Lucruri interesante si curiozitati legate de chimie

Clasa : a Xi-a a
Profil : mate-info
1.Oamenii de știință au transformat CO2-ul în
cărbune într-un experiment de captare a carbonului
Oamenii de ştiinţă au reuşit să transforme gazul CO2 înapoi în
“cărbune” solid, o realizare ce ar putea contribui la eliminarea gazelor cu
efect de seră din atmosferă.

O echipă de cercetare condusă de Universitatea RMIT din

Melbourne, Australia, a dezvoltat o tehnică nouă utilizând o metodă de
electroliză a metalelor lichide care transformă eficient gazul CO2 în
particule solide de carbon.

În cercetarea publicată în revista Nature Communications,

autorii spun că tehnologia lor oferă o cale alternativă de eliminare
“sigură şi permanentă” a CO2-ului din atmosferă.

Tehnicile actuale de capturare a carbonului implică transformarea

gazului într-un lichid şi injectarea acestuia subteran, dar utilizarea sa nu
este răspândită datorită problemelor legate de viabilitatea economică şi
îngrijorările în privința mediului, legate de posibilele scurgeri din locul de
stocare.

Noua tehnică are ca rezultat fulgi solizi de carbon, asemănători

cărbunelui, care pot fi mai ușor depozitați în condiții de siguranță.

O ilustrare schematică care arată modul în care metalul lichid este utilizat ca un catalizator pentru
transformarea dioxidului de carbon în cărbune solid. Credit: Universitatea RMIT

Pentru a converti CO2-ul, cercetătorii au proiectat un catalizator

metalic lichid cu proprietăți de suprafață specifice, ceea ce a făcut
extrem de eficientă conducerea electricității în timp ce activa chimic
partea exterioară.

Dioxidul de carbon este dizolvat într-un pahar de laborator plin cu un

lichid electrolitic, împreună cu o cantitate mică de metal lichid, care este
apoi încărcat cu curent electric.

CO2-ul se transformă încet în fulgi solizi, care sunt detașați în mod

natural de suprafaţa metalului lichid, permițând producția continuă.

Cercetătorul de la RMIT, dr. Torben Daeneke, a lămurit mai simplu

acest proces astfel (en):
 Deşi, noi literalmente nu ne putem întoarce în timp, transformarea
dioxidului de carbon din nou în cărbune şi îngroparea lui înapoi în
pământ, este un pic similar cu rebobinarea ceasului emisiunilor.

Până în prezent, CO2-ul era transformat în solid doar la temperaturi

extrem de ridicate, ceea ce face acesta neviabil din punct de vedere
industrial.

Folosind metalele lichide ca catalizator, am arătat că este posibil să

transformăm gazul înapoi în carbon la temperatura camerei, printr-un
proces eficient şi scalabil.

Deşi, mai sunt nevoie de multe cercetări, acesta e un prim pas

crucial pentru asigurarea stocării solide a carbonului.

Principalul autor al lucrării, dr. Dorna Esrafilzadeh, a spus că carbonul

produs prin această tehnică poate fi folosit şi ca electrod.

“ Un alt beneficiu al procesului este acela că carbonul poate să reţină

sarcina electrică, devenind un supercondensator, astfel încât acesta
poate fi utilizat ca o componentă în viitoarele vehicule”, a spus ea (en).

“ De asemenea, procesul produce combustibil sintetic ca produs

secundar, care ar putea avea aplicaţii industriale”.

Torben Daeneke and Dorna Esrafilzadeh

 2.O coliziune cu o altă planetă posibil a
însămânțat Pământul cu ingrediente pentru
viaţă

Impresie artistică a unei coliziuni planetare. 

O coliziune de demult, care a format Luna, de asemenea, posibil a adus şi toate

ingredientele necesare pentru viaţă, arată un nou studiu. Cu peste 4,4 miliarde de ani
în urmă, un corp de mărimea planetei Marte s-a lovit de Pământul primitiv, lansând
luna noastră pe orbita permanentă din jurul planetei noastre.

