Școala Gimnazială

„Ion MAREȘ” Vulcana-Băi

PE TĂRÂMUL BASMELOR

SIMPOZION-CONCURS JUDEȚEAN
DE CREAȚIE LITERARĂ ȘI CREAȚIE PLASTICĂ

ORGANIZATOR:
Școala Gimnazială „Ion MAREȘ” VULCANA-BĂI, structura ȘCOALA
GIMNAZIALĂ „Vlad ȚEPEȘ” VULCANA DE SUS

Coordonatori proiect: prof. înv. primar Rodica DOBRESCU

prof. înv. primar Silvia CRUCERU
prof. Maria-Manuela GHEORGHE

AUGUST, 2022
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Vlad ȚEPEȘ” Vulcana de Sus
str. Tudor VLADIMIRESCU, nr. 36
satul Vulcana de Sus
comuna Vulcana-Băi
județul Dâmbovița

„PE TĂRÂMUL BASMELOR”

SIMPOZION: „Rolul poveștilor (lecturii) în dezvoltarea limbajului

și a gândirii la copil”
NUMĂRUL 2

ISSN 2668-3652, ISSN-L 2668-3652

Autorii își asumă responsabilitatea pentru conținutul materialului publicat

AUGUST, 2022
 PREȘCOLARUL ȘI LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

prof. înv. preșc.: Anita Beáta AGÓCS

Liceul Tehnologic nr. 1, structura Grădinița cu Program Normal nr. 1
Suplacu de Barcău
Bihor

,,Limba unui popor se formează şi dezvoltă prin viaţa sufletească comună…fiecare cuvânt
din limba naţională e chinuit, e trăit de neamul întreg, în viaţa lui sufletească comună de veacuri şi
milenii…” L. Rebreanu
În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de
cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc. pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“, ,,Ciripel cel lacom“, ,,Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Povestitul este un instrument remarcabil de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte limbajul. Când
un copil ascultă o poveste, absența unor indicii vizuale îi ajută să-și imagineze scenele și să
proceseze desfășurarea acțiunii. Când învață să spună povești, aceștia reușesc să folosească
cuvintele pe care le știu, să explice și să vorbească clar publicului lor.
Astfel, limbajul este o abilitate esențială pentru succesul oricărui copil. În special,
preșcolarii trebuie să aibă abilități de vorbire solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să
interacționeze cu colegii și profesorii lor.
Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii
și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin
intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil.
 Odată cu deprinderea de a spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri,
de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi
despre sentimente și trăiri. Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru
înțelegerea conceptelor matematice.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992
https://bookzone.ro/blog/rolul-povestilor-in-dezvoltarea-limbajului-prescolarilor-beneficii-
si-sfaturi/
 LUMEA MAGICĂ A POVEȘTILOR

prof. Mihaela ALEXANDRU

Liceul Tehnologic ,,Mihai Eminescu”, structura Grădinița cu Program Normal ,,Pinocchio”
Slobozia
județul Ialomița

Nu cred că va exista vreun moment în care poveștile să nu mă mai atragă, în care

posibilitatea de a evada cel puțin cu gândul într-o lume magică nu va mai fi ceva fascinant. A fost
de ajuns să citesc doar titlul romanului lui Valentin Nicolau ca să îmi doresc deja să aflu despre ce
este vorba în povestea pe care a creat-o. Ce nu știam la momentul respectiv era cât de minunat arată
cartea. Este genul acela de volum pe care nu te mai saturi să îl analizezi în detaliu, cu ilustrații
minunate, cu text încadrat de o ramă aurită, cu amănunte pe care le descoperi abia mai târziu. Genul
de carte ce nu te bucură numai prin text, ci și prin modul în care arată.
Iar povestea este chiar mai fascinantă decât promite sinopsisul. Pătrundem într-o lume…
nu de basm ci chiar în lumea basmelor. Acolo unde își au originea toate poveștile, fie ele scrise,
cântate, povestite sau pictate. Întregul tărâm este creat din povești și este atât de magic pe cât vi-l
imaginați. Cu creaturi uimitoare, o curte împărătească, arhive uitate, coridoare secrete, grădini
incredibile, mistere nedezlegate și câte și mai câte alte minuni. Personajele sunt la fel de
surprinzătoare, aiurite, vesele iar atmosfera generală este aceea a unui haos încântător.
Cum lumea evoluează însă, Basmania se află acum în primejdie de a dispărea. Aflată într-o
strânsă dependență cu lumea noastră reală, Basmania suferă de pe urma modului în care s-au
transformat oamenii. Nimeni nu mai visează, nimeni nu mai crede în povești, nu își mai dorește
basme, nu mai găsește plăcere în imaginar. Iar tărâmul basmelor se stinge încet, încet. Dar mai
există și o altă consecință. Așa cum spuneam, Basmania și lumea reală se află într-o relație de
dependența. De interdependență, mai exact. Așa că odată cu sfârșitul Basmaniei, se va spulbera și
universul nostru real.
Personajele magice trebuie să găsească o soluție prin care să își salveze nu numai lumea
lor, ci și pe a oamenilor, deși aceștia nu au habar de existența Basmaniei. Și dacă situația nu ar fi
fost și așa îndeajuns de dificilă, descoperim că mai există și o ceată de antieroi hotărâți să împiedice
planurile personajelor pozitive.
Volumul acesta este mai degrabă o introducere în povestea propriu-zisă, deschizând calea
pentru adevăratele aventuri ce vor urmă. Nici măcar nu se poate spune că ar exista un singur
protagonist, pentru că mai multe personaje joacă roluri la fel de importante deocamdată. Iar toate îți
lasă senzația de personaje ajutătoare care nu fac decât să înlesnească într-o oarecare măsură
lucrurile pentru eroul ce va trebui să aducă salvarea. Aspectul care mi-a plăcut ce mai mult a fost
faptul că autorul reușește să te inducă în eroare, să îți creeze inițial câteva impresii false despre
anumite personaje - strecurate într-o serie de impresii corecte, iar mai apoi să te surprindă cu o
imagine a personajelor diferită de cea pe care o bănuiai. De asemenea, am apreciat faptul că fiecare
personaj important are parte de o prezentare frumoasă și de câte o scenă în care se face remarcat. În
multe cărți, personajele secundare sunt insuficient conturate, așa că m-am bucurat să le văd aici
strălucind în toată splendoarea.
Volumul nu poate fi descris altfel decât încântător. Este magic, amețitor, halucinant, însă
reușește să îți mențină atenția mereu și să nu te „piardă” prin salturile prin timp și cadre. Este
evident că va fi o surpriză minunată pentru copiii care îl vor parcurge, dar sunt convinsă că va uimi
și cuceri în același timp și orice adult căruia îi va cădea în mână.
 POVEȘTILE, FACTOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ȘI A PERSONALITĂȚII
COPIILOR

Profesor învățământ preșcolar Georgiana-Livia ANGHELACHE-VOICA

Grădinița cu Program Prelungit nr.14
Târgoviște
Dâmbovița

Poveştile pentru copii, de la cele nemuritoare cu prinţi şi prinţese, la basmele populare sau
cele clasice, ştiute de fiecare dintre noi, cum ar fi „Scufiţa roşie”, „Fata babei şi fata moşului”,
„Capra cu trei iezi”, „Punguţa cu doi bani”, „Harap Alb”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Albă ca zăpada
și cei șapte pitici”, s-au dovedit a fi de mare ajutor în dezvoltarea personalităţii copilului. Sunt
câteva etape de creştere distincte prin care trec copiii, etape care au anumite caracteristici din punct
de vedere al dezvoltării lor psihice, fizice, emoţionale şi comportamentale. Poveştile ajung să facă
parte din viaţa copiilor încet-încet, fiind introduse de adulţi – părinţi, bunici, educatori, iar copiii
ajung să le cunoască, să le repovestească, să le îndrăgească.
La vârstele mici, părinţii sunt cei care citesc poveşti copiilor. Poveştile au un impact major
şi benefic asupra educaţiei celor mici. Copii adoră poveştile. Genul de educaţie prin poveşti este
unul dintre cele mai eficiente şi mai durabile. Copiii absorb mult mai uşor informaţiile din poveşti,
iar dacă învăţămintele le ating coarda sensibilă, fondul lor bun şi inocent, acestea nu vor fi uitate
niciodată. Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt
efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și
rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile și care sunt defectele
cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul
învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile. Un alt avantaj
major al poveștilor este acela că stimulează imaginația și fantezia copilului. Povestitorul folosește
cuvinte pentru a descrie imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe să funcționeze imaginația
celui mic care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri și situații. Nu trebuie să uităm
nici de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui copil. Frica, bucuria, iubirea
sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații periculoase sau dificile.
Să nu uităm că la un moment dat, copilul va trebui să țină piept lumii care nu este
întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va
confrunta cu situații neplăcute. Oricum, basmul îi transmite copilului că totul se va termina cu bine,
la un moment dat, iar la această vârstă este bine să trăiască cu acest gând. Cel mai uşor la vârsta
mică copiii învaţă prin și cu poveşti. Învaţă astfel comportamente precum competiţia şi cooperarea,
empatia şi altruismul, descoperă valori precum responsabilitatea, dreptatea, cinstea.
Poveștile întruchipează o oglindă pentru copil și universul său interior, ele traduc adesea
gesturi, acțiuni, comportamente pe care copiii nu le înțeleg la adulți. Poveștile oferă copilului
posibilitatea de a se identifica cu anumite personaje, de a se recunoaște în ele și de a identifica și
alte caracteristici ale persoanelor din jurul lui, reușind astfel să le redescopere. Fantezia îi oferă un
acces la roluri din lumea adulților, un univers interzis, dar dorit. Copilul poate fi oricine își dorește,
poate experimenta rolul de părinte, de vrăjitoare, de bătrân. Adică el poate proiecta în aceste
personaje ceea ce îi este de neînțeles sau ceea ce își dorește foarte mult în lumea reală. Poveştile îi
ajută pe copii în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, a simţului estetic.
Un rol important îl au poveştile şi în dezvoltarea limbajului şi a gândirii: copilul aude
cuvinte şi expresii noi, face cunoştinţă cu noţiuni noi. Povestea este o ficțiune, o îmbinare fantastică
de locuri, personaje, idei, obiecte, un spațiu în care totul este posibil și care lasă frâu liber
imaginației. Reprezintă o punte către vis și imaginar, către aventură și fantezie.

Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, 1977
2. Curriculum pentru educația timpurie, 2019
 ÎN LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

profesor pentru înv. primar Ecaterina ANTONICA

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu”
București

Ce poate fi mai minunat decât să pătrunzi în farmecul neasemuit al poveștilor! Această

activitate lărgește sfera cunoștințelor copiilor deoarece aceștia urmăresc cu atenție întâmplările
basmului sau ale povestirii, rețin (memorează), descoperă trăsături și comportamente ale
personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, ajung la
generalizări.
Receptarea atentă a povestirilor contribuie la familiarizarea elevilor cu structura limbii, cu
bogăția și expresivitatea limbajului,ei își însușesc cuvinte cu sensuri proprii și figurate, expresii
poetice, formule specifice acestor creații literare, construcții ritmate și rimate, zicale,proverbe,
structuri gramaticale.
Poveștile au atât valoare formativă, cât și etică, contribuind la formarea conștiinței morale;
copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de viață, cunosc manifestări ale binelui și
răului (de exemplu în ,,Scufița Roșie” de Charles Perrault, ,,Punguța cu doi bani”, ,,Capra cu trei
iezi”, ,,Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, ,,Povești” de Hans Christian Andersen, etc.).
Poveștile au teme variate: lumea copilăriei sau viața adulților, întâmplări ce au drept
personaje viețuitoarele, în toate îmbinându-se elemente ale realității cu cele fantastice. Multe basme
au ca temă relația dintre copii și părinți (exemplu: mama vitregă, împărăteasa rea din ,,Albă-ca-
Zăpada și cei șapte pitici” de Frații Grimm, baba din ,,Fata babei și fata moșneagului” de Ion
Creangă).
Tematica operelor literare se diferențiază în funcție de vârsta ascultătorilor. La copiii mai
mici, povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective
pozitive. La elevii mai mari se pot folosi opere literare care să-i familiarizeze pe aceștia cu diverse
aspecte ale vieții și să le influențeze comportamentul. Acum poveștile devin mai complexe, au ca
scop sesizarea planului real și cel ireal, stimularea creativității copiilor, exersarea capacității de
comunicare.
Cadrul didactic studiază cu atenție textele literare, le adaptează la particularitățile de vârstă
ale copiilor, își alcătuiește planul povestirii (succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor
personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare care trebuie reținute, pregătirea materialului
didactic).
 Expunerea trebuie să fie clară, accesibilă și expresivă pentru a capta atenția, pentru a trezi
emoții și pentru a asigura motivația învățării. Citirea textului poate alterna cu dialogul succint cu
copiii sau cu întrebări retorice, menite să le întrețină atenția, să creeze tensiune emoțională și
dinamism.
Învățătoarea trebuie să verifice pe parcursul activității dacă se menține interesul copiilor
pentru poveste dar și să sublinieze înțelesul cuvintelor, al propozițiilor. Cadrul didactic trebuie să se
transpună în rolul personajelor, să încerce să le transmită permanent emoții copiilor. Pe măsură ce
se derulează povestea, li se prezintă copiilor și imagini sau se derulează un filmuleț.
Expunerea trebuie adaptată nivelului de înțelegere al copiilor,păstrându-se însă stilul
autorului, chiar unele cuvinte mai vechi, dar care dau farmec basmelor. Interesul elevilor se
captează prin diferite metode: tonalitate, mimică,intonație,întrebări retorice, material didactic
adecvat, formule de genul: ,,Să vedem ce s-a mai întâmplat!” sau ,,Oare cine îl va ajuta?”.
Fixarea conținutului poveștii se poate realiza prin reținerea momentelor principale (pe bază
de imagini și întrebări), precizarea personajelor principale cu trăsăturile caracteristice, repovestirea
textului de către copii, integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior (,,În ce poveste
ați mai întâlnit personajul mama vitregă?”), mimarea unor acțiuni ale unor personaje sau redarea
prin desen a unor secvențe din poveste. De mare succes în rândul copiilor se bucură dramatizarea
unor povești.
Prin faptele prezentate și logica ei de desfășurare, prin simplitatea și claritatea ideilor,
poveștile asigură: însușirea unui fond de reprezentări vii și clare, realizarea unor analize și
comparații, înțelegerea lucrurilor și desprinderea esențialului, a unor învățăminte, o participare
emoțională intensă din partea elevilor, trezind în sufletul acestora sentimente de iubire, compasiune,
tristețe, revoltă, indignare.

Bibliografie:
- Antonovici Ștefania, ,,Metodica predării activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar”, Bucureşti, Humanitas, 2005.
- Molan Vasile, Didactica disciplinei ,,Limba și literatura română” în învățământul
primar, București, Editura Miniped, 2013
 LUMEA POVEŞTILOR PRIN OCHII PREŞCOLARILOR

prof. înv. preşc. Alina BADEA

Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1
Râmnicu Vâlcea
Vâlcea

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel
să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma. Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor
învăța sa deosebească binele de rău, adevărul de minciună, faptele bune de cele rele; vor devenii
mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze perceptele morale.
Un loc deosebit între modalităţile de manifestare a potenţialului creativ îl are povestirea
creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul
învaţă să le citească în mod creativ. Descifrarea conţinutului nu se limitează numai la descifrarea
imaginilor, ci devine chiar o adevărată creaţie verbală. După descifrarea tabloului, copiii pot pune
întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.
Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea
copiilor. Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărți, cei mai buni prieteni, să le dezvolte
discernământul în selecţia valorilor. Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de
egocentrism întrucât se identifică în plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi,
şi ceva din personaje în el. Pentru preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul
întâmplărilor povestite, magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales
modelul de vorbire şi povestire.
 Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor, se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna bune,
puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă. Atitudinea copiilor faţă de conţinutul
fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică
acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii
(scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).
Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate. La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă
corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei
cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate.
Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a
imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai
sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la
aceasta contribuind şi povestirile.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă
şi expresivă. Rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constă în valoarea lor
cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâurire asupra întregii personalităţi a
copiilor.

Bibliografie:
Bocoş, M., Catalano, H., Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană,2006.
Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
 FIŞĂ DE LUCRU

Încercuieşte personajele negative şi colorează-le pe cele pozitive.

 DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR PRIN ORELE DE LECTURĂ

profesor înv. primar Elena BADEA

Școala Gimnazială Râu Alb de Jos
Dâmbovița

În școală, în special în cadrul orelor de limba și literatura română un rol foarte important îl
are lectura, prin care se urmărește cunoașterea și înțelegerea unor creații literare variate, dezvoltarea
gustului școlarilor pentru citit satisfacerea internetului de a cunoaște realitatea, viața, oamenii și
faptele lor, mediul înconjurător și frumusețile acestuia, dar și îmbogățirea vocabularului, formarea
unui stil de exprimare literară, expresivă, stimularea creativității elevilor, a pasiunii, a dorinței
acestora de a realiza creații literare originale.
Disciplina limba și literatura română cumulează elemente interdisciplinare menite să
introducă elevul în universul cunoașterii sub diferite aspecte. Lecturile operelor literare contribuie la
formarea și exprimarea expresivă, stimulând procesul creator și dorința elevilor de a-și exprima
sentimentele, părerile despre realitatea vieții în creații originale.
Orele de lectură oferă școlarilor prilejul de a descoperi frumosul din operele literare, de a
lucra pe text în descrieri, argumentări, de a realiza diverse corelații.
Mijloacele de realizare a activităților de educarea limbajului sunt numeroase, variate și
atractive și dacă acestea sunt bine proiectate și desfășurate cu măiestrie și tact pedagogic devin și
eficiente.
Povestirile, memorizările, lecturile după imagini, jocurile didactice (jocuri de rol) sunt
câteva mijloace utilizate în școală pentru exersarea vorbirii, pentru formarea unei exprimări corecte
sub toate aspectele: fonetic, lexical, structură gramaticală, expresivitate. Prin toate acestea se
stimulează copiii să-și însușească o exprimare corectă, să utilizeze expresii frumoase, să-și
împărtășească impresiile într-un limbaj corect și expresiv.
Poveștile exercită influențe vizibile asupra formării și dezvoltării personalității școlarului
datorită valorilor lor morale și estetice. Acestea îi familiarizează pe copii cu o exprimare corectă,
coerentă, expresivă, cu folosirea expresiilor literare, specifice poveștilor, îi ajută să descopere
valorile morale precum: adevărul, cinstea, curajul, vrednicia. În același timp, ele oferă multe
posibilități de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor, de utilizare în construcții verbale
variate a fondului de cuvinte.
„Prin poveștile spuse de adult, pătrund în limbajul copilului forme de exprimare, atât de
limbi familiste sau populare, cât și ale celei literare. Copilul își poate însuși, astfel, expresii precise,
uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice povestirilor și odată cu acestea diverse
forme flexionare sau grupuri sintactice, care în măsura în care sunt corecte în limbajul adultului
dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea
adultului”. (Tatiana Slama – Cazacu)
Poeziile îi încântă și îi atrag pe copii prin care muzicalitatea versurilor, prin claritatea
redării faptelor, ideilor, sentimentelor. Având o tematică variată, poeziile pot fi folosite în
activitatea din școală nu doar pentru simpla memorare și reproducere, ci, în primul rând, pentru
stimularea creativității, a capacității de comunicare corectă, fluentă, expresivă. Poeziile îi ajută să-și
îmbogățească vocabularul cu expresii artistice, îi familiarizează cu unele valori stilistice întâlnite în
textele literare, ajutându-i să „descifreze” multiplele sensuri ale unor expresii și formulări.
Lecturile contribuie în mod evident la creșterea calitativă a posibilităților de exprimare
corectă a elevilor. Întrebările învățătoarei, meșteșugit adresate, sunt un exemplu de vorbire clară,
corectă. Acestea îi orientează în folosirea corectă a cuvintelor, în folosirea corespunzătoare a
formelor gramaticale, ajungând să construiască corect propoziții simple și dezvoltate.
Dramatizările, teatrul de păpuși, audițiile de CD-uri, vizionarea DVD-urilor, serbările,
concursurile, participarea la spectacole de teatru sunt alte mijloace de care ne putem folosi pentru
dezvoltarea limbajului copiilor la vârsta școlară.
Discuțiile între elevi în legătură cu cărțile citite au un efect educativ deosebit care constă în
schimbul de opinii, în dezvăluirea conținutului, în surprinderea aspectelor caracteristice. În timpul
discuției pentru înțelegerea textului literar se face apel la cunoștințele dobândite de elev prin
intermediul altor texte literare, prin emisiunile de radio sau televiziune, prin vizitele organizate.
Elevii ajung să-și reprezinte imagini în legătură cu aspectele de viață, stabilesc mai ușor legături
între prezentările anterioare și ceea ce vor însuși, sunt mai bine pregătiți din punct de vedere
cognitiv și afectiv în vederea înțelegerii și asimilării noilor imagini și expresii artistice.
Citirea expresivă are rolul de a determina pe elevi să înțeleagă trăsăturile definitorii ale
efectului sau ale fenomenului pe care textul literar le aduce în prim-plan.
Textele literare, prin reacțiile afective pe care le declanșează, potențează viața spirituală a
elevilor, trezindu-le o varietate de sentimente de bucurie, tristețe, admirație sau entuziasm.
Un rol important îl are notițele cu privire la cărțile citite care constituie un mijloc de fixare
și de aprofundare a cunoștințelor prilejuite de lectură. Elevul își poate nota numele autorului, titlul
cărții, capitolele, personajele, poate reda pe scurt conținutul sau poate prezenta ceea ce i-a plăcut în
cartea citită, poate crea compuneri, își poate exprima părerile. Complexitatea acestei activități crește
cu atenție, de a reține în ideile principale și interesante, de a nota citate semnificative, de a interpreta
critic cele citite. Elevii se deprind să expună clar și frumos, să le argumenteze, să-și exprime
propriile impresii față de lecturile citite, să compună mici texte literare.
 Formarea elevilor se poate realiza prin lectura independentă, prin informări și recomandări
de cărți, prin jocuri literare, prin dezbateri tematice, prin șezători literare care sporesc interesul
elevilor pentru lectură.
Dezvoltarea gustului pentru literatură, pentru lectură poate fi sprijinită și prin forme ale
activității extrașcolare: șezători literare, vizionare de spectacole de teatru, filme artistice, participări
la târguri de carte, concursuri literare.
Orele de lectură au menirea de a-i forma pe elevi, de a-i învăța să aprecieze frumosul din
cadrul operelor literare ca pe un lucru esențial și util și să-l redea, la rândul lor, prin creații literare
originale, pentru a-i încânta pe toți cei care se aventurează în lumea plină de poveste a cărții care-i
atrage prin puterea cuvintelor.
Așadar, citește deoarece „o carte citită este o lume descoperită”, descoperirea adevăratelor
valori, descoperirea esenței, a vieții...

Bibliografie:
„Curriculum pentru învățământul primar ( 6-9/ 10 ani )”, Ministerul Educației, Cercetării și
Tineretului, 2008.
Tatiana, Slama–Cazacu, „Relațiile dintre gândire și limbaj în ontogeneză”, 1957.
Revista „Învățământul primar”, 1-2/2009, București.
 LITERATURA POPULARĂ ÎN GIMNAZIU

prof. Maria Magdalena BADEA

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Şcoala românească actuală se află într-un efort continuu de adaptare la cerinţele europene.
Profesorul de limba şi literatura română poate să-şi aleagă un opţional de folclor, deoarece are
caracter educativ, distractiv, aduce contribuţii la dezvoltarea memoriei, imaginaţiei, atenţiei.
Literatura populară este o parte semnificativă a folclorului românesc, care înseamnă totalitatea
producţiilor înţelepciunii unui popor (artistice, literare, muzicale, plastice, coregrafice, dramatice),
create şi transmise prin cuvânt şi practici de către popor. La UNESCO, România figurează cu trei
cuvinte: dor, doină şi colind, care definesc specificul spiritual al românilor.
Elevii de gimnaziu se pot familiariza cu noţiunile de basm popular şi cea de legendă
populară: Prâslea cel voinic şi merele de aur, Aleodor împărat, iar pentru a ilustra legenda populară,
Dragoş Vodă, Dreptatea lui Ţepeş; cu doina, lirică populară şi balada, aparţinând epicului popular:
Mioriţa, etc.
Până la terminarea gimnaziului elevii îşi însuşesc câteva noţiuni fundamentale despre
literatura populară, care îi ajută să înţeleagă mai bine acest fenomen, care defineşte într-un fel
aparte poporul nostru. Iată câteva din aceste noţiuni, revăzute într-o schemă propusă pentru
recapitularea finală la clasa a VIII-a. Elevii lucrează pe patru grupe: Grupa I – definiţia şi trăsăturile
literaturii populare. Grupa II – teme şi motive în literatura populară. Grupa III – miturile populare.
Grupa IV – clasificarea literaturii populare pe genuri şi specii. Fiecare grupă prezintă ce a pregătit,
iar la tablă se notează ideile sub forma unei scheme:
Grupa I - Definiţia literaturii populare. Trăsăturile literaturii populare:
◼ caracter oral = transmiterea prin viu grai a creaţiilor populare, din generaţie în
generaţie, de milenii;
◼ caracter tradiţional = conferă conservarea tiparelor străvechi, concepţia despre
viaţă, simţirea şi spiritul românesc care definesc specificul naţional;
◼ caracter colectiv = este dat de contribuţia mai multor creatori în realizarea
producţiilor literare, fiecare generaţie având de adăugat ceva acestor compuneri;
◼ caracter anonim = este ilustrat de faptul că nu se cunoaşte autorul individual al
creaţiei literare;
 ◼ caracter sincretic = împletirea armonioasă a cuvintelor cu melodia şi cu mişcarea
(dansul), mai ales în crearea obiceiurilor populare.
Grupa II - Teme şi motive în literatura populară:
◼ comuniunea om-natură,cu motivele: transhumanţa, testamentul, alegoria moarte-
nuntă etc. (balada Mioriţa);
◼ jertfa pentru creaţie, cu motivul zidului părăsit, al surpării zidurilor, al visului, al
soţiei zidite, motivul lui Icar etc. (balada Monastirea Argeşului);
◼ tema iubirii, cu motivul adoraţiei, jeluirii, mândriei, blestemului (în doine);
◼ binele şi răul, cu izbânda binelui asupra răului, în basmele şi poveştile populare;
◼ dorul, o simţire românească unică, un sentiment complex exprimând
iubire,durere,jale, speranţă, etc;
◼ jalea este exprimată mai ales în cântecele populare şi este un cuvânt intraductibil (ca
şi dor);
◼ înstrăinarea, cu motivul dezrădăcinării, cuvântul ,,acasă” este specific românilor, nu
înseamnă casa personală, ci o stare de spirit, de asemenea unică;
◼ revolta - o atitudine spirituală regăsită în doine, cu motive diverse ca: haiducie,
ghinion, cătănie, etc.;
◼ ireversibilitatea timpului este o temă filosofică a mitologiei româneşti şi exprimă
ideea că timpul ce s-a scurs nu se mai poate întoarce, el este irepetabil. Timpul ireversibil este
ilustrat în doine, balade populare, fiind preluat de cei mai mari poeţi români în poezia cultă (M.
Eminescu, L. Blaga).
Grupa III - Miturile populare:
Sunt acele povestiri al căror subiect ilustrează un obicei, un eveniment deosebit petrecut în
timpuri primordiale, la începutul lumii. Faptele au semnificaţii mitice, caracterizate prin permanenţă
şi repetabilitate, ceea ce a născut conceptele de timp mitic şi timp istoric. Personajele sunt de
asemenea mitice, cu puteri supranaturale şi cu trăsături simbolice (Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana;
Muma-Pădurii, Zmeul, Zburătorul). Aceste mituri ilustrează specificul spiritualităţii româneşti şi se
constituie în ceea ce se numeşte mitologie populară. Cele patru mituri esenţiale din literatura
populară sunt:
1. Mitul jertfei pentru creaţie (mitul estetic) - Monastirea Argeşului , exprimă credinţa că
nicio creaţie nemuritoare nu se poate realiza fără sacrificiu. Mai este cunoscut şi sub numele de
,,mitul meşterului Manole”
2. Mitul erotic (,,mitul Zburătorului”), fiind ilustrat de povestea populară a Zburătorului,
pe care Ion Heliade Rădulescu a versificat-o în poezia omonimă (Zburătorul). Mitul ilustrează
credinţa că, la vârsta pubertăţii, fetele tânjesc după sentimentul de iubire, total necunoscut, şi care
apare pe neaşteptate, producându-le o puternică stare emoţională;
3. Mitul mioritic (mitul transhumanţei) - Mioriţa, exprimă atitudinea omului în faţa
morţii, asumată de om ca pe cealaltă latură a existenţei umane, balada fiind realizată prin alegoria
viaţă-moarte;
4. Mitul etnogenezei - balada populară Traian şi Dochia, ilustrează naşterea poporului
român.
Grupa IV - Creaţia literară populară cuprinde:
◼ Poezia obiceiurilor: obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou (colinde, Pluguşorul, Capra,
Ursul), obiceiuri de primăvară, rituri de invocare a ploii (Paparudele, Caloianul), obiceiuri de
seceriş (Cununa, Drăgaica).
◼ Poezia ceremonialurilor de trecere: obiceiuri legate de momente importante din viaţa
omului: naşterea, nunta, moartea (oraţiile de nuntă, cântecul miresei, cântecul bradului, Zorile,
bocetele);
◼ Poezia descântecelor: de deochi, de dragoste, de boală, etc.
◼ Creaţia lirică în versuri: doina (de dor, de jale, de haiducie, de cătănie,etc.), strigătura
(urătura, strigătura);
◼ Creaţia epică în versuri: balada populară (fantastică, vitejească, istorică, pastorală,
haiducească);
◼ Creaţia epică în proză: basmul, legenda, snoava;
◼ Creaţia aforistică şi enigmatică: proverbe, zicători, ghicitori.
Fiecare îşi notează în caiete schema recapitulativă, astfel realizându-se fixarea acestor
noţiuni importante.
 IMPORTANȚA LECTURII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

prof. în învăţământul primar Tünde Melinda BALLAI

Şcoala Gimnazială nr.1 Borla
Borla
Sălaj

Într-o lume dominată de tehnologie, lectura a devenit pentru mulţi dintre copii o ultimă
prioritate în viaţă. Televizorul, calculatorul, telefonul, internetul, reţelele de socializare reprezintă
principalele modalităţi de petrecere a timpului liber, însă ele nu vor putea înlocui niciodată valoarea
morală, culturală şi educativă a unei cărţi. Chiar dacă sursele menţionate pot avea şi caracter
educativ, nu vor avea niciodată un rol important în formarea caracterului unui copil.
Lectura, în orice formă ar fi aceasta, după imagini sau citită, are o foarte mare importanță
încă de la vârste fragede, deoarece dezvoltă copilului limbajul, memoria, creativitatea, imaginația,
exprimarea corectă și expresivă, emoții, sentimente etice şi estetice. De asemenea, lecturile cu
mesaje pozitive îi ajută pe copii să înțeleagă mai ușor diferite aspecte ale lumii înconjurătoare, pe
care ei încă abia o descoperă.
Un alt aspect pozitiv promovat de lectura în rândul copiilor este acela de cultivare a
sentimentelor, convingerilor și comportamentelor (atitudinilor). Prin lectură, elevii își lărgesc
orizontul imaginativ, trăiesc anumite stări prin transpunerea lor în personajele preferate, învățând
cum să acționeze atunci când vor fi puși în situații similare. Interesul pentru lectură nu vine de la
sine, ci trebuie stimulat încă de la vârste fragede.
Dragostea pentru carte trebuie să înceapă încă din fragedă copilărie, cu participarea
părinţilor. În familie copilul face primul pas, spune primul cuvânt, cunoaşte lumea înconjurătoare.
Părinţii sunt cei mai importanţi oameni din viaţa copiilor. Prin conversaţiile cu ei şi cu ceilalţi
membri ai familiei, prin activităţile de joacă şi cele familiale, copiii învaţă despre lume şi locul lor
în ea. Familiile sunt primii educatori ai copilului: ele vor continua să le influenţeze învăţarea şi
dezvoltarea în timpul anilor de şcoală şi multă vreme după aceea şi prin valorile pe care le
transmite, pune bazele dezvoltării sale intelectuale. Cei şapte ani de acasă influenţează şi modelează
personalitatea umană. S-a dovedit că anume copiii cărora li s-au citit din primii ani de viaţă, au
rezultate mai bune în şcoală. Ascultarea poveştilor dezvoltă gândirea, imaginaţia şi creativitatea.
Cititul activează şi antrenează mintea, obligă mintea să facă deosebiri, ne îndeamnă să
folosim imaginaţia şi ne face mult mai creative, aduce lumină în mintea omul, e calea către
realizări, modelează caracterul, ajută la observarea mediului înconjurător, cultivă sensibilitatea faţă
de frumosul din natură si cel creat de om, ajută omul în aspiraţiile sale spre autodepăşire.

Bibliografie:
Aanei, Genilia. Irimia, Violeta-Cristina, Literatura pentru copii, Accepțiuni moderne,
Editura Aramis, București, 2003
 LUMEA MINUNATĂ A BASMELOR

prof. Laureta Speranța BANEA

Liceul Teoretic ,,Gh. M. Murgoci”, Structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 4
Măcin
Tulcea

Povestea satisface preșcolarului nevoia de afectivitate, le stimulează imaginația și creează

situații de exersare a capacității de comunicare. Importanța povestirii constă în faptul că le
furnizează copiilor diverse informații despre aspecte ale vieții, natura înconjurătoare, le dezvoltă
procese psihice precum gândirea logică, datorită succesiunii evenimentelor redate în poveste,
imaginația, prin prelucrarea reprezentărilor și a experienței cognitive, ducând la crearea de imagini
noi, memoria prin reținerea desfășurării evenimentelor, atenția, prin reținerea numelor personajelor,
a faptelor, a unor versuri sau expresii, îi familiarizează pe copii cu structura limbii, cu expresivitatea
ei; are o valoare etică deosebită, contribuind la formarea conștiinței morale influențând formarea
dezvoltării personalității preșcolarului, contribuind la dezvoltarea creativității, inteligenței,
caracterului și aptitudinilor.
În scopul asimilării valorilor literaturii pentru copii, educatoarele aleg cele mai potrivite
procedee de lucru specifice vârstei preșcolarilor, punând copiii să se joace cu personajele (înfățișate
în mulaje, măști etc.), pozitive sau negative, și să motiveze acțiunea acestora. „De ce este bine? ”,
„De ce este rău?” sunt întrebări ce configurează detalii și încurajează curiozitatea, explorând planul
moral.
Prin dramatizări se redă conținutul poveștii prin dialog, sub îndrumarea educatoarei. Pe
plan psihologic, preșcolarii-interpreți trăiesc momente deosebite în procesul redării pe roluri a
conținutului poveștii, atunci când reușesc să redea în mod adecvat conținutul poveștii.
„Dramatizările nu se confundă cu jocurile-dramatizări. Acestea din urmă sunt variante ale jocurilor
de creație. Ele se organizează și conduse ca orice joc de creație cu subiecte din viața cotidiană.
Dramatizările sunt tot „jocuri”, dar jocuri de o construcție aparte. Ele sunt transpuneri scenice ale
unor scenarii elaborate de specialiști sau de educatoare talentate, după poveștile populare sau după
cele create de scriitori clasici”.
Ascultarea poveștilor este cea mai îndrăgită activitate de către copii. Poveștile satisfac
nevoia de cunoaştere şi de afectivitate a copiilor, dezvoltă stări şi manifestări comportamentale
pozitive, le stimulează imaginaţia şi creează cadrul optim de comunicare. În procesul receptării
conținutului poveștii, copilul depune un intens efort de a-şi reprezenta fapte, situaţii. El devine,
astfel, creatorul propriilor imagini sugerate verbal de educatoare.
Prin bogăţia şi varietatea ideilor pe care le cuprind poveştile emoţionează şi-l conving pe
ascultător de frumuseţea vieţii şi adevărului având o deosebită valoare epică. Prin intermediul
poveştilor, educatoarea oferă copilului posibilitatea de a învăţa să înţeleagă gândurile şi
sentimentele oamenilor prin folosirea cuvântului şi imaginii artistice, îl familiarizează cu structura
limbii, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbii şi contribuie
astfel la dezvoltarea limbajului şi a gândirii.
Ascultând poveşti şi basme, copiii întâlnesc noi expresii care, odată cunoscute, devin un
bun al lor. Oricât de simple sunt povestirile pe care le prezentăm copiilor, prin conţinutul lor plin de
învăţăminte, ele contribuie la formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter, la dezvoltarea
armonioasă a personalităţii copiilor, le furnizează cunoştinţe privitoare la cele mai variate aspecte
din viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu lumea vegetală („Povestea nucii lăudăroase”
de V. Colin; „Povestea crizantemei”***; „Frunza” de E. Gârleanu; „Povestea castanelor, de T.
Banciu); animală („Capra cu trei iezi” de Ion Creangă; ”Vulpea şi Motanul” de Fraţii Grimm;
„Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă; „Găinuşa cea moţată”, de C. Gruia; „Unde a zburat
rândunica”, T. Constantinescu;) umană („Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu; „Sanda la
grădiniţă***”; „Albă ca zăpada”de Fraţii Grimm; „Greuceanul”, de P. Ispirescu; „Povestea lui
Harap-Alb”, de I. Creangă; „Floriţa din codru” de I. Slavici; „Cenuşăreasa” de Fraţii Grimm); cu
diferite fenomene fizice şi chimice (”Pic-Pic şi Pica–Pica”de L. Trăsnea; „Povestea fulgului de
zăpadă”, de T. Banciu ; „Soarele şi omuleţii de zăpadă” de H. Wilk şi M. Cremene).
În foarte multe povești, personajele sunt animale sau plante, astfel copiii pot face
cunoștință cu elementele naturii și cicluri de viață în mod atractiv.
Din povestea Rățușca cea urâtă, de H.Ch. Andersen, copiii fac cunoștință cu ciclul de viață
a lebedei. Descoperă că puiul de lebădă, de la ieşirea lui din ou şi multe luni după aceea, are un
aspect urât, apoi are loc metamorfoza. Copiii află și despre mediul de viață al lebedei. Din povestea
Ciuboţelele ogarului, copiii află că ogarul nu este un câine oarecare, ci unul de vânătoare. Povestea
Cocoșelul cu pene de aur, de Al. Mitru, încearcă să explice originea cocoşeilor de metal instalaţi pe
turnul unor clădiri, pe acoperişul unor case. De fapt acești cocoșei reprezintă un instrument
meteorologic, care determină direcția și intensitatea vântului, numit giruetă.
Din povestea „Ridichea uriașă”, copiii află că pentru a crește o legumă este nevoie de
multă muncă și îngrijire, iar din povestea „Ursul păcălit de vulpe”, copii află cu ce se alimentează
ursul și vulpea. Povestea „Fata babei și fata moșneagului” familiarizează copiii cu un comportament
ecologic față de animale și plante: îngrijirea cățelușei, a părului. Din povestea „Crăiasa Zăpezii”,
copiii află despre diverse zone biogeografice, despre animalul specific zonei tundra - renul; despre
condițiile de trai din mai multe zone naturale. Din Povestea „Degețica”, copiii află o nouă plantă –
orzul, se familiarizează cu diverse animale și cu mediile de viață în care trăiesc: broască – mediul
acvatic; cârtița - mediul subteran, rândunica – mediul terestru-aerian.
Așadar, vârsta preşcolară reprezintă prin particularităţile sale psihice o perioadă deosebit
de propice stimulării creativităţii verbale. „În această epocă a vieţii, prin legăturile ascunse dintre
căile auditive şi cele motorii ale limbajului vorbit, percepţiile auditive par să aibă capacitatea de a
provoca mişcările complicate ale limbajului articulat care se dezvoltă instinctiv, datorită acelor
stimuli, ca şi când s-ar deştepta din somnul eredităţii. Se ştie foarte bine că numai la această vârstă
se pot însuşi toate modulaţiile care caracterizează un limbaj şi că încercarea de a obţine aceste
modulaţii mai târziu este zadarnică.”

Bibliografie:
1. Dumitrana, Magdalena, (1999), „Educarea comunicării în învățământul preșcolar”
volumul 1 Comunicarea orală, Editura Compania, Bucureşti
2. Barbu H., Popescu, E., Șerban, F. (1994). Activități de joc și recreativ-distractive,
București, EDP., R.A.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAREA COPIILOR

prof. înv. preșc. Mariana Sonia BARBU

Școala Gimnazială „Dan Berindei”, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 1
Roșiorii de Vede
Teleorman

,,Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare

şi o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma” .
Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferenţiază de la o grupă la
alta astfel încât la grupa mare povestirile devin mai complexe, având ca scop sesizarea planului real
şi a celui ireal, stimularea creativităţii copiilor, exersarea capacităţii de comunicare.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în
plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire. Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea în grădiniţă
informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea
reală. Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la
îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.
Prin povestirile expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii
române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce
contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Scufiţa Roşie”, ,,Cocoşelul cu creastă de aur” etc. pot
învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna înfăţişate în ,,Găinuşa cea
moţată” , ,,Ciripel cel lacom”, ,,Coliba iepuraşului”, ,,Ursul păcălit de vulpe”, ,,Punguţa cu doi
bani”.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificial lor, ajutorul şi
dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun”, ,,Inima mamei”,
,,Norişor”, sensibilizează sufletul copiilor şi-I fac să trăiască mai intens aceste sentimente, şi alte
trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi sesizate din povestirile :
,,Cei trei purceluşi”, ,,Fata babei şi fata moşului”, ,,Cenuşăreasa” înfăţişate prin eroii şi faptele
din poveşti, fac pe copii să trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice
privind propria lor comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic - ca
eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Din păcate, astăzi, din ce în ce mai mult, părinții preferă să cumpere un DVD sau să
permită accesul nelimitat al copilului la televizor sau computer/ telefon/ video jocuri/ console în
detrimentul timpului alocat unei relații comune, din care ambele părți ar avea de câștigat, și care ar
putea să includă un timp dedicat lecturii.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi
poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul
istorioarelor, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în
povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.
Așadar, „La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.

Bibliografie:
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2009.
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
 POVESTIREA-ACTIVITATE SPECIFICĂ DE EDUCAREA LIMBAJULUI PRIN CARE SE
REALIZEAZĂ OBIECTIVELE EDUCAȚIEI MORALE

prof. înv. preșc. Simona Nicoleta BARBU

Școala Gimnazială Nenciulești, structura Grădinița cu Program Normal nr. 1
Nenciulești
Teleorman

Un mijloc instructiv-educativ cu eficienţa în grădiniţele de copii îl constituie povestirile.

Ele contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea tuturor proceselor psihice (a gândirii,
a memoriei, a imaginaţiei şi a atenţiei), a limbajului sub toate aspectele sale, la educarea morală şi
estetică a copiilor.
Poveştile ocupă un loc important în instruirea şi educarea preşcolarului. Încă din
antichitate, Aristotel le recomandă ca mijloace însemnate şi potrivite primei copilării, pentru că ele
plac şi nu obosesc copiii.
Prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprind, dar mai ales prin felul în care
scriitorul şi apoi povestitorul reuşesc să le prezinte, să-l emoţioneze şi să-l convingă pe ascultător,
povestirile contribuie la cunoaşterea mai adâncă a vieţii, a adevărului şi la formarea conştiinţei
morale, a unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter.
În procesul ascultării unei poveşti este antrenată întreaga activitate psihică a copilului. El
iese din pasivitate, urmăreşte cu atenţie cele povestite, memorează, compară şi analizează materialul
prezentat, face unele legături de cauzalitate, stabileşte anumite relaţii între fapte şi personaje. Astfel,
gândirea copilului este viu stimulată şi face posibilă înţelegerea semnificaţiei faptelor eroilor.
Copiilor le sunt accesibile, încă de la trei ani, atât povestirile realiste cât şi cele fantastice respectiv
poveştile şi basmele – fireşte dacă ele sunt alese la nivelul de înţelegere specific vârstei.
Povestirile realiste, scrise anume pentru copii, satisfac în bună măsură dorinţa lor de a
cunoaşte, îi introduc în sfera relaţiilor sociale şi le influenţează sentimentele şi comportarea.
Povestirile realiste ocupă un loc important în programa grădiniţei. Tematica acestor povestiri e
variată şi au ca temă fie lumea copilăriei, fie lumea adulţilor (chipul mamei, munca de zi cu zi a
oamenilor, etc.).
Aceste povestiri prezintă copiilor, în general, exemple pozitive sau negative de comportare
a unor personaje în familie, la grădiniţă, la şcoală, în societate, exemple pe care copiii au
posibilitatea să le analizeze, să le „judece” şi să adopte o atitudine faţă de ele. Astfel, în cazul
povestirii „Bîrzoi”, pe lângă cunoştinţele pe care le-am transmis copiilor, aceştia au putut admira
ideea celor doi copii de a îngriji puiul de barză, dragostea lor faţă de micile vieţuitoare, precum şi
comportamentul lor la grădiniţă. Însă povestirea are darul de a evidenţia prietenia care se poate
stabili între copii, chiar dacă nu vorbesc aceeaşi limbă, cultivând sentimentul prieteniei şi
respectului faţă de orice persoană indiferent de rasă sau origine.
Există însă povestiri care nu conţin exemple negative (personaje respinse), ci doar scot în
evidenţă unele defecte, şi atunci ipoteza singulară trebuie să atingă sensibilităţi nebănuite. De aceea,
în valorificarea unor texte, formăm mai întâi deprinderi de muncă, atitudini de preţuire faţă de
activitatea adulţilor, pregătindu-i pe copii să înţeleagă semnificaţia gestului uman de a munci
ilustrându-l cu conţinutul povestirii.
Astfel povestea „Ionică mincinosul” de Al. Mitru, prezintă un personaj al cărui
comportament este supus analizei micilor ascultători. Apropiat ca vârstă de ei, personajul este mai
lesne de înţeles de către aceştia şi mulţi dintre ei se pot regăsi în faptele şi acţiunile lui Ionică.
Educativă, însă, şi cu repercusiuni asupra modului de a gândi şi a acţiona a micilor ascultători, este
pedeapsa pe care o primeşte personajul pentru minciună şi lene. Interesantă este reacţia pe care o
au copiii atunci când află pedeapsa : unii zâmbesc, alţii rămân pe gânduri, deci totul depinde de
importanţa pe care o acordă fiecare obiectului, acelui lucru atât de mult dorit.
Locul principal, în ordinea preferinţelor copiilor, revine însă poveştilor şi basmelor.
Acestea au încântat întotdeauna copilăria tuturor generaţiilor.
În mod deosebit, preşcolarii de toate vârstele îndrăgesc poveştile cu animale, gen alegoric.
Prin intermediul multor poveşti cu animale, copiii învaţă să dispreţuiască lăcomia, zgârcenia,
răutatea, laşitatea şi multe alte trăsături urâte de caracter, întâlnite la personajele negative. În acelaşi
timp, ei admiră bunătatea, demnitatea, cinstea, curajul,perseverenţa personajului principal, pe care-l
îndrăgesc şi alături de care se bucură şi se întristează, pentru a cărui soartă suferă sau sunt
satisfăcuţi.
Foarte cunoscute şi apreciate de copii sunt poveştile lui Ion Creangă. Unele sunt poveşti
fabulă precum: „Punguţa cu doi bani”, „Capra cu trei iezi”, „Ursul păcălit de vulpe”, din care se
desprind concluzii, învăţături cu o morală sănătoasă. De altfel, autorul ilustrează în aceste poveşti,
într-o viziune personală, concepţia poporului nostru cu privire la necesitatea pedepsirii abuzului şi
nedreptăţii în numele unui ideal de viaţă superior.
Povestea „Fata babei şi fata moşneagului” de Ion Creangă este genul de poveste care face
trecerea spre basm. Porneşte de la întâmplări reale, de viaţă, dar adaugă pe parcurs elemente
specifice basmului: personaje fantastice, puteri nebănuite de a gândi şi acţiona puse pe seama unor
obiecte, plante, fiinţe necuvântătoare.
Ascultând această povestire, copiii călătoresc din lumea reală în cea fantastică şi înapoi
însoţind cele două fete pe drumul destinului lor. Analizând cu atenţie, pas cu pas comportamentul
acestora, copiii se conving de cele afirmate de autor cu privire la aceste personaje, la începutul
poveştii.
Mai mult, le raportează faptele la propria lor persoană şi pot face comparaţii. Analizând cu
copiii personajele – în fixarea povestirii – aceştia pot lesne să spună care reprezintă binele şi care
reprezintă răul, care sunt personajele pozitive sau negative. Cele 4 elemente întâlnite de personaje
pe drum (căţeaua, părul, fântâna, cuptorul) au fost catalogate de copii ca fiind „bune” cu fata
harnică şi „rele „cu fata leneşă, iar Sfânta Duminică a fost considerată ca fiind „bună” şi „dreaptă”.
Învăţătura pe care o desprindem şi o transmitem copiilor este în raport cu conceptul moral „după
faptă şi răsplată”, întărind convingerea copiilor că cei buni vor avea o viaţă bună, iar cei răi vor fi
pedepsiţi.
Basmele sunt ascultate cu interes de către copii, atât acasă cât şi la grădiniţă. Ele sunt
transmise oral din vremuri imemorabile şi poartă cu ele copilul pe coordonatele fantasticului şi
înţelepciunii populare.
Forţa de atragere şi convingere a basmului asupra copilului provine tocmai din aceea ce îl
caracterizează totdeauna. „El recurge la virtuţile imaginarului, pentru a-l face aşa cum am văzut, pe
copil să se descentreze, să se identifice cu altul, să se vadă pe sine însuşi în lumina unui model”.
(Bianca Bratu)
Ascultând poveşti, copilul începe să gândească, să adopte o atitudine personală, critică, faţă
de situaţiile din povestire. Încetul cu încetul, atitudinea personală va fi subordonată întâi cerinţelor
anumitor norme etice, desprinse din morala întâmplărilor din poveste şi apoi acestea, la rândul lor,
vor fi subordonate normelor de conduită socială.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, (1977) - „Preşcolarul şi literatura”, E.D.P., Bucureşti.
2. Cucoş, Constantin, (2006) - „Pedagogie“, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura
POLIROM, Bucureşti.
3. Damşa, Ioan; Toma-Damşa, Maria; Ivănuş, Zoe Viorica, (1996) - „Dezvoltarea
vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a“, E.D.P., Bucureşti,
 ROLUL LECTURII ÎN VIAŢA ELEVULUI

prof. înv. primar Nicoleta BĂJAN, prof. înv. primar Maria NEGRU
Școala Gimnazială „Traian”
Piteşti
Argeş

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă

posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Cartea
reprezintă mai întâi cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele ei
cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit.
În afara cărţii nu poate fi concepută azi o cultură sistematică a individului şi implicit a
societăţii. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de
câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-
ai înţeles. Cartea este atât de înţelegătoare încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu jigneşte,
te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de credincioasă şi discretă.
Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină şcolară la clasele mici,
o constituie formarea şi cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, iar cartea trebuie să devină
„prietenul” lor nedespărţit.
În societatea de azi, din cauza altor componente informative – televiziunea, cinematograful
şi Internetul – cartea poate trece aproape neobservată. Fără a minimaliza importanţa celorlalte
mijloace moderne de informare şi culturalizare, trebuie avut in vedere, că nimic nu poate înlocui
cartea. În afara cărţii nu poate fi concepută o cultură sistematică a individului şi a
societăţii. Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală.
Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni,
făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj, este un act intelectual esenţial, care trebuie
îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Trezirea interesului pentru lectură este punctul de
plecare pe tărâmul cunoaşterii şi în acelaşi timp chezăşia succesului în activitatea şcolară pentru
fiecare învăţător cât şi pentru elevii săi.
Copilul în general este lipsit de încredere în forţele lui. Efortul pe care îl face în primele
clase pentru a parcurge câteva pagini este uriaş. Lectura propriu zisă nu începe însă decât după ce
copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu
descifrarea enigmei acestor hieroglife care adesea îi înspăimântă pe copii. Învăţătorul şi părinţii
trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa psihică a micuţului, pe jumătate înspăimântat de
tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de curioase
şi pline de mister. Numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice
copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit, care se cufundă ore întregi în lectura
unei cărţi. Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze cu
răbdare şi stăruinţă gustul pentru lectură.
Întâlnim adesea copii care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă citită de părinţi sau de
învăţător, dar preferă să se joace, sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi
tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce li se cere către învăţător în
orele de curs. La aceşti elevi care au învins deja greutăţile începutului, nu mai poate fi vorba de
lipsa de interes, ci problema îmbracă alt aspect, gustul pentru lectură nu este încă format.
Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea
condiţiei intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaşterea indirectă a
diferitelor universuri şi realităţi. Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt
vehiculate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacţiile ce le
aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie.
Lectura îndeamnă la introspecţie, angajează valori formative care îşi pun amprenta pe
întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că lectura (cărţi, reviste, ziare,
diverse publicaţii), reprezintă una dintre cele mai răspândite şi intense activităţi ale omului modern.
O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi formarea de cititori pasionaţi
este legată de felul în care se recomandă ce să citească şi cum să citească, de modul în care noi,
cadrele didactice reușim să formam gustul elevilor pentru lectură, ca mai târziu să se poată
transforma în pasiune.
Drumul învăţării şi citirii unei cărţi n-are sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte
ceva pe planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei, comportamentului etc. Cine consideră că după ce a
încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a obţinut o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu
cartea, acela a renunţat la ambiţia progresului.
Efortul şi dorinţa spre lectură continuă, sistematică, vizând o perspectivă, reprezintă
condiţia oricărui succes personal.

Bibliografie:
KOVACS, Maria. Învăţarea într-un mediu incluziv. Ghid pentru cadrele didactice,
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 2007
MOLAN, Vasile. Didactica disciplinei “Limba si literatura română în învăţământul
primar”. Bucuresti: Editura Miniped, 2010
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

prof. înv. primar Claudia BÎRGĂOANU

Școala Gimnazială ,, I. Cantacuzino”
Pașcani
Iași

Se vorbește multe despre importanța lecturii pentru copii, că le place să audă povești și să
le inventeze, totuși, trebuie să ne întrebăm dacă cei care citesc copiilor știu adevărata importanță a
acestui act.
Copilul care este introdus în lumea lecturii încă de la o vârstă fragedă se remarcă printre
altele în multe privințe, deoarece lectura este capabilă să transforme individul într-un subiect activ
și să schimbe contextul în care este inserat.
Lectura poveștilor are o influență imensă asupra înțelegerii de către copii a lumii în
care trăiesc. Pe lângă participarea la dezvoltarea abilităților de alfabetizare ale copiilor, ei
sunt vehiculul valorilor, credințelor, atitudinilor și normelor sociale și culturale care
modelează concepția lor despre realitate.
Poveștile, fie că sunt spuse prin imagini, dans, cântece sau oral, sunt un mijloc fundamental
de comunicare între oameni. Acestea permit înțelegerea modului în care gândesc autorul și
personajele și motivele care le motivează acțiunile. Expunându-l la povești, copilul dezvoltă așadar
empatie, precum și o perspectivă critică față de acțiunile indivizilor din jurul lui. Copiii încep să-și
construiască reprezentările lumii foarte devreme, chiar înainte de a învăța să vorbească. Deja în
acest moment, poveștile exercită o influență importantă asupra modului în care gândesc și
acționează.
Poveștile pot fi, de asemenea, folosite pentru a modela modul în care copiii își percep
cultura și acționează față de cei care sunt diferiți de a lor. Când copiii citesc povești despre alți copii
din întreaga lume, obțin noi perspective, conectându-i în același timp cu propriile experiențe și
intuiții. Expunerea la povești despre drepturile omului îi poate determina pe copii să se gândească la
modul în care ar putea aduce schimbări în școala sau comunitatea lor.
Deși a fost integrată în rutina școlară încă din educația timpurie, lectura are nevoie de
instrumente care să trezească atenția copiilor pentru ca aceștia să devină interesați de ascultare și
citit, stimulând astfel gustul pentru citit, promovând astfel o învățare coerentă și de durată, deoarece
copilul care învață. a juca are o învățare mai semnificativă.
 Persoana care citește copiilor trebuie să aibă și gust pentru citit, să se asigure că acest
moment este instigator, să trezească curiozitatea, să-l facă pe copil să interacționeze cu ceea ce
aude, să facă parte din ceea ce se spune, să-l încurajeze să te implici în acest moment magic, fără a
uita să ai grijă să arăți tuturor ascultătorilor ilustrațiile, pentru că aceasta este, fără îndoială, o parte
importantă a literaturii pentru copii, dând și mai multă bogăție și farmec cărților destinate acestui
public.
Rolul profesorului este de a crea un mediu plăcut în sala de clasă, un mijloc de a motiva
elevul să meargă împotriva lecturii din afecțiune cu ea. „În clasă, nu există un model mai eficient
decât un profesor care iubește cu adevărat cărțile și lectura. Privilegierea gustului pentru povești,
texte, poezie, printre alte opere literare, presupune determinarea profesorului de a promova
momente potrivite în actul de a spune și citi povești.
În practica pedagogică a profesorului, este important ca acesta să se miște în timp ce
povestește și să recite poezie cu entuziasm, care dă diferite intonații vocii. Întregul corp are nevoie
să participe la acest moment, prin gest. Profesorul, atunci când spune povești copiilor, poate
contribui eficient la trezirea motivației și înțelegerea lucrării.
Importanța lecturii în viața copilului este ceva primordial, pentru că prin lectură se extinde
lumea, se dezvăluie oportunitățile, pentru că fictivul amestecă cu realitatea provocatoare un amestec
de sentimente: frică, bucurie, suspans, provocându-le, să reflecteze asupra a ceea ce au auzit și să
decidă dacă să pună sau nu în practică.
Lectura în educația timpurie, ajută direct la vocabular și la comunicarea orală, trezește
interesul copiilor pentru lectură și contribuie direct la formarea viitorului cititor. Când elevul se
bucură de o carte și arată imaginile unui coleg, el creează o legătură emoțională și socială, pentru că
împărtășește ceva în acest context.

Bibliografie:
1. Belișu Daniela, Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul
primar, Editura Corint, București, 2009
2. Breben S., Fulga M., Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova, 2006
 ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI GÂNDIRII COPIILOR

Profesor Voichița BLAGA

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
Șimleu Silvaniei
Sălaj

„Cartea este un ospăţ al gândurilor la care oricine este poftit”

De la cărțile pentru copii, pe care părinții le citesc copiilor la culcare, până la romanele cele
mai vândute și lucrările literare premiate, cărțile joacă un rol crucial, îndeplinind nevoia de
cunoaștere și divertisment. Când copiii încep școala, trebuie să-și extindă abilitățile lingvistice
pentru a include citirea și scrierea. Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din
timpul copilăriei timpurii și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului,
expresivității și a creativității prin intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice
copil.
Aparent, lectura pare a fi o activitate destinată vârstei școlare. În realitate, cărțile reprezintă
poate cel mai la îndemână instrument prin care putem modela intelectual un copil și pot face parte
din viața micuților de la cea mai timpurie vârstă. Interesul pentru citit, nu vine de la sine ci se
formează printr-o muncă a factorilor educaţionali: familia şi şcoala.
Ce citim?
Conținutul cărților pe care le citim copiilor contează foarte mult. Limbajul trebuie să fie
adecvat vârstei și dezvoltării copilului iar subiectul cărților trebuie să fie interesant pentru copil.
Cum citim?
Cert este că dezvoltarea limbajului și a altor competențe ale copilului la vârste mici se face
mai eficient când cititul devine o experiență interactivă, iar el are oportunitatea de a participa și
contribui la experiență prin comentarii, întrebări sau participarea la jocuri.
De ce e bine să le citim copiilor?
• momentele-împreună descoperind cărțile vă dau ocazia să vă apropiați, să construiți
o conexiune puternică, care în mod obișnuit se diluează odată cu vârsta.
• obiceiul de a le citi copiilor preșcolari are un impact pozitiv asupra performanțelor
școlare și al capacităților de învățare, asimilare, în general.
 • un preșcolar care a intrat de mic în contact cu lumea cuvintelor și a informațiilor se
va integra mai ușor în peisajul școlar și va fi mai familiarizat cu numeroase noțiuni cu care va trebui
să opereze.
• lectura ajută copiii să se familiarizeze cu termeni și expresii noi și le dezvoltă
vocabularul.
• numărul de cuvinte pe care le aude un copil de 8 luni influențează densitatea
vocabularului său 3 ani.
• auzindu-vă citind în mod corect, copilul va învăța să se exprime cu o mai mare
ușurință, atât la nivel de pronunție, cât și în ceea ce privește cursivitatea și coerența.
• lectura dezvoltă imaginația copiilor. Ei vor avea „material” să ”țeasă” întâmplări și
vor crea finaluri diferite pentru povești cunoscute.
• lectura dezvoltă curiozitatea. Copiii vor cunoaște personaje, le vor îndrăgi și vor fi
interesați să știe cât mai multe despre ele și întâmplările prin care trec.
• lectura dezvoltă capacitatea copiilor de a gândi logic, de a face legătura între cauză și
efect, de a recunoaște diverse tipare de acțiune.
• povestea spusă de o voce familiară îl poate ajuta pe copil și să treacă peste
momentele de tristețe, irascibilitate, agitație.
Lectura și dezvoltarea creierului
Un studiu al Asociației Americane de Pediatrie (iunie 2014) spune că obiceiul părinților de
a citi copiilor în primele luni de viață, este vital pentru dezvoltarea creierului, contribuind la
dezvoltarea vocabularului, vorbirii, logicii, comunicării și empatiei, cu impact mare asupra
succesului școlar.
Lectura şi dezvoltarea socio-emoțională
Un alt studiu efectuat de National Literacy Trust, Marea Britanie arată că obiceiul copiilor
de a citi, le dezvoltă abilitățile de exprimare orală, abilitățile sociale, contribuind semnificativ la
sporirea încrederii în sine și a stării de bine, în general.
Lectura și succesul școlar al copiilor
Lectura facilitează succesul școlar. Cititul din proprie plăcere este mai important în
dezvoltarea copiilor decât nivelul de educație al părinților. Astfel, copiii proveniți din familii foarte
modeste, care citesc în mod regulat, își vor dezvolta vocabularul, vor înțelege/ reține mai bine
cunoștințele.
Să nu uităm de rolul benefic al poveştilor asupra afectivităţii. Frica, bucuria, iubirea sunt
trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţiile provocate de personajele
negative. La un moment dat copilul va trebui să dea piept cu realitatea, iar poveştile îl pot pregăti
pentru lumea reală.
 BIBLIOGRAFIE
1. 10 Reasons Why You Should Read to Your Kids, link:
https://www.earlymoments.com/Promoting-Literacy-and-a-Love-of-Reading/Why-
Reading-to-Children-is-Important/
2. Reading for pleasure puts children ahead in the classroom, study finds, link:
http://www.ioe.ac.uk/89938.html
3. Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2000.
4. Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru
învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995
 IMPORTANȚA LECTURII ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR LA COPII

prof. înv. preșc. Cosmina BOCEANU

Grădinița cu Program Prelungit nr. 4, structura Grădinița cu Program Normal nr.2
Lugoj
Timiș

Lectura reprezintă un proces de comunicare, ce urmărește o finalitate a unui text, prin

deslușirea acestuia „toate sensurile de lectură includ semnificații de transmitere și comunicare”.
Într-un sens mai larg, expresia „a lectura” a căpătat și semnificația de „a interpreta” un text literar,
prin care literatura însăși transmite un ansamblu de înțelesuri ce pot provoca dificultăți de
interpretare, descifrare a sensurilor unor cuvinte, sintagme. De aceea, cadrul didactic are obligația
de a conduce copilul către instruire și autoeducare, astfel încât, copilul, pe baza cunoștințelor
acumulate anterior, să poată înmagazina noțiuni și diferite forme de cunoaștere.
Lectura reprezintă contactul cu operele, textele literare fiind, de fapt, un grup de semne,
simboluri, realizate într-un anumit mod și care au drept scop producerea unui sens logic, ce poate fi
diferențiat în funcție de cititor, prin cunoștințele pe care acesta le are deja acumulate. Una din
caracteristicile care stau la baza lecturii este reciprocitatea, care se realizează între E (emițător) și R
(receptor), profesor și elev, la rândul său, acesta din urmă putând deveni emițător pentru un alt elev.
De altfel, lectura cuprinde toate funcțiile comunicării, respectiv : funcția emotivă prin evidențierea
stării interne a emițătorului, funcția conativă ce se concentrează asupra strategiei lingvistice, funcția
poetică fiind o funcție esențială ce scoate în evidență mesajul prelucrat, funcția metalingvistică prin
înțelegerea sensurilor cuvintelor, pentru a ajuta receptorul să înțeleagă corect mesajul transmis,
funcția referențială ce transmite informații despre lumea imaginară în care se petrece acțiunea și
funcția fatică ce stabilește un raport între comunicare și interesul pentru încheierea mesajului. În
orice tip de lectura nu sunt prezente toate aceste funcții, însă predomină una, cea aleasă de către
scriitor.
În cadrul procesului de lectură, receptorul își însușește cunoștințe noi și totodată își
îmbogățește limbajul și elementele psiho-motorii determinând emiterea de judecăți și raționamente
către noi adevăruri. Odată însușite abilitățile de a citi și a scrie în mod clar și coerent, în clasa a III
a, copilului i se dă oportunitatea de a interpreta operele literare, ceea ce duce la apariția unei legături
strânse între autor și cititor.
Pentru a stimula capacitățile de învățare, trebuie să urmărim următorii pași:
 • activarea laturii lingvistice, prin care se urmărește dezvoltarea vocabularului,
limbajului, înțelegerea formelor și sensurilor cuvintelor, crearea de interrelații între cuvinte,
sintagme, fraze
• formarea și educarea creativității de limbaj prin intermediul căreia cadrul didactic
direcționează procesul de învățare cu scopul de a forma competențe lingvistice și stilistice.
Abordarea literaturii pentru copii în învățământul primar se realizează ușor deoarece
învățarea se poate stimula prin întrebări simple: „Vă place anotimpul iarna?”, „De ce?”, „Ce vă
place cel mai mult să faceți în acest anotimp?,,. În acest mod se poate proceda cu orice tip de
lectură, fie că sunt deja cunoscute de elevi, fie că sunt teme noi, ce urmează să fie studiate cu
aceștia. Pentru a crea un ambient cât mai plăcut și pentru a stimula interesul și curiozitatea elevilor,
cadrul didactic trebuie să se folosească de diferite materiale, cum ar fi, planșe, desene, filmulețe,
casete sau pur și simplu citirea unui fragment din textul ce urmează să fie studiat.
De asemenea, este foarte important ca fragmentul ales să fie unul cât mai captivant, să
trezească interesul elevilor, astfel putem da ca sarcini elevilor: selectarea anumitor imagini vizuale,
auditive, selectarea paragrafelor unde sunt prezentate personajele pozitive/ negative, etc, toate
acestea fiind în conformitate cu particularitățile de vârstă al elevilor.
Învățarea citirii reprezintă veriga de bază urmărită în domeniul literaturii. Ce înseamnă
a citi un text? „Firește că în primul rând a traduce un sistem de semne (litere, semne de articulație și
punctuație, organizarea grafică, sunete, organizarea în structuri lexicale din ce în ce mai complexe)”
. Prin urmare, citirea reprezintă primul stadiu de pătrundere în literatură, fără de care perceperea
sensurilor textului nu ar fi posibilă. Înțelegerea textului, din toate punctele de vedere, prin
perceperea unităților lexicale și a mijloacelor expresive, reprezintă o etapă esențială a studierii
textului literar. Elementele lexicale necunoscute sunt explicate de către cadrul didactic prin
sinonime, ilustrații non verbale, filmulețe, etc. Pentru a revizui perceperea unui text, cadrul didactic
supune elevul la prezentarea verbală a tabloului dintr-un fragment liric sau povestirea unor sintagme
dintr-un text epic.
Următorul stadiu este reprezentat de receptarea textului, în care elevul, cu ajutorul
funcțiilor gândirii și imaginației, își creează imagini, reprezentări, astfel încât, acesta va fi capabil să
deslușească tabloul. Proba de cunoaștere, de verificare a cunoștințelor acumulate de copil, se
realizează prin repovestirea textului, prin descrierea frumosului, a ceea ce nu a văzut la început, dar
a descoperit pe parcurs, exprimând ceea ce simte, ce vede, ceea ce înțelege, obiectivizând și
reprezentând lumea și stările sufletești provocate. Prin raportarea la o operă literară, elevul își
dezvoltă atât abilitățile estetice, cât și educația morală, realizată în spiritul binelui, dreptății,
frumosului, ce determină atitudini pozitive ale elevilor cum ar fi aprecierea, dârzenia, vrednicia,
spiritul de sacrificiu, atitudinea față de muncă și față de cei din jur.
 PRIMUL MAGICIAN

Profesor învăţământ preşcolar Eugenia BORDOIU

Grădinița cu Program Prelungit „Junior”
Slobozia
Ialomiţa

Povestea mea …o să vă mire, nu începe ca toate poveştile cu „A fost odată ca niciodată”,

ci începe simplu, cu povestea PRIMULUI MAGICIAN - CREATORUL.
Primul Magician, este nemuritor, are tinereţe fără batrâneţe și viaţă fără de moarte”, este
bun, nespus de bun și are puteri mari, mari de tot, pe care le foloseşte doar pentru a face bine.
Demult, cu multă vreme în urmă, Magicianul trăia singur. Pentru că la începuturi, totul era
amestecat într-o ceață deasă, nu exista cer, pământ, apele acopereau totul, Magicianul se hotărî să
creeze ceva măret, să facă ordine, ca să se poată bucura apoi de creaţia sa.
Pentru început a hotărât să separeu cerul de pămant, să lase un spațiu între ele, apoi să
strângă apele, lăsând uscatul să se arate, numindu-l PĂMÂNT. Era mulțumit de ce făcuse, dar a
văzut că era întuneric, frig, pustiu și a zis „Să fie lumină!”. Pentru că i-a plăcut lumina, a despărțit-o
de întuneric și a pus doi „Luminatori”: „Soarele” pentru zi Și „Luna” pentru noapte. Acum era
lumină, era caldură, dar era pustiu, apele limpezi şi reci nu aveau viaţă pe Pământ, nu creştea nimic,
nu trăia nimeni. Atunci Magicianul a zis: „Să dea Pământului verdeaţă: iarbă, flori, pomi care să
aibă sămânţă după soiul lor. „S-a bucurat văzând ce frumos era Pămantul acoperit de verdeaţă, dar
era aşa de mare liniștea, Pământul era tot pustiu.
Așa că Magicianul a zis: „Să zboare păsări deasupra Pământului, să mişune viețuitoarele în
ape și pe uscat și să umple Pământul”. Era din zi în zi mai mulțumit, dar s-a gândit că nu-i destul,
mai are multă treabă. Următoarea întrebare a fost: „Pentru cine am făcut toate acestea, cine va
stăpâni peste Pământ?”. S-a hotărât să creeze OMUL, primul bărbat, apoi FEMEIA, ca să nu-l lase
singur, dăruindu-le toate bogățiile, să le stăpânească, să le fie prieteni, apăratori și hrană.
Vieţuitoarelor le-a dăruit ca hrană și adăpost, pădurile și tot ce e verde pe Pământ.
Magicianul obosise, crease toate acestea în şase zile, era mulțumit, asa că a hotărât ca în a
șaptea zi, să se odihnească, să-și recapete forțele, dar și să se poată gândi la ce a făcut și ce mai
trebuie să facă.
Aţi ghicit cine e Magicianul? Dacă nu, mai aveţi timp să citiţi încă o dată povestea și sigur
într-o zi de Duminică veţi afla răspuns.
 Dar și Magicianul, care crease OMUL, după chipul și asemănarea lui, a fost surprins de
ultima sa creaţie. În casa Omului, a întâlnit BUCURIA, soră bună cu FERICIREA. Vreți să știți
desigur, cum s-a născut Bucuria, din ce?
Magicianul a făcut totul posibil și a fost primul care a descoperit Bucuria, în primul hohot
de râs, al primului COPIL. Râsul copilului a alungat tristețea, necazul, grija, i-a vrăjit pe toți și i-a
molipsit de fericire și bucurie. Dar când? Când?... Ei, aceasta e întrebarea! Răspunsul este simplu,
nu ați ghicit?
BUCURIA s-a născut odată cu COPILĂRIA, care este VRAJA LUMII, este lumea magică
în care orice se poate întâmpla, este lumea plină de miracole, de uimire, de joc, de zâmbet și de voie
bună.
Iar Magicianul se bucură și azi de creaţia lui, ne bucurăm și noi și sigur vă bucuraţi și voi,
COPIII de pe întreg Pământul!
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPIILOR
DIN GRĂDINIȚĂ

prof. înv. preșcolar Raluca Elena BORTĂ

Grădinița cu Program Prelungit „Bobocei din Micro III”
Buzău

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de

cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin graiul viu, li se trezesc copiilor
emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi.Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni)
şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Maricica“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună?“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare (,,La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se
favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac
cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult
ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar şi memorează
cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi
v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în
limbajul current al copiilor.
 Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“,
,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a
ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificial lor, ajutorul şi
dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Inima mamei“, ,,Lebedele“, ,,Scoruşul“,
,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-I fac să trăiască mai intens aceste sentimente, şi alte
trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi sesizate din povestirile :
,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate
prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la
concluzii practice privind propria lor comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit,
curajos sau harnic - ca eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată. Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă. De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat.
Atitudinea critică faţă de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani,
când copilul face o distincţie între fictiv şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că
preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce
poate fi asociat cu experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor
deviază în direcţia experienţei lorde viaţă. La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă modificări
calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia
analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul
inhibiţiei condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii
câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate.

Bibliografie:
Curriculum pentru învățământ preșcolar.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAREA ELEVILOR

prof. Alexandrina BRADEA

Liceul Teoretic „J. L. Calderon”
Timișoara
Timiș

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
La vârsta copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieții
afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori și modele de viață, iar
copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educațional existent. Personajele din
basme ne însoțesc în anii copilăriei și ne oferă modele pe care să le urmeze în viața adultă.
În ciuda diferențelor culturale și religioase, toate poveștile au un lucru în comun: încearcă
să transmită copiilor valorile vieții și au o funcție foarte importantă în dezvoltarea lor psihologică.
Mai mult, ei cunosc ciocnirea dintre bine și rău și învață să aleagă binele. Poveștile au fost rafinate
de-a lungul generațiilor și le permit copiilor să aibă puncte de referință care îi ajută să-și depășească
fobiile și să le explice lucrurile din viață cu simplitate.
Povestea urmărește toate aspectele îngropate ale impulsurilor, fricilor și fanteziei noastre.
Și tocmai citind povești copiilor noștri le vorbim cât mai liber despre asta. Ele au o funcție
eliberatoare și formatoare pentru mentalitatea copiilor. Prin identificarea cu personajele din povești,
copiii încep să experimenteze singuri sentimente de dreptate, loialitate, dragoste sau curaj, nu ca
lecții impuse, ci ca parte a aventurii vieții. O poveste pentru copii stimulează imaginația, poate
conține o morală, se poate distra sau poate învăța.
Dar poveștile au o trăsătură specială: vorbesc despre conflicte interne într-un mod pe care
copilul le poate înțelege inconștient. Ele transmit mesajul că lupta împotriva dificultăților vieții este
inevitabilă și că, dacă trebuie să le înfrunți, ieși învingător.
În povești, răul este, ca și în viață, mereu prezent: vrăjitoarea, mama vitregă, uriașul,
balaurul. La sfârșitul poveștii, răul este pedepsit. Ceea ce contează nu este sensul moral al acestei
consecințe, ci ideea că răul nu rezolvă nimic și de aceea răul eșuează întotdeauna. Întrebarea
copilului când aude aceste povești nu este „Vreau să fiu drăguț?” dar „cu cine vreau să fiu?” Cu
alte cuvinte, nu moralitatea este în joc, ci asigurarea că se poate reuși în ciuda dificultăților, precum
eroul care își continuă drumul cu o profundă încredere interioară.
Farmecul poveștilor constă în faptul că, copilul se simte înțeles prin acestea, dar nu știe
cum și de ce. El le iubește, are nevoie de ele își va aminti de ele toată viața. Poveștile înfățișează
personaje care se confruntă cu dificultăți în care copilul îi recunoaște pe cei pe care îi
experimentează în mod deosebit în cadrul familiei sale. Copiii se identifică cu eroul care depășește
toate încercările pe care le întâmpină. Astfel, acestea îl ajută să analizeze situațiile în care se
implică și îi aduc speranță, curaj și mângâiere.
Copiii cărora li se citește de mici, vor crește înțelegând că lectura este un mod de
destindere, de relaxare, nu o corvoadă sau o temă care trebuie bifată.
Există studii, care au demonstrat cu cifre, că acei copii cărora li s-a citit în mod constant,
dezvoltă o mai mare capacitate de concentrare și de învățare. Pentru că, până la urmă, e clar că un
elev trebuie în primul rând să se exprime cu ușurință, să aranjeze cuvintele și să fie capabil să facă
rezumate și compuneri. Abia apoi se poate focusa pe matematică, științe, fizică, chimie.

Bibliografie:
https://www.blogintandem.ro/10-motive-pentru-care-povestile-sunt-importante-pentru-
copiii-nostri/
 FOLCLORUL COPIILOR

prof. Florica Manuela BRICHIUȘ

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Se poate spune despre folclor că este oglinda trecutului unui popor, iar acel popor care
reușește să-1 păstreze are o comoară, un tezaur extraordinar cu care se poate mândri. Așadar, este
normal ca în obiectele de învăţământ pe care elevii le studiază la școală să fie strecurate câteva
elemente de folclor. Lucrarea de faţă încearcă să prezinte o mică parte din acest folclor care este
însă asimilat de copii cu o mare plăcere.
Manualele ne oferă câteva culegeri de folclor. E vorba de colinde, datini și proverbe și
ghicitori. Colindul Moș Crăciun este cunoscut de elevi, deoarece îl cântă în Ajunul Crăciunului. Li
se explică elevilor ce semnificaţie are cuvântul Crăciun. El denumește nu numai sărbătoarea, ci și
un personaj mitologic, „Bătrânul Crăciun”. Se poate prezentat elevilor un colind, care are ca temă
„Sora Soarelui”, pe care o descoperim ca pe o floare care judecă, în Poarta Raiului, pe celelalte
flori: „Câte flori sunt pe pământ /Toate merg la jurământ /Numai floarea-soarelui/ Șade-n Poarta
Raiului”. Tot în acest colind apare și arborele cosmic ce se află „Col’ pe dealul de după deal”. Este
vorba de „Un măr mândru și rotat / Și la vârf împreunat”. Colindul se încheie cu urarea directă „Și
la anul să trăiţi / Să vă găsim înfloriţi!”.
După ce citesc Plugușorul și Sorcova din manual, elevii pot prezentat datini de Anul Nou
și de Crăciun: colindatul, apoi copii costumaţi frumos și cu coifuri pe cap, întruchipând pe cei trei
crai și pe Irod, vin cu Steaua și sunt însoţiţi de două turci care sunt costumate în blană de miel și pe
cap purtând măști, iar de jur-împrejurul mijlocului și pe picioare poartă clopote (tălăngi). În ajunul
Anului Nou, copiii mai mici vin cu „plugușorul”; iar în dimineaţa zilei de Anul Nou băieţii merg pe
la casele oamenilor recitând Sorcova, în ajunul zilei de Bobotează (când merge preotul cu Iordanul,
obicei legat de rodirea pomilor, când copiii înconjoară arborii cu o talangă).
În orele de cunoaștere a mediului înconjurător (știinţe) se poate vorbi elevilor despre
câteva obiceiuri calendaristice, explicându-li-se că ţăranii mai păstrează și astăzi vechi credinţe și
practici calendaristice, pentru că ele se suprapun peste anumite observaţii desprinse din repetarea
acelorași întâmplări și fenomene de-a lungul vremii.
 Descântecul este parte integrantă a medicinei populare și are o vechime care se confundă
cu începutul istoriei omenești. În descântecul „de deochi” sunt chemate apa, focul, vântul (aerul),
elementele primordiale ale cosmosului.
Elevii pot deveni, și ei, mici culegători de folclor de la părinţi, bunici sau bătrâni, deoarece
copilăria este vârsta cea mai potrivită pentru a conștientiza aceste lucruri.
Când primul dinte al copilului cade, unul dintre părinţi îl aruncă peste casă, iar copilul este
pus să repete, după părinte, invocaţia: „Cioară, cioară/ Dă-mi un dinte dă oţăl/ Că io-ţi dau unu dă
os” pentru a-i crește, în locul celui căzut, un dinte mai puternic și mai viguros.
Creaţie poetică multiseculară, folclorul românesc reprezintă, în arta poporului român, un
capitol de o mare bogăţie, varietate, vitalitate și de un înalt rafinament estetic. Împreună cu
etnografia, etnologia, psihologia sociologia, folclorul contribuie major la definirea spiritualităţii
poporului român. Omul contemporan regăsește frumosul folcloric în aspectele esenţiale ale vieţii
sale: artă, natură, societate și simte nevoia acută de a introduce esteticul în viaţa sa. Prin folclor, ne
dăm seama că oamenii din întreaga ţară și-au căutat singuri răspunsuri și soluţii practice în
raporturile lor cu natura, găsind mijloace de luptă împotriva vitregiei acesteia. În furtunile
veacurilor, ţărănimea a rămas neclintită, păstrând și dezvoltând limba strămoșilor, obiceiurile,
portul popular, conservând celelalte mari calităţi ale poporului român: hărnicia și omenia, vitejia și
dârzenia. Dacă folclorul cu practicile și obiceiurile sale ar lipsi din educaţia elevilor, ar fi ca și cum
am citi o carte doar din coperte. Pentru a putea crea o personalitate, trebuie ca persoana în cauză să
se cunoască pe sine însăși, or, dacă noi nu ne cunoaștem trecutul cu obiceiurile sale, în speţă elevii
noștri nu le cunosc, cum am putea crește și cum ne-am putea urma o cultură? Deci este necesar ca,
prin educaţie, elevii să cunoască aceste lucruri.

