Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

INSPECTORATUL ȘSCOLAR JUDEȚEAN TULCEA


LICEUL DE ARTE “GEORGE GEORGESCU” TULCEA
Str. Slt. Gavrilov Corneliu nr.166, cod.820119, Telefon: 0240-512471; fax: 0240-516185; email: artlicggeorgescu@yahoo.com

RAPORT DE AUTOEVALUARE A ACTIVITATII


în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar – 2019-2020

Numele şi prenumele cadrului didactic: Iulia Titorencu


Specialitatea: profesor pian
Perioada evaluată: 2019-2020
Domenii ale Criterii de Indicatori de performanţă ACTIVITATI JUSTIFICATIVE
evaluării performanţă

1. 1.1.Respectarea a. Corelarea conţinutului activităţilor de 1.1.a Dețin în portofoliul personal profesional programelor școlare pe suport de
Proiectarea programei scolare, a învăţare cu obiectivele generale, prevederile hârtie;
activităţii normelor de proiectare, programei.
precum si adaptarea b. Alegerea unei strategii optime pentru 1.1.b Am întocmit planificările calendaristice conform legislației în vigoare până la
acesteia la parcurgerea eficientă şi integrală a programei termenul stabilit, acestea existând într-un exemplar la direcțiunea școlii, iar într-altul
particularitatile grupei/ şi atingerea obiectivelor generale. la dosarul personal de materiale didactice;
clasei. c.Competenţele specifice urmărite si
strategiile didactice folosite în cadrul lecţiilor 1.1.c Am întocmit planurile unităților de învățare conform legislației, încadrându-mă
sunt stabilite în corelaţie cu achiziţiile în perioada stabilită la nivel de școală;
anterioare ale elevilor.
d.Proiectarea pe unităţi de învăţare a 1.1.d În urma feed-back-ului obținut după evaluarea inițială, am realizat proiectarea
aplicaţiilor practice si a strategiilor didactice didactică pe unități de învățare conform principiului particularităților de vărstă și
adecvate formării tuturor competenţelor individuale ale elevilor, ținând cont și de sintalitatea creată a grupului de elevi;
generale si specifice prevăzute de programa
şcolară. 1.1.e Am realizat proiectarea activității didactice, personalizând anumite concepte-
e. Corelarea strategiei didactice cu obiectivele cheie și creând activități cu caracter transdisciplinar.
şi conţinuturile activităţilor.
1.2 Implicarea în a. participarea la activităţi de proiectare a 1.2.a Am proiectat, programă școlară, competențe specifice, conținuturi, modalități de
activităţile de ofertei educaţionale a scolii(propune evaluare,etc, în conformitate cu legislația în vigoare.
proiectare a ofertei opţionale, realizează programe de opţionale)
educaţionale la nivelul
unităţii.
1.3. Folosirea TIC in a. Aplicaţii specifice sistemelor de 1.3.a Am realizat diverse activități, lecții, serbări prin folosirea mijloacelor TIC,
activitatea de proiectare operare:WordPad, Paint având proiectarea unor conținuturi la disciplinele studiate în format electronic,
didactică b. Prezentări: Microsoft Office PowerPoint precum și filmările activităților realizate.
Internet: chat, e-mail
1.3.b Am căutat informații utile pe site-uri de specialitate.
1
1.4. Folosirea TIC in a. Aplicaţii specifice sistemelor de
activitatea de proiectare operare:WordPad, Paint
b. Prezentări: Microsoft Office PowerPoint
Internet: chat, e-mail
1.4 Proiectarea a.Proiectarea activităților –suport pentru
activităţilor –suport mediul online
