Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

Variația tensiunii în microvolți (VTC) în funcție de temperatura (în 0C conform NITS 90) este de forma:
𝑉𝑇𝐶 = ∑𝑛𝑖=0 𝐶𝑖 𝑇𝐴𝑖 (5.5)
Există și expresii analitice inverse pentru temperaturi în funcție de tensiune de forma:
𝑇𝐴 = ∑𝑛𝑖=0 𝑑𝑖 𝑉𝑇𝐶
𝑖
(5.6)

Coeficienților Ci și di sunt dați în tabele pe site-ul https://srdata.nist.gov/its90/main/. Dacă examinăm

expresiile de mai sus rezultă complexitatea ecuațiilor polinomiale directe și inverse. Ordinul
polinomului poate depăși 10. Operațiile matematice sunt deci multe datorită gradului ridicat al
polinomului și, în general, capacitatea de calcul a sistemelor care procesează temperatura dotate cu
microcontrolere este depășită deoarece necesită multe calcule în virgulă mobilă.

Îmbinarea acestor metale este utilizată ca element de detectare a temperaturii, în timp ce celelalte două
capete sunt conectate la un bloc izoterm. Măsurătorile de temperatură se realizează folosind
convertoare analog numerice de precizie, de obicei sigma-delta, care intră în componența aparatelor
indicatoare sau a modulelor de proces. Aceste curbe pentru diferitele tipuri de termocupluri utilizate
de modulele de intrări analogice ale calculatoarelor de proces sau a automatelor programabile presupun
că capătul rece este la temperatura de îngheț a apei. Compensarea joncțiunii reci este termenul folosit
pentru a descrie tehnici de a corecta faptul că capătul rece nu este situat la temperatura de îngheț a
apei. Există dispozitive care realizează o compensare internă a temperaturii joncțiunii reci. Acest lucru
se realizează direct prin tabela memorată a valorilor dependenței de temperatură a tensiunii măsurate
de modul. Este așa numita compensare software. Unele modulele de intrări analogice ale automatelor
programabile și calculatoarelor de proces sunt prevăzute cu astfel de compensări interne.

Cu
Cu Cu Sistem de
Sistem de
control
J4 T1controlat
Cu
Cu Constantan J1
J3
Apa cu
T2 gheață

J2

Fig. 5.7. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip T

Compensarea joncțiunii reci pentru a obține valoarea exactă a tensiunii se face în mai multe moduri.
Unul din moduri este de a utiliza băi de apă cu gheață (considerate la temperatura de 00C). Acest lucru
este ilustrat în fig. 5.7.
Un termocuplu cu joncțiune de referință rece imersat într-o baie de apă cu gheață și conectat în serie
cu termocuplu de măsurare este metoda clasică utilizată pentru a compensa. În acest exemplu, ambele
cabluri de cupru se conectează la terminalele de intrare ale instrumentului. Joncțiunea J2 a
termocuplului de constantan/cupru din baia de gheață contribuie cu o mică tensiune mică care se scade
din care se scade din cea de la termocuplul J1, astfel încât tensiunea măsurată la terminalele de intrare
ale instrumentului sau ale sistemului de achiziție de date corespunde cu exactitate tabelelor NIST. De
asemenea, firele de cupru conectate la bornele de cupru de pe blocul izotermic al instrumentului nu au
nevoie de compensare deoarece sunt toate de cupru la aceeași temperatură. Citirea tensiunii provine în
întregime de la firul termocuplu constantan/cupru.

24
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

Exemplul din fig. 5.7 este un caz special, totuși, deoarece un conductor din termocuplul tip-T este
din cupru. Un termocuplu constantan/fier, pe de altă parte, are nevoie de o analiză suplimentară (a se
vedea figura 5.8).

Cu
Fe Fe Sistem de
Sistem de
control
J4 T1controlat
Cu
Fe Constantan J1
J3
Apa cu
T2 gheață

