Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la

Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Cursul 14

I. Tactica audierii suspectului și a inculpatului

II. Elemente de metodologie criminalistică

I. Tactica audierii suspectului și a inculpatului

► Audierea suspectului sau inculpatului este un procedeu probatoriu foarte
important, deoarece, cel puțin din punct de vedere teoretic, inculpatul este
persoana care deține cele mai multe informații privind săvârșirea faptei. Unele
detalii despre comiterea unei infracțiuni sunt cunoscute doar de către făptuitor și,
în plus, acesta, deși se află de regulă sub imperiul unei stări de agitație specifică
celor care comit fapte antisociale, nu are o tulburare de aceeași natură și același
grad ca tulburarea pe care o resimte persoana vătămată.

►Practica arată că, de obicei, suspectul sau inculpatul încearcă să ascundă

adevărul, pentru a scăpa de răspunderea penală. În aceste condiții, principala
problemă privind audierea suspectului sau inculpatului o reprezintă necesitatea de
a găsi metodele tactice care să-l determine pe acesta să spună adevărul.

►Etapele audierii suspectului și inculpatului și stadiile aferente sunt aceleași

ca și cele aplicabile în cazul audierii martorilor și a persoanei vătămate (etapa
pregătirii audierii și etapa audierii propriu-zise – aceasta din urmă cuprinzând
stadiul discuțiilor prealabile, al relatării libere și al întrebărilor). În continuare,
vom prezenta particularitățile care există datorită statutului specific al
suspectului/inculpatului.

► În ceea ce privește atitudinea inculpatului față de faptele imputate,

aceasta poate fi:

● Recunoașterea (totală sau parțială) a faptelor, care poate fi sinceră sau

nesinceră. Recunoașterea săvârșirii faptei este, din punctul de vedere al
individului, o atitudine extremă, cu implicații majore. Deși nu mai este
considerată „regina probelor”, recunoașterea are efecte importante în cadrul
procesului, deoarece se poate „adăuga” unui cumul de probe deja existente în
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

defavoarea inculpatului, fiind astfel un element hotărâtor pentru a se stabili

vinovăția acestuia. Motivele pentru care suspectul/inculpatul recunoaște
săvârșirea faptei sunt diverse, dar, de regulă, se bazează pe rațiuni etice
(făptuitorul este cuprins de remușcări pentru fapta comisă) sau pe rațiuni logice
(forța probelor strânse în defavoarea făptuitorului este atât de mare, încât
suspectul/inculpatul conștientizează faptul că nu mai are sens să nege săvârșirea
faptei sau dorește să beneficieze de efectele recunoașterii învinuirii ori de efectele
acordului de recunoaștere a vinovăției).
♦ De regulă, se prezumă că recunoașterea este sinceră, datorită
gravității efectelor sale.
♦ În practică au fost întâlnite situații în care recunoașterea a fost
nesinceră, pretinsul făptuitor recunoscând săvârșirea faptei din diverse motive
(dorința de a-l proteja pe adevăratul făptuitor, o boală psihică de care suferea etc.).
♦ Cel mai des se întâlnește în practică recunoașterea parțială,
inculpatul recunoscând unele elemente referitoare la săvârșirea faptei, dar negând
alte elemente care ar putea să-i agraveze răspunderea.
♦ Adesea se întâlnește în practică și retractarea recunoașterii.

● Negarea săvârșirii faptei poate fi sinceră sau nesinceră. Evidențierea

caracterului sincer sau nesincer al negării săvârșirii faptei se poate face prin
procedee tactice specifice.

● Refuzul de a da declarații este o atitudine pe care unii specialiști o

consideră asimilată negării săvârșirii faptei. Autorul prezentelor note de curs
apreciază că refuzul de a da declarații trebuie considerat o atitudine distinctă de
negarea săvârșirii faptei, suspectul/inculpatul având dreptul de a nu da nicio
declarație pe parcursul procesului penal (conform art. 83 C. pr. pen.), neexistând
nicio consecință defavorabilă ca urmare a refuzului său de a da declarații.