Bibliografie:
1. Arghezi, Tudor, 1980, Versuri, vol. II Editura Cartea Românească, București;
2. Bârlea, Ovidiu, 1981, Folclorul românesc. Momente și sinteze, Editura Minerva,
București;
3. Boboc, Nicolae, 1985, Motivul premioritic în lumea colindelor, Editura Facla,
Timișoara;
4. Călinescu, George, 1964, Istoria literaturii române, vol. I Editura Academiei, București;
5. Creangă, Ion, 1969, Elogiu folclorului românesc, Antologie de Octav Păun. Editura
pentru Literatură, București;
6. Enescu, George, Patiţia Silvestru, 1982, Pasionaţii literaturii și istoriei, Editura Ion
Creangă, București
 DE CE SĂ CITIM BASME?

profesor Mihaela BUJOREANU

Școala Gimnazială Nr. 1
Ungureni
Galați

Venite din negura unor timpuri imemoriale, basmele au legănat generații după generații, au
format conștiințe, au transmis valori morale, rădăcini adânci de simțire de la strămoși la nepoți.
Niciodată nu mi-am putut explica în totalitate frenezia cu care atât copiii mei personali, cât și cei de
la școală așteptau să le citesc sau să le spun o poveste. Strălucirea din ochii lor, bucuria și
nerăbdarea de a intra în universul fabulos al lui ,,A fost odată ...” mi-au creat de multe ori
disponibilitatea de mă transporta eu însumi în această lume odată cu micuții sau măriceii mei
învățăcei. De unde fascinația pentru această lume miraculoasă? Poate din nevoia ancestrală a
fiecărei ființe umane de bine, frumos, adevăr, de aventuri palpitante, de eroi cu puteri uimitoare sau
cu defecte hazlii și caricaturale, puși pe șotii sau implicați în dramatice întâmplări care până la urmă
se termină cu o răsturnare neașteptată de situație ce ne face să tresărim sau să răsuflăm ușurați. Este
nevoia de a ști că, orice s-ar întâmpla, binele va învinge, că prin oricâte încercări va trece eroul,
toate se vor termina cu victoria adevărului și a dreptății, imperios necesară pentru echilibrul
sufletesc al fiecărui copil și al adultului de mai târziu.
Literatura este un zbor pe aripile imaginației, cu atât mai mult povestea, unde orice este
posibil și de aceea spiritul uman, în special cel ludic, se simte liber în acest univers fascinant. Ce
poate fi mai tentant decât să călătorești pe un cal înaripat, să-ți imaginezi că ești un Făt–Frumos
viteaz biruind balaurii sau o zână cu puteri miraculoase, o Ileană Cosânzeană de a cărei frumusețe
stă soarele uimit în loc? Libertatea a fost mai mare când i-am invitat pe elevi să creeze ei înșiși
povești, sau să continue povești cu început dat, să-și imagineze că discută cu personaje preferate, să
,,intre în pielea personajelor” prin jocuri de rol, dramatizări. Trăind aventurile personajelor,
bucurându-se sau suferind alături de acestea, copilul învață să fie empatic, să simtă problemele sau
fericirea altora, ceea ce va fi un mare câștig pentru personalitatea viitoare a acestuia.
Dar mai au loc oare basmele în viața copiilor de azi bombardați de atâtea jocuri pe
calculator și rețele de socializare? Unii ar spune că poveștile s-au demodat, că nu mai sunt acum
copiii aceia inocenți de altădată care să creadă în ele, că mai degrabă se uită la anime-uri sau la
orice altceva rulează pe un ecran decât să descifreze sensul unei povestiri. Și în mare parte, din
păcate, este nu departe de adevăr această opinie. Totuși sunt captivați de textul lecturat cu intonație
de un glas care are calitatea de a evoca atmosfera, înțeleg mesajul, își exprimă opinii postlectură,
fac predicții. E adevărat, de la o generație la alta citesc parcă mai greoi, se exprimă mai telegrafic,
sunt mai lipsiti de sensibilitate și imaginație - efectele comunicării online.
Ce am putea face în aceste condiții noi, părinți, bunici, cadre didactice, toți împreună ? În
primul rând ar trebui să le citim de la cea mai fragedă vârstă, apoi cu siguranță vor căuta să citească
ei înșiși. Cum spuneam, sunt foarte dornici să intre în lumea poveștii, nu contează prin ce mijloace,
dar noi îi vom chema acolo prin intermediul cuvântului. În unanimitate, specialiștii au fost de acord
că prin citit, nu prin imaginea gata făurită de ecrane se dezvoltă anumiți centri nervoși ai
raționamentului și ai limbajului. Discuția pe marginea textelor citite este, de asemeni, esențială. De
asemeni conceperea unui opțional de lectură oferă profesorului libertatea de a propune elevilor o
varietate de texte literare. Și de ce am alege basme ca material de studiu la o disciplină opțională?
În primul rând pentru că ele sunt purtătoare ale unor valori etice precum bunătatea, perseverența,
modestia, curajul, cinstea indispensabile pentru a forma un caracter uman adevărat. Încercările
inițiatice prin care trece eroul îi învață pe copii că viața întreagă e o sumă de încercări din care iese
victorios cel ce caută constant binele, cel ce luptă pentru a obține ceea ce-și propune, pentru că
nimic nu se obține de-a gata. Ajutoarele de care se bucură protagonistul sunt întotdeauna răsplătiri
ale atitudinii binevoitoare, ale milei și ale bunătății dovedite de acesta.
Ce bucurie mai mare putem avea, decât aceea de a vedea în copiii noștri oglindite toate
aceste minunate virtuți, care, dincolo de capacitățile intelectuale, sunt cel mai mare câștig pentru
umanitate ?
 IMPORTANŢA CITITULUI ÎN CLASELE PRIMARE

profesor Violeta BULZAN

Şcoala Primară Nr. 3
Beznea
Bihor

„Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul
cărţilor.”
Miron Costin
Într-o lume dominată de tehnologie, lectura a devenit pentru mulţi dintre copii o ultimă
prioritate în viaţă. Televizorul, calculatorul, telefonul, internetul, reţelele de socializare reprezintă
principalele modalităţi de petrecere a timpului liber, însă ele nu vor putea înlocui niciodată valoarea
morală, culturală şi educativă a unei cărţi. Chiar dacă sursele menţionate pot avea şi caracter
educativ, nu vor avea niciodată un rol important în formarea caracterului unui copil.
„Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul
cărţilor.” Miron Costin
În cartea de interviuri luate de Claude Henri Rocquet lui Mircea Eliade, acesta din urmă
înregistra o stare de spirit general pentru copiii de vârsta ciclului primar, caracterizată prin foamea
de a ști, prin setea nemăsurată de lectură, fără selecție și fără răgaz.
Scopul lecturii, este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicaţională şi
literară de bază, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu
semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibil la frumosul din natură şi la
cel creat de om. Pasiunea pentru lectură ar trebui să apară la vârste fragede, încă din familie, dar
astăzi unii părinţi pun în mâna copilului telefonul sau tableta, iar cartea rămâne iarăşi pe ultimul
loc. Pasiunea pentru lectură ar trebui consolidată la şcoala în cadrul tuturor orelor, dar profesorul
grăbit să-şi parcurgă planificarea nu mai acordă atenţie acestui aspect.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea
este factorul decisiv pentru formarea unui om capabil să contribuie la dezvoltarea societăţii, să fie
pregătit pentru muncă, să fie un model pentru cei din jurul său. Şcoala are un rol decisiv în
formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de
cerinţele vieţii sociale. Fiecare cadru didactic, prin disciplina pe care o predǎ, încearcǎ să pună o
piatrǎ de temelie în educaţia unui copil. Lectura contribuie la dezvoltarea capacităţii de exprimare
scrisă şi orală, dezvoltă imaginaţia şi cultura generală a unui copil. Doar un copil care citeşte va
reuşi în viaţă şi va aprecia frumosul, adevărul şi dreptatea.
Citind, intrăm într-o lume magică plină de aventuri, de mistere sau armonie; ne bucurăm de
reuşita unor personaje sau ne întristăm de eşecul sau durerea altora, trăim suspansul sau ne
emoţionăm, descoperim expresii pline de adevăr. Constantin Chiriţă preciza în romanul Cireşarii:
,,Şcoala este cuibul în care înveţi cum să te înalţi în văzduh”. Aceasta înălţare se poate realiza doar
prin lectură.Lectura antrenează şi dezvoltă capacităţi mintale, deoarece necesită un efort de gândire,
de învăţare conştientă. Lectura are valoare, implicaţii şi eficienţă deosebite, deoarece cartea
reprezintă unul din importantele mijloace de memorare (de stocare) şi transmitere de-a lungul
generaţiilor a tezaurului cultural-ştiinţific al umanităţii, absolut necesar continuităţii dezvoltării
cunoaşterii şi societăţii, precum şi dezvoltării personalităţii tinerelor generaţii. Fără doar și poate,
importanța cărților este la fel de mare indiferent de vârstă, iar beneficiile ne însoțesc pe tot parcursul
vieții, dar nimic nu poate înlocui acel sentiment special pe care ni-l dau descoperirea primelor
povești și lectura unei cărți preferate.

Bibliografie:
Joiţa, E., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves,2003
www.google.ro
 BENEFICIILE POVEȘTILOR PENTRU DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ
A COPILULUI MIC

prof. înv. preșcolar Iuliana Silvia BUNEA

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța fermecată’’
Luduș
Mureș

Poveștile copilăriei sunt etern relevante, la orice vârstă. Dar mai ales pentru cei mici, ele au
efecte deosebit de benefice.
„Dacă doriți să aveți copii inteligenți, citiți-le povești. Dacă doriți să fie și mai inteligenți,
citiți-le și mai multe povești. Atunci când îmi examinez metodele de gândire, ajung la concluzia că
darul fanteziei a însemnat mult mai mult pentru mine decât orice talent legat de gîndire abstractă,
pozitivă." - Albert Einstein
De la a ne pregăti pentru pericolele ascunse ale vieții la a ne învăța lecții și aptitudini
valoroase, poveștile sunt etern relevante, orice vârstă am avea. Dar mai ales pentru copii, ele au
efecte benefice demne de toată atenția.
Îmbogățesc imaginația și cultura generală
Imaginația copiilor e unică și puternică. Nu e folosită doar pentru a inventa povești și
jocuri, ci e un factor semnificativ pentru gândirea lor creativă, influențând tipul de educație și de
carieră pe care copilul îl va alege cand va crește mare. Poveștile includ diferite experiențe culturale
și felurite moduri de a rezolva situații, etalându-le copiilor o lume din afara vieții lor obișnuite și
dăruindu-le curiozitatea de a învăța lucruri noi despre locuri noi. Citiți-le copiilor povești și, în felul
acesta, o banală plimbare în parc va căpata unde de mister, cu zâne și spiriduși care se pot ascunde
în spatele fiecărui copac. Hrăniți-le sufletele cu povești despre tărâmuri magice și priviți-i cum
plutesc în acest joc al fanteziei. Oferiți-le eroi de basm cu care să se identifice și împreună cu care
să poată sărbători atunci cand răul este învins.
Facilitează deosebirea binelui față de rău
Trăim într-o lume a realismului și a anti-eroilor post-moderni. Tipul cel bun devine adesea
un personaj negativ în viața reală. Șarlatanul are în spate o poveste cu care empatizăm. Conflictele
din jurul nostru sunt complexe. În basme, lucrurile stau diferit. Personajele de poveste au trasături
bine-definite: buni, deștepți, diabolici, inimoși, cruzi. Le distingem bine motivațiile și gândurile
ascunse. Pe scurt, în povești, binele e bine, iar răul e rău. Nu există nuanțe de gri, personajele sunt
simplificate pentru a ne învăța adevăruri universale. Ca adulți, ne putem face griji despre cum
aceste detalii ne-ar putea influența negativ copiii.
Așadar, poveștile îi invață pe copii că binele va fi întotdeauna triumfător în fața răului și,
chiar dacă acest lucru nu se întamplă în lumea reală, lecția învățată e simplă și importantă: fii eroul,
nu răufăcătorul! Învață să speri la ce e mai bine, strădania ta de a fi bun are sens.
Dezvoltă gândirea critică
Din lumea poveștilor, copiii află că deciziile personajelor au anumite consecințe și că ceea
ce li se întamplă depinde de alegerile făcute. Chiar daca nu toate personajele sunt exemple bune de
urmat, poveștile ne arată că atunci când ni se întamplă ceva rău, trebuie să luăm decizii. Și că dacă
luăm deciziile potrivite, totul în viața noastră ar putea fi bun. „Poveștile le oferă copiilor un loc
sigur în care să exploreze ideea că viața nu e întotdeauna ușoară, că lucrurile pot merge rău, că
oamenii nu sunt întotdeauna animați de interese bune. Pe de altă parte, personajele pozitive sunt
întotdeauna răsplatite la final, acesta fiind modul prin care este întărită ideea că e important să fii
bun, atent și sincer”. (Sally Goddard Blythe)
Creeaza situații în care copiii își pot regăsi propriile emoții
Poveștile îi învață pe cei mici nu doar cum să ia decizii morale, ci cum să facă față unor
conflicte interioare. Bruno Bettelheim, un psihanalist și specialist în psihologie infantilă, credea că
poveștile îi pot ajuta pe copii să facă față unor anxietăți pe care, la o vârstă fragedă, sunt încă
incapabili să și le explice Învață să empatizeze, înțeleg că e important să fii bun. Și apoi, firește, să
nu uităm că rațușca se preschimbă într-o lebădă frumoasă care îi învață să nu judece aparențele și
că oamenii se pot schimba și pot evolua în viață.
Și, nu în ultimul rând, sunt amuzante și potrivite la orice vârstă!
Pe lângă lecțiile de morală și imaginația sporită, gândiți-vă cât de bine se simt copiii atunci
când le citiți povești, schimbându-vă tonalitatea vocii în funcție de personajul care vorbește.
Discuțiile care se isca în timpul lecturii pot fi și ele foarte savuroase, observațiile celor mici fiind
atât de variate și de surprinzătoare.

Bibliografie:
https://www.telegraph.co.uk/lifestyle/family-time/benefits-of-reading-fairy-tales/
http://www.scottishbooktrust.com/blog/reading/2014/06/5-reasons-why-fairy-tales-are-
good-for-children
https://www.learningthroughliterature.com/5-reasons-fairy-tales-are-good-for-children/
 ROLUL POVESTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

profesor învățământ preșcolar Nicoleta BURZ

Grădinița Cu Program Prelungit Nr. 25
Oradea
Bihor

Poveștile constituie un mijloc valoros de realizarea a sarcinilor instructiv-educative de

dezvoltare a proceselor psihice și a limbajului sub toate aspectele sale. Prin intermediul povestirii,
copiii dobândesc reprezentări despre obiecte, fenomene, întâmplări, situații, ce nu pot fi percepute
ca atare, ele lărgesc orizontul de cunoaștere al preșcolarilor. Povestirea devine un model de vorbire
când este prezentată într-o formă corespunzătoare din punct de vedere gramatical și stilistic.
Prin intermediul poveştilor, educatoarea oferă copilului posibilitatea de a învăţa să
înţeleagă gândurile şi sentimentele oamenilor prin folosirea cuvântului şi imaginii artistice, îl
familiarizează cu structura limbii, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi
expresivitatea limbii şi contribuie astfel la dezvoltarea limbajului şi a gândirii.
Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme, poveşti şi
povestiri. În atmosfera aceasta preşcolarul nu participă motric, ci intelectual şi afectiv . Însoţind
firul povestirii care se dapănă într-o lume total necunoscută uneori, copilul face un imens efort de a
şi-o reprezenta şi de a judeca în raport cu factorii psiho-somatici şi genetici.
Copilul este creatorul propriilor imagini. Efortul lui de a-şi imagina şi înţelege acţiunea
povestirii nu poate fi conceput în-afara unei gimnastici imense a memoriei, gândirii, voinţei şi a
limbajului. Corespunzând setei nepotolite de cunoaştere a copilului aflat la vârsta “de ce“-urilor,
literatura pentru copii este uşor asimilată, oferind exemple pozitive demne de urmat,dar şi
condamnând pe cei ce sunt purtătorii trăsăturilor negative de voinţă şi caracter .
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-
le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii. Aceste povestiri
solicită imaginaţia creatoare, gândirea, limbajul şi realizează trecerea de la o etapă stereotipă, la o
etapă care permiterea găsirea de soluţii pentru aceeaşi temă. Ei sunt puşi astfel în situaţia de a
realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte şi întâmplări şi de a găsi forma de
prezentare adecvată .
Activităţile în care copiii compun şi expun într-o manieră relativă şi personală, întâmplări,
aspecte sau fapte legate de viaţă, de preocupările sau cunoştinţele lor constituie povestirile create de
copii. Ei sunt puşi în situaţia de a închega o naraţiune simplă, de a expune faptele într-o înlănţuire
logică şi de a găsi formule de exprimare adecvate .
Paul Hazard, polemizând cu adulţii neînţelegători a universul specific copilului, a spus:
„Ce departe se afla împărăţia copiilor! Ei au bogăţia a tot ceea ce încă nu posedă, bogăţia minunilor
unui posibil. A imagina nu este pentru ei doar primă plăcere; reprezintă şi semnul libertăţii lor; e
elanul lor vital ... . Ei îşi proiectează visele pe nori; şi fără griji, fără interes, fără poveri, ei se joacă
şi sunt fericiţi”.
Toate aceste lucruri vin să justifice concluzia că aceşti ani ai fanteziei, ai poveştilor, trebuie
valorificaţi maximal în perioada vârstei preşcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din
poveşti, se identifică cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în
depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub
clarul lunii. Fiecare joc este situat în-afara timpului, este o aserţiune adevărată deoarece pentru copil
jocul înseamnă înţelepciunea, după cum spunea L. Blaga, şi de aceea copilul, cu toată seriozitatea,
cu maxim de participare afectivă, intelectuală se joacă „de-a”.
Basmele îmbogățesc viața afectivă a copilului care se identifică cu un anume personaj sau
o anume situație. Prin intermediul acestora, copilul ajunge să „trăiască” alături de personaje, din
punct de vedere afectiv, experiențele acestora și poate să învețe să își exprime propriile trăiri
emoționale, concomitent, însuşindu-și noţiuni, convingeri şi sentimente morale, prin raportarea la
personajele pozitive. În tandem cu dezaprobarea comportamentelor negative, copilul deprinde
anumite comportamente de tip social, chiar de la personajele din basme. Copiii, curioși din fire, pun
întrebări părinților, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau
îngrijorați atunci când personajul respectiv se află în dificultate și învață să își definească propriile
emoții în raport cu anumite situații de viață. Cunoașterea de sine a copilului prin intermediul
reacțiilor la anumite situații care necesită implicare emoțională prilejuiește cunoașterea/ înțelegerea
acestuia și de către părinți/educatori.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi
poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul
istorioarelor, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în
povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.

Bibliografie:
- Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană, 2006;
- Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977;
- Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969;
- Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003;
- Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998;
 BASMUL, TĂRÂMUL MAGIC AL COPIILOR

prof. înv. preșcolar Elena Condina BUTNARU

Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Mucenic Mina”
Ploiești
Prahova

Basmele reprezintă o oglindire a vieții într-un mod fabulos. Personaje ca Albă ca Zăpada,
Ileana Cosânzeana, Cenușăreasa, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii, Făt-Frumos etc. și-au găsit un loc
special în copilăria fiecărui copil. Cu o baghetă fermecată, transformăm banalul în magie. Căci
acesta este principalul rol al basmelor, să ne transpună într-un univers mirific. Cititul unei povești
face parte din ritualul zilnic al copiilor la grădiniță si acasă. De multe ori, micuții au un basm
preferat, pe care doresc să îl recitim la nesfârșit.
Psihanaliștii consideră că basmele fac parte din procesul de sociologizare a copiilor.
Probele la care sunt supuși eroii ar simboliza punerea în scenă a unei ucenicii, a autonomiei și
acceptării principilului realității și ar ajuta copilul să se integreze în lumea adultă. Unul dinte cei
mai influenți psihologi pentru copii ai secolului 20, Bruno Bettelheim vorbește despre importanța
jocului în viața copiilor pentru rezolvarea conflictelor și despre poveștile clasice care ajută la
stabilitatea psihologică a copiilor.
Povești precum Capra cu trei iezi sau Scufita Roșie transmit copiilor anumite modele
de viață. În Capra cu trei iezi, copiii înțeleg prin intermediul metaforei faptul că până la o anumită
vârstă trebuie să asculte și să respecte sfatul părinților pentru a evita pericolele iminente. Această
povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii cu care se confruntă adunci când iese din cuvântul părinților. Scufița Roșie, de asemnea,
vorbește despre riscul și primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul
stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor povesti aduce, întotdeauna, soluția salvatoare
prin implicarea factorilor educaționali, reprezentați de familie și ceilalți formatori din viața
copilului.
Poveștile stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea copilului.
Contextul narativ al basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite
înțelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul și gândirea.
Imaginația și creativitatea joacă un rol important în viața copilului pentru că ea este cea care îl ajută
pe copil să stabilească o legătură între lumea sa internă și cea externă, să își construiască propria
imagine de sine și să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor și
identificarea soluțiilor.
În basmele fantastice, copilul descoperă existența unor lumi complexe, ce sunt
guvernate de reguli și principii. Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înțelegerea și
fixarea unor concepte care altfel ar fi fost foarte greu de înțeles. Atunci când zmeul cel mare, din
Greuceanu, a furat de pe cer soarele și luna, copilului îi va fi stârnit interesul să descopere
funcționalitatea universului. El va întreba, de exemplu, cum se ajunge la soare, cum este format
cerul sau ce este luna.
Din basme, copilul învață diferența dintre bine și rău, extrage lecții de viață esențiale, care
îl vor ajuta la maturitate. Fiecare basm are o morală. El devine cel mai util instrument de a educa
copilul din punct de vedere etic, pentru că se pretează la nivelul lui de înțelegere și folosește puterea
exemplului.
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. Nicoleta Amalia BUZILǍ

Școala Gimnazială Talea
Prahova

Binecunoscuta formulă A fost odată ca niciodată... ne ajută să pătrundem, pe nesimţite,

pe tărâmul fantastic ce se împleteşte cu cel real, dobȃndind o semnificaţie aparte, astfel că,
indiferent de trecerea timpului, ea are aceeaşi însemnătate. Atunci când intrăm în lumea învăluită în
atemporalitate este redată impresia desfăşurării evenimentelor într-un timp şi spaţiu nedeterminate,
vagi. Cititorul este captivat de magia universului fabulos ce se deschide înaintea ochilor lui, dând
viaţă faptelor relatate şi personajelor antrenate în realizarea acestora. Lectura basmului implică din
partea lectorului deosebită răbdare, atenţie şi disponibilitate, privind receptarea textului, a suportului
scris.
În acest scop, elevii sunt familiarizaţi cu semnificaţiile unui astfel de text, tocmai pentru a
percepe, în mod adecvat, mesajul moralizator al acestuia. Personajele înzestrate cu forţe
supranaturale, ieşite din comun, cifrele magice, misterul lumii de dincolo, obiectele magice ─ sunt
doar câteva particularităţi ale basmului. Copiii iubesc calităţile cu care sunt dotate personajele
pozitive ( Feţi- Frumoşl, zâne, fetele blânde şi frumoase), asimilând supremaţia binelui ce trebuie
promovat. Obstacolele pe care le depăşesc eroii, acei iniţiaţi ce parcurg un drum sinuos, contribuie
la formarea cititorului, implicându-l în acţiune şi inserându-i conceptele valorice specifice unei vieţi
demne. De la vărste fragede, copiii sunt obişnuiţi cu lectura poveştilor şi a basmelor, în care sunt
urmate comportamentele pozitive. Zâmbetul lectorului este garantat prin lectura basmului al cărui
final se caracterizează prin triumful binelui asupra râului.
În acest fel, elevii vor dobândi criterii valorice, cu rol decisiv în organizarea vieţii lor
precum: binele, adevărul şi frumosul. Această triadă valorică stă la baza unui comportament care
asigură integritatea fiecăruia dintre noi. De asemeanea, textul scris al basmului poate fi folosit, cu
precădere, în predarea şi asimilarea elementelor de construcţie a comunicării, a elementelor
specifice comunicării orale, dar şi în atingerea competenţei de lectură, potrivit noii programe
şcolare. Metodele didactice moderne, ce presupun participarea cu interes a elevilor, pot fi aplicate şi
pot stârni interesul elevilor, referitor la studiul acestora, dacă sunt utilizate fragmente extrase din
basme populare şi culte. Acestea sunt o emblemă a identităţii naţionale, constituind o parte
integrantă din folclor. Totodată, basmul este creaţia ce se adresează, prin excelenţă, sensibilităţii
destinatarului, reuşind să-l emoţioneze prin trăirile pe care le încearcă. Dorinţa puternică de a
înfrânge personajul negativ însoţeşte, pe tot parcursul lecturii, cititorul pe care îl motivează şi mai
mult pentru a cunoaşte acţiunea basmului. În acest context, luăm în considerare conceptul des
vehiculat în ultima vreme ─ inteligenţă emoţională, ce are o importanţă covârşitoare în dezvoltarea
personală a omului. Lectura şi studiul basmelor reliefează o gestionare adecvată a emoţiilor ,
cititorul înţelegând tipul sentimentelor trăite şi dovedind o depăşire, cu succes, a unor posibile
situaţii de viaţă mai dificile din cotidian.
Având în vedere cele prezentate mai sus, am propus elevilor mei un raționament inductiv,
de la particular la general, cu ajutorul căruia elevii să aprofundeze competențele necesare, prin
valorificarea textului lui Slavici. Prin studiul acestei teme, am urmărit să ȋmi ȋmbogățesc activitatea
didactică, nivelul de pregătire profesională, respectiv să descopăr cele mai potrivite metode şi
procedee didactice cu ajutorul cărora elevii din ciclul gimnazial să stăpânească temeinic şi
conştient competențe specifice anilor de studiu, pornind de la basmele lui Ioan Slavici. La rȃndul
lui, profesorul de limba şi literatura română trebuie să găsească răspuns interogațiilor de tipul: Cum
trebuie să exprim?, Cum să interpretez textul dat?, Care este mesajul acestuia? etc. „ Ȋnsuşirea
unor cunoştințe nu mai reprezintă o simplă acumulare, ci este rodul unui proces de organizare şi
asimilare. Metodele didactice active urmăresc ca aceste cunoştințe să se raporteze, pe cât posibil, la
experiența vie şi la multitudinea factorilor contextuali care intervin ȋn viața elevului şi să-l facă să-şi
manifeste curiozitatea.‟
Astfel, misiunea profesorului de limba şi literatura română este aceea de a ajuta elevul să
recepteze adecvat textul literar narativ, să-l interpreteze, ca şi cum s-ar pune ȋn locul artistului, „să
pătrundă ȋn procesul de formare a operei, să intre ȋn dialog fructuos cu textul”.
Modurile de expunere sunt acele modalități folosite de scriitori ȋn operele literare pentru a
face cunoscute cititorilor fapte, evenimente, situații, personaje, ȋn textul epic regăsindu-se:
narațiunea, ȋn mod predominant, descrierea, dialogul şi monologul, astfel că fiecare dintre ele
deține o multitudine de funcții. Ele reprezintă procedee fundamentale prin care scriitorul transmite
un mesaj ce se doreşte a fi dezvăluit cititorului care ia contact cu lumea textului.Textul narativ se
caracterizează prin ȋmbinarea armonioasă a modurilor de expunere menționate anterior,
reprezentând rodul imaginației unui scriitor, ce are drept scop impresionarea, sensibilizarea
cititorului. Totodată, textul epic nu este lipsit de expresivitate, fapt pentru care găsim, cu precădere,
ȋn țesătura acestuia, procedee utilizate cu scopul sporirii expresivității unei comunicări. Opera
literară se defineşte ca un ansamblu de relații existente ȋntre toate componentele scrierii artistice.
Am observat că elevii întâmpină unele dificultăți în receptarea unor noțiuni de teorie literară şi de
construcție a comunicării. Ȋn dorința de a elimina cauzele care generează aceste dificultăți, am
decis să abordez textul lui Ioan Slavici, autor canonic, din galeria marilor clasici, ale cărui opere
literare erau cunoscute de elevi, prin intermediul studiului la clasă, dar şi al concursului cu basme.
Textul narativ, deşi pare mai accesibil spre deosebire de cel liric, presupune deosebită atenție pentru
descifrarea corectă a mesajului pe care îl transmite cititorului. Cunoașterea teoriei literare implică o
înlănțuire logică a cunoştințelor pentru o bună receptare a textului narativ. Din clasele mici, elevul
este deprins să se exprime oral şi scris, pornind de la un text narativ. Cu ajutorul acestuia, elevul
poate realiza o rezumare orală sau scrisă, doar acest tip de text putȃnd fi rezumat. Nu de puține ori,
întȃlnim în gimnaziu elevi, care manifestă carențe privind realizarea unei exprimări corecte şi
eficiente în oral şi în scris, chiar ei afirmȃnd că nu ştiu cum să se exprime. De asemenea, elevul din
zilele noastre, prezintă o lipsă de concentrare, aspect pe care am dorit sȃ-l îmbunătăsesc prin
abordarea operei lui Ioan Slavici. Sub atenta îndrumare a profesorului, elevul reuşeşte să decodeze
mesajul unui text narativ, să identifice structurile specifice acestui tip de text, să recunoască valori
morfologice şi sintactice conform anului de studiu şi să interiorizeze dimensiunea etică a textelor-
suport. Indiferent de programa şcolară, în vigoare sau veche, textul literar narativ ocupă un loc de
cinste, deoarece ajută la atingerea competențelor generale propuse. Ceea ce este mulțumitor este
faptul că elevii, potrivit programei pentru examenul de Evaluare Națională la clasa a VIII-a, nu mai
sunt puşi în situația de a memora compuneri de apartenență a unor texte date la specia sau genul
literar corespunzător. Elevul de gimnaziu trebuie să învețe a intra în lumea textului, a lua contact
cu universul literar; trăirile, emoțiile pe care le generează această întȃlnire, sunt specifice textului
literar, în genere. Profesorul de limba română, în predarea și receptarea textului narativ, trebuie să
țină seama de specificul elevilor săi, adică de vȃrstă, caracteristici psihologice şi nivelul lor de
învățare. Cert este faptul că elevii sunt diferiți şi trebuie valorizați pentru ceea ce sunt, dacă dorim
să fim părtaşii unei comunicări didactice deschise şi eficiente. Cu siguranță, aportul elevului este
hotărȃtor, tocmai de aceea, profesorul trebuie să-l motiveze, să-l încurajeze prin laude, aprecieri
verbale. Dacă un elev nu se simte confortabil la ora respectivă, din diverse motive, îşi va manifesta
neplăcerea căutȃnd pretexte. Pe lȃngă caracteristicile psihologice, un rol fundamental îl are şi
nivelul de cunoştințe al acestuia. De exemplu, o clasă formată din elevi care citesc des, va recepta,
cu uşurință, structurile unui text narativ, spre deosebire de o clasă formată din elevi cu un bagaj
redus de cunoştințe. Prin abordarea textului lui Ioan Slavici, am dorit să ating competența lectorială
pe care noua programă pune accent pentru a asocia experiențele de viață şi de lectură cu cele
provenind din alte culturi. Rezultatele microcercetării au ilustrat că abordarea operei lui Ioan
Slavici, pentru ciclul gimnazial, a fost optimă. Numărul subiecților implicați în derularea
microcercetării a fost mic, fiindcă numărul elevilor din gimnaziu este de doar 25. Ȋn acelaşi timp, s-
a dovedit extrem de utilă folosirea metodelor moderne cu cele clasice, măiestria profesorului
contȃnd foarte mult. Metodele moderne (Metoda cadranelor, Metoda cubului, Problematizarea,
Scaunul autorului, Jurnalul dublu) prezintă multiple avantaje, dar nu trebuie să uităm de metodele
tradiționale, apreciate şi în zilele noastre. Profesorul este un mediator al relației didactice, de
pregătirea lui depinde şi formarea elevilor. Buna cunoaştere a elevilor de către acesta, din punct de
vedere cognitiv şi emoțional, constituie un avantaj în munca la clasă. Ȋn formularea sarcinilor de
lucru, profesorul trebuie să apeleze la potențialul creativ al elevului, prin conexiunea structurilor
operei cu cele din experiența de viață. Din copilărie, omul este o ființă umană care se raportează
permanent la lumea reală, stabilind asemănări şi deosebiri între concepte, idei, situații. Prin
intermediul exercițiilor de comparare, se poate trece la efectuarea unor exerciții de analiză, sinteză
şi abstractizare, activȃndu-se gȃndirea elevului. Atunci cȃnd profesorul nu obține răspunsurile
corecte din partea elevului, în procesul de predare-învățare-evaluare, el trebuie să fie un bun strateg
prin formularea unor întrebări orientative ce-l vor ajuta pe elev să înțeleagă cele transmise. Prin
valorificarea capacității de înțelegere şi de rezolvare de probleme, elevul va deveni capabil să
analizeze, să interpreteze un text la prima vedere şi să discearnă ideile valoroase din acesta şi să
perceapă punctul de vedere al autorului textului.Ţelul suprem este acela ca elevul de gimnaziu să se
poată orienta adecvat, pe plan profesional, interiorizȃnd un set al valorilor personale care să-l
conducă la o inserție socio- profesională de bun augur.
De aceea, consider că basmele lui Ioan Slavici ar trebui să facă parte din repertoriul
didactic pentru elevul de gimnaziu cu scopul întăririi motivației intrinseci.
Prin urmare, elevul se află în centrul procesului didactic, iar profesorul este o persoană cu
rol socratic şi expectanțe în mediul şcolar. „Ȋntr-un mediu educational propice, elevul poate înțelege
cum se cuvine necesitatea de a stăpȃni cȃt mai bine mijloacele de a-şi exprima propria
individualitate, de a-şi releva Weltanschauung-ul, dar şi de a analiza, prin intermediul aceleiaşi
limbi, alte moduri specifice de reflectare a universului….”

Bibliografie:
Marilena, Pavelescu, Metodica predării limbii şi literaturii române, Editura Corint,
Bucureşti, 2010,
Constantin, Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Editura Carminis, Bucureşti,
2009,
Emanuela, Ilie, Didactica limbii şi literaturii romȃne, Editura Polirom, Iaşi, 2014
 MODALITĂȚI DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI COPIILOR
PRIN UTILIZAREA BASMULUI

prof. Alina-Gabriela CALANCEA

Grădinița cu Program Prelungit nr. 10
Huși
Vaslui

De la naștere până la maturitate omul străbate un drum lung în dezvoltare. Dintr-o ființă
neajutorată cum este copilul la naștere, el se transformă treptat într-un membru activ al societății,
capabil să participe în mod creator la viața socială.
Basmele sunt esențiale pentru a crește, spun specialiștii copilăriei, copilul învață din basme
să disprețuiască lăcomia, zgârcenia, răutatea, lașitatea și alte trăsături urâte de caracter întâlnite la
personajele negative. În același timp admiră bunătatea, cinstea, curajul, perseverența personajului
principal, pe care-l îndrăgesc și de care se bucură sau se interesează, pentru a cărui soartă suferă sau
sunt satisfăcuți.
Basmele au darul de a-i învăţa pe cei mici despre multele lor emoții încă neexplorate în
întregime, îl ajută să-și exorcizeze emoțiile sau temerile; îi încurajează de asemenea să-și exploreze
imaginarul, îi învață despre posibilitatea înfrângerii tendinţelor negative şi triumful celor pozitive
(adică tema atotprezentă din basme: binele înfrânge răul). Fiecare erou, bun sau rău, își are
corespondentul în trăsături sau sentimente interioare celui mic. Adică: atât Albă-ca-Zăpada cea
inocentă, tânără şi naivă, cât şi mama vitregă cea rea și invidioasă, locuiesc concomitent în
inconştientul micuţului nostru.
Basmul relatează deseori o perioadă din viața eroului: o transformare, o metamorfoză, o
etapă a dezvoltării lui. Frumoasa din pădurea adormită doarme timp de 100 de ani și se trezește;
Scufița roșie este înghițită și reapare. Aceste renașteri îi permit copilului să se proiecteze în viitor,
cu speranța să treacă fiecare etapă cu bine, mai puternic, mai mare, mai puțin copil și prin urmare
mai aproape de adult.
Ch. Perrault, vorbind despre rolul educativ al basmului pe care l-a creat cu atâta măiestrie,
arată că haina plină de vrajă, de mistere şi farmec a basmului ajută pe cei mici să-şi însuşească
treptat noţiunea de bine şi de rău: „Oricât de simple şi de uşoare ar părea aceste poveşti, ele nasc
fără îndoială, printre copii dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi şi în acelaşi
timp se naşte în sufletul lor teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei
răi... Este de necrezut cu câtă sete primesc aceste inimi pure şi încă necoapte morala ascunsă în
haina basmului... Îi vezi trişti şi disperaţi atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas şi
îndură suferinţe, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită şi personajele iubite sunt
salvate; la fel, după ce suportă cu nerăbdare tot timpul cât le merge bine personajelor hâde se simt
fericiţi când le văd pedepsite după cum merită.” ( Perrault,1968:6)
La vârsta preșcolară limbajul capătă noi valențe și îi permite copilului să realizeze relații
complexe cu adulții și cu ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să-și exprime ideile și
stările interioare, dar și să înțeleagă și să acumuleze informații.
Copilul între 3 și 5 ani achiziționează de la 800-1000 de cuvinte până la aproape 3000 de
cuvinte din vocabularul limbii române, ajungând în pragul școlarității, în jurul vârstei de 6 ani la
peste 3500-4000 de cuvinte din lexicul de bază, având posibilitatea de a comunica oral cu cei din
jur. Semnificația cuvântului nu este constantă la această vârstă, ci se dezvoltă, se însușește
progresiv, în mare măsură prin folosirea limbajului. Din această cauză, în activitatea cu copiii s-au
amplificat numeroase procedee didactice pentru a realiza obiectivele generale și specifice ale
educării limbajului și comunicării orale, urmărind îmbogățirea vocabularului copiilor, cunoașterea,
înțelegerea și folosirea cuvintelor cu sensul lor propriu sau figurat.
Problema educației la preșcolari impune următoarele aspecte:
A. Îmbogățirea limbajului: prin creșterea numărului de cuvinte active din vocabularul
copiilor; prin utilizarea, pe grupe de copii, a unor texte pentru măsurarea nivelului de dezvoltare a
limbajului, în felul acesta să se dea și cât să se ceară fiecărui copil.
B. Îmbogățirea creativității verbale a copiilor: prin alegerea modalităților de exprimare
proprii vârstei; prin realizarea unor relații, expresii verbale, aceste aspecte fiind proprii copiilor de
vârstă preșcolară mare; prin creșterea numărului de activități, de creare de povești, lăsându-se mai
multă libertate de creare copiilor.
Rolul important în îmbogățirea vocabularului preșcolarilor îl are familia de cuvinte. Este
bine ca atunci când se întâlnesc în poveste, educatoarea să schimbe tonul pronunției pentru a fi
receptate de copii și totodată înțelese.
De exemplu: în basmul Căsuța din oală, educatoarea când pronunță: casă-căsuță, copilul
își imaginează o casă mai mică și frecvent vom întâlni în exprimarea lui: eu am desenat o căsuță.
Cuvintele au fost pronunțate sacadat, iar silaba sau silabele comune cuvintelor respective au fost
rostite mai tare. Aceste exerciții de vorbire s-au realizat de regulă după predarea unui basm, iar
copiilor le-a dat satisfacție întrecându-se unii pe alții.
De știut este faptul că îmbogățirea vocabularului la copiii preșcolari se realizează treptat,
concomitent cu învățarea sensurilor cuvintelor și cu folosirea lor corectă în vorbire, constituind
deopotrivă o sarcină specifică activităților de educare a limbajului, cât și o sarcină generală a
întregii activități instructiv-educative în grădiniță. Se consideră că tărâmul minunat al basmelor îi
dezvoltă copilului dorința de a construi și verbaliza acțiunile.
Vârsta preșcolară, oferă premize favorabile educației în general, și educației limbajului în
mod special, deoarece sistemul nervos central se caracterizează printr-o maximă labilitate și
receptivitate care determină realizarea legăturilor temporale necesare.
„Limbajul este un fenomen individual de natură fiziologică și psihologică, reprezentând al
doilea sistem de semnalizare apărut la om în condițiile vieții sociale”. (Popescu-Neveanu 1968).
Limbajul este mijlocul de comunicare între oameni și se realizează cu ajutorul limbii. Limba este
un produs obiectiv al vieții sociale apărut din nevoia oamenilor de a comunica între ei în procesul
muncii, și în general, în relațiile pe care le au unii cu alții. Din acest motiv, însușirea limbii la
vârsta preșcolară este un imperativ major, facilitate însă de o mare aderență la educație, precum și
o puternică motivație primară pentru comunicare a copiilor, permițând grădiniței să influențeze
prin activități specifice asimilarea unor forme de limbă privind fonetica, vocabularul, structura
gramaticală și expresivitatea.
Basmul este un minunat mijloc de îmbogăţire a vocabularului, de educare a gustului
pentru frumos, prilejuind copilului puternice emoții estetice. Admirând întreaga comoară de
înțelepciune pe care o cuprind basmele, - creații specifice ale poporului cu o complexă și multiplă
valoare, copiii învață să prețuiască poporul pentru înaltele și deosebitele sale calități.

Bibliografie:
1. Bîrlea, Ovidiu, Introducere la Antologie de proză populară epică, vol. I, Editura pentru
Literatură, București, 1966
2. Bratu, Bianca, Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1977
3.Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965
4. Speranția, Eugenia, Basmul ca mijloc educativ, în studii de folclor și literatură, Editura
pentru Literatură, București, 1967
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI A GÂNDIRII LA COPILUL PREȘCOLAR

Prof. învățământ preșcolar: Anca CANDEL

Școala Gimnazială ,,Sf. Andrei ”
Slobozia
Ialomița

Preşcolaritatea este perioada cea mai indicată pentru dezvoltarea şi optimizarea

competenţelor emoţionale şi sociale. Pe parcursul acesteia, copilul îşi dezvoltă competenţe
fundmentale în plan cognitiv, emoţional şi social, care sunt esenţiale pentru adaptarea la viaţa
adultă.
În cadrul activităţilor zilnice, copiii îşi dezvoltă şi optimizează abilităţile socio-emoţionale,
jocurile şi jucăriile reprezentând cel mai simplu şi eficient mijloc de a-i ajuta să-şi însuşească aceste
aptitudini.
J. Piaget, vorbește în lucrările sale despre dezvoltarea sferei afective, făcând o legătură
între sfera emoțională și cognitivă, susținând ideea că acestea parcurg o cale progresivă de
dezvoltare pe parcursul vârstei copilăriei, completându-se reciproc.
Catrinel A., Ștefan, definea competențele sociale ca abilitate a copiilor de a forma relații
sociale funcționale cu ceilalți copii și adulți din viața lor.
Un element important prin care copilul poate ajunge la acest echilibru este modul în care se
dezvoltă social şi emoţional, iar noi adulţi trebuie să-i învăţăm cum să relaţioneze cu ceilalţi, cum să
rezolve diverse situaţii sociale cu care se confruntă zilnic, cum să trăiască sănătos emoţiile de
tristeţe, frică, teamă şi furie, fără să-i rănească pe cei din jurul lor.
Îmi doresc să realizez cât mai multe activităţi de dezvoltare socio-emoţionale cu
preşcolarii, implicându-i într-o mare măsură şi pe părinţii acestora.
Literatura pentru copii ne prezintă o sursă de exemple frumoase de comportamente ale
personajelor, ne oferă consecinţele ascultării sau neascultării, adevărul sau minciuna, vrednicia sau
lenea, cinstea sau necinstea, trăsături pozitive sau negative, astfel să îi convingă pe copii că este
bine să urmeze exemplul bun, să îi ajute să ia propriile decizii, să înveţe diferenţa dintre bine şi rău,
să-şi exprime propriile sentimente şi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii.
În consecinţă, preşcolarii care posedă capacităţi socio-emoţionale bine dezvoltate au cele
mai multe şanse de a fi eficienţi şi mulţumiţi în viaţă.
 Activităţile de educare a limbajului reprezintă domeniul cel mai important pentru formarea
şi dezvoltarea copilului pe tot parcursul vieţii.
Îmi doresc să abordez factorii care influențează dezvoltarea limbajului și cum se formează
limbajul la vârsta preșcolară.
Educarea limbajului stă la baza tuturor activităților din grădiniță. Acest tip de activitate
este foarte important deoarece se știe că în perioada preșcolarității, copilul asimilează cel mai mare
număr de cuvinte.
Voi pune accent pe jocurile didactice, pentru că acestea facilitează dezvoltarea limbajului,
fixează și activează vocabularul copiilor.
Grădinița și familia oferă cele mai importante modele comportamentele pentru dezvoltarea
socio-emoțională a acestora.
Dezvoltarea emoțională și socială a copilului sunt aspecte importante în evoluția acestuia,
de aceea vreau să acord o importanță deosebită acestui segment de educație și să prezint aspectele
esențiale ale acestor dimensiuni.
Prin activitățile pe care le desfășor vreau să evidențiez rolul poveștilor, basmelor, jocurilor
și influența acestora în dezvoltarea emoțională și comportamentală a preșcolarilor.
Consider că prin educația limbajului copiilor preșcolari, contribuim la formarea modului
specific de exprimare a gândurilor și sentimentelor acestora, la formarea lor din punct de vedere
intelectual și moral, fără de care nu se poate integra în societate.
Bibliografie:
1. Allport, G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1993;
2. Balint, Mihail, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar,
Cluj-Napoca, Ed. Syllabus-Didactica limbii şi literaturii române, 2008;
1. Boncu, Ş., Dafinoiu I., Psihologie socială şi clinică, Ed. Polirom, 2014;
2. Botiş Adina, Loredana Mihalca, Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul
preşcolar, 2007;
3. Botiş Adina, Mihalca L. Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale
copiilor, fete şi băieţii, cu vârsta până la 7 ani, Buzău, Ed. Alpha MDM, 2007;
4. Catrinel A. Ştefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la
preşcolari. Ghid practic pentru părinţi;
5. Chateau, J. Jocul şi psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Bucureşti,
1979;
6. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa, Psihologia şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 2008;
7. Creţu T., Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iaşi, 2016;
 PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
,,AVENTURILE PUIȘORULUI ”

Prof . Cristina CĂCIULAN

Grădinița cu Program Prelungit nr. 5
Lugoj
Timiș

Tema anuală de studiu: ,, Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”

Tema săptămânală: ,,Săptămâna emoțiilor”
Tema activităţii integrate: ,,Aventurile puișorului”
Categorii de activităţi de învăţare:
ACTIVITĂṬI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ:
Rutine: Primirea copiilor, gustarea (deprinderi specifice)
Întȃlnirea de dimineaţă: „Prietenia cel mai de preț cadou” (discuţii - metoda
Brainstorming)
Tranziţii: Gimnastica de înviorare- Dacă vreau să cresc voinic”
,,Trenulețul îl formăm și la baie noi plecăm”
„Bat din palme”
,, Dacă vesel se trăieşte”
JOCURI SI ACTIVITĂṬI LIBER ALESE: (ALA)
Artă: Puişorii veseli/puişorii trişti - colorare
Joc de masa: „Puzzle –Emoţiile puişorului-scene din poveste”
,,Cocorico- dansul puişorilor veseli”
ACTIVITĂṬI PE DOMENII EXPERIENṬIALE:
DOS/DEC : „Povestea puişorului îngâmfat”- lectura educatoarei
„ Puişorul fericit” – pictură
Tipul activității: mixt (predare, consolidare de cunoștințe, formare de priceperi și
deprinderi)
Categorii de activități de învățare: ADP + ALA1 + DŞ + DOS + ALA2
MIJLOC DE REALIZARE: activitate integrată (de o zi) –artă, joc de masa, lectura
educatoarei, pictură, dans
COMPORTAMENTE URMĂRITE PE PARCURSUL DERULĂRII ACTIVITĂṬII
INTEGRATE:
Comportamente vizate: Obiective operaționale:
A.1.1. Îşi coordonează mușchii în O1: Preşcolarul va fi capabil să desfășoare diverse
desfăşurarea unor activităţi activități fizice în momentele de tranziție.
diversificate, specifice vârstei;
A.2.3. Îşi coordonează mişcările în
funcţie de ritm, cadenţă, pauză, O2- Preşcolarul va fi capabil să danseze cu dezinvoltura
semnale sonore, melodii. dansul.

B.1.2. Demonstrează abilităţi de O3: Preṣcolarul va fi capabil să execute cu sprijin/fară

solicitare şi de primire a ajutorului în sprijin sarcini de realizare a unor materiale de ȋnvăţare
situaţii problematice specifice.
C.2.1. Realizează sarcinile de lucru O4: Preșcolarul va fi capabil să realizeze sarcinile de
cu consecvenţă; lucru primite, lucrând îngrijit, ducând lucrarea la bun
C.3.1. Manifestă creativitate ȋn sfârşit;
activităţi diverse. O5: Preṣcolarul va fi capabil să utilizeze materialele puse
la dispoziţie, realizȃnd aplicatia.
D.2.1. Demonstrează capacitate de O6: Preṣcolarul va fi capabil să utilizeze formule de salut
comunicare clară a unor idei, nevoi, adecvate momentelor zilei;
curiozităţi, acţiuni, emoţii proprii; O7: Preṣcolarul va fi capabil să observe cu atenție
vremea de afară, oferind verbal câteva caracteristici ale
acesteia, marcându-le prin simbolul adecvat;
O8: Preṣcolarul va fi capabil să schimbe impresii, opinii,
păreri;
O9: Preṣcolarul va fi capabil să asculte cu atenţie
D.2.2. Respectă regulile de povestirea pentru a sesiza succesiunea momentelor
exprimare corectă, în diferite acţiunii şi mesajul transmis prin textul literar;
contexte de comunicare. O10:Preṣcolarul va fi capabil să expună cu ajutorul
imaginilor şi al întrebărilor principalele momentele ale
povestirii;
O11: Preṣcolarul va fi capabil să expună cu ajutorul
imaginilor şi al întrebărilor principalele momentele ale
povestirii;
 MIJLOACE DE ÎNVĂṬĂMÂNT: panou pentru calendarul naturii, simboluri, scrisoarea,
Puisorul, siluetele personajelor, panou, steluțe, săculeț, planșe, șervețele umede, machetă, siluetă
puiului, tempera, laptop, panou pentru afişarea lucrărilor, baloane, recompense.
METODE ṢI PROCEDEE DIDACTICE: metoda Brainstorming, explicația,
conversația, observaţia, demonstrația, exercițiul, metoda „Turul galeriei”, expunerea, jocul,
exercițiul, surpriza, munca independentă, explozia stelară
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII: frontală, de grup și individuală.
DURATA: o zi
EVALUARE: Ținȃnd cont de faptul că, proiectarea activităţii s-a axat pe comportamente,
pe parcursul activităţii integrate, vor fi evaluate următoarele aspecte:
- corectitudinea răspunsurilor verbale oferite de copii la întrebările adresate de către
educatoare;
- calitatea ṣi acurateţea produselor activităţii: „Puișorul fericit" precum şi a centrelor;
- corectitudinea executării miṣcărilor ȋn timpul jocurilor de miṣcare, a rutinelor, tranziţiilor;
- gradul de implicare ȋn activitate si comportamentul copiilor pe toată durata activităţii.

Bibliografie:
▪ ***Curriculum pentru educaţie timpurie (a copiilor de la naştere pȃnă la vȃrsta de 6
ani), M.E.N., Bucureşti, 2019;
▪ Ezechil, L., Lăzărescu, P., M. -,,Laborator preșcolar – ghid metodologic”, Editura V&I,
INTEGRAL, București, 2001;
▪ Tătaru, L., L., Glava, A., Chiș, O. - ,,Piramida cunoașterii- repere metodice în aplicarea
curriculumului preșcolar”, Editura Diamant, Piteşti, 2

SCENARIUL ACTIVITĂŢII

I. MOMENT ORGANIZATORIC
Asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţii propuse:
- aerisirea sălii de grupă;
- aşezarea mobilierului pentru desfăşurarea activităţii;
- pregătirea materialelor didactice necesare desfăşurării activităţilor;
-s tabilirea liniştii pentru activitate.
 II. ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ
Programul zilei debutează cu întâlnirea de dimineaţă. Copiii stau pe scăunele. Are loc
salutul, „Dimineața a sosit/ Şi copii au venit/ pe scaunele ne așezam și frumos ne salutam/ Bună
dimineața, bună dimineața”. Copiii se salută între ei Prezenţa se realizează strigându-se numele
fiecărui copil în ordinea existentă în catalog, completând corespunzător calendarul de prezenţă.
În continuare atenţia copiilor se îndreaptă spre Calendarul naturii: Sunt adresate întrebări
despre ziua săptămânii, dată, an, anotimp se discută despre starea vremii din ziua respectivă, în
vederea aşezării jetoanelor corespunzătoare la calendarul naturii.
Are loc împărtăşirea cu ceilalţi, având ca temă ,,Prietenia cel mai de preț lucru”
întrebându-i dacă au prieteni, ce înseamnă să fim prieteni? Noutatea zilei prezint copiilor Puişorul
îngâmfat ( pluş care piuie)
III. CAPTAREA ATENȚIEI
Puișorul Ingâmfat care vine cu o scrisoare de la mama lui, cloşca. Le citesc copiilor
scrisoarea de la mama puiului.
IV. ANUNȚAREA TEMEI ȘI A OBIECTIVELOR ACTIVITĂȚII
Educatoarea le spune copiilor că pentru a putea rezolva sarcinile lăsate de mama cloșcă,
aceştia trebuie să fie foarte atenţi. Ei vor colora în contur puișorul și vor reconstitui imaginile cu
puișorul din povest.e
La sfârşitul zilei, Puișorul învață multe lucruri despre prietenie alături de copii el se se va
juca cu ei şi le va oferi surprize.
Astfel se anunţă titlul activităţii, obiectivele pe înţelesul copiilor şi modul de desfăşurare.
Trecerea de la întâlnirea de dimineaţă la activităţile liber alese se face prin tranziţia:
,,Dacă vreau să cresc voinic!”
V. DIRIJAREA ÎNVĂȚĂRII ȘI OBȚINEREA PERFORMANȚEI
Vor fi deschise două centre:
Centrul Artă, vor colora în contur puişorii, la centrul Joc de masă- vor asambla piesele de
puzzle Se intuiesc materialele de la centre, se expun sarcinile de lucru, precum şi regulile care
trebuie respectate, iar copiii îşi aleg centrul de interes preferat şi lucrează.
După ce copiii au realizat sarcinile de la centrele de interes, are loc o analiză a lucrărilor
prin metoda ,,Turul galeriei”, copiii evaluând atât lucrarea proprie, cât şi a colegilor.
După analiza lucrărilor are loc tranziţia ,,Trenulețul îl formăm și la baie noi plecăm! ”,
după care copiii ies din sala de grupă.
Se pregătește sala de grupă pentru următoarea secvență, ADE activităţile pe domenii
experiențiale.
 Se va realiza introducerea copiilor în sala de grupă ordonat prin tranziția ,,Dacă vesel se
trăieşte”, așezându-se pe scăunele în semicerc, pentru începerea activităţii. Voi anunţa copiii că
urmează povestea,, Povestea puişorului îngamfat”. Voi expune povestea clar, accesibil şi expresiv
pentru a putea trezi emoţii şi pentru a asigura motivaţia învăţării.
Expresivitatea expunerii o voi realiza prin modelarea vocii, schimbarea ritmului vorbirii pe
parcursul expunerii, pauze logice, psihologice şi dramaticale, accentuări şi diminuări ale intensităţii
vocii.
Pe măsură ce prezint povestea, voi expune planşele şi voi explica cuvintele noi. Voi
expune conţinutul povestirii conform planului principal de idei .
1. Puişorul găseşte o coaja de pepene cu care se plimba pe apă, considerând-o bărcuța lui
2. În timpul călătoriei se întâlnește cu o broască, dar îngâmfat cum era nu dorește să o
primească pe barca lui.
3. Puișorul se întâlnește şi cu racul, dar nici pe acesta nu-l primește în bărcuță
4. Țânțarul apelor îl roaga stăruitor pe puișor să-i fie tovarăș de companie dar puișorul
dorește să fie singur.
5. Furtuna care tocmai s-a abătut, îi răstoarnă puișorului bărcuța, acesta rămînând printer
firele de brădiș de pe fundul apei.puișorul cere ajutor prietenilor.
6. Broscuța, racul și tânțatul îl salvează pe puișor de la înec, scoțându-l pe malul apei.
7. Puișorul își cere iertare de la cei trei prieteni și își dă seama că nu e bine să trăiești
singur și să te porți așa de urât cum s-a purtat el.
Se va fixa titlul povestirii şi personajele, iar fixarea conţinutului se realizează prin
metoda explozia stelară. Descopăr, sub formă de surpriză, panoul cu imaginile care ilustrează
povestea. Arăt copiilor un săculeţ fermecat din care voi extrage o steluţă albă. Informez copiii că pe
STELUŢA ALBĂ este scris titlul poveştii ,,Puișorul îngâmfat” şi ataşez steluţa pe panoul cu
imaginile poveştii. Explic copiilor că în săculeţ mai sunt 5 steluţe pe care sunt scrise întrebări la
care ei trebuie să răspundă. Chem câte un copil să extragă câte o steluţă şi apoi citesc întrebările.
Copiii răspund la întrebări.
1. Steluţa galbenă: CINE l-a salvat pe puisor? Întreb copiii care este imaginea care se
potrivește cu răspunsul întrebării. Ataşez steluţa galbenă lângă șasea imagine.
2. Steluţa portocalie: CE a facut puişorul când racul l-a rugat să il ia şi pe el in bărcuță?
Ataşez steluţa portocalie lângă a treia imagine.
3. Steluţa roşie: CUM trebuia sa se comporte puişorul cu prietenii? Ataşez steluţa roşie
lângă a opta imagine.
4. Steluţa albastră: UNDE a căzut puişorul ? Ataşez steluţa albastră lângă a cincea imagine.
 5. Steluţa verde: DE CE şi-a cerut iertare puisorul? Ataşez steluţa verde lângă a şaptea
imagine.
Apoi prin tranziția ,,Bat din palme” se face trecerea la activitatea de pictură.
DEC „Puișorul fericit” – pictură
Anunțarea temei: Educatoarea va anunța următoarea temă propusă de Puișor
Intuirea materialelor: Copiii vor observa materialele de pe masă și le vor denumi:
tempera , bețișoare, silueta puișorului
Explicarea și demonstrarea modului de lucru: Educatoarea va prezenta copiilor modelul
trimis de Puișor, apoi va explica copiilor modul de lucru. Cu ajutorul culorilor și bețișoarelor copiii
vor picta puișorul. Explic și demonstrez modul de lucru şi paşii care vor fi urmaţi pentru a picta
puişorii. Copiii lucrează folosind instrumentele şi tehnicile necesare de lucru pentru realizarea
activităţii de pictură. La nevoie, le ofer ajutor şi indicaţii. După finalizarea lucrărilor, acestea vor fi
expuse pe tabla, iar copiii vor face „Turul galeriei” pentru a analiza lucrările, motivând alegerea
făcută.
Încălzirea mușchilor mici ai mâinii realizăm exerciţiile pentru încălzirea mâinilor:
deschidem şi închidem pumnii, ne rotim pumnii, ne spălăm pe mâini, ne scuturăm mânuțele, ninge,
cântăm la pian….
Executarea temei de către copii
Se trece apoi la realizarea temei, timp în care educatoarea priveşte fiecare copil şi oferă
indicaţii încă o dată acolo unde este cazul. Lucrările realizate vor fi apreciate şi aşezate în acvariu.
VI. ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII. APRECIERI FINALE
Încheierea activităţii. Aprecieri finale
Educatoarea face aprecieri asupra modului de participare a copiilor la activităţi şi a
modului în care au realizat sarcinile trimise de Puișor. Se oferă recompense.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

Prof. Înv. Preșc. Daniela Elena CĂLINA

Grădinița Electromagnetica
Sector 5
București

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de

cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele
mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente
ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate. Povestirea devine un instrument în
mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în process de formare şi este folosită
frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activităţi:
-la începutul unor activităţi commune (de educaţie muzicală, joc didactic, convorbire);
-în cursul desfăşurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc.
(observare , lectură după imagini);
- în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generalize cunoştinţele respective.
Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau oameni)şi
influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor. Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii
desprind cu uşurinţă necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi
formează astfel convingerea că trebuie să le respecte. În măsura în care educatoarea expune
povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul
copiilor forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât şi ale celei populare (,, La
cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme
stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse
forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele
verbale folosite de educatoare, dfar şi memorează cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( A
fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi
cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul current al copiilor. Prin intermediul
povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la
dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor. De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta
cunoscând consecinţele neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,, Scufiţa
Roşie“, ,,Cocoşelul cu creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia,
zgârcenia şi minciuna înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba
iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“. Ei învaţă că e frumos să fii politicos,
cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste. Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a
basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă
întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de
impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au
perceput niciodată. Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în
imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu
imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt
întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă. Atitudinea copiilor faţă
de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii
de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde
realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le
permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate. De asemenea spiritual critic al gândirii
le este foarte slab dezvoltat. Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se
perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate.Gândirea
copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei,
creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice
.Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta
contribuind şi povestirile.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor. În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se
formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de
exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

Referinţe bibliografice:
1. Bonchiş, E., Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006
2. Piaget, J., Judecata morală la copii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 1980
 EROII DIN LUMEA BASMELOR ŞI PREŞCOLARII

prof. înv. preșcolar Floarea CHESNOIU

Grădinița „Frații Grimm”
2 Mai
Constanța

“Ce este un personaj dacă nu determinarea acţiunii? Ce este o acţiune dacă nu

ilustrarea personajului? Ce este un tablou sau un roman care nu este descriere a unui
caracter? Orice căutăm noi în altă parte, aici găsim.” (Henry James)
Basmul prin ecourile sale afective, este menit să-l ancoreze pe copil în realul însuşi, să nu
rămână în ţara zânelor decât pentru a privi spre lumea din jurul său dintr-o perspectivă mai largă şi
mai accesibilă lui. Vladimir Culin spunea: “Modul fantastic al basmului este modul în care copilul
descoperă lumea, modul cel mai accesibil mentalităţii lui. Basmul cu personajele sale îi captează şi
îi farmecă pe copii”.
Prin basm se face totdeauna începutul educaţiei morale şi cetăţeneşti a copilului, îi lărgeşte
orizontul de cunoaştere, îi dezvoltă fantezia, inventivitatea. El îi insuflă pe nesimţite, nedidactic, în
modul cel mai convingător noţiunile pe care altminteri i le-am transmite mult mai greu şi cu mai
puţin succes. Dar care este influenţa personajelor din basm şi cum le văd copii? Răspunsul ni-l
putem da studiindu-i pe copii ori de câte ori audiază un basm. Personajele care îl tulbură pe copil
prin caracterul lor extraordinar, mai ales în cazul personajelor misterioase şi atotputernice,
întreprind acţiuni de neînchipuit şi fac ca basmul să fie mai atractiv.
Preşcolarul înţelege că atunci când împăraţii sunt bătrâni ei simbolizează neputinţa, când
sunt tineri fără copii, slăbiciunea umană.
Eroul îi impresionează pe copii încă de la naşterea sa miraculoasă (dintr-un bob de piper,
dintr-o lacrimă, etc.) după care într-un mod de neimaginat pleacă pe tărâmuri proprii numai lui
pentru a duce la îndeplinire o misiune sau pentru a-şi găsi iubita. El săvârşeşte mai multe fapte
eroice prin care îşi demonstrează vitejia, forţa fizică, înţelepciunea, dar şi tăria de carcater; tânărul
fie fecior de oameni săraci sau fiu de împărat nerecunoscut îşi caută răsplata simbolică: căsătoria cu
fata de împărat şi împărăţia. Copilul care ascultă basmul se poate identifica pe plan imaginar
eroului, nu i se alătură lui Făt-Frumos ci se confundă cu el şi rămânând în universul infantil, se vede
în acelaşi timp în lumina basmului, crescut dintr-o dată şi învingător.
Preşcolarul se recunoaşte în altul, punându-se în locul personajului cu care simpatizează:
copil, zână, prinţ, iepure etc. În această perspectivă putem înţelege ceea ce unii psihologi (Wallou
Philippe Malrieu) numesc funcţia rolurilor ce pot fi multiplicate infinit prin imaginar. Copilul
trăieşte alături de eroii basmului luând parte la toate peripeţiile acestora, exteriorizându-şi trăirile
interioare prin câte un gest abia reţinut sau printr-o mimică a feţei ce poate fi uşor citită. Îşi înfrânge
teama chiar imaginându-se în situaţia primejdioasă în care se află şi eroul, prin transpunerea totală
în rolul acestuia – puternic şi neînfricat ca şi el.
Poate să trăiască astfel de momente asigurat fiind că liniştea, pacea din jur sunt reale, iar el
este ocrotit cu grijă şi dragoste în lumea noastră. Preşcolarul trăieşte imaginar faptele eroilor săi
preferaţi, se simte viteaz ca şi ei, astfel că atunci când i se oferă prilejul, încearcă să-i imite în
păstrarea unui secret sau în stăvilirea curiozităţii faţă de ceea ce este interzis. Învaţă că asemenea
eroilor, în viaţă va trece prin încercări grele cărora trebuie să le facă faţă prin tărie de caracter,
perseverenţă şi îndrăzneală.
ntâlnească în drumul lor o parte din personajele devenite familiare copiilor – zmei, uriaşi şi
alte soiuri de „oameni” cu însuşiri nemaivăzute (Gerilă, Setilă, Murgilă, Strâmbă lemne, Sfarmă
piatră, Ochilă, zâne bune, zâne rele, vrăjitoare, cai năzdrăvani, zmeoaice). Toţi eroii săvârşesc fapte
ieşite din comun. Cum izbutesc, datorită căror cauze? Ei n-ar învinge piedicile atât de copleşitoare
fără ajutorul unor obiecte sau fiinţe cu puteri supranaturale (auxili), fără cei cu care se sfătuiesc
(confidenţii) şi fără tovarăşi de nădejde (adjuvanţii).
Multe dintre lucrurile eroului sunt pentru decor, căci aşa-i stă bine unui erou de basm,
altele fiindu-i necesare în lupta ce o dă. El are paloş, suliţă, arc cu săgeţi sau o basma care se va
rupe, un cuţit care va rugini dacă fratele sau prietenul este în primejdie, aceste obiecte luându-le la
drum de la început deoarece a prevăzut ceea ce avea să se întâmple.
Prin apariţia tovarăşilor de drum, a celor care-l însoţesc pe erou, acţiunea se complică,
oferind surprize la care micii ascultători nu s-ar aştepta.
Zânele, fiinţe fermecătoare, cu calităţi morale deosebite, sunt metamorfozate în păsări,
broaşte, au vorba plăcută, trăiesc în palate, făcând parte parcă dintr-o altă sferă a vieţii. Ele nu
îmbătrânesc niciodată, doar măritându-se îşi pierd puterea de zâne. Sunt frumoase, gingaşe ca florile
şi îi ajută pe eroi.
Făt-Frumos face bine fiinţelor umile, neajutorate care la rândul lor îi dau drept răsplată
daruri ce-i vor fi de folos la nevoie. Iată deci că asemenea frumuseţii fizice este şi cea sufletească.
Eroii pozitivi sunt mai iubiţi de copii, cu cât adversarii lor sunt mai vicleni, mai perfizi. Apar şi eroi
falşi care se substituie celor reali: un ţigan, un sfetnic, fratele vitreg, geloşi pe succesul celuilalt,
spun că ei au înfăptuit fapta vitejească. Eroul adevărat vine să probeze cele făptuite de el iar falsul
erou e pedepsit. De aici preşcolarul deduce că orice minciună iese la iveală, adevărul răzbate
oriunde, iar faptele rele sunt răsplătite pe măsură. Copilul leagă aspectul fizic al eroului de calităţile
lui morale – cel ce este frumos este şi bun, urâtul este legat de rău.
 Dar în desfăşurarea faptelor, el descoperă legea aparenţelor înşelătoare de care trebuie să se
ferească (în lada frumoasă se ascundeau şerpi, în cea învechită, lucruri de preţ).
Caracterul înşelător al oamenilor nu poate fi acceptat de copil, datorită vârstei lui, decât
personajelor negative: înfăţişarea plăcută, vorba dulce pot ascunde o fiinţă rea pe dinăuntru. Dar
sunt personaje cu aspect respingător care în final se dovedesc a fi oameni de suflet (tovarăşii lui
Harap Alb sau ai lui Ţugulea). Eroul pozitiv însă este totdeauna prin fizic şi comportare – frumos.
Pentru a cunoşte mai bine preferinţele copiilor în legătură cu personajele basmelor auzite
de ei, au fost supuşi unui test verbal. Din cei 21 de copii (17 băieţi, 4 fete), 15 băieţi sau dorit a fi
asemenea lui Făt-Frumos, mereu tineri, puternici ca să-i învingă pe cei răi; 2 băieţi s-au exprimat că
le place zmeul. Motivaţia ? – Răspunsul copilului: era îmbrăcat cu zale din fier, avea buzdugan pe
care-l arunca departe, departe şi a fost curajos atunci când s-a luptat cu Făt-Frumos pe care era gata
să-l învingă.
Fetele au preferat-o pe eroina basmului,.Ileana sau orice nume ar fi purtat ea, pe zânele
bune atât de frumoase, cu rochii cum numai în basme găseşti. Ele îi ajută pe oameni cu inima bună
aşa cum era şi Făt-Frumos. Fiecare dintre copii ar fi dorint să aibă măcar unul dintre obiectele
năzdrăvane care l-au ajutat pe erou în acţiunile sale (o pălărie care să-l ducă la bunica, o pungă cu
bani cu care să-şi cumpere toate jucăriile dintr-un magazin). În urma testării şi după audierea unui
număr însemnat de basme şi conţinut diferit, am desfăşurat o activitate practică folosind metoda
„brainstorming”.
Într-o activitate, la propunerea copiilor (Teatrul de păpuşi) s-au adus în faţa lor multe
păpuşi care simbolizau personaje cât mai cunoscute din basmele ştiute de ei. Indirect au fost
coordonaţi, doar uneori s-a intervenit pentru a-i ajuta să-şi exprime ceea ce bănuiam că doresc. Au
rezultat două situaţii:
Fiecare copil a ieşit în faţa celorlalţi, s-a prezentat ca fiind „Prâslea cel voinic”, a reprodus
dialogul sau a povestit scene din basmul respectiv;
Fără prezentare, copiii să recunoască personajul după faptele povestite.
„Ştiţi cine sunt eu, copii ? Sunt cel care s-a luptat cu zmeii care furaseră merele de aur…”.
S-au povestit episoadele cu luptele date împotriva zmeilor, cu cel în care ajută puii de zgripţuroaică
şi cel în care reuşeşte să ajungă pe tărâmul oamenilor. Astfel au procedat mai mulţi copii care au
talentul de a povesti frumos şi a mânui păpuşile. Cei care au ascultat, au pus întrebări eroilor despre
ţara în care ei trăiesc. Aceştia au povestit aşa cum şi-au imaginat o ţară cu zmei şi feţi frumoşi.
După fiecare evoluţie au fost subliniate trăsăturile distincte ale personajelor.
Să le spunem aşadar copiilor basme, să le dăm aripi să zboare spre adevărurile lumii, o
lume în care castelele sunt înlocuite cu zgârâie-norii, grădinile fermecate cu livezile pline de roade;
feţii-frumoşi cu tinerii zilelor noastre, constructorii realităţii trăite de ei şi de noi.
 Bibliografie:
1. Bratu, B. Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977;
2. Călinescu, G., Estetica basmului, Editura pentru literatură, 1965;
3. Filimon, V., Poveştile lui Făt-Frumos – basme fantastice, Editura Minerva, 1974;
4. Popescu Neveanu, P. „Probleme ale dezvoltării psihice a copilului între 3 şi 7 ani” în
„Studii psiho-pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 şi 7 ani”, E.D.P., Bucureşti, 1970;
5. Puiuleţ, E., „Poveştile şi basmul – rolul lor educativ” în „Revista Învăţământului
preşcolar”, Nr.4, 1991;
6. Şchiopu, U., „Dezvoltarea psihică a copilului preşcolar” în „Cunoaşterea copilului
preşcolar”, colecţia „Cathedra” editată de Revista de pedagogie, 1992;
VALENȚELE FORMATIVE ALE BASMULUI ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI COPIILOR

prof. înv. preșcolar Florentina CHETREANU

Grădinița nr. 240
Sector 3
București

Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje și teme față de care copilul își
arată simpatia sau antipatia, de unde își recrutează modelele etice sau față de care își manifestă
repulsia , dezacordul. Aici copilul se regăsește într-o lume în care virtuțile sunt răsplătite, iar
ticăloșiile sunt pedepsite. El trăiește imaginar acte asemenea eroilor săi preferați și simțindu-se
viteaz, deși se simte și se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos.
Valoarea instructiv-educativă a basmelor și poveștilor este deosebită. Ele aduc o prețioasă
contribuție la dezvoltarea proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, în
general la formarea personalității copiilor.
Lumea basmului dezvoltă copilului capacitatea de a-și construi și realiza trăirile, o învățare
activă ale cărei coordonate se definesc în cadrul activității de educare a limbajului, asocierea
povestirii cu imaginarul creând cărții un loc aparte în atenția și universul înterior al copilului în care
imaginarul și irealul devin domenii ale reprezentărilor. Basmele prin conținutul lor sunt pline de
învățăminte, scoțând în evidență calitățile eroilor pozitivi și astfel influențând purtarea și atitudinea
copiilor în diferite situații, precum și limbajul lor.
Preșcolarii sunt fermecați de lumea fantastică a basmelor și povestirilor, le ascultă cu
aceeași plăcere chiar dacă sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai
mult. Prin povești reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au posibilitatea să-și reprezinte
obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor se exersează modalități de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face
transpunerea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în concordanță cu imaginația secundă a
copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care
binele și dreptatea triumfă.
Atitudinea copiilor față de conținutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul
perioadei preșcolare. Preșcolarii de vârstă mică acceptă cu ușurință și fără discernământ critic
conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității (scaunul și masa desenează, urșii și
caii vorbesc, etc). Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a
imaginilor fanteziei de realitate. De asemenea, spiritul critic al gândirii lor este slab dezvoltat.
Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia la 5-7 ani,
când copilul face distincția între fictiv și real, preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute,
situațiile familiale, tot ce poate fi asociat cu experiența proprie.
Chiar și atunci când reproduc un basm, plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței
lor de viață. La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative în strânsă corelație cu
schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerbrale, se
perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate. Gândirea
copilului devine mai abstractă ceea ce dă posibilitatea lărgirii câmpului vizual de acțiune a
imaginației, creșterii gradului său de creativitate.
Am observat de multe ori că slaba dezvoltate a limbajului influențează negativ și relațiile
din cadrul grupului de copii, cooperarea dintre ei, acceptarea regulilor de grup, pe când dezvoltarea
limbajului reduce anxietatea, elimină inhibițiile, facilitează libertatea de manifestare.
Limbajul permite copilului să-și exprime sentimentele, nevoile, trăirile, îl ajută să se
cunoască pe el și pe cei din jur. Sunt doar câteva aspecte ale legăturii limbajului cu integrarea
socială a preșcolarilor.
Prin intermediul basmelor spuse de educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii
române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce
contribuie la dezvoltarea vorbirii și gândirii lor, așa cum vizează și unul din obiectivele educării
limbajului copilului preșcolar-lărgirea orizontului de cunoaștere ca bază pentru îmbogățirea și
nuanțarea exprimării.
Ca urmare a dezvoltării gândirii și a operațiilor de analiză, sinteză, comparație,
generalizare, abstractizare, limbajul devine mai coerent și mai bine structurat.
Prin intermediul basmelor preșcolarii pot fi familiarizați cu relațiile semantice dintre
cuvinte, adică legăturile realizate pe baza sensului cuvintelor în raport cu forma.
Basmele și poveștile au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor, fiind selectate de
educatoare, acestea creează universul metaforic și în același timp este accesibil formelor de
învățare, o învățare activă care-l ajută pe copil să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor prin
folosirea cuvântului și a imaginilor artistice, familiarizându-l cu structura și bogăția formelor sale
gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii.
Vremea basmelor este vremea magică a copilăriei. Basmele sunt ,,un cadou din dragoste’’
și astfel sunt dăruite copiilor pentru a-i ajuta să facă față lumii în care trăiesc. Este foarte important
și modul în care le sunt oferite, pentru a folosi la maxim magia și speranța pe care o aduc. Ca adulți
care îl însoțim cu dragoste, trebuie să îl ajutăm să aducă o coerență în tumultul emoțiilor sale.
 Bibliografie:
P. Golu, M.Zlate, E, Verza-,,Psihologia copilului’’, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1980,
G. Călinescu- ,,Estetica basmului’’, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965
Zlate, Șt.-,,Metodica activităților de dezvoltare a limbajului și contribuția jocului didactic
la îmbogățirea vocabularului’’, Editura Bren, București, 2003.
 ROLUL POVEŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPIII DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

prof. înv. preșcolar Raluca Andreea CHIVU

Grădinița nr. 2 Fundu Ocnei
Ocnița
Dâmbovița

Poveştile sunt foarte importante în viaţa copiilor preşcolari deoarece influențează

comportamentul lor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte
din lumea înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în
mare măsură gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele
personajelor.
Povestea este o modalitate de a cunoaste lumea, este un mijloc de comunicare şi o bună
metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc hotarele
spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului.
Gustul pentru lectură se formează timpuriu şi, de aceea, în grădiniţă informaţiile legate de
mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de
la lumea fabuloasă, imaginară a poveştilor din grădiniţă la cea reală. Contactul cu poveştile
educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea vocabularului, la
dezvoltarea creativităţii.
Grădiniţa are un rol foarte important în educarea copiilor prin frumos. Păşind în lumea
poveştilor, copiii vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, faptele bune de
cele rele; vor deveni mai atenţi, mai sensibili, încep să-şi formeze valorile morale.
Copiii din gradiniță au nevoie de condiții speciale pentru a se putea afirma, profesorul este
cel responsabil de crearea lor pentru a dezvolta o gândire independentă, originală, initiativă, pentru
a forma și dezvolta personalități creative.
Vorbirea poate fi dezvoltată prin familiarizarea copiilor cu poveştile, care le stârnesc
curiozitatea de a urmări peripeţiile eroilor şi de a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de carte.
Este important să îi facem pe copii să descopere bogăţiile ascunse în interiorul cărţilor, care îi
transmit stări emoţionale şi îl fac să deosebească binele de rău, frumosul de urât, harnicul de leneş
prin acţiunile la care participă personajele. Cartea dezvoltă cunoştinţele copilului şi îl fac să
participe la acţiuni bazate pe utilizarea lexicului, lecturi după imagini, convorbiri, povestiri ale
copiilor, jocuri didactice.
 Vârsta preșcolară este perioada în care creativitatea preșcolarilor se dezvoltă intens, iar
locul central îl ocupă imaginația. Pentru a facilita acet proces este nevoie să le oferim copiilor ceea
ce ei își doresc foarte mult, libertate în exprimare, expunerea propriilor idei, impresii, păreri fără
teama de a greși sau de a se exprima diferit față de ceilalți, crearea condițiilor în care ei își pot
valorifica creativitatea în mod liber, trezirea interesului copiilor pentru dragostea de literatura care
să le ofere modele atitudinale și de comportament și să îi ajute să-și îmbogățească propriul
vocabular, să creeze mici povestioare.
Pentru a dezvolta creativitatea lingvistică este nevoie să implicăm copiii în procese de
comunicare cât mai creative, să le asigurăm un climat bazat pe echilibru psihic, calmitate și
deschidere, să folosim un limbaj adaptat particularităților de vârstă și individuale ale copiilor cu
care lucrăm, să fim empatici și asertivi.
În dezvoltarea personalității copilului, limbajul și comunicarea ocupă un loc central
deoarece îi ajută pe copii să-și dezvolte capacitatea de a relaționa cu cei din jur, de a interacționa cu
mediul, de-al cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, experimente, în descoperirea
propriei identități și în dobândirea deprinderilor de a învăța și de a-și dezvolta creativitatea
lingvistică.
Este de dorit ca preşcolarii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte
discernământul în selecţia valorilor.

Bibliografie:
1. Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universita
Clujeana,2006.
2. Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
3. Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003
 ROLUL POVEŞTILOR (LECTURII)
IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII LA COPIL
- studiu de specialitate -

prof. limba franceză Nicoleta CIOBANU

Şcoala Gimnazială „Ilie STĂNCULESCU”
Râca
Argeş

„Dar de ce să citesc cartea și să nu mă uit la film?”, ne întrebăm, cu un zâmbet nonșalant.

Ei bine, e simplu. Cartea ne dă libertatea de a proiecta cadrul spațial oricum vrem noi, de a ne
imagina personajele așa cum vrem. Suntem liberi să facem casa protagonistului să arate exact ca și
casa noastră, și putem face eroina să aibă zâmbetul și mirosul discret de vanilie al fetei pe care o
iubim. În film, însă, ni se impune perspectiva producătorilor și experiența nu mai este cea unică și
intimă pe care o avem cu o carte. Filmul ne dictează ce trebuie să vedem, ce trebuie să auzim și cum
trebuie să ne simțim în legătură cu lucrurile astea, în timp ce cartea ne dă mult mai multă libertate.
Lectura o putem percepe ca pe o călătorie prin timp, spaţiu şi sentimente.
Partea mea preferată este că o carte ne poate deschide mintea sau schimba anumite
perspective. Sau, cel puțin, ne dă ceva de gândit. Eu asta înțeleg printr-o carte bună: o carte pe care
o lași din mână când ai terminat-o, și te gândești la ea.
Lectura reprezintă o formă de petrecere a timpului liber care nu numai că detensionează și
relaxează, ci și educă și dezvoltă mental.
Odată cu schimbarea continuă din vremurile în care trăim vine o dificultate de a ne ancora
într-un anumit lucru. Trendurile vin și pleacă, și ceea ce astăzi e nou și inovator, mâine e deja o
relicvă. E greu să dezvoltăm o pasiune pentru un lucru, în condițiile în care a doua zi este
îmbunătățit sau înlocuit complet. Așadar, ne-a mai rămas ceva cu adevărat prețios? Da. Încă există
un lucru care, de milenii și milenii trece testul timpului cu brio: literatura. Imperii au fost clădite și
distruse din temelii, timp în care ea a înflorit neafectată, a strâns cenușa rămasă și a așternut-o în
cuvinte care poartă întreaga greutate a imperiilor care renasc din această cenușă de fiecare dată când
ochii noștri se odihnesc pe niște simple urme de cerneală.
Pe lângă faptul că putem trăi o infinitate de alte vieți prin intermediul cărților, putem simți
lucruri pe care nici nu credeam că suntem în stare să le simțim. Putem să ne regăsim în protagonist,
sau, deși ne dorim cu disperare să o facem, putem să descoperim că ne regăsim, mai degrabă, în
personajul negativ. Citind ne descoperim.
 Dar partea cu adevărat incredibilă este puterea unei cărți, a unei simple povești, de a se
juca cu sentimentele noastre, cu simțirile și cu valorile noastre. Simple înșiruiri de litere ne pot
răscoli venele, ne pot da un scop în viață sau ne pot distruge pentru totdeauna. Asta este magia
literaturii – poate să ne coasă aripi de ceară pe spate, dar problema este că noi vom zbura inevitabil
direct spre soare. Mintea noastră va fi împânzită cu castele de marmură și idei fantasmagorice
despre prietenie, iubire și dreptate, și vom păși în lume cu ochi de copil. Dar nu toată lumea este
pregătită pentru noi.

