CAP.

3
ELECTRODINAMICA

Electrodinamica este partea din bazele electrotehnicii în care se

studiază stările electrice variabile în timp şi stările magnetice ale

corpurilor.

3.1.Câmpul magnetic

Se constată experimental că există corpuri (de exemplu, bucăţi dintr-un

oxid natural de fier) care exercită între ele forţe şi cupluri

de o natură nouă. Aceste corpuri se spune că sunt magnetizate. Sistemul

fizic prin intermediul căruia se exercită între corpuri forţele şi
cuplurile magnetice se numeşte câmp magnetic.
Tot experimental se constată că se mai produce câmp magnetic de către
corpurile parcurse de curent electric de conducţie, de mişcarea

corpurilor electrizate şi de variaţia în timp a câmpului electric.

Nu s-a putut pune în evidenţă existenţa unor "sarcini

magnetice", analoage sarcinilor electrice. In schimb, un magnet
natural prezintă doi poli, numiţi polul nord şi polul sud. Polii de
același nume se resping iar cei de nume contrar se atrag.
Magnetizarea corpurilor se explică în cadrul teoriei structurii

atomice а materiei, prin însumarea efectelor magnrtice ale

atomilor, create datorită mişcării electronilor în jurul nucleului.

Cîmpul magnetic produs de un corp magnetizat (magnet) se reprezintă

intuitiv prin liniile de câmp magnetic care sunt tangente în orice
punct la vectorul intensităţii cămpului magnetic. Deci, analog
câmpului electric introducem noţiunea de intensitate a cîmpului

magnetic, care este o mărime vectorială şi se

notează cu H (fig.3.1)

на
N
S

H2
Fig. 3.1
54

Prin convenție, liniile de câmp magnetic pornesc din polul N şi

sosesc în polul S, prin spaţiul din jurul magnetului și în
continuare, de la polul S la polul N prin interiorul magnetului.
Cîmpul magnetic se măsoară în amper/metru: A/m.

In fig.3.1. s-a desenat spectrul liniilor de câmp produs de un magnet

în formă de bară.

Se introduce încă o mărime vectorială, numită inducţie magnetică

(B). Inducţia magnetică se măsoară în tesla (T).

Pentru vid, avem :

B.
=

монт
(3.1)

unde μ。 este permeabilitatea magnetică a vidului, mărime care se

măsoară în henry pe metru (H/m) .
Prin măsurători s-a stabilit că :

Но
μo = 4π10-7
(H/m)
(3.2)

Intr-un mediu linear, omogen şi izotrop inducţia magnetică va fi de

asemenea coliniară cu câmpul magnetic :
B = μH

undeμ este permeabilitatea magnetică a mediului respectiv. Se poate

scrie:

με μομε
(3.3)

(3.4)

unde
Но
este permeabilitatea magnetică а vidului permeabilitatea
relativă a mediului respectiv. Avem :

vid; μ=1 pentru aer şi dielectrici;

iar
My
este

Hy
=

1 pentru

μ~102...105 pentru materiale

magnetice (feromagnetice): fier, nichel, cobalt şi compuşi ai acestora.

3.2.Cîmpul magnetic în substanţă

Materiale magnetice

Am văzut că materialele sunt compuse din mici "magneți atomici" care

au în general o orientare haotică în spaţiu. Un corp magnetizat
(un magnet elementar) este caracterizat de o mărime vectorială,
numită

moment magnetic (fig.3.2)

55
 ក
Ņ
S

Fig.
3.2

Momentul magnetic m este orientat de la polul sud la polul nord

şi se măsoară în amperi ori metru pătrat (A.m2). Un magnet elementar se

mai numeşte dipol magnetic.
Magneţii elementari ai unei substanţe se orientează în câmpul
magnetic exterior în care se introduce substanța și acest fenomen de

orientare se numeşte magnetizarea substanței respective.

Experimental se constată că о mică buclă (spira închisă)

străbătută de curentul i
un mic corp
este echivalentă cu

magnetizat, avînd momentul :

m
=

i.s

unde S este vectorul arie al buclei, asociat sensului de referinţă al

curentului după regula burghiului drept (fig.3.3.):

S
 1
0

Fig.
3.3

Dacă un mic corp magnetizat (respectiv, o mică buclă de curent)

este introdus într-un cîmp magnetic de inducţie B se constată că

asupra corpului se exercită o forţă F şi un cuplu C

date de

relaţiile:
T
F
m(

sau
:

şi:
дв
ав
дв
) I 1
+ m (
)j + m(
)K
ду
дг
 F
=

(mv) B
=

dB

dm

C
mxB
56

(3.5)

(3.6)

In cîmpuri omogene, forţa este nulă. Magnetizarea unei substanțe poate fi

de două feluri :temporară și
permanentă.

Magnetizarea unei substanţe poate fi de două feluri: temporară şi

parmanentă.

Magnetizarea temporară se obţine prin introducerea corpului într- un

câmp magnetic exterior.

La anularea câmpului magnetic, dispare şi magnetizarea corpului.

