Lucrarea nr.

DETERMINAREA CARACTERISTICILOR
DE MAGNETIZARE ALE MATERIALELOR
FEROMAGNETICE

1. CONSIDERAŢII TEORETICE

Materialele feromagnetice sunt o categorie aparte de materiale magnetice care

au proprietatea de a se magnetiza puternic când sunt introduse în câmpuri magnetice.
În general, starea de magnetizare a substanţelor este caracterizată de mărimea
vectorială M , numită magnetizaţie. Magnetizarea corpurilor poate fi temporară sau
permanentă, după cum starea lor de magnetizare este condiţionată, respectiv
independentă, de prezenţa unui câmp magnetic din exterior.
Vectorul magnetizaţie are două componente:
M  M t  Mp (L3.1)

unde M t este magnetizaţia temporară, iar M p – magnetizaţia permanentă

Pentru materialele magnetice liniare există legea de material
Mt  mH (L3.2)
numită legea magnetizaţiei temporare, în care:
–  m este o mărime de material (adimensională), numită susceptivitate magnetică;
– H este intensitatea câmpului magnetic.
Susceptivitatea magnetică poate avea valori pozitive – pentru materialele numite
paramagnetice, sau negative – pentru materialele numite diamagnetice.
La materialele magnetice neliniare, magnetizaţia temporară depinde de
intensitatea câmpului magnetic şi dependenţa M t (H) este neliniară, nemaiputând fi
scrisă sub forma (L3.2). Cu excepţia materialelor feromagnetice, pentru care suscepti-
2 5
vitatea magnetică are valori foarte mari (10  10 ), pentru restul materialelor aceasta
are valori foarte mici, negative sau pozitive, foarte apropiate de zero.
În general, pentru câmpul electromagnetic este satisfăcută relaţia vectorială
B  0 H  M , (L3.3)

numită legea legăturii dintre inducţie B , intensitate H şi magnetizaţie M în câmp

magnetic.

-1-
 Pentru medii lipsite de magnetizare permanentă (Mp = 0, M = Mt), ţinând cont
de relaţia (L3.2), relaţia (L3.3) devine
B  0 1   m  H  0r H  H (L3.4)

în care: 0  4107 H/m este permeabilitatea magnetică a vidului;

r  1   m   / 0 este permeabilitatea magnetică relativă;
 este permeabilitatea magnetică absolută.
Magnetizarea materialelor feromagnetice depinde de compoziţia chimică, de
modul de prelucrare mecanică, de tratamentul termic aplicat şi de starea de magnetizare
anterioară.
Curbele care prezintă grafic variaţia inducţiei magnetice sau magnetizaţiei în
funcţie de intensitatea câmpului magnetic se numesc curbe de magnetizare sau
caracteristici de magnetizare: B  B( H ) , respectiv M  M ( H ) .
Principalele caracteristici ale materialelor feromagnetice sunt:
a) caracteristica de primă magnetizare B(H);
b) ciclul de magnetizare B(H);
c) variaţia permeabilităţii magnetice cu intensitatea câmpului (H).

B B B B(H)

st
P d

 i
0   H 0  H 0 H
a) b) c)
Fig. L3.1. Caracteristicile materialelor feromagnetice: a) caracteristica de primă magnetizare;
b) explicativă pentru permeabilităţi; c) caracteristicile st(H) şi d(H).

Caracteristica de primă magnetizare (fig. L3.1,a) reprezintă curba de variaţie a

inducţiei magnetice B cu intensitatea câmpului H pentru o probă de material care nu a
mai fost magnetizată sau care, iniţial, a fost demagnetizată. Curba este neliniară şi
prezintă trei zone principale:
 - zona magnetizării iniţiale
 - zona magnetizării liniare;
 - zona de saturaţie.
Permeabilitatea magnetică a substanţelor feromagnetice este dependentă de
intensitatea câmpului magnetic:   f (H) . Pentru fiecare punct de pe caracteristica
B(H), figura L3.1,b), se definesc:
B
- permeabilitatea magnetică statică  st   tg ; (L3.5)
H
dB
- permeabilitatea magnetică dinamică  d   tg . (L3.6)
dH

