Sfintele Evanghelii

Generalităţi

1. Evanghelia ca gen literar.

Cuvântul evanghelie este un termen comun, folosit în literatura antică greacă cu sensul lui
etimologic de veste bună (eu aggellw). Cuvântul, în epoca antică, se referea la vestea bună unei
victorii sau la răsplata pe care o primea cel care aducea o astfel de veste bună. La început indica
vestea bună a unei victorii în război, pentru ca ulterior, cuvântul să indice şi orice altă veste
aducătoare de bucurie.
În Noul Testament, cuvântul îşi păstrează înţelesul etimologic, de veste bună, dar se va
referi în mod special la vestea cea bună adusă de Mântuitorul Hristos. În cele din urmă, cuvântul va
deveni un termen tehnic, preluat mai de toate limbile pământului în forma lui grecească, pentru a
numi vestea bună prin excelenţă, aceea a izbăvirii din robia păcatului şi a morţii prin întruparea,
moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu.
Noţiunea este mult folosită în cărţile nou-testamentare. Este folosit foarte frecvent atât
verbul euvaggeli,zomai – a binevesti (aproxim. 60 de occurenţe) cât şi substantivul to.
euvagge,lion. - vestea cea bună, evanghelia (75 de ocurenţe).
Veste cea bună şi mare este exprimată de îngerul care vesteşte păstorilor naşterea lui Iisus.
Naşterea Mântuitorului este Evanghelia prin excelenţă şi, bineînţeles tot ceea ce decurge din
aceasta.

1
Luca 2,10-11 10kai. ei=pen auvtoi/j o`
a;ggeloj\ mh. fobei/sqe( ivdou. ga.r
euvaggeli,zomai u`mi/n cara.n mega,lhn
h[tij e;stai panti. tw/| law/|( 11 o[ti evte,cqh
u`mi/n sh,meron swth.r o[j evstin cristo.j
ku,rioj evn po,lei Daui,dÅ
Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci,
iată, vă binevestesc vouă bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul. 11Că vi s-a
născut azi Mântuitor, Care este Hristos
Domnul, în cetatea lui David.

Pentru iudei vestea cea bună era aceea că a sosit timpul împlinirii făgăduinţelor făcute
în istoria vechi-testamentară de către Dumnezeu către părinţii lor că le va trimite un Izbăvitor.
În contextul aşteptării mesianice, foarte puternice, iudeii este evident că aveau să primească
vestea sosirii vremurilor mesianice ca pe o veste bună. În discursul său către iudeii din
Antiohia Pisidiei, Sf. Pavel identifică vestea bună cu împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu
către iudei, adăugând ceea ce surprinde pe aceştia, că făgăduinţa includea şi învierea lui Iisus.

Fapte 13,32-34 32 Kai. h`mei/j u`ma/j
euvaggelizo,meqa th.n pro.j tou.j pate,raj
evpaggeli,an genome,nhn( 33o[ti tau,thn o`
qeo.j evkpeplh,rwken toi/j te,knoij
Îauvtw/nÐ h`mi/n avnasth,saj VIhsou/n w`j
kai. evn tw/| yalmw/| ge,graptai tw/|
deute,rw|\ ui`o,j mou ei= su,( evgw.
sh,meron gege,nnhka, seÅ34o[ti de.
avne,sthsen auvto.n evk nekrw/n mhke,ti
me,llonta u`postre,fein eivj
diafqora,n( ou[twj ei;rhken o[ti dw,sw
u`mi/n ta. o[sia Daui.d ta. pista,Å
32
Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută
părinţilor. 33Că pe aceasta Dumnezeu a
împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe
Iisus, precum este scris şi în Psalmul al
doilea: "Fiul Meu eşti Tu; Eu astăzi Te-am
născut". 34Şi cum că L-a înviat din morţi,
ca să nu se mai întoarcă la stricăciune, a
spus-o altfel: "Vă voi da vouă cele sfinte şi
vrednice de credinţă ale lui David".

Sfinţii Evanghelişti vorbesc despre Evanghelia lui Dumnezeu pe care o propovăduieşte

Iisus Hristos. În rezumat, conţinutul acestei Evanghelii sau Bune-Vestiri este următorul: că a
sosit vremea împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu în perioada vechi-testamentară şi s-
a apropiat venirea Împărăţiri lui Dumnezeu. La auzul acestei veşti, oamenii ar trebui să se
pocăiască şi să creadă ei.
Marcu 1,14-15 Meta. de. to. paradoqh/nai 14
După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în
to.n VIwa,nnhn h=lqen o` VIhsou/j eivj Galileea, propovăduind Evanghelia lui
th.n Galilai,an khru,sswn to. euvagge,lion Dumnezeu, 15Şi zicând: S-a împlinit vremea
tou/ qeou/ kai. le,gwn o[ti peplh,rwtai o` şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.
kairo.j kai. h;ggiken h` basilei,a tou/ qeou/\ Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.
metanoei/te kai. pisteu,ete evn tw/|
euvaggeli,w|Å

