Predomină stilul glumeţ şi adresarea familiară :

Nici: “Culcă-te devreme!” Nici: “Te scoală!”

Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat. Arghezi amestecă
registrul înalt, solemn, al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii
precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea
Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin
cuvinte si expresii ca: urându-i-se, i-a ieşit, niţeluş scuipat, să nu te miri,
cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au cutreierat, s-au luat de
mâini, li se julea si nasul prin urzici. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi
asupra faptului, nu-şi recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de
pedeapsă:
Adam pe Eva lui o a pârât,
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici-unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.
În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi
pentru uzul – lui Miţu şi Baruţu.
În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit
pe care prima pereche îl duce în rai. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi,
jucându-se cu gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are
lecţii de făcut, Eva poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există
taţi, mame, dădace, profesoare, dascăli, care să-i sâcâie:
Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea
sacră din Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia
moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai
furat, ai minţit, eşti pedepsit!
A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a
alungării lui Adam şi a Evei din rai.
Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte:
Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul
de poezii Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a
modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Atunci, luând
Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de
viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.
În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja,
originală este combinaţia registrelor stilistice. Arghezi îşi propune să prezinte
aspecte din Biblie pe înţelesul copiilor de clasa I, prin urmare va transforma
universul de la începutul Vechiului Testament în ceva familiar copiilor. Primii
oameni se comportă ca nişte mici hoţomani – nici măcar prea deştepţi:
Subtitlul Versuri de abecedar ne lămureşte încă din start asupra
principiului constructiv al acestor poezii. Folosirea adjectivului diminutivat
niţeluş, precum şi invenţia cu folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de
înţelegere al copiilor.