Magnetizarea permanentă este independentă de prezenţa unui câmp magnetic
 exterior (se menţine timp îndelungat). Clasa corpurilor
magnetizate permanent este mai restrînsă dar toate substanţele prezintă

o magnetizare temporară.

Starea locală a corpurilor masive magnetizate se poate descrie cu

ajutorul unei mărimi vectoriale, numite magnetizaţie

densitatea de volum a momentelor magnetice :

(M), care este

M
=

lim
ΔΗ

AV
dm

dv
AV→0

Corespunzător
celor două tipuri de magnetizare

(temporară şi permanentă) se poate scrie

:

M = Mt
+M

M
p
(3.7)

existente
 (3.8)

M.

unde Mt se numeşte magnetizaţie temporară iar Mp

magnetizaţie

permanentă.
Materialele
57

izolatoare
(dielectricii)
sunt
practic

nemagnetizabile.

Pentru materiale lineare şi izotrope se poate scrie următoarea

relaţie, care constituie legea magnetizaţiei temporare :

M
+
t

XmH
(3.9)

unde H este câmpul magnetic din substanţa respectivă iar Xm

este o

susceptivitate magnetică (mărime

constantă de material numită

adimensională).

Pentru a caracteriza cîmpul magnetic în substanţă se introduce o

nouă mărime, numită inducţie magnetică

(B).

In orice punct din substanţă se poate scrie relația :

 B = μ2(HM)

care reprezintă legea legăturii dintre B,H şi

M

permanentă intrinsecă
Pentru un material linear şi izotrop, care nu

(M = 0), vom putea scrie :

M = M = XmH; B
=

XmH) = Ho (1 +
Xm) H

Notăm:
1 + Xm = Hr
με
și rezultă :
(3.10)

are magnetizaţie

B μ。μ2H = μÃ, unde :

 ΤΗ
μ = HOHI

μr este permeabilitatea relativă a mediului (substanţei) iar μ este

permeabilitatea magnetică absolută a mediului.
Din punct de vedere al proprietăţilor magnetice, materialele se

împart în trei categorii :

1. Materiale diamagnetice

Acestea sunt caracterizate de Xm<0; H<1 ; μ1=1

I

Susceptivitatea magnetică este constantă, negativă și în valoare

absolută foarte mică. Exemple

bismutul.
58

cuprul (Xm -10-10-6),

argintul
F

2. Materiale paramagnetice

Acestea sînt caracterizate de Xm>0 ; μ>1 ; Hr

≈1

Susceptivitatea magnetică este pozitivă, foarte mică şi scade cu

temperatura. Exemple: aluminiul

=

(Xm 22.10-6),
platina
oxigenul.
 3. Materiale feromagnetice

Sînt caracterizate de Xm>0; H>1.

-m

Susceptivitatea magnetică respectiv permeabilitatea magnetică

relativă sînt foarte mari (102...105) şi dependente de intensitatea

cîmpului magnetic. Exemple : fierul

oţelurile, fonta, diverse aliaje.
nichelul
cobaltul
J
/

toate

Materialele feromagnetice au о temperatură critică (numită

temperatură Curie sau punct Curie) la depăşirea căreia
îşi pierd proprietăţile feromagnetice. Intruducând un corp
feromagnetic într-un cîmp magnetic variabil în limite largi, se
în limite largi, se poate ridica
poate ridica dependenţa
dintre inducţia magnetică şi cîmpul magnetic, pentru corpul respectiv
(fig.3.4
)

AB Bmi

Brd
$2

-Hm
-Hc
6
H
3
но
Hm
 58-Br
-Br..

Fig.
3.4

-Bm
4
59

Presupunând initial corpul nemagnetizat, la

corpul nemagnetizat, la creşterea câmpului
magnetic de la zero pînă la valoare maximă (H), inducția va crește de

la zero pînă la valoarea maximă (Bm), după curba 0-1, numită curbă de primă
magnetizare. Micşorând valoarea câmpului până la zero, inducţia scade până
la o valoare B, numită inducţie remanentă (porţiunea 1-2). Schimbînd sensul
câmpului, inducția scade în continuare şi se anulează pentru valoarea
-H. a câmpului (câmp coercitiv) (porţiunea 2-3). Mărind în continuare
câmpul în sens invers, inducţia îşi schimbă sensul şi variază între
zero și -Bm (porţiunea 3-4). Mai departe, modificând câmpul între -H şi
zero, inducția variază între -B şi -B (inducţie

remanentă) (porţiunea 4-5). Crescând câmpul de la zero la câmpul

coercitiv He, inducţia variază de la -B la zero (porţiunea 5-6).
m

Έ
m

Crescând în continuare câmpul pâna la valoarea maximă, inducţia va

ajunge din nou

nou la valoarea maximă, dar pe alt drum decât la prima
magnetizare (porţiunea 6-1).
S-a obţinut astfel un ciclu, numit ciclul de histerezis al materialului
respectiv. Repetând în continuare operaţiunile descrise mai sus (adică
modificând valoarea câmpului magnetic de la H la -H prin valoarea
zero) se parcurge acest ciclu de histerezis, în sensul indicat
(antiorar).
m

La o parcurgere completă a ciclului de histerezis se consumă o

anumită energie prin frecări interne, la orientarea domeniilor
magnetizate din interiorului corpului feromagnetic. Această energie se
degajă sub formă de caldură în corp, alcătuind pierderile prin
histerezis, la magnetizarea în câmp alternativ.
S-a constatat că energia consumată la o parcurgere a ciclului de
histerezis este proporţională cu aria ciclului de histerezis
(teorema
lui Warburg).