2
 Vestea cea bună are drept conţinut apropierea sau venirea iminentă a Împărăţiei lui
Dumnezeu. În Evangheliile sinoptice, vestea cea bună este concentrată asupra Împărăţiei. În
consecinţă, în limbajul Evangheliilor sinoptice, se consacră o sintagmă ca termen tehnic, care
numeşte Evanghelia lui Iisus: Evanghelia Împărăţiei. Iisus Însuşi propovăduieşte Evanghelia
Împărăţiei. Apostolii sunt trimişi de către Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei.
Astfel, conţinutul propovăduirii şi a învăţăturii lui Iisus, mai apoi conţinutul propovăduirii
Apostolilor şi al Bisericii până la sfârşitul veacurilor primeşte un titlu, acela de Evanghelie a
Împărăţiei. În această noţiune este inclusă şi întreaga activitate publică a Mântuitorului Hristos,
concentrată în special pe vindecări minunate, pentru ca, în cele din urmă să fie incluse evenimentele
dramatice şi mântuitoare cu care culminează şi se încheia viaţa Sa pământească: Răstignirea,
Moartea, Învierea, Înălţarea la Cer. Pentru început, însă, Evanghelia Împărăţiei este conţinutul
propovăduirii Mântuitorului Hristos şi a Apostolilor. Expresia „propovăduind Evanghelia
Împărăţiei” este frecvent folosită de Sfântul Evanghelist Matei. Recapitulând activitatea
Mântuitorului, în binecunoscutele „sumare” sau „rezumate” din Evanghelia sa, Sf. Ev. Matei ne
indică două componente fundamentale ale acesteia: propovăduirea Evangheliei Împărăţiei şi
vindecarea a toată boala şi a toată neputinţa în popor.
Matei 4,23 Kai. perih/gen evn o[lh| th/| Şi a străbătut Iisus toată Galileea,
Galilai,a| dida,skwn evn tai/j sunagwgai/j învăţând în sinagogile lor şi propovăduind
auvtw/n kai. khru,sswn to. euvagge,lion Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată
th/j basilei,aj kai. qerapeu,wn pa/san boala şi toată neputinţa în popor.
no,son kai. pa/san malaki,an evn tw/| law/|
Å
Matei 9,35 Kai. perih/gen o` VIhsou/j ta.j Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele,
po,leij pa,saj kai. ta.j kw,maj dida,skwn învăţând în sinagogile lor, propovăduind
evn tai/j sunagwgai/j auvtw/n kai. Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată
khru,sswn to. euvagge,lion th/j basilei,aj boala şi toată neputinţa în popor.
kai. qerapeu,wn pa/san no,son kai. pa/san
malaki,anÅ
Apostolii sunt trimişi de Mântuitorul cu porunca de a propovădui aceeaşi Evanghelia a
Împărăţiei. Nu este folosită aici sintagma Evanghelia Împărăţiei dar este descris conţinutul
propovăduirii prin binecunoscuta frază: „s-a apropiat Împărăţia cerurilor”. Este vorba aici de
prima trimitere a Apostolilor, cea de probă, cum i se spune, limitată la iudei numai.
Matei 10,7-8 poreuo,menoi de. khru,ssete
7 7
Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a
le,gontej o[ti h;ggiken h` basilei,a tw/n apropiat împărăţia cerurilor. 8Tămăduiţi
ouvranw/nÅ8 avsqenou/ntaj pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi,
qerapeu,ete( nekrou.j evgei,rete( leprou.j curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni
kaqari,zete( daimo,nia evkba,llete\ dwrea.n scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.
evla,bete( dwrea.n do,teÅ
Luca 9,6 6 evxerco,menoi de. dih,rconto Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind
kata. ta.j kw,maj euvaggelizo,menoi kai. şi vindecând pretutindeni.
qerapeu,ontej pantacou/Å

Sfântul Evanghelist Marcu ne consemnează trimiterea Apostolilor la propovăduire de către Mântuitorul,

după Învierea Sa. Contextul este foarte important pentru a vedea ce sens se dă Evangheliei. Este
important şi faptul că se vorbeşte de consecinţele credinţei în Evanghelie.

