Sunteți pe pagina 1din 20

1.

Libertatea academică
Claritate
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi
constrângeri politice, religioase şi de putere economică, în care se respectă deontologia
Consistență profesioanală, etica şi legalitatea. Membrii Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti
sunt protejaţi faţă de cenzură, manipulări, persecuţii, în condiţiile respectării standardelor
ştiinţifice şi a responsabilităţilor profesionale.
Realizabilitate
Orice membru al comunităţii universitare trebuie să evite lezarea libertăţii celorlalţi, pe
baza respectului pentru diferenţe. Se va încuraja parteneriatul intelectual şi cooperarea,
Susținere indiferent de opiniile politice, de credinţele religioase sau de etnie fiind permisă abordarea
critică.
Vizibilitate
2. Autonomia personală
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti va promova un mediu propice exercitării
Criticabilitate autonomiei personale. În acest scop se asigură exercitarea consimţământului în privinţa
programelor, concursurilor şi oportunităţilor de studiu şi cercetare şi se oferă oportunităţi
pentru ca fiecare membru al universităţii să poată lua şi aplica decizii în privinţa propriei
Sancționabilitate
cariere academice şi profesionale
3. Dreptatea şi echitatea
Claritate
Membrii UPB au dreptul la un tratament corect şi echitabil. În comunitatea
universitară a UPB nu sunt permise discriminarea sau exploatarea, indiferent dacă
Consistență acestea sunt directe sau indirecte. Împărţirea corectă şi echitabilă a puterii, prevenirea
abuzului de putere asigură ideea de dreptate.
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti va adopta măsuri ferme pentru egalitate
Realizabilitate
de şanse la angajare, la studii şi la programe, pentru eliminarea conflictelor de interese,
pentru prevenirea şi combaterea oricărei forme de corupţie, favoritism şi împotriva
Susținere discriminării de orice natură.

Vizibilitate 4. Meritul
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti asigură recunoaşterea, cultivarea şi
Criticabilitate recompensarea meritelor personale şi colective care conduc la împlinirea menirii
sale academice. Printre acestea se numără dedicarea faţă de profesie şi studiu, faţă de
instituţie şi membrii comunităţii academice, prin cultivarea creativităţii şi talentului,
Sancționabilitate eficienţei şi performanţei.
5. Profesionalismul
Claritate Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti cultivă un mediu propice pentru educare,
instruire, cercetare şi competitivitate. În acest scop, va dezvolta programe academice la
standarde înalte, capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor
Consistență competitivi şi la creşterea prestigiului în cercetare. Va încuraja şi recompensa orientarea spre
calitate ştiinţifică şi pedagogică, în mod deosebit spre excelenţă, a profesorilor, cercetătorilor,
studenţilor şi a programelor de studii şi cercetare. Va cultiva iniţiativa şi curiozitatea
Realizabilitate
ştiinţifică. Va încuraja şi recompensa eficienţa, calitatea şi excelenţa profesională la nivel
managerial şi administrativ. Va acţiona împotriva imposturii, amatorismului, superficialităţii,
Susținere dezinteresului şi plafonării.
6. Onestitate, corectitudine intelectuală şi etica în cercetarea ştiinţifică
Vizibilitate Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti apără dreptul la proprietate intelectuală.
Recompensele vor fi acordate celor care se află la originea proprietăţii intelectuale. Toţi cei
care au participat la diferite stadii ale cercetării ale cărei rezultate devin publice trebuie
Criticabilitate
menţionaţi, în spiritul onestităţii profesionale şi al recunoaşterii contribuţiei. Este interziă orice
formă de fraudă intelectuală: plagiatul total sau parţial, copiatul în cadrul examenelor sau
Sancționabilitate concursurilor, falsificarea rezultatelor cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a identităţii
persoanelor examinate, preluarea lucrărilor de la colegi sau profesori, ca şi tentativele de
corupere spre fraudă. Este interzisă frauda în ştiinţă: confecţionarea sau înstrăinarea ilicită a
rezultatelor cercetării ştiinţifice, omiterea unor date sau rezultate de natură a deforma
rezultatele cercetării.
7. Transparenţa
Claritate
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti respectă principiul transparenţei tuturor
categoriilor de informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii
Consistență candidaţi, absolvenţii, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o
informare consistentă şi corectă. Prin aceasta va falicita egalitatea de şanse în competiţie şi
va asigura accesul echitabil la resursele universitare. Universitatea POLITEHNICA din
Realizabilitate Bucureşti interzice ascunderea, falsificarea sau denaturarea informaţiilor la care au dreptul
membrii săi şi publicul larg.
Susținere
8. Responsabilitatea profesională şi socială
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti încurajează membrii comunităţii universitare
Vizibilitate
să se distingă prin implicare activă în problemele profesionale şi publice, prin colegialitate
şi atitudine civică. Programele şi activităţile universitare vor fi orientate către nevoile
Criticabilitate societăţii. Orice reprezentare publică a UPB va trebui să respecte standardele etice şi
profesionale. Se garantează membrilor UPB dreptul de a critica public, întemeiat şi
argumentat încălcări ale standardelor profesionale şi de calitate, precum şi drepturi ale
Sancționabilitate membrilor comunităţii universitare şi colaboratorilor. Nu sunt permise: dezinformarea,
calomnierea, denigrarea publică a persoanelor din instituţie de către membrii propriei
comunităţi universitare.
Claritate 9. Respectul şi toleranţa
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti promovează existenţa unei comunităţi
universitare unde este respectată demnitatea fiecăruia într-un climat de cooperare, în care
Consistență sunt excluse orice manifestare şi formă de hărţuire, exploatare, umilire, dispreţ,
ameninţare sau intimidare. Se va cultiva spritul de toleranţă faţă de diferenţele între
oameni, între opinii, credinţe şi preferinţe intelectuale. Nu se vor permite manifestări
Realizabilitate misogine, rasiste, şovine, xenofobe şi hărţuirea sexuală.

