MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT

CURSUL
CRIMINALISTICA

Lucrare de laborator

Tactica audierii

A efectuat: Șeremet Marinela

Grupa: Dr. 1608

CHIŞINĂU-2019
 I. NOȚIUNEA
Audierea este acţiunea de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în acumularea
şi fixarea conform legislaţiei în vigoare a declaraţiilor martorilor, victimelor, bănuiţilor,
învinuiţilor şi inculpaţilor asupra anumitor fapte cunoscute de ei ce au importanţă în justa
soluţionare a cauzei penale și fixarea acestora în procesul-verbal respectiv.
II. OBIECTUL AUDIERII
a) circumstanţele ce intră în fapta supusă probaţiunii;
b) circumstanţele necesare pentru obţinerea scopurilor înaintate în procesul cercetării,
c) circumstanţe cu ajutorul cărora pot fi obţinute probe;
d) circumstanţe, cunoaşterea cărora este necesară pentru determinarea forţei probatoare a
dovezilor;
e) circumstanţe care neavând caracter probatoriu au un rol tactic.
Tipurile audierii în procesul urmăririi penale se deosebesc în dependenţă de:
a) calitatea procesuală a audiatului: audierea martorului, victimei, bănuitului, învinuitului,
specialistului, expertului;
b) vârsta audiatului: adult, minor, copil;
c) cu prezenţa participanţilor: prezenţa terţei persoane, participarea apărătorului, expertului,
specialistului, părinţilor sau reprezentanţilor legali, pedagogului, traducătorului,
d) locul audierii;
e) caracterul situaţiei de urmărire penală (cu conflict şi fără);
f) a fost persoana dată audiată anterior pe dosarul dat sau este audiată pentru prima dată: iniţială,
repetată, adăugătoare.
Procedeele tactice ale audierii se deosebesc în dependenţă de etapele audierii, de volumul
probelor şi caracterul situaţiei în care are loc audierea (fără conflict sau cu conflict).

III. REGULI GENERALE

1. Toate persoanele de pe o cauză se audiază separate, nimeni nu poate fi impus să
mărturisească impotriva sa;
2. Audierea se efectueaza la locul desășurării urmaririi penale, în caz de necessitate se poate
efectua și la locul unde se află persoana audiată;