FIŞĂ DE LECTURĂ realizată de o elevă de clasa a V-a în cadrul proiectului „Lectura

bilingvă-100 de cărţi citite”, în parteneriat cu alte şcoli gimnaziale.
TITLUL CĂRŢII: LECTURES EN FRANÇAIS FACILE pour les élèves de Ve-VIIIe,
DEUXIÈME LIVRE La poésie GULLIVER À LILLIPUT
AUTORUL : MARCEL SARAŞ
EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 1970, 132 pages
LIMBA: FRANÇAIS
REZUMATUL: La poésie a 6 strophes.
Gulliver a naufragé pendant une tempête sur une côte déserte. Il est vite enchaîné par des
nains qui font rapidement un chariot sur les mesures de Gulliver, énorme pour eux, d’ailleurs.
Pendant le sommeil de Gulliver, la foule des petits introduit le corp du géant enchaîné dans
le chariot. Quand il s’éveille, il demande de la nourriture et il reçoit beaucoup. Puis d’un coupe il
rompt les mille liens, les petits s’agitent, mais finalemnt ils deviennent des amis.
Fraza preferată: «Leur fait signe qu’il veut manger. », à la page 66
Nota personală: Le pouvoir d’un groupe devant un grand péril.
Contragere: Le courage
Rezonanţa (proverb):
« Le petit rodin renverse le gros chariot. »
„Buturuga mică răstoarnă carul mare”.
Motivaţia: En général, j’aime lire. J’aime les images qui viennent dans ma tête en temps
que je lis aussi celles des livres qui m’aide à developper mon imagination. Vous devez lire parce
que la lecture nous approche dans un mode unique, nous donne des mots quand on a besoin dans
une discution, des pensées pour pouvoir interagir.
 BLESTEMUL LUPULUI

Profesor pentru învățământul preșcolar, Daniela Valentina CIOROBESCU

Grădinița Alice
București
Sector 2

A fost odată un împărat care avea trei fete. Într-una din zile împăratul se pregătește să
plece într-o călătorie si întreabă fetele ce vor sa le aducă.
Fata cea mare l-a rugat pe împărat sa-i aducă o bratara cu pietre prețioase, fata mijlocie a
cerut un colier, iar fata cea mica a spus ca nu-si dorește decât ca tatăl ei să se întoarcă sanatos acasa.
Împăratul a insistat iar fata cea mica a spus ca dacă tot trece prin pădure își doreste si ea un
con. Împăratul a plecat, dupa o săptămână a terminat treburile si a plecat în drum spre casa. Pe drum
s-a oprit la cel mai frumos magazin și a cumpărat brațară pentru fata cea mare și colier pentru fata
mijlocie. Când mai avea putin până să ajunga acasa a trecut printr-o pădure și a cerut vizitiului să
oprească trasura pentru a cauta cel mai frumos con. A coborât din trasură să caute un conul și
deodată a zarit un con foarte mare care se deosebea de restul conurilor.
După ce a rupt conul a și apărul lup înfricosător care l-a apucat de picior pe împărat si i-a
spus :De ce te-ai oprit în această pădure?
Nu ai știut ca este pădurea mea?
Împăratul s-a speriat și a spus : Nu mă opream în pădure daca fata mea cea mica nu mă
ruga sa-i aduc cel mai frumos con pe care-l vad.
Lupul i-a spus împăratului ca-l lasă să plece doar daca merge cu el la palat pentru a o
cunoștea pe fata lui si pentru a o lua de soție.
Împăratul a acceptat și a mers la palat împreună cu lupul. Ajuns acasă împăratul a dat
cadoul celor 3 fete și a facut cunoștiință tuturor cu lupul. Împăratul nu a spus adevaratul motiv
pentru care lupul a venit cu el la palat, ci a încercat să explice ca părea foarte neajutorat în pădure si
s-a gandit să-I ofere un loc cald. În tot acest timp împăratul a incercat să scape de trei ori de lup.
Prima data a vreut sa-l otraveasca, dar aceasta a fost salvat de fata cea mica care a făcut o licoare si
acesta a scăpat.
A doua oara a incercat sa-l opărească în timp ce facea baie, dar fata cea mica l-a scos
repede din vasul cu apa și l-a pansat. A treia oara împăratul l-a inchis in pivniță si a spus intregului
palat ca lupul a plecat. Fata cea mica nu a putut crede și pentru că se atașase de acesta a început sa-l
caute. După trei zile a mers in pivniță să-si caute o cutie cu haine vechi si a dat peste lup care era
aproape mort. A avut grijă de el și intr-o săptămână acesta s-a însănătoșit. Lupul a mers la impărat
si a spus ca vrea să se casatorească urmatoarea zi cu fata cea mica și să plece de la palat deoarece nu
este in siguranță.
Împăratul nu a mai avut ce face și a mers să-I spună adevarut fetei dar si surorilor ei.
Surorile auzind povestea tristă a tatălui au ănceput să plângă și au spus ca trebuie să scape de lup,
deoarece sora lor nu poate să se căsătorească cu acesta. Fata cea mica care avea o inimă de aur a
spus ca lupul a suferit prea mult din cauza împăratului care a tot încercat să scape de el si a acceptat
să se căsătorească .
A doua zi a avut loc nunta dintre lup si fata împăratului iar în momentul în care fata a
sărutat lupul acesta s-a transformat intr-un prinț .Toată lumea prezentă a rămas surprinsă iar lupul a
povestit cum a fost blestemat de o vrajitoare , care a spus ca poate să revină print doar daca o fată de
împărat ajunge să prindă drag de el și îl sărută.
La nunta au fost chemati și tatăl și mama micului print și au sărbătorit trei zile și trei nopți.
Au trait fericiți până la adânci bătrâneți.
 ROLUL POVESTIRILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DIN GRĂDINIŢĂ

prof. Camelia CIOROGARIU

Grădinița cu Program Prelungit nr. 5
Lugoj
Timiș

Povestirile educatoarei sunt activităţi de expunere orală a unor poveşti, povestiri, basme,
din literatura română sau universală, care prin conţinutul lor le furnizează copiilor cunoştinţe
privitoare la cele mai diverse aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu natura
înconjurătoare. Prezentându-le copiilor eroi dârji şi neînfricaţi, le educăm acestora încrederea în ei
şi ceilalţi semeni, sociabilitatea, puritatea sufletească, generozitatea, calităţi pe fondul cărora se vor
cultiva trăsăturile pozitive de caracter. Planificându-şi activitatea de povestire în cadrul programului
instructiv-educativ, educatoarea trebuie să se asigure că la data respectivă copiii au deja formate
reprezentările la care face apel povestirea şi au suficiente cunoştinţe care să le permită perceperea ei
fără dificultăţi.
Pentru aceasta trebuie selectată cu grijă povestea, povestirea sau basmul, respectându-se
principiul accesibilităţii, să fie bine cunoscut textul înainte de a-l expune, eventual să fie prelucrat şi
adaptat posibilităţilor de înţelegere şi asimilare ale copiilor.
Dacă educatoarea vrea să dea o notă personală povestirii sau să creeze un plus de încântare
pentru copii cu mici adăugiri la textul iniţial, acestea se vor face cu multă atenţie, fără a pierde din
vedere acţiunea principală şi fără a devia prea mult de la firul povestirii. Eficienţa povestirilor în
dezvoltarea limbajului nu depinde numai de conţinutul celor povestite, ci şi de felul în care se
captează atenţia copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e completată
latura semnificativă a cuvintelor şi îmbinările noi prin intonaţie, gesturi, de felul în care sunt puşi
copiii în situaţia de a folosi cuvintele şi expresiile în enunţuri personale, reproducând episoade sau
chiar toată povestea.
Există mai multe metode de a prezenta o poveste. Metoda cea mai cunoscută este aceea de”
a spune” povestea citind cartea: pregătirea educatoarei pentru „spunerea” poveştii este foarte
importantă. Povestea va fi citită de către educatoare de mai multe ori, pentru ca în timpul prezentării
acesteia în faţa copiilor atenţia să i se îndrepte asupra celor mici, şi nu asupra succesiunii
secvenţelor narative. La început se va anunţa titlul, apoi se trece la povestire cu paginile cărţii
întoarse către copii, în felul acesta li se oferă un model de mânuire a cărţii.
 O altă modalitate de a prezenta copiilor o poveste este aceea de a o „spune” utilizând
diverse materiale şi procedee, făcând apel la: - teatru de umbre sau teatru de masă cu siluete
(marionete); - siluete cu magneţi şi tablă magnetică (siluete dispuse într-un decor adecvat); -
imagini (tablouri cu secvenţele principale) expuse pe un suport; - marionete din trusa teatrului de
păpuşi;tablă sau coală mare de carton pe care educatoarea desenează cu cărbune, creioane cerate sau
cretă colorată, pe măsură nce se derulează povestirea. Indiferent de procedeul ales, educatoarea va
avea grijă să respecte câteva reguli în ceea ce priveşte expunerea poveştii. Limbajul folosit în timpul
prezentării poveştii trebuie să fie corect din punct de vedere gramatical. În timpul expunerii
educatoarea va apela la mimică adecvată şi la modelarea vocii, încercând pe cât posibil să nu piardă
contactul vizual cu copiii. Să le observăm reacţiile: ascultă atent? Ori se răsucesc într-o parte şi alta,
deranjându-i pe ceilalţi? Încercam să fim atenţi şi la comentariile lor.
Povestirea trebuie să fie cât mai plastică, expresivă, tonul adecvat, ritmul variat,
accentuarea unui cuvânt sau a unei fraze spre a mări starea emoţională a ascultătorilor. Fiecare gest
sau mişcare, atunci când sunt potrivite situaţiei, contribuie la mărirea expresivităţii povestirii, la
asigurarea perceperii afective şi conştiente a textului. Materialul folosit va fi ales cu multă grijă,
pentru a răspunde atât cerinţelor metodice, cât şi celor estetice. Acesta va fi pregătit din timp, va fi
aşezat în aşa fel încât să poată fi văzut cu uşurinţă de poţi copiii. Mânuirea materialului se va face
cu mişcări lente şi controlate, fără a distrage atenţia copiilor de la firul poveştii. Pentru fixarea
conţinutului se pot folosi planşe cu momentele semnificative din poveste sau proiectarea unui
diafilm realizat după povestea respectivă.
O poveste trebuie să se potrivească vârstei şi intereselor copiilor.. Le place să audă poveşti
despre cum se întâmplă lucrurile – seminţele din care se dezvoltă plantele, mormolocii
transformându-se în broaşte etc. Ei apreciază şi povestirile umoristice, neobişnuite. Uneori, câte o
poveste are un sfârşit trist sau expune situaţii tensionate ori nefericite. Ascultând-o, copiii îşi
manifestă neliniştile şi temerile astfel că asemenea poveşti pot servi şi ca instrument pentru a-i ajuta
să înţeleagă şi să depăşească asemenea sentimente.
Prin puternica încărcătura afectivă a textului, poveștile constituie un adevarat univers al
trăsăturilor morale, creând mediul propice pentru dezvoltarea limbajului și a gândirii. Ele produc o
impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, iar când “tolba fermecată este
deschisă, ei își văd chipul lor și al celor din jur în lumea transpusă în filele ilustrate sau în tablourile
ilustrative ce dau glas mirificelor basme ale copilăriei.

Bibliografie:
Gherghina Dumitru, Literatura pentru copii, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005.
Programa activităţilor instructiv- educative pentru învăţământul preprimar, 2005
 PROIECT ȘCOLAR LECTURA - UNIVERSUL CUNOAȘTERII
PROGRAM DE STIMULARE A LECTURII

Prof. Adriana CIUBOTARU

Școala Gimnazială Miron Costin Nr.12
Galați

Clasa a V-a
I. Etapa de prezentare a literaturii române şi universale-eseu introductiv
a) verificarea cunoştinţelor anterioare
• fişe de lectură=exerciţii de lectură
• grile=recunoaşterea de texte şi autori
b) evidenţierea importanţei parcurgerii unor opere literare
• eseuri lecturate de elevii unor clase mai mari(clasele a VI-a,a VII-a si a VIII-a);
• fragmente de opere/citate şi recitări realizate de elevi mai mari;
c) prezentarea unor autori şi titluri atractive,a unor mici scenete jucate de elevii claselor
mai mari.
II. Etapa de tatonare
• alfabetizare-propunerea de selectare a autorilor prin iniţiala numelui=moment de
lucru în bibliotecă,de cercetare şi selectare de informaţii,pentru stimularea imaginaţiei şi a
interesului elevilor;
• periplu geografic-fixarea unor puncte de reper pentru scriitorii cunoscuţi pe o hartă
subiectivă a lecturii,urmând ca până la sfârşitul anului şcolar harta să fie îmbogăţită şi cu alţţi
scriitori;
o elevii vor avea o hartă individuală pe care vor lucra,iar în clasă va exista o hartă mare
pe care se lipesc,treptat,pe măsura parcurgerii unor scriitori,date despre aceştia,imagini sau
fragmente de citat.
Obiectivul-acoperirea tuturor zonelor geografice,activitate ce presupune
interdisciplinaritatea(literatură si geografie).
Finalitate-întocmirea de scurte fişe biografice şi de citat pentru fiecare autor.
III. Personajele-imagini din realitate
• reactualizarea lecturilor-recitirea şi evidenţierea trăsăturilor unor personaje,din
opere literare cunoscute şi parcurse în clasele mai mici,dar şi citite suplimentar;
• micul detectiv-găsirea operelor literare şi a autorilor în care apar câteva personaje;
 -povestirea secvenţelor reprezentative în care apar unele personaje
*elevii primesc numele personajelor şi vor trebui să caute operele literare,autorii şi să
citească;
• portrete îndrăgite-găsirea operelor literare în care apar anumite imagini(cu
personaje sau secvenţe întregi desenate),ei neprimind decât imaginea,urmând să desfăşoare o
activitate de căutare şi lectură.
-întocmirea de portrete de personaje în urma lecturilor parcurse-desene
IV. Verificarea şi evaluarea lecturilor
a) fişe de evaluare a lecturii-realizarea de rezumate; -formularea ideii centrale;
-extragerea ideilor principale; -prezentări orale ale cărţilor;
-recomandarea unor cărţi colegilor,prin prezentarea orala;
b) fişa de verificare a lecturii-grile,prin care se evalueaza atenţia la lectură şi modul în
care s-a făcut aceasta(întrebări cu variante de răspuns,din trei-patru opere,dar nu mai mult pentru a
nu crea confuzii în mintea elevilor);
c) întocmirea dosarului de lectură
-fiecare elev are un dosar în care sunt adunate materiale variate pe tot parcursul anului
şcolar.Pentru o întocmire corectă se oferă la începutul anului şcolar un model de la o clasă mai
mare-dacă e posibil de la clasa a VIII-a care conţine materiale din cei patru ani de gimnaziu.Astfel
dosarul conţine printre altele:desene;citate semnificative;idei principale; rezumate;fişe
biografice;imagini ale autorilor şi ale personajelor;copii ale unor coperţi de cărţi;etc.
d) lectii demonstrative cu tematică literară:
-Nică şi Huckleberry Finn-o altfel de copilărie;Tristeţea copilăriei în literatură;etc.
V. Modalităţi de valorificare a lecturilor
a) corespondenţe literare
• identificarea de similarităţi cu alte opere şi alte personaje,din literatura română şi cea
universală,prin prezentarea în paralel a unor stiluri literare similare.
b) dialoguri memorabile
• redactarea de compuneri-tip dialog cu personaje îndrăgite, verificându-se dacă
mesajele operelor literare au fost înţelese şi dacă aventurile personajelor au fost plăcute de elevi.
c) limbajul artistic literar-menţinerea în actualitate
• utilizarea secvenţelor de text/citate pe care elevii le-au selectat în fişe-în variate
compuneri-descriptive şi narative.
• dezbaterea şi analiza secvenţelor de citat,în vederea înţelegerii termenilor regionali şi
arhaici,pentru păstrarea gustului pentru literatură;
• liste de cuvinte necunoscute sau atractive;
 • lectura-o pasiune sau o obligaţie-chestionare.
• Vizionarea unor colecţii de carte rară;
• Sala de lectură-un spaţiu de recreere
Contextul aplicarii proiectului:
-pe fondul identificării deficienţelor de lectură ale elevilor şi a carenţelor în exprimarea
orala şi scrisă a acestora,dar şi din dorinţa construirii unei personalităţi şi a unei conduite morale şi
civice deosebite,competitive.
CONTRIBUȚIA POVEȘTILOR ȘI A LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A
GÂNDIRII LA COPII

prof. înv. preșcolar: Florina Aurora CIUBOTARU

Grădinița cu Program Prelungit nr. 23
Ploiești
Prahova

Noul Curriculum pentru educație timpurie, introduce ca element de noutate și

obligativitate, inserarea unui moment de lectură zilnic. Acest lucru îi ajută pe copii să își exerseze
empatia, bunătatea și curajul, dar și să își dezvolate să să-și imbogățească limbajul, memoria,
creativitatea, atenția.
Din păcate, vremurile în care trăim și această tendință de tehnologizare în masă,
diminuează mult importanța cărților. Locul lecturii și al răsfoirii unei cărți este de multe ori preluat
de jocurile virtuale. Cu toate acestea, cu cât lectura și cărțile sunt mai prezente în viața copilului cât
mai devreme posibil, cu atât copilul le va îndrăgi mai tare și iși va dori să descopere tainele acestor
tărâmuri ascunse. Cărțile trebuie lăsate la îndemâna copiilor pentru ca aceștia să poată avea un
contact nemijlocit, să le poată studia, răsfoi, pipăi, savura.
La grădiniță, copilăria nu poate fi concepută fără lumea magică izvorâtă din basme, povești
și poezii. Spre deosebire de alte activități, în cadrul activităților de educare a limbajului, preșcolarul
nu participă motric, ci afectiv și intelectual. Fiind creatorul propriilor imagini, copilul își dezvoltă
intens creativitatea și imaginația pentru a înțelege acțiunea poveștii/ basmului.
Activitatea de povestire/ de lectură are valoare formativă și informativă. Pe lângă faptul că
prin intermediul lor cei mici asimilează variate informații, basmele și poveștile îi conduc spre
satisfacția nevoii de cunoaștere și afectivitate, le stimulează imaginația și le conturează cadrul optim
de exersare a capacităților de comunicare. Cu alte cuvinte, lectura poveștilor/basmelor/ poeziilor
dezvoltă copilul multilateral:
-îi dezvoltă limbajul ca mijloc principal de receptare și comunicare;
-îi formează gândirea logică – grație succesiuni evenimentelor din poveste;
-îi exersează memoria voluntară – prin memorarea desfășurării evenimentelor și expunerea
lor cu ajutorul unor mijloace și procedee specifice (planșe și ilustrații suport, întrebările ajutătoare
ale educatoarei);
-îi dezvoltă atenția (prin reținerea numelor personajelor, a unor expresii și versuri mai
importante);
 -îi stimulează imaginația (prin generarea unor imagini noi pe baza prelucrării mentale a
reprezentărilor și experiențelor cognitive).
Poveștile influențează în mod indirect și felul de a se comporta al copiilor. În procesul
ascultării unei povești, copilul își antrenează cu precădere, partea psihică. Mai mult, poveștile ajută
copilul să realizeze trecerea de la etapa stereotipă a limbajului, la etapa care îi permite să găsească
soluții pentru aceeași temă dată.
Exceptând Domeniul limbă și comunicare, există și alte domenii în care putem integra cu
ușurință poveștile. Spre exemplu, la cunoașterea mediului, copiii pot asculta povești sau legende cu
scopul de a-i familiariza cu aspectele mediului înconjurător, al plantelor, animalelor. Chiar și în
cazul activităților matematice ne putem folosi de povești pentru a-i învăța cifrele, formele
geometrice. Și în cazul domeniului psihomotric, putem crea mici povestioare pe baza cărora copiii
au de parcurs un anumit traseu aplicativ, iar în cadrul domeniului estetic și creativ putem intona
cântece despre poveștile sau personajele îndrăgite.
În concluzie, utilizarea poveștilor și a basmelor în activitățile cu copiii, are nenumărate
beneficii. Citirea acestora trebuie să devină obișnuită, pentru a le dezvolta copiilor interesul și
dragostea pentru lectură.

Bibliografie:
1. Bratu, B., Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977;
2. Curriculum pentru educația timpurie, anexa la Ordinul Ministerului Educației Naționale,
nr.4694/02.0.2019
3. Preda, V., Grădinița altfel, Editura V&Integral, București, 1998;
4. Rawlinson, G., Gândirea creativă și brainstorming, Editura Codecs, București, 1998.
 IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ÎN DEZVOLTAREA
EXPRIMĂRII CORECTE

Prof. Crina Luminița CLAPOU

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3
Bistrița
Bistrița-Năsăud

„Limba este mijlocul universal de exprimare și transmitere a ideilor și sentimentelor, la

îndemana tuturor vorbitorilor” .
Atât limba, cât și vorbirea au caracter social, cu deosebire că, în procesul comunicării,
vorbirea capătă o formă individuală. Limba presupune vorbirea și invers. Vorbitul comunică nu
numai o idee, un gând, ci și anumite informații cu privire la propria persoana; recurgând
pentru aceasta îndeosebi la intonație, apoi la procedeele morfologice, sintaxei și lexicului.
În anii petrecuți de copil la grădiniță, sub influența procesului de învățământ la care participă
copilul, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltându-se astfel noi funcții
ș i forme a limbajului. Aici copilul vorbește mai mult cu alți copii despre ceea ce a văzut, a
auzit, a făcut, a gândit. În acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual (de
comunicare, care are un rol preponderent față de primul), iar pe măsură ce copilul explorează lumea
înconjurătoare, el depășește tot mai mult limitele experienței desprinzându-se de influența momentului
prezent. Dezvoltarea vorbirii și învățarea corectă a limbajului constituie o preocupare permanentă
din partea educatoarelor.
În grădiniță, parcurgând cele trei grupe, copiii dobândesc un bagaj de cunoștințe, iar
vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii. Astfel,
întreaga expriență instructiv-educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării
limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exercitii de pronunție
și de exprimare.
De regulă, în cadrul aceleiași activități, unele metode alternează din considerente bine
cunoscute. Astfel, se știe, că observarea unor obiecte sau lectura după imagini sunt corelate cu
convorbirea.
Una din activitățile prin care se îmbogățește și se activizează vocabularul este
observarea. Cu ajutorul ei prșcolarul își formează unele reprezentări despre obiectele și fenomenele
lumii obiective, cu însușirea lor relațiile în care se află; verbalizează rezultatele observării, se
exprimă în termeni adecvați conținutului cognitiv, își fixează în vocabular o terminologie
specifică.
Activitățile de memorizare au ca obiective dominante atât dezvoltarea capacității de
memorare a unor conținuturi informaționale cât și a unor structuri lexicale și gramaticale
specifice. Convorbirile sunt activități care vizează formarea capacității de participare la dialogul
limitat de două persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca obiectiv evaluarea
progresului copiilor în achizițiile lexicale.
Activitățile care urmăresc, cu precădere, formarea capacităților de audiere, reproducerea
unui continut de idei, după o expunere liberă sau după o lectură, sunt povestirile.
Intelectul preşcolarului se dezvoltă în procesul învăţării, în activităţile care stimulează
procesele de cunoaştere, îmbogăţindu-i percepţiile şi reprezentările, formarea noţiunilor. Sub
influenţa procesului instructiv, bine organizat de educatoare, comunicarea preşcolarului cu adultul,
evoluează datorită variatelor forme de activităţi organizate în grădiniţă în cadrul domeniului limbă
și comunicare.
Realizarea acestor deziderate în procesul instructiv- educativ din gradiniţă se bazează pe
nivelul mai evoluat al gândirii preşcolarilor, care pornind de la simple noţiuni şi judecăţi, îşi vor
însuşi, evolutiv, noţiuni mai abstracte încercând să dispună de principalele operaţiuni logice;
comparaţia, generalizarea, abstractizarea.
Folosind limba ca mijloc de educație: intelectuală, morală, estetică, educatoarea le
dezvoltă vorbirea necesară în procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și în
același timp le perfecționează exprimarea, corectează pronunția, îmbogățește vocabularul ș i ajută
pe copii să-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii române .
Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a
preşcolarilor, deoarece întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi
utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsa legătură cu dezvoltarea operaţiilor gândirii, efectuând
o serie de exerciţii de pronunţare, de exprimare, de conversaţie şi de povestire.

Bibliografie:
Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, 1999, vol.2,
Comunicarea scrisă, Ed.Compania, Colecţia Metodidact
Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ,Editura Polirom, Iaşi, 2006
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

Prof. educator Daniela COBZAȘ

Centru Școlar Pentru Educație Incluzivă
Șimleu Silvaniei
Sălaj

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-
le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.
În jocul de rol, specific vârstei mici, copiii imită personajele preferate. Deseori se identifică
cu prinţesele sau cavalerii care se luptă cu dragonii sau cu alte personaje negative. Este important să
citim copiilor poveşti, astfel le facilităm să îşi creeze propria imagine despre personaje. Un alt
beneficiu al citirii poveştilor îl constituie faptul că părintele este lângă copil, contribuind astfel la
consolidarea relaţiei părinte-copil, oferindu-i timpul preţios pe care îl acordăm din ce în ce mai
puţin copiilor noştri, dar de care au nevoie din ce în ce mai mare. Cel mai uşor la vârsta mică copiii
învaţă prin şi cu poveşti. Învaţă astfel comportamente precum competiţia şi cooperarea, empatia şi
altruismul, descoperă valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea. Poveştile transmit o
anumită tipologie arhitipală de comportament, care se transmit din generaţie în generaţie.
Cărṭile trebuie lăsate la îndemâna copiilor, trebuie să aibă acces la ele, să le poată studia, să
le deschidă, să discute pe baza imaginilor observate. La grădiniṭă, la centrul „bibliotecă”, ei au
posibilitatea să facă acest lucru, învaţă să manipuleze cărţile şi să se exprime liber. Lectura oferă
copilului o mulţime de cunoştinţe care îl pregătesc pentru experienţele reale.
Copilul nu îşi îmbunătăţeşte numai abilităţile de exprimare, dar şi atenţia, imaginaţia,
creativitatea, învaţă să facă deosebirea între bine şi rău, descoperind care sunt consecinţele anumitor
fapte, se identifică cu anumite personaje, învaţă ce este prietenia, cum să acţioneze în diferite
situaţii reale de viaţă, cum să treacă peste anumite probleme, cum să îṣi exprime emoţiile. Ele dau
copiilor ocazia să simtă tot felul de trăiri ṣi să îşi însuşească anumite principii morale. Întâmplările
prin care trec personajele, îi ajută să înveṭe anumite lecţii de viaţă, care le vor fi de mare folos pe
viitor. Copiii învaţă să admire calităṭile personajelor pozitive ṣi îṣi doresc să le urmeze exemplul. Ei
încep să înṭeleagă tot felul de lucruri: că este bine să asculte de părinṭi, că nu este bine să fii rău sau
leneṣ, că nu este bine să minṭi, că binele învinge întotdeauna etc.
Dezvoltarea gândirii copilului preşcolar nu se poate face fără însuşirea limbii de către
aceştia. Nu este suficient ca preşcolarii sa pronunţe numai cuvintele, fără să le cunoască sensul
pentru că le vor folosi greşit în diferite contexte, iar gândirea lor nu va avea o desfăşurare corectă.
Însuşirea vocabularului şi a structurii gramaticale reprezintă punctul de plecare în formarea
deprinderii de a se exprima şi comunica cu educatoarea cât şi cu ceilalţi copii.
Ținând cont de valenţele formative ale povestirii, aceasta poate fi utilizată de către cadrul
didactic ca un instrument cognitiv, de comunicare şi expresie, cu statut de activitate obligatorie în
grădiniţă, cu valoare etică şi estetică.
În activităţile cu preșcolarii se pune accent deosebit pe stimularea creativă a copilului,
capacitate care nu se fructifică de la sine, ci numai ca efect al acţiunilor formative şi a preocupărilor
deosebite, de natură să îi dezvolte intelectul, în urma unui antrenament susţinut.
În concluzie, utilizarea poveştilor şi a basmelor în activităţile cu copiii, are numeroase
beneficii. Ele trebuie citite cât mai des pentru a le dezvolta copiilor interesul ṣi dragostea pentru
lectură. Datorită exemplelor date de personajele poveṣtilor, datorită învăṭăturilor dobândite în urma
lecturii, copiii vor dezvolta un caracter frumos asemănător cu cel al personajelor pozitive din basme
ṣi poveṣti.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977;
2. Mitu, Florica; Antonovici, Stefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;
3. Tătaru, Lolica; Glova, Adina; Chiş, Olga, Piramida cunoaşterii, Diamant, Piteşti, 2014;
4. Curriculum pentru educatia timpurie, 2019.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Prof. Florentina COLGIU

Școala Cândești
Vernești
Buzău

Basmul este reprezentarea vieții într-o manieră fabuloasă, fantastică cu scopul de

a captivă atenția și de a transmite un mesaj moralizator. Copilul ia contact astfel cu
problemele vieții: nașterea, moartea, căsătoria, relațiile copiilor cu părinții, naturali vitregi,
relațiile între frați, bogăția, sărăcia, lupta pentrua reuși prin propriile forțe, biruință în momentele gr
ele, lupta cu boală sau cu forțele naturale potrivnice, credință în personaje supranaturale.
Rolul lor este de a contribui la dezvoltarea proceselor de învățare a copiilor cu
efecte în constituirea unei conștiințe afective sănătoase și a caracterului ,a personalității copiilor.
Basmele sunt acele povești prin care copii își fac o reprezentare asupra lumii.
Ele portretizează lupta dintre bine și rău. Astfel copilul intră în contact cu noțiuni despre
bine,dreptate, iubire, corectitudine, hărnicie, versus rău, minciună, răutate, lăcomie, inganfare.
Eroul basmului va avea întodeauna calitățiile pozitive, pe care copilul și le
va însuși că susținător al acestuia.
Basmele sunt mijloace de dezvoltare a atenției și memoriei.
Prin concentrarea la firul poveștii copilul va fi atent și va memora cuvinte și expresii noi, d
ezvoltându-și astfel vocabularul. Citirea poveștilor ajută la dezvoltarea intelectuală și socială a
copilulul. Prin intermediul poveștilor copilul se obișnuiește cu scenarii de care se va lovi în viață de
adult, știind astfel să le gestioneze și să găsească soluții pentru situații concrete.
Copilul învață să facă diferența între bine și rău, așa cum este ea prezentată de
realitatea socială, învață tipuri comportamentale, cum să acționeze în diferite ipostaze în care se
va află în viitor.
Modul prin care o persoană își va formă personalitatea în anii copilăriei este
prin imaginație și expresivitate creativă, stimulate prin
citirea și cunoașterea basmelor și povestirilor. Sănătatea afectivă este influențată de
identificarea cu personajele de obicei pozitive din poveștile copilăriei ,acesta trăind la nivel
emitional odată cu acestea, dezvoltându-și propriile sentimente și învățând să -
și recunoască propria trăire afectivă. Reușește să facă diferența între emoțiile negative și cele
pozitive stabilindu-și în același timp, tipul de comportament social pe care acesta îl va
avea în relațiile cu ceilalți. Prin intermediul basmelor copilul
va dezvolta abilități necesare în viață care îl vor ajută să rezolve situații concrete în momente vitale
sa-și recunoască propria trăire afectivă. Reușește să facă diferența între emoțiile negative și cele
pozitive stabilindu-și în același timp, tipul de comportament social
pe care acesta îl va avea în relațiile cu ceilalți.
Prin intermediul basmelor copilul
va dezvoltă abilități necesare în viață care îl vor ajută să rezolve situații concrete în momente vitale .
Chiar dacă, per total, rolul educativ și absolut necesar în dezvoltarea copilului, este
recunoscut sunt și câteva aspecte, considerate negative în ziua de azi: scenele
oarecum violente din unele povești. Aici un aport foarte important o are intervenția părintelui pentru
a estompa impactul negativ pe care aceste scene îl pot avea asupra copiilor mai ales în cazul celor
cu o sesibilitate emotivă mai accentuată. Într-adevăr violență face parte din viață de zece cu zi ,
copilul trebuie să cunoască și acest
aspect al existenței pentru ai putea face față atunci când va fi pus în asemenea situații, însă abordare
a subiectului și explicarea lui copilului trebuie făcută păstrând un echilibru între scenă receptată de
copil și capacitatea de înțelegere a acestuia, altfel există riscul dezvoltării unor
frici, dependențe care pot afecta viață de adult al copilului.
Prezentarea violenței în basme are scopul de a educa prin șocul produs, și de a face
copilul să conștientizeze importantă adoptării unui comportament adecvat, altfel ar putea fi pedepsit
precum personajele negative, sau să învețe să fie precaut și să gestioneze
cu atenția încrederea în oameni căci nu tot timpul aceștia ne vor binele, sau că orice greu
sau situație dificilă prin care treci poate fi depășită prin bunătate, curaj, muncă.
La vârste fragede nu suntem constieti de pericolele din jurul nostru, naivitatea copilăriei ne
pune adesori în situații care ar putea să ne dăuneze integrității noastre fizice și psihice,
astfel poveștile ne ajută să ne stabilim reguli prin care putem depăși asemenea ipostaze nefericite pe
care le vom întâlni pe drumul vieții, înainte de a avea un contact direct cu ele.
Astfel poveștile nemuritoare, basmele de adormit copii, cum li se mai spune,
sunt mai mult decât atât, ele sunt pilde, exemple de frânturi de viață, povestite într-un context
fantastic care ajută la formarea caracterului și discernamantului copilului, îmbogățindu-
i imaginația și dezvoltându-i abilități de recunoaștere a propriilor sentimente și capacități cognitive,
care îl vor ajută să stabilească relații sociale sănătoase și echilibrate.
 FIŞĂ DE EVALUARE
POVEŞTI ÎNDRĂGITE

profesor învăţământ preşcolar Florica COMAN

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Mucenic Mina”
Ploieşti
Prahova

1. Recunoaşte imaginile de mai jos şi spune ce poveste ilustrează.

2. Recunoaşte personajele şi grupează-le pe cele din povestea “Cei trei purceluşi”.

Taie cu o linie personajul comun celor doua poveşti.
 IMPORTANȚA EDUCAȚIEI LIMBAJULUI ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

educatoare Floarea COMAN

Grădinița cu Program Prelungit „Ion CREANGĂ”
Baia Mare
Maramureș

Limbajul este un mijloc de creaţie, de afirmare de sine, de adaptare şi de facilitare a

relaţiilor sociale. Limbajul este strâns legat de evoluţia personalităţii umane, pe care o exprimă din
punct de vedere al stilului, al nivelului de cultură şi al sociabilităţii.
Evoluţia personalităţii fiecărui individ depinde de bazele de la care porneşte acesată
dezvoltare. Bazele acestuia sunt depuse în perioada de vârstă preşcolară, vârstă ce este considerată o
perioadă liniştită, situată între puternica dezvoltare şi creşterea din primii ani de viaţă şi tulburenţa
vârstei şcolare. De aceea, este o vârtstă potrivită pentru formarea principalelor caracteristici psihice
umane (memoria, gândire, limbajul şi viaţa afectivă).
Nu numai în dezvoltarea istorică a omului, dar și în dezvoltarea ontogenetică a psihicului,
rolul limbajului este considerabil. În mod curent, limbajul este definit ca un instrument de
comunicare interumană. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat omului posibilitatea să
acumuleze și să stocheze cunoștințe teoretice și experiență practică într-o formă ușor transmisibilă
și utilizabilă la maxim.
Limbajul îi conferă copilului preşcolar autonomie şi posibilitatea de a se mişca cu uşurinţă
în mediul înconjurător. Dobândind încă de la vârsta preşcolară capacitatea de a comunica cu cei din
jur, de a-şi exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul îşi formează o bază
pentru activitatea şcolară şi pentru viaţa socială de mai târziu.
Dezvoltarea limbajului se află în relaţie de interdependenţă alături de celelalte caracteristici
psihice ale individului, influenţând astfel în mare măsură, formarea personalităţii acestuia.
Specificul activităților de educare a limbajului desfășurate în grădinița de copii este
determinat de trei factori esențiali:
Idealul educațional, particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, caracteristicile limbajului
Idealul educațional sau idealul pedagogic reprezintă modelul sau prototipul după care
trebuie format orice copil, orice tânăr, cu ajutorul educației. Idealul educațional este expresia
aspirațiilor societății. În curriculum-ul preșcolar, idealul educațional se regăsește în următoarele
obiective:
 • Asigurarea dezvoltării normale și depline a copiilor preșcolari prin valorificarea
potențialului fizic și psihic al fiecăruia, ținând seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale
afective și de activitatea sa fundamentală-jocul;
• Dezvoltarea capacității copilului preșcolar de a intra în relație cu ceilalți copii și cu
adulții, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și a-l stăpâni prin explorări, exercițiu, încercări,
experimente;
• Stimularea copilului preșcolar pentru dobândirea cunoștințelor, capacităților și
aptitudinilor necesare activității viitoare în școală, și, ulterior în societate.
Învățământul preșcolar și clasele I și a II-a reprezintă ciclul achizițiilor fundamentale, ceea
ce relevă necesitatea continuității în procesul instructiv-educativ. Învățământul preșcolar constituie
prima formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă. De asemenea, reprezintă
prima formă de socializare a copilului. În grădiniță se creează condiții optime ca preșcolarii să se
manifeste activ, dirijați în permanență de către cadre didactice specializate. În toate activitățile
desfășurate în grădiniță, aceștia realizează achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa
la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă
capacitatea de a comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice.
Continuitatea dintre învățământul preșcolar și primar se realizează prin obiective comune,
prin conținuturi și metode similare. Atât formele de organizare și desfășurare a unor activități, cât și
metodele de învățământ și conținuturile învățământului preșcolar anticipează ciclul primar.

Bibliografie:
Balint, M.(2008), Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar.
Didactica limbii şi literaturii române, Universitatea Babeş – Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de
psihologie şi ştiinţe ale educaţiei .
Bărbulescu, G., Beşliu, D.,(2009) Metodica predării limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Editura Corint.
Bodiştean, F.,(2007) Literatura pentru copii şi tineret dincolo de story, Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca.
 POVEŞTILE-MIJLOC DE FORMARE A PERSONALITĂŢII COPIILOR

prof. Monica COMAN

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10
Huşi
Vaslui

Moto: „Toate poveştile tind să arate foloasele pe care le ai dacă eşti cinstit, răbdător,
muncitor, ascultător, cât şi nenorocirile care-i pasc pe toţi cei care nu sunt astfel (…) Ele stârnesc
dorinţele copiilor de a se asemui cu cei buni şi totodată, teama de nenorocirile în care cad cei răi
datorită răutăţii lor." (Charles Perrault)

Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul
învață strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește
comportamente sociale pozitive.
„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
De mici copii îndrăgim poveștile. Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula
educația și imaginația copiilor, care învață să descopere lumea minunată a cărților. Poveștile îi
permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de fascinant.
Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul ascultător pătrunde în
această lume. Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos. Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic. Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care cei mici le învață din povești este diferența dintre bine și rău. În
povești ca și în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va dobândi deprinderi pentru a realiza
judecăți de valoare, precum și exprimarea propriilor sentimente într-un mod simplu. Copilul poate
învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții. Mai mult, va încerca să fie mai
prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii, de ajutor precum personajele
din poveste. Cu ajutorul personajelor de poveste, micuțul va reuși chiar să își depășească anumite
fobii. Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii
anișori de viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi.
Aceste reguli trebuie respectate, deoarece în lipsa lor nicio societate nu poate funcționa. De
asemenea, va înțelege că dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ,
precum cel din poveste, iar personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale. Unele
povești le oferă copiilor anumite repere despre cum să acționeze în viață, în diferite situații. Copiii
sunt încântați să se asemene cu Harap Alb, cu Greuceanu dar și cu Făt-Frumos. Se identifică cu
personajele și înțeleg că trebuie să învețe anumite comportamente de la aceste personaje fantastice
pentru că și ei vor să se asemene lor. Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni,
convingeri şi sentimente morale, se raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente
negative. Astfel, pentru ca ei să înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî
răutatea, duşmănia, lenea, există „Fata babei şi fata moşneagului” de I. Creangă, „Sarea în bucate”
de P. Ispirescu, „Cenuşăreasa” şi „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm. Peripeţiile
personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi conving
că este bine să urmeze exemplul celor buni. Poveşti precum „Ionică mincinosul”, „Puf Alb şi Puf
Gri” ne învaţă ce este sinceritatea şi îi determină pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna.
Neascultarea părinţilor, încăpăţânarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum
„Capra cu trei iezi” de I. Creangă, „Scufiţa Roşie” de Charles Perrault, „Povestea măgăruşului
încăpăţânat”. Păţaniile personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul părinţilor, că nu
este bună încăpăţânarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate. Educarea dragostei
faţă de muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor poveşti precum „Povestea unui om leneş”.
Datoria noastră a tuturor, a părinților, a educatorilor și învățătorilor este să aducem copilul
în punctul de a iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege
firul poveștilor, expresiile sau cuvintele din text. Etapa următoare ar fi aceea de a încuraja copilul
să urmeze comportamentele pozitive ale personajelor favorite. Psihologii prezintă câteva sugestii de
activităţi pe care le puteţi face cu copilul d-voastră şi care au ca şi consecinţe dezvoltarea şi
menţinerea comportamentelor pozitive. «Timpul meu pentru tine.» Oferindu-i copilului d-voastră în
fiecare zi momente în care să se simtă apreciat şi iubit de d-voastră. Exprimă acest lucru în cuvinte
şi prin timpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci calitatea timpului
petrecut împreună cu copilul. Ce faceţi împreună atunci când vă programați o astfel de activitate?
Citiţi o poveste, vă jucaţi, îl ascultaţi ce vrea să vă povestească, îi răspundeți la întrebări, vorbiți
despre personajele poveștii, despre emoții, bucurii, tristeți. Copiii pun întrebări părinților, se bucură
pentru victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul
respectiv se află în dificultate și învață să își definească propriile emoții în raport cu anumite situații
de viață. Este foarte important pentru copil şi îi dă sentimentul că îl apreciaţi şi iubiţi dacă poate să
discute aceste lucruri. Tot în acest context, copilul învață să își definească emoțiile pozitive, în
raport cu cele negative și dezvoltă anumite comportamente de tip social. Poveștile îi mai ajută pe
copii să se simtă și confortabil și în siguranță și să creeze o legătură specială cu „părintele care îi
citește povești”. Există o diferență dintre o poveste și un desen animat, este relația specială care se
creează între povestitor și ascultător, comunicarea bidirecțională întrebările rostite și nerostite ale
poveștii și explicațiile suplimentare care devin dependente de fiecare poveste și stârnesc curiozitatea
copilului. Dacă ar fi să rezumăm ceea ce aduce povestea în viața copilului, putem menționa că
povestea îl învață pe copil să o asculte, să urmărească firul ei, face legătura dintre imagine și ceea ce
se aude, copilul observă descrieri, însușiri, emoții, comportamente și limbaj. Pentru a stimula
interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie personajul, să deseneze ceva din
poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la imaginația lui și îl punem în pielea
personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de rol care sigur îi va plăcea, apoi îl
solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj. Toate aceste jocuri vor crea legături
indestructibile dintre povestitor și micuțul auditor. Nu uitați însă unele povești au o morală la
sfârșitul lor de care vă puteți folosi pentru a educa bine copilul. Ioan Slavici, subliniind importanţa
poveştilor, preciza: „Povestea a fost fondul plăcerilor mele din copilărie – poveştile erau darurile
ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună”. Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem
către „A fost odată ca niciodată…”, deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei
mai frumoasă, mai fericită și să construiască un viitor mai optimist.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
2. Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
 PROIECT DE ACTIVITATE

Prof. pt. învăț. preșc. Florentina Cătălina COMNEA

Grădinița cu Program Prelungit Nr.2
Oltenița
Călărași

Grupa: Mică
Tema anuală: „Cum este/a fost și va fi aici pe Pământ”?
Temă săptămânală: „Cățelușul, prietenul omului”
Domeniul experiențial: DOS
Tema activității: „Lord, cățelul salvator”
Mijloc de realizare: Lectura educatoarei
Tipul activității: Consolidare de cunoștințe, priceperi și deprinderi
Scopul activității: Formarea unei atitudini corecte față de animale
Obiective operaționale:
O1- Să asculte cu atenție conținutul poveștii;
Obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii ascultă cu atenție conținutul poveștii;
O2- Să rețină mesajul moral al povestirii ;
Obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii reușesc să rețină mesajul moral al povestirii;
O3- Să redea logic și coerent ideile principale ale textului audiat, în ordine succesivă, pe baza
imaginilor suport.
Obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii reușesc să redea firul evenimentelor după
descrierea imaginilor.
O4 - Să-și exprime liber opiniile și sentimentele față de evenimentele și personajele din poveste.
Obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii sunt capabili să-și exprime liber opiniile și
sentimentele.
Strategii didactice:
Metode și procedee didactice : povestirea, conversația, explicația, exercițiul, metoda ”Ghemului
de ață”
Mijloace didactice : Cartea cu povestea „Lord, cățelul salvator”, planșe cu imagini reprezentând
povestea spusă de educatoare, cutie cadou, siluete de carton din poveste, recompense
Forme de realizare: frontal, individual
Locul desfășurării: sala de grupă
Durata activității: 15’-20’
Resurse bibliografice :
⚫ Curriculum pentru educație timpurie, M.E.N., București(2019)
⚫ Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7
ani”,MEC,București,(2008)
⚫ Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere până la 7
ani,UNICEF
⚫ L.Tătaru,A.Glava,O.Chiș,V.Chiș,”Piramida cunoașterii”, Ed.Diamant, Pitești(2014)

Scenariul didactic
Evenimentul Conținutul științific Metode și Materiale Evaluarea
didactic procedee didactice
1. Moment Crearea condițiilor necesare bunei Existența
organizatoric desfășurări a activității: condițiilor
Aerisirea sălii de grupă; optime
Aranjarea mobilierului în semicerc; pentru
Pregătirea materialului; desfășurarea
Introducerea copiilor în sala de activității
grupă.
2. Captarea Captarea atenției se face prin apariția Observarea
atenției cățelușului de pluș (marionetă), care Conversația Cățelușul comporta-
are un dialog cu doamna educatoare din pluș mentului
și îi provoacă pe copii. copiilor
3. O mică discuție despre prietenii Conversația Observarea
Reactualiza- necuvântători ai oamenilor. comporta-
rea mentului
cunoștințelor copiilor
4.Anunțarea Se anunță tema activității și Conversația Observarea
temei și a obiectivele pe înțelesul copiilor. Explicația comporta-
obiectivelor Aceștia trebuie să asculte cu atenție mentului
povestea ”Lord, cățelul salvator”, iar copiilor
la final vor răspunde la întrebări
legate de aceasta. Dacă vor fi atenți
și vor raspunde corect, recompensele
vor fi pe măsură.
5. Prezenta- Expunerea poveștii cu intonația Povestirea Povestea Atenție și
rea noului adecvată, cu tonalitatea potrivită, cu Observația Imaginile interes
conținut modularea vocii pentru a imita Conversația din pentru
personajele, cu marcarea pauzelor poveste ascultarea
determinate de punctuație, mimică și poveștii
gesturi adecvate situațiilor. În timpul Evaluare
expunerii poveștii se descoperă pe orală
rând imaginile și se explică cuvintele individuală
necunoscute.
Povestea este expusă după următorul
plan :
1. Lord este un cățel bătrân,
abandonat de fostul stăpân, un bătrân
pompier pensionar, pentru că se
mutase la sora lui, iar aceasta nu
iubea animalele.
2. Lord iși face un prieten pe nume
Alex, un băiețel care iubea tare mult
animalele, dar nu avea voie să le
ducă acasă.
3. Alex îl ia acasă pe Lord, pentru că
era singur, nimeni nu mai era acasă.
4. Se iscă un cutremur puternic de
zguduie casa, iar Lord incearcă să îi
arate lui Alex cum să se protejeze,
fiind cățel de pompier știa procedura,
dar Alex este surprins și stă
nemișcat, neștiind ce să facă.
5. Lord îl apucă de imbracaminte și îl
trântește la pamânt, acoperindu-i
trupul, ferindu-l astfel de geamurile
sparte.
6. Cutremurul trece, dar se aude un
fâsâit. Este furtunul de la gaze!
Cățelul Lord îl atenționează pe Alex,
 lătrând foarte tare.
7. Băiețelul se panichează, dar Lord
rezolva și de această dată situația,
arătându-i că trebuie să deschidă
fereastra și să sune la pompieri.
8. Lord este recompensat de toată
lumea, dar mai ales de părinții
băiețelului, care l-au recompensat cu
o pernă moale și o medalie pe care
scrie :”Lord, câine salvator”
9. Expunerea poveștii va fi alternată
cu dialoguri succinte cu copiii și prin
întrebări retorice, menite să le
întrețină atenția, cum ar fi:
”Să vedem ce s-a mai
intâmplat!”
”Oare credeți că Lord va rămâne
în familia lui Alex, după atâtea fapte
bune?”
6. Obținerea Educatoarea a pregătit câteva Conversația Povestea Evaluare
performanței întrebări la care copiii trebuie să Explicația Imagini orală,
răspundă. Răspunsurile le vor da Exercițiul din individuală
atunci când la ei ajunge firul de la Metoda poveste
ghemul de ață. ”Ghemul Siluete de
1. de ață” carton din
Cum se numește povestea noastră? poveste
(Povestea se numește Lord, cățelul
salvator)
2.
Cum se numește prietenul pe care
îl are Lord?
(Prietenul lui Lord se
numește, Alex)
3.
Ce face Lord pentru prietenul său?
 (Lord îl salvează pe Alex)
4.
Ce se intâmplă cu Lord după cele
întâmplate?
(Cățelul Lord, rămâne în familia
lui Alex)
5.
Cum este numit Lord?
(Lord este numit ”cățelul
salvator”)
7. Asigurarea ”Spune-mi ceva despre mine!” Conversația Cutie de Evaluare
feedback-ului Dintr-o cutie de cadouri, copiii scot, Explicația cadou orală
pe rând, câte o siluetă, reprezentând exercițiul Siluete cu Individuală
personaje din poveste. Sarcina personaje
fiecăruia este de a spune ceva despre din
acel personaj. poveste
8. Evaluarea Educatoarea a mai pregătit o serie de Conversația Evaluare
activității întrebări la care copiii trebuie să Exercițiul orală
răspundă: Individuală
1.
Cum a fost cățelul Lord?
2.
De cine v-a plăcut mai mult?
3.
De cine nu v-a plăcut?
9. Încheierea Copiii vor fi apreciați pentru Conversația Stikere cu Evaluare
activității interesul și participarea la față orală
activitate.Copiii primesc stickere cu zâmbitoa- frontală
feță zâmbitoare re
 LUMEA BASMELOR - PERSONAJELE NOASTRE

profesor învățământ primar Carmen COSTACHE

Școala Gimnazială Nenciulești
Teleorman

Pentru creşterea calităţii procesului instructiv-educativ din scoală, trebuie perfecţionate

metodele tradiţionale, dar şi introducerea unor metode şi procedee educative. Stilul didactic ce
trebuie adoptat este în funcţie de personalitatea copiilor. Proiectarea unui demers didactic, diferit de
cel tradiţional dă posibilitatea fiecărei educatoare săşi valorifice propria experienţă prin utilizarea
unor metode moderne într-o abordare interdisciplinară.
Două dintre metodele experimentate de profesori sunt: metoda covorului povestitor și
metoda șorțului povestitor.
Utilizând metode inovative, profesoru își propune o implicare activă şi creativă a copiilor
pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente şi laterale, libertatea de exprimare a
cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. Povestirea este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită
cu foarte mare succes în învăţământ, care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de
naraţiune sau descriere prin intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, întâmplări
îndepărtate în fenomene ale naturii, spaţiu şi timp, etc. pe care copiii nu le pot înţelege altfel.
Activitatea de povestire este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor,
deoarece satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă cadrul
adecvat de exersare a capacității de comunicare. Covorul povestitor, covorul cu poveşti, povestea
din covor, sacul cu poveşti sau trăistuţa cu poveşti, cum mai denumim această manieră de a povesti,
este un suport la carte ca şi miniteatrul, păpuşile de deget sau păpuşile, care îi induce copilului
plăcerea de a citi, conştientizândul că acea poveste pe care el o ascultă, se găseşte între coperţile
acelei cărţi care se află alături de covor.
De obicei cartea, covorul şi personajele din poveste se găsesc într-un sac, care de această
dată este adus de doamna invaţătoare este plin cu poveşti şi nu de cadouri. Începutul tradiţional al
poveştii cu "A fost odată ca niciodată ..." se transformă în "Şi când covorul s-a desfăcut, / Povestea
a şi început!" sau "Covorul se derulează / Şi povestea demarează", iar finalul "Şi am încălecat pe-o
şa şi v-am spus povestea aşa" devine "Şi când povestea s-a terminat, / Covorul lam şi rulat".
Șorțul povestitor este o metodă inovativă de predare folosită în grădinițe, prin care copiii
sunt implicați activ și creativ în povesti. Șorțul este confecționat din material textil, iar toate
elementele și personajele sunt din fetru, personalizate pentru fiecare poveste în parte, cu detalii
specifice acțiunii din acea poveste; elementele fixe sunt cusute, iar personajele sunt marionete de
degete.
În societatea actuală, are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să ţină
pasul cu evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei. Şi în învăţământ au loc transformări rapide.
Educatoarea apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi accelera asimilarea şi
aplicabilitatea informaţiilor.
Pentru a stimula interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie
personajul, să deseneze ceva din poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la
imaginația lui și îl punem în pielea personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de
rol care sigur îi va plăcea, apoi îl solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj.
Toate aceste jocuri vor crea legături indistructibile dintre povestitor și micuțul auditor.
Nu uitați însă unele povești au o morală la sfârșitul lor de care vă puteți folosi pentru a
educa bine copilul. Ioan Slavici, subliniind importanţa poveştilor, preciza: ”Povestea a fost fondul
plăcerilor mele din copilărie – poveştile erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună”.
Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către „A fost odată ca niciodată…”, deoarece
rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai frumoasă, mai fericită și să construiască un
viitor mai optimist.

Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
2. „Cum îi învăţăm pe copii comportamente « pozitive » ?” Domnica
3 Crenguţa Oprea, Strategii didactice interactive, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2007
4.Breben S., Gognea E., Metode interactive de grup, Editura, Arves, 2007.
 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI CU AJUTORUL POVEȘTILOR

prof. înv. preșcolar Florența Argentina CRISTEA

Școala Gimnazială Nr. 2 structura Grădinița cu program prelungit nr.7
Turnu Măgurele
Teleorman

Povestirile, poveștile și basmele au fost și vor rămâne operele cele mai plăcute copiilor,
începând din copilărie și până în adolescență. Mai întâi ascultându-le, iar mai apoi citându-le, copiii
însușesc din basme comoara infinită a înțelepciunii. Grădiniţa, ca prima formă de organizare a
învățământului, acordă o atenţie deosebită dezvoltării capacităţii de comunicare verbală pentru că
exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea, diferenţierea noțiunilor şi în
transmiterea informaţiilor.
Povestirea poate fi folosită cu succes în învăţământul preșcolar și constă în expunerea
orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau descriere prin intermediul căreia sunt înfăţişate fapte,
evenimente, întâmplări îndepărtate, fenomene ale naturii, pe care copiii nu le pot înţelege altfel.
Activitatea de povestire este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor,
deoarece satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă cadrul
adecvat de exersare a capacității de comunicare. Povestirea educatoarei constă în expunerea orală a
unor poveşti, povestiri, basme din literatura română sau universală, care prin conţinutul specific
furnizează copiilor cunoştinţe referitoare la cele mai diverse aspecte de viaţă şi domenii de
activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.
În cadrul activităţii instructiv-educative din grădiniţă, povestirea dezvoltă procesele
psihice: gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul. Prin intermediul povestirii, copiii îşi însuşesc un
sistem de cunoştinţe ştiinţifice, ajungând la formarea de priceperi şi deprinderi, la dezvoltarea
capacităţilor intelectuale şi formarea concepţiei despre lume şi viaţă, a conduitei şi conştiinţei
morale, a capacităţilor de cunoaştere şi creaţie. Gândirea logică este dezvoltată datorită succesiunii
întâmplărilor din poveste. Memoria voluntară se dezvoltă atunci când preşcolarii sunt puşi în
ipostaza de a reţine succesiunea evenimentelor pentru a o expune mai apoi cu ajutorul întrebărilor
educatoarei sau pe baza unor imagini. Imaginaţia se exersează prin crearea unor imagini noi pe baza
prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive formate anterior. Copiii se identifică de multe
ori cu personajul preferat. Limbajul este mijlocul fundamental de comunicare care se îmbogăţeşte
cu cuvinte şi expresii noi din poveşti. Prin intermediul povestirii, pătrund în limbajul copiilor forme
de exprimare literare, dar şi populare. Procedeele folosite în acest scop sunt: repetarea, prezentarea
imaginilor şi dramatizarea. Poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi completând
cunoştinţele copiilor. Ele contribuie la formarea limbajului, fiind model de vorbire fluentă,
expresivă şi corectă, stimulându-i şi pe ei să povestească. Totodată influenţează dezvoltarea morală
prin sentimentele ce le trăiesc copiii alături de personajele din poveşti şi prin frumuseţile naturii
descrise.
Poveștile ocupă un loc important în cadrul literaturii pentru copii. Între poveşti şi basme
există o deosebire evidentă deoarece în basm „supranaturalul constituie un element esenţial”. În
basme predomină fantasticul atât în cadrul în care se desfăşoară acţiunea, cât şi în prezentarea
personajelor care, fie au calităţi hiperbolizante, supraomeneşti, fie sunt fiinţe cu înfăţişări şi însuşiri
supranaturale, sau au obiecte care au însuşiri neobişnuite, iar în poveşti cadrul, subiectele şi
personajele sunt mai apropiate de realitatea vieţii de toate zilele, fantasticul ocupând un loc
secundar şi uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care-şi au originea în superstiţiile popoarelor.
Basmele şi poveştile nu au fost tratate separat, ci numai împreună, dar sunt prezentate separat
caracteristicile specifice şi distincte ale basmelor de cele ale poveştilor. Tema basmelor este lupta
dintre bine şi rău, care se termină întotdeauna cu victoria binelui. Adesea tema basmului porneşte de
la conflictul cauzat de inegalităţile sociale, pe contrastul dintre bogăţie şi sărăcie, dintre hărnicie şi
lene, dintre modestie şi îngâmfare, curaj şi laşitate, viclenie şi cinste, adevăr şi minciună. Subiectele
basmelor sunt foarte variate, atât prin diversitatea întâmplărilor înfăţişate cât şi prin complexitatea
aspectelor de viaţă din care se inspiră.
Un mijloc eficient şi plăcut copiilor pentru fixarea poveştilor îl constituie prezentarea
imaginilor. Imaginile stimulează gândirea copiilor, îi ajută să-şi comunice părerile şi impresiile
asupra acţiunilor şi a personajelor. Există imagini care se prezintă la începutul poveştii şi care
înfăţişează elemente din poveste. Dramatizarea este un alt mijloc pentru fixarea poveştilor. În
desfăşurarea ei copiii nu trebuie puşi să memoreze rolurile, expunerea se face liber. În timpul
dramatizării, educatoarea repartizează rolurile în aşa fel încât toţi copiii să participe, iar rolurile
principale să treacă pe rând la mai mulţi copii şi reaminteşte acelora care au uitat conţinutul
poveştii.

Bibliografie:
• Cerghit, I. Metode de învăţământ. Editura Polirom, Iaşi, 2006;
• Chiscop, L. Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic.
Editura Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, Bacău, 2000
 JOBENUL MAGICIANULUI

prof. Mirela CRIVINANȚU

Grădinița cu Program Normal Nădrag
Timiș

A fost odată ca niciodată un magician. Magicianul făcea magie cu ajutorul unei baghete
fermecate. În joben punea tot felul de lucruri, care mai apoi dispăreau, iar oamenii și copii erau
uimiți de lucrul acesta.
Într-o zi, jobenul magicianului dispăru. Acesta începu să-l caute pretutindeni, dar jobenul
nu era nicăieri. În drumul său se întâlni cu un iepuraș.
- Bună ziua, iepurașule! Spune-mi n-ai văzut cumva jobenul meu?
Iepurașul speriat că ar putea să-l bage în joben, îi răspunse repede:
- Nu, nu l-am vazut! Poate l-a văzut pisicuța din pădurea verde.
Ajuns acolo, magicianul o întâlni pe pisicuță și o întrebă:
- Bună ziua, pisicuțo! Pisicuțo, n-ai văzut cumva jobenul meu?
- Nu l-am văzut! îi răspunse aceasta.
- Nu mai știu unde să-l caut!
- Cu siguranță broasca mov din lacul galben știe unde e jobenul tău.
- Mulțumesc frumos, broscuțo!
Magicianul plecă repede spre lacul galben să o întâlnească pe broască.
Ajuns acolo, o văzu pe broasca cea mov stând la soare pe un nufăr.
- Bună ziua! Dragă broscuțo, ai văzut cumva jobenul meu?
- Da! îi răspunse aceasta repede.
- Unde e? întrebă magicianul bucuros că a găsit jobenul.
- În stomacul meu, îi răspunse broasca.
- Cum în stomacul tău? Nu se poate! De ce ai făcut aceasta? o întrebă supărat magicianul.
- Pe joben se afla o muscă, iar eu fiind flămândă, am înghițit musca cu tot cu joben. Acum,
ce e de făcut?
- Cu ajutorul baghetei mele fermecate, jobenul va apărea îndată!
Magicianul luă bagheta în mână și intonă un cântec cu versuri doar de el știute.
Jobenul apăru pe capul magicianului, iar broasca cea mov dispăru.

ABRACADABRA!
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAREA COPILULUI

înv. Mihaela DEACONESCU

Școala Gimnazială Budești
Budești
Vâlcea

,,Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei
întocmi înțelesul și filosofia vieții.” (Mihai Eminescu)

Poveștile sunt foarte importante în educarea copilului, ele reprezintă un mijloc eficient de
educare datorită tematicii variate, astfel îi ajută să crească frumos.
Citind îți îmbogățești vocabularul, deci îți îmbogățești tot mai mult exprimarea orală și în
scris. Elevii citind , vor îndrăgi poveștile și personajele acestora. Se va crea o legătură între copil și
eroii din poveste.
Cu ajutorul poveștilor, copilul se relaxează își dezvoltă capacitatea de a asculta, descoperă
lucruri pe care nu le întâlnește și nici nu le poate trăi prin propria experiență.
Poveștile au un rol foarte important în dezvoltarea gândirii copiilor, deoarece atunci când
citesc, ei își folosesc imaginația. Astfel, lecturând poveștile copii se identifică cu personajele , își
aleg personaje preferate și motivează alegerea făcută. Se pot bucura de magia lor.
Elevii, prin intermediul poveștilor pot călători peste mări și țări, pot trece granițele
timpului și-ale spațiului, vizitând, atât ținuturile din trecut cât și cele magice.
Citind, vor cunoaște locuri și culturi noi, țări cu tradiții diferite, povești de viață, de care se
bucură stând confortabil acasă.
Poveștile conțin lecții și învățături care-i vor ajuta în viață, îi vor face să fie mai înțelepți,
să empatizeze cu personajele , să se pună în pielea personajului și să trăiască emoțiile odată cu ele.
Copiii, află din povești, care sunt consecințele calităților sau a defectelor oamenilor și care
sunt efectele faptelor bune și rele .
Ei observă că binele învinge întotdeauna și că este foarte important să faci bine. Poveștile îi
învață să fie mai buni, să distingă binele de rău.
Poveștile îi amuză, le insuflă speranța și dorința de a merge mai departe oricât de greu ar
părea la bun început, îi învață cum să se descurce în viață.
De aceea este important ca poveștile să facă parte din copilărie, cititul poveștilor aducând
foarte multe beneficii.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPIILOR
DIN GRĂDINIȚĂ

Profesor învăţământ preşcolar Ancuţa DEJEANU

Grădiniţa Aripi Deschise
Piteşti
Argeş

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de

cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin graiul viu, li se trezesc copiilor
emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi.Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau oameni)şi
influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Maricica“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună?“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare (,, La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se
favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac
cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult
ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dfar şi memorează
cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi
v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în
limbajul current al copiilor.
 Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă.Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne
aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic
conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii
vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate.
De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia
experienţei lorde viaţă.La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă
corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei
cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei
condiţionate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de
acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise
şi mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor,
la aceasta contribuind şi povestirile.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Curriculum pentru învățământ preșcolar.
Revista, Învăţământulpreşcolar, nr.1-2/1992;
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARILOR:
BENEFICII ȘI SFATURI

Prof. înv. preșcolar Claudia DEMIAN

Grădinița cu Program Prelungit nr. 25
Oradea
Bihor

Vorbitul este prima modalitate de a interacționa cu persoanele din jur, iar această abilitate
trebuie să fie încurajată încă din primii ani de viață.
Povestitul este un instrument remarcabil de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte limbajul. Când
un copil ascultă o poveste, absența unor indicii vizuale îi ajută să-și imagineze scenele și să
proceseze desfășurarea acțiunii. Când învață să spună povești, aceștia reușesc să folosească
cuvintele pe care le știu, să explice și să vorbească clar publicului lor.Astfel, limbajul este o abilitate
esențială pentru succesul oricărui copil. În special, preșcolarii trebuie să aibă abilități de vorbire
solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să interacționeze cu colegii și profesorii lor.
Beneficiile dezvoltării limbajului prin povești.
Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii
și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin
intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil.Odată cu deprinderea de a
spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri, de a înțelege modul în care
limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi despre sentimente și trăiri.
Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru înțelegerea conceptelor
matematice.
Până la vârsta de cinci ani, poveștile copilului ar trebui să aibă un început, un cuprins și un
final clare. Pentru a încuraja această abilitate la copilul tău, roagă-l să redea o povestea pe care
tocmai a citit-o. Pune-i întrebări precum “Cine este în această poveste?”, “Ce s-a întâmplat mai
întâi?”, “Ce s-a întâmplat la final?”. Folosește marionete și alte elemente de recuzită pentru a-l ajuta
pe copil să povestească.Pe măsură ce capacitate celui mic de a povesti se îmbunătățește, poți pune
întrebări și să faci comentarii despre cauză, efect și sentimente, cum ar fi “Cum s-a simțit când s-a
întâmplat un anumit lucru?” sau “De ce crezi că personajul a acționat în acest mod?”.
Dificultatea de a întelege și reproduce povești poate fi un semn al unei dizabilități de
învățare. Un logoped îl poate ajuta pe copil să-și dezvolte abilitățile de povestire care îi sunt
necesare pentru a se descurca la școală.
 Activitatea de povestire are valenţe informative şi formative. Copiii asimilează diverse
informaţii, dar în acelaşi timp prin povestiri, poveşti şi basme li se satisface nevoia de cunoaştere şi
afectivitate, se stimulează imaginaţia şi se constituie cadrul optim de exersare a capacităţii de
comunicare. Astfel, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice: limbajul – ca mijloc
fundamental de receptare şi comunicare ; gândirea logică – datorită succesiunii evenimentelor din
povestire ; memoria voluntară – prin reţinerea desfăşurării evenimentelor şi expunerea lor pe baza
unor procedee şi mijloace specifice (pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor
planşe sau ilustraţii etc.) ; atenţia – prin memorarea numelor personajelor, a unor elemente ce apar
în poveşti a succesiunii întâmplărilor, a unor expresii sau versuri reprezentative ; imaginaţia – prin
crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive . Povestirea
este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învăţământul preşcolar şi
care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau descriere prin intermediul
căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spaţiu şi timp, fenomene ale
naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaşte altfel. Scopul folosirii acestei metode constă în
asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot ajuta la anumite generalizări.
Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde semnificaţii, iar
limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoţii, sentimente, să le dezvolte imaginaţia,
creativitatea. Prin ascultarea poveştilor, şi mai ales prin reproducerea lor, copiii au prilejul să
cunoască unele expresii ale limbii literare, îmbogăţindu-şi lexicul şi căpătând posibilităţi de
exprimare mai nuanţată şi mai colorată. Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât
reflectă şi exprimă frumuseţea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în faţa copiilor un ideal
concret şi precis spre care ei să tindă. Povestirile influenţează în mod indirect şi estetica comportării
copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere prin multitudinea de aspecte din ambianţa
înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură
activitatea psihică a copilului. Copilul urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează, compară,
analizează diferite situaţii, stabileşte pe plan mintal unele relaţii fapte, însuşiri ale personajelor .
Astfel, este antrenată şi gândirea copilului, devenind capabil de a înţelege faptele, gândurile şi
sentimentele personajelor .
Dacă ar fi să rezumăm ceea ce aduce povestea în viața copilului, putem menționa că
povestea îl învață pe copil să o asculte, să urmărească firul ei, face legătura dintre imagine și ceea ce
se aude, copilul observă descrieri, însușiri, emoții, comportamente și limbaj.
Pentru a stimula interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie
personajul, să deseneze ceva din poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la
imaginația lui și îl punem în pielea personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de
rol care sigur îi va plăcea, apoi îl solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj.
Toate aceste jocuri vor crea legături între povestitor și micuțul auditor.

Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
2. Curriculum pentru educaţia timpurie 2019
 ROLUL EDUCATIV AL TRADIȚIILOR – ŞEZĂTOAREA

prof. Ionica DIACONESCU

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Cunoşti un popor, pornind de la oameni şi de la obiectele plăsmuite de ei. Alături de limbă,

obiceiuri şi tradiţii, şezătoarea constituie o emblemă de recunoaştere, o marcă a identităţii etnice şi
locale.
Perioada de tranziţie şi-a pus amprenta asupra formării tinerei generaţii, incapabilă să
diferenţieze valorile pentru a le prelua pe cele veridice şi incapabilă să-şi creeze repere care să le
asigure echilibrul şi armonia interioară. De aceea, în şcoală, sub îndrumarea noastră, a cadrelor
didactice, elevii sunt ajutaţi în formarea graduală a valorilor. Astfel, creaţiile tradiţionale vor
împodobi lumile miraculoase în care elevii vor pătrunde cu paşi mici, dar siguri, de unde vor ieşi
triumfători.
Tânăra generaţie are nevoie de atitudini şi de valori care să le asigure o evoluţie
armonioasă şi să-i determine să se întoarcă în trecut, să realizeze că sunt capabili a şterge praful de
pe sumanele străbunicilor, sau de pe ulcelele stăbunicelor, că pot tresălta în ritmul bătutei, că pot
trasa cu degetul pe timp vatra satului.
În acest context meţionăm că zona Bucovinei reprezintă o poartă spre cunoaşterea
folclorului românesc, a obiceiurilor şi tradiţiilor populare. De aceea, pentru a ne păstra ca români
identitatea nealterată, folclorul trebuie cultivat atât în inimă, cât şi în mintea tinerilor.
Astfel, şezătoarea vizează lărgirea orizontului de cunoaştere prin asigurarea accesului
nemijlocit la valorile culturii şi civilizaţiei româneşti şi universale.
De aceea ne-am propus sprijinirea tinerilor în păstrarea şi promovarea patrimoniului şi
tradiţiei culturale, printr-o serie de parteneriate şi proiecte pe această temă.
Proiectul a avut ca obiective :
➢ O1 – promovarea valorilor culturale, locale în circuitul regional, naţional;
➢ O2 – educarea în spiritul dragostei pentru trecut;
➢ O3 – dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate şi familie;
➢ O4 – creşterea accesului tinerilor la actul cultural;
➢ O5 – sprijinirea tinerilor în organizarea evenimentelor culturale;
➢ O6 – dezvoltarea spiritului ludic şi a aptitudinilor artistice;
 ➢ O7 – dezvoltarea spiritului de muncă în echipă.
Grupul ţintă a fost un grup de elevii ai claselor primare și gimnaziale, iar beneficiarii
direcţi şi indirecţi au fost ceilalţi elevi, cadre didactice, părinţi, membrii ai comunităţii locale.
Pentru realizarea proiectului s-au derulat activităţi cum ar fi:
➢ A1 Călător prin trecut – grupul ţintă adună material, care ulterior va fi selectat de
către iniţiatorii proiectului. Elevii stau de vorbă cu bătrânii satului de la care receptează „frumosul”.
➢ A2 Redescoperirea trecutului – punerea în scenă a şezătorii, elevii conştientizează
faptul că deciziile le vor aparţine şi că finalităţile vor trebui să fie pe măsura muncii desfăşurate.
➢ A3 Mediatizarea evenimentului – elevii, îndrumaţi de iniţiatorii proiectului vor
realiza şi oferi invitaţii atât beneficiarilor direcţi, cât şi celor indirecţi.
➢ A4 Prezentarea unui jurnal de proiect realizat în Power Point – iniţiatorii
prezintă etapele ce au stat la baza realizării acestui proiect.
➢ A5 Tradiţiile trăiesc prin noi – organizarea spectacolului folcloric, prezentarea
şezătorii.
Aceste activităţi au fost permanent monitorizate, iar rezultatele obţinute au fost diseminate
prin reuniuni de informare pentru elevi şi părinţi.
Rezultat preconizat: îndeplinirea unei datorii de onoare: cunoaşterea, păstrarea şi
transmiterea tezaurului folcloric.
Prin acest proiect, ca formatori ai tinerei generaţii am reuşit să insuflăm tinerilor să preia
valori culturale, morale, spirituale şi să le transmită la rândul lor tot ce este mai valoros şi mai sfânt.
Scopul nostru a fost să-i facem pe copii să privească cu drag spre trecut, păstrând vie
amintirea serilor de mult uitate. Cunoscându-şi tradiţiile, elevii zilei de azi vor putea răspunde mai
bine provocărilor lumii în care trăiesc; pentru că nu poţi alege un drum spre viitor fără a-ţi cunoaşte
trecutul.
În acest sens oferim ca exemplu, câteva frânturi din materialul original, cules de elevi, de
la bătrânii satului, reuşind astfel să le incităm interesul pentru cultivarea obiceiurilor şi tradiţiilor
străbune:
Cântă toţi:
Bună sara, lele Floare Dragu-ni unde-am intrat
Am venit la şăzătoare şi cu cine m-am adunat,
Ş-am venit cu voie bună
Si petrecem împreună
Lelea Floarea: Îmi pare bine că sunteţi harnice şi lucraţi frumos.
Cât om lucra, ca să ne mai treacă de urât am să vă spun o poveste.
 Se spune că de mult oamenii de pe la noi o duceau tare greu, erau săraci lipiţi pamântului.
Toată munca lor intra în camările şi hambarele boierilor. Când nu mai puteau răbda cei mai viteji
dintre ei, luau calea codrului şi se făceau haiduci. Unul dintri cei mai vestiţi haiduci de pe la noi, era
Darie Pomohaci din Marginea. Am auzit că voi ştiţi balada lui Darie Pomohaci şi tare aş vrea s-o
ascult.
Balada lui Darie Pomohaci – haiduc cunoscut din Marginea (fragment)
Frunză verde foi rotate, De Darie cel vestit
Câtu-s şaptezeci de sate Şi-mparatu-o auzit
Toate-s de Darie-umblate, Din Viena s-o pornit
Îmblate şi răzbătute, Şi-aici la noi s-a oprit
Şaptezeci poate mai multe, Cu-armată frunză-iarbă
c-are Darie treburi multe. Şi toţi de Darie-ntreabă
Tot umblă cărările Cu armată iarbă-frunză
şi păzăşte drumurile şi cu arme până-n buză
Drumurile cele mari Pe Darie să-l găsească
Bătute de domni tâlhari, Ce-o făcut să-i pomenească
Cu bani mulţi cu pungi bătute Cu capul să-l pedespească.
Tot pe-nşelăciuni făcute
Numai cel cu punga mare Ş-o umblat husari prin munţi
Ce trece pe drumul mare erau ca iarba de mulţi
Şi-l are Darie în păstrare o umblat în sus şi-n jos
Ajunge la pod să treacă Pe Darie tot nu l-o scos
Darie-l opreşte oleacă. Că l-o păzit cine-o vrut
Poftă de vorbă să-I facă, Şi cine nici n-o crezut
Vămuiala să i-o-ntoarcă, şi florile câmpului
Inima să-i facă leoarcă şi stâncile muntelui
De sudoare, de temut şi sfatul săracului
Că-l trimite Darie-n lut şi apele codrului!
Despre farmecul serbărilor populare, Mihai Eminescu ne-a lăsat o consemanare deosebit de
sugestivă: „ Nu pierd niciodată ocazia de a lua parte la petrecerile poporale. Ca prieten pasionat al
poporului, când acesta se adună în masă, simt că sunt o parte a totalului. E ceva dumnezeiesc acest
sentiment, aşa că orice serbare a poporului mi se pare sărbătoare sufletească, o rugăciune
cucernică.”
 Bibliografie:
1. DATCU IORDAN, Dicţionarul folcloriştilor, Editura Litera, Bucureşti, 1983,
pg.105-106
2. GRĂMADĂ NICOLAE, Toponimia minoră a Bucovinei, Ed. Anima, Bucureşti,
1996, pg.87
3. ROMULUS VULCĂNESCU, Etnografia: Ştiinţa culturii populare, Ed. Ştiinţifică,
Buc., 1966, pg.50-51
 LECTURA-MIJLOC DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE A COMUNICĂRII

prof. înv. primar Elena Mirabela DIACONU

Școala Gimnazială Nr. 1 „George Uscătescu”
Târgu Cărbunești
Gorj

„Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorîm timpul (deci lectura de
loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de
alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.” (Mircea
Eliade).
Cartea de lectură are un rol deosebit în educarea afectivităţii copilului, stimulându-i
sensibilitatea, generozitatea, omenia, gustul estetic, optimismul, dragostea de viaţă şi un bogat
ansamblu de trăsături afective care îl îmbogăţesc sufleteşte ca om. Şi-apoi, indiferent de ce drum îşi
alege în viaţă sau ce profesie va practica mai târziu, cultura generală şi bogăţia spirituală – a lui ca
individ şi ca un bun specialist – sunt tributare cărţii, prieten nedespărţit în orice împrejurare, mijloc
de relaxare şi educaţie permanentă.
Prin lectură, care îi furnizează copilului cunoştinţe despre mediul înconjurător, despre
trecutul istoric al poporului, despre muncă şi profesiuni etc., se realizează educaţia cultural-artistică
şi moral-religioasă, ceea ce determină crearea propriului sistem de valori şi a viitorului
comportament.
Comunicarea în limba maternă ( româna) se transpune într-un set de cunoştinţe, deprinderi,
atitudini specifice, sistematizate mai jos :
Cunoștințe:
vocabular;
• gramatică funcţională;
• funcţiile limbii (acte de vorbire);
• principalele tipuri de interacţiune verbală;
• registrul textelor literare şi neliterare;
• caracteristicile diferitelor stiluri ale limbii şi registre lingvistice.
Deprinderi:
de a comunica oral şi scris într-o varietate de situaţii;
• de a monitoriza şi a adapta propria comunicare la diverse situații;
• de a distinge şi a folosi diferite tipuri de texte;
 • de a căuta, a colecta şi a procesa informaţia;
• de a folosi resurse;
• de a formula argumente, a le folosi în discursurile orale şi în scris în mod convingător,
adecvat contextului.
Atitudini:
deschidere spre dialog constructiv;
• aprecierea frumuseții limbajului literar şi dorinţa de a promova valorile limbii materne;
• manifestarea interesului pentru comunicare și interacţiune civilizată cu alţii;
• conştientizarea impactului comunicării asupra celorlalţi;
• responsabilitate pentru folosirea limbajului corespunzător în diferite contexte sociale.
Într-o societate dominatǎ de televizor şi calculator, pǎrinţii îl aşeazǎ pe copil în faţa
televizorului pentru a viziona un desen animat sau îl învaţǎ de la o vârstǎ fragedǎ sǎ manevreze
calculatorul şi sǎ-şi petreacǎ destul timp ucigând monştri, jubilând în urma reuşitei, formându-şi alte
deprinderi de conduitǎ.
Adevǎrul este cǎ, în societatea actualǎ, în care informatizarea pune stǎpânire pe un numǎr
tot mai mare de activitǎţi şi oameni, se poate observa cǎ se citeşte din ce în ce mai puţin. Principalul
motiv invocat este lipsa timpului liber, care existǎ totuşi atunci când este vorba despre televizor,
jocul pe calculator sau navigarea pe internet. Lectura este pusǎ adesea la colţ şi pe motiv cǎ nu
aduce mari beneficii, cǎ este pierdere de timp.
Lucrurile nu stau tocmai aşa şi, la o simplǎ analizǎ, se pot evidenţia numeroase argumente
în favoarea lecturii. Copilul, atunci când citeşte o carte, se identificǎ cu personajele literare care-i
apar în poveste şi astfel, treptat, treptat, îşi formeazǎ un tipar de personalitate. Primul contact cu
cartea este foarte important, de aceea el trebuie încurajat şi îndrumat în permanenţǎ. Uneori, copilul,
din proprie iniţiativǎ doreşte sǎ studieze o carte, dar de cele mai multe ori învǎţǎtorul este cel care îl
îndrumǎ sǎ facǎ acest lucru. Este foarte important ca şi pǎrinţii sǎ-l încurajeze pe micuţ în acest
demers, nu numai prin faptul cǎ îi cumpǎrǎ cǎrţi sau îi prezintǎ importanţa acestora, ci şi prin
simplul fapt cǎ însuşi pǎrintele citeşte o carte, puterea exemplului fiind mult mai mare, deoarece
cunoaştem faptul cǎ elevii îşi copiazǎ pǎrinţii şi dascǎlii.
Dacǎ dascǎlul ştie sǎ îndrume bine lectura, cartea devine partener de viaţǎ al elevilor, acel
prieten devotat, ca un vehicol plǎcut, gratuit care îi poartǎ prin toatǎ lumea, prea mare pentru a fi
strǎbǎtutǎ altfel. Iată un îndemn memorabil pentru elevii nostri:
Dragi copii,
Cărţile sunt scrise cu iubire
Şi tot aşa se cuvine să le citiţi şi voi,
Să nu le rupeţi, să nu le trântiţi în noroi!
 Fiecare cuvânt vă face mai frumoşi, mai înţelepţi,
Mai buni şi mai drepţi.
Cu un cuvânt poţi clădi o lume.
Ce mai! Poţi înfăptui orice minune!
Iar cărţile care găzduiesc cuvinte
Să vă fie călăuză pentru inimă şi minte!
Prieteni dragi, pe care să-i iubiţi
Şi să-i respectaţi ca pe nişte frați.”

Bibliografie:
Nuţǎ Silvia,”Metodica predǎrii limbii române în clasele primare”,Ed. Aramis,
Bucureşti,2000.
Ȋnvǎţǎmântul primar Nr.4, Ed. Miniped, Bucureşti, 2008.
Şerdean Ioan,”Didactica limbii şi literaturii române în învǎţǎmântul primar”, Ed.Corint,
Bucureşti, 2005
 POVEŞTILE - IZVOR DE ÎNȚELEPCIUNE

profesor învățământ primar Carmen DINDIRI

Școala Gimnazială Deveselu
Olt

,, La orice vârstă, omul este o fiinţă care se hrăneşte cu poveşti. De aceea, avuţia
poveştilor, pe care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă fie şi în scris, a depăşit celelalte avuţii omeneşti.” (Rabindranath Tagore)
Poveştile sunt creaţii populare. În ele se pot întâmpla tot felul de lucruri fermecate: prinţii
se transformă în animale, dovlecii devin caleşti, iar duhurile sălăşluiesc în lămpi. Întâlnim
vrăjitoare, regi şi regine, prinţi şi prinţese, căpcăuni, animale care vorbesc, zâne bune şi rele.
La vârsta copilăriei, poveştile şi basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele
reprezintă un instrument foarte important aflat la îndemâna părinţilor pentru a stimula dragostea de
lectură şi de cărţi, curiozitatea intelectuală a micuţului dar şi un instrument pentru a consolida
legătura afectivă copil-părinte.În acestă etapă de vârstă se fixează principalele valori in modele de
viaţă, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelul educaţional existent.
Personajele din basme ne însoţesc în anii copilăriei şi ne oferă modele care să le urmăm în viaţa
adultă.
Prin lupta dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de
viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi întâmplări şi îşi însuşeşte comportamente sociale
pozitive. Astfel, în poveşti precum Capra cu trei iezi sau Scufiţa Roşie se transmit copiilor diferite
modele de viaţă. În ,,Capra cu trei iezi”, copiii înţeleg prin intermediul metaforei că până la o
anumită vârstă trebuie să asculte şi să respecte sfaturile părinţilor pentru a evita pericolele iminente.
Această povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii care îl pândesc atunci când iese din cuvântul părinţilor.
Una dintre cele mai populare poveşti din toate timpurile, Scufiţa Roşie, circula în popor
înainte ca versiunea lui Charles Perrrault să fie tipărită în Histoires ou Contes du temp passe, în
1697. Repovestită ulterior, de nenumărate ori,- în cele mai recente versiuni, Scufiţa Roşie e ucisă,
apoi salvată, iar bunica supravieţuiește- povestea are suspans şi umor prin dialogul dintre Scufiţa
Roşie şi lup. Morala acestei poveşti e simplă: nu le acordaţi prea multă atenţie străinilor, indiferent
cât de amabili şi politicoşi.
 Poveştile stimulează dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea copilului. Contextul
narativ al acestora facilitează accesul micului cititor la cuvinte şi expresii noi, permite înţelegerea
sensului unor cuvinte abstracte dezvoltând astfel limbajul şi gândirea.
Imaginaţia şi creativitatea joacă un rol important în viaţa copilului pentru că ea este cea
care îl ajută să stabilească o legătură între lumea sa internă şi cea externă, să îşi construiască propria
imagine de sine şi să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor şi pentru
identificarea soluţiilor.
Poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului.Prin intermediul lor, copilul ajunge să
trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experienţe la care acestea sunt supuse şi să
înveţe să îşi exprime propria inteligenţă emoţională în funcţie de contextul şi desfăşurarea
povestirii. Copiii devin curioşi, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin
trişti sau îngrijoraţi atunci când personajul respectiv se află în dificultate şi învaţă să îşi definească
propriile emoţii în raport cu anumite situaţii de viaţă.
Valoarea educativă a poveștilor constă în reliefarea unor calități morale cu care sunt
înzestrate personajele pozitive:curaj și vitejie,hotărâre și perseverență în îndeplinirea țelului,spirit de
sacrificiu,prietenie și umanism,respectarea cuvântului dat și îndeplinirea angajamentului
luat,dârzenie și tărie în înfrângerea piedicilor și greutăților.
Bunătatea,cinstea,curățenia sufletească,mărinimia sunt răsplătite totdeauna,poate mai
târziu,dar nu niciodată.Poveștile îi incită pe copii și datorită frumoaselor imagini vizuale construite
prin comparații cu elemente concrete pe care copiii le rețin.Acestea sunt prețioase pentru că pun
într-o lumină vie ce e bine și ce e rău, ajutându-l pe copil să-și însușească anumite reprezentări
morale. Datoria noastră a tuturor,a părinților,a educatorilor este să aducem copilul în punctul de a
iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege firul
poveștilor,expresiile sau cuvintele din text.
Ascultând povești,copiii cunosc și își însușesc noțiuni, convingeri și sentimente morale, se
raportează la personajele pozitive și dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să
înțeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia și pentru a urî răutatea, dușmănia, lenea, există:
,,Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă; ,,Sarea în bucate” de Petre Ispirescu;
,,Cenușăreasa” de Frații Grimm; ,,Albă-ca-Zăpada” de Frații Grimm.
Peripețiile personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale îi înduioșează
pe copii și îi conving că este bine să urmeze exemplul celor buni. Poveștile:
-,,Ionică mincinosul”;
-,,Puf Alb și Puf Gri” ne învață ce este sinceritatea și îi determină pe copii să spună
adevărul și să urască minciuna. Neascultarea părinților,încăpățânarea și consecințele acestora sunt
reliefate de povești precum:,,Capra cu trei iezi”-de Ion Creangă;,,Scufița Roșie”-de Charles
Perrault;,,Povestea măgărușului încăpățânat”
Pățaniile personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfaturile părinților,că nu
este bună încăpățânarea și trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate.Educarea dragostei
față de muncă a fost posibilă și prin prezentarea unor povești,dintre care amintim: ,,Povestea unui
om leneș”.
În concluzie , poveştile reprezintă un real suport care asigură dezvoltarea vocabularului şi a
limbajului literar, a creativităţii precum şi dezvoltarea unor capacităţi intelectuale, imaginative şi
motivaţionale şi nu în ultimul rând o diversitate de informaţii şi experienţe umane, modele morale,
emoţii şi sentimente.
Lumea copilăriei este o lume de poveste lungă și frumoasă...
Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către: ,,A fost odată ca niciodată...” ,
deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai frumoasă,mai fericită și să
construiască un viitor mai optimist!

