Simbolismul

Simbolismul este un curent literar și artistic manifestat la finalul secolului al

XIX-lea, în Franța și Belgia francofonă, ca triplă reacție: împotriva romantismului,
combătând excesul de sentimentalism și rigorile estetice; împotriva
parnasianismului, care promova o poezie rece, impersonală, excesiv picturală;
împotriva naturalismului, care promova determinismul social.
Precursorul simbolismului francez și european este considerat Charles
Baudelaire, autorul poemului „Corespondențe” și al volumului „Les fleurs du mal”
(1857), considerat actul de naștere al modernismului liric european.
Charles Baudelaire introduce un nou concept literar – „estetica urâtului”,
prin care a propus o lărgire a sferei semantice a frumosului, prin valorificarea
cuvintelor „urâte” care, prin resemantizare capătă o mare forță sugestivă.
Reprezentanți ai simbolismului francez: Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine,
Arthur Rimbaud, Charles Baudelaire.
Reprezentanți români: Alexandru Macedonski (teoreticianul simbolismului
românesc), George Bacovia, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Ștefan Petică.
Denumirea curentului a fost dată în 1886 de către Jean Moréas, care publica
articolul „Le Symbolisme” în suplimentul literar al revistei franceze „Le Figaro”.
Estetica simbolistă cultivă simbolurile (laitmotive, cu multiple semnificații):
culorile, plumbul, cavoul, coroanele etc. Se utilizează tehnica sugestiei („A sugera,
iată visul!”), stările afective difuze, neclare nu sunt transmise în mod direct, ci
sugerate prin intermediul simbolurilor, ale corespondențelor. Se cultivă
corespondențele (legături ascunse dintre elementele cadrului exterior și anumite
trăiri lăuntrice). De exemplu: simbolul „plumb” este asociat unor stări afective
precum tristețe, anxietate, greutate, apăsare sufletească, monotonie existențială.
Se cultivă sinesteziile, ce presupun receptarea unei imagini artistice prin
simultaneitatea simțurilor. Muzicalitatea versurilor este unul dintre cele mai
importante deziderate ale esteticii simboliste („De la musique avant toute chose”),
fiind susținută de repetiția unor consoane sau a unor vocale (aliterații și asonanțe),
repetiția unor simboluri, tehnica versului-refren.
Se cultivă stări afective difuze, neclare, încețoșate: melancolia, spleenul,
tristețea metafizică, anxietatea, spaima existențială etc. Cromatica este specifică
acestui curent literar (motivul culorilor): „Fiecărui sentiment îi corespunde o
culoare”. Galbenul este culoarea deznădejdii provinciale, a maladivului; verde este
asociat stării de nevroză, isteriei; roșu este culoarea sângelui expectorat de ftizici
sau cel care se scurge pe canale de la abatoare; violet și negru – culori ale doliului,
configurează decorul funerar; alb-negru sugerează monotonie, plictis; griul
exprimă cenușiul existențial.
 Teme recurente esteticii simboliste: orașul provincial, moartea, natura ca
stare de spirit, singurătatea, iubirea.
Motive literare recurente: fântâni, havuzuri, parcurile, aleile, motivul
anotimpurilor. Toamna bacoviană este anotimpul ploilor interminabile, care
provoacă disoluția spirituală; iarna este anotimpul zăpezilor apocaliptice;
primăvara este anotimpul reactivării vechilor suferințe („o nouă primăvară pe
vechile dureri”); vara este anotimpul descompunerii cadavrelor.
La nivel prozodic, simboliștii introduc versul liber.