TEMA 1

INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ – METODE, TEHNICI ŞI RESURSE

I. Instruirea diferenţiată, de la teorie la practică

Raţiunile pentru care instruirea trebuie să se realizeze diferenţiat au resorturi în

genetica umană şi în psihologie. Fiecare individ este unic, prin genotipul moştenit
(zestrea genetică), dar şi prin particularităţile psiho- sociale care construiesc
personalitatea umană. Pornind de la această premisă a unicităţii, educaţia trebuie să
conţină o componentă diferenţiată.

Pentru o clarificare terminologică exactă, vom face diferenţa între câteva concepte
care vor reliefa, în final, avantajele instruirii diferenţiate: individualizarea, diferenţierea şi
discriminarea instruirii.

Individualizarea instruirii, adaptarea şi aplicarea unui demers didactic la situaţii

particulare ale elevului, presupune capacitatea cadrului didactic de a proiecta şi realiza
activităţi didactice educative în funcţie de particularităţi individuale bio-psiho-socio-
culturale ale fiecărui elev, o adaptare continuă a procesului didactic la trăsături
individuale, cunoscute foarte bine în prealabil. Individualizarea instruirii este, cu
siguranţă, forma cea mai veche de organizare a învăţării, bazată pe relaţia directă dintre
subiect şi obiect. Este anterioară instruirii organizate pe clase şi lecţii, prin care fiecare
profesor lucrează cu un elev, în funcţie de ritmul şi particularităţile acestuia. Dacă nu ar
fi cronofagă şi extrem de costisitoare, individualizarea instruirii ar fi strategia ideală prin
care obiectivele pedagogice sunt puse în relaţie cu nevoile individuale de formare,
proiectul didactic este adaptat condiţiilor obiective şi subiective de organizare, metodele
de predare- învăţare sunt în concordanţă cu particularităţile inteligenţei şi emotivităţii
elevului. Prin individualizare se poate valorifica la maxim potenţialul şi interesul fiecărui
elev, se pot crea demersuri eficiente de atingere a obiectivelor învăţării, se poate regla
procesul pe baza observaţiilor sistematice şi consistente referitoare la achiziţiile elevului.
În esenţă, individualizarea instruirii presupune un ritm unic de învăţare, modalitate
personalizată de acţiune, ancorare în cunoştinţe achiziţionate anterior, selectarea unor
conţinuturi adecvate la nivel individual, mijlocare de instruire din care elevul poate alege
ceea ce îl face mai eficient. Formele în care individualizarea instruirii este eficientă sunt,
în principal trei: învăţământul particular (cu meditator individual), programe
compensatorii (utilizate în cazul elevilor cu cerinţe educative speciale/ a elevilor cu
performanţe înalte) şi tratamentul pedagogic individual. Luând în calcul nu doar raţiuni
de ordin economic, care fac imposibilă generalizarea individualizării instruirii, pericolul
izolării elevului, a anulării cooperării, interacţiunii, socializării şcolarului, face ca
diferenţierea instruirii să fie soluţia prin care procesul instructiv- educativ este cu
adevărat eficient.

Diferenţierea instruirii constă în „adaptarea acţiunii instructiv-educative la

particularităţile psiho- fizice ale fiecărui elev în parte pentru a asigura o dezvoltare
integrală optimă şi o orientare eficientă a aptitudinilor proprii, cu scopul integrării
creatoare în activitatea socială” (Dicţionar de pedagogie). Adăugându-i-se şi componenta
relaţională, foarte importantă în dezvoltarea personalităţii elevului, diferenţierea instruirii
cunoaşte câteva forme:

 Folosirea sarcinilor diferenţiate în micro-grupuri eterogene în clasa de elevi

(oferirea de sarcini diferite, în funcţie de particularităţile individuale sau oferirea
aceloraşi sarcini, dar cu indicatori de eficienţă şi performanţă diferiţi);

 Folosirea de sarcini diferenţiate în micro-grupuri omogene în funcţie de

performanţă (oferirea de sarcini de lucru care să corespundă particularităţilor
elevilor din micro- grup)

 Interînvăţarea în microgrupuri eterogene (activităţi de tip peereducation)

 Programe compensatorii de recuperare şi de îmbogăţire (destinate elevilor pentru

obţinerea de performanţe înalte şi/ sau elevilor cu nevoi educative speciale)

 Interînvăţarea în microgrupuri fals-eterogene(activităţi - schimburi de experienţă

între elevi cu capacităţi comparabile).

