NURSING COMUNITAR

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA (nursing).

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul comunitar:
Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii,
ci are scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra individului, a familiei sau a
grupului si contribuie astfel la sanatatea intregii populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea, coordoneaza activitatea in acest
domeniu si stimuleaza continuitatea .Scopul ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie sau
diverse grupuri. Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar spre pacientii
individuali, ci cuprind si mediul social, afectiv si fizic al acestora.

Elementele practicii sanatatii comunitare.

1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului

general de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga
comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea
familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de sanatate, buna
pregatire a asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor
conform recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre
resurse comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor de educatie
continua si asumarea responsabilitatii.

MODELE CONCEPTUALE– definitie, notiuni de baza, implicatii in ingrijirea sanatatii in

comunitate (nursing comunitar).
I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman
I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson
În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce
contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea
să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă
aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat
prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
1. A respira
2. A bea şi a mânca
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
8. nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
9. Nevoia de a comunica
10. Nevoia de a evita pericolele
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
12. Nevoia de autorealizare
13. Nevoia de a se recreea
14. Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

II. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au
capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului Roz
în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă
stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de
nevoia pentru integritate fiziologica. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de
integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează pe
nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele
patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează
adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii
sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.

III Teoria unităţii fiinţei umane Martha Rogers (1914-1994)

Modelul teoretic rogersian se focalizează pe individ ca o unitate ireductibilă aflat într-o permanentă
interacţiune cu mediul înconjurător. Acest model conceptual apare în America anilor 70’-80’ai
secolului trecut şi are sorgintea în teoria Florencei Nightinghail şi a teoriei holostice.

IV. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto îngrijire şi sistemul
nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest
model există 3 categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
 Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale
 Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale ciclului
vieţii
 Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii structural
funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
 În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile cerinţe
de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
 Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de a îndeplini
activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
 Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii care sunt incapabili de a
îndeplini activităţile de autoîngrijire.
 Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa activităţi de
autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

V. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”,
este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus
din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi
spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor
variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de
stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o
linie linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva
stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul
persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori
dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe,
prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al
nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.

VI.Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper (1918-2004)

Acest model prezintă idei şi aspecte privind modul şi stilul de viaţă al fiecărei
persoane în concordanţă cu caracteristicile individuale şi cu nivelul de dezvoltare personală.
Abordarea noţiunii de dependenţă / independenţă se face în context cu stilul de viaţă adoptat.
Modelul încorporează un set de douăsprezece activităţi cotidiene privite prin prisma modelului de
viaţă. Toate aceste activităţi sunt responsabile în starea de bine sau rău a indivizilor, o condiţie
personalizată. Împreună, aceste elemente se referă la “modelul de viaţă”. Atunci când se utilizează
modelul de viaţă în procesul nursing se ţine cont de acest set de activităţi.
Aceste activităţi sunt următoarele:
1. Menţinerea securităţii mediului ambiental
2. Respiraţia
3. Comunicarea
4. Mobilizarea
5. Hrană şi apă
6. Eliminare
7. Personal cleansing and dressing
8. Menţinerea temperaturii corpului
9. Munca şi recreerea
10. Somnul
11. Exprimarea sexualităţii
12. Moartea
 Acest model este destul de actual şi are la bază modelul de interacţiune individ-mediu, dar şi
modelul sistemic referitor la homeostazia organismului.

VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale
în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important.Nursingul este un
instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în
direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

VIII. Modelul conceptual Ida Jean Orlando

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două
tipuri de acţiuni nursing:
 Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului.
 Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile
imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a determina
şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de
suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât pe
acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-verbală, care
duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de
către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.

IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson sau Modelul Sistemelor comportamentale care se
concentrează pe comportamentul pacientului luat ca un întreg organizat si integrat, format din 7
subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare subsistem
îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente
motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor
tulburările sistemului.

X. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte: integritate,
adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de
interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii
conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
 Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale
idividului;
 Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului;
 Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a
pacienţilor;
 Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale
pacientului.
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin adaptare, facilitată
prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile
intern şi extern ale persoanei.

XI. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune
şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor în, în
timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor,
asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele:
personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce
furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional
Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.

XII. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”,
este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus
din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi
spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor
variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de
stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o
linie linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva
stressorilor.
 Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul
persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori
dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe,
prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al
nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.

ROLUL SI FUNCTIILE ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST IN COMUNITATE.

1. Functii:
- acordarea ingijirilor in familie, colectivitati, scoli, persoanelor varstnice si bolnavilor psihici,
pacientilor cronici si in stadiul terminal, ingijiri de sanatate ocupationala;
- transmiterea cunostintelor catre beneficiarii serviciilor de ingrijire sau personalul din sistemul de
sanatate;
- membru al echipei de ingrijiri;
-dezvoltarea practicii ingrijirilor de sanatate prin gandire critica si cercetare.
2. Roluri : educator si pedagog, consilier, facilitator.

CONCEPTUL DESPRE OM,FAMILIE,COMUNITATE.

CONCEPTUL DESPRE OM: definitia individului, teoria holistica, omul ca unicat.
Este o fiinta unica, avand nevoi biologice, psihologice, sociale si culturale, o fiinta in
continua schimbare si in interactiune cu mediul ei inconjurator, o fiinta responsabila, libera si
capabila de a se adapta . Conceptia individului dupa Virginia Henderson: ,,Individul este o entitate
bio-psiho-sociala formand un TOT indivizibil (notiune privind globalizarea individului). El are
necesitati fundamentale (comune tuturor) cu manifestari specifice pe care si le satisface singur daca
se simte bine. El tinde spre autonomie in satisfacerea necesitatilor sale’’ .
CONCEPTUL DE FAMILIE.
1.Definiţia familiei OMS:  "Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc
împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune." 
Modele de definire:
a) Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele legături
afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în comun (Baranowski şi
Nader, 1985); 
b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o entitate legală,
economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982); 
c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:
 au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;
 interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al unor poziţii şi roluri desemnate sau
asumate;
 creează şi menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977); 
d) Un sistem semiînchis de actori care ocupă poziţii interrelatie definite de societatea din al cărui
sistem face parte familia, ca unică pentru sistemul respectiv cu privire la conţinutul rolurilor şi ideile
legăturilor de rudenie (Robgers, 1973); 
e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge, căsătorie sau adopţie şi care locuiesc
împreună (Biroul de recensământ SUA 1975); 
2.Clasificarea familiilor 
      La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile fiecăruia
precum şi relaţiile cu comunitatea. 
I. Familii traditionale:
a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
b.Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei.
c.Familia lărgită = perechea + rude 
 pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
 pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
 lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală 
d.Familia cu un singur părinte (decapitată). 
e.Reţeaua de rudenii - gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc aproape şi au un
schimb permanent de bunuri şi servicii;
f.Familia poligamă (în cult islamic).
II. Familii netraditionale :
Caracteristici:
 structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament comun,
gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;
 relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în familii mai
tinere;
 afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi membri
ai familiei extinse;
 familia binucleară;
 familia reconstituită sau familia vitregă;
 familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj "de facto" dar fără forme
legale;
 uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.
3.Funcţiile de bază ale familiei :
a. Funcţii fizice (biologice şi economice):
 reproducere;
 furnizare de hrană;
 îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole ;
 îngrijirea sănătăţii.
b. Funcţii afective:
 satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitelor generaţii;
 bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;
c.Funcţii sociale: 
 asigurarea grupării sociale ;
 întărirea stimei de sine;
 sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;
 dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;
 transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;
 pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;
 imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi
caracteristice societăţii umane).
4.Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei
Familia:
 Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.
 Împărţirea responsabilităţii traiului familiei.
 Menţinerea unei relaţii maritale vitale.
 Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.
 Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.
 Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.
 Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.
Fraţii:
 Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.
 Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).
 Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.
 Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la adolescenţă.
 Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.
 Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.
 Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi comunitatea mare.
Şcolari (6-12 ani)
 Însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.
 Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.
 Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.
 Învăţarea de roluri sociale potrivite.
 Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).
 Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.
 Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.
 Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.
 Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.
Adolescenţii (13-20 ani)
 Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.
 Însuşirea rolului social masculin sau feminin.
 Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.
 Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.
 Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.
 Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.
 A dori şi a obţine un comportament social responsabil.
Adulţii (30-50 ani)
 Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de proiectele
organizatorice şi de a ajuta generaţiile tinere şi vârstnice, fără a le controla.
 Dezvoltarea forţei socio-economice.
 Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.
 Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.
 Întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.
 Formarea de prietenii adânci.
 Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.
 Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale comunităţii.
 Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.
 Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.
 Acomodarea la schimbări biologice şi/sau personale.
SĂNĂTATEA FAMILIEI
“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului familiei
care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politice,
economice şi sanitare”. Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită
ca: “Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape din
ciclul vieţii familiei”.
O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a îndeplini autoîngrijirea
esenţială sau capacitatea de îngrijiri independente, să apeleze cât mai puţin la sisteme, organizaţii sau
instituţii care pot prelua din sarcinile familiei. Cu cît o familie îşi poate păstra integritatea structurală
şi funcţională şi este mai puţin dependentă, cu atât este mai sănătoasă.
Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru indicatori:
 demografici
 medicali
 sociologici
 economici.
Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate
 Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.
 Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.
 Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.
 Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.
 Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.
 Educaţia pentru sănătate.
 Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).
 Luare de decizii legate de sănătate şi boală.
 Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.
 Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.
 Solicitarea îngrijirii sănătăţii.
 Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.
 Solicitarea îngrijirii danturii.
 Primul ajutor.
 Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.
 Îngrijirea bolii acute sau cronice.
 Îngrijirea pentru recuperare.
 Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).
 Programe naţionale.
Indicatorii sănătăţii familiei
Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în dezvoltarea sa
somatică, psihică şi socială este puternic influenţată, şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial.
Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod tradiţional cultura familiei din care îsi are originea,
ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.
Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca înfiinţare, evoluţie, satisfacerea
funcţiilor şi dezvoltarea, pot fi puse la dispoziţie diferite metode analizând structura, relaţiile,
funcţiile si diferiţi indicatori:
a) Indicatori demografici- se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:
Structura familiei: 
 număr de persoane care compun familia (mărimea);
 vârsta;
 nivelul de instruire;
 ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).
Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.
Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei. Acest indicator este
interesant de studiat diacronic pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă date interesante cu
importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi de sănătate. Ca urmare a scăderii
natalităţii în ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în ultimii ani şi în România, numărul copiilor pe
familie a scăzut, a crescut numărul familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr-o
singură persoană. Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de
asistenţă medicală şi socială a familiei. La numărul mare de familii cu persoane singure sau fără
copii, sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai
familiei.
 Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că determină
consecinţe pe plan medical:
 deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno- infantil spre
persoanele vârstnice;
 restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale destinate categoriilor
dezavantajate şi la risc;
 necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi instituţii care au
preocupări în noile probleme apărute.
Indicatori demografici dinamici: 
 divorţialitatea ;
 mortalitatea generală şi specifică ;
 sporul natural.
Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe plan medical
dar, şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (ex. mortalitatea
specifică).
b) Indicatori sociali- domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi sociologie,
instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte
strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori problema pentru care este solicitat medicul de
familie este o problemă prioritar socială şi secundar medicală. 
c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din sănătate dar, nu
este indiferent nivelul economic faţă de fenomenul sănătate – boală: 
 costul bolii pentru familie;
 nivelul de dezvoltare economică a ţării;
 venitul mediu pe membrii de familie ;
 nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;
 familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:
 Prevalenţa factorilor de risc în familie;
 Prevalenţa bolilor în familie;
 Agregarea bolilor în familie.

FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei:

ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE
Cuplul şi - lipsa de cunştinţe privind planificarea familială  - dispareunie
familia - căsătoria adolescenţilor  - căsătorie nereuşită 
aşteptând - lipsa de cunoştinţe privind  rolurile conjugale şi - sarcină la vârsta
copiii, sexuale şi  acomodările  adolescenţei 
părinţi - lipsa îngrijirilor prenatale  - naşteri de copii prematuri 
tineri - alimentaţia necorespunzătoare  sau cu greutate mică 
- sub- şi supragreutatea  - traumatisme la naştere 
- obiceiuri alimentare nesănătoase  - malformaţii congenitale
- fumat, alcool, droguri, cafea  - accidente 
- primipară sub 16 ani sau peste  40 de ani  - moartea subită a sugarulu
- antecedente de HTA 
- infecţii în timpul sarcinii ca: 
rubeolă, sifilis, gonoree 
- factori genetici 
- factori economici 
- pericole legate de locuinţă
Familia cu - locuinţă periculoasă  - tulburări de comprtament 
copii - cămin nestimulant  - probleme de văz şi limbaj 
şcolari - folosirea incorectă a resurselor  pentru copii  - boli transmisibile 
- mediu sărăcăcios  - probleme şcolare 
- maltratarea, neglijarea copiilor  - carii dentare 
- model de viaţă de utilizare a  instituţiilor sociale, - retardare mintală 
copii mulţi  apropiaşi de vârstă  - boli maligne 
- stima de sine redusă  - boli psihice 
- copil – „ţap ispăşitor”  - accidente casnice 
- infecţii, accidente, spitalizări  - sub- şi suprapondere
- părinţi imaturi, dependenţi, incapabili pentru
responsabilităţi 
- pedeapsa fizică pentru ascultare 
- substanţe toxice neprotejate în casă 
- sub- şi supraalimentaţia
Familia cu - origine rasială şi etnică a familiei  - morţi violente şi
adolescenţi - stiluri de viaţă şi comportament traumatisme 
- inabilitatea soluţionării problemelor  - alcoolism, folosirea de 
- factori socio-economici care contribuie la relaţia cu droguri 
colegii  - sarcină nedorită 
- familia preţuieşte agresivitatea şi competiţia  - boli cu transmisie sexuală 
- valorile familiei inflexibile  - boli psihice
- atitudini riscante 
- conflicte între părinţi şi copii 
- presiuni de a împlini speranţele familiei
Familia cu - HTA, diabet, obezitate  - boli cardiovasculare 
adulţi de - fumat, sedentarism  - coronaropatii 
vârstă - alimentaţie bogată în colesterol  - AVC
mijlocie - modele ale personalităţii legate de stres  - cancer 
- predispoziţie genetică, sex, rasă  - accidente 
- folosirea contraceptivelor orale  - omucideri, sinucideri 
- specificul zonei geografice  - boli mintale 
- obiceiuri alimentare  - paradontopatii, edentaţie
- alcool, scandal 
- poluanţi naturali 
- clasa socială, locuinţă 
- depresie, gingivite
Familia - vârsta, pensionarea  - confuzie mintală 
cu adulţi - interacţiunea medicamentelor  - scăderea acuităţii vizuale
vârstnici - depresia, tulburări metabolice  - tulburări de auz
- boli endocrine şi cronice  - HTA, depresie
- pierderea partenerului  - boli acute infecţioase
- venitul redus  (gripă, pneumonie) 
- alimentaţia necorespunzătoare  - leziuni ca: arsuri, căderi
- sedentarism  - moarte fără demnitate
- mediile, stilurile de viaţă trecute 
- lipsa pregătirii pentru moarte

Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului

 Mecanisme
 Situatii patologice
Mecanisme:
Ereditatea
 Riscul mostenirii de catre copii a unor tare genetice manifeste/latente la parintii lor (risc crescut
daca cei 2 parinti au o incarcatura ereditara proprie sau familiala diagnosticate – cunoscute);
 Lipsa sfatului genetic in situatii suspecte;
 Riscul mostenirii de catre parinti a tarelor genetice de la proprii ascendenti (-→ risc crescut de a
dezvolta aceleasi boli genetice ca si proprii parinti + posibilitatea ca aceste boli sa se manifeste tardiv,
in a 2-a jumatate a vietii).
Dezvoltarea copilului
Exista relatii evidente intre (dis)functionarea familiei si dezvoltarea insuficienta a copilului (depresie,
apatie, perturbari afective, boli infecto-contagioase, suicid) prin:
 relatii afective reduse intre soti ;
 relatii reduse afective intre:
 parinti si copii
 bunici – copii
 frati naturali/vitregi
 conceptii gresite ale parintilor despre valoarea sanatatii si caracteristicile starii de bine/bolii –
suferintei.
Zestrea patologica familiala mostenita de copii: ereditate, obiceiuri dizarmonice de viata,
mostenirea unor profesii sau vocatii:
 Varsta parintilor
 Stilul de viata familiala:
 alimentatia (program, calitate – cantitate)
 timpul liber
 conditii de igiena
 Timpul afectat profesiei/familiei/instruirii si educatiei
 Impartirea responsabilitatilor
 Tipuri de dependenta: alcoolism, stupefiante, tabagism
 Climatul familial
 Situatia economica: spatiul locativ (suprafata locuibila, dotari utilitare si de confort, nr. de
persoane); venit mediu pe membru de familie/an; distributia bugetului – subzistenta, servicii
medicale, alocatii pentru instruire, cultura, recreatie -; accesul la informatii
 Situatia socio-culturala:
 Nivelul de educatie si instruire
 Climatul familial (relatii parinti – copii, tipuri de familie: mono-parentala, bi-parentala,
reconstituite, nucleara, extinsa; ocupatiile profesionale ale parintilor; personalitati accentuate in
familie
 Membri ai familiei aflati in conflict cu legile sociale
 Apartententa religioasa: restrictii alimentare, sociale, medicale, culturale sau de instruire, ritualuri
periculoase etc;
Familia – sursa de boli cronice si contagioase
Drame familiale cu rasunet asupra celorlalti membri ai familiei: vaduvie, divort, singuratate, celibat,
batranete.
Situatii patologice
1.Sociale:
 primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei;
 mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal ;
 tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri divergente,
devitalizate, pasive);
 pauperitatea;
 confort deficitar material in sanul familiei ;
 intruziunea unor persoane straine in familie;
 diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare culturala, de educatie
sexuala-proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau igiena).
2.Psihologice:
 conflicte, stari tensionale, indiferenta;
 lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei;
 comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa ;
 legaturi extra-conjugale;
 abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil si sotul inocent);
 decesul unui membru al familiei ;
 nereusita/esecul;
 conflicte intre generatii;
 atitudinea dominatoare-autocratica a unuia din soti.
Modele imprimate:
 alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte, hiperproteic/vegetarian, tipuri deviante de comportament
alimentar);
 uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante);
 mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori, bibliotecari-anticari,
industria chimica, personal medical etc.
 igiena vietii:
 ritmul activitate-odihna;
 evitarea concediilor de odihna sau medicale ;
 neplanificarea activitatilor ;
 atitudinea fata de propria sanatate si gradul de adresabilitate/accesibilitate la serviciile medicale .
3. Conditii somato-psihice
 boli fizice/psihice ale unui membru al familiei;
 deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie;
 nasterea unui copil cu handicap.
BOLI CU AGREGARE FAMILIALA
Factorii de risc medical sau social pe care o familie ii poate avea:
 factorii genetici;
 locuinta necorespunzatoare;
 alimentatia necorespunzatoare;
 obiceiuri necorespunzatoare;
 relatii necorespunzatoare;
 stresuri familiale.
Factori de risc externi care pot fi intretinuti de familie:
 consum excesiv de sare ,glucide,lipide.
 fumatul "in familie"
 consumul de alcool "in familie"
 sedentarismul
 agresivitatea
 abandonul, etc
PATOLOGIA FAMILIEI
a.Infertilitatea conjugala;
b. Contestarea relatiilor de filiatie;
c.Paternitatea inadecvata si Sindromul de copil maltratat ;
d. Violenta familiala.
a. Infertilitatea conjugala
Definitie: absenta unei sarcini la un cuplu dupa cel putin 1 an de coabitare sexuala normala (3
raporturi/saptamana), in absenta oricaror metode contraceptive.
Timpul acordat unui cuplu pentru obtinerea unei sarcini este de:
 6 luni (50% sanse)
 1 an (90% sanse)
 2 ani (10% sanse)
Dupa 2 ani de absenta a sarcinii se considera ca acel cuplu este steril.
Clasificare:
-Infertilitatea de cauza feminina
-Infertilitatea de cauza masculina
Infertilitatea de cauza feminina:
 I primara – absenta sarcinii in antecedente;
 I secundara – exista in antecedente cel putin o sarcina;
 I involuntara – act sexual incorect efectuat, spalaturi vaginale ;
 I voluntara – prin mijloace contraceptive;
 I fiziologica – in timpul menstruatiei, la pubertate, la menopauza, perioadele infertile lunare.
Infertilitatea de cauza masculina: excretorie, secretorie, imunitara.
Anomalii ale spermatogenezei:
 infectii congenitale;
 epididimite;
 orhite: urliana, TBC, gonococica;
 varicocel, tumori, iradieri;
 medicamente: sulfamide, narcotice;
 tabagism;
 alcoolism ;
 boli carentiale;
 expunerea la temperaturi excesive.
La nivelul cailor ejaculatorii: epididimite, absenta congenitala a canalelor deferente.
b. Contestarea relatiilor de filiatie
Codul familiei reglementeaza relatiile de filiatie, adica legatura de descendenta intre copil si parintii
sai. Daca maternitatea rezulta din actul nasterii, paternitatea se bazeaza pe prezumtia legala stabilita
de art. 53 CF care stipuleaza :”copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei”. Identic
se procedeaza si in cazul divortului, daca se stabileste conceptia copilului in timpul casniciei si
nasterea sa inainte de a doua casatorie a mamei (300 zile de la conceptia copilului) .
Timpul cuprins intre a 300-a si 180-a zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii.
Daca aceasta perioada este cuprinsa in timpul casatoriei,presupune conceptia copilului in casatorie,
deoarece este durata cea mai lunga/respectiv cea mai scurta a unei sarcini viabile. Deci, copilul nascut
<300 zile de la desfacerea casatoriei sau > 180 zile de la realizarea ei este socotit conceput in timpul
casatoriei.
Filiatia fata de mama: se poate cere stabilirea ei in urmatoarele situatii:
 lipsa certificatului de nastere;
 furtul/schimbul de copii;
 nou-nascuti/sugari/copii abandonati;
 pruncucidere.
Filiatia fata de tatal din casatoria legitima se bazeaza pe prezumtia de paternitate conform
principiului “pater is est quem nuptiae demonstrant”.
Daca tagada se invoca in caz de absenta prelungita de la domiciliu, detentie, sterilitate etc, si contesta
prezumtia de paternitate care se bazeaza pe obligatia de fidelitate din partea sotiei, se considera ca un
copil este, juridic, descendentul unui barbat, iar biologic, al altui barbat.
Pot apare conflicte de paternitate intre sotul din prima casatorie si sotul din a doua casatorie (caz de
dubla paternitate) , cand cei doi barbati, ca soti succesivi ai unei aceleiasi femei, cad sub influenta
prezumtiei de paternitate.
Paternitatea din afara casatoriei se stabileste prin recunoasterea voluntara sau testamentara sau
prin actiune in justitie facuta de mama in numele copilului (copilul este reclamant).
In situatiile de concubinaj filiatia se atesta prin recunoastere a copilului de catre prezumtivul tata
sau prin cercetare in justitie, care incearca a exclude un barbat incriminat de la o paternitate
(certitudine) sau de a afirma paternitatea ca fiind posibila (posibilitate, nu certitudine),
c) Paternitatea inadecvata. Sindromul de copil maltratat
In toate familiile, aparitia unui copil reprezinta un factor major de schimbare a modului de viata de
pana atunci. In unele cazuri se pot produce perturbari, stresuri datorate fragilitatii sistemului familial,
care nu este pregatit de a face fata actului natalitatii. Efectele asupra copiilor vor evolua de la
indiferenta catre aparitia abuzurilor si maltratarilor fizice sau psihice.
Dezvoltarea unei paternitati inadecvate poate fi prevazuta daca se analizeaza o serie de amanunte
referitoare la membrii familiei analizate:
 referitor la parinti:
 experiente traumatizante in propria copilarie;
 casatorie timpurie;
 crescuti in familii monoparentale;
 boli psihice;
 imaturitate psiho-afectiva;
 alcoolism in familiile de origine.
 referitor la copii:
 prematuritate;
 handicap psiho-somatic;
 copil nedorit ;
 copil sensibil, iritabil, care plange mult, cu tulburari de somn si alimentatie etc.
Sindromul de copil maltratat (Sindromul Tardieu-Silverman)
Este o afectiune semnalata de numerosi psihiatri si pediatri.In ultimile decenii s-au semnalat o suma
de studii referitoare la acest subiect, depistarea sindromului,prin natura lui, reprezentand astazi una
din cele mai complicate actiuni.Datele statistice din literatura cu referire la frecventa sindromului se
afla cu mult sub nivelul cazurilor existente in realitate, situatie datorata:
 frecventei mari a episoadelor de maltratare (devenite “obisnuinta” in familiile sau cazurile
respective);
 lacunelor legislative;
 lipsei instrumentelor de depistare si raportare;
 neglijarii diagnosticului de catre medici, pedagogi, asistenti sociali.
Nu orice pedeapsa corporala intruneste elementele constitutive ale sindromului respectiv. Acesta
implica:
 existenta obligatorie a unor leziuni serioase si variate (osoase, cutanate, organice);
 conturarea unui asa-zis model de conduita patologica a copilului torturat;
 atitudine parentala/tutorala semnificativa.
Agresorii sunt reprezentati de parinti/unul din parinti, o ruda apropiata aflata in anturajul copilului,
baby-sitter, tutore, pedagog.Un triplu aspect: medical, social si juridic se raporteaza la acesti copii
supusi maltratarii.
Aspectul medical este rezumat de tabloul clinic al dr. Tardieu-Silverman
 Leziuni somatice:
 Stare generala influentata, malnutritie, retard staturo-ponderal, lipsa de igiena;
 Leziuni traumatice cutanate: echimoze, urme de lovituri, arsuri, alopecie parcelara;
 Fracturi recente/vechi (sechele), consolidate vicios, situate la craniu, membre, oasele fetei ;
 Hematoame subdurale;
 Contuzii viscerale diverse.
Aceste leziuni somatice diverse au 2 caracteristici: ele sunt de vechime variabila si nici o explicatie
logica nu poate fi gasita pentru producerea acestora, cu exceptia unei agresiuni.
 Leziuni psihice, rar izolate dar foarte suspectabile daca ele acompaniaza leziunile somatice:
 Apatie, dezinteres,tristete;
 Frica fata de adulti, cu accese de panica;
 Iritabilitate, cu agitatie si plans;
 Retard al achizitiilor psihosomatice .
Aspectul social arata un comportament anormal al copilului maltratat: enurezis, tulburari de
comportament, de alimentatie, de somn In plus, este un copil: adesea nascut prematur, adesea cu
spitalizari repetate si indelungate, cu u statut social propriu: un copil din afara casatoriei prezente,
etc.Parintii insisi au o serie de caracteristici care explica tulburarile de comportament, pe fondul
imaturitatii. Prezinta adesea:
 etilism (unul sau ambii);
 alienare mintala/dezvoltare mintala limitata;
 dezechilibre psihice cu trecere la acte agresive;
 un fond pervers sexual sau comportamental ;
 psihoze sau alte boli neuro-psihice involutive.
La aceste situatii adaugam pauperizarea, insecuritatea profesionala, familia numeroasa, conditiile
improprii de locuit.Trebuie subliniat ca exemple de copii maltratati se pot intalni si in clasele sociale
inalte, chiar daca maltratarea este, in astfel de situatii, mai dificil de evidentiat.
Aspectul juridic se refera atat la interventia de urgenta in astfel de situatii pentru tratarea leziunilor
si complicatiilor produse de violenta cat si la terapia sociala a cazului. Spitalizarea este un gest de
salvgardare, ea reprezentand adesea punctul de plecare pentru stabilirea diagnosticului.
d) Violenta familiala . Forme de manifestare:
Violenta fizica -corporala:
 cu grad mare de periculozitate, soldate cu decesul victimei sau instalarea unei invaliditati
permanente sau care au pus in pericol iminent integritatea/functionalitate organismului;
 de gravitate medie: soldate cu modificarea infatisarii fizice a victimei (hematoame, escoriatii,
arsuri)
 de gravitate minora
 de atentionare (“alarma”)
 sexuala:
 viol/tentativa de viol;
 abuzarea fizica sexuala a minorilor;
 abuzarea fizica sexuala a membrilor familiei aflati in imposibilitate de aparare sau discernamant.
Violenta psiho-afectiva
 agresiune psihica acuta:
 violente de limbaj, de tonalitate, expresii jignitoare, obscene;
 crize de gelozie;
 persecutia psihica in relatie cu menajul, educatia copiilor, venituri, activitatea zilnica;
 agresiunea psihica cronica: cupluri devitalizate si in conflict permanent;
 maltratarea psihica legata de relatiile conjugale (conjugopatie, adulter).
Agresiunea asupra functiilor de relatie cu exteriorul
 impiedicarea – sub amentintare – a exercitarii profesiei, accesului la scolarizare, educatie, cultura,
recreere;
 impiedicarea la servicii de ajutor in caz de urgenta (servicii medicale, cheltuieli pentru
medicamente, recuperare etc.)
Factorii de risc si mecanismele generatoare ale violentei familiale
Conjugopatii genetice (aparute in momentul incheierii casatoriei)
 circumstante ale casatoriei;
 relatiile afective ;
 intruziunea persoanelor din exterior in familie;
 nivelul socio-economic si cultural-educational al familiei constituite;
 varsta la casatorie ;
 influente negative ale familiei de origine asupra cuplului (mentinerea stricta a distributiei
traditionale a rol-statusurilor: prejudecati, ierarhizare familiala)
 locuinta proprie ;
 discordante religioase si/sau de cultura, educatie.
Conjugopatii dobandite
 alcoolism uni-bi-conjugal;
 boli psihice/dezechilibre psiho-emotionale de cauza exogena;
 disfunctii in relatiile conjugale (sexuale);
 pauperizarea;
 somajul/pierderea statutului economic si social;
 gestiunea proasta a fondurilor familiei;
 neconcordante intre asteptari/idealuri si realitate (lipsa de adaptabilitate la real);
 exercitarea deficitara a rol-statusului in familie;
 esecul educational/scolar al copiilor ;
 boli organice aparute intre timp;
 lipsa de comunicare intre membrii familiei (instrainare, gelozie, incordare, relatii glaciale, nivel
scazut de intelegere a starilor celorlalti membri ai familiei).

