Caracteristicile desenului omuletului

Caracteristicile desenului omuleţului

Dinţii, degetele de la mâini şi de la picioare, desenate deosebit de ascuţite, indică agresivitateşi
tendinţa la ”acting out”. Braţele foarte lungi în desenul propriei persoane arată refuzarea
celorlalţi, închiderea în sine, nevoia de a se întoarce în sine; acelaşi lucru la alte persoane indică
persoane care respinge copilul sau sunt reprezentate ca înfricoşătoare de către copil. Braţele
extrem de lungi care apar între 2 persoane desemnează rivalizarea dintre cele 2 persoane. Figurile
haşurate sau foarte dens umbrite (întunecate), arată prezenţa problemelor emoţionale. Când
această caracteristică apare pe o porţiune specifică de corp exprimă o angoasă fixată simbolic pe
acest segment corporal. Haşurarea puternică poate conecta şi membrii familiei care sunt într-o
interacţiune foarte puternică, dacă se centrează pe o persoană sau un obiect atunci persoana sau
obiectul respectiv indică katexis, angoasele legate de ea. La propria persoană lăsarea goală a feţei
sugerează stimă de sine scăzută.

Familie rreprezentată cu mulţi membrii de familie găsim la copiii cu evoluţie şcolară bună şi
percepţia pozitivă a sinelui. Înălţimile membrilor familiei raportate între ele este un indicativ
pentru importanţa subiectivă sau efectul psihologic al acestora asupra subiectului (înălţimea mai
mare merge cu importanţă mai mare). Dacă copilul se reprezintă pe sine în mod disproporţionat
de mic faţă de ceilalţi membrii ai familiei, pune pe hârtie sentimentul de stimă de sină scăzută,
autoevaluarea negativă. Dacă însă se desenează mai mare cu asta trădează nu numai
autoevaluarea sa (în caz de supradimensionare disproporţionată), dar şi agresivitate.

Atunci când figura propriei persoane seamănă cu celelte figuri (haine, direcţii, expresii faciale,
indicatoare de formă) copilul cu aceasta arată importanţa celeilate persoane, identificarea cu ea
(pe care le însoţesc şi desenele mamă-copil deja amintite).
Dacă propria figură o situează pe hârtie mai sus ca pe a celorlaţi prin asta indică dorinţa de
dominare sau nevoia sporită de atenţie. Dacă altă persoană e desenată mai sus, aceasta reprezintă
dominanţa acelei persoane. Omitere unor membrii ai familiei indică probleme emoţionale; în
unele cazuri concrete arată agresivitatea interzisă orientatea către persoana nereprezentată (se
poate observa adesea la fraţii noi-născuţi). Omiterea propriei persoane din desen indică stimă de
sine scăzută, imagine de sine negativă, poziţia periferică a copilului în familie.

Atunci copilul reprezintă fiecare membru al familiei sub formă de omuleţ din bastonaşe, este
important să aflăm dacă la cerere completează desenul. Dacă da, atunci probabil de fond este
anxietatea de examinare, dacă nu, ne putem gândi la regresie ca mecanism de defensă (să luăm
însă în calcul, că omuleţ din beţigaşe poate apare şi în cazul unui QI scăzut). Dacă numai câte o
persoană este reprezentată ca omuleţ din beţigaşe, acesta este un indicator nespecific al
problemelor emoţionale, iar în mod specific poate sugera în legătură cu persoana respectivă,
anxietate, defensă, încăpăţânare, relaţie emoţională săracă.

Figurile ne-naturale (robot, trasături animalice), indică o slăbiciune în controlul realităţii,

reprezentarea formelor bizare, la copiii mai mari şi adolescenţi poate sugera tulburări de gândire,
posibilitatea psihozei.

Interpretarea aşezării şi a distanţei spaţiale

Desenarea propriei figuri aproape de alta arată că, copilul iubeşte membrul de familie respectiv,
ar dori să fie mai aproape de ea, sau are nevoie de mai multă atenţie din partea ei (la adolescenţi
această proiecţie funcţionează mai puţin). Când copilul se desenează aproape de părinte, arată cu
aceasta nevoia de atenţie şi acceptare, precum şi identificarea cu părintele respectiv; în mod
contrar, distanţa reprezintă izolarea şi respingerea. Orice obstacol fizic prezent între propria
figură şi mamă, reprezintă distanţa psihologică faţă de mamă.