J2

Fig. 5.8. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip J

Deși J3 și J4 sunt efectiv joncțiuni de termocuplu, ele sunt la aceeași temperatură pe blocul izotermic,
astfel că ele generează tensiuni egale și de semn contrar și se anulează. Fără un bloc izotermic,
legăturile cu fire de cupru ar trebui adăugate între terminalul de intrare și legăturile cupru/fier, iar
joncțiunile cupru/fier (J3 și J4) ar trebui ținute într-o baie de gheață.
Se pot face analize asemănătoare și pentru alte termocupluri.
Băile cu gheață și joncțiunile de referință multiple în instalații de testare mari sunt dificil de instalat și
întreținut și, din fericire, toate pot fi eliminate. Baia cu gheață poate fi ignorată atunci când temperatura
firelor de legătură și a punctelor joncțiunilor de referință (blocul terminalului izotermic al
instrumentului) este aceeași.
Cea de a doua metodă pentru compensarea temperaturii joncțiunii reci este aceea de a măsura
temperatura fizică a blocului de conexiune la capătul rece, să căutăm semnalul de milivolți generat de
acel tip termocuplu pentru acea temperatură și apoi să adăugăm acea valoare mV de la semnalul
măsurat fără nici o compensare la joncțiunea rece. Schema de principiu a acestei măsurători este
prezentată în fig. 5.9. Măsurarea temperaturii joncțiunii reci se face cu o altă metodă, de exemplu un
RTD situat foarte aproape de conexiunea rece.
Acestea sunt considerate compensații „externe”, deoarece au dispozitive separate în afara dispoziti-
vului de măsurare .
Mai multe considerații asupra preluării temperaturii cu ajutorul termocuplurilor se găsesc în [2].
Circuitele prezentate sunt un ghid pentru modul în care se realizează măsurările de temperatură cu
termocupluri și ADC de precizie. Se face și o prezentare a diferitelor topologii de polarizare a
termocuplului și diferite metode utilizate pentru determinarea temperaturii.
Vom face în continuare câteva considerații practice cu privire la modul de calcul a temperaturii de la
un termocuplu. Registrul de ieșire al convertorului ADC conține un număr întreg proporțional cu
temperatura. Cele mai multe firme, care livrează module de proces, aleg să lucreze cu intervale
standard de reprezentare internă (întregi numiți: unități convertor), indiferent de sistemul de
condiționare (configurat să preia tensiuni, curenți, rezistențe, temperaturi etc.). Acest mod de
reprezentare conduce la complicații hardware ale structurii modulului și nu poate fi schimbat,
indiferent de configurare.

25
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

R
AI1

AI2 PGA ADC

Termocuplu

R
IDAC

AI3
Structură de RTD
compensare
cu RTD AI4

Fig. 5.9. Răspunsul diferitelor tipuri de termocupluri

Termocuplul are o gamă cuprinsă între -1800C și 23200C. Dacă temperatura este între -2000C și 5000C
opțiunea este pentru un RTD industrial. Deoarece termocuplule generează o tensiune relativ mică,
zgomotul este întotdeauna o problemă. Cea mai obișnuită sursă de zgomot este linia electrică de
alimentare (50 sau 60 Hz). Deoarece lățimea de bandă a termocuplului este mai mică de 50 Hz, un
filtru simplu în fiecare canal poate reduce zgomotul de linie AC de interferență. Filtrele frecvente
includ rezistoare și condensatoare și filtre active.
Detectarea cu ușurință și rapidă a unor termocuplule deschise este extrem de importantă. Termocuplule
au tendința de a se rupe sau de a crește rezistența atunci când sunt expuse la vibrații, manevrare precară
sau timp îndelungat de funcționare. Un circuit simplu de detecție a unui termocuplu deschis cuprinde
un condensator mic plasat pe legăturile termocuplului și comandat cu un curent de nivel
scăzut. Impedanța scăzută a termocuplului intact prezintă un scurtcircuit virtual pe condensator, astfel
încât acesta nu se poate încărca. Când un termocuplu se deschide se schimbă semnificativ rezistența,
condensatorul se încarcă și comandă intrarea tensiunii pe una dintre valorile ce indică un termocuplu
defect (fig. 5.10).
0.13V

10 MΩ

TC
4700 pF Spre
măsură

10 MΩ

Fig. 5.10. Schemă de detecție a unui termocuplu deschis

5.3. RTD (Resistance Temperature Detector)
RTD sunt compuse din metale cu un înalt coeficient de rezistență pozitiv la temperatură. Majoritatea
RTD sunt simple fire bobinate sau rezistoare cu peliculă subțire, realizate din material cu o relație
cunoscută a rezistenței față de temperatură. Platina este unul dintre materialele cele mai utilizate pentru

