ADAPTAREA CURRICULARA PENTRU ELEVII CU CES

Curriculum-ul poate fi definit ca fiind "programul de activitati scolare in

integralitatea sa , care se concretizeaza in planul de invatamant, programa scolara,
manualele scolare, indrumarile metodice, obiectivele si modurile comportamentale ce
conduc la realizarea obiectivelor, metodelor si mijloacelor de predare-invatare, ce
dezvolta modurile de evaluare a rezultatelor". [2]
Problemele de adaptare curriculara se pun in mod diferit atunci cand dorim sa
integram a) elevi numai cu tulburari de invatare, fata de situatia in care integram
b)elevi care poseda suplimentar diverse categorii de deficiente mintale,
senzoriale sau fizice.
Pentru prima categorie mentionata, adeseori este suficient sa introducem elevul
cu tulburari de invatare, in cadrul unui program suplimentar, la disciplina sau grupul
de discipline de invatamant la care intampina dificultati sau este ramas in urma.
In cazul celei de-a doua categorii, cea a elevilor cu handicap, principalele
modalitati ce pot fi folosite, constau in:
1. selectarea unor parti din curriculum-ul general pentru elevii normali, ce pot fi
parcurse de elevii cu handicap si renuntarea la altele, de obicei cele mai complexe;
2. accesibilitatea prin simplificare a tuturor partilor din curriculum, pentru a fi
intelese si invatate de elevii cu C.E.S.;
3. completarea curriculum-ului general cu elemente noi care consta in
introducerea elevilor cu handicap intr-o serie larga de activitati individuale,
compensator-terapeutice, destinate recuperarii acestora si asigurarii restabilirii
participarii lor, in mod eficient, la procesul de invatamant pentru normali.
In planul dezvoltarii curriculare pentru elevii deficienti mintal, are loc o
miscare in sensuri diferite. Pe de o parte, curriculum-ul acestora se restrange, iar pe
de alta parte se amplifica prin introducerea unor activitati suplimentare individuali-
zate, destinate compensarii si recuperarii starii de handicap.
Spre exemplu in cazul elevilor deficienti mintal, planul de invatamint se
reduce, atat din punct de vedere al numarului de discipline de studiu, cat si din punct
de vedere al continutului informational, ce urmeaza a fi insusit la fiecare capitol in
parte.
In schimb, creste numarul de activitati individuale suplimentare, in care
urmeaza sa fie inclus elevul cu deficienta mintala in scopul recuperarii acestuia.
Componentele esentiale ale unui plan de interventie individual sunt:
1. evaluarea si reevaluarea;
2. stabilirea obiectivelor pe termen scurt si lung;
3. selectarea metodelor si activitatilor folosite in interventie;
4. stabilirea institutiilor si echipelor interdisciplinare participante;
5. cooperarea cu familia elevului handicapat.
In cadrul activitatii cu elevi integrati, proiectarea curiculara trebuie sa tina
seama, in primul rand, de tipul si gradul handicapului si apoi de posibilitatile fiecarei
scoli de asigura ajutorul fiecarui elev in parte.
Pentru elevii cu handicapuri severe sau polihandicapuri, majoritatea speciali-
stilor recunosc necesitatea scolarizarii acestora in institutii separate, unde sa fie
instruiti dupa un currilum propriu si beneficiind de tehnologii didactice adaptate. Asa
este cazul elevilor cu handicap mintal profund sau a celor care au deficiente mintale
asociate cu deficiente senzoriale si fizice, ceea ce ii face dificil de scolarizat in
institutii obisnuite de invatamant.
Pana in prezent, integrarea realizata prin intermediul adaptarii curriculare a dat
rezultate, cu precadere la elevii deficienti mintal usor sau moderat. Rezultate notabile
s-au obtinut, in acest sens, in realizarea unui curriculum individualizat si simplificat,
pentru elevii debili mintal integrati in scoala obisnuita.
In cazul elevilor cu handicapuri senzoriale (surzi sau hipoacuzici, orbi sau
ambliopi) si a celor cu handicapuri fizice, adaptarea curriculara s-a realizat, mai ales
prin extensiune. Pentru acestia nu exista probleme deosebite privind parcurgerea
aceluiasi curriculum destinat normalilor, deoarece acestia au un intelect normal
dezvoltat. In aceasta situatie, in curriculum comun tuturor categoriilor de elevi, au
fost introduse o serie de activitati suplimentare, specifice. Acestea vizeaza, cu
precadere, aspecte legate de orientarea spatiala, demutizarea, socializarea,
comunicarea, insusirea unor limbaje aditionale (limbajul semnelor, dactil, Braille,
etc.) sau activitati practice, destinate pregatirii in profesii adecvate tipului de
handicap respectiv. Toate acestea determina o mai buna adaptate la mediu social.
Adeseori suntem nevoiti sa asiguram integrarea educationala pentru elevi cu
diverse deficiente severe, pentru care nu este suficienta doar adaptarea curriculara, ci
este necesar sa realizam pentru acestia un plan sau program de interventie individu-
alizat, sau, am putea spune, un "curriculum propriu".
Acesta este destinat recuperarii, pe toate planurile, a personalitatii elevului cu
C.E.S. Intr-un astfel de plan se pune accent , in special, pe latura formativa si mai
putin pe cea informativa.
Procesele de adaptare curriculara si proiectarea unor planuri sau programe de
interventie constituie modalitati esentiale, prin care se dezvolta personalitatea elevilor
handicapati, asigurandu-se, in acest mod, o adaptare la mediu sporita, care determina,
in final, integrarea educationala si sociala in societate.

