Sunteți pe pagina 1din 5

Săptămâna de rugăciune a familiei

4 – 10 Septembrie, 2022

Resursele cărții anului 2022

RESTABILIREA
ALTARULUI DE FAMILIE
Willie și Elaine Oliver

Departamentul de Familie al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea


DUMINICĂ

PUNEREA LUCRURILOR PE PRIMUL LOC


SCHIȚA

Referința biblică:
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu
toată puterea ta.” Deuteronom 6: 5

OBIECTIVUL STUDIULUI
La ce vă gândiți atunci când auziți termenele de construire, proiectare sau creare?
Puteți numi lucruri pe care tu sau altcineva le-ați creat? Poate o casă de păpuși, un model
de mașină, un foișor, sau chiar o casă. Ce spuneți spune despre univers? Biblia ne spune
în Geneza 1:1 – „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.”

Lumea noastră reprezintă lucrarea lui Dumnezeu de proiectare și creație.


Dumnezeu a avut un plan, un model divin. Modelul reprezintă un plan detaliat folosit de
către orice constructor la construcția unei case sau a altei structuri. Acesta cuprinde toate
desenele și instrucțiunile clare de unde ar putea începe lucrarea. Dumnezeu a proiectat
cu un scop fiecare aspect al universului; El a creat ceva din nimic în timpul celor 7 zile ale
creațiunii. Nicio parte a creației lui Dumnezeu nu a fost rezultată din întâmplare sau din
coincidență. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că este Creatorul nostru și că El își
dorește să aibă o relație cu noi. Noi suntem prețioși în ochii Lui, și dacă El este prețios
în ochii noștri ar trebui să-l punem pe primul loc în toate lucrurile în fiecare zi.

,,La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” Geneza 1:1

CERCETAȚI ÎN PROFUNZIME
Dumnezeu este proiectantul și Creatorul tuturor lucrurilor.
Citiți Geneza 1:1 – 2:7
Biblia ne spune că încă de la început Dumnezeu a avut un plan, „un proiect divin”
care a fost prima dată stabilit în mintea și inima Sa. El a stabilit o secvență precisă sau
ordinea în timpul săptămânii Creațiunii, o săptămână literală sau șapte zile.
În ziua întâi, a fost o seară și apoi o dimineață (Gen. 3-5).
În ziua a doua, El a despărțit întinderea de ape (Gen. 1:6-8).
În ziua a treia, Dumnezeu a creat vegetația, iarba, copacii, pomii fructiferi și tot ce
era nevoie pentru susținerea vieții oamenilor. (Gen. 1:9-13).
În ziua a patra, Dumnezeu a creat soarele, luna și stelele, „Dumnezeu a făcut cei
doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua,
şi luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea;” (Gen. 1: 14-19).
În ziua a cincea, Dumnezeu a creat toate speciile de pești ai mării și toate speciile
de păsări ca să zboare în înaltul cerului (Gen.1: 20-23).
În ziua a șasea, Dumnezeu a creat animalele și omul după chipul și asemănarea Sa
(Gen. 1: 24-31).
În ziua a șaptea, Dumnezeu s-a odihnit și a sfințit ziua a Șaptea, Sabatul. Oamenii
de știință, astrologii, biologii, geologii, fizicienii și medicii, încă sunt uluiți de toată creația
în detaliu făcută de mâna lui Dumnezeu.
Universul nostru a fost proiectat și creat de Dumnezeul Creator care a lucrat cu un
scop creația maiestoasa pe care a culminat-o cu creația omului. Noi suntem făcuți după
chipul Său, pentru a avea caracterul și scopul Său. Dumnezeu își dorește să aibă o relație
cu noi. Trebuie să ne simțim recunoscători atunci când Îl lăudăm și ne gândim la cât de
bun și de minunat este Dumnezeu. Noi am fost creați pentru a-L slăvi și întotdeauna El
ar trebui să aibă primul loc în căminele și în relațiile noastre de familie.
Familiile din zilele noastre au multe lucruri de făcut. Cu toate acestea, cele mai
importante lucruri nu ar trebui să fie afectate în vreun fel din cauza celor mai puțin
importante. Doar familia voastră poate decide aceste priorități.
Întrebați-vă unii pe ceilalți dacă vă doriți să trăiți cu valorile pe care le-ați primit sau
prin presiunile și cererile altora. Dacă spuneți că-L iubiți pe Dumnezeu și că doriți să aveți
o relație cu El, atunci puneți-L pe primul loc în viața voastră de familie. Luați-vă un
angajament astăzi de a pune momentele de închinare cu familia pe primul loc în
programul vostru.

