Subiecte Examenul Oral Amg Iii

SUBIECTE EXAMEN ORAL AMG III
1. Perfuzia IV
Definitie: Perfuzia IV reprezinta introducerea pe cale parenterala, picatura

cu picatura a solutiilor medicamentoase pentru reechilibrare
hidroelectrolitica, hidroionica si volemica a organismului
Scop:
- hidratarea si mineralizarea organismului
- Administrarea medicamentelor la care se urmareste efect prelungit
- Depurativ, diluand si favorizand excretia din organism a produsilor toxici
- Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- Alimentarea pe cale parenterala
Materiale necesare: perna pentru antebrat, musama, aleza, tavita renala,

paduri alcolizate, alcool iodat, seringi, ace, garou, perfuzor, pompa de
perfuzie automata, robinete cu 2 sau mai multe cai, manusi, solutii de
perfuzat, solutii medicamentoase, branula, fluturas, leucoplast, foarfeca,
stativ
Pregatirea pacientului:
a) Fizica: se confirma identitatea pacientului si se aseaza pacientul intr-o
pozitie confortabila in functie de locul ales pentru montarea branulei.
Pentru punctia la venele bratului sau antebratului se aseaza pacientul in
decubit dorsal
b) psihica:
- se informeaza pacientul cu privire la scopul si locul perfuziei, eventualele
reactii pe care le poate prezenta in timpul perfuziei
- de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice
modificare in rata de administrare potrivita de asistenta (daca perfuzia se
opreste sau merge mult mai rapid), daca incepe sa-l doara
-de asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze
locul unde branula este inserata
-se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la
locul de insertie
Tehnica:
- asistenta se spala pe maini si imbraca manusile
- Se verifica integritatea si valabilitatea materialelor folosite
- pregateste solutia de perfuzat , monteaza aparatul de perfuzat si lasa lichidul
sa circule prin tuburi pentru indepartarea aerului avand grija sa evitam
contaminarea sistemului.
- Se aseaza bratul pe o pernita si musama in abductie si in hiperextensie
- Se examineaza calitatea si starea venelor
- Se aplica garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei
- Se recomanda pacientului sa deschida pumnul, venele devenind astfel
turgescente
- dezinfecteaza locul punctiei si lasa pielea sa se usuce
- introduce acul branulei in vena, se scoate mandrenul branulei, se desface
garoul si se fixeaza branula
- se ataseaza tuburile, deschide prestubul, fixeaza rata de flux 60
picaturi/minut sau rata impusa de medic
- schimba flaconul inainte de golirea completa a precendentului
Accidente/masuri de prevenire:
Hiperhidratare (la cardiaci Reducerea ritmului / intreruperea
determina edem pulmonar acut) perfuziei
Embolie gazoasa Inlaturarea aerului din perfuzor
Flebite, necroze, prin revarsarea Supravegherea locului punctiei in
lichidului in tesuturile perivenoase timpul perfuziei
Coagularea sangelui pe ac sau Perfuzarea lichidului cu solutie de
branula heparina
Infectare, frisoane Respectarea regulilor de asepsie
Lichidul nu se scurge desi acul este Se verifica pozitia acului, se
in vena mobilizeaza putin, se verifica
presiunea lichidului
De stiut:
- toate fluidele administrate IV trebuie etichetate cu data, ora, medicatia
adaugata si doza
- rata de flux = nr.picaturi/min
- sursele de contaminare a perfuziei: manevre necorespunzatoare inainte si
dupa montarea perfuziei, substante aditionale, schimbarea flaconului, aer
poluat, injectii complementare
- se evita folosirea aparatului de sustinere a bratului care ar putea creste
posibilitatea compresiei vaselor sau a nervilor
2.TRANSFUZIA DE SANGE
TRANSFUZIA INDIRECTA
Se executa cu sange proaspat izo-grup, izo-Rh de la donator cunoscut, prin
intermediul flaconului sau pungilor din PVC (plastificat pentru colecta de
sange Maco Pharma-Hemarom, care asigura calitate, securitate si
flexibilitate) cu stabilizator anticoagulant.
PREGATIRE
• Materiale - toate materialele necesare perfuziei i.v. - trusa pentru
perfuzat sange cu filtru in picurator - sange izo-grup, izo-Rh - materiale
necesare controlului grupei sanguine - medicamente pentru eventuale
accidente - invelitoare de flanela - casoleta cu campuri sterile - aparat de
oxigen
• Sange - se verifica integritatea flaconului sau pungii, valabilitatea,
aspectul macroscopic al sangelui. Sangele, pastrat cateva ore la frigider,
se sedimenteaza in trei straturi: - stratul inferior cuprinde masa eritrocitara,
este vascos, siropos, de culoare rosie inchis; - stratul al doilea – o pelicula
fina, albicioasa, format din leucocite si trombocite; - stratul al treilea –
limpede, omogen, de culoare galben verzui, constituind plasma; - se
incalzeste sangele la temperatura corpului.
• Pacient :
• psihic - i se explica necesitatea si riscul transfuziei; - daca este posibil,
pacientul isi exprima consimtamantul scris; - daca pacientul refuza, fiind
constient si cunoscand consecintele refuzului, transfuzia nu se va efectua; -
apartinatorii nu au drept de hotarare.
• fizic - pacientul nu va manca; - se aseaza in decubit dorsal, comod, cu
bratul in extensie si supinatie; - i se administreaza romergan (daca este
alergic); - se acopera cu invelitoarea.
EXECUTIE
• Montarea flaconului - spalarea mainilor cu apa si sapun - asistenta
imbraca manusi sterile pentru protectie - se efectueaza proba de
compatibilitate directa Jeanbreau pentru fiecare flacon - se indeparteaza
dopul de parafina ( cand este cazul) - se dezinfecteaza dopul cu tinctura de
iod - se monteaza apartul de perfuzat ( cu filtru in picurator)
• Evacuarea aerului din tubul aparatului - se face la fel ca la perfuzia de
seruri - se fixeaza flaconul (punga) in stativ
• Efectuarea punctiei venoase - se alege o vena si se punctioneaza - se
indeparteaza garoul si se ataseaza amboul aparatului de transfuzat la ac
• Efectuarea probei biologice Oelecker - se fixeaza acul, amboul si
extremitatea tubului la piele - se lasa 20-30 ml de sange sa curga prin
picurator si se regleaza ritmul la 10-15 picaturi/minut timp de 5 minute - se
supravegheaza pacientul si daca nu apar semne de incompatibilitate se
repeta operatia
• Efectuarea transfuziei - daca nu au aparut semne de incompatibilitate, se
continua transfuzia in ritmul stabilit de medic - se supravegheaza in
continuare pacientul si ritmul de scurgere la nivelul picuratorului - se
pregateste flaconul urmator (daca este cazul)
• Incheierea transfuziei - se retin din fiecare flacon 5-6 ml de sange pentru
verificari ulterioare, in caz de accidente posttransfuzionale tardive - se
inchide prestubul, se aplica o pensa intre ambou si tubul de control - se
retrage acul si se coprima vena cu tampon steril - se aplica pansament steril
la locul punctiei si se fixeaza .
INGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI

- se aseaza comod, se acopera - se asigura temperatura camerei cu 1-2 ° C
mai ridicata - se ofera pacientului lichide calde ( daca este permis) - se
alimenteaza dupa 2 ore de la terminarea transfuziei (daca este permis)
3.PUNCTIA VENOASA
Definitie Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin in
de puncţie.
Scop explorator
 recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice,
serologice şi bacteriologice
terapeutic
 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei
 recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
 sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune
Materiale necesare Materialele se pregatesc in functie de scop

 tava medicala
 ace de diferite marimi in functie de scop(25-30mm;diametrul
6/10,7/10,10/10,seringi de capacitate diferite (in functie de scop)
 garou sau banda Esmarch
 manusi
 paduri cu alcool
 pernita elastica pentru sprijinirea bratului
 tavita renala
 eprubete uscate;
 holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
 vacutainere,vacutainere cu aditivii specifici in functie de analiza
ceruta(EDTA,citrat de sodiu 3,8%,heparina)
 etichete
 formular analize pentru laborator
 recipient special de colectare si transportare a probelor de labora
 solutii medicamentoase
 materiale pentru perfuzie
 materiale pentru transfuzie
 bandaj adeziv pentru locul punctiei
 recipiente pentru colectarea deseurilor
Locul punctiei:
 venele de la plica cotului(cefalica si bazilica)unde se formeaza u

anastomozarea lor
 venele antebratului
 venele de pe fata dorsal a mainii
 venele subclaviculare
 venele femurale
 venele maleolare interne
 venele jugulare si epicraniene-la sugari si copii mici
 orice vena accesibila
punctie subclaviculara
Pregatirea pacientului pregătirea psihică – se comunica pacientului ce i se va face, i se va exp
pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:
 se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pe
care execută puncţia (decubit dorsal)
 se examinează calitatea şi starea venelor
 se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie,dec
 se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţie
 se dezinfecteaza tegumentele;
 se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind as
Tehnica  spalarea mainilor si dezinfectia,imbracarea manusilor

 se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul pun
o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
 se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în
dreaptă, între police şi restul degetelor;
 se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie
30 grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, pân
înaintează în gol;
 se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
 se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu sering
 se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injecta
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie
 în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din
se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ
 se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desf
a pumnului
 se aplică tamponul îmbibat în soluţie antiseptica la locul de pătru
se retrage brusc acul
 se comprimă locul puncţiei 2-3 minute, braţul fiind în poziţie ve
Ingrijiri post tehnica  se face toaleta locală a tegumentului

 se schimbă lenjeria dacă este necesar
 se asigură o poziţie comodă în pat
 se supraveghează pacientul
Consideratii speciale:  pentru evidenţierea venelor
 se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubital
anterioară a antebraţului
 se introduce mâna şi antebraţul în apă caldă
 tapotament la locul punctiei
 pentru puncţionarea venelor jugulare, pacientul se aşează în decu
transversal pe pat, cu capul lăsat să atârne
 prin puncţia venoasă, se pot fixa catetere
Se evita
 puncţionarea venei din lateral
 puncţionarea venei cu acul având bizoul în jos
 manevrarea incorectă a instrumentarului steril
 interzis de a palpa vena dupa dezinfectie
 atingerea produsului recoltat
 flectarea antebraţului pe braţ cu tamponul la plica cotului, deoa
închiderea plăgii venoase, favorizând revărsarea sângelui.
Accidente Intervenţiile asistentei
Hematom (prin infiltrarea sângelui - se retrage acul şi se comprimă

în ţesutul perivenos) locul puncţiei 1-3 minute
Străpungerea venei (perforarea - se retrage acul în lumenul venei

peretelui opus)
4.Recoltarea exudatului faringian
Definitie: Exudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces

inflamator faringian.
Scop: explorator- depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui in
vederea tratamentului; depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni
Reguli de respectat:
-Se evita imbibarea tamponului cu saliva;
-Se evita atingerea dintilor;
-Pacientul nu va consuma alimente sau lichide, nu va fuma, nu se va spala pe dinti,
nu i se vor instila solutii dezinfectante in nas, nu va face gargara si nu va fi sub
tratament cu antibiotice sau sulfamide;
-Timpul scurs de la recoltare la insamantare nu trebuie sa depaseasca 5-6 ore;
Materiale necesare: masca de tifon, spatula linguala, eprubeta cu tampon

faringian, tavita renala, stativ eprubete.
a) Psihica: explicarea tehnicii, obtinerea acordului
b) Fizica: pacientul este anuntat sa nu manance,sa nu bea lichide, sa nu
fumeze si sa nu se spele pe dinti inaintea recoltarii; sa nu i se instileze
solutii dezinfectante in nas, sa nu faca gargara; se aseaza pacientul pe scaun
Tehnica:
 Asistenta se spala pe maini, se dezinfecteaza cu alcool si imbraca manusile
 Isi pune masca de protectie
 Se verifica integritatea si valabilitatea materialelor folosite
 Invita pacientul sa deschida gura si inspecteaza fundul de gat
 Deschide eprubeta cu tamponul faringian
 Apasa limba cu spatula linguala
 Cu tamponul faringian sterge depozitul de pe faringe si amigdale, dezlipeste
o portiune din falsele membrane daca este cazul
 Se evita imbibarea tamponului cu saliva si atingerea dintilor
 Se spala pe maini cu apa si sapun
 Noteaza pe eticheta eprubetei numele pacientului, data recoltarii si sectia
Ingrijirea ulterioara a pacientului: pacientul este asezat intr-o pozitie comoda
Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta numele
pacientului si FO, analizele recomandate, ziua recoltarii, sectia
Reorganizarea locului de munca: se arunca deseurile, materialele refolosibile
se dezinfecteaza si sunt puse in locul destinat pastrarii acestora.
5.Recoltarea sangelui venos pentru biochimie
Definitie: Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin
intermediul unui ac de punctie
Scop: Explorator : recoltarea sangelui pt.examene de laborator
Valori normale: uree 15-45 mg/dl, creatinina 0,5 – 1,2 mg/dl, colesterol <200
mg/dl, LDL < 100 mg/dl, HDL > 40 mg/dl, trigliceride <150 mg/dl, TGP 7-56
unitati/l, TGO 5-40 unitatir/l, acid uric F <5,7; B< 7, calciu total 8,6-10 mg/dl,
calciu ionic 3,82 – 4,82 mg/dl
Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se formeaza

„M”-ul venos prin anastomozarea lor; venele antebratului; venele de pe fata
dorsala a mainii; venele subclaviculare; venele femurale; venele maleolare
interne; venele jugulare si epicraniene (indeosebi la sugar si copil mic)
Materiale necesare: perna pt.antebrat, musama, aleza, paduri alcolizate, ace de
punctie, manusi chirurgicale, garou, holder, vacutainer rosu 7 ml, tavita renala, pix
Pregatirea pacientului: se explica tehnica si scopul acesteia; se cere acordul
pacientului; pacientul este instiintat cu o zi inainte sa nu manance si sa bea lichide
cu 12 h inainte de recoltare; Se aseaza pacientul sezand, semisezand sau in
decubit dorsal
Tehnica:
- Asistenta se spala pe maini, imbraca manusile sterile
- Se examineaza calitatea si starea venelor, avand grija ca hainele sa nu
impiedice circulatia de intoarcere la nivelul bratului
- Se dezinfecteaza tegumentele
turgescente
- Se fixeaza acul de punctie in holder
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos a tesuturilor vecine
- Se fixeaza holderul cu acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre police
si restul degetelor
- Se patrunde cu acul in unghi de 30⁰ traversand tegumentul apoi peretele venos
- Se schimba directia acului 1-2 cm in lumenul venei
- Se controleaza patrunderea acului in vena prin introducerea vacutainerului in
holder
- Se continua recoltarea pana la umplerea automata a vacutainerului
- Se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii prin desfacerea
garoului si a pumnului
- Se aplica padul alcolizat la locul de patrundere a acului si se retrage brusc acul
- Se comprima locul punctiei 1-3 minute, bratul fiind in pozitie verticala
- In caz de hematom se va retrage acul si se va comprima locul punctiei 1-3
minute
- In cazul strapungerii venei se va retrage acul in lumenul venei
- In caz de ameteli, paloare, lipotimie (lesin) se va intrerupe punctia si pacientul
va fi asezat in decubit dorsal fara perna si va fi anuntat medicul
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se face toaleta locala a tegumentului; se

schimba lenjeria daca este murdara; se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda; se
supravegheaza pacientul
Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta vacutainerului

numele pacientului si FO, analizele recomandate, ziua recoltarii, sectia
Reorganizarea locului de munca: materialele refolosibile se pun la locul lor si

deseurile se arunca in recipientele speciale.
6.Recoltarea sangelui venos pentru VSH
Definitie: Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin
intermediul unui ac de punctie
Valori normale
Bărbaţi: Femei:
<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h
50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h

>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h
Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se formeaza

„M”-ul venos prin anastomozarea lor; venele antebratului; venele de pe fata
dorsala a mainii; venele subclaviculare; venele femurale; venele maleolare interne;
venele jugulare si epicraniene (indeosebi la sugar si copil mic)
Materiale necesare: perna pt.antebrat, musama, aleza, paduri alcolizate, ace de
punctie, manusi chirurgicale, garou, holder, vacutainer negru cu citrat de Na 3,8%
1,6 ml, tavita renala, tampoane, pix
Pregatirea pacientului: se explica tehnica si scopul acesteia; se cere acordul
pacientului; pacientul este instiinta cu o zi inainte sa nu manance si sa bea lichide
cu 12 h inainte de recoltare; se aseaza pacientul sezand,
Tehnica:
- Se examineaza calitatea si starea venelor, avand grija ca hainele sa nu impiedice
circulatia de intoarcere la nivelul bratului
turgescente
- Se fixeaza holderul cu acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre police
si restul degetelor
- Se patrunde cu acul in unghi de 30⁰ traversand tegumentul apoi peretele venos
- Se desface garoul!!!
- Se controleaza patrunderea acului in vena prin introducerea vacutainerului in
holder
- Se aplica padul alcolizat la locul de patrundere a acului si se retrage brusc acul
- In caz de hematom se va retrage acul si se va comprima locul punctiei 1-3
minute
- In caz de ameteli, paloare, lipotimie (lesin) se va intrerupe punctia si pacientul
va fi asezat in decubit dorsal fara perna si va fi anuntat medicul
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se face toaleta locala a tegumentului; se
schimba lenjeria daca este murdara; se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda; se
Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta vacutainerului
numele pacientului si FO, analizele recomandate, ziua recoltarii, sectia
Reorganizarea locului de munca: materialele refolosibile se pun la locul lor; se
arunca deseurile in locurile special amenajate pentru colectarea lor.
7.Recoltarea sangelui venos pentru HLG completa