►Procedeele tactice utilizate în audierea suspectului/inculpatului prezintă o

serie de particularități față de procedeele tactice utilizate la audierea altor
participanți în proces. Procedeele tactice trebuie să se adapteze fiecărei situații în
parte, pentru alegerea metodelor optime fiind foarte importante următoarele
elemente:
- cunoașterea temeinică de către organele judiciare a tuturor datelor existente
în dosar la un moment dat;
- deținerea unor informații corecte despre personalitatea și temperamentul
suspectului/inculpatului;
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

- cunoașterea motivelor care ar putea determina suspectul/inculpatul să adopte

o anumită atitudine.

►Principalele procedee tactice folosite în audierea

suspectului/inculpatului:

● Ascultarea repetată - presupune ascultarea suspectului/inculpatului de mai

multe ori, la intervale mai mici sau mai mari de timp. Pentru aplicarea cu succes a
acestei tehnici este important ca organul judiciar să îl determine pe
suspect/inculpat să ofere cât mai multe detalii privind firul evenimentelor. Dacă
declarațiile persoanei audiate sunt nesincere, ea nu va putea reține cu exactitate
totalitatea detaliilor oferite la un moment dat, diferențele și contradicțiile dintre
aceste detalii oferite cu prilejul audierilor repetate fiind indicii de nesinceritate.

● Prezentarea progresivă a probelor care sprijină acuzarea - presupune

prezentarea către suspect/inculpat mai întâi a probelor de mai mică importanță,
pentru ca apoi, treptat, să se prezintă probele esențiale ale acuzării. De regulă,
acest procedeu se aplică atunci când inculpatul aparține tipului emotiv, fiind de
așteptat ca prezentarea treptată a probelor să-i inducă acestuia o stare de tensiune
și să-l determine să prezinte amănunte importante sau să recunoască fapta înainte
chiar de a i se prezenta cele mai importante probe ale acuzării. Toate probele care
i se prezintă suspectului/inculpatului trebuie să fi fost anterior temeinic
verificate.

● Prezentarea frontală a probelor - presupune prezentarea încă de la început

a probelor decisive ale acuzării, de regulă inculpatul neașteptându-se la
prezentarea în acest mod a probelor în defavoarea sa. Acest procedeu este de
regulă aplicat atunci când inculpatul nu este emotiv, fiind rezistent la presiuni
psihice. De asemenea, probele prezentate trebuie să fie temeinic verificate
anterior.

● Tactica „întâlnirilor surpriză” - presupune întâlnirea celui audiat cu o

persoană cu un anumit rol în legătură cu săvârșirea faptei, urmată de adresarea de
întrebări legate de respectiva persoană. De exemplu, înainte de a intra în camera
unde va fi audiat, suspectul vede că cel care a fost coautor al infracțiunii intră în
altă cameră din sediul organului judiciar, iar ulterior anchetatorul îl întreabă dacă
a săvârșit fapta singur sau împreună cu o altă persoană. În acest mod, se creează o
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

tensiune psihică ce îl poate determina pe cel audiat să recunoască participarea

celeilalte persoane, cu care s-a întâlnit pe neașteptate.

● Procedeul declanșării „complexului de vinovăție” - presupune aducerea în

discuție a unor elemente concrete privind, de exemplu, persoana victimei,
suferința pricinuită acesteia prin săvârșirea faptei etc., astfel încât
suspectul/inculpatul să fie cuprins de remușcări și să recunoască săvârșirea faptei.
Obținerea de rezultate prin utilizarea acestui procedeu depinde de caracterul
suspectului/inculpatului.

● Tactica ascultării încrucișate presupune audierea suspectului/inculpatului

de către mai mulți anchetatori. Metoda trebuie aplicată cu prudență, deoarece ar
putea deruta o persoană mai puțin rezistentă la presiuni psihice, astfel încât, chiar
dacă persoana este sinceră, poate da declarații contradictorii ce ar putea fi
interpretate în defavoarea sa. O premisă pentru corecta aplicare a acestei tehnici
este buna cunoaștere a personalității inculpatului și a dosarului de către organele
judiciare.

