Sunteți pe pagina 1din 3

Introducere PREDEAL

Realizările deosebite ale tehnicii, în general, şi modernizarea mijloacelor de comunicaţie,


în special, au influenţat în mod pozitiv schimbările internaţionale de valori materiale şi spirituale,
au facilitat turismului un ritm ridicat de expansiune.
Preocupările pentru promovarea turismului, stau în atenţia majoritǎţii ţǎrilor şi se
materializeazǎ în acţiuni menite sǎ conducǎ la dezvoltarea bazei tehnico- materiale, la dezvoltarea
şi diversificarea serviciilor, la acordarea de facilitǎţi celor care doresc sǎ facǎ turism.
Deplasǎrile masive sezoniere ale populaţiei spre anumite zone de interes turistic şi
creşterea numǎrului de vizitatori influenţeazǎ în mod favorabil, dezvoltarea economiei unei zone
sau ţǎri.
Studiul şi cercetarea în turism poate fi apreciată prin examinarea pe rând a naturii
turismului în mai multe ipostaze ca experienţă umană, comportament social, ca fenomen
geografic, ca afacere şi sursă de venit, precum şi ca industrie.
Adresându-se unor segmente sociale largi şi răspunzând pe deplin nevoilor acestora,
turismul se detaşează printr-un înalt dinamism, atât la nivel zonal, cât şi la nivel funcţional.
De asemenea prin caracterul său de masă şi conţinutul complex, turismul antrenează un
vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economiei unei zone.
Motivul pentru care am dorit să analizez potenţialul turistic al staţiunii Predeal este legat
de faptul că, în ultima vreme am observat o implicare tot mai puternică a autorităţilor centrale şi
locale pentru transformarea acesteia într-o staţiune de nivel european.
Astfel, lucrarea de faţă îşi propune să prezinte principalele posibilităţi ale abordării
activităţii turistice în staţiunea Predeal, ele întemeindu-se pe oferta de care dispune oraşul din
punct de vedere al: bazei tehnico-materiale dezvoltate, al petrecerii timpului liber pe tot parcursul
anului, al condiţiilor specifice de climă, factorilor terapeutici şi nu în ultimul rând din punct de
vedere al cadrului natural.
Prestaţiile turistice, din staţiunea Predeal includ o mare diversitate de activitǎţi, care
rǎspund tendinţei generale de creştere mai accentuatǎ a cheltuielilor populaţiei pentru turism în
condiţiile sporirii puterii de cumpǎrare. Ca rezultat al acestor activitǎţi productive, resursele
valutare şi venitul zonal cresc considerabil.
De asemenea, dintr-un total de peste 100 de unităţi cu funcţiuni de cazare, am ales să
descriu complexul Clăbucet Sosire şi activitatea acestuia deoarece aici am efectuat stagiile de
practică de-a lungul celor 4 ani de facultate. Totodată, acest complex beneficiază de cel mai mare
renume, fiind foarte cunoscut datorită aşezării chiar la baza pârtiei de schi, distanţa până la
teleschi fiind de doar 500 m.
În urma analizei efectuate, am propus creşterea calitativă şi cantitativă a serviciilor
oferite turiştilor, intensificarea preocupărilor pentru diversificarea acestora şi, paralel,
preocuparea pentru pregǎtirea unor cadre de specialitate necesare diferitelor sectoare de activitate
turisticǎ.
În finalul lucrării, după inventarierea valorilor şi posibilităţilor care pot sta la baza
turismului, consider că ansamblul de mǎsuri luate pentru valorificarea cu eficienţǎ a potenţialului
turistic va contribui decisiv la afirmarea staţiunii Predeal din punct de vedere turistic atât pe plan
naţional cât şi internaţional.

CAP.I
Prin poziţie şi caracteristici, Predealul reprezintă una dintre cele mai renumite staţiuni
montane din Romania, o mare vitrină a frumosului, mărturie a ceea ce poate oferi generozitatea
naturii.
Aşezat la 25°26’ longitudine estica şi 45°30’ latitudine nordică, în partea sudică a
judeţului Braşov, la limita cu judeţul Prahova la cumpăna apelor dintre bazinele Prahovei şi
Timişului, Predealul se mărgineşte la sud cu oraşul Azuga, la sud – vest cu oraşul Buşteni, la
nord – vest cu oraşul Râşnov, la nord cu teritoriul oraşului Braşov, iar la nord – est cu teritoriul
oraşului Săcele. Astăzi oraşul formează un singur trup, sub forma de poligon regulat cu 10 laturi,
pe o suprafaţă 5839 ha, care se întinde de la sud spre nord pe o lungime de 6 km iar de la est la
vest pe o întindere de 15 km, suprafaţa locuită fiind de 78047 m² şi în continuă creştere.

S-ar putea să vă placă și