APRECIEREA STARII DE SANATATE A FAMILIEI.

Culegerea datelor:
Vizita la domiciliu:
 intrarea in relatie:
 tehnici de comunicare: ascultare, exprimare clara, concentrare, incredere, empatie, capacitatea de a
se adapta la situatie:
 asigurarea confidentialitatii, respectarea demnitatii.
Descrierea familiei si a factorilor care pot influenta starea de sanatate a acesteia:
 membri: numar, stuctura pe varste, starea de sanatate, probleme deosebite;
 relatii intre membrii familiei: intre parinti (soti), parinti – copii, relatiile cu bunicii;
 relatii sociale: cu prietenii, cu vecinii;
 habitatul: locuinta (spatiu de locuit adecvat, dotari, intretinere igiena), spatiul din jurul locuintei.
 alimentatia: adecvata, obiceiuri alimentare:
 activitatea profesionala: profesia membrilor familiei, conditiile la locul de munca;
 odihna si timpul liber, posibilitati de recreere:
 nivel economic: venit, satisfacerea nevoilor familiei;
 nivel cultural si de educatie, preocupari cultural- educative, comportamentul fata de sanatate;
 apartenenta religioasa;
 stabilirea scorului APGAR pentru familie

3.CONCEPTUL DE COMUNITATE

Definitia comunitatii
Prin comunitate intelegem ansamblul unei populatii de pe un teritoriu geografic determinat, de care
este legat prin interese si valori comune avand o forma de gestiune administrative , iar membrii sai au
interrelatii cu grupuri sociale si institutii.
 Cunoasterea comunitatii: localizare (urbana, rurala), asezare geografica, structura populatiei ( numar,
densitate, varsta, grupuri minoritare etnice si religioase), nivel general de educatie, particularitati de
clima, flora si fauna, influenta mediului inconjurator, diferente culturale si spirituale, probleme socio-
economice (venit mediu, populatie cu venituri sub nivelul minimal, rata somajului, domenii de
angajare a populatiei).
Conceptul despre sanatate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluraritate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele acumulate,
de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual, evolutiv.
De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masurata in functie de niste
criterii de referinta .
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,
fiecare scoala adoptand unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S. : ,,starea de bine completa din punct de vedere
fizic, mintal si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii’’ este cea mai frecvent utilizata.
Caracteristicile acestei definitii sunt:este acceptata de toata lumea ca o ,, aspiratie’’ ;-realizarea ei
presupune responsabilitatea societatii;subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individuale apreciata
intr-o viziune sintetica, globala (ecosistemica) .
Starea de sanatate este o zona in care actioneaza si se interconditioneaza o multitudine de factori ai
mediului fizic extern, factori sociali si economici.
Factorii care influenteaza starea de sanatate:
Factori biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populatiei.
Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetatie, aliment) si social (factori socio-
culturali, educationali).
Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.
Serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).
In modelul epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare (Georgia 1973) sunt prezentate ponderile
acestor factori in aparitia diferitelor boli dominante .Rezulta ca in multe situatii stilul de viata are un
rol dominant .In cadrul factorilor socio-economici se include si facorii ocupationali: profesia,
calificarea, locul de munca si activitatea la locul de munca, conditii de munca.
Concepte care stabilesc diferenta intre sanatate si medicina comunitara si medicina
individuala

Sanatate si medicina comunitara Medicina individuala

Ingrijirea unei comunitati bine definite Persoanele izolate care solicita asistenta
geografic si populational. medicala
Persoane si familii sanatoase si/sau bolnave Preocupari prioritare:bolnavii

Lucrul in echipa:echipe de sanatate,boala Pofesionalismul de sanatate sau boala

interdisciplinare
Ingrijiri integrale:global,sanatate sau
medicina
Aplicabilitate generala:cercetare asupra
problemelor de sanatate boli colective si
nevoi exprimate de comunitate
lucreaza izolat
Diagnostic clinic si terapeutic individual
Aplicabilitate individuala-bolnavul
izolat;cercetare intraorganica
Preocuparea prioritara pentru mediul:fizic,
biologic,pshihologic,social,economic
Planificarea activitatilor in raport cu
problemele si nevoile ;epidemiologia ca
instrument prioritar;participarea
utilizatorilor(comunitatea)
Rezultatele sunt appreciate mai mult de cei
care nu sunt bolnavi
Echipa de sanatate trebuie sa preaia
initiative;exista un raport permament cu
comunitatea
Preventia sociala si medicala si educatia
pentru sanatate sunt prioritare.
Preocupare secundara pentru mediul
bolnavului
Fara planificare;fara epidemiologie;fara
participarea utilizatorilor(medicalizarea)
Rezultatele sunt appreciate de bolnavii
ingrijiti
Raportul cu indivizii nu exista daca nu sunt
bolnavi
Prioritate:tratamentul bolii

4 CONCEPTUL DE INGRIJIRI PRIMARE.

1. Definitia ingrijirilor primare.
Ingrijirile primare de sanatate –I.P.S.-sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si
tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere social,
facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si familiilor din comunitate prin totala lor
participare si, la un cost pe care comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare stadiu
al dezvoltarii lor in spiritul increderi in sine si al autodeterminarii. Formeaza o parte integranta a
sistemului de sanatate al tarii, pentru care reprezinta atat functia centrala cat si problema principala,
dar si a dezvoltarii globale, sociale si economice a comunitatii.
Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de sanatate
national, inceracnd sa apropie pe cat mai mult posibil, activitatea din domeniul sanatatii de mediu de
viata si de munca al oamenilor, constituind primul element al unui proces continuu de ingrijire al
sanatatii.
Definitie.Prin I.P.S intelegem: ingrijiri esentiale de sanatate accesibile tuturor persoanelor si
familiilor din societate prin mijloace ce le sunt accesibile, cu capacitatea lor plenara si la un pret de
cost abordabil comunitatii si tarii.
Ingrijirile de sanatate primare:
Reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-culturale si politice ale tarii si
comunitatiilor sale si se bazeaza pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare sociala,
biomedicala si sanitara si pe experienta din domeniul sanatatii publice;
Cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii, furnizand servicii de
promovare, preventive, curative si de recuperare corespunzatoare;
Include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si metodele de prevenire si
control a lor; promovarea unei alimentatii corecte; asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate
adecvata si o sanitatie de baza; ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv planning familial;
imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul bolilor endemice cu caracter
zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari; asigurarea cu medicamente esentiale;
Implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si aspecte ale dezvoltarii
nationale si comunitare, in special agricultura, zootehnia, industria, educatia, constructiile de locuit,
lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un effort coordonat din partea tuturor acestpor
sectoare;
Cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o autodeterminare si participare la
planificarea, organizarea, conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizand la
maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta printr-
o educatie corespunzatoar capacitatea de participare a comunitatilor;
Ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale ducand la o imbunatatire
progresiva a unor ingrijiri de sanatate cat mai corespunzatoare, dand prioritate celor ce au cea mai
mare nevoie;
Se bazeaza la nivel local si de referinta pe locuitorii sanitari, inclusiv medici, infirmiere, moase,
personal auxiliar, dar este nevoie si de practicieni traditionali pregatiti in mod adecvat din punct de
vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor de sanatate exprimate de
catre comunitate.
Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de actiune pentru a
organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca parte a unui sistem national de sanatate
cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare. In acest scop, este necesar sa se manifeste dorinta
politica de mobilizare a resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor extreme disponibile.
Toate tarile ar trebui sa coopereze in spiritul parteneriatului cu scopul de a asigura ingrijirile de
sanatate primare pentru toti oamenii, deoarece obtinerea starii de sanatate de catre oamenii dintr-o
tara priveste in mod direct si este benefica pentru orice tara. In acest context, raportul OMS/UNICEF
asupra ingrijirilor primare de sanatate constituie o baza sociala pentru functionarea si dezvoltarea in
continuare a ingrijirilor primare de sanatate in lume.
Comunitatea este locul de unde pleaca I.P.S: indivizii, familiile, si grupurile isi asigura
singuri responsabilitatea actiunilor de sanatate. Pentru realizarea acestei strategii s-a cosiderat ca este
necesara schimbare vechii coceptii de asistenta medicala, anume conceptia dinainte de Conferinta de
la Alma-Ata cand: actiunile de sanatate au fost orientate spre lupta impotriva bolii, se acorda o
pondere mai mare refacerii sanatatii si nu mentinerii si dezvoltarii ei, ingrijirile erau limitate la partea
medicala si in acest caz asistenta era un executant al indicatiilor medicale, pierzandu-si rolul de baza
in procesul de ingrijire.
In conceptia actuala, se considera ca o buna asistenta medicala (o buna ingrijire) presupune
trecerea de la ingrijirile terapeutice (carora li s-a acordat un loc prioritar in dauna ingrijirilor menite
sa mentina sanatatea, viata) trecerea deci la I.P.S
I.P.S sunt denumite si ingrijiri de sanatate comunitare, pentru ca solicita participarea
comunitatii.Deci omul in globalitatea sa, cu necesitatile sale bio-fiziologice , psiho-sociale, culturale
si spirituale poate activa ca un copartener si nu numai ca receptor pasiv de diverse prestatii.
I.P.S favorizeaza ingrijiri complete , ingloband:
 promovarea sanatatii
 prevenirea imbolnavirilor ingrijirile curative curente si obisnuite
 recuperarea
 urgentele