-2-
 Variaţia acestor permeabilităţi cu intensitatea câmpului magnetic H se prezintă
în figura L3.1,c).
Dacă după parcurgerea curbei de primă magnetizare se scade strict monoton
intensitatea câmpului magnetic H, punctul de funcţionare se deplasează pe o curbă
situată deasupra celei de primă magnetizare şi la anularea câmpului magnetic, inducţia
magnetică are o valoare nenulă Br, numită inducţie magnetică remanentă (fig. L3.2).
Inversând sensul câmpului magnetic, inducţia scade şi se anulează pentru o valoare a
intensităţii câmpului magnetic Hc, numit câmp coercitiv. În continuare se parcurge
curba închisă –Hc, –Bs, –Br, +Hc, +Bs, numită ciclu de magnetizare sau ciclu de
histerezis magnetic.
Ciclul de magnetizare obţinut după parcurgerea în prealabil a curbei de primă
magnetizare şi care corespunde la două valori de semne opuse ale inducţiei magnetice
de saturaţie,  B s , se numeşte ciclu fundamental sau ciclu limită de magnetizare,
respectiv ciclu fundamental de histerezis.
Oricare din ciclurile care se obţin în aceleaşi condiţii, dar între valori ale
inducţiei magnetice mai mici decât cea de saturaţie Bs, se numesc cicluri parţiale şi sunt
cuprinse în interiorul ciclului fundamental, cu vârfurile pe curba de primă magnetizare.
Experimental se dovedeşte că aria ciclului fundamental de magnetizare este
proporţională pierderea de energie în unitatea de volum pentru magnetizarea
materialului la parcurgerea unui ciclu de magnetizare.
B Ciclul limită
Bs Mat. mag. moi
B
Mat. mag. dure

Br Cicluri
parţiale
-Hm -Hc H
H
Hc Hm

-Br
-Hm

-Bs
Fig. L3.2. Fig. L3.3.

Din punct de vedere a intensităţii câmpului coercitiv, materialele feromagnetice

se împart în două categorii:
 Materialele magnetice moi – au câmpul coercitiv mic (Hc < 100A/m), ciclul
de histerezis îngust (fig. 3), prezintă pierderi mici de magnetizare şi se utilizează pentru
confecţionarea circuitelor magnetice ale transformatoarelor şi maşinilor electrice. Din
această categorie fac parte: fierul pur, oţelul moale, aliajele fier – siliciu, fonta albă,
cenuşie, maleabilă, etc.
 Materialele magnetice dure – au valori mari ale câmpului coercitiv (Hc >
4000A/m), ciclul de histerezis dreptunghiular, cu valori mari ale inducţiei remanente şi
se utilizează pentru confecţionarea magneţilor permanenţi. Din această categorie fac
parte: aliajele fier-cobalt, molibdenul, nichelul, etc.

-3-
 2. PRINCIPIUL METODEI

În scopul determinării caracteristicilor de magnetizare se foloseşte un cadru

dreptunghiular (cadrul Epstein) constituit din bobine în interiorul cărora se se realizează
un miez din tolele materialului feromagnetic de studiat. Una din bobine, cu N1 spire, se
alege ca înfăşurare primară (de magnetizare), iar alta, cu N2 spire, înfăşurare secundară.
Cu dispozitivul astfel construit, cu schema de principiu din fig. L3.4,a), se poate trasa
prin puncte caracteristica fundamentală de magnetizare (curba de primă magnetizare din
cadranul I) pe care sunt situate vârfurile ciclurilor parţiale în c.a. (fig. L3.4.b).

 B

Ua N1 N2 U Be,max
~

lm 0 He,max H
a)
b)
Fig. L3.4.