Pierderile prin histerezis la magnetizarea materialelor feromagnetice

în câmp magnetic alternativ vor depinde direct de numărul de
parcurgeri ale ciclului de histerezis în unitatea de timp, deci în
final de frecvenţa câmpului magnetic alternativ, respectiv de frecvenţa
curentului alternativ care îl produce.
se

Dupa forma ciclului de histerezis, materialele feromagnetice clasifică în

materiale magnetice noi și materiale magnetice dure
(fig.3.5
)
Materialele magnetice moi au ciclul de histerezis îngust și câmpul
coercitiv mic (pînă la cîteva zeci
la cîteva zeci de A/m). Aceste materiale se

magnetizează şi demagnetizează ușor și se utilizează pentru

construirea circuitelor magnetice ale maşinilor şi aparatelor
electrice. Exemple
de materiale magnetice moi : oțelul electrotehnic (cu 2...4% Si) cu

= 40 A/m, Br 0,8T, Hmax =7000, fonta, permalloy-ul şi

altele.
Hc
=

60

AB
 mool
e

dur
I

Fig.
3.5

Materialele magnetice dure au ciclul de histerezis larg și câmpul

coercitiv mare (sute de A/m sau mai mult). Aceste materiale se

magnetizeaza şi se demagnetizează greu şi se utilizează

pentru realizarea magneţilor permanenţi. Exemple de materiale magnetice
dure

: oţelul carbon călit (cu 0,6...1% C), cu H2 = 5000 A/m, B1 = 0,7T, oţeluri

Alni şi Alnico şi altele.

B,

(diamagnetice,
In afară de cele trei mari categorii de materiale magnetice
paramagnetice şi feromagnetice) mai există şi materiale
ferimagnetice (feritele). Acestea sunt de fapt tot materiale

feromagnetice dar au rezistivitatea electrica mare, facând parte din

clasa materialelor semiconductoare. Feritele sunt compuși ai unor metale

bivalente (Ni, Mn, Cu, Co, Ba) cu oxidul de fier și pot proprietăţi de
materiale magnetice moi sau dure. Feritele se utilizeaza pentru construirea
memoriilor magnetice ale calculatoarelor electronice precum şi în
domeniul micromaşinilor electrice.
avea
 In tehnică se utilizeaza pe lângă curba de histerezis şi curba loc
geometric a vârfurilor ciclurilor de histerezis, numită curba de
magnetizare (fig.3.6).
Pe această curbă se poate observa
porţiune practic
liniara, urmată de porţiunea de saturație. Pe această porţiune curba are
panta egală cu μ。 (foarte mica) în timp ce pe porţiunea liniară panta
era mult mai mare.
AB

01
H

Fig.
3.6
6
1

3.3.Legea fluxului magnetic

Fluxul magnetic se defineşte prin integrala de suprafaţa a

(fig.3.7).
inducţiei magnetice

• = √
√B ds
ST
 Sr
ds
1953
1
0
0
(3.11)

Fig.
3.7

Legea fluxului magnetic, obţinută experimental, afirmă că

fluxul

magnetic prin orice suprafaţă închisă Σ

este nul

P2 = √
√ B
B ds
=

0
Σ

(3.12)
 Aceasta este forma integrală (globală) a legii.

Pentru a obţine forma locală

(diferenţială) a legii utilizăm
formula Gauss-Ostrogradski :

ĕy = [[B ds =
[[[divĒdv = 0
(3.13)

de unde se obţine :div B=0

Deci inductia magnetică este un câmp vectorial solenoidal. Liniile

de câmp ale inductiei magnetice sunt curbe închise.

Unitatea de măsură a fluxului magnetic se numeşte Weber [Wb].

3.4.Legea circuitului magnetic

Se defineste tensiunea magnetica ca integrala de linie а

intensitatii câmpului magnetic de-a lungul unei curbe AB (fig.3.8):
Il
um
62
11

AB

H dl
 Ad

Fig.
3.8
B
(3.14)

Tensiunea magnetică de-a lungul unei curbe închise se numeşte

tensiune magnetomotoare
 u
mmr

фн
dı
Γ
(3.15)

Experimental se constată că tensiunea magnetomotoare este egală cu

solenaţia plus viteza de variaţie a fluxului electric printr-o

ce se sprijină pe curba Γ (fig.3.9)

suprafaţă oarecare
ST

dys
Γ

mmr

u, Ꮎs_ +
dt

Տ
Ր
ds

de
비
15

J
I

Fig.
3.9
(3.16)
66
 3.6.Inductivităţile circuitelor electrice

Considerăm două circuite electrice, parcurse de curenţii i1 și i2,

situate în apropiere unul faţă de celălalt, reprezentate schematic
(fig.3.12.)

