CUPRINS:

I. Cadrul legislativ

II. Drepturile si obligațiile actorilor implicate în actul de educație

III. Forme de raspundere juridica

3.1. Răspundere disciplinară contractuală

3.2. Răspundere patrimonial contractuală

3.3. Răspundere penală

IV. Există sau nu o conexiune între formele de răspundere juridical prezentate mai
sus și autonomia universitară?

V. Concluzii personale
I. Cadrul legislativ
Art. 1 (1) Dezvoltarea şi afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi

cercetării, prin respectarea statului de drept şi a drepturilor omului, promovând

demnitatea academică, fac parte din obiectivele strategice ale universităţii.

(2) Codul de etică universitară cuprinde idealurile, principiile şi normele

morale pe care membrii comunităţii academice consimt să le respecte şi să le aplice

în activitatea profesională, de cercetare şi de convieţuire în mediul academic şi în

afara lui, stabilind standardele de etică profesională pe care comunitatea academică

îşi propune să le urmeze şi penalităţile ce se pot aplica în cazul nerespectării

acestora.

(3) Codul de etică universitară este un document ce întregeşte Carta

universitară.

(4) Pentru aplicarea Codului de etică universitară, se constituie o Comisia de

etică formată din 7 membri, ce funcţionează în baza regulamentului adoptat de

către Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi şi se

subordonează acestuia.

Art. 2. Codul de etică universitară stă la baza aplicării normelor de conduită

profesională şi socială şi cuprinde idealuri, principii şi standarde morale,

responsabilităţi şi reguli ce privesc comunitatea academică.

-2-

Art. 3. Normele de conduită promovate prin codul de etică universitară şi

prin regulament sunt obligatorii pentru toţi membrii comunităţii academice a

Universităţii de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi.

Art. 4. Codul etic universitar urmăreşte asigurarea responsabilităţii cadrelor

didactice, personalului nedidactic, studenţilor şi a altor categorii care se găsesc în

relaţii directe sau indirecte cu USAMV Iaşi, contribuind astfel la creşterea calităţii

procesului de învăţământ şi a cercetării ştiinţifice.

Art. 5. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Iaşi

promovează integritatea academică şi respectă demnitatea membrilor săi, urmărind

creşterea prestigiului universităţii şi formarea unui climat universitar bazat pe

cooperare, respect, încredere şi competiţie după reguli corecte.

B Principii generale şi conduita academică

Art. 6. Principiile de conduită profesională promovate de USAMV Iaşi sunt

asigurate prin : libertatea academică, autonomia personală, dreptatea şi echitatea,

meritul, profesionalismul, onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa,

respectul şi toleranţa, responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.

Art. 7. Libertatea academică

(1) Întrucât Universitatea este un spaţiu în afara constrângerilor şi

presiunilor politice sau de altă natură, membrii universităţii sunt protejaţi faţă de

cenzură, manipulări sau persecuţii, prin respectarea responsabilităţii profesionale şi

a standardelor ştiinţifice.

(2) Membrii comunităţii universitare sunt încurajaţi în abordarea critică,

parteneriatul intelectual şi cooperarea indiferent de opiniile politice sau credinţele

religioase.

Art. 8. Autonomia personală

(1) USAMV Iaşi promovează şi oferă oportunitătăţi pentru ca fiecare

membru al universităţii să poată lua şi aplica decizii privind propria carieră

profesională şi academică.

(2) USAMV Iaşi asigură un consinţământ informat în ceea ce priveşte

programele, concursurile, studiul şi cercetarea ştiinţifică.

Art. 9. Dreptatea şi echitatea

(1) USAMV Iaşi, prin regulamente proprii, adoptă măsuri pentru egalitatea

de şanse în accesul la studii, angajare sau programe, eliminând conflictele de

interese, corupţia şi favoritismul. Pe această bază, membrii universităţii vor fi

trataţi echitabil, drept şi corect.

(2) USAMV Iaşi are obligaţia de a asigura, prin reglementări proprii,

egalitatea de şanse şi oportunităţi privind formarea profesională, dezvoltarea

personală a membrilor comunităţii academice.

(3) Membrii comunităţii universitare au obligaţia evaluării şi aplicării

obiective a criteriilor referitoare la competenţa profesională prin excluderea

favoritismului şi a tratamentului discriminatoriu.