26
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

RTD. Acestea vin într-o gamă largă de precizii, iar cele mai exacte sunt utilizate ca standarde de
temperatură NIST.
Rezistențele RTD din platină variază de la aproximativ 10 Ω pentru o configurație colivie la 10
kΩ pentru un tip peliculă, dar cea mai comună este 100 Ω la 0°C.
Dependența de temperatură a unui RTD este dată de relația Callendar-Van Dusen:
𝑅(𝑇) = 𝑅(0)⌊1 + 𝐴𝑇 + 𝐵𝑇 2 ⌋. (5.7)
Constantele A și B se pot determina experimental prin măsurători care se fac la 00C și 100C. pentru
măsurători mai exacte se pot folosi polinoame de ordin mai mare. Pentru determinarea constantelor,
să notăm că la 00C rezistența Pt100 are 100Ω, iar la 100C are 103,9Ω. Pentru rezistența Pt1000 datele
sunt 1000Ω la 00C și 1039Ω la 100C.
Ieșirea RTD este mai liniară decât termocuplul, dar gama sa este mai mică.
Rezistența RTD (sau a oricărui rezistor) este calculată prin trecerea unui curent prin acesta de la o sursă
de tensiune cunoscută sau de curent constant. Rezistența este apoi calculată folosind legea
Ohm. Pentru a elimina eroarea de măsurare a firelor de legătură, un al doilea set de legături de detectare
a tensiunii trebuie să fie conectat la bornele senzorului, iar capetele opuse conectate la bornele de
detectare corespunzătoare la condiționatorul de semnal. Aceasta se numește o măsurare RTD cu patru
fire (fig. 5.11). Tensiunea senzorului este măsurată direct și elimină căderea de tensiune pe legăturile
de transport curent.

RTD Spre
măsură

Fig. 5.11. Preluarea rezistenței dacă RTD are 4 fire

RTD este reprezentat de o rezistență care reprezintă senzorul de temperatură și poate avea 2 sau 3 fire
de legătură (fig. 5.12 și 5.13). Firele roșii sunt cele care există efectiv la traductor, iar cele negre trebuie
adăugate. Rezistența este din Platină cu inserție de Nichel și este o structură stabilă cu o gamă largă de
temperatură. Ele au precizie și repetabilitate mai mare decât termocuplurile.

RTD Spre
măsură

Fig. 5.12. Preluarea rezistenței dacă RTD are 3 fire

27
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

RTD Spre
măsură

Fig. 5.13. Preluarea rezistenței dacă RTD are 2 fire

Rezistența este introdusă într-un tub metalic. Timpul de răspuns pentru un RTD este de 0,5-5 s. ceea
ce nu este deranjant deoarece fenomenele termice au constante de timp mari. Printre marile avantaje
ale senzorilor RTD amintim precizia, consistența, stabilitatea în timp, adecvarea la medii ostile și
intervalul mare de temperatură la care se pot folosi.
O sursă de eroare în măsurătorile cu RTD este încălzirea rezistivă. Curentul, I, care trece prin senzorul
RTD, R, disipă puterea, P = I2R. De exemplu, 1 mA printr-un RTD de 100 Ω generează 100 μW. Acest
lucru poate părea nesemnificativ, dar poate ridica temperatura unui RTD cu o fracțiune semnificativă
a unui grad. Un RTD tipic poate varia cu 1°C/mW prin auto-încălzire. Atunci când se folosesc RTD
cu valori mai mici pentru timpi de răspuns mai rapizi, trebuie luat în considerare faptul că acestea pot
avea și erori de auto-încălzire mai mari. O valoare tipică pentru eroarea de auto-încălzire este 1°C/mW
în aer liber. Un RTD scufundat într-un mediu conductiv termic distribuie această căldură către mediu
și eroarea rezultată este mai mică. Aceeași RTD se ridică la 0,1°C/mW în aer care curge la 1
m/s. Folosind curentul minim de excitație, care asigură rezoluția dorită și utilizând cel mai mare RTD
practic din punct de vedere fizic, se realizează reducerea erorilor de auto-încălzire.
Deoarece curenții mai mici generează mai puțină căldură, în mod obișnuit se utilizează curenți între
100 și 500 μA. Aceasta reduce puterea de disipare la 10 până la 25 μW, ceea ce majoritatea aplicațiilor
poate tolera. Reducerea în continuare a curentului scade acuratețea deoarece acestea devin mai
sensibile la zgomot și sunt mai greu de măsurat.
Măsurarea temperaturii preluând semnalul de la un RTD poate fi făcută cu module de intrări analogice
sau se poate folosi relația Callendar-Van Dusen, după ce, în prealabil sunt calculați coeficienții din
relațiile de mai sus.
Aceleași considerații practice ca la termistor: cele mai multe firme, care livrează module de proces,
aleg să lucreze cu intervale standard de reprezentare internă (întregi numiți: unități convertor),
indiferent de sistemul de condiționare (configurat să preia tensiuni, curenți, rezistențe, temperaturi
etc.). Acest mod de reprezentare conduce la complicații hardware ale structurii modulului și nu poate
fi schimbat, indiferent de configurare. Pentru a face corespondența dintre această valoare și
temperatura reală, exprimată în unități SI se folosesc ca mai sus funcții de scalare. Trebuie văzută
documentația modulului pentru a determina K1 și K2 și de văzut limitele de temperatură pentru RTD.

