Generaţia paşoptistă.

Programe şi consecinţe ale revoluţiei

Contextul european:

 – val revoluționar început la Paris şi propagat apoi la Viena, Berlin, orașele italiene etc.

Cauzele:

 nevoia de modernizare a societăţii şi statelor româneşti;

 eliminarea vechilor privilegii feudale;
 emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor;
 respectarea autonomiei interne (în Transilvania şi egalitate în drepturi pentru naţiunea
română);
 unitate şi chiar independenţă naţională.

Moldova  – începutul revoluţiei

 – La Iaşi, are loc prima mişcare revoluţionară pe 27 martie 1848, când cu acordul
domnului Mihail Sturdza are loc o adunare în faţa hotelului Petersburg, la care participă
aproape 1000 de persoane;

 – Printre fruntaşi se numără: Lascăr Rosetti, Vasile Alecsandri sau Costache Negri;

Se alcătuieşte programul numit Petiţiunea-Proclamaţie (35 de articole), care cuprinde

printre altele:

1. desfiinţarea cenzurii;
2. responsabilitatea ministerelor;
3. siguranţa persoanei;
4. reforma învăţământului;
5. eliberarea deţinuţilor politici;
6. alegerea unui noi Adunări Obşteşti;
7. îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor.

 – Programul este moderat, iar, din cauza apropierii de Rusia, el începe cu „Sfânta
păzire” a Regulamentului Organic;

 – Deoarece nu prevede clar împroprietărirea sau măcar emanciparea ţăranilor,

programul nu-i atrage pe aceştia spre revoluţie;

 – Prin urmare, domnului Mihail Sturdza îi este foarte uşor să înăbuşe din faşă această
mişcare, pe 29 martie, când 13 dintre conducători au fost arestaţi şi trimişi spre
Constantinopol. Pe drum, o parte reuşesc să fugă de sub escortă şi vor participa la
evenimentele din celelalte ţări româneşti.

Ţara Românească
  – După ce în martie 1848 la Paris, tinerii revoluţionari munteni şi moldoveni participaseră
la evenimentele din capitala Franţei, au hotărât să se întoarcă în ţară şi să declanşeze
revoluţia;

 – Se organizează în luna mai, la Bucureşti, un Comitet revoluţionar din care fac

parte Nicolae Bălcescu, I. Ghica, I.C. Brătianu, C. A. Rosetti, fraţii Golescu, I. H.
Rădulescu etc.;

– Comitetul a hotărât declanşarea revoluţiei pe 9 iunie în patru locuri: Bucureşti, Ocnele Mari,
Telega şi Islaz;

 – Din cauza măsurilor luate de domnul Gheorghe Bibescu, revoluţia izbucneşte doar

la Islaz, unde, cu ajutorul generalului Gheorghe Magheru şi a preotului Radu Şapcă,
mobilizatorul ţăranilor, are loc  o adunare la care participă câteva mii de oameni;

 – Celor adunaţi li se citeşte programul „Proclamaţia”, cuprinzând 22 de articole, cele mai

importante fiind următoarele:

1. respectarea autonomiei administrative şi legislative ;

2. înfiinţarea unei gărzi naţionale;

3. Adunarea Obştească, formată din toate clasele sociale;

4. domn ales pe 5 ani;

5. Adunare Constituantă;

6. desfiinţarea cenzurii şi libertatea tiparului;

7. libertate şi egalitate în faţa legii;

8. desfiinţarea privilegiilor feudale şi impozit general;

9. împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire;

10. eliberarea deţinuţilor politici şi a robilor ţigani etc.

– După adoptarea proclamaţiei, se alege un Guvern provizoriu, din care fac parte: I. H.
Rădulescu, Ştefan Golescu, Cristian Tell etc.

– Pe 11 iunie începe revoluţia şi la Bucureşti, domnitorul Gheorghe Bibescu este de acord cu

cererile revoluţionarilor, dar pe 13 iunie abdică şi pleacă la Braşov;

 – Pe 14 iunie se alcătuieşte „Guvernul Provizoriu al Ţării Româneşti”, format prin

contopirea celui de la Islaz cu cel de la Bucureşti; guvernul este condus de Mitropolitul
Neofit;

 – Pe 15 iunie, pe câmpia de la Filaret, în prezenţa a mii de bucureşteni şi ţărani din

împrejurimi, se citeşte programul revoluţiei, care este aprobat de mulţime;

 – În zilele următoare, guvernul adoptă mai multe măsuri:  sunt abolite rangurile boiereşti,
se adoptă tricolorul cu deviza „Dreptate, Frăţie”, sunt eliberaţi deţinuţii politici, se formează
o comisie a proprietăţii.
 – Pentru a opri revoluţia, pe 19 iunie şi apoi pe 29 iulie, coloneii Ion Odobescu şi Ion
Solomon, sprijiniţi de Mitropolit, au organizat două comploturi, dar la intervenţia
tăbăcarilor din Bucureşti, membrii guvernului au fost eliberaţi.

