SEMINAR –Confesiuni false și adevărate –Sinteză lectura #1

ARTICOL SURSĂ : Kassin, S. (2002). False Confessions and the Jogger Case. 1.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

Falsele confesiuni și cazul alergătoarei din Central Park 1

Articolul de presă se referă redeschiderea cazului alergătoarei din Central Park
(New York). Speța aduce în prim plan situația a cinci adolescenți, care au fost
condamnați la închisoare deoarece patru dintre ei au fost determinați de circumstanțe
să mărturisească o infracțiune pe care nu au comis-o (agresarea fizică și sexuală a unei
femei care se antrena pentru un maraton , într-o seară, în parc).
Patru dintre băieți - Antron McCray, Kevin Richardson, Raymond Santana și
Kharey Wise – au depus mărturie în prezența unui avocat districtual. Declarațiile lor au
fost filmate. Al cincilea acuzat –Yusef Saalam – a refuzat să mărturisească și să fie
înregistrat. Respectivele filmări au fost considerate dovezi ale vinovăției inculpaților,
probe în baza cărora aceștia au fost condamnați.
Probele ADN, analizate mai târziu, au demonstrat faptul că adevăratul atacator
era Matias Reyes, criminal și violator în serie, care la momentul descoperirii era
încarcerat pentru alte agresiuni și omucideri.
Autorul acestui articol trece în revistă câteva motive pentru care o astfel de
confesiune falsă poate fi totuși atât de convingătoare. Așadar, se atrage atenția asupra
ideii că nu este suficient ca cineva să spună că a comis o anumită faptă pentru că unele
mărturii pot fi determinate de presiunea resimțită în interogatoriu sau alți factori
similari. Ca atare, o importanță deosebită o are validarea post-admisie (verificarea
validității mărturiilor după ce acestea au fost făcute) pentru a urmări veridicitatea celor
declarate de suspect cu privire la ce, cum, când, unde și de ce s-au întâmplat cele
susținute.
În general, oamenii își imaginează că cineva nu poate mărturisi o infracțiune pe
care, de fapt, nu a comis-o. Totuși, există astfel de cazuri de confesiuni false, iar în unele
situații persoanele condamnate pe nedrept au fost exonerate, în cele din urmă, cu
ajutorul probelor ADN. Se subliniază faptul că unele persoane erau chiar condamnate la
pedeapsa cu moartea.
În acest context, devine esențial un demers prin care să se verifice dacă detaliile
din mărturie pot fi coroborate cu validarea post-admisie.
În opinia autorului primul pas al acestui proces este reprezentat de
identificarea factorilor care ar putea crește probabilitatea coerciției, a obținerii unei
mărturii forțate. Printre acești factori s-ar putea număra vârsta și capacitatea
suspectului precum și condițiile de arest și interogatoriu. Interogatoriul coercitiv – bazat
pe constrângere- crește riscul de apariție a confesiunilor false, fără însă să determine în
mod obligatoriu acest aspect. (Un interogatoriu coercitiv nu conduce în mod automat la

1
Pentru a vedea lista referințelor, citările și coeficienții rezultați în urma analizelor se recomandă consultarea
versiunii originale a articolului sintetizat în acest document.

1
SEMINAR –Confesiuni false și adevărate –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ : Kassin, S. (2002). False Confessions and the Jogger Case. 1.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