Bibliografie:
Lucica Buzenchi,(2010), Lecturile copilăriei, Editura Eduard
Tezaurul cu poveşti,(2009), Editura Corint
Bratu,Bianca,(1977),Preșcolarul și literatura,Editura Didactică și Pedagogică,București
Curriculum pentru educația timpurie a copiilor
 PE TĂRÂMUL BASMELOR

profesor pentru învățământul preșcolar Mihaela DOBRAVETZ

profesor pentru învățământul preșcolar Ariana ZAHARIA
Grădinița cu Program Prelungit nr. 5
Lugoj
Timiș

Alături de poveşti, basmul este una dintre primele specii literare cu care copilul ia
contact începând cu primii ani de viaţă. Basmele au izvorât din înţelepciunea populară, care le-a
imprimat dorinţa de libertate, dreptate, bine şi frumos, având o deosebită importanţă în dezvoltarea
preşcolarilor. Ele contribuie la : dezvoltarea proceselor cognitive şi afective, formarea unor trăsături
pozitive de voinţă şi caracter realizarea educaţiei morale, îmbogăţirea şi activizarea vocabularului,
dezvoltarea imaginaţiei şi a personalităţii ,formarea gustului estetic .Întâmplările din basme,
poveşti, desene animate precum şi personajele acestora contribuie la crearea reprezentărilor
fantastice responsabile pentru naivitatea copiilor de vârstă preşcolară. Dezvoltarea tehnicii animaţiei
crează o lume în care predomină fantasticul, ceea ce contribuie la lărgirea sferei posibilului. Deşi
tehnologia modernă îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa, copiii preferă şi ascultă cu
plăcere şi nesaţ basmele.
Pornind de la conţinutul unui basm accesibil preşcolarilor din grupa mare, educatoarea le
poate dezvolta acestora gândirea critică şi creativitatea în diferite momente ale activităţii apelând la
următoarele metode interactive:
Ciorchinele este o metodă a gândirii critice care-l antrenează pe copil să realizeze
conexiuni între propiile idei emise pornind de la un item dat de către educatoare. Această metodă
poate fi cu precădere utilizată în activităţile de fixare şi evaluare, dar şi în cadrul activităţilor de
predare în etapa de reactualizare a cunoştinţelor;
Explozia stelară este o metodă prin intermediul căreia se poate fixa conţinutul
basmului. Constă în formularea unor întrebări de către copii utilizând sintagma scrisă pe steluţa
aleasă prin tragere la sorţ de către copilul lider al grupului. Înainte de a fi utilizată în cadrul
activităţii, copiii vor fi familiarizaţi cu întrebările de tipul Când?, Unde?, De ce?, Cine?, Ce?. ;
Cubul - metoda de “predare-învăţare descoperită în 1980 urmăreşte un algoritm ce
vizează descrierea, comparaţia, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când se
doreşte explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut pentru a fi îmbogăţit cunoi cunoştinţe sau a
unei situaţii private din mai multe perspective” (S. Breben, E. Goncea, G.Ruiu, M. Fulga, 2006,
p.121);
Turul galeriei este o metodă de consolidare şi evaluare bazată pe colaborarea dintre
copii care constă în rezolvarea unor probleme care au mai multe moduri de abordare. Produsele
realizate în cadrul activităţii de către fiecare grup vor fi expuse în sala de grupă şi examinate de
către ceilalţi colegi. Sugestiile primite de fiecare grup se vor nota pe o coală de hârtie, după care vor
fi analizate ;
Bula dublă este o metodă de predare învăţare care permite identificarea asemănărilor şi
deosebirilor dintre două basme. Cunoscând conţinutul celor două basme preşcolarii pot completa
bula dublă ajutaţi de întrebările suport ale educatoarei ;
Piramida şi diamantul fac parte din cadrul metodelor de fixare şi evaluare şi constau
în sintetizarea ideilor unui basm de către copiii preşcolari. Înainte de apliicarea acestei metode
copiii trebuie familiarizaţi cu reprezentarea grafică a metodelor prin sortarea şi aşezarea unor
pătrate în funcţie de culoarea lor. După aceea se pot realiza piramide şi diamante frontal pentru
înţelegerea algoritmului. În cadrul activităţii copiii vor fi ghidaţi de către educatoare prin întrebări
ajutătoare şi lecturarea unor citate din basmul respectiv ;
Problematizarea presupune găsirea de către preşcolari a unei soluţii la situaţia
problemă pe care educatoarea a creat-o pornind de la un episod sau o acţiune a personajelor din
basm. Utilizate în cadrul activităţilor cu preşcolarii aceste metode “aduc noutate, trezesc
curiozitatea, grupează cunoştinţele şi reprezentările copiilor pentru a învăţa lucruri noi” (S.
Breben, E. Goncea, G.Ruiu, M. Fulga, 2006, p.25-26).

Bibliografie:
1. Breben S., Goncea E., Ruiu G., Fulga M., (2006), Metode interactive de grup –ghid
metodic-60 metode şi 200 de aplicaţii practice pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves;
2. Dumitrana M., (1999), Educarea limbajului în învăţământul preşcolar volumul 1
comunicarea orală Editura Compania, Bucureşti.
3. MECT, (2019),Curriculum pentru învăţământul preşcolar.
 ROLUL POVEŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA ŞI EDUCAREA COPIILOR

prof. înv. primar Laura DRĂGAN

Școala „Adrian PĂUNESCU”
Pitești
Argeș

Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt doar câţiva dintre eroii care populau lumea
noastră de copii.
Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt străini multor micuţi de astăzi. Ei au fost înlocuiţi
de Shrek, Nemo, Tom şi Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul eroilor de
basm. Prea puțini părinţi găsesc timpul necesar pentru a spune copiilor poveştile cu care au crescut
ei înşişi.
Poveştile au fost pe nedrept uitate şi sunt pe nedrept ignorate. Ele sunt pline de poveţe şi
întâmplări din care copiii pot trage învăţăminte utile: să nu fim neascultători ca Scufiţa Roşie, să nu
fim răutăcioşi ca mama vitregă a Albe- ca -Zăpada şi lista ar putea continua. Din poveşti, copiii află
care sunt consecinţele defectelor şi calităţilor umane, care sunt efectele faptelor bune şi rele.
Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi rău, între minciună şi adevăr,
între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele cele mai comune ale
oamenilor.
Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învaţă despre lumea din
jur, fără să fie elînsuşi pus în situaţii periculoase sau dificile.
Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveştile îl au asupra afectivităţii unui
copil.
Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în
situaţii periculoase sau dificile. Există părinţi care îşi fac griji în legătură cu emoţiile prea puternice
provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă
puţin îndulcită a poveştii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat
copilul va trebui să ţină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori.
Poveştile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situaţii neplăcute.
Chiar şi la vârste foarte fragede, poveştile au un rol important în dezvoltarea copilului. Un
bebeluş de câteva luni nu înţelege nimic din ce i se spune, însă ascultând poveşti învaţă foarte mult
despre limbaj, intonaţie, felul cum sunt create sunetele şi ce înseamnă ele. Pe lângă efectul benefic
asupra copilului, să nu uitam de rolul poveştilor în relaţia părinţi – copil. Lipsa timpului îi face pe
mulţi dintre noi să îşi abandoneze copiii în faţa televizorului, la desene animate sau în faţa
calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la câteva zile, crează între părinţi şi copil
acea legătură special dintre doi oameni care trăiesc aceleaşi senzaţii, au aceleaşi sentimente şi îşi
imaginează aceleaşi scenarii.

Bibliografie:
1. Balint, M.(2008), Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul
preşcolar.
2. Didactica limbii şi literaturii române, Universitatea Babeş – Bolyai Cluj-Napoca,
Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei .
3. Bodiştean, F.,(2007) Literatura pentru copii şi tineret dincolo de story, Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca.
4. Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2002), Metode interactive de grup-ghid
metodic, Editura Arves, Craiova.
DATA: 2 februarie 2022
PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR: DRĂGAN LAURA
CLASA: a III-a B
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Tărâmul copilăriei II
SUBIECTUL: Textul narativ – text suport: „ Două broscuțe”
TIPUL LECȚIEI: Dobândire de noi cunoștinte
DISCIPLINE INTEGRATE: Educație civică
COMPETENȚE SPECIFICE:
Limba și literatura română:
1.1 Identificarea semnificaţiei unui mesaj oral din texte accesibile variate;
2.1 Formularea unor enunţuri proprii în situaţii concrete de comunicare;
3.2 Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul
cunoscut;
3.3 Formularea unei păreri despre o povestire/ personajele acesteia;
COMPETENȚE INTEGRATE:
Educaţie civică:
1.2. Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei;
1.3 Explorarea grupurilor mici şi a regulilor grupului;
2.2. Recunoaşterea unor atitudini pozitive în raport cu lucrurile, cu plantele şi animalele;
3.1. Relaţionarea pozitivă, ȋn grupuri mici, pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
a) cognitive
OC1: Să citească conştient, corect, coerent şi cursiv un text la prima vedere, respectând
intonaţia şi punctuaţia;
OC2: Să realizeze în scris predicţii, pornind de la informaţiile aflate anterior;
OC3: Să rezolve exercitiile din fisa de lucru, demonstrând înţelegerea conţinutului textului;
OC4: Să răspundă la întrebări, dovedind înțelegerea conținutului textului ,,Două broscuțe”.
 b) afective:
OA1: să participe cu interes la ora de limba si literatura romană prin activitatea de grup, frontală
şi individuală;
OA2: să coopereze în realizarea sarcinilor de grup;
c) psiho-motrice:
OM1: să aibă un comportament corespunzător activităţii desfăşurate;
OM2: să adopte o poziţie corectă la tablă şi în timpul scrisului;
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Resurse procedurale
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, lectura explicativă, exerciţiul, metoda
predicţiei, metoda brainstorming, tratarea diferențiată
Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual

b) Resurse materiale: caietele elevilor, tabla, instrumente de scris, fişe de lucru, fişe de
evaluare, fişe cu textul suport
c) Forme şi tehnici de evaluare: evaluare curentă, aprecierea răspunsurilor, aprecieri
asupra modului de lucru în echipă, aprecierea asupra
modului de rezolvare a sarcinilor, evaluare scrisă
d) Resurse umane: 21 de elevi
e) Resurse temporale: 45 minute
BIBLIOGRAFIE:
 Programe şcolare pentru învățământul primar, cls. a III-a, Ministerul Educaţiei Naționale,
Bucureşti, 2014
 Bratu Gabriela-,,Aplicaţii ale metodelor de gândire critică în învăţământul primar.” Ed.
Humanitas
Educaţional;
 Ionescu M.-” Lecția între proiect și realizare” , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998;
 Molan V.- Didactica Disciplinelor ”Comunicare în limba română” și ” Limba și literatura
română” din învățământul primar, Editura Miniped-2014

Etapele lecției Ob. Conţinutul științific Strategia didactică Forme

Op. Metode Mijloace de Forme de
şi învăţământ de evaluare
procede organiz
e are
1. Moment - Se asigură condiții Fişe de
organizatoric optime pentru inceperea lucru
 orei. Convers
- Pregătirea materialului aţia Instrumente
necesar desfășurării orei de scris
de limba română.

2. Verificarea temei:
Reactualizarea - Se verifică tema Convers Calitatea
cunoştinţelor OM cantitativ cât şi calitativ, aţia Caietele de temei
anterioare 1 prin autocorectare şi se teme ale
fac aprecieri asupra elevilor Frontal
modului de rezolvare. Apreciere
Verificarea cunoştinţelor a
anterioare despre Exerciţiu răspunsur
pronumele personal se l ilor
face printr-o serie de
întrebări adresate de Convers
învăţător elevilor, pe ația
parcursul corectării
temei.
- Citesc tema;
- Răspund la întrebările
adresate de învăţător:
Ce este pronumele?
Care sunt pronumele
personale la numarul
singular?
Care sunt pronumele
personale la numarul
plural?
Care sunt genurile
pronumelui?

3. Captarea Un elev va scoate din Ghiozdanul

atenţiei OM ,,Ghiozdanul cu lecturi’’ Convers cu povești Frontal
1 un șnur de care este prins aţia
un bilețel. Pe bilețel este Explicaţi
scris cuvântul a
PRIETENIE.

4. Anunţarea - Elevii sunt anunțați că,

temei şi a la ora de limba română, Convers Caietele de Frontal
obiectivelor vor studia un text nou. aţia clasă
- Textul va fi studiat pe
fragmente, prin metoda Explicaţi
predicţiei. a
Textul va fi împărțit în
fragmente astfel încât să
poată fi realizate
predicțiile.
- Se scrie la tablă titlul
textului ce urmează a fi
studiat:
 ,,Două broscuțe”.(Anexa
1)

5. Dirijarea -Elevii sunt împărțiți în 5 Fişe cu

învăţării echipe; fragmentele Apreciere
-Fragmentele textului vor Exerciţiu textului Indepen a
OC1 fi scrise pe fâşii de culori l dent modului
diferite. în care
- Fiecare elev va avea pe citesc
OC2 bancă fragmentele
textului. Frontal
- Elevii vor citi în gând Tabelul
primul fragment. Metoda predicţiilor
OC3 - Echipele primesc câte predicţie
un tabel al predicţiilor i videoproiect
(Anexa 2), în care elevii or Apreciere
vor completa, în echipă, a
predicţiile pentru modului
fragmentul următor, de lucru
OA răspunzând la întrebări. în echipă
1 - Se scrie pe o foaie de
flip-chart predicţiile Convers
făcute de fiecare echipă aţia
în parte. Flip-chart
☺ Lectură predictivă a
textului
Fragmentul I:
,,Într-un iaz trăiau două
OA broscuțe...până în satul Lectura
2 din apropiere.’’ explicati Fişe cu
Întrebare: Unde credeți vă fragmentele
că au ajuns? textului
Metoda
Fragmentul al II-lea: predicţie
,Nu după prea mult timp i
de mers pe jos,... acolo
le-a atras atenția.’’
OC1 - Întrebare: Ce credeți că Tabelul
le-a atras atenția? predicţiilor
Apreciere
OC2 Fragmentul al III-lea: a
,,Acolo le-a atras atenția Convers Pe modului
o oală mare ce se afla pe aţia grupe în care
masă... Nu voi renunța Flip-chart citesc
OC3 așa de ușor!’’
-Întrebare: Ce credeți că
a făcut Oaki?
- Se explică sensul
cuvintelor: optimistă, a se Lectura
panica’’. explicati
OA vă
1 Fragmentul al IV-lea:
 ,,Acum sau niciodată este
OA momentul....ne-ai salvat
2 pe amândouă!’’

conversa
ția Fișă cu
proverbe

- Pentru citirea fiecărui explicați

OC1 fragment în parte se fac a,
diferite tipuri de citire: exercițiu
integral (I fragment), în l
lanţ ( al II- III lea
fragment), în perechi ( al
IV-lea fragment)
- Pe măsură ce se citesc
fragmentele se explică
cuvintele necunoscute;
- Se realizează citirea
integrală a textului şi se
fac exerciţii de vocabular:
integrarea cuvintelor
necunoscute în noi
contexte, cuvinte cu sens
asemanator, cuvinte cu
sens opus.
- Se citeşte textul model,
de către un elev, apoi se
va realiza citirea pe
roluri.

- Lipesc în caiete
fragmentele textului
- Se citeşte textul integral

- Se adresează întrebări
pe marginea conținutului
textului și se desprinde
mesajul acestuia.

-Fiecare echipă va primi

o listă de proverbe din
care le va alege pe cele
potrivite mesajului
textului. (Anexa 3)
 OC3 -Câte un elev Convers Fişe de Frontal Apreciere
OA reprezentant al fiecărei aţia lucru a
1 echipe va scoate din răspunsur
OA ,,Ghiozdanul cu povesti’’ Exerciţiu ilor
2 un plic. Fiecare plic l
OM conține fișe exercițiu cu
2 trimitere la continutul
textului ,,Două Evaluare
broscuțe’’. scrisă
- Elevii vor lucra
individual primul
exercițiu de pe fișa de
lucru. Copiii aleg
calitățile unui bun prieten
și notează pe spațiul
punctat numele
prietenului care se
potrivește descrierii.
(anexa 4)

6. Obţinerea OC3 Harta prieteniei

performanţei -După ce am stabilit ce Convers Fișa de Individ
OA înseamnă un bun prieten, aţia lucru ual
2 ne vom imagina că avem
OM de parcurs un drum la
1 capătul căruia vom găsi o Explicați Evaluare
comoară. a Frontal orală
-După ce vor nota pe Exercițiu
harta de pe fișă numele l
prietenilor pe care îi vor
lua cu ei, elevii vor nota
pe monedele de lângă
cufărul prieteniei toate
lucrurile frumoase pe
care le aduce aceasta.
7. Asigurarea Fiecare copil transmite un
retenţiei şi a mesaj de apreciere unui Explicați Bilet Individ
transferului coleg de clasă sau a ual
colegului de bancă pe Exercițiu
care îl consideră prietenul l
său.
Mesajul va fi scris sub
forma unui bilet. (anexa
5)
Biletul va fi lipit în
caietul elevilor.
8. Încheierea Se fac aprecieri generale Frontal Aprecieri
activității si individuale asupra Convers pozitive
 modului de desfășurare a aţia
lecției.

ANEXA 2
Tabelul predicţiilor
Ce credeţi că se va întâmpla? Ce s-a întâmplat de fapt?
1.Unde credeți că au ajuns broscuțele? 1.

2.Ce credeți că le-a atras atenția? 2.

3.Ce credeți că a făcut Oaki? 3.

4. 4.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

ed. Petronia DRĂGĂNESCU

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2
TG. NEAMŢ
NEAMȚ

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
Poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu
contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul
negativ, cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut. Prin intermediul poveștilor,
copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață strategii de viață, descoperă
consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.
De mici copii îndrăgim poveștile. Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula
educația și imaginația copiilor, care învață să descopere lumea minunată a cărților.
Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de
fascinant. Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul ascultător
pătrunde în această lume.
Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos.
Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic. Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care cei mici le învață din povești este diferența dintre bine și rău. În
povești ca și în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va dobândi deprinderi pentru a realiza
judecăți de valoare, precum și exprimarea propriilor sentimente într-un mod simplu.
Copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții. Mai
mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii, de
ajutor precum personajele din poveste.
Cu ajutorul personajelor de poveste, micuțul va reuși chiar să își depășească anumite fobii.
Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii anișori de
viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi. Aceste reguli
trebuie respectate, deoarece în lipsa lor nicio societate nu poate funcționa. De asemenea, va înțelege
că dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ, precum cel din poveste, iar
personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale.
Unele povești le oferă copiilor anumite repere despre cum să acționeze în viață, în diferite
situații. Copiii sunt încântați să se asemene cu Harap Alb, cu Greuceanu dar și cu Făt-Frumos. Se
identifică cu personajele și înțeleg că trebuie să învețe anumite comportamente de la aceste
personaje fantastice pentru că și ei vor să se asemene lor.
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se
raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să
înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea, există
„Fata babei şi fata moşneagului” de I. Creangă, „Sarea în bucate” de P. Ispirescu, „Cenuşăreasa” şi
„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm. Peripeţiile personajelor, răutatea celor
negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze
exemplul celor buni. Poveşti precum „Ionică mincinosul”, „Puf Alb şi Puf Gri” ne învaţă ce este
sinceritatea şi îi determină pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna. Neascultarea părinţilor,
încăpăţânarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum „Capra cu trei iezi” de I.
Creangă, „Scufiţa Roşie” de Charles Perrault, „Povestea măgăruşului încăpăţânat”. Păţaniile
personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul părinţilor, că nu este bună
încăpăţânarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate. Educarea dragostei faţă de
muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor poveşti precum „Povestea unui om leneş”.
Datoria noastră a tuturor, a părinților, a educatorilor și învățătorilor este să aducem copilul
în punctul de a iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege
firul poveștilor, expresiile sau cuvintele din text. Etapa următoare ar fi aceea de a încuraja copilul să
urmeze comportamentele pozitive ale personajelor favorite.
Psihologii prezintă câteva sugestii de activităţi pe care le puteţi face cu copilul d-voastră şi
care au ca şi consecinţe dezvoltarea şi menţinerea comportamentelor pozitive. «Timpul meu pentru
tine.» Oferindu-i copilului d-voastră în fiecare zi momente în care să se simtă apreciat şi iubit de d-
voastră. Exprimă acest lucru în cuvinte şi prin timpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este
importantă, ci calitatea timpului petrecut împreună cu copilul.
Poveștile îi mai ajută pe copii să se simtă și confortabil și în siguranță și să creeze o
legătură specială cu „părintele care îi citește povești”. Există o diferența dintre o poveste și un desen
animat, este relația specială care se creează între povestitor și ascultător, comunicarea bidirecțională
întrebările rostite și nerostite ale poveștii și explicațiile suplimentare care devin dependente de
fiecare poveste și stârnesc curiozitatea copilului.
 Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către „A fost odată ca niciodată…”,
deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai frumoasă, mai fericită și să
construiască un viitor mai optimist.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
2. Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
 BASMELE ÎN GRĂDINIȚĂ

educatoare Ștefana DUCA

Școala Gimnazială nr. 2, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 4
Caracal
Olt

Poveştile au o deosebită valoare etică, ele contribuie la formarea conştiinţei morale, a unor
trăsături pozitive, la dezvoltarea personalităţii. Prin intermediul poveştilor, copiii desprind mesajul
etic ce influenţează benefic conştiinţa morală a preşcolarului. Lumea poveştilor oferă copiilor o
varietate de personaje şi situaţii faţă de care copilul ia atitudine, de unde el îşi alege sau este ajutat
să-şi aleagă modele etice.
După o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea de povestire, ne dăm seama că
deşi în aparenţă lecturile, poveştile, povestirile, fiind statice par monotone, acestea implică un grad
mare de participare din partea copiilor. În atmosfera lecturilor preşcolarul nu participă motric, ci
intelectual şi afectiv. Însoţind firul poveştilor care se deapănă dintr-o lume, uneori total
necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a şi-o reprezenta şi, în acelaşi timp,
încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte şi situaţii. Copilul este
creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugereazăverbal. Efortul copilului de a-şi
imagina şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei, a gândirii, a
voinţei şi limbajului.
Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere poveştile pentru că răspund necesităţii lor de a şti, de a
cunoaşte, de a înţelege, cum se împlinesc năzuinţele spre mai bine, spre frumos. Ei participă
afectiv-imaginativ la acţiune, se identificăcu personajul preferat. Poveştile contribuie la dezvoltarea
exprimării orale, a creativităţii şi expresivităţii limbajului. Prin receptarea poveştilor, preşcolarul
participă la activitate, atât în calitate de vorbitor, cât şi de auditor, învaţă să creeze (cu ajutor) rime,
ghicitori, expresii verbale hazlii, având ca bază textele lui Creangă.
Poveştile conţin o anumită temă, personaje, iar fiecare din aceste personaje poate fi
caracterizat în termeni de intenţii, scopuri, motivaţii, convingeri, stări afective, valori.
Am observat că poveştile sunt percepute diferit:
• la 4 ani memorează foarte multe episoade, dar le relatează dezordonat;
• la 5 ani menţine firul acţiunii şi o duc spre final, dar nu pot desprinde concluziile;
• la 6 ani relatările sale ajung să fie similare naraţiunilor adulte.
 Dialogul cu replici scurte contribuie la caracterizarea personajelor şi evidenţierea
trăsăturilor morale. Preşcolarii îşi însuşesc una din noţiunile morale specifice vârstei lor -aceea de a
fi ascultători şi de a respecta sfaturile celor mai în vârstă. Povestea iezilor arată copiilor urmările
neascultării, consecinţa neascultării ce influenţează conturarea personalităţii copilului.
Rolul educativ al poveştilor şi basmelor create pentru cei mici arată cum normele morale
simple de „bine” şi de „rău” sunt însuşite cu uşurinţă de copii prin exemplul oferit de basme şi
poveşti. „Oricât de simple şi de uşoare ar părea aceste povestiri, nasc, fără îndoială, pentru copii
dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi şi în acelaşi timp se naşte în sufletul lor
teama de nenorocirile ce li s-ar putea întampla daca i-ar urma pe cei răi… Este de necrezut cu câtă
sete privesc aceste inimi pure şi încă necoapte morală ascunsă a basmului… îi vezi trişti şi
disperaţi atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas şi îndură suferinţe, apoi strigă de
bucurie când vine întorsura fericită şi personajele iubite sunt salvate.” (Ilie Stancu, Copilul şi
cartea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1968. p. 44).
Chiar şi în lumea basmului copilul nu face confuzie între lumile fictive şi reale ale
imaginarului. Pentru copil ficţiunea, visarea au valoare de trăire, dar o trăire aievea cu realitatea.
Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje şi teme faţă de care copilul îşi arată
simpatia sau antipatia, de unde îşi recrutează modele etice, sau faţa de care îşi manifestă repulsia,
dezacordul. Aici copilul se regăseşte într-o lume în care virtuţile sunt răsplătite, iar ticăloşiile
pedepsite. El trăieşte imaginar acte asemenea eroilor săi preferaţi şi simţindu-se viteaz, deşi se ştie
mic şi fricos, încearcă să devină mai curajos.
Pentru dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar trebuie selectate cele mai bune
modalităţi: poveşti, povestiri, basme, fabule.

Bibliografie:
1. Bârlea, Petre Gheorghe (coordonator), Dicţionar de locuri imaginare în literatura
pentru copii, Editura Muzeului literaturii române, Bucureşti, 2006.
2. Curriculum Naţional pentru învăţământul preşcolar 3-5/7ani, 2008.
3. Ghid pentru proiecte tematice „Abordarea în manieră integrată a activităţilor din
grădiniţă”, Editura Humanitas Educaţional, Bucuresti, 2005.
ROLUL POVEŞTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII
LA COPIL

Educatoare Mihaela DUMITRAȘCU

Grădiniṭa cu Program Prelungit Nord 1
Râmnicu Vâlcea
Vâlcea

„A fost odată ca niciodată…”, aşa încep toate poveştile şi tot aşa începe şi povestea mea.
Numai că, de această dată, protagoniştii sunt fiinţe mici şi gingaşe, cu suflet bun şi minte ascuţită.
Cu toţii pornesc într-o lungă călătorie de iniţiere în viaţă, având ca îndrumători Feţi-Frumoşi dârji şi
neînfricaţi şi Ilene Cosânzene cu chip frumos şi suflet bun.
Vârsta preşcolarităţii le oferă cadrul adecvat pentru iniţierea în societate, căci acum este
perioada în care copiii descoperă cele mai multe personaje din basme şi poveşti pe care doresc să le
copieze.
La vârsta copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieții
afective a copilului. În această perioada de vârstă se fixează principalele valori și modele de viață,
iar copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educational existent.
Un rol important pe care îl joacă poveștile este acela de ale dezvolta limbajul și facilitează
accesul la cuvinte și expresii noi. Poveștile oferă copilului posibilitatea de a se identifica cu
personajele prezentate, de a se recunoaște în ele și de a identifica unele trăsături ale personajelor din
jurul lui.
Prin intermediul poveștilor, copilul poate fi oricine își dorește, poate experimenta roluri
diferite: de părinte, de bătrân, de vrăjitoare, de zână, etc., de orice alt personaj pe care-l îndrăgește
sau în care se regăsește. Poveștile stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea
copilului. Contextul narativ al povestilor facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi,
permite înțelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul și
gândirea.
Poveștile îmbogățesc viața afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul ajungând
să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experiențele la care acestea sunt supuse
și să învețe să își exprime propriile emoții în funcție de contextul și desfășurarea povestirii.
Poveștile au importantul rol de a dezvolta creativitatea, limbajul gândirea și imaginația copilului, ei
putând să participle indirect la aventurile personajelor prezentate în paginile cărților. Copilul va
putea să iși imagineze cum arată personajele și ce urmează să se întâmple în desfășurarea cărții
prezentate. Poveștile reprezintă un mijloc de cunoaștere care le crează copiilor trăiri contradictorii,
prin intermediul lor ei putând experimenta sentimente de iubire, ură, teamă, fericire, tristețe. Aceste
redări ale sentimentelor sunt uneori greu de înțeles la vârsta preșcolară, însă tocmai acesta este rolul
proveștilor în grădiniță.
Copiilor le sunt accesibile, încă de la 3 ani, atât poveștile realiste cât și cele fantastice,
respectiv poveștile și basmele - dacă ele sunt alese la nivelul de înțelegere specific vârstei.
Preșcolarilor mai mari le sunt accesibile și povestirile din viața adulților.
Astfel, în poveşti precum Capra cu trei iezi sau Scufiţa Roşie transmit copiilor anumite
modele de viaţă, un mod de a gândi și a vorbi.
În Capra cu trei iezi, copiii înţeleg prin intermediul metaforei faptul că, până la o anumită
vârstă trebuie să asculte şi să respecte sfatul părinţilor pentru a evita pericolele iminente. Această
povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii cu care se confruntă adunci când iese din cuvântul părinţilor. Scufiţa Roşie, de asemenea,
vorbeşte despre riscul şi primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul
stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor poveşti aduce întotdeauna soluţia salvatoare
prin implicarea factorilor educaţionali, reprezentaţi de familie şi ceilalţi formatori din viaţa
copilului.
Emoţiile, sentimentele şi imaginația sunt acea parte a gândirii care fac diferența între om și
animale. Sunt cele care adaugă culoare și însemnătate vieții și lumii uneori sumbre. Poveștile
tărâmurilor fantastice și ale regatelor magice din basme ajută la hrănirea imaginației copiilor şi la
cearea unui bagaj de emoţii şi sentimente pe care copil fiind le poate ȋnvăţa, recunoaşte le poate
definii şi cel mai important le poate gestiona în viaţa de adult. Cu cât îi citești mai multe basme și
povești copilului și ai grijă să i le prezinți într-o formă atractivă, copilul le va îndrăgi și va descopei
un univers fantastic, va trăi emoţii şi sentimente noi. Astfel, poate învăţa și afla despre animale,
plante, eroi de poveste, obiecte cu care în mod obişnuit nu intră în contact, peisaje şi alte lucruri
care îl ajută să cunoască şi să facă mici corelaţii privind mersul lucrurilor în natură şi în lumea
înconjurătoare.
„Oricât de simple şi uşoare ar părea aceste poveşti, ele nasc în copii, fără îndoială,
dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi și în acelaşi timp se naşte în sufletul lor
teama de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi”. Charles Perrault
 IMPORTANŢA LECTURII ÎN DEZVOLTAREA ELEVILOR

prof. înv. primar Nicoleta-Alina DUMITRAŞCU

Şcoala Gimnazială Nr.1
Bumbeşti-Jiu
Gorj

Sunt bine cunoscute beneficiile lecturilor suplimentare ale elevilor la toate nivelurile de
clase. În contextul educaţional actual, când televizorul, calculatorul, internetul ocupă mult din
timpul şi preocupările elevilor, este mai important, dar şi mai greu să-i orienteze pe copii spre
lectura cărţilor, să-i convingem că o cultură generală serioasă şi un echilibru interior se formează şi
se menţine în principal prin acei prieteni care nu trădează niciodată, care ne stau mereu la dispoziţie
şi care nu se supără niciodată pe noi, anume CĂRŢILE.
Având în vedere că formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază
în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important, implicarea activă şi pozitivă
a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului.
Gustul pentru citit nu vine de la sine, se formează de către familie, grădiniţă şi în special de
şcoală şi poate fi stimulat şi cultivat încă de la cele mai fragede vârste, astfel încât cartea să devină
un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Instituţia şcolară are datoria de a
îndruma şi a îmbogăţi universul cognitiv al elevului. În acest context lecturile suplimentare
reprezintă materialul de bază, materia primă, suportul indispensabil în evoluţia intelectuală,
facilitând integrarea şcolarului în viaţa socială.
Din experienţa la clasă am reuşit să identific repere utile în motivarea elevilor de a citi:
posibilitatea de a alege texte, relaţionarea cărţii cu o experienţă de viaţă trăită de elev, găsirea
satisfacţiei în lecturarea unei cărţi. În decursul timpului, la clasă am sesizat câteva etape importante
în formarea interesului şi a gustului pentru lectură. Aceasta începe după ce copilul reuşeşte singur să
descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Mulţi copii din clasă luptă ani de-a
rândul cu descifrarea unui text, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul micilor lecturi.
Mi-am dat seama în timp, că numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a
face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit care se cufundă ore
întregi în lectura unei cărţi.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi, este necesar să se formeze, cu
răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură. Am întâlnit în colectivul de elevi pe care-l îndrum, copii
care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă, citită de mine sau de colegi, dar care preferă să se
joace, să hoinărească în clasă sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi
săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce le cer în orele de curs. La copiii care
au învins greutăţile începutului, problema îmbracă alt aspect, nu mai poate fi vorba de lipsa de
interes.
Am observat că există mai multe situaţii: elevul nu are la îndemână cărţile cele mai
potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de
lectură determină aceeaşi atitudine şi la elevi. Dacă elevul a văzut că părinţii, fraţii mai mari, rudele
nu citesc o carte, el de ce să citească? În astfel de cazuri, colaborarea mea cu familia a fost şi mai
necesară.
Odată format gustul pentru lectură se poate transforma într-o adevărată pasiune. La elevi,
această pasiune este bine să fie încurajată în măsura în care ea nu dăunează instrucţiei. Este
momentul să subliniez că pasiunea pentru lecturile extra-şcolare nu trebuie să ducă la subaprecierea
manualelor şcolare şi a pregătirii temeinice a lecţiilor. Dorinţa de a citi este constructivă numai în
măsura în care se împleteşte organic cu însuşirea elementelor de bază ale ştiinţei şi culturii cu
asimilarea noţiunilor fundamentale ale acestora. Cunoştinţele dobândite din lecturile particulare
trebuie să se greveze pe un ton sigur şi bogat de noţiuni studiate de-a lungul ariilor în şcoala
primară.
„A citi lectură înseamnă a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.”
Pasiunea pentru lectură să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu. Numai
astfel lectura în afara clasei îşi poate atinge scopul instructiv. Elevii din ciclul primar nu înţeleg
întotdeauna necesitatea acestei coordonări. Atâta vreme cât elevul nu este conştient de rolul
studiului şi lecturii extraşcolare, învăţătorul, familia au datoria să vegheze asupra repartizării
judicioase a timpului petrecut de acesta în afara clasei. Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune
dificilă şi de durată. Ea reclamă o temeinică documentare pedagogică şi o bogată cultură generală.
În şcoala primară elevii îşi însuşesc un volum considerabil de cunoştinţe, care le lărgesc
orizontul intelectual şi adâncesc capacitatea lor de a înţelege lucrurile. Cunoştinţele se dobândesc
din manualele şcolare din explicaţiile învăţătorului, din lămuririle date uneori de părinţi, dar şi din
cărţile de basme, povestiri şi istorioare citite în orele libere. Timpul acesta pe care elevii nu ştiu
adesea cum să-l întrebuinţeze, trebuie organizat cu multă grijă în familie sub îndrumarea
învăţătorului în aşa fel încât să existe un perfect echilibru între activitatea de pregătire a lecţiilor, joc
şi celelalte forme de muncă.
Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează
dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită
concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.
 PROIECT DE ACTIVITATE

Data: 17.10.2021
Unitatea de învățământ: Grădinița cu P.P. Nr. 14-Târgoviște
Educatoare: Dumitrescu Alexandra
Nivel: II
Tema anuală de studiu: „CÂND CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?”
Tema proiectului: „Ce ma înconjoară!”
Tema săptămânii: „Vitamine, vitamine, de la cine?”
Tema activității: „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” - după o poveste de Frații Grimm
Scopul activității: Dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere a textului expus
Forma de realizare: povestirea educatoarei
Tipul activității: consolidarea de abilități/deprinderi (deprinderea de a asculta și abilitatea de a
decodifica mesajul verbal)
Dimensiuni:
Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
Mesaje orale în diverse situații de comunicare
Comportamente:
1.1. Exersează cu sprijin ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării lui
(comunicare receptivă)
2.2. Respectă reguli de exprimare verbală, în diferite contexte de comunicare
Obiective operaționale:
- să precizeze titlul și autorul poveștii ascultate;
- să numească personajele întâlnite în poveste;
- să formuleze răspunsuri la întrebările adresate;
-s ă motiveze alegerea personajului preferat din poveste.
Strategii didactice:
Metode/procedee/tehnici: povestirea, observația, conversația, explicația, problematizarea
Material didactic: planșe reprezentând principalele momente din poveste, marionete
Forma de organizare: frontal
Durata: 35-40 minute
Bibliografie:
MECTS – „Curriculum pentru educația timpurie” 2019
Zlate, Ș. (2003). Metodica activităților de dezvoltare a limbajului și contribuția jocului didactic la
îmbogățirea vocabularului. București: Bren.
 Grama, F. (2008).Ghid pentru proiecte tematice. București: DPH

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Strategii didactice Evaluare

EVENIMENTE
Conţinutul ştiinţific Metode şi Mijloace de (instrumente
DIDACTICE
procedee învăţământ şi indicatori)
1. MOMENTUL Se creează condițiile necesare Panoul de Observarea
ORGANIZA- desfășurării activității în bune Conversația prezenţă comportamen
TORIC condiții. Calendarul tului
naturii copiilor
Răspunsurile
copiilor
2. CAPTAREA Li se spune copiilor următoarea Culegere de
ATENŢIEI ghicitoare: Surpriza ghicitori Observarea
„Rotunjoare, colorate Conversația Coș cu mere directă a
În camară sunt păstrate Problematiz comportamen
Și cu ele curățate area telor
Faci plăcinte minunate”
După răspunsul copiilor,
educatoarea va scoate dintr-un
coș un măr. Apoi li se va spune
că vor asculta o poveste în care
este prezentat și un măr roșu și
vrăjit.
3. Se precizează numele Conversația
ANUNŢAREA poveștii și sarcinile ce le revin Explicația
TEMEI ŞI copiilor de a asculta cu atenție
OBIECTIVE povestea Albă ca Zăpada și cei
LOR șapte pitici, după o poveste de
Frații Grimm, pentru a o spune
și ei părinților acasă.
4. PREZENTA Se va trece la povestirea Imagini din
REA OPTIMĂ propriu zisă, folosindu-se o Povestirea poveste
A CONȚINUTU mimică și o gestică adecvată. Explicația
LUI ȘI Povestirea va fi prezentată Conversația
DIRIJAREA după un plan de idei principale
ÎNVĂŢĂRII extrase din poveste:
1. Într-un castel îndepărtat Povestirea Observarea
trăia o împărăteasă, care își educatoarei directă a
dorea foarte mult o fetiță. comportamen
2. După un timp dorința i tului copiilor:
s-a îndeplinit și a adus pe lume atitudinea
o fetiță alba ca zăpada, cu față de
părul negru ca abanosul și expunerea
roșie în obraji ca sângele și poveștii
astfel a primit numele de Albă- capacitatea de
ca-zăpada. ascultare a
3. La un an de la moartea poveștii până
împărătesei, împăratul își luă la final
altă soție, frumoasă, dar ascultarea
mândră și haină la suflet. De asctivă
aceea ținea o oglindă
fermecată pe care o întreba ori
de câte ori se uita în ea?
-Oglinjoară din perete,
oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din
țară?
4. Într-o zi împărăteasa l-a
chemat pe vânător pentru a o
scăpa fată.
5. Albă-ca-zăpada ramase
singură în pădure. În cele din
urmă găsește o căsuță, în care
intrase pentru a se odihni.
6. Dimineața, când Albă-
ca-zăpada deschise ochii, se
văzu înconjurată de pitici.
7. În acest timp,
împărăteasa, fiind sigură că
acum este cea mai frumoasă,
își întreabă oglinda
-Oglinjoară din perete,
oglinjoară
Cine-i cea mai frumoasă din
țară?
Însă oglinda-i răspunse:
-Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua
luminoasă,
Dar acolo sus ascunsă-n munți,
E Albă-ca-zăpada, la șapte
pitici cărunți
Și-i mult, mult mai frumoasă.
Meșteri un pieptene otrăvit, se
deghiză într-o bătrână
gârbovită și porni în munți la
căsuța piticilor.
8. Nereușindu-i planul,
împărăteasa ticlui alt plan ca
să-i vină de hac Albei-ca-
zăpada; prepară un măr otrăvit,
care îți lua ochii de frumos ce
era și porni către casa piticilor.
9. Împărăteasa imbrăcată
în țărancă de data aceasta, și cu
coșul plin de mere bătu la ușă,
dar Albă-ca –Zăpada îi spuse Explicația
de la fereastră:
-N-am voie să deschid la
nimeni, că nu mă lasă piticii!
-Nu-i nimic găsesc eu cui să
dau merele mele, dar ia și tu
unul, ți-l dau gratis!
-Nu pot să primesc nimic de la
 nimeni! Atunci țăranca luă din
coș cel mai frumos măr, îl taie
pe jumătate, și partea otrăvită o
întinse Albei-ca-zăpada.
Aceasta mușcă cu poftă din
măr și îndată căzu fără viața la
pământ.
10. Pe seară când piticii s-au
întors au găsit-o pe Albă-ca-
zăpada fără suflare. Au pus-o
într-un sicriu de cleștar.
11. Într-o zi a trecut pe acolo
un print, care a fost pe loc
fermecat de frumusețea fetei.
Aceasta le-a cerut piticilor
sicriul de cleștar, spunând că o
să o păzească ca pe ochii din
cap. Un slujitor al feciorului de
împărat s-a împiedicat și din
pricina zduncinăturii, bucățica
de măr otrăvit a sărit din gâtul
domniței.
Prințul și Albă-ca-Zăpada au
trait fericiți până la adânci
bătrâneți.
Se vor explica cuvintele
necunoscute.
5. OBȚINEREA Fixarea conținutului se va face
PERFORMAN prin întrebări: Conversația
ȚEI Cum s-a numit povestea și cine Explicația Imagini din Proba orală:
este autorul? Problematiz poveste capacitatea de
Ce personaje apar în poveste? area a povesti
Cum a ajuns Albă-ca-Zăpada anumite
în pădure? fragmente cu
Cine a salvat-o pe Albă-ca- propriile
 Zăpada? cuvinte
Toate întrebările vizează dacă
și cât de bine au înțeles copiii redarea unor
textul povestirii, astfel alte variante
sprijinind copiii să-și clarifice ale povestirii,
și să-și fixeze corect create de
informațiile referitoare la copii.
personaje și firul narativ. Se va
urmări și corectitudinea
conținuturilor răspunsurilor și
exprimarea corectă în
propoziții.
Copiii sunt solicitați să redea
cu ajutorul imaginilor
momente din poveste.
6. ASIGURA Copiii sunt rugați să-și aleagă Marionete Observarea
REA un personaj marionetă cu care Conversația directă a
RETENŢIEI ȘI ar dori să se asemene și apoi să comportamen
A TRANSFERU motiveze de ce și-au ales acel Problemati tului
LUI personaj. Copiii scot în zarea Relaționarea
evidență calitățile morale ale în cadrul
personajelor alese. grupului prin
Conversația comunicare și
Merele din coșul nostru sunt acțiune
pline de vitamine. Așa cum Expresivitatea
Albei ca Zăpada îi plăceau facială și
merele pentru că sunt dulci, gesturi, în
gustoase și voi este bine să le redarea unor
consumați. stări
emoționale
8. În încheiere se reamintește Conversația Aprecieri
ÎNCHEIEREA titulul poveștii, iar educatoarea Explicația verbale
ACTIVITĂŢII apreciază modul în care s-au
comportat și au ascultat
povestea.
Se părăsește sala de grupă
intonându-se cântecul: ”Noi
suntem piticii!”
 ŞTRUMFUL NEÎNDEMÂNATIC

prof. Anca Florica DUMITRESCU

Grădinița cu Program Prelungit nr. 25
Oradea
Bihor

A fost odată ca niciodată în ţara ştrumfilor o mamă care avea 4 copii. Ei locuiau într-un sat
aşezat la poalele muntelui, unde locuitorii erau foarte harnici si gospodari. Pentru ca tatăl lor murise
şi mama lor s-a imbolnăvit, de mici sărmani ştrumfi au fost nevoiţi să o ajute pe mama lor la toate
treburile casei. După ce au mai crescut fiecare ştrumf a învăţat cate o meserie.
Ştrumful cel mare a învăţat meseria de tânplar, el se pricepea sa repare orice prin casa,de
altfel el lucra la un atelier de tâmplărie iar mama era tare mândră de el. Nici cel de-al doilea ştrumf
nu era mai prejos, el a învăţat meseria de bucătar pt.ca de mic o ajuta pe mama la bucătărie, astfel
el era bucătarul casei. Cel de-al treilea ştrumf, era de fapt o ştrumfiţă, ea învăţa la şcoala de
asistente din sat şi ea era cea care stătea cu mama lor si o ingrija tot timpul. Şi în sfârsit veni şi
rândul celui mai mic ştrumf sa îşi găsească şi el o meserie, doar ca acesta de mic era tare
neândemânatic iar tot satul îl ştia si râdea de el, pt că nu se pricepea sa facă nimic. Intr-o zi toti frații
lui erau foarte supărati pe el şi l-au certat pentru că el nu făcea nici un lucru bine fiind tare
neîndemanatic. Supărat strumful cel mic se hotăreste să plece in lume, doar o găsi şi el o meserie.
Şi pornind la drum, merse el cât merse şi în drumul lui a zărit un atelier de pictură. Intră
înăuntru şi îl rugă pe pictor să îl inveţe să picteze şi să îl lase fie ucenicul lui. Pictorul îl primeste şi
îi da ca sarcină de lucru pt. inceput să îi aranjeze pe un raft sticlutele cu vopsea pt ca erau toate
amestecate. Dornic de muncă ştrumful nostru începe sa pună pe rând cate o sticluţa dar pt. ca erau
multe acesta dorind sa tremine mai repede, lua mai multe sticlute în mană doar ca îi aluneca din
mană şi le-a varsat toate pe podea amestecând toate vopselele. Când a vazut pictorul cele
întâmplate îl alungă pe ştrumf.
Supărat ştrumful nostru merse mai departe şi merse cat merse şi intrând într-un sat a
întalnit un bucătar care facea nuntă cu fata lui mai mare. Si fiindcă avea nevoie de ajutor, la
insisţentele ştumfului,bucatarul nostru îl primi pe ştrumf punândul ca ajutor la bucătărie. Pentru
inceput sa vada ce ştie să facă bucătarul îl pune pe ştrumf să cureţe un castron mare de zarzavaturi.
Dar nu dura mult nici munca aceasta pt.ca ştrumful nostru fiind tare neândemanatic se tăie la degete
şi nu a mai putut termina sarcina. In cele din urmă şi bucătarul îl alungă pe ştrumf.
 Obosit de atâta drum. foarte suparat si dezamăgit ştrumful se opri la umbra unui copac si
începu sa plângă cu amar. La un moment dat langă el se opreste o trăsură si coboara un om tare bine
imbrăcat şi îl intreaba de ce plange. Ştrumful nostru îi povesteste toate cele întâmplate si făcandu-i-
se milă de el, îi promite că dacă merge cu el o sa îl învete o altfel de meserie.
Omul acela era un vestit muzician şi îl luă pe ştrumf la el acasă, învatându-l pe acesta sa
cânte la o multime de instrumente muzicale. După cum trecea timpul ştrumful era tot mai priceput,
şi cel mai bine ştia să cânte la chitara.
Muzicianul îl lua pe ştrumf cu el la o multime de spectacole şi erau foarte apreciaţi şi
aplaudaţi de public.Intr-o zi au avut un spectacol, in satul in care crescuse ştrumful nostru, şi multă
lume se adunase, printre care si mama şi fraţii lui.
Emoţionat ştrumful nostru intră pe scena şi când a început sa cânte toată lumea la
recunoscut şi erau uimiti de cât frumos cânta, şi l-au aplaudat cu bucurie. Atunci mama şi fraţii lui l-
au imbrăţişat cerâdu-i iertare şi rugând-ul să se intoarcă acasă, fiind tare mândri de el.
Fiecare dintre noi are un talent, trebuie doar să fim dornici să-l descoperim, şi să ne urmăm
visele.
 POVEȘTI PENTRU SUFLET DE COPIL

profesor învățământ primar Larisa DUMITRESCU

Școala Gimnazială Grigore Moisil
Ploiești
Prahova

Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este reflectată în toată
complexitatea ei, îi oferă copilului un întreg univers de gânduri şi sentimente, de aspiraţii spre
idealuri înalte.
Poveştile pentru copii constituie „cartea de suflet şi de învăţătură” a şcolarului ce adună
valori ale tezaurului literar românesc, clasic şi contemporan, ale literaturii române şi universale care
au fost şi rămân leagănul copilăriei tuturor generaţiilor.
Tainele acestor opere sunt transmise copiilor din primii ani de viaţă, la început de către
părinţi şi apoi de cadrele didactice şi-i conduc spre visare şi cunoaştere, producându-le o impresie
puternică asupra imaginaţiei şi sensibilităţii copiilor. Prin mesajul transmis, uşor de recepţionat
poveştile au o valoare educativă deosebită şi devin un model de vorbire când sunt prezentate într-o
formă corespunzătoare sub aspect gramatical şi stilistic.
Ascultând poveşti, copiii întâlnesc expresii noi care, odată cunoscute devin un bun al lor.
Prin poveşti pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii populare cât şi a celei
literare. Copilul reţine expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice
stilului povestitorului, diverse forme sau grupări sintactice care dezvoltă vorbirea corectă a
copilului.
Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti, care au
fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind
poveştile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului – oameni harnici, curajoşi,
dotaţi cu stăruinţă şi dărzenie, optimişti, şi veseli, glumeţi, dar şi hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai
bună, pentru izbânda dreptăţii, a cinstei, a adevărului. Deosebit de valoroase sunt „Povestea unui
om leneş”, „Fata babei şi fata moşneagului”. Calităţile fetei moşneagului se dezvăluie pe măsură ce
se deapănă firul poveştii. Muncitoare şi bună la inimă fata îngrijeşte căţeluşa bolnavă, curăţă de mâl
fântâna, „humuieşte” cuptorul, curăţă de omizi părul, după care ajunge la casa Sfintei Duminici,
unde pregăteşte bucate alese, deretică prin casă, spală şi hrăneşte lighioanele. Modestă, drept
răsplată pentru munca depusă alege din pod lada cea mai veche şi mică. Răsplata fetei pentru
calităţile ei, prezentată în sfera miracolului arată copiilor roadele muncii conştiincioase. Datorită
muncii este răsplătită cu „plăcinte crescute şi rumenite”, apă „rece ca gheaţa şi limpede ca lacrima”,
pere „dulci ca mierea şi galbene ca ceara” şi o salbă de aur pe care, ajunsă acasă o dăruieşte tatălui
său.
Prin intervenţia divinităţii în derularea poveştii se asigură un trai îmbelşugat fetei şi
moşneagului prin lada fermecată din care izvorăsc tot felul de bogăţii: „nenumărate herghelii de cai,
cirezi de vite şi turme de oi ies din ea, încât moşneagul pe loc a întinerit.”
Un loc aparte în literatura pentru copii îl ocupă „Amintirile din copilărie” ale lui Ion
Creangă. Marele povestitor a realizat pentru prima dată în literatura română cea mai atractivă şi mai
accesibilă operă , de o deosebită valoare artistică, cu tema – viaţa copilului.
Citind „Amintirile din copilărie”, copiii fac cunoştinţă cu o variată galerie de personaje
tipice, luate din lumea satului de pe vremea lui Creangă, cu obiceiurile şi concepţiile lor, dar în
acelaşi timp află despre jocurile , bucuriile şi năzbâtiile copilăriei.
Deosebit de valoroase sunt şi poveştile despre animale ale lui Ion Creangă, „Capra cu trei
iezi” sau „Ursul păcălit de vulpe”, „Punguţa cu doi bani” unde personajele sunt animale dar au
trăsături omeneşti. Capra reprezintă hărnicia, isteţimea, dârzenia şi hotărârea de a lupta cu duşmanul
iar iezii înfăţişează zburdălnicia şi naivitatea copilărească.Vulpea este vicleană, perfidă şi şireată,
ursul este lacom şi credul, până la prostie iar cocoşul este atât de uriaş încât omul abia se vede în
fata lui.
Generaţii întregi de copii au lăcrimat ascultând duioasa povestire „Puiul”a lui I. Al.
Brătescu-Voineşti, care înfăţişează drama puiului de prepeliţă şi au înţeles mai bine ca oricând ce
înseamnă dragostea de mamă şi unde poate duce neascultarea copiilor.
Placute si apreciate sunt povestirile lui Emil Gârleanu din volumul „Din lumea celor care
nu cuvântă”. Ele constituie un mijloc de cunoaştere a unor aspecte ale vieţii animalelor, păsărilor,
insectelor şi chiar a plantelor redate într-o formă literară accesibilă. Lectura acestora le trezeşte
copiilor dorinţa de a observa mai atent viaţa din natură şi măreşte interesul pentru cunoaşterea
vieţuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de observaţie.
Pe ,,Strengarel, pisoiasul mititel” copiii au de ce sa-l indrăgească; este ca şi ei curios sa afle
ce se ascunde „îndărătul zidului” întreprinzător ori de cate ori curiozitatea îl îmboldeste, iar uneori
atât de curios încat uită unde se află şi cade de pe zid.
Operele preferate ascultate acasa şi la grădiniţă sunt basmele, despre care G. Călinescu
afirma: „un gen vast , depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, epică, ştiinţă, observaţie morală”.
Copilul care ascultă basmul se poate identifica pe plan imaginar eroului principal; este deopotrivă
Făt Frumos care i-a răpus pe zmei, Pârslea cel Voinic care a cules pentru împărat merele de aur, iar
aceste personaje îl conduc prin încercări care să-i verifice inţelepciunea, curajul, îndrăzneala,
puterea de a păstra o taină, de a-şi impune legi de conduită, de a asculta poruncile celor mari.
 Înţelegând conflictul dintre cele două forţe care apar în basm, micii cititori îşi formează
reprezentări şi noţiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverenţă, hărnicie.
Ascultând basmele, copiii sunt de partea dreptăţii, adevărului, binelui şi detestă nedreptatea,
lăcomia, îngânfarea, răutatea şi minciuna.
Basmul este prețios şi pentru că pune într-o lumină vie ce e bine şi ce e rău, ajutându-l pe
copil să-şi însuşească aceste reprezentări morale.
Eficienţa povestilor nu depinde numai de conţinutul celor povestite, ci şi de felul în care se
captează atenţia copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e completată
latura semantică a cuvintelor şi îmbinările noi prin intonaţie, gesturi, de felul cum sunt puşi copiii în
situaţia de a folosi cuvintele şi expresiile în enunţuri personale.
Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic al fiecărei creaţii în parte se stimulează
interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaştere.
Preşcolarii iubesc universul magic al poveştilor pentru că ele sunt un autentic mijloc de
educare, cu multiple valenţe informative şi formative. De aceea am stabilit, împreună o „oră a
poveştii” în care le citesc zilnic cel puţin cincisprezece minute. La aceasta vârsta copilul poate
înţelege că o carte este „o minunata căsuţă cu poveşti”, primitoare şi darnică, identificând-o ca pe
un tărâm cu mistere pe care el ar trebui să îndrăznească să le descopere.

Bibliografie:
- „Documentar metodic pentru activitatile de educare a limbajului la preşcolari”, Editura
V&integral, 2001
- Monica, Lespezeanu „Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar” editura Omfal
Esenţial, Bucureşti 2007
- Stoian, Cornelia; Vasilescu, Eugenia, Literatura pentru copii, Manual pentru clasa a XII,
şcoli normale, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1986
NEVOIA DE CREATIVITATE ÎN EDUCAŢIE – DEZVOLTAREA GÂNDIRII LATERALE
A PREŞCOLARULUI

prof. înv. preşcolar Lucia Marioara DURNYE

Liceul Tehnologic nr.1, structura Grădinița cu Program Normal Nr. 1
Suplacu de Barcău
Bihor

Preșcolaritatea este considerată tot mai mult ca vârsta ce însumează cea mai importantă
experiență din viața unei persoane. Perioada preșcolară reprezintă „vârsta unor mari achiziții psiho-
comportamentale a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și de integrare a
copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui”.
Una din dimensiunile esențiale ale personalității o reprezintă creativitatea, acea structură
psihică pe care grădinița, prin procesul instructiv-educativ trebuie să o dezvolte. Astfel, la
preșcolari, în cea mai mare măsură, perceperea realității este impregnată de trăirile afective și se
bazează pe imaginație.
Jocul oferă copilului numeroase ocazii de a combina și recombina reprezentările pe care le
posedă, de a construi lumea din propria perspectivă. Prin povești, povestiri, basme el reconstruiește
mental principalele momente ale narațiunii.
Copilul preșcolar este prin felul său de a fi creativ datorită enormei sale curiozități, a
dorinței permanente de a cunoaște tot ce se află și se petrece în jurul său. Potențialul creativ al
preșcolarilor se manifestă în toate activitățile sale cotidiene: în joc (activitate fundamentală), în
desen, pictură, limbaj, iar materiale didactice bogate și atractive, indicațiile verbale, descrierile
adultului amplifică manifestările creative ale copilului.
Manifestările creative ale preșcolarilor sunt neintenționate în timpul jocului, însă ele se
regăsesc deoarece jocul răspunde cel mai bine trebuinței de creație a personalității copilului. Fiecare
tip de joc desfășurat în grădiniță poate activa potențialul creativ al preșcolarilor (jocurile didactice,
jocurile de rol, jocurile dramatizări, jocurile de construcții, jocurile de mișcare).
Potențialul creativ se manifestă și în domeniul verbal, în care preșcolarul creează cuvinte
după structura celor cunoscute, găsește cuvinte care să includă sunete sau silabe, substituie în
propoziții anumite cuvinte cu sinonime și antonime, formează propoziții simple, la început, dar care
se vor dezvolta și îmbogăți pe parcursul preșcolarității
Literatura pentru copii îl introduce într-o lume minunată, fantastică, magică, în care copilul
se simte extraordinar, crezând că totul este posibil, adică irealul devine real și imposibilul devine
posibil. Prin intermediul poveștilor, copilul se eliberează de egocentrism deoarece se identifică cu
personajele, în fiecare personaj pozitiv găsind ceva din el. Dacă atitudinea adultului este permisivă,
copilul crea personaje noi, similare cu cele întâlnite în povești, poate amplifica întâmplările și
îmbogăți acțiunile.
O activitate deosebită, în care copilul își poate manifesta nestingherit potențialul creativ o
reprezintă lectura după imagini. Pentru a descifra imaginile, pentru a le citi, copilul își folosește și
își dezvoltă capacitățile creative, lectura după imagini fiind o veritabilă activitate de creație verbală.
De asemenea, povestirile create după imagini, cu ajutorul jucăriilor sau după propriul
desen reprezintă activități de manifestare și de stimulare a potențialului creativ al preșcolarilor.
Cadrul didactic trebuie să cunoască și să folosesacă metode și tehnici menite să stimuleze
creativitatea copiilor săi. De asemenea, el trebuie să respecte ideile copiilor săi, doar în acest fel îi
ajută să gândească și să-și rezolve problemele singuri. Copiii care nu se tem să greșească, să
exploreze, să experimenteze se vor simți și capabili să inventeze și să creeze.
Gândirea Laterală semnifică un mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii,
concepte şi idei prin utilizarea unor instrumente specifice. (metoda pălăriilor gânditoare. Explozia
stelară etc.). Ea nu este altceva decât abilitatea de a gândi creativ și de a ieși în mod degajat din
„zona de confort”, concept care se poate referi atât la rezolvarea ingenioasă a problemelor
personale, cât și a celor legate de inspirație și imaginație.
Mediul educațional joacă și el, de asemenea, un rol important în stimularea capacităților
creative ale preșcolarilor. El trebuie să stimuleze învățarea și dezvoltarea copiilor, să creeze ocazii
de explorare și experimentare, să corespundă nevoilor individuale ale preșcolarilor.
Un mediu educațional bogat, care îi invită pe cei care îi trec pragul la explorare, cu o
atmosferă plăcută și relaxată, bine organizat și decorat, care să sporească stările afective ale
preșcolarilor, nu poate avea ca rezultat decât dezvoltarea lor fizică și intelectuală armonioasă.

Bibliografie:
1. Curriculum pentru învățământul preșcolar, Editura Didcatica Publishing House,
București, 2009;
2. Golu, P., Zlate M., Verza, E, Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogica,
București, 1993;
3. Revista Învățământul Preșcolar nr. 3, Editura Coresi, București, 2007
 ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CITITULUI ÎMPREUNĂ
2 FEBRUARIE 2022

profesor în învățământul preșcolar Marilena Tatiana DUȚĂ

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Tema: ,,Nanata” de Gabriela Nenciu

Grupul ṭintă: preșcolarii grupei Mici A „Omiduța veselă”
Educatoare: Prof. Duță Marilena Tatiana
Tipul activitӑṭii propuse: activitate de lectură
Locul desfӑșurӑrii activitӑṭii: sala de grupă
Data: 2.02.2022
Scop:
- Dezvoltarea interesului pentru lectură;
- Înțelegerea și acceptarea diversității culturale.
Obiective:
O1 – să utilizeze cuvintele noi învățate în contexte diferite;
O2 – să realizeze că fiecare dintre ei/preșcolari este unic și special;
O3 – să valorifice conceptele noi învățate.
Resurse:
• umane: preșcolari, educatoare;
• materiale: povestea, calculator cu imagini din poveste.
• Temporale: 10-15 minute
Organizarea activităţii: Preșcolarii grupei mici „Omiduța veselă” se așează în semicerc și așteaptă
începerea activității. Au fost anunțați încă de dimineață că astăzi este o zi specială – Ziua
Internațională a Cititului Împreună. Pe calculator sunt pregătite imaginile din poveste. Astăzi vom
asculta o poveste despre o fată care se aseamană cu voi pentru a realiza că deși suntem diferiți,
fiecare este special în felul lui.
Desfӑșurarea activității: Copiii se așează în semicerc, recunosc activitatea ce o vom desfășura.
Înainte de începerea lucrului ne destidem printr-un joc de mișcare. Preșcolarii ascultă și urmăresc
imaginile din poveste, iar unde este nevoie de ajutor pentru înțelegerea cuvintelor noi intervine
educatoarea. După ce s-a terminat lecturarea, copiii sunt invitați să povestească un moment care le-a
plăcut cu sprijinul doamnei educatoare.

Evaluare: -pe tot parcursul activităţii prin observarea sistematică;

- Conversația, povestirea.
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPII

profesor învățământ primar Claudia ENACHE

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”
Focșani
Vrancea

„Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale
pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale
toate. Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult. Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.”
(G. F. Morozov)
În zilele noastre, computerul şi mass-media concurează serios cu lectura independentă a
elevilor. Informaţia este mai rapidă prin televiziune sau prin calculator, iar citirea cărţilor pare ceva
învechit. În prezent, omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza
importanţa mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte
încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le interesul pentru această
activitate intelectuală.
În afara cărţii nu poate fi concepută azi o cultură sistematică a individului şi implicit a
societăţii. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori
de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până
ce l-ai înţeles. Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu
jigneşte, te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de credincioasă şi discretă.
În acelaşi timp putem spune că ea poate fi un învăţător care te conduce la bine, te face să te
bucuri, să râzi şi să plângi. De aceea trebuie să comentăm puţin funcţia ei ca mijloc de educare a
omului.
Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă menire a cărţii e cea
instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de la cel preşcolar la cel post-universitar se
bazează pe cartea-manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor dobândite de
omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se poate face decât prin intermediul şcolii,
al cărţilor şcolare.
Dar nu numai manualul are o funcţie instructivă. Drumul învăţării şi citirii unei cărţi nare
sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte ceva pe planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei,
comportamentului etc. Cine consideră că după ce a încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a
obţinut o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu cartea, acela a renunţat la ambiţia progresului.
Efortul şi dorinţa spre lectură continuă sistematic, vizând o perspectivă, reprezintă condiţia oricărui
succes personal.
O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre.
Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor
rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Alegerea cărţilor potrivite este numai primul pas. Al doilea pas şi tot atât de important este
deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor,
climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o delectare sau nu. Când gustul
pentru lectură este format din primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa, o obişnuinţă
utilă.Gustul pentru lectură nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali
(familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este
cunoscut faptul că de la vârsta preşcolarităţii atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a
influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă muncă e situată la
nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu
cea când se pun bazele acestuia, în clasele I-IV. Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea
spre lecturi, să i se cultive interesul spre cunoaştere.
„A citi lectură înseamnă a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.”
Pasiunea pentru lectură să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu. Numai
astfel lectura în afara clasei îşi poate atinge scopul instructiv. Elevii din ciclul primar nu înţeleg
întotdeauna necesitatea acestei coordonări. Atâta vreme cât elevul nu este conştient de rolul
studiului şi lecturii extraşcolare, învăţătorul, familia au datoria să vegheze asupra repartizării
judicioase a timpului petrecut de acesta în afara clasei.
Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de durată. Ea reclamă o temeinică
documentare pedagogică şi o bogată cultură generală.
În şcoala primară elevii îşi însuşesc un volum considerabil de cunoştinţe, care le lăgesc
orizontul intelectual şi adâncesc capacitatea lor de a înţelege lucrurile. Cunoştinţele se dobândesc
din manualele şcolare din explicaţiile învăţătorului, din lămuririle date uneori de părinţi, dar şi din
cărţile de basme, povestiri şi istorioare citite în orele libere. Timpul acesta pe care elevii nu ştiu
adesea cum să-l întrebuinţeze, trebuie organizat cu multă grijă în familie sub îndrumarea
învăţătorului în aşa fel încât să existe un perfect echilibru între activitatea de pregătire a lecţiilor, joc
şi celelalte forme de muncă.
 Dacă repartizarea timpului petrecut în afara şcolii se face judicios chiar de la vârsta
aceasta, munca organizată sistematic devine o deprindere pentru tot restul vieţii în cadrul acestei
repartizări a timpului este necesar să se stabilească şi un număr determinant de ore pe zi sau
săptămânal pentru lectură. Numărul de ore destinat lecturii depinde de posibilităţile de asimilare ale
elevului, de condiţiile lui de muncă, de nevoia simţită de elev de a citit şi de dezvoltarea lui psiho-
fizică.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul
cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la dzvoltarea gândirii şi a limbajului.
În munca de îndrumare sistematică a lecturii trebuie să se ţină seama de toate aceste
considerente, precum şi de emotivitatea accentuată a şcolarului. Uneori, părinţii greşesc, atunci
când, ignorând importanţa lecturii extraşcolare în vederea dezvoltării intelectuale a copilului,
neglijează cu totul această lectură, considerând că basmele, povestirile, poveştile de aventuri sunt
inutile sau chiar dăunătoare. În astfel de situaţii trebuie ca şcoala să sublinieze importanţa acestuia
pentru stimularea imaginaţiei, pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a
curajului, a stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.
Lectura în afara clasei lărgeşte orizontul cunoştinţelor primite în clasă. Este foarte
important ca învăţătorul să ştie care sunt formele de îndrumare a lecturii în afara clasei. Forma cea
mai cunoscută şi cea mai des folosită în această activitate este povestirea. Cei care au citit,
povestesc în clasă lectura citită. Se completează conţinutul povestirii de către mai mulţi copii. În ora
de lectură elevii se întrec în a povesti cât mai mult şi mai frumos, fapt care antrenează şi pe cei mai
puţini dornici de lectură. Tot ca o activitate atractivă care se poate desfăşura pe marginea unui text
citit este completarea unei fişe de lectură. Acesta poate cuprinde mai multe aplicaţii pe textul citit,
cum ar fi: numirea titlului textului, a autorului, a personajelor principale/secundare,
pozitive/negative etc., morala textului (dacă e cazul), realizarea unui desen reprezentativ, extragerea
unor expresii frumoase, caracterizarea personajului preferat şi multe altele.
O altă formă de îndrumare a lecturii în afara clasei o constituie formarea bibliotecii de
clasă, precum şi a bibliotecii personale acasă. Cea dintâi se realizează cu cărţi aduse de copii şi
învăţător, se fixează un bibliotecar elev şi apoi se procedează la împrumutarea cărţilor.
Ghicitorile literare sunt mijloace atractive ce-i invită pe copii la lectură. Acestea se pot desfăşura
astfel: se citeşte un fragment şi se cere elevilor să indice în ce operă au găsit acest fragment.
Oricum s-ar defăşura o oră de lectură, nu trebuie ignorate cerinţele psihopedagogice care
determină eficienţa în dirijarea procesului de însuşire a tehnicii lecturii. Dintre aceste cerinţe mai
importante menţionez:
- asigurarea unei permanente interferenţe între toate componentele studiului limbii
române la clasele I-IV;
 - corelarea conţinuturilor cu obiectivele psihopedagogice şi cu cele specifice;
- selectarea şi dezvoltarea volumului de informaţii;
- definirea clară a obiectivelor operaţionale urmărite pe parcursul activităţii;
- utilizarea celor mai potrivite metode şi procedeee în realizarea obiectivelor propuse;
- concordanţa deplină dintre obiectivele, conţinuturile, strategiile didactice şi
posibilităţile de învăţare proprii elevilor de această vârstă. Limitarea actului citirii, în cadrul
lecţiilor, la conţinutul cognitiv al textului, înseamnă a diminua în mare măsură valenţele formative
ale citirii, a familiarizării elevilor cu instrumentele muncii cu cartea, mai ales în claselr a III-a şi a
IV-a. Cititul nu poate fi mărginit numai la exerciţiul citirii; înţelegerea mesajului prilejuieşte
însuşirea unor cunoştinţe despre mediul înconjurător, a unor fapte, evenimente, întâmplări etc.
absolut necesare în formarea şi dezvoltarea orizontului de cunoştinţe la elevi.
„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai
mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape
toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi
formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”

Bibliografie:
1. Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru
învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995
2. Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice care
predau la clasele I-IV, Bucureşti, 1991
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba şi
literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica, 2008
 ROLUL POVEȘTILOR ȘI BASMELOR ÎN EDUCAȚIE

prof. înv. preșcolar Andrea Timea FĂRCAȘ

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța fermecată”
Luduș
Mureș

La vârsta copilăriei, poveştile şi desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieţii

afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar
copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelul educaţional existent. Personajele din
basme ne însoţesc în anii copilăriei şi ne oferă modele pe care să le urmeze în viaţa adultă.
Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul
poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial.
Prin lupta dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă,
descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive. Fără a
fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din
jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile
pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii
comportamentale, precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.
Astfel, în poveşti precum Capra cu trei iezi sau Scufiţa Roşie transmit copiilor anumite
modele de viaţă. În Capra cu trei iezi, copiii înţeleg prin intermediul metaforei faptul că, până la o
anumită vârstă trebuie să asculte şi să respecte sfatul părinţilor pentru a evita pericolele iminente.
Această povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii cu care se confruntă adunci când iese din cuvântul părinţilor. Scufiţa Roşie, de asemenea,
vorbeşte despre riscul şi primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul
stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor poveşti aduce întotdeauna soluţia salvatoare
prin implicarea factorilor educaţionali, reprezentaţi de familie şi ceilalţi formatori din viaţa
copilului.
Poveştile stimulează dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea copilului.
Contextul narativ al basmului facilitează accesul copilului la cuvinte şi expresii noi,
permite înţelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul şi
gândirea. Imaginaţia şi creativitatea joacă un rol important în viaţa copilului pentru că ea este cea
care îl ajută pe copil să stabilească o legătură între lumea sa internă şi cea externă, să îşi
construiască propria imagine de sine şi să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru rezolvarea
problemelor şi identificarea soluţiilor.
Poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul ajungând
să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experienţele la care acestea sunt supuse.
Copiii pun întrebări părinţilor, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin
trişti sau îngrijoraţi atunci când personajul respectiv se află în dificultate şi învaţă să îşi definească
propriile emoţii în raport cu anumite situaţii de viaţă. Tot în acest context, copilul învaţă să îşi
definească emoţiile pozitive în raport cu cele negative şi dezvoltă anumite comportamente de tip
social.
Poveştile consolidează legătura dintre copil şi părinte prin implicarea ambelor părţi într-o
activitate care îi reuneşte prin cuvinte, comportamente şi trăiri afective. Părintele este cel care
creează contextul, devenind regizorul unei scene de viaţă, iar copilul o trăieşte. Poveştile reprezintă
pretextul cel mai favorabil pentru a stabili o legătură profundă între părinte şi copil, prin alocarea
unui timp unic, comun, în care părţile consolidează relaţia. Astfel, cititul sau nararea unei poveşti
poate deveni un ritual al familiei, contribuind astfel la definirea unui program comun.
În zilele noastre, părinţii preferă să cumpere un DVD sau să permită accesul excesiv al
copilului la televizor sau calculator în detrimentul timpului alocat unei relaţii comune, în care ambii
parteneri au de câştigat: copilul se va dezvolta armonios şi va ştii să îşi rezolve conflictele, iar
părintele va câştiga un timp alături de propriul copil, pe care altfel nu l-ar mai fi primit niciodată.

Bibliografie:
1. Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977
2. Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti 2003
3. Roşca, Al.şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1967
 CĂRŢILE CU POVEŞTI

prof. Dorina FENICHIU

prof. Doinița TUDORAN
Grădiniţa Floare Albastră
sector 4
bucureşti

Poveştile au constituit – dintotdeauna - adevărate bucurii pentru sufletele micuţilor,

exemplele de comportament ale eroilor din poveşti au devenit adevărate axiome care au contribuit
la formarea conştiinţei copilului, constituind modele de comportament ale majorităţii viitorilor
tineri.
Prin poveşti au descoperit ce este binele şi răul, omul bun şi omul rău, mila şi nepăsarea,
dragostea şi ura.
Pentru o bună dezvoltare afectivă, intelectuală, relaţională, un copil are nevoie de poveşti,
de magie, aşa cum are nevoie de joc. Fantasticul şi imaginarul, pline de personaje, desfăşurarea
conflictuală (bine - rău), redate de personaje - zâne, împăraţi, prinţi, prinţese, animale vorbitoare
etc., sunt necesare pentru a se situa într-o lume în care să se poată regăsi şi identifica.
Plecând de la realităţi, poveştile conţin un registru extraordinar de bogat de teme, tipuri,
simboluri, în variante diverse, care dovedesc inventivitate şi spirit creator în rândul povestitorilor şi
care conferă, plăcerea de a le asculta sau citi.
Copiii receptează cu egală plăcere poveştile lui Perrault sau ale fraţilor Grimm, ca şi
basmele româneşti, cu echivalenţe specifice, dominate de Făt-Frumos şi Ileana-Cosânzeana; aceştia
îl integrează rânduielilor care reînvie viaţa poporului de pe acest pământ, cu limba şi obiceiurile
ţăranilor noştri din cele mai vechi timpuri.
Caracterul etern şi stabil al basmelor aduce la acelaşi numitor reţeaua percepţiilor şi a
personajelor diverse.
La vârsta preşcolară, când au loc lărgirea şi complicarea raporturilor dintre copil şi
realitatea înconjurătoare, copilul devine, în grădiniţă, obiectul unor variate influenţe complexe şi
mai bine organizate în comparaţie cu cele din perioadele precedente. Formele si conţinutul
comunicării devin mai ample şi mai variate. Practic de aici începe vorbirea limbii, căci, înainte de
orice, copilul trebuie învăţat să rostească cu participare sufletească, afectivă şi intelectuală,
cuvintele limbii materne. Ne preocupă volumul şi calitatea lexicului, împletită permanent cu
preocuparea de a folosi limba română creativ şi expresiv.
 Preşcolarul trăieşte cu intensitate momentele semnificative ale unor povestiri şi basme
tradiţionale, cu dorinţa de a se finaliza toate prin biruinţa binelui şi pedepsirea color vinovaţi.
Faptul că ne cunoaştem şi valorificăm tradiţiile şi obiceiurile nu ne împiedică să ne integrăm în
marea familie europeană, din contră, ne ajută să ne păstrăm diversitatea şi autenticitatea, fiindcă „nu
poţi merge înainte neştiind de unde vii.”
Una din modalităţile de comunicare o reprezintă programele internaţionale desfăşurate on-
line precum eTwinning, program ce facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de
colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare
profesională, alături de colegi din ţările europene.
Copiii au nevoie de tradiții şi cultură se numeşte proiectul care a adunat parteneri din
România, Austria, Bulgaria, Lituania şi care a avut trei etape:
1. Traducerea în limba maternă a fiecărei ţări partenere a rezumatului a trei poveşti din
literatura universală: Cei trei purceluşi, Frumoasa din pădurea adormită şi Scufiţa roşie.
2. Alegerea a trei poveşti din literatura tradiţională a fiecărei țări partenere, ilustrarea
acestora de către copii prin tehnici diferite (pictură şi colaj) şi povestirea etapelor principale atât în
limba română cât şi în limba engleză, pentru a fi accesibilă tuturor partenerilor.
3. Traducerea şi dramatizarea unei poveşti din literatura universală „Omida
mâncăcioasă” poveste aleasă și trimisă de coordonatorul proiectului. Dramatizarea a fost transmisă
prin câteva slide-uri în Power point şi postată pe site-ul programului. România a ales dramatizarea
cu ajutorul teatrului de masă.
Literatura artistică şi arta influenţează benefic şi multilateral sentimentele morale ale
copiilor. Cu cât mai complexă este opera artistică, cu atât mai puternic şi mai profund este
sentimentul provocat de aceasta. Prin proiectul derulat copiii au redescoperit poveştile, unele deja
cunoscute de ei, dar transpunerea acestora în imagini artistice sau interpretarea rolurilor au
contribuit la o apropiere afectivă faţă de conţinutul de idei şi mesajul transmis, dar şi de prietenii
aflaţi dincolo de calculator, cu care s-au întâlnit doar prin intermediul poveştilor.

Bibliografie:
Preşcolarul şi literatura - 1976
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPIILOR
DIN GRĂDINIȚĂ

prof. Nicoleta FERDINANT

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1
Caracal
Olt

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de

cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin graiul viu, li se trezesc copiilor
emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi. Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte .Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni)
şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Maricica“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună?“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare (,,La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se
favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac
cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult
ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dfar şi memorează
cuvintele cu care încep şi se încheie basmele (A fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi
v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în
limbajul current al copiilor.
 Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“, ,,
Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a
ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificial lor, ajutorul şi
dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,, Inima mamei“,
,,Lebedele“, ,,Scoruşul“, ,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-I fac să trăiască mai intens
aceste sentimente, şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi
sesizate din povestirile: ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“,
,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să
trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor
comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă.Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne
aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic
conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii
vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate.
De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia
experienţei lorde viaţă. La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă
corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei
cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate.
Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a
imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai
sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la
aceasta contribuind şi povestirile.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Curriculum pentru învățământ preșcolar.
Revista, Învăţământulpreşcolar, nr.1-2/1992;
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. primar Elena-Gabriela FILIP

Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”
Fălticeni
Suceava

Lectura ajută la dezvoltarea vocabularului, a capacității de exprimare, care duc la o

gândire mai complexă și o relaționare mai bună cu cei din jur. Stimulează imaginația si dezvoltarea
creativității. Dezvoltă capacitatea de înțelegere a diverse concepte. Ajută la asimilarea de noi
informații. Lectura facilitează transmiterea de valori morale. Antrenează și ajută la dezvoltarea
atenției. Antrenează și ajută la dezvoltarea memoriei, a capacității de analogie, a gândirii critice,
logice, a capacității de a face legătura între cauză și efect. Dezvoltă curiozitatea. Dezvoltă
capacitatea de înțelegere a altor culturi, a altor perspective și îi învață pe copii să accepte diferențele
dintre oameni. Facilitează familiarizarea cu anumite obiceiuri. Pot avea efect terapeutic intr-o
anumită măsură. Copilul se poate identifica cu personajul și își poate învinge anumite temeri sau
poate fi pregătit din timp, înainte de a se declanșa anumite temeri (de ex: mersul la doctor, la
dentist, etc). Cum obiceiurile sănătoase se formează încă de timpuriu, cititul de la vârste fragede
crește șansele ca mai târziu, copilul/ adolescentul/ adultul să aleagă lectura în fața altor modalități
(poate nu la fel de sănătoase) de petrecere a timpului liber.
Textul lecturat incită la permutări, asociaţii, prelucrări şi transformări, iar elevii trebuie:
„să povestească, să explice, să memoreze, să extragă, să alcătuiască, să reţină, să găsească, să
împartă, să sesizeze, să exerseze, să identifice, să identifice, să rezume, să răspundă, să transpună,
să caute, să adopte, să repereze, să formuleze, să facă rezumatul, să refacă, să aleagă”.
Toate operaţiile puse în valoare de lectură conduc spre următoarele achiziţii probabile:
efectul de îmbogăţire şi nuanţare a lexicului; implementarea ideii de familie de cuvinte; îmbogăţirea
fondului de reprezentări; antrenarea capacităţilor discriminative (idei principale) şi a percepţiei
analitice; activarea funcţiei mnezice (memorare de poezii, autodictări); modelarea deprinderilor
orografice; iniţierea în analiză; exersarea capacităţilor de conceptualizare şi de verbalizare;
facilitarea activităţii de compunere; practicarea învăţării indirecte; arta lecturii dramatizate (citire cu
intonaţie); antrenarea abilităţilor explicative şi transformativ-creatoare (povestirea cu cuvinte
proprii); facilitatea activităţii gramaticale; formarea unor componente separate ale gândirii literar-
artistice; facilitarea accesului la analiza literară; modelarea sferei sensibilităţii moral-afective.
 Trezirea interesului pentru lectură în general este unul dintre obiectivele finale ale
activităţii desfăşurate de învăţător cu elevii claselor primare.
Sunt factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă psihice, preferinţele
lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate. Gustul pentru citit nu vine de la
sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverentă, continuitate, voinţă.
Înfiinţarea bibliotecii clasei aduce, pe rând, rolul de bibliotecar fiecărui elev. Întocmirea cu
elevii de albume pentru fiecare autor cunoscut, cuprinzând date biografice şi aspecte esenţiale în
opera lor, e un prilej de a stârni curiozitatea şi de a sădi în sufletele lor dragostea pentru carte.
Interesul copiilor pentru literatură este sporit şi de şezătorile literare, jocurile literare,
expoziţii de cărţi, filme, înregistrări audio şi video. Mijloace pasionante ce-i invită pe copii la
lectură sunt şi ghicitorile literare şi jocul cu versuri. Am organizat o expoziție cu desene
reprezentând scene din povești, cărți, portrete ale unor scriitori.
Jocurile literare în diferite variante m-au ajutat mult la stimularea interesului pentru
lectură. De exemplu: jocul ,,Recunoaște autorul’’ ( se citește un fragment și se cere elevilor să
recunoască autorul și din ce operă literară face parte fragmentul respectiv ); jocul ,,Unde ai
întâlnit?’’ ( se prezintă ilustrații, cerându-li-se elevilor să răspundă în ce carte le-au întâlnit și ce
conținut le corespunde ); jocul ,,Continuă poezia’’ ( se citesc câteva versuri dintr-o poezie iar elevii
să continue din memorie ).
Am organizat jocul ,,Cartonașele amestecate”, dintre care unele cuprindeau numele
autorului, iar altele titlul unei cărți. S-a cerut participanților să-și găsească cât mai repede perechea.
Completarea fragmentelor lacunare i-a îndemnat pe elevi să rețină citate semnificative din
lecturi. Completarea rebusurilor a trezit interesul pentru citire și cunoașterea a cât mai multor opere
literare, precum și a scriitorilor.
Am căutat ca învățăturile din proverbe și zicători să constituie un imbold pentru activitatea
din orele de limba și literatura română. La fiecare oră am găsit momentul potrivit pentru a enunța
proverbe sau zicători care să-și aducă contribuția la motivația necesității lecturii (,,Ai carte, ai
parte’’, „Cine știe carte are patru ochi’’, ,,Învățătura-i la om comoară și munca, cheia ei’’, etc. ).
Introducerea elementului de concurs le stimulează dorința de a câștiga întrecerea,
îndemnându-i să citească cât mai mult. Concursul ,,Cine știe mai multe’’ le cere să numească cât
mai repede opere scrise de un scriitor, dar citite de ei. Câștigă cel care enumeră și cunoaște mai
multe opere. Lecțiile de sinteză sub formă de concurs (,,Recunoaște personajul’’, ,,Cine știe
câștigă’’), concentrând în conținutul lor literatura citită anterior, a dus la înțelegerea în ansamblu a
operelor mai multor scriitori.
În final, aş putea spune că lectura trebuie să realizeze şi ea un deziderat formulat din
vechime: „Să nu îi educăm pe copii pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor
fi mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să îi învăţăm să se adapteze”.
(Maria Montessori)

Bibliografie:
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare, Ed. Eurodidact, 2003
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
Iosifescu, Silvian, Construcţie şi lectură, Ed. Univers, Bucureşti, 1970
Papadima, Liviu, Hermeneutică literară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2006
Călinescu, Matei, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, Ed. Polirom, 2003
Pamfil, Alina, Structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, 2003
 ROLUL EDUCATOAREI ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

prof. Valentina Dorina FLOREA

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3
Bistrița
Bistrița-Năsăud

În procesul instructiv-educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea

cunoştinţelor, lărgirea orizontului cu noi reprezentări astfel, limbajul poate fi privit din două puncte
de vedere - pe de o parte ca mijloc de comunicare şi pe de altă parte ca mijloc de cunoaştere.
Însuşindu-şi limba, copilul dobândeşte mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei
din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoaşterea tot mai deplină a realităţii obiective.
Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvoltarea personalităţii
copilului, ar modifica relaţiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar împiedica în mare
măsură să participe la o activitate sau alta, dacă nu s-ar organiza o muncă instructiv-educativă
specială.
Întrucât preşcolarii îşi petrec o bună parte din timp la grădiniţă, educatoarei îi revine un rol
deosebit în educarea vorbirii corecte a acestora. Ea trebuie să îndrepte consecvent şi competent
greşelile de vorbire observate la copii şi paralel să folosească cele mai corespunzătoare mijloace şi
metode pentru dezvoltarea lexicului lor şi pentru stimularea procesului de însuşire a sensului exact
al cuvintelor. Educarea unei vorbiri corecte este o cerinţă de prim ordin în grădiniţă
Având o pronunţie perfectă, educatoarea oferă permanent modele exemplare de urmat.
Puterea exemplului pozitiv este deosebit de mare pentru preşcolari, cărora le este atât de specific
spiritul de imitaţie. De aceea, exemplul educatoarei constituie una dintre modalităţile principale de
influenţare pozitivă a vorbirii copiilor.
Aceeaşi grijă care se manifectă în direcţia educării vorbirii corecte, bazată pe cunoaşterea
particularităţilor de dezvoltare a limbajului legate de vârstă, trebuie avută în vedere şi în legătură cu
eventualele tulburări de limbaj. În acest sens este necesar ca educatoarea să cunoască formele de
manifestare ale acestor tulburări, precum şi măsurile speciale ce trebuie luate pentru înlăturarea lor.
Pentru ca grădiniţa să contribuie în mod organizat şi sistematic la corectarea greşelilor de
vorbire ale copiilor, este necesar ca educatoarea să le cunoască în prealabil, aşa cum se manifestă
ele la copiii din grupa cu care lucrează. Această cunoaştere trebuie să se realizeze încă din primele
săptămâni de grădiniţă, pentru ca pe baza datelor obţinute să se poată preconiza măsurile,mijloacele
şi modalităţile de tratament.
 Vorbirea constituie, deci, un instrument de bază în formarea trăsăturilor morale ale copiilor
noştri, un mijloc de educaţie morală. Dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură, viaţă şi
societate, educatoarea învaţă pe copii să vadă frumosul, să-l înţeleagă, să-l iubească şi să-l
folosească în viaţa de toate zilele.
Cu ajutorul cuvântului, educatoarea contribuie şi la educaţia estetică a copilului.
Prin urmare, folosind limba ca un mijloc puternic de educaţie intelectuală, morală şi
estetică, educatoarea realizează instruirea şi educarea copiilor- le dezvoltă vorbirea, necesară în
procesul de comunicare şi de cunoaştere a vieţii înconjurătoare şi, în acelaşi timp, le perfecţionează
exprimarea, corectându-le pronunţia, le îmbogăţeşte vocabularul şi îi ajută să-şi însuşească în mod
practic structura gramaticală a limbii.
Astfel, limbajul copiilor se perfecţionează în timpul preşcolarităţii sub aspectul fonetic. Ei
îşi însuşesc până la 4-5 ani toate sunetele limbii materne, reuşind să pronunţe corect cuvintele şi
grupurile de cuvinte. Dezvoltarea limbajului are loc şi sub aspect lexical, înregistrându-se
modificări atât în ceea ce priveşte creşterea numărului de cuvinte cât şi în ceea ce priveşte
înţelegerea semnificaţiei acestora.
În ceea ce priveşte structura gramaticală a vorbirii copiilor preşcolari se observă trecerea la
forme din ce în ce mai complexe şi mai corecte. Copiii preşcolari pot să folosească cuvintele în
combinaţii variate fie în propoziţii simple sau dezvoltate, fie în fraze.
Copiii îşi însuşesc progresiv limba şi tehnica vorbirii pe baza imitării modelelor de vorbire
ale celor care se ocupă de creşterea şi educaţia lor şi, în general, ale celor cu care ei intră în relaţii.
Copilul foloseşte vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieţii sale pentru elaborarea şi
comunicarea propriilor gânduri, pentru formularea cerinţelor, trebuinţelor, a bucuriilor şi
necazurilor, în organizarea vieţii şi activităţii lui.
În concluzie, vârsta preşcolară este o etapă de intensă dezvoltare a limbajului, ceea ce
impune alegerea unui conţinut bine dozat şi folosirea unor mijloace de eficienţă mare pentru ca
acest proces firesc să se dezvolte optim.

