CURS 1

Capitolul 1
NECESITATEA SISTEMELOR DE SĂNĂTATE ȘI SECURITATE ÎN
MUNCĂ

Riscul este unul dintre elementele omniprezente în activitatea zilnică a tuturor

organizațiilor active, indiferent unde s-ar afla în întreaga lume. Avantajul competitiv,
rentabilitatea și supraviețuirea, în general, succesul unei organizații, depinde de
capacitatea acesteia de a se identifica riscul, apoi de a evalua și de a obține cel mai bun
mod de acțiune în raport cu domeniul specific de operare, cerințele de operare și
resursele aflate la disoziție.
Se poate spune că nu există locuri de muncă fără pericole de accidentare,
indiferent de mărimea organizaţiei sau de natura activităţilor desfăşurate.
Riscul occupational, abordat ca o componentă a riscului dintr-o întreprindere,
este materializat în riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională, în cea mai
răspândită accepţiune, fiind caracterizat de probabilitatea de apariție şi de urmările
manifestării unui pericol de accidentare.
Apare de aici evidenta necesitate a demersului de apreciere a riscurilor al cărei
scop constă în identificarea pericolelor de la locurile de muncă, evaluarea nivelului
acestora şi stabilirea de măsuri de prevenire şi control. Rezultatul și, în același timp,
nevoia fundamentală este de fapt managementul riscului - procesul de fundamentare
a deciziei, prin luarea în considerare a efectelor incertitudinii asupra materializării
obiectivelor şi stabilirea măsurilor şi acţiunilor necesare (Moraru, R., Băbuţ, G., 2009).
În practica managerială, pentru ca toate organizaţiile să poată aborda unitar
managementul riscului, a fost dezvoltat standardul specific ISO 31000. Prin conținutul
său standardul menționat anterior oferă linii directoare care pot constitui un suport
pentru organizaţii în scopul atingerii obiectivelor proprii, simultan cu încurajarea
managementului proactiv, susţinerea demersului de identificare a oportunităţilor şi
ameninţărilor, sporirea performanţelor de securitate a muncii şi protecţiei mediului şi
pentru minimizarea riscurilor (ISO 3100:2010).
În ultimii ani importanța managementului riscurilor a crescut substantial,
problema fiind abordată într-un mod integrat, având la bază principiul operării
organizate. Printr-o astfel de abordare s-a redus frecvenţa accidentelor şi a crescut
productivitatea şi performanţele economice ale întreprinderii.
Limitarea resurselor, numărul insuficient de lucrători, percepția superficială sau
eronată a riscurilor ocupaționale etc., sunt doar câteva dintre cauzele care fac să se
acorde, cu precădere în cazul IMM, mai puţină importanță definirii componentelor unui
sistem de management pentru sănătatea şi securitatea în muncă. Deocamdată, un
astfel de concept nu a fost unitar definit şi, pe cale de consecinţă, nu a fost încă
operaţionalizat și/sau optimizat.
Pe plan national, domeniul sănătății și securității ocupaționale (SSO) este
reglementat prin Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, document
completat prin Normele de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificările ulterioare.
Pe lângă aceste două documente legislative de bază, există suplimentar o serie
de hotărâri de guvern subsecvente care transpun directive europene cu privire la
cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă, precizând cerințele și condițiile
minimale pe care angajatorii trebuie să le asigure lucrătorilor expuși la riscuri în timpul
procesului de muncă.
În România, odată cu schimbarea legislaţiei în domeniul securităţii în muncă din
anul 1996 (prin Legea nr. 90 din 1996), „securitatea muncii” s-a transformat, devenind
dintr-o „problemă de stat” (sintagma a fost folosită în articolul 1 al Legii nr. 5 din 1965
cu privire la protecția muncii), în concordanţă cu politicile Uniunii Europene referitoare
la securitatea şi sănătatea în muncă, o „povară” a mediului economic, mai exact a
angajatorilor.
Completarea substanțială aflată și actualmente în vigoare, a fost dată prin Legea
nr. 319/ 2006 cu modificările ulterioare, legate mai degrabă de aspecte de formă și mai
puțin de fond, cu nuanțe specifice României.
 O diferențiere esențială este dată de faptul că în legislaţia românească, pentru a
descrie acest domeniu este folosit termenul de securitate şi sănătate în muncă (SSM),
deși în legislaţia şi standardele la nivel global se foloseşte sintagma securitate şi
sănătate ocupaţională (SSO), aceasta incluzând şi domeniul situaţiilor de urgenţă şi
capacitate de răspuns.
Prin lege se definește securitatea şi sănătatea în muncă drept „ansamblul de
activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în
desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii
lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.”[Legea nr. 319/ 2006]
Principalele obiective ale acestei activități sunt:
- să promoveze şi să menţină cel mai înalt grad de bunăstare fizică, mentală şi
socială a lucrătorilor, indiferent de ocupaţia lor;
- să prevină migraţia lucrătorilor datorită condiţiilor de muncă;
- să protejeze lucrătorii de riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
- introducerea şi menţinerea lucrătorilor într-un mediu de muncă adaptat mereu
la capacităţile psihologice şi psihosociale ale acestora.[Joint ILO/ WHO Committee on
Occupational Health, fundamental principles on OHS 2001].
Orice organizație caută modalități optime de a-și desfășura și de a-și dezvolta
afacerea, concomitent cu a asigura servisarea produselor, altfel spus de a asigura
combinarea produselor și serviciilor într-o singură ofertă (Vandermerwe și Rada 1988),
acțiune și deziderat care devin din ce în ce mai populare prin realizarea conceptului de
Sisteme de service pentru produse (PSS).
Totodată, organizațiile care doresc a întreprinde afaceri trebuie să-și schimbe
abordările tradiționale, să devină mai agile, mai sensibile la ritmul schimbării și să
conștientizeze apariția și a altor factori care le influențează decisiv operațiunile, nu
numai la nivel local, ci și la nivel global.
Aceste precepte se aplică tuturor aspectelor, cu precădere în ce privește rata
tehnologică de schimbare, aspectele economice și sustenabilitatea și impactul asupra
mediului și persoanei (Doualle et al 2015, Hussain și colab 2016, Medini și Boucher
2016, Schmidt și colab 2015, Sousa-Zomer și Miguel 2016) .
 Totodată, întreprinderile, indiferent de mărime, trebuie să răspundă activ,
eficace și eficient unor pachete de norme din legislație, atât la nivel național, cât și
global, pentru a promova și influența atitudinile față de mediu și sustenabilitate.
Proiectarea, dezvoltarea și implementarea unor sisteme PSS pentru clienți,
implică inevitabil, pentru multe organizații (întreprinderi), interacțiunea și cooperarea
cu numeroase alte organizații. Se poate genera în sinteză, de aici, opinia că în toate
scopurile și obiectivele, organizațiile pot fi introduse într-o formă sau se pot constitui
ca organizații în rețele colaborative (CNO), (Camarinha-Matos (2009) și Camarinha-
Matos et al. (2009).
În mod evident, factorul cheie care stă la baza CNO este interoperabilitatea,
definită drept "capacitatea a două sau mai multe sisteme sau componente de a
schimba informații și de a folosi informațiile schimbate" (IEEE Std. 610, 1990).
Actualmente, scopul și facilitarea interoperabilității pentru organizații continuă să
consume cantități mari de resurse, mai ales timp și bani (Brunnermeier și Martin 2002,
Comisia Europeană 2008, Huber 2014, Sampath și Hegde 2013).
 Capitolul 2
BAZE CONCEPTUALE ALE SISTEMELOR DE SĂNĂTATE ȘI
SECURITATE ÎN MUNCĂ