Susținere
10. Bunăvoinţa şi grija
Vizibilitate Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti consideră dezirabile bunăvoinţa şi grija. În
acest sens încurajază aprecierea şi recunoştinţa faţă de cei merituoşi, empatia,
compasiunea, sprijinul faţă de cei aflaţi în nevoie, amabilitatea, politeţea, altruismul,
Criticabilitate înţelegerea, solidaritatea, solicitudinea şi promptitudinea faţă de toţi membrii comunităţii
universitare. Totodată va descuraja şi va socoti indezirabile comportamentele care denotă
invidie, cinism, vanitate, lipsă de amabilitate, dezinteres. UPB este recunoscătoare faţă de
Sancționabilitate
aceia care, în situaţii de crize majore sau calamităţi, sunt dispuşi la sacrificii.
http://www.cered.ro/2015/volum-conferinta/05_W3_R.Ghiatau_Dileme%20etice%20in%20context%20academic.pdf

IMPACT
1. pentru lumea academică în general, în vederea sporirii bazei cunoașterii despre universitățile
românești;

2. pentru formatori responsabili cu formarea inițială a cercetătorilor și viitorilor angajați în universitate


(profesorii de la modulul pedagogic și nu numai). Unii dintre absolvenți ajung să predea în universitățile
din România fără a cunoaște exigențele de natură profesională (morală, didactică, managerială) pe care le
presupune un asemenea status-rol.

3. pentru absolvenții de studii masterale și doctorale, care lucrează sau vor lucra în mediul universitar;
aceștia vor putea afla „frământările” celor care sunt deja în „branșă” de mai mult sau mai puțin timp.
Factori care afectează climatul moral în universități

Factori personali Factori organizaționali

Mediile sociale ale actorilor implicați (profesori, Presiunea socială


studenți, cercetători)
Marketizarea
Valorile acestora

Lupta între două finalități concurente: între


Obiectivele pe care și le propun atragerea fondurilor și realizarea misiunii
tradiționale a universității (excelența în
educație).
Percepțiile lor asupra comportamentelor acceptabile
În funcție de gradul de generalitate, dilemele etice se împart în:

Dileme etice generale Dileme etice concrete

valoarea libertății de exprimare

conflictul între valorile onestitate/integritate și loialitate

„viață personală” versus „viață profesională”

„cercetare” versus „didactic”.


Dilemele profesorilor în perioada post-comunistă

Dilemele evaluării Asigurarea obiectivității evaluării

Dreptate versus grijă

Eliminarea fraudelor la examen

Supraevaluarea performanțelor studenților și masteranzilor


proprii

Studenți reclamagii ai notelor puse de profesori

Dileme legate de curriculum A servi studentului sau curriculumului?

Limitarea libertății academice


Dileme în legătură cu metodele și tehnicile de predare

În ce măsură apelăm la tehnologiile moderne (telefonie, internet) în activitatea didactică?Acestea


contribuie la superficializarea activității academice, dar studenții le agreează”

Dileme în legătură cu relația profesor-student Cum să cunoaștem actualul student?

Ce demersuri de cunoaștere a studenților sunt potrivite la


această vârstă?

Dileme în planul cercetării Scăderea calității cercetării în universitate.


Etica cercetării trebuie să fie înaintea eticii relațiilor și a eticii
didactice

Oportunismul în legătură cu publicarea rezultatelor cercetării


Aranjați în ordinea importanței următoarele probleme etice. Importanța este
dată de măsura în care ați cunoscut direct problema etică analizată.
1. Neinformarea la timp a studenţilor
2. Nerespectarea egalităţii şanselor la angajare
3. Utilizarea unui limbaj ofensator de către cadrele didactice
4. Politizarea învăţământului universitar şi alterarea procesului didactic
5. Relaţiile de tip clică la nivel universitar (prietenie, afaceri, rudenie)
6. Relaţiile erotice între studenţi şi profesori
7. Hărţuirea sexuală pe linie ierarhică
8. Favoritismul
9. Nerespectarea proprietăţii intelectuale
10. Mita oferită profesorilor
11. Comunicarea deficitară în instituţie
Grafic 2- Ierarhia importanţei problemelor etice din perspectiva cadrelor
de conducere. Procent din total menţiuni la nivelul acestei categorii
Grafic 5- Ierarhia importanţei problemelor etice din perspectiva personalui secretarial. Procent
din total menţiuni la nivelul acestei categorii
Actori pasivi- persoane care au răspuns la majoritatea întrebărilor factuale cu „nu ştiu, nu mă interesează”;

Actori mulţumiţi- persoane care au dat la majoritatea întrebărilor răspunsuri înalt dezirabile de tipul „Niciodată nu
au fost întârzieri în comunicarea rezultatelor studenţilor”, „nu cunoaştem nici un caz de plagiat”, „nici un profesor
depăşit din punct de vedere al informaţiei transmise”, „nici un caz de favoritism”etc.

Actori critici- persoane care au menţionat cazuri de abatere de la un cod deontologic şi manifestă preocupări
privind normativitatea etică în instituţiile universitare în care îşi desfăşoară activitatea.
Vă mulțumesc pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și