pentru învăţarea în b. Proiectarea instrumentelor de evaluare
mediul online şi a aplicabile online
instrumentelor de
evaluare aplicabile
online, din perspectiva
principiilor de
proiectare didactică
1.5. Proiectarea unor a.Realizează planul de activităţi 1.5.a Am proiectat și am dus la îndeplinire prezentarea colectivului de părinți a
activităţi extracurriculare la clasă. ofertei școlii, obiectivele procesului de învățământ, strategii optime de îndeplinire a
extracurriculare b. Organizează activităţi extracurriculare pe lor, în conformitate cu documentele unității de acestor ședințe
corelate cu obiectivele semestru care contribuie la atingerea 1.5.b Activitățile comisiilor metodice au fost realizate conform caledarului și temelor
curriculare, nevoile şi obiectivelor curriculare , ale dezvoltării stabilite la nivel de ISJ
interesele educabililor, personale, instituţionale si comunitare, din 1.4.c Am proiectat și realizat numeroase activități școlare și extrașcolare, corelate cu
planul managerial al care una de parteneriat (audiţii, concerte, obiectivele curriculare, nevoile educabililor și planul managerial al unității școlare
unităţii expoziţii, lansări de carte,festivaluri ) învățământ, dovada evidentă a acestora fiind procesele verbale încheiate urma în
c Realizează activităţi de pregătire a elevilor realizării;
pentru participarea la olimpiade, concursuri la
nivel judeţean, naţional şi internaţional.
2.1.Utilizarea unor a. Organizarea procesului de învăţare în clasă. 2.1.a Proiecția în timp a activității școlare este în concordanță cu conținuturile de
2.Realizarea strategii didactice care b. Selecţia procedeelor, tehnicilor şi metodelor învățământ, regăsite în programele școlare, planul de învățământ, opțional.
activităţilor asigură caracterul de predare în funcţie de nivelul de pregătire al 2.1.b Obiectivele operaționale, cele care concretizează conținutul unei lecții, derivă
didactice aplicativ al invatarii si elevilor şi de cantitatea cunoştinţelor de din competențele specifice, iar activitățile de învățare , concretizeaza conținuturile,
formarea competentelor transmis. utilizând anumite strategii didactice, metode și procedee, cât și mijloace didactice
specifice. c. Utilizarea unui limbaj adecvat nivelului de eficiente desfășurării procesului instructiv – educativ în optime condiții.
înţelegere al fiecărui elev. 2.1.c Am folosit în realizarea procesului instructiv metode moderne, activ-
participative, metode în care elevul are rolul principal și este cuprins în procesul de
învățare fără să-și dea seama.
2.2.Utilizarea eficienta a. Utilizarea în cadrul fiecărei ore a partiturii, 2.2.a Am utilizat în fiecare oră de curs manualul școlar am utilizat materiale didactice
a resurselor materiale manualului şcolar si a unui auxiliar didactic. personale, creații proprii,materiale școlare aparținând bibliotecii școlare sau aflate în
din unitatea de b.Utilizare TIC/ soft Winamp, Itunes, dotarea școlii.
invatamant in vederea Windows Media Player
optimizarii activitatiilor /material didactic, în cel putin 20% din 2.2.b Am utilizat mijloacele TIC în timpul orelor de curs/ am proiectat anumite piese,
didactice - inclusiv activitătile de învăţare. interpretari pianistice, pe care copiii le-au studiat; sau, am pregătit auditiilr cu
resurse TIC ajutorul DVD-ului –player; Am filmat serbările școlare realizate).

