Vezi și: 

Istoria Transilvaniei, Participarea României la primul război mondial.

Foste teritorii austro-ungare: Transilvania, Partium, Bucovina

 1906 - Cercetătorul român Aurel Popovici elaborează un plan prin care propune

crearea Statelor Unite ale Austriei Mari. Conform acestui plan, după
ce arhiducele austriac Franz Ferdinand ar fi devenit împărat, Imperiul Austro-Ungar urma
să fie transformat într-o federație de 15 state autonome.
 15 iunie S.N. 28 iunie 1914 - Arhiducele Franz Ferdinand este asasinat în Sarajevo,
în Serbia administrată de către Austria.
 15 iulie S.N. 28 iulie 1914 - Începe Primul Război Mondial. Austro-Ungaria declară
război Serbiei.
 21 iulie S.N. 3 august 1914 - Regatul României își declară neutralitatea în
urma Consiliului de Coroană de la Sinaia convocat de către regele Carol I.
 27 septembrie S.N. 10 octombrie 1914 - Regele Carol I încetează din viață, la tron îi
succede Ferdinand I.
 4 august S.N. 17 august 1916 - România, prin guvernul condus de către Ion I. C.
Brătianu, semnează Convenția de la București, 1916 cu puterile Antantei (Marea
Britanie, Franța, Italia (din aprilie 1915) și Imperiul Rus). Conform tratatului, România
obține drepturi asupra tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de
români. Transilvania, Banatul, Bucovina, Crișana și Maramureș (Partium) urmând să
devină parte a României după Primul Război Mondial dacă România va intra în război.
Granița planificată urma o linie cu aproximativ 20-40 de km mai la vest față de granița
actuală dintre Ungaria și România, atingând râul Tisa la sud, incluzând astfel întreg
Banatul.
 august 1916 - România atacă Austro-Ungaria. În urma ofensivei armatei române
peste Carpați sunt ocupate numeroase localități: Brașov, Sf. Gheorghe, Miercurea
Ciuc, Gheorgheni, Orșova. Ofensiva română este oprită după pierderea bătăliei de pe
frontul de sud la Turtucaia contra forțelor germane și bulgare. Puterile
Centrale (Germania, Austro-Ungaria), Imperiul Otoman și Regatul Bulgariei lansează o
contraofensivă care duce la invadarea sudului României, a Munteniei.
 21 noiembrie 1916 - Împăratul Franz Joseph al Austriei moare. Împăratul Carol I al
Austriei îi succede la tron.
 23 noiembrie S.N. 6 decembrie 1916 - Pierderea bătăliei pentru
apărarea Bucureștiului în fața ofensivei germano-austro-ungare duce la ocuparea capitalei.
Capitala României este mutată temporar la Iași, autoritățile și armata retrăgându-se
 în Moldova. Se formează un guvern de uniune națională din liberali și conservatori,
condus de Ion I. C. Brătianu.
 decembrie 1916 - Ofensiva germană este oprită pe linia frontului Mărășești-Galați.
Guvernul, confruntat cu perspectiva străpungerii frontului de către germani, ia decizia să
transfere tezaurul în Rusia pentru depozitare.
 februarie 1917 - Izbucnește Revoluția Rusă din 1917, fapt care va împiedica România să-
și valorifice victoriile din vara anului 1917.
 aprilie 1917 - SUA intră în război de partea Antantei.
 mai-august 1917 - Trupele românești obțin victorii la Mărăști, Mărășești și Oituz,
împiedicând cucerirea Moldovei de către armata germană.
 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917 - Armistițiul de la Focșani dintre România
și Puterile Centrale, sub influența evenimentelor din Rusia.
 8 ianuarie 1918 - Președintele SUA Woodrow Wilson condamnă orice tratat secret și
cere autonomia (auto-determinare) pentru grupurile etnice aparținând Austro-Ungariei,
prin celebrul său discurs în fața Congresului american, intitulat Paisprezece Puncte.
 18 februarie S.N. 3 martie 1918 - Tratatul de la Brest-Litovsk consemnează ieșirea
Rusiei din război.
 26 - 28 martie 1918 - Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria are loc la Roma.
Este adoptată o moțiune, cerându-se recunoașterea dreptului fiecărei națiuni să se
constituie într-un stat național, care va rămâne independent sau se va uni cu statul național
deja existent.
 27 martie 1918 - Basarabia, după trei luni de independență față de Rusia, își proclamă
unirea cu Regatul României. Lucru la care a contribuit considerabil organul Legislativ al
Basarabiei "Sfatul Țării". Deputații români și o parte dintre deputații minorităților (în total
86) votează pentru, în timp ce mare parte dintre reprezentanții minorităților
(ucraineni, ruși, germani, evrei, găgăuzi) (în total 36) se abțin. Doi deputați ucraineni și
unul bulgar (în total 3) votează împotrivă. Declarația este semnată și de către primul
ministru (pro-german) al guvernului român Alexandru Marghiloman.
 24 aprilie S.N. 7 mai 1918 - Tratatul (Pacea) de la București semnat de România și
Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria) înlocuiește armistițiul semnat la
Focșani în 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917. România revenea la granițele dinainte de