Bibliografie:
Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Ed.Compania
1999, vol.2
L. Ezechil, M. Paisi- Lăzărescu- "Laborator preşcolar"- ghid metodologic, Ed. a II-a
revizuită, V&I Integral, Bucureşti, 2002
 SURPRIZĂ PENTRU LILI

prof. înv. primar Maria FLORESCU

Liceul de Arte „Plugor Sándor”
Sfântu Gheorghe
Covasna

A fost odată ca niciodată o familie de girafe. Acestea locuiau într-o căsuță modestă, la
marginea unei savane. Lili, puiul cel mic al familiei Girafescu, își dorea tare mult să vadă marea.
Prietena ei de la școală i-a spus că acum un an a fost împreună cu familia ei în concediu la mare. I-a
povestit cum au înotat, cum au colecționat scoici și melci, cum au construit castele de nisip, cum s-
au plimbat cu skijet-ul. De atunci, Lili se gândește cât e ziua de lungă cum este să mergi la mare.
Într-o zi, pe când Lili era la școală, sora ei mai mare, Lala, a adunat toată familia.
- Dragii mei, Lili dorește tare mult să vadă marea, dar noi nu ne permitem momentan acest
lucru. M-am gândit că am putea să-i facem o mare bucurie. Ce-ar fi dacă am transforma sufrageria
în ceea ce își dorește ea? Eu mă voi ocupa cu decorul, voi pune o pătură albastră pe jos, iar aceasta
va fi marea, voi agăța de lustră o perniță galbenă care va fi soarele și voi întoarce două scaune
pentru a imita bărcuțele.
- Eu voi aduce placa de surf, zise tata!
- Eu voi lipi pe geamuri peștișori colorați și pescăruși, spuse mama!
- Eu umflu câteva baloane și voi căuta mingea de volei, se auzi bunicul!
- Nici eu nu voi sta degeaba, rosti bunica! Voi coace de îndată brioșe gustoase, preferatele
lui Lili.
Împreună au lucrat și au transformat camera într-o adevărată plajă. Parcă toate obiectele au
prins viață, aducând tot mai mult imaginea minunată a unei plaje adevărate.
- Waw...Ce minunăție, zise Lili când ajunse acasă! Mă simt ca la mare! Vă mulțumesc
mult pentru surpriza minunată! Voi aduna toate mărgeluțele, clămițele și floricelele mele și vă voi
confecționa hulala din ele.
Lili era foarte încântată și pe măsură ce imita acțiunile pe care le poți face pe o plajă, la
mare, ochii i se umpleau de fericire și de visare. Acum nu era fericită doar pentru că era la mare, ci
marea ei bucurie era faptul că petrecea timp cu familia ei. Nici nu știa că tata putea fi așa de haios
sau că bunicul se putea mișca atât de repede, nici faptul că mama imita atât de bine glasurile
pescărușilor.
 Atunci când Lili a aflat că această surpriză a fost ideea surorii sale, a fost atât de
mulțumită, încât a strâns-o cu putere la piept și i-a cerut iertare pentru toate momentele în care a
mai necăjit-o. Apoi, a felicitat-o pe bunica pentru brioșele delicioase și i-a urat mulți ani, ca să mai
poată face multe brioșe așa gustoase.
În aer se simțeau bucuria, dragostea, respectul și armonia. Pe fețele tuturor se citea veselia.
Și Lili și-ar fi dorit ca acest moment să nu se termine niciodată, să dureze la nesfârșit. Pentru o clipă
se opri din joacă și se uită cu admirație la toți oamenii pe care îi iubea atât de mult. Acum își dădea
seama că tot atât de mult o iubesc și ei.
Și uite așa, familia Girafescu și-a petrecut toată după – amiaza la plajă, dar nu a uitat de
visul lui Lili. S-au hotărât ca pe viitor să economisească bănuți, pentru ca micuța girafă să poată
ajunge la mare, iar visul să devină realitate.
Și-am încălecat pe-o căpșună, dar să știți că n-a fost o minciună, ci o poveste pentru cine
vrea s-audă!

Lectura ne unește!

„Nu cred în magia din cărțile mele. Dar cred că se poate întâmpla ceva cu adevărat magic
când citești o carte bună.” – J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter

Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcând
posibilă interacțiunea dintre gândire și limbaj. Ea contribuie într-o mare măsură la lărgirea
orizontului de cunoaștere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și colorat, la o
exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Trezirea interesului elevilor pentru lectură este unul dintre obiectivele finale ale activității
desfășurate de către cadrul didactic cu elevii săi. Există factori care determină lectura elevilor
precum particularitățile de vârstă și psihice, preferințele lor, climatul familial, care pot transforma
lectura într-o necesitate sau nu. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează prin muncă,
răbdare, perseverență, continuitate, voință.

Bibliografie:
1. Medlicott Mary, Importanța poveștilor în primii ani de viață, Editura DPH, 2019.
2. Gheorghe Roxana, Burlan Camelia, Pacearcă Ștefan, Negoiță Irina, Minutul de
lectură, Editura DPH, 2015.
 ELIOT, UN EXTRATERESTRU BUCLUCAȘ

Profesor pentru învățământul preșcolar, Anamaria FLORICA

Grădinița Alice
București
Sector 2

Se știe că ar mai exista viață pe o altă planetă, alta decât planeta pe care trăim noi.
Ei bine, era un orășel numit Wonderland, în care trăia o familie de extratereștrii. Cel mai
tânăr membru al acestei familii, Eliot, era cel mai neastâmpărat, mereu intra în bucluc și nu își
asculta părinții.
Într-o noapte, acesta a ieșit din casă fără a le spune părinților săi, a ieșit să privească stelele
care sclipeau pe cerul senin. În curte l-a găsit pe prietenul său jucăuș Boggy, cățelul vecinilor, cu
care se juca de fiecare dată când avea ocazia.
Boggy și Eliot s-au luat la întrecere, până când Eliot s-a pierdut de prietenul său. Nu știa
unde se află sau în ce direcție trebuie să meargă pentru a ajunge înapoi la părinții lui. Nu știa dacă
trebuie să meargă în față sau în spate, la stânga sau la dreapta, știa doar că era singur, fără familie
sau prieteniii lui.
Oare ce trebuie să facă? Să aștepte să se facă dimineață sau să plece singur pe stradă pentru
a-și găsi casa. Eliot a luat o decizie rapidă, fără să se gândească prea mult și a plecat în căutarea
căsuței lui, acolo unde se afla familia. Sunetele care se auzeau afară îl speriară pe Eliot încât a
început să plângă și a început să alerge de frică. Abia dacă vedea ceva în calea sa, doar umbrele
diferitelor obiecte care erau pe stradă.
Eliot auzi un sunet puternic și s-a speriat și mai rău, nu se mai uita pe unde merge și
deodată s-a împiedicat de un coș mare de gunoi, împrăștiind tot ce era în el. Își reveni cât putu de
repede, când auzi un foșnet, urmat de un sunet ciudat.
Făcu ochii mari când în fața lui și-a făcut apariția un șervețel care prinse glas imediat:
- Bună!
- Bu, bu, bună! Zise Eliot cu un glas bâlbâit de frică.
- Eu sunt Clever, șervețelul Clever, marele magician. Tu cine ești?
Văzând că nu i se întâmplă nimic, Eliot prinse curaj și zise:
- Eu sunt Eliot și m-am rătăcit! Vreau să ajung acasă la familia mea, sigur își fac griji
pentru mine!
 - O să găsim noi o soluție, Eliot, fii fără grijă. Vrei să ne jucăm puțin înainte să îți găsim
familia?
- Desiguuuur! Îmi place să am mulți prieteni cu care să mă joc.
Eliot uitase un lucru, că nu este bine să ai încredere în cei pe care nu îi cunoști, dar pe el nu
îl interesa ceea ce îl învățase mama lui și a continuat joaca împreună cu noul său prieten, Clever.
Înainte să-și dea seama că trecuse foarte mult timp de când plecase de acasă, prietenul său
magician făcu un truc care trebuia să îl trimită pe Eliot acasă, însă acesta nu a funcționat așa cum
credeau cei doi.
Șervețelul Clever îl făcuse pe Eliot să dispară definitiv. Se simțea vinovat și trist. A
încercat toate magiile și trucurile să-l readucă înapoi pe Eliot, dar fără rezultat, acesta dispăruse,
nimeni nu știe unde și nici până în ziua de astăzi nu a fost de găsit.
 VOINICEL

Profesor pentru învățământul preșcolar, Luciana Andreea FLORICA

Grădinița Alice
București
Sector 2

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o grădină așa de frumoasă, încât în toată
lumea nu se mai găsea o grădină la fel. Comoara grădinii era un măr care făcea mere de aur. Acest
împărat avea și trei feciori.
Împăratul dorea foarte tare să mănânce din merele de aur pe care le făcea mărul, dar, de
când îl plantase, niciodată nu a reușit să mănânce roadele lui. Când erau merele aproape coapte,
cineva venea noapte și le fura. Toți paznicii și ostașii mai de seamă ai împărăției au păzit mărul, dar
niciunul nu a reușit să prindă hoțul. Feciorii au crescut și s-au încumetat să păzească ei mărul și să
prindă hoțul.
Un an a încercat feciorul cel mare, anul următor cel mijlociu, însă ambii adormeau spre
dimineață și nu au reușit nici să salveze merele, nici să prindă hoțul.
Al treilea an a fost mare jale în împărăție. Un virus s-a răspândit în satele din jurul
împărăției și nu numai. A cuprins atât tărâmul oamenilor, cât și tărâmul celălalt, unde locuiau zmei,
balauri și zgripțuroaice. Voinicel, feciorul mai mic al împăratului, i-a spus tatălui său că nu va mai
găsi alt paznic pentru măr și că va face și el o încercare. Împăratul l-a descurajat pe Prâslea:
⎯ Ți-ai găsit tu, Voinicele, să păzești mărul și în plină pandemie. Nu au reușit frații tăi
mai mari să prindă hoțul și vei reuși tu. Plus că riști să te îmbolnăvești. Nu mai păzești nimic, tai
mărul, gata. M-a necăjit destul și am irosit o avere pe el.
⎯ Tată, mai lasă-l anul ăsta. Eu doar voi face o încercare, nu mă angajez să prind hoțul
ca frații mei. Rușinea mea va fi mai mică decât a lor din moment ce nu garantez. Promit însă că mă
voi proteja. Voi purta mască și mănuși, voi dezinfecta arcul și săgețile.
⎯ Bine, fie. Dar dacă nici tu nu reușești să știi că îl tai.
⎯ Sărut mâna, tată! Gata, e vremea mea să păzesc mărul.
A făcut întocmai, a dezinfectat tot și s-a așezat în grădină între două sulițe care aveau
scopul să îl țină treaz. Spre dimineață, a auzit pași venind spre măr și a început să tragă cu săgeți. A
rănit hoțul și, după ce a pus pe o tipsie de aur merele și le-a dus tatălui său, a pornit cu frații cei mari
în căutarea hoțului. Desigur, nu înainte de a completa declarație pe proprie răspundere că părăsesc
cetatea în scop profesional și echipați corespunzător.
 Frații cei mari voiau să scape de Voinicel și, deși au încercat să îi distrugă dovada de la
împărăție și declarația că au plecat în scop profesional, nu au reușit și au ajuns la o prăpastie care
era limita dintre tărâmul oamenilor și cel al zmeilor. Au pregătit cele necesare pentru coborârea în
prăpastie și frații cei mari, fiind fricoși, s-au întors rapid. Voinicel, fiind curajos, le-a zis să îl lase în
jos de fiecare dată când el mișcă sfoara.
Zis și făcut. Ajuns pe tărâmul celălalt, nu a găsit niciun om și se gândea că toată lumea e în
izolare. A mers până a ajuns la un castel de bronz unde a găsit o tânără în izolare. Aceasta i-a zis că
zmeii frați le-au răpit de la părinții lor când ele stăteau în curtea împărăției pe motiv că depășea
numărul legal de persoane care aveau voie să stea la o distanță mai mică de doi metri și le-a separat,
fiecare stând în izolare în câte un palat. Cea mare stătea în palatul de bronz, cea mijlocie în palatul
de argint, iar cea mică în palatul de aur, distanța dintre palate fiind de zeci de kilometri, astfel încât
fetele să nu aibă posibilitatea să se întâlnească.
Zmeii erau plecați în căutare de alți oameni care nu respectă izolarea, dar neechipați
corespunzător. Voinicel i-a sancționat pe fiecare, dându-le amendă și făcându-i să plătească pentru
furtul merelor, dar și răpirea fetelor, acestea declarând că moartea zmeilor a fost cauzată de virusul
mortal, coronavirus. Amenda a constat în distrugerea palatelor, care s-au transformat în mere: măr
de bronz, de argint și de aur.
Împreună, echipați cu mănuși, măști și declarații, au plecat spre marginea prăpastiei unde
era sfoara și pe unde ieșeau în lumea oamenilor toți, așteptați de frații mai mari ai lui Voinicel.
Prima a ieșit fata cea mare care era încredințată fratelui cel mare și căruia i-a înmânat mărul de
bronz. A doua a fost fata mijlocie, care a făcut asemenea surorii ei mai mare, urmată de mezina
familiei, aceasta din urmă păstrând mărul, deoarece urma să fie soția lui Voinicel. Voinicel s-a
căsătorit cu fata cea mică și, la sfârșitul pandemiei, a invitat toată împărăția la nunta sa și au
petrecut trei zile și trei nopți.
 DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE

prof. înv. primar Alina FOTIN

Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret”
Focşani
Vrancea

Motto: „O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.”– Garrison Keillor
Orele de lectură constituie piatra de hotar dintre cele două lumi - copilărie şi adolescenţă.
Poveştile, povestirile, poeziile ajută la formarea şi dezvoltarea unui vocabular elevat, modelează
caractere şi conturează trăsături morale ce pot fi urmate.
Părinţii ar trebui să se întrebe cât mai des ,,Ce cărţi a mai citit copilul meu?” Niciodată nu
este prea devreme ca părinţii să înceapă să citească propriului copil. Cartea va deveni pentru el un
prieten drag. Chiar dacă părinţii sunt ocupaţi, trebuie să-şi găsească timp, măcar 30 de minute
pentru povestea de fiecare seară.
Cititul în faţa copilului şi în special cititul cu voce tare dau rezultate deosebite. Este un
moment special pentru ei, când se simt aproape de părinţi şi iubiţi de aceştia. Părinţii să înregistreze
aceste poveşti şi să le dea copilului pentru a le asculta atunci când doreşte.
Cel mai important aspect este faptul că citindu-i copilului se creează o legătură unică între
ceea ce-i place copilului –vocea ta –şi cărţi.
Părintele să facă din lectură un ritual zilnic-de preferat, înainte de somnul de după-amiază
şi seara, la culcare. Copiii adoră să asculte aceeaşi poveste de mai multe ori.
Cărţile pentru copii au texte simple şi imagini relevante.
Dacă un copil va creşte într-o casă în care nu există nicio carte, iar părinţii nu-şi petrec
timpul decât uitându-se la televizor sau jucându-se pe computer, copilului îi va fi greu să înţeleagă
importanţa cititului, iar lecturile recomandate de învăţător sau profesor i se vor părea chinuitoare şi
chiar inutile.
Împreună cu copiii, părinţii vor merge în librării şi-i ajută să aleagă singuri cărţile. Îi vor
îndruma să urmărească ecranizări şi spectacole, adaptări după cărţile pentru copii.
Copilul nu trebuie forţat să citească prea multe poezii sau lecturi care-i depăşesc vârsta, iar
dacă vor descoperi o poveste care îi place foarte mult trebuie lăsat s-o citească de mai multe ori.
La bucătărie copilul poate fi pus să citească din cartea de bucate sau să scrie lista de
cumpărături, iar în magazin să citească şi să bifeze ceea ce s-a cumpărat.
 Citirea alternativă-o pagină părinţii, o pagină copilul sau un capitol părintele ,un capitol
copilul, oferă acestuia atractivitate şi plăcerea de a citi. Plăcut pentru copii este şi cititul pe mai
multe voci-scrieri cu dialog preponderent, la care participă întreaga familie. Jocurile literare
,,Termină propoziţia, Continuă actiunea” sunt iubite de copii şi le stimulează imaginaţia.
Din experienţa noastră şi a părinţilor s-a observat că orice copil se bucură cel mai tare când
sunt în centrul atenţiei,când toată lumea vorbeşte şi se joacă cu ei. Au apărut astfel cărţile
personalizate ,unde personajul principal este copilul respectiv, iar prietenii acestuia sunt celelalte
personaje din poveste. Cărţile personalizate pentru copii sunt o adevărată unealtă de educaţie având
un impact pozitiv asupra dezvoltării ulterioare a copilului, inducându-i un sentiment de siguranţă şi
încredere în forţele proprii.
Cititul reprezintă o treaptă a succesului şcolar. Spre deosebire de alte atracţii, cititul
necesită participare activă. Televiziunea, radioul, calculatorul necesită o participare pasivă. Stăm
foarte liniştiţi şi ne uităm cu atenţie la ecranul unui calculator sau televizor, în timp ce la lecturarea
unei cărţi este necesară, mai presus de toate, imaginaţie pentru a umple locurile libere din poveste.
Ne-am obişnuit ca la începutul fiecărei zile de şcoală, încă din clasa I să începem
programul cu un moment de lectură, de citire a unui fragment dintr-o poveste, povestire, strofă
dintr-o poezie. Mulţi copiii sunt curioşi să cunoască continuarea lecturii şi cer cartea de la mine sau
de la bibliotecă şi-şi citesc unii altora continuarea. Am continuat cu vizite la bibliotecă, printr-un
parteneriat cu biblioteca şcolară, le-am împrumutat cărţi din minibiblioteca din clasă. În urma citirii
poveştilor i-am învăţat pe copii să completeze o fişă de lectură, la început mai simplă, apoi din ce în
ce mai complexă. Le-am încurajat schimbul de idei, de păreri referitoare la lectura citită, la
completarea fişei de lectură.
Încă de la început copiii au realizat desene reprezentând scene din lecturile citite. Interesul
lor pentru citit s-a dezvoltat şi mai mult când cu desenele făcute de ei am deschis o expoziţie la
nivelul şcolii. Aşadar lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici.
Filmul la TV văzut din fotoliu nu necesită adesea nici măcar efortul de a citi dialogurile.
Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii
suplimentare revine învăţătorului care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum
şi conţinutul educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor

Bibliografie:
1. Marcela Peneş -Literatura pentru copii, Editura Ana, Bucureşti, 2000
2. Fundaţia Concept -Magia cărţilor -Lectura în familie
3. www Lumea piticilor –Lectura –cheia învăţării reuşite.
 POVESTEA TERAPEUTICĂ ȘI ROLUL EI ÎN VIAȚA COPIILOR

prof. înv. preșc. Alina Elena FRIGURĂ

Școala Gimnazială Coțofănesti
Bacău

Rolul poveștilor este unul care poate fi cu greu măsurat și explicat în câteva cuvinte.
Dezvoltă comunicarea, relaționarea copil-adult, sprijină exprimarea emoțiilor, oferă posibile soluții
problemelor, oferă informații, prezintă modele de comportament.
În calitate de educatoare consider că este un dar să poți transmite copilului bogăția
poveștilor. Prin poveste copilul își deschide mai ușor sufletul, comunică mai bine ceea ce simte,
recunoaște în personajele poveștilor propriile trăsături, propriile probleme.
Povestea terapeutică este o metodă prin care putem transmite copiilor anumite modele
comportamentale și valori morale, putem înlătura unele comportamente nedorite.
Povestea în sine nu îi spune copilului ce să facă, cum să acționeze, nu îl critică, ci îl ajută
să se identifice cu personajele și să trăiască alături de ele atât frământările cauzate de problema
ivită, cât și satisfacția de a găsi soluția.
Astfel cu ajutorul poveștilor terapeutice putem ameliora și chiar trata probleme, precum :
fricile exagerate, timiditatea, anxietatea de separare, accesele de furie, pregătirea pentru somn,
luarea meselor, imbrăcatul, spălatul.
Prin poveștile terapeutice, copilul reușește să își gestioneze anumite emoții și să-și
depășească fricile.
Nu se recomandă ca povestea să fie prea lungă pentru a nu obosi și a plictisi copilul.
Mitrofan I si Buzducea D (2002) remarca faptul că „O modalitate simplă, dar eficientă o
reprezintă tehnica celor cinci sentimente:tristeţea, furia, fericirea, frica şi singurătatea.
Este foarte important să nu se anticipeze şi nici să nu se sugereze răspunsul copilului.
Povestea terapeutică urmăreşte consonanţa dintre comportamentul verbal şi cel nonverbal al
copilului.
O altă modalitate de a ajunge la sufletul copilului este aceea de a concentra toate simţurile
acestuia spre o activitate care să fie relevantă scopurilor terapeutice urmărite. Dacă copilul
întâmpină dificultăţi în exprimarea verbală a ceea ce simte, se poate inventa o poveste în care el
însuşi să fie unul dintre actorii acesteia, oferindu-i posibilitatea dezvăluirii sentimentelor (anxietate,
teama, îngrijorare, etc.). De asemenea, se poate folosi un joc în care se pot implica sentimente
legate de pierdere şi separare. Există şi copii care au un alt mod de a simţi pierderea şi durerea, mai
putin în exterior şi care nu cer ajutor în mod explicit, ceea ce mai înseamnă că nu vor primi ajutorul
consilierului dacă li se oferă.” Din acest moment putem vorbi de o altă tehnică familială, dezvoltată
de Dreikurs (1974) cunoscută sub numele de „rezolvarea mutuala a problemei”, deoarece şi în cazul
poveştii terapeutice, relaţia dintre ascultător-povestitor ce pot fi copilul-părintele şi nu numai, pot fi
urmariţi şase paşi specifici şi anume:
1)-în primul rând, se exprimă acordul asupra faptului că există o problemă şi se defineşte
exact care este problema;
2)-în al doilea rând, vor stabili dacă sunt sau nu capabili să învingă împreună problema,
formând împreună o echipă, având acelaşi inamic comun;
3)-în al treilea rând, constă în stimularea folosirii de către copii de întreaga energie şi
resursele de care dispun
4)-în al patrulea rând, rezidă în implicarea tuturor în rezolvarea problemei, ţinând cont de
părerea, dorinţele şi nevoile copilului, contribuind astfel la maturizarea şi cresterea normală a
acestuia;
5)-în al cincelea rând, familia va supune la vot părerile şi soluţiile discutate, pentru a
selecta pe cea care a întrunit cele mai multe voturi;
6)- în al şaselea rând, după ce s-a realizat un concurs într-o anume direcţie, se vor încuraja
unul pe altul şi vor devaloriza lucrurile care ar putea sabota încercarea ce şi-au propus-o”.
Finalul „colaborării” va conta la scorul dintre punctele care au dus la rezolvarea
problemei. Reevaluarea apare doar atunci când situaţia găsită de cei în cauză, n-au rezolvat pe
deplin problema respectivă.
Şi toate acestea, spre cel mai sensibil moment creat în cadrul realizării terapiei prin poveste
şi anume stabilirea încrederii copilului în adult, fapt important şi realizat printr-o : -comunicare
bună de ambele părţi
La toate acestea, tot punctat, în practică apare mult mai pragmatic şi coerent, Kellmer
Pringle M (2000) ce surprinde în cele zece comandamente legate de educarea unui copil, în cazul
nostru, din perspectiva dezvoltării armonioase a personalităţii sale, atunci când beneficiază de
dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi stimă, de responsabilitate şi autonomie:
● -oferiţi copilului o mare parte din timpul şi înţelegerea dumneavoastră, jocul cu copilul,
lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut;
● -copilul are nevoie de experienţe noi şi de comunicare permanentă, ceea ce-i asigură
dezvoltarea spirituală;
 ● -oferiţi copilului îngrijiri permanente, coerentă iubitoare ceea ce este de o importanţă
fundamentală pentru sănătatea spirituală, la fel cum alimentaţia corectă este esenţială pentru
sănătatea corpului;
● -copilul va fi stimulat să se joace singur sau cu alţi copii, ceea ce permite explorarea,
imitaţia, construcţia şi creaţia;
●-atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat;
● -părinţii trebuie să-i dea copilului responsabilităţi din ce în ce mai mari, deoarece simţul
responsabilităţii se dezvoltă prin activităţi practice;
● -fiecare copil este unic în felul său, astfel că părintele trebuie să-şi adapteze
comportamentul la caracteristicile acestuia;
● -atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării
trebuie să ţina cont de temperament, vârstă şi capacitate de întelegere a copilului;
● -copilul nu trebuie ameninţat cu pierderea dragostei sau abandonului; părinţii pot
respinge comportamentul copilu-lui dar nu-şi pot respinge propriul copil;
● -părinţii nu trebuie să aştepte recunoştinţă, deoarece copilul nu şi-a solicita naşterea;
Dacă analizăm cele menţionate mai sus, vom observa, în cazul nostru, că el, copilul, pentru
a avea cât mai mult timp o stare de bine fizică şi psihică, e absolut necesar a fi cunoscut, apreciat,
înţeles, acceptat şi crescut, în aşa fel încat, atunci când suferinţa şi boala îi produc supărări,
amelioarea şi în cele din nurmă vindecarea sa poata veni şi din implicarea într-un tratament
medicamen-tos şi nu numai a psihoterapiei, în speţă a terapiei prin poveste, ţinând cont de unicitatea
celui în cauză sub toate aspectele dezvoltării sale bio-psiho-sociale

Concluzie: Povestea terapeutică poate fi numită poveste vindecătoare, deoarece scopul

final al acesteia este de a aduce o ,,vindecare” sau alinare copilului, indiferent de problema cu care
acesta se confruntă.

Bibliografie:
1.- Amabile T.A. = (1997)-Creativitatea ca mod de viaţă – Ed. Ştiinţă şi tehnică-Bucureşti
2.- Bacharan N, Simonnet D. = (2002)-Cum să explicăm iubirea copiilor noştrii-Ed.Trei-
Bucureşti
3.- Benga O = (2002)-Jocuri terapeutice-Ed.ASCR-ClujNapoca
4.- Botiş A, Târău A = (2004)-Disciplinarea pozitivă sau Cum să discipliniezi fără să
răneşti-Ed.ASCR-Cluj-Napoca
 FORMAREA DEPRINDERII DE A CITI LA COPII ÎMPREUNĂ CU FAMILIA

prof. înv. primar Mihaela Florica FULGĂ

Școala Gimnazială Izbiceni
Izbiceni
Olt

Copilul, părintele și cartea creează o triadă perfectă a ceea ce înseamnă dragoste,

cunoaștere și desăvârșire. Fiecare carte închide în ea o viata și este în măsură să-i insufle copilului
setea de cunoaștere ca mijloc de educare, autoperfecționare și relaxare.
Idei privind selectia cărților și modul de lucru cu acestea:
- cartea este aleasă în funcție de vârsta biologică și psihologică a copilului. Poveștile,
povestirile din lumea animalelor și a plantelor sau cele având eroi de vârstă apropiată copilului
creează de multe ori un univers cu care acesta se identifică. De asemenea, sunt indicate basmele și
poveștile, lecturile cu conținut știintific care intră în sfera preocupărilor acestuia, lectura
suplimentară indicată de învățător, cele cu acțiune dinamică, coerentă, cu număr mic de personaje si
cu dialog.
- prezența imaginilor sugestive este importantă, acestea fiind în primul rând un mijloc de
captare a atenției copilului.
- cartea poate fi așezata în locuri apropiate privirii, putându-se folosi semne de carte
atractive, eventual cu personajele preferate.
Aspecte care pot fi urmărite pentru ca lectura să fie receptată eficient de copil:
- creați o atmosferă favorabilă lecturii, calm și bună dispoziție; eventual, se poate realiza o lume a
poveștilor în camera copilului deoarece intimitatea imediată are efecte relaxante și benefice unei
concentrări maxime.
- citiți copilului cu intonatie corespunzătoare, fiți pentru câteva clipe actori în lumea
lecturii; puteți antrena chiar copilul în acest joc de interpretare.
- ascultați lectura copilului și faceti sugestiile și corecturile necesare pe un ton cald.
- nu pedepsiți niciodată copilul trimițându-l să citească, pentru că tot efortul anterior va fi
zadarnic, iar dorința de a dezvolta gustul pentru lectură se va găsi pe un teren cu nisip.
- subliniați valoarea educativa a fiecărui text; copilul fiind la varsta imitației se va
identifica cu personajele și situațiile.
- îndemnați copilul să creeze lumea celor citite; desenând cele citite, copilul își va exprima
mai usor sentimentele fatță de eroi și situații prin imagini și culoare.
 - creați miniserate literare în care fiecare membru al familiei să prezinte fragmente din
opere urmate de interpretarea lor și apoi discutați pe marginea celor citite.
Aceste momente sunt foarte dragi copiilor: le dezvoltă sensibilitatea, sunt mijloace de
relaxare și momente de apropiere maximă, când legaturile dintre membrii familiei se pot cimenta.
Fiecare copil își aduce aminte cu plăcere clipele pline de afecțiune când mama, tata sau bunica îi
citea o frumoasă poveste de noapte bună.
Dragul meu părinte, fiind tu însuți apropiat de lumea cărților, îl poți determina pe
copilul tău să se aplece cu drag asupra acelor povești și povestiri scrise anume pentru sufletul
lui.
 EDUCAREA LIMBAJULUI LA GRĂDINIȚĂ
PRIN INTERMEDIUL BASMELOR

profesor învățământ preșcolar Georgeta GANEA

Grădinița cu Program Prelungit nr. 3
Bistrița
Bistrița-Năsăud

,,Orice cunoștință oricât de abstractă ar fi, o putem utiliza la orice vârstă, cu condiția de
a o traduce în limbajul gândirii copilului”
Încă de la vârstă preșcolară, copii trebuie să dobândescă capacitatea de a comunica, de a-și
exprima gândurile, sentimentele, impresiile, de a reda în mod inteligibil, cursiv și logic, o poveste
sau un fapt trăit.
Principalul instrument de exprimare și de comunicare, de dobândire a cunoștințelor noi, în
procesul cunoașterii este limbajul. El joacă un rol fundamental în dezvoltarea personalității
copilului. Cuvântul îl ajută pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să opereze
cu noțiuni, să cunoască în mod logic realitatea.
Asimilarea compoziției sonore a cuvintelor reprezintă un moment însemnat în dezvoltarea
limbajului la vârstă preșcolară, permițând copilului să se descurce în raporturile complexe ale
formelor gramaticale.
Basmele folosite la activitățile de educare a limbajului contribuie la educația intelectuală,
morală și estetică a preșcolarilor. Educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor, le dezvoltă
vorbirea, le perfecționează exprimarea, le corectează pronunțarea, îi ajută să-și însușească structura
gramaticală a limbii române. Mai întâi este important pentru copii să denumească obiectele,
însușirile acestora, legăturile dintre ele, să dobândească noțiuni despre fructe, legume, animale,
anotimpuri etc. De asemenea, trebuie să le permitem să vorbească despre experiențele lor, să pună
întrebări și să primească răspunsuri la aceste întrebări legate de tot ceea ce-i înconjoară. Ei trebuie
să-și reprezinte ceea ce semnifică cuvintele prin intermediul imaginilor, a materialului intuitiv.
Selecționarea materialului intuitiv trebuie să asigure finalități formative.
Antrenarea copiilor în povestiri create de ei, în povestiri scurte, după un început dat, după
un obiect, un șir de ilustrații, oferă mari posibilități de exprimare liberă a copilului. Educația
limbajului are loc sub influența mediului și în grădiniță, prin activitățile incluse în programă.
Unul dintre marii scriitori de literatură ștințifico-fantastică este Vladimir Colin. A debutat
în 1953 cu un volum de Basme, urmat de o carte de fantezie istorică, Legendele țării lui Vam, și
multe alte basme, printre care: Povestea ursului cafeniu, Povestea fericirii, Povestea ceasului cu
inimă, Povestea celor șapte rațe, Povestea crocodilului care plângea etc.
Ion Creangă, unul dintre clasicii literaturii române, este cunoscut pentru Amintirile din
copilărie, dar și pentru basmele, poveștile și povestirile sale, cum ar fi :Capra cu trei iezi, Fata
babei și fata moșneagului, Punguța cu doi bani, Soacra cu trei nurori, Moș Ion Roată și unirea,
Ursul păcălit de vulpe, Povestea unui om leneș etc.
Un important folclorist, povestiltor, scriitor și tipograf român este Petre Ispirescu. Este
cunoscut mai ales pentru activitatea sa de culegător de basme populare românești: Prâslea cel
voinic și merele de aur, Greuceanu, Fata moșului cea cuminte, Aleodor Împărat, Cele
douăsprezece fete de împărat și palatul fermecat etc.
Copiii iubesc poveștile și personajele lor năzdrăvane, descoperă farmecul și originalitatea
literaturii române.
,,Copilul se naște curios de lume, nerăbdător de a se orienta în ea.Literatura îi satisface
această pornire, îl încântă; ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze și pe
oamenii maturi și instruiți. A ieși din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta este secretul
marilor literaturi pentru tineret.” G.Călinescu

Bibliografie:
1. Maria Bizdună, Alexandrina Neagu, Texte pentru educația limbajului la preșcolari,
Editura ProGnosis București, 2003;
2. Basme și povești românești, Editura Corint Junior, 2014
 FLUTURAȘUL MOROCĂNOS

profesor pentru învățământ preșcolar Liliana GECZI

Grădinița cu Program Prelungit Orsolya, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 2
Oradea
Bihor

A fost odată ca niciodată, a fost odată o grădiniță, unde învățau și se jucau fluturașii. Le
plăcea mult la grădiniță, deoarece acolo aveau multe jucării, cu care le plăcea să se joace, desenau,
învățau, cântau și se mișcau mult. Toți erau foarte cuminți și ascultători, se înțelegeau bine cu
colegii.
Într-o zi Zorița, fluturașul cu aripi albastre cu pete galbene, a venit la grădiniță mai agitat,
mai supărăcios, nu a dormit bine, și asta l-a făcut mai certăreț. Când Mona, prietena ei, i-a cerut o
jucărie, nu i-a dat. Gigel, micuțul future alb de varză i-a cerut ajutorul la baie, dar nu l-a ajutat. Un
fluturaș mai mic a căzut și s-a lovit, iar Zoriță a râs de el, în loc să îl ajute.
Spre prânz colegii s-au săturat de comportamentul urât din această zi al Zoriței. Au început
să se îndepărteze de ea, nu se mai jucau împreună cu fluturașul morocănos. Zorița a remarcat acest
lucru și s-a plâns la doamna educatoare. Atunci doamna educatoare a adunat toți fluturașii în jurul
ei, și i-a pus pe fluturași să repovestească faptele cu care Zorița i-a supărat, apoi împreună au
discutat despre aceste fapte, despre modul în care trebuia de fapt Zorița să se comporte.
Zorița a recunoscut faptele rele și și-a cerut scuze de la colegi. Le-a explicat că n-a dormit
bine azi noapte, dar altă dată în astfel de situații se va odihni un pic înainte de joacă și va fi mai
atent la comportament, să nu mai supere pe nimeni. Colegii au îmbrățișat-o pe Zorița și au plecat cu
toții împreună la joacă.
 FIȘĂ DE LUCRU
GRUPA MICĂ

1. Încercuiește fluturașul Zorița!

2. Trage peste comportamentul nepotrivit al copiilor din imagini!

3. Desenează fetiței față morocănoasă, iar băiatului o față veselă!

4. Coloreză primul și al doilea fluture!

 LECTURA
- SURSĂ A DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC –

prof. Luiza GHIOCANU

Școala Gimnazială Răzvad
Răzvad
Dâmbovița

„Orice copil este creativ. Problema este cum să îl faci să rămână aşa şi când creşte.”
Picasso
Specialiștii au spus despre creativitate că este un proces mental și social care implică
generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte
existente.
Cu alte cuvinte, creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în
multiple domenii. A defini, identifica și a îngrădi creativitatea constituie obiective dificile.
Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie,
psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială,
filozofie, economie, management etc.. Dificultatea definirii creativității consta în asocierile acestui
concept cu artele, în natura complexă a creativității și în multitudinea teoriilor care au fost
dezvoltate pentru a o explica. Mulți oameni asociază creativitatea în mod special cu artele: muzica,
teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite „arte creative”. Fiind o noțiune foarte
cunoscută, fiecare dintre noi ştim câte ceva despre creativitate. Artiştii, oamenii de ştiinţă,
profesorii, toţi ne-au format o imagine despre ce înseamnă să fii creativ. Din păcate, uneori acest
cuvânt poate fi înţeles greşit. După cum s-a spus mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru
arte, ci este la fel de importanta pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică,
afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene.
Creativitatea este un termen foarte generos care de-a lungul timpului a fost definit în sute
de feluri. În principal, când vorbim despre creativitate ne referim la 3 aspecte: la produsele creative,
la trăsăturile de personalitate ale persoanelor creative şi la gândirea creativă.
De-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase definiții ale creativității, fără să fie
stabilită o definiție general acceptată. Unele definiții sunt contradictorii sau subiective, de aceea, în
continuare, vom cita câteva definiții din dicționare de referință, precum și definiții propuse de
experți în studiul creativității.
Astfel:
 În Dicționarul enciclopedic (vol.1, Ed. Enciclopedică, București,1993) creativitatea este
definită ca „trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva
nou, original”.
Dicționarul Webster (1996) oferă trei semnificații ale creativității: starea sau calitatea de a
fi creativ; abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relațiile tradiționale și de a crea noi și
semnificative idei, forme, metode, interpretări etc.; originalitate sau imaginație; procesul prin care
se utilizează abilitatea creativă.
Enciclopedia Britannica prezintă următoarea definiție vizând obiectivele activității
creative: creativitatea este „abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă
soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o
nouă formă artistică”.
O definiție amplă a creativității a fost enunțată de Ellis Paul Torrance : creativitatea este
„un proces de sensibilizare la probleme, deficiențe, goluri în cunoștințe, elemente care lipsesc,
dizarmonii etc.; identificarea dificultăților; căutarea de soluții sau formularea ipotezelor asupra
deficiențelor: testarea și re-testarea acestor ipoteze și, posibil, modificarea și re-testarea lor; în final,
comunicarea rezultatelor”.
Teresa M.Amabile, Ph. D. în Psihologie, profesor și șeful Unității de Management
Antreprenorial la Harvard Business School (SUA), împreună cu coautorii definesc creativitatea ca
„producerea de idei noi și utile în orice domeniu” al activității umane, de la științe la arte, în
educație, în afaceri sau în viața cotidiană.
Se poate spune, că o primă concluzie, ca, pentru o societate modernă și echilibrată, sunt
esențiale, educația și creativitatea.
Creativitatea poate fi asociată cu o mulțime de termeni: dotare, aptitudine, talent,
imaginație, inteligență, inventivitate, spirit novator, creativitatea poate fi văzută nu numai ca o
trăsătură de personalitate ci și ca un mod de a gândi.
În educație s-a crezut mult timp că activitatea creatoare este apanajul exclusiv al unor
oameni special înzestrați. Dar, de fapt, nu trebuie decât să observăm copiii, fantezia lor fiind o
garanție a faptului că creativitatea o posedăm cu toții încă din momentul nașterii. De aceea trebuie
să le asigurăm elevilor situații în care au șanse să fie unici, să fie ei înșiși, situații ce pot asigura
succesul lor și confirmarea lor ca personalități. Acest lucru, desigur, nu vine de la sine, ci implică și
din partea copiilor mult efort, efort de muncă creatoare. Dacă dascălul are grijă ca start copilului să
fie corespunzător, în condiții bune, șansele ca zborul lui printre cunoștințe, discipline și chiar prin
viață, să fie sigur.
Unul dintre obiectivele importante ale procesului de învățământ în ciclul primar este
exprimarea corectă, orală și scrisă – instrumentele de bază ale muncii intelectuale. Capacitatea de
exprimare se formează și se consolidează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin
punerea sistematică în situația de a exersa verbalizarea, pe cât posibil, în mod liber. Elevii pot
exersa actul vorbirii la toate obiectele, însă, cu prioritate, la limba română.
Lecțiile de lectură oferă reale posibilități de proiectare și desfășurare a unor multiple
activități menite să dezvolte capacitatea de creație a elevilor. Asfel, putem aminti câteva: povestirea
unui text narativ cu schimbarea finalului, povestirea prin analogie, continuarea povestirii, inserarea
unor noi momente în povestiri, ilustrarea textelor literare, dramatizarea povestirilor, realizarea
compunerilor, crearea de poezii, ghicitori, alcătuirea propozițiilor după scheme date, transformarea
vorbirii directe în vorbire indirecta și invers, realizarea unor benzi desenate după un text cunoscut și
invers, etc.
Avem nevoie de creativitate mai ales în situaţiile ambigue, incerte, în care nu există o
soluţie uşor de găsit, ci trebuie să descoperim singuri ce e cel mai bine să facem. În aceste situaţii
este important să ne putem gândi la un număr cât mai mare de idei, din care să le putem selecta pe
cele mai potrivite. Așadar, în momentele în care dăm dovadă de creativitate nu apelăm numai la
imaginaţie şi la emoţii, ci şi la gândire.
Formarea şi dezvoltarea capacităţilor de comunicare verbală se află în strânsă legătură cu
formarea şi dezvoltarea capacităţilor de creaţie.
Elevii învaţă să fie creativi încă din clasa întâi prin intermediul jocurilor de cuvinte pe care
le putem organiza sub forma unor concursuri, cum ar fi: crearea unor propoziţii în care toate
cuvintele să înceapă cu aceeaşi literă; găsirea cât mai multor cuvinte care încep cu o anumită literă
sau care să aibă un anumit număr de litere; crearea unor cuvinte noi prin posibila combinare a unor
litere date etc.
De altfel, jocul utilizat cu dibăcie în toate clasele învăţământului primar, are o contribuţie
esențiala la formarea spiritului creator, fiind calea cea mai sigură de a comunica deschis cu elevii,
calea prin care realul se îmbină cu imaginarul. O lume ideală în care totul devine posibil.
Iată câteva exemplificări a ceea ce am spus mai sus:
La lecția ,,D-l Goe” de I. L. Caragiale am utilizat povestirea prin contrast. Pornind de la
faptele nărăvașului Goe, le-am cerut elevilor sa realizeze o povestire în care să apară un personaj cu
însușiri morale și fizice opuse celui prezentat în text. Activitatea lor creatoare a presupus
imaginarea unor faptele, întâmplările, stabilirea relațiilor potrivite în care intră aceste personaje în
funcție de însușirile care li se atribuie. Le-am solicitat elevilor să introducă în noua povestire și alte
personaje. Acest tip de povestire este un exercițiu ce stimulează capacitățile compoziționale ale
elevilor, dezvoltă imaginația creatoare și însușirile gândirii divergente.
În cadrul povestirii prin analogie copiii au povestit întâmplări din viața lor, întâmplări din
viața altor persoane sau fapte și întâmplări imaginare. Am folosit această modalitate de povestire la
ora de lectură unde am folosit ca text suport fragment din textul ,,Dragonul cu inima de ciocolată”
de Stephanie Burgis, dar și la multe ore de educație civică. Elevii au povestit cu multă plăcere
despre experiențele lor personale, jocul „Îmi amintește de…” fiind unul din preferatele copiilor.
O altă activitate cu caracter creator se referă la continuarea povestirilor, mai precis a unor
texte citite. Astfel ei au continuat cu succes povestirea ,,Moș Ion Roată și Unirea” de Ion Creangă.
„Să ne imaginăm un alt final” este o altă provocare creatoare pe care micii școlari o adoră.
Idei năstrușnice au găsit pentru multe legende.
Un efort creator ce solicită o implicare mai intense este atunci când sarcina didactică
constă în transformarea textului din forma cursivă în forma de dialog. Astfel de teme îi solicită pe
elevi să creeze adevărate scenarii din punct de vedere didactic și artistic. Acest lucru presupune
introducerea unor personaje cărora trebuie să li se încredințeze diferite roluri în cadrul convorbirii
lor, trebuie stabilit un anumit lanț logic al întrebărilor și al răspunsurilor, un scenariul general al
interpretării și uneori chiar și o recuzită. În asemenea situații elevii pot lucra cel mai bine pe echipe.
Compunerile reprezintă o sursă importantă pentru dezvoltarea creativității. Ele sunt creații
ce realizează o sinteză a tot ceea ce învață elevii, sub raportul corectitudinii exprimării și a
valorificării experienței de viață a elevului.
Orele de lectură, prin conţinutul lor, oferă diverse posibilităţi de stimulare şi dezvoltare a
creativităţii începând din clasa I cu jocurile propuse, cu imaginile din etapa prealfabetară şi
alfabetară, precum şi textele din etapa postalfabetară până în clasa a IV-a când evadează în lumea
poveștilor, a compunerilor.
Actul de creaţie este diferit de la elev la elev; el reflectă inteligenţa, gândirea creatoare,
nivelul de cunoştințe al acestora, experiența lor de viață, iar datoria unui dascăl este de a-i îndruma
cu dragoste şi înţelepciune pe tot parcursul anilor de şcoală primară. Învăţătorul, alături de părinte,
este cel ce ajută la stimulare creativităţii elevilor. Obiective urmărite sunt înlăturarea principalelor
obstacole din calea creativităţii: timiditatea, teama de greşeală, descurajarea, lipsa perseverenţei,
subestimarea.
Bibliografie:
1. Bejat, Marian, Talent, inteligență, creativitate, București, Editura Științifică, 1971
2. Gorny, Eugene (Ed.), (2007), A Dictionary of Creativity: Terms, Concepts, Theories
& Findings in Creativity Research.Netslova.ru, October 2007 - http://creativity.netslova.ru/
3. Runco,M.A., Creativity. Theories and Themes. Research, Development and Practice.
Amsterdam: Elsevier, 2007
4. Ștefan, Ion, Cogniție și creativitate, Editura Dealul Melcilor, Brașov
(http://www.scribd.com/doc/126282876/Ion-STEFAN-Cognitie-Si-Creativitate-119p), 1999
5. Țopa, L., Creativitatea, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980
 LECTURA, DESCHIZĂTOARE DE LUMI NEMAIÎNTÂLNITE

profesor Daniela-Aurora GHIȚĂ

Școala Gimnazială nr.1
Ghidigeni
Galați

„Lectura îți înalță sufletul și un prieten luminat îl mângâie” (Voltaire)1

Într-adevăr lectura este lucru minunat care îți poate mângâia sufletul necondiționat și în
orice moment, plăcut sau mai puțin plăcut, al vieții.
Ne întrebăm sau îi întrebăm pe alții „ce este lectura?”, iar răspunsurile sunt atât de variate
încât la urmă s-ar putea să fim și mai nelămuriți. De ce? Păi fiecare răspunde în funcție de
sentimentul ce-l manifestă față de această acțiune de a citi și atunci este firesc să avem răspunsuri
diferite, pozitive și negative.
Dacă vom căuta, însă, răspunsul în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, găsim
simplu: „LECTURĂ, lecturi, s.f. Faptul de a citi; citit, citire”2 sau „lectură sf Parcurgere a unui text
scris sau tipărit pentru a lua cunoștință de conținutul lui”3. Dacă vom căuta cercetările legate de
acest cuvânt vom descoperi că etimologia cuvântului „lectură” provine din termenul indo-european
„leg”, care înseamnă „reunire”. În limba română a fost preluată noțiunea din latina târzie, „lectura”
fiind un derivat al termenului „lectum”, care înseamnă „a alege”, „a aduna”, „a reuni”.
Eu cred că lectura nu este doar un simplu act de citire, ci presupune înțelegerea
conținutului prin descifrarea simbolurilor, semnelor grafice sau a informațiilor prezentate, de a trece
dincolo de cuvânt și de a surprinde atmosfera, trăirea autorului. Lectura este un mod interesant și
plăcut de a vizita lumi magice, de a cunoaște personaje uimitoare – reale sau fantastice – și de a ne
îmbogăți cunoștințele generale.
Pot spune că lectura joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea tuturor oamenilor, de
aceea este necesar să pătrundă în această lume misterioasă a cărților unde imaginația nu are limite.
Cu cât citim mai mult cu atât ne dorim mai mult, este stârnită dorința de a afla mai mult, de a
cunoaște și de a ne informa. Este importantă și lecturarea diferitelor tipuri de cărți ceea ce duce la
informare, dezvoltare și educație deci o modalitate minunată de a educa și a forma valori morale
valoroase.

1
https://citatemaxime.ro/citat-imagine/lectura-iti-inalta-sufletul-si-un-prieten-luminat-il-mangaie/
2
Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Academia Română, Institutul de
Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009
3
Micul dicționar academic, ediția a II-a Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers
Enciclopedic, 2010
 „Lectura este unicul mijloc prin care putem aluneca, uneori involuntar, în pielea, vocea
sau sufletul altcuiva.” (Joyce Carol Oates)
În calitate de profesor îmi doresc să-i provoc pe elevii mei să descopere plăcerea și aroma
lecturii, de aceea îi antrenez în diverse proiecte și concursuri.
Iată un proiect care a prins în școala noastră, în județ și chiar la nivel național: Festivalul
Național „CDIdei în cărți”, organizat la început de CCD Sibiu, anul acesta ocupându-se Centrul
Județean de Excelență Sibiu în colaborare cu Casele Corpului Didactic și/sau Centrele Județene de
Excelență din țară. Am aflat întâmplător de acest festival la începutul anului 2019 și am participat
pentru prima în același an. Îmi amintesc că de la nivelul județului s-au înscris pe platforma on-line
patru școli, dar nu au participat decât două, în final.
În prima fază din școala noastră s-au înscris cinci echipe coordonate de trei cadre didactice.
Au mers mai departe la faza județeană trei echipe și dintre acestea o echipă a mers la faza națională
obținând premiul al II-lea la secțiunea și nivelul de vârstă respectiv. A urmat anul 2021 (întrerupt
fiind în 2020 de aspectul pandemic care a bulversat întreaga viață) la care am participat cu opt
echipe de elevi și trei cadre didactice, iar anul acesta, 2022, avem înscrise șaisprezece echipe de
elevi și patru cadre didactice. La nivel național puteți găsi statitici realizate de organizatori pe site-ul
festivalului.
Ce a făcut să crească dorința de participare a elevilor? Probabil formatul acestui concurs.
Pe scurt elevii, în echipă de trei, își aleg o carte (acum dintr-o listă pusă la dispoziție de organizator)
o citesc și aleg o scenă reprezentativă pe care o transformă în machetă; realizează un booktrailler
sau un afiș în format fizic ori digital. Au de ținut un jurnal al ecchipei în care notează, pe lângă
componența acesteia și câteva date despre coechipieri și întâlnirile avute în vederea realizării
obiectelor. Nu trebuie să uităm de fotografii din timpul întâlnirilor. Trebuie să redacteze o fișă a
cărții dar și una a produsului. Toate acestea vin să contureze o muncă în echipă, având clar stabilite
atât sarcini individuale cât și în grup. Dorința lor este de a depăși fiecare etapă – locală, județeană și
podium la națională – de a colabora și de a se și distra într-un mod plăcut și educativ.
Închei cu afirmația lui Maxim Gorki: „Fiecare carte pare că închide in ea un suflet. Şi,
cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.”
 DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE ÎN CADRUL ORELOR DE LITERATURĂ

profesor Ramona GLIGĂ

Școala Gimnazială „C-tin Gheorghiță”
Podari
Dolj

Metodele didactice pe care le-am utilizat pentru a stimula gândirea critică au fost adaptate
în funcție de vârsta elevilor. Astfel, la clasele a V-a și a VI-a am inclus mai des problematizarea, iar
la clasele mai mari am apelat la o metodă mai nouă, care este recomandată de autorii „Ghidului
profesorului pentru clasa a VII-a”și care presupune cooperarea bazată pe discuții pe un subiect dat..
Linia valorică este o metodă prin care elevii își exprimă opiniile și pot face investigații
independente. Metoda presupune respectarea unor pași:
- profesorul formulează o problemă, iar răspunsurile elevilor pot fi diferite și argumentate
atât pro, cât și contra;
- elevii vor avea un timp de gândire pentru a reflecta la ce răspuns vor alege (pro sau
contra), reflectând la argumentele pe care le vor aduce în vederea susținerii opțiunii;
- profesorul le va cere elevilor să se alinieze de o parte și de alta a unei linii imaginare,
împărțindu-i în două grupe;
- grupele formate vor încerca să aducă argumente convingătoare pentru a-i determina pe
colegii din celălalt grup să li se alăture;
- fiecare grupă va desemna câte un reprezentant care să prezinte argumentele care susțin
opinia grupei;
- după ce au ascultat argumentele prezentate, elevii pot să-și schimbe părerea și să treacă în
grupa cealălaltă.
Această metodă este recomandată pentru exersarea argumentării orale și pentru dezvoltarea
gândirii crtice. Metoda liniei valorice îi pune pe elevi în situația concretă de a formula o opinie și de
a reflecta la argumentele pe care le au pentru a o susține.
Voi prezenta în continuare o situație de învățare care presupune dezvoltarea gândirii
critice, aplicând metoda liniei valorice.
 Citește cu atenție textul următor:
„Niculăiță Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu, din cătunul Manga, comuna
Măgureni, e un băiat cu judecată, blajin la vorbă, măsurat la mișcări și nu știu cum să zic: dar sfios,
ori prin urmare sfios.
În toate clasele primare, urmate la școala din Măgureni, a luat tot premiul întâiu, spre
bucuria și măgulirea părinților. Că de! nu e lucru puțin în ziua de Sâmpietru, în școala împodobită
cu flori, s'auzi că strigă de colo: «Premiul întâiu cu cunună — Gropescu Niculae», — să vezi pe
domnul învățător că-i pune peste perișorul lui negru cununa de merișor, — pe domnul primar că-i
dă un teanc de cărți mângâindu-l; și apoi să pleci pe linia satului, cu mama deoparte, tatăl de alta, și
între voi feciorul vostru, în văzul consătenilor care zic cu dragoste: «să vă trăiască! și la mai mare!»
La sfârșitul școlii, domnul învățător Irimescu a zis că e păcat, ca așa băiat cu tragere de
inimă la învățătură să nu meargă mai departe; iar neica Andrei Gropescu, de la Sâmpietru până la
Septembrie s'a gândit și s'a răsgândit în toate felurile, — a luat sfat și de la unul și de la altul.
Învățătorul i-a spus precum văzurăți; și tot așa își zicea și el în ceasurile de trudă și de
obidă, când vedea că munca lui și a Stanei, neveste-si, n'avea nici un spor, pentru casa lui
împovărată de patru copii: Niculăiță de unsprezece ani, două fete gemene de trei și alt băiat în
brațele Stanei.
Arendașul, conu' Epaminonda, i-a spus că învățătura multă mai rău utraveste sufletul
omului, că țere cheltuială mare și desgustă pe om de munca pământului; i-a dat și pildă pe Ghițică
al popii, care a urmat la liceu șase clase și a ieșit un apelpisit și un derbedeu, de a speriat comuna; și
tot așa își zicea și neica Andrei, când se gândia la lipsa lui de mijloace și la ajutorul ce puteau să-i
dea de aci încolo brațele lui Niculăiță. Că și dacă nu era prea voinic, dar era tare dibaciu la mână și
moștenise de la bunică-su, moș Sandu Gropescu, aplecare la dulgherie. [...] Da, lipsa de mijloace,
îndemânarea băiatului la dulgherie și teama părintelui de pierderea acestui ajutor de mare preț, au
dat greutate sfaturilor lui conu' Epaminonda; și a rămas Niculăiță acasă, la munca pământului.”
(Ioan Al. Brătescu-Voinești, Niculăiță Minciună)

Sarcina de lucru:
Crezi că părinții iau totdeauna cele mai bune decizii pentru viitorul copiilor lor?
Motivează-ți răspunsul într-un text de 70-100 de cuvinte, valorificând textul dat.
Rezolvarea sarcinii:
Profesorul va analiza ce aspecte relevante au selectat elevii pentru a susține opinia. De
asemenea, va îndrepta elevii spre amaliza consecințelor pe care le-a avut decizia tatălui privind
viața lui Niculăiță.
 Printr-un astfel de exercițiu se dezvoltă și capacitatea de receptare a textelor scrise, cu rol
rol major în dezvoltarea dimensiunii cognitive și afective a elevului.

Bibliografie:
https://ro.wikisource.org/wiki/Nicul%C4%83i%C8%9B%C4%83_Minciun%C4%83
Sâmihăian, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru
profesori și elev, Editura Art, București, 2014
Sâmihăian, Florentina, Dobra, Sofia, Halaszi, Monica,-...Limba și literatura română:
ghidul profesorului, clasa a VII-a, Editura Art Klett, București, 2019
 IMPORTANŢA POVEŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

prof. înv. preșcolar Silvia Loredana GOAGĂ

Școala Gimnazială „Barbu Ionescu” Urzicuța, structura Grădinița cu PN Urzica Mare
Urzicuța
Dolj

Poveştile, indiferent de forma de prezentare, au o funcţie importantă atât în dezvoltarea

preşcolarilor, cât şi în procesul de educare.
Permite copilului intrarea într-un tărâm fermecat şi plin de întâmplări hazlii, care au scop
moralizator şi dezvoltator.
La această vârstă, se pot imprima cu uşurinţă valorile morale,se găseşte modelul după care
copilul se poate ghida pe parcursul anilor şi ,totodată, acesta se poate asemăna cu personajul
care,dupa părerea lui, se apropie de modelul ales.
Cu ajutorul temei reprezentată prin lupta împotriva răului, copilul asimilează anumite
valori, ia contact cu efectele anumitor fapte şi, nu în ultimul rând, îşi poate atribui deprinderi
pozitive.
Poveştile au rol de activare a creativităţii şi imaginaţiei având au un rol major pentru copil
deoarece stabileşte o relaţie între lumea reală şi cea imaginară, ajutându-l să-şi clădească propria
viziune.
Poveştile au un rol bine stabilit în dezvoltarea afectivităţii deoarece copilul ajunge să
trăiască laolaltă cu personajele şi este supus aceloraşi experienţe şi sentimente.
Se poate bucura de o victorie a personajului preferat sau pot deveni trişti şi melancolici
atunci cand acest personaj se află într-o cumpănă,astfel identificându-şi emoţiile paralel cu diferite
evenimente de viaţă.
Poate diferenţia sentimentele pozitive de cele negative şi descoperă diverse deprinderi
sociale şi psihice.
Poveştile precum „Făt Frumos” sau „Harap Alb” prezintă însuşiri iniţiatice care le
exemplifică copiilor anumite situaţii şi îi ajută să găsească soluţii pentru viaţa reală.
Cu alte cuvinte poveştile au o serie de avantaje precum :
❖ au rol important în dezvoltarea emoţională;
❖ dezvoltă curiozitatea şi empatia;
❖ creşte încrederea de sine;
❖ accentuează gândirea individuală;
 ❖ îmbogăţeşte imaginaţia;
❖ sculptează comportamentul şi alungă temerile;
❖ promovează prietenia şi părţile pozitive în raport cu cele negative;
❖ ajută la o mai bună exprimare a emoţiilor;
❖ sunt spune sub o formă hazlie captând atenţia.
Aşadar poveştile vin în ajutorul copiilor cu sentimentul de siguranţă şi crearea propriei
lumi în care el poate fi protagonistul sau poate avea drept prieteni diferite creaturi şi animale cu
atitudini pozitive.

Bibliografie:
1. Elena, V., Maria T. "Metodica cunoaşterii mediului înconjurător, a dezvoltării şi
corectării vorbirii copiilor preşcolari", Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1978;
2. Emil, P., Romiţă, I. "Educaţia preşcolară în România", Editura Polirom, 2002;
3. Magdalena, D. “Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”, Editura Print
Multicolor, Iaşi;
 ROLUL POVESTIRII ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A PREȘCOLARULUI

prof. Crina Daciana GORDAN

Grădinița cu Program Normal
Bologa
Cluj

Cartea nu trebuie să lipsească din viața copilului preșcolar. Încă de la această vârstă
fragedă, sub îndrumarea adultului, copilul face cunoștință cu lumea cărților ilustrate. Acest lucru
înseamnă, în sens larg, informare și învățare. Călătorind prin lumea cărților, copilul descoperă
lucruri noi despre mediul înconjurător, aspecte din viața plantelor și-a animalelor, anotimpurile,
diferite evenimente culturale și religioase, universul etc. De multe ori poveștile constituie un mijloc
plăcut de însușire a unor cunoștințe despre om și lumea înconjurătoare. Cu cât povestea/lectura este
mai frumos sau mai viu colorată, cu atât îi atrage mai mult pe copii, le stârnește interesul.
Curiozitatea este cheia învățării. Noi, educatoarele, avem datoria de-a astâmpăra această sete de
cunoaștere.
Sub îndrumarea unui adult, copilul înțelege povestea, face cunoștință cu personajele
principale și își va alege eroii preferați. Existența Colțului „Biblioteca” vine în ajutorul copilului,
acesta având posibilitatea de a alege oricând o carte și să o „citească”, așa cum a văzut că fac
adulții. Ei vor pretinde că citesc, urmărind cu degetul derularea logică a întâmplărilor urmărind
imaginile și verbalizând conținutul. Dacă interacțiunea cu cărțile devine o rutină, copilul ajunge să
iubească cărțile și să aibă cărți preferate. Gustul pentru lectură poate fi influențat încă de la o vârstă
fragedă.
În pregătirea momentului de lectură, un prim aspect îl presupune alegerea povestirii
adecvate vârstei, apoi se ia în considerare scopul educativ urmărit, comportamentul care trebuie
modelat. Lectura unor cărți este o modalitate de-a educa și contribui la formarea valorilor morale.
Învățând diferența dintre bine și rău, copilul descoperă consecințele anumitor fapte, face analogii
între cauză și efect, analizează și caracterizează personaje, situații, fapte. Uneori se identifică cu un
personaj sau altul, conștientizează ce este prietenia, cum să reacționeze în situații reale de viață care
presupun situații problemă, cum să-și controleze emoțiile negative. Efectele poveștilor sunt durabile
în timp, dar în primul rând le dezvoltă comunicarea. Modul de exprimare se îmbunătățește o dată cu
lărgirea vocabularului prin achiziția de cuvinte noi și expresii, cuvinte pe care copilul le va insera în
vorbirea curentă. Prin lectură copiii își stimulează gândirea logică, își dezvoltă imaginația,
creativitatea, atenția, își îmbogățesc vocabularul și își formează deprinderi de exprimare corectă,
coerentă, își dezvoltă capacități intelectuale, într-un cuvânt, își pun bazele personalității.
Studiile arată că rutina momentului de lectură în activitățile din grădiniță are un impact
pozitiv în performanțele școlare viitoare și ale capacităților de învățare și asimilare în general.
Intrând în lumea poveștilor, copiii își stimulează imaginația, ajungând ca ulterior să creeze ei înșiși
povești cu personajul preferat, povestiri cu întâmplări din viața personală sau să schimbe finalul
unor povești deja cunoscute. Pe baza unui plan dat, copiii pot crea scurte povestiri sau să continue o
povestire după un început dat. Preșcolarii învață nu numai să povestească cu un limbaj propriu, dar
și să aducă argumente în explicarea unor fapte sau a unor comportări.
În activitățile din grădiniță, povestirile se pot realiza prin diferite modalități precum:
povestirea/repovestirea, lectura educatoarei, dramatizarea, jocul de rol, jocul didactic, lectura după
imagini, diagrama venn, pălăriile gânditoare, explozia stelară. Apreciind modul de realizare, copilul
poate deveni un element activ la activitate, însușindu-și cunoștințele în mod plăcut și creativ.
„Acest tip de activitate presupune analiza amănunțită a întregului, sinteza și generalizarea
datelor percepute”(Piramida cunoașterii).
Un alt aspect important este alegerea conținutului și interpretarea lui. Povestirea reprezintă
un mijloc de învățare eficient. Prin povești ei descoperă lucruri pe care nu le pot trăi prin experiența
vieții cotidiene, le oferă cunoștințe care îi pregătesc pentru experiențele reale. Conținutul trebuie să
fie clar, accesibil, exprimat pe un ton călduros, prietenos, nuanțat, însoțit de gesturi, mimică
adecvată și cu menținerea contactului vizual. În grădiniță, basmele și poveștile reprezintă principala
modalitate de formare a caracterelor, de socializare. Poveștile reprezintă și un instrument important
de educație estetică. Frumusețea unor povești contribuie la educarea gustului estetic al micilor
„cititori”, influențând astfel dezvoltarea lor armonioasă din punct de vedere intelectual.
Prin povești, povestiri, copilul intră într-o lume minunată dând frâu liber imaginației și
fanteziei, trăind alături de eroii săi preferați un carusel de emoții și care nu cere în schimb decât
atenție și dăruire. Stimularea interesului pentru povești, basme și lectură în general la vârsta
preșcolară, îi va determina ulterior să aprecieze cartea și conținutul ei. Parafrazându-l pe Ioan
Slavici care spunea că poveștile erau plăcerea lui cea mai mare care îi era satisfăcută de obicei
pentru bună purtare, în activitățile cu preșcolarii trebuie să căutăm și noi, educatoarele, să le
insuflăm dragostea pentru lectură, pentru lumea minunată a cărților, pregătindu-i astfel pentru
activitatea școlară.

Bibliografie:
1. Tătaru, Lolica; Glava, Adina; Chiș, Olga; Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești,
2014;
2. Curriculum pentru educație timpurie, 2015;
3. Activities – Helping your child become a reader;
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII
LA ȘCOLARUL MIC

prof. înv. primar Silvia GRĂDINARU

Școala Gimnazială nr.1 Moțăței, structura Dobridor
Dobridor
Dolj

Lectura - ca forma de acces la orice fel de informaţie - constituie cea mai utilă achiziţie
abilitară şi intelectuală din această perioadă. Nici o comunicare nu se poate realiza decât dacă se
utilizează un limbaj comun, dacă elevii înţeleg la fel sensul cuvintelor, dacă au suficiente motive să
comunice fără inhibiţie şi reţinere afectivă.
Din punct de vedere al metodologiei, formula de ,,lectură suplimentară'' este dublată de alte
denumiri, cum ar fi ,,lectura particulară'' sau ,,lectura în afara clasei'' sau ,,lectura individuală''.
Lectura în afara clasei vizează activitatea de citire a elevului a unor cărţi, prin care se prelungeşte
citirea în şcoală realizată sub îndrumarea directă a învățătoarei. Lectura, ca obiectiv didactic
fundamental, devine o capacitate, care prin perfecţionare se transformă în competenţă.
Lectura suplimentară este o prelungire a lecturii textelor din clasă, din manualul şcolar.
De aceea, controlul şi îndrumarea lecturii particulare/suplimentare a elevului are menirea de a
perfecţiona, prin activitate indirectă, independentă, actul de citire, exersat pe diferite tipuri de texte.
Cum cititul cărţilor constituie o abilitate fundamentală de natură intelectuală, fiind un instrument al
activităţii intelectuale, o deprindere utilizabilă pentru toate domeniile de cunoaştere umană,
competenţa lecturală constituie o achiziţie fundamentală. De aici rezultă importanţa lecturii pentru
orice elev, pentru devenirea sa ulterioară, pentru sprijinul progreselor sale şcolare la toate
disciplinele didactice. Cartea, iubirea pentru citit, permite ,,deschiderea porţilor care le permite
(elevilor) intrarea liberă în lumea fascinantă a cărţii''. Gustul pentru lectură, ataşamentul pentru
,,expresia tiparită (cărţi, reviste, ziare, diverse publicaţii) reprezintă una din cele mai răspândite şi
intense activităţi ale omului modern'', în ciuda unei acerbe concurenţe cu mijloacele audio-vizuale.
Lectura îndeplineşte rolul de sursă principală de informare, de achiziţionare a unor experienţe
individuale, cu tentă morală; ea propune, de regulă, valori universale umane, realizând, în mintea
copiilor, o ierarhizare şi coagulare a valorilor culturii naţionale şi universale; lectura oferă satisfacţii
estetice, propune modele de comportament; lectura contribuie la îmbogăţirea limbajului, la
nuanţarea şi dezvoltarea/activizarea exprimării, însuşirea unor structuri comunicative; lectura
,,umple'' în mod plăcut timpul liber al elevilor, oferind clipe de satisfacţie, de meditaţie. Iată pentru
ce lectura ca act de parcurgere a textelor (literare şi neliterare) în clasă şi în afara clasei, prin
importanţa ei, rămâne o obligativitate didactică.
Lectura particularăa se impune să fie stimulată şi îndrumată, iar în acest proces de formare
intelectuală trebuie atraşi părinţii elevilor spre a forma copiilor o bibliotecă personală.
Există, în stare concurenţială, două tipuri de lectură: lectura textuală (alfabetică, literară) şi
lectura electronică (iconică, de imagini). Raportul dintre cele două tipuri de lecturi ar trebui să fie
de complementaritate şi nu unul de disjuncţie. De aceea, se impune, din partea profesorului pentru
învățământul primar, să promoveze ambele tipuri de lectură, prezentând avantajele şi dezavantajele
fiecărei categorii.
Nu trebuie sa lăsăm să treacă copilaria acestor copii, fără a se bucura de minunatele povești
pe care cu toții le cunoaștem și de care ne amintim cu plăcere.

Bibliografie:
Ioan Şerdean, Didactica limbii române în şcoala primară, Editia a II-a, Editura Corint,
Bucureşti, 2002;
Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2002
 LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR
ȘI ROLUL LOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPILULUI

prof. înv. preşc. Ana-Dorina GRIGORAŞ

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10
Huşi
Vaslui

La orice vârstă, omul este o fiinţă care se hrăneşte cu poveşti. Imaginaţi-vă pentru o clipă
că poveştile copilăriei nu ar exista! Ce lume ar fi? O lume tristă, sumbră, lipsită de culoare şi
farmec.
La vârsta copilăriei, poveştile şi desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieţii
afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar
copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educaţional existent. Inocenţa care
însoţeşte această vârstă surprinde mereu prin surâs şi candoare. În sufletul unui copil e atât de multă
speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge surâsul.
Copilăria se caracterizează prin jocuri, zâmbete, zile de sărbătoare şi... soare. Copiii au
felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de viitor. Fericirea lor este
construită pe visuri, iar poveştile în care binele învinge răul fac parte din realitatea lor. Prin
intermediul poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara
contextului familial.
Copiii îndrăgesc de la primele rânduri citite poveştile, sorb lacom cu privirea aţintită
gesturile, mimica povestitorului, stau cu sufletul aşteptând descoperirea unei noi planşe ce ilustrează
o nouă scenă din povestea povestită. Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii
sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi
expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc., pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“, ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“. Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie
şi Căciuliţă albastră“, ,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze
frumuseţea prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
 Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificiul lor, ajutorul
şi dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,,Inima mamei“,
,,Lebedele“, ,,Scoruşul“, ,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens
aceste sentimente, şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi
sesizate din povestirile: ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“,
,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să
trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor
comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic - ca eroul din poveste.

Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu

aceeaşi plăcere chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Din lectură şi ascultarea poveştilor copiii îşi însuşesc, treptat o mare bogăţie de învăţăminte
ce izvorăsc din înţelepciunea populară. Producând o impresie adâncă asupra gândirii şi sensibilităţii
copiilor, prin morala lor clară, pozitivă şi uşor de înţeles, creaţiile de acest gen contribuie la
dezvoltarea celor mai bune trăsături de caracter. Ele îşi îndeplinesc acest rol numai în cadrul unei
selecţii adecvate vârstei copiilor. De aceea educatorul trebuie să cunoască specificul acestei specii,
elementele fantastice şi izvorul lor, compoziţia şi limbajul poveştilor, însemnătatea lor educativă. În
aceste timpuri când lumea aspiră şi luptă pentru a câștiga lucruri chiar nemeritate, poveştile şi
basmele, îi învaţă pe copii încă din grădiniţe valori adevărate şi eterne, devenind resurse nepreţuite
în viaţa copilului.

Bibliografie:
1. Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987
2. Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992;
3. Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Ministerului Educaţiei şi
Cercetării/2008
 IMPORTANŢA POVEŞTILOR ÎN VIAŢA COPIILOR

prof. Florentina Manuela GRIGORAŞ

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6
Dorohoi
Botoșani

„O carte bine scrisă este asemeni unui covor fermecat care te poartă într-o lume în care
nu ai putea avea acces în alt fel” - Caroline Gordon
„A fost odată ca niciodată…”, aşa încep toate poveştile şi tot aşa începe şi povestea mea.
Numai că, de această data, protagoniştii sunt fiinţe mici şi gingaşe, cu suflet bun şi minte ascuţită.
Cu toţii pornesc într-o lungă călătorie de iniţiere în viaţă, având ca îndrumători Feţi-Frumoşi dârji şi
neînfricaţi şi Ilene Cosânzene cu chip frumos şi suflet bun. Asemeni discipolilor, tinerele vlăstare
vor să devină oameni buni, harnici, curajoşi şi de încredere. Vârsta preşcolarităţii le oferă cadrul
adecvat pentru iniţierea în societate, căci acum este perioada în care copiii descoperă cele mai multe
personaje din basme şi poveşti pe care doresc să le imite.
Știm că viaţa cotidiană oferă puţine momente în care suntem disponibili pentru o activitate
de relaxare împreuna cu copilul nostru. Ne amintim cu drag de acele momente frumoase în care,
copii fiind la rândul nostru, părintii chiar aveau timp să ne spună o poveste, să să se amuze atunci
când noi inventam personaje şi poveşti. Poveştile sunt un prim pas spre cunoaştere şi au rolul de a
stimula gândirea, imaginaţia şi limbajul. La vârsta copilăriei, poveştile şi basmele, sunt mai mult
decât simple texte culese din cărţi. Ele reprezintă un instrument de bază aflat la îndemâna părinţilor,
pentru a stimula dragostea de carte şi curiozitatea intelectuală a micuţului. Mai mult de atât, ele
reprezintă un punct cheie pentru a consolida legatura afectivă copil-părinte. Poveștile joacă un rol
esențial atât în educația cât și în dezvoltarea copiilor. Reprezintă un stimul pentru creativitate, o
întărire a relației cu părinții, ajută la dezvoltarea morală si îi învață să capete încredere în propriile
forțe, dar și să pătrundă într-un univers fantastic plin de mistere si necunoscut.
Educaţia literar-artistică a preşcolarului se axează pe dimensiunea formativă a textului
literar, contribuind la familiarizarea copiilor cu structura limbii române, cu bogăţia şi expresivitatea
ei, prin însuşirea de cuvinte şi expresii plastice noi, construcţii rimate şi ritmate, zicale, proverbe şi
structuri gramaticale corecte. Receptarea literară este un proces psihic, intelectual şi cultural-
spiritual complex ce include percepţia, imaginaţia şi gândirea artistică, asociate cu limbajul şi
comunicarea.
 Poveştile şi povestirile sunt cele mai îndrăgite activităţi dirijate din grădiniţă, care
satisfac nevoia de cunoaştere şi de afectivitate a copiilor, dezvoltă stări şi manifestări
comportamentale pozitive, le stimulează imaginaţia şi creează cadrul optim de comunicare.
Poveştile şi povestirile au o tematică variată: lumea copiilor şi viaţa adulţilor; poveşti şi povestiri
despre vieţuitoare; poveşti în care elementele reale se îmbină cu cele fantastice.
La grupa mică, poveştile şi povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, să dezvolte
afectivitatea copiilor şi să dezvolte stări şi manifestări comportamentale pozitive. La grupa mijlocie
acestea îi pot familiariza pe copii cu diferite aspecte ale vieţii, iar la grupa mare devin mai
complexe, au ca scop sesizarea diferenţelor dintre real şi ireal, exersarea capacităţii de comunicare a
copiilor. Aceste activităţi trebuie planificate în conformitate cu finalităţile didactice propuse de
educatoare pe parcursul unui an de învăţământ, iar în scopul atingerii obiectivelor propuse trebuie
asigurate cadrul adecvat povestirii, pregătirea şi expunerea materialului didactic, a mijloacelor
audiovizuale şi folosirea celor mai moderne metode şi tehnici de predare.
Expunerea conţinutului trebuie să fie clară şi accesibilă copiilor, trebuie să fie expresivă
pentru a menţine treaz interesul copiilor şi pentru a asigura motivaţia învăţării. Trezirea şi
menţinerea interesului faţă de valorile literare şi receptarea eficientă a textelor literare în rândul
preşcolarilor se poate realiza prin tehnici şi strategii moderne, cum ar fi: lectura predictivă, reflecţia,
reţeaua de discuţii, extensia, controversa academică, pălăriile gânditoare, explozia stelară.
Pentru formarea şi informarea preşcolarilor am apelat deseori la poveşti şi basme din
literatura naţională şi universală. Mijlocul de insuflare la preşcolari a dragostei pentru literatură, dar
şi pentru informarea copiilor despre aspecte din mediul înconjurător, de formarea a priceperilor şi
deprinderilor este povestirea. Astfel, pe lângă basmele clasice, copiii pot dobândi informaţii despre
corpul uman şi igiena corporală ascultând poveştile „Maricica” şi „Supărarea Danielei”, pot afla ce
înseamnă politeţea din povestirile „Nu numai la grădiniţă” şi „Sanda la grădiniţă”. Personajele
negative şi păţaniile lor îi pot determina pe copii să respecte şi să aplice regulile de igienă corporală
şi de comportare civilizată, pentru a nu fi exemple negative. Amintim, de asemenea, poveşti şi
basme precum „Răţuşca cea urâtă”, „Puiul”, „Gândăcelul”, „Căprioara” povesti ce pot oferi copiilor
date despre viaţa păsărilor, animalelor şi despre diferitele medii de viaţă. Prin intermediul
poveştilor, am putut fi bătrâni, zmei, vrăjitoare, sau prinți fermecati.
Haideți să le oferim și copiilor noștri șansa de a le cunoaște și de a intra în pielea lor!
 ROLUL POVEṢTILOR ÎN EDUCAREA ṢI DEZVOLTAREA COPIILOR

profesor înv. primar Manuela Carmen GRUIA

Ṣcoala Gimnazială ,,Iorgu IORDAN’’
Tecuci
Galaţi

Se spune că dragostea de carte creṣte din bucuriile lecturii. Din acest motiv, de la vârste
foarte fragede, părinţii citesc copiilor poveṣti cu personaje îndrăgite dezvoltându-le astfel dragostea
pentru lectură.
Cu ajutorul poveṣtilor se poate realiza apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de
viaţă şi domenii de activitate, îi informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute
prin experienţa lor proprie.
Poveṣtile sunt pline de poveţe şi întâmplări din care copii pot trage învăţăminte utile: să nu
fie neascultători ca Scufiţa Roşie, să nu fie răutăcioşi ca mama vitregă a Albei ca Zăpada, să nu fie
leneṣi ca fata babei din povestea ,,Fata moṣului ṣi fata babei” şi lista ar putea continua.
Din poveşti, copiii află care sunt consecinţele defectelor şi calităţilor umane, care sunt
efectele faptelor bune şi rele. Antitezele prezentate în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi
rău, între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt
defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat, copilul învaţă despre
lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţii periculoase sau dificile.
Copiii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi
plăcere chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult.
Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată. Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă
Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveştile îl au asupra afectivităţii unui
copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţii
periculoase sau dificile. Există părinţi care îşi fac griji în legătură cu emoţiile prea puternice
provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă
puţin îndulcită a poveştii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat
copilul va trebui să ţină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori.
Poveştile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situaţii neplăcute. Chiar
şi la vârste foarte fragede, poveştile au un rol important în dezvoltarea copilului. Un bebeluş de
câteva luni nu înţelege nimic din ce i se spune, însă ascultând poveşti învaţă foarte mult despre
limbaj, intonaţie, felul cum sunt create sunetele şi ce înseamnă ele. Pe lângă efectul benefic asupra
copilului, să nu uităm de rolul poveştilor în relaţia părinţi – copil. Lipsa timpului îi face pe mulţi
dintre noi să îşi abandoneze copiii în faţa televizorului, la desene animate sau în faţa calculatorului,
la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la câteva zile, crează între părinţi şi copil acea legătură
specială dintre doi oameni care trăiesc aceleaşi senzaţii, au aceleaşi sentimente şi îşi imaginează
aceleaşi scenarii.

Bibliografie:
Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977;
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor;
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 PERIPEȚIILE LUI MINIZAURUS

prof. Corina-Mihaela HEAȘCĂ

Grădinița cu Program Prelungit nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Departe în Zaurania, o mamă dinozaur împreună cu cei trei pui abia ieșiți din ou, asteptau
cu mare nerăbdare ieșirea din ou a ultimului pui. Era tare suparată, cel de-al patrulea pui nu se
dădea ieșit din ou. După multe zile de așteptări, în sfârșit ultimul pui al mamei Triceraptos a ieșit
din ou.
- În sfârșit ai apărut micuțule Minizaurus! Eu și frații tăi ne bucurăm foarte mult!
- Să ne grăbim, trebuie să ajungem în savană în căutare de hrană! Însă cum Minizaurus era
cel mai mic, abia ieșit din ou, nu a putut ține pasul cu frații săi, și a rămas în urmă. Dându-și seama
că nu mai este în apropierea mamei, micul dinozaur s-a speriat tare, a început să plangă și a strigat
pe mama sa:
- Mami, mami! Unde ești?
Mama dinozaur de îndată și-a dat seama de lipsa lui Minizaurus, a plecat în căutarea
acestuia.
Nu trecu mult timp și îl găsi pe Minizaurus care era tare speriat și plângea.
- Puiul meu, mi-am făcut atâtea griji! Când o zări pe mama sa, Minizaurus sări în sus de
bucurie! Mama îl luă pe spatele ei și au plecat împreună spre savană. De pe spatele mamei
Minizaurus acum vedea totul mai bine și se simțea în siguranță. Ajunși în savană au găsit suficientă
hrană, având parte de un prânz copios! Însa nu trecu mult timp și din pădurea întunecoasă începu să
se audă zgomote. Mama dinozaur știa despre ce este vorba, așa că le-a spus puilor ei să se ascundă
în spatele ei.
Din pădure a apărut dinozaurul T-rex, un dinozaur carnivor care vâna puii altor dinozauri.
Mama dinozaur nu s-a lăsat speriată de acesta și scoțând un răget puternic se repede către
dinozaurul T-rex fără frică. Văzând curajul mamei dinozaur acesta se retrage în pădurea
întunecoasă. Cu mare bucurie, puii o îmbrățișară călduros pe mama lor, spunându-i că este foarte
curajoasă. Mama dinozaur îl luă pe spate pe micul Minizaurus și plecară fericiți spre casă.
 ROLUL POVESTIRII ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARILOR

ed. Genoveva HUȚANU

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10
Huşi
Vaslui

Vârsta preșcolară este deosebit de importantă în dezvoltarea limbajului și în ridicarea

gândirii pe trepte superioare de generalizare și abstractizare. Odată cu asimilarea fondului lexical,
copilul își însușește și semnificația cuvintelor adică noțiunile care se schimbă, se îmbogățesc și se
precizează treptat, pe măsura experienței și a perfecționării operațiilor gândirii. Copilăria nu se
poate concepe fără lumea minunată a basmelor și poveștilor. Preșcolarul face un efort mare să-și
reprezinte lumea necunoscută în care se transferă, însoțind firul poveștii. Copilul își creează
propriile imagini iar acest lucru nu poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei
gândirii, voinței și limbajului.
Povestirea are valențe însemnate, informative și formative. Preșcolarul asimilează
informații diverse dar în același timp își satisface nevoia de cunoaștere și afectivitatea, se
stimulează imaginația și se constituie cadrul propice de a-și exersa capacitățile de comunicare.
Povestirea nu este numai un exercițiu util de dezvoltare a vorbirii și comunicării dar joacă un rol
însemnat și în educarea morală și estetică.
Prin ascultarea poveştilor, şi mai ales prin reproducerea lor, copii au prilejul să cunoască
unele expresii ale limbii literare, îmbogăţindu-şi lexicul şi căpătând posibilităţi de exprimare mai
nuanţată şi mai colorată. Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă şi
exprimă frumuseţea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în faţa copiilor un ideal concret şi
precis spre care ei să tindă. Povestirile influenţează în mod indirect şi estetica comportării copiilor,
contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere prin multitudinea de aspecte din ambianţa
înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură
activitatea psihică a copilului. Copilul urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează, compară,
analizează diferite situaţii, stabileşte pe plan mintal unele relaţii, fapte, însuşiri ale personajelor.
Astfel, este antrenată şi gândirea copilului, devenind capabil de a înţelege faptele, gândurile şi
sentimentele personajelor. Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului
preşcolarilor, permiţându-le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu
adulţii. Aceste povestiri solicită imaginaţia creatoare, gândirea, limbajul şi realizează trecerea de la
o etapă stereotipă, la o etapă care permite găsirea de soluţii pentru aceeaşi temă. Ei sunt puşi astfel
în situaţia de a realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte şi întâmplări şi de a
găsi forma de prezentare adecvată.
Toate aceste lucruri vin să justifice concluzia că aceşti ani ai fanteziei, ai poveştilor, trebuie
valorificaţi maximal în perioada vârstei preşcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din
poveşti, se identifică cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în
depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub
clarul lunii. Fiecare joc este situat în afara timpului, este o aserţiune adevărată deoarece pentru copil
jocul înseamnă înţelepciunea, după cum spunea L. Blaga, şi de aceea copilul, cu toată seriozitatea,
cu maxim de participare afectivă, intelectuală se joacă „de-a“.