Intensitatea câmpului magnetic H este determinată prin valoarea maximă a

câmpului sinusoidal echivalent He,max ce se calculează pe baza legii circuitului magnetic
cu relaţia
2N1I
H  He,max   KH I , (L3.7)
lm
în care:
I – valoarea efectivă a intensităţii curentului de magnetizare,
lm – lungimea medie a unei linii de câmp,
N1 – numărul de spire.
Inducţia magnetică în miez B, corespunzătoare câmpului magnetic H, este
calculată conform legii inducţiei electromagnetice cu relaţia
2U
B  Be,max   KB U , (L3.8)
N2S
în care:
U – valoarea efectivă a tensiunii măsurată la bornele înfăşurării cu N2 spire,
 = 2f – pulsaţia, f = 50Hz fiind frecvenţa tensiunii reţelei de alimentare,
S – aria efectivă a secţiunii transversale a miezului feromagnetic, S = NStolă,
N fiind numărul de tole şi Stolă este aria secţiunii unei tole.

-4-
 3. MODUL DE LUCRU

3.1. Trasarea prin puncte a caracteristicii de magnetizare

Se realizează montajul din figura L3.5 pentru trasarea caracteristicilor B(H) şi
(H) în curent alternativ. Se creşte strict monoton tensiunea de la autotransformatorul
reglabil ATR şi se citesc valorile curentului indicat de ampermetrul A şi tensiunea U
indicată de voltmetrul V. Datele se trec în tabelul L3.1.

I
A
220V N1 N2 U V
50Hz

ATR

Fig. L3.5.

Tabelul L3.1.
I [A] ……
U [V] ……
H [A/m] ……
B [T] ……
 [H/m] ……

3.2. Vizualizarea pe osciloscop a caracteristicii de magnetizare

Ciclul de magnetizare dinamic (în curent alternativ) poate fi vizualizat pe
ecranul osciloscopului, realizând un montaj ca cel din figura L3.6.

OSC
R
A
220V C uy
~ S I y x

ATR ux CI

Fig. L3.6.

Semnalul ux pentru deflexia pe orizontală a spotului osciloscopului catodic este

luat de pe un rezistor, şuntul S, astfel că deviaţia spotului pe orizontală (axa x) este
proporţională cu intensitatea instantanee a curentului prin bobina de magnetizare şi deci,
conform relaţiei (L3.7), proporţională cu intensitatea câmpului magnetic H.

-5-
 În circuitul secundar a dispozitivului se conectează un circuit de integrare CI, de
tip RC, care realizează integrarea în timp a tensiunii induse, obţinându-se astfel un
semnal u y proporţional în valoare instantanee cu inducţia magnetică B, care se aplică
plăcilor de deflexie pe verticală ale osciloscopului. În acest fel, deviaţia spotului pe
verticală (axa y) este în orice moment proporţională cu inducţia magnetică din miez.
Se vizualizează ciclurile obţinute pornind de la valori reduse ale curentului
(ciclurile parţiale), până la valori ale curentului pentru care se obţine ciclul limită, când
inducţia magnetică ajunge la valoarea de saturaţie.

4. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Se calculează intensitatea câmpului H, inducţia magnetică B şi permeabilitatea

magnetică statică , astfel:
- se calculează constantele KH şi KB din relaţiile (L3.7) şi (L3.8) pentru
circuitul magnetic utilizat;
- pentru fiecare valoare măsurată a curentului şi tensiunii din tabelul L3.1, se
calculează valorile intensităţii şi inducţiei magnetice cu relaţiile (L3.7),
respectiv (L3.8)
- se determină pentru fiecare punct valoarea permeabilităţii magnetice cu
relaţia (L3.5).
Se trasează grafic, prin puncte, la scară, curba de magnetizare B(H) şi curba de
variaţie a permeabilităţii magnetice (H) cu valorile calculate din tabelul L3.1.
Se desenează în referat câteva dintre ciclurile de magnetizare vizualizate pe
ecranul osciloscopului.

-6-