12

1
1

==

(i
z)

Fig.3.1
2

Presupunem la început că circuitul al doilea nu este străbătut de

curent (i2 0). Notând cu 11 fluxul magnetic (total) propriu prin
circuitul (1), produs de curentul i1 care circulă prin acest circuit,se
numeşte inductivitate (sau inductanță) proprie raportul :
1

L11
i
1
 $11 N1Pfll
i
1
(3.25)

A doua expresie este utilizată dacă circuitul este sub formă de

bobină subţire, cu N1 spire,
1

11 fiind fluxul magnetic printr-o spiră a

bobinei, adică fluxul magnetic fascicular.

In aceeaşi ipoteză, adică i2 = 0, câmpul magnetic produs de primul

circuit,va determina prin al doilea circuit un flux magnetic (total)

mutual 21.Se numeşte inductivitate (sau inductanță) mutuală, raportul

:

L21
$21
=

i
.
N2 £21
i
1

In
a doua relaţie, £21
este fluxul magnetic
(3.26)

mutual

fascicular, produs printr-o spiră a circuitului (2) de către curentul

din circuitul (1).

Analog se definesc L22,

12
simplu: L11
-

L1,
 L22
=

[1
2

L12
Inductivitățile proprii se notează mai

In general, există relaţia de reciprocitate :

L121 M. Intotdeauna L11 > 0, pe cînd L12 < sau > 0. Aceasta
67

deoarece fluxul unei bobine prin cealaltă bobină poate avea același sens
(bobinele sunt în concordanţă din punct de vedere magnetic), sau poate să
aibă sens contrar
contrar (bobinele sunt în opoziţie din punct de vedere
magnetic).
Unitatea de măsură pentru inductivitate este henry :

1 H ==
1 Wb/1A

Presupunem acum că şi al doilea circuit este parcurs de curent

(10). Fluxul magnetic al fiecărui circuit va fi

fiecărui circuit va fi suma fluxurilor

proprii şi mutuale :

Φ. $2
=

$11
+
$12
(3.27)
Φ21 +
P22

sau:

Ф
Ф
 +
11

L1212 + L2212
P2 =
L2111

care sunt
sunt relaţiile lui Maxwell privitoare la inductivităţi. Aceste
relaţii se pot scrie, în general, pentru n circuite.

Revenind la noţiunea de inductivitate mutuală, precizăm că semnul

acesteia în
în cazul a două bobine cuplate magnetic se indică prin
însemnarea cu un asterisc a uneia din bornele fiecărei bobine. Dacă

sensurile curenţilor prin cele două bobine sunt orientate în acelaşi mod
faţă de bornele polarizate (însemnate prin asterisc), inductivitatea

mutuală corespunzătoare este pozitivă, M > 0 (fig.3.13, a). Dacă

sensurile curenţilor nu sunt orientate în acelaşi mod faţă de bornele

polarizate, inductivitatea mutuală va fi negativă, M < 0 (fig.3.13, b)

*
M>0
M<0
iz
in
*

I
a.
Fig.3.
13
b
.
 1 J
2

Să considerăm două bobine L1 L2 înseriate din punct de vedere

electric, cuplate magnetic adiţional (fig.3.14, a) sau diferenţial

(fig.3.14, b)
68

*
a.
L
L2
M

Fig.3.1
4
*
*
b
.
L2
L2

Vom calcula inductivitatea echivalentă, în cele două cazuri. La

conectarea adiţională, fluxul total este :

Φ
α
=

L1i + Mi + L2i + Mi
=

(L2+ L2+ 2M) i

Inductivitatea echivalentă :

La
а

Φ
i
a
=
 I
1
+ L2+ 2M

La conectarea diferenţială, fluxul total este :

Фа L1i - M¿ + L2i –
Mi
(L1 + L2-
2M) i

Inductivitatea cchivalentă va fi :

La
=

L
1
+ L2
-

2M
i

In continuare, vom

introduce noţiunea de flux de dispersie,

respectiv inductivitate de dispersie. Considerăm din nou circuitrle din

fig. 3.12, parcurse de curenţii i1 şi i2. Prin definiţie, fluxul
total de dispersie al circuitului 1 în raport cu circuitul 2 (1a) este
egal
cu fluxul total al circuitului 1 cînd fluxul total al circuitului 2

este nul. Punând această condiţie de definiţie în relaţiile lui

Maxwell, obţinem :

=
+
1

L121
2
Фіа Li
 L2111+
L2212
0
=

Eliminăm curentul i2 şi obţinem

:

Фіа (L11
112′21)i ̧ =
L1ď11
L22

unde La este inductivitatea de dispersie a circuitului 1 în raport cu

circuitul 2 :
69

L12L2
1
M2
Lid
=
L11
L11
11
22
122
M2
- L1
(1
)
L11 (1k2)
L11L2
2

Factorul :
 k
M
√1122

se numeşte factor de cuplaj magnetic al circuitelor şi are valoarea

cuprinsă între 0 şi 1. Pentru k = 0, circuitele nu sunt cuplate magnetic

şi M = 0. Pentru k = 1, circuitele sunt perfect cuplate magnetic, adică

fără dispersie magnetică iar M

=

±√1122
•

In mod analog se poate defini şi inductivitatea de dispersie a

circuitului 2 în raport cu circuitul 1.