2.3 Utilizarea de a.Realizarea și utilizarea resurselor


2
resurse educaţionale educaționale deschise
deschise, aplicaţii b. Susținerea activităților de învățare pe
online, crearea şi platforme online
susţinerea sesiunilor de
învăţare pe platforme
educaţionale
2.4. Diseminarea, a. Valorizarea activităţilor realizate prin: 2.4.a Am realizat o srânsă legătură cu părinții, am prezentat în mod periodic
evaluarea si acţiunile metodice (informare, lectie deschisă, rezultatele școlare acestora, de asemenea le-am expus la nivelul comisiei metodice.
valorizarea activităţilor referate), articole, lucrări de specialitate,
realizate. concerte, publicaţii pe site-ul scolii/personal
sau cu profil didactic, lectoratele cu părinţii.
2.5. Organizarea si a. Participarea cu educabilii la : 2.5.a Am participat și organizat diverse activități extracurriculare la nivelul
desfăşurarea concursuri ,olimpiade, concerte, expoziţii, școlii,respective activități recreative și educative cu clasa de elevi.
activităţilor reviste şcolare. 2.5b Am participat activ, atât cu clasa de elevi, cât și individual la unele activități
extracurriculare, b.Participarea la activităti de voluntariat extracurriculare la nivelul școlii/ activitățile precizate în Planul Cadru de activități
participarea la actiuni extracurriculare proiectat la nivelul școlii/ diferite jocuri.
de voluntariat
2.5. Organizarea şi a. Participarea cu educabilii la :
desfăşurarea concursuri ,olimpiade, concerte, expoziţii,
activităţilor didactice, reviste şcolare
curriculare şi b. Realizarea de proiecte educative în
extracurriculare în parteneriat cu alți factori interesați
mediul şcolar, c. Participarea la activităţi educative,
extraşcolar şi în mediul extracurriculare,în mediul școlar, extraşcolar şi
online în mediul online
2.6. Formarea a.Consilierea educabililor si a părinţilor 2.6.a Am colaborat saptamanal cu parintii cu privire la progresele inregistrate de
deprinderilor de studiu privind managementul informaţiilor si a copil, precum si despre dificultatiel, am exersat și promovat studiul individual la
individual si in echipa învăţării pentru obţinerea performanţei. nivelul clasei de elevi.
in vederea formarii/ b. Formarea deprinderilor de bază:
dezvoltării competenţei Dezvoltarea capacităţilor interpretative, 2.6.b am dezvoltat capacitatea de exprimare bogată și nuanțată la elevii clasei
de „a învăţa sa înveţi”. cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a folosind ca suport material ilustrativ al unor povești, situații cu însemnătate pentru a
creativităţii muzicale/artistice trezi sentimente pozitive, de admirație, de compasiune, față de piesele propuse spre
studiu);
2.7. Organizarea şi a.. Participarea la activităti de voluntariat
desfăşurarea de
activităţi prin
participare la acţiuni de
voluntariat
3Evaluarea 3.1.Asigurarea a.Aprecierea corectă a performantelor 3.1.a în semestrul al doilea, după ce elevii au fost familiarizați cu studiul, având în
rezultatelor transparentei criteriilor beneficiarilor directi vedere faptul că aceștia au fost în prima clasă de școlarizare,li s-au prezentat ceea ce
învăţării si a procedurilor de b.Consemnarea progresului educativ al trebuie să facă/ obiectivele evaluării/ pe înțelesul acestora/ și criteriul de evaluare/
evaluare si a beneficiarilor direcţi în documentele şcolare. prezentarea itemilor pentru care sunt punctați și modul în care au fost punctați);
3
rezultatelor activităţilor c.Depistarea copiilor cu întârzieri in asimilarea 3.1.b în urma evaluărilor inițiale, continuue , sumative, am prelucrat informațiile
de evaluare cunoştinţelor si planificarea recuperării dobândite cu referire la nivelul cunoștințelor , priceperilor și deprinderilor însușite,
materiei. respectiv, formate în urma procesului instructiv-educativ.
d. Informarea periodică a beneficiarilor de 3.1.c Am fost atentă la realizarea notării ritmice cu scopul de a cunoaște în
educatie cu privire la rezultatele evaluării permanență nivelul asimilării de către elevi a celor predate și, ca urmare a feed-back-
(examene/verificările semestriale) ului, ajustarea procesului didactic în perioadele următoare.
3.1.d Elevii au fost înștiințați despre momentele, zilele și lecțiile în care vor fi
evaluați.

