Indiferent de epocă, poezia este o formă de cunoştere a infinitelor lumi interioare.

Pentru simbolişti, poezia

este muzică şi culoare, amestec al simţurilor şi decadenţă.
Preluând titlul unui eseu al lui E.Cioran, putem spune că poezia devine, odată cu simbolismul, un „Tratat de descompunere”. La
începutul secolului alXX-lea, poezia se redefineşte, căutând noutatea în formele cele mai diverse. Poezia nu se mai
naşte doar din frumos, ci și din urât (noapte, diformitate, tristețe etc.). Simbolismul exprimă o sensibilitate decadentă.
Într-o poezie a lui Baudelaire, îndrăgostiţii care se plimbă pe malul Senei sunt fascinaţi de un hoit. Jean
Moréas  arată într-un articol-manifest („Le Symbolisme", 1886) că poezia trebuie să sugereze senzaţii, în loc să descrie
pur şi simplu lumea. Simbolismul exprimă „răul veacului”, mal du siècle, folosind o serie de procedee specifice:
simbolul, corespondenţele, tehnica sugestiei şi a refrenului, elemente specifice epocii.
Simbolismul românesc stă sub influenţa poeziei franceze. Al.Macedonski este considerat teoreticianul
simbolismului românesc. Macedonski spune că poezia viitorului este „muzică şi culoare”, într-un articol din revista
revista „Literatorul”, 1880. Dintre simboliştii minori se remarcă Ion Minulescu, poetul călătoriilor spre spaţii exotice,
Dimitrie Anghel, supranumit „poetul florilor”, şi Ştefan Petică, „poetul viorilor”. Singurul poet cu sensibilitate cu
adevărat decadentă este G.Bacovia (N.Manolescu): „Sunt solitarul pustiilor pieţe…”.
„Plumb” este poezia ce deschide volumul cu acelaşi titlu apărut în 1916. Aflat sub influenţa simboliştilor
francezi, G.Bacovia preia trăsăturile imaginarului marcat de simboluri ale singurătăţii şi ale morţii. Poezia a orașului,
imaginarul bacovian aminteşte de „igrasia zidurilor umede” (E.Lovinescu). Spaţiul poetic bacovian este „decor de doliu
funerar”, o lume artificială, deprimantă. Rămân mereu importante autenticitatea, consonanţa dintre trăire şi operă,
elementul novator – în acest caz, infernul mineral, la fel de înspăimântător ca cel dantesc.
Tema principală a poeziei „Plumb” este cea a morții. O primă idee care contribuie la realizarea temei morții
se găseşte chiar în titlu: „Plumb”. Moartea însăși pare de plumb, nu doar cavoul sau sicriul. Ca marcă paratextuală,
titlul pune în evidenţă motivul central al textului – o metaforă-simbol, plumbul. Alte motive poetice asociate transmit
ideea unei evadări imposibile: îngerul, aripa, căderea, singurătatea, frigul.
Forma nearticulată a substantivului „plumb” are sonoritatea unei sentinţe, sugerând o lume fără speranţă.
Cuvântul „plumb" se repetă în poem de 7 ori, în titlu, la rimă şi la cezură. Se creează impresia de spațiu obsesional, o
lume lipsită de metafizic, din care evadarea este imposibilă. Patru consoane şi o singură vocală închisă realizează efectul
de ecou sinistru, amintind de atmosfera dintr-un cavou.
Despre plumb se știe că este un metal pe care alchimiștii îl asociau planetei Mercur, considerându-l „apa tuturor
metalelor”. În universul bacovian, plumbul contaminează tot, într-o alchimie inversată, transformând materia vie în decor
sinistru, cenuşiu. Poetul mărturisea că pentru el plumbul este galben, culoarea plumbului ars. Galbenul exprimă suferința
în picturile lui Van Gogh. Simbolic, plumbul este „soarele negru” sau „aurul negru al melancoliei” (Gaston Bachelard).
Simbolismul este, cum arată N.Manolescu („Metamorfozele poeziei”), adresat simţurilor, nu ideilor şi nici
sentimentelor. G.Bacovia mărturisea că poezia este „pictura cuvintelor sau audiţie colorată”, adăugând: „Persistenţa
