CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ,,RAISA PACALO’’

CATEDRA NURSING

Suport teoretic

Perfuzia intravenoasă
Cateterizarea venoasă periferică

Chișinău
 Planul lecţiei

1. Scopul,utilajul necesar

2. Montarea sistemei pentru perfuzie

3. Tehnica efectuării

4. Complicațiile posibile
5. Cateterizarea venoase periferică
1. Scopul, utilajul necesar
Perfuzia intravenoasă picătură cu picătura poate fi utilizată pentru următoarele
scopuri :
-hidratarea şi minerali zarea organismului în stări de dezechilibru hidro-mineral.
-administrarea medicamentelor în perfuzii continue şi doze care urmăreşte un
efect prelungit.
-în scop depurativ, diluînd şi favorizînd excreţia din organism a produşilor toxici
microbieni şi de autoliză.
-pentru completarea proteinelor sanguine în caz de hipo- şi disproteinemie.
-pentru alimentaţia pe cale parenterală.
-pentru transfuzii de sînge.
Utilajul necesar : trusă pentru perfuzat soluţii, ambalată original; dacă perfuzia se
va face cu cateter permanent, atunci se va pregăti un ac cu calibru mai gros şi un
tub de material plastic; emplastru pentru fixarea acului sau a canulei şi a tubului
perfuzorului de pielea bolnavului, o muşama şi un scutec steril sub membrul în
care se face perfuzia, o tăviţă renală. Lichidul de perfuzat în flacoane închise cu
dop de cauciuc şi un capac metalic sau în pungi originale de material plastic,
garou, stativ pentru fixarea flaconului, seringă de 10 ml , tampoane de vată, alcool
etilic.
2. Montarea sistemei pentru pefuzie.
1. Se verifică inscripţia de pe flacon dacă coincide cu denumirea medicamentului
prescris de medic din foaia de prescripţii, se verifică integritatea sistemei din
pachet şi termenul de valabilitaţii.
2. Asistenta medicală îşi pregateşte mîinile : le spala cu apă curgătoare şi
săpun,apoi le dezinfecteaza cu un tampon de vată muiat în alcool,îmbracă mănuşile
sterile.
3. Cu un tampon de vată muiat în alcool dezinfectează căpăcelul de metal , apoi îl
inlătura; cu al 2-lea tampon de vată se dezinfectează dopul de cauciuc.
4. Pe măsuţa sterila se deschide pachetul sistemei de perfuzie; acul pentru
conducerea aerului se introduce în dopul flaconului pina la refuz.
5. Se inchide clema sistemei,se inlătură căpăcelul de protecţie de pe acul sistemei
şi se introduce acul pină la refuz în dopul de cauciuc al flaconului,flaconul se
răstoarnă şi se fixează pe stativ.
6. Se inlătură căpăcelul de protecţie de pe acul pentru injectie , se întoarce
picurătorul în poziţie orizontală,se deschide clema perfuziei,se umple o jumătate
din volumul ei,se întoarce în poziţie verticală şi se inlătură toate bulele de aer din
sistemă,prin acul pentru injectie , se inchide clema şi se fixează căpăcelul de
protecţie de pe ac.
7. Se verifică lipsa bulelor de aer din sistemul de perfuzie.
3. Tehnica efectuării perfuziei intravenoase
Administarea intravenoasă a lichidelor se face în decubit dorsal ,în una din venele
bine vizibile şi proeminente. Se pot utiliza venele de pe plica cotului, vena safenă
internă, venele maleolare.