Marcu 16,14-18 {Usteron Îde.Ð avnakeime,noij

14
auvtoi/j toi/j e[ndeka evfanerw,qh kai.
wvnei,disen th.n avpisti,an auvtw/n kai.
sklhrokardi,an o[ti toi/j qeasame,noij auvto.n
evghgerme,non ouvk evpi,steusanÅ 15 kai.
ei=pen auvtoi/j\ poreuqe,ntej eivj to.n
ko,smon a[panta khru,xate to. euvagge,lion
pa,sh| th/| kti,seiÅ 16o` pisteu,saj kai.
baptisqei.j swqh,setai( o` de. avpisth,saj
katakriqh,setaiÅ 17
shmei/a de. toi/j
pisteu,sasin tau/ta parakolouqh,sei\ evn tw/|
ovno,mati, mou daimo,nia
evkbalou/sin( glw,ssaij lalh,sousin kainai/j( 18
Îkai. evn tai/j cersi.nÐ o;feij avrou/sin ka'n
qana,simo,n ti pi,wsin ouv mh. auvtou.j
bla,yh|( evpi. avrrw,stouj cei/raj
evpiqh,sousin kai. kalw/j e[xousinÅ
La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la
masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru
necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au
crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. 15 Şi le-a
zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la toată făptura. 16 Cel ce va
crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce
nu va crede se va osândi. 17 Iar celor ce vor
crede, le vor urma aceste semne: în numele
Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18 Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva
dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma,
peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se
vor face sănătoşi.
În cuvântul Său eshatologic, vorbind despre semnele sfârşitului lumii, Mântuitorul enumără
între acestea şi „propovăduirea Evangheliei Împărăţiei” la toată lumea:
Matei 24,14 kai. khrucqh,setai tou/to to. Şi se va propovădui această Evanghelie a
euvagge,lion th/j basilei,aj evn o[lh| th/| împărăţiei în toată lumea spre mărturie la
oivkoume,nh| eivj martu,rion pa/sin toi/j toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.
e;qnesin( kai. to,te h[xei to. te,lojÅ
În acelaşi sens, este folosită sintagma Evanghelia Împărăţiei în contextul ungerii cu mir a
Mântuitorului de către o femeie, sugerând că nucleului iniţial al propovăduirii se vor adăuga şi
alte elemente legate bineînţeles de prezenţa şi lucrarea Lui printre oameni.
Matei 26,13 13
avmh.n le,gw
u`mi/n( o[pou eva.n khrucqh/| to. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu,
euvagge,lion tou/to evn o[lw| tw/| ko,smw|( a făcut-o spre îngroparea Mea. 13Adevărat
lalhqh,setai kai. o] evpoi,hsen au[th eivj zic vouă: Oriunde se va propovădui
mnhmo,sunon auvth/jÅ Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va
spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Din perspectiva întregii istorii şi, mai ales din perspectiva iconomiei dumnezeieşti în
ansamblul ei, Evanghelia marchează începutul unei noi perioade. Sfântul Evanghelist Luca
vorbeşte despre Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, în contrast cu legea şi cu profeţii.
Evanghelia devine, astfel, semnul sau denumirea unei epoci, unui veac, marcat de inaugurarea
şi derularea unui nou legământ (testament) între om şi Dumnezeu :
Luca 16,16 O no,moj kai. oi` profh/tai
me,cri VIwa,nnou\ avpo. to,te h` basilei,a Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de
tou/ qeou/ euvaggeli,zetai kai. pa/j eivj atunci împărăţia lui Dumnezeu se
auvth.n bia,zetaiÅ binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.
Cel care aplică această denumire unui text, unei cărţi despre Iisus Hristos şi activitatea
Sa este Sfântul Evanghelist Marcu, cel care, după opinia majoritară a bibliştilor de astăzi, a
scris prima Evanghelie dintre cele patru incluse în canonul Noului Testament. Sfântul
Evanghelist Marcu numeşte această Evanghelie Evanghelia lui Iisus .
Marcu 1,1 VArch. tou/ euvaggeli,ou Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos,
VIhsou/ Cristou/ Îui`ou/ qeou/ÐÅ Fiul lui Dumnezeu,
 Iată ce scrie despre acest început, prof. Ioannis Karavidopoulos de la Universitatea din
Tesalonic, în comentariul său la Evanghelia după Marcu: „Prin folosirea în versetul 1 al
Evangheliei sale a expresiei Evanghelia lui Iisus Hristos, Marcu propune numele unui nou gen
literar în literatura universală, cel al evangheliei, care, fără a înceta să fie relatare istorică
(istorisire), o depăşeşte pe aceasta, devenind mesajul optimist pentru omenire. Acest mesaj porneşte
de la personajul central al istoriei relatate de evanghelist. Astfel în fraza de început a evangheliei,
genitivul a lui Iisus Hristos este posibil să fie luat drept genitiv subiectiv, în care caz îl indică pe
Cel care a adus în lume, a propovăduit şi a împlinit acest mesaj îmbucurător. Este însă posibil să fie
luat şi ca genitiv obiectiv, în care caz indică predica Bisericii despre Iisus Hristos… Aici dilema
este depăşită prin aceea că Iisus Hristos este în acelaşi timp şi subiectul şi obiectul evangheliei,
propovăduitorul dar şi conţinutul evangheliei.”1

Sfântul Apostol Pavel, cel de la care ni se păstrează cele mai timpurii scrieri nou-
testamentare, are o foarte clară conştiinţă şi înţelegere a noţiunii de Evanghelie. El foloseşte
deseori termenul, dând mărturie despre conţinutul pe care personal îl atribuie termenului, dar şi
despre înţelesul cu care acesta era folosit în Biserica primară. Iată un fragment din Epistola către
Galateni, în care tema centrală este Evanghelia însăşi.