(4) În USAMV Iaşi este interzisă orice formă de favoritism sau tratament

discriminatoriu prin dezavantajarea persoanelor de un anumit sex, etnie sau legate

de relaţiile socio-profesionale, cum sunt : organizarea concursurilor şi examenelor,

-3-

selecţia candidaţilor pentru posturile didactice, de cercetare sau nedidactice,

modificarea sau încetarea raportului juridic de muncă, modificări în fişa postului

de încadrare etc.

(5) De asemenea, sunt interzise favoritismele în evaluarea performanţelor

profesionale, stabilirea recompenselor, a măsurilor disciplinare etc.

(6) Hărţuirea, sub orice formă, nu este permisă în mediul academic. Sunt

condamnate misogismul, rasismul, şovinismul, xenofobia, hărţuirea sexuală sau

comportamentul de corupere sexuală.

(7) Este intolerabilă orice activitate/acţiune sau aspect comportamental, din

mediul academic sau din afara lui, care aduce atingere demnităţii umane sau
deontologiei universitare.

(8) În USAMV Iaşi traficul de influenţă, orice formă de corupţie, degradarea

morală sunt incompatibile cu calitatea de membru al comunităţii academice.

II.Drepturile si obligațiile actorilor implicate în actul de educație

Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităţilor de
învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate.

Orice persoană juridică poate înfiinţa, conform legii educației naționale, unităţi de educaţie
timpurie şi de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

Cultele recunoscute de stat au dreptul de a organiza învăţământ confesional prin înfiinţarea şi

administrarea propriilor unităţi şi instituţii de învăţământ particular, conform prevederilor legii.

Învăţământul particular şi confesional se organizează conform principiului nonprofit în unităţi de

învăţământ preuniversitar, la toate nivelurile şi formele, conform legislaţiei în vigoare.

Unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de
vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată,
garantată de Constituţie.

Procesul de acreditare presupune parcurgerea a două etape succesive:

 a)autorizarea de funcţionare provizorie

 b)acreditarea.

După acreditare, furnizorul de educaţie acreditat se supune procesului de evaluare externă

periodică din 5 în 5 ani, în condițiile legii.

Autorizarea de funcţionare provizorie este etapa în care unitatea de învăţământ/instituţia de

învăţământ/ organizaţia interesată, pe baza evaluării externe realizate, în condiţiile legii,
dobândeşte calitatea de furnizor de educaţie, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la
propunerea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. 

Autorizaţia de funcţionare provizorie se acordă pentru fiecare nivel de învăţământ, pentru fiecare
filieră, profil şi specializare/calificare profesională, pentru fiecare program de studii, pe fiecare
limbă de predare, pe fiecare formă de învăţământ, pe fiecare locaţie, şi conferă dreptul de
organizare a admiterii, precum şi de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ.
Furnizorii de educaţie, cu niveluri de învăţământ/ specializări/calificări profesionale autorizate să
funcţioneze provizoriu, fac parte din reţeaua naţională de învăţământ şi au dreptul de a gestiona
personal didactic, nedidactic şi de cercetare, conform propriei strategii de dezvoltare, de a
participa la programe naţionale şi internaţionale şi de a gestiona documentele şcolare din
învăţământul preuniversitar, în condiţiile legii.

Unităţile de învăţământ particulare şi confesionale se înfiinţează prin ordin al ministrului

educației și cercetării, în baza acreditării unui nivel de învăţământ, în condiţiile prevăzute de art.
31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin ordinul de acreditare se înfiinţează unitatea de învăţământ şi se acordă personalitate juridică

de drept privat şi de utilitate publică, pentru unităţile particulare de învăţământ preuniversitar,
înfiinţate din iniţiativa şi cu resursele unor persoane juridice de drept privat, respectiv pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar confesional, înfiinţate din iniţiativa, cu resursele şi potrivit
cerinţelor specifice fiecărui cult recunoscut de stat.

Furnizorul de educaţie acreditat este parte a sistemului naţional de educaţie, cu toate drepturile şi
obligaţiile conferite de lege.

Organizaţiile furnizoare de educaţie, cu niveluri de învăţământ/specializări/calificări profesionale

acreditate, au dreptul de a organiza examene de absolvire şi pot emite diplome şi/sau alte acte de
studii, recunoscute de Ministerul Educaţiei. 

Elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi particular acreditat se bucură de egalitate în toate
drepturile conferite de calitatea de elev.

Procedurile de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării şi evaluării externe periodice a

calităţii educaţiei se derulează de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul
preuniversitar (ARACIP) şi se finalizează cu emiterea ordinului ministrului educaţiei şi
cercetării, la propunerea ARACIP, respectiv cu emiterea de către ARACIP a Atestatului privind
nivelul de calitate a educaţiei furnizate, după caz, în cazul constatării îndeplinirii standardelor
naţionale de calitate.

Pentru flexibilizarea procesului de evaluare externă, pentru învățământul profesional și tehnic,

respective pentru învățământul liceal, filieră teoretică și vocațională, începând cu anul 2018, a
fost introdusă o procedură simplificată de evaluare.

Astfel, pentru nivelul liceal, filiera tehnologică şi învăţământul profesional, evaluarea externă se
realizează pe tipuri de calificări profesionale de acelaşi nivel de calificare sau de nivel inferior, în
cadrul aceluiaşi profil, pe limbă de predare, formă de învăţământ şi/sau locaţie. Tipul calificărilor
profesionale din cadrul aceluiaşi profil, din cadrul filierei tehnologice şi din cadrul
învăţământului profesional a fost stabilit prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr.
3122/2019.

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particulare de nivel liceal, acreditate, pot înființa
noi specializări în cadrul profilurilor deja autorizate să funcționeze provizoriu/ acreditate din
cadrul filierei teoretice și/ sau vocaționale, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în
vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie, pe baza procedurii privind acordul
ARACIP, aprobată prin O.MEN nr. 3668/2019.

Pentru educația antepreșcolară, autorizarea de funcţionare provizorie este obligatorie în cazul

furnizorilor nou- înfiinţaţi, ca entităţi distincte, de tip creşă, precum şi pentru grupele de copii
nou-înfiinţate în cadrul grădiniţelor sau centrelor de zi autorizate.

În cazul în care educaţia timpurie antepreşcolară se înfiinţează de către o unitate de învăţământ

preuniversitar acreditată de tip grădiniţă sau centru de zi, înscrisă în Registrul naţional al
furnizorilor acreditaţi de educaţie preşcolară ţinut de ARACIP, atunci grupele se consideră de
drept autorizate să funcţioneze provizoriu şi se supun doar procesului de evaluare în vederea
acreditării.

Activitatea de evaluare externă a organizaţiilor furnizoare de educaţie se realizează în baza

criteriilor, indicatorilor şi standardelor de evaluare unice la nivel naţional, valabile atât pentru
învăţământul preuniversitar de stat, cât şi pentru învăţământul preuniversitar particular.

La momentul actual, aceste activități de evaluare se realizează în baza prevederilor Hotărârii

Guvernului nr. 21/2007, dar noi standarde au fost propuse și aprobate.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 994/2020, au fost aprobate noile standarde de autorizare de
funcţionare provizorie și noile standarde de acreditare și de evaluare externă periodică în
învățământul preuniversitar. Aceste noi standarde sunt standarde naţionale, care se aplică
învăţământului preuniversitar de stat, particular și confesional și vor intra în vigoare începând cu
anul școlar 2021 – 2022.

Domeniile și criteriile pe baza cărora se realizează activitățile de evaluare externă sunt:

 A. Capacitatea instituţională, care rezulta din organizarea interna din infrastructura

disponibilă, definita prin următoarele criterii:

o a) structurile instituţionale, administrative şi manageriale

o b) baza materială şi optimizarea utilizării bazei materiale

o c) resursele umane şi capacitatea instituţiei de atragere a resurselor umane externe

instituţiei şi din afara ţării, în condiţiile legii.
  B. Eficacitatea educaţională, care consta în mobilizarea de resurse cu scopul de a se
obţine rezultatele aşteptate ale învăţării, concretizată prin următoarele criterii:

o a) conţinutul programelor de studiu

o b) rezultatele învăţării

o c) angajabilitate

o d) activitatea financiara a organizaţiei.

