CURS 4:

I. AJUSTAREA DATELOR EXPERIMENTALE

II. INTEGRALE GENERALIZATE

I. AJUSTAREA DATELOR EXPERIMENTALE: Metoda celor mai

mici pătrate
Este o metodă de ajustare a datelor, rezultatelor unor măsurători.
În cadrul unor măsurători, pentru valorile x1 , x2 , ..., xn ale variabilei indepen-
dente x( de regulă momentul la care se fac măsurătorile), s-au obţinut valorile
y1 , y2 , ..., yn ale unei variabile y.
Dorim să găsim dependenţa y = f (x) astfel ı̂cât yi = f (xi ), ∀ i = 1, n.
Se poate găsi f de forma unui polinom de grad n − 1, dar determinarea lui,
cât şi expresia lui, ar fi greoaie. De aceea, vom face un compromis: ne mulţumim
să găsim o aproximaţie φ pentru f , φ de o formă mai simplă( polinomială de
grad I sau II; exponenţială, e.t.c.) astfel ı̂cât abaterea lui φ de la f să fie minimă.

Definim abaterea lui φ de la f astfel:

∑
n ∑
n
S= [φ(xi ) − f (xi )]2 = [φ(xi ) − yi ]2
i=1 i=1

Dacă φ(x) = ax + b (funcţie liniară), atunci ajustarea se cheamă liniară sau

ajustarea după o dreaptă.
Dacă φ(x) = ax2 + bx + c (funcţie de gradul II), atunci ajustarea se cheamă
parabolică sau ajustarea după o parabolă.
Observaţie: Întâi se reprezintă grafic mulţimea {(xi , yi )/i = 1, n} şi se constată
dacă punctele se grupează ı̂n jurul unei drepte sau al unei parabole.

1) Ajustarea liniară

Funcţia căutată este de forma φ(x) = ax + b, iar abaterea se exprimă

∑n
S(a, b) = (axi + b − yi )2 .
i=1

Pentru ca S(a, b) să fie minimă trebuie ca derivatele ei parţiale să se anuleze.

1
2

Calculăm

∑
n
Sa′ (a, b) =2 (axi + b − yi ) · xi
i=1
∑n
Sb′ (a, b) = 2 (axi + b − yi )
i=1
{
Sa′ (a, b) = 0
şi rezolvăm sistemul , echivalent cu
Sb′ (a, b) = 0
 ∑ n ∑
n ∑
n

 a x2
+ b x = xi yi Ecuaţiile normale

 i i
i=1 i=1 i=1
(ale lui Gauss)

 ∑
n ∑
n

 a xi + nb = yi
i=1 i=1

Se rezolvă sistemul de ecuaţii ı̂n necunoscutele a, b, apoi se ı̂nlocuiesc a şi

b cu valorile găsite ı̂n expresia funcţiei φ. Deşi punctul găsit (a, b) = (a0 , b0 )
este un punct staţionar, se poate arăta că el va fi, de fiecare dată, un punct de
minim pentru funcţia S(a, b).
Dacă se cere prognoza pentru perioada imediat următoare, se calculează
φ(xn+1 ).

2) Ajustarea după o parabolă(facultativ)

Aproximaţia pentru f se caută de forma φ(x) = ax2 + bx + c.

Acum, abaterea este o funcţie de 3 variabile

∑
n
( )2
S(a, b, c) = ax2i + bxi + c − yi ,
i=1
având derivatele parţiale

∑
n
( 2 )
Sa′ (a, b, c) = 2 axi + bxi + c − yi · x2i
i=1
∑
n
( )
Sb′ (a, b, c) = 2 ax2i + bxi + c − yi · xi
i=1
∑n
( 2 )
Sc′ (a, b, c) = 2 axi + bxi + c − yi
i=1
Anularea lor conduce la Ecuaţiile normale (ale lui Gauss):

 ∑ n ∑
n ∑
n ∑
n

 a x4i +b x3i +c x2i = x2i yi



 i=1 i=1 i=1 i=1



 ∑
n ∑
n ∑
n ∑
n
a x3i +b x2i +c xi = xi yi




i=1 i=1 i=1 i=1



 ∑
n ∑
n ∑
n

 a x2i +b xi +nc = yi
i=1 i=1 i=1
 3

Ca şi ı̂n cazul precedent, aceste condiţii nu sunt numai necesare ci şi suficiente
pentru minimul abaterii, iar prognoza pentru perioada următoare va fi φ(xn+1 ).

