Învățământul special și special integrat este parte componentă a sistemului național de învățământ

preuniversitar.
Învățământul special şi special integrat reprezintă forme de instruire şcolară diferențiate, adaptate şi
de asistență educațională, socială şi medicală complexă, destinate persoanelor cu nevoi speciale.
Învățământul pentru persoanele cu nevoi speciale (dizabilități) care se desfăşoară în unitățile de
învățământ special se numeşte învățământ special.
Învățământul special se organizează în unități de învățământ special şi în unități de învățământ de
masă.
Învățământul special integrat se poate organiza în clase speciale şi individual sau în grupe integrate
în clase de masă.
Educație integrată-Reprezinta un proces ce se referă la integrarea în structurile învăţământului de
masă a copiilor cu nevoi speciale (copii cu deficienţe senzoriale, fizice, intelectuale, de limbaj etc.)
pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate acestor categorii de
copii. 
Modelul educației integrate – Educație de tip incluziv = principiul „educației pentru toți”
CLASIFICAREA DEFICIENŢELOR#
DEFICIENŢE MINTALE

DEFICIENŢE SENZORIALE
Deficienţe vizuale
Deficienţe auditive

DEFICIENŢE NEUROMOTORII (FIZICE)

DEFICIENŢE CARE SE MANIFESTĂ ÎN CONTEXTUL UNOR BOLI NEUROPSIHIATRICE

SAU AL UNOR SINDROAME

TULBURĂRI DE LIMBAJ ŞI DE COMUNICARE-dislaliile

dislexiile
alexia
disgrafiile
agrafia

DEFICIENŢE ŞI TULBURĂRI ASOCIATE-dublă deficienţă senzorială, auditivă şi vizuală (surdo-

cecitate)
deficienţă mintală şi deficienţă senzorială
deficienţă mintală şi deficienţă neuromotorie (fizică)
deficienţe multiple (asocierea a mai mult de două deficienţe)
deficienţă mintală asociată cu tulburări de limbaj şi de comunicare
deficienţă vizuală şi tulburări de limbaj
deficienţă neuromotorie asociată cu tulburări de limbaj şi de comunicare

Principiile didactic-funcţia de orientare,

funcţia normativ-prescriptivă
funcţia de reglare a activităţilor instructiv-educative.

Tipuri de curriculum - selectate după particularităţile, potenţialul, tipul şi gradul deficienţei pe care
copiii le manifestă:
Curriculum clasic, obişnuit – cel accesibil atât copiilor valizi cât şi a celor cu CES integraţi în
şcolile de masă, în condiţiile în care ei beneficiază de servicii de sprijin specializat.

 Curriculum clasic, parţial adaptat

- se realizează ajustări la nivelul acelor discipline la care elevii cu CES întâmpină dificultăţi de
învăţare.
- elevii cu CES beneficiază de intervenţii specializate prin suportul oferit de către profesorul de
sprijin/itinerant.
Curriculum clasic adaptat.
adaptările sunt realizate la toate disciplinele de studiu, atât în ceea ce priveşte metodologia de
predare cât şi conţinuturile,
sunt în mare parte individualizate,
serviciile de specialitate sunt oferite în mod permanent elevului, astfel încât el să facă faţă cu succes
situaţiei şcolare.
 Curriculum special - este conceput special pentru persoanele cu deficienţe severe sau profunde.

Curriculum şcolar de tip incluziv

vizează un grad mare de flexibilitate şi adaptare la nevoile fiecărui elev, dar şi a ritmului şi stilului
său de învăţare/ procesare a materialului informaţional.
s-a introdus conceptul de curriculum diferenţiat - la nivelul căruia:
formularea obiectivelor,
stabilirea conţinuturilor instruirii şi a materialelor utilizate,
modalităţile şi strategiile selectate pentru transmiterea informaţiilor
evaluarea,
se realizează concordant particularităţilor de învăţare ale copilului cu CES.

Curriculum şcolar adecvat pentru elevii cu CES vizează în special următoarele aspecte (Gherguţ,
2005):a. Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate din domeniul afectiv, motivaţional, caracterial şi al
socializării;
b. Dezvoltarea deprinderilor de muncă individuală;
c. Dezvoltarea conduitei morale, religioase şi a simţului estetic;
d. Dezvoltarea armonioasă a conduitelor psihomotrice.

Plecând de la cele prezentate anterior, instruirea diferenţiată vizează patru componente de bază:
1. Structurarea învăţământului;
2. Structurarea conţinuturilor curriculare;
3. Metodologia didactică;
4. Organizarea activităţilor instructiv-educative şi implicit a clasei de elevi.

Strategia didactică-ansamblul de:

concepţii,
decizii,
tehnici de lucru,
procedee de acţiune şi operaţii
care vizează funcţionalitatea, optimizarea şi
modernizarea componentelor structurale ale
procesului de învăţământ, în acord cu finalităţile
generale ale învăţământului şi ale educaţie
Elementele componente în care se obiectivează operant strategiile didactice sunt următoarele:
Tipul de experienţă de învăţare (prin descoperire, problematizare, activă, interactivă etc.)
Sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor şi procedelor utilizate;
Sistemul mijloacelor de învăţământ (resursele materiale: planşe, fişe, cărţi, manuale etc.);
Forma de organizare a activităţii elevilor (frontală, individuală, pe grupe, perechi, combinări ale
acestora).
Metodele didactice
metoda presupune o suită de procedee didactice ordonate în mod logic.
Procedeul didactic-este o componentă a metodei didactice,
un instrument de aplicare concretă şi coerentă a metodei,
reprezentând în acelaşi timp o tehnică de execuţie a acţiunii de instruire.
Între procedeul didactic şi metoda pe care se sprijină se stabileşte o relaţie flexibilă şi dinamică,
o metodă poate deveni ea însăşi un procedeu al unei metode considerată principală la nivelul
activităţii didactice,
un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situaţii de instruire în care este utilizat.

Strategii de organizare şi structurare a materialului informaţional

Sublinierea
Luarea de notiţe
Compararea prin contrast a informaţiilor prin:
a. Coloane,
b. Matrice,
c. Diagrame Venn.
Organizarea ierarhică
Diagrame secvenţiale
Hărţile paianjen
Harta semantică