2.1 Definirea sistemului de sănătate și securitate în muncă (SSSM)

Sunt cunoscute mai multe definiții pentru SSSM:
• ansamblu de elemente legate sau interdependente destinate stabilirii unei
politici şi a unor obiective de securitate şi sănătate în muncă, precum şi realizării
acestor obiective (ILO-OSH: 2001);

• parte a sistemului de management al unei organizaţii utilizată pentru

dezvoltarea şi implementarea politicii OH&S şi managementul riscurilor OH&S (SR
OHSAS 18001: 2008);
NOTA 1 - Un sistem de management este un ansamblu de elemente
intercorelate utilizate pentru stabilirea politicii şi obiectivelor şi pentru realizarea
aceste obiective.
NOTA 2 - Un sistem de management include structura organizaţională,
planificarea activităţilor (inclusiv, de exemplu, evaluarea riscurilor şi stabilirea
obiectivelor), responsabilităţi, practici, proceduri, procese şi resurse.
NOTA 3 - Adaptare după ISO 14001: 2004, 3.8.

• ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informaţional,

motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul
proceselor şi al relaţiilor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, în vederea
obţinerii nivelului dorit de securitate şi sănătate în muncă (Darabont, Al., ş.a.,
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă - vol. I, Editura AGIR, Bucureşti, 2001);
Promovarea condiţiilor de siguranţă şi sănătate la locul de munca şi asigurarea
unui mediu de lucru confortabil, respectarea normelor legislative şi menţinerea unei
bune reputaţii a afacerii reprezintă aspecte ce trebuie luate în considerare de către
orice organizaţie de succes.
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii ocupaţionale (SMSSO), (în
limba engleză „occupational health and safety management system – OHSMS”),
cunoscut şi sub alte denumiri (sistem de management al riscului ocupaţional sau sistem
de gestiune al riscurilor ocupaţionale), standardizate sau nu, reprezintă o modalitate
personalizată prin care organizaţia răspunde tuturor cerinţelor legate de sănătatea şi
securitatea ocupaţională.
O definiție frecvent utilizată în ce privește managementul SSM, este următoarea:
• componentă a sistemului de management general, care include structura
organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile,
procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea
planului de securitate şi sănătate în muncă (N.G.P.M., Anexa nr. 1 - Terminologie);