Bibliografie:
1. ***Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T.-
U.M.P.I.P., 2008
2. Curriculum pentru educație timpurie - 2019
3. Suport pentru explicarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
curriculum-ul pentru educație timpurie, 2019
4. Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Editura Didactica Nova
 POVEȘTILE ÎN GRĂDINIȚĂ

profesor pentru învățământul preșcolar Mariana Carmen ICHIM

Școala Gimnazială Sâmbăta de Sus, structura Grădinița cu Program Normal
Sâmbăta de Sus
Brașov

Poveștile au valențe informative, dar și formative. Copiii asimilează informații, dar în

același timp, prin povești, li se satisface nevoia de cunoaștere și afectivitate, se stimulează
imaginația și se constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare. La grupa mică,
poveștile sunt scurte, într-un limbaj accesibil cu intercalarea unor cântece (ca în ,,Capra cu trei
iezi”) cu puține episoade care pot fi ilustrate ulterior. Treptat se trece la povești mai ample, cu
numeroase episoade, cu eroi mai complecși, care fac și fapte bune dar și fapte rele (pentru nuanțarea
trăirilor morale). Nu doar cantitatea de informații este importantă, ci și modul de redare, stilul literar
îngrijit, explicarea cuvintelor noi, utilizarea unor figuri de stil care să trezească și să cultive simțul
estetic. Pentru trăirea afectivă și resimțirea momentelor tensionate se fac pauze de efect, tonul se
adaptează celor povestite.
În grădiniță, activitatea de povestire se desfășoară sub 2 forme: povestirile educatoarei și
povestirile copiilor (care pot fi repovestiri și povestiri create: după modelul educatoarei; cu
început/sfârșit dat; după un plan, după ilustrații, pe o temă dată). Aceste activități se pot organiza fie
cu întreaga grupă (în cadrul activităților pe domenii experiențiale, în special pe domeniul Limbă și
Comunicare, Educație pentru Societate și Cunoașterea Mediului), fie pe grupe (în cadrul
activităților alese sau în cadrul activităților complementare și recreative). În procesul ascultării unei
povești este antrenată întreaga activitate psihică a copilului: atenția, memoria, gândirea, imaginația.
Poveștile contribuie la formarea conștiinței morale, a unor trăsături pozitive, ele scot în
evidență calitățile eroilor pozitivi. Copiii desprind necesitatea unor bune deprinderi igienice și de
comportare civilizată (,,Ce-a uitat Fănucă să spună?’’) consecințele neascultării (,,Scufița Roșie”,
,,Capra cu trei iezi”), frumusețea prieteniei, a ajutorului reciproc și a vieții în colectivitate
(,,Ridichea uriașă”), dragostea față de muncă, (,,Cenușăreasa”).
Folosirea în activitățile din grădiniță a jocurilor și a poveștilor care stimulează gândirea,
limbajul, imaginația - factorii de natură intelectuală a creativității - permite modificări ale
creativității - este concluzia desprinsă din lucrarea mea de licență intitulată ,,Jocul și povestirea în
creativitatea verbală”, Universitatea Transilvania Brașov, coordonator Lect. Univ. Drd Daciana
Lupu, absolvent Stoian (Ichim) Mariana Carmen, promoția iunie 2008. În cercetarea pedagogică am
utilizat metoda observației-instrumentul fiind ghidul de observație, anexa 1 (aplicat în timpul
desfășurării jocului de creație și a povestirii după un șir de ilustrații, „Puiul și Bobocul”, anexa 2) și
metoda testelor-proba de creativitate verbală ,,În lumea bomboanelor”. Rezultatele cercetării au
subliniat relația interdependență dintre gândire și limbaj, poveștile copiilor de 3-5 ani sunt mai
scurte, operațiile gândirii pe care le pot realiza sunt doar analiza și sinteza, însă poveștile copiilor de
5-7 ani sunt mai închegate, ei realizând pe lângă aceste operații și comparația și generalizarea.
Poveștile modelează întreaga activitate psihică a copilului: atenția, memoria, compararea și
analizarea materialului furnizat, stabilirea anumitor relații între fapte și personaje, aprecierea
comportamentului personajelor, familiarizarea cu structura limbii române, îmbogățirea
vocabularului cu expresii noi, etc.

Bibliografie:
Niculescu Rodica Mariana și Lupu Daciana Angelica, Curs de Pedagogia preșcolară,
Universitatea Transilvania, 2007;
Norel Mariana, Curs de Metodica activităților de educare a limbajului, Universitatea
Transilvania, 2007;
Suteev Vladimir, Bețișorul năzdrăvan cu ilustrațiile autorului, coeditare Editura Progress
Moscova și Editura Ion Creangă, București, 1978.
 IMPORTANȚA POVEȘTILOR

prof. înv. primar Cristina IFTIMIA

Școala Gimnazială ,, I. GERVESCU”
Săvinești
Neamț

Există dovezi care arată că poveștile creează noi conexiuni neuronale în creierul unui copil
prin stimularea creșterii neuronilor pe măsură ce procesează și vizualizează cuvintele poveștii. Și
acest lucru cu siguranță nu este exclusiv basmelor! Poveștile nu numai că creează evadare magică și
un sentiment de uimire, dar ne pot învăța despre viață, despre noi înșine și despre ceilalți
oameni. Poveștile sunt o modalitate unică pentru copii de a dezvolta o înțelegere și apreciere pentru
alte culturi și promovează o atitudine pozitivă față de diversitate.
Cititul este una dintre cele mai plăcute activități pe care părinții le pot face cu copilul
lor. Aceasta este o oportunitate pentru ei de a se distra în liniște și de a petrece un moment de
intimitate împreună. Când se face în mod regulat, lectura facilitează însuşirea limbajului şi permite
copilului să-şi dezvolte capacitatea de ascultare şi concentrare.
Citirea poveștilor este un instrument privilegiat de sprijinire a premiselor comunicării,
îmbogățirii limbajului, dezvoltării înțelegerii, conștientizării fonologice, discriminării auditive...
Lectura comună îmbogățită, prin activități de citire a poveștilor, va viza întărirea abilităților
lingvistice și timpurii, alfabetizare la copiii mici. Aceștia sunt predictori ai succesului în citire și
scriere la școală. Lectura comună îmbogățită ajută, de asemenea, la întărirea vocabularului, susține
limba maternă, îi face pe copii conștienți de diversitatea lingvistică și promovează conștientizarea
limbii prin includerea părinților.
Povestirea copiilor este o activitate foarte stimulativă pentru dezvoltarea limbajului lor ,
mai ales atunci când se folosesc anumite strategii pentru a-l îmbogăți. Vorbim apoi de lectură
interactivă îmbogățită! Organizarea mediului trebuie să favorizeze ascultarea atentă din partea
copilului. Un loc confortabil, fără distragere vizuală sau sonoră (televizor, muzică), într-un moment
al zilei în care copilul este disponibil să asculte activ. În logopedie, se argumentează că ascultarea
unei povești citite îi permite copilului să învețe vocabularul literar, adică cuvintele folosite în scris
care sunt adesea diferite de cuvintele pe care le folosim pentru a le rosti în viața noastră de zi cu zi.
Ascultarea poveștilor permite, de asemenea, copilului să înțeleagă inferențe . Inferențe sunt
informații care lipsesc din poveste și la care vom avea acces din cunoștințele noastre. Acesta este
ceea ce ar putea fi numit și „limbajul gândirii”.
 Citirea poveștilor le permite copiilor să-și dezvolte conștientizarea scrisului. El învață:
• Cum să ții o carte
• Ce este un titlu
• Distincția dintre imagine și text
• Începutul și sfârșitul textului, precum și direcția de citire
• Conceptele de litere, cuvinte, propoziții
Pentru a integra corect aceste concepte, este important să se întrerupă lectura povestirii și
să se acorde un moment pentru a explica în mod explicit funcțiile scrisului (ex: cuvintele sunt cele
care spun povestea) precum și convențiile acesteia (ex. începutul). al poveștii este pe prima pagină).
Pentru a trezi plăcerea și interesul în timpul lecturii, adulții pot folosi diferite intonații sau
voci în funcție de personaje, efecte sonore și expresii faciale asociate textului citit.
Cu cât copiii citesc mai mult, cu atât vocabularul lor devine mai mare și devin mai
încrezători în propria lor comunicare scrisă și verbală. Copiii se conectează cu ceilalți prin poveștile
împărtășite, dar găsesc și conexiune cu personajele din aceste povești și dezvoltă calități importante
precum empatia. Construirea unei imagini în mintea lor și încercarea de a descoperi potențiale
modele sau răsturnări de situație este o modalitate excelentă pentru copii de a învăța să rezolve
probleme. Gândirea critică este una dintre cele mai valoroase abilități pe care le pot învăța, deoarece
poate fi aplicată în atât de multe domenii ale vieții.
Poveștile sunt o modalitate memorabilă de a învăța lucruri, de exemplu evenimente
istorice. Un studiu a arătat că faptele și statisticile au șanse de 20 de ori mai mari să fie amintite
dacă fac parte dintr-o poveste!

Bibliografie:
Bruner J. Discurs pentru copii: Învățarea utilizării limbajului . New York, NY:
Norton; 1983
Belișu Daniela, Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar,
Editura Corint, București, 2009
Breben S., Fulga M., Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova, 2006
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșc. Daniela Elena ILIE

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Bucuriei” nr. 11
Brașov

Copiii adoră poveștile. Acestea reprezintă pârghia către o bună dezvoltare a copilului de
vârstă mică din toate punctele de vedere. Rolul acestora este unul inedit, acestea contribuind la
dezvoltarea vorbirii copiilor, formându-le deprinderi intelectuale de a asculta și înțelege. Totodată,
le stimulează imaginația, le satisface nevoia de afectivitate, dar și de cunoaștere. Pe lângă faptul că
oferă copilului posibilitatea de a învăţa să înţeleagă gândurile şi sentimentele oamenilor, poveștile,
prin folosirea cuvântului şi a imaginii artistice, îl familiarizează pe cel mic cu structura limbii, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii, contribuind astfel la
dezvoltarea limbajului şi a gândirii lui. În continuare, voi prezenta povestea ”Peștișorul și
pietricica”, o poveste care îi va ajuta pe cei mici să înțeleagă cât de importantă este prietenia.

Peștișorul și pietricica
de Ilie Daniela Elena

Era o dimineață plăcută de mai. Soarele bătea cu putere peste Oceanul Pacific și câțiva
norișori se plimbau veseli pe cer. Toate animalele marine ieșeau bucuroase din coralii unde se
ascundeau, doar un peștișor dormea în continuare în căsuța lui, care era o pietricică nici prea
mare, nici prea mică. La un moment dat, aceasta, care era și prietena lui cea mai bună l-a strigat:
- Peștișorule! Peștișorule! Trezește-te! Hai să ne jucăm, este târziu!
- Cât este ora, Pietricico?
- Este ora 12:00. Ai dormit destul. Haide, ridică-te!
- Mmmm….bine. Peștișorul s-a jucat cu ea până seara târziu.
A doua zi, dis-de-dimineață a apărut în zona lor o caracatiță care se rătăcise de familia ei și
dorea să își facă noi prieteni. Peștișorul, pentru a se deplasa până la ea, s-a folosit de înotătoarele lui
micuțe și a întrebat-o:
- Ce este cu tine în zona noastră, micuță caracatiță?
- M-am rătăcit, spuse ea supărată.
- Cum te-ai rătăcit? întrebă peștișorul.
 - M-am îndepărtat mai mult decât trebuia de familia mea și am ajuns aici. Crezi că putem
fi prieteni?
- Da, sigur. Au făcut cunoștință, prezentându-se pe rând. Peștișorul a fost foarte
încântat să înoate alături de caractița Clesfor. Peștișorul a povestit mult cu ea și a uitat de
prietenia lui cu Pietricica.
Aceasta, tristă, se tot gândea ce a pățit peștișorul de nu mai vrea să vină să o vadă și să se
joace cu ea. O scoică a anunțat-o pe pietricică că prietenul ei se joacă cu o caracatiță.
Pietricica era din ce în ce mai tristă și nu înțelegea cum de patru zile nu a mai trecut
prietenul ei nici măcar să o salute. Deodată, îi vede pe cei doi apropiindu-se de ea și îi oprește:
- Peștișorule! Ce faci? Nu vrei să vorbești cu mine?
- Lasă-mă acum, îi spuse el.
- Să te las? De ce îmi vorbești așa? Nu e politicos.
- Pentru că acum vreau să îi arăt caracatiței Clesfor locurile de aici, îi spuse înotând și a
trecut pe lângă ea. Pietricica căzu pe gânduri și plângea în hohote. Nu înțelegea de ce se purta așa
cu ea.
Caracatița era foarte fericită cu noul ei prieten, însă după câteva zile a fost găsită de părinții
ei și aceasta a fost nevoită să își ia rămas bun pe de la peștișor. Peștișorul, văzând una ca asta, s-a
întristat și a stat singur câteva zile pe fundul oceanului. Încerca să se joace cu câțiva corali, dar
aceștia nu l-au băgat în seamă. Acum, se simțea și el singur și își dăduse seama cum s-a simțit și
Pietricica din cauza neglijenței lui.
Cu greu s-a dus spre ea și a strigat-o:
- Pietricico! Pietricico! Aceasta nu dorea să îi răspundă deoarece era îndurerată.
Nu îi răspunse nimeni. Mai stă câteva minute și încercă iarăși.
- Pietricico!
- Da, se auzi o voce tremurândă.
- Te rog să mă ierți! Te rog! Sunt foarte trist și am simțit cât de greu este să nu ai pe
nimeni!
- Te voi ierta dar vreau să știi un lucru. Este bine să îți faci prieteni noi, însă nu uita
niciodată de cei vechi.
- Așa voi face de acum. Crezi ca o să mai fim prieteni?
- Da, vom fi și asta pentru că ți-ai recunoscut greșeala.
- Îți mulțumesc, Pietricico. Era tare fericit și o iubea pe Pietricică.
A trecut o săptămână și cei doi se jucau din nou împreună și erau foarte încântați de
prietenia lor. Peștișorul a învățat din greșeala făcută și este foarte sigur că nu o va mai repeta
niciodată.
 Bibliografie
Ilie., D, Vișan. G., Simion. A., (2021), Ghid pentru cadrele didactice, Editura
Edudel, București;

Peștișorul și pietricica

GRUPA/ NIVELUL: mijlocie, nivel I

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: “Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?”
TEMA PROIECTULUI: “Au fost și sunt în jurul nostru”
TEMA SĂPTĂMÂNALĂ: “În lumea apelor”
TEMA ACTIVITĂŢII: “Mistere din adâncuri”
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE, MIJLOACELE
DE REALIZARE:
 ADP: Întâlnirea de dimineață - noutatea zilei: “Scrisoare de la peștișorul auriu”
 ALA: Construcții: “Acvariul cu pești” - construcţii
Nisip și apă: “Borcanul cu pietricele”
Artă: “Solzii peștișorului” – lipire
 ADE: “Peștișorul și pietricica” (DLC – Educarea Limbajului: “Peștișorul și
pietricica” – povestirea educatoarei, DEC – Educație Plastică: “Peștișorul prietenos” –
ștampilare)
 ALA2: “Pescarul amator” - joc de mișcare
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
A.1. Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viaţă familiare;
B.1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate;
B.4. Autocontrol și expresivitate emoțională;
C.1. Curiozitate, interes și inițiativă în învățare;
C.2. Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)
C.3. Activare și manifestare a potențialului creativ;
D.1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute;
D.2. Mesaje orale în diverse situaţii de comunicare.
COMPORTAMENTE VIZATE:
A.1.1. Își coordonează mușchii în desfășurarea unor activități diversificate, specifice
vârstei;
A.1.2. Participă la activităţi fizice variate, adecvate nivelului lui de dezvoltare;
A.1.3. Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activităţi variate;
 B.1.3. Inițiază/participă la interacţiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată;
B.4.1. Recunoaște și exprimă emoții de bază, produse de piese muzicale, texte literare,
obiecte de artă etc.;
C.1.1. Manifestă curiozitate şi interes pentru experimentarea și învăţarea în situații noi;
C.2.1. Realizează sarcinile de lucru cu consecvență;
C.3.1. Manifestă creativitate în activități diverse;
C.3.2. Demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice, muzicale și practice, în
conversații și povestiri creative;
D.1.1. Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și
receptării lui (comunicare receptivă);
D.2.1. Demonstrează capacitate de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni,
emoții proprii (comunicare expresivă);
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 - să lipească solzii peștișorului, pentru a realiza imaginea dată; (Artă)
O2 - să construiască acvarii pentru peşti folosind materialul pus la dispoziţie;
(Construcții)
O3 - să recunoască diferențele dintre corpuri, pe baza acțiunilor realizate; (Nisip și apă)
O4 - să enumere cel puțin două personaje din povestea audiată, precizând numele
acestora;
O5- să reţină principalele momente ale acţiunii, povestindu-le după succesiunea logică a
evenimentelor;
O6 - să folosească corect expresiile/ cuvintele noi învățate, în contexte diferite;
O7 - să picteze peștișorul respectând indicațiile primite;
O8 - să respecte regulile jocului de mișcare;
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ȘI PROCEDEE: observația, conversația, expunerea, explicația, demonstrația;
MATERIAL DIDACTIC: panou prezență, calendarul naturii, scrisoare de la peștișor,
piese de construcții, hârtie colorată, lipici, borcane, pietre mari, pietre mici, nisip, scrisoare,
pietricică, scoica, caracatiță, solzișori, coli de desen, acuarele, pensule, casetofon, CD cu muzică,
recompense.
FORMA DE ORGANIZARE: pe grupe, frontal, individual;
BIBLIOGRAFIE:
1. Curriculum pentru educație timpurie 2019;
2. Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere
până la 7 ani.
 SCENARIUL ACTIVITĂȚII

I. Activități de dezvoltare personală

Ziua debutează cu întâlnirea de dimineață „Dimineața a sosit/ Toți peștișorii au venit/ Pe

scaune ne așezăm,/ Și frumos ne salutăm”. Educatoarea salută copiii spunând: „Bună dimineața,
peștișorilor! Mă bucur să vă văd!”.
Prezența se realizează într-o manieră interactivă, copiii fiind solicitați să-și așeze peștișorii
cu poza acestora pe acvariu pentru a vedea care sunt copilașii prezenți astăzi.
Știrea zilei: „Astăzi este o zi foarte importantă pentru noi, dragi copii. Avem oaspeți
deosebiți veniți la noi în vizită pentru a vedea cum se desfășoară o zi din programul nostru la
grădiniță și pentru a afla cât de multe lucruri știți voi despre animalele din adâncuri”.
Calendarul naturii: Se completează calendarul naturii unde se stabilește anotimpul cu
caracteristicile acestuia. Vom cânta cântecelul „Cum este vremea?” și vom stabili starea vremii
curente. Copiii sunt aplaudați pentru răspunsurile corecte și încurajați să răspundă prin anunțare.
Gimnastica de înviorare se face pe următoarele versuri:

„Dacă vreau să cresc voinic,

Fac gimnastică de mic.
Merg în pas alergător,
Sar apoi într-un picior.
Mă opresc, respir ușor,
Întind brațele și zbor.
Toată lumea e a mea
Când m-așez joc pe podea!
Ăsta-i doar un început!
Ia priviți cât am crescut!”

Împărtășirea cu ceilalți: După completarea calendarului naturii, voi iniția o scurtă

discuție în care copiii își vor reaminti despre ceea ce învațăm în această săptămână.
Noutatea zilei se realizează cu ajutorul unui pescar care a ajuns la grupa mijlocie pentru a
le spune preșcolarilor despre pățania unui peștișor. Așa că, în drum spre balta cu pește, a trecut pe la
grupa noastră și ne-a lăsat și o surpriză, și anume o bărcuță din carton în interiorul căreia aveți o
mica scrisorică.
 Se citește scrisoarea: „Dragi copii din grupa mijlocie eu m-am rătăcit de prietenii mei și
am nevoie de ajutorul vostru. M-am îndepărtat prea mult de prietena mea cea mai bună așa că un
pescar iscusit a reușit să mă prindă în undița sa. Peștișorul fermecat fiind curajos și descurcăreț a
reușit să se elibereze din undiță, dar din păcate el a căzut într-o baltă cu apă foarte murdară, în
care el nu poate trăi. Dragilor, voi acum fiind prietenii peștișorului m-am gândit că ați vrea să îl
ajutăm să ajungă înapoi în ocean. Ce ziceți? Îl ajutăm să se întoarcă înapoi la prietenii lui din
ocean?”
După citirea scrisorii, se desprinde mesajul zilei “Pe Peștișor îl ajutăm/ O poveste
ascultăm,/ Multe surprize vom descoperi,/ Și la final cadouri vom primi.”

Tranziția către Activitățile Liber Alese se realizează prin următoarele versuri:

“Hai, colorați peștișori

Rapid să înotați
Spre sectoare vă-ndreptaţi
Şi bine voi să lucraţi!”

II. Activitățile Liber Alese

Se precizează temele activităților și obiectivele acestora în termeni accesibili preșcolarilor.
Se prezintă materialele și sarcinile pe care le au de rezolvat la fiecare centru.
La centrul artă, copiii vor lipi solzii peștișorului pentru a realiza imaginea dată. La
centrul nisip și apă, copiii vor umple diverse borcane cu pietre mari, pietre mici și nisip, observând
diferențele dintre corpuri și efectele acestora (ex. daca vor umple borcanul cu pietre mari, putem
strecura pe langa acestea și pietre mici sau nisip), iar la centrul construcții, preșcolarii vor construi
acvariul cu pești, folosind diverse piese de construcții.
După terminarea activităților de la centre, copiii se vor roti.

III. Activități pe domenii experiențiale

Domeniul Limbă și Comunicare – Educarea limbajului - „Peștișorul și Pietricica”
(povestirea educatoarei)

Copiii sunt așezați în semicerc, iar educatoarea va manipula personajele (peștișorul, scoica,
pietricica, caracatița) în timpul desfășurării momentelor poveștii. Dragi copii, astăzi veți asculta o
poveste care se numește “Peștișorul și Pietricica”. Va trebui să ascultați cu atenție povestea pentru
ca la sfârșit să puteți răspunde corect la întrebările adresate.
 Expunerea poveștii de către educatoare
Se va povesti cursiv și cu intonația necesară pentru a ne apropia cât mai mult de imaginația
preșcolarilor. Se va întrerupe firul povestirii, la momentul potrivit, pentru a explica cuvintele și
expresiile necunoscute pe înțelesul celor mici. Pe măsură ce se va povesti se vor manipula
personajele din poveste la centrul tematic, respectând momentele poveștii.
1. Prietena cea mai bună a peștișorului era o pietricică, care era și căsuța lui.
2. Peștișorul a găsit o caracatiță cu care s-a împrietenit.
3. Pietricica era tare tristă pentru că cei doi prieteni nu o mai băgau în seamă.
4. Caracatița a fost găsită de părinții ei și și-a luat rămas bun de la peștișor.
5. Pietricica l-a iertat pe peștișor și după o vreme s-au jucat din nou, împreună.

Analiza poveștii
În această etapă se vor alcătui propoziții cu cuvintele necunoscute.(a se deplasa, căzu pe
gânduri, tremurândă, îndurerată). Se descriu personajele și se identifică mesajul ce se desprinde din
text. Se solicită 2-3 copii să descrie personajul principal.

Fixarea poveștii
Redarea momentelor principale ale poveștii de către copii cu ajutorul imaginilor. Se pot
pune întrebări pe baza textului. Se vor expune cinci imagini amestecate din poveste pe un acvariu
mare. Prin intermediul întrebărilor, copiii au ca sarcină să găsească ordinea logică a celor cinci
imagini și să le pună corespunzător la cifra din dreptul imaginii respective.
 Cine a fost cea mai bună prietenă a peștișorului? Alege imaginea.
 Cu cine s-a împrietenit peștișorul? Alege imaginea.
 De ce era supărată Pietricica? Alege imaginea.
 Unde a plecat caracatița? Alege imaginea.
 Cum de au redevenit prieteni Peștișorul și Pietricica? Alege imaginea.

Tranziția către Domeniul Estetic și Creativ se realizează prin următoarele versuri:

“Povestea o repetăm
Spre pictură ne-ndreptăm.
Pe peștișor îl vom ștampila
Fericit il vom vedea.”

Domeniul Estetic și Creativ – Educație Plastică - “Peștișorul prietenos” (ștampilare)

 Peștișorul este tare fericit că a ajuns din nou în oceanul Pacific alături de prietena lui,
Pietricica. Pentru a-l face și mai fericit, copiii vor ștampila un peștișor mare alegând culorile
preferate.
Se prezintă modelul pictat de educatoare, analizând materialele de lucru, părțile
componente ale peștișorului, pentru a le oferi o imagine de perspectivă asupra rezultatului pe care îl
vor obține la finalul activității.
Copiii descoperă ce au pe mese (un peștișor din carton, paletă cu acuarele, hârtie mototolită
albă), se prezintă modelul și se explică tehnica de lucru de către educatoare.
Înainte de începerea lucrului, se realizează exerciții de încălzire ai mușchilor mici ai
mâinii:“Eu strâng pumnii și-i desfac/ Degetelor le fac pe plac/ Plouă, plouă neîncetat/ Vârful
degetelor bat/ Degetele-mi sunt petale/ Le deschid ca pe o floare”.
Se lucrează pe fond muzical. Se acorda ajutor atunci cand se considera ca este cazul.

Moment de mișcare – În continuare ne vom juca “Pescarul amator” (joc de mișcare). În

sala de grupă este așezat un material albastru cu mulți peștisori colorați și alte vietăți acvatice.
Copiii se vor așeza în fața scăunelelor și vor pescui animalele acvatice din ocean, iar când se oprește
muzica trebuie să ia găleata cu pești și să-și caute alt loc de pescuit.

Momentul de reflexie: Copiii se adună în semicerc pe pernuțe. Aici, copiii își vor aminti
activitățile zilei, vor așeza jetonul potrivit pentru activitatea principal din ziua respective,
completând, astfel, “Jurnalul zilei”. Vor fi solicitați să-și exprime părerea despre activitatea
preferată a zilei sau despre activitatea care le-a rămas imprimată în minte.

Evaluarea activității se realizează printr-o formă de autoevaluare. Pe rând, fiecare copil

iși exprimă părerea despre activitatea desfășurată pe întreg parcursul zilei. Peștișorul le mulțumește
copiilor pentru tot ajutorul acordat. Se fac aprecieri individuale și colective.

Jocuri in aer liber

Moment de literație
Le putem citi celor mici o poveste cu tema animalelor marine sau o poveste cu mesajul
asemănător al poveștii „Peștișorul și pietricica”, pe tema prieteniei.
 ROLUL POVEŞTILOR ÎN VIAŢA COPILULUI

prof. Marian Nicolae ILIE

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Rolul poveștilor în viața copilului este acela de învățare, comunicare, deprindere a

abilităților creative și întărire a relației dintre părinte și copil.
Primii ani ai copilăriei sunt magici, plini de imaginație, personaje, povești. Acum copiii
învață tot felul de lucruri, iar cititul poveștilor nu face altceva decât să-i facă oameni mari într-un
mod frumos. Le citim, pentru început, povești scurte din cărți frumos ilustrate și le arătăm cu
degetul imaginile. Sunt atenți la fiecare grimasă și ori de câte ori ne modulăm vocea pentru a imita
anumite personaje. Când mai cresc începem să citim zilnic câteva capitole dintr-o carte, pentru a-l
învăța că există și cărți interesante cu multe pagini pe care le putem citi în mai multe zile și astfel să
țină minte firul narațiunii.
O carte captivantă atât pentru copii, cât și pentru părinți, este „Moața, Creața și Grasu la
bal”, care conține 12 povestiri cu tâlc, din care cei mici pot învăța despre prietenie, generozitate,
respect, încredere.
Psihologii ridică în slăvi nenumăratele avantaje pe care le are cititul poveștilor cu voce tare
pentru copii, avantaje care își pun amprenta asupra dezvoltării lor psihice și emoționale: ajută la
dezvoltarea limbajului, creativității, imaginației, abilităților de comunicare, întărește relația dintre
cadru didactic/părinte și copil și dezvoltă dragostea viitorului adult pentru lectură.
Dezvoltarea limbajului
Cititul poveștilor cu voce tare de cătreadult, încă de la cele mai fragede vârste, îi ajută pe
cei mici să rostească mai repede primele cuvinte. Dacă i se va citi rar, apăsat și accentuat fiecare
cuvânt și i se va arăta și imaginea corespondentă în carte, cel mic va învăța să distingă sunetele și va
învăța să vorbească, probabil, mai repede și mai clar. Cititul îi ajută pe cei mici să-și dezvolte
vocabularul, să capete mai multe cunoștințe și să comunice mult mai ușor. Unui copil căruia i se
citesc povești de mic îi va fi mult mai ușor să recunoască anumite cuvinte, va avea o cultură
generală mult mai bogată.
Imaginația și creativitatea
Fiecare poveste citită înseamnă o lume nouă pentru copil. El va învăța, cu ajutorul fiecărei
narațiuni să se transpună în pielea personajului, să-și imagineze decoruri, oameni și personaje.
Trebuie reținut însă că cititul nu este suficient. Vine o vreme când copilul se va plictisi puțin de
cărți și se constată că este mult mai atent și interesat de poveștile „inventate”. După acest episod în
care adultul va fi inventat câte în lună și în stele, va începe și el să-și exprime creativitatea. Vă
puteți juca de-a „cartea cu povești”. Poate fi inventat un început de poveste, iar ei trebuie să
găsească o continuare. Poveștile lor sunt simple, cu puține cuvinte și caracterizări, însă încet-încet
vom fi dezvoltate. Plecăm uneori de la un simplu cuvânt, precum umbrelă și de aici facem o poveste
frumoasă despre o familie de spiriduși care și-a făcut casă în umbrelă, găsim o intrigă și un punct
culminant și, de fiecare dată un final fericit. O poveste poate fi despre o familie de urși care își
dorește să meargă la mare – pentru că toți merg în vacanță la mare -, iar tatăl urs a găsit ideea
ingenioasă de a face valuri cu labele lui mari și groase în lacul de la marginea pădurii astfel încât
ursuleții să se simtă ca la mare etc.
Viitorul consumator de lectură
Psihologii sunt de părere că cititul poveștilor întărește și mai tare relația dintre adult și
copil. Atunci când citim povești, cei mici stau ori la noi în brațe, ori în jurul nostru, ori foarte
aproape de noi. În timpul acesta comunicăm, ne atingem, îi mângâiem. Copiii se simt în siguranță,
se simt protejați, alintați, fericiți. Mai ales dacă părinții stau multe ore despărțiți de copii în timpul
zilei, e important să își petreacă ora de dinainte de culcare în cel mai plăcut mod: citindu-le povești.
Dacă i se va citi de mic, cu siguranță, în momentul în care va crește va fi dependent de
lumea fantastică a cărților și va dori să rămână legat de ea. Nu se va putea desprinde ușor de lectură,
deoarece mintea sa este antrenată să-și imagineze situații și personaje cu ajutorul cărților. Se știe că
acei copii cărora li s-a citit mult la vârste fragede au rămas și în viața adultă legați de lumea
fantastică a lecturii.
Însă rezultatele și avantajele apar în timp. Este nevoie de răbdare și perseverență. Nu este
suficient să li se citească o poveste pe săptămână. Trebuie să fie un proces ce se desfășoară în timp,
cu conștiinciozitate.
De asemenea, trebuie avut în vedere și propriul exemplu al părinților. Cu cât copii își vor
vedea părinții mai preocupați de lectură, cu atât vor încerca și ei să-și petreacă mai mult timp citind,
în detrimentul televizorului, calculatorului sau telefonului.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

prof. înv. preșcolar Amalia Georgiana ION/Monica TOPALĂ

Grădinița cu Program Prelungit Lumea copilăriei
Râmnicu Sărat
Buzău

Vorbirea este prima modalitate de a interacționa cu persoanele din jur, iar această abilitate
trebuie să fie încurajată încă din primii ani de viață. Mediul educațional din grădiniță îi oferă
copilului o colectivitate şi un loc de activitate cu numeroase întrepătrunderi intelectuale – comunică
cu alţii şi cu semeni necunoscuţi, se adaptează la noile condiţii şi exigenţe, ocupă un nou statut în
relaţiile interpersonale. Copilul este pus în situaţii de a-şi demonstra eficienţa ideilor, de a-şi
planifica activitatea, conducând ca rezultat la consecinţe favorabile pentru dezvoltarea intelectului
Poveștile sunt cele care ne-au marcat copilăria și cele care au trezit în noi cele mai
frumoase sentimente și emoții. Cu toții, ne aducem aminte cu drag de universul copilăriei noastre și
de felul în care bunicile sau părinții ne spuneau cu glas duios povești. Copiii cresc și se dezvoltă
prin lumea minunată a poveștilor. Este important felul în care este spusă de cele mai multe ori o
poveste, dar și atmosfera pe care o impunem tocmai pentru ca, cei mici să intre în lumea poveștii
respective și să trăiască afectiv detaliile pe care le prezintă acea poveste.
Poveștile sunt cele mai potrivite pentru copii, deoarece ei le trăiesc cu adevărat și le dau un
sens pe care noi adulții nu vom putea să-l dăm tocmai pentru că suntem absorbiți de realitatea care
ne înconjoară și uităm să fim copii, adică să ne transpunem într-o cu totul altă lume cum ar fi lumea
poveștilor. Pentru preșcolari, poveștile au un rol important deoarece le dezvoltă creativitatea și
epresivitatea limbajului. Repovestind momentele poveștii, copiii își îmbogățesc limbajul cu noi
cuvinte și expresii.
Ar trebui să ne facem timp pentru cei mici și să-i învățăm să simtă din farmecul și emoția
pe care ni le transmit poveștile. Atât limbajul cât și creativitatea acestora pot fi dezvoltate cu
ajutorul poveștilor și de aceea ar trebui să nu le neglijăm acordându-le importanța cuvenită.
În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de
cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele
mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi îi informează asupra unor fapte şi evenimente
ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie.
 Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“, ,,Ciripel cel lacom“, ,,Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“,
,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a
ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv, înfăţişând prin eroi şi faptele din poveşti, îi fac pe copii să
trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor
comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic - ca eroul din poveste.
În concluzie, putem spune că rolul şi importanţa povestirilor ca activităţi organizate constă
în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii
personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
- Curriculum pentru învățământ preșcolar 2019
- Antonovici, Ştefania, Ciubotaru, Melania, (2005), Educarea limbajului-extindere
îndrumător pentru educatoare, Bucureşti, Editura Aramis;
- Dumitrana, Magdalena, (1999), Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Iași,
Editura Multiprint;
 ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

ed. Iuliana IONESCU

Grădinița cu Program Prelungit nr. 1
Valu lui Traian
Constanța

Trăsăturile generale ale literaturii pentru copii sunt, evident, în strânsă legătură cu
specificul vârstei. Copiii manifestă o curiozitate nelimitată pentru lumea înconjurătoare (tradusă
prin întrebările – adesea încuietoare, adresate adulţilor – care încep cu „de ce?”), au o mare forţă a
percepţiei, iar culorile, sunetele şi mişcările ocupă primul plan. Copiii atribuie obiectelor şi
necuvântătoarelor însuşiri omeneşti, motiv pentru care personajele textelor literare sunt alese şi din
rândul acelor elemente ale naturii care încântă simţurile copiilor: cățel, melc, gâză, şoricel, arici
ş.a.m.d. Tocmai de aceea, literatura cuprinde mici povestiri, istorioare despre lucrurile cele mai
apropiate din lumea înconjurătoare, cu un material de percepţie foarte viu. Totodată, copiii sunt
bucuroşi să vorbească, să îşi spună punctul de vedere, să îşi etaleze memoria şi isteţimea, să înveţe
ghicitori, manifestări pe care cadrul didactic trebuie să le încurajeze din plin.
Treptat, curiozitatea copilului dobândeşte un caracter activ; el nu se mai mulţumeşte cu
observarea naturii, ci doreşte să îi pătrundă tainele şi chiar să o stăpânească, iar textele literare îi vor
veni în ajutor.
Pentru copii, lumea înconjurătoare este aceeaşi ca şi pentru adulţi, numai că ea trebuie
înfățișată potrivit înţelegerii celor mici, iar literatura pentru copii face tocmai acest lucru. Ea le
îmbogăţeşte cunoştinţele şi îi ajută să înţeleagă realitatea, îi educă în dragostea pentru adevăr,
pentru cinste, pentru frumos, pentru iubirea semenilor, îi învaţă să gândească, să ia decizii, îi
formează ca oameni deplini.
Cărţile şi textele pentru copii trebuie să corespundă, aşadar, interesului celor mici de a
cunoaşte, dar, în acelaşi timp, să le trezească dorinţa de a se exprima cât mai corect şi de a dobândi
un limbaj cât mai bogat.
Mai trebuie subliniat că tot ce aparţine ştiinţei trezeşte în copii un mare interes şi, de aici,
pasiunea lor pentru explorări, pentru călătoriile în ţinuturi noi, mai ales pe alte planete (se poate
apela și la romanele lui Jules Verne, în măsura în care se constată că nu pun probleme de receptare).
Cărţile de aventuri le insuflă copiilor și elevilor dorinţa de a cunoaşte, de a găsi soluţii pentru a ieşi
din orice încurcătură, de a deveni eroi adevăraţi. Ei admiră personajele care luptă pentru o cauză
dreaptă (gen Prâslea cel voinic, Greuceanu, Făt-Frumos), îi dispreţuiesc pe cei inactivi (aşa cum
este omul leneş din cunoscuta poveste a lui Ion Creangă), dar manifestă o oarecare înțelegere față
de comportamentul unor personaje precum Goe sau Ionel din Vizită...
Este o realitate faptul că tinerii de astăzi îşi parcurg anii de şcoală în condiţiile unei
explozii informaţionale fără precedent. Dimensiunile schimbărilor care se petrec permanent în
societatea contemporană reprezintă o provocare serioasă pentru dascăli, responsabili de pregătirea
copiilor şi tinerilor din mileniul al treilea. Fostul ministru al Tineretului, Alexandru Mironov, într-
un articol intitulat E-book, carte electronică (publicat în prestigioasa revistă Tribuna
învăţământului), referindu-se la concurenţa făcută cărţii de computer şi de internet, notează: „simt
că pământul ne fuge de sub picioare celor învăţaţi cu dulceaţa cărţii, crescuţi în respectul pentru cel
mai important monument al civilizaţiei umane”. Acelaşi cunoscut realizator de emisiuni de radio şi
de televiziune pomeneşte un articol intitulat Viitorul lecturii? şi publicat în The New York Times,
constatând: „şi ei, americanii, au aceleaşi probleme ca şi noi, europenii: copiii le sunt din ce în ce
mai puţin atraşi de carte”.
Ce poziţie ar trebui să adopte, într-o asemenea situaţie, cadrele didactice, confruntate cu
provocarea de a-i pregăti pe elevi cât mai bine pentru a reuşi într-un viitor care nu poate fi prevăzut
în detaliu? Fiecare cadru didactic încearcă să anticipeze ce vor face actualii săi elevi când vor avea
propriul loc de muncă, în condiţiile în care apar în permanenţă ocupaţii noi în cele mai diverse
domenii de activitate.
Dascălului îi revine o misiune mai grea ca oricând: aceea de a găsi calea prin care elevii
săi să fie pregătiţi să folosească multitudinea de informaţii din jur, bazându-se pe o gândire critică
formată în şcoală, dar care să nu-i îndepărteze de lectură, văzută ca un „eveniment al cunoaşterii”,
chiar dacă obiectivele ce trebuie atinse pot fi obţinute şi prin mijloace mult mai facile. Aşa cum
citeam undeva, într-o lume a roboţilor şi a informatizării, trebuie să nu uităm că literatura este, în
fond, o artă (ca şi muzica, pictura, sculptura, arhitectura) şi că, oricât de multe informaţii se pot
obţine printr-o simplă apăsare de taste, nimic nu poate egala parfumul desuet şi prietenos ce se
ridică dintre filele unei cărţi adevărate.

Bibliografie:
1. Dumitru, Gherghina, Literatura pentru copii, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005
2. Cornelia, Stoica, Eugenia, Vasilescu, Literatura pentru copii (Manual pentru Școli
Normale), EDP, București, 1991
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA
PREȘCOLARI

prof. înv. preșc. Margareta IONESCU

Grădinița cu Program Prelungit nr.4, structura Grădinița cu Program Normal nr. 2
Lugoj
Timiș

,,Limba este lăcașul de adăpost al Ființei”. Să-i construim cu grijă și responsabilitate

lăcașul de adăpost cel mai îngijit cu putință, ființei de mâine și astfel, să ajutăm copilul să se
construiască pe sine” - spunea Heidegger.
Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a
părinților și mai ales a educatoarelor.
Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă
reprezintă argumente de ordin psihologic și pedagogic.
Poveștile sunt cele care ne-au marcat copilăria și cele care au trezit în noi cele mai
frumoase emoții. Pentru preșcolari, poveștile au un rol foarte important deoarece dezvoltă
creativitatea, expresivitatea, gândirea, limbajul. Lingvistica modernă cercetează relația dintre limbă
și gândire ,,ca pe o unitate între cele două categorii”. Acest lucru înseamnă că nu există limbă care
nu se sprijină pe gândire.Poveștile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului
preșcolarilor,permițându-le să se exprime cu ușurință,atât în relație cu ceilalți copii,dar și cu adulții.
Povestirea pentru copii este o deosebită modalitate de cunoaștere a lumii, este un mijloc de
comunicare și o bună metodă de instruire. Ea conține adevărurile fundamentale ale vieții. Poveștile
depășesc hotarele spațiului și timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învață să
judece.
Astfel o poveste bine spusă poate amuza, demonstra, dezarma. Se înțelege astfel că gustul
pentru lectură se formează de timpuriu și de aceea, în grădiniță, informațiile sumare legate de
mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de
la lumea poveștilor din grădiniță la cea reală. Contactul cu poveștile educatoarei conduce la
dezvoltarea simțului estetic, la îmbogățirea vocabularului, la creativitate.
Grădinița este unul dintre factorii decisivi în educarea copiilor, prin frumos pentru valoare.
Intrând în lumea poveștilor copiii vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună,
faptele bune de faptele rele, vor deveni mai atenți, mai sensibili, încep să-și formeze perceptele
morale. Este de dorit ca preșcolarii să-și facă din cărți cel mai bun prieten, să le dezvolte
discernământul în selecția valorilor. În grădinița de copii se dezvoltă două tipuri de povestire –
povestirile educatoarei și povestirile copiilor (repovestire și poveștile create de copii). În cadrul
activității de vorbire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti
independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă, expresivă.
Poveștile îl vor face pe copil să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv. Mesajul
poveștilor va fi mereu faptul că în povești există întotdeauna o cale spre un final fericit, necontând
câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă
lumea. Prin lupta dintre bine și rău copilul învață strategii de viață, descoperă consecințele unor
fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.
,,La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii, de pe tot globul, din casă în casă,din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești”, spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se
poate de fascinant. Copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale
vieții. Mai mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun,prieten cu alți
copii, de ajutor precum personajele din poveste. Ascultând povești, copiii cunosc și își însușesc
noțiuni,convingeri și sentimente morale, se raportează la personajele pozitive și dezaprobă
comportamente negative.
În concluzie, se poate reține că rolul și importanța poveștilor ca activități organizate, constă
în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâurire asupra întregii
personalități a copiilor.

Bibliografie:
Smaranda Maria Cioflica, Jocuri didactice pentru educarea limbajului, ed. a III-a,
Îndrumător metodic, Cartea educatoarei , Ed.Techno-Art
Aldo Pettini, Metode moderne de educație, Ed. CEDC, 1992
 ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII
LA COPIL

prof. înv. preșcolar Marcela IORDACHE

Grădinița cu Program Prelungit ,,Sfântul Mucenic Mina”
Ploiești
Prahova

Poveștile sunt cele care ne-au marcat copilăria și cele care au trezit în noi cele
maifrumoase sentimente și emoții. Copiii cresc și se dezvoltă prin lumea minunată a poveștilor. Este
foarte important felul în care este spusă o poveste, dar și atmosfera pe care o impunem tocmai
pentru ca, cei mici să intre în lumea poveștii respective și să trăiască afectiv detaliile pe care le
prezintă acea poveste.
Vorbirea este prima modalitate de a interacționa cu ceilalți, iar această abilitate ar trebui
încurajată încă din primii ani de viață. Povestirea este un instrument excelent pentru a ajuta copiii să
dezvolte limbajul. Atunci când copiii ascultă o poveste, lipsa indicii vizuale îi ajută să-și imagineze
scena și să proceseze acțiunea. Pe măsură ce învață să spună povești, sunt capabili să folosească
cuvintele pe care le cunosc, să le explice și să vorbească clar audienței lor. Prin urmare, limbajul
este o abilitate esențială pentru ca orice copil să reușească. În special, preșcolarii trebuie să aibă
abilități orale puternice, deoarece trebuie să interacționeze cu colegii lor și cu profesorii în cadrul
școlii.
Când copiii încep școala, trebuie să-și extindă abilitățile lingvistice, inclusiv citirea și
scrierea. Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între limbajul vorbit și cel scris al copiilor
mici, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, expresiei și creativității prin povești și narațiuni
este esențială pentru orice copil. Pe măsură ce se dezvoltă capacitatea de a spune povești, de a vorbi
despre lucruri, de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și
de a vorbi despre sentimente și experiențe. Aceste abilități sunt folosite în situații sociale și
înțelegerea conceptelor matematice. Până la vârsta de cinci ani, povestea unui copil ar trebui să aibă
un început, un conținut și un sfârșit clar. Pentru a încuraja această abilitate la copilul, trebuie
încurajat să povestească din nou povestea pe care tocmai a citit-o. Prin întrebări precum „Cine este
în această poveste?” „Ce s-a întâmplat mai întâi?”, „Ce s-a întâmplat ultima dată?” antrenam copilul
la discuții libere, fără inhibiții și obținem și dezvoltarea limbajului. Putem folosi păpuși și alte
elemente de recuzită pentru a ajuta copiii să spună povești. Pe măsură ce abilitățile de povestire ale
copilului se îmbunătățesc, putem pune întrebări și comenta cauze, efecte și sentimente, cum ar fi
„Cum s-a simțit când s-a întâmplat?” sau „De ce crezi că acest personaj a făcut asta?”
Este important să citim copiilor poveşti, astfel le facilităm să îşi creeze propria imagine
despre personaje. Un alt beneficiu al citirii poveştilor îl constituie faptul că părintele este lângă
copil, contribuind astfel la consolidarea relaţiei părinte-copil, oferindu-i timpul preţios pe care îl
acordăm din ce în ce mai puţin copiilor noştri, dar de care au nevoie din ce în ce mai mare. Cel mai
uşor la vârsta mică copiii învaţă prin şi cu poveşti. Învaţă astfel comportamente precum competiţia
şi cooperarea, empatia şi altruismul, descoperă valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea.
Poveştile transmit o anumită tipologie arhitipală de comportament, care se transmit din generaţie în
generaţie. Dificultatea de a înțelege și de a reproduce poveștile poate fi un semn al unei dificultăți
de învățare. Un logoped îi poate ajuta pe copii să dezvolte abilitățile de povestire de care au nevoie
pentru a se descurca bine la școală.

Bibliografie:

1. Alexandrina Neagu, Texte pentru educația limbajului la preșcolari, Editura

Prognosis, 1984

2. Dumitrana Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar,

București 2000

3. Munteanu G., Bolog E., Vistian G., Literatura pentru copii. Manual pentru
liceele pedagogice și institutele pedagogice de 2 ani, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1972
G.P.P. ,,Sf. Mc. Mina”, Ploiești
Nivel I Numele…………………………….

FIȘĂ DE LUCRU

• Recunoaște personajul.
• Numeste povestea în care l-ai întâlnit.
• Colorează personajele.
 POVESTIREA ȘI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII
LA PREȘCOLARI

prof. înv. preșcolar Mihaela IORDACHE

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina, structura G.P.N. Izvoru
Vișina
Dâmbovița

Cartea a fost şi va rămâne un adevărat ospăţ al gândurilor, ospăţ la care oricine este
poftit.Devenind prietenul copilului încă din etapa preşcolară, continuând în cea şcolară, cartea îl va
ajuta să parcurgă uşor căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de la intuiţie la reprezentare şi apoi
la fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface
dorinţa de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăşi fiind o lume .
Conform noului Curriculum pentru educaţie timpurie, în programul cu cei mici „se
statuează, ca moment obligatoriu, de 10-15 minute/zi, Momentul poveștilor”. Lectura fiind „una
dintre cele mai intense, mai educative şi mai răspândite activităţi”, iar „cu cât apropierea copilului
de carte se face mai devreme, cu atât mai importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul
limbajului, al comunicării, precum şi în cel al comportamentului şi al socializării”. ( 2019, p.12).
Aṣa cum se precizează ṣi în curriculum, lectura este într-adevăr importantă. Din păcate, în
era tehnologiei, importanța cărților a fost mult diminuată. Chiar dacă sunt încă mici ṣi nu ştiu să
citească, copiilor le poate fi insuflat gustul pentru cărţi încă de la vârste fragede. Această vârstă este
cea mai potrivită pentru a le forma obiceiuri bune. Cărţile cu poveşti ilustrate, cu imagini colorate
sunt primele cu care copilul ia contact. Poveştile le sunt citite copiilor de către părinţi, apoi de către
cadrele didactice, stimulându-le treptat dragostea pentru lectură.
Povestirea este una din activităţile de educarea limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaştere şi de afectivitate, le stimulează imaginaţia şi constituie
cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare. De asemenea, contribuie la dezvoltarea
proceselor psihice: gândirea logică, memoria voluntară, imaginaţia creatoare, limbajul – ca mijloc
fundamental de comunicare.
Tematica abordată în cadrul activităţilor de povestire se diferenţiază în funcţie de vârsta
copiilor. Astfel la grupa mică poveştile şi povestirile trebuie să fie scurte, cu puţine episoade, cu un
limbaj accesibil, atractive, să dezvolte sentimente şi trăiri afective pozitive.
La grupa mijlocie se pot folosi poveşti şi povestiri cu episoade mai numeroase care să-i
familiarizeze pe copii cu aspecte diverse ale vieţii şi să le influenţeze comportamentul. La grupa
mare povestirile devin mai complexe, cu personaje mai multe şi mai reprezentative pentru o
anumită categorie morală, planul real şi cel imaginar se contopesc într-o mai mare măsură.
Activitatea de povestire este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute
copiilor, deoarece satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă
cadrul adecvat de exersare a capacității de comunicare.
Prin varietatea ideilor exprimate, ele emoţionează şi îl conving pe copil de frumuseţea
vieții şi a adevărului, având o valoare etică deosebită. Atenția şi memoria voluntară fac un
important salt calitativ în procesul dezvoltării psihice.
Pe măsura acumulărilor cantitative şi calitative ale gândirii şi imaginației, este relevant
rolul limbajului în formarea intelectuală şi în dezvoltarea abilităţilor sale creatoare.
În concluzie: „La orice vârstă, omul este o fiinţă care se hrăneşte cu poveşti.
De aceea, avuţia poveștirilor, pe care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casă,
din secol în secol, fie în vorbă, fie şi în scris, a depăşit celelalte avuţii omeneşti.”
Rabindranath Tagore

Bibliografie:
1. Bratu, B., (1979), Prescolarul si literatura, București: Editura Didactică și
Pedagogică;
2. Dumitrana, M., (1999), Educarea limbajului ăn învăţământul preşcolar,
Bucureşti: Editura Compania;
3. Stancu, I., (1968), Copilul şi cartea, Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică;
4. *** (2019) Curriculum pentru Educație Timpurie, M.E.N., Bucureşti;
5. ***Programa activităţii instrictiv-educative din grădiniţa de copii
6. *** Revista Învățământului Preșcolar, nr. 3-4, (2012) Bucureşti: Editura
Arlequin
 ȘCOLARUL ȘI LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

prof. Cristina JELER

Școala Gimnazială Iernut
Iernut
Mureș

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-
le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii. Povestea este o
deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi o bună metodă de
instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Ele îmbogăţesc deprinderile de a
comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi
creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei
despre lume şi viaţă.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare .
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună,
faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze pereceptele
morale. Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte
discernământul în selecţia valorilor.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în
plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire.
Cele mai frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt
povestirile create pe baza unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Tematica poveştilor
create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de: fapte cotidiene, întâmplări, momente
trăite de copii, de familia acestora sau de prieteni; întâmplări din viaţa animalelor.
 Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul învaţă să le citească în mod
creativ. Descifrarea conţinutului nu se limitează numai la descifrarea imaginilor, ci devine chiar o
adevărată creaţie verbală. După descifrarea tabloului, copiii pot pune întrebări, pot formula titlul
acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.Educatoarea are sarcina didactică de a stimula
imaginaţia şi de a încuraja originalitatea copiilor.
În concluzie, în grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi
comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării
vorbirii preşcolarilor. Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt
familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi
expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor. Cu ajutorul lor,
se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea
acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care
fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în
care binele şi dreptatea triumfă.În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se
formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de
exprimare corectă, coerentă şi expresivă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană, 2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
 COPIII ȘI POVEȘTILE, O PRIETENIE DE SUCCES

profesor Daniela JIPA

Liceul Teoretic „Gh. M. Murgoci”, structura Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4
Măcin
Tulcea

Povestirea este universală pentru experiența umană. Povestirea s-a dezvoltat nu cu mult
timp după dezvoltarea limbajului în sine. Poveștile ne pot lăsa să vedem cum gândesc și simt alții,
ne pot permite să empatizăm cu oamenii din jurul nostru. Se spune că, cu cât povestea este mai
convingătoare, cu atât oamenii devin mai empatici în viața reală. Istorisirile ne permit, de asemenea,
să împărtășim informații într-un mod memorabil; spunând o poveste mai degrabă decât doar
recitând fapte seci, ne amintim detaliile mai clar.
Indiferent de motive, poveștile sunt peste tot. O mare parte din viața noastră este dedicată
povestirii despre ceea ce am făcut, unde ne-am dus și cu cine am petrecut timp. Povestea este o arta
si o formă de a comunica, prin care se creează imagini interne în imaginația ascultătorului. Povestea
influențează, educă, creează, vindecă. Iar actorul este povestitorul ideal. El deja își cunoaște
propriile limite, deține o varietate largă de forme de exprimare, își stăpânește emoțiile și trupul
foarte bine, deci înțelege că arta povestirii este o artă a sugestiei. Nu are nevoie de decor, recuzită,
costume și machiaj. Vocea și trupul sunt de ajuns într-un spațiu gol, pentru a crea magie între
povestitor și public. Povestea conține toate acestea, inclusiv coloana sonoră. Toate vor fi proiectate
în mintea și în emoția celor doi: povestitor și public.
Expunerea timpurie la cărți și povești joacă un rol important în dezvoltarea copiilor ca
viitori cititori. Interacțiunile vizuale și verbale ale copiilor cu textele tipărite stimulează și
modelează cunoștințele lor timpurii despre limbajul scris. Citirea cu voce tare împreună este
corelată cu abilitățile timpurii de literație ale copiilor, care sunt definite ca abilitățile pe care copiii
le dezvoltă înainte de a deprinde convențiile citit-scrisului. Fiind expuși la contexte în care apare
textul tipărit, copiii dobândesc anumite condiții prealabile de dezvoltare a competențelor de literație.
Toate aceste abilități sunt importante pentru succesul ulterior în deprinderea cititului și influențează
implicarea copiilor în activitățile de literație. Citirea cărților împreună cu copiii le oferă acestora o
experiență a limbajului narativ, care este foarte diferit de limbajul funcțional sau injonctiv (de
exemplu, „Nu face asta! Vino aici!" etc.).
Poveștile sunt un sprijin esențial pentru dezvoltarea cognitivă, psihologică, socială și
culturală a copiilor de vârstă mică. De la o vârstă fragedă, ele susțin dezvoltarea imaginației, a
gândirii, a conceptului de timp și cronologie și îmbogățirea limbii. De asemenea, sprijină
îmbogățirea reprezentărilor despre lume, deoarece cărțile ilustrate sunt realizate de artiști care oferă
interpretarea lor despre lumea în care trăiesc.
Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii
și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin
intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil. Odată cu deprinderea de a
spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri, de a înțelege modul în care
limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi despre sentimente și trăiri.
Povestitul este un instrument remarcabil de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte limbajul. Când un copil
ascultă o poveste, absența unor indicii vizuale îi ajută să-și imagineze scenele și să proceseze
desfășurarea acțiunii. Când învață să spună povești, aceștia reușesc să folosească cuvintele pe care
le știu, să explice și să vorbească clar publicului lor. Astfel, limbajul este o abilitate esențială pentru
succesul oricărui copil.
„Pete Motanul. Ador tenișii albi” de James Dean, Eric Litwin este o carte foarte îndrăgită
de copii. Am citit-o la grupă în două moduri: cu un copil - am ales un colț liniștit din încăpere, la
lumina naturală a ferestrei. Am avut mai întâi o discuție cu copilul despre copertă; l-am întrebat
dacă știe despre ce ar putea fi vorba în poveste. Am lăsat libertate de mișcare copilului dar am ținut
cartea aproape de el pentru a comenta împreună imaginile, pentru a citi în ritmul cerut de cel mic.
Împreună ne-am bucurat de Pete Motanul și tenișii lui albi, care deveneau tot mai colorați,
menținînd atmosfera de bună dispoziție. Am încurajat copilul să dea el însuși pagina, atunci când își
dorește mai mult. Pe parcursul lecturii am creat pauze în care i-am pus întrebări (Ce crezi că s-a
întâmplat cu tenișii? S-a supărat Pete Motanul că s-au murdărit? De ce nu? etc); cu un grup de copii
- am procedat asemănător în ceea ce privește alegerea locului de lectură. Copiii s-au așezat pe
pernuțe, la o distanță potrivită pentru a avea contact vizual optim cu cartea „Pete Motanul. Ador
tenișii albi”. Pe parcursul lecturii am creat pauze în care le-am pus întrebări copiilor, pauze menite
să sporească maniera interactivă a lecturii și plăcerea copiilor de a participa la activitate. Discuțiile
finale sunt susținute de întrebări deschise. Activitatea se încheie cu o activitate practică în care
realizăm teniși de diferite culori (culorile pe care le iau tenișii în poveste).
În concluzie, citirea poveștilor pentru copii este una din activitățile de sprijin pentru
dezvoltarea altor dimensiuni ale limbajului și, în special, al celui narativ.
Bibliografie:
Duursma, E., Augustyn M., I. & Zuckerman, B. (2008) - Reading aloud to children: the
evidence. Archives of disease in childhood
Justice, L. M. & Kadervarek, J. (2002). Using shared reading storybook reading to promote
emergent literacy. Teaching exceptional children
• Găsește-i personajului povestea!
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

profesor în învățământul primar Ana KIRALY

Școala Gimnazială Nr. 1
Borla
Sălaj

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.”
Rabindranath Tagore
Pornind de la faptul că elevul de azi se pregătește în școală pentru viitor, consider că
sarcina primordială a școlii este, ca prin toate activitățile desfășurate să stimuleze elevii în a
descoperi capacitățile lor, să-i orienteze spre o gândire creatoare, asigurând o educație de calitate.
De-a lungul carierei mele didactice, pentru a-i determina pe elevii mei să devină cititori
pasionaţi, mi-am propus să le formez cu răbdare gustul pentru lectură. Sunt conștientă de faptul că
interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă grea, și această muncă
presupune răbdare, perseverenţă, voinţă.
Am întâlnit adesea copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de
altcineva, însă fără să fie tentaţi să citească ei însişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs.
Chiar şi la cei care au învins greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format. Uneori, nu
au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate
determină aceeaşi atitudine copiilor.
Sunt profesor în învățământul primar și consider că fiecare copil trebuie să cunoacă lumea
basmelor, aceea lume fermecată ȋn care binele ȋnvinge răul, urâtul se transformă ȋn frumos,
supărarea ȋn bucurie, imposibilul ȋn posibil, visele ȋn realitate. Trebuie să cunoască personajele
basmelor, ale căror trăsături spirituale au un impact mare asupra sistemului lor de valori, astfel
basmele devin adevărate lecții de viață morală. Farmecul acestei lumi are un rol important în
dezvoltarea limbajului și a gândirii copiilor, iar cadrele didactice au privilegiul să deschidă ușa
fermecată a tezaurului poveștilor pentru copii, să călătorească cu ei ȋn această lume minunată.
Basmele au o mulțime de beneficii în dezvoltarea copilului. Au rolul de a dezvolta
competențele sociale, relaționarea, cooperarea, negocierea, rezolvarea conflictelor, respectarea
regulilor, dar pot contribui și la dezvoltarea emoțională cum ar fi empatia, perseveranța, încrederea
în sine, exprimarea emoțiilor.
 Multiplele transformări care au loc în societatea noastră cer o mai eficientă și rațională
folosire a resurselor umane, formarea unei personalități creatoare, capabilă să se integreze, să se
adapteze schimbărilor. Ritmul dezvoltării științei și tehnicii, a culturii ne obligă la un efort de
creație, deoarece viața în orice domeniu de activitate, sau manifestare umană solicită în tot mai
mare măsură gândirea creatoare. Lumea minunată a basmelor încurajează creativitatea și
imaginația, deoarece în această lume minunată copilul poate visa liber. Totodată ne oferă ocazia să
organizăm jocuri, concursuri, activități interesante în care putem pune accent pe dezvoltarea
cognitivă, stimulând gândirea, limbajul, memoria, atenția.
Din experiența mea personală pot să afirm, că elevii la această vârstă sunt curioși, noi
trebuie să contribuim la satisfacerea curiozității. Poveștile sunt atractive, astfel copilul prin
curiozitatea lui va fi atras de lumea basmelor. Deoarece copiii învață prin acțiune bazat pe
experiență, noi trebuie să le oferim metode prin care pot obține infomații prin descoperire,
asigurând înțelegerea informațiilor. Trebuie să ținem cont de faptul, că cel mai eficient mod de
învățare la această vârstă este jocul.
Sunt bucuroasă că elevii mei sunt pasionați de citit. Pentru ca apropierea de carte să devină
o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi, o necesitate dorită şi trăită, am propus diferite proiecte și
activități interesante prin care urmăresc trezirea interesului copiilor pentru lectură, atragerea elevilor
spre a frecventa biblioteca școlii în vederea dezvoltării gustului pentru lectură. Sunt convinsă că
cartea va deveni una din preferințele elevilor numai dacă vom redescoperi valențele acestui minunat
instrument de lucru, și-l vom pune la îndemâna copiilor.

Bibliografie:
www.logiscool.com
 IMPORTANȚA POVEȘTILOR

profesor învățământ primar Ileana LEAFU

Școala Gimnazială Nenciulești
Nenciulești
Teleorman

Poveștile sunt cele mai potrivite pentru copii, deoarece ei le trăiesc cu adevărat și le dau
sens pe care noi, adulții, nu vom putea să-l dăm tocmai pentru că suntem absorbiți de realitatea care
ne înconjoară și uităm să fim copii, adică să ne transpunem într-o cu totul altă lume, cum ar fi
lumea poveștilor.
Poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul
poveștilor, copilul descoperă lumea și se poate plasa în situații de viață în afara contextului
familial. Prin lupta dintre bine și rău și situațiile conflictuale întâlnite, copilul învață strategii de
viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive,
Fără a fi obligat să treacă printr-o experiență negativă, copilul poate învăța astfel să descopere
lumea din jur, oamenii și modul lor în care aceștia acționează în diferite situații de viață.
La vârstă copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieții
afective a copilului. La ciclul primar, după citirea unei povești, putem sugera copiilor să redea prin
desen ceea ce au înțeles din poveste. În această etapă de varstă se fixează principalele valori și
modele de viată, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelului educațional
existent. Ei singuri spun, că ar vrea să semene cu personajul….. din poveste, pentru că le-a plăcut
comportamentul personajului.
Poveștile dezvoltă limbajul și facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, la o
exprimare cursivă și cu intonație, la a înțelege sensul unor cuvinte abstracte sau metaforice, la a-și
forma reprezentări cognitive și verbale. Copilul le poate repovesti apoi, uneori poate desena sau
creea anumite jocuri în care să folosească cele învățate. Poveștile dezvoltă vocabularul și cresc
bagajul de cuvinte la care copilul poate apela în diverse situații pentru a se exprima sau pentru a
explica. Poveștile îmbogățesc viața afectivă a copilului dându-i ocazia să simtă, să trăiască alături
de personaje, să aibă acces la a vedea, a auzi, a se transpune, a-și închipui cum se simt și ce simt cei
din poveste. Copiii adesea pun întrebări, oftează, se bucură, plâng, sunt cu totul în acea poveste și ea
îi încarcă de afecte pe care ei încearcă să le înțeleagă și să le dea o formă plecând de la ce simt și
ceea ce li se întâmplă personajelor. Poveștile aduc copiilor adesea trăiri contradictorii: iubire, ură,
teamă, furie, neputință sau confruntarea dintre bine și rău.
 Un exemplu de fișă de lectură în urma studierii textului ,,Pinnochio”, de Carlo Collodi:

PINOCCHIO
după Carlo Collodi

HARTA TEXTULUI

1. Scrie titlul textului 2. Scrie autorul

studiat: textului studiat:

4. Învățătura textului:

3. Răspunde la întrebări:
1. Cine l-a făcut pe Pinocchio?

2. Unde l-a trimis meșterul pe băiat?

3. Ce a făcut Pinocchio în loc să mearga la

școală?

Bibliografie:
Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru
învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995;
Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice care
predau la clasele I-IV, Bucureşti, 1991;
Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2000.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

prof. înv. preșc. Mihaela LEONTE-BRANIȘTE

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 10
Huşi
Vaslui

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
De mici copii îndrăgim poveștile. Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula
educația și imaginația copiilor, care învață să descopere lumea minunată a cărților.
Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de
fascinant. Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul ascultător
pătrunde în această lume.
Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos.
Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic. Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care cei mici le învață din povești este diferența dintre bine și rău. În
povești ca și în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va dobândi deprinderi pentru a realiza
judecăți de valoare, precum și exprimarea propriilor sentimente într-un mod simplu.
Copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții. Mai
mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii, de
ajutor precum personajele din poveste.
Cu ajutorul personajelor de poveste, micuțul va reuși chiar să își depășească anumite fobii.
Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii anișori de
viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi. Aceste reguli
trebuie respectate, deoarece în lipsa lor nici o societate nu poate funcționa. De asemenea, va
înțelege că dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ, precum cel din
poveste, iar personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale.
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se
raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să
înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea, există
„Fata babei şi fata moşneagului” de I. Creangă, „Sarea în bucate” de P. Ispirescu, „Cenuşăreasa” şi
„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm. Peripeţiile personajelor, răutatea celor
negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze
exemplul celor buni. Poveşti precum „Ionică mincinosul”, „Puf Alb şi Puf Gri” ne învaţă ce este
sinceritatea şi îi determină pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna.
Neascultarea părinţilor, încăpăţânarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti
precum „Capra cu trei iezi” de I. Creangă, „Scufiţa Roşie” de Charles Perrault, „Povestea
măgăruşului încăpăţânat”. Păţaniile personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul
părinţilor, că nu este bună încăpăţânarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de
societate. Educarea dragostei faţă de muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor poveşti precum
„Povestea unui om leneş”.
Datoria noastră a tuturor, a părinților, a educatorilor și învățătorilor este să aducem copilul
în punctul de iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege
firul poveștilor, expresiile sau cuvintele din text. Etapa următoare ar fi aceea de a încuraja copilul
să urmeze comportamentele pozitive ale personajelor favorite.
Pentru a stimula interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie
personajul, să deseneze ceva din poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la
imaginația lui și îl punem în pielea personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de
rol care sigur îi va plăcea, apoi îl solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj.
Toate aceste jocuri vor crea legături indestructibile dintre povestitor și micuțul auditor.
Nu uitați însă unele povești au o morală la sfârșitul lor de care vă puteți folosi pentru a
educa bine copilul. Ioan Slavici, subliniind importanţa poveştilor, preciza: „Povestea a fost fondul
plăcerilor mele din copilărie – poveştile erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea
bună”.
Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către „A fost odată ca niciodată…”,
deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai frumoasă, mai fericită și să
construiască un viitor mai optimist.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
2. Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
 PRINŢESĂ PENTRU O ZI

prof. înv. preşcolar Bianca-Adriana LEZEU

Grădinița cu Program Normal Nr. 2
Criştioru de Jos
Bihor

Deşi se spune că seara de 29 februarie este o întâmplare deosebită, pot afirma acest lucru,
deoarece într-o seară întunecată de iarnă, plimbându-mă pe cărarea poveştilor, am simţit că am păşit
într-o lume de basm. Totul era luminat în jurul meu şi vedeam o lume miraculoasă, pe care nu mi-aş
fi putut-o închipui vreodată. Am alergat spre un ţărm cu totul minunat, mă aflam pe o barcă şi
navigam alături de mulţi piraţi. Aceştia m-au făcut căpitanul lor şi apoi am mers la cârma vasului.
Dintr-odată m-am trezit cu un papagal fermecător de frumos pe umărul meu, care mi-a explicat tot
traseul pe care trebuia să-l parcurg, deoarece trebuia să descoperim un cufăr valoros.
Înaintând, dintr-odată am observat ţărmul, după care am sărit cu toţii din barcă şi ne-am
îndepărtat un pic, iar în pădurea întălnită se auzea un zgomot miraculos, ne-am apropiat şi am văzut
un castel din ciocolată, dar pentru a ajunge la el trebuia să mergem în echilibru pe o linie din
ciocolată, care era trasată pe pământ.
Când am păşit înăuntrul lui, n-am ştiut unde să ne uităm, deoarece era un peisaj uimitor,
interiorul era făcut din oglinzi, era o clădire adaptată stilului gotic, perdele lungi la geamuri, nişte
lumini orbitoare care ne-au aruncat în lumea poveştilor. Din coincidenţă, am ajuns la balul
personajelor miraculoase, unde se aflau sute de personaje, printre care şi: Albă ca Zăpada,
Cenuşereasa, Pinocchio, Făt-Frumos, Prinţul fermecat, fata babei şi fata moseagului, toţi aceştia
erau la bal, iar cei şapte pitici transportau obiecte pentru toate aceste personaje fermecătoare.
Aici l-am întălnit pe Făt-Frumos, care m-a invitat la dans şi mi-a oferit o seară minunată.
M-am aruncat în braţele lui Făt-Frumos, iar acesta m-a prins şi m-a ridicat pe calul său alb ca pe o
prinţesă. Această plimbare m-a făcut mai sensibilă şi mai valoroasă, acolo am întâlnit nişte păsări
protectoare, dar foarte gigantice. În această lume, totul era uriaş, m-am căţărat într-un copac şi tot
nu-i puteam vedea vârful, iar florile îşi târeau funzele şi petalele pe jos, iar uriaşele păsări, pe aripile
cărora m-am ridicat să mă întorc la castel, care prin mişcarea aripilor sale, produceau un vânt
puternic.
Ajungând din nou la castel, am întâlnit-o pe Zâna cea bună, care cu bagheta ei magică mi-a
transformat hainele obişnuite într-o rochie spectaculoasă, cu o trenă lungă, la care nu-i puteam
vedea capătul, dar minunaţii pitici mi-au fost alături şi mi-au uşurat sarcina, deoarece îmi ridicau
rochia plină de diamante şi materiale preţioase. M-am simţit într-o lume fantastică, credeam că nu
poate fi adevarată frumuseţea pe care mi-a fost dat să o văd. Personajele erau prietenoase şi parcă
simţeam că nu vreau sa mai părăsesc această lume, eram foarte surprinsă de câtă prietenie puteau
oferi minunatele creaturi literare.
Cu toate acestea, ne-am luat de revedere cu lacrimi de tristeţe, deoarece voiam să rămân
prinsă în acest mediu, deşi obiectivul nostru era să descoperim acel cufăr valoros. Ne-am îndreptat
spre ţărm, unde lăsasem vasul, dar nu găsirăm nimic, vasul nu era nicăieri. Din departare am văzut
că ceva se apropie de noi, era un stol de păsări uriaşe, care ne-am plimbat de aripile lor şi care ştiau
drumul spre care trebuia sa ne îndreptăm. Eram foarte emoţionată, deoarece nu-mi puteam imagina
vreodată că voi fi plimbată de o pasăre gigantă. Acestea ne-au aruncat intr-o peşteră, unde am
întâlnit nişte păsări electrice şi o mulţime de lucruri ciudate. Totodată, am văzut o mulţime de
diamante şi pietre preţioase, după care m-am căţărat pe o stâncă. La un moment dat, am întâlnit un
dinozaur care alega după noi, dar din fericire pământul s-a rupt şi a căzut într-o prăpastie mare.
Piraţii mei au găsit o barcă făcută din gura unui dinozaur, unde ne-am urcat cu toţii şi am pornit spre
un mister. Erupţia unui vulcan ne-a aruncat şi după câteva secunde am aterizat pe un ţărm.
Pe ţărmul acesta ne-am îndeplinit scopul activităţii noastre, am descoperit cufărul mult
căutat.
Deoarece eram singura fată, devenită prinţesă, piraţii m-au lăsat pe mine să alerg şi să
transport cufărul până la ei. În acel moment toată povestea frumoasă s-a terminat, pentru că am
deschis cufărul, iar acesta era “ cufărul viselor”, în jurul căruia se învârtea toată acţiunea.
 PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
,,CĂLĂTORIE LA POLUL NORD”

prof. înv. preșcolar Aurora LIEA

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2
Lugoj
Timiș

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: ,,CUM ESTE, A FOST ȘI VA FI AICI PE PĂMÂNT ? ”

TEMA PROIECTULUI: ”VIEȚUITOARELE PĂMÂNTULUI”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „ȚINUTURI ÎNGHEȚATE”
TEMA ACTIVITĂŢII: „ANIMALE DE LA POLI”
SCENARIUL ZILEI
Întâlnirea de dimineaţă: Copiii vor intra în sala de grupă aşezându-se în semicerc.
Salutul: copiii grupei se salută reciproc, apoi se realizează prezența
În continuare atenţia copiilor se îndreaptă spre Calendarul naturii, apoi Gimnastica de
înviorare
Noutatea zilei constă într-un element-surpriză reprezentat de un pinguin ce apare dintr-un
ou mare, ce aduce o scrisoare.
În cadrul activității de grup are loc o scurtă discuţie despre animalele din Ținuturile
înghețate, de la Poli. Prin tranziţia „Ninge, ninge”, preşcolarii sunt invitaţi să se îndrepte către
centrele de interes (ALA I ) unde li se comunică ce vor avea de făcut. La centrul Artă, vor colora un
pinguin, la centrul Ştiinţă vor avea de rezolvat un labirint în care îl vor ajuta pe eschimos să ajungă
la iglu/acasă, iar la centrul Construcții vor asambla piese leggo pentru a realiza un iglu.
În timp ce copiii lucrează, sunt îndrumaţi şi urmăriţi de educatoare. După prezentarea
sarcinilor fiecărui centru se vor face exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinilor, urându-le
„Spor la lucru!”. După ce sarcinile de la centre vor fi îndeplinite, lucrările vor fi expuse la panou
pentru a se vedea şi a se aprecia rezultatele activităţii.
Prin tranziția ,, Tranziţia ,, Trenul iute să-l formăm,/ Unul după altul stăm,/ Către baie ne-
ndreptăm/Mâinile să le spălăm./ Pe hol noi nu alergăm/ Ca să nu ne-accidentăm .
ADE: Se pregătește sala de grupă pentru următoarea secvență, activităţile pe domenii
experiențiale.
DLC: Se va realiza introducerea copiilor în sala de grupă ordonat, imitând ninsoarea,
așezându-se pe scăunele în semicerc, pentru începerea activităţii. Se trece la activitatea de grup .Voi
anunţa copiii că urmează ,,Povestea ursului cafeniu” de Vladimir Colin . Voi expune povestea clar,
accesibil şi expresiv pentru a putea trezi emoţii şi pentru a asigura motivaţia învăţării.
Le voi adresa copiilor întrebări, pentru a vedea dacă au reţinut textul povestit. Se va fixa
titlul povestirii şi personajele, iar fixarea conţinutului se realizează prin metoda explozia stelară.
Descopăr, sub formă de surpriză, panoul cu imaginile care ilustrează povestea. Arăt copiilor un
săculeţ fermecat din care voi extrage o steluţă albă. Informez copiii că pe STELUŢA ALBĂ este
scris titlul poveştii, Povestea ursului cafeniu, şi ataşez steluţa pe panoul cu imaginile poveştii.
Explic copiilor că în săculeţ mai sunt 5 steluţe pe care sunt scrise întrebări la care ei trebuie să
răspundă. Chem câte un copil să extragă câte o steluţă şi apoi citesc întrebările. Copiii răspund la
întrebări.
1. Steluţa galbenă: CINE venit la polul Nord? (Ursul cafeniu). Întreb copiii care este
imaginea care se potrivește cu răspunsul întrebării. Ataşez steluţa galbenă lângă prima imagine.
2. Steluţa roşie: CUM s-au comportat focile și urșii albi cu el? (au râs și i-au întors
spatele). Ataşez steluţa roşie lângă a doua imagine.
3. Steluţa portocalie: CE a făcut ursul cafeniu ca să fie acceptat de cei albi? (s-a săpunit).
Ataşez steluţa portocalie lângă a treia imagine.
4. Steluţa albastră: UNDE a plecar ursul cafeniu când s-a mișcat gheața? (a sărit în apă să
salveze puiul de urs alb). Ataşez steluţa albastră lângă a patra imagine.
5. Steluţa verde: : DE CE a fost acceptat? (pentru că a salvat puiul de urs alb nepăsându-i
de culoarea ursulețului fiindcă nu a fost acceptat de urșii albi). Ataşez steluţa verde lângă a cincea
imagine.
Apoi prin tranziția „1, 2, 1,2,/ Către mese ne-ndreptăm,/ Pe scăunele ne așezăm/În liniște
noi așteptăm,/ Să vedem ce realizăm!” se face trecerea la activitatea practică.
DOS: Copiii se vor așeza la măsuțe unde au pregătite materialele pentru activitatea
practică.
După intuirea materialelor de pe măsuţe, se anunţă tema activității ,,Pinguinul”.
Prezit și demonsttrez copiilor pinguinul confecționat și purtăm o discuție despre părțile
componente, modul în care a fost confecționat și materialele care au fost folosite.
Se efectuează exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinii: deschidem şi închidem
pumnii, ne rotim pumnii, morişca, ne spălăm pe mâini, ne scuturăm mânuțele, ninge,cântăm la pian,
aplaudăm pianiştii, li se atrage atenția să lucreze ordonat în vederea finalizării lucrării și li se va ura
„Spor la lucru!”.
Se va da semnalul de încetare a lucrului şi se vor expune lucrările pe macheta pinguinilor,
iar copiii vor face „Turul galeriei” pentru a analiza lucrările, motivând alegerea făcută.
 Prin tranziția: „Mergem precum ursul”, se trece la ALA II.,Dansul pinguinului” costumați
în pinguini. Fac aprecieri generale şi individuale asupra modului în care s-au desfăşurat activitățile,
a participării copiilor la activități și a comportamentului acestora pe parcursul întregii zile. Deschid
oul de pinguin și acord recompense copiilor.

Bibliografie:
• Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, Metode interactive
de grup -ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Ed. Arves, Bucureşti, 2002;
• Curriculum pentru educaţie timpurie 2019.
 PREȘCOLARUL ȘI LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

prof. înv. preșc. Ramona Camelia LOGOFĂTU

Grădinița cu Program Prelungit Căsuța cu povești
Craiova
Dolj

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel
să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a
comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi
creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei
despre lume şi viaţă.Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea in
gradiniţă informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală.
Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea
vocabularului, la creativitate.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare .
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună,
faptele bune de cele rele; vor deveni mai atenţi, mai sensibili, încep să-si formeze perceptele
morale.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în
plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire. Povestirile create de copii au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea
gândirii şi a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive. Cele mai
frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt povestirile create pe baza
unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Tematica poveştilor create de copii după modelul
educatoarei poate fi legată de: fapte cotidiene,întâmplări, momente trăite de copii, de familia
acestora sau de prieteni; întâmplări din viaţa animalelor.
Copiii trebuie să-şi imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece
în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate ori ca în vis. Copilul este independent în
expresie, îşi manifestă nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilă. Atitudinea
creatoare pe care o are faţă de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite şi de
posibilităţile sale intelectuale, lingvistice, afective. Un loc deosebit între modalităţile de manifestare
a potenţialului creativ îl are povestirea creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă
adevărate texte iconice pe care copilul învaţă să le citească în mod creativ. Descifrarea conţinutului
nu se limitează numai la descifrarea imaginilor, ci devine chiar o adevărată creaţie verbală. După
descifrarea tabloului, copiii pot pune întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul
pe celălalt. Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea
copiilor.
În concluzie, în grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi
comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării
vorbirii preşcolarilor.Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor
de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi
evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li
se trezesc copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.Prin intermediul
povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la
dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor. Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi
povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna
dorinţa ca ele să dureze cât mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile
nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput
niciodată.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
 Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992.
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană,2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
Roşca, Al.şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
 ROLUL EDUCATIV AL POVEȘTILOR LUI CREANGĂ

prof. înv. preșc. Florica LORINȚ

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5
Lugoj
Timiș

Lumea poveștilor lui Ion Creangă este lumea copilăriei poporului român, a personajelor
din folclor ce au devenit prietenii de joacă și aventuri a generații întregi de copii. Marea majoritate a
personajelor poveștilor lui Ion Creangă sunt obișnuite: baba, moșneagul, fata babei, cocoșul, iezii,
capra, lupul sau vulpea. Ascultând poveștile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viața
satului- oameni harnici, curajoși, înzestrați cu stăruință și dârzenie, optimiști, veseli, glumeți, dar și
hotărâți să lupte pentru o viață mai bună, pentru izbânda dreptății, a cinstei, a adevărului. Lumea
poveștilor oferă copiilor o varietate de personaje și situații față de care copilul ia atitudine, de unde
el își alege sau e ajutat să-și alegă modele etice. Însoțind firul poveștilor care se deapănă dintr-o
lume, uneori total necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta și,
în același timp, încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte și situații.
Povestea Capra cu trei iezi demonstrează predilecţia scriitorului pentru poveştile cu
animale, fiind considerată de cercetătorul francez, Jean Boutière, una din cele mai frumoase povești
din care învăţăm să ascultăm de sfaturile părinţilor.
Capra, plecând să aducă de mâncare pentru ,,copilaşi’’, îi sfătuieşte pe iezi, să încuie uşa,
să asculte unul de altul şi să nu deschidă decât atunci când vor auzi glasul ei, care le va de ştire
spunând: ,,Trei iezi cucuieţi, / Uşa mamei descuieţi! / Că mama v-aduce vouă: / Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe / Drob de sare / În spinare, / Mălăieşi / În călcăieş / Smoc de flori / Pe subsuori’’. Dar
cum ‘‘Păreţii au urechi şi ferestrele ochi’’, duşmanul lup, chiar cumătrul caprei, pândind un prilej
pentru a mânca iezii, se preface și rosteşte la uşa iezilor, cu glas schimbat, cuvintele caprei, intră în
casă, mănâncă iedul cel mare și cel mijlociu, după care așează în ferestre cele două capete de iezi cu
dinţii rânjiţi şi unge toţi pereţii cu sânge, făcând în ciudă caprei, care se va răzbuna invitându-l la
masă care era așezată peste o groapă plină cu foc, unde va pieri.
Morala acestei povești, este aceea că binele învinge răul. Lupul este pedepsit la fel de grav
ca și fapta pe care a făcut-o. Copiii trebuie să fie ascultători şi să se ferească de răul vieţii ce poate fi
provocat prin prefăcătorie – ca în cazul lupului.
În această poveste, găsim elemente de basm: o capră care vorbeşte, un lup care-şi ascute
glasul, și un ied isteţ care nu se lasă uşor păcălit. Toate aceste elemente însă sunt plantate de
Creangă într-o casă ţărănească, într-un mediu rural. Această casă are horn, chersin și zăvor la uşa
din lemn. În această casă gospodina pregăteşte nu mâncare în general, ci bucate alese: alivenci, papa
cu smântână și ouă, care se servesc după sarmale și plachie, ca la o casă moldovenească de pe
vremea în care a trăit povestitorul humuleştean. Ursul urma să-l înveţe pe băiat nu o meserie
oarecare, ci cojocăria, meserie ce se învăţa pe acele meleaguri şi în vremea în care a trăit Creangă.
Toate aceste elemente fac mai accesibil basmul, pentru toţi cititorii. Elementele oferă o notă de
umor, de oglindă a satului.
În povestea Punguța cu doi bani eroul principal, un cocoș este caracterizat în primul rând
prin istețime și stăruință în căutarea dreptății. Conform tradiției, încheierea este pozitivă făcându-se
dreptate, iar boierul cel lacom rămânând sârac.
Stilul scriitorului este hiperbolic, cucoşul este cel care face minuni, totul însă la o scară
greu de imaginat și în poveste – un cucoş care înghite cirezi, galbeni etc.
Morala acestei povești, ne prezintă răutatea babei şi bunătatea moşneagului. Baba de atâta
răutate și zgârcenie, rămâne săracă. În viaţă de zgârcit ce eşti, poţi să pierzi tot ce ai, aşa cum a
pierdut și baba. Prezentând în antiteză cele două portrete morale – al babei și al moşneagului - ,
scriitorul sugerează de fapt înfruntarea binelui şi a răului, răsplata vieţii pentru bunătatea sufletească
a moşneagului.
Rolul educativ al poveștilor și basmelor create pentru cei mici arată cum normele morale
simple de ,,bine” și de ,,rău” sunt însușite cu ușurință de copii prin exemplul oferit de basme și
povești.
Lumea basmului oferă copilului o complexitate de personaje și teme față de care copilul își
arată simpatia sau antipatia de unde își recrutează modelele etice, sau față de care își manifestă
repulsia, dezacordul. Aici copilul se regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite, iar
ticăloșiile sunt pedepsite. El trăiește imaginar asemenea eroilor preferați și simțindu-se viteaz, deși
se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos. Valoarea instructiv educativă a basmelor și
poveștilor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor afective, la
formarea trăsăturilor de voință și caracter- în general la formarea personalității copiilor.
În poveștile și povestirile sale sunt satirizate cu lirism și umor moravurile și lacunele ființei
umane: lenea, prostia, lăcomia, credulitatea și multe altele.

