Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

(în original, The Parliament of
the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland , cunoscut internațional ca UK
Parliament sau British Parliament ori Westminster Parliament, iar în Regatul Unit doar
ca Parliament ori Westminster) este instituția legislativă supremă a Regatului Unit al Marii Britanii
și al Irlandei de Nord, a Dependențelor Coroanei Britanice (conform  en  British Crown dependencies)
și a Teritoriile britanice de pretutindeni (conform  en  British Overseas Territories)[1][2]
Doar Parlamentul Regatului Unit posedă  en  supremația legislativă și, ca atare, ultimul cuvânt politic
asupra oricăror entități politice ale Regatului Unit și ale celorlalte teritorii ale Regatului.
Deși Parlamentul Regatului Unit este un parlament bicameral, compus din două camere, Camera
Comunelor (cu membri aleși), și Camera Lorzilor (cu membri în general numiți), totuși are trei entități
componente:cele două camere menționate și reprezentantul monarhului
însuși/însăși,  en  [The] Sovereign (conform,  en  King-in-Parliament - Rege în Parlament).
Cele două camere ale Parlamentului se reunesc în Palatul Westminster în orașul Westminster, unul
din zonele constituente (Borough (UK)) ale Londrei Metropolitane Interioare ( en  Inner Londra), parte
a capitalei Regatului Unit, Londra.
Camera Lorzilor (în original,  en  [The] House of Lords) are 791 de membri, aleși din rândurile
aristocrației britanice și ale clerului din Regatul Unit. De fapt, The House of Lords include trei tipuri
diferite de membri,  en  Lords Spiritual (Lorzii în spirit sau Lorzii spirituali), care sunt aleși/numiți dintre
reprezentanții cei mai proeminenți din rândul episcopilor Bisericii Anglicane ( en  Church of England),
și lorzii (cei ai timpului și cei ai aristocrației ereditare). Ca atare, grupul lorzilor aristocratici, la rândul
lor, consistă din două grupuri diferite,  en  Lords Temporal (Lorzii temporari sau Lorzi ai timpului),
grup alcătuit mai ales din aristocrația momentului a Marii Britanii (conform,  en  life peers), care sunt
numiți de oficiul cunoscut ca Sovereign (deci de monarhul existent, din 2022 rege Charles al III-lea),
bazat pe recomandările Primului Ministru,[3] și un grup constant de 92 de membri ai aristocrației
ereditare a Regatului Unit (în original,  en  hereditary peerage - aristocrația ereditară), fiind
prezenți/aleși/numiți fie pentru că dețin o funcție a unui oficiu al monarhului, fie pentru că au fost
aleși de colegii lor din grupul aristocrației ereditare. Anterior primei sesiuni a  en  Curții Supreme de
Justiție a Regatului Unit, în octombrie 2009, Camera Lorzilor ([The] House of Lords) avea ca una din
funcții aceea de  en  rol judiciar, folosindu-se de așa numita Lege a Lorzilor (conform,  en  Law Lords).
Camera Comunelor ( en  [The] House of Commons) este o cameră legislativă alcătuită din
650  en  membri, fiecare dintre aceștia fiind ales într-o anumită circumscripție electorală, prin sistemul
de vot uninominal - candidatul cu cel mai mare număr de voturi într-o circumscripție câștigă
mandatul. Aceste alegeri au loc la minimum  en  cinci ani.[4] Camera Comunelor are puteri mai mari
decât cea a Lorzilor, și poate trece legi respinse de către cea din urmă.
Cele două camere se reunesc în locații separate, mai exact în  en  camere diferite în Palatul
Westminster (cunoscut și ca The Houses of Parliament) în Londra. Prin  en  convenție constituțională,
toate posturile ministeriale, incluzând cea de  en  Prim Ministru, sunt membri ai [the] House of
Commons sau, mult mai puțin comun, ai [the] House of Lords. Ca atare, fiecare dintre aceștia
răspund pentru acțiunile lor în fața entităților legislative în care sunt membri. Majoritatea miniștrilor
sunt din Camera Comunelor, în timp ce miniștrii adjuncți pot fi din ambele camere.
Oricum,  en  speaker-ul Camerei Lorzilor trebuie să fie un membru al aristocrației.

Istoricul Parlamentului de la 1707[modificare | modificare sursă]

Pentru istoricul celorlalte parlamente anterioare celui al Regatului Unit, vedeți Parliament of
England și Parliament of Scotland.

Pentru sumarizare a istoricului, vedeți Parliament in the Making.