2.2 Obiectivele, funcțiile și caracteristicile SMSSO

Obiectivul principal al unui SMSSO este de a realiza ca toate procesele de muncă
să se desfăşoare cat mai simplu şi cu un cost cât mai convenabil posibil.
Dacă activităţile şi resursele organizaţiei sunt gestionate într-un mod optimal,
abordate şi conduse ca un sistem, rezultatul, urmărit prin obiective, este obţinut cu
mult mai multă eficienţă.
Pentru îndeplinirea obiectivului principal, sistemul de management al sănătăţii
şi securităţii ocupaţionale generează măsuri necesare pentru controlul riscurilor în
domeniul SSO şi pentru îmbunătăţirea performanţelor în acest domeniu, specifică
procesele pentru continua îmbunătăţire a performanţelor în ce priveşte sănătatea şi
securitatea muncii si, în acelaşi timp, și conformitatea acestora cu legislaţia în vigoare,
sistemul putând fi perfect integrat în planul de afacere general specific organizaţiei.
Sistemul este orientat către reducerea şi prevenirea accidentelor de muncă,
precum şi a accidentelor urmate de pierderi de vieţi, pierderi de resurse şi consum de
timp.
 Un astfel de sistem trebuie să fie orientat către reducerea şi prevenirea
accidentelor de muncă, precum şi a accidentelor urmate de pierderi de vieţi, pierderi
de resurse şi consum de timp.
O condiţie deosebit de importantă este ca sistemul să fie astfel dezvoltat pentru
a fi compatibil și integrabil în celelalte sisteme de la nivel întreprinderi: Sistemul de
Management al Calității (ISO 9000), de Mediu (ISO 14001), dar și alte standarde
specifice domeniului de activitate al IMM, astfel ca orice organizaţie care îşi dezvoltă
propriul sistem, sa poată implementa foarte uşor şi prevederile celorlalte două
standarde într-un sistem integrat.
De asemenea, SMSSO trebuie să se bazeze, în funcţionarea sa, pe integrarea
proceselor in bucla Plan-Do-Check-Act (Planifică-Derulează-Controlează-Acţionează),
punând un accent deosebit pe îmbunătăţirea continuă.
SMSSO trebuie să se bazeze, în funcţionarea sa, pe integrarea proceselor in bucla
Plan-Do-Check-Act (Planifică-Derulează-Controlează-Acţionează), punând un accent
deosebit pe îmbunătăţirea continuă.
Implementarea corectă şi sistematică a unui SMSSO în condițiile mediului de
muncă actual, în orice organizaţie, este un fapt relevant pentru a asigura conformitatea
sistemului de management respectiv cu prevederile standardului.
Orice SMSSO funcțional trebuie să asigure:
- Conformitatea sistemului cu politica declarată a managementului în domeniul
sănătăţii şi securităţii ocupaționale;
- Implementarea, menţinerea şi continua îmbunătăţire a SMSSO;
- Reducerea incidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
- Reducerea costurilor cu incidentele şi bolile profesionale asociate;
- Îmbunătăţirea performanţelor organizaţiei prin aplicarea în practică a politicilor
şi procedurilor SMSSO;
- Conformitatea cu prevederile legislaţiei în vigoare;
- Reducerea riscurilor de amenzi, penalităţi legale şi procese în instanţă;
 - Îmbunătăţirea imaginii organizaţiei prin demonstrarea existenţei unui
angajament al managementului de top pentru administrarea corectă şi minimizarea
riscurilor de incidente şi boli profesionale.
Structural, orice Sistem de Management pentru Sănătate şi Securitate
Ocupaţională are următoarele elementele principale:
- Politica şi angajamentul managementului în domeniul sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale (SSO);
- Sistem penru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor privind SSO;
- Conexiune permanentă și actualizată la cerinţele legislaţiei în domeniul SSO;
- Obiectivele organizaţiei în domeniul SSO şi programele asociate;
- Instruirea-formarea personalului (trainning), comunicare şi consultanţă;
- Controlul documentelor şi controlul înregistrărilor;
- Pregătirea pentru situaţii de urgenţă;
- Măsurare şi monitorizare;
- Investigarea accidentelor şi incidentelor, acţiuni preventive (a priori) şi acţiuni
corective (a posteriori);
- Audituri interne;
- Analiza managementului;
- Instrucţiuni şi proceduri specifice domeniului de activitate.
Pentru îndeplinirea obiectivelor SMSSO se ghidează după următoarele principii
și condiții:
• Să fie simplu, uşor de înţeles şi de aplicat;
• SMSSO proiectat şi implementat trebuie să fie un ajutor al top-
managementului în crearea, dezvoltarea şi creşterea afacerii, nu o piedică sau o „piatră
de moară”;
• SMSSO proiectat şi implementat trebuie să ţină cont de organizaţie, astfel încât
Standardul aplicat (ISO 9001, ISO 14001 sau OHSAS 18001) să fie adaptat la procesele
şi cultura organizaţiei.
La această grupă de principii sectoriale se adaugă două dintre cele opt principii
ale Managementului Calităţii, principii-cheie pentru înţelegerea funcţionării integrate:
 1. Abordarea managementului ca sistem, justificată de determinarea secvenţelor
şi interacţiunii proceselor din organizaţie şi conducerea lor ca un sistem, corelând
simultan cu cerinţele clienţilor.
2. Abordarea bazată pe proces (abordarea procesuală), pe baza cunoaşterii şi
organizării resurselor şi activităţilor organizaţiei pentru a se obţine o optimizare a
modului operațional al organizaţiei considerate.
Deoarece un sistem de management care nu respectă realităţile specifice
organizaţiei pentru care a fost proiectat nu va fi funcţional și nu va putea să devină un
instrument la dispoziţia top-managementului, pentru condiţiile specifice din ţara
noastră, similare celor din Uniunea Europeană, se impune ca la conceperea,
proiectarea, implementarea şi certificarea oricărui sistem de management (al calităţii,
mediului, sănătăţii şi securităţii ocupaţionale), dintr-o IMM trebuie ţinut întotdeauna
cont de faptul că standardele ISO sunt structurate în jurul ideii de "abordare bazată pe
proces". Astfel metodele de abordare a activităţilor şi sistemelor de management (SSO,
calitate, mediu, securitatea informației etc.), pot oferi soluţii performante pe care
utilizatorii le doresc şi le aşteaptă iar costurile cu introducerea și operarea SMSSO, atât
economice, cât şi sociale, vor putea fi amortizate.
 CURS 2
2.3 Hazardul și riscul – concepte asociate SMSSM
Potrivit OHSAS 18001, paragraful 3.6, hazardul reprezintă o sursă, situație sau
act cu potențial de a dăuna, în termeni de vătămare corporală sau îmbolnăvire sau o
combinație a acestora (OHSAS 18001, 2007).
Cuvântul provine din limba franceză de la termenul hasard.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte hazardul ca fiind „împrejurare
sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile), a căror cauză rămâne, în
general, necunoscută; întâmplare neprevăzută.” (Dicționar explicativ, 1998).
Sperber, 2001 definește hazardul din punct de vedere tehnic ca un agent fizic,