o confesiune falsă, în toate cazurile – n.n.). De asemenea, trebuie menționat faptul că pot
să apară confesiuni false și în situații în care nu este exercitată asupra celui care depune
mărturie (se autoacuză) niciun fel de constrângere.
În plus, un al doilea pas necesar în acest proces, este verificarea măsurii în care
detaliile din mărturie coincid cu amănuntele din declarațiile altor martori , sunt acurate
și/ sau se potrivesc cu probele și pistele de investigație ale anchetatorilor sau aduc
informații noi necesare poliției.
Nu în ultimul rând (al treilea pas necesar) o confesiune are putere probatorie,
dovedind într-adevăr vinovăția persoanei care mărturisește, dacă declarația conține
detalii pe care doar adevăratul făptuitor le-ar putea cunoaște. În acest sens, dacă
informațiile oferite de cel/cea care depune mărturie ar fi putut ajunge la acesta/aceasta
prin intermediul unor surse secundare se pierde valoarea diagnostică a celor afirmate
iar declarația nu poate fi considerată o probă validă a vinovăției.
În cazul alergătoarei din Central Park, confesiunile par voluntare, înregistrarea
seamănă cu o producție de la Hollywood, ,,bazată pe un scenariu cu o investigație, cu
replici repetate, scenariu ghidat de intervievator și pus în acțiune / ,, jucat,, de suspect. ,,.
În această speță, un factor de risc a fost acela că suspecții aveau între 14 și 16 ani
lucru ce îi făcea mult mai complianți/mai predispuși să fie induși în eroare comparativ
cu adulții.
În plus, adolescenții din acest caz, au fost interogați continuu timp de 14 până la
30 de ore. Manualele actuale referitoare la tehnicile de interogare avertizează și
descurajează utilizarea unor intervale atât de îndelungate pentru interogarea
suspecților.
De asemenea, există informații contradictorii referitoare la posibilitatea
părinților acestor adolescenți de a comunica imediat cu proprii copii.
Un alt factor de risc, care a favorizat falsa confesiune a fost promisiunea implicită,
făcută de anchetatori, că tinerii vor putea merge acasă doar dacă vor coopera. Astfel de
promisiune ar fi putut fi văzută de către adolescenți drept singura șansă de libertate.
Un aspect demn de remarcat ar fi acela că deși mărturiile din speța Central Park
erau pline de inconsistențe, contradicții majore și erori ele au avut o aparență de
credibilitate puternică tocmai pentru că au fost foarte detaliate. Inconsistențele din
declarațiile adolescenților vizau aspecte esențiale ale infracțiunii precum modalitatea de
atac sau vestimentația victimei.
Se atrage atenția asupra faptului că în înregistrarea video a interogatoriului nu
numai suspecții comunicau informații investigatorilor ci se observă și că anchetatoriii
comunicau informații adolescenților considerați suspecți. De exemplu, la un moment
dat, procurorul adresează o întrebare care, prin modalitatea de formulare, sugerează de
fapt un răspuns. Întrebarea este: ,, Nu îți amintești pe cineva utilizând o cărămidă sau o
piatră [pentru a lovi victima]?.,, Dificultatea de a diferenția între ceea știau suspecții și ce
detalii le-au fost de fapt induse este accentuată și de faptul că înainte de a depune
mărturia care a fost filmată, unul dintre adolescenți a fost dus la locul faptei, i s-au

2
SEMINAR –Confesiuni false și adevărate –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ : Kassin, S. (2002). False Confessions and the Jogger Case. 1.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

arătat fotografii cu victima, accentuând astfel riscul ca suspectul să nu mai facă o

diferență clară între realitate și scenariile presupuse (și induse) de supozițiile
anchetatorilor.
Această speță este un exemplu în care absența procedurilor de verificare post-
admisie a avut drept rezultat condamnarea la închisoare a unor tineri inocenți.
Probele ADN au stat la baza exonerării celor cinci, reparând o eroare judiciară
după mai mulți ani. Pentru a preîntâmpina astfel de eșecuri ale justiției în viitor, în
prezent a devenit obligatoriu ca fiecare minut al unui interogatoriu să fie înregistrat
video (și nu doar interogatoriul final în care suspectul recunoaște eventual comiterea
unei fapte! n. n.).
Se observă necesitatea ca reformele procedurale să conducă la reducerea
tacticilor coercitive (bazate pe constrângere) ale poliției astfel încât să se permită
judecătorilor și juriilor să evalueze veridicitatea mărturiilor filmate.
Concluzia articolului este aceea că cel mai bun mod de a asigura și determina
adevărul unei mărturii este de a o înregistra în încercarea de a surprinde toată imaginea
asupra unui caz.