Dacă perfuzia va dura un timp mai îndelungat şi venele sunt la fel de accesibile în
ambele părţi se va prefera braţul stîng, ca dreptul sa fie utilizat de bolnav.
Pregătirea bolnavului trebuie facută cu multă putere de convingere ,căci durata mai
îndelungată a operaţiei cere şi o contribuţie mai mare din partea bolnavului în ceea
ce priveşte menţinerea poziţiei corecte în stare de imobilitate relativă. Copiii mici
vor fi imobilizaţi prin infaşurare intr-un cearşaf.
Se dezinfectează tegumentele după metoda obişnuită. Dacă întroducerea canulei va
necesita descoperirea chirurgicală a venei, atunci locul injecţieiva fi izolat prin
cîmpuri sterile, ca şi în cazul oricărei intervenţii chirurgicale.Sistemul montat şi
încărcat se evacueaza de aer,se ia tot utilajul şi se duce la patul bolnavului. Se
alege locul pentru injectare, se aplică garoul (cu 5 cm maisus de plica cotului) , se
degresează pielea cu primul tampon, cu al 2-lea tampon se dezinfectează locul
injectării şi se face puncţia venei cu ajutorul seringii de 10 ml cu soluţie fiziologică
pregătită din timp.Se verifică poziţiacorectă a acului in venă, prin tragerea
pistonului, se dezleagă garoul, se înlătură seringa şi la acul rămas în venă se uneşte
sistemul de perfuzie. Apoi se deschide clema perfuziei, pentru a permite scurgerea
lichidului din rezervor în venă, apoi asistenta va fixa cu benzi de emplatru canula
acului şi porţiunea imediat vecină a tubului de pielea bolnavului.
Viteza de scurgere a lichidului perfuzat se reglează prinr idicarea rezervorului la o
înălţimede 1 cm, precum şi cu ajutorul clemei, înaşa fel,încît numărul picăturilor să
nu fie mai mare de 60 picături peminut, înafară de cazul unei perfuzii rapide prin
injectii masive de lichid pentru refacerea rapidă a masei circulante şi ridicarea
tensiunii arteriale.
În tot timpul perfuziei se vacontrola dacă scurgerea lichidului este continuă,căci în
caz de obstacol, sîngele din vena refuleazăşi se coagulează în lumenul acului.
Înlocuirea rezervorului sau întreruperea perfuziei se va face încă înainte să se
golească complet,pentru a împiedica pătrunderea aerului în vene. Înainte de a se
desface tubul de la flaconul gol,se închide clema,pentru ca aerul să nu pătrundă în
aparat şi în această stare se racordeaza la flaconulnou,deschizînd imediat clema ,
pentru a da drumul lichidului .Schimbarea rezervorului se mai poate face impreună
cu aparatul.Înacestcaz aparatul nou este pregătit complet, cu aerul evacuat din tub,
efectuînd numai în ultimul moment, foarte repede, schimbarea tubului la acul fixat
în venă. În cazul în care lichidul de perfuzie se găseşte în pungi de material plastic
care se colabează pe măsură ce se golesc,rezervoarele de lichid pot fi golite
complet.
Schimbarea lor se face mai uşor,dar totuşi cu precauţie.
Aparatul de perfuziepoate fi montatşi cu maimulte flacoane cu ajutorul unui tub
colector in forma de ,,Y ‘’ ,dacă hidratarea trebuie făcută deodată cu mai multel
ichide, sau se pot instala deodată mai multe aparate racordate la vene diferite.