chimic, mecanic, biologic sau de mediu care poate genera avantaje sau prejudicii
persoanelor, altor organisme sau mediului, dacă lipseşte controlul asupra lor.
Sunt cunoscute mai multe criterii de clasificare a hazardului, care vor fi przntate
în continuare.
Astfel, în funcţie de natura factorului se cunosc următoarele forme ale
hazardului:
- Hazardul mecanic este o categorie de hazard generat fie din cauza unor
echipamente (maşini, instalaţii etc.), fie din cauza unor procese (motoarele unor
vehicule, aeronavele, chiar şi airbag-urile, gazele lichide sau comprimate etc.);
- Hazardul fizic este rezultatul unui proces natural cu potenţial de generare a
pierderilor şi pericolelor, cu incidenţe pentru om şi natură, incluzand cutremure,
tornade, inundaţii, radiaţii X naturale (de la Soare, care pot fi şi utile dar şi periculoase
în raport cu expunerea) etc.
- Hazardul chimic este generat de diferite cause, cum ar fi: substanţe chimice
existente în formaţiuni geologice naturale (exemplu: gaz Radon, arsenic etc.), produse
chimice de uz industrial sau casnic (uz agricol sau industrial, produse chimice de uz
casnic (insecticide, pesticide (care prin bioacumulare dau în timp efecte ireversibile
foarte periculoase)), substanţe chimice corozive (acidul sulfuric, care poate genera
arsuri ale pielii), substanţe folosite în laboratoare care pot afecta sistemul respirator,
digesiv sau nervos prin inhalare, ingerare sau absorbţie cutanată)); de precizat că
hazardul este corelat cu doza, în cazul unor substanţe chimice (de exemplu iodatul de
potasiu, care administrat în sarea iodată are efect benefic pentru concentraţii de la 20
mg până la 1000 mg în kg de sare, dar, în doze de 1200-9500 mg/o administrare, este
letal);
- Hazardul biologic, îşi are originea în prezenţa unor organisme străine în
organismele afectate (simpla prezenţă sau într-o anumită concentraţie), majoritatea
asociate cu alimentele şi/sau industria agro-alimentară; include viruşi, paraziţi,
ciuperci, bacterii şi toxine, iar, în ultima vreme sunt discuţii pentru ingineria genetică şi
organismele modificate genetic;
În raport cu criteriul atitudine şi potenţial al persoanei şi /sau echipament,
hazardul poate fi:
- Hazardul moral, care caracterizează aceea situaţie când o persoană poate
încerca intenţionat să cauzeze sau să supraevalueze mărimea unei pierderi, urmărind
obţinerea de profit, cel mai cunoscut exemplu fiind cazul supraevăluării proprietăţilor
sau bunurilor asigurate;
- Hazardul de comportament (hazardul de conduită), se manifestă atunci când o
persoană competentă, aptă sub aspectul calificării, este insuficient de atentă faţă de
cum ar trebui să fie în circumstanţe date, un exemplu fiind încălcarea conştientă a
normelor de depozitare a materialelor ce prezintă pericol de incendiu
(supraaglomerarea);
- Hazardul fizic, generat de atitudine, repezintă situaţia creată ca urmare a
condiţiilor proceselor, echipamentelor şi persoanelor insuficiente, care măresc
probabilitatea producerii evenimentului sau a măririi daunelor, pierderilor, exemplu
fiind folosirea sculelor neadecvate, cu proprietăţi inferioare cerinţelor etc.
Există în practică numeroase situații de utilizare în mod eronat a conceptului de
hazard.
În același document riscul este definit drept „combinarea probabilității apariției
unui eveniment periculos sau expunere (expuneri) cu severitatea vătămării sau a
afectării sănătății, care pot fi cauzate de eveniment sau expunere (expuneri).
 Dicţionarul explicativ al limbii române, 1998, defineşte riscul ca „posibilitate de
a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă;
pericol posibil”, cuvântul provenind din limba franceză (risque). Tot potrivit aceleiaşi
surse a risca înseamnă „a (-ţi) pune în primejdie viaţa, onoarea etc., a te expune unui
pericol posibil, a participa la o acţiune nesigură, a acţiona la noroc, a cuteza, a îndrăzni,
a se încumeta”
Dicţionarul Longman, defineşte riscul ca „posibilitatea de a se întâmpla ceva rău,
neplăcut sau periculos”. (Longman, 2006)
Sub aspect etnic, pe lângă definiția anterioară dată de standardul din domeniu,
sunt cunoscute mai multe definiţii ale riscului.
Astfel, potrivit metodologiei Ministerului de Finanțe, riscul este definit ca „ O
situaţie, un eveniment, care nu a apărut încă, dar care poate să apară în viitor, caz în
care, obţinerea rezultatelor, în prealabil fixate, este ameninţată sau potenţată. Astfel,
riscul poate reprezenta fie o ameninţare, fie o oportunitate şi trebuie abordat ca fiind
o combinaţie între probabilitate şi impact.”
Într-o exprimare matematică, riscul reprezintă combinaţia între probabilitatea de
producere a unui eveniment nedorit (care provoacă daune de natură diferită) şi
mărimea (gravitatea), daunelor (consecinţelor), rezultate.
Aşadar, spre deosebire de incertitudine, care exprimă o situaţie când nu se
cunoaşte probabilitatea, riscul presupune cunoaşterea probabilităţii,.
 Dacă situaţia analizată are o probabilitate scăzută de producere, dar consecinţele
manifestării sunt foarte grave, atunci se vorbeşte despre ameninţare, considerate
drept un eveniment extrem. În practică, în astfel de situaţii se recurge la reducerea
ameninţării prin convertire la un set de riscuri bine definite prin aplicarea principiului
precauţiei.
Deși
1 evaluarea riscului
RISC este un proces
stochastic,
teoretic
subiectiv, prin
aplicarea unor
ipoteze şi/sau
SECURITATE
metode
0 1 specifice,
Probabilitate evaluarea riscului
Fig. 2.1 Relaţia grafică între risc și securitate se poate face
obiectiv
(abordare sistemică şi/sau holistică).
Noţiunea de risc este opusă celei de securitate, scăderea riscului însemnând
creşterea corespunzătoare a securităţii (figura 3.1).
Într-o relaţie binară se pot defini asocierile surse de risc – categorii de risc
(tabelul 2.1).
Asociat noţiunii de risc este pericolul - un eveniment sau o situaţie susceptibilă
a produce pierderi unei organizaţii. În termeni tehnici, pentru domeniul SSO, pericolele
sunt denumite factori de risc şi sunt percepute matematic drept cauze ale pierderilor.
De reţinut că unui factor de risc (pericol) îi pot corespunde diverse riscuri,
funcţie de organizaţii, mediu, alte condiţii de referinţă etc. De exemplu pericolul de
incendiu într-o clădire implică riscuri diferite: deces, rănire, pagube materiale etc.
 Tabelul 2.1 Relaţia surse de risc-categorii de risc
Sursele de risc Categorii de risc
Evenimente naturale Riscuri naturale
Evenimente de natură tehnică/tehnologică Riscuri tehnice
Comportamentele socio-umane Risc psiho-social
Evenimente de mediu economico-financiar Riscuri economico-financiare
Mediul politico-economic Risc social, risc politic
Mediul ambiant Risc de mediu