3.7.Legea inducței electromagnetice

Legea inducţiei electromagnetice a fost descoperită de către

Faraday în anul 1831. Această lege are aplicaţii tehnice extrem de

importante, deoarece practic întreaga cantitate de energie electrică
consumată în diversele ramuri economice este produsă în centrale
electrice
си generatoare funcţionând pe baza legii
inducţiei
electromagnetice.

Să considerăm o curbă închisă I

pe care se sprijină o suprafaţă

oarecare

SI
(fig.3.15)

ՏՐ
 Fig.
3.15
Legea inducţiei

electromotoare
70

electromagnetice
afirmă că
tensiunea

ет indusă în lungul unei curbe închise Γ este egală

cu viteza de scădere a fluxului magnetic prin orice suprafaţă S, care se

sprijină pe această curbă :

ет
dos
T
dt
(3.28)

Aceasta este forma integrală a legii inducţiei electromagnetice.

Semnul minus care apare în scrierea legii arata că sensul tensiunii

electromotoare induse este astfel încît efectele ei se opun cauzei care
a produs-o (principiul lui Lenz).
Expresia de mai sus se dezvoltă, ţinând seama de următoarele
relaţii :

er
E dl

Sr = √√B
ds
ST

d
 dt √ √
B ds
ST

!
!
!
дв
[
at
+ v div B + rot (B x V)]ds

(regula de derivare a integralei de flux)

Dar

div B = 0

şi putem scrie :

дв
er
[
+rot (B x v)]ds
at
ST

Ţinînd seama de formula lui Stokes

$(B x
V)αI =
SS
dl
rot (B x v)ds
 I
'

ST

formula legii inducţiei electromagnetice devine

ет
дв
B)dl

- de ds +
√(v x B)
St at
Տ
ր
71

unde V este viteza elementului de arc dl fată de referențialul

considerat.

Deci:

ег
=

Unde:
ertrans+ermisc
(3.29)

er trans

-
S
S
-
дв
ds se numeşte tensiune electromotoare de
at

transformare (de pulsaţie) iar:

 r

mişc

(v x B) dl se numeşte tensiune
electromotoare de mişcare.
=
$1
0
r

În cazul în care conturul r este imobil: er misc

Pentru a obţine o formă locală a legii,
Stokes:

e
I

-=fE dl=ffrotĒ
ds=-[[[
дв

at
+rot (B x v)
jds
I
St
=

0.

utilizăm formula lui

de unde obţinem:

rotE=- -rot (B x v)
дв

at
 (3.30)

În cazul unei bobine cu N spire, fiind fluxul total al bobinei

iar o fluxul fascicular (fluxul unei spire), tensiunea electromotoare
ce se induce în bobină la variaţia fluxului va fi:

аф
dt
-N
афе
dt

unde :
Φ Ν Φε
=

Dar, deoarece o
= Li se mai poate scrie :

e
(D
―

L
di

dt

unde e este tensiunea electromotoare de autoinducţie.

Să considerăm acum un caz particular important, și anume un

conductor rectiliniu de lungime 1, plasat într-un câmp magnetic de
inducţie B
72

perpendicular pe acesta și care se mişcă cu viteză

perpendiculară pe direcția conductorului şi a câmpului (fig. 3.16).

S
B
 18
Fig.
3.16
दा

Câmpul magnetic este constant şi uniform iar conductorul constituie

una din laturile conturului închis dreptunghiular г care se

mișcă în câmpul magnetic cu viteza V

Tensiunea electromotoare indusă va fi de mişcare şi ea se induce

numai în conductorul mobil AB (pentru celelalte porţiuni, v = 0).

-=-§ (v x B)dl= √ (v x
B)dl=(v x B) dl
e
I
 r

dar:
AB

S
AB
dl
=

I AB

deci: e-1(v x B) ;
e-Blv
AB

Tensiunea electromotoare se poate calcula şi pornind direct de la

forma integrală a legii inducţiei electromagnetice.

Notând: AD = X
Фаг = Blx

афа
т
dx
ST
e,
-B1 =Blv
I

dt
dt
dx
deoarece: V
dt
73

3.8. Forţa lui Lorentz, forța lui Laplace, forţa lui Ampere,
formula Biot-Savart-Laplace

Experimental se constată că asupra unui mic corp încărcat cu

sarcina electrică q, care se deplasează în vid cu viteza V

J
 câmp magnetic de inducţie B, se exercită forţa (fig. 3.17):

F q(v x B)

M
(q)
%

F
‫دا‬

Bv

Fig.3
17
într-un

(3.31)
 Această forţă se numeşte forţa lui Lorentz iar expresia forţei are
aplicaţii practice la studiul mişcării particulelor elementare în câmp

magnetic, de exemplu în acceleratoarele de particule.

