INIMA

Inima este un organ muscular care pompează sângele prin corp și

transportă oxigenul primit de la plămâni la celulele țesuturilor și organe
pentru a le alimenta și elimina dioxidul de carbon din circulația sângelui la
plămâni.

Se împarte în patru camere: atriul stâng și drept superior și ventriculele

drept și stâng inferior. Camerele sunt separate una de alta de pereți numite
sept. La naștere, inima unui copil cântărește aproximativ 20 – 21 grame. La
adulți ajunge la 250 – 300 grame.

Inima este localizată în piept, în spatele osului pieptului și este poziționat

ușor la stângă și așezat pe diafragmă. Are formă conică și este compusă din
următoarele straturi:

Pericard – o membrană care produce ser, care înconjoară și protejează

inima de frecarea dintre aceasta și organele înconjurătoare.

Miocard – ”mușchiul” inimii

Endocard – stratul care formează peretele interior al inimii

Epicard – stratul visceral al pericardului

Inima este formată din țesut muscular striat involuntar, dar spre deosebire
de ceilalți mușchi din corpul uman, inima este capabilă să se contracte fără
stimulare nervoasă și acest lucru permite inimii să fie transplantată.
Miocardul este compus din fibre musculare și celule numite miocite
cardiace. Aceste celule sunt capabile de a declanșa impulsuri nervoase
pentru contracții, adică, bătăile inimii care permit sângelui să circule prin
corp. ”Generatorul” acestui stimul este nodul sinoatrial, localizat între vena
cava superioară și atriul drept, care transmit impulsuri pentru contractarea
în jurul inimii prin fibre musculare. Fibrele nervoase autonome sunt
localizate în inimă și formează plexul cardiac, în timp ce nervii vagi și
fibrele simpatetice conectează organul la nervii senzoriali, simpatetici și
parasimpatici, asigurând coordonarea inimii cu stimulii creierului.

Inima cuprinde patru valve, care acționează pentru a controla circulația

sângelui unidirecțională între atriu și ventricule (valva tricuspidă și valva
mitrală, numite valve atrioventriculare) și între inimă și vasele de sânge
(valva pulmonară și valva aortică, numite valve semilunare). Vasele de
sânge care comunică cu inima asigură schimbul de oxigen și dioxid de
carbon din și către țesuturi și organe. Acestea includ: venele (vena cava
inferioară și vena cava superioară), care transportă sângele cu dioxid de
carbon și țesuturi către inimă; artera pulmonară și vena pulmonară, care
asigură circulația sângelui între inimă și plămâni; și aorta, care este artera
principală a corpului uman, care raportează și distribuie sângele oxigenat
de la ventriculul stâng al inimii către toate organele.

Părțile inimii includ:valva pulmonară,valva tricuspidă,valva aortică,valva

mitrală,ventriculul drept,ventriculul stâng,atriul drept,atriul stâng.

FUNCTIA INIMII
Inima acționează ca o pompă și funcția ei este de a transporta sângele cu
oxigen în restul corpului (celule, țesuturi și organe) pentru a le alimenta, și
pentru a primi sângele bogat în dioxid de carbon care va fi trimis în
plămâni, unde are loc schimbul de oxigen. Sângele oxigenat (tensiune
arterială) călătorește către organe și țesuturile din corp prin aortă, artera
care împrospătează întregul corp și se împarte în ramuri mai mici numite
capilare. Sângele bogat în dioxid de carbon se întoarce la inimă prin vene,
pe care îl transformă în oxigen.

Pe durata activității fizicii, inima poate pompa până la 20 – 30 litri de sânge

per minut, pentru a asigura cerința crescută pentru sânge din mușchi. La
odihnă, inima oferă 5 litri de sânge oxigenat per minut. Tensiunea optimă
este considerată a fi între 130 (sistolică sau mai mare) și 80 (diastolic sau
mai mică) mmHg.
Inima face această circulație continuă prin mișcări coordonate. De fapt,
ciclul cardiac cuprinde două faze care sunt repetate în medie de 70 – 80 de
ori per minut în timpul odihnei: faza de relaxare (diastola) și faza de
contractare (sistolă).Frecvența ciclului cardiac se bazează pe diferite
presiuni pe care sângele le exercită pe structurile cardiace, cauzând
închiderea pentru a preveni circulația retrogradă. Pe durata primei faze
(faza diastolă), valvele dintre atriu și ventricule sunt deschise, și întreaga
inimă se relaxează. În această fază, valvele semilunare sunt închise,
împiedicând sângele din a intra în straturile vasculare. Pe durata fazei a
doua (faza sistolă), atriul și ventriculele se contractă într-o manieră
coordonată: primul atriul (sistolă atrială) și apoi ventriculul (sistola). Pe
durata contracției ventriculare, tensiunea arterială împinge valvele
atrioventriculare, provocând închiderea acestora, nepermițând sângele în
atriu și sângele este pompat în efluenții venelor, adică acelea prin care
sângele iese din inimă. În acest caz, inimă trebuie ”alimentată”. Acest rol
este al arterelor coronare, care sunt responsabile pentru furnizarea de
sânge bogat în oxigen către mușchiul inimii.

În momentul în care circulația sângelui prin miocard este diminuată, din

cauza îngustării arterelor coronare și a altor factori asociați, inima și
țesuturile suferă de lipsă de oxigen. În aceste cazuri, ischemia miocardică
(bolile ischemice de inimă sau ischemia miocardică) pot duce la infarct
miocardic (sau ACS). Alte boli care pot afecta inima sunt cauzate de
inflamare, rănire valvulară și aritmia.