Se introduce noţiunea de expunere la risc = consecinţele, ca o combinaţie de

probabilitate şi impact, pe care le poate resimţi o organizaţie în raport cu obiectivele
prestabilite, în cazul în care riscul se materializează.
Elementele componente ale expunerii la risc sunt:
- entitatea expusă la pierderi, reprezintă subiectul căruia îi este prejudiciată
starea iniţială;
- pericolele sau factori de risc, perceput ca o cauză potenţială a pierderii;
- mărimea pierderilor, reprezentată de consecinţele suportate de organizaţie la
producerea pericolului (consecinţe ecologice, economice, sociale, biologice, fizice,
psihice etc.).
1. Clasificarea entităţilor expuse la pierderi se face după mai multe criterii:
- după natura socială : omul, proprietatea şi mediul;
- după costurile induse : Bunuri (costuri directe, valoarea reală a unui bun,
paguba putându-se reface) şi câştiguri (costuri de oportunitate, se pierd câştiguri
potenţiale, paguba se recuperează prin aducerea organizaţiei la starea iniţială);
- după funcţia socială: proprietatea şi folosinţa acesteia, sănătatea şi
capacitatea de muncă, nerespectarea prevederilor imperative legale.
2. Clasificarea pericolelor se face, cel mai frecvent, după origine: pericole
naturale (incendii, furtuni, vijelii, tornade, grindină, inundaţii, alunecări de teren,
cutremure etc.), pericole umane (sabotaj, vandalism, crimă, furt, neglijenţă, eroare,
dezordine, intenţie, incompetenţă etc.) şi pericole economice (numite şi pericolele
afacerilor) (concurenţa, scăderea consumului, inflaţia, recesiunea, progresul
tehnologic, schimbări şi decizii politice, produse de substituţie etc.).
3. Clasificarea pierderilor se face după următoarele criterii:
- după raportul cu organizaţia: pierderi directe şi pierderi indirecte;
- după natura pierderilor: pierderi materiale şi pierderi umane.
Din cele prezentate până acum, rezultă că există o relaţie între hazard şi risc,
riscul fiind probabilitatea de a conduce la consecinţă negativă pe care expunerea la un
hazard o generează, adică:
Risc = Hazard x Nivelul de expunere

Din această relaţie se obţine relaţia de calcul a riscului total de forma:

Riscul total = Suma elementelor de risc x Hazard x Vulnerabilitate

În exprimare matematică, riscul total, Rt, va fi:

în care:
Ni – numărul de elemente ale sistemului evaluat;
Pi – probabilitatea de apariţie a evenimentului;
Si – consecința, efectul evenimentului, exprimată prin mărimea prejudiciilor
și/sau daunelor aduse.
Limitarea resurselor de orice tip, a impus dezvoltarea unor metode cu nivel de
obiectivitate cât mai ridicat, pentru prioritizarea riscurilor asociate.
Cea mai cunoscută este metoda SMUG (Seriousness (seriozitate),
Manageability (uşurinţa administrării, manevrabilitate), Urgency (urgenţa) şi Growth
(evoluţie, creştere).
 Prin metoda SMUG se propune un model, instrument eficient care realizează
prioritizarea măsurilor de protecţie la efectele hazardului. Modelul se bazează pe
criteriile de ierarhizare în raport cu riscul generat de hazard, risc determinat după
identificare, reducere, răspuns, corecţie şi recuperare.
Seriozitatea poate fi definită ca “impact relativ exprimat în oameni şi bani; se
include aici un potenţial pentru vieţile care se pot pierde, pentru prejudiciul fizic şi
social, dar şi pentru pierderile economice care ar putea fi suportate.”
Administrarea se defineşte ca “abilitatea relativă de a atenua sau a reduce
pericolul (prin administrarea pericolului, comunităţii sau ambelor dimensiuni)” (Annex
B – SMUG, 2019)
Pericolul care prezintă cel mai mare risc va fi administrat prin iniţiative
prioritare şi numeroase.
Urgenţa este determinată de probabilitatea riscului de hazard şi este definită
ca un mod imperativ de abordare a pericolului.
Creşterea este dată de potenţialul ca pericolul sau evenimentul să se extindă
sau să se majoreze; creşterea înseamnă şi creşterea vulnerabilităţii sistemului.
Potrivit OHSAS 18002/2008, organizațiile trebuie să stbilească, să
implementeze și să mențină o procedură pentru identificarea hzardului, evaluarea
riscurilor și determinarea controalelor necesare.
O astfel de procedură trebuie să ia în considerare:
- activitățile de rutină și cele unice;
- activitățile tuturor persoanelor care au acces la un loc de muncă (inclusiv
subcontractori și vizitatori);
- comportamentul uman, capacitățile individuale și alți factori de natură
umană;
- pericolele identificate ca provenind din afara locului de muncă, posibil a
afecta în mod negativ sănătatea și siguranța persoanelor aflate sub
incidența controlului organizației relativ la locul de muncă;
 - e) pericolele create în apropierea locului de muncă de către activitățile
legate de muncă aflate sub controlul organizației (NOTA 1: ar putea fi mai
potrivit pentru astfel de pericole o evaluare ca aspect de mediu);
- infrastructura, echipamentele și materialele la locul de muncă, furnizate fie
de organizație, fie de alte persoane;
- modificările sau propunerile de modificări în organizație, activități sau
materiale;
- modificări ale sistemului de management al SSO, inclusiv schimbările
temporare și impactul acestora asupra operațiunilor, proceselor și
activităților;
- orice alte obligații aplicabile legal privind evaluarea riscurilor și
implementarea controalelor necesare (NOTĂ: organizațiile pot face
obiectul unor cerințe legale pentru sănătatea și securitatea persoanelor
care se află în imediata proximitate a locului de muncă sau care sunt
expuse activităților de la locul de muncă);
- proiectarea zonelor de lucru, a proceselor, a instalațiilor, a
mașinilor/echipamentelor, procedurilor operaționale și organizare a
muncii, inclusiv adaptarea lor la capacitățile umane.
Hazardul (pericolul), poate provoca vătămări sau îmbolnăviri, de aceea riscurile
principale trebuiesc identificate înainte ca riscurilor asociate să poată fi complet
analizate și, mai ales, evaluate și, dacă aceste riscuri nu pot fi evaluate (nu există control
sau acesta se face inadecvat), ar trebui efectuate controale eficiente în conformitate
cu ierarhia controalelor, prezentată anterior.
O organizație va trebui să aplice procesul de identificare a pericolelor și
evaluarea riscurilor, în primul rând, pentru a determina controalele care sunt necesare
pentru a reduce riscurile de incidente. scopul general al procesului de evaluare a
riscurilor fiind recunoașterea și înțelegerea pericolelor care ar putea să apară în cursul
activităților organizației și, în același timp, să se asigure că riscurile pentru operatorii
umani care rezultă din aceste pericole sunt evaluate, prioritizate și controlate pentru a
asigura un nivel acceptabil.
 Acest lucru este realizat prin:
- elaborarea unei metodologii de identificare a pericolelor și a riscurilor
evaluate
- identificarea pericolelor
- estimarea riscurilor asociate, luând în considerare caracterul adecvat al
oricăror controale existente (ar putea fi necesară obținerea unor date suplimentare și
efectuarea de analize suplimentare pentru a obține o estimarea rezonabilă a riscurilor)
- determinarea acceptabilității acestor riscuri
- determinarea controalelor adecvate ale riscurilor, acolo unde acestea sunt
considerate necesare (riscurile la locul de muncă și modul în care acestea trebuie să fie
controlate sunt adesea definite în regulamente, coduri de bune practici, orientări
publicate de autoritățile de reglementare și documente pentru orientări în industrie).
Rezultatele evaluărilor de risc permit organizației să compare opțiunile de
reducere a riscurilor și să prioritizeze resursele pentru asigura un management eficient
al riscurilor.
Rezultatele obținute din procesul de identificare a pericolelor, evaluarea
riscurilor și controlul determinării proceselor ar trebui, de asemenea, să fie utilizate tot
în dezvoltarea și implementarea sistemului de management al SSO.
Figura 2.2 oferă o prezentare generală a procesului de evaluare a riscurilor
potrivit aceluiași standard de referință pentru arealul European.
Identificarea riscurilor și stabilirea metodologiilor de evaluare a riscurilor diferă
foarte mult în cadrul IMM-urilor, variind de la evaluări simple la analize cantitative
complexe, însoțite de elaborarea unei documentații extensive.
Pericolele, abordate individual, pot necesita utilizarea unor metode diferite,
astfel încât, fiecare IMM ar trebui să aleagă abordările adecvate domeniului său de
activitate, naturii și dimensiunii, pentru a fi capabil să corespundă nevoilor sale în
termeni de detaliu, dar și în dimensiunile de complexitate, timp, cost și disponibilitate.
 Fig.2.2 Dezvoltarea metodologiei de evaluare a riscului cu îmbunătățire
continuă
(OHSAS 18002/2008)