Galateni 1,6-12 6Qauma,zw o[ti ou[twj

tace,wj metati,qesqe avpo. tou/ kale,santoj 1,6-12 Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel
u`ma/j evn ca,riti ÎCristou/Ð eivj e[teron ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la
euvagge,lion( 7o] ouvk e;stin a;llo( eiv mh, altă Evanghelie, 7 Care nu este alta, decât că
tine,j eivsin oi` tara,ssontej u`ma/j kai. sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe
qe,lontej metastre,yai to. euvagge,lion tou/ Evanghelia lui Hristos. 8Dar chiar dacă noi
Cristou/Å 8
avlla. kai. eva.n h`mei/j h' sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie
a;ggeloj evx ouvranou/ euvaggeli,zhtai decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie
Îu`mi/nÐ parV o] euvhggelisa,meqa anatema! 9Precum v-am spus mai înainte, şi
u`mi/n( avna,qema e;stwÅ 9
w`j acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte
proeirh,kamen kai. a;rti pa,lin le,gw\ ei; tij cineva altceva decât aţi primit - să fie
u`ma/j euvaggeli,zetai parV o] anatema! 10Căci acum caut bunăvoinţa
parela,bete( avna,qema e;stwÅ 10:Arti ga.r oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut
avnqrw,pouj pei,qw h' to.n qeo,nÈ h' zhtw/ să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă
avnqrw,poij avre,skeinÈ eiv e;ti avnqrw,poij oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos. 11Dar vă
h;reskon( Cristou/ dou/loj ouvk a'n h;mhnÅ fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea
11
Gnwri,zw ga.r u`mi/n( avdelfoi,( to. binevestită de mine nu este după om;
euvagge,lion to. euvaggelisqe.n u`pV 12
Pentru că nici eu n-am primit-o de la om,
evmou/ o[ti ouvk e;stin kata. a;nqrwpon\ 12 nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui
ouvde. ga.r evgw. para. avnqrw,pou Iisus Hristos.
pare,labon auvto. ou;te evdida,cqhn avlla. diV
avpokalu,yewj VIhsou/ Cristou/Å
Aici, apar câteva concepte foarte conturate, legate de Evanghelie. Sf. Pavel vorbeşte
despre:
to. euvagge,lion tou/ Cristou/ - Evanghelia lui Hristos
e[teron euvagge,lion - altă Evanghelie
to. euvagge,lion to. euvaggelisqe.n u`pV evmou/ - Evanghelia cea binevestită de mine
Evanghelia lui Hristos este evanghelia pe care le-a vestit-o Galatenilor Pavel însuşi.
Apostolul vorbeşte apăsat despre Evanghelia lui Hristos, provocat de riscul rătăcirii de la
Evanghelia lui Hristos, al alterării acesteia, risc ce apăruse în comunitatea galatenilor. Fermitatea cu

1
Ioannis Karavidopoulos, Evanghelia după Marcu , trad. de Sabin Preda, Editura Bizantină, p.35-36
care Sf. Apostol Pavel atrage atenţia acestora să nu accepte „o altă Evanghelie” nici dacă aceasta
le-ar fi vestită de un înger din cer, pune în evidenţă importanţa Evangheliei ca expresie a adevărului
despre Iisus Hristos şi despre iconomia dumnezeiască împlinită prin El. Argumentul fundamental al
stăruinţei lui Pavel este acela că Evanghelia lui Hristos, pe care el a vestit-o galatenilor, nu este de
la oameni, ci din descoperire dumnezeiască. Acest aspect este extrem de important, pentru că
aruncă asupra conţinutului noţiunii de Evanghelie lumini noi. Accesul la Evanghelie, la cunoaşterea
şi înţelegerea ei nu este unul obişnuit, ci unul cu totul excepţional, din moment ce Pavel trimite aici
la revelaţia dumnezeiască - aceasta înţelegând prin „descoperirea lui Iisus Hristos”. Nu este vorba,
aşadar, numai despre o transmitere învăţăturii pe o cale obişnuită de la Învăţător la ucenic. De
altfel, Pavel nu fusese ucenic al lui Hristos.
Pentru Sf. Apostol Pavel, în acest context, Evanghelia indică adevărul despre Mântuitorului
Hristos şi despre iconomia dumnezeiască împlinită prin El, dar şi adevărul despre lume, istorie şi
om, care decurge din adevărul despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi din evenimentele majore
din viaţa pământească a Acestuia.
În alt loc, în Epistola 1 Corinteni, Sf. Pavel face iarăşi o referire foarte completă la Evanghelia
pe care el a binevestit-o corintenilor şi, totodată, prezintă esenţa sau nucleul acestei
Evanghelii, anume că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; Şi că a fost
îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor
doisprezece…Moartea reală (a fost îngropat…) şi Învierea reală (s-a arătat…) a lui Hristos
este conţinutul redus la esenţă al Evangheliei. Desigur, tot de conţinutul Evangheliei ţine tot
ceea ce presupune ajungerea a moartea şi Învierea Domnului, precum şi consecinţele acestora.
Şi în cazul acesta, Sf. Pavel insistă asupra unui aspect important privitor la Evanghelie, şi
anume că Evanghelia se transmite şi se primeşte. Pavel este cel care a binevestit corintenilor
Evanghelia iar aceştia au primit-o şi au rămas fideli acesteia. Dar şi Pavel, la rândul lui a
primit această Evanghelie.