Figurile mărite (de ex. aşezate pe cutii) indică rivalizare, dorinţa de dominare. Dacă se desenează
pe sine mai mare deseori îşi poate exprima dorinţa că vrea să fie mai în vârstă.

Dacă ceilalţi membrii ai familiei sunt într-un grup, dar propria persoană este mai departe de grup,
atunci copilul se percepe ca şi cum nu face parte din grup, că este lăsat pe dinafară din treaba
„comună”; poate fi însoţită de izolare emoţională cu lipsa de autoacceptare, cu sentimentul
respingerii de către familie, abilităţi sociale nedezvoltate. Copilul desenat între cei 2 părinţi
sugerează hiperprotecţie sau nevoia de mai multă atenţie parentală. Lipsa interacţiunilor (figurile
nu sunt întoarse faţă în faţă, figurile sunt aşezate lateral sau spate în spate, persoane care au
interacţiuni izolate), indică comunicarea săracă din familie. Când părinţii nu interacţionează cu
alte personaje, copilul poate resimţi respingere din partea părinţilor. Întoarcerea (cu spatele sau
lateral) a propriei figuri arată probleme de integrare familială, sentimentul respingeriisau nevoia
de atenţie. Ordinea de desenare a membrilor familiei în general respectă ordinea vârstei, unde
dimensiunea oamenilor creşte cu vârsta; ordinea care diferă de aceasta arată importanţa relativă
persoanei respective.

Stil, indicatori de formă

Începând cu vârsta de aproximativ 6 ani, un desen foarte asimetric sugerează impulsivitate, prea
multe detalii sau perseverarea obiectelor, obsesivitate, nesiguranţă, împreună cu un cap desenat
neobişnuit de mare arată intelectualizarea ca mecanism de defensă preferenţial. Ştergerea cu
radiera reprezintă ambivalenţa în legătură cu persona respectivă, conflictualitatea.

Compartimentalizarea - reprezintă
despărţirea membrilor familiei pe
lungimea totală paginii, cu linii drepte, de
ex. în cutii, desenarea în pătrate,
dreptunghiuri (figura nr. 3).
Conform observaţiilor lui Burns şi
Kaufmann (1972), arată nevoia copilului
să se retragă, să se limiteze pe sine şi
emoţiile sale de ceilalţi din familie (izolare
socială, iubirea nu pote fi manifestată
deschis). Poate arăta sentiment de
respingere, frica de alţi membrii de
familie sau lipsa comunicării deschise.
Dacă pe lângă compartimentalizare
fiecare membru de familie desfăşoară o
activitate în desen, arată lipsa de coeziune a acelei familii, laxitatea apartanenţei familiale. Când
copilul delimitează de jur împrejur 2 sau mai multe persoane, cu aceasta exprimă mai ales că este
intens preocupat de intensitatea interacţiunii dintre persoanele reprezentate. Este rară, dar foarte
marcantă compartimentalizarea prin îndoirea foii de hârtie; apare în angoasa gravă, probleme
emoţionale acute. Burns şi Kaufmann (1972) au găsit incidenţa compartimentalizării în
populaţiile clinice de copii de 20,8%, compartimentalizarea realizată prin îndoirea paginii de
hârtie ce 2, 1%.

La apariţia încapsulării, copilul

delimitează câţiva (dar nu pe toţi membrii
familiei), de jur împrejur cu marginile
unui obiect (de ex. cu o coardă de sărit,
avion, maşină, care nu se întind pe toată
lungimea paginii (figur nr. 4). Acest
element de stil apare în desenele copiilor
care se luptă cu probleme emoţionale şi
reprezintă dorinţa de a izola, îndepărta
persoana reprezentată. Dacă înconjoară
astfel 2 persoane reprezintă relaţia
strânsă dintre cele persoane; indicenţa
apariţiei la populaţia deja amintită după
Burns şi Kaufmann (1972) este de 13%.
Delimitarea părţii superioare a hârtiei mai mult decât cu o linie întinsă pe toată lăţimea paginii
chiar şi atunci când are loc printr-un nor sau prin alt obiect, apare în angoasă acută, anxietate
difuză.

Acelaşi lucru în partea de jos a paginii (figura nr. 5)

apare în desenul acelor copii care în trăiesc în familii
aflate în situaţii dificile, instabile, nesigure unde devine
deosebit de importantă siguranţa, nevoia de stabilitate.
O semnificaţie asemănătoare o are şi linis solului
haşurată cu linii care se încrucişează; cu cât este mai
lată banda haşurată şi cu cât e mai intensă haşurarea
cu atât mai gravă este perturbarea.