Tot experimental se constată că asupra unei porţiuni rectilinii

de conductor străbătut de curentul i și situat în vid, într-un câmp

magnetic omogen de inducţie B, se exercită forţa (fig. 3.18):

F = i(1 x
B1)

T
H
By
Fig
3.18
 (3.32)
74

Această forță se numeşte forța lui Laplace care din punct de

vedere al aplicaţiilor practice constituie baza funcţionării motoarelor
electrice.

Să considerăm două conductoare rectilinii, paralele, de lungime 1,

situate în vid la distanţa d una de cealaltă (3.19).

F
F
Fig.
3.19

Conductoarele fiind parcurse de curenţii i, și i2 s-a constatat

experimental că asupra lor se exercită forţa:

но
F
2

i,i,1

2nd
(3.33)

Dacă sensul curenţilor este același forţa este de atracție, dacă

 curenţii au sensuri inverse forţa este de respingere. Forţa

electrodinamică de interacţiune între două conductoare străbătute de

curenţi se numeşte forţa lui Ampère. Cunoaşterea forţelor

electrodinamice are o mare importanţă practică pentru proiectarea şi
funcţionarea aparatelor şi instalaiilor electrice. Expresia forţei lui
Ampère se poate deduce de altfel imediat cu ajutorul forţei lui
Laplace.

Să considerăm un conductor (C) de o formă oarecare, străbătut de

curentul i (fig.3.20). Câmpul magnetic produs

produs de о porţiune de
conductor de lungime dl este dat de formula Biot-Savart-Laplace:

dH
i dl x R
ΑΠ
R3
(3.34)

M
75

(C
)
102

Fig. 3.
20
dH
P
 In această relaţie,
R este un vector variabil ce uneşte punctul

curent M de pe conductorul (C) cu punctul fix P din spaţiu, unde se

calculează câmpul magnetic. Pentru a obține câmpul magnetic în punctul

P se integrează relaţia de mai sus de-a lungul axei conductorului (C) :

H
i dl x R

4πJ R3
(3.35)

Formula Biot-Savart-Leplace se aplică pentru contururi închise

(prin care pot circula curenţi) dar și pentru contururi deschise (care
se consideră că se închid pe la infinit)

Toate formulele de mai sus, determinate iniţial pe cale

experimentală se pot demons tea teoretic în cazurile cele mai generale.

3.9.Circuite magnetice

După cum se ştie, în corpurile feromagnetice, la o anumită valoare

a intensităţii câmpului magnetic se obţin valori mult mai mari ale
inducţiei magnetice decât în corpurile diamagnetice sau paramagnetice.

Din acest motiv, miezurile maşinilor şi aparatelor electrice se execută

din materiale feromagnetice (sau ferimagnetice). In acest mod se obţin

inducţii mari, respectiv fluxuri magnetice mari, necesare pentru

funcţionarea economică a maşinilor şi aparatelor respective. Miezurile

magnetice împreună cu eventualele întrefieruri (întreruperi scurte ale
miezului în care se găseşte aer sau un material neferomagnetic)
formează circuite magnetice, care au proprietatea de a conduce cea mai

mare parte a fluxului magnetic (fluxul magnetic principal sau util).

Fluxul magnetic corespunzător liniilor de câmp ce se închid prin aer
se numeşte flux de dispersie sau de scăpări. Sursele care produc
fluxurile magnetice din circuitul magnetic sunt bobinele care se găsesc

pe anumite porţiuni ale circuitului magnetic.

76

Rezolvarea unui circuit magnetic de o configuraţie dată constă în

determinarea prin calcul а fluxurilor magnetice fasciculare care

străbat laturile circuitului respectiv.

Un exemplu de circuit magnetic este dat în fig.3.21.

N
1
$f
1
Фf2

iz。
Of
3
N2

Fig.
3.21
 Pentru rezolvarea circuitelor magnetice se realizează o analogie

cu circuitele electrice de curent continuu, după cum se va vedea mai

jos.
Fie

porţiune de circuit magnetic, avînd fluxul magnetic

fascicular o repartizat uniform pe secţiunea transversală de arie S (se
consideră deci inducția magnetică constantă în punctele unei
secţiuni transversale) (fig. 3.22.).

Deci:
(C)
I!
H

de
1
0
0
M
S
S

Fig. 3.22
 Þ₤=√√B
ds=BS=μBS
Φ
S

Se calculează tensiunea magnetică de-a lungul axei (C) a porţiunii

de circuit magnetic cuprinsă între secţiunile A și B:

77

Um =
√H al
"H dl=fнdl =
√ £dl=r,
Φ
ι
dl

us
us

Notăm: Rm
=

dl μS

mărime care se numeşte rezistență magnetică sau reluctanță. Se măsoară

în 1/henry
=

H-1 sau A/Wb.

Rezultă :

U
m

Rim
Фе
 care este legea lui Ohm pentru circuite magnetice.

Inversul reluctanței se numeşte permeanţă şi se notează:

1 Фе Rm Um

Permeanţa se măsoară în H sau Wb/A.