O reprezentare a formării unei planete de dimensiuni Marte (stânga) și a unei coliziunii ipotetice
de formare a lunii, ce a rezultat cu însămânțarea planetei cu elemente volatile (dreapta). 
 Pe atunci, Pământul era cam ca planeta Marte de astăzi.

Avea un nucleu şi avea o mantie, dar porțiunea sa din afara nucleului era săracă
în elemente volatile, cum ar fi, azotul, carbonul şi sulful.

Elementele din părțile non-nucleu ale planetei noastre, numite “silicatul în vrac al
Pământului” ( bulk silicate Earth — straturile Pământului care cuprind scoarța terestră
şi mantia), se pot amesteca între ele, dar ele nici odată nu interacționează cu
elementele nucleului.

Deşi, unele substanțe volatile au existat în nucleu, ele nu au putut să-şi facă cale
spre straturile exterioare ale planetei.

O coliziune străveche
Astfel, grupul autorilor studiului au decis să testeze o altă teorie: Ce dacă
ingredientele pentru formarea vieții au fost aduse de o altă planetă?

“Pământul s-ar fi putut ciocni cu mai multe planete diferite”, a spus Grewal pentru
Live Science.

Posibil că una din aceste planete a oferit proporția corectă a elementelor în

silicatul în vrac al Pământului?

Dacă o astfel de coliziune ar fi avut loc, atunci cele două nuclee şi mantiile
planetare s-ar fi contopit fiecare între ele, adică nucleul cu nucleul şi mantia cu
mantia.

Deci, ei şi-au pus scopul să creeze o posibilă planetă care s-ar fi putut ciocni cu a
noastră.

În laborator, într-un cuptor special, Grewal şi echipa lui, au creat condițiile de

temperatură şi presiune ridicată în care s-ar fi putea forma un nucleu al planetei.

În capsule de grafit (o formă de carbon), ei au combinat pudra metalică (care

reprezintă nucleul şi include elemente precum ar fi fierul legat de azot) cu proporții
diferite de praf de silicat (un amestec de siliciu şi oxigen, menit să imite mantia
ipotetică a planetei).

Prin schimbarea temperaturii, presiunii şi a proporțiilor de sulfur în experimentele

lor, echipa a creat scenarii privind modul în care aceste elemente s-ar fi putut
distribui între nucleu şi restul planetei ipotetice.
 Ei au descoperit că carbonul este mult mai puțin predispus de a se lega cu fierul
în prezenţa unor concentrații ridicate de azot şi sulf, în timp ce azotul se leagă cu
fierul chiar şi atunci când este prezent o mulțime de sulf.

Deci, pentru ca azotul să fie exclus din nucleu şi să fie prezent în alte părţi ale
planetei, acesta ar trebui să conțină concentrații foarte mari de sulf, a spus Grewal.

Apoi ei au încărcat aceste posibilități într-o simulare, împreună cu informații

despre modul în care se comportă diferite elemente volatile şi cantitățile actuale de
carbon, azot şi sulf din straturile exterioare ale Pământului.

După ce au efectuat peste 1 miliard de simulări, ei au descoperit că scenariul care

s-a potrivit cel mai bine — cel care a avut cea mai potrivită sincronizare şi a putut
conduce la un raport corect între carbon şi azot — a fost cel ce a reprezentat o
coliziune şi fuziune a Pământului cu o planetă de dimensiunea lui Marte care
conținea circa 25-30 procente de sulf în nucleul său.

Această teorie “este foarte probabilă”, a spus Célia Dalou (en), petrologist

experimental la Centrul de Cercetări Petrografice şi Geochimice din Franţa, care nu a
fost implicată în studiu.

“Acest studiu este un rezultat foarte reuşit al anilor de cercetări ale diferitelor echipe”.