 – Adevăratele  forţe ostile se aflau însă în exterior, în Turcia şi mai ales în Rusia. Pe 28
iunie, trupele ţariste intrau în Moldova, iar pe 13 iunie, cele turceşti erau la Giurgiu. Aici
are loc întâlnirea dintre Suleiman Paşa şi revoluţionarii munteni, iar, la recomandarea
generalului turc, guvernul provizoriu este schimbat cu o locotenenţă domnească, compusă
din I. H. Rădulescu, Cr. Tell şi Nicolae Golescu.

– Rusia este însă nemulţumită şi, la cererea ei, Suleiman este înlocuit cu Fuad Paşa, care este
adeptul unor măsuri dure. Acesta primeşte ordinul să înainteze cu armata spre Bucureşti.
Atitudinea extrem de ostilă a Rusiei a determinat o adunare pe Dealul Mitropoliei, unde au
fost arse Arhondologia (condica cu ranguri boiereşti) şi Regulamentul Organic.

– Pe 13 septembrie turcii ocupă Bucureştiul, după ce vor înfrânge pe Dealul Spirii compania

de pompieri condusă de Pavel Zăgănescu şi Regimentul 3, condus de Radu Golescu.

– Mulţi fruntaşi ai revoluţiei sunt arestaţi, iar pe 15 septembrie intră în oraş si trupele
ruseşti. În locul locotenenţei domneşti este pus un caimacam, în persoana marelui
boier Constantin Cantacuzino, şi este restabilită vechea ordine şi Regulamentul Organic.

Transilvania
–  în martie 1848, începe la Budapesta revoluţia şi apoi Dieta de la Bratislava votează
anexarea Transilvaniei la Ungaria;

– la 18 aprilie 1848, fruntaşii românilor se întâlnesc la Blaj şi hotărăsc convocarea unei Mari
Adunări Naţionale pentru luna mai;

– 3-5 mai 1848: are loc Marea Adunare Naţională de la Blaj, la care participă 40000 de
oameni, unde se aprobă „Petiţiunea Naţională”, care devine programul mişcării (16 puncte),
dintre care cele mai importante erau:

1. independenţa naţiunii române şi egalitate în drepturi cu celelalte naţionalităţi

2. reprezentare în Dietă proporţional cu numărul locuitorilor
3. independenţa Bisericii române şi egalitatea ei în drepturi cu celelalte biserici din Transilvania;
4. învăţământ românesc de toate gradele, folosirea limbii române în justiţie şi administraţie;
5. emanciparea ţăranilor fără despăgubire;
6. se respinge anexarea Transilvaniei la Ungaria şi se exprimă fidelitatea românilor faţă de
împăratul de la Viena.

–  se alege un Comitet Naţional Român, condus de episcopul Andrei Şaguna;

– Comitetul trimite două delegaţii la Viena şi la Budapesta, dar sunt respinse, iar pe 17 mai
Dieta de la Cluj votează alipirea Transilvaniei la Ungaria;

– legile privind desfiinţarea iobăgiei în Transilvania nu se aplică şi împotriva ţăranilor este

folosită forţa;

– chiar dacă saşii şi românii s-au declarat fideli împăratului, depăşit de evenimente, acesta
acceptă anexarea Transilvaniei la Ungaria;
 – în faţa represaliilor la care este supusă populaţia românească, fruntaşii ei hotărăsc
convocarea unei noi adunări naţionale la Blaj;

– la 2 septembrie 1848, la Blaj are loc a doua Adunare Naţională a românilor la care
participă 60000 de oameni înarmaţi. Este respinsă anexarea Transilvaniei la Ungaria şi se
hotărăşte înfiinţarea a 15 legiuni, conduse de prefecţi;

– în Munţii Apuseni, Avram Iancu organizează apărarea contra gărzilor maghiare;

– în octombrie 1848, trupe austriece din Galiţia pătrund în Transilvania, dar din decembrie,
ele vor fi înfrânte de armata revoluţionară maghiară, condusă de generalul Bem;

– la 4 martie 1849, noul împărat Franz Joseph dă o nouă Constituţie, prin care restabileşte
autonomia Transilvaniei;

– împăratul se aliază cu ţarul Rusiei, în timp ce în Apuseni continuă ciocnirile sângeroase

dintre moţii lui Iancu şi gărzile maghiare;

– la 2 iulie 1849, la Seghedin se semnează un „Proiect de pacificaţie” între Iancu şi Kossuth,

datorită insitenţelor lui Bălcescu, dar acest act va fi inutil

– în cele din urmă, armata revoluţionară maghiară este înfrântă de trupele austro-ruse şi
capitulează la Şiria (1 august 1849).

Urmările revoluţiei
1. a arătat necesitatea modernizarea societăţii şi a structurilor politice din Ţările Române;
2. a contribuit la dezvoltarea coştiinţei naţionale;
3. a ridicat problema unirii şi chiar a independenţei naţionale