Observaţie: Pentru simplificarea calculelor, se pot face nişte artificii.

i) Dacă numărul măsurătorilor este număr impar (n = 2k + 1): putem face o
translaţie a valorilor x1 , ..., xn , ı̂ncât să devină simetrice faţă de 0.
Le vom lua: −k, −(k − 1), ..., −1, 0, 1, ..., (k − 1), k.
∑
n ∑
n
Astfel obţinem xi = 0, x3i = 0 şi sistemul ecuaţiilor lui Gauss devine
i=1 i=1
mai simplu de rezolvat.
ii) Dacă numărul măsurătorilor este număr par (n = 2k): putem face o translaţie
a valorilor x1 , ..., xn ı̂ncât să devină simetrice faţă de 0, dar vom lua pasul ı̂ntre
două măsurători succesive 2.
Vom pune: −(2k − 1), −(2k − 3), ..., −3, −1, 1, 3, ..., (2k − 3), (2k − 1).
∑
n ∑
n
Din nou, obţinem xi = 0, x3i = 0.
i=1 i=1

APLICAŢIE. Cererea (număr bucăţi) dintr-un anumit produs realizat la co-

mandă a ı̂nregistrat următoarele valori ı̂n 5 luni consecutive:

luna 1 2 3 4 5
nr.buc. 3 5 8 11 14

Să se facă ajjustarea liniară a datelor şi să se găsească prognoza pentru
perioada imediat următoare.

Rezolvare: Întâi de toate, ar trebui verificată pertinenţa ajustării după o

dreaptă, aceasta făcându-se prin reprezentarea grafică a perechilor de puncte
(xi , yi ) şi constatarea veridicităţii grupării punctelor ı̂n jurul unei drepte. Con-
siderăm probat acest lucru.
Numărul observaţiilor fiind impar (n=5), pentru simplificarea calculelor,
vom renumerota valorile variabilei independente (x), obţinând:

luna (xi ) -2 -1 0 1 2
nr.buc.(yi ) 3 5 8 11 14

Căutăm să determinăm funcţia φ(x) = ax+b, perfect definită de cunoaşterea

coeficienţilor a şi b.
Scriem ecuaţiile lui Gauss:

 ∑5 ∑
5 ∑
5

 a x2i + b xi = xi yi
i=1 i=1 i=1

 ∑
5 ∑
5
 a xi + 5b = yi
i=1 i=1
4

şi construim tabelul

xi yi x2i xi yi
-2 3 4 -6
-1 5 1 -5
0 8 0 0
1 11 1 11
2 14 4 28
0 41 10 28


 10a = 28
Obţinem sistemul de ecuaţii , de unde găsim a = 2, 8 şi b = 8, 2,

5b = 41
iar φ(x) = 2, 8x + 8, 2.
Prognoza pentru luna următoare este φ(3) = 16, 6.

Integrale generalizate

∫b
Integrala definită f (x)dx, studiată ı̂n liceu, presupunea:
a

1) intervalul [a, b] ı̂nchis şi mărginit;

2) funcţia f mărginită.

Dacă una sau alta din aceste condiţii nu este ı̂ndeplinită, apare extensia la
integrală generalizată sau improprie.
În funcţie de care dintre condiţii nu este validată, avem două tipuri de inte-
grală generalizată.

I. Intervalul de integrare nemărginit.

Fie f : [a, +∞) −→ R integrabilă pe orice compact [a, u]. Prin urmare,
∫u ∫u
există integrala f (x)dx. Dacă există lim f (x)dx = L (finită), atunci
a u→∞ a
∫
+∞ ∫
+∞
spunem că f (x)dx este convergentă şi f (x)dx = L.
a a
∫
+∞
În caz contrar, f (x)dx se numeşte divergentă.
a

∫
+∞
1
EXEMPLE. 1) Determinăm natura integralei 1+x2 dx
0

Funcţia integrant fiind continuă pe [0, +∞), este integrabilă pe orice compact
[0, u].
 5

∫u
1 π
dx = arctgx|u0 = arctgu; lim arctgu =
1 + x2 u→∞ 2
0

∫
+∞
1 π
Aşadar, integrala este convergentă şi 1+x2 dx = 2.
0

∫∞ 1 1
∫u
2) x dx = lim dx = lim lnu = +∞.
1 u→∞ 1 x u→∞

∫∞ 1
Integrala este divergentă, dar putem scrie x dx = +∞.
1

∫b ∫b
Observaţie: Pentru f (x)dx, se studiază lim f (x)dx.
−∞ u→−∞ u

II. Funcţia integrant nemărginită

Fie f : [a, b) −→ R, (b finit), integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, b)

(deci mărginită pe [a, u]).

f fiind nemărginită pe domeniul de definiţie, sunt probleme ı̂n capătul

intervalului şi anume lim f (x) = ±∞.

u↗b

∫u ∫
b−0
Dacă există lim f (x)dx = L (finită), atunci spunem că integrala f (x)dx
u↗b a a

este convergentă şi are valoarea L.

∫1 ∫
1−0
EXEMPLE. 1) √ 1 dx = √ 1 dx
1−x2 1−x2
0 0

∫u
√ 1 dx = arcsin(x)|u0 = arcsin(u), iar lim arcsin(u) = π
1−x2 u↗1 2.
0

∫1
În concluzie, integrala este convergentă şi √ 1 dx = π
1−x2 2.
0

∫1 ∫
1−0 ∫u
2) 1
1−x dx = 1
1−x dx = lim 1
dx = − lim ln(1 − x)|u0 = +∞.
0 0 u↗1 0 1−x u↗1

∫1 1
Integrala este divergentă şi 1−x dx = +∞.
0
6

Integrale euleriene

Sunt integrale generalizate de o formă particulară.

