Pantelimon Sorin

Facultate de Psihologie și Științele Educației

Grupa 4

Testul Familiei

Desenul pare să fie făcut din linii scurte și gesturi puțin ample, ceea ar trăda o relativă
atitudine inhibitorie. Spun relativ pentru că, în raport cu spațiul rămas liber, partea desenată
ocupă un spațiu mediu și este foarte proporțional dozată, lucru care ar traduce un echilibru
interior între excitație și inhibiție. Chiar și așa, liniile scurte scurte din care sunt compuse
corpurile personajelor și scheletul bradului, alături de conturul colorat, care se adaugă peste
aceste linii ca o îmbrăcăminte ce umple, par să sugereze o forță vitală atent cheltuită dintr-o
resursă limitată. Nimic nu este prea expansiv și niciun element nu pare mai important decât altul,
dar niciunul nu este mai deosebit.
Desenul pare în întregime făcut din creioane colorate tip grafit (fără mină), care au
tendința de a ocupa ușor pagina dacă sunt apăsate. Aici, în schimb, aceste creioane sunt folosite
cu atenție și delicatețe pentru a trasa dungi subțiri, ceea ce denotă timiditate sau inhibiție a
instinctelor. Faptul că liniile simple se află în interiorul personajelor și rămân vizibile poate
sugera o viață interioară nu foarte colorată sau variată.
Tendința spre clișeu se păstrează atât în structura corpurilor, cât și în conturul lor. Toate
personajele au același tip de corp, iar membrele sunt desenate la fel. Pare că optica autorului nu
intuiește originalitatea colorată a vieții interioare a fiecăruia dintre membrii familiei, inclusiv a
ei. Această regularizare a corpurilor, organizarea lor în spațiu, ca o familie, dar pe perechi de
vârstă, este întărită de dunga neagră din fața membrilor familiei, care nu se extinde până sub
brad. Această dungă pare să situeze familia în spatele unei limite, dreaptă și unilaterală pentru
toți. Pare că autorul desenului trăiește sub dominația unor reguli și a pierdut din spontaneitatea
sa. Cea mai mare grijă pare acordată regulilor care fac personajele să arate cât mai normal, să
reprezinte cât mai fidel realitatea vizibilă, prin asemănarea dintre corpuri și înălțimea lor. Poate fi
vorba despre un efort de a produce desenul în contextul unui conflict interior dintre libertatea sa
interioară instinctivă și regulile pe le-a internalizat și care îi interzic această libertate.
Structura corpurilor personajelor ne vorbește de asemenea despre viziunea internă a
copilului asupra propriului corp. Desenul are o reprezentare de bază a corpurilor, fără detalii
semnificative. Un lucru important totuși de observat este proporționalitatea corpurilor și
înălțimea lor corect reprezentată.
Și bradul pare atent construit. Frunzele urmează tiparul natural al bradului, iar
decorațiunile comportă o strictă varietate admisă, lumânări și globuri, ambele categorii roșii. De
asemenea, cadourile par plasate pentru că lângă brad ar trebui să fie locul lor, însă ele nu se află
chiar sub acesta, ci sunt puține la număr și situate la o oarecare distanță, lucru care ar putea
sugera o reținere în dărnicie, sau o inconștientă distanță pe care copilul o simte față de sursa
afecțiunii, bradul din familie, care sunt părinții. Cu toate acestea, bradul este cel mai înalt
element din imagine, ceea ce înseamnă că are o importanță deosebită, și ar putea avea pentru că
este simbolul care aduce familia împreună. În schimb, conturul sau carnea cu care este umplut
scheletul bradului pare de o consistență subțire, iar, în ansamblu, pomul pare și el vlăguit,
anemic, ceea ce ar putea oglindi lipsa de resurse vitale resimțită de copil.
La nivelul culorilor este interesant de observat că tatăl și fiul sunt umpluți cu aceleași
două culori, doar că în ordine inversă, ceea ce poate sugera că, în percepția copilei, cei doi au o
legătură mai profundă sau seamănă la un nivel evident.
Este de remarcat și faptul că cei doi copii au mâinile unite, ceea ce sugerează o mai mare
apropiere între ei decât între părinți, care sunt puțin mai depărtați unul de celălalt în pereche
adulților.
Faptul că întreaga familie este situată în stânga bradului ar putea sugera o orientare spre
trecut și un atașament față de familie în defavoarea inițiativei în descoperirea viitorului. Bradul
poate apărea aici și ca o posibilă barieră ce îl izolează pe copil de viitor, de partea dreaptă a
desenului, anunțând o ulterioară regresie. Deși spațiul pare bine echilibrat între umplere și a fi
lăsat liber, interesul deosebit acordat imitării realului, prin situarea elementelor desenului în josul
paginii, ca și cum ar fi vorba de o podea, poate aici să ne ducă cu gândul la o limitare a
imaginației. Tragem această din urmă conlcuzie doar pentru că sunt mai multe elemente care
indică în această direcție.
În ciuda tuturor indiciilor că autorul desenului are o vitalitate suprimată de un mod atent
reglat de a vedea viața, așezarea în pagină, raportul dintre spațiul gol și cel umplut, și atenția la
felul în care regulile de reprezentare sunt aplicate în construcția personajelor, scot în evidență o
meticulozitate a copilei și un ochi pentru proporții, ceea ce poate sugera că deține o bună metodă
de autoreglare în raport cu resursele vitale pe care le are. Cu toate acestea, optica întărită de
reguli și suprimarea instinctelor poate rapid conduce la nevroză. Desenul încearcă să redea
realitatea cât mai fidel și aproape niciun strop de imaginație spontană nu reușește să transpară,
lucru care poate însemna predarea în fața realității care se impune în locul negocierii dintre
realitate și pulsiunile interioare autentice.