Rugăciune:
Tată Bun, Tu ești Creatorul nostru, și prin aceasta Te lăudăm. Îți mulțumim pentru
că ne-ai făcut după chipul Tău și prin dragostea, mila și harul Tău. Ajută-ne să Te punem
pe primul loc în viețile noastre și să urmăm exemplul Cuvântului Tău. Te iubim din toată
inima, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră. În numele lui Iisus te-am rugat, amin.
PUNEȚI ÎN PRACTICĂ & TRĂIȚI

Provocare Biblică
Practicați textul săptămânii împreună cu familia. Puteți compune un cântec folosind
versetul biblic sau orice alt dispozitiv electronic care v-ar putea ajuta să-l memorați.

Subiecte de discuție în familie


Cum ne-a demonstrat Dumnezeu că suntem prețioși în ochii Lui și că ne iubește?
Cum putem demonstra noi că Îl iubim pe Dumnezeu?
Spuneți o modalitate prin care puteți arăta că vă pasă și că îi respectați pe oamenii
din jurul vostru.
Spuneți o modalitate prin care puteți să le arătați că îi prețuiți și că îi respectați pe
cei din familia voastră.
Alegeți-vă astăzi un membru din familia voastră căruia să îi oferiți atenție sporită și
mai mult respect. De asemenea, alegeți o persoană din afara familiei căreia să-i arătați
mai multă bunătate astăzi.

Restabilirea Altarului de Familie


Creați un angajament de misiune pentru familia
1. Adunați-vă familia și scrieți răspunsurile următoarelor întrebări de mai jos: toți cei
adunați trebuie să răspundă. Asigurați-vă că veți primi răspunsuri și de la cei mai timizi și
încurajați-i în acest scop. Acest proces este la fel de important ca și rezultatul. În timpul
acestui proces, veți învăța lucruri noi unii despre ceilalți și veți descoperi noi moduri de
a afirma sau valida fiecare membru al familiei voastre.
- Cum ne tratăm unii pe ceilalți?
- Ce calități dorim să ne reprezinte familia (puteți include roadele Duhului Sfânt)?
- Care sunt lucrurile pe care nu ni le dorim pentru familia noastră?
- În ce fel de casă dorim să ne primim prietenii?
- Cum putem încuraja dezvoltarea stimei de sine a fiecărui membru al familiei
noastre?
- Cum putem ajunge la o credință puternică și la o relație strânsă cu Iisus?
- Cum vom include momentele de închinare cu familia în programul nostru încărcat
zilnic? Când vom face asta? Cum vor arăta în familia noastră?
2. Opțional: Crearea unui panou de notițe reprezintă un pas excelent pentru acest
proces. Dacă dispuneți de materiale, puteți căuta imagini din reviste, poze de familie,
abțibilduri și marcatori pentru crearea unui panou care vă reprezintă familia și
individualitatea fiecărui membru. Puteți crea, de asemenea, acest panou și online. Și
întrucât fiecare dintre noi petrecem majoritatea timpului online (conferințe zoom, rețelele
sociale, etc.), folosind materiale tangibile, va deveni o activitate kinestezică, implicându-
i pe toți cei prezenți.

3. Acum, adunați toate ideile tuturor și redactați un angajament care rezuma cine
sunteți sau ce doriți să fiți ca familie. Poate fi reprezentat printr-un cântec, o frază sau
chiar un singur cuvânt. Amintiți-vă că procesul este la fel de important ca și rezultatul.
Deci, luați-vă timp și adunați-vă cu toții. Acest angajament ar trebui să vă inspire și să
lucreze drept GPS pentru a vă menține familia puternică, mai ales în perioadele dificile.

4. Scrieți, tastați sau desenați angajamentul de misiune al familiei voastre. Înrămați-


l și puneți-l într-un loc în care să-l vadă toți. Citiți-l zilnic. Oferiți-le fiecărui membru câte
o copie.

Explorați unicitatea familiei voastre.


Scrieți-o, desenați-o și înrămați-o .
Trăiți-o zilnic.

Departamentul Asociația Pastorală & Familie


Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, România
Septembrie 2022

S-ar putea să vă placă și