IV. FAZELE AUDIERII

 etapa introductivă, relatarea liberă, etapa ascultării dirijate și documentarea audierii.
 Etapa introductivă constă în aceea că ofițerul de urmarire penală se prezintă celui chemat
pentru a face declarații. După aceasta el stabilește identitatea persoanei citate sau aduse la
organul de urmărire penală, explicându-i calitatea acestuia și cauza în care el participă. Stabilind
datele personale, este necesar a-i explica persoanei respective drepturile și obligațiile sale,
prevăzute de legislația procesuală penalp, conform statutului său în cauza concretă.
Pe parcursul aceste etape, ofițerul de urmărire penală, cunoscând mai multe date despre persoana
citată la audiere, poate iniția un dialog liber cu el referitor la unele sau altele evenimente,
activități, probleme care nu sunt legate de cauza cercetată, dar pot fi susținute sau comentate de
cel chemat la audiere și în așa mod poate dispărea tensiunea dintre relațiile celui ce audiază și
celui audiat. Acest lucru se recomandă împreună cu comportamentul adecvat în scopul stabilirii
contactului psihologic între ofițerul de urmărire penală și martorul sau partea vătămată.
Etapa a doua a audierii- relatarea liberă, începe cu propunerea ofițerului de urmărire
penală persoanei audiate de a expune anumite date despre fapta cercetată, despre anumite
persoane implicate în aceasta sau alte circumstanțe pe cauza cercetată.
Este o etapă importantă din următoarele considerente:
1. Ofițerul de urmărire penală nu cunoaște întodeauna ce informații posedează martorul,
victima, bănuitul sau învinuitul, care pot contribui la stabilirea adevărului în cauză.
2. Expunerea liberă de către cel audiat a unor anumite date în consecutivitate și forma dorită
de el îi ușurează sarcina și îl ajută mai bine să-și aducă aminte.
3. Relatarea liberă a declarațiilor îi dă posibilitatea ofițerului de urmărire penală să ajungă la
anumite concluzii despre relațiile audiatului cu alte persoane implicate în cauză.
4. Solicitarea audiatului de a relata tot ce el știe despre infrațiunea săvârșită și persoana
făptuitorului sporește încrederea, atât în organul de urmărire penală, cât și în el însuși, fiindcă se
reduce considerabil influența ofițerului de urmărire penală asupra persoanei chemate să facă
declarații.
Etapa a treia- ascultarea dirijată, ofițerul de urmărire penală, călăuzindu-se de planul
pregătit cu întrebările formulate, pornind de la obiectul audierii pe cazul concret, adresează
persoanei întrebări.Toate întrebările și răspunsurile se consemnează în procesul verbal.
Etapa a patra a audierii- documentarea, constă în întocmirea procesului verbal după
însemnările făcute pe parcursul audierii. Ca forme secundare de fixare a procesului pot fi
înregistrările audio-video efectuată în întregime, de la începutul audierii părții pînă la sfârșit.
Atunci când audiatul vrea să facă anumite precizări, completări în procesul-verbal, o va face
personal în scris la finele procesului-verbal.
 Procedura de bază în cazul audierii fără conflict:
a) prezentarea persoanei audiate a fragmentelor din procesele verbale de audiere a altor
persoane.
b) propunerea de a relata faptele, strict respectând ordinea cronologică în care au decurs
evenimentele relatate,
c) audierea la locul faptei,
d) reamintirea, detalierea, suprapunerea faptelor şi evenimentelor...
Procedeele tactice ale audierii în cazul situaţiei cu conflict:
a) trezirea interesului persoanei audiate spre darea de declaraţii, spre convorbirea cu ofiţerul de
urmărire penală.
b) de a atrage atenţia la respectarea drepturilor audiatului şi satisfacerii intereselor lui legale,
c) crearea şi menţinerea în procesul interogării unei atmosfere de serviciu fără incomodităţi,
d) manifesta în procesul audierii a respectului faţă de personalitate şi norme etice,
e) lămurirea audiatului a importanţei dării de depoziţii veridice şi căinţei sincere,
f) relevarea motivelor de dare a declaraţiilor false şi lichidarea acestora,
g) convingerea cu ajutorul deducţiei logice lipsei de sens, în darea de declaraţii false,
h) Detalierea maximală şi concretizarea depoziţiilor declaraţiile audiatului,
i) stimularea calităţilor pozitive ale audiatului,
j) prezentarea dovezilor ce-l demască pe audiat într-o anumită infracţiune sau minciună,
k) audierea repetată, sistematică, încrucişată, adăugătoare.

V. Procedeele folosite la reanimarea memoriei a persoanelor audiate

Prezentarea persoanei audiate a unor obiecte, documente pe care el le-a cunoscut în legătura cu
evenimentul cercetat. Examinând aceste obiecte și documente , persoana audiată poate să-și
amintească locul și alte circumstanțe în care el le-a văzut. În scopul de a reintegra memoria și
activizare a legăturilor de ascociație, uneori este util de a prezenta celui audiat persoanele care au
participat ori au asistat la evenimentul cercetat. În asemenea caz, martorul sau victima poate să-și
amintească ușor împrejurările, timpul, locul și alte circumstanțe în care el a văzut persoanele
respective.
Formularea întrebărilor ce activează percepțiile lui auditive este un al procedeu tactic de
inviorare a memoriei persoanei audiate.
Familarizarea cu declarațiile altor persoane;
Confruntarea;
 Procedeul de audiere a unei persoane de bună-credință este unul complex și include în
sine toate procedeele tactice menționate mai sus. La audierea acestei categorii de persoane,
ofițerul de urmărire penală poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare, pentru
stabilirea anumitor fapte sau împrejurări, la care persoana audiată nu s-a referit; de precizare,
urmărindu-se determinarea unor circumstanțe de loc, de timp, a modului și împrejurărilor în care
au apărut; de verificare, destinate, în majoritatea cazurilor, stabilirii surselor din care martorul a
obținut informațiile sau a condițiilor în care a avut loc recepționarea acestora.
Procedura de a audiere a persoanei de rea-credință este specifică. Practica demonstrează
că cele mai eficace procedee tactice de audiere a persoanelor care nu fac declarații veridice sunt:
 Explicarea repetată a statutului procesual al persoanei și datoria acestuia de a face
declarații veridice pe cauza cercetată.
 Stimularea calităților pozitive al persoanei audiate și rolul lui în familie, colectiv,
societate;
 Audierea repetată pe aceleași circumstanțe;
 Audierea detaliată și verificare declarațiilor prezentate anterior;
 Prezentarea unor probe demascatoare existente în dosar;
 Efectuarea unor confruntări în scopul demăscarii declarațiilor false ale persoanei audiate.