Toate aceste forme de organizare a instruirii diferenţiate vor fi parcurse pe rând în

capitolele următoare ale suportului de curs.

Dacă aceste prime două forme de organizare a instruirii sunt justificabile din
punct de vedere pedagogic, discriminarea în educaţie reprezintă o formă condamnabilă,
generată ca exagerare a unei dintre cele de mai sus. Discriminarea presupune, la rândul
ei, mai multe forme de organizare, unele dintre ele având, desigur adepţi printre pedagogi
sau reprezentând anumite tendinţe în epoci diferite. Din cadrul formelor îmbrăţişate în
pedagogii diferite fac parte şcolile şi clasele de elită, constituite pe criterii elitiste, care
csasi- elimină eterogenitatea din cadrul unui colectiv, iar din categoria celor mai puţin
aprobate sunt discriminările pe bază de sex, rasă, condiţie economică etc.

Legea educaţiei naţionale, repere în instruirea diferenţiată

 În contextul legislativ actual, instruirea diferenţiată ocupă un loc important. Cele
două forme de organizare ale acesteia, învăţământul special şi special integrat şi
învăţământul pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte, sunt descrise în
secţiunile 13, respectiv 14 ale Legii educaţiei naţionale nr.1, publicată în Monitorul
oficial din 10.01.2011. Fiecare dintre aceste două forme sunt detaliate prin legislaţia
secundară: OM 5573/ 07.11.2011 Regulamentul de organizare şi funcţionare a
învăţământului special şi special integrat, OM 5575/ 07.11.2011 Metodologia privind
organizarea serviciilor de spijin educaţional pentru copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe
educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, respectiv OM 5577/ 07.11.2011
Metodologia de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă.

Secţiunea a 13-a a Legii educaţiei naţionale, articolele 48- 56 conturează

principiile instruirii diferenţiate pentru elevii cu cerinţe educative speciale, din
învăţământul special şi special integrat. Articolul 50 al legii pune din nou împreună
resursele şcolii şi ale instituţiilor specializate în evaluarea, asistenţa psihoeducaţională,
orientarea şcolară şi orientarea profesională a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale:
centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională CJRAE/ CMBRAE, precum şi
serviciilor de evaluare şi de orientare şcolară şi profesională. Desigur, o atenţie deosebită
se acordă învăţământului special integrat. Instruirea diferenţiată a elevilor cu cerinţe
educaţionale speciale se realizează cu ajutorul cadrelor didactice de spijin, prin
şcolarizare la domiciliu, prin înfiinţarea de clase sau grupe în cadrul spitalelor.

Articolul 8 din OM 5573/ 07.11.2011 Regulamentul de organizare şi funcţionare

a învăţământului special şi special integratcuprinde principiile de organizare a acestor
două tipuri de învăţământ: „învăţământul special şi special integrat se realizează pe baza
principiilor învăţământului democratic, a accesului tuturor copiilor la orice formă de
educaţie, a dreptului la educaţie diferenţiată şi la pluralism educaţional, a dreptului la
educaţie la toate nivelurile, indiferent de condiţia socială sau materială, de sex, rasă,
naţionalitate, apartenenţă politică ori religioasă sau vreo altă îngrădire ce ar putea
constitui o discriminare”.

Din seria de termeni definiţi în regulament, îi amintim pe aceia care conturează

filosofia instruirii diferenţiate pentru elevii cu deficienţe educaţionale:
  Adaptare curriculară: adaptarea conţinuturilor componentelor curriculumului
naţional cu posibilităţile copilului cu CES, din perspectiva finalităţilor procesului de
adaptare şi de integrare şcolară şi socială a acestuia;

 Plan de servicii personalizat - modalitatea de programare şi coordonarecoerentă a

resurselor şi serviciilor individualizate pentru copiii/elevii/tineriicu CES integraţi în
unităţi de învăţământ de masă, focalizată pe nevoile dedezvoltare ale acestora;

 program de intervenţie personalizat - un instrument de proiectare şiimplementare a

activităţilor educaţional-terapeutice utilizat pentrueficientizarea activităţilor de
intervenţie şi atingerea finalităţilor prevăzuteîn planul de servicii personalizat;

