Caracterul

(latura relațional-valorică)

I.Definiție și caracterizare.
Termenul caracter provine din limba greacã, unde însemna ,,pecete”, ,,tipar”. Când spunem despre cineva cã este un ,,om de caracter” sau, dimpotrivă, că
este un om ,,lipsit de caracter”, avem în vedere o serie de însușiri care au o semnificație morală și interindividuală. Caracterul reprezintã profilul psihomoral al
omului.
Definiție: Caracterul desemneazã ansamblul însușirilor psihice care privesc relațiile unei persoane cu semenii sãi și valorile dupã care se conduce.
Aceste valori sunt rezultatul relației dintre subiect și obiect.
Cunoaşterea caracterului este dificilă pentru că însuşirile de caracter nu se observă, ci se deduc din comportament. Unele persoane îşi pot masca anumite
însuşiri sau pot simula prezenţa celor pe care le ştiu apreciate într-un grup. De asemeni, nu poți spune despre un elev că este mincinos numai pe baza faptului că,
într-o situație oarecare, a ascuns părinților nota proastă pe care a luat-o la teză.
Cunoscând trăsăturile caracteriale, putem prevedea, cu o anumită probabilitate, comportarea viitoare a unei persoane. Putem prevedea dacă va fi sau nu
punctual la întâlnirea fixată, dacă ne va face sau nu un serviciu, dacă ne va spune adevărul cu privire la faptele săvârșite.

Caracteristici ale caracterului:

a.-exprimă latura morală a personalității;
b.-este dobândit prin modelare socio-culturală;
c.-este alcătuit din trăsături dezirabile sau indezirabile, nu este neutru d.p.d.v. valoric;
d.-puterea caracterului este dată de forța convingerilor, de tăria cu care le apărăm și susținem în mod constant și în împrejurări variate;
e.-presupune existența unui sistem de valori pe care le apărăm, susţinem şi promovăm;
f.-nu este imuabil (de neschimbat), ci se poate modifica sub influența factorilor de mediu.

II. Geneza caractrului.

Formarea caracterului, care debutează imediat după naștere prin intervenția familiei, părinților, persoanelor de referință pentru copil, a celor cu care acesta petrece
un timp semnificativ, se desfășoară pe tot parcursul vieții. El are la bază trei mecanisme:

a.-mecanismul condiționării (recompensă și pedeapsă)

b.-mecanismul autorității (adultul este ,,deținătorul suprem” al adevărului, ce decide acesta este ,,literă de lege” pentru copil, iar nerespectarea indicațiilor este
sancționată). Pe măsură ce copilul crește, autoritatea trebuie exercitată cu prudență, mai ales în perioada adolescenței, când apare nevoia puternică de autonomie,
iar locul acestei atitudini a părintelui trebuie să fie luat de negociere, consultare, coparticipare privitor la deciziile ce-l vizează pe copil.

c.-mecanismul imitației (modelele de conduită ale copilului pot fi reprezentate de membrii familiei, persoane din anturajul acestuia, din școală, societate, din
lumea artistică, științifică etc.)
III.Structura caracterului cuprinde: A. -trăsăturile caracteriale. B. -atitudinile caracteriale.

A.Trăsăturile caracteriale reprezintă ansamblul manifestărilor comportamentale caracteristice, reprezentative și definitorii pentru o persoană.

Atributele trăsăturilor de caracter se definesc prin faptul că:

-sunt constante, stabile (se manifestă constant în comportament, nefiind conjuncturale sau întâmplătoare);
-sunt generale (se manifestă în cele mai multe de situații);
-sunt flexibile, au plasticitate (permit adaptarea omului la variate situații, evoluează în raport cu noile cerințe);
-sunt definitorii( sunt reprezentative atitudinal și comportamental pentru persoana respectivă).

Clasificarea trăsăturilor de caracter conform lui Gordon Allport (organizare de tip sistemic):
-trăsături cardinale (1-2), trasaturi definitorii, cele mai vizibile, care le domină și controlează pe toate celelalte;
-trăsături pricipale(10-15), evidente, vizibile în situații obișnuite, comune;
-trăsături secundare (câteva sute), slab exprimate, nerelevante pentru profilul caracterial al persoanei.

B. Atitudinea exprimă o modalitate de raportare față de anumite aspecte ale realității și implică reacții afective, cognitive și comportamentale. Oamenii nu sunt
în totalitate buni sau răi, altruiști sau egoiști, harnici sau leneși, cinstiți sau necinstiți existând grade de intensitate ale acestora. De aceea, n u se poate spune că o
persoană ar dispune numai de una dintre trăsăturile pereche, cea pozitivă sau cea negativă. Trăsăturile opuse se găsesc la una și aceeași persoană în proporții și
amestecuri diferite. (se știe, de pildă, cã și curajosul are momente când îi este fricã, dupã cum și cel fricos, în anumite situații, poate săvârși acte curajoase.)

În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:

1) atitudini față de societate și față de ceilalți oameni (sinceritatea, cinstea, altruismul, spiritul de răspundere, dar și minciuna, individualismul, egoismul, lașitatea,
Lingușeala etc.);
2) atitudini față de activitatea desfășurată (disciplina, sârguința, conștiinciozitatea, spiritul de inițiativă, dar și indisciplina, lenea, neglijența, dezorganizarea etc.);
3) atitudini față de propria persoană (modestia, încrederea în sine, sentimentul demnității personale, spiritul autocritic, dar și îngâmfarea, trufia, sentimentul
inferiorității, autosuficiența etc.).

IV. Rolul caracterului în cadrul personalității.

Fiind o componentă de conținut a personalității, caracterul are un rol esențial în adaptarea și integrarea individului în viața socialã. Prin intermediul trăsăturilor
caracteriale persoana este apreciată și acceptată sau respinsă de cei din jur. Trebuie să avem în vedere și faptul că, formându-se pe parcursul vieții individului,
caracterul poate fi modelat și influențat. Nu numai mediul social poate face acest lucru, ci și individul poate contribui la modelarea sa caracterială prin preluarea
influențelor pozitive ale ambianței și contracararea celor negative.
Caracterul este o instanță de control și valorificare a temperamentului. De exemplu, pot fi indivizi colerici din naștere, care, datorită educației și autoeducației,
devin flegmatici în comportament, adesea numai ei fiind conștienți de adevărata lor ,,fire”.
Trăsăturile caracteriale constituie și un suport pentru propulsarea aptitudinilor. Punerea în valoare a aptitudinilor și obținerea performanțelor în activitate sunt
condiționate și de trăsături caracteriale precum perseverența, hărnicia, dorința autodepășirii.
Caracterul este expresia întregului sistem al personalității. El reglează din interior concordanța și compatibilitatea conduitei cu exigențele și normele
promovate sau impuse la un moment dat de societate.