 C. Managementul calităţii, care se concretizează prin următoarele criterii:

o a) strategii şi proceduri pentru asigurarea calităţii

o b) proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodica a programelor

şi activităţilor desfăşurate

o c) proceduri obiective şi transparente de evaluare a rezultatelor învăţării, inclusiv

de către studenţi

o d) proceduri de evaluare periodica a calităţii corpului profesoral

o e) accesibilitatea resurselor adecvate învăţării;

o f) baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea interna a calităţii

o g) transparenţa informaţiilor de interes public, inclusiv cele privitoare la

programele de studii şi, după caz, certificatele, diplomele şi calificările oferite

o h) funcţionalitatea structurilor de asigurare a calităţii educaţiei, conform legii

o i) acurateţea raportărilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Noile standarde de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de

evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
994/2020 introduc cerințe comune și cerințe specifice, dacă este cazul, pentru diferite niveluri de
învățământ și tipuri de unități de învățământ. Au fost identificate standarde specifice pentru:

 învățământul liceal, vocațional și tehnologic,

 învățământul profesional și învățământul postliceal,

 învățământul ante-preșcolar și preșcolar,

 învățământul special,

 învățământul ante-preșcolar special - intervenție timpurie și

  învățământul special care funcționează în cadrul centrelor de reeducare/ penitenciarelor/
centrelor de detenție.

Pe baza acestor noi standarde, începând cu anul școlar 2021 – 2022, se vor evalua, cu precădere:

 Participarea la educație (și, mai ales, progresul înregistrat) - în general și, specific, pentru
grupurile și persoanele dezavantajate / vulnerabile existente la nivelul unității de
învățământ.

 Rezultatele învățării (și, mai ales, progresul înregistrat) - în general și, specific, pentru
grupurile și persoanele dezavantajate / vulnerabile existente la nivelul unității de
învățământ, respectiv pentru (ante)preșcolarii și elevii talentați și/sau capabili de
performanțe înalte.

 Starea de bine a (ante)preșcolarilor și elevilor (și, mai ales, progresul înregistrat).

 Capacitatea cadrelor didactice, a managerilor școlii și a comunității de a îmbunătăți

participarea școlară, rezultatele învățării și starea de bine a copiilor/elevilor.

 Comunicarea cu beneficiarii de educație, cu personalul instituției de învățământ, cu

instituții și persoane din comunitate și din afara acesteia.

 Implicarea tuturor actorilor, cu precădere a beneficiarilor de educație, în îmbunătățirea

calității vieții școlare.

 Echitatea educației, combaterea discriminării, eliminarea segregării școlare, incluziunea

educațională și promovarea interculturalității.

 Dimensiunea europeană a educației oferite.

ARACIP întocmeşte registre speciale, denumite Registrul naţional al unităţilor de învăţământ

preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi Registrul naţional al unităţilor de
învăţământ preuniversitar acreditate.

Organizaţiile furnizoare de educaţie pot organiza şi desfăşura, pe teritoriul României, activităţi

de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, în următoarele situaţii:

 pe bază de acord încheiat între autorităţile şi/sau instituţiile similare din România şi cele
din statul al cărui sistem educaţional este/urmează a fi adoptat

 dacă dispun de acreditare în sistemul educaţional respectiv, fiind parte a acestuia. 

Aceste organizaţii furnizoare de educație trebuie să depună la ARACIP un dosar care să cuprindă
o serie de documente, precum: acte care să ateste acreditarea în sistemul educaţional adoptat,
elementele de identificare, oferta educațională, personalul angajat, elevii şcolarizaţi, spaţiile de
învăţământ, baza materială, condițiile sanitare și de securitate la incendiu, curriculumul utilizat,
certificatul de atestare fiscală. Misiunea diplomatică a statului respectiv este solicitată să
confirme pe baza acreditării prezentate că  unitatea de învăţământ respectă legislaţia în domeniul
educaţional din statul respectiv și că eliberează diplome identice cu acelea care permit accesul în
învăţământul superior în ţara de origine.Dacă îndeplinesc aceste condiții, aceste organizaţii
furnizoare de educaţie sunt înscrise într-un Registru special.În cazul în care nu se îndeplinesc
condiţiile menționate,  acestea au obligaţia de a se supune procesului de evaluare şi acreditare în
sistemul educaţional românesc, în condiţiile legii.