Definitie: Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o
vena prin intermediul unui ac de punctie
Valori normale: Hematocrit 32-45%, Hemoglobina 11-15 g/dl,
Limfocite 20-55%, Trombocite 150-450x103/mmc, Eozinofile 0-7%
Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se
formeaza „M”-ul venos prin anastomozarea lor; venele antebratului;
venele de pe fata dorsala a mainii; venele subclaviculare; venele
femurale; venele maleolare interne; venele jugulare si epicraniene
(indeosebi la sugar si copil mic)
Materiale necesare: perna pt.antebrat, musama, aleza, paduri alcolizate,
ace de punctie, manusi chirurgicale, garou, holder, vacutainer mov ce
contine EDTA, 3 ml, tavita renala, tampoane, pix
Pregatirea pacientului: se explica tehnica si scopul acesteia; se cere
acordul pacientului; pacientul este instiinta cu o zi inainte sa nu manance
si sa bea lichide cu 12 h inainte de recoltare; se aseaza pacientul sezand,
semisezand sau in decubit dorsal
Tehnica:
turgescente
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul
punctiei, exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos a
tesuturilor vecine
- Se fixeaza holderul cu acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta,
intre police si restul degetelor
- Se patrunde cu acul in unghi de 30⁰ traversand tegumentul apoi
peretele venos
- Se controleaza patrunderea acului in vena prin introducerea
vacutainerului in holder
- Se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii prin
desfacerea garoului si a pumnului
- Se aplica padul alcolizat la locul de patrundere a acului si se retrage
brusc acul
- Se comprima locul punctiei 1-3 minute, bratul fiind in pozitie
verticala
- In caz de hematom se va retrage acul si se va comprima locul punctiei
1-3 minute
- In caz de ameteli, paloare, lipotimie (lesin) se va intrerupe punctia si
pacientul va fi asezat in decubit dorsal fara perna si va fi anuntat
medicul
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se face toaleta locala a
tegumentului; se schimba lenjeria daca este murdara; se aseaza pacientul
intr-o pozitie comoda; se supravegheaza pacientul
Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta
vacutainerului numele pacientului si FO, analizele recomandate, ziua
recoltarii, sectia
Reorganizarea locului de munca: materialele refolosibile se pun la
locul lor; se arunca deseurile in locurile special amenajate pentru
colectarea lor.
8. Recoltarea sangelui venos pentru INR
Definitie: Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o

vena prin intermediul unui ac de punctie
Valori normale: pentru pacient care nu face tratament cu anticoagulante
0,8-1,2 s; pacient cu medicamente anticoagulante 2-4 s
Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se
formeaza „M”-ul venos prin anastomozarea lor; venele antebratului;
venele de pe fata dorsala a mainii; venele subclaviculare; venele
femurale; venele maleolare interne; venele jugulare si epicraniene
(indeosebi la sugar si copil mic)
ace de punctie, manusi chirurgicale, garou, holder, vacutainer albastru ce
contine citrat de Na 3,2%, 2 ml, tavita renala, tampoane, pix
Pregatirea pacientului: se explica tehnica si scopul acesteia; se cere
acordul pacientului; pacientul este instiinta cu o zi inainte sa nu manance
si sa bea lichide cu 12 h inainte de recoltare; Se aseaza pacientul
sezand, semisezand sau in decubit dorsal
Tehnica:
turgescente
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul
punctiei, exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos a
tesuturilor vecine
- Se fixeaza holderul cu acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta,
intre police si restul degetelor
- Se patrunde cu acul in unghi de 30⁰ traversand tegumentul apoi
peretele venos
- Se controleaza patrunderea acului in vena prin introducerea
vacutainerului in holder
- Se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii prin
desfacerea garoului si a pumnului
- Se aplica padul alcolizat la locul de patrundere a acului si se retrage
brusc acul
- Se comprima locul punctiei 1-3 minute, bratul fiind in pozitie
verticala
- In caz de hematom se va retrage acul si se va comprima locul punctiei
1-3 minute
- In caz de ameteli, paloare, lipotimie (lesin) se va intrerupe punctia si
pacientul va fi asezat in decubit dorsal fara perna si va fi anuntat
medicul
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se face toaleta locala a
tegumentului; se schimba lenjeria daca este murdara; se aseaza pacientul
intr-o pozitie comoda; se supravegheaza pacientul
Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta
vacutainerului numele pacientului si FO, analizele recomandate, ziua
recoltarii, sectia
Reorganizarea locului de munca: materialele refolosibile se pun la
locul lor; se arunca deseurile in locurile special amenajate pentru
colectarea lor.
9.RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE

Definitie:
Secretia vaginala este un transsudat( lichid care se acumuleaza intr-o
cavitate a organismului prin traversarea membranelor celulare/vasculare de
catre apa si electroliti, sub actiunea unei presiuni hidrostatice sau coloid-
osmotice) al mucoasei vaginale.Contine celule epiteliale de descuamare, germeni
in functie de diversi factori( varsta, stari fiziologice sau patologice) si de continutul
in glicogen. Prezenta glicogenului, a acidului lactic si a lui Lactobacillus dau un ph
acid cu rol de aparare contra infectiilor.
Examenul bacteriologic este dificil si fidelitatea rezultatelor este
conditionata de : prelevare, transport, examinare, interpretare.
Materiale necesare
- valve ginecologice (pereche);
- lame de microscop;
- tampon de exsudat cu mediu de transport;
- comprese sterile;
- pensa;
- manusi;
- container pentru deseuri medicale;
- container cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar medical.
Mod de recoltare:
-Recoltarea se efectueaza pe masa ginecologica de catre personal instruit.
-Se verifica daca pacienta indeplineste conditiile de pregatire pentru efectuarea
examenului din secretii genitale( nu a efectuat irigatii vaginale in ultimele 24 ore,
nu a avut contact sexual in ultimele 24 ore
-Se invita pacienta sa se aseze pe masa ginecologica cat mai comod si relaxat. Se
atentioneaza asupra faptului ca valvele fiind metalice pot produce o usoara senzatie
de disconfort.
-Se introduc valvele pe rand, intai valva posterioara, apoi valva anterioara si se
departeaza peretii vaginului pentru a se exprima colul uterin intre cele doua valve.
Pentru examen citobacteriologic si cultura din secretia vaginala:

-Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele.
-Pe valva posterioara se preleveaza o cantitate de secretie din fundul de sac
vaginal.
-Persoana care recolteaza introduce cu grija tamponul de exsudat pe valva
posterioara si recolteaza o mica cantitate din secretia vaginala exprimata pe
aceasta; retrage tamponul.
-Se extrage valva si se deverseaza secretia la unul din capetele unei lame de
microscop (stearsa in prealabil cu alcool si uscata).
-Peste lama cu produs se suprapune o a doua lama si se executa o miscare
energica de alunecare pe axul lung al celor doua lame. Secretia astfel intinsa
trebuie sa fie uniforma pe cele doua lame, subtire si sa cuprinda cca 4/5 din
lungimea lamei.
-Cele doua lame se lasa la uscat la loc ferit de curenti de aer cald sau
umezeala.
Pentru examenul citobacteriologic si cultura din secretia de col:

Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele cu colul
exprimat intre ele.
Persoana care recolteaza sterge cu o compresa sterila exocolul indepartand
secretia vaginala de pe suprafata acestui.
Cu un tampon de exsudat se patrunde cca 1.5 cm in endocol si se imprima
miscari de rotatie completa, insistand pentru o buna stergere a mucoasei.
Tamponul se descarca prin miscari de rotatie pe doua lame de microscop;
lamele se lasa sa se usuce.
Pentru cultura se introduce un al doilea tampon la cca 2 cm in colul uterin
imprimandu-se miscari de rotatie pentru stergerea mucoasei endocolului.
La sfarsitul recoltarii valvele se pun in containerul cu solutie dezinfectanta
pentru instrumentar; compresele sterile se arunca in containerul de deseuri
medicale.
Pentru examenul bacteriologic al secretiei vaginale sau al secretiei de col
uterin, laboratorul recomanda – pentru o mai buna orientare si interpretare a
produsului – recoltarea tandemului: lame pentru examenul citobacteriologic si
tampon pentru cultura, ambele analize executandu-se doar daca sunt bifate pe
cerere.
Pe lame si pe tamponul de exsudat se lipesc etichete cu codul de bare identic
cu cea lipita pe cerere sau pe alte recipiente de recolta din aceeasi zi la acelasi
pacient.
Daca la aceeasi pacienta se recomanda si examenul Babes Pappanicolaou,
recoltarea si inscriptionarea lamelor se efectueaza conform cu protocolul de
recoltare al laboratorului de anatomie patologica, iar solicitarea analizei se
efectueza pe formularul tip de Cerere de analize de anatomie patologica. Lamele
pentru examenul itodiagnostic se invelesc in formularul tipizat pentru acest
examen si se aduc la laborator, insotite de Cererea de analize de anatomie
patologica, separat de lamele pentru examenul citobacteriologic.
10.RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE

PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Definitie: Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se

expulzează din căile respiratorii prin tuse.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Examinarea macroscopică, citologică, parazitologica şi bacteriologică a sputei
- Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală :
- Recipient steril cu capac potrivit, etanş
- Etichetă / formular cerut de laborator
- Aerosol (clorură de sodiu 10%, acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru a
induce tusea, dacă medicul indică
- Batiste de hârtie
- Mănuşi de unică folosinţă dacă este necesar
- Pungi din material plastic
- Recipient special pentru materialele folosite
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine colaborarea
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Înstruiţi pacientul să nu mănânce , să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas, să
nu se spele pe dinţi sau să-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante înainte de
recoltare pentru a nu influenţa rezultatul
- Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau în poziţie
Fowler înaltă dacă starea generală nu este favorabilă
- Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de
contaminare a sputei cu bacteriile din cavitatea bucală sau cu particule de alimente
- Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori provocându-şi
tusea (cel puţin 3 ori); la ultima expiraţie sfătuiţi-l să tuşească
- Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipient, cca. 15
ml de spută
Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional.
- Acoperiţi recipientul cu capacul.
- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel.
- Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic.
Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian
 se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 se apasă limba cu spatula
 se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
 sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce
imediat în eprubeta sterilă
 frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul
în laringe sub control laringoscopic
Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe
nemâncate
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă,
care este evacuată imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii
căutaţi pot fi distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al
sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la
alt laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică

 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în
mod obişnuit în spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie
teofilină 3% cu 1ml soluţie de stricnină 1‰
 pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate,
urmate de expiraţii scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea
întregii cantităţi de lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit
niciodată
 sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se
repetă zilnic, în următoarele 4 zile, în vase separate
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
- Observaţi respiraţia
- Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea
infecţiei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR

- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării,
examenul cerut - Completaţi formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră,
dacă a luat antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă prin administrare de
aerosol (deoarece, în acest caz, sputa este mai apoasă şi se poate confunda cu
saliva )
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate:
- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii )
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul
- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu,
spălatură gastrică, spălatură bronşică)
- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
- Repetaţi recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutăndu-l să respecte
indicaţiile de recoltare
- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.
- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate.
11.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
DEFINITIE:
Analiza materiilor fecale este indicata pentru descoperirea bolilor digestive de
natura:
- microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara etc.): coprocultura
- parazitara (oua de paraziti intestinali): examen coproparazitologic
- precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezentei sangelui
in scaun etc.: examen coprologic.
- Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
- Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :
- Coprocultor steril sau curat şi uscat
- Tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi
introduse în eprulbete sterile
- Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
- Seringă de unică folosinţă de 10 ml
- Bazinet (plosca)
- Mănuşi de unică folosinţă
- Prosop de hârtie/hârtie igienică
- Pungă de hârtie, formular de recoltare
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine colaborarea
şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia usta)
dacă nuare scaun spontan
- Instruiţi pacientul să-şi facă toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
- Recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie de
examenul cerut.
1. Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen copro-
parazilologic
- Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mâinile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la domiciliu )
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50 g)
din diferite zone, mai suspecte, ale scaunului
- Să introducă linguriţa în coprocultor
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul
cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă într-o pungă de
hârtie şi să-l păstreze în frigider nu mai mult de 12 ore
2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)

- Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- Spălaţi-vă mâinile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune
maximă a coapsei pe abdomen
- Îndepărtaţi fesele pacientului
- Introduceţi tamponul steril prin anus în rect şi efectuaţi câteva mişcări de rotaţie
- Îndepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l în eprubeta sterilă fără să atingeţi
marginea acestuia
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămânţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.

- Aşezaţi copilul, cu blândeţe, în decubit lateral sau dorsal
- Vizualizaţi orificiul anal
- Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de asepsie
- Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
- Îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
- Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru coprucultură
sau curat şi uscat pentru alte examene
- Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- Spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).

Iustruiţi pacientul:
- să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi,
medicamente şi suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără colchicină, salicilaţi,
potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pentru a evita
o posibilă sângerare cauzată de aceste medicamente
- Să defece într-un bazinet curat
- Să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii fecale
de la suprafaţa (25-30 g) şi să le introducă în coprocultor sau în alt recipient curat
şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni
croscontaminarea
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator.
Unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este
testul intitulat “colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările,
nu necesită recoltarea probei de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat.
Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu 48-72 ore înainte de testare.
Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să tragă apa de
2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să
nu arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece
conţinutul in bismut al acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat
după defecare, va desface kitul de testare şi va arunca testerul în toaletă, care va
pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul după 15-30 de
secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau
verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze
rezultatele şi să le prezinte medicului.
- Nu necesită îngrijiri speciale legate de procedură

- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform precauţiilor
universale (P.U.)
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni
croscontaminarea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat

Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea sau
distrugerea ouălelor de paraziţi prin refrigerare
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiţi de la început pacientul să defece în ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals
pozitive
- Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră) sau
la frigider (peste 12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
- Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
- Discutaţi încă o dată cu el
- Anunţaţi medicul
12.TEHNICA DE ADMINISTRARE A
ANTIDIABETICELOR
DEFINITIE:Insulina este secretata de celulele beta, ale insulelor Langerhans ale

pancreasului. Este singurul hormon hipoglicemiant cunoscut.
Dupa modalitatea de obtinere se clasifica in :
- insuline provenite de la porcine si bovine;
- insuline inalt purificate, de tip Monocomponent MC;
- insuline de tip uman HM (biosintetice sau semisintetice).
- Pen-uri: cartus de 1,5 ml (100u/ml); 3 ml (100u/ml) – subcutanat.
MOD DE PREZENTARE:
- flacoane 5 ml/40u ex: insulina cristalina, Actrapid MC, HM (injecjii subcutanate,
intramusculare, intravenoase)
- flacoane Semilenta MC, Monotard MC, HM, Humulin HM (subcutanat )
- insulina lenta Ultralent MC, Huminsulin, Long HM (subcutanat )
DUPA DINAMICA ACTIUNII SE CLASIFICA IN:

- insuline rapide (ex.: insulina cristalina, Actrapid MC, HM). Se utilizeaza in
urgente.
- insuline intermediare (ex.: Semilenta MC, Monotard MC si HM, Humulin
HM).Actiunea incepe la 45-120 de minute, durata 12-24 de ore.
Mai exista preparate de insulina pentru ,,stilouri' (pen-uri) de tip HM cartuse.
Efecte adverse: alergie, tahicardie, cefalee, dureri abdominale, diaree, balonari.
Sulfamidele antidiabetice:
- sulfonamide (ex: Tolbutamid, Glibenclamid). Se administreaza pacientilor cu
obezitate.
- biguanide (ex: Meguan, Silubin).Efecte adverse: dureri abdominale, balonari.
Mod de perezentare a sulfamidelor antidiabetice : tablete (orala).
Interventiile asistentei, reguli de respectat pentru administrarea insulinei:

- respecta prescriptiile medicului privind doza, calea si ritmul de administrare;
- verifica valabilitatea preparatelor si aspectul lor (insulinele rapide sunt limpezi,
cele intermediare au aspect lactescent, dar fara flocoane);
- pastreaza flacoanele cu insulina la frigider (2-8°C); flacoanele din care se
administreaza se pot pastra si in camera racoroasa la intuneric, la o temperatura sub
25°C;
- pregateste pacientul in vederea administrarii (insulinele rapide se administreaza
cu 15-30 de minute inaintea mesei);
- pregateste instrumentele si materialele
necesare pentru administrarea prin injectie subcutanata, intramusculara sau
intravenoasa (in urgente). Se utilizeaza seringi de unica folosinta, gradate in unitati
de insulina. Flacoanele cu insulina intermediara sau lenta se omogenizeaza prin
culcarea flaconului intre palme si rularea lui blanda si repetata. Aspirarea dozei
recomandate din flacon in seringa se face aplicand masurile de
asepsie si evitand patrunderea bulelor de aer in seringa.- injectarea insulinei se
face dupa tehnicile cunoscute ale injectiilor subcutanate, intramusculare sau
intravenoase, respectand locul de electie
si regulile de asepsie;
- supravegheaza pacientul si sesizeaza aparitia unor complicatii generale
sau locale (hipoglicemia, alergia la insulina, hipodistrofia atrofica sau
hipertrofica);
- recolteaza sange, urina, a jeune si postprandial, pentru monitorizarea glicemiei si
glicozuriei.
Atentie:
- fiecare tip de insulina se administreaza cu seringa separata.
- fiecare amestec insulinic se administreaza cu seringa separata.
- dupa dezinfectia dopului de cauciuc cu alcool, al flaconului de insulina, se
asteapta evaporarea alcoolului
- rotatia locurilor de electie ale injectiei subcutanate este obligatorie pentru a
preveni lipodistrofia.
- la pacientii normoponderali, pentru
injectarea subcutanata a insulinei la nivel abdominal, nu este necesara
formarea pliului
cutanat
- la pacientii supraponderali, indiferent de
locul de electie al injectiei subcutanate cu insulina, se va forma pliul si se vor
utiliza ace de
12,5-19,5 mm.
- invata pacientul cu diabet zaharat, insulino-dependent, sa-si administreze singur
insulina prin injectie subcutanata, respectand zonele de
electie, doza si masurile de asepsie.
Pentru administrarea antidiabeticelor orale asistenta :

- administreaza antidiabeticele sulfonamide
(tolbutamid, glibenciamid) cu 30 de minute inaintea meselor;
- supravegheaza pacientul si sesizeaza aparitia unor efecte secundare;
- recolteaza sange si urina pentru monitorizarea glicemiei si glicozuriei.
13.TEHNICA ADMINISTRARII CORTIZONULUI
Definiţie:
 Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor
suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul
corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
 ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop
hipofizar este secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor
hormoni suprarenali.
Prezentare:
 Cortizon acetat.
 Superprednol.
 Prednison.
 Hemisuccinat de Hidrocortizon.
 Hidrocortizon.
 Supercortisol.
 Acetat de dezoxicorticosteron.
 ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.
Forma de administrare:
 Tablete.
 Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc
 Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate
înaintea folosirii.
Mod de administrare:
 Administrare orală: tablete.
o Se asigură concentraţia utilă în sânge.
o Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore
o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care
scade treptat la doza minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic.
o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH –
pentru activarea funcţiei glandelor suprarenale.
 Administrare parenterală:
o Intramuscular.
o Intravenos.
o Intraarticular.
o Clisme terapeutice.
o Aplicaţii locale.
 Administrarea ACTH-ului:
o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate
egală cu numărul dozelor → calculul se face ca şi în cazul antibioticelor.
Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.
o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual
subcutanată.
o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de
administrare 6-8 picături pe minut.
o Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau
perfuzia de 5-6 ore.
o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele
injectate.
o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu
hialuronidază.
o Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea
suprarenalei să nu se facă brusc.
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
Reguli de administrare a cortizonului:

 Tratamentul se face numai în spital
 Bolnavii necesită dietă specială:
o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
o Dietă hipoglucidică.
o Dietă cu conţinut bogat în proteine.
 Se acordă îngrijiri speciale:
o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică
a lenjeriei de pat şi de corp.
o Asepsie perfectă în administrarea parenterală.
o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
Observaţii:
 Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi
prednisolon. În caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu
Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.
 Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.
14.UROCULTURA(RECOLTAREA ASEPTICĂ A
URINEI)
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri.
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- comprese sterile;
- antiseptic; soluţie de clorhexidină;
- seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
- container pentru aruncarea materialelor folosite;
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;
- comprese sterile;
- recipient steril pentru recoltarea urinei.
a) PSIHICĂ:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării;
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii
si a pudorii, recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia
organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificaţi pacientul;
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului
sau recomandarea medicală;
a)prelevarea fără sondaj:

- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun
şi clăti e abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile
îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril.
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după
spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în
flacon din mijlocul jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure

- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină;
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special.
Dacă diureza este scăzută:

- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi;
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen.
d) prelevarea prin sondaj interimitent:

- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau
femeie;
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;
- aruncaţi materialele folosite în container;
- spălaţi-vă mâinile;
- ajutaţi pacientul să se îmbrace.
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale;
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi
racordată la punga colectoare.
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor
universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau păstraţi-l la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai
târziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora
recoltării
- Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a
pacientului, motivul)

Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-
urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în
timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza
ulterioară a urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţa)
15.TEHNICA RECOLTARII PENTRU EXAMEN DE

URINĂ
Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în
vezica urinară și eliminat din organism prin uretră.
Scopul recoltărilor:
 Informare asupra stării funcţionale renale.
 Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
 Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
 Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul,
densitatea, pH-ul.
 Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea,
pigmenţii urinari, corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
 Examen bacteriologic → urocultura.
Se poate recolta proba de urină ca parte a unui examen clinic complet, proba
de urină sterilă printr-o tehnică neinvazivă, sau prin sondaj urinar.
Recoltarea probelor prin sondaj vezical este contraindicată pacienţilor
imediat după intervenţii chirurgicale genitourinare.
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină( 10ml) este recoltată pe
sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii
si a pudorii, recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia
organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor
şi copiilor mici.
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism
la bărbat şi poziţie şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut,
data şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.

- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii
universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.

a)Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
b)Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau
epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- urina conţine albumină sau glucoza:
- Anunţaţi medicul.
Interpretare
Volumul urinar
Valori normale
Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml
Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml
Copii nou-nascuti: 30-60 ml
Valori anormale
Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.
Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.
In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din
timpul noptii. Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.
Aspectul
Urina normala este in general limpede.
O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:
• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)
• Mucus, puroi, epitelii, microbi
• Grasimi (aspect laptos).
Densitatea
Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse
intre 1,015 1,025.
Culoarea urinei:
 incolora sau aproape incolora in diabetul insipid, diabetul zaharat, scleroza
renala, faza poliurica a insuficientei renale acute
 galben-inchis dupa afectiuni febrile acute, transpiratii profuze
 galben-verzui in afectiuni hepato-colecistice
 rosu brun in prezenta eritrocitelor, hemoglobinei, methemoglobinei sau a
mioglobinei, dupa ingestia de medicamente, coloranti
 brun inchis in ictere
 albastru dupa ingestie de albastru de matilen.
Mirosul urinei:
 urina proaspata este usor aromata
 mirosul se modifica dupa ingestie de cafea, cat si prin eliminarea unor
produsi.
Densitatea urinara:
 este invers proportionala cu volumul
 hipostenuria (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o
concentratie mai mica decat a plasmei asa cum se intalneste in hiperhidratari, in
diabetul insipid, insuficienta renala acuta (reluarea diurezei), insuficienta renala
cronica (faza compensata)
 izostenuria caracterizata printr-o urina a carei concentratie este egala cu
osmolaritatea plasmei, intalnita in insuficienta renala cronica
 hiperstenuria caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie foarte
mare, peste 1035, intalnita in deshidratari, diabet zaharat, dupa administrari de
substante de contrast, hipercalcemii.
Reactia urinii:
 acest parametru variaza in limite destul de largi, in functie de regimul
alimentar (alimentatia carnata scade pH-ul, pe cand cea vegetariana il creste), de
timpul in care se recolteaza urina (dimineata este mai acida), de modul de recoltare
 puternic acida in cursul diabetului, insuficientei renale grave; Alcaloza
respiratorie, Alcaloza metabolica, Varsaturi abundente (etiologii diferite), Infectii
ale cailor urinare (uretrite, cistite, pielite, pielonefrite)
 alcalina in infectii urinare, hiperaldosteronism, dupa varsaturi, in perioadele
de reabsortie a edemelor.
Principalii corpi azotati ai urinii:

1. ureea:
 excretia sa fiind direct legata de ratia de proteine alimentare
 creste dupa regimuri hiperproteice, in cursul bolilor insotite de
hipercatabolism
 scade in insuficienta renala, afectiuni hepatice, sarcina, anabolism
2. acidul uric: valorile variaza in functie de varsta, regim alimentar, factori
patologici (renali, extrarenali)
3. creatinina:
 scazuta in hipertiroidism, tratament cu testosteron, casexie, scleroza renala,
etc.
 creste in hipercorticism, acromegalie, sindrom Cushing.
4. aminoacizii urinari: cresc in insuficientele hepatice grave, in mielom,
sindrom nefrotic, sindromul Fanconi, in intoxicatii cu metale grele.
Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:

1. urobilinogenul
 urina normala, proaspat emisa contine numai urobilinogen care, prin
oxidarea la lumina, trece in urobilina; de aceea in urina proaspata trebuie sa cautam
urobilinogenul, iar in cea care a stat cateva ore, urobilina (practic se determina
ambele substante deodata)
 isi are originea in circuitul biliburinei, intalnindu-se cresteri in
hiperproductie biliara prin hemoliza exagerata, leziuni ale celulelor hepatice,
infectii biliare, icter obstructiv
1. corpii cetonici: sunt expresia tulburarilor metabolismului lipidic din
diabetul zaharat.
2. catecoaminele: crescute in special in feocromocitom..
d) electrolitii urinari:
- natriuria:
 variaza considerabil cu alimentatia
 crescuta in regimurile hipersodate, in insuficienta suprarenala, nefropatii
tubulare sau interstitiale, administrare de diuretice
 scazuta in regimurile hiposaline, prin pierderi extrarenale (predominant
digestive), sub actiunea hormonilor steroizi (stress, Cushing, terapeutic)
- potasiul urinar:
 influentat de alimentatie
 scade in unele glomerulonefrite, pielonefrite, uremie extrarenala, diaree,
boala Addison
 creste in hiperaldosteronism, nefropatii tubulare, administrari prelungite de
diuretice, etc.
- calciuria:
 variatii care tin de regimul alimentar, gradulabsortiei intestinale, activitatea
paratiroidei, a tesuturilor dure
 redusa in insuficiente renale avansate, anumite osteopatii, hipoparatiroidie
 cresteri se intalnesc in hiperparatiroidism, osteoporoze, metastaze osoase,
acidoze tubulare, intoxicatii cu vitamina D, hipercalcemie idiopatica
- oxalatii: cresc dupa alimentatii bogate in saruri oxalice si in (micro) litiaza
urinara.
e) enzimele si izoenzimele urinare: utile in diagnosticul unor boli renale si
extrarenale
f) fosfatazele, leucinaminopeptidaza, protease, oxidoreductaze;
g) proteine urinare (proteinurie, albuminurie)-reprezinta prezenta in urina a
cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau
extrarenale.
Interpretare:
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: albumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
g) sedimentul urinar:
- sedimentul urinar neorganizat:
- se formeaza in urma separari unor substante, sub forma cristalina sau amorfa, in
functie de reactia urinii si alimentatiei;
- din urina acida se separa acidul uric, uratii amorfi si cristalele de oxalate;
- din urina alcalina se separa fosfatii amorfi, cristalele de fosfati.
- sedimentul urinar organizat:
- celulele epiteliale cu interes de diagnostic limitat;
- leucocitele se gasesc in numar de 1-3 pe campul microscopic sau 100-
200/ml/min; in numar mare constituie un indicator al infectiilor la nivelul rinichilor
sau cailor urinare;
- piurie se intalneste in infectii urinare acute, tuberculoza urinara, o serie de
procese degenerative ale aparatului urinar;
- leucocitele mari, cu granulatii animate de miscari browniene (celule Sternheimer)
se intalnesc in majoritatea infectiilor renoureterale;
- eritrocitele pot fi identificate dupa marime, conturul dublu si absenta
granulatiilor, pot fi intacte sau deformate; prezenta eritrocitelor in sumar (mai mult
de 3 pe campul microscopic) este in general expresia unei afectari predominante la
nivelul glomerular, dar nu se poate stabili o corelatie intre numarul acestora si
gradul leziunii; se mai intalnesc in (micro) litiaze, tumori, procese inflamatorii ale
aparatului urinar, cat si intr-o serie de boli generale
- cilindrii sunt formatiuni proteice rezultate in urma precipitarii si mularii unor
produse organice in tubii distali sau colectori, in cursul unor afectiuni renale; dupa
natura materialului organic urinar care a coagulat si precipitat in tubii renali,
cilindrii pot fi celulari (eritrocitari, leucocitari, epiteliali) si aceculari (hialini,
granulosi, grasosi, pigmentari).
Aprecierea elementelor celulare din sediment poate fi facuta si prin numaratoarea
acestora; pentru efectuarea uneia din aceste probe se preleva urina pe o durata
precis delimitata, iar numarul de elemente se raporteaza la ml si min.
La nivelul urinei mai pot fi puse in evidenta alte elemente sau produse:
- limfa (tumori ale aparatului urinar)
- saruri, celule tumolare, mucina, trichomonas, oua de paraziti, bacterii, etc.
- proteinuria (nefropatii, boli infectioase)
Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)- reprezinta prezenta in urina a
cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau
extrarenale.
Interpretare
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
- glicozuria (diabetul zaharat, diabetul renal).

In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza =
100 300 mg la mie).
In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind
cunoscuta sub numele de glicozurie.
Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi
fizice mari) si anormale (diabet zaharat, diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism,
acromegalie, bola Cushing).
- compusi cetonici
In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind
produsul principal).
Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza
hepatica sau scad utilizarea compusilor cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut
muscular, rinichi), si anume : efort muscular stresant, inanitie sau regim alimentar
dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in glucide); tulburari gastro-
intestinale acute sau cronice mai ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza); varsaturi
accentuate (sarcina); diabet zaharat.
- pigmenti urinari
In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in
urina (urobilinogenul, urobilina, urocromii, etc).
Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari
(saruri biliare). Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv
(extrahepatic sau intrahepatic), fie a unui icter parenchimatos hepatic.
- urobilinogenul poate fi crescut valoric in urina si in tumori maligne hepatice
primare sau secundare, in steatoza hepatica, abces hepatic.
16.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE
CALE INTRADERMICA
Scop:
-terapeutic: anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul
alergiilor,BCG la nn
-explorator: intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni
Locul injectiei
-regiuni lipsite de foliculi pilosi :
-fata anterioara a antebratului ;
- fata externa a bratului si a coapsei ;
- orice regiune in scop de anestezie
Solutii administrate: solutii izotone usor resorbabile, cu densitate mica
Resorbtia : foarte lenta.
Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a medicatiei
- se spala mainile
- se alege zona de injectare
- se verifica medicatia
- se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de
exemplu, in testele alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor
medicului, pentru a testa sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)
Administrare:
- se confirma identitatea pacientului
- se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
- se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala
expusa
- se pun manusile
- se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni ,
edeme, echimoze
- se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
- se apuca antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea
- cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15
grade fata de antebrat
- se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
- se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula cu aspectul
cojii de portocala,diametru 5-6mm,inaltime de 1-2mm
- daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si
se va relua tehnica de la inceput
- dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se
maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul
testului
- se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se
modifica marginile semnului care trebuie citit
- pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va
fi citit
- testul se citeste in cazul intradermoreactiilor la intervalul de timp stabilit in
functie de substanta injectata
- se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice
Ingrijiri ulterioare:
-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime locul injectiei-se
citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit
Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a
bizoului acului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea
solutiei subderm
-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei
Consideratii speciale:
-pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic la
administrare de antigeni
-se evita dezinfectia cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina
-nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea.
17.Administrarea medicamentelor pe cale orala

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor ,acestea
putandu-se resorbi la nivelul mucoasei digestive.
Scop:
-obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.
Efecte locale:
- favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor digestive;
-protejeaza mucoasa gastrointestinala ;
-inlocieste fermentii digestive,secretia gastrica ,in cazul lipsei acestora ;
-dezinfecteaza tubul digestive;
Efecte generale :
medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei
digestive ,patrund in sange si apoi actioneaza aupra unor organe ,sisteme
,aparate (antibiotice,vasodilatatoare,cardiotonice ,sedative).
Contraindicatii :
-medicamentul este inactivat de secretiile digestive
-irita mucoasa gastrica
-pacientul refuza medicamentele
-se impune o actiune prompta a medicamentelor
-medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva
-se impune evitarea circulatiei portale
Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti,

celor care prezinta varsaturi, cat si celor care din diverse motive nu pot
inghiti.
Forme de prezentare
lichidele:siropuri,uleiuri,emulsii,solutii,mixturi,decocturi,mixturi,extract
e
-solide: tablete,drajeuri,capsule,granule,pulberi,
Materiale necesare:
-medicatia prescrisa
-recipient pentru medicamente-lingura,lingurita,pipeta,sticla
picuratoare,pahar gradat,ceasca,apa,ceai,lapte
-pahar apa sau suc pentru copii
Administrare:
-se verifica cu atentie medicatia prescrisa de medic si se compara cu cea
primita de la farmacie
-se spala mainile
-se verifica data expirarii medicamentelor
-se confirma identitatea pacientului
-se verifica starea pacientului (constienta) si semnele vitale. O schimbare
in starea acestuia poate justifica schimbarea sau anularea medicatiei (de
exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care
prezinta hipotensiune)
-se administreaza medicatia impreuna cu apa sau alt lichid adecvat
-siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul
daca este necesar
-tabletele,drajeurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare
-pulberile divizate in casete amilacee ,sau capsule cerate-se inmoaie
inainte caseta in apa si se aseaza pe limba pentru a fi inghitita;
-pulberile nedivizate –se dozeaza cu lingurita sau cu varful de cutit
-granulele se masoara cu lingurita ;
-unele pulberi se dizolva in apa,ceai si apoi se administreaza sub forma
de solutii (ex. purgativele saline)
-se vor adminstra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu, cu
ajutorul unui pai, pentru a preveni afectarea dentara
-tot cu un pai se pot adminstra si lichidele cu gust neplacut
-se va sta langa pacient pana cand acesta va inghiti medicamentul si daca
este nevoie, se va verifica deschizandu-i gura.
-se va reveni pentru verificarea starii pacientului
Observatii
-asistenta se va asigura ca are medicatie scrisa de medic, cerand indicatii
necesare timpului si modului de adminstrare daca este necesar
-nu se va adminstra niciodata medicatie prin indicatie verbala
-se va anunta medicul pentru orice medicatie neadministrata din diverse
motive sau efecte adverse
-medicamentele lichide necesita atentie sporita la dozare
-nu se va adminstra niciodata un medicament dintr-un flacon neetichetat
-medicatia nu se va lasa niciodata la indemana pacientului.
-daca pacientul cere detalii despre medicatia sa, se va verifica din nou
prescriptia medicului si i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui
sa fie informat despre orice schimbare survenita in schema sa de
tratament
-pacientul va fi informat asupra posibileor efecte adverse si i se va cere
sa anunte echipa de ingrijire despre orice schimbare in starea sa.
18.Administrarea medicamentelor pe cale IV
Definitie: Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline,

izotonice sau hipertonice in circulatia venoasa
Scop : terapeutic/explorator (prin introducerea unor substante de contrast
radiologic/imagistic)
Substante administrate: solutii izotone, hipertone.
Loc de electie: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se
formeaza „M”-ul venos prin anastomozarea lor; venele antebratului; venele
de pe fata dorsala a mainii; venele subclaviculare; venele femurale; venele
maleolare interne; venele jugulare si epicraniene (indeosebi la sugar si copil
mic)
Absorbtia: absorbtia este instantanee

seringa, ace, solutie medicamentoasa, ser fiziologic, manusi chirurgicale, garou,
tavita renala, tampoane
Pregatirea pacientului :
a) fizica: se confirma identitatea pacientului si se aseaza pacientul intr-o
pozitie confortabila in functie de locul injectiei.
b) psihica: se informeaza pacientul cu privire la scopul si locul injectiei,
eventualele reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei
Tehnica:
- Se spala mainile, se pun manusile
- Daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage
doza indicata, scotand aerul din seringa, apoi se schimba acul cu unul potrivit
pentru injectare IV
- Daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza
capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate
aerul si se schimba acul cu cel pentru IV
- Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se
dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer,
tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa
din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se
intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
- Se aplica garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei si se
recomanda pacientului sa deschida pumnul, venele devenind astfel
turgescente
- Se dezinfecteaza locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand
din centrul zonei alese spre exterior prin miscari circulare si se lasa alcoolul
sa se usuce
- Se fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in mana
dreapta, intre police si restul degetelor
- Se patrunde cu acul in unghi de 30⁰ traversand tegumentul apoi peretele
venos
- Se controleaza patrunderea acului in vena prin aspiratie cu seringa
- Se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii prin desfacerea
garoului si a pumnului
- Se injecteaza substanta medicamentoasa lent
- Se verifica periodic daca acul este in vena
- Se aplica padul alcolizat la locul de patrundere a acului si se retrage brusc
acul
- Dupa efectuarea compresiei se poate aplica un bandaj adeziv.
Reorganizarea locului de munca: materialele de unica folosinta folosite se

arunca in recipientele special destinate pentru colectarea acestora;
materialele refolosibile se spala, se dezinfecteaza si se pun in locul special
destinat pastrarii acestora
Ingrijirea ulterioara a pacientului:

- se face toaleta locala a tegumentului;
- se schimba lenjeria daca este murdara;
- se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda, ramanand in repaus fizic 5 – 10
minute;
- se vor urmari eventualele reactii secundare ale administrarii si se
Incidente/accidente/interventii
hematom se retage acul si se comprima locul
punctiei
strapungerea venei se retrage acul in lumenul venei
ameteli, paloare, lipotimie, se intrerupe punctia, se aseaza

colaps pacientul in decubit dorsal fara perna
si se anunta medicul
valuri de caldura ,senzatie de injectare lenta
uscaciune in faringe
injectarea solutiei in tesutul - se incearca patrunderea in
perivenos, manifesta prin lumenul vasului,continuandu-se
tumefierea tesuturilor, durere injectia sau se incearca alt loc
- va fi instiintat medicul pentru a
interveni spre a se evita
necrozarea tesuturilor.
flebalgia produsa prin injectarea injectarea lenta
rapida a solutiei sau a unor
substante iritante
embolie gazoasa,uleioasa prin eliminarea aerului din seringa si
injectarea unei cantitati mari de evitarea introducerii solutiilor
aer brusc in sistemul vascular sau uleioase iv
prin gresirea caiii de administrare
a solutiilor uleioase (se produce
decesul bolnavului)
punctionarea si injectarea unei se intrerupe de urgenta injectarea si
artere - produce necroza totala a se anunta medicul
extremitatilor, durere exacerbata,
albirea mainii, degete cianotice
De stiut:
- evitam regiunile care prezinta procese recuperative, piodermite,
eczeme, nevralgii, traumatism,etc.
- manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor: solicitam
pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida
pumnul de mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa; masam
bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului; tapotam locul pentru
punctie cu doua degete; incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat
cu apa calda sau prin introducere in apa calda; efectuam miscari de flexie
si extensie a antebratului;
- in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
- vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h , de aceea
nu se vor repeta injectiile in aceasi vena la intervale scurte
- daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se
repete ,punctiile se vor face intotdeauna mai central fata de cele
anterioare
- nu se administreaza solutii uleioase in vena
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat
doar in cazuri de urgenta majora si de scurta durata pentru a evita
complicatiile tromboembolice si septice
- de evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,
pentru ca acesta, prin volumul sau, deplaseaza traiectul obisnuit al venei
19.Administrarea medicamentelor pe cale SC