3.2. Aplicarea testelor a. Realizarea testelor iniţiale, aplicarea, 3.2.a Am formulat itemii testelor predictive în concordanță cu obiectivele evaluării,
predictive, interpretarea evaluarea , realizarea situaţiilor statistice si conținuturi și standarde de performanță, acestea aflându-se la dosarul personal de
şi comunicarea interpretarea acestora. activitate didactică
rezultatelor b. Comunicarea procedurii de evaluare si a 3.2.b Am consemnat progresul, respectiv, regresul școlar al elevilor, atât în caietul
rezultatelor către beneficiari. personal al profesorului, cât și în catalog, acordându-li-se calificative conform
nivelului de cunoștințe, priceperi și deprinderi acumulate și am adus la cunoștință
părinților în timpul orelor de consiliere săptămânale sau zi-de-zi, aceștia venind în
clasă pentru a lămuri aspecte legate de progresul/regresul copiilor lor
3.3. Utilizarea a.Utilizarea adecvată a diferitelor de evaluare 3.3.a Am realizat evaluarea prin diferite forme, portofolii, referate,
diverselor instrumente metode de evaluare. proiecte;participările elevilor la diferite concursuri,județene,naționale.
de evaluare, inclusiv a b.Utilizarea instrumentelor de evaluare unică 3.3.b Am folosit multe teme evaluate și oral, nu numai practic, spre exemplu, am
celor din banca de la nivel de şcoală si national. repetat denumirile specifice a notelor, duratelor, semnelor muzicale etc.
instrumente de evaluare
unica
3.4. Promovarea a. Desfăşurarea producţiilor de catedră 3.4.a. Am folosit autoevaluarea ca metodă, însă nu am întocmit fișe/chestionare de
autoevaluării şi /evaluări sumative la sfârşitul fiecărui autoevaluare, am solicitat și am îndrumat elevii să realizeze autoevaluarea în cadrul
interevaluării semestru unde educabilul are şansa sarcinilor de lucru,l e-am explicat elevilor ce înseamnă interevaluarea, adică să se
autoevaluării şi interevaluării. evalueze în perechi, acordându-și note unii altora și, apoi, confruntându-se cu notarea
reală, realizată de cadrul didactic.
3.5. Evaluarea a.Evaluarea periodică a gradului de mulţumire 3.5.a întâlnirile periodice cu părinții elevilor au avut loc aproape zilnic, și în cadrul
satisfacţiei cu referire la calitatea actului de învăţare, ședințelor cu părinții pentru care s-au întocmit procese verbale care se află la dosarul
beneficiarilor aplicate elevilor si părinţilor si informarea personal.
educaţionali conducerii scolii.
3.6. Coordonarea a. Consilierea elevilor si a părinţilor privind 3.6.a S-a recurs la enunțarea periodică a modului de a estima conținutul portofoliilor
elaborării portofoliului elaborarea portofoliului educational. de către elev și părinte, în vederea obținerii unui feed-back pozitiv necesar în
educaţional ca element b.Consilierea privind alegerea traseului ajustarea cerințelor pedagogice
central al evaluării educaţional optim de către educabili.
rezultatelor învăţării 3.6.b Am verificat și explicat în mod succesiv modul de realizare optimă a
portofoliilor elevilor
3.7. Realizarea şi a. Realizarea şi aplicarea unor instrumente de
aplicarea unor evaluare a activităţii online
instrumente de evaluare b. Valorizarea rezultatelor evaluării şi oferirea
4
a activităţii online, de feedback fiecărui elev
valorizarea rezultatelor
evaluării şi oferirea de
feedback fiecărui elev
4.Manageme 4.1 Stabilirea unui a.Adaptarea cadrului de desfăşurare a 4.1.a Am realizat vizite la biblioteca școlii, la toalete, explicându-se elevilor modul în
ntul clasei de cadru adecvat ( reguli activităţilor in conformitate cu particularităţile care trebuie să folosească toaleta, am insistat asupra spălării regulate a mâinilor, s-au
elevi de conduită, atitudini, clasei/grupei de copii/elevului , cu tema realizat activități parteneriale cu Poliția de Proximitate, prin intermediul cărora s-au
ambient ) pentru activităţii si resursele disponibile. precizat norme de circulație și prevenție rutieră, activități demonstrative și practice în
desfăşurarea b.Stabilirea regulilor grupului de copii în cadrul parteneriatelor cu Serviciul de Pompieri.
activităţilor în concordantă cu ROI. 4.1.b Am prezentat regulile de conduită care trebuie respectate în timpul orelor de
conformitate cu pian/ salutul, modul de adresare între elevi și între elevi și adulți, igiena personală,
particularităţile clasei vizitarea corectă a toaletei, respectarea orei.
de elevi.
4.2 Monitorizarea a. Monitorizarea permanentă a absenteismului 4.2.a în colectivul clasei mele nu s-a demonstrat faptul că elevii au comportament
comportamentului si a situaţiilor de abandon şcolar. deviant, ceea ce a condus la lipsa nevoii de a întocmi fișe de observație a
elevilor şi gestionarea b. Identificarea si acţionarea pentru comportamentului acestora, din punctul de vedere clinic al metodei de cercetare
situaţiilor conflictuale diminuarea violentei copiilor. psihologică și pedagogic, observația.
c. Informarea imediată a părinţilor si 4.2.b Nu a fost necesară intervenția nimănui pentru ameliorarea unor astfel de situații,
consilierea acestora. întrucât nu au existat situații conflictuale.
4.2.c Nu a fost necesară realizarea unei strategii de monitorizare și gestionare a unei