În sistemul de învăţământ preuniversitar pot fi iniţiate şi organizate alternative educaţionale, cu

acordul Ministerului Educaţiei, pe baza unor regulamente aprobate prin ordin. În România sunt
recunoscute următoarele alternative educaţionale: Freinet, Montessori, pedagogia curativă,
Planul Jena, Step by Step, Waldorf.

Învăţământul preuniversitar alternativ autorizat/acreditat se integrează în sistemul naţional de

învăţământ şi îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentelor proprii ale alternativelor
educaţionale, avizate de Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale şi aprobate de
Ministerul Educaţiei.

Reţeaua şcolară de învăţământ preuniversitar alternativ cuprinde totalitatea unităţilor de

învăţământ alternativ de stat şi particulare, grupele, clasele, structurile integrate în unităţi şcolare
de stat şi particulare, acreditate sau autorizate provizoriu.

Unităţile de învăţământ preuniversitar alternativ particular sunt unităţi libere, deschise, dispun de
autonomie organizatorică şi funcţională, în conformitate cu prevederile regulamentului fiecărei
alternative educaţionale, avizat de Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale şi aprobat
de Ministerul Educației având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţia
României și sunt organizate şi funcţionează pe principiul nonprofit.

Unităţile de învăţământ preuniversitar alternativ de stat şi particulare, precum şi

grupele/clasele/structurile integrate în unităţi de stat sau particulare se supun procedurilor de
autorizare, acreditare și evaluare externă periodică, conform legii. 

Planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate, în proiect, de reprezentanţii alternativelor

educaţionale, sunt avizate de Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale /Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei (I.Ş.E.)/instituţiile responsabile pentru elaborarea curriculumului naţional şi
sunt aprobate de Ministerul Educației.

Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul
alternativ preprimar, primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat şi particular acreditat.
Finanţarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preşcolar, conform metodologiei
elaborate de Ministerul Educației.
În învăţământul preuniversitar alternativ particular, taxele de şcolarizare se stabilesc de consiliul
de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, în condiţiile legii.

Pentru finanţare, furnizorul de educaţie poate derula şi alte activităţi aducătoare de venituri, în
condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile statutului asociaţiilor/fundaţiilor/
federaţiilor/centrelor/planurilor care gestionează pluralismul educaţional.

Consiliile judeţene/consiliile locale pot aloca, prin hotărâri proprii, fonduri în vederea finanţării
organizaţiilor neguvernamentale de utilitate publică, care organizează activitate în cadrul
unităţilor de învăţământ preuniversitar alternativ particulare.