∫
+∞
Integrala Gamma: Γ(a) = xa−1 · e−x dx, a > 0
0

∫1
Integrala Beta: B(a, b) = xa−1 (1 − x)b−1 dx, a > 0, b > 0
0

PROPRIETĂŢI.
1) Γ(1) = 1
∫∞
dem. Γ(1) = e−x dx = −e−x |∞
0 = − lim e
−x
+1=1
0 x→∞

2) Γ(a + 1) = aΓ(a), ∀ a > 0

∫∞ ∫∞ ∫∞
dem. Γ(a+1) = xa e−x dx = xa (−e−x )′ dx = −xa e−x |∞
0 +a xa−1 e−x dx =
0 0 0

= − lim xa e−x + aΓ(a) = aΓ(a)

x→∞

3) Γ(n) = (n − 1)!, ∀ n ∈ N∗ .
dem. Γ(n) = Γ ((n − 1) + 1) = (n − 1)Γ(n − 1) = (n − 1)(n − 2)Γ(n − 2) = ... =
(n − 1)(n − 2)... · 1 · Γ(1) = (n − 1)!
4) B(a, b) = B(b, a), ∀ a, b > 0.
dem. Se face schimbarea de variabilă y = 1−x, de unde x = 1−y, iar dx = −dy.
∫1 ∫0
Se obţine B(a, b) = xa−1 (1 − x)b−1 dx = (1 − y)a−1 y b−1 (−dy) =
0 1
∫1
= y b−1
(1 − y) a−1
dy = B(b, a).
0

∫∞ ta−1
5) B(a, b) = (1+t)a+b
dt, ∀ a, b > 0.
0
x
ind.dem. Se face schimbarea de variabilă 1−x = t.
∫∞ ta−1
6) B(a, 1 − a) = 1+t dt = π
sin(πa) , ∀ 0 < a < 1 (Relaţia complementelor)
0

7) B(a, b) = Γ(a)·Γ(b)
Γ(a+b) , ∀ a, b > 0
√
8) Γ( 12 ) = π.

dem. B( 12 , 12 ) = B( 12 , 1 − 21 ) = π
sin( π = π.
2)

Γ( 12 )·Γ( 21 )
B( 21 , 12 ) = Γ(1) = Γ( 12 )2 , de unde se obţine ceea ce trebuia demonstrat.
 7

EXEMPLE.

1) Γ( 25 ) =?

( ) ( ) ( ) ( )
5 3 3 3 3 1 31 1 3 √
Γ =Γ +1 = Γ = Γ +1 = Γ( ) = · π
2 2 2 2 2 2 22 2 4

2) B(7, 5) =?

Γ(7) · Γ(5) 7! · 5! 1
B(7, 5) = = =
Γ(5 + 7) 12! 792
∫1 √
3) x2 (1 − x2 )dx =?
0
√
t = t 2 şi dx = 12 t− 2 dt.
1 1
Facem schimbarea de variabilă x2 = t. De aici, x =

∫1 √ ∫1 ∫1
1 1 1
− 12 1 1 1 3
x (1 − x )dx =
2 2 t (1 − t) · t dt =
2 2 (1 − t) 2 dt = B(1, ) =
2 2 2 2
0 0 0

3 3
1 Γ(1)·Γ( 2 1 Γ( 2
= 2 Γ( 52 ) == 2 32 Γ( 32 ) = 31 .
∫∞ √
e−x dx =
2 π
4) Integrala Euler-Poisson: 2
0

Facem schimbarea de variabilă x2 = t =⇒ x = t 2 ; dx = 12 t− 2 dt

1 1

∫∞ ∫∞ √
e−x dx = t− 2 e−t dt = 12 Γ( 12 ) =
2 1 π
1
2 2
0 0

EXERCIŢII.

1) Să se studieze natura integralelor generalizate:

∫∞ 1 1
a) x2 dx; R: convergentă; 2;
2

∫3
b) √ 1 dx; R: divergentă; +∞;
3−x
−∞

∫∞ x2
c) x2 +1 dx; R: divergentă; +∞;
1

∫12 1
d) 2x−4 dx; R: divergentă; +∞;
2

∫1
e) √ x dx; R: convergentă; 1;
1−x2
0

∫∞
f) √ 1 dx; R: divergentă; +∞;
x2 −4
4
8

∫1
xe−x dx;
2
g) R: convergentă; − 2e
1
.
−∞

2) Să se calculeze următoarele integrale folosind integralele euleriene:

∫∞ √ −3x √
3π
a) xe dx; R: 18 ;
0

∫∞
b) x2 e−x+2 dx; R: 10;
2

∫3 √ 9·25
c) x3 1 − x3 dx; R: 35 ;
0

∫∞
d) x3 e−2x dx; R: 11
4e2 ;
1

∫∞ 1
√
e) √
4 dx; R: π 2;
x(1+x)
0

∫∞ √
x
√
π 2
f) (1+x2 )2 dx; R: 8 .
0