Teorema întâi a lui Kirchhoff pentru circuite magnetice

Să considerăm un nod al unui circuit magnetic,

interiorul suprafeţei
închise Σ
(fig.3.23)
,

ФҒ

ΕΣ
Fig.
3.23

6f
4
$f3
(3.36)
 situat în

Legea fluxului magnetic aplicată pentru suprafaţa

închisă ( Σ )

$x = √ √
B ds =0
ne dă:
 78

deci fluxul prin suprafaţa închisă Σ trebuie

să fie nul.

Alegând o convenţie de semn pentru fluxurile magnetice fasciculare

care concură în nodul considerat, de exemplu considerând pozitive
fluxurile care ies din nod şi negative cele care intră în nod, putem
scrie relaţia:

Φει + Φ2
―

ФЕЗ - Феа
= 0

În general, pentru orice nod al circuitului magnetic se poate

scrie relaţia:

ΣΦεκ 0
=0

(n)
(3.37)

care reprezintă prima teoremă a lui Kirchhoff, ce se enunţă astfel:

suma algerică a fluxurilor fasciculare ale laturilor care se întâlnesc

într-un nod oarecare al unui circuit magnetic este egală cu 0.

care

Teorema a doua a lui Kirchhoff pentru cicuite magnetice

Considerăm un ochi al unui circuit magnetic şi curba închisă r

trece prin axele laturilor ce formează ochiul respectiv

(fig.3.24).

ik
(r
)
(0)
Fig.3.2
4
NK

Solenaţiile produse de bobine au forma ex-Nxix şi au sensul

de

referinţă atribuit după regula burghiului drept.

k

Aplicând legea circuitului magnetic în regim staţionar

şi cvasistaţionar (sau teorema lui Ampère), obținem:

U
mmr

Ꮎ
.
ST
Dar:

U
mm
 De asemenea:

O
SI
79

H dl

Σ
Umk=ΣRmk$£
k
(
0
)
(0)

Σ
Ө
k
(
0
)

Rezultă, pentru orice ochi de circuit magnetic:

Σοκ
(0)

=Σ Rmk
fk
(0)
(3.38)

care reprezintă a doua teoremă a lui Kirchhoff, ce se enunță

 astfel: suma algebrică a solenațiilor de-a lungul unui ochi de circuit este
egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune magnetică pe laturile

ochiului considerat. În această relaţie, solenaţiile

(9) şi căderile

de tensiune magnetică (Rmkfk) sunt afectate cu semnul plus dacă

solenaţiile respectiv fluxurile magnetice fasciculare sunt îndreptate

în sensul de integrare (sensul arbitrar de orientare al curbei г); în

caz contrar se pune semnul minus. Sensul de integrare, numit şi sensul de

parcurgere al ochiului se marchează cu o săgeată cubată pe ochi.

După cum se observă, un circuit magnetic are aceleaşi elemente topologice

ca şi un circuit electric de c.c. (noduri, laturi, ochiuri). Analogia
dintre circuitele magnetice şi cele electrice se poate
evidenţia cu ajutorul următoarelor corespondenţe:

Фе (flux magnetic fascicular) I(curent electric)

Ꮎ (solenaţie) E (tensiune electromotoare)

Rm (reluctanță) → R (rezistenţă)

Um (tensiune magnetică) 7 U (tensiune electrică)

Astfel, rezolvarea unui circuit magnetic se face asemănător cu

rezolvarea unui circuit electric de curent continuu, aplicînd teoremele

lui Kirchhoff, după ce în prealabil s-a făcut analiza topologică а

circuitului. Pentru comoditate se poate desena schema circuitului
magnetic sub forma unui "circuit electric echivalent". De exemplu,

pentru circuitul magnetic din figura 3.21. schema echivalentă este cea
din figura 3.25.
80
RM1
Of

$f
3
6f2

Дето
з

Fig.
3.25
Ог

[R
M2
RM2
 Orientând arbitrar laturile și ochiurile circuitului, se pot scrie
ecuaţiile:

£2
+

-Фе1-ФЕ2+ФЕ
З=0
1=Rm19 £1 + Rm3t3 © 2 = Rm29 m2 + Rm3
m2
£3

Rezolvând sistemul, se obţin fluxurile magnetice fasciculare care

străbat laturile circuitului magnetic.

3.10.Energia şi forţele câmpului magnetic

Vom calcula energia câmpului magnetic stabilit de un sistem de n

circuite parcurse de curenţi.
Considerăm la început o bobină reală,
o bobină reală, avînd induct anţa L şi

rezistenţa proprie R alimentată la borne cu tensiunea up (fig. 3.26).

ub
L
R

Fig.3.2
 6
81

Bobina absoarbe curentul i care determină fluxul magnetic p.

