Umanismul.

Descrierea Moldovei – Dimitrie Cantemir

Umanismul este curentul cultural care s-a dezvoltat în secolele XV-

XVI, mai întâi în Italia, apoi s-a răspândit în toată Europa. Umanismul
înseamnă întoarcerea la origini, la reevaluarea valorilor antichității greco-
latine.
În țările române, curentul umanist se dezvoltă începând cu secolul al
XVII-lea, când apar primii cărturari, cunoscători ai culturilor latine şi
greceşti, ca: Udrişte Năsturel, Varlaam, Simion Ştefan, Dosoftei şi Nicolae
Milescu.
Cel mai important umanist român este Dimitrie Cantemir (1673-
1723), primul nostru spirit de talie europeană. Înzestrat cu o cultură
enciclopedică, cunoscător a numeroase limbi, Cantemir reprezintă expresia
lui uomo universale (omul universal): istoric, geograf, orientalist, etnograf,
autor de eseuri şi tratate în limba latină, română, rusă, turcă. El este un
strălucit precursor al corifeilor Școlii Ardelene.
Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, este o proză savantă,
deoarece informaţiile despre aşezarea, graniţele, flora, fauna, religia,
politica şi locuitorii Moldovei sunt descrise într-un limbaj literar, iar
moldovenii sunt conturaţi prin adevărate portrete literare.
Descrierea Moldovei, cu titlul original Descriptio Moldaviae, este
prima lucrare monografică a Moldovei, scrisă în limba latină în 1716, pe
când Dimitrie Cantemir se afla exilat în Rusia, la moşia Dimitrovka şi a
fost tradusă în româneşte abia în 1825.
Descrierea Moldovei este structurată în trei părţi, conform aspectelor
relevate în fiecare dintre ele:
Partea geografică are 7 capitole, fiecare purtând un titlu explicativ
pentru conţinutul acestuia: Despre numele cel vechi şi cel de acum al
Moldovei, Despre apele Moldovei, Despre munţii şi mineralele Moldovei
etc. Astfel, Dimitrie Cantemir relatează legenda întemeierii Moldovei,
povestind cum Dragoş, fiul voievodului Bogdan, se hotărî să plece la
vânătoare împreună cu trei sute de oameni. Pe drum, aceştia au întâlnit „un
bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru”, pe care l-au fugărit până când
au ajuns la poalele munţilor. Căţeaua de vânătoare Molda, pe care Dragoş
„o iubea foarte mult” s-a repezit asupra bourului, care s-a azvârlit într-un
râu, unde a fost ucis de săgeţile vânătorilor. Molda s-a aruncat după fiara
ucisă şi a fost luată de apele râului. În amintirea căţelei, Dragoş pune
numele de Moldova râului, iar locului respectiv îi zice Roman, după
„numele seminţiei sale”, hotărând ca stemă a noului său principat, capul
bourului. Oamenii au numit aceste meleaguri Moldova, după numele
râului.
Partea politică este cea mai întinsă, conţinând 19 capitole, care
explică aspectele politice şi etnografice ilustrate. Este cea mai întinsă şi cea
mai cuprinzătoare, subintitulată de autor Despre orânduirea de stat şi
începe cu o referire la „chipul în care este cârmuită” ţara şi la cei mai
importanţi domnitori, considerând că „domnia lui Ştefan cel Mare a fost o
epocă hotărâtoare pentru Moldova”. În „timpurile vechi”, domnia
Moldovei „se moştenea”, Cantemir prezentând „întregul şir de voievozi ai
Moldovei până în veacurile noastre”.
Ultima parte, Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova,
cuprinde 5 capitole. Dimitrie Cantemir dezvoltă puterea credinţei
religioase, mai întâi în zei, apoi numai în Dumnezeu. Lăcaşurile de cult
sunt numeroase în Moldova, mănăstirile „sunt aşezate pe unul şi acelaşi
temei”, dar „se împart în mănăstiri închinate şi mănăstiri slobode”, iar
domnitorii sau marii boieri obişnuiau să-şi lase averea, în mod egal,
copiilor lor şi mănăstirii.
În concluzie, Descrierea Moldovei este prima lucrare de idei şi prima
proză savantă din cultura română, în care Dimitrie Cantemir se afirmă ca
personalitate erudită monumentală.
„Dimitrie Cantemir a fost un om al Renaşterii [...] Istoric al
românilor şi al turcilor, a lăsat urme adânci în cultura istorică a posterităţii”
(P.P. Panaitescu - Dimitrie Cantemir, viaţa şi opera).