În combinație, abordarea aleasă ar trebui să conducă la o metodologie

cuprinzătoare pentru evaluarea continuă a tuturor riscurilor din domeniul SSO
caracteristice organizației.
Pentru actualizarea permanentă determinată de modificarea riscurilor
evaluate managementul schimbării trebuie să fie bine implementat și îmbunătățit
continuu, mai ales, prin determinarea punctelor pentru controale sau implementarea
controalelor.
Revizuirea managementului ar trebui să fie utilizată ca instrument pentru
determinarea momentelor când sunt necesare modificări ale metodologiei în general.
Pentru a fi eficiente, procedurile pentru identificarea pericolelor și pentru
evaluarea riscurilor specifice unei organizații ar trebui să țină seama de elemente, surse
și surse de informații.
 Astfel, în cazul identificării pericolelor, generate de surse directe, situații și
acțiuni, se pot utiliza ca surse de informații sau elemente de intrare următoarele
elemente (după OHSAS 18002/2008):
⎯ cerinţele legale sau alte cerinţe pentru SSO;
⎯ politica SSO;
⎯ monitorizarea datelor;
⎯ expunerea ocupaţională şi evaluări ale sănătăţii;
⎯ înregistrările incidentelor;
⎯ rapoarte ale auditurilor precedente, evaluărilor sau analizelor;
⎯ elemente de intrare de la salariaţi şi alte părţi interesate;
⎯ informaţii provenite de la alte sisteme de management (calitate sau mediu);
⎯ informaţii obţinute de la consultantul SSO;
⎯ analiza proceselor şi activităţile de îmbunătăţire specifice locului de muncă;
⎯ informaţii despre alte bune practici şi/ sau pericole tipice din organizaţii
similare;
⎯ rapoarte ale incidentelor care s-au produs în IMM similare;
⎯ informaţii asupra infrastructurii, proceselor şi activităţilor organizaţiei,
inclusiv documente specifice privind:
• proiectul locului de muncă, planuri de trafic, plan (planuri) de
amplasare,
• diagrame de proces şi manuale tehnice și de funcţionare,
• inventarele materialelor periculoase;
• specificaţii tehnice ale echipamentelor,
• specificaţii de produs, informaţii despre securitatea materialelor,
toxicologie etc.
De menționat că activitatea de identificare a pericolelor trebuie să țină cont de
toate persoanele implicate, considerând, în interdependență, următoarele elemente:
⎯ natura muncii (amplasament, informaţii despre operator, nivelul de efort,
munca fizică, tipul de muncă);
⎯ mediul de lucru (temperatură, iluminat, zgomot, calitatea aerului),
 ⎯ comportamentul uman (temperament, obiceiuri, atitudine),
⎯ capacitate psihologică (percepţie şi concentrare),
⎯ capacitate fiziologică (biomecanică, antropometrică /diversitatea fizică între
oameni).
În cazul evaluării riscurilor, se pune problema stabilirii nivelului de risc și a
acceptabilității pe baza unei metodologii adecvate, considerată parte a unei strategii
de tratare a riscului, cu consultarea şi participarea adecvată a lucrătorilor, ţinând cont
de cerinţele legale şi de alte cerinţe.
Potrivit OHSAS 18002/2008, evaluarea ar trebui să ţină cont de limitările
calitative şi acurateţea datelor folosite şi de posibilul efect pe care acestea ar putea să-
l aibă asupra rezultatelor calculului riscului, folosind informații sau date (considerate
elemente de intrare), despre:
⎯ detalii ale locaţiei (locaţiilor) unde se desfăşoară activitatea;
⎯ vecinătatea şi domeniul de aplicare pentru interacţiunile periculoase cu
activităţile de la locul de muncă;
⎯ aranjamente referitoare la securitate;
⎯ capacităţile umane, comportamentul, competenţa, instruirea şi experienţa
celor care execută munci periculoase, normal şi/sau ocazional;
⎯ date toxicologice, epidemiologice şi alte informaţii referitoare la sănătate;
⎯ vecinătatea altor persoane care pot fi afectate de activităţile periculoase;
⎯ detalii ale instrucţiunilor de muncă, sistemelor de muncă şi/sau procedurilor
pentru locuri de muncă, pregătite pentru sarcini periculoase;
⎯ instrucţiuni pentru funcţionarea şi întreţinerea echipamentului şi
infrastructurii;
⎯ disponibilitatea şi folosirea măsurilor de control;
⎯ condiţii anormale;
⎯ condiţii de mediu care afectează locul de muncă;
⎯ potenţiale întreruperi ale instalaţiilor şi componentelor echipamentelor şi
dispozitivelor de securitate sau situații de degradare a lor ca urmare a expunerii la
elemente sau procese de lucru;
 ⎯ detalii privind accesul, corectitudinea condiţiilor/ procedurilor de urgenţă,
planurilor de ieşiri de urgenţă, echipamentelor de urgenţă, drumuri de acces în cazuri
de urgenţă (inclusiv semnalizările), facilităţi pentru comunicaţii de urgenţă şi sprijin
extern de urgenţă etc.;
⎯ monitorizarea datelor referitoare la incidentele asociate;
⎯ rezultate ale altor evaluări existente în legătură cu activităţile periculoase de
muncă;
⎯ detalii ale unor acte precedente periculoase, comise de personalul adiacent,
vizitatori, contractori, etc.;
⎯ întreruperi care determină întreruperi asociate sau incapacitatea măsurilor
de control;
⎯ durata şi frecvenţa la care au loc activităţile specifice;
⎯ acurateţea şi credibilitatea datelor disponibile pentru evaluare;
⎯ orice cerinţe legale şi alte cerinţe care prescriu evaluarea riscului sau stabilesc
cea ce constituie un risc acceptabil.
Standardul de specialitate recomandă și atenționează asupra zonelor de risc
deosebite determinate de:
- persoanele sensibile (ex. salariate însărcinate),
- grupurile vulnerabile (de exemplu salariaţii lipsiţi de experienţă),
- salariați cu sensibilităţi speciale, implicaţi în executarea de sarcini
deosebite (de exemplu indivizi care nu disting culorile la citirea
instrucţiunilor),
- pericole care ar putea cauza vătămări unui număr mare de persoane,
- definirea clară a termenilor, cum ar fi “probabil” şi”improbabil“,
necesitatea de asigurare că persoane diferite le interpretează consecvent,
- asigurarea că evaluarea riscului ia în considerare atât consecinţele
expunerii pe termen scurt, cât şi cele pe termen lung, ca şi efectele
cumulative ale expunerilor multiple şi/sau la mai mulți agenţi.
O altă etapă importantă în planificarea riscului este managementul schimbării,
instrument de management prin care organizaţia conduce și controlează orice
schimbări care pot afecta sau pot avea un impact asupra pericolelor şi riscurilor SSO.
Sunt incluse schimbările din structura organizaţiei, de personal, din sistemul de
management, procese, activităţi, utilizarea materialelor etc., schimbări care ar trebui
evaluate prin identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor înainte de a fi introduse,
încă din faza de proiect.
Sunt abordate situații de tipul (după OHSAS 18002/2008):
⎯ echipamente, tehnologii (inclusiv software), infrastructură sau elemente