1 Corinteni 15,1-8 Gnwri,zw de.

u`mi/n( avdelfoi,( to. euvagge,lion o]
euvhggelisa,mhn u`mi/n( o] kai. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe
parela,bete( evn w-| kai. e`sth,kate( 2 diV care v-am binevestit-o, pe care aţi şi
ou- kai. sw,|zesqe( ti,ni lo,gw| primit-o, întru care şi staţi, 2Prin care şi
euvhggelisa,mhn u`mi/n eiv sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am
kate,cete( evkto.j eiv mh. eivkh/| binevestit-o - dacă o ţineţi cu tărie, afară
evpisteu,sateÅ 3 pare,dwka ga.r u`mi/n numai dacă n-aţi crezut în zadar - 3Căci v-
evn prw,toij( o] kai. pare,labon( o[ti am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am
Cristo.j avpe,qanen u`pe.r tw/n a`martiw/n primit, că Hristos a murit pentru păcatele
h`mw/n kata. ta.j grafa.j 4 kai. o[ti evta,fh noastre după Scripturi; 4Şi că a fost
kai. o[ti evgh,gertai th/| h`me,ra| th/| tri,th| îngropat şi că a înviat a treia zi, după
kata. ta.j grafa.j 5 kai. o[ti w;fqh Khfa/| Scripturi; 5Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi
ei=ta toi/j dw,deka\ 6 e;peita w;fqh celor doisprezece; 6În urmă S-a arătat
evpa,nw pentakosi,oij avdelfoi/j deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre
evfa,pax( evx w-n oi` plei,onej me,nousin care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar
e[wj a;rti( tine.j de. evkoimh,qhsan\ 7 unii au şi adormit; 7După aceea S-a arătat
e;peita w;fqh VIakw,bw| ei=ta toi/j lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; 8Iar la
avposto,loij pa/sin\ 8 e;scaton de. pa,ntwn urma tuturor, ca unui născut înainte de
w`sperei. tw/| evktrw,mati w;fqh kavmoi,Å vreme, mi S-a arătat şi mie.
În cartea Faptele Apostolilor, care consemnează propovăduirea Evangheliei, începând de la
Ierusalim şi până în capitala Imperiului, este folosit frecvent termenul a „binevesti” sau „ a
evangheliza”. Evanghelia propovăduită de Apostoli îl are în centru pe Mântuitorul Iisus
Hristos. A „binevesti” pentru Apostoli îseamnă a „binevesti pe Iisus Hristos”

Fapte 5,42 42 pa/sa,n te h`me,ran evn tw/| Şi toată ziua, în templu şi prin case, nu
i`erw/| kai. katV oi=kon ouvk evpau,onto încetau să înveţe şi să binevestească pe
dida,skontej kai. euvaggelizo,menoi to.n Hristos Iisus.
cristo,n VIhsou/nÅ

Fapte 11,20 +Hsan de, tinej evx auvtw/n
a;ndrej Ku,prioi kai. Kurhnai/oi( oi[tinej
evlqo,ntej eivj VAntio,ceian evla,loun kai.
pro.j tou.j ~Ellhnista.j euvaggelizo,menoi
to.n ku,rion VIhsou/nÅ
Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi
cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau
şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus.

Fapte 8,3-5 Sau/loj de. evlumai,neto th.n eivsporeuo,menoj( su,rwn te a;ndraj kai.
evkklhsi,an kata. tou.j oi;kouj gunai/kaj paredi,dou eivj fulakh,nÅ 4 Oi`
me.n ou=n diaspare,ntej dih/lqon 3
Şi Saul pustiia Biserica, intrând prin case
euvaggelizo,menoi to.n lo,gonÅ 5
şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la
Fi,lippoj de. katelqw.n eivj Îth.nÐ po,lin temniţă. 4 Iar cei ce se împrăştiaseră
th/j Samarei,aj evkh,russen auvtoi/j to.n străbăteau ţara, binevestind cuvântul. 5 Iar
Cristo,nÅ Filip, coborându-se într-o cetate a
Samariei, le propovăduia pe Hristos.

Fapte 14,6-7 6 sunido,ntej kate,fugon eivj 6

Înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei:
ta.j po,leij th/j Lukaoni,aj Lu,stran kai. la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur. 7
De,rbhn kai. th.n peri,cwron( 7 kavkei/ Şi acolo propovăduiau Evanghelia.
euvaggelizo,menoi h=sanÅ

A binevesti devine un termen tehnic cu un conţinut semantic foarte precis: a propovădui şi a

transmite oamenilor învăţătura Mântuitorului Hristos, cuvântul Lui şi istoria vieţii Lui care
este întruparea Cuvântului.

Fapte 14,15 15 kai. le,gontej\ a;ndrej( ti, karpofo,rouj( evmpiplw/n trofh/j kai.
tau/ta poiei/teÈ kai. h`mei/j o`moiopaqei/j euvfrosu,nhj ta.j kardi,aj u`mw/nÅ 15
evsmen u`mi/n a;nqrwpoi Şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea?
euvaggelizo,menoi u`ma/j avpo. tou,twn Doar şi noi suntem oameni, asemenea
tw/n matai,wn evpistre,fein evpi. qeo.n pătimitori ca voi, binevestind să vă
zw/nta( o]j evpoi,hsen to.n ouvrano.n kai. întoarceţi de la aceste deşertăciuni către
th.n gh/n kai. th.n qa,lassan kai. pa,nta ta. Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi
evn auvtoi/j\ 16 o]j evn tai/j parw| pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele,
chme,naij geneai/j ei;asen pa,nta ta. e;qnh 16
Şi Care, în veacurile trecute, a lăsat ca
poreu,esqai tai/j o`doi/j auvtw/n\ 17 kai,toi toate neamurile să meargă în căile lor, 17
ouvk avma,rturon auvto.n avfh/ken Deşi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit,
avgaqourgw/n( ouvrano,qen u`mi/n făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi
u`etou.j didou.j kai. kairou.j timpuri roditoare, umplând de hrană şi de
bucurie inimile voastre.