într-o anumită culoare am dobândit-o de la decadenţii francezi". Amestecul percepţiilor realizează senzaţia de oboseală
psihică şi fizică. Nu există nuanţe în culorile bacoviene. Culorile sale sunt concentrate. S-ar putea spune că orice culoare
se pierde în imensitatea de plumb a lumii.
Muzicalitatea este o trăsătură a simbolismului: „la musique avant toute chose” spunea Paul Verlaine. Cele
două catrene ale poeziei „Plumb” sunt construite simetric, pe baza repetiţiei creatoare de muzicalitate. Rima îmbraţişată,
măsura de zece silabe şi ritmul iambic rezonează mai mult cu o partitură de Wagner decât cu o sonată de Chopin.
Multe dintre cuvinte sunt monosilabice („vânt”, „mort, „stau”), creând senzația de ritm sincopat.
Tema este susținută din primul vers: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Impresia este de punere în abis. Somnul
e greu ca plumbul, ca moartea. Din acest somn nu există trezire. Mișcările sunt încetinite. Epitetul „dormeau adânc”
întăreşte impresia că însăşi moartea îşi doarme somnul de veci.
O voce vine parcă din lumea cealaltă pentru a răspunde strigătului de ajutor: „Stam singur lângă mort şi-am
început să-l strig...". Singurătatea este expresia neputinţei de a comunica firesc cu cei vii. Verbele indică o lume statică,
lipsită de viață: ,,dormeau”, ,,stam”. Somnul este, oricum, un simbol al morţii, semn al nevrozei.
În cea de-a doua strofă, atmosfera funebră se intensifică. Nici măcar iubirea nu oferă o scăpare din acest orizont
întunecat. Îngerul iubirii are „aripi de plumb” – „Dormea întors amorul meu de plumb”. O gravitate colosală trage totul
în jos. Somnul „întors” este neliniștit. „Întoarcerea” cu faţa spre apus este, de fapt, alunecare continuă spre moarte.
Poetul pare să refacă povestea tristă a lui Orfeu, îndrăgostitul care o pierde a doua oară pe Euridice. „Strigătul”, amintind
de tabloul expresionistului Edward Munch, primeşte un singur răspuns: scârţâitul sinistru al „coroanelor de plumb”.
Aceste imagini sonore pun în evidență tema artei poetice: poezia e o chemare pe care nu o aude nimeni. „Nu
striga niciodată ajutor” e titlul unui volum recent de poezie al lui M.Cărtărescu, semn că în sensibilitatea poetică modernă
suferința bacoviană este o constantă definitorie. Așa cum arată Ioana Pârvulescu, toată poezia modernă, cu ermetismul ei,
pleacă de la imaginea sicriului de plumb din poezia lui G. Bacovia. Tema morții pune în evidenţă viziunea întunecată a
lumii - „lumea întreagă pare un mormânt”.
Vocabularul poetic bacovian se reduce la câteva cuvinte care se reiau obsedant. Se remarcă prezenţa câmpului
semantic al morţii, extins la nivelul întregului poem - „dormeau adânc” (epitet), „sicriele de plumb”, „aripi de plumb”,
„flori de plumb”, „amor de plumb” (epitete metaforice). Majoritatea verbelor apar la imperfectul creator de lumi
imaginare, dând senzaţia de coşmar.
Limbajul poetic este specific simbolismului. Se observă cultivarea sugestiei, tehnică folosită în simbolism. De
exemplu, în „Plumb”, poetul nu indică cimitirul direct, dar îl sugerează – cavou, mort, sicriu etc. Interesantă este şi
folosirea neologismului cu valoare stilistică, în epitetul „funerar vestmânt”, alături de un termen mai vechi în limbă.
În concluzie, bacovianismul surprinde trăsăturile esenţiale ale esteticii simboliste: natura-decor, orizontul de
plumb, strigătul înghițit de „Bucăți de noapte”. Să citeşti poezia lui G.Bacovia înseamnă să auzi,ca într-un eseu din Cioran,
„lacrimi şiroindu-ţi prin vene”. Sfârșitul este continuu...