NIVELURI DE INTERVENTIE
I.P.S acopera trei niveluri de interventii si anume:
1. Ingrijiri de prevenire primara
2. Ingrijiri de prevenire secundara
3. Ingrijiri de prevenire tertiara
Se poate vorbi si de interventia de nivel 4, in cazul bolilor terminale (sustinerea familiei.etc)
Ingrijiri de prevenire primara:1 Prin prevenirea primara intelegem: mentinerea si promovarea
sanatatii,precum si prevenirea imbolnavirilor.
Interventia asistentei urmareste: educatia sanitara (din toate punctele de vedere-alimentatie,
contraceptie, etc) prevenirea specifice (vaccinari, profilaxia unor boli)
Ingrijiri de prevenire secundara: 2 Prevenirea secundara urmareste: Interventii curative-pentru
tratamentul bolilor si prevenirea agravarii sau complicatiilor.
Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite acasa, in comunitate-nu asteptam sa
ne caute oamenii, ii cautam noi, prin controale periodice, etc)
Ingrijiri de prevenire tertiara: 3 Prevenirea tertiara urmareste recuperarea.
Rolul asitentei este sa sustina persoana ingrijita pentru a se adapta la diferite dificultati cauzate de
probleme de sanatate -rol in recuperarea persoanei.
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate sunt:
 Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
 Promovarea unei alimentatii corecte.
 Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
 Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planning familial.
 Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
 Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
 Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
 Asigurarea cu medicamente esentiale.
Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii din domeniul sanitar cu nivel de pregatire diferit si
integrarea practicienilor traditionali in serviciile de sanatate reprezinta o problema de baza a
ingrijirilor primare de sanatate.
Principiul fundamental al procesului de nursing comunitar este reprezentat de faptul că
beneficiarul (individul,familia, comunitatea) se află în centrul procesului, alocarea resurselor
materiale şi umane în condiţii de eficienţă duce la rezultatele aşteptate în cadrul procesului de
planificare.
Eficienţa managementului de caz este analizată în raport cu:
 Alocarea resurselor umane şi materiale în funcţie de cerinţele fiecărui beneficiar
 Gradul de coordonare al serviciilor comunitare integrate (medico - sociale şi îngrijiri la domiciliu)
astfel încât să fie acoperite toate nevoile identificate ale pacientului/beneficiarului
 Creşterea eficienţei raportului cost scăzut pentru serviciu comunitar rezultate preconizate pentru
beneficiar.
Managementul de caz la nivel comunitar ca metodă de lucru este definit ca o evaluare a nevoilor
individului, a familiei, comunităţii, a mediului social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea, în
paralel cu reţeaua de servicii medico-sociale disponibile la nivelul comunităţii (medic de familie,
asistent medical comunitar, asistent social, îngrijitor la domiciliu,mediator rom), în urma căreia se
construieşte o strategie individuală de intervenţie axată pe nevoile prioritare ale beneficiarului şi a
resurselor disponibile. Acest concept de lucru în echipa de intervenţie comunitară se caracterizează
prin faptul că furnizorul de servicii specifice nu se mai focalizează pe selectarea beneficiarilor
eligibili pentru un serviciu sau intervenţie, ci se focalizează pe identificarea problemelor complexe şi
multiple ale persoanei beneficiare (sănătos sau bolnav) şi a resurselor (servicii şi resurse materiale)
din reţeaua comunitară care vor fi capabile să rezolve eficient aceste probleme.
În practica nursingului comunitar, managementul de caz presupune acordarea şi coordonarea
intervenţiilor necesare beneficiarului de către managerul de caz sau responsabilul de caz, care în acest
context poate fi medicul de familie, asistentul medical comunitar, asistentul social sau mediatorul
sanitar rom, în funcţie de problemă, nevoia identificată şi în raport de competenţele profesionale
solicitate.
1.Aprecierea nevoilor comunitatii.
a) Culegerea datelor:
 starea de sanatate si caracteristicile ei in Romania, anchete epidemiologice, screening-ul si studii de
prevalenta;
 factorii care influenteaza starea de sanatate a comunitatii: factori naturali (fizici, chimici, biologici),
factori artificiali (economici, nevoi fudamentale, someri, factori culturali, profesionali, civilizatie,
etc.)
b) Analiza datelor: selectarea datelor semnificative, identificarea problemelor, formularea
diagnosticului starii de sanatate a colectivitatii, diferenta dintre ingrijirile individuale si cele
colective, identificarea grupurilor vulnerabile, defavorizate, accesibilitatea la servicii de sanatate,
costurile serviciilor.
2. Planificarea.
Stabilirea scopului.
Stabilirea obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt – respectarea principiilor privind enuntarea
obiectivelor.
Stabilirea prioritatilor.
Stabilirea interventiilor in concordanta cu obiectivele proprii si planurile nationale.
Intocmirea planului de ingrijiri de sanatate: stabilirea responsabilitatilor, termenelor.
3. Aplicarea planului.
Efectuarea interventiilor cu implicarea membrilor comunitatii.
Implicarea membrilor echipei multifactoriale: echipa de ingrijire, reprezentanti ai autoritatilor locale
si organizatiilor neguvernamentale, reprezentanti ai unitatilor sanitare si responsabili de programe
nationale.
4. Evaluarea rezultatelor:evaluarea initiala, evaluarea de etapa (intermediara), evaluarea finala.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Rolul asistentului medical in educarea familiei, pentru mentinerea sanatatii si identificarea
problemelor de sanatate. (Sintetizarea si aplicarea cunostintelor si a deprinderilor dobandite la
modulele de educatie pentru sanatate,mediu si sanatate, psihologie, sociologie, pedagogie,
puericultura si pediatrie, obstetrica, gerontologie si geriatrie).

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate

Este o activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general de sanatate, scopuri si obiective clare,
integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea
sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea
periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru
activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale, utilizarea
inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare, supravegherea personalului de
ingrijire, planificare programelor de educatie continua si asumarea responsabiliatii.

NEVOI SPECIFICE DE INGRIJIRE SI EDUCATIE DE-A LUNGUL VIETII

NOTIUNI DESPRE INGRIJIREA COPILULUI:-dezvoltarea psihomotorie a copilului 0 – 1 an,

imunizarile, prescolarul, scolarul si adolescentul – nevoi de educatie, alimentatie, ingrijire.
Dezvoltarea copilului urmeaza unele etape cunoscute si se deruleaza dupa un acelasi proces la
majoritatea copiilor. Aceste etape si transformarile care le caracterizeaza sunt incluse in denumirea
de dezvoltare psihomotorie. In intervalul de timp cuprins intre nastere si varsta de 3 ani, copiii fac
principalele progrese care ii ajuta sa devina treptat autonomi si sa faca fata unor situatii compatibile
cu varsta lor.
Ordinea acestor progrese depinde de varsta, factori ereditari si de modul in care parintii  sprijina
procesul de invatare al copilului. Dezvoltarea poate uneori fi perturbata sau incetinita din cauza lipsei
de stimulare, a nasterii unui alt copil, de o separare de lunga durata, de un climat familial conflictual
sau de alte cauze imprevizibile.Astfel, cunoasterea principalelor etape ale dezvoltarii este necesara
pentru a monitoriza mai bine progresul copilului.
 Prima copilarie - de la nastere pana la 3 ani (se termina dentitia de lapte) se imparte in: 
a. perioada de nou-nascut - corespunde primelor 28 zile de viata si are cateva particularitati: 
•  crestere rapida staturo-ponderala; 
•  existenta unor fenomene caracteristice: scaderea fiziologica in greutate, icterul fiziologic, criza
genitala, febra de sete, albuminuria fiziologica, meconiul; 
•  slaba dezvoltare a scoartei cerebrale si deci si a functiilor de relatie cu predominenta centrilor
subcorticali; 
•  importanta imunitatii transmisa transplacentar; 
•  deficienta functiilor de bariera a pielii si mucoaselor; 
•  tendinta infectiilor de a imbraca aspect septicemic; 
•  patologia dominata de malformatii congenitale si afectiuni legate de actul nasterii (traumatisme,
infectii). 
b.perioada de sugar (28 zile -1 an) cu urmatoarele particularitati: 
•  cresterea staturo-ponderala continua in ritm rapid; 
•  dezvoltarea treptata a functiilor de relatie; 
•  dezvoltarea functiei locomotorii care largeste sfera de cunoastere a copilului; 
•  aparitia primului sistem de semnalizare; 
•  aparitia dentitiei si dezvoltarea functiei digestive care permit diversificarea alimentatiei; 
•  dezvoltarea imunitatii active proprii cu reducerea rolului imunitatii transplacentare;
•  patologia dominata de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale urechii medii. 
c.perioada de copil mic (anteprescolar) 1-3 ani: 
•  incetinirea ritmului de crestere; 
•  modificarea proportiilor dintre cap, trunchi si membre; 
•  completarea primei dentitii; 
•  desavarsirea functiei motorii; 
•  formarea reflexelor conditionate - cuvantul capata valoarea unui nou sistem de semnalizare 
1. Prima copilarie este caracterizata printr-o functie de nutritie intensa ce explica cresterea
accentuata si dependenta de mediul inconjurator, si care determina necesitatea unor ingrijiri speciale. 
2. Copilaria a 2 a (3 – 6 – 7 ani -prescolar) - dentitia de lapte complet aparuta - incep sa apara primii
dinti definitivi: 
 dezvoltarea complexa a S.N.C. si implicit a gandirii, vorbirii, locomotiei, ceea ce duce la cresterea
independentei copilului; 
 ritm de crestere mai lent; 
 patologia dominata de boli contagioase, apar unele boli noi ca reumatismul articular acut,
cardiopatiile castigate, tuberculoza osteo-articulara. 
3. Copilaria a 3 a (6 – 7 ani - pubertate) la fete pubertatea apare la 12 - 14 ani, iar la baieti la 14 - 16
ani. 
 maturizarea zonelor corticale ale creierului, 
 incetinirea cresterii in prima parte a perioadei urmata de o accelerare in perioada prepubera; 
 apar primii dinti definitivi; 
 boli contagioase rare datorita imunizarii spontane (imbolnavire) sau provocate (vaccinari) 
PUBERTATEA - corespunde aparitiei menarhei la fete si dezvoltarii functiei sexuale la baieti: 
 se incetineste ritmul cresterii staturale; 
 se accelereaza cresterea in greutate; 
 se modifica dimensiunile unor segmente - infatisarea este armonioasa apropiata de cea a adultului. 
  ADOLESCENTA este in primul rand o perioada de maturizare psihologica, spre deosebire de
pubertate, cand dezvoltarea majora are loc in plan fizic si sexual; majoritatea fetelor au trecut de
puseul de crestere puberal, desi unii baieti inca se afla in plina dezvoltare fizica si sexuala.
Adolescenta este marcata de completarea dezvoltarii corporale si sexuale, formarea personalitatii si in
cele din urma de ocuparea unui loc in societate, prin locul de munca si familie. Pentru tinerii care nu
isi continua studiile in cadrul universitar, sau cei care renunta si la liceu si trec direct la intemeierea
unei familii si la ocuparea unui loc de munca, pe plan psihologic si social adolescenta se incheie mai
repede. 
Inca din perioada preadolescentei, odata cu detasarea de familie, anturajul castiga o importanta
speciala, tanarul vazand in grupul de prieteni un mediu propice testarii ideilor si compararii nivelului
de dezvoltare fizica si psihologica. Adolescentul incearca sa-si stabileasca o identitate
sexuala constientizand si acceptandu-si propriile sentimente si propriul corp. 
Adolescenta este si o perioada in care au loc alegeri ce vor influenta intreaga viata a adultului; unele
dintre aceste decizii se refera la invatamant – educatie. Alt fel de alegeri, din punct de vedere al
comportamentului, se refera la tentatiile la care adolescentii sunt expusi cu predominanta: droguri,
tutun, alcool, viata sexuala promiscua, etc. O parte dintre aceste "experimente" pot afecta profund
negativ viata tanarului, insa in mare parte acest comportament este temporar si nu mai prezinta
interes in perioada adulta. Adolescenta este o perioada in care maturizarea nu este completa si tinerii
dau de multe ori dovada de ignoranta in privinta unei activitati sexuale sau a unei relatii intime
responsabile. Sarcina la varsta adolescenta poate avea si grave consecinte medicale.
Conditiile sociale si psihologice ale aparitiei unei sarcini in adolescenta variaza mult, insa de cele mai
multe ori acest fenomen apare in medii de saracie si ignoranta. Aceste tinere trebuie sa decida daca
doresc si au posibilitatile de a-si intemeia o familie sau, daca nu sunt pregatite sa faca anumite
sacrificii, ori doresc sa-si continue studiile, optiunea este fie intreruperea sarcinii, fie renuntarea la
bebelus in favoarea adoptiei. Sarcina la varsta adolescenta este o trauma psihica majora. In plus,
unele fete se confrunta cu pierderea legaturii cu tatal copilului sau cu familia, cu renuntarea la studii,
fie renunta la educatie din proprie vointa, adoptand o gandire de "esec inevitabil in viata". 
Fara educatie tinerele sunt condamnate la un statut financiar foarte scazut si, conform studiilor,
casniciile incheiate in adolescenta au mai mari sanse sa se incheie cu un divort. Copiii mamelor
adolescente se pot confrunta cu probleme de adaptare sociala pe termen lung - rezultate scolare
slabe, saracie, boli mentale sau fizice. Problemele aparute odata cu sarcina in adolescenta se rasfrang
si asupra familiei tinerei fete - frati mai mici si parinti.