Definitie: Injectia SC consta in introducerea unor substante
medicamentoase lichide in organism, prin intermediul unui ac care
traverseaza tesuturile, acul fiind atasat la seringa.
Scop : terapeutic
Substante administrate: - solutii izotone, nedureroase, precum si solutii
cristaline precum insulina, cofeina, histamina, anticoagulante
Loc de electie: regiuni bogate in tesut celular lax, extensibil:
- fata externa a bratului,
- fata supero-externa a coapsei;
- fata supra si subspinoasa a omoplatului;
- regiunea subclaviculara;
- flancurile peretelui abdominal
Absorbtia: incepe la 5-10 minute de la administrare si dureaza in functie de
cantitatea administrata
Materiale necesare: seringa, ac de 30-50 mm, medicament, pad alcolizat,
tavita renala
a) fizica: se confirma identitatea pacientului si se aseaza pacientul intr-o
pozitie confortabila in functie de locul injectiei
b) psihica: se informeaza pacientul cu privire la scopul si locul injectiei,
Tehnica:
- se spala mainile, se pun manusile
- se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal ( cu
exceptia celor care au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de
insulina care are un aspect tulbure)
- daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage
doza indicata, scotand aerul din seringa, apoi se schimba acul cu unul
potrivit pentru injectare subcutanata
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza
capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se
scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia subcutanata
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se
- se dezinfecteaza locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand
din centrul zonei alese spre exterior prin miscari circulare (nu se
dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei)
- se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de
alcool subcutanat in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de
usturime pacientului
- se indeparteaza capacul acului de la seringa
- cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand
un pliu de tesut adipos
- se prinde seringa ca pe un creion si se patrunde brusc, cu forta la baza
cutei, longitudinal 2-4 cm, la un unghi de 45 pt pacientii normoponderali
sau la 90 0 la pacientii supraponderali
- se elibereaza pliul cutanat
- se aspira pentru a verifica pozitia acului (daca apare sange la aspiratie se
va arunca seringa si se va relua tehnica)
- se injecteaza lent substanta medicamentoasa
- se retrage brusc acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus
- se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand
bland, circular pentru a facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se
va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina)
- se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista
eventualele sangerari sau echimoze
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se aseaza pacientul intr-o pozitie

comoda, ramanand in repaus fizic 5 – 10 minute; se inspecteaza locul
injectiei la 10 si 30 minute de la ora administrarii; se vor urmari eventualele
reactii secundare ale administrarii
- durere violenta prin lezarea unei terminatii nervoase → se retage acul
spre suprafata
- hematom prin lezarea unui vas → se previne prin
verificarea pozitiei
acului inainte de
injectare
- ruperea acului → extragerea

manuala sau
chirurgicala a acului
De stiut:
- locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub
ombilic, iar dupa injectare se mentine seringa cu acul inca 10 secunde
inainte de a se scoate. Se va evita masarea zonei de injectare. Daca apar
echimoze la locul injectarii cu heparina se poate aplica gheata in priele 5
minute dupa injectare si apoi se face compresie
- pentru calciparina si fraxiparina, locul de electie este regiunea abdominala;
se mentine pliul cutanat pe durata injectarii; daca apare durere se retrage
imediat acul
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare
pentru a preveni complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun
normal al organismului ce apare in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate,
care prezinta felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea,
contraindicate persoanelor cu tulburari de coagulare.
20.Administrarea medicamentelor pe cale IM
Definitie: Injectia intramusculara consta in introducerea unor substante

medicamentoase lichide in organism, in stratul muscular, prin intermediul unui ac
atasat la seringa.
Scop : terapeutic
Substante administrate: - solutii izotone; solutii uleioase ; solutii coloidale cu
densitate mare.
Loc de electie: muschii voluminosi, lipsiti de trunchiuri mari de vase si nervi :
- reg supero-externa a fesei ;
- fata externa a coapsei in 1/3 mijlocie ;
- fata externa a bratului, in muschiul deltoid
Nu se recomanda administrarea pacientilor cu tratament anticoagulant si
pacientilor cu tulburari de coagulare.
Absorbtia: incepe imediat dupa administrare, se termina in 3-5 min si este mai
lenta ptr solutii uleioase, absorbtia este mai rapida la varstnici.
Materiale necesare: seringa, ac de 40-70 mm cu bizou lung, medicament, pad

alcoolizat, tavita renala
c) fizica: se confirma identitatea pacientului si se aseaza pacientul intr-o pozitie
confortabila in functie de locul injectiei: decubit ventral, decubit lateral,
ortostatism sau sezand (pacienti dispneici); se recomanda sa relaxeze
musculatura
d) psihica: se informeaza pacientul cu privire la scopul si locul injectiei,
Tehnica:
-se spala mainile, se pun manusile
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii
primei doze
- daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage
doza indicata, scotand aerul din seringa, apoi se schimba acul cu unul
potrivit pentru injectare intramusculara
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pulbere, se dezinfecteaza
capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicata, se scoate
aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se
- se stimuleaza zona prin tapotare
- se dezinfecteaza locul injectiei cu un pad alcoolizat prin miscari circulare si
se lasa pielea sa se usuce
- se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi
- se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul
ca urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze
muschiul
- se inteapa perpendicular pielea, patrunzand 4 – 7 cm cu rapiditate si
siguranta cu acul montata la seringa.
- se verifica pozitia acului prin aspirare si se injecteaza lent solutia
- pe timpul administrarii se supravegheaza faciesul pacientului. Pacientul
este rugat sa comunice eventualele reactii ( durere vie, usturime, stare de
lipotimie, gura uscata).
- se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub
care a fost introdus
- se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor
pentru a favoriza absorbtia (masajul nu se va efectua atunci cand este
contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)
- se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru
a observa eventualele sangerari sau reactii locale
- daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz
de echimoze
- se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de
ora administrarii

Ingrijirea ulterioara a pacientului: se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda,
ramanand in repaus fizic 5 – 10 minute; se inspecteaza locul injectiei la 10 si 30
minute de la ora administrarii; se vor urmari eventualele reactii secundare ale
administrarii
- durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale →
retagerea acului si
efectuarea injectiei in
alta zona
- paralizia prin lezarea nervului sciatic → se evita prin
respectarea zonelor
de electie a injectiei
- hematom prin lezarea unui vas
- ruperea acului → extragerea
manuala sau
chirurgicala a acului
- supuratie aseptica → se previne prin folosirea
unor ace suficient de lungi pentru
a patrunde in masa
musculara,respectarea asepsiei
- supuratie septica → prin respectarea
asepsiei
- embolie prin injectarea accidentala

intr-un vas a solutiilor uleioase → se previne prin
verificarea pozitiei
acului
21.Aplicarea medicamentelor pe suprafata

tegumentelor
Scop: Pe suprafata tegumentelor se aplica medicamentele care au efect local
la acest nivel
Forma de prezentare:
 Lichide (se adm. prin badijonare sau compresa medicamentoasa)
 Pudra
 Unguent,pasta
 Mixtura
 Sapun medicinal
 Bai medicinale
Pregatirea administrarii:
a) Materiale necesare: musama, aleza, pense porttampon, spatule,
comprese, tampoane, manusi, pudriera, tavita renala, prosop
b) Pregatirea pacientului:
 Fizica: se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila, care sa
permita aplicarea medicamentelor
 Psihica: se explica tehnica, se cere acordul, se informeaza cu
privire la efectele medicamentelor
Aplicarea medicamentelor: Asistenta alege instrumentarul in functie de
forma de prezentare a medicamentelor.
 BADIJONAREA - consta in intinderea unei solutii medicamentoase
cu ajutorul unui tampon montat pe un porttampon (tinctura de iod,
violet de gentiana, albastru de metil). Tampoanele se imbiba prin
turnarea solutiei si nu prin introducerea lor in solutie. Se evita
folosirea aceluiasi tampon pentru badijonarea mai multor regiuni
bolnave.
 COMPRESA MEDICAMENTOASA – consta in imbibarea solutiei
medicamentoase intr-un strat textil mai gros, care se aplica pe
tegumentul bolnav. Compesele se vor stoarce pentru a preveni
macerarea pielii. Au actiune sicativa, dezinfectanta, antipruriginoasa,
antiinflamatoare (Rivanol, solutie Burow).
 PUDRAJUL – reprezinta presararea medicamentelor sub forma de
pudra pe piele, cu ajutorul tampoanelor sau cutiilor cu capac perforat.
Actiunea pudrelor poate fi de combatere a pruritului, de absorbtie a
grasimilor, de uscare si racorire a pielii (pudra de talc, talc mentolat,
oxid de zinc).
 UNGUENTE SI PASTE – se aplica cu ajutorul spatulelor pe
suprafata tegumentelor, in strat subtire. Unguentele contin substanta
medicamentoasa inglobata in vaselina, lanolina. Pastele contin grasimi
si pudre. Se evita pastrarea unguentelor la temperaturi ridicate.
 MIXTURI – se intind cu ajutorul tampoanelor montate pe un
porttampon, sau cu mana imbracat in manusa, in functie de suprafata
pielii. Dupa aplicare se lasa sa se usuce. Se agita inainte de utilizare.
 SAPUNURI MEDICINALE – se utilizeaza pentru spalarea pielii si
pentru obtinerea unui efect medicamentos. Sapunul este intins pe
piele, lasat sa se usuce si indepartat dupa cateva ore sau 1-2 zile.
 BAI MEDICINALE – se utilizeaza pentru efectul calmant,
dezinfectant, decongestiv, antipruriginos. Se pot face bai partiale sau
complete si se folosesc substante medicamentoase, dezinfectante,
infuzii de plante la temperatura corpului.
 Acoperirea regiunii cu comprese mari de tifon
 Urmarirea efectului local
 Urmarirea eventualelor reactii secundare (prurit, alergie)
 Schimbarea periodica a compreselor medicamentoase
22.ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie:
Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de
coagulare a sângelui.
Scop:
 Profilactic:
o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia
trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale
abdominale sau pelvine.
 Terapeutic:
o Împiedică coagularea sângelui intravascular.
o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze,
infarct de miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
Forma de prezentare:
 Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane
cu Heparină calcică sau sodică (absorbţie mai lentă). Heparină lipocalcică cu
administrare orală.
 Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
 Calciparină.
Heparina:
 Se dezinfectează locul injecţiei.
 Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.
 Efectul dispare în câteva ore.
Trombostop:
 Se administrează pe cale orală.
 Efect tardiv, după 6-12 ore.
 Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.
Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:

 Diateze hemoragice.
 Insuficienţă hepatică.
 Hipertensiune malignă.
 Ulcer gastroduodenal florid.
 Endocardite.
Reguli de administrare:
 Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
 Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
 Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început
zilnic, timpul Quick (indicele de protrombină).
Incidente şi accidente:
 Hemoragii diverse.
 Epistaxis.
 Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
 Reacţii alergice locale.
 Alergie generală.
Observaţii:
 Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
 În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
 Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant
este hotărâtă de medic.
 Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină,
antitermice, antiinflamatoare.
23.Masurarea TA
Definitie: TA reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant asupra

peretilor arteriali
Valori normale:
Categorie Sistolică Diastolică
Optimă < 120 < 80
Normală 120-129 80-84
Normal înaltă 130-139 85-89
Hipertensiune grad 1 140-159 90-99
Hipertensiune grad 2 160-179
100-109
Hipertensiune grad 3 > 180 > 110
Hipertensiune sistolică izolată > 140 < 90
Scop: Evaluarea functiei cardiovasculare, forta de contractie si rezistenta

inimii, determinata de elasticitatea si calibrul vaselor
Elemente de evaluat: TA sistolica (maxima) si TA diastolica (minima)
Materiale necesare: Aparat pentru masurarea TA (compus din manseta

pneumatica, manometru, para de cauciuc si supapa), stetoscop biauricular
(compus din membrana stetoscopului si olive), paduri alcolizate, pix
rosu, foaie de temperatura
Pregatirea pacientului: repaus fizic si psihic 15 minute, explicarea

tehnicii, cererea acordului; pacientul este asezat in decubit dorsal, daca
starea pacientului pemite poate fi asezat si sezind, se descopera bratul
pacientului
Tehnica – metoda auscultatorie:
 Asistenta medicala se spala pe maini
 Se dezinfecteaza olivele si membrana stetoscopului
 Bratul pacientului trebuie sa fie in extensie si sprijinit
 Se aplica manseta pneumatica in 1/3 inferioara a bratului
pacientului
 Se fixeaza membrana stetoscopului pe proiectia arterei brahiale la
plica cotului, sub manseta
 Se pompeaza aer in manseta pneumatica cu ajutorul perei de
cauciuc, pana la disparitia zgomotelor pulsatile
 Se decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea
supapei pana cand se percepe primul zgomot arterial, care
reprezinta valoarea TA sistolica
 Se retine valoarea indicata de acul manometrului pt. a fi
inregistrata
 Se continua decomprimarea , zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice
 Se retine valoarea indicata de manometru in momentul in care
zgomotele dispar, aceasta fiind valoarea TA diastolica
Ingrijirea ulterioara a pacientului: se acopera bratul pacientului si este
asezat intr-o pozitie comoda
Inregistrarea in FT – se noteaza pe FT valorile obtinute cu o linie
orizontala de culoare rosie, socotindu-se pt. Fiecare diviziune a FT o unitate
coloana Hg. Se unesc liniile orizontale cu cele verticale si se hasureaza
Reorganizarea locului de munca: se dezinfecteaza olivele si membrana

stetoscopului, toate materialele sunt puse in locul special destinat pastrarii
acestora
24.Masurarea pulsului
Definitie: Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a arterelor care se
comprima pe un plan osos si este sincrona cu sistola ventriculara.
Valori Varsta Valori normale:
normale
Nou nascut 130-140
Copil mic 100-120
10 ani 90-100
Adult 60-80
Varstnic >80-90
Scop: evaluarea functiei cardiovasculare
Elemente de apreciat: ritmicitate, frecventa, celeritate,
amplitudine
Materiale necesare: ceas cu secundar, pix rosu, foaie de
temperatura
Locuri de masurare: orice artera accesibila palparii si care poate

fi comprimata pe un plan osos: temporal, carotid, apical, femural,
radial, popliteu, tibial si pedios
Pregatirea pacientului: asigurarea repausului fizic 10-15 minute,

explicarea tehnicii si cererea acordului
Tehnica:
 Spalarea mainilor
 Reperarea arterei
 Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
 Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu varful
degetelor
 Numararea pulsatiilor timp de 1 minut daca pulsul este neregulat si
timp de 15 sau 30 de secunde daca acesta este regulat . In acest caz
valorile obtinute se vor inmulti cu 4, respectiv cu 2 pt. a obtine
valoarea pulsatiilor/minut.
Ingrijirea ulterioara a pacientului: pacientul va fi imbracat si
asezat intr-o pozitie comoda
Inregistrarea in FT: pulsul se noteaza printr-un punct, unindu-se
valoarea prezenta cu cea anterioara cu o linie, pt. obtinerea curbei
Reorganizarea locului de munca: strangerea tututor materialelor

folosite
25.Masurarea si notarea temperaturii
Scop: evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare:
-axila,
-plica inghinala,
-cavitatea bucala,
-rect, vagin
Materiale necesare:
-termometru maximal,electronic,auricular,suzeta(copii);
-tampoane de vata si comprese sterile;
-tava medicala;
-lubrefiant;
-alcool medicinal;
-ceas;
Interventiile asistentei:
-pregatirea materialelor langa pacient;
-pregatirea psihica a pacientului;
-spalarea pe maini;
-se sterge cu o compresa cu alcool, se scutura pentru masurarea in axila
-se asaza pacientul in DD sau in pozitie sezand;
-se ridica bratul pacientului;
-se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
-se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei, paralel cu
toracele;
-se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafata anterioara a
toracelui;
-daca pacientul este slabit, agitat, precum si la copii, bratul va fi mentinut in
aceasta pozitie de catre asistenta;
-termometrul se mentine timp de 10 min-pentru termometrul maximal;
-temperatura axilara reprezinta temperatura externa a corpului, ea fiind cu 4-5
zecimi de grad mai joasa decat cea centrala;
Masurarea in cavitatea bucala:

-se introduice termometrul in cavitatea bucala, sub limba sau pe latura externa a
arcadei dentare;
-pacientul este rugat sa inchida gura si sa respire pe nas;
-se mentine termometrul timp de 5 min;
-masurarea temperaturii in cavitatea bucala este contraindicata la: copii, pacienti
agitati, la cei cu afectiuni in cavitatea bucala;
-pacientul nu va consuma lichide reci sau calde si nici nu va fuma cu cel putin 10
min inainte de determinarea temperaturii;
Masurarea rectala:
-se lubrefiaza termometrul
-se aseaza pacientul in DL, cu membrele inferioare in semiflexie, asigurandu-i
intimitatea
-se introduce bulbul termometrului in rect, prin miscari de rotatie si inaintare
termometrul va fi tinut cu mana tot timpul masurarii;
-se mentine termometrul 3 min;
-copiii mici sunt asezati in DD, cu picioarele ridicate sau in DV;
-temperatura masurata rectal este mai mare decat cea masurata axilar cu 0,4-0,5
grade;
-masurarea temperaturii in rect este contraindicata la pacientii agitati si la cei cu
afectiuni rectale;
Masurarea in vagin:
-se urmareste aceleasi etape ca la masurarea rectala introducandu-se
termometrul in vagin;
-este contraindicata in bolile aparatului genital;
-valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilara;
-dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului, acesta se scoate, se
sterge cu o compresa sterile;
-se citeste gradatia la care a ajuns mercurul termometrului;
-se spala termometrul, se scutura;
Se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:

-notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind,
pentru fiecare linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
-se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
-in alte documente medicale se noteaza cifric
Interpretarea curbei termice:

-in mod curent temperatura se masoara dimineata intre orele 7-8 si dupa-amiaza
intre orele 18-19;
-pentru masurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate si
termometre electronice;
Temperatura prezinta oscilatii fiziologice:

-in timpul zilei de 0,5 -1 grd C; temp ↓ dimineata intre orele 4-5 ; si ↑intre orele
9-10 a.m. si seara 16-20;
-la tineri seara este mai ridicata;
-in sarcina, in prima jumatate a menstrei este crescuta temperatura;
-in timpul desfasurarii unor activitati; efort fizic, digestie etc;
Temperatura prezinta oscilatii patologice: hipotermie , hipertermie
Valori normale:
 n.n. şi copil mic : 36,1-37,8 ºC
 adult : 36-37 ºC în axilă
 vârstnic : 35-36 ºC
Temperatura:
 sub 36 ºC : hipotermie
 37-38 ºC subfebrilitate
 38-39 ºC febră moderată
 39-40 ºC febră ridicată
 peste 40 ºC hiperpirexie
Tipuri de febra
 Febra continua este o febra ridicata in care diferenta dintre

temperatura matinala si cea vesperala timp de mai multe zile
nu depaseste 1 grad C.
 Febra intermitenta-diferenta de cateva grade intre valorile

inregistrate dimineata si seara in perioada de stare a bolii,cele
mai mici valori scazand sub 37 grade C.
 Febra remitenta-diferenta de cateva grade intre valorile
inregistrate dimineata si seara,inperioada de stare a bolii,cele
mai mici valori nu scad sub 37 grade C (septicemii,supuratii
pulmonare).
 Febra recurenta-perioade febrile de 4-6zile ce alterneaza cu

perioade de afebrilitate de 4-6zile,trecerile facandu-se brusc.
 Febra ondulanta-perioade febrile ce alterneaza cu perioade

afebrile,trecerea facandu-se lent.
 Febra de tip invers este febra in care temperatura matinala

este mai ridicata decat cea vesperala. Apare in tuberculoza
pulmonara grava, supuratii profunde si inflamatii cavitare.
26.MĂSURAREA RESPIRAŢIEI
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului
respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de adnotări personale.
- Evitaţi pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul
obişnuit în momentul în care conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în
starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte
oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
- Observaţi mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspiraţie
sau expiraţie;
- Menţineţi, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce
observaţi toracele pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de
secunde şi înmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- Înregistraţi rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data
înregistrării, rata respiratorie;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI

- Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale
măsurătorilor efectuate ulterior.

