PROIECTUL POLITIC PAŞOPTIST

5. Factori care au împiedicat înfăptuirea programelor revoluţionare la 1848-1849

    În Ţara Românească:

- intervenţia străină (cooperarea dintre Rusia şi Poarta Otomană).
- Guvernul provizoriu a fost înlocuit cu locotenenţă domnească (Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell) şi apoi
cu un caimacam (marele boier Constantin Cantacuzino).
- Ruşii au instituit un control asupra Ţării Româneşti şi Moldovei (din septembrie 1848);
- Armata otomană a intrat în Bucureşti (la 13 septembrie 1848), punând capăt revoluţiei din Ţara Românească.
- Domnitorul Mihail Sturdza a luat măsuri în Moldova împotriva revoluţionarilor de teama unei intervenţii armate a Rusiei.

    În Transilvania:
- acţiunile românilor îndreptate împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria au eşuat. Dieta din Cluj a votat pentru anexarea
Transilvaniei la Ungaria (18/30 mai 1848).
- în septembrie 1848 are loc a treia Adunare de la Blaj care votează o rezoluţie prin care se protestează împotriva “uniunii”
Transilvaniei cu Ungaria şi se trece la organizarea politică şi militară a Transilvaniei: 15 prefecturi şi 15 legiuni.
- în martie 1849 este adoptată noua constituţie a Imperiului Habsburgic care recunoştea autonomia Transilvaniei şi admitea
existenţa naţională a românilor.
- Consecinţe:
- guvernul maghiar apelează la generalul polonez losif Bem să conducă armata maghiară care ocupă o mare parte din
Transilvania (fără Munţii Apuseni - Avram lancu);
- represiune împotriva românilor;
- sunt organizate “tribunalele de sânge”.
- în primăvara - vara anului 1849 au loc tratative româno-maghiare care înregistrează un eşec din cauza armatei maghiare.
- Imperiul Habsburgic cere sprijinul Rusiei pentru înfrângerea revoluţiei maghiare
- la Debreţin (iulie) au loc tratative între Lajos Kossuth şi Nicolae Bălcescu: “Proiectul de pacificare” - semnat la Seghedin şi
prin care se recunoşteau unele drepturi ale românilor.
- august 1849 - armata maghiară capitulează la Şiria --> se încheie şi revoluţia din Transilvania.

        Revoluţia de la 1848 a demonstrat ca pentru reforma societăţii nu este de ajuns unitatea de acţiune şi conştiinţă
naţională. Unitatea statală este determinantă pentru modernizarea internă a ţării şi obţinerea independenţei.