ALIMENTATIA
Alimentatia prescolarului este in general foarte asemanatoare cu cea a adultului, doar ca trebuie sa
fie preparata mai dietetic, fara exces de sare si sa contina toate elementele nutritive necesare unui
copil plin de energie, aflat in plina dezvoltare.Alimentatia este foarte importanta pentru sanatatea
prescolarului - o alimentatie adecvata previne problemele de sanatate cum ar fi obezitatea, diabetul si
decalcifierile. O alta cerinta ar fi ca prescolarul sa consume alimente sanatoase - carne slaba, fructe
de mare, oua, legume, cereale integrale, produse lactate zilnic si fructe proaspete
Principalele elemente de interes in privinta alimentatiei scolarului sunt mentinerea varietatii
alimentelor, pastrarea unei greutati sanatoase, echilibrand aportul cu consumul energetic, eliminarea
pe cat posibil a grasimilor si a colesterolului din dieta si asigurarea consumului
de fructe, legume si cereale integrale. Respectarea acestor indicatii asigura o viata adulta sanatoasa.
Alimentatia adolescentului trebuie sa fie adaptata necesitatilor cresterii si dezvoltarii
organismuluisau. In acelasi timp tanarul devine tot mai independent si ia mai multe decizii privind
alimentatia; din acest motiv, parintii trebuie sa cultive adolescentilor obiceiuri alimentare sanatoase .
Factorii care contribuie la formarea unor proaste obiceiuri alimentare sunt mancarurile fast-food la
un pret scazut si sarace in elemente nutritive, accesul limitat la alimentele sanatoase atunci cand
adolescentul se afla departe de mediul familial, impresia ca alimentele fara grasimi si neprocesate
nu sunt gustoase, lipsa informatiei privind alimentatia sanatoasa, exemplul prost dat in familie,
impactul media asupra adolescentilor - incidenta crescuta de tulburari alimentare la tinerele care isi
doresc un corp "perfect". 
Cele mai intalnite probleme de nutritie la adolescenti sunt deficitul de calciu si fier, obezitatea si
subnutritia.
  Factorii de risc intalniti in aparitia deficientelor nutritionale sunt tulburarile alimentare, afectiunile
cronice, consumul de alcool sau droguri, sarcina la adolescente, o dieta vegetariana stricta, precum
si statutul socio-economic redus. Deficientele nutritionale din perioada adolescentei au drept
consecinte in viata adulta aparitia mai multor boli si
afectiuni: obezitate, diabet, bolicardiovasculare, etc.

POPULATIA VARSTNICA
Obiective educationale:
 intelegerea importantei medico-sociale a populatiei varstnice;
 descrierea unor fenomene demografice legate de imbatranirea populatiei;
 descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei varstnice;
 descrierea impactului efectului de imbatranire a populatiei.
Atentia deosebita acordata populatiei varstnice este motivata nu numai de ritmul de crestere
numerica, ci si de faptul ca populatia varstnica:
 este o populatie mare consumatoare de prestatii medicale;
 este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.
La acestea se mai adauga modificarile inregistrate in structura familiei, in sensul ca in prezent
familia se ocupa din ce in ce mai putin de varstnici, in special daca sunt si bolnavi, si prefera sa fie
ingrijiti in unitati speciale pentru varstnici.
In literatura de specialitate nu exista inca un consens in ceea ce priveste limita de varsta de la care se
socoteste o persoana ca fiind varstanica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic, ultimul fiind cel
mai frecvent utilizat desi stabileste arbitrar o limita.
Astazi ONU recomanda varsta de 65 ani drept limita de la care se considera o persoana ca fiind
varstnica.
Metode de masurare a imbatranirii populatiei
 Determinarea ponderii populatiei varstnice din totalul populatiei.
 Varsta medie a populatiei.
 Raportul dintre numarul varstnicilor si numarul copiilor.
 Indicile de dependenta care reprezinta raportul dintre numarul persoanelor inactive si numarul
persoanelor de varsta activa.
Starea de sanatate a populatiei varstnice
In ultimele decenii, in aprecierea starii de sanatate a varstnicilor se insista tot mai mult pe metodele
epidemiologice si pe autoevaluarea starii de sanatate, capacitatea intervievatului de a si evalua starea
functionala si determinarea raportului dependenta/ independenta a persoanei varstnice in legatura cu
activitatea vietii zilnice.
Studiile intreprinse au aratat existenta fenomenului de supramorbiditate la varstnici, si anume
existenta in medie, a 2-3 afectiuni cronice pe persoana varstnica, dupa unele studii; dupa altele, care
au utilizat tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10 afectiuni pe persoana in varsta de 75 ani si peste.
Principalele cauza de imbolnavire a varstnicilor in tarile dezvoltate sunt:
 caderi si fracturi consecutive;
 osteoporoza;
 tulburari de vedere;
 tulburari de auz;
 dementa senila;
 probleme de incontinenta.
Mortalitatea persoanelor varstnice
In primul rand, probabilitatea de deces creste pe masura ce se inainteaza in varsta, deci ea este mai
mare la varstnici.
In al doilea rand, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces difera de la o grupa de varsta la
alta. La populatia varstnica principalele cauze de deces difera de cele intanite la alte grupe de varsta,
precum si de cele care definesc modelul mortalitatii populatiei generale.
CONSECINTELE IMBATRANIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA
1. Consecinte demografice:
 cresterea numarului persoanelor varstnice;
 cresterea numarului familiilor fara copii si a celor alcatuite din persoane varstnice.
2. Consecinte medicale:
 polimorbiditate (mai multe boli la aceeasi persoana);
 cresterea foarte mare a consumului medical.
3. Consecintele sociale decurg din:
 pierderea autonomiei persoanelor varstnice;
 aparitia incapacitatii funcionale partiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.
PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE
Organizarea serviciilor de sanatate specifice persoanelor varstnice
Varstnicii, ca parte integrata a intregii populatii, au dreptul la servicii de sanatate
corespunzatoare. Dar serviciile pentru varstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce impune
organizarea unei game variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale pentru varstnici
sunt foarte costisitoare iar resusele lor financiare sunt reduse. Se insista pe pastrarea cat mai
indelungata a varstnicilor in familia proprie.
In concluzie varstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa ramana cat mai
mult in familiile proprii.
Strategii
 Retea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.
 Realizarea unor programe de screening pentru identificarea varstnicilor care pot sa ramana acasa,
integrati in familiile lor si a celor care trebuie ingrijiti in institutii speciale.
 Imaginarea unor facilitati comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in ingrijire un
varstnic cu probleme sociale.
 Organizarea de centre de ingrijire de zi.
 Organizarea de centre de ingrijire de noapte.
 Organizarea de institutii de ingijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si sociala
persoanelor varstnice cu afectiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest, 20% din
varstnici sunt internati in acest tip de unitati, restul sunt ingijiti in familie sau la propriul lor
domiciliu.
 Organizarea de unitati de ingrijire terminala.
 Organizarea de servicii de stomatologie specifice varstnicilor.