pentru mediul de muncă, noi sau modificate,
⎯ proiecte, practici de lucru, proceduri, specificaţii sau standarde noi sau
revizuite,
⎯ clase sau tipuri diferite de materii prime,
⎯ schimbări semnificative în structura organizaţională a structurii de fabricație
şi/sau a personalului, inclusiv utilizarea subcontractorilor,
⎯ modificări ale elementelor utilizate pentru monitorizarea stării de sănătate şi
securitate sau ale controalelor.
Prin procesul de management al schimbării se caută răspunsurile potrivite la
următoarele întrebări (probleme) (după OHSAS 18002/2008):
- s-au creat pericole noi?
- care sunt riscurile asociate pericolelor noi?
- s-au modificat riscurile corespondente altor pericole?
- prin modificările propuse s-ar putea afecta nefavorabil controalele de
risc existente?
- sunt alese controalele cele mai adecvate, luând în considerare
posibilitatea de utilizare, de acceptare şi costurile asociate pe termen scurt şi pe
termen lung?
În ce privește necesitatea de control este necesar ca organizaţia (IMM) să fie
capabilă să determine dacă controalele existente sunt adecvate sau necesită
îmbunătăţiri sau dacă sunt necesare controale noi, a căror selecție ar trebui făcută pe
baza principiului ierarhizării controalelor, începând cu eliminarea pericolelor acolo
unde este posibil, urmată de reducerea (diminuarea) riscurilor (fie prin reducerea
probabilităţii de apariţie, fie prin reducerea severităţii potenţiale a rănirii sau vătămării)
ca urmare a adoptării, ca ultim resort, a echipamentului individual de protecţie (EIP).
Cele mai cunoscute exemple tip de implementare a ierarhizării controalelor
sunt (după OHSAS 18002/2008):
a) Eliminare prin modificarea unui proiect pentru a elimina pericolul;
b) Substituire prin înlocuirea cu un material mai puţin periculos sau reducerea
energiei sistemului;
c) Control tehnic prin instalarea de sisteme de ventilaţie, protecţia
echipamentelor de lucru, a angrenajelor, izolarea surselor de zgomot etc.;
d) Semnalizare corespunzătoare, atenţionări şi/sau controale administrative
folosind semnale de siguranţă, marcarea zonelor de pericol, semnale foto-luminoase
tipizate, marcarea locurilor de trecere pentru pietoni, utilizarea unor sirene/lumini de
atenţionare, sisteme de alarmă, adoptarea de proceduri de securitate, inspecţii ale
echipamentului, controlul accesului, utilizarea unor sisteme sigure de lucru, ecusoane,
permise de lucru etc.;
e) Utilizarea echipamentului individual de protecţie (EIP) (ochelari de protecţie,
protectoare pentru urechi la zgomot sau frig, ecrane pentru faţă, hamuri şi corzi de
securitate, aparate pentru respirat, mănuşi etc.
Optimizarea controalelor presupune, înainte de toate ierarhizarea acțiunilor
IMM, ținând cont de posibilitatea de reducere a riscurilor prin controalele planificate,
acordându-se întâietate acţiunilor adresate activităţilor cu risc ridicat sau celor care
oferă o reducere substanţială a riscului.
Concomitent, ar trebui ținut cont și de alte elemente, cum ar fi (după OHSAS
18002/2008):
⎯ nevoia de a combina controalele și alte elemente din ierarhizare (exemplu
controale tehnice şi administrative),
⎯ stabilirea unor bune practici în controlul pericolelor specifice considerate,
⎯ adaptarea muncii la individ,
⎯ extinderea unor avantajele generate de progresul tehnic pentru a îmbunătăţi
controalele,
 ⎯ utilizarea măsurilor de protecţie generală prin selectarea controalelor
tehnice, care protejează în aproprierea locurilor periculoase faţă de echipamentul
individual de protecţie (EIP),
⎯ comportamentul uman, respectiv dacă o anumită metodă de control va fi
acceptată şi poate fi implementată cu eficienţă,
⎯ greşelile umane tipice (exemplu greşeli simple ale unei acţiuni repetate
frecvent, lapsusuri de memorie sau atenţie, lipsă de înţelegere sau erori de gândire,
nerespectarea unor reguli sau proceduri) şi căi de prevenire a lor,
⎯ necesitatea de a introduce întreţinerea planificată a maşinilor, mai ales, a
protecţiilor,
⎯ necesitatea de aranjamente posibile pentru urgenţe/evenimente
neprevăzute sau pentru cazul în care controlul riscului a eşuat,
⎯ lipsa potenţială de familiarizare cu locul de muncă şi controalele existente
pentru cei care nu sunt salariaţi direct ai organizaţiei, de exemplu vizitatori, personal
contractant.
Potrivit prevederilor legale, organizaţia trebuie să documenteze şi să păstreze
rezultatele identificării pericolelor, evaluării riscurilor şi controalelor determinate prin
înregistrarea și documentarea rezultatelor pentru următoarele tipuri de informații
(după OHSAS 18002/2008):
⎯ identificarea pericolelor (hazardului);
⎯ determinarea corelației riscurilor asociate cu pericolele identificate;
⎯ indicarea nivelurilor de risc în corelaţie cu pericolele identificate:
⎯ descrierea, referirea, la măsurile care trebuiesc luate pentru controlul
riscurilor;
⎯ determinarea competenţelor necesare pentru implementarea controalelor.
Continuitatea activității într-un IMM, impune, in mod firesc, și asigurarea
cerinței de continuitate a proceselor de identificare a pericolului şi de evaluare a
riscului prin analize periodice care pot ajuta la asigurarea consecvenţei evaluărilor de
risc realizate de persoane diferite în momente diferite.
 Dacă condiţiile s-au schimbat şi/sau au devenit disponibile tehnologii mai bune
de management ale riscului, atunci sunt necesare îmbunătăţiri care să ia în considerare
sincronizarea şi frecvenţa analizelor, aşa cum sunt afectate de următoarele tipuri de
probleme:
⎯ nevoia de a determina dacă controalele de risc existente sunt eficiente şi
adecvate,
⎯ nevoia de a acoperi pericole noi,
⎯ nevoia de a răspunde schimbărilor generate în organizaţie de ea însăşi,
⎯ nevoia de a răspunde feedback-ului rezultat din activităţile de monitorizare,
de investigare a incidentelor, a situaţiilor de urgenţă sau rezultatelor procedurilor
pentru situaţii de urgenţă,
⎯ schimbări de legislaţie,
⎯ factori externi, de exemplu probleme legate de sănătate ocupaţională,
⎯ progrese tehnice în tehnologiile de control,
⎯ diversitatea în schimbare a forţei de muncă, inclusiv contractorii,
⎯ schimbări propuse de acţiuni corective şi preventive.
De remarcat că atunci când o analiză poate arăta că controalele existente sau
planificate sunt încă valabile, nu sunt necesare evaluări noi ale riscului, auditurile
interne fiind elementele care pot furniza o oportunitate de a verifica dacă identificarea
pericolelor, evaluarea riscului şi controalele sunt implementate şi actualizate.
Totodată, auditurile interne pot să reprezinte o oportunitate utilă pentru a verifica dacă
evaluarea riscului reflectă condiţiile şi practicile reale de la locul de muncă.