Despre comunism, cu mama

Mama, ce amintiri din comunism ai tu astăzi?

Amintiri din comunism? Era o perioadă cu multe lipsuri de care nu trebuie să uităm. Frig în case, apă caldă cu
program, alimente pe cartelă. Dar, mai ales, groaza de Securitate.
Românii au trăit vremuri extrem de grele în perioada comunistă, cei mai mulți fiind nevoiţi să înfrunte frigul din
apartamente în timpul iernii, lipsa apei calde, să stea la cozi interminabile pentru o bucată de carne sau o sticlă de
ulei ori să-şi drămuiască raţia de pâine pe care o puteau cumpăra. Portocalele și bananele de Crăciun erau un lux
pentru majoritatea românilor şi de multe ori se vindeau „pe sub mână”, ca şi jucăriile chinezeşti, pentru care părinţii
plăteau uneori şi un sfert din salariu ca să-şi poată face copiii fericiți. Alimentele erau date pe raţie, pâinea pe
cartelă, cozile interminabile la carne şi alte produse, mai ales în perioada sărbătorilor. Îmi amintesc că ne lipsea
curentul, apa caldă ajungea cu greu, mai ales dacă locuiai mai sus de etajul 3, frigul din apartamente. Însă cea mai
îngrozitoare faţă a comunismului era teroarea indusă de Securitate.

Ce era Securitatea?

Securitatea era acea poliţie politică înfiinţată de regimul comunist începând cu anul 1948 şi era extrem de prezentă
în viaţa românilor. Românii se temeau de Securitate, nu ştiau foarte multe despre aceasta, iar adevărurile au ieşit la
iveală în anii de după Revoluţie. Existau multe metode prin care Securitatea controla populaţia, în primul rând
existau servicii speciale ale Securităţii: de ascultare a telefoanelor, de control al corespondenţei şi mai ales de
introducere a tehnicii de ascultare în apartamentele oamenilor. Tehnica era montată când oamenii nu erau acasă în
prize, în lustre, articole de mobilier sau în receptoarele telefoanelor. Cele mai răspândite mijloace de control erau
cele prin informatorii Securităţii. Mare parte dintre aceşti informatori făceau lucrul acesta din plăcere şi erau chiar
răsplătiţi cu sume de bani periodice pentru informaţiile pe care le ofereau. Sunt tabele în care sunt notate sume
între 200 şi 500 de lei, sume extrem de mari având în vedere că în 1989 salariul unui profesor era undeva la 2.000 de
lei.

Tu ai avut de suferit de pe urma Securității?

Toți am avut de suferit în acea perioadă, direct sau indirect.

Eu eram urmărită în tot ce făceam sau spuneam, prin colegi de clasă contactați de securitate, fiindcă părinții mei
fuseseră excluși din partidul comunist. Îndrăzniseră să ia atitudine în fața unei nedreptăți. De atunci au început
prigoana și persecuțiile asupra lor. Căutau orice pretext pentru a fi dați afară din învățământ (părinții mei au fost
profesori) și pentru a fi lăsați pe drumuri. Tentaculele securității se întinseseră până la noi, copiii lor, care eram
urmăriți prin unii colegi de clasă.
Toate acestea au creat o stare de tensiune şi o stare de nemulţumire în România, care au culminat cu evenimentele
din decembrie 1989.

Cu ce impresii privești în urmă, la acele vremuri?

Nu cred că voi uita niciodată cum stăteam de mână cu mama, la carne, de la 4 dimineaţa, pentru că nu avea cu cine
să mă lase acasă când eram prea mică, apoi micile momente de bucurie ale copilăriei, când aşteptam desenele prinse
cu purici la unele programe de televiziune bulgăreşti sau rusești, apoi gumele cu gust occidental cumpărate de tata
de la cei care făceau bişniţă sau prima casetă audio cu muzică străină. Copil fiind, poate nu înţelegeam lipsurile
acelor vremuri, dar sigur simţeam frigul din apartament.
Îmi amintesc cum uneori îmi făceam temele la lumina unei lămpi cu gaz sau la lumânare, pentru că se lua curentul.
Programele TV erau extrem de limitate în perioada comunistă şi, dacă deschideai televizorul până în ora 19.00, te
întâmpinau binecunoscuţii “purici”. După ora 19.00, programele erau la fel de interesante ca puricii din timpul zilei.
Erau foarte multe programe de doctrină, de ideologie, erau prezentate laudativ măreţele realizări ale cuplului
Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Cum aflați ce se întâmpla în lumea liberă?

Mulţi dintre români ascultau în secret posturi de radio interzise, precum Europa Liberă, care le ofereau informaţii
despre ce se întâmpla cu adevărat în jurul României. Programele acestor posturi de radio erau ascultate cu teamă, la
un volum redus, uneori radiourile fiind ascunse într-o debara sau în pivniţă. Până în decembrie 1989, acesta era
postul care furniza românilor informaţii despre ceea ce se întâmplă în lume, apoi, în zilele revoluției, în Timişoara,
Bucureşti şi în celelalte oraşe din ţară unde izbucnise scânteia revoltei. Cred că radioul a fost cel care a sădit speranţa
în rândul oamenilor, mai ales în perioada Revoluţiei.

Care este cel mai rău lucru din comunism, după părerea ta?

Poate cea mai rea meteahnă consolidată de acea perioada este obediența față de lider.
Ceea ce mi-a rămas în minte era teama cu care se asculta Europa Liberă și sfaturile celor mari să nu spunem glume
proaste despre Ceaușescu de față cu alții.
Este clar că obediența față de lider și antagonizarea între grupuri și clase sociale a fost mult îngroșată de comunism.

Și cu toate acestea, sunt voci care regretă acea perioadă!

Există nostalgici ai perioadei comuniste; aceștia sunt cei care văd doar beneficiile epocii: aveai un loc de muncă
asigurat, se construia mult și bine. Cum rămâne cu interdicțiile, cenzura, foamea, cu făcutul temelor la lumina
lumânării? Se șterg toate acestea din memorie?
Ca oameni, avem tendința de a rămâne doar cu ceea ce a fost bine. Și în acest caz este la fel. Am uitat lipsurile, fricile
și griul din viața noastră și am rămas doar cu imaginile despre ceea ce noi considerăm că „era bine atunci”. De fapt,
cred că marile nostalgii ale unora sunt după trei elemente: falsul sentiment de egalitate care exista în societatea
comunistă (și dacă aveai bani, nu prea aveai voie să îi arăți), siguranța locului de muncă și faptul că „statul îți dădea
casă”. Că în casa aia stăteai în frig, că unele case erau demolate pentru a face loc cartierelor de blocuri înalte, că nu
aveai libertate și că trăiai cu teama de a nu fi turnat la Securitate, se pare că nu mai contează.
Modul în care se trăia în comunism şi mai ales teroarea impusă de regim prin Securitate nu trebuie uitate, deoarece
numai prin cunoaşterea adevărului poate fi înţeleasă acea perioadă astfel încât să nu existe urme de nostalgie.

Crezi că țara noastră are șanse să scape de umbra comunismului?

Eu sunt optimistă. Generația asta nouă, voi, îmi dă argumente pentru a avea încredere în ea. Încă mai cred cu tărie
că România de mâine are șanse să fie ceea ce merită să fie!