28
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

5.4. Termistorul
Termistorii sunt asemănători RTD prin faptul că-și variază rezistența între terminale cu variația
temperaturii. Totuși, termistorii se pot realiza cu un coeficient de temperatură pozitiv sau negativ. În
plus, au un raport mult mai mare de variație a rezistenței per °C (mai multe %) decât RTD, ceea ce le
face mai sensibile.
Termistorii sunt în general compuși din materiale semiconductoare sau oxizi de elemente comune cum
ar fi cobalt, cupru, fier, mangan, magneziu, nichel și altele. Ele vin de obicei cu conductoare de 3 până
la 6 in., încapsulate și codate color. Ele sunt disponibile într-o gamă de acuratețe de la ± 15°C la ±
1°C, cu o rezistență nominală cuprinsă între 2.000 și 10.000 W la 25°C. O valoare de 2252 W este
comună și poate fi folosită la majoritatea instrumentelor. O diagramă a curbelor caracteristice
temperatură vs. rezistență este de obicei realizată cu dispozitivul pentru a determina temperatura de la
o rezistență cunoscută. Cu toate acestea, dispozitivele sunt foarte neliniare și se poate utiliza
următoarea ecuație pentru a calcula temperatura:

Termistorul se utilizează în domeniul -550C și 3000C, cu precizie mai mare (0,1%) în domeniul 0-
700C. Se realizează sub forma unor sonde filetate cu flanșă. Există două tipuri de termistoare: NTC, a
căror rezistență scade cu temperatura și PTC, a căror rezistență crește cu temperatura.
Termistoarele NTC a fost semnalate de Faraday prin 1883, dar au fost folosite pentru prima oară în
1930. Unele termistoare cu PTC sunt utilizate pentru încălzire.
Termistorul are cea mai mare variație a parametrilor în funcție de temperatură, ceea ce permite
detectarea variațiilor foarte mici de temperatură, dar este limitată la câteva sute de grade. O variație
tipică este prezentată în fig. 5.14. Dependența de temperatură este exponențială. În gama de temperaturi
între -750C-750C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 1 KΩ, în gama de temperaturi între
750C-1500C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 100 KΩ, iar , în gama de temperaturi între
1500C-3000C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 1000 KΩ.
R[Ω]

160

20
0
0 100 T[C]

Fig. 5.14. Variație tipică a rezistenței unui termistor

Dependența de temperatură este exponențială:
1 1
𝛽( − )
𝑅𝑇 = 𝑅0 𝑒 𝑇 𝑇0 , (5.8)
unde RT este rezistența la temperatura T[ K] 0

R0 - rezistența la temperatura 0[0K]

β - o caracteristică a materialului.

29
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

Dependența temperaturii de rezistență poate fi calculată și cu ecuația Steinhard-Hart, publicată în