situații conflictuale, deoarece nu a existat obiectul unui astfel de act.
4.3 Cunoaşterea, a.Colaborarea cu consilierul şcolii pentru 4.3.a Am realizat observarea sistematică a comportamentului elevilor și evoluarea
consilierea şi tratarea cunoaşterea educabililor, în vederea tratării lor acestuia în timp, conform influențelor educative exercitate și consemnarea acestora în
diferenţiată a elevilor. diferenţiate. fișe de observație atribuite fiecărui elev.
b.Identificarea stilurilor de învăţare ale 4.3.b Am realizat în permanență consilierea situațiilor existente în timpul orelor și a
copiilor pentru o proiectare eficientă a pauzelor, instruind elevii să își însușească reguli de conduită corespunzătoare.
activităţii de învăţare.
4.4 Motivarea elevilor a. Motivarea educabililor pentru a adopta un 4.4.a Elevii clasei au fost implicați în activități de curățenie a sălii de clasă, curățarea
prin valorizarea comportament pozitiv si valorizarea băncii și păstrarea curățeniei în bancă; au fost învățați să arunce resturile menajere la
exemplelor de bună exemplelor de bună practică. coșul de gunoi; de asemenea, să ducă coșul de gunoi la ghenă, pentru a-l goli; au fost
practică. recompensați prin aprecieri verbale, cu scopul trezirii și formării atitudinii
motivaționale, cu rol declanșator în activitățile bune și utile.
5. 5.1. Participarea la a.Participarea la cel putin un curs de formare, 5.1.a S-a realizat valorificarea competențelor dobândite în urma cursurilor de formare
Managemen programele de formare stabilit la nivel national / local, finalizat cu la care am participat prin calitatea conținuturilor documentelor școlare redactate, prin
tul carierei continuă/perfecţionare adeverintă / certificat desfășurarea în mod optim a demersului didactic
si dezvoltarii şi valorificarea b.Participarea în termenul stabilit la 5.1.a Datorită calității considerabile a competențelor teoretice și practice dobândite la
personale competenţelor perfecţionarea obligatorie la 5 ani sau la cursurile de pregătire, am sugerat și altor colegi intenția de a urma astfel de cursuri de
ştiinţifice, didactice şi examenul de obţinere a unui grad didactic. formare continuă, iar la nivelul clasei de elevi, am aplicat, atât în proiectarea
metodice dobândite unităților de conținut, cât și în utilizarea metodelor activ-participative abilitățile
formate în urma parcurgerii cursurilor
5.2 Implicarea în a.Participarea la toate activităţile metodice 5.2.a Am participat la toate activitatile metodice stiintifice organizate in cadrul
organizarea activităţilor sitiinţifice organizate în cadrul comisiei comisiei metodice/catedrei, cosiliului profesonal.
5
metodice la nivelul metodice/catedrei, consiliul profesoral.
comisiei/catedrei/respo b.Activităţi judeţene, consfătuiri, etc. 5.2.b Am participat la activitati judetene, consfaturi organizate în cadrul ISJ Tulcea.
nsabil.
5.3 a. Includerea documentelor semnificative
Realizarea/actualizarea privind formarea, dezvoltarea si activitatea în
portofoliului portofoliul profesional/dosarul personal din
profesional şi a şcoală
dosarului personal. b. Actualizarea C.V.-ului personal
5.4 Dezvoltarea a.Relaţionarea cu beneficiarii educaţiei . 5.4.b Comunicarea asertivă a fost permanentă cu cadrele didactice, responsabilii
capacităţii de b.Comunicarea cu personalul scolii, cu echipa comisiilor metodice, conducerea școlii,personalul auxiliar, părinți, elevi.
comunicare şi managerială.
relaţionare în interiorul 5.4.a. Am păstrat și menținut o legătură strânsă cu elevii/ părinții cu scopul succesului
şi în afara unităţii (cu școlar al elevilor
elevii, personalul şcolii,
echipa managerială şi
cu beneficiarii din
cadrul comunităţii -
familiile elevilor).
6. 6.1 Dezvoltarea de a.Participarea la parteneriate si proiecte 6.1.b S-a vizat dezvoltarea instituțională prin valorificarea implicării în parteneriate și
Contribuţia parteneriate şi proiecte educaţionale pentru dezvoltarea instituţională proiecte educaționale
la educaţionale în vederea si comunitară.
dezvoltarea dezvoltării b.Diseminarea rezultatelor activităţii unităţii
institutional instituţionale. prestatoare de educaţie şi a ofertei acesteia, în
a, si la contexte favorabile.
promovarea 6.2 Promovarea ofertei a.Promovarea ofertei educaţionale prin: 6.3.a Am participat cu câtiva dintre elevii mei la concursul Promusica, si numeroase
unităţii educaţionale. afişe,concerte, pliante , mass-media, site-ul auditii organizate de catedra de pian.
şcolare scolii.
b.Promovarea ofertei educaţionale la nivel
local, judeţean, naţional.
6.3 Promovarea a.Participarea cu educabilii la olimpiade , 6.3.a Am participat cu câtiva dintre elevii mei la concursul Promusica, si numeroase
imaginii şcolii în concursuri, competiţii, , activităţi auditii organizate de catedra de pian.
comunitate prin extracurriculare şi extraşcolare realizate în
participarea şi mediul şcolar, extraşcolar şi în mediul online
rezultatele elevilor la b.Pregătirea si participarea la manifestări
olimpiade, concursuri, cultural-artistice la nivel local şi judeţean.
competiţii, activităţi
extracurriculare şi
extraşcolare realizate în
mediul şcolar,
extraşcolar şi în mediul
online

