “ care favorizeaza a doua mezializare
fiziologica a mandibulei .

 Oasele maxilare cresc, drept urmare intre dintii temporari apare o

serie de spatieri ( diasteme si treme) normale pentru aceasta varsta care
vor permite o aliniere normala a dintilor permanenti care urmeaza sa
erupa.

 Cresterea si dezvoltarea predominanta a mandibulei in sens sagital

duce la aparitia unui spatiu liber intre marginea anterioara a ramurii si
molarul doi temporar, cunoscut sub numele de camp retromolar, care
asigura spatiul necesar eruptiei molarului prim permanent

Tulburările etapei de proliferare pot conduce la formarea de chisturi

foliculare, dinţi, tuberculi şi rădăcini supranumerare, dinţi geminaţi, fuzionaţi
sau concrescenţi, anodonţie, creşteri tumorale (odontoame,
adamantinoame).
Geminaţia este anomalia prin care un dinte tinde să se subîmpartă în
două formaţiuni, mai mult sau mai puţin bine exprimate.
Fuziunea dentară constă în unirea a doi sau mai mulţi dinţi vecini,
normali sau supranumerari, în cursul formării şi dezvoltării mugurilor.
Concrescenţa reprezintă unirea a doi dinţi doar prin cement, fiind de
obicei consecinţa unor factori de microiritaţie, care declanşează o hiper-
producţie de cement.
 In etapa de histodiferenţiere pot surveni perturbări care să împiedice
diferenţierea unor celule sau să inducă diferenţieri incomplete favorizând
instalarea dentinogenezei imperfecte sau a ameiogenezei imperfecte. De
asemenea, şi în această etapă pot apare odontoame şi adamantinoame.
In etapa de morfodiferenţiere pot apare dinţi conici asemănători
dinţilor homodonţi, dinţii Hutchinson ( ovalari şi globuloşi, cu axul
longitudinal convergent spre linia mediană şi cu marginea incizală în
semilună; apar în sifilisul congenital), dinţii Muiberry (cu faţa ocluzală în
fagure de miere), microdonţia şi macrodonţia.
In etapa de apoziţie calcară tulburările se manifestă sub formă de
hipopiazii de smaiţ sau dentină, perie de smalţ, distrofii dentare.
Anomaliile dento-maxilare (An.D.M.) sunt tulburari ale procesului
de dezvoltare care se instaleaza insidios, au o evolutie lenta, iar unele
manifestari aparute brusc – in special legate de fenomenologia
evolutiei dentitiei – sunt, de fapt, consecinta unor perturbari
anterioare. An.D.M., de cele mai multe ori, sunt rezultatul
intrepatrunderii actiunii unor factori etiologici generali (ereditari,
neuro-endocrini, dismetabolici etc) si locali (perturbari in exercitarea
functiilor, particularitati ale comportamentului muscular, obiceiuri
vicioase, modificari ale sistemului dentar etc).
Modificari de conformatie si rapoarte la nivelul diferitelor parti
componente ale Ap.D.M. cu consecinte asupra desfasurarii functiilor
se gasesc si in afara anomaliilor dento-maxilare (exceptand
deformarile inflamatorii si tumorale) si anume in: malformatiile
congenitale (cu cea mai mare frecventa se intalnesc despicaturile
labio-maxilo-palatine), care sunt tulburari ale perioadei de
organogeneza, precum si unele sechele rezultate dupa traumatisme
sau afectiuni inflamatorii.
 Anomaliile dentare de numar sunt reprezentate de dintii
supranumerari si anodontii.
Dintii supranumerari reprezinta o anomalie caracterizata prin
existenta unui numar mai mare de dinti (erupti sau situati intraosos) fata de
numarul normal de dinti dintr-un anumit sector al arcadei. Se utilizeaza si
alti termeni ca: dinti suplimentari, pleiodontie sau meziodens – dinte
supranumerar situat pe sau langa linia mediana.Se intalnesc mai rar in
dentitia temporara si mult mai frecvent in cea definitiva. Pe sectoare de
arcade, este interesata in primul rand regiunea incisiva superioara. Dintii
supranumerari se pot dezvolta ca formatiuni total independente sau in
legatura cu un dinte din seria normal ori cu alt dinte supranumerar. Cand
sunt sudati doi sau mai multi dinti, se foloseste termenul de dentes confusi,
cand elementele dentare sunt de conformatii si dimensiuni diferite, si
de dentes germinati, cand sunt uniti 2 dinti de dimensiuni si forma
asemanatoare. Uneori, formatiunile supranumerare se dezvolta in interiorul
altui dinte (dens in dente).
Brabant a denumit termenul de dinti anastrofici pentru dinti
supranumerari inclusi, ce pot fi orientati cu radacina spre planul de ocluzie
si cu coroana spre baza maxilarului. Modificarile numerice ale dintilor sunt
tulburari ce apartin perioadei de organogeneza.
Dintii supranumerari nu opresc neaparat eruptia unui dinte
permanent, insa pot provoca incluzia (retentia) unor dinti din seria normal.