Organizarea şi funcţionarea învăţământului special au la bază următoareleobiective,

prevăzute în articolul 20 al regulamentului:

a) prevenirea sau depistarea precoce a deficienţelor, incapacităţilor şi ahandicapurilor;

b) intervenţia educaţională timpurie;

c) abordarea globală şi individualizată a copilului cu CES sau alte tipuri decerinţe

educaţionale; acest aspect se referă la identificarea, valorificarea şistimularea tuturor
capacităţilor şi disponibilităţilor cognitive, de limbaj,psihomotorii, afectiv-relaţionale şi
social-adaptativ existente sau potenţiale;

d) accesul la educaţie al tuturor copiilor cu CES sau alte tipuri de cerinţeeducaţionale;

e) egalizarea şanselor;

f) asigurarea educaţiei de calitate similară celei oferite copiilor de aceeaşivârstă din

şcolile de masă;

g) asigurarea educaţiei de calitate specializată, adecvată particularităţilorspecifice tipului

şi gradului de deficienţă ale fiecărei persoane şi înconcordanţă cu planurile-cadru şi cu
programele şcolare aprobate de MinisterulEducaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

h) asigurarea serviciilor şi a structurilor de sprijin necesare în funcţie deamploarea,

intensitatea şi specificul CES ale fiecărui copil;

i) cooperarea şi parteneriatul în educaţia specială şi specială integrată;

j) cooperarea şi parteneriatul dintre instituţiile care oferă servicii deeducaţie specială şi

autorităţile locale.
 OM 5575/ 07.11.2011 Metodologia privind organizarea serviciilor de spijin educaţional
pentru copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul
de masădefineşte organizarea serviciilor educaţionale de sprijin, rolurile CJRAE/
CMBRAE, ale profesorilor de spijin şi ale profesorilor itineranţi.

Legea educaţiei naţionale stabileşte, pentru copiii şi tinerii cu performanţe

educative înalte, activităţi atât în unităţile de învăţământ de masă, cât şi în centrele de
excelenţă de la nivelul fiecărui judeţ/ al municipiului Bucureşti. Coordonatorul acestor
activităţi de performanţă este Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată. Principalele
forme de instruire diferenţiată în vederea performanţei sunt olimpiade şi concursuri,
tabere de profil, simpozioane etc. Principiul acestora este respectarea particularităţilor de
învăţare şi orientarea către performanţă.

OM 5577/ 07.11.2011 Metodologia de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă

defineşte atribuţiile şi competenţeleCentrului de excelenţă, ca instituţie care vine în
spijinul elevilor cu performanţe şcolare înalte pentru care este necesară o instruire
diferenţiată:

1. În scopul asigurării accesului la educaţie diferenţiată al copiilor şitinerilor capabili de

performanţe înalte:

a) elaborează strategii de identificare şi de selecţie a copiilor şi tinerilorcapabili de

performanţe înalte în vederea constituirii unor grupe de performanţăpe discipline, arii
curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice, tehnice;

b) iniţiază acţiuni de identificare şi promovare a copiilor şi tinerilorcapabili de

performanţe înalte.

2. În scopul asigurării pregătirii diferenţiate a copiilor şi tinerilorcapabili de performanţe

înalte:

a) elaborează programe de educaţie diferenţiată, în colaborare cu specialiştidin

învăţământul universitar şi preuniversitar, pe discipline, arii curricularesau domenii
ştiinţifice, artistice, tehnice, şi le propune spre avizare CentruluiNaţional de Instruire
Diferenţiată;

b) asigură anual constituirea şi funcţionarea grupelor de excelenţă;

c) asigură încadrarea cu personal didactic pentru grupele de excelenţă;

d) asigură organizarea şi funcţionarea bibliotecii proprii;

e) elaborează programe şi proiecte în vederea asigurării resurselor materiale,curriculare,

informaţionale şi financiare necesare desfăşurării activităţii şiasigură implementarea
acestora;

f) elaborează şi asigură implementarea unor programe de parteneriat cu diverseinstituţii

din ţară şi din străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cucomunitatea locală, în
scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesareeducării diferenţiate a copiilor şi
tinerilor capabili de performanţe înalte;

g) dezvoltă programe proprii de cercetare didactică şi organizează conferinţecare au ca

temă activităţile specifice centrului de excelenţă;

h) organizează anual tabere naţionale de pregătire a copiilor şi tinerilorcapabili de

performanţe înalte, pe discipline.

În ceea ce priveşte activitatea fiecărui cadru didactic de a instrui diferenţiat în

cadrul lecţiilor, al activităţilor curriculare, capitolul următor va investiga traseul parcurs,
de la identificarea particularităţilor individuale şi de grup, proiectarea şi implementarea
scenariului didactic la evaluarea elevilor din perspectiva instruirii diferenţiate.