REZULTATE AŞTEPTATE / DORITE:
- Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat
în timp şi spaţiu
REZULTATE NEDORITE
- Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale
caracteristice vârstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee,
piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă în activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE

- Prevedeţi 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o
activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine
cea mai corectă rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului;
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra
exact mişcările respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învătaţi procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii
familiei ca şi acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se îngrijească la domiciliu în funcţie de caracteristicile
respiraţiei şi de statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic
dacă apar dificultăţi în inspiraţie sau respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul
ambiental pentru a reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de
administrarea medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc în scopul
ameliorării sau dispariţiei problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. în
tabelul de mai jos):
Vârsta Rata medie/minut
Nou-nascut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
27.Determinarea glicemiei folosind teste rapide
Definitie: Glicemia reprezinta concentratia glucozei in sange

Valori normale: 60-125 mg/dl
Materiale necesare: glucotest (contine glucometru, dispozitiv automat de
intepare, ace de unic afolosinta, teste), pad alcoolizat, apa, sapun, prosop
a) Fizica: pacientul este asezat intr-o pozitie confortabila; se spala
mainile pacientului cu apa calda si sapun si se sterg (nu se folosesc
solutii antiseptice deoarece influenteaza masuratoarea)
b) Psihica: i se explica pacientului tehnica si necesitatea acesteia
Tehnica:
-Asistenta se spala pe maini si imbraca manusile
-Se verifica integritatea si valabilitatea materialelor folosite
-Se porneste aparatul
-Se introduce banda test in fanta aparatului
-Se ataseaza un ac nou la dispozitivul de intepare
- Se inteapa pulpa degetului cu ajutorul dispozitivului, fara a stoarce
locul inteparii
- Se pune picatura de sange in locul special destinat de pe banda test si
se asteapta determinarea valorii glicemiei
- Aparatul se opreste automat cand se scoate banda test
- Se comprima locul inteparii cu un pad alcoolizat
Reorganizarea locului de munca: deseurile se arunca in locurile special destinate
iar materialele refolosibile se strang si se depoziteaza in locul special destinat
pastrarii acestora
Valoarea inregistrata se noteaza in foaia de observatie. Unitatea de masura este
mg/dL.
Reguli de respectat:
- Nu se foloseste alcool sau solutii antiseptice inainte de intepare
- Se folosesc pentru fiecare determinare cate o banda test si un ac nou
- Nu se stoarce locul inteparii
28.Testarea sensibilitatii organismului la ampicilina
1g
Definitie: reprezinta injectarea strict i.d a unor solutii diluate din substanta
medicamentoasa ce urmeaza a fi administrata sau scarificare
Scop: prevenirea reactiilor alergice si/sau anafilactice
Locuri de electie: zone lipsite de foliculi pilosi
• fata anterioara a antebratului
• fata externa a bratului sau a coapsei
Materiale necesare: seringa de 10 ml sterila, ac de aspiratie, ac pentru injectie i.d,
pad alcoolizat, tavita renala, manusi, ampicilina 1 gr, ser fiziologic
Pregatirea pacientului
a) psihica: se informeaza pacientul cu privire la necesitatea tehnicii; se
informeaza pacientul cu privire la eventualele reactii pe care le poate prezenta in
timpul injectiei. Pacinetul este intrebat daca este alergic la medicamente. Chiar
daca pacientul sustine ca i s-a administrat Ampicilina in trecut, testarea este
obligatorie.
b) fizica: se aseaza pacientul in pozitie sezand sau in decubit dorsal
Tehnica:
- Asistenta se spala pe maini si imbraca manusile
- Pregatirea dilutiei: 1 fl ampicilina 1g + 10 ml ser fiziologic = 0.1g/ml
Din solutia obtinuta 1 ml + 9 ml ser fiziologic = 0.01 g/ml
Din solutia obtinuta 1 ml + 9 ml ser fiziologic = 0.001 g/ml
- se trag intr-o seringa sterila mica 0.2 – 0.4 ml solutie
- se dezinfecteaza locul injectiei
- intinde si imobilizeaza pielea cu policele si indexul mainii stangi
- se patrunde in grosimea dermului cu bizoul acului indreptat in sus, la un
unghi de 10-15⁰
- se injecteaza lent 0.2 – 0.4 ml
- se observa la locul de injectare formarea unei papule cu aspectul cojii de
portocala, avand un diametru de 5-6 mm si inaltimea de 1- mm
- se retrage brusc acul si nu se tamponeaza locul injectiei
Reorganizarea locului de munca: materialele de unica folosinta folosite se arunca
in recipientele special destinate pentru colectarea acestora; materialele
refolosibile se spala, se dezinfecteaza si se pun in locul special destinat pastrarii
acestora
- pacientul este informat sa nu se spele pe antebrat si sa nu comprime locul
injectiei
- se citeste reactia dupa 15-20 minute; daca nu apare nicio reactie locala
(eritem, papula sau generala (prurit, urticarie, edeme), se poate administra
antibioticul; daca apare congestie, induratie, halou alb extensiv peste
congestie, pacientul este sensibil la medicamentul respectiv
Accidente/incidente/interventii
Revarsarea solutiei la suprafata Introducerea completa a bizoului in
pielii (cauzata de patrunderea grosimea dermului
partiala a bizoului in derm)
Lipsa aspectului de coaja de Se retrage acul si se reia tehnica
portocala (cauzata de patrunderea
solutiei sub derm)
Lipotimie, soc Se aseaza pacientul in decubit
dorsal fara perna si se anunta
medicul; Asistenta pregateste
adrenalina, efedrina, hemisuccinat
de hidrocortizon
Necroza tegumentelor din jurul
injectiei
29.Zonele predispuse la escare si masuri de prevenire
Definitie: Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse intre doua planuri dure
(os si pat)
Cauze:
 Generale sau determinate: paralizii ale membrelor, stari de
subnutritie, obezitate, varsta, bolnavi adinamici cu ateroscleroza
 Locale sau favorizante (in evitarea carora intervine asistenta
medicala): mentinerea indelungata in aceeasi pozitie, cute ale
lenjeriei de pat si de corp, firimituri (biscuiti, paine, gips), igiena
defectuoasa
Zonele predispuse la escare sunt:
 În decubit dorsal: regiunea occipitala, omoplati, coate, regiunea
sacrococcigiana, calcaie
 În decubit lateral: regiunea temporala, umeri, regiunea trohanteriana,
genunchi, maleole
 În decubit ventral: regiunea temporala, regiunea claviculara, regiunea
sternala, crestele iliace, genunchi, haluce
Mijloace de prevenire: Se adreseaza cauzelor locale sau favorizante si reprezinta

cartea de vizita a asistentei. Escarele pot aparea in cateva ore sau zile, formarea
lor fiind variabila.
 Evitarea imobilizarii pacientului prin:
 Schimbarea pozitiei la 2-3 ore, la nevoie sau mai des
 Se completeaza o foaie de supraveghere a escarelor
 Se noteaza orele de schimbare a pozitiei
 Se noteaza aspectul tegumentelor
 Se noteaza zonele de masaj
 Asigurarea confortului si mentinerea bolnavului intr-o stare de igiena
perfecta prin:
 Se asigura confortul pacientului
 Se evita cutele lenjeriei de pat si corp
 Se spala zilnic tegumentele cu apa si sapun
 Se mentin tegumentele uscate
 Folosirea materialelor complementare, necesare pt. Prevenirea
escarelor:
 Saltele speciale
 Perne de diverse forme si dimensiuni (pentru genunchi, calcai)
 Alimentatie si hidratare echilibrata:
 Alimente bogate in proteine
 Hidratare cu 1.5-2 l / 24 h
 Favorizarea circulatiei sangelui in zonele predispuse la escare
 Masaj in zonele comprimate
Masajul:
Obiective : favorizeaza vascularizatia profunda si superficiala;
indeparteaza celulele descuamate si destupa glandele sebacee;
rehidrateaza pielea; favorizeaza starea de bine si confort, inlatura
durerea, anxietatea si ajuta la regasirea fortei si a energiei
Indicatii: pt toti bolnavii imobilizati care prezinta factori de risc; in
momentul schimbarii pozitiei, pe toate regiunile expuse
Principii: se face intotdeauna pe pielea curata, dupa ce bolnavul a
fost spalat si i s-a schimbat lenjeria; se face cu un unguent pe
mana goala, in directia circulatiei de intoarcere, de jos in sus, iar la
ceafa-umeri se face invers, de sus in jos ci circular spre exterior; se
face pe o zona mai mare decat suprafata interesata; masajul nu
trebuie sa fie dureros, pozitia sa fie confortabila si sa dureze aprox.
15 minute
Contraindicatii: nu se face bolnavului cu febra, cancer, infectii ale
pielii sau septicemie
Tratament:
a) Local, in functie de stadiu: pt.stadiul I masaj, unguente, violet
de gentiana; pansament gras (cu zahar), bioxiteracor; stadiul III
pansamente
b) General: se refera la alimentatie, tratamentul cu antibiotice si
al starii generale
Complicatii: infectii locale ale plagii, septicemie
INGRIJIREA PLAGILOR
Clasificare
Plaga este leziunea traumatica caracterizata prin întreruperea continuitatii
tegumentului (solutie de continuitate cutanata).
În functie de mecanismul de producere plagile pot fi:
o plagi prin taiere
o plagi prin contuzie (lovire)
o plagi prin întepare
o plagi prin muscatura
o plagi prin agresiune termica (arsuri, degeraturi)
o plagi prin agresiune chimica (arsuri chimice)
o plagi prin electrocutare etc.
În functie de intervalul de timp scurs de la producerea plagii si momentul
examinarii de catre medic plagile se clasifica în plagi recente (pâna la 6 ore) si
plagi vechi (peste 6 ore). Aceasta clasificare are importanta atunci când - prin
mecanismul de producere – plaga este aseptica la momentul accidentului;
plaga poate fi considerata aseptica cca 6 ore de la momentul producerii, dupa
care este considerata contaminata.
Pentru plagile care afecteaza cavitatile naturale ale corpului (abdomen, torace,
cutia craniana) se foloseste o clasificare care are ca si criteriu definitor
afectarea seroasei endocavitare (peritoneul, pleura, pericardul, dura mater).
Astfel plagile în care seroasa este deschisa se numesc plagi penetrante, iar
plagile în care seroasa nu este afectata se numesc plagi nepenetrante. Evident
plagile penetrante au o gravitate mai mare, întrucât pot fi însotite de lezarea
unor viscere intracavitare.
Este important - de exemplu - în cazul unei plagi prin taiere gradul de

contaminare microbiana al agentului agresor (prin taierea cu o lama de cutit
rezulta o plaga practic aseptica, pe când în cazul taierii cu un corp ascutit
murdar cu pamânt sau rugina plaga este contaminata)
 SIMPTOMELE RELATATE DE PACIENT

Durerea este simptomul care apare constant în cazul producerii unei plagi.
Dispare la un interval variabil de timp (fie spontan, fie în urma administrarii
medicatiei antialgice). Reaparitia durerii în evolutia unei plagi atrage atentia
asupra unei complicatii (infectie, hematom etc.).
Hemoragia poate fi constatata de examinator (semn clinic) sau poate fi
32.POZITIILE PACIENTULUI IN PAT
SCOPUL: este, cunoasterea pozitiilor pe care le iau bolnavii in pat sau in care
acestia trebuie asezati pentru ingrijiri, examinari speciale, etc. Pozitia bolnavului in
pat este determinata de boala si starea lui generala.
Astfel, bolnavii pot adopta:
 Pozitia activa: este atunci cand bolnavul se misca singur; nu are nevoie de
ajutor, pozitia sa fiind asemanatoare cu a omului sanatos.
 Pozitia pasiva: este adoptata in stare grava cand bolnavul este lipsit de forta
fizica si are nevoie de ajutor pentru miscare si schimbarea pozitiei.
 Pozitia fortata: cand bolnavul adopta o pozitie neobisnuita impusa de boala.
Pozitia fortata o vom intalni in paralizia unilaterala a musculaturii dorsale, in
crizele dureroase abdominale, in litiaza biliara, etc. sau pozitia fiind impusa
de necesitatea efectuarii unui tratament cum ar fi, cu aparate de extensie in
fracturi.
 Pozitia de decubit dorsal:

- bolnavul este culcat pe spate fara perna; este indicata dupa punctia lombara
si in unele afectiuni ale coloanei vertebrale;
- bolnavul este culcat pe spate cu o perna subtire sub cap; aceasta pozitie o
vom intalni in anemiile post-hemoragice, in afectiunile cerebrale, etc.
- bolnavul este culcat pe spate, cu 2 perne sub cap (p. obisnuita)
 Pozitia decubit lateral (drept sau stang): bolnavul este culcat pe o parte
(dreapta sau stanga) cu o perna sub cap, cu membrul inferior care este in
contact cu suprafata patului, intins iar celalalt membru indoit si sprijinit cu o
perna sau cu un sul.
 Pozitia decubit ventral:- bolnavul este culcat pe abdomen, fara perna, cu

capul intors intr-o parte, bratele de-a lungul corpului sau flectate si asezate la
stanga si la dreapta capului cu fata palmara pe suprafata patului; sub glezne
se aseaza un sul sau picioarele pot fi mentinute in unghi drept printr-un gol
creat intre saltea si tablia patului; este indicata aceasta pozitie la bolnavii
inconstienti, la cei cu escare ale regiunii sacrale (fund), la bolnavii cu
paralizii, etc.
 Pozitia sezanda:
- in pat - bolnavul este mentinut sezand in pat, trunchiul realizand un unghi
de 90 grade cu membrele inferioare, prin ridicarea somierei articulate a
patului; in paturile cu somiera rigida, pozitia se realizeaza cu ajutorul
rezematorului de spate sau cu 4-5 perne asezate la spatele bolnavului.
- in fotoliu – bolnavul este asezat confortabil, bine imbracat, acoperit cu o
patura in fotoliu
 Pozitia semisezanda:- se realizeaza sprijinind spatele bolnavului cu 2 perne,

cu rezematorul de spate sau cu ajutorul somierei articulate; deoarece
trunchiul formeaza un unghi de 30-40 grade cu membrele inferioare, se
aseaza sub talpile bolnavului un sprijinitor pentru ca bolnavul sa nu alunece
spre extremitatea distala a patului; aceasta pozitie este indicata in primul
ajutor acordat bolnavului cu tulburari respiratorii si este INTERZISA
bolnavilor cu tulburari de deglutitie, bolnavilor comatosi si in cursul
anesteziei generale.
 Pozitia sezanda cu gambele atarnate:- se realizeaza la marginea patului,

din pozitia sezanda; sub picioarele bolnavului se aseaza un taburet; bolnavul
va fi protejat impotriva racelii, cu o patura; este indicata bolnavilor cu
insuficienta cardiaca.
 Pozitia decliva sau Trendelenburg:- pozitia se obtine prin ridicarea

extremitatii distale a patului – pozitia decubit dorsal cu capul bolnavului
coborat, realizand o diferenta de 10 pana la 60 cm intre cele 2 extremitati;
evitarea alunecarii bolnavului din aceasta pozitie (masa de operatie) se
fixeaza bolnavul in chingi (curele) sau in rezematoare speciale pentru umeri;
in pat se protejeaza capul bolnavului cu o perna asezata vertical; aceasta
pozitie este indicata in anemiile acute grave, in drenajul postural, in
hemoragii ale membrelor inferioare, in hemoragii ale organelor genitale,
dupa rahianestezie, dupa interventii chirurgicale ginecologice.
 Pozitia procliva:- se obtine prin ridicarea extremitatii proximale (cefalee) a

patului.
 Pozitia ginecologica:- bolnava este asezata pe spate, coapsele flectate pe

abdomen, genunchii indepartati; este indicata in examinari ginecologice si
obstetricale.
 Pozitia genu-pectorala:- bolnavul este asezat in genunchi, acestia fiind usor

indepartati, pieptul atinge planul orizontal al canapelei, capul intors intr-o
parte, genunchii pe suprafata orizontala a canapelei; este indicata pentru
explorari rectale (rectoscopie si tuseu rectal).
OBSERVATIE
Pozitia de decubit lateral este impusa bolnavului, in timpul acordarii unor
ingrijiri:- schimbarea lenjeriei; in timpul toaletei sale; administrarea supozitoarelor;
in timpul efectuarii clismelor;in timpul efectuarii sondajului duodenal; pentru
masurarea temperaturii pe cale rectala; si in vederea efectuarii punctiei lombare.
33. PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA DE ASTM BRONȘIC
DEFINIȚIE: Astmul bronsic este o boala cronica caracterizata printr-o hiperreactivitate a cailor
respiratorii la diversi stimuli; in functie de mecanismul declansator poate fi astm bronsic
extrinsec (alergic) sau astm bronsic intrinsec (infectios). Bolnavii care sufera de astm bronsic pot
avea de la perioade complet asimptomatice pana la simptome severe zilnice.
O criza de astm bronsic se caracterizeaza prin:
- simptomele care anunta o criza: rinoree, stranut, cefalee, lacrimare, tuse seaca iritativa
- apare dispnee, tuse seaca iritativa, agitatie, transpiratii - care trezesc bolnavul din somn
- dispneea devine paroxistica, expirul suierator (whhezing), bolnavul sta in sezut sau in
fata geamului (nu sta culcat), este agitat, cianotic
- la sfasitul crizei tusea devine productiva cu expectoratie alba-vascoasa, aerata si apare
poliurie (urineaza mult).
- dureaza approximativ 1-2 ore.
SIMPTOMATOLOGIE:
Crizele de astm bronşic sunt definite de crize paroxistice de dispnee bradipneică expiratorie,
însoţite de wheezing, mai mult sau mai puţin severe, care cedeză spontan sau medicamentos.
Tusea este chinuitoare, cu expectoraţie aderentă, perlată, greu de exprimat.
Criza de astm bronşic alergic tipic:
- apare de obicei în a doua jumătate a nopţii, de obicei brutal, cu dispnee şi anxietate
marcată;
- alteori este anunţată de prodroame (strănut, rinoree, lăcrimare, prurit al pleoapelor,
cefalee).
Dispneea este bradipneică expiratorie, cu expir prelungit, respitraţie şuierătoare
(wheezig). Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influenţa
tratamentului.
Examenul fizic
- Bolnavul rămâne imobilizat la pat sau aleargă la fereastră, datorită lipsei de aer. De
obicei stă în poziţie şezândă (ortopnee), cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, ochii
injectaţi, nările dilatate, jugulare turgescente, şi foloseşte muschii respiratori
accesori. Faciesul exprimă sete de aer: exoftalmie, gură întrededschisă;
- Tegument palid-cenuțiu, acoperit de transpirații reci;
- Hipersonoritate pulmonară: ralurin sibilante și ronflante;
În funcţie de severitatea crizei, se pot întâlni:

- polipnee bradipneică inspiratorie
- wheezing
- anxietate cu sete de aer
- torace hiperinflat cu orizontalizarea coastelor, fixat în
inspir
- hipersonoritate la percuţie
- murmur vezicular diminuat şi expir prelungit
- raluri sibilante, disemintate pe ambele arii pulmonre
- +/- cianoză,
- bradicardie
Primul ajutor învcriza de astm bronsic:

- verificarea stării de conștiență;
- eliminarea factorului declansator daca este vorba despre unul alergic;
- poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
- oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
- verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
- administrarea medicatiei antiasmatice, cu durata scurta de actiune (spray, aerosol);
- abord venos și instituire medicației: miofilin (bronhodilatator), HHC;
Bolnavii astmatici au un plan terapeutic stabilit impreuna cu medicul lor curant, care
cuprinde atat tratamentul de fond (administrat zilnic) cat si tratamentul necesar in timpul
unei crize de astm bronsic.
Daca criza dureaza mai mult de 1-2 ore, daca simptomele nu cedeaza la medicatia antiasmatica
sau daca starea bolnavului se agraveaza, apare bradicardie, hipotensiune, cianoza, astenie
marcata trebuie solicitat ajutor medical de urgenta.
34.Primul ajutor in caz de fractura

Definitie: Fracturile reprezinta întreruperea totala sau partiala a continuitatii unui
os.
Fractura se poate produce prin mecanism direct - prin lovire sau indirect -
prin torsiune (când are loc o rasucire a unui os, aparând o fractura spiroida), prin
tractiune (în timpul unei contractii musculare puternice se produce smulgerea
unor fragmente osoase în zona de insertie tendinoasa), prin înfundare (când se
produce o compresiune în lungul axului osului respectiv, aparând fractura
epifizei), prin îndoire (când forta traumatica actioneaza pe un os lung la un capat
al acestuia celalalt capat fiind fixat, aparând tendinta de exagerare a curburii
osoase, care depaseste elasticitatea osului, fractura instalându-se la punctul
maxim al curburii).
Clasificare:
1) în functie de comunicarea focarului de fractura cu exteriorul: fracturi
închise: fragmentele osoase sunt acoperite integral de tegument; fracturi deschise:
focarul de fractura comunica cu exteriorul.
Aceste fracturi se pot produce în doua moduri: din exterior spre interior, pielea si
tesutul subcutanat fiind lezate de agentul traumatic; din interior spre
exterior, pielea si tesutul subcutanat fiind lezate de fragmentele osoase.
2) în functie de numarul de fragmente osoase: fracturi simple: exista
doua fragmente osoase la nivelul focarului de fractura; fracturi cominutive: exista
cel putin trei fragmente osoase.
3) în functie de traiectul de fractura: fracturi complete: cand ambele
corticale osoase sunt lezate; fracturi incomplete: când este lezata doar o corticala
osoasa.
Aceste fracturi incomplete sunt caracteristice pentru copii (exemplu: fractura „în
lemn verde”: în acest caz este lezata doar partea convexa a osului îndoit, partea
concava ramânând intacta).
4) în functie de deplasarea fragmentelor osoase : fracturi cu deplasare:
capetele osoase fracturate se deplaseaza din axul longitudinal al osului; fracturi
fara deplasare: capetele osoase fracturate ramân în axul longitudinal al osului.
Simptomatologie:
Semnele prezente în cazul unei fracturi sunt structurate în doua categorii:
semne de probabilitate (cele ne ajuta sa banuim prezenta unei fracturi) si semne
de certitudine (daca sunt prezente aceste semne, sigur exista o fractura).
a) Pentru fracturile închise
Semne de probabilitate: durere: aceasta apare imediat dupa traumatism; la
nivelul focarului de fractura este intensa si în punct fix; durerea poate fi prezenta
si la distanta de focarul de fractura („durere reflectata”), în acest caz având o
intensitate mai mica (exemplu: durerea la nivelul genunchiului aparuta în fractura
de sold) tumefiere regionala: data de prezenta edemului, sau a
hematomului echimoza: apare la 24-48 ore dupa traumatism; aceasta se instaleaza
decliv fata de focarul de fractura impotenta functionala: poate fi totala sau
partiala, în functie de tipul de fractura si osul la nivelul caruia este localizata.
Semne de certitudine: crepitatii osoase: sunt zgomote caracteristice, datorate
frecarii capetelor osoase fracturate deformare regionala: este data de deplasarea
capetelor osoase fracturate; poate fi sub forma unui unghi, pe un segment cu
forma liniara în mod normal mobilitate anormala: aparitia unor miscari care nu
exista, în mod normal, la nivelul respectiv lipsa transmiterii miscarii normale
dincolo de focarul de fractura: miscarea se poate executa într-o parte a
segmentului fracturat, dar nu se continua si în cealalta parte a acestuia (dincolo de
focarul de fractura).
- examenul radiologic: evidentiaza existenta traiectului de fractura.
b) Pentru fracturile deschise:
La semnele enumerate mai sus se adauga prezenta urmatoarelor: plaga deschisa
si hemoragie locala.
Fracturile deschise reprezinta leziuni de maxima urgenta, ele
necesitând rezolvarea completa în maxim 6 ore de la producere, deoarece, pe de o
parte concomitent cu fractura sunt lezate toate tesuturile (tegument, muschi, vase
sangvine, nervi), iar pe de alta parte ele reprezinta porti de intrare pentru agentii
patogeni, infectii fiind cea mai frecventa complicatie a lor.
Evolutia spontana a fracturilor: se produce sudarea capetelor osoase lezate,
prin intermediul calusului.
Primul ajutor:
 combaterea durerilor cu substante antialgice
 hemostaza provizorie si efectuarea pansamentului plagii respective în cazul

fracturilor deschise
 imobilizarea provizorie a segmentului afectat cu ajutorul atelelor
 protejarea termica a accidentatului, deoarece este afectata functia

de termoreglare
 transportul, obligatoriu, la o unitate de specialitate (ortopedie).

Reguli pentru efectuarea imobilizarii provizorii în cazul fracturilor:
- initial, în toate cazurile de fractura, se executa imobilizarea manuala a
zonei respective: „salvatorul” îsi introduce simultan ambele mâini sub focarul de
fractura, de-o parte si de alta a acestuia, apoi accidentatul este asezat în pozitie
optima
- totdeauna se vor imobiliza si cele doua articulatii “de siguranta”: cea distala
si cea proximala fata de focarul de fractura
- atelele trebuie sa depaseasca cu 10-20 cm cele doua articulatii “de siguranta”
- atelele se acopera cu materiale moi (vata, fulare, prosoape, etc.)
- în marea majoritate a cazurilor, se folosesc doua atele, asezate perpendicular una
pe cealalta (pentru a preveni deplasarea laterala a fragmentelor osoase)
- prima atela montata este cea care sustine greutatea segmentului respective, apoi
“salvatorul” îsi retrage simultan ambele mâini de sub focarul de fractura (în
acest moment se termina imobilizarea manuala)
- toate spatiile goale dintre segmentele corporale si atela se umplu cu
materiale moi
- daca exista o deformare în unghi a osului fracturat: o atela se plaseaza de partea
concava, spatiul gol fiind umplut cu un rulou din materiale moi, iar a doua atela
se aseaza pe partea laterala a segmentului lezat
- fixarea atelelor: se face printr-o tehnica de bandajare (în spirala, sau câteva ture
circulare locale); se începe de la focarul de fractura, apoi se urca spre proximal,
în final se coboara spre distal
- imobilizarea se face în pozitia în care se afla osul fracturat.
Metode specifice de imobilizare provizorie a fracturilor, în functie
de segmentul traumatizat:
 Fracturi mandibulare: „prastie mentoniera”; tragerea a 2-3 ture
circulare de fasa, între mandibula si vertex.
 Fracturi claviculare: „cravata axilara”; bandaj Desault (utilizat numai
în cazul fracturilor fara deplasare); bandaj Watson-Jones.
 Fracturi costale: tehnica de bandajare circulara sau în spirala, de la
nivel axilar pâna la nivel ombilical.
 Fracturi la nivelul bratului (humerus): cu 2 atele, care trebuie
sa depaseasca proximal umarul si distal cotul.
 Fracturi la nivelul antebratului (radius, cubitus): cu 1 atela, care trebuie
sa depaseasca proximal cotul si distal articulatia pumnului; atela
pneumatica, confectionata din material cauciucat si dotata cu un sistem de
deschidere/închidere (fermoar) si o supapa de umflare/dezumflare.
 Fracturi la nivelul oaselor mâinii (carpiene, metacarpiene, falange): cu
1 atela, care trebuie sa depaseasca articulatia pumnului si vârful degetelor;
atela pneumatica.
 Fracturi la nivelul coapsei (femur): cu 2 atele, care trebuie sa
depaseasca proximal soldul si distal genunchiul. Deoarece accidentatul va
fi pozitionat în decubit dorsal, în cazul în care transportul la unitatea
sanitara de specialitate dureaza mai multe ore, se recomanda ca proximal
atela posterioara sa depaseasca umarul.
 Fracturi la nivelul oaselor gambei (tibie, peroneu): cu 2 atele, care
trebuie sa depaseasca proximal genunchiul si distal glezna; atela
pneumatica.
35.Șoc anafilactic – anafilaxia
Şocul anafilactic, numit şi anafilaxie, este cel mai sever şi mai

înspăimântător răspuns alergic. Anafilaxia este un răspuns al anticorpilor
imunoglobulinici la un număr mare de alergeni. Răspunsul este brusc, apărând în
secunde sau minute de la contactul cu un alergen. Reacţia anafilactică este
sistemică, nu se limitează la locul iritaţiei. Simptomul caracteristic este constricţia
căilor aeriene. Constricţia se asociază adesea cu şoc, situaţie în care se produce o
scădere bruscă a tensiunii sangvine ce determină puls rapid, precum şi slăbiciune,
paloare, confuzie mentală şi inconştienţă.
Anafilaxia necesită tratament imediat şi poate produce moartea dacă nu
este tratată rapid. O persoană care are iniţial doar o reacţie uşoară poate prezenta o
reacţie severă după o altă expunere. O persoană poate prezenta hipersensibilizare
în orice moment, indiferent că a fost sau nu sensibilizată anterior. Semnele şi
simptomele şocului anafilactic: constricţia căilor respiratorii, inclusiv edem glotic,
ceea ce duce la o respiraţie dificilă, şoc asociat cu o scădere severă a tensiunii
sangvine, puls rapid, urticarie şi dungi sub piele (angioedem), greaţă, vărsături sau
diaree, ameţeli, confuzie mentală, vorbire incoerentă sau anxietate extremă,
umflarea buzelor şi a limbii, încălzirea bruscă a pielii şi pruritul intens.
Cauzele declanşării şocului anafilactic:
Aproape orice alergen poate produce această reacţie. Anafilaxia survine mai
frecvent după înţepăturile anumitor insecte sau după injectarea intravenoasă a
numitor medicamente. Anumite alimente, cum ar fi arahidele, nucile şi scoicile, pot
declanşa, de asemenea, reacţii fatale. Polenurile determină rareori răspuns
anafilactic. Unii oameni au reacţii anafilactice cărora nu li se poate depista cauza.
Tratamentul şocului anafilactic.
Tratamentul standard pentru anafilaxie este injectarea de adrenalină
(epinefrină) într-un timp cât mai scurt. Aceasta deschide căile aeriene şi
ameliorează circulaţia sangvină. Resuscitarea cardio-pulmonară şi traheotomia de
urgenţă trebuie realizate uneori ca metode de salvare a vieţii.
Muşcături de şarpe veninos

Muşcătura şarpelui veninos are ca urmare inocularea în organismul uman de venin.
Toxicitatea acestui venin poate fi de la mică la foarte mare, funcţie de cantitatea
inoculată şi de specia din care face parte şarpele.
Etiologie
Muşcăturile de şarpe veninos includ oricare dintre muşcăturile următoarelor specii:
vipera, cobra, şarpele coral, şarpele de apă, diverse specii găsite la gradina
zoologică etc. Toţi şerpii vor muşca atunci când sunt atacaţi sau surprinşi.
Majoritatea de obicei evită prezenţa oamenilor şi îi muşcă în ultimă instanţă. Chiar
veninurile cu toxicitate redusă pot cauza reacţii alergice grave. Cele mai multe
decese apar la copii, la persoanele în vârstă şi la persoanele netratate sau
insuficient tratate.
Simptomatologie
Simptomele produse de veninul de şarpe variază în funcţie de mărime, specie,de
cantitatea şi toxicitatea veninului inoculat, de localizarea muşcăturii, de vârsta
victimei şi de problemele medicale pe care le are. Muşcătura este dureroasă. La 15-
30 minute, apare local un edem dur, dureros, hiperemic cu două înţepături
simetrice. După 6 ore edemul se extinde la tot membrul (de obicei muşcăturile sunt
localizate la nivelul membrelor) şi apar plăgi cianotice; după 12 ore apar pete
livide, flictene, escare, limfangită, iar după două zile leziunile regresează, dar se
pot şi suprainfecta. Persoana muşcată poate prezenta parestezii la nivelul degetelor
membrului afectat. Ca semne generale se descriu: anxietate, dureri toracice şi
musculare, febră, frison, transpiraţii, greaţă, vărsături, diaree, gură uscată sau,
dimpotrivă, sialoree cu gust metalic sau de cauciuc, tulburări de vedere, cefalee. În
cazuri grave se poate instala dispneea. După două zile pot apărea, în lipsa
tratamentului, hemoragii mucoase, purpură, anemie, necroză corticală renală,
anurie, colaps, comă, stop respirator.
Investigaţii:
Persoanele care acordă primul ajutor trebuie să determine dacă şarpele este veninos
şi ce specie reprezintă. Urmele muşcăturii pot sugera tipul şarpelui agresor, dar nu
oferă o identificare corecta: şerpii veninoşi pot lăsa una sau două urme mari de
dinţi, în timp ce şerpii neveninoşi lasă de obicei mai multe rânduri mici de dinţi
.Dacă veninul a fost inoculat se poate determina după simptome.
Tratament:
Tratamentul presupune repaus în poziţie orizontală, membrul lezat imobilizat lejer,
sub nivelul inimii, legarea porţiunii de membru afectat cu o bandă elastică lată,
care să permită circulaţia venoasă şi arterială a sângelui, dar să realizeze
compresiune limfatică. Inelele, ceasurile şi îmbrăcămintea strâmtă trebuie
îndepărtate din zona muşcăturii. Alcoolul şi cofeina sunt contraindicate. Garoul,
incizia sucţiunea şi crioterapia sunt contraindicate, putând fi chiar periculoase.
Administrarea de ser antivenin reprezintă cheia tratamentului şi, cu cât este injectat
mai rapid, cu atât este mai eficient. Serul antivenin neutralizează efectele toxice ale
veninului. Se administrează intravenos. Cel mai nou ser antivenin este obţinut din
fragmente purificate de anticorpi provenite de la oi, ser mult mai sigur decât cel
obţinut din ser de cal, care deseori produce boala serului (reacţie a sistemului imun
contra unei proteine străine). Se face profilaxia antitetanică şi tratament cu
antibiotice (după caz). Se tratează simptomatic pacientul. Dacă nu s-a inoculat
venin, se tratează ca o plaga obişnuită. Prognosticul depinde de vârsta victimei, de
starea de sănătate, de localizarea muşcăturii şi de cantitatea de venin inoculată.
Aproape toate persoanele supravieţuiesc dacă li se administrează cât mai rapid
cantitatea adecvată de ser antivenin.
Înţepături de insecte
Inocularea în organismul uman de venin prin muşcătură, de către anumite insecte
cum ar fi păianjeni, căpuşe, acarieni.
În cazul păianjenilor aproape toate speciile sunt veninoase. Din fericire, dinții celor
mai multe specii sunt prea scurți sau fragili pentru a pătrunde în piele. Cel puțin 60
de specii au fost implicate în mușcături la om, leziuni grave apărând doar în cazul a
două specii: văduva neagră și păianjenul maroniu. Deși tarantula este considerată
periculoasă, mușcăturile acesteia nu produc leziuni serioase. Căpușele pot fi
vectori pentru unul sau mai mulți agenți patogeni, fiind insecte parazite ce
populează suprafața corpului. Majoritatea se găsesc pe tegumentele mamiferelor
(sau în blana lor), pe pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor. Sunt paraziți
hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) și populează o singura gazdă timp de
câteva zile, dacă nu sunt îndepărtate. Cele mai multe cazuri apar primăvara și vara
(până târziu, spre toamnă). Mușcăturile lor sunt indolore (de aceea prezența lor nu
este simțită de către gazdă). O parte din căpușe nu transmit boli și nici nu
determina apariția unor probleme grave de sănătate gazdei. Altele însă, reprezintă
principalul vector al bolii Lyme (poartă aceasta bacterie în stomacurile lor) sau un
tip particular de meningoencefalită.
Infestația cu acarieni este frecventă și determină o dermatită, scabia și alte boli.
Leziunile țesuturilor din jurul mușcăturii variază ca gravitate.
Mușcăturile de insecte pot determină: durere acută cu caracter de înțepătură, uneori
cu caracter de parestezie la nivelul afectat sau de durere sub formă de crampe; grad
de rigiditate musculară în abdomen sau în umeri, spate sau torace; manifestările
asociate sunt agitație, anxietate, transpirație, cefalee, amețeala, erupție cutanată și
prurit, greață, vărsături, sialoree, slăbiciune, creșterea temperaturii zonei afectate.
În cazul păianjenilor măsura de prim ajutor este plasarea unui cub de gheață pe
zona afectată pentru a diminua durerea. Pentru durerile și spasmele provocate de
păianjenul Văduva neagră, se pot administra relaxante musculare și analgezice
opioide; în cazurile grave se poate administra ser antivenin. Pacienții mai mici de
16 ani și cei de peste 60 de ani, cu boală cardiovasculară sau hipertensiune
arterială, trebuie spitalizați. Pentru mușcătura păianjenului maroniu nu este
disponibil un ser antivenin; trebuie făcută frecția leziunilor ulcerative cu soluție de
iod pavidonă (iodofor cu mare putere de pătrundere în ţesuturi, care deşi este
inofensiv pentru acestea are acţiune bactericidă şi fungicidă prelungită) de trei ori
pe zi.
În cazul căpușelor trebuie îndepărtate cât mai curând posibil, cu ajutorul unei pense
curbate;pensa trebuie plasată paralel și cât mai aproape de piele pentru a prinde
căpușă cât mai ferm. Pensa trebuie trasă încet, dar sigur, direct din piele fără
răsucire. Părțile bucale ale căpușei care rămân în piele trebuie extrase cu grijă,
deoarece pot determina prelungirea inflamației. Multe dintre metodele populare de
extragere a căpușelor, cum ar fi aplicarea de alcool sau acetonă, extragerea cu
unghia sau aplicarea unui chibrit aprins sunt ineficiente și pot determina căpușa să-
și elimine saliva infectată în zona mușcăturii.
Infecțiile cu acarieni se tratează prin aplicarea unei creme cu permetrin sau a unei
soluții cu lindan. După aplicarea acestor creme, se utilizează timp de câteva zile o
cremă cu corticosteroizi, pentru a reduce pruritul; antihistaminicele pot fi, de
asemenea, asociate, spălarea lenjeriei de pat și de corp la temperaturi peste 60°;
igienă personală riguroasă.
36.Spalatura auriculara
Definitie: Reprezinta spalarea conductului auditiv extern prin introducerea
unui curent de lichid.
Scop: terapeutic
- Indepartarea secretiilor (puroi, cerumen)
- Indepartarea corpilor straini ajunsi in urechea externa
- Tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare: scaun, masa de tratamente, sorturi de cauciuc, musama,
aleza, prosop, tavita renala, seringa Guyon, vata, lichid de spalatura la 37⁰C,
solutie medicamentoasa, solutie bicarbonat de sodiu 1‰
a) Psihica: se explica tehnica si scopul acesteia si se cere acordul
pacientului
b) Fizica :
 In functie de caz, se instileaza urmatoarele solutii:
 Cerumen – solutie de bicarbonat de Na in glicerina 1/20, cu
24 h inainte, de 3 ori/zi
 Dop epidermic – solutie de acid salicilic 1% in ulei de
vaselina
 Corpi straini hidrofili (boabe de legume/cereale) – alcool
 Insecte vii – ulei de vaselina, glicerina sau se aplica un
tampon cu alcool cu efect narcotizant
 Se aseaza pacientul sezand pe scaun
 Se protejeaza pacientul cu sort si prosop
 Se aseaza tavita sub urechea pacientului, care va tine capul inclinat
spre tavita
Tehnica:
- Asistenta se spala pe maini si imbraca sortul de cauciuc
- Verifica temperatura lichidului de spalatura si incarca seringa Guyon
- Solicita pacientului sa deschida gura (conductul auditiv se largeste si continutul
patologic se indeparteaza mai usor)
- Trage pavilionul urechii in sus si inapoi cu mana stanga iar cu mana dreapta
injecteaza lichidul de spalatura spre peretele postero-superior si asteapta
evacuare
- La nevoie se repta operatie
- Se usuca conductul auditiv extern
- Medicul controleaza rezultatul spalaturii prin otoscopie
- Se introduce un tampon de vata in conduct
- Se aseaza pacientul in decubit dorsal 30-60 min
- Se examineaza lichidul de spalatura
Reorganizarea locului de munca: se arunca deseurile in locurile special