Anodontiile reprezinta absenta unor dinti (pana la numarul total) ca

rezultat al neformarii mugurilor dentari sau distructiei lor in stadiile
incipiente de dezvoltare.
Cand lipsesc toti dintii dintr-o dentitie de pe un maxilar se
numeste anodontie totala. Cand lipseste un numar limitat de
dinti,anodontia este partiala, care, la randul ei, poate fi redusa (absenta a
1-2 dinti de pe o hemiarcada) sau intinsa.
 Se mai utilizeaza termenul de agenezie pentru a desemna absenta
dintilor pentru care nu au existat niciodata muguri dentari.
Anodontia apare ca o manifestare a unei maladii de sistem
– displazia ectodermala. In anodontiile subtotale, dintii existenti sunt, de
regula, simetrici, uneori redusi de volum si atipici ca forma. Tulburarile
functionale sunt severe si se manifesta in special la nivel masticator si
fizionomic.
Anodontia partial intinsa intereseaza frecvent ambele arcade, cu o
topografie de obicei simetrica.
Anodontia partial redusa este, de obicei, unidentara (in raport cu o
hemiarcada) si intereseaza mai ales incisivii laterali superiori, incisivii
centrali inferiori si premolarii II.

Incluzia dentara se manifesta prin ramanerea unor dinti in

profunzimea osului, dupa ce termenul lor de eruptie a trecut, fara a avea
tendinta sau posibilitatea sa erupa.
Reincluzia dentara sau retentia dentara secundara este reintoarcerea
sau tendinta la reintoarcere in profunzimea osului alveolar a unui dinte care
a fost initial partial sau total erupt. Fenomenul intereseaza in special
molarul II temporar si mai rar molarul I temporar si molarii permanenti.
Ectopia de canin. Termenul de ectopie dentara se refera la anomalia
caracterizata prin pozitia unui dinte (complet sau partial erupt) in afara sau
inauntrul liniei arcadei dentare (ectopie vestibulara, respectiv, ectopie
palatinala, lingual). Se mai foloseste si termenul de distopie, prin care se
defineste anomalia in general. Daca pozitia dintelui distopic
este vestibulara fata de linia arcadei, se numeste ectopie, iar cand este
orala se numeste entopie. Datorita cronologiei eruptiei dintilor permanenti,
ectopia intereseaza in marea majoritate a cazurilor caninul superior.
Diastema interincisiva mai este cunoscuta si sub denumiri
ca: diastema vera sau strungareata, cum spune o vorba din popor. Este
caracterizata prin existenta unui spatiu, uneori de dimensiuni foarte mari,
intre cei doi incisivi centrali superiori, in unele cazuri, intre cei doi centrali
inferiori. Principalul factor incriminant este frenul buzei superioare, care
este mai dezvoltat si inserat mai jos, fiind un obstacol in calea mezializarii
fiziologice a incisivilor centrali.