III. Forme de raspundere juridica

Răspunderea juridică constituie obiect de studiu pentru toate ramurile ştiinţelor juridice: ştiinţa
dreptului penal; ştiinţa dreptului civil; ştiinţa dreptului administrativ etc. De asemenea, instituţia
răspunderii juridice este studiată şi de ştiinţa juridică generală cunoscută sub denumirea Teoria
generală a Dreptului. (Introducere în studiul dreptului). Această instituţie este extrem de vastă.
Ea constituie, probabil, cea mai fascinantă parte a ştiinţei dreptului. Apropierea noastră de
această instituţie juridică nu se face cu intenţia unei tratări exhaustive. Demersul nostru se va
concretiza în punctarea câtorva chestiuni relative la răspunderea juridică. Ce înseamnă „a
răspunde”? Sub aspect juridic, răspunderea presupune constatarea vinovăţiei unui subiect de
drept care a săvârşit o faptă ilicită. În aceste condiţii, respectivul subiect de drept devine
responsabil, adică răspunzător pentru fapta sa. Obiectivarea şi concretizarea răspunderii juridice
se realizează prin responsabilizarea unei persoane. În dreptul contemporan nu este permisă
tragerea la răspundere a unui subiect de drept decât în urma dovedirii unor acuzaţii aduse
acestuia. Desigur sunt şi excepţii – răspunderea obiectivă fără culpă – dar acestea nu fac altceva
decât să confirme regula. Răspunderea juridică, în general, prezintă evidente asemănări cu alte
forme de răspundere: răspunderea etică (morală), răspunderea politică şi răspunderea pentru
încălcarea normelor religioase. Aceasta deoarece şi Dreptul şi Politica şi Religia fac parte din
sistemul societar (social) global. Totuşi, cele mai strânse conexiuni există între răspunderea
juridică şi răspunderea etică (morală). Dacă răspunderea juridică se manifestă prin aplicarea unei
sancţiuni sau prin obligarea la repararea unui prejudiciu, răspunderea morală se raportează la
modalitatea reprobabilă în care grupul social determinat priveşte fapta ilicită şi pe autorul ei.
Totodată, răspunderea morală se referă şi la posibilul regret resimţit de autorul faptei
prejudiciabile. Răspunderea juridică este instituită de autorităţile publice în timp ce răspunderea
morală presupune reacţia colectivităţii sociale. După modesta noastră părere, nici una din cele
două forme de răspundere (juridică, respectiv morală) nu este subordonată în raport cu cealaltă.
Răspunderea morală este mai veche decât răspunderea juridică. De altfel, Dreptul îşi trage seva
din morală (etică). Pe de altă parte, răspunderea juridică fiind consacrată legislativ este mai
energică şi are o finalitate clar conturată. Scurte referiri la diferitele forme ale răspunderii
juridice consacrate de ştiinţele juridice de ramură Vom analiza în continuare câteva forme de
răspundere juridică, respectiv: răspunderea juridică civilă, cu cele două ramuri ale sale delictuală
şi contractuală; răspunderea juridică penală; răspunderea juridică contravenţională şi răspunderea
juridică disciplinară. I. Răspunderea juridică civilă Răspunderea juridică civilă se prezintă sub
două aspecte: o răspundere de drept comun, generală denumită răspundere civilă delictuală şi o
răspundere specială, derogatorie, cunoscută sub numele de răspundere civilă contractuală. A).
Răspunderea civilă delictuală Amintim că răspunderea civilă delictuală are două funcţii
esenţiale: funcţia educativpreventivă şi funcţia reparatorie. Răspunderea civilă delictuală prezintă
mai multe feluri: *. răspunderea pentru fapta proprie (art. 998 – art. 999 Cod Civil); *.
răspunderea pentru fapta altei persoane care cuprinde: răspunderea părinţilor pentru faptele ilicite
săvârşite de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 Cod Civil); răspunderea comitenţilor pentru
faptele prepuşilor lor (art. 1000 alin. 3 Cod Civil) şi răspunderea institutorilor şi a meşteşugarilor
pentru faptele ilicite săvârşite de elevii şi ucenicii lor (art. 1000 alin. 4 Cod Civil); *. răspunderea
pentru lucruri, edificii şi animale care subsumează: răspunderea persoanei pentru prejudiciile
cauzate de lucrurile aflate în paza sa juridică (art. 1000 alin. 1 Cod Civil); răspunderea pentru
prejudiciile cauzate de animalele aflate în paza juridică a unui subiect de drept (art. 1001 Cod
Civil) şi răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul generat prin ruina acestuia
sau ca urmare a unui viciu de construcţie (art. 1002 Cod Civil). Condiţiile răspunderii civile
delictuale prin fapta proprie Prejudiciul – poate fi material sau moral. Acesta constă în rezultatul
negativ suferit de o persoană ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de către o altă persoană.
Prejudiciul trebuie să fie cert, să nu fi fost reparat încă şi să fie actual. Fapta ilicită – este orice
faptă prin care, încălcându-se legislaţia în vigoare sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv
aparţinând unei persoane. Fapta ilicită poate consta fie într-o acţiune (comisiune), fie printr-o
inacţiune (omisiune). Ilicitatea faptei presupune că aceasta este contrară legii. Raportul de
cauzabilitate – dintre fapta ilicită şi prejudiciu – constă în legătura de determinare între cauză
(fapta ilicită) şi efectul cauzei (prejudiciul material sau moral generat). Doctrina juridică civilă
consacră mai multe sisteme pentru determinarea raportului de cauzalitate: sistemul cauzei
proxime; sistemul cauzei adecvate (tipice); sistemul echivalenţei condiţiilor (teoria condiţiei sine
qua non); sistemul cauzalităţii necesare şi sistemul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile. Culpa
(vinovăţia) – constă în atitudinea subiectivă pe care autorul faptei ilicite a avut-o faţă de faptă şi
de urmările acesteia, în momentul săvârşirii faptei ilicite. Este o condiţie subiectivă formată din
doi factori: factorul intelectiv (inteligenţa) şi factorul volitiv (voinţa). Culpa civilă – prin
asimilare cu vinovăţia penală – comportă două forme – intenţia şi culpa, fiecare având câte două
modalităţi: intenţie directă, intenţie indirectă, culpă cu previziune şi culpă fără previziune. Dar în
Dreptul penal există şi forma de vinovăţie a praeterintenţiei, desigur aplicabilă şi în domeniul
răspunderii civile delictuale. Autorul faptei ilicite răspunde şi pentru forma de vinovăţie cea mai
uşoară. El trebuie să dispună de capacitate delictuală. Răspunderea pentru fapta altei persoane *.
Răspunderea părinţilor pentru faptele copiilor minori Se fundamentează pe o prezumţie de
culpabilitate a părinţilor în modul de creştere şi educare a copiilor. Această prezumţie poate fi
răsturnată dacă părinţii dovedesc că au fost în imposibilitate obiectivă de a împiedica faptul
prejudiciabil. În lipsa unei asemenea probaţiuni părinţii vor răspunde în solidar pentru pagubele
cauzate de copiii lor. Pentru angajarea acestei forme de răspundere civilă delictuală indirectă
trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, două condiţii: - copilul să fie minor; - copilul să aibă
locuinţa la părinţii săi. Referitor la prima condiţie, prevederile art. 1000 alin. 2 Cod Civil se
aplică doar dacă copiii, la data săvârşirii faptei, erau minori. Răspunderea părinţilor este angajată
indiferent dacă minorul este lipsit de capacitate de exerciţiu (până la 14 ani) sau dacă minorul
dispune de capacitate de exerciţiu restrânsă (între 14 şi 18 ani). Referitor la a doua condiţie, în
literatura juridică civilă au fost date multiple interpretări, datorită faptului că nu întotdeauna
locuinţa minorului coincide cu domiciliul său legal. Art. 100 alin. 1 din Codul familiei prevede
că minorul locuieşte cu părinţii săi, iar art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, privitor la
persoanele fizice şi la persoanele juridice, dispune: „ domiciliul minorului este la părinţii săi sau
la acela dintre părinţi la care locuieşte în mod statornic”. Este posibil ca minorul să aibă locuinţa
la o terţă persoană, deşi domiciliul său legal rămâne, pe mai departe, la părinţii săi. Dacă
domiciliul minorului nu coincide cu locuinţa sa, în cazul răspunderii civile delictuale a părinţilor
se va avea în vedere locuinţa, nu domiciliul.