Bibliografie:
- CREANGĂ POVESTIND COPIILOR „Amintiri, poveşti, anecdote ilustrate”,
Editura Porţile Orientului, Iaşi, Casa Şcolilor
 - GEORGE MUNTEANU „Introducere în opera lui Ion Creangă”, Editura Minerva,
Bucureşti, 1976
- CONSTANTIN PARASCAN „Povestea vieţii lui Ion Creangă”, Editura Casa
Editoriala REGINA, Iaşi, 1996
 CONTRIBUȚIA LECTURII LA DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII
ȘCOLARILOR MICI

prof. înv. primar Delia Simona LOW

Școala Gimnazială Crăciunelu de Jos
Crăciunelu de Jos
Alba

Importanţa studiului limbii române ca disciplină şcolară are dimensiuni specifice,

determinate de obiectivul major al cultivării limbajului oral şi scris al elevilor, cunoaşterea şi
folosirea corectă a limbii materne, fără de care nu se poate concepe evoluţia intelectuală viitoare a
acestora. Ca reflectare a gândirii şi cel mai important instrument de comunicare între oameni, limba
are un rol de seamă în toate componentele fenomenului educativ.
Funcţia instrumentală a limbii române ca disciplină şcolară se realizează integrat, în toate
compartimentele sale: citire/lectură, comunicare orală şi scrisă, elemente de construcţie a
comunicării.
Cultivarea mijloacelor de exprimare contribuie la eficienţa comunicării. Utilizarea
adecvată a mijloacelor verbale (în funcţie de mediu, de temă, de interlocutor) are profunde
implicaţii în stabilirea nivelului cultural al unui vorbitor.. Limbajul copiilor nu se dezvoltă de la
sine, sporadic, prin simpla maturizare. Limbajul se dobândeşte prin întrebuinţarea lui în diferite
situaţii de viaţă prin formarea unor noţiuni şi însuşirea unor idei, prin sporirea culturii şi prin
învăţarea cuvintelor şi structurilor gramaticale prin care se exprimă acele noţiuni şi idei.
Formarea şi dezvoltarea capacităţilor de comunicare orală şi scrisă constituie un obiectiv
esenţial, activitate ce se desfăşoară în sfera întregului proces de învăţământ. ,,Capacitatea de
exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin
punerea sistematică a lor în situaţia de a exersa verbalizarea, într-o formă sau alta, pe cât posibil în
mod liber, fiind o consecinţă a valorificării practice a tuturor cunoştinţelor şi deprinderilor formate
în şcoală. Competenţa de comunicare constituie un instrument al muncii intelectuale, o condiţie a
dezvoltării intelectuale şi a valorificării relaţiilor umane.”
Ca atare, limbajul este şi un mijloc de creaţie, de afirmare de sine, de adaptare, facilitare a
interrelaţiilor sociale şi este strâns legat de evoluţia personalităţii umane pe care o exprimă din
punct de vedere al temperamentului, al stilului, al nivelului de cultură.
La copii, limbajul cultivat se dezvoltă mai ales sub influenţa şcolii. Psihologii consideră
exprimarea literară se dezvoltă după vârsta de 10 ani - clasele primare fiind o perioadă de
acumulare şi exersare. Este necesară o perioadă de cultivare a exprimării orale, de ridicare a
acesteia la nivelul limbii uzuale îngrijite, pentru a o utiliza apoi în scris.
Lectura elevilor este considerată un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi
supravegheat, în mare parte, de învăţător. Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe
care le implică: aspectul cognitiv (elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitatea
socială, etică, estetică); aspectul educativ (lectura contribuie în mod semnificativ la educarea
copiilor în dimensiunile etice şi estetice); aspectul formativ (lectura are drept consecinţă formarea
şi consolidarea tehnicilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de
exprimare corectă şi expresivă).
Finalităţile lecturii la clasele primare vizează consolidarea deprinderii de citire corectă,
fluentă, conştientă şi expresivă, îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de
exprimare. Formarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură contribuie implicit la stimularea
capacităţii creative şi lărgirea orizontului imaginativ. Chiar obiectivele specifice ale lecturii sunt
orientate spre dezvoltarea sentimentelor, convingerilor şi comportamentelor morale şi îmbogăţirea
universului de sentimente, a sensibilităţii şi a capacităţii de rezonare la mesajele operelor literare,
până la formarea gustului estetic şi conturarea idealurilor etice şi estetice - faţete definitorii ale
viitoarei personalităţi.
În actuala organizare a planului de învăţământ, Lectura - ca disciplină şcolară -este inclusă
în orele rezervate disciplinei Limba şi literatura română, în cadrul ariei curriculare Limbă şi
comunicare. Măsura în care lectura ca atare intră în programul săptămânal al copiilor rămâne la
alegerea învăţătorului: ocazional (în funcţie de textele şi autorii studiaţi în orele de Limba română),
o oră săptămânală din totalul orelor de Limba română, cu recomandări sistematice, o oră specială
(încadrată ca disciplină opţională cu programă şi evaluare separată), lectura suplimentară sau
independentă, pentru timpul liber al copiilor.
Strategiile de desfăşurare a lecţiilor de lectură cuprind metode şi tehnici generale şi
specifice ale ariei Limba şi comunicare: citirea (lectura) explicativă, citirea expresivă, povestirea,
jocul literar, medalionul literar, şezătoarea literară. Se mai enumeră: prezentarea şi frecventarea
bibliotecii, expoziţia şi prezentarea de cărţi, întâlniri cu scriitori. Tot aici se leagă vizionările de
spectacole inspirate din operele literare studiate de copii, chiar teatrul şcolar.
În aceeaşi preocupare, se recomandă întocmirea de notaţii asupra cărţilor citite - într-un
caiet dedicat, pe fişe, într-un jurnal de lectură sau cuprinderea acestor notaţii în jurnalul de vacanţă:
numele autorului, titlul cărţii, editura, subiectul în idei principale, numele personajelor, impresii,
păreri personale, ilustare cu fragmente alese şi imagini adecvate. În caietul de lectură, copiii pot fi
încurajaţi să completeze cu creaţii proprii: ghicitori, poezii despre aspecte care i-au impresionat,
scrisori către personaje preferate, modificarea deznodămîntului, povestirea călătoriei imaginare în
lumea cărţilor. Este important ca încercările copiilor să fie încurajate şi apreciate în faţa colegilor şi
părinţilor, prezentate în serbări sau în revista clasei sau a şcolii.
O modalitate de apropiere faţă de opera literară cu caracter creativ şi transdisciplinar, este
ilustrarea unor scene şi personaje în desenele copiilor. Propunerile pot să vizeze înfăţişarea
conţinutului după imaginaţia copiilor sau preluarea unor elemente din textul prezentat şi folosirea
lor în creaţii plastice care să ilustreze contribuţii proprii la textul cunoscut. Astfel se stimulează
potenţialul creativ al copiilor, literatura se întrepătrunde cu desenul, pictura, pastelul, chiar
modelajul. Pe baza lucrărilor plastice ale copiilor se poate realiza o analiză a capacităţii creative,
acestea fiind un bun început pentru crearea şi dramatizarea propriilor poveşti.

Bibliografie:
1. Ursula Şchiopu (coord.) – Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti 1997;
2. Ioan Şerdean – Metodica predării limbii române la clasele I-IV, EDP, Bucureşti
1988;
3. Silvia Nuţă – Metodica predării limbii române la clasele primare,Editura
Aramis,Bucureşti 2000.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

prof. înv. preșcoar Felicia LUNGU

Grădinița „Muguri de anin”
Aninoasa
Dâmbovița

Activităţile de povestire au o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea limbajului copiilor sub

aspect lexical-semantic.
Pornind de la premisa că limbajul, care evoluează spontan prin imitarea vorbirii celorlalţi,
rămâne rudimentar, simplificat, fără posibilitatea accesului la generalizări, în timp ce limbajul
sistematic influenţat atinge cote ridicate de bogăţie şi expresivitate, am ales activitatea de povestire
ca modalitate de activizare, dezvoltare şi nuanţare a vocabularului preşcolarilor, datorită valorii
lexicale a textelor narative, datorită aportului însemnat al acestora la îmbogăţirea zestrei lexicale,
datorită locului pe care îl are povestea, basmul, povestirea în viaţa preşcolarilor.
Importanţa dezvoltării limbajului pentru evoluţia armoniasă a personalităţii copilului şi
pentru o bună adaptare şcolară este stabilită de multă vreme de practica educativă şi de studiile
teoretice. Preocuparea pentru dezvoltarea limbajului este din această perspectivă o preocupare
majoră a procesului instructiv-educativ din grădiniţă.Prin activităţile de povestire se realizează nu
numai îmbogăţirea vocabularului prin stocare de cuvinte, ci şi utilizarea cuvintelor noi în contexte
diferite, operarea cu aceste cuvinte.
Zestrea lexicală a copiilor preşcolari este foarte diferită la intrarea în grădiniţă. Generată de
o multitudine de factori, această zestre lexicală depinde în foarte mare măsură de calitatea
solicitărilor şi stimulărilor de ordin verbal la care familia îi supune. De aceea, educatoarea are rolul
de a stabili cu precizie, pe de o parte zestrea lexicală individuală şi factorii care explică atât
cantitatea, cât şi calitatea ei, iar pe de altă parte, de a propune un plan coerent de ameliorare prin
măsuri corectiv-recuperatorii adecvate. Dintre acestea, activităţile individuale şi pe grupuri mici au
o pondere deosebit de însemnată în vederea atenuării diferenţelor mari existente dintre copii pe
planul dezvoltării lor sub toate aspectele.
Comunicarea afectivă, generoasă susţine efortul de comunicare verbală. Ori, absenţa unei
relaţii motivate afectiv cu un adult constant prezent în câmpul vieţii sale, determină diminuarea
gravă a motivaţiei pentru comunicare. Copilul menţionat pentru comunicarea de ordin verbal va
înregistra un retard mai mult sau mai puţin grav în acest plan. Rolul educatoarei este de a încerca să
satisfacă nevoia fundamentală de afecţiune a preşcolarului, să trezească nevoia de stimă şi respect
pentru a-l determina să dorească să comunice şi verbal. Climatul creat de educatoare este esenţial în
această privinţă. Copilul ale cărui nevoi afective sunt corespunzător satisfăcute, se deschide
interesat spre lume, inclusiv spre „lumea cuvintelor”..
Modalităţile didactice de activizare, dezvoltare şi nuanţare a vocabularului trebuie sa pună
accent pe însuşirea conştientă a sensului cuvintelor, a semnificaţiei lor. Calea principală de
introducere a unor cuvinte noi în vocabularul copilului rămâne calea directă de la obiect, la cuvântul
care denumeşte obiectul. În grădiniţă sunt utilizate calea indirectă (de la imagine, la cuvânt), şi calea
medierii verbale (de la cuvânt, la cuvânt). Mai ales activităţile de tip verbal cum sunt povestirile cer
ca această cale a medierii verbale sa fie folosită cu multă grijă. Cunoaşterea semnificaţiei, prin
apelul la sinonime, definiţii, perifraze, dar şi apelul la antonime, omonime, permite trecerea
cuvintelor din vocabularul de stocare în cel de utilizare. Întreaga muncă de dezvoltare a limbajului
şi comunicării trebuie sa vizeze, mai ales latura calitativă, pentru că numărul mare de cuvinte
utilizat de un copil nu înseamnă neaparat şi stăpânirea lor adecvată. Imprecizia, aproximaţia,
ambiguitatea în exprimare a copiilor este la fel de nedorită ca şi în cea a adulţilor.
Pentru dezvoltarea limbajului şi comunicării copiilor preşcolari este necesar ca însuşi
copilul să vorbească mai mult şi cât mai corect. De aceea, crearea unei atmosfere stimulative pentru
comunicarea verbală (mai ales interindividuală) este de natură să favorizeze atât cunoaşterea de
către educatoare a exprimării naturale, neformalizate dintre copii, căt şi cooperarea dintre ei. În
activităţile pe domenii experienţiale chiar în cele plastice, în activităţile recreative, copiii trebuie
încurajaţi sa comunice, ori de câte ori au ocazia de a face legătură cu unele cuvinte şi expresii noi
însuşite.

Bibliografie:
Curriculum pentru învățământ preșcolar , 2019
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992;
 METODE MODERNE ÎN POVEȘTI

prof. înv. preşc. Anda Ștefania LUPU

prof. înv. preşc. Maria Ancuța POPA
Grădiniţa „Floare albastră”
Sector 4
Bucureşti

Lumea modernă, aflată permanent în mare viteză, dominată şi de „pilde” culturale, pare să
determine pierderea tradiţiei poveştilor. Copilul este „încredinţat” spre educarea televizorului şi mai
nou, computerului. Totul este „bine”: copilul este cuminte, nu strică nimic, stă în casă şi nu umblă
pe străzi, ba mai şi învaţă ceva. Argumente care se aud din ce în ce mai des şi care ascunde lipsa de
timp a părinţilor şi implicit, o comunicare slabă între aceştia şi copii.
În activităţile desfăşurate de mine în grădiniţă am îmbinat povestirea tradiţională cu alte
strategii moderne de predare-învăţare-evaluare.
Astfel am folosit pentru consolidarea/verificarea/evaluarea poveştilor metode interactive de
grup: „Metoda pălăriilor gânditoare”, „Metoda cvintetului”, „Metoda piramidei”, „Metoda
diamantului”, „Metoda exploziei stelare”, „Metoda cubului”.
Primul contact auditiv al copilului cu povestea am realizat-o clasic cu imagini pentru că:
este mai interesantă, se foloseşte intonaţia adecvată, mimică, gestică, se întâmplă o mulţime de
lucruri, apar personaje de tot felul, o poţi întrerupe când vrei ca să dai lămuriri, poţi să aduci o
contribuţie personală. Povestea poate include cântece, poezioare, glume, care plac enorm copiilor şi
care pot construi, în timp, amintiri cât se poate de frumoase.
Evaluarea poveştii „Coliba iepuraşului” realizată prin metoda „Pălăriilor gânditoare”.
Metoda constă în 6 grupuri, fiecare grup având câte o pălărie de culori şi semnificaţii diferite.
Pălăria albă – este povestitorul. Copiii din această grupă povestesc un fragment din
poveste, după imagini.
Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea. Prin întrebările puse cu
dibăcie copiii şi-au exprimat în propoziţii simple, ce simt. Iată câteva din întrebări: „Care personaj
v-a plăcut?”; „Cu ce personaj v-ar plăcea să semănaţi?”; „Ce relaţii erau între iepuraş şi cocoş?”.
Pălăria albastră – conduce activitatea – formulează concluzii – clarifică. Acest grup a ales
personajele din poveste (din cutia care conţine şi alte personaje din alte poveşti), clasifică şi îl
caracterizează pe iepuraş în comparaţie cu vulpea.
 Pălăria neagră – criticul identifică greşelile. Critică atitudinea iepuraşului, a vulpii.
Întrebări: „Cine a greşit în această poveste?”; „Este justificat felul în care a procedat vulpea? De
ce?”; „Formulaţi o întrebare vulpii.”
Pălăria galbenă – găseşte alt final textului: „Ce alt final ar putea avea povestea?”; „Cum
ar fi trebuit să procedeze iepuraşul ca să nu rămână fără casă?”; „Formulaţi o propoziţie
iepuraşului.”
Pălăria verde – este gânditorul, idei noi: „Cum ai fi procedat în locul iepuraşului?”; „Când
şi-a dat seama iepuraşul ce urmăreşte vulpea?”
Metoda a însufleţit povestea, a animat-o şi a stimulat gândirea şi creativitatea copiilor.
Materialul a fost uşor de manipulat şi nu foarte mult, transformând activitatea într-un joc plăcut. A
participat toată grupa, copiii au cooperat în grupurile din care făceau parte, fiind atenţi şi la celelalte
pălării.
Metoda cubului în povestea „Coliba iepuraşului”:
Fiecare faţă a cubului va conţine un personaj din poveste: „Cubul se rostogoleşte,/ La ce
personaj se opreşte?”. Vor fi numiţi copii care vor povesti păţania fiecărui personaj în parte.
La sfârşitul activităţii s-au recitat câteva versuri: „De descurcat, v-aţi descurcat/ Cu toţii
ne-am bucurat,/ Hocus-pocus 1, 2, 3/ Faceţi rândul, prichindei.”
Aplicarea metodelor solicită timp, diversitate de idei, angajare în acţiune, descoperirea
unor noi valori, responsabilitate didactică, încredere în ceea ce s-a scris şi în capacitatea personală
de a le aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ. Specific metodelor
interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre
personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Acest tip de
interactivitate determină „identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care este antrenat”
(idem), ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi forme. „Metodele
interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendinţele inhibitorii care pot apărea în
interiorul grupului.” (Ion – Ovidiu Pânişoară, 2003, p. 140)

Bibliografie:
1. Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, Metodele interactive de
grup/ghid metodic, Editura Arvest, București, 2002
2. Duma, Maria, Eliz, Strategii şi tehnici didactice Activizate , Editura Clusium, Cluj-
Napoca, 2002
 LECTURA - MIJLOC DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ȘI GÂNDIRII

profesor învățământ preșcolar Gabriela LUPU

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 24
Iași
Iași

Forma cea mai elevată a comunicării umane este lectura, care ne introduce într-o stare de
aşteptare continuă, fiindcă nu putem ghici ce se ascunde în spatele paginii următoare ale unei cărţi.
Informaţiile transmise prin cărţi sunt exprimate uneori prin cuvinte cu semnificaţii ascunse, care fac
apel la capacitatea intuitivă a cititorilor. Filosofia lecturii ne ajută să vedem în lectură mai mult
decât o simplă parcurgere a paginilor unei cărţi și ne îndeamnă la receptare şi interpretare.
Rolul important deţinut de lectură, ca activitate intelectuală, este determinat de contribuţia
sa la dezvoltarea personalităţii elevului, din mai multe puncte de vedere:
a) Sub aspect cognitiv: îmbogăţeşte orizontul de cultură al elevilor, prezentându-le
evenimente din existenţa universului, a comunităţii umane şi a indivizilor.
b) Sub aspect educativ: le oferă exemple de conduită morală superioară, le prezintă cazuri
de comportamente care-i îndeamnă la reflexii, pentru a distinge binele de rău şi a urma binele.
c) Sub aspect formativ: le dezvoltă gândirea, imaginaţia, capacitatea de comunicare.
Scopul principal al activităţilor de lectură este dezvoltarea gustului pentru citit, căruia i se
adaugă şi alte deziderate: stimularea interesului pentru cunoaşterea realităţii, sporirea volumului de
informaţii, îmbogăţirea vieţii sufleteşti, cultivarea unor trăsături morale pozitive și exprimarea
liberă în comunicare.
Lectura pentru copii investighează universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele,
aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor printr-o ingenioasă transformare artistică.
Menirea noastră ca educatori este să trezim interesul elevilor pentru citit, pentru cunoaştere, pentru
lărgirea orizontului lor cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieţii şi activităţii lor de mai
târziu.
Aplicație: După lectura „Zâna Primăvară a sosit!”, preșcolarii vor participa la un joculeț de
fixare a cunoștințelor - Roata Primăverii.
Pe rând, copiii vor învârti roata primăverii și vor descrie imaginilei ilustrate, vor alcătui
propoziții cu cuvintele noi întâlnite în text etc.
 Bibliografie:
➢ Cornea P., Introducere în teoria lecturii, Editura Minerva, 1988;
➢ Costea O. Didactica lecturii - o abordare funcțională. Editura: Institutul European,
2006;
➢ Miller J.H., Etica lecturii, Editura Art, 2007;
➢ Parfene C., Literatura în şcoală, Editura Didactică și pedagogică, 1997;
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA
LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșcolar Liliana LUȚĂ

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina, structura Grădinița cu PN Broșteni-Vișina
Vișina
Dâmbovița

Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme și povesti. La

vârsta copilăriei, poveştile sunt mai mult decât simple istorisiri. Poveștile sunt cele care marchează
copilăria și trezesc în noi cele mai frumoase sentimente și emoții. Datorită poveștilor copiii cunosc
tărâmuri mirifice pe care le străbat cu imaginația de care dispun la această vârstă, dar în același timp
se și identifică cu personajele din poveștile pe care le ascultă sau le citesc.
În procesul ascultării poveștilor este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție momentele poveștilor, memorează, compară, analizează
diferite situații, stabilește în plan mintal unele relații, fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este
antrenată gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele
personajelor.
Pentru preșcolari, poveștile au un rol important deoarece le dezvoltă creativitatea și
expresivitatea limbajului. Repovestind momentele întâmplărilor din cadrul poveștilor, copiii își
îmbogățesc limbajul cu noi cuvinte și expresii. Datorită poveștilor, limbajul preșcolarilor va fi mai
bogat iar prin faptul că le putem cere să schimbe finalul unei povești le solicităm din plin
creativitatea pe care aceștia o au, dar trebuie dezvoltată, iar noi adulții, prin intermediul poveștilor
putem cu succes să realizăm acest lucru. Poveștile permit dezvoltarea cu precădere a limbajului
preşcolarilor, permiţându-le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu
adulţii.
Povestirea este o activitate atractivă prin care se lărgeşte orizontul copiilor cu cunoştinţe
noi, care îi ajută să se orienteze mai uşor în realizarea propriilor trebuinţe. Povestirea sub diversele
ei forme vizează dezvoltarea limbajului, deoarece un rol fundamental în dezvoltarea gândirii
copilului îl are limbajul, care constituie un instrument al gândirii. Între limbaj şi gândire există o
strânsă interdependenţă.
Dezvoltarea gândirii copilului preşcolar nu se poate face fără însuşirea limbii de către
aceştia. Nu este suficient ca preşcolarii sa pronunţe numai cuvintele, fără să le cunoască sensul
pentru că le vor folosi greşit în diferite contexte, iar gândirea lor nu va avea o desfăşurare corectă.
Așadar, prin intermediul poveștilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura
limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului,
ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Pe calea poveștilor spuse de educatoare pătrund în limbajului copiilor forme de exprimare
atât ale limbii literare culte, cât si cele populare, familiarizându-se cu formele specifice poveștilor ,
cu diverse structuri gramaticale, vocabularul copiilor se îmbogățește simțitor, se activează vorbirea
și se dezvoltă sub toate aspectele ei.
Prin intermediul poveștilor în vocabularul copiilor pătrund expresii frumoase. De
asemenea, lectura îi ajută pe copii de vârstă preșcolară să fie mai inteligenți, mai bine pregătiți
pentru viață și contribuie într-o mare măsură la îmbogăţirea cunoştinţelor, la formarea unui
vocabular activ, bogat şi nuanţat, la dezvoltarea gustului estetic. De exemplu, bibliotecile pentru
copii sunt locurile unde cei mici fac cunoștință cu lumea minunată a poveștilor și tainele pline de
mister ale lumii. Pe măsură ce aceștia vor înțelege că bibliotecile reprezintă un izvor nesecat de
informații, vor îndrăgi acest univers întreaga viață și pe lângă un limbaj laborios vor dobândi și o
vastă cultură. Pasiunea pentru lectură trebuie insuflată copiilor de mici „Încă de la vârstă fragedă,
copilul e curios, dornic de a cunoaşte și a investiga nu numai lumea ci și obiectele din jurul lui,
frumusețea și expresivitatea creațiilor literare, artistice, dacă-i sunt prezentate într-un limbaj și la un
nivel de înțelegere specific vârstei și orizontului lui de cunoaștere și înțelegere.“ (Marius Valeriu
Grecu, 2018, p. 21)
Așadar, vârsta preşcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potenţial
creativ. Totodată, acum copiii dobândesc deprinderea de a-şi exprima ideile, impresiile, gândurile,
dorinţele într-o formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare.
În grădiniţă, prin aducerea a cât mai multe povești în cadrul activităților, copiii dobândesc
un bagaj de cunoştinţe, iar vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând
dezvoltarea intensă a gândirii. Astfel, întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă
posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea vorbirii,
efectuându-se exerciţii de pronunţie şi de exprimare. Accentul principal în aceasta privinţă este pus
pe activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a
gândurilor, de însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii.
Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului constituie o preocupare permanentă
din partea educatoarelor. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preşcolarilor este necesar ca
activitatea educativă să fie făcută în aşa fel, încât aceştia să fie stimulaţi să participe în mod activ la
activităţi, atât verbal cât şi mental. Perfecționarea limbajului copiilor de vârstă preşcolară reprezintă
o importanţă deosebită, atât pentru integrarea copiilor în şcoală, cât şi pentru dezvoltarea întregii
personalităţi.
 Bibliografie:
• Domșa I. Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I-IV, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1996
• Dumitrana M. Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, vol. I şi II, București,
Ed. Compania, 1999, 2001
• Piaget J., Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării, Bucureşti, Editura Politică, 1988
• Zlate M., Psihologia vârstelor, București, 1992.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI A GÂNDIRII LA COPII

prof. înv. primar Mihaela MACOVEI

Școala Gimnazială Helegiu
Deleni
Bacău

Poveştile şi basmele constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului

copiilor. Ele scot în evidenţă trăsăturile personajelor, dându-le şcolarilor posibilitatea să înveţe să
deosebească frumosul de urât, binele de rău şi să urmeze exemplul personajelor pozitive.
Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere poveşti şi basme pentru că răspund necesitaţii lor de a
şti, de a cunoaşte, de a înţelege cum se împlinesc năzuinţele spre mai bine, spre frumos. Pornind de
la această idee educaţia morală prin basm a şcolarilor este posibilă şi necesară. Este posibilă la
această vârstă, deoarece copilul dovedeşte mare maleabilitate psihică, fapt ce ne dă posibilitatea să
intervenim educativ sub aspect formativ şi informativ. Gândirea copilului trece de la cea intuitivă la
gândirea concret-operatorie, limbajul se îmbogăţeşte, se dezvoltă comunicarea cu copiii şi cu
adulţii, se înregistrează o afectivitate crescută. Este necesară întrucât, la această vârstă, se
înregistrează cele mai multe acumulări, cu rezultate deosebite în plan intelectual, afectiv şi moral.
Expunerea sau citirea unor povestiri de către învăţătoare începe înca de la clasa I. La început se pot
construi diferite istorioare utilizând jucăriile copiilor, arătând una sau alta din ele pe măsură ce sunt
menţionate în povestire şi executând anumite acţiuni simultan cu descrierea lor verbală ori
învăţătoarea poate alege o păpuşă sau un iepuraş care îşi povestesc păţaniile. Mai târziu se poate
renunţa la jucării, utilizându-se doar imaginile, atât pentru urmărirea succesiunii logice a
întâmplărilor, cât şi în scopuri expresive. Pe măsura ce se derulează povestirea, învăţătoarea atrage
atenţia copiilor asupra expresiei personajelor ilustrate, accentuează intonaţia şi îşi modifică vocea
atunci când redă replicile acestora. Pentru ca povestirea să îşi atingă scopul, nu este suficient să se
utilizeze jucării ori imagini. Ea trebuie să transmită idei şi dispoziţii afective, iar cel mai potrivit
mijloc de a ajunge la acest rezultat este mişcarea. Copiii sunt ei înşişi în permanentă mişcare, astfel
că receptează în mod natural sentimentele şi ideile prin intermediul actelor motrice. Tristeţea poate
fi înfăţişată prin coborârea capului, surpriza prin înălţarea umerilor, bucuria prin bătăi din palme şi
sărituri.
 Învăţătoarea trebuie să ştie să-şi stăpânească şi să-şi utilizeze propria voce, ca pe un
instrument preţios în nararea poveştilor. Vocea sa trebuie să fie clară, pronunţia inteligibilă dar şi
naturală, astfel încât să poată transmite cu uşurinţă diferitele emoţii: bucurie, teamă, tristeţe, etc.
Un al doilea aspect legat de modul de a povesti se referă la stăpânirea cuvintelor - nu e
vorba numai de capacitatea de a le pronunţa clar, inteligibil, ci şi de manevrarea, accentuarea,
evidenţierea anumitor cuvinte prin care învăţătoarea transmite culoarea, importanţa, autenticitatea
ideilor şi sentimentelor conţinute de textul respectiv. Povestirile şi basmele cu partea lor de
previzibil şi imprevizibil trezesc interesul copilului şi imaginar, el participă la rezolvarea unor
conflicte, este încântat să fie martorul peripeţiilor, al întâmplărilor prin care trec eroii. Dinamismul
îl impresionează puternic pe copil şi de multe ori, cei mai sensibili reactionează prin lacrimi şi
proteşte. Copilul nu suportă, de pildă, ca lupul să o mănânce pe Scufiţa Roşie sau ca Albă ca
Zăpada să moară. De asemenea, el se înspăimântă la apariţia Zmeului sau a Zgripţuroaicei. Cu toate
acestea, copilul doreşte să asculte povestea până la sfârşit şi simte plăcerea de a trece încă o dată
prin emoţiile primei ascultări, de a se întrista sau de a se înspăimânta de fiecare dată şi aşteaptă ca la
o noua poveste să treacă prin stări asemănătoare. Alături de personajele basmelor el crede că poate
înfrunta cele mai mari primejdii.
Povestirile şi basmele îl fac pe copil să se simtă puternic, să trăiască satisfacţia
învingătorului. Ascultându-le cu atenţie, el reface drumul străbătut de eroul pozitiv şi înţelege şi
astfel învaţă că şi el va trebui să treacă prin încercări care îi vor verifica înţelepciunea, curajul,
îndrăzneala, puterea de a-şi impune legi de conduită, de a asculta sfaturile celor mari, de a nu se lua
după aparenţe.

Bibliografie:
Propp, Vladimir, Morfologia basmului (1928), trad rom. De Radu Niculescu, Editura
Univers, Bucureşti, 1970
Roșianu, Nicolae, Eseuri despre folclor, Editura Universității din București, București,
2004
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

profesor învăţământ preşcolar Sarina MARCU

Grădiniţa Aripi Deschise
Piteşti
Argeş

Pornind de la premise că limbajul, care evoluează spontan prin imitarea vorbirii celorlalţi,
rămâne rudimentar, simplificat, fără posibilitatea accesului la generalizări, în timp ce limbajul
sistematic influenţat atinge cote ridicate de bogăţie şi expresivitate, am ales activitatea de povestire
ca modalitate de activizare, dezvoltare şi nuanţare a vocabularului preşcolarilor, datorită valorii
lexicale a textelor narative, datorită aportului însemnat al acestora la îmbogăţirea zestrei lexicale,
datorită locului pe care îl are povestea, basmul, povestirea în viaţa preşcolarilor.
Importanţa dezvoltării limbajului pentru evoluţia armoniasă a personalităţii copilului şi
pentru o bună adaptare şcolară este stabilită de multă vreme de practica educativă şi de studiile
teoretice. Preocuparea pentru dezvoltarea limbajului este din această perspectivă o preocupare
majoră a procesului instructiv-educativ din grădiniţă. Prin activităţile de povestire se realizează nu
numai îmbogăţirea vocabularului prin stocare de cuvinte, ci şi utilizarea cuvintelor noi în context
diferite, operarea cu aceste cuvinte. Zestrea lexicală a copiilor preşcolari este foarte diferită la
intrarea în grădiniţă. Generată de o multitudine de factori, această zester lexical depinde în foarte
mare măsură de calitatea solicitărilor şi stimulărilor de ordin verbal la care familia îi supune. De
aceea, educatoarea are rolul de a stabili cu precizie, pe de o parte zestrea lexical individual şi
factorii care explică atât cantitatea, cât şi calitatea ei, iar pe de altă parte, de a propune un plan
coerent de ameliorare prin măsuri corectiv- recuperatorii adecvate.
Sărăcia vocabularului copiilor, la intrarea pentru prima dată în grădiniţă, are o multimdine
de cause dintre care consemnăm penuria solicitărilor şi stimulărilor la vârsta achiziţiei masive a
limbajului, tratamentul de personalizat, absenţa comunicării affective şi efective cu adultul
(percepută ca o persoană străină indiferentă sau ostilă). Comunicarea afectivă, generoasă susţine
efortul de comunicare verbală. Ori, absenţa unei relaţii motivate afectiv cu un adult constant present
în câmpul vieţii sale, determină diminuarea gravă a motivaţiei pentru comunicare. Copilul
menţionat pentru comunicarea de ordin verbal va înregistra un retard mai mult sau mai puţin grav în
acest plan. Rolul educatoarei este de a încerca să satisfacă nevoia fundamentală de afecţiune a
preşcolarului, să trezească nevoia de stimă şi respect pentru a-l determina să dorească să comunice
şi verbal. Climatul creat de educatoare este esenţiala în această privinţă. Copilul ale cărui nevoia
fective sunt corespunzător satisfăcute, se deschide interest spre lume, inclusive spre „lumea
cuvintelor”.
Calitatea cuvintelor şi cantitatea vocabularului copiilor sunt determinate şi de
particularităţile fonetice. Se constată cu uşurinţă că cei cu tulburări articulatorii au un limabaj mai
sarac, primitiv, elliptic şi nediferenţiat. Copilul evită cuvintele cu structură sonoră, complexă,
formulările complicate şi utilizează un limbaj infantile şi familiar. De aceea, lichidarea sau
ameliorarea problemelor de pronunţie este un prim pas în pregătirea copilului pentru asimilarea
elementelor lexical mai complexe.
Nu toate cuvintele şi expresiile întâlnite într-o poveste, povestire sau într-un basm se cer
explicate cu precizie. Plăcerea contactului cu limbajul fermecat al basmului ar putea diminua în
cazul unei prea riguroase pregătiri. Sunt multe cuvinte şi expresii pe care copiii le înţeleg cu
ajutorul contextului verbal. Este necesar, de aceea, sa le lăsam şi lor ocazia să „descopere” sensul
unora dintre ele şi tot atât de necesar este să ne asigurăm că această înţelegere a fost corectă.
O mare atenţie am acordat-o însuşirii corecte a sensului unor termeni care defines noţiuni
morale. Prin această am urmărit formarea unor elemente de calitate ale conştiinţei morale:
bunătatea, sinceritatea, dragostea, prietenia, curajul, dreptatea, hărnicia, modestia, cinstea – noţiuni
cu semnificaţie morală, de înţelegerea cărora depinde în mare măsură evoluţia personalităţii
viitorului adult. Încurajându-i pe copii în „caracterizarea” eroilor poveştilor, în ilustrarea trăsaturilor
lor cu faptele savârşite, punem bazele conştiinţei morale a copiilor. Cele rnai frecvente greşeli în
definire anoţiunilo rnoi se întâlnesc în această sferă a vocabularului.
Pentru dezvoltarea limbajului şi comunicării copiilor preşcolari este necesar ca însuşi
copilul să vorbească mai mult şi cât mai corect. De aceea, crearea unei atmosfere stimulative pentru
comunicarea verbală (mai ales inter individuală) este de natură să favorizeze atât cunoaşterea de
către educatoarea exprimării naturale, neformalizate dintre copii, căt şi cooperarea dintre ei. Este
nejustificată, din acest motiv, tradiţia de a cere copiilor o linişte absolută în timpul tuturor
activităţilor, întrucât frânăm comunicarea dintre ei.

Bibliografie:
Programa activităţilor instructiv-educative îngrădiniţa de copii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992;
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 ROLUL POVEȘTILOR ȘI BASMELOR ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARILOR

prof. înv. preșcolar Simona Elena MĂRGINEAN

Grădinița Nr. 240
București
Sector 3

Vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în stimularea și optimizarea deprinderilor de

comunicare și a capacităților cognitive. Această vârstă este deosebit de importantă în dezvoltarea
limbajului și în ridicarea gândirii pe trepte superioare de generalizare și abstractizare.
Povestirea, jocul didactic, convorbirea, memorizarea sunt activități în care se formează, se
îmbogățește, se consolidează toate achizițiile în planul limbii și comunicării.
Copilaria nu se poate concepe fără lumea minunată a basmelor și poveștilor. Preșcolarul
face un efort mare să-și reprezinte lumea necunoscută în care se transferă, însoțind firul poveștii.
Copilul își creează propriile imagini, iar acest lucru nu poate fi conceput în afara unei gimnastici
imense a memoriei, gândirii, voinței și limbajului.
Basmul are valențe însemnate, informative și formative. Preșcolarul asimilează informații
diverse, dar în același timp își satisface nevoia de cunoaștere și afectivitatea, se stimulează
imaginația și se constituie cadrul propice de a-și exersa capacitățile de comunicare.
Povestirea nu este numai un exercițiu util de dezvoltare a vorbirii și comunicării, dar joacă
un rol însemnat și în educarea morală și estetică.
Copiii, ascultând povestiri sau basme, întâlnesc noi și noi expresii, care odată cunoscute,
devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep și se încheie poveștile, cât și expresiile
care se repetă în basme și astfel limba cu expresiile ei proprii, intră în limbajul curent al copiilor.
Basmele, prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îl familiarizează pe copil cu
structura limbii, cu bogăția formelor gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii și contribuie
astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui. Eficiența povestirilor și basmelor în dezvoltarea
limbajului nu depinde numai de conținutul celor povestite, ci și de felul în care se captează atenția
copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e completată latura semantică a
cuvintelor și îmbinărilor noi, prin intonație, gesturi, felul în care sunt puși copiii în situația de a
folosi cuvintele și expresiile în enunțuri personale, reproducând episoade sau chiar toată povestea.
In activitatea de povestire se pune un accent deosebit pe exprimarea copiilor, pentru ca limbajul să
fie viu, colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și însușească rapoartele
gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.
 „Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă și frumusețea morală
a oamenilor, cu cât pun mai clar în fața copiilor idealul concret și precis spre care să tindă. Prin
înfațișarea a tot ce este mai frumos, mai uman în viață, povestirile influențează estetica comportării
copillui. Ei învață că e frumos să fii politicos, să fii cinstit, curajos sau harnic – ca eroul din
poveste.” (Varzari, Taiban, Manasia, Gheorghian, 1972, p. 182).
La aceasta vârstă copilul dovedește mare maleabilitate psihică, dând posibilitatea
educatoarei să intervină educativ la nivel formativ și informativ în același timp. In această etapă se
trece ușor de la gandirea intuitivă la cea concret- operatorie, limbajul se imbogățește semnificativ,
se dezvoltă comunicarea atât cu copii cât și cu adulții și se înregistrează un grad de afectivitate
crescut.
La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelaţie cu
schimbările psiho-fiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se
perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate. Gândirea
copilului devine mai abstractă ceea ce oferă posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei,
creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice.
Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta
contribuind şi basmele şi povestirile.

Bibliografie:
Capezan, C. (1993). Valenţele literaturii pentru copii şi dezvoltarea vorbirii. În Revista
învăţământului preşcolar, nr.1-2 ( pp. 53-59). București
Florea, M. (1996). Valenţele educative ale basmului la vârstă preşcolară. În Revista
învăţământului preşcolar, nr.1-2 (pp. 98-103). București: Imprimeria „Coresi”.
Velicu, M. (1977). Basmul și legenda-mijloace de educație a copiilor de vârstă preșcolară.
În Optimizarea metodologiei didactice în învățământul preșcolar (pp. 113-119). București: I. P. „
Filaret”.
Varzari, E., Taiban, M., Manasia, V., Cheorghian, E. (1972). Cunoașterea mediului
înconjurător și dezvoltarea vorbirii. Manual pentru liceele pedagogice de educatoare. București:
Editura Didactică și Pedagogică.
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

profesor Geanina MARIA

Școala Gimnazială Nenciulești
Nenciulești
Teleorman

Limbajul este o abilitate esențială pentru succesul oricărui copil. În special, preșcolarii
trebuie să aibă abilități de vorbire solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să interacționeze
cu colegii și profesorii lor. Din fericire există pe lume copilăria, susur cristalin al apei, râs gingaș al
răsăritului de soare și adiere a dimineții. Poveștile și basmele au rămas de-a lungul veacurilor
operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de
adolescență. Mai întâi ascultându-le și mai târziu prin lectura lor, copiii își însușesc din basme,
comoara nesfârșită a înțelepciunii populare. Impresia puternică asupra imaginației și sensibilității
copiilor prin morala pozitivă și ușor de recepționat poveștile au o deosebită însemnătate educativă.
Încă de la grădiniță educatoarea trebuie să le insufle dragostea pentru lectură, să selecteze basmele
ca mijloc puternic de educare. În basme domină fantasticul, personaje cu puteri supraomenești pe
care copiii le îndrăgesc și își doresc să fie ca ele.
Conținutul cărților pe care le citim copiilor contează foarte mult. Limbajul trebuie să fie
adecvat vârstei și dezvoltării copilului iar subiectul cărților trebuie să fie interesant pentru copil. O
modalitate bună de a alege cărțile potrivite este să le alegem împreună cu copiii. Aceștia știu foarte
bine ce le place, iar părinții se pot lăsa ghidați de ei. Uneori părinții ar dori să le citească copiilor
cărțile copilăriei lor sau cărțile reprezentative pentru cultura literară românească. Acest entuziasm ar
putea să nu fie neapărat împărtășit de către copiii de vârstă mică. Acest lucru se datorează faptului
că acest tip de povești au de obicei un vocabular arhaic și greoi care poate fi greu de înțeles pentru
copii și poate scădea interesul acestora pentru lectură.
Odată cu deprinderea de a spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri,
de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi
despre sentimente și trăiri. Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru
înțelegerea conceptelor matematice.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi
poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul
istorioarelor, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în
povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA PSIHO-SOCIALĂ
A COPIILOR PREȘCOLARI

prof. Georgiana MIERCAN

Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Marina"
Câmpulung
Argeș

Constatarea că nu există probabil niciun alt mijloc educativ cu un impact atât de decisiv
asupra formării copilului, precum sunt poveştile, nu mai poate surprinde astăzi pe nimeni. Căci,
într-adevar, niciun alt model educativ nu pare să ofere, de o manieră atât de pilduitoare, acea
bogăţie extraordinară de sensuri şi de semnificaţii specifică, într-un mod aparte, conţinuturilor
poveştilor.
La toate nivelele psiho-fizice caracteristice dezvoltării copilului, problematica poveştilor
pare să exercite un impact integral. Prin extensie, adresându-se tuturor vârstelor, se poate afirma că
povestea este, probabil, una dintre puţinele modalităţi culturale de transmitere şi inoculare a
valorilor morale, independent de stadiile comprehensibilităţii umane.
Ca atare, dacă poveştile semnifică în genere ceva, atunci mesajul său este diferenţiat
calitativ, în funcţie de capacitatea de înţelegere şi modul de interpretare al celui căruia i se
adresează. Sensul degajat de conţinutul poveştillor se desprinde din raţiunea de a fi a acestuia:
înzestrând primele reprezentări ale copilului despre viaţă, poveştile constituie, la nivelul
individualităţii copilului, o primă formă generală a dezvoltării intelectului şi de clarificare a
emoţiilor acestuia. În această accepţiune lărgită, poveştii i se atribuie rolul de a contribui la o mai
bună autoînţelegere a copilului, fapt care are drept consecinţă o înţelegere îmbunătăţită, superioară a
celorlalţi din jurul său.
Concis exprimat, sensul poveştilor este acela de a proiecta ordinea interioară a copilului
(rezultat al înţelegerii proceselor sale psihice interne), într-o altă ordine exterioară copilului, dată de
universul care-l înconjoară. Vorbind acum din unghiul semnificaţiilor poveştilor, trebuie accentuat
asupra faptului că acestea formează (educă deopotrivă formal, informal şi nonformal), informează şi
distrează personalitatea copilului. Semnificaţiile poveştilor răspund aşadar multiplelor exigenţe ale
copilului, care caută în interiorul acestora un univers mic, redus la scară. Promovarea educaţiei
copilului prin intermediul poveştilor pare a fi, aşadar, un obiectiv al tuturor celor care, în mod
implicit sau explicit, îşi asumă responsabilităţi pedagogice.
 Afirmaţia, conform căreia, educaţia copilului prin intermediul poveştilor nu ar mai
răspunde astăzi orizontului de aşteptare pe care curiozitatea copilului îl dezvoltă, nu este
consistentă, dacă este să formulăm cel puţin două considerente care-i îndreptăţesc funcţiile şi rolul
în cadrul procesului educaţional: pe de o parte, povestea are o funcţie extrem de fecundă în
cultivarea facultăţilor psihice ale copilului (dând astfel seama de latura dezvoltării naturii sale
interioare); iar, pe de altă parte, povestea reprezintă un factor la fel de activ atunci când se pune
problema cunoaşterii individualităţii copilului de către pedagogii responsabili de formarea copilului
în spiritul unei educaţii alese.
Cunoaşterea individualităţii copilului este, pe de altă parte, miza decisivă pe care şi-o
asumă toti cei implicaţi, în mod direct sau indirect, în educaţia copilului. Posibilitatea ca, prin
intermediul poveştilor, să i se permită pedagogului accesul la resorturile intime ale individualităţii
copilului, nu este deloc de neglijat, cultivarea poveştilor devenind astfel, din perspectivă
pedagogică, modalitatea explicită prin care pedagogul umple un conţinut educaţional.
Presupunerea că poveştile ar permite observarea din afară a însuşirilor psihice ale copilului
(sesizabile la nivelul reacţiilor, a sentimentelor, a gesturilor, întrebărilor şi replicilor, a insistenţelor,
simpatiilor şi preferinţelor etc.), poate fi validată de o serie de presupoziţii pe care educatorul le
angajează în mod constitutiv în edificarea procesului educaţional al copilului: de pildă, interesul
pentru detaliile poveştilor, manifestat de copil, va constitui un indiciu, furnizat pedagogului, ce dă
seama de buna intuiţie a copilului; tot aşa, interesul pentru elementele ireale ale poveştilor este
semnul unei bune imaginaţii a copilului, iar modul de a interpreta, a întreba şi a replica al copilului
dă un indiciu sugestiv asupra nivelului dezvoltării intelectuale a copilului, asupra capacităţii sale de
judecată.
În rezumat, pedagogul poate valorifica modalităţile diverse de incidenţă psihologică ale
poveştilor asupra copilului, în sensul observării evoluţiei facultăţilor psihice ale copilului. Nu
puţini sunt cei care cred astăzi că poveştile, ca elemente cu valoare constructivă în educabilitatea
copilului şcolar, au pierdut teren şi că o serie de alte modalităţi instructive s-au substituit acestora în
ordinea atractivităţii şi a conţinuturilor reale cu rol formativ pentru evoluţia normală a copilului.
În astfel de condiţii, “zicerea de poveşti” ar putea fi socotită o tentativă tardivă de
recuperare a unui orizont semnificativ pentru dezvoltarea plenară a copilului, eşecul fiindu-i astfel
asigurat.

Bibliografie:
C. Cucos, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002.
 PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

profesor pentru învățământul preșcolar Andra Iulia MIHĂESE

Grădiniţa cu Program Prelungit Numărul 3
Bistriţa
Bistrița Năsăud

Grupa: mică
Întâlnirea de dimineaţă: Povestea omului de zăpadă (noutatea zilei)
Obiective generale:
S1- Îmbogăţirea cunoştinţelor preşcolarilor referitoare la modalităţile de reciclare corectă a
deşeurilor;
S2- Educarea unor atitudini pozitive faţă de sine, faţă de ceilalţi și față de natura
înconjurătoare.
Obiective operaţionale: Pe parcursul şi până la sfârşitul activităţii, preşcolarii vor fi
capabili:
O1 - să enumere caracteristicile anotimpul iarna, exprimându-şi idei şi sentimente
personale;
O2 - să verbalize zeacţiunile inteprinse folosind un limbaj matematic corespunzator ;
Strategii didactice
Metode şi procedee:
m 1- conversaţia;m 2- explicaţia; m 3- povestirea;
Mijloace de învăţământ:
M1- panou “Întâlnirea de dimineaţă,,; M2-om de zăpadă;
Forme de organizare:
F1-frontal F2-individual
Sistem de evaluare
Forme de evaluare: evaluare continuă
Metode de evaluare: Me1-chestionare orală
Bibliografie:
• „Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 3-6/7 ani”, MECT, 2008;
• „Activitatea integrată în grădiniţă” - ghid pentru cadrele didactice din învăţământul
preuniversitar, Didactica Publishing House, 2008
 În cadrul activităţii de grup, se prezintă preşcolarilor „Povestea omului de zăpadă”, cu
ajutorul unui om de zăpadă realizat din materiale reciclabile (pahare de plastic).
Într-o iarnă friguroasă cu multă zăpadă, un copil a avut ideea să aşeze trei bulgări mai
mari unul peste celălalt ca să ridice un fel de turnuleţ în grădina din spatele casei. În joacă, i-a
pus apoi bulgărelui mai mic ochi din bucăţi de cărbune şi nas dintr-un morcov.Pe cap, o căciulă
de lână groasă şi în braţe, în loc de mână, o mătură veche. Aşa a apărut primul om de zăpadă.
Seara, copilul a intrat în casă lăsând omuleţul singur în grădină. Zâna Iarna, care colinda
lumea în sania ei, a văzut omul din grădină şi în glumă, s-a gândit să îi dea viaţă.
Când s-a făcut linişte, din pădurea din apropiere au început să sosească musafirii nopţii. Doi
iepuraşi înfometaţi s-au apucat să scormonească omătul, căutând de mâncare. Hrana era greu
de găsit. Omul cel alb i-a văzut şi s-a gândit să le ofere nasul său:
- Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă. Iepuraşii au primit
bucuroaşi darul. În aceeaşi vreme, câteva păsărele s-au aşezat pe capul omului de nea. Ar fi avut
nevoie de căciula lui ca să-şi mai căptuşească cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns omul de zăpadă şi s-a grăbit să le dea căciula lui
păsărilor cerului.
Cât a fost noaptea de lungă, omul de zăpadă a făcut cadouri celor din jur: firele de paie
din mătură le-a dat unor căprioare. Spre dimineaţă, Zâna Iarna l-a observat stând în grădină.
Pentru bunătatea lui, s-a gândit să-i ofere ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.De
atunci, omul de zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Când zăpada acoperă pământul, toţi
copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă, pe străzi, în grădini sau în curţile caselor.
Dupa prezentarea poveştii se adresează următoarele întrebări:
• Cum se numeşte povestea ?
• Despre cine este vorba în poveste ?
• Ce a făcut omul de zăpadă ?
• Ce i-a oferit Zâna Iarna ?
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. educator Maria-Iuliana MIHAI

Grădinița „Albă ca Zăpada”
Vulcana-Băi
Dâmbovița

„După hrană, adăpost și prieteni cea mai mare nevoie a omului sunt …. poveștile.” (Philip
PULLMAN)
Poveștile, povestirile și basmele au fost și vor rămâne operele iubite de copii, începând din
copilărie și până la adolescență. În prima parte ascultându-le, iar mai apoi citindu-le, copiii își
însușesc, cuvinte, imagini, astfel îmbogățindu-și vocabularul, din această comoară infinită a
înțelepciunii. Grădiniţa, ca primă formă de organizare a învățământului, acordă o atenţie deosebită
dezvoltării capacităţii de comunicare verbală a copilului, deoarece exprimarea verbală este condiția
de bază în formarea, fixarea, diferenţierea noțiunilor şi în transmiterea informaţiilor. În cadrul
planului de învăţământ la nivel preşcolar, educarea limbajului copilului ocupă un loc important,
deoarece literatura pentru copii contribuie la realizarea multor componente ale educaţiei şi anume:
educarea limbajului, educaţie morală şi religioasă, educaţie ecologică, educaţie estetică, etc.
În cadrul procesului de învăţământ, metoda reprezintă o cale de urmat cu scopul
îndeplinirii unor obiective instructiv-educative prestabilite: transmitere a unor cunoştinţe, formare
de priceperi şi deprinderi etc. Astfel, metodele devin căi pe care educatoarea le urmează cu scopul
de a orienta copilul să descopere sau să redescopere el însuşi adevărurile căutate, cunoştinţele
vizate, noile comportamente ce se aşteaptă a fi acumulate. Metodele de învăţământ sunt
caracterizate de existenţa unei triple finalităţi, ele servind unor scopuri de: stăpânirea unor strategii
continue de procesare a informaţiei, numite cunoaştere, de asimilarea de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi, denumite instruire şi de modelare optimă a trăsăturilor de personalitate, intitulate
formative. Din varietatea de metode ce pot fi folosite în activităţile instructiv-educative din
grădiniţă, fac referire numai la cele cu aplicabilitate în activităţile de educarea limbajului: metode
verbale: povestirea, explicaţia, conversaţia sunt cele care solicită gândirea, imaginaţia şi limbajul;
metode intuitive: observarea, demonstraţia, asigurând suportul intuitiv necesar elaborării proceselor
mentale superioare; metode active: exerciţiul, jocul, dramatizarea, acestea asigurând implicarea
preșcolarilor, însuşirea temeinică a informaţiilor și dezvoltarea capacităţii de comunicare.
 Povestirea este o metodă de învăţământ, folosită cu foarte mare succes în învăţământul
preșcolar, ce constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau descriere, prin
intermediul căreia sunt înfăţişate: fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate, fenomene ale naturii,
spaţiu şi timp, pe care copiii nu le pot înţelege altfel. Activitatea de povestire este una dintre
activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, deoarece satisface nevoia de
cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă cadrul adecvat de exersare a capacității
de comunicare. Povestirea educatoarei constă în expunerea orală a unor poveşti, povestiri, basme
din literatura română sau universală, care prin conţinutul specific oferă copiilor cunoştinţe
referitoare la diverse aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu mediul
înconjurător.
În cadrul activităţii instructiv-educative din grădiniţă, povestirea dezvoltă procesele
psihice: gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul. Prin intermediul povestirii, copiii îşi însuşesc un
sistem de cunoştinţe ştiinţifice, ajungând la formarea de priceperi şi deprinderi, la dezvoltarea
capacităţilor intelectuale şi formarea concepţiei despre lume şi viaţă, a conduitei şi conştiinţei
morale, a capacităţilor de cunoaştere şi creaţie. Gândirea logică le este dezvoltată datorită
succesiunii întâmplărilor din poveste. Imaginaţia se exersează prin crearea unor imagini noi, pe
baza prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive. Copiii se identifică de multe ori cu
personajul preferat, de obicei cel pozitiv. Limbajul este mijlocul fundamental de comunicare, care
se îmbogăţeşte cu cuvinte şi expresii noi din poveşti, aspect ce este evidențiat permanent de
educatoare, copiilor și părinților. Prin intermediul povestirii, pătrund în limbajul copiilor forme de
exprimare literare, dar şi populare. Procedeele folosite în acest scop sunt: jocul de rol, prezentarea și
analizarea imaginilor. Dezvoltarea intelectuală se realizează prin lectură (citită, vizualizată sau
ascultată), completând cunoştinţele copiilor. Totul contribuie la formarea limbajului, fiind model de
vorbire fluentă, expresivă şi corectă. Astfel este influenţată dezvoltarea morală, prin sentimentele
trăite de copii, alături de personajele din poveşti şi frumuseţile naturii. Nu trebuie omis faptul că
povestirea dezvoltă voința, îndemnându-i pe copii spre acţiuni şi jocuri prin imitarea personajelor,
influențând astfel crearea colectivului. De asemenea, această metodă contribuie la formarea unor
trăsături pozitive de voință şi caracter, le oferă cunoştinţe diverse referitoare la aspecte de viaţă, îi
familiarizează cu lumea animală şi vegetală. Pe măsura acumulărilor cantitative şi calitative ale
gândirii şi imaginației, este relevant rolul limbajului în formarea intelectuală şi în dezvoltarea
creației.
Poveștile ocupă un loc important în cadrul literaturii pentru copii. Între poveşti şi basme
există o deosebire evidentă deoarece în basm „supranaturalul constituie un element esenţial”. În
basme predomină fantasticul atât în cadrul în care se desfăşoară acţiunea, cât şi în prezentarea
personajelor care, fie au calităţi supraomeneşti, fie sunt fiinţe cu înfăţişări şi însuşiri supranaturale.
În poveşti, cadrul, subiectele şi personajele sunt mai apropiate de realitatea vieţii de toate zilele,
fantasticul ocupând un loc secundar. Basmele şi poveştile nu au fost tratate separat, ci numai
împreună, dar sunt prezentate separat caracteristicile specifice şi distincte ale basmelor de cele ale
poveştilor. Tema basmelor este lupta dintre bine şi rău, care se termină întotdeauna cu victoria
binelui, ceea ce determină și plăcerea copilului de a aștepta finalul. Adesea tema basmului porneşte
de la conflictul cauzat de inegalităţile sociale, pe contrastul dintre bogăţie şi sărăcie, dintre hărnicie
şi lene, dintre modestie şi îngâmfare, curaj şi laşitate, viclenie şi cinste, adevăr şi minciună, acestea
fiind din păcate, modele ale zilelor de acum. Subiectele basmelor sunt foarte variate, atât prin
diversitatea întâmplărilor înfăţişate cât şi prin complexitatea aspectelor de viaţă din care se inspiră.
Compoziţia basmelor are câteva caractere specifice şi anume formulele tradiţionale care
apar în introducere, în cursul desfăşurării acţiunii şi în încheiere. Încheierea basmului se face tot
printr-o formulă tradiţională.
Un mijloc eficient şi plăcut copiilor pentru fixarea poveştilor îl constituie prezentarea
acestora în imagini. Imaginile stimulează gândirea copiilor, ajutându-i să-şi comunice părerile şi
impresiile asupra acţiunilor şi a personajelor. Dramatizarea este, tot un mijloc pentru fixarea
poveştilor. În desfăşurarea ei copiii nu trebuie puşi să memoreze rolurile, expunerea se face liber.
„Obiectivul unui profesor modern nu e acela de a defrișa jungle ci de a iriga deșerturi.”
(C.S. LEWIS)

Bibliografie:
1. Cerghit, I. Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. Chiscop, L. Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic,
Editura Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, Bacău, 2000
 PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
,,INIMIOARE PENTRU MAMA”

prof. Nicoleta MIRCU

Grădinița cu Program Normal Coșteiu
Timiș

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: ,,CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM? ”

TEMA PROIECTULUI: ,,RAPSODII DE PRIMĂVARĂ ”
TEMA SĂPTĂMÂNII: ,, ZÂMBETUL MAMEI ”
TEMA ACTIVITĂŢII: ,, INIMIOARE PENTRU MAMA ”
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITATII INTEGRATE:
ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP)
- Întâlnirea de dimineaţă: „Cum îi arăt mamei că o iubesc?”
- Rutine: ,,E ziua ta, mămico!”
- Tranziţie: „Bat din palme ”
,,Vine, vine primăvara”
,,Florile frumoase sunt”
,,Mișcăm degețelele”
ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA I) – CENTRE DE INTERES
- Artă : „Vaza cu flori”- colorare
- Ştiinţă: „Unește fiecare floare cu umbra ei ” -fișă
ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE)-
Activitate integrată: DLC/DOS: „Inimioare, inimioare” de Maria și Mihai Muscalu -
povestea educatoarei
„ Buchet de flori pentru mama ” – activitate practică
ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA II)
Dans: ,,Dansul florilor”
Dimensiuni ale dezvoltării
Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute;
Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare;
Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități).
Comportamente vizate
 Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor,
semnificațiilor, etc. (comunicare expresivă);
Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activități variate;
Exersează, cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situaţii educaţionale;
Realizează sarcinile de lucru cu consecvență;
Manifestă creativitate în activități diverse.
OBIECTIVE:
• să utilizeze formule de salut adecvate momentelor zilei;
• să observe cu atenție vremea de afară, oferind verbal câteva caracteristici ale
acesteia;
• să schimbe impresii, opinii, păreri;
• să coloreze vaza cu flori respectând culorile şi conturul;
• să traseze linii de la fiecare floare la umbra ei;
• să asculte cu atenţie povestirea pentru a sesiza succesiunea momentelor acţiunii
şi mesajul transmis prin textul literar;
• să expună cu ajutorul imaginilor şi al întrebărilor principalele momentele ale
povestirii;
• să răspundă la întrebări utilizând propoziţii clare şi corecte din punct de vedere
gramatical;
• să folosească în vorbirea curentă cuvintele noi din text;
• să identifice materialele puse la dispoziție;
• să finalizeze lucrările;
• să analizeze lucrările proprii şi ale colegilor;
• să -și coordoneze mișcările corpului cu ritmul și melodia.
SCOP:
• Formarea deprinderii de a asculta cu atenţie un text literar;
• Consolidarea deprinderilor de lucru pentru realizarea unor lucrări practice.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode şi procedee: conversaţia, povestirea, explicaţia, jocul, exercițiul, surpriza, munca
independentă, observația, demonstraţia, problematizarea, succesiunea evenimentelor, turul galeriei.
Resurse materiale: panou pentru calendarul naturii, simboluri, scrisoare, coș cu flori,
fişe individuale, creioane colorate, medalioane cu flori colorate , plicuri cu sarcini, șervețele
umede, creioane colorate, carton colorat, povestea, planşe, machetă, siluete cu personajele din
poveste, material mărunt, lipici, hârtie colorată, flori, panou pentru afişarea lucrărilor,
recompense.
 Forma de organizare: frontal, individual, pe centre.

Bibliografie:
• Curriculum pentru educaţie timpurie 2019;
• Suport pentru explicitarea şi înşelegerea unor concepte şi instrumente cu care
operează curriculumul pentru educaţie timpurie

SCENARIUL ZILEI

Întâlnirea de dimineaţă: Copiii vor intra în sala de grupă aşezându-se în semicerc.

Salutul: „Dimineaţa a sosit/ Toţi copiii au venit,/ În semicerc să ne adunăm/ Și cu toţi ne
salutăm: ”Bună dimineaţa, copii!” porneşte de la educatoare şi este continuat de toţi copiii grupei,
alegând salutul dorit.
Prezenţa se realizează strigându-se numele fiecărui copil în ordinea existentă în catalog,
apoi un băiat va număra fetele şi o fată va număra băieţii cu ajutorul educatoarei.
În continuare atenţia copiilor se îndreaptă spre Calendarul naturii : Sunt adresate întrebări
despre ziua săptămânii, dată,an, anotimp se discută despre starea vremii din ziua respectivă, în
vederea aşezării jetoanelor corespunzătoare la Calendarul naturii.
GIMNASTICA DE ÎNVIORARE:
Noutatea zilei constă într-un element-surpriză reprezentat de un frumos coș cu flori
multicolore însoţit de o scrisoare.
Citind scrisoarea, educatoarea îi anunţă pe copii că coșul cu flori este chiar de la Zâna
Primăvară care a dorit să le facă o surpriză dis-de-dimineaţă. Aceasta le transmite copiilor că nu are
voie să fie văzută de niciun om pentru că altfel toate florile din lume n-ar înflori la timp. De aceea,
înainte de ivirea zorilor, ea a trecut pe la gradiniţă şi a lăsat acestă scrisoare în care ne roagă să o
ajutăm , rezolvând câteva sarcini. Dacă noi o vom ajuta, la sfârșit ea ne va trimite o surpriză.
Pentru început, Zâna le propune să desfăşoare câteva activităţi la cele două centre (să coloreze, să
descopere umbrele florilor ), apoi să asculte cu mare atenţie povestea ei, să realizeze o lucrare
practică cu tema “Buchet de flori pentru mama”, iar, în final, se vor distra dansând ,,Dansul
florilor”.
În cadrul activității de grup are loc o scurtă discuţie despre anotimpul primăvara și
despre ziua mamei , urmând apoi să cântăm cu toții cântecul ,, Florile frumoase sunt”.
 Prin tranziţia „Bat din palme...”, preşcolarii sunt invitaţi să se îndrepte către centrele de
interes (ALA I ) unde li se comunică ce vor avea de făcut. La centrul Artă, vor colora flori de
primăvară, la centrul Ştiinţă vor avea de unit floarea cu umbra ei.
În timp ce lucrează sunt îndrumaţi şi urmăriţi de educatoare. Voi da explicaţiile necesare,
voi pune întrebări ajutătoare, acolo unde există dificultăţi, voi monitoriza activitatea la fiecare
centru şi voi interveni dacă este cazul. După prezentarea sarcinilor fiecărui centru se vor face
exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinii, urându-le „Spor la lucru!”. După ce sarcinile de la
centre vor fi îndeplinite, copiii, însoţiţi de educatoare, vor trece pe la toate centrele pentru a vedea şi
aprecia rezultatele activităţii.
Tranziţia ,, Unu- doi, unu- doi/ Mergem toți în pas vioi/ Lângă ușă ne-aşezăm/ Și cuminți
noi așteptăm / Către baie să plecăm/ Mâinile să le spălăm./ Pe hol noi nu alergăm/ Ca să nu ne-
accidentăm .
ADE:
Se pregătește sala de grupă pentru următoarea secvență, activităţile pe domenii
experiențiale.
Se va realiza introducerea copiilor în sala de grupă ordonat, cântând ,,De ziua ta, mămico”,
așezându-se pe scăunele în semicerc, pentru începerea activităţii. Se trece la activitatea de grup.Voi
anunţa copiii că urmează povestea,, Inimioare, inimioare ”. Voi expune povestea clar, accesibil şi
expresiv pentru a putea trezi emoţii şi pentru a asigura motivaţia învăţării. Expresivitatea expunerii
o voi realiza prin modelarea vocii, schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii, pauze
logice, psihologice şi dramaticale, accentuări şi diminuări ale intensităţii vocii. Pe măsură ce prezint
povestea, voi expune siluetele personajelor poveștii şi voi explica cuvintele noi (negustor –
vânzător, taraba – masa vânzătorului , bolnavă de ”inimă rea” – bolnavă de supărare). Voi expune
conţinutul povestirii conform planului principal de idei redate prin imagini:
1. Pe o stradă, într-un oraș, un vânzător vindea inimioare de turtă dulce.
2. Într-o zi, un băiețaș ceru negustorului o inimioară de turtă dulce pentru mama sa care era
bolnavă de „inimă rea”.
3.Văzând că nu are bani, negustorul i-a dat copilului turta dulce fără niciun ban.
4. Băiatul s-a dus fericit la mama sa și i-a spus că i-a adus o altă inimă ca s-o înlocuiască
pe cea rea pentru a se însănătoși.
5. Mama i-a explicat că inima omului nu poate fi schimbată, dar se va face bine dacă va
mânca el inima de turtă dulce.
6. Băiatul a refuzat, iar mama a împărțit-o cu el.
7. Mama s-a însănătoșit și a mers cu băiețelul la vânzător pentru a-i mulțumi.
Le voi adresa copiilor întrebări, pentru a vedea dacă au reţinut textul povestit:
 „Pentru cine dorea băiețelul să cumpere inimioara de turtă dulce?”
„Ce suferință avea mama lui?”
„Ce a făcut vânzătorul?”
„Cum a reacționat mama la gestul băiatului?”
„Cum s-a schimbat starea ei de sănătate?”
Se va fixa titlul povestirii şi personajele, iar fixarea conţinutului se realizează prin metoda
stabilirea succesiunii evenimentelor. Voi ruga pe rând copiii să așeze imaginile în ordinea
desfășurări evenimentelor din poveste. Apoi îi voi întreba ,,Care este personajul preferat ?“ , ,,De
ce?”
Prin tranziţia ,,Bat din palme...” se trece la activitatea practică. Copiii se vor așeza la
măsuțe unde au pregătite materialele pentru activitatea practică. După intuirea materialului primit
pe măsuţe, se anunţă tema activității ,,Buchetul cu flori” se prezintă modelul educatoarei, se explică
și se demonstrează modul de lucru. Copiii au pe măsuțe flori de primăvară și un buchet-planșa
suport pe care ei trebuie să lipească aceste flori. Se efectuează exerciții de încălzire a mușchilor
mici ai mâinii, li se atrage atenția să lucreze ordonat în vederea finalizării lucrării și li se va ura
„Spor la lucru!”. Copiii vor lucra pe un fond muzical adecvat, iar dacă va fi nevoie, vor primi ajutor
individual, sau unele explicații suplimentare. Se va da semnalul de încetare a lucrului şi se vor
expune lucrările.
Copiii vor face „Turul galeriei” pentru a analiza lucrările, motivând alegerea făcută.
Prin tranziţia: ,,Vine, vine primăvara” se trece la ALA II. Voi anunţa grupa de copii că
urmează ,,Dansul florilor”.
Se fac aprecieri generale şi individuale referitoare la implicarea preşcolarilor în activităţile
desfăşurate şi la comportamentul manifestat de aceştia pe tot parcursul zilei. Copiii primesc ca şi
recompensă câte o inimioară din cutia cu surprize.
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A
GÂNDIRII LA COPIII DIN CICLUL PRIMAR

prof. înv. primar Ioana MIȘCOLȚI

Școala Gimnazială Câmpeni
Câmpeni
Alba

Noţiunea de competenţă de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi domenii

de cunoaştere din ce în ce mai vaste. Rolul învățătorului este foarte important, deoarece el
reprezintă persoana oficială din partea societății și, prin metode didactice activ-participative
folosite în cadrul activităților ce se desfășoară în clasă, cât și în activitățile extrașcolare, poate și
chiar are datoria profesională și morală de a-i ajuta pe cei cu deficiențe de limbaj până la o corectare
totală, dacă este posibil (plan de intervenție personalizat, recomandarea unui logoped), iar celorlalți
să le înfrumusețeze și să le îmbogățească vocabularul la un nivel ridicat, nivel ce va fi o rampă de
lansare pentru reușita în viață.
Din clasa pregătitoare comunicarea se face pe suport intuitiv (povestiri după imagini,
probleme după imagini etc). În clasele II-IV se folosesc atât imagini artistice (tablouri, filme,
Power- Point), cât si sintetice ( hărți, scheme).
Aplicarea metodelor activ-participative conduc la facilitarea exprimării. Metodele de
predare colaborative şi de cooperare sunt metode de predare în care copiii lucrează împreună, în
perechi sau în grupuri mici, învaţă să lucreze ca o echipă, comunică direct între ei, faţă în faţă. În
cadrul acestor metode, elevii îşi împărtăşesc ideile, se ajută unii pe alţii să înţeleagă şi să găsească
soluţii, stau unii lângă alţii, explică celorlalţi ceea ce ştiu, discută împreună fiecare aspect al temei
pe care o au de rezolvat. Comunicarea dintre copii reprezintă o cale naturală pentru aceştia de a
învăţa lucruri noi unii de la ceilalţi.
Pentru perfecţionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea şi respectarea
unor reguli de către profesori. Astfel, comunicarea didactică prezintă următoarele
caracteristici:
• se bazează pe documente normative (plan de învățământ, programă școlară) și
școlare (planificare calendaristică, proiect didactic);
• se desfășoară într-un cadru organizat, conform principiilor didactice, în instituții
specializate;
• emițătorul/ profesorul are o pregătire specială și competențe certificate;
 • în construcția mesajelor profesorii au în vedere particularitățile de vârstă și
individuale ale elevilor, mediul social în care trăiesc aceștia, precum și utilizarea unui repertoriu
comun de sensuri și semnificații ale termenilor;
• este un act intenționat care vizează modificări cognitive, afective,
comportamentale, acționale ale elevilor;
• necesită o evaluare, un feed-back din punct de vedere al eficienței.
Calitățile comunicării didactice depind de o multitudine de factori: strategiile de instruire
și comunicare utilizate, stilul de predare-învățare folosit, personalitatea profesorului și elevilor,
managementul acesteia.
Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni,
făcându- se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual
esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Importanţa lecturii este dată de
aspectele educative pe care le implică:
-aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre
realitate;
-aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi
estetice;
-aspectul formativ: constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi
consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii
de exprimare corectă şi expresivă.
Şcoala are menirea de a forma un lector competent, dar şi un cititor care să-şi formeze
gustul propriu pentru lectură, astfel încât să fie un cititor activ pe tot parcursul vieţii. Faptul că
programele actuale sunt puse sub semnul comunicării, are drept consecinţă conceperea lecturii atât
ca act de cunoaştere cât şi ca act de comunicare (textul devine astfel dinamic, fiind un dialog al
receptorului cu textul, participare activă la procesul de reconstruire a sensurilor).
Obiectivul lecturii îl constituie consolidarea deprinderilor de citire corectă, fluentă,
conștientă și expresivă. Fluența înseamnă citire aparent lipsită de efort, cu expresivitate și
inflexiuni relevante ale vocii. Ea poate fi dezvoltată prin instruire direct, folosind cititul repetat sau
prinîncorporarea cititului repetat într-un context care este interesant și are sens.

Bibliografie:
Abric, Jean – Claude- Psihologia comunicării, Teorii şi metode, Editura Polirom, Iasi,
2004;
Pânişoară, Ion Ovidiu-Comunicarea eficientă, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită,
Editura Polirom, Iaşi, 2008;
 Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în şcoala primară–perspective
complementare, Editura Paralela 45, Piteşti, 2009
www.edu.ro

CÂTEVA EXEMPLE DE BUNE PRACTICI

MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A LECTURII DE CĂTRE ELEVII CLASEI A IV-a A
 IMPORTANȚA LECTURII LA CICLUL PRIMAR

prof. înv. primar Vasilica Claudia MITREA

Școala Gimnazială Râu-Alb de Jos
Dâmbovița

Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină şcolară la clasele mici,
o constituie formarea şi cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, iar cartea trebuie să devină
prietenul nedespărţit.
Mai mult decat oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt vehiculate valorile
culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacţiile ce le aduce orice fapt inedit,
prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formative
care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că
lectura ( cărţi , reviste, ziare,diverse publicaţii), reprezintă una dintre cele mai răspandite şi intense
activităţi ale omului modern. (ibidem, pag 174)
,,Ca orice sarcină didactică, lectura suplimentară a elevilor trebuie îndrumată şi
verificată. Pentru aceasta, se folosesc secvenţe din orele de limba română, orele la dispoziţia
învăţătorului sau se stabilesc ore speciale prin planificările semestriale.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care
dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi
limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de
şcoală şi familie.
Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:
-aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre
realitate;
-aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi
estetice;
-aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea
deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare
corectă şi expresivă.
Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea condiţiei
intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaştera indirectă a diferitelor
universuri şi realităţi.
 Prin lectură, elevii sunt conduşi să-şi formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi
conţinuturi şi forme ale realităţii, exprimate într-o multitudine de modalităţi de expresie de a le
asocia, ceea ce le permite să-şi extindă arta cunoaşterii. Succesul în lectura particulară a elevilor
este asigurat, în mod deosebit, de capacitatea elevilor de a înţelege, prin efort propriu, mesajul celor
citite.
Cadrul didactic trebuie să aibă o grijă deosebită pentru a-i determina pe elevi să citească
lecturile propuse despre trecutul poporului, despre copilărie, muncă, frumuseţile naturii, vieţuitoare
şi să îndrăgească eroii ce reprezintă forţele binelui.
O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi formarea de cititori
pasionaţi este legată de felul în care se recomandă ce să citească şi cum să citească.
„Dintre modalităţile aflate la îndemâna cadrului didactic pentru dezvoltarea interesului
copiilor pentru lectură menţionăm:
- modelul de cititor oferit de cadrul didactic;
- citirea/ povestirea incitantă: cadrul didactic trebuie să întrerupă lectura sau povestirea pe
care o expune copiilor, într-un moment de maximă atractivitate, lăsându-i pe elevi să-şi imagineze
continuarea întâmplării ( lectura cu predicţii);
- recomandarea unor texte literare adecvate vârstei şi preocupărilor elevilor ;
- nu se va da lista anuală la începutul semestrului , ci se vor stabili titluri pe 2-3 săptămani;
- va face prezentarea unor cărţi în aşa fel încat să ambiţioneze elevii în achiziţionarea şi
lecturarea lor;
- va povesti incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsand elevilor un semn de curiozitate
în finalizarea întamplărilor;
- va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectură
integrală, a locului acestora în naraţiune, a relaţiilor cu alte personaje;
- organizarea unor concursuri de recitări de poezii, ghicitori, finalizate cu recompense;
- desfăşurarea unor jocuri de rol: Bibliotecarul şi cititorii săi, Prietenii cărţii;
- desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice, precum şi dramatizarea unor texte literare;
- alcătuirea unor albume sau a unor fişe bibliografice şi a unor fişe de lectură;
- şezători literare, medalioane literare, prezentare de benzi desenate, poveşti audio sau
video etc.
Învăţătorii trebuie să îndrume lectura suplimentară a elevilor şi să o introducă prin
disciplinele opţionale de Literatură pentru copii deoarece obiectivele cadru şi unele obiective de
referinţă nu se realizează numai cu textele din manuale. De aceea, este necesară lectura
suplimentară a elevilor, fără de care formarea lor în aria curriculară Limbă şi comunicare nu este
completă.
 Anumite ore de limba română să fie transformate uneori în adevărate scene teatrale, pe
care să se perinde, rând pe rând, personaje care să-şi interpreteze rolul cu o măiestrie de artist ;
Fiind curioşi să afle mai multe despre personajele prezentate în fragmentele din manual,
copiii şi-au cumpărat cărţile sau le-au împrumutat de la biblioteca şcolii ;
Limba este izvorul ce porneşte din stânca primelor cuvinte şi se revarsă mai târziu în noi,
umplându-ne de sentimente şi trăiri. Este bulgărele de aur revărsat în marea de azur, este o poveste
minunată toarsă-n fir de ... A fost odată...
Orele de lectură constituie piatra de hotar dintre cele două lumi: copilăria şi adolescenţa.
Poveştile, povestirile, poeziile ajută în formarea şi dezvoltarea unui vocabular elevat, modelează
caractere şi conturează trăsături morale ce pot fi urmate.”
În formarea capacităţii de receptare a mesajului scris se porneşte de la premisa că
accesibilitatea şi evitarea supraîncărcării elevilor nu exclud punerea lor în contact cu o literatură de
valoare, adresată anume copiilor.
Accesibilitatea unui text pe care îl citesc şcolarii mici nu este dată atât de nivelul lui artistic
ridicat , de numărul figurilor de stil, cât de măsura în care problematica acestei creaţii se înscrie în
sfera de interese ale copiilor, precum şi de felul în care elevii sunt conduşi, prin intermediul lecturii
explicative, să-i înţeleagă sensurile.” (I.Şerdean, Didactica limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Editura Corint, pag. 164-165).
Copiii de vârstă şcolară preferă povestirile a căror acţiune se desfăşoară în ritm alert,
trepidant, realizate prin aglomerare de verbe, uneori la timpul prezent. Nu pot fi ocolite însă nici
povestirile desfăşurate într-un ritm lent care au frumuseţea lor prin atmosfera calmă, alunecând
uneori, în descrieri prin înclinaţie spre meditaţie, orientată prin comentariul autorului (Fetiţa cu
chibrituri, de H.C. Andersen).”
Sunt texte narative în care povestitorul este participant activ la acţiune, iar naraţiunea se
desfăşoară la persoana I, ceea ce îi dă un plus de autenticitate şi spor de afectivitate deoarece el nu
se limitează la povesti, ci şi retrăieşte cele povestite. Elevii trebuie pregătiţi să aleagă povestiri la
persoana I în texte magistral realizate, asemenea celor din Amintiti din copilărie de Ion Creangă,
texte din operele lui M. Sadoveanu , Barbu Delavrancea ş.a.
Evaluarea lecturilor studiate în afara clasei trebuie să constituie un mod de atracţie, de
stimulare spre această activitate despre care ştim cu toţii că a fost înlocuită de mijloacele moderne
de informare care au pătruns în viaţa noastră, copleşindu-i chiar şi pe adulţi.
Evaluarea lecturilor trebuie făcută în funcţie de următoarele criterii:
Ritmul de lectură şi tipul de preferinţă:
-ritmul lecturilor, specia literară preferată (poveşti, povestiri şi basme);
-tematica preferată (istoria, copilăria, descrierea şi reportajul, literatura de aventuri);
 Capacitatea de asimilare şi prezentare a lecturii:
-citirea cursivă, conştientă şi expresivă a elevului ajută la rezumarea corectă, orală a
subiectului prin povestirea expresivă, realizându-se astfel expresivitatea şi coerenţa limbajului;
Capacitatea de asociere interdisciplinară: o idee, o informaţie, un detaliu cunoscut din
lecturi literare să poată fi transferate sau asociate spontan cu elemente de conţinut specifice altor
discipline: geografie, biologie, arte plastice, film, teatru, muzică, abilităţi practice.
Stimulare a capacităţilor creatoare se dezvoltă prin:
-se dezvoltă capacitatea de redare dramatică, teatrală a unor dialoguri;
-se dezvoltă capacitatea de memorare, de recitare artistică a poeziilor, se realizează, la unii
elevi, încercări originale de creaţie literară.
Pentru evaluarea lecturii, în funcţie de scopul urmărit, se vor putea parcurge următoarele
modalităţi:
Verificarea caietelor de lectură suplimentară sau a fişelor de lectură: se face periodic, iar
corectarea acestora oferă indicii despre ce citeşte elevul, ce reţine din ceea ce citeşte, cum
înregistrează informaţiile, cum selectează date şi personaje semnificative. Corectarea acestor caiete/
fişe este urmată de analiza concluziilor în faţa întregii clase, cu prezentarea aspectelor pozitive şi
negative.
Convorbirile cu clasa, precum şi cele individuale, despre lecturile elevilor sunt foarte utile,
deoarece oferă informaţii cât mai multe şi cât mai precise asupra materialului citit, elevii
beneficiind şi de întrebările ajutătoare ale cadrului didactic.
Observarea performanţelor: se vor evidenţia elevii care, în urma lecturii particulare îşi
completează informaţiile, se exprimă îngrijit, nuanţat, apreciind acest lucru ca un gest de silinţă şi
inteligenţă.
Efectuarea unui tabel cu evidenţa lecturii elevilor şi afişarea lui în clasă va stimula
concurenţial cititul cărţilor.
Controlul fişelor de cititor de la bibliotecă ajută învăţătoarea să vadă cât de preocupaţi sunt
elevii pentru lectura suplimentară, ce şi cât citesc, ce preferinţe au.
Pentru realizarea justă a organizării şi îndrumării lecturii elevilor se impune o colaborare
strânsă între şcoală şi familie. În cadrul activităţilor comune este necesar să se prezinte imensul rol
al lecturii în formarea personalităţii copilului, să li se dea îndrumări asupra a ce şi cum trebuie să
citească copiii lor, spre a-i ajuta să înţeleagă ceea ce citesc şi a le dezvolta interesul pentru lectură”.
 Bibliografie:

Şerdean, Ioan, Manual Metodica predării limbii şi literaturii române la clasele I-IV,
pag.174
Tătaru, Ioana: Metode activizante de evaluare a lecturii suplimentare
Şerdean, Ioan, Manual pentru şcolile normale clasele a XI-a, XII-a şi a XIII-a, Metodica
predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.- Bucureşti, 1993
 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARILOR PRIN STUDIEREA POVEȘTILOR
POPULARE ROMÂNEȘTI

educatoare Elena MITRESCU

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Povestirea este una din activităţile de educarea limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaştere şi de afectivitate, le stimulează imaginaţia şi constituie
cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare.
Poveștile îi ajută să crească mai puternici, echilibrați, încrezători, îi ajută să depășască
temerile, să se exprime, pot învăța despre prietenie, despre bine și rău, copiii pot devenii mai
responsabili. Prin citirea frecventă a poveștilor putem îndrepta comportamnete nedorite. De
asemenea, contribuie la dezvoltarea proceselor psihice: gândirea logică, memoria voluntară,
imaginaţia creatoare, limbajul ca mijloc fundamental de comunicare.
Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se
poate de fascinant. Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul
ascultător pătrunde în acestă lume.
Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos.
Poveștile îi fac pe cpii să își dorească să fie ei însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu
contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul
negativ, cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.
Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea.
Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață strategii de viață, descoperă consecințele unor
fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.
Cu ajutorul personajelor de poveste, copilul va reuși chiar să își depășească anumite fobii.
Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii anișori de
viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi. Aceste reguli
trebuie respectate, deoarece în lipsa lor nici o societate nu poate funcționa. De asemenea, va
înțelege că dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ, precum cel din
poveste, iar personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale.
ROLUL EDUCATIV AL POVEȘTILOR ÎN ACTIVITĂȚILE INSTRUCTIV-EDUCATIVE
DIN GRĂDINIȚĂ

prof. înv. preșcolar Floriana Cornelia MITRICĂ

Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu”, structura G.P.P. „Floare de Tei”
Corabia
Olt

Din punct de vedere psihologic, vârsta preşcolară facilitează dobândirea de

informaţii, formarea deprinderilor şi abilităţilor.
Valorificarea conţinutului textelor literare sub aspect formativ-educativ este una din
laturile prioritare ale reformei în învăţământ.
Literatura permite copilului, omului în general, să cunoască universul, tot ceea ce-l
înconjoară, dar şi să se cunoască pe sine, să se deschidă permanent către un mai profund umanism.
La vârsta preşcolară, contactul cu poveştile, povestirile și poeziile duce la formarea şi
consolidarea deprinderilor de exprimare corectă, conştientă şi expresivă, îmbogăţirea, activizarea şi
nuanţarea vocabularului copilului, însuşirea structurii gramaticale corecte a limbii, prin vizualizarea
imaginilor, a filmelor, ca principal instrument de însuşire a artei vorbirii.
Pe tot parcursul ciclului preşcolar, limbajul copilului se dezvoltă de la o grupa la alta, astfel
că, până la terminarea grǎdiniţei, el îşi mareşte considerabil vocabularul. Un rol însemnat în
dezvoltarea vorbirii preşcolarului îl are modelul oferit de către cei din jur şi mai ales de către
educatoare.
În relaţiile zilnice cu copiii, educatoarea trebuie să folosească o vorbire clară, expresivă şi
cursivă pentru a exercita o influenţă pozitivă asupra preşcolarului.
Copiii pot fi deprinşi încă de mici cu tehnica textului narativ şi a adoptării unei
atitudini moral-civice faţă de faptele personajelor.
Preşcolarii trebuie ajutaţi să aleagă, să decidă, să-şi exprime liber ideile, într-un
limbaj corect şi coerent din punct de vedere lexical şi gramatical.
Basmele, poveştile, povestirile trebuie prezentate şi valorificate printr-o paletă
multiplă de metode şi procedee didactice; un loc central îl ocupă tactul şi măiestria dascălului
formator, felul in care ştie să-i facă pe copii să vibreze la frumosul din viaţă şi din artă.
Cartea cu poveşti rămâne încă pentru copii un mijloc de cultură şi educaţie, chiar în
era tehnologiilor moderne, a calculatorului şi internetului.
 Poveştile şi povestirile se pot prezenta sub o diversitate de forme şi pot fi valorificate prin:
scenete, şezători, dramatizări, teatru de păpuşi, compuneri libere etc.
Orice activitate de educare a limbajului trebuie să cuprindă ca unităţi de evaluare:
exerciţii de vocabular, exerciţii de imaginaţie şi creativitate, exerciţii specifice textului narativ,
exerciţii de semantică, exerciţii de loc de rol, exerciţii de critică "pro" şi "anti", analiza
personajelor.
Sala de clasǎ trebuie să fie amenajatǎ cu planşe, imagini, siluete, tablouri, jocuri
didactice, truse de teatru de păpuşi care pot să ajute preşcolarii să se exprime mai uşor şi să
participe cu plăcere la activitǎţi.
Succesul în orice fel de activitate depinde în mare măsură de cum se realizează începutul.
Este bine cunoscută constatarea că e mult mai uşor să se pună de la început bazele unor deprinderi
corecte, decât să se corecteze deprinderile formate greşit.
Vocea educatoarei trebuie să fie suavă, melodioasă, caldă, blajină, să transmit copiilor
emoții, trăiri și sentimente. Tonul acesteia, să conducă copiii de la starea de relaxare la cea de
suspans, de nerăbdare și curiozitate.
De aceea şi în faţa grǎdiniţei precum şi a şcolii stă sarcina dascălului de a-i învăţa pe copii
cum să înveţe permanent pentru a-şi satisface şi dezvolta interese, gusturi, preocupări înalte,
constituind o condiţie esenţială în realizarea continuă a personalităţii omului.
A-i învăţa pe copii în grǎdiniţǎ să vorbească corect româneşte este o dovadă devotament și
dăruire, chiar o datorie patriotică, dezvoltând un sentiment de dragoste şi respect faţă de limba
naţională.
Şi dacă vrem cu toată sinceritatea, nu declarativ, ci efectiv să fim folositori copiilor, atunci
trebuie să ne dăruim cu adevărat progresului.
Nu numai solicitarea preşcolarilor este maximă, ci şi solicitarea noastră, prin găsirea unor
metode şi procedee adecvate, prin elaborarea fişelor de lucru, a sarcinilor corespunzătoare temei,
dar și nivelului de dezvoltare al copiilor, a materialului didactic.
Succesul sau insuccesul copiilor implică în mare măsură activitatea cadrului didactic, tactul
său pedagogic uşurează sau îngreunează procesul instructiv-educativ.
Am ajuns la concluzia că dascǎlul este acela care dă viaţă metodelor şi de calitatea
pregătirii lui depinde ritmul şi calitatea înnoirii întregului învăţământ, inclusiv tehnologia de lucru.
Fiecare activitate de învăţare, dar şi activitate educativă, trebuie să se desfăşoare într-o
manieră interdisciplinară şi cu colaborarea mai multor factori educaţionali.
 Bibliografie:
Joiţă E., Curs de pedagogie şcolară, Tipografia Universităţii
Craiova, 2002.
*** Metodica educării limbajului în grădinița de copii, Editura Didactica Nova, Craiova
2005.
**.* Literatura pentru copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
*** Metodica cercetării științifice în învățământul primar și preșcolar,Editura Paralela
45, 2011.
 ROLUL POVEŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII LA COPII

p.î.p.p Daniela Alexandra MITROI

Şcoala Gimnazială nr. 2, structura Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7
Turnu Măgurele
Teleorman

Vorbitul este prima modalitate de a interacționa cu persoanele din jur, iar această abilitate
trebuie să fie încurajată încă din primii ani de viață.
Poveştile sunt cele care ne-au marcat copilăria şi cele care au trezit în noi cele mai
frumoase sentimente şi emoţii. Cu toţii, ne aducem aminte cu drag de universul copilăriei noastre şi
de felul în care bunicile sau părinţii ne spuneau cu glas duios poveşti. Nu vom uita niciodată cât de
mult au însemnat poveştile pentru noi în acea perioadă.
Datorită poveştilor am cunoscut tărâmuri mirifice pe care le-am străbătut cu imaginaţia de
care dispuneam la acea vârstă, dar ne-am identificat şi cu personajele din acea poveste. Aceste
lucruri le-am trăit cu pasiune şi interes fiecare dintre noi.
Copiii cresc şi se dezvoltă prin lumea minunată a poveştilor. Este important felul în care
este spusă de cele mai multe ori o poveste, dar şi atmosfera pe care o impunem tocmai pentru ca, cei
mici să intre în lumea poveştii respective şi să trăiască afectiv detaliile pe care le prezintă acea
poveste.
Şi eu îmi amintesc cu drag de poveştile pe care mi le spunea bunica cu glasul ei duios.
Gustam şi trăiam momentele prezentate în poveste cu ochii mari deschişi şi cu inima plină de
emoţii. Mă străduiam să nu adorm pentru a nu pierde firul poveştii şi de cele mai multe ori aşteptam
să văd ce se întâmplă în deznodământ.
Povestitul este un instrument remarcabil de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte limbajul. Când
un copil ascultă o poveste, absența unor indicii vizuale îl ajută să-și imagineze scenele și să
proceseze desfășurarea acțiunii. Când învață să spună povești, aceștia reușesc să folosească
cuvintele pe care le știu, să explice și să vorbească clar publicului lor.
Astfel, limbajul este o abilitate esențială pentru succesul oricărui copil. În special,
preșcolarii trebuie să aibă abilități de vorbire solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să
interacționeze cu colegii și profesorii lor.
Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii
și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin
intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil.
 Odată cu deprinderea de a spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri,
de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi
despre sentimente și trăiri. Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru
înțelegerea conceptelor matematice.
Până la vârsta de cinci ani, poveștile copilului ar trebui să aibă un început, un cuprins și un
final clare. Pentru a încuraja această abilitate la copilul tău, roagă-l să redea o povestea pe care
tocmai a citit-o. Pune-i întrebări precum “Cine este în această poveste?”, “Ce s-a întâmplat mai
întâi?”, “Ce s-a întâmplat la final?”. Folosește marionete și alte elemente de recuzită pentru a-l ajuta
pe copil să povestească. Pe măsură ce capacitate celui mic de a povesti se îmbunătățește, poți pune
întrebări și să faci comentarii despre cauză, efect și sentimente, cum ar fi “Cum s-a simțit când s-a
întâmplat un anumit lucru?” sau “De ce crezi că personajul a acționat în acest mod?”.
Pentru preşcolari, poveştile au un rol important,deoarece le dezvoltă creativitatea şi
epresivitatea limbajului. Repovestind momentele poveştii, copiii îsi îmbogăţesc limbajul cu noi
cuvinte şi expresii.Datorită poveştilor, limbajul preşcolarilor va fi mai bogat iar prin faptul că le
putem cere să schimbe finalul unei poveşti le solicităm din plin creativitatea pe care aceştia o au dar
trebuie dezvoltată.
În ziua de astăzi datorită tehnologiei moderne, copiii petrec mai mult timp în faţa
caculatorului şi de aceea interesul acestora pentru cărtile cu poveşti a scăzut destul de mult. Nu
trebuie să lăsăm să treacă copilăria acestor copii, fără a se bucura de minunatele poveşti pe care cu
toţii le cunoaştem şi de care ne amintim cu plăcere. Să nu uităm să rămânem mereu copii şi chiar
dacă suntem adulţi şi noi am putea să părăsim pentru o clipă realitatea care ne înconjoară şi să ne
transpunem în lumea minunată pe care ne-o oferă poveştile. Cu siguranţă că vom avea parte de
emoţii şi sentimente pe masură şi ne vom simţi pentru o clipă copii, lucrul cel mai frumos şi
minunat.