război, dar se cedau către Puterile Centrale Dobrogea, trecătorile Munților Carpați (5600
Kmp), se impuneau demobilizarea armatei române și controlul german asupra economiei
românești. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat
de Regele României în speranța că soarta războiului se va întoarce. Dispozițiile tratatului
nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni. Totuși, conform tratatului, Puterile
Centrale au început să-și retragă trupele de pe teritoriul României.
 24 august 1918 - Comitetul Național Român ia naștere la Paris, cu Take Ionescu drept
președinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Dr. Constantin Angelescu și Ioan Theodor
Florescu ca membrii. Comitetul este recunoscut ca "exponentul intereselor națiunii
române din Austro-Ungaria" de Franța (29 septembrie), de Statele Unite ale Americii (23
octombrie), de Marea Britanie (29 octombrie), și de Italia (9 noiembrie), cele patru puteri
ale Antantei.
 2 septembrie 1918 - Un Congres
al cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaților și rutenilor din Austro-
Ungaria are loc la New York. Se adoptă o rezoluție care cere divizarea Austro-Ungariei și
eliberarea popoarelor sale.
 12 octombrie 1918 - Comitetul Executiv al Partidul Național Român (Partida
Națională) din Austro-Ungaria, partidul majoritar în Transilvania, are loc la Oradea. Se
 adoptă o declarație "în virtutea dreptului național al fiecărei națiuni să-și decidă propria
soartă" a unui Consiliu Român Național Central, organism provizoriu de guvernare
pentru Transilvania. În acest scop, Partida Națională înființează la Arad un Comitet de
Acțiune prezidat de Vasile Goldiș.
 5/18 octombrie 1918 - Alexandru Vaida-Voevod, proeminentul politician român din
Austro-Ungaria, citește declarația de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-
Ungariei din Budapesta, ceea ce a provocat o amplă reacție de respingere din partea
parlamentarilor maghiari.
 aceeași zi - Împăratul Carol I al Austriei înaintează un „Manifest către popoarele mele
credincioase”, despre reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state
independente: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia și Ucraina. Manifestul nu-și atinge
scopul, fiind privit ca un pas ce vine mult prea târziu. Consilii Naționale se înființează în
teritoriile Austro-Ungariei care preferă să negocieze direct cu puterile Antantei, decât cu
un guvern central ce-și pierde puterea. Marea Britanie își intensifică demersurile
diplomatice.
 aceeași zi - Un răspuns la manifestul împăratului Carol I al Austriei este trimis de
către Corpul voluntarilor în armata Austro-Ungară din Transilvania și Bucovina, în care
se cere unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României. Iuliu Maniu, proeminent
politician transilvănean, adună la Viena 70,000 de soldați transilvăneni din armata Austro-
Ungară și-i duce în Transilvania.
 28 octombrie 1918 - Cehoslovacia își declară independența.
 29 octombrie 1918 - Zonele slave din sudul Austro-Ungariei declară Statul slovenilor,
croaților și sârbilor.
 18/31 octombrie, 1918 - Un nou guvern, condus de Mihály Károlyi, se formează la
Budapesta, cu democratul Oszkár Jászi ca ministru al naționalităților. Guvernul ungar
încheie uniunea sa cu Austria, dizolvând oficial statul Austro-Ungar. La aceeași dată s-a
constituit , la Budapesta, Consiliul Național Român Central, format din șase reprezentanți
ai Partidului Social Democrat și șase reprezentanți ai Partidului Național Român, avându-l
ca președinte pe Ștefan Ciceo Pop.[1]
 21 octombrie/3 noiembrie 1918 - Consiliul Național Român Central și-a mutat sediul la
Arad în casa lui Ștefan Cicio Pop, acest Consiliu a fost recunoscut de guvernele de la
Viena și Budapesta și a devenit în săptămânile următoare organismul care a impulsionat
energiile majorității românilor din Transilvania spre realizarea idealului Unirii. Generalul
Weber, șeful Comisiei Austro-Ungare pentru armistițiu, semnează tratatul cu condițiile de
armistițiu la Villa Giusti lângă Padova, Italia. În acest document, conform articolului 3, s-
a decis evacuarea tuturor teritoriilor invadate de Austro-Ungaria pe diferitele fronturi,
precum și confiscarea unor nave de război.[2]
 aceeași zi - . Aparatul administrativ ungar se dezintegrează. Guvernul lui Károlyi Mihály
începe negocieri cu Consiliul Național Român Central.
 6 noiembrie 1918 - Victoria Antantei pe Frontul de vest este din ce în ce mai aproape și
armata generalului Maurice Sarrail din Salonic străpunge liniile bulgare din Frontul
Balcanic. Guvernul român pro-german condus de Alexandru Marghiloman demisionează.
Un nou guvern, avându-l ca prim ministru pe generalul Constantin Coandă, se formează.
Se decretă mobilizare generală.
 aceeași zi - demobilizarea armatei austro-ungare
 Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei

 10 noiembrie 1918 - România redeclară război Puterilor Centrale.

 11 noiembrie 1918 - Pe Frontul de vest se semnează Armistițiul cu Germania
(Compiègne), Franța.
 aceeași zi - Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei, prin care arată că „nu
dorește să fie o piedică pentru viitorul popoarelor sale iubite”. Ofițerii, funcționarii publici
și cei asimilați acestora sunt dezlegați de jurământul de credință față de împărat.
 12 noiembrie 1918 - Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei și ocupă
trecătoarea montană de la Tulgheș.
 13 noiembrie 1918 - Armistițiul la Frontul Balcanic este semnat la Belgrad, Serbia, între
generalul francez Franchet d'Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul
ungar. Acțiuni militare de mică anvergură continuă pentru câteva zile în sudul Ungariei.
Armistițiul stabilește liniile de frontieră între Ungaria, Serbia și România,
iar Banatul intră sub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din
1916. Crișana și Maramureș, incluzând orașele Satu Mare, Oradea, Beiuș și Arad, ca de
altfel și centrul Transilvaniei până la râul Mureș, sunt lăsate sub administrație ungară.
Ungaria este obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă
în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflată de-a lungul Mureșului.
Ungariei îi este permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc
acasă.
 13–15 noiembrie 1918 - Negocierile sunt ținute la Arad între guvernul ungar al lui
Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central din Transilvania. Acesta din urmă a
transmis maghiarilor un mesaj cu caracter ultimativ, în care se cerea predarea guvernării,
însă nu s-a ajuns la nici o înțelegere. Consiliul Național Român Central se retrage de la
negocieri și decide să țină alegeri și convine pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie
pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, organizată
de Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, încredințându-i și
puterea.
 13–20 noiembrie 1918 - Trupele românești ocupă mai multe trecători montane
importante de la granița de nord-est cu Ungaria. Intenționează să ocupe aproximativ 1/4
din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație românească temporar, așa
cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria își
retrage din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au loc confruntări izolate cu poliția
militară ungară.
 noiembrie 1918 - De-a lungul unui interval de 12 zile, se țin alegeri pentru Marea
Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membri
sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membri în total),
respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale
 (cler, uniuni profesorale, armată). Entuziasmul local crește, pe măsură ce sunt înaintate
cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România.
 25 noiembrie 1918 - Armata română eliberează Târgu-Mureș.
 28 noiembrie, 1918 - Cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o
rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României. Deputații români (74), germani
(7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucraineni s-au retras înaintea
votului final.