Institutiile sociale pentru varstnici

Au aparut ca urmare a modificarilor functiei traditionale a familiei si a solidaritatii umane fata de
varstnicii cu probleme.
Sarcinile institutiilor sociale
 Ingrijirile oferite trebuie sa fie “intrerupte”, in sensul ca aceste ingrijiri trebuie acordate sub
aspectul procurarii hranei, asigurarii ajutorului menajer, a ajutorului in autoingrijirea proprie.
 Oferirea de stimulente material familiei sau altor persoane cu obligatia acestora de a ingiriji un
varstnic la domiciliu.
 Ingrijiri de tip “nursing” de cadre cu pregatire medie ce se deplaseaza la domiciliul varstnicilor
asigurand asistenta medicala si sociala.
Integrarea varstnicilor in viata comunitatii.
Sanatatea varstnicului este legata direct de bunastarea sociala si de modul in care este integrat in
comunitatea in care traieste. Integrarea varstnicului se poate realize pe mai multe cai:
 incurajarea varstnicului de a ramane in propria locuinta;
 sprijinirea structurii de viata traditionala a comunitatilor;
 stimularea implicarii varstnicului in diverse activitati culturale comunitare.
 Programe specific de prevenire a imbolnavirilor si de mentinere a unei stari de sanatate
corespunzatoare, prin prelungirea cat mai mult posibil a independetei si capacitatii de autoingrijire.
 Scopuri:
1.Stimularea capacitatii varstnicilor de a se adapta la noile situatii.
2. Dezvoltarea de programe educationale, sanitare, preventive, in special pentru problemele de
sanatate ale varstnicului: prevenirea caderilor, accidentelor, depistarea precoce si tratamentul
tulburarilor de vaz si auz.
O atentie deosebita trebuie acordata problemelor financiare ale varstnicului deoarece resursele lor
materiale sunt reduse, in schimb el are nevoie de multe ingrijiri medicale care sunt foarte costisitoare.
Se impune necesitatea de a lua masuri pentru sustinerea financiara a varstnicilor pentru asigurarea
unui venit minim si preluarea de catre un tert (stat, sistemul de asigurari sociale, societati de caritate)
a costului ridicat a ingrijirilor medicale acordate varstnicilor.
Varstnicul trebuie sa fie considerat ca o resursa umana si nu numai ca un consumator. Prin
pregatirea sa, prin experienta sa de viata, varstnicul poate fi antrenat in diverse actiuni de educatie
sanitara, in realizarea unor programe de actiuni umanitare (lupta impotriva drogurilor, munca cu
handicapati, actiuni de ajutorare a copiilor in cadrul unor asociatii precum Crucea Rosie, UNICEF),
in programe culturale.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE

Obiective educationale:
 intelegerea importantei medico-sociale a populatiei la risc;
 descrierea unor fenomene demografice legate de imbatrinirea populatiei;
 descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei la risc;
 descrierea impactului efectului de imbatrinire a populatiei.
In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitatea sociala,
economica si politica este precara.
Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere dezvoltarea si
abolirea saraciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.
In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri insuficiente,
familiile dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii, femeile, batranii,
refugiatii.
In randul acestor persoane apar fenomene precum saracia, somajul, stigmatizarea si marginalizarea
sociala, infractionalitatea, vagabondajul, prostitutia, toxicomania.
Reducerea acestor fenomene de o gravitate extrema presupune nu numai interventia statului, ci si
implicarea activa a tuturor membrilor comunitatii.
Hotararea nr. 829/2002 privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a inc1uziunii
sociale realizeaza urmatoarea c1asificare a principalelor categorii sociale vulnerabile din Romania:
grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si exc1uziune sociala si
indeosebi:
 parte importanta a celor de etnie roma;
 familiile cu multi copii;
 familiile dezorganizate;
 familiile monoparentale;
 familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;
grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit:
 copiii strazii,care traiesc in adaposturi improvizate;
 copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani;
 familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de gunoi, in
ghenele de gunoi, langa balti, diferite terenuri abandonate;
 tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei locuinte.

SARACIA SI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

" Acolo unde oamenii sunt condamnati sa traiasca in mizerie, drepturile omului sunt violate: a
ne uni pentru a Ie respecta este o datorie sacra" (1. Wresinski, Paris, 1987)
" Saracia reprezinta forma cea mai rea a violentei" (M Ghandi)
In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a investitiilor se
observa o crestere a inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un mare decalaj intre
progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a paturilor sociale favorizate fata de cele
defavorizate.
Aproximativ un miliard trei sute de mii de persoane (20% din populatia mondiala) traiesc in conditii
de saracie absoluta, avand un venit inferior unui $ pe zi. Aproape jumatate din locuitorii planetei
traiesc in conditiile unui venit mai mic de 2 $/zi.
In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din Estul Europei, tranzitia economica si sociala
a determinat numeroase schimbari la nivelul populatiei. Cresterea saraciei in ultimul deceniu este o
trasatura comuna acestui grup de tari, care se datoreaza, in principal scaderii productiei si cresterii
inegalitatilor.
Reducerea saraciei si a inechitatilor sociale la nivel national si international reprezinta una din
principalele mize ale secolului XXI.
Definifie, concepte
Conform Bancii Mondiale, este considerata saraca, persoana care nu are acces la un pachet minimal
de bunuri necesare supravietuirii. Pragul saraciei a fost stabilit la valoarea de 2$, iar cel al saraciei
extreme la valoarea de 1 $/ zi/ locuitor.
In 1987, Consiliul economic si social francez, intr-un raport general asupra saraciei, a dat urmatoarea
definitie saraciei: "Saracia si precaritatea existentei reprezinta o violare a drepturilor omului".
Raportul OMS privind sanatatea lumii in 2003 prezinta noi conceptii despre saracie. OMS considera
ca saracia este un fenomen multidimensional, care depinde nu numai de situatia materiala ci si de
nivelul de educatie, de starea de sanatate, de vulnerabilitatea si de expunerea la factorii de risc
ecologici si profesionali, precum si de posibilitatea limitata a persoanei in cauza de a-si exprima si
de a-si face auzite si intelese nevoile.
Notiunea de saracie se refera la privarea persoanei de mijloacele de realizare si de accedere la aceste
potentiale.
Saracia este o sursa de marginalizare sociala, deoarece priveaza individul de drepturile sale
fundamentale si de libertatea de a-si satisface nevoile primare (de la cele legate de alimentatie si
igiena, pana la obtinerea de medicamente esentiale) si sociale, care inc1ud capacitatea de a participa
la viata comunitatii, de a se alatura discutiilor publice, de a participa la luarea de decizii politice, etc.
Ulterior, aceasta lipsa de libertate impiedica dezvoltarea potentialului personal, si dauneaza astfel
dezvoltarii societatii.
Precaritatea se refera la absenta securitatii individului in ceea ce priveste construirea viitorului, la
imposibilitatea acestuia de a-si asuma obligatiile profesionale, familiale si sociale, de a beneficia de
drepturile sale fundamentale, si este strans legata de sentimentul de fragilitate sociala care apare in
lipsa mijloacelor necesare conceperii de proiecte pe termen lung.
Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate
Intre starea de sanatate si nivelul de saracie exista o relatie directa si un cerc vicios. Saracia
determina malnutritie, limiteaza accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc
individuali sau de mediu.
Starea de sanatate precara reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile
familiei, afecteaza calitatea vietii acestuia, determinand sau perpetuand in cele din urma saracia.
Studiile au demonstrat ca fenomenele de violenta 'indreptate 'impotriva celorlalti, sau a propriei
persoane, alcoolismul, tabagismul, accidentele rutiere, raspund gradientului social. Aparitia lor este
determinata de statutul socio-economic al individului, sau al grupului din care face parte si de
conditiile de viata si de munca (stres, insecuritate, somaj etc).Ameliorarea starii de sanatate a
populatiei ar putea sa se evidentieze la un moment dat prin cresterea veniturilor.
Implicarea sistemelor de sanatate in combaterea saraciei
In cadrul sistemelor de sanatatese incearca astazi, gasirea unor solutii si raspunsuri referitoare la
impactul pe care are saracia asupra starii de sanatate.
In urma studiilor efectuate, s-au identificat urmatoarele concluzii:
 Sistemele de sanatate pot contribui prin actiuni eficace la ameliorarea starii de sanatate a
categoriilor defavorizate, rara a fi necesara reformarea practicilor existente sau dezvoltarea unor
modele stiintifice omplexe.
 Un sistem de sanatate poate fi uneori un obstacol sieveni astfel, o cauza a saraciei pentru
persoanele defavorizate, care nu-si pot permite plata serviciilor directe sau indirecte.
 Chiar daca se asigura gratuitatea serviciilor de sanatate, uneori ele raman in continuare inaccesibile,
la nivel cultural sau geografic.
 Pe langa deblocarea unor resurse financiare pentru combaterea saraciei, este necesara siformarea
unui personal specializat in intampinarea nevoilor populatiei paupere.

Echitatea in sanatate
Echitatea si accesul universal la ingrijiri sunt principii unanim recunoscute pentru fundamentarea
unor sisteme de sanatate performante.
Echitatea este un concept bazat pe justitia distributiva, care, aplicat domeniului sanitar inseamna
reducerea sanselor de a fi sanatos in cazul grupelor sociale mai putin privilegiate.
Ce poate face sistemul sanitar pentru ameliorarea nivelului precar al starii de sanatate, prin
combaterea saraciei?
 sa cultive in mediile politice ideea ca sanatatea este o investitie productiva,
 sa pledeze pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor publice referitoare la asigurarea conditiilor
prin care se poate promova un acces echitabilla serviciile de sanatate,
 sa se asocieze strategiilor nationale si sectoriale de combatere a saraciei (invatamant, drumuri,
dezvoltare rurala),
 sa militeze pentru includerea sanatatii in politicile sectoriale de dezvoltare,
 sa cultive la nivelul ingrijirilor primare de sanatate, practica supravegherii medico-sociale active a
persoanelor din grupele la risc inalt,
 sa infiinteze servicii preventive si medico-sociale in comunitatile/zonele cu o numeroasa populatie
defavorizata,
 sa dezvoIte acele servicii care raspund efectiv bolilor dominante din mediile defavorizate (sanatatea
maternoinfantila, prevenirea bolilor infeetioase si cu transmitere sexuala) si sa cultive
eomportamentele favorabile sanatatii,
 sa pledeze pentru buna functionare a sistemului asigurarilor de sanatate si a celor de asistenta
sociala.