● În cazul infracțiunilor săvârșite în participație penală se vor aplica

procedee specifice. În esență, procedeele tactice aplicate în caz de participație
penală pornesc de la faptul că în rândul participanților există permanent teama ca
nu cumva unul dintre ei să recunoască săvârșirea faptei și să indice mijloace de
probă care să susțină vinovăția celorlalți participanți. În ipoteza săvârșirii unei
fapte în participație penală, fie toți participanții recunosc săvârșirea faptei, fie toți
neagă, fie doar unii recunosc. În funcție de situația concretă, se pot utiliza
următoarele tehnici:
- adresarea către participanți a îndemnului de a recunoaște săvârșirea
faptei, aducându-li-se la cunoștință faptul îndeobște cunoscut că, de regulă, mai
devreme sau mai târziu, unul dintre participanți va recunoaște;
- dacă sunt săvârșite mai multe infracțiuni și participanții diferă, se va începe
cu audierea participanților la infracțiunile mai puțin grave;
- dacă este cercetată o singură infracțiune săvârșită în participație, se va începe
cu audierea altor participanți decât autorii (de exemplu, cu audierea
complicilor);
- ascultarea repetată, care este un procedeu tactic general, capătă o
dimensiune specifică în cazul cercetării unei fapte săvârșite în participație penală,
în sensul că se caută nu doar neconcordanțele dintre declarațiile unei anumite
persoane, ci și cele existente între declarațiile diferiților participanți. Dacă, de
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

exemplu, toți participanții neagă săvârșirea faptei și au convenit să prezinte într-

un anumit mod desfășurarea evenimentelor, va fi practic imposibil ca toți să
prezinte în mod identic toate detaliile cerute de organele judiciare, ceea ce va
evidenția atitudinea lor nesinceră.

● Verificarea alibiului invocat de către suspect/inculpat se face analizând

modul în care este descrisă împrejurarea prezentată drept alibi. De regulă,
abundența detaliilor, mai ales dacă nu este vorba despre un eveniment recent, este
un indiciu al caracterului fals al alibiului. Pentru a verifica veridicitatea celor
invocate de suspect/inculpat, i se vor adresa și întrebări privind evenimentele
imediat anterioare și posterioare faptului invocat drept alibi. Dacă lipsesc sau sunt
mult mai reduse detaliile oferite cu privire la aceste perioade temporale anterioare
sau posterioare evenimentului invocat, acesta reprezintă un indiciu de
nesinceritate a suspectului/inculpatului, deci de inexistență a respectivului alibi.

● Utilizarea unor metode tehnico-științifice prin care se constată sinceritatea sau

nesinceritatea declarațiilor unor persoane presupune înregistrarea în mod științific,
obiectiv, a modificărilor fiziologice pe care le suferă organismul uman ca urmare
a adoptării unei atitudini nesincere. Cea mai cunoscută metodă de acest gen este
utilizarea aparatului poligraf (așa-numitul „detector de minciuni”). Alte metode
din aceeași categorie sunt înregistrarea microexpresiilor faciale, monitorizarea
dilatării pupilei, detectarea stresului emoțional din voce etc. Asemenea tehnici,
deși au dat uneori rezultate remarcabile, trebuie privite cu prudență, deoarece nu
s-a demonstrat faptul că ar oferi certitudini. Totuși, nu trebuie respinsă total ideea
folosirii unor astfel de metode, deoarece organele judiciare trebuie să folosească
toate mijloacele de care dispun pentru a se ajunge la soluționarea unei cauze (atât
timp cât respectivele mijloace nu sunt interzise de lege). Oricum, rezultatele utile
obținute prin folosirea unor astfel de tehnici, precum și faptul că sunt în continuă
perfecționare, justifică acordarea unei atenții constate cu privire la modalitățile
obiective de identificare a comportamentului simulat.
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

II. Elemente de metodologie criminalistică

► Metodologia criminalistică. Definiție

• Metodologia criminalistică reprezintă acea parte a Criminalisticii care

reunește elementele de tehnică1 și tactică2 ce se aplică în cazul fiecărei
categorii de infracțiuni în parte.

• Metodologia criminalistică presupune o organizare teoretică a elementelor

de tehnică și tactică criminalistică, în strânsă legătură cu practica judiciară,
fiind o reflectare a necesităților concrete în materie de tehnici și tactici
investigative pentru fiecare tip de infracțiune în parte.