Compresia de maxilar
Spre deosebire de anomaliile dentare de numar si eruptie, in
compresia de maxilar se pun in evidenta modificari morfofunctionale care
denota o perturbare complexa in dezvoltarea Ap.D.M.
Modificarea comuna tuturor cazurilor incadrate aici o constituie
dezvoltarea insuficienta, in sens transversal, a arcadelor dentare (mono-
sau bimaxilar), alaturi de care se asociaza modificari faciale si ale oaselor
maxilare, perturbari ale rapoartelor intermaxilare sau blocari ale
ocluzoarticularii, deficite si perturbari functionale.
Se disting doua forme clinice principale: cu protruzie – prodentie si cu
inghesuire dentara.
Compresia de maxilar este anomalia dento-maxilara care se
intalneste cu cea mai mare frecventa la pacientii din Romania. S-au facut
studii pe un lot de copii de 7-14 ani si s-a gasit o proportie de 31,8% a
acestei afectiuni. Anomalia poate fi evidentiata in toate cele trei perioade
ale dentitiei (temporara, mixta, definitiva).
Compresia de maxilar se exteriorizeaza prin semne multiple faciale si
orale, precum si prin modificari functionale.
 Manifestarile faciale sunt mai marcate pentru forma clinica cu
prodentie:
- fata ingusta si prelunga in majoritatea cazurilor;
- fata labiala este deschisa in repaos, iar in formele accentuate dintii
sunt mai distantati intre ei si au axele divergente;
- buza inferioara se insinueaza in spatele incisivilor superiori si
contribuie la perturbarea aspectului fizionomic si agravarea
anomaliei;
- la forma clinica cu inghesuire, tonusul buzei superioare poate fi
normal sau usor crescut;
- semnul lui Gudin pozitiv – hipotonia aripilor nazale;
- etajul inferior al fetei este micsorat fata de cel superior;
- mentonul ocupa o pozitie retrasa, ce determina un profil facial cu
aspect convex accentuat.
Semnele orale sunt dominate de modificari privind dezvoltarea,
conformarea arcadelor si alinierea dentara, la care se asociaza
modificari ale boltii palatine si modificari de ocluzie.
Ingustarea arcadei dentare. Arcadele dentare sunt ingustate, au
dimensiuni transversale reduse. Ingustarea este rezultatul unei dezvoltari
insuficiente a arcadei dentare, dar este posibila si o deformare secundara
sub actiunea factorilor etiopatogenici. In limitele dezvoltarii normale,
dimensiunile transversale ale arcadelor dentare sunt variabile de la individ
la individ, de aceea, pentru obiectivarea modificarilor, s-a recurs la metoda
indicilor, care compara largimea arcadei fata de alte elemente ale
subiectului luate drept criteriu de apreciere.
Asimetriile de arcada se remarca atunci cand o hemiarcada schiteaza
o anumita forma, iar hemiarcada opusa alta forma. Ele pot fi transversale si
sagitale.
Tulburarile de eruptie si malpozitiile dentare se remarca prin
vestibulo- sau oropozitiile si rotatiile dentare, apoi meziopozitiile si, mai rar,
distopozitiile unor dinti anteriori.
Prodentia este inclinarea vestibulara a dintilor frontali si se intalneste
frecvent la arcada superioara. Este consecinta ingustarii arcadei dentare in
regiunile laterale si poate fi rezultatul unor presiuni directe asupra dintilor in
timpul practicarii unor obiceiuri vicioase.
Poate fi de trei feluri:
- cu aliniere dentara (inclinarea spre inainte a dintilor a permis
alinierea acestora unul langa altul);
- cu inghesuire (spatiul insuficient determina rotatii ale dintilor si
meziopozitii partiale – incalecare dentara). Baza apicala la nivelul
foselor canine este micsorata. Bolta palatinala este ingustata si foarte
adanca. Rapoartele de ocluzie sunt modificate: ocluzia distalizata ce
poate fi insotita de inocluzie sagitala, ocluzia adanca acoperita,
ocluzia inversa laterala (incrucisata), ocluzia lingualizata.
- cu diasteme (inclinarea vestibulara a dintilor este accentuata, axele
dintilor sunt divergente si apar spatii interdentare). Este forma cea
mai severa.
Tulburarile functionale determinate de compresia de maxilar
sunt remarcate in respiratie, masticatie, deglutitie, fonatie si in
tonusul muscular.

Grupa prognatiilor mandibulare

In aceasta grupa sunt incadrate anomalii dento-maxilare care
prezinta intre ele unele similitudini din punct de vedere al manifestarilor
clinice.
Semne faciale
Modificarile caracteristice se intalnesc in:
 prognatia mandibulara cu macrognatie, unde mentonul proemina
mult anterior, depasind chiar planul nazo-frontal cu punctul
gnathion, dand intregului profil facial un aspect concav.
Santul labio-mentonier este sters, buza inferioara proemina
anterior, regiunea buzei superioare apare infundata, treapta
buzelor este inversata, in cazuri accentuate buza superioara se
afla in spatele incisivilor inferiori, etajul inferior al fetei este marit,
unghiul mandibular este larg deschis, putand ajunge pana la
140-145 grade.
pseudoprognatia mandibulara (pseudoprogenia, retrognatia superioara),
prin lipsa de dezvoltare a maxilarului superior, se observa profilul concav si
o inversare a treptei buzelor.
  ocluziile inverse frontale, unde profilul este drept sau usor concav,
mentonul are o pozitie anterioara, treapta buzelor este inversata,
unghiul mandibular nu este modificat, regiunea buzei superioare nu
este infundata.
 angrenajul invers, unde se pot observa uneori modificari usoare ale
raportului interlabial, cand buza inferioara este impinsa de
vestibulopozitia unor incisivi inferiori.

Semne orale
Modificari de arcada si de evolutie dentara ce semnifica un exces de
dezvoltare mandibulara:
- existenta unor diasteme foarte mari in perioada dentitiei temporare;
- precocitate in eruptia dintilor permanenti si disocierea ritmului de eruptie
intre dintii superiori si inferiori;
- existenta pe radiografie a unor distante mari intre germenii dintilor
succesionali la arcada inferioara;
- eruptia dintilor permanenti inferiori din sectoarele laterale ale arcadelor cu
spatii intre ei;
- mariri sagitale si transversale ale arcadei inferioare.
Dezvoltarea insuficienta a maxilarului si arcadei superioare, ocluzii
frontale inverse de conducere articulara, angrenajele inverse, parodontiul
interesat precoce in angrenajul invers, modificarile limbii (volum, tonicitate),
modificarile ocluzale in plan sagital sunt, de asemenea, semne orale ale
prognatiilor mandibulare.