Text poetic – de exemplu, simbolismul

Conținut: 18 puncte

– evidenţierea a două trăsături care câte 3 puncte pentru analiza

fac posibilă încadrarea textului – comentarea a două oricăror două elemente de
poetic studiat într-o perioadă, într-un imagini/idei poetice relevante compoziție şi/sau de limbaj,
curent cultural/literar sau într-o pentru tema textului poetic semnificative pentru textul
orientare tematică 6 puncte studiat 6 puncte poetic ales 2 x 3 puncte = 6
puncte
precizarea numirea a evidențier precizar câte 2 încercar analiza analiza
perioadei, două ea celor ea puncte e de primului primului
a trăsături două temei: 2 pentru comenta element ales, element ales,
curentului ale trăsături, puncte; comentar re – 1 justificând justificând
cultural/lite perioadei, prin ea punct relevanța relevanța
rar sau a ale valorificar oricăror acestuia acestuia
orientării curentului ea două pentru textul pentru textul
tematice: cultural/lite textului: 2 imagini/id poetic – 3 poetic – 3
2 puncte rar sau ale x 1 punct ei poetice puncte; puncte;
orientării = 2 relevante analiza analiza
tematice puncte pentru fiecărui fiecărui
precizate: tema element ales, element ales,
2 x 1 textului fără fără
punct = 2 poetic – 2 justificarea justificarea
puncte x2 relevanței – 2 relevanței – 2
puncte = puncte/abord puncte/abord
4 puncte area area
*comentar schematică, schematică,
ea fără fără
adecvată justificarea justificarea
–2 relevanței – 1 relevanței – 1
puncte; punct punct

Redactare: 12 p

existența logica abilităţi de relaţie adecvată între utilizarea ortografia (0 punctuaţia așezarea
părților înlănțuirii analiză şi de idei, între idei şi limbii literare – 1 greșeli – (0 – 1 în pagină,
componente ideilor 1 argumentare argumente, formulare (stil şi 2 p.; 2 greșeli – 2 lizibilitatea
– punct 3 puncte de judecăţi de valoare vocabular greșeli – 1 p.; 2 greșeli 1 punct
introducere, relevante – 3 potrivite p.; 3 sau – 1 p.; 3 sau
cuprins, puncte/relaţie parţial temei, mai multe mai multe
încheiere 1 adecvată între idei, claritate a greșeli – 0 greșeli – 0
punct între idei şi enunţului, p.) 2 puncte p.) 2 puncte
argumente, formulare varietate a
de judecăţi parţial lexicului,
relevante – 2 sintaxă
puncte/schematism – adecvată – 2
 1 punct p.; vocabular
restrâns,
monoton – 1
p.) 2 puncte

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripele de plumb.

Plumb, G. Bacovia

1. „Dormeau adânc” – epitet realizat cu ajutorul adverbului. a)da b)nu

2.Imperfectul („dormeau”, „stam”) creează senzația de lume ireală, de coșmar, iar verbele sunt statice,
sugestie a încremenirii. a)da b)nu
3. Verbul „dormeau” este o metaforă, sugestia a somnului de plumb. a)da b)nu
4.„scârțâiau coroanele”, „am început să-l strig” sunt sugestii vizuale. a)da b)nu
5.„Întors” înseamnă somn tulburat de spaime, fără odihnă, dar și trecere spre lumea cealaltă. a)da b)nu
6.„flori de plumb”, „coronae de plumb”, „aripi de plumb” sunt epitete metaforice. a)da b)nu
7.Catren înseamnă strofă. a)da b)nu
8.Rima este îmbrățișată și ritmul este iambic, cu sonoritate elegiacă. a)da b)nu
9.Termenul „plumb” se repetă în text de 8 ori. a)da b)nu
10.În poezia apara tema artei poetice și tema morții. a)da b)nu

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripele de plumb.

Plumb, G. Bacovia

1. „Dormeau adânc” – epitet realizat cu ajutorul adverbului. a)da b)nu

2.Imperfectul („dormeau”, „stam”) creează senzația de lume ireală, de coșmar, iar verbele sunt statice,
sugestie a încremenirii. a)da b)nu
3. Verbul „dormeau” este o metaforă, sugestia a somnului de plumb. a)da b)nu
4.„scârțâiau coroanele”, „am început să-l strig” sunt sugestii vizuale. a)da b)nu
5.„Întors” înseamnă somn tulburat de spaime, fără odihnă, dar și trecere spre lumea cealaltă. a)da b)nu
6.„flori de plumb”, „coroane de plumb”, „aripi de plumb” sunt epitete metaforice. a)da b)nu
7.Catren înseamnă strofă. a)da b)nu
8.Rima este îmbrățișată și ritmul este iambic, cu sonoritate elegiacă. a)da b)nu
9.Termenul „plumb” se repetă în text de 8 ori. a)da b)nu
10.În poezia apara tema artei poetice și tema morții. a)da b)nu