Adaptarea curriculumului realizat de cadrul didactic la clasă pentru predarea,

învăţarea, evaluarea diferenţiată se poate realiza prin:
  adaptarea conţinuturilor având în vedere atât aspectul cantitativ cât şi aspectul
calitativ, planurile şi programele şcolare fiind adaptate la potenţialul de
învăţare al elevului prin extindere, selectarea obiectivelor şi derularea unor
programe de recuperare şi remediere şcolară suplimentare ,etc.

 adaptarea proceselor didactice având în vederea mărimea şi gradul de

dificultate al sarcinii, metodele de predare (metode de învăţare prin cooperare,
metode activ -participative, jocul didactic), materialul didactic (intuitiv),
timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre
didactice de sprijin);

 adaptarea mediului de învăţare fizic, psihologic şi social;

 adaptarea procesului de evaluare, având în vedere ca finalitate dezvoltarea

unor capacitaţi individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte şi produse
(scrise, orale, vizuale).

SCOALA - DIMENSIUNI ALE NOUTATII

 Diversificarea graduala a ofertei curriculare, conform dezvoltarii mintale a
fiecarui elev, profilelor si specializarilor si multiplicarea posibilitatilor elevului de a
alege;
 Conceperea scolii de publica si scolii speciale ca furnizori de servicii
educationale in care elevul sa fie permanent si direct implicat in construirea
propriului traseu de invatare;
 Centrarea profesorului pe comportamentele specifice rolurilor de organizator si
mediator al experientelor de invatare, de consilier curricular etc.
 Cresterea responsabilitatii scolii fata de beneficiarii educatiei, fata de societatea
civila si implicarea sporita in viata comunitatii locale;
 Trecerea de la cultura generala universalista la una functionala si adaptata
finalitatilor fiecarui ciclu de scolarizare.

BIBLIOGRAFIE

1. Loughlin, Mc., James A., Lewis, B., Rena, Assessing special students,
Belle & Howell Co, 1981
2. Manolache, A si colab., Dictionar de pedagogie, EDP, Bucuresti, 1979.
3. Popovici, Doru, Idei pentru reforma. Educatia speciala in Norvegia – prezent
si perspective, in Revista de educatie speciala, Nr. 1/1993.
4. Radu, Gh. Conceptia si organizarea educatiei speciale in Danemarca, in
"Recuperarea si integrarea persoanelor cu handicap", Nr. 2/1996.
5. Emil Verza, psihodiagnoza si prognoza in defectologie, in "revista de
psihologie", Nr. 4/1997, pag. 293-301.
6. Popovici, Doru-Vlad, Adaptarea curriculara si planul de interventie
individualizat pentru elevii cu CES