6
6.4 a.Organizarea si participarea la cel puţin o 6.4.a M-am implicat în activități de prevenire a comportamentului școlar nepotrivit, la
Realizarea/participarea activitate pe semestru de prevenire si nivelul clasei de elevi, folosind suportul unor povești cu efect moralizator.
la programe/activităţi combatere a violentei şi bullyingului în mediul
de prevenire şi şcolar şi/sau în mediul online 6.4.b M-am implicat în activități de prevenire a comportamentului școlar nepotrivit,
combatere a violenţei şi b. Realizarea si participarea la cel puţin un la nivelul clasei de elevi, folosind suportul unor povești cu efect moralizator
bullyingului în mediul program /o activitate pe semestru de prevenire
şcolar şi/sau în mediul si combatere a violenţei şi bullyingului în
online mediul şcolar şi/sau în mediul online
6.5 Respectarea a.Participarea la instructajele periodice pentru 6.5.a Mi-au fost făcute cunoscute normele de sănătate și securitate a muncii de către
normelor, procedurilor asigurarea sănătăţii si a securităţii muncii , responsabilul pe școală a PSI.
de sănătate şi securitate PSI, ISU, luarea la cunoştinţă si aplicarea la
a muncii şi de PSI şi clasă a normelor prevăzute de legislaţia in 6.5.b Diseminarea normelor și procedurilor PSI au fost realizate de către agentul
ISU pentru toate vigoare. Poliției de Proximitate, iar documentația există la dosarul școlii, între cele două
tipurile de activităţi b.Întocmirea corectă si la termen a situaţiilor, instituții existând un parteneriat la nivelul școlii.
desfăşurate în cadrul si a documentelor solicitate de
unităţii de învăţământ compartimentele Şcolii (conducerea scolii ,
precum şi a sarcinilor C.A., C.E.A.C., coordonator educativ,
suplimentare . secretariat, etc.)
 6.6 Implicarea activă a.Contribuţii personale la creşterea calităţii 6.6.a Mă autoperfecționez pentru a realiza sarcinile în mod corespunzător și
în crearea unei culturi a activităţii unităţii şcolare . exemplar.
calităţii la nivelul b.Realizarea integrală si la timp a atribuţiilor
organizaţiei stabilite prin fisa postului 6.6.b Am confirmat și am tratat cu responsabilitate și promptitudine realizarea
cerințelor cerute de conducerea unității, responsabilii de comisii metodice, CA.
6.7. Promovarea de a. Postări ale activităților de învățare
activităţi de învăţare interactivă în mediul online
interactive prin b. Utilizări ale instrumentelor realizate cu
utilizarea unor ajutorul tehnologiei
instrumente realizate cu
ajutorul tehnologiei
7. Conduita 7.1 Manifestarea a.Implicarea în activitatea educaţională:
profesionala atitudinii morale şi atitudine empatică faţă de copii, colegialitate
civice (limbaj, ţinută, şi spirit de cooperare în cadrul colectivului 7.1.a Am adoptat atitudini și norme de comportament specifice profesiei.
respect, didactic.
comportament). b. Ţinuta personală, voinţa, spirit de ordine,
disciplina.
7.2 Respectarea şi a. Respectarea și promovarea deontologiei 7.2.a Am respectat codul de etică profesională, a procedurilor și a normelor existente.
promovarea didactice (punctualitate)
deontologiei didactice
(normelor
deontologice)

7
PROFESOR
Semnătură Iulia Titorencu
Data 20-07-2020

S-ar putea să vă placă și