1968:
1
= 𝐴 + 𝐵 𝑙𝑛 𝑅 + 𝐶 𝑙𝑛3 𝑅 (5.9)
𝑇

unde T este în 0K și R în Ω.
Constantele A, B și C pot fi determinate experimental, pentru un termistor dat, măsurând rezistențele
R1, R2 și R3 la trei temperaturi diferite T1, T2 și T3. Apoi se rezolvă un sistem de ecuații liniar de
forma:
1
3 𝑇1
1 ln 𝑅1 𝑙𝑛 𝑅1 𝐴 1
⌊1 ln 𝑅2 𝑙𝑛3 𝑅2⌋ ⌊𝐵 ⌋ = 𝑇2
(5.10)
1 ln 𝑅3 𝑙𝑛3 𝑅3 𝐶 1
⌊𝑇3⌋
Măsurarea temperaturii preluând semnalul de la un termistor poate fi făcută cu module de intrări
analogice, etalonate corespunzător sau se pot folosi ecuațiile 3.7 și 3.8 după ce, în prealabil sunt
calculați coeficienții. De obicei producătorii de termistori pun la dispoziție constantele A, B și C.
Unii producători de termistori furnizează dispozitive, care oferă o ieșire aproape liniară. Ele folosesc
termistori multipli (coeficienți pozitivi și negativi) sau o combinație de termistori și rezistori cu
peliculă metalică într-un singur pachet. Atunci când sunt conectate în anumite rețele, ele produc o
tensiune sau o rezistență variabilă liniar cu temperatura.
Deși o mulțime de cercetări au început să dezvolte termistori liniari, cele mai moderne metode de
liniarizare sunt cele software, ceea ce face ca metodele de liniarizare hardware să fie mai puțin folosite.
Termistorii sunt dispozitive rezonabil de stabile, care, în mod obișnuit, nu fac obiectul variațiilor mari
ale rezistenței nominale cu îmbătrânirea și nici cu expunerea la câmpuri de radiații puternice. Cu toate
acestea, funcționarea prelungită peste 90°C poate modifica toleranța termistorilor, în special a celor cu
valori mai mici de 2.000 W. Ele sunt mai mici și mai fragile decât un termocuplu sau RTD, astfel încât
nu pot tolera prea multă manipulare.
Producătorii nu au standardizat curbele caracteristice termistorului în măsura în care au făcut pentru
termocuplu și RTD. Termistorii sunt potriviți pentru măsurarea temperaturii în diferite puncte, și care
este folosit mai mult pentru a proiecta circuite de comandă ON/OFF.
Considerații practice
Relațiile neliniare între temperatură și rezistență sunt de cele mai multe ori rezolvate de producător
prin construcția structurii interne a modulelor de legătură cu procesul. Pentru adaptarea unui modul la
diferite tipuri de traductoare de temperatură producătorii oferă posibilitatea configurării hardware a
modulelor, care trebuie efectuată înainte de legarea la proces. Prin această configurare se realizează
atât stabilirea tipului de traductor utilizat cât și circuite care permit stabilirea unei corespondențe între
valoarea temperaturii și conținutul registrului de ieșire al convertorului analog-numeric, care sunt
specificate în documentația care însoțește modulul. Se poate utiliza apoi o scalare a mărimii din proces,
așa cum este arătat în capitolul introductiv (vezi fig. 1.3).

30
 Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale

6. SISTEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE FORȚĂ.

Introducere

Măsurarea forței se realizează în două moduri: prin traductoare de deplasare și prin alte metode
științifice. Traductoarele pentru forţe şi momente sunt utile în primul rând pentru supravegherea
structurilor cinematice supuse la regimuri variabile de încărcare (de exemplu, maşini-unelte, roboţi,
linii transportoare, etc.). În aceste situaţii, forţa apare ca vector, determinarea direcţiei, în care
acţionează aceasta fiind esenţială. Un caz particular în care interesează doar valoarea absolută a forţei,
iar direcţia este necesară îl constituie operaţia de cântărire automată la determinare a greutăţii unei
mase.
Principiul măsurării forței prin măsurarea deplasării a fost descoperit de Lord Kelvin în 1856, care a
observat că modificările de natură mecanică ale unui corp supus unei forțe, determină modificarea
rezistenței acestuia (efectul tensorezistiv).
Efectului tensorezistiv constă în modificarea rezistenţei unui conductor atunci când acesta este supus
la un efort care îi provoacă alungirea sau compresia. Efectul tensorezistiv a devenit utilizabil în tehnică
după aproximativ 75 de ani, odată cu apariţia primei mărci tensometrice.
Un traductor de forță montat ca în fig. 6.1 poate măsura o forță de tracțiune FT sau de compresiune FC.
Traductorul este de fapt un traductor de deplasare care se plasează în mai multe locuri pe elementul
elastic (două pe direcția deplasării și două pe o direcție perpendiculară). Traductoarele rezistive se mai
numesc timbre sau mărci tensometrice(Fig. 6.2).

Element elastic

Traductor L±ΔL

FT FC

Fig. 6.1. Măsurarea forței

Conexiuni

Suport
izolator

Model gravat
metalic
Fig. 6.2. Marcă (timbru) tensometrică
Primele timbre tensometrice au fost utilizate încă din 1922. Un timbru tensometric este alcătuit dintr-
un conductor în zigzag sau folie foarte subțire care se lipește pe un suport izolant. La rândul lui
acesta se lipește pe materialul elastic, de unde și denumirea de timbru.

31