Alegerea Alba Iuliei[modificare | modificare sursă]

Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad,
pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania din
două motive istorice: la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul își făcuse intrarea triumfală în Alba
Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei
principate (Muntenia, Moldova și Transilvania); in 1784, pe același platou al Cetății, Horia și
Cloșca erau trași pe roată în urma condamnării lor.

Pregătirea[modificare | modificare sursă]
Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele două
zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul Rezoluției
Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării
autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră și delegații sosiți din Bucovina și
Basarabia, susțineau unirea fără condiții. Socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau
republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din
urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea
intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e
necesară o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură
oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una
nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de
tranziție.

Adunarea[modificare | modificare sursă]

Adunarea Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228
de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate
românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor
medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat
Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate
interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular,
era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu
trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în
frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o
sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al
istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce
umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele
armatei generalului Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii
spre Germania.
Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în
sumanele de pănură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii,
despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai
Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului
măreția vremurilor pe care le trăiesc.
În acest timp - la 1 decembrie 1918 - în sala "Cazinei" militare (clubului militar) din Alba
Iulia, cei 1228 delegați țin adunarea. Ca președinte al Marii Adunări Naționale a fost
ales Gheorghe Pop de Băsești. Delegații la adunare au fost aleși pe baza votului universal și
au primit mandate (credențiale) ce prevedeau ca adunarea de la Alba Iulia să decidă unirea
Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.[1] Au participat și
delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai
dinainte în marea familie a statului român.
În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop,
președintele Consiliului Național Român Central, arată împrejurările care au adus ziua de
astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea
istorică a Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta.
Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.

Rezoluția[modificare | modificare sursă]

Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia

Textul rezoluției
Articol principal: Declarația de la Alba Iulia.
Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a
tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții
lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea
acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă
îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile
Mureș, Tisa și Dunăre.”
Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la
întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina
libertate confesională pentru minoritățile din Transilvania, înfăptuirea unui regim curat
democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a
muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure
dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul
ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din
Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă,
austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români
care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în
sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate
împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea
Transilvaniei cu România era săvârșită. Rezultatul votului asupra rezoluției a fost anunțat de
Gheorghe Pop de Băsești:
"Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a
primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea
acestei provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă."
Pentru coordonarea problemelor s-au constituit Marele Sfat Național, ca organ legislativ
și Consiliul Dirigent, ca instrument executiv. Președinte al acestui organism a fost
ales Iuliu Maniu. Până în toamna anului 1919, sediul Consiliului Dirigent a fost la Sibiu[1].

Consecințe și războiul dintre Regatul României și Republica Sovietică

Ungară[modificare | modificare sursă]
 Delegația Consiliului Dirigent al Transilvaniei venită la București pentru a
înmâna Regelui Ferdinand I Actul Unirii; de la stânga la dreapta: Vasile Goldiș, Miron
Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu.

 7 decembrie 1918 - Armata Română intră în Brașov, în sud-estul Transilvaniei.