• Investigarea diferitelor tipuri de infracțiuni necesită tehnici și tactici

diferite.

►Importanța metodologiei criminalistice

• Cunoașterea tehnicilor și tacticilor care se folosesc de regulă pentru o

infracțiune de un anumit tip ajută la buna organizare a investigației,
economisindu-se astfel timpul necesar pentru „căutarea” metodelor optime
de cercetare.

• Se poate realiza și o pregătire specializată a persoanelor care urmează să

desfășoare activitățile de cercetare, ceea ce aduce certe beneficii în
activitatea de investigare.

1
Tehnica criminalistică reprezintă acea parte a Criminalisticii care se referă la utilizarea și adaptarea
cunoștințelor specifice diferitelor științe (chimie, fizică, biologie, anatomie etc.) pentru a descoperi și a cerceta
urmele rămase ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, în vederea identificării făptuitorilor și a sancționării acestora,
conform vinovăției lor.
2
Tactica criminalistică are în vedere stabilirea unor reguli logice de desfășurare a actelor de investigare (cercetare
la fața locului, audieri de martori etc.), astfel încât să se maximizeze posibilitatea de aflare a adevărului într-o cauză
dată.
Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

► Caracteristici ale metodologiei criminalistice

• Flexibilitate

Deși, în principiu, pentru o anumită categorie de infracțiuni se utilizează doar

anumite tehnici și tactici, este posibil ca, în anumite situații, să se utilizeze metode
care, de regulă, se folosesc pentru investigarea altor infracțiuni. De exemplu, într-
un caz privind criminalitatea informatică este posibil să se analizeze petele de
sânge găsite pe tastatura unui laptop (ajunse acolo deoarece făptuitorul s-a tăiat
accidental la un deget), deși, de regulă, în investigarea infracțiunilor informatice
nu trebuie analizate pete de sânge.

• Autonomia de clasificare a infracțiunilor

Deși are elemente comune cu modul în care sunt clasificate infracțiunile din
perspectivă penală, clasificarea infracțiunilor din punctul de vedere al
Criminalisticii are o pregnantă componentă pragmatică, aspect necesar pentru a
optimiza investigațiile. Criteriile de bază avute în vedere la clasificarea
infracțiunilor din perspectivă criminalistică sunt reprezentate de tipul de tehnici
și tactici care trebuie utilizate într-un anumit caz.

♦ Exemple de criterii proprii utilizate pentru clasificarea infracțiunilor în

cadrul metodologiei criminalistice:

- locul săvârșirii faptei (în câmp deschis sau într-o clădire, în zona
urbană sau rurală, într-un anumit mijloc de transport etc.);

- particularitățile infractorului (minor, recidivist, aflat într-un grup

infracțional organizat etc.);

- datele inițiale ale cauzei (autor cunoscut sau necunoscut, existența sau
lipsa cadavrului victimei etc.);

- existența indiciilor de repetabilitate (fapte unice sau repetate).

Acest document conține note de curs pentru disciplina „Criminalistică” din cadrul studiilor de licență desfășurate la
Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru anul universitar 2019-2020 (titular de curs lect.
dr. Ancuța Elena FRANȚ). Documentul este destinat utilizării exclusive de către studenții de la facultatea menționată mai
sus. Este interzisă distribuirea către alte persoane, prin orice modalitate (transmitere prin mijloace de comunicare la
distanță, multiplicare prin xeroxare etc.), precum și încărcarea pe orice altă platformă on-line, în afara platformei elearning
a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

♦ Modul specific de aplicare a criteriilor de clasificare a infracțiunilor

de către metodologia criminalistică

• Din punctul de vedere al metodologiei criminalistice, criteriile de

clasificare nu se aplică izolat, ci se combină, pentru a se alege în
permanență cele mai bune tehnici și tactici de investigare pentru fiecare caz
concret.

• De exemplu, într-un caz dat, putem avea o infracțiune de furt săvârșită în

mediul rural de un infractor minor care a mai săvârșit anterior alte fapte de
furt într-un mod similar.

• Metodologia criminalistică trebuie să se adapteze permanent la specificul

situației practice.