MARGINALIZAREA S1 STIGMATIZAREA
SARACIA determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare economica sociala si politica
a categoriilor sociale afectate.
Marginalizarea se regaseste in accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale In comparatie cu
restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de diferite criterii de sex, varsta, situatie
materiala, numar de copii, apartenenta la o anumita etnie sau comunitate religioasa.
Limitarile discriminatorii se concretizeaza in acces limitat la piata fortei de munca, concedieri
nejustificate, lipsa accesului la servicii medicale gratuite, cauzate de faptul ca beneficiarii nu sunt
cuprinsi in sistemul de asigurari medicale, accesul limitat la cultura si educatie. Copiii proveniti din
familii sarace sunt mai expusi riscului de abandon scolar, de excludere din colectivitatile de la scoala
sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este intotdeauna asociat cu o pozitie
dezavantajoasa pe piata muncii.
Saracia nu este insa unica cauza a marginalizarii. Studiile asupra marginalizarii fac referiri la
urmatoarele categorii sociale:
 somerii, angajatii in servicii necalificate;
 persoanele cu venituri mici, fara proprietati, teritorii;
 persoanele cu handicap mintal si fizic sau cu alte dizabilitati;
 analfabetii, persoanele lipsite de calificare profesionala
 toxicomanii;
 delicventii;
 copiii abuzati sau care traiesc in conditii improprii;
 copiii utilizati ca forta de munca;
 parintii singuri;
 tinerii, in special absolventii fara experienta;
 strainii, refugiatii, imigrantii;
 minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale aflate in conditii de dificultate;
 beneficiarii de asistenta sociala, cei care au nevoie de asistenta sociala, dar nu o primesc;
 rezidentii cartierelor rau famate;
 deviantii.
Persoanele care sufera de pe urma marginalizarii sau stigmatiziirii sociale sunt si mai vulnerabile in
viata sociala si au un risc mai mare de incalcare a drepturilor fundamentale.
Suferinta psihologica, indusa de fragilitatea psihosociala a persoanelor aflate in situatii precare,
accentuata de excluderea sociala si de stigmatizare nu trebuie ignorata, pentru ca reprezinta un
obstacol major in accesulla ingrijiri, in reinsertia sociala, in sprijinul pe care l-ar putea obtine
persoanele afectate. Din pacate, exista o lipsa de formare de specialisti pentru sustinerea acestei
categorii de populatie.
Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de vulnerabilitate aparut
datorita dificultatilor vieticotidiene, stressului la locul de munca, oboselii permanente, fragilititii
sociale, in sentimentul de insecuritate datorat precaritatii, marginalizarii, exc1uderii sociale, anxietatii
legate de ziua de maine, in stima de sine scazuta si sentimentul de devalorizare aparuta datorita
depresiei, modului in care individul este privit in societate. Manifestarile suferintei psihosociale se
reflecta in comportamentde izolare, esecuri repetate, comportament la rise, conduite adictive, violenta
indreptata impotriva sa si a celor din jur.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A COPIILOR S1 TINERILOR

Din categoria copiilor care se afla in situatii critice fac parte copiii care traiesc in conditii de mizerie
absoluta, sau saracie severa, copiii abandonati, copiii fara identitate legala (in special copiii
apartinand etniei rome), "copiii strazii", copiii maltratati, neglijati sau abuzati fizic si emotional,
tinerii lipsiti de familie care parasesc institutiile pentru copii la 18 ani.
Principalele probleme cu care se confrunta tinerii sunt: saracia ,conditiile de locuit precare, somajul,
degradarea situatiei educationale a tinerilor, din cauza lipsei resurselor familiei pentru sustinerea
financiara a studiilor (in special pentru tinerii provenind din mediul rural, sau din alte categorii
populationale defavorizate), cresterea consumului de droguri, concomitent cu scaderea varstei la care
tinerii incep sa devina consumatori, cresterea delincventei juvenile si reducerea varstei la care
debuteaza infractionalitatea.
Abandonul
Din punct de vedere juridic, abandonul este definit de legea numarul 47/1993: "Copilul aflat in
ingrijirea unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii de ocrotire private,
legal constituite sau incredintat, in conditiile legii, unei persoane juridice, poate fi declarat prin
hotarare judecatoreasca abandonat, ca urmare a faptului ca parintii s-au dezinteresat de el in mod
vadit o perioada mai mare de 6 luni.".
Din punct de vedere medical, copilul este considerat abandonat in spital, daca ramane in unitatea
sanitara mai mult de 2 saptamani peste perioada necesara acordarii ingrijirilor specifice.
Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o actiune de parasire a unei fiinte, de lipsa
de preocupare pentru soarta acesteia. Orice situatie care duce la slabirea sau rupere a legaturilor
afective poate fi traita ca abandon.
In prezent, principalele cauze ale numarului crescut de copii abandonati sunt de natura socio-
economica si educationala. Din punct de vedere economic, factorul principal este reprezentat de
perpetuarea saraciei populatiei. Din punct de vedere social, se constata un proces de dezintegrare a
familiei sub actiunea unor factori economici.
Alte cauze ale abandonului se refera la accesibilitatea scazuta la mijloacele de planificare familiala,
plasarea provizorie a copiilor 'in institutii, numarul insuficient, lipsa sau costul ridicat al unor servicii
pentru mamele cu copii (crese, gradinite), lipsa unei retele de asistenta medicala de ocrotire care sa
ofere suport medico-social continuu.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea
drepturilor copiilor din raza lor administrativ-teritoriala si sa sustina cresterea copiilor in propria lor
familie prin acordarea de servicii specializate, corespunzatoare nevoilor lor individuale.
Familia reprezinta unitatea fundamentala a societatii si mediul natural pentru cresterea, educarea,
dezvoltarea si bunastarea membrilor sai. Statul are datoria sa asigure protectia familiei, pentru ca
aceasta sa-si poata 'indeplini rolul, functiile si menirea sa. Din aceasta necesitate a aparut conceptul
de politica familiala, reprezentand totalitatea masurilor prin care statul sprijina integritatea familiei
si a membrilor acesteia.
Strategiile politicilor familiale de eliminare a dificultatilor si riscurilor sociale care pot destrama
familia au in vedere:
 acordarea libertatii depline in alegerea modelului familial;
 diminuarea crizei locuintelor pentru familiile tinere;
 sprijinirea tinerilor casatoriti pentru incadrarea in munca, in raport cu pregatirea profesionala a
acestora;
 acordarea desanse egale pe piata muncii persoanelor de sex feminin;
 acordarea de facilitati mamelor cu copii;
 protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor intre categoriile sociale, in favoarea
familiilor cu copii;
 imbunatatirea serviciilor medico-sociale:
 acordarea de credite in conditii avantajoase familiilor tinere.
Sustinerea familiei in situatii de criza.
Notiuni despre ingrijirea prematurului la domiciliu.
Influenta dizabilitatii si bolii asupra copilului,persoanei., familiei.
Instruirea persoanelor care acorda ingrijiri pentru recuperare si reducerea impactului.
Consiliere in caz de : boli grave, deces, suferinta psihica,anxietate, depresie.
Grupuri vulnerabile.
Grupuri defavorizate: minoritati etnice si religioase, cu probleme socio-economice, saracia, lipsa de
educatie si a accesului la servicii de diagnostic si tratament.
Comportamente la risc: consumul de alcool, consumul de droguri, fumatul, mediul inconjurator
nesigur, risc de accidente, automedicatia si consumul excesiv de medicamente.
Masuri de sustinere si combatere.
- organizarea actiunilor individuale sau pentru grupuri;
- participarea la campanii de educatie;
- aplicarea programelor nationale;
- legatura cu autoritatile, unitatile sanitare, organizatii neguvernamentale;
- respectarea legislatiei.
Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.
- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem, modelul Roper bazat pe
dependenta \ independenta activitatilor vietii in diferite etape;
- evaluarea gradului de dependenta;
- evaluarea resurselor umane si materiale;
- verificarea si respectarea recomandarii medicale;
- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia, respectand
recomandarea medicala;
- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia in vigoare;
- aplicarea protocoalelor de ingrijire;
- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;
- explicarea nevoilor muribundului;
- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;
- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;
-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.
Ingrijirea paliativa este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor care sunt confruntati cu
problemele asociate unei boli amenintatoare de viata si care are ca scop imbunatatirea calitatii vietii
bolnavilor si a familiilor acestora,prin prevenirea si inlaturarea suferintei.
Ingrijirea terminala este parte integranta a ingrijirii paliative.
Principii de baza ale ingrijirii paliative  
 Asigura terapia durerii si a altor simptome;
 Afirma valoarea vietii si considera moartea ca un proces natural;
 Amelioreaza calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
 Nu intentioneaza nici sa grabeasca,nici sa amane moartea;
 Integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale in ingrijirea pacientului;
 Ofera un sistem de sprijin,dand pacientului posibilitatea sa traiasca pe cat posibil activ,pana la
sfarsitul vietii;
 Ofera sprijin familiei in timpul bolii pacientului si in perioada de doliu;
 Utilizeaza o echipa interdisciplinara pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului si familiei;
Beneficiari 
Pacienti cu boli progresive maligne sau non-maligne care produc disconfort,limiteaza activitatea
zilnica si au un prognostic rezervat.
Populatia de pacienti vizata include:
Copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de sustinere a
vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene.
Copii sau adulti cu boala terminala
Copii sau adulti cu boli acute severe care ameninta viata (traumatisme severe,leucemii
acute,accidente vasculare)unde vindecarea este un scop realist,dar boala insasi sau tratamentele
asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa.
Copii sau adulti cu boli cronice progresive(cancer,boala vasculara periferica,insuficiente renale sau
hepatice,boli cardiace sau pulmonare avansate,boli degenerative neurologice).
Copii sau adulti cu sechele care limiteaza speranta de viata rezultate in urma unor accidente sau
traumatisme severe.
Ingrijirea paliativa se realizeaza la doua nivele: 
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa.Ea este acordata de personal
medical cu o pregatire minima in ingrijiri paliative -medici de familie,spital,as.medicale,care au in
afara pregatirii de baza,un curs introductiv de 40 ore in ingrijire paliativa.
2.Servicii specializate de ingrijiri paliative
Unitati specializate de ingrijire paliativa(Hospice).
Sectii cu paturi de ingrijiri paliative,
Ingrijire paliativa la domiciliu,
Centre de zi ,
Ambulatorii de ingrijire paliativa,
Echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului ,
Unitati specializate tip HOSPICE ,
Unitati care imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu ambientul familial,apropiat de cel
casnic,si ofera asistenta complexa a pacientilor eligibili.
Echipa interdisciplinara
Ingrijirea paliativa este o munca de echipa. Componenta minima:
 Medic
 As.medicali
 Infirmiera
 Asistent social
 Preot/Pastor
In conformitate cu standardele nationale de ingrijiri paliative.
 Alti membri recomandati: 
 Psiholog
 Kinetoterapeut
 Terapeut prin joc
 Logoped
 Dietetician