amenajate iar materialele refolosibile se spala, se dezinfecteaza si se
depoziteaza in locul special destinat pastrarii acestora
Notarea in FO: se noteaza tehnica si rezultatul spalaturii (corpi straini
extrasi, etc) Accidente: Datorita presiunii prea mari sau
temperaturii prea scazute/crescute a lichidului de spalatura, pot aparea:
varsaturi, ameteli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului
37.Spălătura oculară
Definitie:Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul
conjunctival.
Scop-terapeutic:
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
- pentru îndepărtarea corpilor străini
Pregatire materiale:
-comprese, tampoane de vată sterile
-seringa cu canula,undină sau alt recipient picurător
-solutia de spalatura(ser fiziologic,solutii sterile pregatite special in
farmacie,ambulate in flacoane de 10ml din material plastic de unica folosinta,etc)
-tavita renala
Pregatire pacient:
a)Psihic:
-se anunţă pacientul
-i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
b)Fizic:
-se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus;
-se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterile;
-se protejează cu un prosop în jurul gâtului;
-se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat
(susţinută de bolnav sau ajutor);
-dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal
sau lateral, cu capul aplecat înapoi:
Tehnica
Asistenta:
-se spală pe mâini; se dezinfectează;
-verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă
declanşează reflexul de închidere a pleoapelor);
-aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de
spălare;
-deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din
undină (sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând cornea;
-solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile;
-repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură
(când este cazul);
-îndepărtează tăviţa renală;
-ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca
eventualele mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să
nu traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
Ingrijiri ulterioare:
-usucă faţa pacientului;
-aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului;
-îndepărtează compresa de pe ochiul protejat;
-aşează pacientul în poziţie comodă;
Reorganizare,notare in FO:
- se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o
- aspectul lichidului de spălătură;
De evitat:
- infectarea ochiului sănătos prin lichidul de spălătură de la ochiul bolnav
38.Tehnica de spirometrie
 DEFINITIE: Spirometria este un test simplu, nedureros si foarte precis prin

care se apreciaza functia pulmonara a unei persoane.
 Spirometria este importanta pentru diagnosticul si monitorizarea unor

afectiuni cronice ale bronhiilor si plamânilor precum astmul,
BronhoPneumopatia Obstructiva Cronica (BPOC), emfizemul, fibroza
pulmonara. Spirometria este recomandata de ghidurile internationale si
nationale drept STANDARD DE AUR pentru diagnosticul
BronhoPneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC).
Aceasta se masoara prin intermediul a doi indicatori: nivelul debitului expirator
maxim instantaneu (PERF) si volumul expirator fortat intr-o secunda (FEV1).
PEFR se refera la cantitatea de aer expirata (suflata) cat de repede poate
pacientul.FEV1 masoara volumul de aer expirat (suflata) intr-o secunda.
Pe parcursul investigatiei, medicul specialist recomanda pacientului sa inspire
adanc, apoi sa sufle, cat de tare poate, intr-un tub conectat la un aparat de mici
dimensiuni, numit spirometru. Totodata, medicul va administra pacientului un
medicament care mentine deschise caile respiratorii pentru a se observa daca
medicamentul imbunatateste rezultatul testului.
 Testarea la sugari si copii:
-Spirometria poate fi realizata si copiilor cu varsta mai mare de 5-6 ani, daca
acestia urmeaza corect intructiunile medicului.
-In ultima perioada, spirometria este inlocuita de masurarea rezistentei sistemului
respirator - o alta metoda eficienta de a testa functia pulmonara a copiilor.
-Pe nasul copilului se aplica un clips, iar obrajii vor fi sprijiniti de mainile unui
adult.
-Copilul sa inspira si va expira prin intermediul unui instrument, atasat la nivelul
gurii, in timp ce specialistul va monitoriza/masura modificarile de presiune care
apar la nivelul gurii.
-Pe parcursul acestui test de analizare a functiei pulmonare, parintii pot contribui la
scaderea disconfortului copiilor si ii pot incuraja sa coopereze.
-Si copii mai mici de doi ani pot avea nevoie de investigatii la nivelul functiei
pulmonare. In aceasta situatie sunt necesare echipament si personal medical
special.
-Medicul ii va da copilului un anestezic usor pentru a dormi in timpul testului, apoi
copilului i se va pune o masca peste nas si gura si o vesta in jurul pieptului.
-Masca si vesta sunt conectate la un aparat care masoara functia pulmonara - acesta
impinge usor aerul in interiorul plamanilor prin masca.
-In urma expiratiei, vesta va strange usor pieptul copilului, aerul fiind impins in
plamani, apoi este masurat aerul expirat.
-La copii mai mici de 5 ani, medicii vor stabili diagnosticul pe baza semnelor,
simptomelor, a istoricului medical dar si a examenului fizic.
 Precautii:
-Pacientul trebui sa anunte medicul referitor la orice tratament medicamentos pe
care il urmeaza si sa il informeze despre orice afectiune medicala prezenta.
-Acesti factori pot afecta validitatea unor teste.
-De asemenea, medicul trebuie sa cunoasta istoricul medical si daca pacientul
fumeaza.
-Pacientul trebuie sa inteleaga si sa execute intocmai instructiunile implicate in
manevrele de respiratie.
-Din aceasta cauza, testele nu sunt intotdeauna recomandate copiilor cu varste
mici, care nu pot raspunde indicatiilor sau persoanelor care sufera de tulburari
psihice.
 Spirometria este contraindicata pacientilor aflati intr-una din
urmatoarele situatii:
- hemoptizie (expectoratia cu sange de la plamani sau bronhii);
- pneumotorax (aer liber sau gaz existent in cavitatea pleurala);
- atac de cord recent;
- angina pectorala;
- anevrism (abdominal, cranian sau toracic);
- predispozitie la tromboza (de exemplu, existenta unui cheag in vasele sangvine);
- recente interventii chirurgicale toracice sau abdominale;
- greata sau varsaturi.
Testul trebuie imediat finalizat in cazul in care pacientul manifesta diferite
simptome (dureri, junghiuri, etc.) la nivelul capului, pieptului, abdomenului in timp
ce procedura este in curs de desfasurare.
Rezultatele corecte ale spirometriei depind de respectarea de catre pacient a
instructiunilor de respiratie, in mod special, de disponibilitatea sa de a prelungi la
maxim efortul de respiratie fortata. De aceea, trebuie sa fie luata in considerare si
starea emotionala a pacientului.
 Ingrijire:
De regula, dupa spirometrie nu este necesara ingrijirea speciala. Ocazional,
pacientii pot ameti in timpul investigatiei, motiv pentru care trebuie lasati sa se
odihneasca. Nu se recomanda repetarea investigatiei daca vertijul nu dispare. In
cazuri rare, pacientul poate experimenta pneumotorax, hipertensiune intracraniana,
durere in piept sau tuse necontrolata.
 Rezultatele normale ale investigatiei:

Rezultatele spirometriei se bazeaza si pe informatii precum: vasta pacientului, sex
si inaltime. In cazul unui adult tanar, cu o stare buna de sanatate, se vor inregistra
urmatoarele valori FEV:
• FEV - 0.5 → 50 - 60% din FVC
• FEV - 1 → 75 - 85% din FVC
• FEV - 2 → 95% din FVC
• FEV - 3 → 97% din FVC
In general un rezultat pozitiv se incadreaza intre 80-100% din valorile normale.
Valorile anormale implica:
• disfunctie pulmonara usoara → 60 - 79%
• disfunctie pulmonara moderata → 40 - 59%
• disfunctie pulmonara severa → sub 40%
Indicatiile spirometriei:
– Detectarea prezentei sau absentei disfunctiei respiratorii sugerate prin examen
clinic (tuse cronica, productie crescuta de sputa si senzatia de lipsa brusca de aer)
si/sau radiografie pulmonara;
– Evaluarea functiei pulmonare la persoane peste 40 ani;
– Evaluarea unei boli pulmonare cunoscute;
– Evaluarea tratamentului administrat in afectiuni asociate cu tulburarea functiei
pulmonare;
– Evaluarea persoanelor care fumeaza sau sunt expuse noxelor profesionale si de
mediu;
– Evaluarea riscului unor interventii chirurgicale ce afecteaza functia pulmonara;
– Evaluarea starii generale de sanatate inaintea inceperii programelor ce implica
activitate fizica;
Inainte de efectuarea spirometriei:

– se înregistreaza datele pacientului (inaltime, greutate, varsta) pe baza carora se
calculeaza valorile spirometrice de referinta (prezise, normale) la care se
raporteaza cele masurate in cazul pacientului.
– se noteaza medicatia administrata inhalator (Ventolin, Berotec, Symbicort,
Seretide,Spiriva) sau oral (TheoSR, Teotard, Miofilin, Metoprolol).
– subiect stabil clinic, fara infectii de tract respirator.
– pentru testarea reversibilitatii se va opri medicatia inhalatorie astfel: Ventolin cu
2-4 ore, Spiriva cu 24-36 ore, Symbicort cu 12-24 ore, Teofilina cu 12 ore.
Se evita urmatoarele activitati:
– consumul de alcool , cu 4 ore inainte;
– mesele copioase, cu 2 ore inainte;
– fumatul, cu 1 ora inainte;
– exercitii fizice intense, cu 30 minute inainte;
– haine care impiedica expansiunea toracelui/abdomenului
Subiectul trebuie sa:
– stea asezat pe un scaun cu spatele drept, capul in extensie (aplecarea capului
inainte ingusteaza caile aeriene superioare) si cu nasul pensat cu o clema nazala;
– respire printr-o piesa bucala (buzele pacientului strans lipite pe tubul de carton)
conectata la sistemul de masurare;
– inspira si expira initial normal prin aparat;
– apoi inspira profund si expira puternic si cat mai rapid;
Riscuri si contraindicatii:
Spirometria este o procedura neinvaziva, sigura pentru majoritatea pacientilor.
Manevrele de inspir si expir fortate necesare pentru efectuarea spirometriei duc la
cresterea presiunilor intracraniene, intratoracice si intraabdominale, astfel existand
cateva contraindicatii de care medicul trebuie sa tina cont:
– hemoptizia si pneumotoraxul (sange, respectiv aer in cavitatea pleurala);
– bolile cardio-vasculare instabile: infarct miocardic recent, trombembolism
pulmonar recent, hipertensiune necontrolata;
– anevrisme (cerebrale, aortice);
– interventii chirurgicale abdominale, toracice si oftalmologice recente;
Complicatiile sunt rare si se datoreaza manevrelor ventilatorii fortate:

– lipotimie, datorita hiperventilatiei
– sincopa, datorita expirului fortat prelungit
– criza de bronhospasm declansata de expirul profund, la pacientii cu astm bronsic.
TEHNICA
Parametrii care pot fi evaluati prin spirometrie sunt:
– Volumul maxim expirat in prima secunda (VEMS sau FEV1) – cat aer poate sa
expire o persoana in prima secunda, dupa ce a efectuat o inspiratie cat mai
profunda posibil.
– Capacitatea vitala fortata (CVF) – cantitatea totala de aer pe care o persoana o
poate expira dupa ce a efectuat o inhalatie cat mai profunda posibil.
– Raportul VEMS/CVF (Indice Tiffneau) – cat din aerul total expirat poate fi dat
afara din plamani in prima secunda (altfel spus, cat de repede poate o persoana sa
isi goleasca plamanii de aer).
– PEF – fluxul maxim obtinut in urma unui expir maximal fortat (expresia fluxului
de aer in caile respiratorii mici).
– FEF 25, 50, 75 – fluxuri maximale obtinute cand a mai ramas in plaman 25%,
50%, 75% din CVF (utile pentru diagnosticul precoce al afectiunile obstructive
prin afectarea cailor respiratorii mici).
INTERPRETAREA REZULTATELOR
Interpretarea unui test de functionalitate pulmonara trebuie sa se faca in contextul
anamnezei si examenului clinic.
Parametrii spirometrici sunt considerati in limite normale daca:
– VEMS, CVF sunt 80-120% din valorile de referinta;
– VEMS/CV peste 70%
Anomaliile constatate sunt clasificate in sindrom obstructiv (debite anormal de
mici-Astm si BPOC), sindrom restrictiv (volume anormal de mici-fibroze
pulmonare) si sindrom mixt (asocierea lor).
39.TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA FEMEI
Definiţie – manopera prin care se realizează evacuarea vezicii urinare, cu ajutorul

unei sonde.
Obiectivele - Sondajul vezicii urinare are drept scop:

· evacuarea vezicii urinare în cazurile în care acest lucru nu se poate efectua
fiziologic
· în cazul unor intervenţii chirurgicale (în special pe micul bazin) sau explorări
endoscopice
· evacuarea produselor patologice (cheaguri sanguine, corpi străini)
· prevenirea complicatiilor la pacientii cu incontinenta urinara
· monitorizarea precisă a diurezei
Indicaţii :
· retentia acuta de urina
· intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, interventii chirurgicale de durata
· după explorarea instrumentală a vezicii urinareşi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
· după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
· cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie temporara)
· rupturi traumatice ale uretrei, pentru evitarea formării de căi false
· evacuarea produselor patologice (cheaguri sangvine, corpi străini)
· la bolnavii comatoşi
· la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de

timp:
· din oră in oră: la cazurile cu oligurie
· la 12 ore: cu măsurarea osmolaritaţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
· la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea
electroliţilor, fosfaţilor şi substanţelor toxice (in intoxicaţii), amilazelor urinare
(pancreatita)
Tehnica
Materiale necesare :
· sonde uretrale sterile de diverse tipuri şi dimensiuni
· mănuşi sterile
· comprese sterile şi soluţii antiseptice
· ulei de parafină sau glicerină sterile necesare pentru lubrefierea sondelor
· pungi sterile pentru colectarea urinii
· seringă şi ser fiziologic (20-30 ml) pentru umplerea balonului sondelor, dar şi
pentru controlul permeabilităţii sondei, spălături, aspirarea cheagurilor din vezica
urinară
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical
prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare

- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30 ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
b) NELATON: nu au balonaş de fixare - sunt mai rigide - folosite pentru sondajul
de scurtă durată sau in cazurile in care nu se reuşeşte cateterizarea cu sonde Foley
(ex: adenom de prostata)
c) SONDE CU MANDREN
- au in componenţă un mandren metalic
- pot crea căi false
- folosite mai rar
Condiţii de efectuare
· Sondajul vezicii urinare trebuie privit ca un act chirurgical, respectându-se
regulile de asepsie şi antisepsie
· Tipul de sondă şi grosimea ei se aleg în funcţie de uretra ce trebuie cateterizată,
sex, vârstă (adenom de prostată la bărbaţi)
· Manevra de introducere a sondei trebuie să fie executată cu blândeţe
· Golirea vezicii se face lent, progresiv pentru evitarea apariţiei
hemoragiei "ex vacuo”
· Poziţia bolnavului este în decubit dorsal
EFECTUAREA TEHNICII
- poziţia este pe masa ginecologică sau în decubit dorsal cu membrele inferioare
flectate şi desfăcute
- cu mâna stângă se desfac labiile şi se dezinfectează vulva şi meatul urinar
- se introduce sonda în meat şi se împinge cu blândeţe până ajunge în vezica
urinară
Uneori meatul urinar se poate deschide pe peretele vaginal anterior ceea ce
necesită introducerea unei valve înguste pentru a putea efectua cateterizarea
meatului urinar.
Sondajul vezicii urinare se poate efectua si pentru evacuarea urinii din vezica
urinară şi scoaterea imediată a sondei sau cu lăsarea temporară a sondei în vezica
urinară.
Rezultate - cateterizarea uretrei permite evacuarea vezicii urinare (globul vezical

este dureros pentru bolnav), permite monitorizarea diurezei bolnavului în scopul
unei reechilibrări corecte şi urmărirea funcţiei renale.
Incidente, accidente
· sonda nu mai progresează de la un anumit nivel datorită unor stricturi uretrale,
adenom de prostată sau creearea unei căi false (vine sânge pe sondă). În cazul
stricturilor se cateterizează uretra cu bujii filiforme sau se face puncţia
suprapubiană a vezicii urinare. În adenomul de prostată se încearcă cateterizarea cu
o sondă Tieman subţire sau puncţie suprapubiană.
· sângerarea uretrei în timpul manevrelor de introducere a sondei arată formarea
unor căi false. Se va încerca cateterizarea cu o sondă mai groasă, cu blândeţe sau
puncţia vezicii urinare
· hemoragia "ex vacuo” la sfârşitul golirii vezicii urinare; se evită golind lent
vezica urinară
· frisoanele, febra se datorează infecţiei urinare şi necesită tratament antibiotic în
funcţie de sensibilitatea germenilor
40.TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA BARBATI

Definiţie – manopera prin care se realizează evacuarea vezicii urinare, cu ajutorul
unei sonde.
Obiectivele - Sondajul vezicii urinare are drept scop:

· evacuarea vezicii urinare în cazurile în care acest lucru nu se poate efectua
fiziologic
· în cazul unor intervenţii chirurgicale (în special pe micul bazin) sau explorări
endoscopice
· evacuarea produselor patologice (cheaguri sanguine, corpi străini)
· prevenirea complicatiilor la pacientii cu incontinenta urinara
· monitorizarea precisă a diurezei
Indicaţii :
· retentia acuta de urina
· intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, interventii chirurgicale de durata
· după explorarea instrumentală a vezicii urinareşi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
· după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
· cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie temporara)
· rupturi traumatice ale uretrei, pentru evitarea formării de căi false
· evacuarea produselor patologice (cheaguri sangvine, corpi străini)
· la bolnavii comatoşi
· la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de

timp:
· din oră in oră: la cazurile cu oligurie
· la 12 ore: cu măsurarea osmolaritaţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
· la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea
electroliţilor, fosfaţilor şi substanţelor toxice (in intoxicaţii), amilazelor urinare
(pancreatita)
Tehnica
Materiale necesare :
· sonde uretrale sterile de diverse tipuri şi dimensiuni
· mănuşi sterile
· comprese sterile şi soluţii antiseptice
· ulei de parafină sau glicerină sterile necesare pentru lubrefierea sondelor
· pungi sterile pentru colectarea urinii
· seringă şi ser fiziologic (20-30 ml) pentru umplerea balonului sondelor, dar şi
pentru controlul permeabilităţii sondei, spălături, aspirarea cheagurilor din vezica
urinară
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical
prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30 ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
b) NELATON: nu au balonaş de fixare - sunt mai rigide - folosite pentru sondajul
de scurtă durată sau in cazurile in care nu se reuşeşte cateterizarea cu sonde Foley
(ex: adenom de prostata)
c) SONDE CU MANDREN
- au in componenţă un mandren metalic
- pot crea căi false
- folosite mai rar
Condiţii de efectuare
· Sondajul vezicii urinare trebuie privit ca un act chirurgical, respectându-se
regulile de asepsie şi antisepsie
· Tipul de sondă şi grosimea ei se aleg în funcţie de uretra ce trebuie cateterizată,
sex, vârstă (adenom de prostată la bărbaţi)
· Manevra de introducere a sondei trebuie să fie executată cu blândeţe
· Golirea vezicii se face lent, progresiv pentru evitarea apariţiei hemoragiei "ex
vacuo”
· Poziţia bolnavului este în decubit dorsal
2 Tehnică La bărbat
- se decalotează glandul, se spală şi se dezinfectează glandul şi meatul urinar
- se lubrefiază sonda
- se introduce în meatul urinar, cu blândeţe, penisul fiind ţinut cu mâna stângă la
zenit pentru a elimina una dintre curburile uretrei. Când sonda ajunge la bulbul
uretrei, penisul se basculează în jos spre coapse, apoi se impinge sonda până
ajunge în vezica urinara şi vine urină 34
- se umflă balonaşul sondei şi se trage sonda cat permite
- se evacuează urina lent, eventual cu pensarea sondei (după evacuarea a 150 – 200
ml) pentru 1 – 2 minute.
41.Oxigenoterapia
LEGENDA: Prescurtarea O este Oxigen
Scop: Asigurarea unei cantitati corespunzatoare de O la tesuturi prin

combaterea hipoxiei determinata de:
- Scaderea O(oxigen) alveolar
- Diminuarea hemoglobinei
- Tulburari in sistemul circulator
- Probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara
Surse de oxigen:
- statie centrala de O
- Microstatie
- Butelie de O
Metode de administrare a oxigenului:

Nr.crt. Metoda Caracteristici
1 Sonda nazala - Cea mai utilizata metoda
- Permite adm O in conc. de 25-45%
- Poate fi utilizata pe termen lung
- Nu se utilizeaza la pacientii cu afectiuni ale
mucoasei nazale
2 Masca - Permite adm O in conc. de 40-60%

(cu/fara - Este incomoda datorita sistemului de
reinhalarea prindere si etanseizare
aerului - Accentueaza starea de anxietate in special la
expirat) copii
- Poate cauza iritatia tegumentelor fetei
- Nu se utilizeaza la pacientii cu arsuri la
nivelul fetei
3 Ochelari - Sunt prevazuti cu 2 sonde care se introduc in

pentru O ambele nari
- Se utilizeaza la copii si pacienti agitati
- Sunt mai bine tolerati de pacienti
4 Cortul de O - Frecvent utilizat la copii

- Conc. O nu poate depasi 50%
- Are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se
incalzeste si se supraincarca cu vapori
datorita faptului ca pacientul inspira si
expira in acelasi mediu
- O introdus in cort nu va fi umidificat, ci
trecut prin instalatii de racire
- In cort se pot monta instalatii de racire
- Copiii vor fi supravegheati permanent
pentru a nu disloca cortul
Echipamente necesare: sursa de O, umidificator (recipient pentru

barbotarea O, continand apa sterila), sonda nazala, cateter,
sonda/masca/ochelari/cort, leucoplast pentru fixarea sondei
Interventiile asistentei medicale:

 Pregateste psihic pacientul, asigurandu-l de luarea tuturor masurilor
de precautie
 Aseaza pacientul in pozitie semisezand, care favorizeaza expansiunea
pulmonara
 Asambleaza echipamentul
 Dezobstrueaza caile respiratorii
 Masoara lungimea sondei pe obraz, de la nara la tragus
 Umecteaza sonda cu apa sterila pentru facilitarea insertiei si
prevenirea lezarii mucoasei
 Introduce sonda in nara si o fixeaza pe obraz cu leucoplast
 Daca se utilizeaza masca, aceasta se va aseza acoperind nasul si gura
pacientului si se va fixa cu o curea in jurul capului
 Se fixeaza debitul de adm. a O, in functie de prescriptia medicului
 Se apreciaza raspunsul terapeutic al adm. O (culoare tegumente,
masurarea respiratiei si a pulsului)
 Se supravegheaza pacientul pentru depistarea semnelor de toxicitate
sau de aparitie a unor complicatii
 Se supravegheaza echipamentul de adm a O (debit, presiune)
 Acorda suport psihic in timpul administrarii si combate orice cauza de
disconfort
 Mobilizeaza periodic sonda
 Se scoate sonda 1 data/zi si se introduce in cealalta nara
 Curata echipamentul dupa terminarea tehnicii
Incidente/accidente:
Cauza determinanta Accidente

Recipientul pt barbotare se Asfixierea pacientului (lichidul este impins
rastoarna de catre O in caile respiratorii)
Utilizare prelungita, in conc. Iritarea locala a mucoasei
mare sau presiune ridicata Congestie si edem alveolar
Hemoragie intraalveolara
Atelectazie
Patrunderea gazului in Distensie abdominala
esofag
42.Terapia cu aerosoli
Definitie: Reprezinta introducerea medicamentelor in caile respiratorii

inferioare prin intermediul aerosolilor, pentru a se obtine un efect topic sau
sistemic.
Scop: terapeutic
- Dezinfectia, decongestionarea mucoasei cailor respiratorii
- Fluidificarea sputei, expectoratie
- bronhodilatatie
Materiale necesare: nebulizator, medicament, solutie de dilutie, seringa
pentru tragerea substantei medicamentoase
a) Psihica: se explica tehnica si necesitatea acesteia, se cere acordul
b) Fizica: se aseaza pacientul in pozitie sezand si se invita sa isi sufle nasul
Tehnica:
 Asistenta se spala pe maini
 Inchide ferestrele
 se conecteaza aparatul de aerosoli la sursa de curent
 se introduce solutia medicamentoasa in recipientul special al aparatului
de aerosoli (daca medicatia nu este ambalata sub forma unei doze se va
masura corect cantitatea acesteia si se va dilua cu ser fiziologic)
 se ataseaza capacul la recipientul in care a fost pusa solutia
medicamentoasa
 se introduce unul dintre capetele tubului de alimentare la recipientul
aparatului de aerosoli si celalalt la unitatea acestuia, se selecteaza fie
piesa bucala fie masca si se porneste aparatul. Ar trebui sa se poata
observa cum sunt eliberate pulberi fine din piesa bucala a
nebulizatorului. Daca nu se intampla acest lucru trebuie verificate din
nou conexiunile si cantitatea de medicament.
 piesa bucala a aparatului se va tine intre dinti, cu buzele de jur
imprejurul ei si se va respira normal pe gura, nu pe nas
 ritmul respiratiei va fi normal nu accelerat pentru ca medicamentul sa
fie distribuit uniform in plamani
 Supravegheaza pacientul
 tratamentul se va face complet, iar apoi se va opri compresorul
nebulizatorului

- Fereste pacientul de curentii de aer
- Pacientul ramane in incapere 15-30 min
Reorganizarea locului de munca: deseurile se arunca in locurile speciale

de colectare iar nebulizatorul se dezinfecteaza (poate deveni sursa de
contaminare a cailor respiratorii daca nu se sterilizeaza)
43.Pregatirea pacientului pentru explorarea radiologica

a organelor toracice
(radioscopie, radiografie, bronhografie, tomografie)
Scop: studierea morfologiei si functionalitatii plamanilor, a modificarilor de

volum/forma ale inimii, in vederea stabilirii diagnosticului (tumori pulmonare,
atelectazii, modificari topografice si de calibru ale bronhiilor)
a) Fizica:
 Se dezbraca complet regiunea toracica; parul lung se leaga in
crestetul capului
 Se indeparteaza obiectele radioopace
 Se aseaza pacientul in pozitie ortostatica cu mainile pe solduri si
coatele aduse inainte fara a ridica umerii, in spatele ecranului, cu
pieptul apropiat de ecran sau de caseta cu film
 Cand pozitia verticala este contraindicata, se aseaza pacientul
sezand sau in decubit
 In timpul examenului radiologic se ajuta pacientul sa ia pozitiile
cerute de medic
 Sugarii si copii mici se fizeaza prin infasare pe un suport de
scanduri sau se suspenda in hamuri pentru a nu se iradia persoana
care l-ar sustine
b) Psihica:
 Se explica tehnica, conditiile de examinare (camera de
semiobscuritate)
 se cere acordul
 Se conduce pacientul la serviciul de radiologie
 Se explica pacientului cum trebuie sa se comporte in timpul
examinarii (va efectua cateva miscari de respiratie iar radiografia
se va face in apnee, dupa o respiratie profunda)
Ingrijirea pacientului dupa examinare:
 Se imbraca pacientul si se conduce la pat
 Se noteaza in FO data si examenul radiologic efectuat
44.CLISMA EVACUATORIE
Clisma reprezintă o varietate de tubaj digestiv, prin care se introduc în intestinul
gros (anus, rect şi mai departe în colon) diferite lichide în scop:
1. Evacuator:
 evacuarea conţinutului intestinului gros,
 pregătirea pacientului pentru intervenţii chirurgicale sau diverse examinări,
paraclinice (rectoscopie, irigoscopie);
2. Terapeutic:
 introducere unor medicamente,
 alimentarea sau hidratarea pacientului.
Pregătirea clismei:
 se verifică temperatura apei sau a lichidului de clismă (spre exemplu o
soluţie medicamentoasă);
 se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul acestuia;
 se toarnă lichidul de clismă în irigator până ce se umple;
 se fixează irigatorul pe stativ;
 se deschide robinetul irigatorului şi se evacuează aerul lăsând să curgă prin
canulă prima coloană de apă, după care robinetul sau clema se închide;
 se lubrifiază canula cu glicerină sau un alt lubrifiant pus pe o compresă de
tifon;
 pe patul pe care se aşează bolnavul se aşterne o muşama pentru protecţie.
Efectuarea clismei:
 persoana care efectuează clisma sau ajutorul său, începe clisma după ce se
spală pe mâini, se dezinfectează şi îşi îmbracă mănuşile de protecţie;
 cel căruia i se efectuează clisma se poate aşeza:
- în decubit lateral stâng (culcat pe stânga) cu membrul inferior stâng întins,
iar cel drept flectat;
- în poziţie genu-pectorală (culcat pe coate şi genunchi);
- dacă bolnavul este slăbit, poate fi aşezat în decubit dorsal (culcat pe spate).
 evidenţierea orificiului anal se face prin îndepărtarea feselor cu mâna stângă;

 se introduce canula prin anus în rect cu mâna activă, cu vârful îndreptat
înainte (în direcţia vezicii urinare);
 după ce vârful canulei a trecut prin sfincterul anal, se modifică direcţia

canulei ridicând extremitatea externă şi îndreptând vârful în axul ampulei
rectale, apoi aceasta se introduce pe o distanţă de aproximativ 10-12 cm;
 când canula întâmpină rezistenţă, se retrage câţiva cm sau se dă drumul apei
din irigator, manevră care poate permite înaintarea canulei atât prin
întinderea şi lărgirea rectului, cât şi prin dizolvarea şi dislocarea materiilor
fecale;
 se deschide robinetul, clema sau pensa care opreşte scurgerea lichidului din
irigator şi se reglează viteza de scurgere prin ridicarea irigatorului la
aproximativ 50 cm deasupra pacientului;
 în timp ce lichidul de clismă se scurge din irigator, pacientul respiră adânc şi
îşi relaxează musculatura abdominală, încercând să reţină soluţia
aproximativ 10-15 minute;
 când se bănuieşte că în faţa canulei se aşează schibale ("dopuri" de materii
fecale întărite), se va ridica irigatorul care va duce la creşterea presiunii de
scurgere, restabilind curgerea normală;
 când apar dureri (crampe intestinale), se opreşte curentul de apă câteva
minute până ce musculatura colonului se relaxează şi cedează durerile;
 se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul
 tubului de scurgere, pentru a evita pătrunderea aerului în intestin;
 se extrage canula din rect şi se aşează într-o pungă etanşă, tăviţa renală sau
în rezervorul irigatorului; pentru a uşura pătrunderea apei la o adâncime mai
mare, pacientul îşi schimbă poziţia din decubit lateral stâng, în decubit drept
apoi in decubit dorsal.

Subiecte Examenul Oral Amg Iii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Examenul Oral Amg Iii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUBIECTE EXAMEN ORAL AMG III

Definitie: Perfuzia IV reprezinta introducerea pe cale parenterala, picatura

Materiale necesare: perna pentru antebrat, musama, aleza, tavita renala,

INGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI

Materiale necesare Materialele se pregatesc in functie de scop

 venele de la plica cotului(cefalica si bazilica)unde se formeaza u

Tehnica  spalarea mainilor si dezinfectia,imbracarea manusilor

Ingrijiri post tehnica  se face toaleta locală a tegumentului

Accidente Intervenţiile asistentei

Hematom (prin infiltrarea sângelui - se retrage acul şi se comprimă

Străpungerea venei (perforarea - se retrage acul în lumenul venei

4.Recoltarea exudatului faringian

Definitie: Exudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces

Materiale necesare: masca de tifon, spatula linguala, eprubeta cu tampon

5.Recoltarea sangelui venos pentru biochimie

Scop: Explorator : recoltarea sangelui pt.examene de laborator

Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se formeaza

Ingrijirea ulterioara a pacientului: se face toaleta locala a tegumentului; se

Pregatirea produsului pentru laborator: Se noteaza pe eticheta vacutainerului

Reorganizarea locului de munca: materialele refolosibile se pun la locul lor si

6.Recoltarea sangelui venos pentru VSH

<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h

50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h

Locul punctiei: venele de la plica cotului (bazilica si cefalica), unde se formeaza

7.Recoltarea sangelui venos pentru HLG completa

8. Recoltarea sangelui venos pentru INR

Definitie: Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o

9.RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE

Pentru examen citobacteriologic si cultura din secretia vaginala:

Pentru examenul citobacteriologic si cultura din secretia de col:

10.RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE

Definitie: Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se

Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

Recoltarea sputei prin spălătură bronşică

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

11.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)

3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.

4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

DEFINITIE:Insulina este secretata de celulele beta, ale insulelor Langerhans ale

DUPA DINAMICA ACTIUNII SE CLASIFICA IN:

Interventiile asistentei, reguli de respectat pentru administrarea insulinei:

Pentru administrarea antidiabeticelor orale asistenta :

13.TEHNICA ADMINISTRARII CORTIZONULUI

Reguli de administrare a cortizonului:

a)prelevarea fără sondaj:

c) prelevarea pe sonda urinară à demeure

Dacă diureza este scăzută:

d) prelevarea prin sondaj interimitent:

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

15.TEHNICA RECOLTARII PENTRU EXAMEN DE

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Principalii corpi azotati ai urinii:

Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:

- glicozuria (diabetul zaharat, diabetul renal).

Solutii administrate: solutii izotone usor resorbabile, cu densitate mica

Resorbtia : foarte lenta.

17.Administrarea medicamentelor pe cale orala