Personajele
subliniate
(fig. nr.6, subliniate cu cel puţin 2 linii sau în mod
repetat), indică relaţia nesigură, instabilă între copil şi
persoana respectivă reprezentată. După Burns şi
Kaufmann (1972) incidenţa de apariţie a delimitării
superioare este 4,2%, a delimitării inferioare de
12%, a persoanelor subliniate de 9,9%.
Reprezentarea marginală a tuturor
personajelor, dacă se găsesc pe o singură margine a
foii semnifică retragerea din lucrurile comune,
respectiv îngustarea, sărăcirea emoţională sau
dependenţa (poate apare însă şi la QI scăzut sau în cazul problemelor de coordonare motorie.
Atunci când copilul desenează pe cineva pe spatele foii, atunci (de cele mai multe ori indirect)
putem bănui conflict în relaţia cu persoana respectivă; acelaşi lucru la propria persoană apare la
copiii retraşi, rejetaţi de către familie.
O formă mai fină, latentă a rejetului, dar cu semnificaţie similară este dacă subiectul stă mult şi se
holbează la pagină fără să deseneze.
 Sindromul „X” (figura nr. 7) reprezintă liniile care se
încrucişează într-un obiect şi sunt accentuate (umbrite
sau întărite), atunci când obiectul este conectat de
cineva (de ex. picioarele mesei de călcat care aparţin de
mamă). Semnificaţia este conflictul dintre putere-
contraputere, un Eu puternic (én), nevoia crescută de
conştiinţă. Deseori copilul marchează acele persoane
pe desen, cu care are o relaţie puternic ambivalentă.

Atunci când copilul începe să deseneze ceva, apoi

întrerupe desenul inceput şi desenează altul în loc,
poate trăda după caz un grad crescut de teamă faţă de conţinutul sau dinamica primului desen (în
locul originalului face un desen mai sigur din punct de vedere psihologic).

Familia animală în mişcare

Familia animală în mişcare (Animal Kinetic Family Drawing, AKFD) a fost propusă de Jones
(1985) motivând că animalele sunt simboluri ale impulsurilor inconştiente, ale proiecţiilor şi
oglindesc emoţiile reale inconştiente ale copilului despre familia sa. Din punctul de vedere al
autorului familia de animale în mişcare este o sarcină mai neutră ca desenul familiei în mişcare,
de aceea activează mai puţin mecanismele de defensă. Animalul este un element des întâlnit şi în
alte răspunsuri proiective ale copiilor (desen liber, testul Rorschach, etc.).
Despre metodă există puţină literatură de specialitate, despre desenele animalelor şi interpretarea
familiei de animale există mai multe studii (Schwartz, Rosenberg, 1955; Brem- Gräser, 1957; Kos,
Bierman, 1973; Avé-Lallemant, 1976; Gmelin, 1978; Hárdi, 1991). Din practica nostră am văzut că
tehnica este folositoare, de aceea o vom prezenta pe scurt (fără a face cunoscută simbolistica
animală). Instructajul este următorul: „desenează o familie de animale în aşa fel ca fiecare animal
să facă ceva, vre-o activitate. Desenează animale întregi. Deci fiecare animal să facă ceva, să aibă
vre-o activitate” („Draw a picture of a family of animals, doing something. Try to draw whole
animals, not cartoons or stick animals. Remember, make every animal doing something- some
kind of action”, 189). După terminarea desenului, copilul trebuie întrebat cine sunt membrii
familiei de animale, câţi ani au, şi dacă copilul ar fi un pui pe desen, atunci ce animal ar fi. Jones
(1985) a comparat desenele copiilor de 6-10 ani (copiii părinţilor divorţaţi versus copii care
trăiesc în familii complete) DFM şi DFAM (KFD şi AKFD). Pe lotul lui cu un număr mic (n= 38)
nu a găsit diferenţe semnificative statistic, însă a identificat câteva patternuri relevante clinic. De
ex. este interesant că în timp ce 40% din copiii părinţilor divorţaţi au desenat animale diferite în
DFA, la grupul de control animalel diferite au fost doar de 5%. Combinarea mai mltor specii de
animale a exprimat sentimentul copiilor că familia nu este unitară, nu este coezivă.