Parlamentul Marii Britanii ( en  The Parliament of Great Britain) a fost format în 1707, ca urmare a
ratificării Tratatului Unirii Angliei cu Scoția (conform,  en  Treaty of Union) prin Actul Unirii din
1707 (conform,  en  Acts of Union), ratificare dublă, datorată atât a Parlamentului
Angliei ( en  Parliament of England) cât și a Parlamentului Scoției ( en  Parliament of Scotland).
Ambele acte ale Unirii, menționate anterior, specifică explicit că, „Regatul Unit al Marii Britanii [va fi]
reprezentat de unul și același Parlament, care va fi numit Parlamentul Marii Britanii (conform
textului original, "That the United Kingdom of Great Britain be represented by one and the same
Parliament to be styled The Parliament of Great Britain").
La începutul secolului al 19-lea, Parlamentul a continuat să fie extins printr-un alt documente de
unire,  en  Acts of Union (1800), ratificate de Parlamentul Marii Britanii ([the] Parliament of Great
Britain) și de Parlamentul Irlandei ( en  Parliament of Ireland), care a anulat existența parlamentului
anterior (constituit la 1 ianuarie 1707) și a adăugat 100 de parlamentari irlandezi și 32 de lorzi la
constituența anterioară, formând Parlamentul Marii Britanii și al Irlandei ( en  The Parliament of the
United Kingdom of Great Britain and Ireland).  en  Actul Parlamentului și al Coroanei
Britanice din 1927 a recunoscut formal noul nume complet (ușor schimbat) al Parlamentului ca
fiind Parlamentul Regatului Unit și al Irlandei de Nord (conform originalului, [the] "Parliament of the
United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland,"[5], la cinci ani după secesiunea celei mai mari
părți sudice a insulei Irlanda, sub numele de Statul liber irlandez, conform  en  Irish Free State,
în 1922.
Odată cu extinderea globală a Imperiului britanic (a se vedea și  en  [The] British Empire),
Parlamentul a devenit un model pentru alte parlamente (a se vedea și Sistemul
Westminster,  en  Westminster system), atât din Coloniile Coroanei, cât și pentru
alte țări, colonii sau teritorii de peste mări. Astfel, Parlamentul britanic, fiind un model de urmat, din
multiple puncte de vedere, a primit titlul inerent de Mamă a Parlamentelor (conform,  en  "Mother of
Parliaments."[6]) Oricum, John Bright — cel care a folosit prima dată epitetul — l-a folosit mai
degrabă în ideea de a se referi la politica culturală a Angliei și a spațiului insular britanic decît la
sistemul britanic parlamentar propriu-zis.[7]
Teoretic, puterea legislativă supremă din Regatul Unit este oficial investită în entitatea
numită Prezența Reginei/Coroanei în Parlament (conform,  en  Crown-in-Parliament). În
realitate,  en  Coroana acționează, în aproape toate instanțele, doar la sfatul Primului Ministru, iar
puterile Camerei Lorzilor sunt limitate doar la amânarea unei anumite piese de legislație și nimic mai
mult. Ca atare, în realitate, puterea de facto este limpede investită în Camera
Comunelor (conform  en  [The] House of Commons).[8]

Parliament of the United Kingdom of Great Britain and

Ireland[modificare | modificare sursă]
Imagine a Palatului Westminster -  en  Palace of Westminster, înainte de incendiul  en  din 1834.

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei (conform,  en  The United Kingdom of Great Britain and
Ireland a fost creat cândva în anul 1800, dar pus legislativ în aplicare la 1 ianuarie 1801, prin
unificarea legislativă a două regate, Regatul Marii Britanii (conform,  en  Kingdom of Great
Britain și Regatul Irlandei (conform,  en  Kingdom of Ireland), ca urmare a  en  Actelor Unirii de la
1800. Principiul ministerial al responsabilității majore a camerei inferioare, Camera Comunelor, nu a
fost pus la punct decât mai tîrziu în secolul al al 19-lea, întrucât până atunci Camera Lorzilor avea
puteri superioare Camerei Comunelor, atît în teorie cât și în practică. Membri Camerei Comunelor
(numiți colocvial MP(s) - pronunțat aproximativ, em pi(z)) fuseseră aleși până atunci printr-un sistem
electoral vetust, utilizând circumscripții electorale (în original,  en  constituencies), departe de cele
existente astăzi, imaginate pentru a menține controlul Parlamentului de către Camera Lorzilor. Spre
exemplificare, circumscripția electorală a burgului Old Sarum (conform, borough of Old Sarum, cu
doar șapte alegători valizi (femeile nu aveau drept de vot), puteau alege doi membri ai Camerei
Comunelor, similar cu circumscripția electorală Dunwich (conform,  en  the borough of Dunwich),
care a dispărut aproape complet în mare datorită eroziunii solului.
Astfel, foarte multe circumscripții (electorale) de buzunar sau circumscripții alterate (conform, pocket
borough ori rotten borough), erau ușor controlate de membri Camerei Lorzilor, care putea manipula
ușor alegere prieteniilor sau rubedeniilor lor. Datorită reformelor electorale din anii 1830 încolo,
începând cu  en  Reforma legislativă din 1832, sistemul electoral al transferului puterii către Camera
Comunelor a fost progresiv continuu regularizat. Nemai fiind dependenți de puterea lorzilor, MPs au
devenit treptat din ce în ce mai semnificativi.