Aplicând conturului Γ legea inducţiei electromagnetice şi
şi legea
conducţiei electrice, avem relaţiile

ф
е
r

u-Ri
f
r

аф
dt

(căci e
:0)
i

аф
deci: u1⁄2=Uƒ
̄е ̧ ̄Ri+ dt
(3.39)

Conform principiului conservării energiei energia primită de la

bobină din afară: dw = up idt este egală си suma dintr-e energia

transformată în căldură
: do
dQ = R i2 dt, lucrul mecanic efectuat de

bobină: dL şi creştera energiei magnetice a bobinei dwm: dw=dQ+dL+dWm

sau

uidt=Ri2dt +d£+dW,
m

(3.40)

Multiplicând relaţia (3.39) cu idt şi comparînd-o cu relaţia (3.40) se

obţine :

dL+dW=id
m

(3.41)

Pentru calculul energiei magnetice a bobinei se consideră

transformari fără efectuare de lucru mecanic (deplasări nule), în care

caz dL=0 şi avem

dw=ido sau:
W„-fido
m

Bobina având inductanţa L, fluxul va fi: ¢

i:
i
i

W1 = =Lfd(
-fido-fizai
-1 fa(22)
-122
m

sau: W

W2-12-
07
Φ
L
=

Li şi obţinem:
avem:

În cazul general al unui sistem de n circuite cuplate magnetic,

dw
m
n

Σιαφκ
k=1

Prin integrare rezultă expresia energiei magnetice înmagazinată

82

în cîmpul magnetic
magnetic creat de sistemul format din cele n circuite
electrice:

W
m

Σ
i
k=1

(3.42)

Pentru a calcula forţele câmpului magnetic, considerăm o deplasare

generalizată dx, în decursul căreia forţa generalizată X asciată

acestei deplasări efectuează lucrul mecanic dL = X dx.

Ecuaţia de bilanţ energetic (3.41) devine:

n
 xdx+dW„=Σixd
¢k
k=1

Dacă considerăm nulă variaţia fluxurilor magnetice în

în cursul

deplasării (døk
-

0), rezultă:

aw m X=-( >
ax Ok=ct
(3.43)

care constituie prima teoremă a forţelor generalizate în câmp magnetic.

Lucrul mecanic se face în contul energiei sistemului.

Dacă curenţii rămîn constanţi (ik

W
m
n

Σ
ikk
=

ct.),
avem:

dw
m
n

Σ ik dok

Ecuaţia de bilanţ energetic va fi:

n
 Xdx+dW-) id
=2dW
m

k=1
m

X dx
=

dwm
Se obţine:

་་

aw X=(
дх k
・m)
ix=ct⋅
(3.44)

care constituie а doua teoremă a forţelor generalizate în cîmp

magnetic. În acest caz se ia de la surse o energie dublă faţă de
lucrul
mecanic efectuat, jumătate din această energie servind la creşterea
energiei magnetice a sistemului.
83

Forţele calculate cu formulele (3.43) şi (3.44) au aceași valoare.

Ca aplicaţie, vom calcula forţa de atracţie a unui electromagnet

(fig.3.27).

X
 `l
f2
X=

l
o
2

Fig.3.2
7

Energia magnetică are expresia calculată anterior, W

82
m 2L

Presupunând fluxul constant la deplasarea armăturii electromagnetului,

obţinem:

ай

дх
1
ƏL
m

=ct. 2 L дх
)
dx 212 dx

Inductivitatea bobinei se calculează astfel:

 Φ N Ni
N2
N2
L
N
i
i Rm R.
1
.
m
f
+
11

1
C

1
f
N2

10
HS Hos N2μOS
1+2x
Hr
r

unde: 1-11 + 1
£2
+1
f

HoHS HOS

este lungimea medie a porţiunii de fier a circuitului magnetic, iar l。

= 2x este lungimea totală a celor două întrefieruri.

Se obţine:
84

эт

2N2HOS
L2
-2
дх
1 f
+2x)2
N2HOS
με

Expresia forţei portante va fi:

ሐ2
X
L2
(-2
02
212
N2μS
Νόμος
-L2j2
sau: X
i2N2μS
N2μS
1 £ + 2x)2 με

Semnul minus din expresia forţei portante ne arată că forța

respectivă este o forţă de atracţie, adică este îndreptată în sens
opus creşterii
lui x.

Energia cîmpului magnetic dată de relaţia (3.42) este localizată în

tot domeniul în care există câmp magnetic, cu o densitaze de volum
W dată de relaţia:
m

dwm
m

AW

AVO AV dv
W-lim
m

(3.45)

unde AV este elementul de volum din cîmpul magnetic. Energia cuprinsă

în volumul V va fi:

W
m

--[[fw_dv
W
(3.46)

În cazul particular al unui solenoid cilindric de secţiune S și

lungime 1, avem relaţiile:

119
Ni
i0; 0=NBS ; H=
m2

Deci: W •H
1
1 1

m2 N
NBS

3=글
1
•BHV 2

unde V este volumul solenoidului, unde se află câmpul magnetic.

Deoarece câmpul magnetic al solenoidului cilindric este omogen,

densitatea de volum a energiei este:
Wm
1
BH 2

85
În cazul general când vectorii H și B nu sunt coliniari (medii
liniare dar anizotrope), densitatea de energie va avea expresia:

W
m
―

BH 2

Energia câmpului magnetic va fi dată în cazul cel mai general de

relatia:

SSSB Hd V
W
m

(3.47)

unde V este volumul domeniului considerat.