Fapte 15,35 Pau/loj de. kai. Barnaba/j

die,tribon evn VAntiocei,a| dida,skontej
kai. euvaggelizo,menoi meta. kai. e`te,rwn
pollw/n to.n lo,gon tou/ kuri,ouÅ
Fapte 8,12 o[te de. evpi,steusan tw/|
Fili,ppw| euvaggelizome,nw| peri. th/j
basilei,aj tou/ qeou/ kai. tou/ ovno,matoj
VIhsou/ Cristou/( evbapti,zonto a;ndrej te
kai. gunai/kejÅ
Iar Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia,
învăţând şi binevestind, împreună cu mulţi
alţii, cuvântul Domnului.
Iar când au crezut lui Filip, care le
propovăduia despre împărăţia lui
Dumnezeu şi despre numele lui Iisus
Hristos, bărbaţi şi femei se botezau.

Luca 8,1 Kai. evge,neto evn tw/| kaqexh/j kai. auvto.j diw,deuen kata. po,lin kai. kw,mhn
khru,sswn kai. euvaggelizo,menoj th.n basilei,an tou/ qeou/ kai. oi` dw,deka su.n auvtw/|(

Predica Sfântului Aposto Petru la Pogorârea Sfântului Duh

Deşi nu este folosit cuvântul a binevesti sau a propovădui, avem în consemnarea Sf. Luca
Act 2:22 Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit
între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El
Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi,
Act 2:23 Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui
Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât,
Act 2:24 Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă
ca El să fie ţinut de ea.
Act 2:32 Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori.
Act 2:33 Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa
Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.
Act 2:36 Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care
voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos.
Act 2:37 Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli:
Bărbaţi fraţi, ce să facem?
Act 2:38 Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui
Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.
Act 2:39 Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi
îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.
Act 2:40 Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: Mântuiţi-vă de acest
neam viclean.
Act 2:41 Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei
mii de suflete.
Act 2:42 Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în
rugăciuni.

De ce Evanghelie?

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, pag. 17.

„Pe bună dreptate şi-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună.
A vestit tuturor, duşmanilor, neştiutorilor, celor ce şedeau în întuneric: eliberarea de
pedeapsă, dezlegarea de păcate, dreptatea, sfinţenia, răscumpărarea, înfierea, moştenirea
cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu.
Care bunătăţi ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei sale? Dumnezeu pe
pământ, om în cer; toate s-au unit: îngerii dănţuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau
împreună cu îngerii şi cu celelalte puteri de sus. Puteai vedea că războiul cel îndelungat s-a
sfârşit şi s-a făcut împăcare lui Dumnezeu cu oamenii: diavolul s-a ruşinat, demonii au fugit,
moartea a fost biruită, raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul s-a îndepărtat,
înşelăciunea a fost izgonită…”

De ce patru evanghelişti şi nu unul?

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, pag. 17-18

„Nu era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul?

 Era de ajuns! Dar dacă sunt patru cei care scriu Evangheliile, şi dacă nu le scriu nici în
acelaşi timp, nici în acelaşi loc, dacă nu le scriu fiind adunaţi împreună, sfătuindu-se unii cu
alţii, şi dacă totuşi istorisesc toate lucrurile ca şi când ar fi rostite de o singură gură, atunci
avem cea mai mare dovadă că spun adevărul.”
- Lucrurile nu stau însă tocmai aşa, ci dimpotrivă, pentru că în multe
locuri cei patru evanghelişti se deosebesc.
„Dar tocmai această deosebire este cea mai mare dovadă a adevărului. Dacă toate
spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce priveşte timpul şi locul, iar asemănarea ar fi
mers chiar până la cuvinte, nici unul din duşmani n-ar fi crezut că evangheliştii n-au alcătuit
Evangheliile fără să se adune şi fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Şi pe bună
dreptate, pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple întâmplări.
Dar aparenta deosebire între cei patru evanghelişti, care este numai în lucrurile de mică
însemnătate, îi scapă de orice bănuială şi dovedeşte strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor.
Nu este vătămat cu nimic adevărul spuselor lor dacă au scris ceva deosebit unul de altul cu
privire la timpul şi locul unor fapte sau cuvinte ale Domnului. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu,
vom căuta să arătăm aceste deosebiri în cursul tâlcuirii noastre; iar vouă vă cer, ca odată cu
spusele mele, să observaţi că în problemele principale, de care atârnă viaţa noastră şi care
alcătuiesc temelia propovăduirii credinţei creştine, nu veţi găsi nici cea mai mică deosebire
între cei patru evanghelişti.
Dar care sunt aceste probleme principale?
Iată-le: Dumnezeu s-a făcut om, a făcut minuni, a fost răstignit, a fost îngropat,a
înviat, S-a înălţat, are să judece lumea, a dat porunci mântuitoare, n-a adus o Lege
potrivnică Legii vechi, este Fiu, este Unul-Născut, este adevărat Fiu, este de aceeaşi fiinţă
cu Tatăl, şi altele asemănătoare cu acestea. Vom vedea că în aceste probleme
evangheliştii sunt întru totul de acord între ei.
În ce priveşte minunile, n-au spus toţi toate minunile; unii au istorisit unele, alţii
altele. Aceasta să nu te tulbure; dacă un evanghelist ar fi istorisit toate minunile, ar fi
făcut de prisos Evangheliile celorlalţi; iar dacă toţi ar fi istorisit alte minuni, deosebite, n-
am fi avut dovada simfoniei dintre Evanghelii. Din pricina aceasta, toţi au spus multe
lucruri comune, dar fiecare dintre ei a spus şi ceva deosebit, pentru ca nici unul să nu
pară de prisos şi să fi înlăturat ca netrebnic, ba dimpotrivă, să ne dea dovadă şi mai mare
a adevărului spuselor lor.

