Predica - Postul Craciunului

Frati crestini,

Intotdeauna marile evenimente din viata noastra le intampinam in chip cat mai
sarbatoresc. Pentru ele incepem a face pregatiri cu mult inainte, asa cand e vorba
de o nunta, de nasteri si botez, de primirea unui distins oaspete, de onomastica
chiar si de alte multe sarbatori familiale. Iar cand e vorba ca o natiune intreaga
praznuieste cu cinste o izbanda din viata sa ca neam, grija pregatirilor cuprinde
pe toti fiii acelei tari.

Temeiul unor astfel de pregatiri deosebite insa e temeiul crestin. De am cauta sa

privim in trecut, dar si in prezent, am avea de observat cum aproape intreaga
lume crestina cauta sa-si innoiasca viata, sa si-o improspateze la marile praznice
ale credintei sale prin haine noi, case ingrijite si mese pregatite cu mult gust si cu
bogate indestulari. Dar toate acestea sunt numai pregatirile dinafara ale fiintei
noastre, si pentru clipa cand am ajuns la Sfintele Pasti, la Nasterea Domnului,
sau la Adormirea Maicii Domnului, etc....

Pentru a ajunge insa pana la aceste praznuiri, inca din timp, se cere ca noi sa
implinim multe alte griji ale calatoriei noastre pana la ele, si ale unei pregatiri
speciale, pentru ca atunci, in chip deosebit, sa avem pentru sufletul nostru haina
de sarbatoare...

Atunci vom simti mai mult prezenta apropiata de noi a Domnului, vom vedea pe
Domnul, vom auzi mai mult invatatura Sa, si prin coruri de cantece Il vom slavi.

Asa ca adancul temei al adevaratelor nostre pregatiri trebuie sa fie cel sufletesc,
la care mai apoi e chemat sa ia parte si trupul nostru, in masura in care a ajutat
sufletului sa fie imbracat intr-o haina de sarbatoare alba, fara petele pacatului.
Altfel zadarnice sunt toate pregatirile numai pentru trup si desfatarea lui, caci
bucuria toata atunci se cere mai intai sa fie a sufletului si apoi si a trupului
invesmantat in haine noi. Si numai in masura in care sufletul e invaluit in mantie
regeasca de sarbatoare, se cade ca si trupul sa fie impodobit si chemat la ospatul
desfatarii...

Altfel, numai cu pregatirea cea trupeasca vei ramanea ca desfatarea sa ti-o

dobandesti numai de la belsugul si desfatarea unei mese incarcate cu animale,
pe cand chemarea ta imparateasca e de a fi la cina lui Dumnezeu Insusi...

Frati crestini,

Pentru a ajunge ca la sarbatorile mari crestinesti sa ne bucuram si sa simtim

aproape de noi si in noi aceasta prezenta dumnezeiasca, care este izvorul tuturor
bucuriilor, se cere ca inca din timp sa ne pregatim ca sa meritam aceasta favoare.
Crestineste judecand, noi stim cui ii este dat sa vada pe Domnul. Aceasta ne-a
spus-o Insusi Mantuitorul: "Fericiti cei curati cu inima, caci aceia vor vedea pe
Dumnezeu”.

Prin urmare, grija cea mare care trebuie sa ne framante pe noi, e de a avea inima
curata, caci apoi usor ne vine darul cel mare al vederii tainelor celor
dumnezeiesti. Pentru a ajunge insa la aceasta "inima curata”, iata ca tot
Dumnezeu ne vine in ajutor, descoperindu-ne calea catre ea prin rugaciune si
post. Prin ele noi ajungem sa ne dezbracam de toata intinaciunea sufletului si a
trupului. Pe pacat il departam de pe fiinta noastra ca pe o haina murdara. Iar din
locurile cele intunecate ale faradelegilor, usor putem sa ne indepartam, zburand
pe aceste doua aripi ale rugaciunii si ale postului.

De aceea in pacate cazand regele psalmist, cu lacrimi se ruga, spunand unele ca

acestea: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste
intru cele dinlauntru ale mele”. (Psalm 50, 11).
Odata cu aceasta insa, se cere si din partea noastra ca noi sa inlaturam tot raul
din inima noastra, dupa cum ne sfatuieste profetul de demult: "Spala raul din
inima ta, ca sa te mantuiesti” (Ieremia, IV, 16).