 7 decembrie 1918 - Armata Română depășește linia de demarcație fixată prin
Convenția de armistițiu de la Belgrad (râul Mureș) și înaintează spre Turda, cu scopul
de a ocupa Clujul, cel mai important oraș al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonă
Ungariei să-și retragă trupele.
 10 decembrie 1918 - Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldați, pentru a rezista
trupelor române, dar timpul este prea scurt. Orașe importante, precum Cluj, se predau
fără a opune rezistență.
 12 decembrie 1918 - Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei).
 14 decembrie 1918 - Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români,
trimite la București o delegație condusă de Miron Cristea episcop de Caransebeș,
pentru a negocia detaliile Unirii. Delegația era formată din Vasile Goldiș,
episcopul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius
Brediceanu. Regele Ferdinand I al României primește și acceptă Declarația Unirii,
proclamată la 1 decembrie de către Adunarea Națională a Românilor din Transilvania
și Ungaria.
 15 decembrie 1918 - O Adunare națională a Germanilor din Transilvania și
Banat are loc la Mediaș, în centrul Transilvaniei, în care se proclamă o declarație care
aprobă decizia românilor de a se uni cu Regatul României.
 22 decembrie 1918 - În replică, o Adunare Generală a Maghiarilor are loc
la Cluj (magh. Kolozsvár) oraș situat în centrul Transilvaniei și cel mai mare oraș din
Transilvania). Adunarea reafirmă loialitatea maghiarilor din Transilvania pentru
Ungaria.
 24 decembrie 1918 - Regele Ferdinand I semnează prin Decretul nr.3631 promulgarea
și validarea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care
guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale
Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru
stabilirea noilor granițe.
 24 decembrie 1918- Trupele române intră în Cluj.
 14 ianuarie 1919 - Trupele române ajung la Baia Mare.
 ianuarie 1919 - Puterile Antantei dezaprobă acțiunile românilor, care în schimb susțin
că decizia Parlamentului Transilvaniei trebuie să aibă prioritate față de armistițiul
dintre Franța și Ungaria.
 18 ianuarie 1919 - Trupele române intră în Sighetu Marmației.
 22 ianuarie 1919 - Trupele române se opresc la noua linie de demarcație indicată de
puterile Antantei, lăsând Banatul sub controlul Serbiei, iar Crișana sub control
Maghiar.
 20 martie 1919 - Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei
să renunțe la anumite teritorii și să accepte o nouă linie de demarcație, mai mult sau
mai puțin în concordanță cu situația din teren de la acel moment.

Situația teritorială a Republicii Sovietice Ungare

     Teritoriul inițial al Republicii Sovietice Ungare

     Teritoriu recucerit de către Rep. Sov. Ungară (mai-iunie 1919)

     Teritoriu ocupat de către România în aprilie 1919

     Teritoriu sub control francez și iugoslav

 21 martie 1919 - Prim-ministrul maghiar Károlyi precizează într-o alocuțiune adresată

poporului că nu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, și
predă puterea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care
proclamă Ungaria ca Republică Sovietică și renunță la politica pasivă de acceptare a
pierderilor teritoriale dictate de Antantă.
 martie 1919 - Delegația română la Conferința de Pace de la Paris, condusă de prim-
ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri să permită României să
ocupe teritorii până la râul Tisa (conform înțelegerii de dinaintea intrării României în
război). Propunerea este refuzată. Generalul sud-african Jan Smuts este trimis la
Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun.
 aprilie 1919 - Tot mai multe informații despre acțiuni anti românești ce au loc în
zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la București. Armatei
Române i se ordonă pregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919.
 15 aprilie 1919, seara - Trupele maghiare organizează un atac împotriva Armatei
Române în vestul Transilvaniei.
 16 - 19 aprilie 1919 - Lupte violente au loc în Munții Apuseni, câștigate în final de
trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crișanei.
 19 aprilie 1919 - Ca urmare a reușitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice
Maghiare, trupele române intră în Satu Mare.
 20 aprilie 1919 - Trupele române intră în Oradea.
 1 mai, 1919 - Trupele române ajung la râul Tisa.
 România interbelică

 17 iunie-iulie 1919 - Consiliul Marilor Puteri cere guvernului României să-și retragă
trupele la linia de demarcație și îl invită pe Béla Kun la Paris. România răspunde
nefavorabil, și afirmă că va accepta condițiile doar dacă Armata Comunistă este
dezarmată și demobilizată. Béla Kun refuză acești termeni.
 17 iulie 1919 - Béla Kun ordonă o contraofensivă împotriva Armatei Române.
 20 iulie 1919 - Armata ungară traversează Tisa; au loc bătălii violente.
 26 iulie 1919 - Ofensiva maghiară este înfrântă și se retrage dincolo de Tisa. Au fost
capturați mulți prizonieri.
 tratat cu Iugoslavia
 3 august 1919 - trupele române intră în Timișoara.
 alegeri, guvernele Văitoianu și Vaida
 negocieri cu Cehoslovacia, reforma agrară
 guvernul Averescu, tratate cu Ungaria și Cehoslovacia