Cele patru evanghelii

Teofilact al Bulgariei

Bărbaţii aceia dumnezeieşti care au trăit înainte de darea Legii nu erau învăţaţi prin
intermediul cărţilor şi al scrierilor, ci având cugetul curat erau luminaţi cu strălucirea
Sfântului Duh şi în felul acesta cunoşteau voile lui Dumnezeu, vorbind unul altuia gură către
gură. Aşa au fost Noe, Avraam, Iov, Moise. Iar când oamenii au devenit neputincioşi şi
nevrednici de a fi luminaţi şi învăţaţi de Duhul Sfânt, Dumnezeu Cel iubitor de oameni a dat
Scripturile, pentru ca şi prin acestea să fie aduse aminte voile lui Dumnezeu. Tot aşa şi
Hristos, apostolilor le-a vorbit faţă către faţă şi după aceea le-a trimis ca învăţător harul
Duhului. Deoarece după aceea aveau să se ivească ereziile iar purtările noastre aveau să se
degradeze a binevoit să fie scrise Evangheliile pentru ca şi din acestea învăţând noi adevărul
să nu fim atraşi de ademeniţi de amăgirea ereticilor, nici să se degradeze întru totul purtările
noastre.
Iar Evanghelii ne-a dat patru, probabil, pentru ca din acestea să învăţăm cele patru
virtuţi capitale: bărbăţia (curajul), înţelepciunea, dreptatea şi înfrânarea. Curajul ne învaţă
atunci când spune: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul iar sufletul nu pot să-l ucidă.
Înţelepciunea atunci când ne îndeamnă: Fiţi înţelepţi ca şerpii! Dreptatea atunci când ne
învaţă: Precum vreţi să vă facă vouă oamenii asemenea faci şi voi lor! Iar înfrânarea când
spune: Cel care priveşte la femeie spre a o pofti a şi săvârşit adulterul în inima sa!
Iar în alt fel putem spune că: Evangheliile sunt patru pentru că acestea sunt stâlpii
lumii. Şi pentru că lumea are patru părţi (puncte cardinale), Răsăritul,Apusul, Miazănoapte
şi Miazăzi, trebuia ca şi stâlpii să fie patru.
Altă erminie (ar putea fi): Evangheliile sunt patru pentru că ele conţin patru feluri de
(învăţături): dogme, porunci, ameninţări şi făgăduinţe. Celor care vor crede dogmelor şi vor
ţine poruncile le sunt făgăduite cele viitoare. Iar cei care nu vor crede dogmelor sau nu vor
păzi poruncile sunt ameninţaţi cu chinurile viitoare.
Se numeşte Evanghelie pentru că ne vesteşte lucruri bune, adică, bunătăţi, iertarea
păcatelor, dreptate, înălţare la ceruri, înfiere din partea lui Dumnezeu. Ne mai vesteşte că
toate acestea le vom primi cu uşurinţă, căci nu am ostenit noi la facerea acestor bunătăţi şi
nici nu le primim datorită reuşitelor noastre, ci cu harul şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu
ne-am învrednicit de aşa bunătăţi.
Patru sunt şi evangheliştii.. Dintre aceştia doi, Matei şi Ioan, au fost din ceata celor
doisprezece, iar doi, adică Marcu şi Luca, din cei şaptezeci. Marcu a fost următor şi ucenic al
lui Petru, iar Luca al lui Pavel. Matei a scris Evanghelia înaintea tuturor, în limba ebraică,
către cei care au crezut dintre evrei, la opt ani după Înălţarea lui Hristos la cer. Iar Ioan a
tradus-o, cum spun unii, din limba ebraică în limba greacă. Marcu a scris (Evanghelia) la
zece ani după Înălţare, învăţat fiind de la Petru. Luca după cincisprezece ani. Iar Ioan, cel
mai (mare) teolog, după treizeci şi doi de ani. Se spune că trăind acesta şi după moartea
celorlalţi, a cercetat cele trei Evanghelii ca să le vadă şi să le judece, dacă au fost scrise în
adevăr. După ce le-a văzut Ioan şi le-a dovedit adevărul prin har, a completat ceea ce aceia
au omis. Câte aceia au spus pe scurt, acesta a spus pe larg în Evanghelia sa. De aceea a şi
început de la teologie. Căci ceilalţi nu au pomenit nimic despre existenţa dinaintea veacurilor
a Cuvântului lui Dumnezeu, el a îndrăznit să vorbească despre aceasta, pentru ca să nu se
creadă că Logosul lui Dumnezeu este un om înalt (deosebit) adică fără dumnezeire. Matei
vorbeşte numai despre existenţa după trup al lui Hristos, pentru că a scris către iudei, cărora
le era suficient să afle că Hristos s-a născut din Avraam şi din David. Căci cel ce crede dintre
iudei este mulţumit atunci când i se aduce la cunoştinţă că Hristos este de la David.
Spune-mi, însă, nu era de ajuns un singur evanghelist? Ascultă! Ar fi fost, dar pentru
a fi arătat (dovedit) adevărul s-au aşezat să scrie patru. Pentru că atunci când vezi pe cei
patru că, fără să se întâlnească, fără să stea împreună unii cu alţii, ci fiecare locuind în altă
parte, au scris despre aceleaşi lucruri ca şi când ar vorbi cu o singură gură, nu te minunezi
oare de adevărul Evangheliei şi nu spui că au vorbit ca de la Duhul Sfânt?
Şi să nu-mi spui că nu sunt, totuşi, de acord în toate! În unele într-adevăr nu vorbesc
toţi la fel. Dar oare, unul a spus că Hristos s-a născut iar altul că nu s-a născut? Sau, unul
că a înviat, iar altul că nu? Nicidecum! În cele necesare şi importante vorbesc la fel (sunt
întru totul de acord). Iar dacă în cele necesare şi în cele principale nu se deosebesc, de ce te
minunezi că în cele neînsemnate îndrăznesc să se deosebească? Pentru că tocmai prin acesta
se arată că spun adevărul, că nu spun acelaşi lucru peste tot. Dacă ar fi fost altfel ar fi crezut
toţi că au scris stând unii cu alţii punându-se de acord. Acum, însă, se vede că ceea ce a omis
unul a scris celălalt, şi de aceea se întâmplă în unele să se deosebească.

