Atributiva

Atributiva constituie, în frază, o realizare propozițională a atributului.

Răspunde la întrebările: care?, ce fel de?.
Regentul unei propoziții subordonate atributive poate fi:
 un substantiv comun sau propriu: 
Scriitorii1/pe care i-am citit2/ m-au impresionat.1/
 Lucian Blaga,1/ care  este un poet modern,2/ a scris despre frumusețea umană1./;
 un pronume:
 Acela1/ care  vorbește2/ a câștigat un premiu de poezie.1/;
 un numeral cu valoare pronominală:
Dintre acele fete, a treia,1/ care  nu participă la discuție,2/ scrie compuneri
frumoase.1/

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția atributivă

sunt:
 pronume relative în nominativ, acuzativ, dativ, genitiv (Poezia1/ pe
care  ai citit-o2/ este frumoasă.1/);
 adjective pronominale relative (Hotărârea1/ ce  cărți să citim2/ ne
aparține.1/);
 pronume și adjective pronominale nehotărâte (Plăcerea1/  oricui  scrie
poezie2/ este de a avea cititori.1/);
 adverbe relative (Momentul1/ când  ne vom întâlni2/ l-am stabilit deja.1/);
 conjuncții subordonatoare (Nu ascundea dorința1/  să  meargă la un
spectacol.2/).
! Când introduce o atributivă, conjuncția compusă subordonatoare ca ...
să se folosește numai disociată de alte părți de propoziție
Dorința profesorului1/  ca  toți elevii  să  ia note mari2/ este puternică.1/
! În limbaj popular, atributiva poate fi introdusă prin pronumele relativ
invariabil de: Omul1/  de- l vezi2/ e tatăl meu.1/

!!! Expansiunea constă în transformarea unei părți de propoziție în

propoziția subordonată corespunzătoare, cu păstrarea intactă a sensului. Se
opune contragerii.
Contragerea constă în transformarea unei propoziții în partea de
propoziție corespunzătoare, cu păstrarea intactă a sensului.