4. Complicaţiile posibile a perfuziei intravenoase.

1.Introducerea bruscă a unei cantităţi mari de lichide în circulaţie duce la
supraîncărcarea inimii, ducînd la insuficienţa circulatorie cu dispnee,dureri
precordiale. În acest caz se întrerupe imediat curentul cu lichide.
2.Hiperhidratare care se manifestă prin tuse, expectoraţie, nelinişte, polipnee,
creşterea tensiunii arteriale. Se combate prin reducerea la minim a ritmului de
hidratare ,se administrează sol. Papaverină; diuretice (Furosemid), cardiotonice.
3. Embolia gazoasă (pătrundereaaerului) este Însoţită de sincopă cardiacă. Ea se
previne prin înlăturarea aerului din tub înainte de introducerea canulei în vena şi
întreruperea perfuziei înainte de a se golil ichidul din rezervor şi tub.
4.Frisoane - apar în caz de mînuire nesterila a aparatelor şi lichidelor de perfuzie
sau utilizarea soluţiilor cu substanţe pirogene. În acest caz se întrerupe temporar
perfuzia, se administrează antihistaminice, se schimbă atît perfuzorul cît şi lichidul
perfuzat. La nevoie se administrează oxigen şi se incălzeşte bolnavul cu
termoforul.
5.Revarsarea lichidului de perfuzie în ţesuturile perivenoase poate da naştere la
flebite sau în cazul soluţiilor hipertonice, la necroze. În aceste cazuri se va infiltra
regiune arespectiva cu ser fiziologic pentru a dilua lichidul extravazat.
6.Coagularea sîngelui în ac sau canulă se previne prin perfuzarea lichidului cu o
soluţie de Heparină.
7.Injectarearapidă se manifestăprinvertij,colaps,aritmiicardiace.
5. Cateterizarea venoasă

Puncţia venoasă periferică este o manoperă elementară pe care orice medic,

indiferent de specialitate şi orice asistent medical trebuie să şi-o însuşească.
Abordul venos periferic poate să aibă două scopuri:
 recoltarea de sânge;
 administrarea de medicamente sau soluţii perfuzabile.
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge),
acesta se poate realiza cu ajutorul unui ac după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin
montarea unui cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic
care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic,
canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii (în funcţie de
calitatea canulei: PVC, teflon, poliuretan)
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de
grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi
corespunzătoare calibrului venei.
Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la
nivelul membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult
datorită riscului de tromboflebită.
 Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte
canularea venelor de la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare
externe. Poziţia Trendelenburg crescând presiunea venoasă în teritoriul cav
superior permite o mai bună vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele
devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor
epicraniene. De asemenea în urgenţă abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi
folosit pentru resuscitare volemică până la montarea unui CVP.
Materiale necesare pentru puncţia venoasă periferică:
 tampoane sterile cu alcool sanitar;
 garou;
 ac de puncţie sau CVP, sterile;
 benzi adezive pentru fixarea canulei;
 ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
Tehnica puncţiei venoase periferice
 pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal;
 medicul va fi echipat cu mănuşi sterile;
 membrul ce urmează a fi puncţionat va fi poziţionat decliv (gravitaţia va
accentua staza venoasă);
 se aplică garoul aproape de locul puncţiei. Plasarea garoului la distanţă face ca
patul venos în care se adună sângele să fie mai mare şi implicit venele care
urmează a fi puncţionate vor fi mai puţin umplute. Garoul va fi strâns în aşa fel
încât va fi întreruptă doar circulaţia venoasă nu şi cea arterială (oprirea circulaţiei
arteriale va face dificilă umplerea venoasă).
 după plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de
mai multe ori ceea ce va duce la creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv cu
o mai bună vizualizare a venelor;
 se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;
 se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
 se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
 se ia acul sau CVP în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu obiectele din
jur zona care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un unghi de
10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei
 în cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce
vârful CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la
capătul transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în
continuare în venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După ce canula
de plastic a fost introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul
metalic va fi retras cu o mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe
canulă pentru a evita extravazarea de sânge. Se spală canula cu ser heparinat după
care se ataşează căpăcelul, trusa de perfuzie sau seringa cu medicaţia care trebuie
administrată.
 Fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi
ora la care a fost montată canula
Întreţinerea unui cateter venos periferic
 zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa
eventual apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a
cateterului;
 după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter
acesta va fi spălat cu ser heparinat şi închis;
 un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face
obligatorie schimbarea lui.

Bibliografie:

1. POLITICA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE A REPUBLICII MOLDOVA 2007-2021

2. Manual standarde/protocoale a deprinderilor practice, Chişinău, 2008
3. Carol Mozes,Tehnica îngrijirii bolnavilor, Editura medicală, Bucureşti, 2007
Lucreţia Titircă,Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali,
Editura Viaţa medicală românească, 1997