Fratilor, la aceasta curatire a inimii noastre de toata rautatea, se poate ajunge pe

calea sfantului post. Si nu va spun prin post, ci pe calea sfantului post, caci nu
toti care postesc se izbavesc de pacate. Postul e mijlocul prin care orice crestin,
usurat fiind de grijile meselor bogate si ale petrecerilor, si apoi cu trupul infranat
fiind, usor poate sa se ingrijeasca de ospatul cel sufletesc ca sa fie cat mai bogat.
Bucate cat mai multe, si mai ales duhovnicesti sa aiba: invataturi sfinte, cantari
religioase, citiri de carti religioase si morale, si, in chip deosebit, rugaciuni cat
mai multe pe care sa le inalte lui Dumnezeu, in taina camerei sale si in biserica.
Sa caute apoi ca intalniri sa aiba numai pe temei duhovnicesc si, de se poate,
numai cu persoane duhovnicesti. Iar faptele milei, ale pacii si ale tuturor
virtutilor crestine, sa fie implinite cu belsug, mai ales acuma.
Intr-adevar toate acestea le poti implini cu usurinta, in timpul postului, daca
temeiul acestui post e credinta ta puternica in a te pregati sa te apropii cat mai
mult de Dumnezeu. Acuma sufletul domneste mai cu usurinta peste un trup
infranat, care-si gaseste desfatarea pe caile cele duhovnicesti. Acuma la toate
lucrurile si bunurile acestei vieti, altfel privim. Valoarea lor e in legatura cu
sufletul nostru, iar sufletul e pentru vesnicie. Cu ele, de stim sa le folosim,
dobandim o eternitate...

Fratilor, catre aceasta viata inalta de idealuri vesnice ale virtutilor crestine
sa nazuim. Caci prin ele vom ajunge sa ne inaltam la marea cinste de a vedea pe
Dumnezeu, si de a intemeia o viata fericita pe acest pamant. Priviti cu totii
acuma, printre lacrimile ochilor vostri, unde au dus pacatele pe care anumite
imparatii le-au cultivat. La nimicirea lor, la omorarea a sute de mii si milioane
de oameni. Pana mai ieri se mandreau cu negura muntilor lor de pacate, cu
necredinta lor, cu faradelegile lor. Ei se ingrijeau de pacat sa creasca, si prin
pacat le-a venit moartea. "Caci plata pacatului este moartea”. (Rom. VI, 23).

E drept insa ca au murit si dintre acei care au dus la izbavirea de cel rau. Acestia
insa fac parte din ceata martirilor, din oastea lui Hristos. Ei au murit
rastingnindu-si viata lor la picioarele Crucii lui Hristos, pentru a mantui
omenirea de pacatul care o ameninta s-o inece.

Crestini, de vrem sa ne pregatim de pacea cea vesnica, de vrem sa nu mai fie

lupte intre noi, trebuie ca inainte de toate sa inlaturam raul, sa inlaturam pacatul
din omenire, caci dupa cum spune Insusi Domnul: "Cei fara de lege n-au pace”.
(Isaia, 54, 21). Acesta e omoratorul omenirii: pacatul. Pacatul ne-a aruncat din
rai, pacatul a omorat pe Abel, pacatul aduce suferinte, pacatul aduce razboaie,
pacatul duce la distrugerea omenirii, caci iarasi v-o spun, cu Sfantul Apostol
Pavel, ca: "Plata pacatului este moartea”...

Fratilor, toate acestea stiindu-le, si bine stiind apoi si calea izbavirii de pacat, sa
cautam cu deosebire in acest post sa ne rugam pentru ca Domnul sa ne
izbaveasca de duhul cel viclean, iar noi sa ne spalam toata rautatea din inimile
noastre.

Sa ne rugam si sa postim apoi, fratilor, in acest Post al Craciunului , an al

groaznicelor noastre lupte si biruinte, ca si Stefan cel Mare, care dupa izbanda
lui cea stralucita contra paganului, a postit el, armata lui si intregul popor, ca
multamire adusa lui Dumnezeu pentru victoria contra necredinciosului cotropitor
de tara, si apoi s-a rugat lui Dumnezeu prin postire si pentru multimea celor care
au cazut in lupte.
Sa ne rugam si noi si sa postim pentru biruinta, sa ne rugam si sa postim pentru
cei care si-au jertfit viata lor in lupta contra paganului, si apoi sa ne rugam si sa
postim si pentru biruinta cea vesnica pe care sa o dobandim contra dusmanului
celui mare al omenirii, pacatul.

Si asa, precum cu lauri de victorie s-au infatisat in ceruri, la Dumnezeu, eroii

nostri, sa putem si noi intampina pe Hristos Domnul pe pamant, la sarbatoarea
Nasterii Lui, cu inimi curate si cu cantari de slava, pentru ca peste o astfel de
imparatie a inimilor crestine, Dumnezeu Insusi sa aduca fericirea si pacea Sa cea
vesnica. Amin.