IV. Există sau nu o conexiune între formele de răspundere juridical prezentate mai
sus și autonomia universitară?
Dincolo de fondul comun al formelor răspunderii juridice (analizat în secţiunea afectată
condiţiilor) trebuie să reţinem conţinutul şi fizionomia proprie fiecărei forme determinate de
specificul ramurilor de drept. Desigur, în literatura de specialitate s-a pus problema criteriilor în
raport de care pot fi separate formele răspunderii juridice. Un prim criteriu este gradul de pericol
social al faptei ilicite care antrenează răspunderea juridică (exceptând însă răspunderea civilă şi
patrimonială sau materială pentru care determinantă şi specifică este funcţia reparatorie a
prejudiciului material). Este incontestabil că un anumit grad de pericol social trasează limita de
demarcaţie dintre răspunderea penală şi cea contravenţională, de exemplu, sau, între abaterea
disciplinară şi infracţiune, dar singur criteriul amintit nu este suficient pentru individualizarea
formelor răspunderii. Comparate cu infracţiunea, atât abaterea disciplinară cât şi contravenţia
prezintă un grad de pericol social redus, dar ele nu au aceeaşi natură, constituind instituţii
juridice distincte. De aceea, în afara periculozităţii sociale, trebuie să existe şi un alt criteriu care
să faciliteze delimitarea formelor răspunderii juridice. În mod unanim autorii de specialitate
admit că relaţiile sociale apărate (sau valorile sociale lezate) prin normele de drept constituie
criteriul hotărâtor pentru deosebirea formelor răspunderii juridice. Astfel, fie că ne referim la
interesele distincte ocrotite prin normele juridice ce instituie fiecare formă de răspundere, sau la
valorile sociale apărate de lege, avem în vedere, întotdeauna, un grup anumit de relaţii sociale, de
o anumită natură şi importanţă cu un rol propriu în cadrul orânduirii sociale.