Care a fost scopul scrierii fiecăreia dintre cele patru Evanghelii?

Evanghelistul Luca ne spune şi pricina pentru care şi-a scris Evanghelia sa: „Ca să
cunoaşteţi temeinicia învăţăturilor pe care le-aţi primit!” Cu alte cuvinte, Luca vrea să spună
aşa”Am scris Evanghelia aceasta pentru ca, aducându-ţi aminte de învăţăturile primite, să
cunoşti temeinicia lor şi să rămâi în această temeinicie.”
Evanghelistul Ioan nu ne spune pricina pentru care a scris Evanghelia. Dar cuvânt
din părinţi, pogorât din vechime la noi, spune că nici el nu şi-a scris Evanghelia la
întâmplare. Ioan a văzut că ceilalţi trei evanghelişti au stăruit în chip deosebit asupra
omenirii Mântuitorului, asupra firii lui omeneşti; era deci primejdie să se treacă sub tăcere
dogma Dumnezeirii lui Hristos, a Firii Sale dumnezeieşti. Pentru aceasta Hristos l-a mişcat şi
aşa a ajuns să-şi scrie Evanghelia, stăruind mai cu seamă asupra firii dumnezeieşti a lui
Hristos. Lucrul acesta se vede foarte bine şi din cuprinsul Evangheliei sale şi din începutul ei.
Nu-şi începe Evanghelia precum ceilalţi trei evanghelişti, de jos de pe pământ, ci de sus, din
ceruri, spre care se şi grăbea, şi cu acest scop a scris întreaga sa carte. Ioan este mai înalt
decât ceilalţi trei evanghelişti nu numai în prolog, ci şi de-a lungul întregii sale Evanghelii.
Despre Matei se spune că iudeii, care au crezut în Hristos, au venit la el şi l-au rugat
să aştearnă în scris ce le-a spus cu cuvântul şi să compună Evanghelia în limba ebraică.
Marcu a făcut acelaşi lucru în Egipt, la rugămintea ucenicilor lui. Din pricina aceasta
Matei, pentru că a scris evreilor, n-a cutat să dovedească altceva mai mult decât că Iisus se
pogoară din Avraam şi David. Iar Luca, pentru că a scris tuturor oamenilor, urcă genealogia
Mântuitorului şi mai sus, pornind de la Adam. Matei îşi începe Evanghelia sa chiar cu
genealogia Domnului, deoarece ştia că nimic nu putea face plăcere mai mare iudeului decât
să afle că Hristos era strănepot al lui Avraam şi al lui David. Luca însă nu face aşa, ci face
genealogia Mântuitorului după ce vorbeşte mai întâi de multe alte lucruri.