Bibliografie:
• Aldo Pettini, Metode moderne de educatie, Editura CEDC, 1992
• Alexandrina Neagu, Texte pentru educatia limbajului la prescolari, Editura
Prognosis, 1984
• Antonovici Stefania, Metodica activitatilor de educare a limbajului in invalamantul
prescolar, Editura Humanitas Educational, 2005
• Dumitrana Magdalena, Educarea limbajului in invatamantul prescolar, Bucuresti
2000
 IEPURAȘUL POFTICIOS

prof. înv. preșc. Adina MOCAN

Grădinița cu Progam Prelungit ,,Furnicuța”
Arad

Trăia odată în pădure un iepuraș tare pofticios care își petrecea toată ziua în căutarea
mierii. Bineînțeles că îi plăceau morcovii și spanacul, dar mierea era favorita lui.
Câteodată avea noroc să găsească ușor miere în scorbura vreunui copac bătrân, dar de cele
mai multe ori, trebuia să găsească diverse metode să pătrundă în vizuina unei ursoaice, unde putea
să mănânce pe săturate miere din borcanul acesteia.
La un moment dat, ursoaica a observat că borcanul ei cu miere se tot golește.
- Cineva îmi mănâncă mierea și am să-l prind. Și-a spus ea.
- Am să stau la pândă, iar când văd că intră cineva am să sar pe el.
Trecură câteva zile dar nimeni nu mai venea la bârlogul ei. Ursoaicei i se făcu somn, că
doar știți că iarna urșii dorm dar se mai trezesc din când în când să mănânce câte ceva. Ursoaica
adormi pentru câteva zile dar în acest timp iepurașul mai intră odată să fure din mierea ei.
După câteva zile bune de somn, ursoaica se trezi și-și văzu borcanul de miere tot mai gol.
- Ți-a venit vremea, frățioare. Spuse ursoaica.
- Nu mă las eu păcălită de cine știe ce piticanie.
Ursoaica a întins o capcană. A pus borcanul cu miere pe raftul cel mai de sus al dulapului,
dar pe marginea lui, astfel încât acesta să cadă când va fi atins.
Ziua următoare când ursoaica a plecat la vânătoare, iepurașul a pătruns în vizuina ei. A
văzut borcanul de miere sus pe raft și s-a urcat să-l ia. Nici prin cap nu i-a trecut ce avea să i se
întâmple. Când l-a atins acesta a căzut, iepurașul la fel iar toata mierea s-a întins peste bietul
iepuraș.
- Vai de mine! Iepurașul a încercat și a încercat să se miște, dar mierea era așa de groasă
încât el se lipea de orice atingea.
Când ursoaica s-a întors acasă, iepurașul era lipit de podea.
- Ei și acum să vedem ce am prins! Și-a zis ursoaica râzând.
- Se pare că voi avea ciorbă de iepure în seara asta la masă.
A aprins focul în sobă și a pus o oală mare cu apă să fiarbă apoi a ieșit afară să adune
câteva ridichi și cartofi pentru ciorbă.
Iepurașul a încercat să fugă dar se lipea tot mai rău.
 - Oh dacă aș putea să scap de aici, niciodată nu aș mai încerca să fur miere! a spus el
plângând.
Pe măsură ce focul din sobă devenea din ce în ce mai puternic, iar în vizuină era tot mai
cald, mierea din jurul iepurașului devenea tot mai subțire. A început să se scurgă pe lângă urechi, de
peste tot, în jos spre lăbuțe.
Curând iepurașul a fost în stare să-și miște un picior, apoi celălalt. Cu o mișcare din coadă,
iepurașul a sărit afară din vizuina ursoaicei și a pornit-o repede spre pădure.
În spatele lui ursoaica râdea și se distra. Bineînțeles că nu l-ar fi făcut ciorbă pe iepuraș,
dar a vrut să-i dea o lecție.
Din acea zi, iepurașul nu a mai mâncat niciodată miere. S-a mulțumit cu morcovi, spanac și
salată ca și restul iepurașilor.
,,Și-am ajuns și la sfârșit, ș-ați văzut ce a ieșit.
Dacă în viață furați, de necaz voi nu scăpați,
Dacă cineva vă prinde, prin iertare câștigi multe.
Nu se știe niciodată când o fi treaba-ncurcată,
Cel mai bine și mai bine, ascultați-mă pe mine:
- Mai bine nu fur nimic, e corect dar și cinstit!”
 JOCUL IMAGINATIV ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA SCRIERII CREATIVE LA
ȘCOLARUL DE CLASA A II-A

prof. Elena MOCANU

Școala Gimnazială nr. 1
Valu lui Traian
Constanța

Jocul, în toate formele lui, rămâne cea mai importantă metodă prin care copilul învață, află,
cunoaște și experimentează lucrurile din jur. Are o mulțime de beneficii în dezvoltarea copilului și
este indicat să facă parte din preocupările zilnice ale lui, indiferent ca este educativ, creativ,
imaginativ sau de alt gen.
Beneficiile jocului imaginativ în dezvoltarea lui sunt:
• stimularea creativității și imaginației;
• adaptarea la situații noi;
• exersarea abilităților sociale;
• capacitatea a de a lua decizii;
• dezvoltarea abilitaților lingvistice și de comunicare;
• instalarea unui sentiment de siguranță și protecție;
• dezvoltarea încrederii în sine;
• exprimarea trăirilor interioare.
Jocul imaginativ este o activitate mentală în care copilul se folosește de propria imaginație
pentru a crea scenarii și personaje. Imaginația îi permite să își folosească propriile resurse pentru a
construi idei noi și pentru a crea în interiorul său o reprezentare a lumii exterioare în conformitate
cu nevoile sale. Jocul este modalitatea prin care copilul se apropie și înțelege ce se întâmplă în
lumea exterioară.
„Jocul imaginativ poate pune în evidență modul în care copilul gândește. Dacă imaginația
copilului este stimulată, ea poate deveni o sursă a unor idei originale, a unor activități creative",
explică Cristina Călărășeanu.
Jocurile imaginative pot fi libere, la alegerea copilului sau pot porni de la anumite scenarii
(să modifice finalul unei povesti, să inventeze anumite personaje, călătorii in anumite locuri etc.)
care îl stimulează să participe creativ. Fie ca pot construi o poveste sau pot imagina scene din viața
de familie, de la școală, din parc în care se întâmplă diferite lucruri, participarea spontană este
foarte importantă și denotă gradul de libertate sau de inhibiție a copilului.
 S-a desfășurat astfel: la sfârșitul activității, ne-am jucat aruncând o minge mică și ușoară
de la un elev la altul. Cel care arunca mingea adresa o întrebare din povestea creată celui care o
prinde. Cel care prindea mingea răspundea la întrebare şi apoi arunca mai departe altui coleg,
punând o nouă întrebare. Evident elevul care întreba trebuia să cunoască şi răspunsul întrebării
adresate. Elevul care nu cunoștea răspunsul ieșea din joc, iar răspunsul era dat din partea celui care
a pus întrebarea. Acesta avea ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o
întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaște răspunsul la propria
întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu
au răspuns corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, a condus treptat la rămânerea în grup a
celor mai bine pregătiți.
Elevii au fost încântați de acest feedback – joc de constatare reciprocă a rezultatelor
obținute, o modalitate care se constituie în același timp şi ca o strategie de învățare ce îmbină
cooperarea cu competiția. Este un feedback rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puțin
stresant decât metodele clasice de evaluare. Se poate desfășura în scop constatativ – ameliorativ.
Pentru copii, tensiunea este dată de faptul că nu știu la ce întrebări să se aștepte din partea colegilor
lui şi din faptul că nu știu dacă mingea le va fi sau nu adresată. Această feedback este şi un exercițiu
de promptitudine, atenție a participanților, aceștia trebuind să rămână permanent cu atenția trează şi
distributivă.
Discutăm și valorificăm povestea:
Ce ai înțeles din textul poveștii?
Ce personaj ți-a plăcut ? De ce?
Ce întâmplare ți-a plăcut cel mai mult?
Inventează un alt final al poveștii.
De ce ai recomanda această poveste unui alt copil?

Bibliografie:
1.Chateau, J. „Copilul şi jocul. Rolul pedagogic al jocului” ,E.D.P., București, 1976;
2. Șchiopu, U. „Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor”, E.D.P., București,
1970;
 ROLUL POVESTIRII ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PREȘCOLARILOR

prof. înv. preșc. Georgeta Loredana MOCANU

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5
Lugoj
Timiș

Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme, povești și

povestiri. În atmosfera aceasta preșcolarul nu participă motric, ci intelectual și afectiv. Activitatea
de povestire are valenţe informative și formative. Copiii asimilează diverse informaţii, dar în același
timp prin povestiri, povești și basme li se satisface nevoiade cunoaștere și afectivitate, se stimulează
imaginaţia și se constituie cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare. Povestirea este o
metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învăţământul preșcolar și care
constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă denaraţiune sau descriere prin intermediul căreia
sunt înfăţisate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spaţiu și timp, fenomene ale naturii etc.
pe care copiii nu le pot cunoaște altfel. Scopul folosirii acestei metode constă în asigurarea unui
bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot ajuta la anumite generalizări. Faptele, întâmplările
alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde semnificaţii, iar limbajul expresiv să
contribuie la trezirea de emoţii, sentimente, să le dezvolte imaginaţia, creativitatea. Prin ascultarea
poveștilor, și mai ales prin reproducerea lor, copii au prilejul să cunoască unele expresii ale limbii
literare, îmbogăţindu-si lexicul și căpătând posibilităţi de exprimare mai nuanţată și mai colorată.
Valoarea estetică a poveștirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă și exprimă frumuseţea morală a
oamenilor, cu cât pune mai clar în faţa copiilor un ideal concret si precis spre care ei să tindă.
Povestirile influenţează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea
orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianţa înconjurătoare la care face apel.
În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului.
Copilul urmărește cu atenţie datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situaţii,
stabilește pe plan mintal unele relaţii fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înţelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului prescolarilor, permiţându-le astfel
să se exprime cu usurinţă, atât în relaţii cu ceilalţi copii, dar si cu adulţii. Aceste povestiri solicită
imaginaţia creatoare, gândirea, limbajul si realizează trecerea de la o etapă stereotipă, la o etapă care
rolul educativ al poveștilor în activitățile instructiv-educative permite găsirea de soluţii pentru
aceea și temă. Ei sunt puși astfel în situaţia de a realiza o povestioară, de a exprima într-o
succesiune logică fapte și întâmplări și de a găsi forma de prezentare adecvată. Activităţile în care
copiii compun și expun într-o manieră relativă și personală, întâmplări, aspecte sau fapte legate de
viaţă, de preocupările sau cunoștinţele lor constituie povestirile create de copii. Ei sunt puși în
situaţia de a închega o naraţiune simplă, de a expune faptele într-o înlănţuire logică și de a găsi
formule de exprimare adecvate. Povestirile după un șir de ilustraţii le-am utilizat ca pe un mijloc
valoros pentru educarea limbajului preșcolarilor sub toate aspectele sale și a creativităţii. Meritul
acestor povestiri este că pe lângă organizarea gândirii copilului și obișnuirea lui cu o exprimare
logică și coerentă, ea cere un aport intelectual mai mare comparativ cu repovestirile și asta pentru că
imaginile reprezintă doar momentele principale ale povestirii, pe care copilul trebuie să le deducă
interpretând desenele; mai apoi trebuie să lege ideile reprezentate ca să înţeleagă acţiunea și după
aceea să le expună într-o formă originală. Povestirile cu început dat create de copii solicită eforturi
speciale din partea copiilor, determinate de sarcina pe care o au de a întregi, cu mijloace proprii, o
povestire a cărui început original este dat în prealabil. A cere copiilor să continue, să ducă mai
departe gândurile, ideile, sentimentele, să declanseze acţiunea, este o problemă extrem de dificilă
pentru prescolari. De aceea, este bine că atunci când ne propunem astfel de activităţi, copiii să fie
informaţi în legătură cu natura si conţinutul activităţii, să le cerem copiilor să creeze în măsura
posibilităţilor lor de realizare. Povestiri după desenele copiilor este o modalitate inedită de
dezvoltare a creativităţii preșcolarilor, reprezintă activităţi cu valoare evaluativă și nu în ultimul
rând sunt o legătură eficientă între două domenii de cunoaștere: cel estetic și creativ și domeniul
limbă si comunicare. Atât în activităţile artistico-plastice, cât si în cele de educarea limbajului,
copilul este pus în postura de a se exprima, desigur, cu mijloace diferite. Este de dorit ca el să redea
verbal, într-o construcţie logică, mesajul transmis cu ajutorul culorii. Povestirea creată în relaţie cu
o situaţie – problemă sau dilematică. Povestirea de acest gen vine să aducă învăţământului preșcolar
un plus de eficienţă formativă, fiindu-i caracteristic faptul că se bazează pe generarea unei stări
tensionale ce devine impuls pentru activizarea vorbirii copiilor. Problematizarea, prin soluţionarea
de probleme, mărește achiziţia educativă atât în ceea ce privește însușirea de cunostinţe, cât și mai
ales dezvoltarea prin exersare a capacităţii mintale sau a funcţiilor intelectuale în procesul
cunoașterii.

Bibliografie:
• Boca-Miron, E.; Chichisan, E. și colaboratorii,”Documentar metodic pentru activităţile
de educarea limbajului la preșcolari’, Ed.V&I Integral, Bucuresti, 2001;
• Bocos, M., Catalano, H.,”Pedagogia învăţământului primar și preșcolar”, Presa
Universitară Clujeană, 2006;
• Bratu, B.,Preșcolarul și literatura, E.D.P., București, 1977
 FORMAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ LA CLASELE PRIMARE

prof. înv. primar Magdalena MOISESCU

prof. înv. primar Maria Cecilia ILIESCU
Școala Gimnazială „Traian”
Piteşti
Argeș

„Cartea-spunea G. F. Morozov - reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii,

istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile
şi biruinţele sale toate. Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult. Cartea ne este prieten
credincios, de nădejde”. Lectura are ca scop să-i facă pe copii să iubească şi să respecte cartea care
le poate satisface interesul pentru a cunoaşte viaţa.
Lectura e un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se
ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Ea contribuie într-o mare măsură la lărgirea orizontului de
cunoaştere a elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasă,
corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Trezirea interesului elevilor pentru lectură în general este unul din obiectivele finale ale
activităţii desfăşurate de învăţător cu elevii claselor primare. Acesta este punctul de plecare şi în
acelaşi timp chezăşia succesului în activitatea şcolară pentru învăţător şi pentru elevii săi.
Sunt factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă şi psihice,
preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate sau nu. Gustul pentru
citit nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă,
continuitate, voinţă.
La vârsta preşcolară atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul
copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această, dificilă muncă e trecută la un nivel superior, în
primele clase ale şcolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu
uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor hieroglife
care adesea înspăimântă pe copii.
Încă de la venirea copilului în şcoală, trebuie să căutăm să-l facem să iubească „cartea”. Se
vor citi poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma atâtor poveşti şi poezii, micii şcolari să simtă nevoia
şi ei să citească. Ţinând cont de particularităţile fiecărui copil, de felul cum vom recomanda lectura
pentru vacanţa de vară. Basmele şi povestirile le sunt indicate celor cu ritm de citire rapid, iar celor
cu ritm mai lent, lecturi mai scurte.
 Interesul elevilor pentru lectură se amplifică începând cu clasa a III-a. Vocabularul este
mai activ şi nu mai solicită explicaţii la tot pasul. La cei care au învins greutăţile începutului abia în
această clasă nu poate fi vorba numai de lipsă de interes. Aici, gustul pentru lectură nu este încă
format. Uneori, elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârstă, preocupările, şi
preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină aceeaşi atitudine
şi la elevi.
Se ştie foarte bine că nimic nu este mai puternic decât exemplul. Într-o familie unde sunt
prea puţine cărţi şi acestea aflate la întâmplare, unde părinţii şi fraţii mai mari consideră lectura o
corvoadă, rareori, se poate aştepta ca un copil să dovedească de timpuriu pasiune pentru lectură,
pentru carte în general. În aceste cazuri, intervenţia învăţătorului este absolut necesară.
La clasa a-IV-a copiii şi-au însuşit deja tehnica cititului şi încep să se descurce singuri în
lectură. Pot să citească şi la libera alegere – în funcţie de ce-i interesează la orele de limbă română,
la cele de geografie şi istorie.
Cu elevii clasei a IV-a se va folosi, în afară de citirea independentă a lecturii particulare, şi
citirea în colectiv – realizată de către învăţător sau un copil care citeşte bine cu rol de a aprofunda
discuţia pe marginea lecturii citite, dar şi lectura ziarelor şi a revistelor. Pentru a spori încrederea în
forţele proprii şi dezvoltarea capacităţii de a expune liber cele citite, se vor da sarcini de a prezenta,
după un plan, informaţiile importante din ziar.
Şcoala dirijează după principii ştiinţifice lectura, supraveghează efectuarea ei, dar
deprinderea lecturii se formează, nu numai în şcoală, ci şi în familie. Povestirea de către adult a
conţinutului unei cărţi, nu neapărat în întregime, comentarea cu mijloace modeste, fără pretenţii
critice, în mediul familial, reprezintă un foarte bun mijloc de stimulare şi dezvoltare a gustului
copilului pentru lectură. Prin lectură, elevii sunt conduşi să-şi formeze capacitatea de a surprinde, de
a descoperi conţinuturi şi forme ale realităţii exprimate print-o multitudine de modalităţi, să-ţi
extindă astfel, aria cunoaşterii; pătrunzând în diversitatea textelor literare, elevii vor parcurge căi
specifice de expresie, asocierea cu altele, ceea ce le permite trecerea de la cunoaşterea concretă la
cea abstractă, de la intuiţie la reprezentare şi fantezie, ajungând în posesia unor instrumente utile
descoperirii realităţii înconjurătoare. „A înţelege literatura – remarca Ioan Şerdean – înseamnă a
avea puterea de a raporta impresiile, trăirile autorului la propria ta experienţă de viaţă, a stabili
legături nu numai cu cunoştinţele cunoscute, ci şi cu emoţiile, simţămintele pe care le-ai trăit.”

Bibliografie:
Șerdean, Ioan – ”Didactica limbii române în școala primară”, Editura Teora, 1998
Nicola, Ioan – ”Tratat de pedagogie școlară”, Editura Aramis, 2003
 POVEȘTILE NE EDUCĂ

prof. înv. preșc. Adriana Carmen MUREȘAN

prof .înv. preșc. Delia POPA
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, structura Program Săptămânal
Sânnicolau-Mare
Timiș

”Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi. ”
Lloyd Alexander

Vorbitul este prima modalitate de a interacționa cu persoanele din jur, iar această abilitate
trebuie să fie încurajată încă din primii ani de viață.
Povestitul este un instrument care îi ajută pe copii să-și dezvolte limbajul, în primii ani de
viață ei îl ascultă pe adult atunci când povestește, procesează desfășurarea acțiunii, ca mai apoi în
anii următori să treacă el în pielea povestitorului. Poveștile contribuie la stimularea creativităţii
copilului, la dezvoltarea vocabularului său şi la însuşirea unor principii morale esenţiale în
educaţia sa.
Astfel, limbajul este o abilitate esențială pentru succesul oricărui copil. Preșcolarii trebuie
să își însușească abilități de vorbire solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să
interacționeze cu colegii și profesorii lor.
Personajele basmelor, întâmplările prin care trec acestea şi deciziile pe care sunt nevoite
să le ia joacă un rol important asupra viziunii pe care cei mici o au asupra realităţii şi a modului în
care ajung să se comporte în societate.
Prin intermediul poveștilor se face posibilă lărgirea repertoriului de concepte, valori şi
soluţionarea conflictelor interioare şi exterioare. Îl ajută pe copil să elimine, în timp, limitele
emoţionale şi prejudecăţile referitoare la diferite moduri de gândire şi sentimente.
Poveștile sunt de mai multe tipuri: basme, povești cu animale, povești cu obiceiuri,
fantezie, realiste, de mister, de groază, de comedie, de istorie, de poliție, ștințifico-fantastice,
romantice.
Povestile pot fi considerate o abordare utilă pentru modificarea gândirii şi a
comportamentului faţă de mediul înconjurător. Conţinutul poveştilor conferă copilului forţă şi
siguranţă şi totodată îl ajută să-şi reinterpreteze şi să îşi extindă ideile, de aceea ele trebuie alese în
funcție de necesitățile și problemele copilului. Poveștile stimulează dorința de cunoaștere,
imaginația și creativitatea copilului.
Este esenţial să-i împărtăşeşti poveşti educative care să-l înveţe cât de important este să fii
bun, cinstit, sincer şi generos cu cei din jur. O poveste trebuie să influenţeze pozitiv şi constructiv
caracterul celor mici, trebuie să transmită un mesaj moralizator, să-i înveselească şi să aibă
capacitatea de a-i transpune în lumea magică pe care ei o îndrăgesc atât de mult.
Poveştile contribuie la educaţia copiilor clădind caractere puternice, insuflând curaj şi
principii morale fără a neglija iscusinţa şi înţelepciunea. Așadar, basmul focalizează atenţia
micuţului către aspectele pozitive ale vieţii, fără a nega dificultăţile, oferindu-i răspunsuri şi soluţii
cu ajutorul cărora să lupte împotriva obstacolelor reale.
Fără a fi obligat sa treacă printr-o experiență negativă, copilul poate învață astfel să
descopere lumea din jur, oamenii și modul în care aceștia acționează în diferite situații de viață.
Părintele trebuie să își facă timp ” pentru o poveste” savurată alături de copilul său , iar
astfel va câstiga un timp prețios alături de propriul copil, pe care altfel nu l-ar mai fi primit
niciodată, iar copilul se va dezvolta armonios și va ști să îsi rezolve conflictele.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi
poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul
acestora, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în
povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.

Bibliografie:
➢ ANDERSON, Nancy A.Literatură pentru copii elementare: elementele de bază
pentru profesori și părinți. Allyn & Bacon, 2006.
➢ BAUMAN, Richard.Poveste, performanță și eveniment: Studii contextuale ale
narațiunii orale. Cambridge University Press, 1986.
➢ Jean Michel Adam, Francoise Revaz – Analiza povestirii, Ed. Institutul European,
1999
➢ Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
➢ Domnica Petrovai, Sorina Petrică, Viorica Preda, Rodica Brănișteanu, Pentru un
copil sănătos social şi emoţional. Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere!, Ed.
V&I Integral, Bucureşti, 2012
 IMPORTANŢA POVEŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA PREŞCOLARILOR

Rolica MUREŞAN
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5
Lugoj
Timiş

La vârsta copilăriei, poveștile sunt adevărate instrumente de ”exploatare” a intelectului

celor mici, reprezintă mijlocul de exprimare a vieții afective a acestora. Ele există demult, demult,
că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, învelite în praful magic al timpului trecut, vin de departe, de
peste nouă mări și nouă țări și poartă înțelepciunea bătrânilor nostri. În trecut, oameni de toate
vârstele se bucurau de beneficiile lor terapeutice, adunându-se în jurul focului și imaginându-și
imposibilul care devenea posibil. Fiecare gură prin care trecea o poveste, își punea amprenta
personală, îmbogățind-o. Apoi, înțelepciunea populară prinsă în povești, a fost transmisă urmașilor
fiind transpusă pe hârtie. Poveștile copilăriei au un rol deosebit de important în dezvoltarea copiilor
pe mai multe planuri: al creativității, al imaginației, al inteligenței emoționale, al empatiei și iubirii
de bine etc. Poveștile sunt o adevărate porți magice ce se deschid folosind cheia numită ”copilărie”.
Prin ele, copilul descoperă lumea, dar și o realitate alternativă ei, învață să se raporteze la mediul
înconjurător, se poate imagina în situații de viață în afara contextului familial, face analogii,
comparații, descoperă consecințele unor fapte, învață lecții morale, trage concluzii. Copilăria
reprezintă singurul moment al vieții în care copilul poate visa fără constrângeri, este cea mai fertilă
perioadă pentru dezvoltarea imaginației creatoare. Poveștile sunt hrana copilăriei, ele dau culoare și
sens, încurajează copilul să gândească dincolo de realitate, să creeze mental o imagine pe baza
cuvintelor auzite. Elereprezintă o sursă de inspirație și pozitivism, deoarece binele învinge
întotdeauna răul, copilul învățând astfel să vadă partea bună a lucrurilor în orice situație. Tot prin
povești copilul experimentează sentimentele, atât ca personaj pozitiv, cât și ca personaj negativ,
putând face diferența dintre bine și rău, învață că toate faptele rele se pedepsesc, iar cele bune se
răsplătesc. Morala ce reiese din povești are un puternic impact educativ asupra copilului din punct
de vedere etic pentru că, prin puterea exemplului, atinge punctele sensibile ale copilului care, fără
să-și propună, se regăsește în personajele principale, trăind prin intermediul lor, într-un mod
securizant situații, pe care nu le-ar putea trăi în plan real, fie pentru că nu le-a întâlnit (Povestea lui
Mowgli), fie că îi este teamă să le experimenteze (Aventurile lui Tom Sawyer). Astfel, poveștile
reprezintă o oportunitate prin care copilul poate experimenta diferite stări și trăiri. Poveștile prezintă
situații sociale, emoționale, calități pe care le au eroii, comportamente bune, au darul de a-i învăța
pe cei mici despre paleta de emoții neexplorate încă. Multe povești evidențiază în firul lor, lupta
dintre bine și rău, tipologii comportamentale precum și soluții la situații concrete. Astfel, prin
povești precum ”Capra cu trei iezi”, ”ScufițaRoșie”, copilul învață că trebuie să asculte și să
respecte povața adultului pentru a evita anumite pericole. În plan imaginativ, copilul este pus într-o
postură primejdioasă și riscantă în cazul în care nu arasculta cuvântul părintelui său. Din ”Frumoasa
și Bestia” sau ”Rățușca cea urâtă”, copilul învață că nu trebuie să judece după aspectul fizic, că
aspectul fizic nu contează în relațiile cu oamenii, ci sufletul bun, comportamentul altruist și faptele
bune. Din povestea ”Fata mosuluiși fata babei”, copilul va înțelege că hărnicia și modestia vor fi
răsplătite, în vreme ce trufia și îngâmfarea sunt pedepsite, „Ridichea uriașă” îl va învăța să ajute, să
colaboreze și că o forță mica, unită cu alte forțe mici, se transformă într-o forță foarte mare și
puternică. ”Măriuca” și ”Supărarea Danielei” îi învață despre regulile de igienă și consecințele
nerespectării acestor reguli. Personajele negative şi păţaniile lor i-au determinat pe copii să respecte
şi să aplice regulile de igienă corporală şi de comportare civilizată,spre a nu fi exemple negative în
grupă. Fiecare erou, fie că este bun sau rău, rezonează cu anumite trăiri și emoții ale copilului: atât
Albă-Ca-Zăpada, cea frumoasă, tânără, inocentă, naivă și bună, cât și mama vitregă cearea,
invidioasă și haină, locuiesc în inconștientul copilului. Basmul oferă posibilitatea de a experimenta
aceste trăiri diferite, de a le distinge și de a-i întări încrederea că Binele învinge Răul. Pe lângă
dezvoltarea creativității, a imaginației, poveștile ajută la dezvoltarea limbajului, sub aspect lexical,
fonetic și gramatical, copilul îmbogățindu-și vocabularul cu expresii și cuvinte noi pe care și le
însușește cu ușurință ”trăind” aventurile eroului din povești.

Bibliografie:
Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
Revista învăţământul preşcolar nr.3-4/2004
 IMPORTANŢA BASMULUI ȊN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI

prof. învăţ. preşcolar Carmen MUSCARI-SALVAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3, structura Grădinița cu Program Normal Nr. 7
Bistriţa
Bistrița-Năsăud

În contextul dezvoltării vorbirii preşcolarilor, literatura pentru copii are un rol deosebit de
important. Dar pentru a se manifesta liber, copilul trebuie să dispună de un volum de cunoştinţe, să
stăpânească instrumentele gândirii, să aibă o comportare adecvată, să aibă simţul datoriei şi al
răspunderii faţă de sine şi faţă de alţii. De exemplu, un copil nu va putea să povestească dacă nu are
nişte reprezentări clare şi nu stăpâneşte schema unei povestiri: începutul, desfăşurarea întâmplărilor
într-o anumită succesiune, încheierea. Fiecare activitate din grădiniţă îşi are partea ei de contribuţie
la dezvoltareavorbirii copiilor. Lumea basmului îi dezvoltă copilului capacitatea de a-şi construi şi
verbaliza trăirile, proiecţiile. În călătoriile imaginare copilul se simte fericit, participând afectiv şi
însoţind protagoniştii basmelor în tărâmuri fictive. Este necesar să oferim copiilor unele exemple de
viaţă în mod indirect, prin intermediul basmului, decât un învăţ, o povaţă fără suport intuitiv.
Preşcolarul aflat la vârsta întrebărilor este satisfăcut cu ajutorul imaginarului din basme şi poveşti
dândui-se posibilitatea de a-şi da seama că e înconjurat de răspunsuri posibile, imaginarul îi dă
posibilitatea să trăiască momente asemănătoare eroilor îndrăgiţi, copilul îşi construieşte singur
canoane, asemeni eroilor din basme, îşi creează obligaţii la care nici adulţii nu gândesc. Lumea
basmului oferă micilor ascultători o complexitate de personaje şi teme de unde copilul îşi va alege
modele etice. Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere basmele pentru că răspund necesităţiilor de a şti,
de a cunoaşte, de a înţelege, cum se împlinesc năzuinţele spre mai bine, spremai frumos. Pornind de
la această idee, educaţia morală prin basm a copiilor preşcolari este posibilă şi necesară. Este
posibilă la această vârstă, deoarece copilul dovedeşte mare maleabilitate psihică, fapt ce ne dă
posibilitatea să intervenim educativ sub aspect formativ şi informativ; gândirea copilului trece de la
cea intuitivă la gândirea concret-operatorie; limbajul se îmbogăţeşte, se dezvoltă comunicarea cu
copiii şi cu adulţii, se înregistrează o afectivitate crescută. Este necesară întrucât, la această vârstă,
se înregistrează cele mai multe acumulări, cu rezultate deosebite în plan intelectual, afectiv şi moral.
Basmul, datorită aspectului preponderent imaginar, stimulează cu precădere afectivitatea,
care este fundamentală în formarea caracterului moral al conştiinţei şi al comportamentului la vârsta
preşcolară. Dată fiind importanţa fundamentală a educaţiei morale în formarea personalităţii
copilului preşcolar, este necesar să se apeleze şi la poveşti şi nu numai la ele, ci la toate mijloacele
adecvate unei asemenea finalităţi. Această problemă supune atenţia cititorilor şi ca urmare a faptului
că programa este marcată de omisiuni în această direcţie. În plus, emisiunile de televiziune şi
jocurile mecanice (electronice) care se găsesc peste tot prezintă copiilor de vârstă preşcolară, în
fiecare zi, sub forma desenelor animate, nenumărate ,,basme”, fără ca receptarea acestora de copii şi
impactul asupra lor să constituie preocuparea unor specialişti. Insistăm asupra acestei probleme,
plecând de la faptul că, de cele mai multe ori, aceste zise basme exercită un efect neaşteptat şi de
necontrolat din punct devedere pedagogic, pe care noi educatoarele nu-l putem corela cu intenţia
noastră de formare a caracterului moral prin basme şi povestire. Ficţiunea, pentru copil, are valoarea
ei de trăire ,,aievea”. Ceea ce este imposibil, pentru el se transformă în real, cu valori stimulative pe
planul imaginarului care, pornind de la bucuria de ,,a face ca…”, de a trăi o existenţă care nu e a lui,
contribuie la treptata dezvoltare a altruismului. Copilul se transpune în locul unui personaj, se
închipuie un alt ,,eu”, realizându-se perspectiva dualistă de care are nevoiec omunicarea
interumană. Prin ,,asimilarea” eroilor din basm, se produce pe plan mintal o lume arolurilor, o lume
prin definiţie a reprezentărilor sensibile despre o altă lume, decât cea cunoscută prin experienţa
personală. Lumea basmelor le dezvoltă preşcolarilor capacitatea de a-şi organiza şi verbaliza
trăirile, dezvoltându-le curajul de a se lupta pentru dreptate. De exemplu, prezentându-le basmul
,,Prâslea cel voinic şi merele deaur”, de P. Ispirescu, copiii se transpun în personajul principal, caută
soluţii; în acest cazei îşi imaginează poziţia pe care trebuie să o ia, basmul influenţează comportarea
moralăa copiilor pentru că ei ascultă povestea, retrăiesc întâmplările din realitate şi proiectează
altele proprii, posibile prin adoptarea punctului de plecare. Astfel, copilul îşi imaginează fără să
confunde planurile şi le trăieşte paralel, copilul prin basm are posibilitatea să călătorească imaginar,
iar el este fericit, participând afectiv şi însoţind eroii pe tărâmuri fictive sau în ţări reale, pentru el,
deşi fantastice, toate sunt posibile pe baza premiselor acceptate. Prin ecourile sale afective, basmul
îl ancorează pe copil în real, pentru că el nu rămâne în ,,ţara zânelor”, decât spre a privi lumea din
jurul său, dintr-o perspectivă mai largă şi mai accesibilă lui.
Basmul, cu partea lui de previzibil şi imprevizibil, trezeşte interesul copilului. Imaginar, el
participă la rezolvarea unor conflicte, este încântat să fie martorul peripeţiilor, al întâmplărilor prin
care trec eroii.

Bibliografie:
Dumitrana, M. - Copilul, familia şi grădiniţa. Bucureşti, Editura Compania, 2000.
 ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA
LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPII

prof. înv. preșc. Ioana Manuela MUSTEAȚĂ

Grădinița cu Program Prelungit Nr.1
Valu lui Traian
Constanța

Văzută ca o experiență a gândirii creative și nu numai, prin lectură, cititorul proiectează

o mișcare interioară în care el devine regizor și, respectiv, actor al acțiunii. Cărțile îl ajută pe cititor
să se inițieze, să se transforme, să-și dorească să descopere, să trăiască diferite experiențe de viață,
să facă alegeri și să ia decizii împreună cu personajele, lectura oferindu-i destule cunoștințe și
resurse menite să îl pregătească pentru experiențele reale, din viață și lumea mai mare. Pentru
copii, este cu atât mai important să le oferim acest bagaj de idei, alegeri, decizii și experiențe încă
de la început.
Povestirile, poveștile și basmele au fost și vor rămâne operele cele mai plăcute copiilor,
începând din copilărie și până în adolescență. Mai întâi ascultându-le, iar mai apoi citindu-le, copiii
însușesc din basme comoara infinită a înțelepciunii.
Poveștile sunt un prim pas spre cunoaștere și au rolul de a stimula gândirea, imaginația și
limbajul. La vârsta copilăriei, poveștile și mai ales basmele, sunt mai mult decât simple texte culese
din cărți. Ele reprezintă un instrument de bază aflat la îndemâna părinților, pentru a stimula
dragostea de lectură și cărți și curiozitatea intelectuală a micuțului. Mai mult de atât el reprezintă un
punct cheie pentru a consolida legătura afectivă copil-părinte. Poveștile joacă un rol esențial atât în
educația, cât și în dezvoltarea copiilor. Reprezintă un stimul pentru creativitate, o întărire a relației
cu părinții, ajută la dezvoltarea morală și îi învață să capete încredere în propriile forțe, dar și să
pătrundă într-un univers fantastic plin de mistere și necunoscut.
Un limbaj dezvoltat al micuțului se poate realiza numai prin contextul narativ al unui
basm. Acesta facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permițând înțelegerea sensului
unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul și gândirea. Imaginația și
creativitatea joacă un rol important în viața copilului pentru că ea este cea care îl ajută pe copil să
stabilească o legătură între lumea sa internă și cea externă, să își construiască propria imagine de
sine.
Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt doar câţiva dintre eroii care populau lumea
noastră de copii. Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt străini multor micuţi de astăzi. Ei au fost
înlocuiţi de Shrek, Nemo, Tom şi Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul
eroilor de basm. Prea puțini părinţi găsesc timpul necesar pentru a spune copiilor poveştile cu care
au crescut ei înşişi. Poveştile au fost pe nedrept uitate şi sunt pe nedrept ignorate. Ele sunt pline de
poveţe şi întâmplări din care copiii pot trage învăţăminte utile: să nu fim neascultători ca Scufiţa
Roşie, să nu fim răutăcioşi ca mama vitregă a Albei ca Zăpada şi lista ar putea continua.
Din poveşti, copiii află care sunt consecinţele defectelor şi calităţilor umane, care sunt
efectele faptelor bune şi rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi
rău, între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt
defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările din
poveste, copilul învaţă despre lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţii periculoase sau
dificile. Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveştile îl au asupra afectivităţii unui
copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţii
periculoase sau dificile. Există părinţi care îşi fac griji în legătură cu emoţiile prea puternice
provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă
puţin îndulcită a poveştii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat
copilul va trebui să ţină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori.
Poveştile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situaţii neplăcute.
Chiar şi la vârste foarte fragede, poveştile au un rol important în dezvoltarea copilului. Un
bebeluş de câteva luni nu înţelege nimic din ce i se spune, însă ascultând poveşti învaţă foarte mult
despre limbaj, intonaţie, felul cum sunt create sunetele şi ce înseamnă ele.
Cititul poveștilor cu voce tare de către părinte, încă de la cele mai fragede vârste, îi ajută pe
cei mici să rostească mai repede primele cuvinte. Dacă îi vei citi rar, apăsat și accentuat fiecare
cuvânt și îi vei arăta și imaginea corespondentă în carte, cel mic va învăța să distingă sunetele și va
învăța să vorbească, probabil, mai repede și mai clar. Cititul îi ajută pe cei mici se-și dezvolte
vocabularul, să capete mai multe cunoștințe și să comunice mult mai ușor. Unui copil căruia i se
citesc povești de mic îi va fi mult mai ușor să recunoască anumite cuvinte, va avea o cultură
generală mult mai bogată.
Din lumea poveștilor, copiii află că deciziile personajelor au anumite consecințe și că ceea
ce li se întâmplă depinde de alegerile făcute. Chiar dacă nu toate personajele sunt exemple bune de
urmat, poveștile ne arată că atunci când ni se întâmplă ceva rău, trebuie să luăm decizii. Și că dacă
luam deciziile potrivite, totul în viața noastră ar putea fi bun.
Poveştile au un rol important în dezvoltarea limbajului sub aspect gramatical, fonetic şi
lexical. Ascultând poveşti, copiii descoperă expresii şi cuvinte noi, pe care şi le însuşesc. Pronunţă,
de asemenea, sunete, utilizează vorbirea dialogată, povestesc şi repovestesc. Plecând de la poveşti,
educatoarele desfăşoară o serie de jocuri exerciţiu cu scopul pronunţării corecte a sunetelor, pentru
exersarea vorbirii dialogate sau pentru dezvoltarea unei exprimări orale corecte. Jocurile „Oglinda
fermecată”, „Căsuţa poveştilor” sau „În lumea poveştilor” verifică însuşirea corectă conţinutului
unor poveşti, dar oferă şi prilejul vorbirii dialogate, posibilitatea de-a formula propoziţii corecte
gramatical, utilizarea sinonimiei, antonimiei, omonimiei, etc.
Poveștile le oferă copiilor un loc sigur în care să exploreze ideea că viața nu e întotdeauna
ușoară, că lucrurile pot merge rău, că oamenii nu sunt întotdeauna animați de interese bune. Pe de
altă parte, personajele pozitive sunt întotdeauna răsplătite la final, acesta fiind modul prin care este
întărită ideea că e important sa fii bun, atent și sincer.

Bibliografie:
1. Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998
2.Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor, 2008
3. Revista învăţământul preşcolar nr. 3-4/2012
4. Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

prof. Ionela NEACȘU

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu
contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul
negativ, cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.
Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață
strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente
sociale pozitive. „La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula educația și imaginația copiilor,
care învață să descopere lumea minunată a cărților. Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un
univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de fascinant. Odată pătruns în această lume, cel mic
începe să își dezvolte limbajul, dar și să își îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că
poveștile îi ajută pe cei mici să crească frumos.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care cei mici le învață din povești este diferența
dintre bine și rău. În povești ca și în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va dobandi
deprinderi pentru a realiza judecăți de valoare, precum și exprimarea propriilor sentimente într-un
mod simplu. Copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții.
Mai mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii,
de ajutor precum personajele din poveste.
Cu ajutorul personajelor de poveste, micuțul va reuși chiar să își depășească anumite fobii.
Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii anișori de
viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi, ce trebuie
respectate, deoarece în lipsa lor nici o societate nu poate funcționa. De asemenea, va înțelege că
dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ, precum cel din poveste, iar
personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale.
 Unele povești le oferă copiilor anumite repere despre cum să acționeze în viață, în diferite
situații. Copiii sunt încântați să se asemene cu Harap Alb, cu Greuceanu dar și cu Făt- Frumos. Se
identifică cu personajele și înțeleg că trebuie să învețe anumite comportamente de la aceste
personaje fantastice pentru că și ei vor să se asemene lor.
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se
raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să
înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea, există
”Fata babei şi fata moşneagului” de I.Creangă, ”Sarea în bucate” de P. Ispirescu, ”Cenuşăreasa” şi
„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm. Peripeţiile personajelor, răutatea celor
negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze
exemplul celor buni. Poveşti precum ”Ionică mincinosul”, ”Puf Alb şi Puf Gri” ne învaţă ce este
sinceritatea şi îi determină pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna. Neascultarea părinţilor,
încăpăţinarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum ”Capra cu trei iezi” de I.
Creangă, ”Scufiţa Roşie” de Charles Perrault, ”Povestea măgăruşului încăpăţinat”. Păţaniile
personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul părinţilor, că nu este bună
încăpăţinarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate. Educarea dragostei faţă de
muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor poveşti precum ”Povestea unui om leneş”.
Datoria noastră a tuturor, a părinților, a educatorilor și învățătorilor este să aducem copilul
în punctul de iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege
firul poveștilor, expresiile sau cuvintele din text. Etapa următoere ar fi aceea de a încuraja copilul
să urmeze comportamentele pozitive a personajelor favorite. Astfel, copilul învață să își definească
emoțiile pozitive, în raport cu cele negative și dezvoltă anumite comportamente de tip social.
Există o diferența dintre o poveste și un desen animat, este relația specială care se crează
între povestitor și ascultător, comunicarea bidirecțională întrebările rostite și nerostite ale poveștii și
explicațiile suplimentare care devin dependente de fiecare poveste și stârnesc curiozitatea copilului.
Povestea îl învață pe copil să o asculte, să urmărească firul ei, face legătura dintre imagine și ceea
ce se aude, copilul observă descrieri, însușiri, emoții, comportamente și limbaj. Pentru a stimula
interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie personajul, să deseneze ceva din
poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la imaginația lui și îl punem în pielea
personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de rol care sigur îi va plăcea, apoi îl
solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj. Toate aceste jocuri vor crea legături
indistructibile dintre povestitor și micuțul auditor.
Unele povești au o morală de care ne putem folosi pentru a educa bine copilul. Ioan
Slavici, subliniind importanţa poveştilor, preciza: ”Povestea a fost fondul plăcerilor mele din
copilărie – poveştile erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună”.
Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
2. Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
 ROLUL EDUCATIV AL POVEȘTILOR ȘI BASMELOR, LA VÂRSTA COPILĂRIEI

prof. înv. primar Valeria-Ștefania NEMUȚ

Școala Gimnazială „Ion MAREȘ”
Vulcana-Băi
Dâmbovița

La vârsta copilăriei, poveștile și desenele sunt principalele mijloace de exprimare a vieții

afective a copilului. În această etapă de vârstă, se fixează principalele valori și modele de viață, iar
copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelul lui educațional existent. Personajele
din basme ne însoțesc în anii copilăriei și ne oferă modele pe care să le urmeze în viața adultă.
Poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul lor,
copilul descoperă lumea și se poate plasa în diferite situații de viață, în afara contextului familial.
Prin lupta dintre bine și rău și situațiile conflictuale întâlnite, copilul învață strategii de viață,
descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive. Fără a
fi obligat să treacă printr-o experiență negativă, copilul poate învăța astfel să descopere lumea din
jur, oamenii și modul în care aceștia acționează în diferite situații de viață. Multe dintre poveștile
pentru copii semnalează, la nivel metaforic, lupta dintre bine și rău, identifică principalele tipologii
comportamentale, precum și modul în care anumite situații concrete de viață își pot găsi rezolvarea.
Astfel, povești precum ,,Capra cu trei iezi” sau ,,Scufița Roșie” transmit copiilor anumite
modele de viață. În ,,Capra cu trei iezi”, copiii înțeleg, prin intermediul metaforei, faptul că până la
o anumită vârstă trebuie să asculte și să respecte sfatul părinților, pentru a evita pericolele iminente.
Această povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii cu care se confruntă, atunci când iese din cuvântul părinților. ,,Scufița Roșie”, de
asemenea, vorbește despre riscul și primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de
la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor povești aduce întotdeauna soluția
salvatoare, prin implicarea factorilor educaționali, reprezentați de familie și ceilalți formatori din
viața copilului.
Poveștile îmbogățesc viața afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul ajungând
să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experiențele la care acestea sunt supuse
și să învețe să își exprime propria agendă emoțională, în funcție de contextul și desfășurarea
povestirii. Copiii pun întrebări părinților, se bucură pentru victoria personajului cu care se
identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv se află în dificultate și învață
să își definească propriile emoții, în raport cu anumite situații de viață. Tot în acest context, copilul
învață să își definească emoțiile pozitive, în raport cu cele negative și dezvoltă anumite
comportamente de tip social.
Poveștile au un rol important în dezvoltarea anumitor abilități specifice necesare în
viață. Povești precum ,,Greuceanu”, ,,Făt Frumos” sau ,,Harap Alb” au un profund caracter inițiatic,
oferindu-le copiilor anumite repere despre cum să acționeze în viață, în situații diverse. Copiii se
identifică cu personajul și înțeleg că, atunci când ies de sub tutela familiei, trebuie să învețe anumite
comportamente, care se dovedesc a fi vitale pentru dezvoltarea, adaptarea și reușita acestuia pe
viitor.
În basmele fantastice, copilul descoperă existența unor lumi complexe, ce sunt guvernate
de reguli și principii. Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înțelegerea și fixarea unor
concepte care altfel ar fi fost foarte greu de înțeles. Atunci când zmeul cel mare, din ,,Greuceanu”, a
furat de pe cer Soarele și Luna, copilului îi va fi stârnit interesul să descopere funcționalitatea
universului. El va întreba, de exemplu, cum se ajunge la Soare, cum este format cerul sau ce este
Luna. Părinții în aceste situații trebuie să reacționeze pozitiv în sensul explicării acestor concepte, în
funcție de vârstă și de cunoștințele deja existente.
Poveștile consolidează legătura dintre copil și părinte, prin implicarea ambelor părți într-o
activitate care îi reunește prin cuvinte, comportamente și trăiri afective. Părintele este cel care
creează contextul, devenind regizorul unei scene de viață, iar copilul o trăiește. Poveștile reprezintă
pretextul cel mai favorabil pentru a stabili o legătură profundă între părinte și copil, prin alocarea
unui timp unic, comun, în care părțile consolidează relația. Astfel, cititul sau nararea unei povești
poate deveni un ritual al familiei, contribuind astfel la definirea unui program comun.
Poveștile stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea copilului. Contextul
narativ al basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite înțelegerea
sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul și gândirea. Imaginația și
creativitatea joacă un rol important în viața copilului pentru că ea este cea care îl ajută pe copil să
stabilească o legătură între lumea sa internă și cea externă, să își construiască propria imagine de
sine și să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor și identificarea
soluțiilor.
Basmele şi poveştile poartă în ele tezaurul limbii române, în ceea ce are ea mai specific.
Ascultându-le sau citindu-le, copilul sesizează, odată cu conţinutul şi cu construcţia limbii,
frumuseţea și expresiile ei plastice. Lectura basmelor şi a poveştilor contribuie la educaţia morală a
copiilor. În multe basme sunt evocate scene din lupta eroică a poporului, prin intermediul unor
personaje care îi caracterizează pe cei mai buni luptători. Copilul învaţă să-şi iubească poporul, să
îndrăgească faptele lui vitejeşti. Făt-Frumos, erou legendar, este redat peste tot că un exponent al
poporului. El este iubit de copii, datorită faptelor lui, bunătăţii, curajului care merge până la
nesocotirea morţii. Făt- Frumos întâmpină greutăţi în cale, el le învinge, datorită unei voinţe dârze
de a face ceea ce-i impune sentimentul datoriei.
Acest sentiment este calitatea cea mai de preţ a eroului pozitiv al basmelor şi poveştilor,
cel mai puternic motiv care mobilizează voinţa pentru învingerea greutăţilor de orice fel.
Unele povești oferă scene intense de violență, pe care părintele trebuie să le estompeze,
mai ales atunci când copilul este sensibil și reacționează negativ la acestea. În Albă-ca-Zăpada, de
exemplu, vrăjitoarea îi cere vânătorului să îi aducă drept dovadă a morții acesteia, ficatul, imagine
care poate declanșa anumite emoții negative, temeri sau frici din partea copilului. De asemenea,
anumite personaje negative, întruchipate în balaur sau zmeu, sunt folosite drept mijloace educative
pentru pedepsirea copilului. Afirmații de genul “ O să vină balaurul să te mănânce, dacă nu ești
cuminte” pot fixa anumite frici care ulterior se pot transforma în fobii. Prezența părintelui în
preajma copilului devine astfel un factor de echilibru și securitate care poate declanșa anumite
dependențe.
Părinții reprezintă un factor cheie în educația și dezvoltarea psiho-socială a copilului.
Ușurința cu care copilul se adaptează la solicitările vieții, performanțele academice, precum și
nivelul de implicare și participare, sunt rezultatele directe al factorului educațional și afectiv al
relației părinte-copil. Rolul pe care și-l asumă părintele în primii ani de viață ai copilului, atitudinea
și aspirațiile acestuia, vor pune amprenta semnificativ asupra dezvoltării intelectuale și sociale a
acestuia. La vârsta copilăriei, poveștile și basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele
reprezintă un instrument foarte important aflat la îndemâna părinților, pentru a stimula dragostea de
lectură și cărți, curiozitatea intelectuală a micuțului, dar și un instrument pentru a consolida legătura
afectivă copil-părinte. Deși poveștile pentru copii aduc beneficii și sunt recomandate că principal
factor educativ pentru această etapă de vârstă, sunt situații când părinții trebuie să filtreze și să
explice copilului anumite cadre sau evenimente, în funcție de personalitatea celui mic. În zilele
noastre, părinții preferă să cumpere un DVD sau să permită accesul excesiv al copilului la televizor
sau calculator, în detrimentul timpului alocat unei relații comune, în care ambii parteneri au de
câștigat: copilul se va dezvolta armonios și va ști să își rezolve conflictele, iar părintele va câștiga
un timp prețios alături de propriul copil, pe care, altfel, nu l-ar mai fi primit niciodată.
 CARACTERISTICI SPECIFICE ALE PERSONAJELOR DIN BASMUL ROMÂNESC

Mădălina NICOLĂESCU
Grădinița cu Program Prelungit Nord 1
Râmnicu Vâlcea
Vâlcea

Personajele din basme sunt înzestrate cu puteri supranaturale. În general sunt grupate în
două categorii: personaje care reprezintă forțele binelui și personaje care întruchipează forțele
răului.
Specificul personajelor de basm constă în faptul că posedă o singură trăsătură de caracter
fiind, însă, foarte bine conturată. Unele dintre personaje reprezintă: bunătatea, curajul, vitejia,
cinstea, frumusețea, iar altele sunt reprezentanți ai răutații, lașității, urâțeniei.
Făcând referire la lumea din care provin, personajele pot fi reale și supranaturale. În basm
personajele reale fac parte din lumea noastră, dar dețin calități și însușiri ce depășesc condiția
omului obișnuit. Aceste personaje se pot metamorfoza, pot înțelege limbajul animalelor, pot chiar să
anticipeze viitorul.
Pentru diferitele clase de personaje, există denumiri ce sugerează caracterul acestora, astfel
Gheorghe Vrabie în cartea Structura poetică a basmului, clasifică personajele în :
- grupa personajelor bătrâne , caracterizațe ptin pasivitate (senex);
- grupa personajelor active (virilis-virilia);
- grupa opozanților/adversarilor;
- grupa actanților.
Personajele bătrâne, pasive (senex)- sunt cei caracterizați prin sensibilitate, rabdare,
bunătate. Această clasă desemnează personajele care au un rol pasiv în basm: moșneagul și baba,
sihastru, impărații, frații mai mari ai protagonistului. Nu vârsta înaintata este specifică acestei
categorii de personaje, ci latura sensibilă, slăbiciunea umană. De exemplu, în cazul împăratului fără
urmași, sterilitatea este motivul slăbiciunii. Un alt exemplu, se regăsește în basmul Fata de împărat
și fiul văduvei. Împăratul convoacă „sfatul împărăției”, el este pasiv, nu judecă și nu decide nimic.
„Sfatul împărăției găsi cu cale spre a se spăla o așa grozavă necinste, fata cu moarte să se omoare.
Unii ziceau ca să se arză de vie. Alții ca sa-i scoată ochii și să se gonească în pustietăți spre a fi
mâncată de fiarele sălbatice. Alții iară ziceau ca să i se lege o piatră de gât și să se dea pe Dunăre.”
(Ispirescu.P.,1960,p.217).
 Grupa actanților- cuprinde confidenții, adjuvanții și obiectele ajutătoare. Făra ajutorul
obiectelor magice, făra sfatul confidenților și fără ajutorul unor ființe înzestrate cu puteri
supranaturale, eroul nu ar reuși să depașească toate piedicile ivite pe parcursul călătoriei sale.
Obiectele miraculoase au rol de podoabă și intră în categoria auxiliilor, însă îi sunt de mare ajutor
protagonistului în luptele pe care le dă cu adversarii. „ Buzduganul” aruncat de zmeu este un semn
că acesta se află în apropierea casei, „ pomul înflorit” - vestește reîntoarcerea feciorului de împărat,
„ biciul”, „ mărgica”, „ pălăria”- îndeplinesc dorințele eroului.
Confidenții- putem spune despre ei că formează o clasă cu rol minor, însă prin absența lor
anumite evenimente nu s-ar putea desfășura. Ei îl sfătuiesc pe erou și îi arată calea cea bună.
Confidenții pot fi: calul, câinele, un moșneag sau o babă, elemente cosmice însuflețite, Sf.Miercuri,
Sf.Vineri, dar pot deveni confidenți ai eroului, chiar și adevărate monstruozități: Setilă, Ochilă,
Gerilă, Murgilă, Zorilă etc.
Calul năzdrăvan este cel mai bun prieten al lui Făt-Frumos. El face parte atât din categoria
confidenților, cât și din caltegoria adjuvanților. Inițial, calul este animalul răpciugos, slab și
neîngrijit, dar va deveni un mare ajutor pentru erou și fără ajutorul lui, anumite probe și piedici nu
ar putea fi depășite. Calul are capacitatea de a comunica, sfătuindu-l pe erou cum să acționeze și „
zboară ca vântul și ca gândul”. În alte basme, calul năzdrăvan este înlocuit de un bivol.
Adjuvanții- formează o clasă cu rol major. Din această clasă fac parte: animale, păsări,
ființe îndrăznețe, elemente cosmice însuflețite, obiecte cu funcții miraculoase.
În basm, de regulă, animalele sunt cele care îndeplinesc rolul de ajutoare, dar li se alătură
și monstruăzitățile și obiectele miraculoase. În jurul lor gravitează întreaga acțiune, deoarece în
anumite situații eroul nu ar putea depăși obstacolul fără intervenția lor.
Grupa opozanților- cuprinde adversarii eroului: zmeii, balaurii, monstruăzitățile, mamele
viclene, Muma Pădurii, Scorpia, Ghionoaia. În general, ființe care se opun eroului și care îi
îngreunează misiunea.
În categoria personajelor opozante se înscriu și eroii falși, care pentru moment reușesc să-l
înlăture pe eroul real, dar în cel din urmă își va dovedi statutul, în timp ce eroul fals va fi demascat
și pedepsit.
George Călinescu ne mărturisește că principala caracteristică a basmului „este că eroii nu
sunt oameni, ci și anume ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc de animale dar acestea sînt
simple măști pentru felurite tipuri de indivizi. Ființele neomenești din basm au psihologia și
sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sînt oameni. Cînd dintr-o narațiune lipsesc
acești eroi himerici, n-avem de a face cu un basm. O primă operațiune în analiza basmului este deci
de a determina și caracteriza protagoniștii specifici.” (Călinescu,G.,1965,p.9).
 Bibliografie:
Bîrlea, O., (1981), Folclorul românesc. București: editura Minerva.
Călinescu, G., (1994), Istoria literaturii române. București: editura Garamond.
Călinescu, G., (1965), Estetica basmului. București: editura Litera. Constantinescu, P.,
(1981), Studii și cronici literare. București: editura Minerva
 LECTURA – O TREAPTĂ SPRE EDUCAȚIE

prof. Monica NISTOR

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Se ştie că la ora actuală se citeşte din ce în ce mai puţin. Cauzele care au condus la
schimbări majore în gustul tinerilor, care ignoră din ce în ce mai mult cartea, sunt cele
binecunoscute. Nu precizez decât avansul extraordinar pe care l-a luat rivalul dintotdeauna ,, al
scripturalului, vizualul, transformând vechiul prieten sigur, dar rece hugolian într-un actual mare
perdant.”4 Accesul internautic este facil tuturor şi la îndemâna celor tineri, ale căror abilităţi în ale
PC-ului le depăşesc pe ale celor vârstnici. ,, Lectura foilor de hârtie, mirosind încă a cerneală
tipografică sau, după caz, a specificul praf de bibliotecă, este percepută ca fiind perimată (...) E mult
mai profitabil să te aşezi confortabil în faţa ecranului, îngurgitând informaţie de ordin secund, de la
rezumat ori referat la cronică de întâmpinare ori recenzie; cu un singur click după tastarea numelui
autorului sau al cărţii într-un program de căutare, intri într-un veritabil paradis informaţional virtual
(...)”5
Un rol esenţial în atragerea tinerilor spre lectură, spre cartea apărută de mult în această
lume, dar părăsită într-un colţ al casei, îl are profesorul de limba şi literatura română, acesta este cel
care îi iniţiază pe elevi în tainele textului literar. Pentru ca secretele ascunse în paginile cărţilor să
fie descoperite, profesorul trebuie să aibă anumite calităţi ca: imaginaţie sau creativitate, o cultură
generală şi de specialitate întinsă şi solidă, deschidere către multiplicitatea interpretativă şi,
bineînţeles, o imensă dragoste de carieră didactică, talent şi tact didactic, spontaneitate, înclinaţie
spre comunicarea interpersonală etc. Un bun profesionist al catedrei trebuie să cunoască şi să
folosească permanent rolurile prevăzute în paradigma educaţională: mediator, facilitator al
desfăşurării activităţilor didactice, moderator.
Lecţia, principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ, necesită o muncă
frontală, uniformă, limitând deseori cadrului didactic posibilitatea de a respecta în totalitate
particularităţile individuale ale elevilor. Din această cauză este esenţial să se introducă diferite
forme de activitate care să întregească procesul instructiv- educativ, cum ar fi activităţile
extraşcolare, în cadrul cărora elevii au posibilitatea să-şi stimuleze cunoştinţele, să-şi dezvolte

1.Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 9.

2. Ibidem, p. 15.
spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, să pună în practică acele informaţii obţinute în cadrul
lecţiilor.
În acest scop am realizat un parteneriat alături de biblioteca județeană şi şcoala a cărei
profesoară de română sunt, precum și o şcoală vecină. Obiectivele pentru elevi au fost: formarea
cititorului conştient, familiarizarea cu literatura română, stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor de
creaţie ale elevilor, dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevului de gimnaziu faţă de lectură şi
bibliotecă.
Prima activitate, numită Tinere speranţe, a fost un concurs de creaţie, desfăşurat între cele
două şcoli partenere şi o a treia şcoală invitată. Cu scopul de a participa la concurs, elevii au fost
selectaţi, având ca temă creaţii proprii despre primăvară. Copiii au fost foarte încântaţi şi s-au grăbit
să citească opere ale unor scriitori cunoscuţi ca surse de inspiraţie, să fie mai atenţi la schimbările
suferite de natură de la un anotimp la altul, să îşi reamintească definiţiile unor figuri de stil învăţate,
să se joace cu numeroasele cuvinte româneşti, astfel încât, la scurt timp, noi, juriul, am dat piept cu
zeci de compuneri, poezii minunate. Cei care au intrat în etapa finală a concursului au avut ca temă
să creeze opere despre prietenie, în cincisprezece minute. Încântaţi, şi-au citit expresiv
,,producţiile”, în care s-au simţit emoţia, limbajul bogat, imaginaţia.
A doua activitate din cadrul proiectului a constat în celebrarea operei poetului ploieştean,
Nichita Stănescu. Cu acest prilej elevii au fost îndrumaţi să citească despre viaţa şi opera poetului,
şi-au ales poeziile preferate din vasta activitate literară a lui Nichita şi, sub îndrumarea cadrelor
didactice, au organizat un program artistic ce s-a desfăşurat la bibliotecă.
A treia activitate a fost denumită Poetul pătimirii noastre – Octavian Goga şi a fost
închinată poetului român. Elevii au adunat informaţii despre viaţa şi opera lui Goga, realizând,
alături de noi, o prezentare în Power Point. Au citit poezii, alegându-şi fiecare creaţia care i-a plăcut
cel mai mult, recitând-o apoi, plini de patimă, în faţa invitaţilor.
Ultima activitate s-a numit Florarul oglindit în creaţii literare şi a fost un concurs de
recitare. Poeziile aparţineau poeţilor George Topârceanu, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif şi
aveau ca temă anotimpul primăvara. Şi pentru ca elevii să înţeleagă mesajele operelor, au fost
îndrumaţi să se familiarizeze cu activităţile literare ale iubitorilor de artă menţionaţi mai sus. Au
împrumutat cărţi de la bibliotecă, au citit şi s-au prezentat extraordinar în faţa spectatorilor.
Activităţile extraşcolare nu trebuie să reprezinte o obligaţie, ci trebuie să fie provină din
dorinţa de a urcă o treaptă şi încă una spre cunoaştere, iubire, o motivaţie de ordin afectiv.
Formele de activitate privind lucrul cu cartea pe care le-am prezentat până acum nu
epuizează diversitatea activităţilor ce pot fi desfăşurate în acest domeniu. Iniţiativa şi dragostea
de muncă a cadrului didactic pot reliefa şi alte metode, procedee prin intermediul cărora elevii să fie
atraşi spre lectură. Important este ca aceste activităţi să nu depăşească posibilităţile de înţelegere ale
copiilor, să existe o corelare între ele, ocolind supraîncărcarea elevilor.

Bibliografie:
1. Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 9 şi 15.
 BENEFICIILE LECTURII PENTRU COPII

prof. Beatrice-Andreea NIȚOI

Grădinița cu Program Prelungit nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Personalitatea copilului se dezvoltă prin interacțiune continuă cu mediul înconjurător.

Această dezvoltare începe de la naștere și continuă pe tot parcursul vieții. Cu toate acestea, primii 5
ani de viață ai copilului sunt considerați cei mai importanți atunci când vine vorba de evoluția
personală, iar acest lucru determină cum va fi personalitatea lui pe parcursul copilăriei și până la
vârsta adultă.
Educația oferă copiilor instrumentele și pietrele de temelie pentru ca aceștia să înceapă să
se dezvolte ca indivizi. Mediile lor fizice, mentale și sociale sunt cele care îi transformă în copiii
care sunt și este de la sine înțeles că personalitatea fiecărui copil va fi diferită și aceasta este ceea ce
îi face unici. Se știe deja că un copil care citește are șanse la rezultate mai bune în școală.
Lumea literaturii poate ajuta adesea un copil în luarea propriilor decizii. S-ar putea să fi
citit despre o anumită situație într-o carte, iar atunci când acea situație devine un scenariu din viața
reală pentru el, ar putea înțelege cum să o abordeze în mod independent. Această capacitate de luare
a deciziilor nu trebuie să fie în scenarii de viață sau de moarte, ci doar cu procesul lor de gândire de
zi cu zi, cum ar fi „ce tricou ar trebui să port astăzi?”.
Cititul îi permite copilului să-și dezvolte gândirea critică. Intriga majorității cărților de
ficțiune prezintă o mare dilemă pe care personajul trebuie să o abordeze și să o rezolve. Luând
experiențe care au fost citite și folosindu-le în scenarii din lumea reală, poate ajuta copilul să
depășească problemele rapid și inteligent. Este posibil ca acesta să vină cu o soluție la probleme la
care nimeni altcineva din clasă nu s-a gândit, și asta pentru că identifică în mod constant problemele
și experiențele nu numai cu propria lor viață, ci și cu viața personajelor în care s-a trezit cufundaț.
Printre beneficiile enumerate amintim și faptul că lectura ajută la dezvoltarea și
îmbunătățirea vocabularului și a vorbirii unui copil.
Oferirea accesului copiilor la diverse tipuri de literatură este extrem de importantă pentru
succesul lor. Educatorii, părinții și membrii comunității ar trebui să-i ajute pe elevi să dezvolte
dragostea și pasiunea pentru lectură. Deși există nenumărate valori în expunerea copiilor la
literatură, Donna Norton (2010) identifică valoarea literaturii pentru tineri în cartea sa, Through the
Eyes of a Child. Literatura pentru copii este importantă deoarece oferă acestora aprecierea propriei
lor moșteniri culturale, precum și a celorlalți, îi ajută să-și dezvolte inteligența emoțională și
creativitatea, hrănește creșterea și dezvoltarea personalității și abilităților sociale ale elevului și
transmite literatură și teme importante de la o generație la alta.
Includerea obiceiurilor de lectură la o copilărie timpurie nu numai că îl va ajuta pe copil să
învețe cuvinte noi și să demonstreze mai multe moduri de a le folosi în exprimarea lor zilnică, dar
va dezvolta și beneficiile lecturii. Acest lucru, la rândul său, le va îmbunătăți în cele din urmă
cunoștințele de gramatică, profunzimea înțelegerii și abilitățile generale de comunicare.

Bibliografie:
• Norton, Donna, Through the Eyes of a Child, Boston Mass, 2010.
 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII PRIN INTERMEDIUL LECTURII
LA COPIII DIN CICLUL PRIMAR

prof. înv. primar Adriana OANCEA

Școala Gimnazială nr. 1
Valu lui Traian
Constanța

Într-o lume dominată de tehnologie televizorul, calculatorul, telefonul, internetul, reţelele

de socializare reprezintă principalele modalităţi de petrecere a timpului liber, iar lectura a devenit
pentru mulţi dintre copii o ultimă preocupare, însă acestea nu vor putea înlocui niciodată valoarea
morală, culturală şi educativă a unei cărţi.
Pasiunea pentru lectură apare încă din familie la vârste fragede și trebuie consolidată la
şcoală în cadrul tuturor orelor, ea contribuind la dezvoltarea capacităţii de exprimare orală și scrisă,
dezvoltă imaginaţia şi cultura generală a unui copil, asigurând reuşita în viaţă a acestuia.
Obiceiul părinților de a le citi copiilor încă din primele luni de viață este vital pentru
dezvoltarea creierului, potrivit unui studiu al Asociației Americane de Pediatrie, deoarece contribuie
la dezvoltarea vocabularului, a vorbirii, logicii, a empatiei.
Un alt studiu efectuat de National Literacy Trust din Marea Britanie dovedește că obiceiul
copiilor de a citi îi ajută să-și dezvolte abilitățile de exprimare orală, abilitățile sociale, ceea ce-i
ajută pe mai departe în interacțiunile sociale și în integrarea socială, contribuind semnificativ la
sporirea încrederii în sine și a stării de bine, în general. Același studiu arată că lectura și plăcerea de
a citi sunt puternic influențate de relația copiilor cu cadrele didactice și cu propriii părinți.
Se afirmă că lectura facilitează succesul școlar al copiilor conform unui studiu întreprins la
Institutul de Educaţie al Universităţii din Londra, fiind dovedit și științific, pe cale experimentală,
că cititul din proprie plăcere este mult mai important pentru dezvoltarea copiilor decât nivelul de
educație al părinților lor. Cu alte cuvinte, și copiii proveniți din familii foarte modeste, ai căror
părinți sunt semi-analfabeți vor reuși să-și dezvolte rapid vocabularul, vor înțelege și vor reține mai
bine cunoștințele prezentate în curricula de învățământ dacă au șansa de a citi în mod frecvent și o
fac cu plăcere. Acest lucru se explică prin faptul că un vocabular sărăcăcios este automat o piedică
în calea învățării.
În privința impactului pe care-l are asupra noastră lectura ca formă de petrecere a timpului
liber, cercetările efectuate de Mindlab International, Universitatea din Sussex, au identificat că
cititul reduce stresul, stimulează empatia, liniștește ritmul cardiac și reduce tensiunea musculară.
 Cum le putem dezvolta copiilor noștri obiceiul de a citi:
- citindu-le încă din primii doi ani de viață, cel puțin o dată pe zi, timp de câteva minute,
din cărți viu ilustrate, într-o atmosferă relaxată, plăcută, pentru a crea o asociere între carte și
sentimentul de relaxare;
- alcătuindu-le mica lor bibliotecă încă de dinainte de a merge la școală și să o îmbogățim,
de la an la an, ținând cont și de preferințele lor, nu doar de ceea ce considerăm noi că e important
pentru ei să citească;
- reducând numărul de gadget-uri la care copilul are acces și limitând timpul de ecran al
copiilor. Este important ca noi înșine să evităm să petrecem ore în șir în fața unui ecran și să citim
cărți ca metodă de petrecere a timpului liber, de recreere și de relaxare.
- înscriindu-i la biblioteci școlare și municipale, pentru a le mări șansele de a avea acces la
cărți cât mai variate;
- organizând în școală cercuri de lectură, concursuri pe teme literare, cercuri de artă
dramatică;
- purtând conversații în familie despre lecturile citite, obicei care va duce la normalizarea
lecturii în viața copiilor noștri.
Pentru a evidenția rolul lecturii, și anume acela de a forma tineri cu o cultură
comunicaţională şi literară de bază, capabili să înţeleagă lumea din jur, să comunice şi să
interacţioneze cu semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibili și să
aprecieze frumosul, dreptatea și adevărul am propus și aplicat la clasă opţionalul interdisciplinar „
Cufărul cu povești magice”.
Formarea şi cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, reprezintă unul din obiectivele
fundamentale al disciplinei opţionale „ Cufărul cu povești magice”.
Și tot pentru a evidenția impactul pozitiv al lecturilor asupra copiilor am participat alături
de elevii școlii la diferite proiecte din conținutul cărora am selectat câteva imagini sugestive:

Activitatea „ 15 minute de lectură” Activitatea „Eminescu în suflet de copil”

 Activitatea „Z.I.C.I.-Ziua internațională Activitatea „Ziua Națională a lecturii”
a cititului împreună”

Bibliografie:
Piaget Jean, Psihologia copilului, E.D.P. Bucureşti, 1971;
Ilie Vali, Pedagogie, perspective teoretice şi aplicative , Editura Universitatea Craiova,
2007;
Huizinga Johan, Homo Ludens, Editura Univers, 1977;
Planchard Emile., Pedagogie școlară contemporană , E.D.P. București,1992;
Ursula Şchiopu, Probleme ale jocului şi distracţiilor, E.D.P. Bucureşti, 1970.
 ROLUL POVEȘTILOR LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

prof. înv. primar Adriana OANȚĂ

Școala Gimnazială Nr. 7
Petroșani
Hunedoara

De mici copii îndrăgim poveștile. Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula
educația și imaginația copiilor, care învață să descopere lumea minunată a cărților.
Poveștile îi permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de
fascinant. Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul ascultător
pătrunde în acestă lume.
Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos.
Prin tezaurul de povestit adunate în ungherele cugetului nostru încă din copilărie jocul
omenirii întregi rasună în fiecare din noi, contribuind la deozvoltarea umanităţii Astfel, că predarea
basmului preşcolarilor, dezvăluirea semnificaţiei acţiunilor eroului, frumuseţea morală a eroului
principal propus ca model de povestitor,oferă educatorului posibilităţi nelimitate de a acţiona asupra
sufletului şi imaginaţiei preşcolarilor. Preşcolarul aflat la vârsta întrebărilor este satisfăcut cu
ajutorul imaginarului din basme şi poveşti dândui-se posibilitatea de a-şi da seama că e înconjurat
de răspunsuri posibile, imaginarul îi dă posibilitatea să trăiască momente asemănătoare eroilor
îndrăgiţi, copilul îşi construieşte singur canoane, asemeni eroilor din basme, îşi creează obligaţii la
care nici adulţii nu gândesc.
Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ.
Prin intermediul poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în
afara contextului familial. Prin luptă dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul
învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte
comportamente sociale pozitive. Fără a fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul
poate învăţa astfel să descopere lumea din jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în
diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta
dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii comportamentale, precum şi modul în care
anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.
 Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul
poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial.
Prin luptă dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă,
descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive. Fără a
fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din
jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile
pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii
comportamentale, precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.
Basmele sunt acele universuri mirifice din carti care au o multime de beneficii în
dezvoltarea copilului. Lumea zânelor bune, spiridusilor, zmeilor sau prințeselor frumoase și a
prinților galanți este una pe care micuțul o poate înțelege și din care poate extrage învățăturile
necesare - lecții de viață morale, o atitudine optimistă etc.. Se ştie că basmul este o istorisire, o
naraţiune în care fiinţe sau obiecte înzestrate cu forţe supranaturale, simbolizând binele şi răul, luptă
pentru sau împotriva fericirii unor personaje. Spre deosebire de basmul obişnuit, cel cu mesaj
terapeutic este un basm special conceput ca să conţină o idee mascată, exprimată indirect şi menită
să sugereze o schimbare de atitudine sau de comportament. Această idee este prezentată într-un
context neobişnuit, neaşteptat, care îl ia prin surprindere pe copil, furându-l din realitate în lumea
basmului, în care absolut totul este cu putinţă cu ajutorul fanteziei. Eficienţa acestei forme de
terapie, atât de apropiată de relaţia tradiţională de intimitate dintre părinte şi copil, depinde mult de
iscusinţa celui ce istoriseşte, adică de modul cum intuieşte tipul mesajului vindecător de care are
nevoie copilul, capacitatea de a alege momentul potrivit, intonaţia naturală, caldă, nuanţată
emoţional. Pentru ca basmul terapeutic să aibă efectul scontat asupra copilului, trebuie să ţinem cont
de anumite cerinţe, precum: nu comentăm în nici un fel mesajul basmului în faţa copilului; el îl va
descoperi singur; nu punem întrebări despre felul în care a fost înţeles basmul; nu silim copilul să-i
„stoarcă” sensul, cerându-i să repovestească sau să tragă concluzia moralizatoare, învăţătura care se
desprinde. Nu-l comparăm pe copil cu eroul din basm, în mod direct, însă vom face în aşa fel încât
datele lor să coincidă. Cu cât copilul este mai mic, cu atât această coincidenţă are o influenţă mai
mare. Este indicat să nu lungim lista basmelor pe care le-am selecţionat din colecţie pentru o
singură prezentare. În schimb, le vom relua de cât mai multe ori pentru a le creşte eficienţa şi pentru
a nu-l nemulţumi pe copil. Pornind de la un caz real sau fantastic, basmul terapeutic îşi îndeplineşte
menirea de mediator al durerii şi suferinţei, aducând mult mai aproape pe cel aflat într-un impas, de
lumea în care legile care guvernează pot declanşa apariţia unor resurse vitale de a învinge frica,
teama, neliniştea, neputinţa, nesiguranţa şi de a descoperi speranţa şi şansa, conjugând verbele „a
vrea”, „a putea” şi „a dori” la timpul prezent. În acel moment, basmul terapeutic îşi dovedeşte
utilitatea, făcând prin puterea cuvântului ca lumea pentru cel în suferinţă „să se mişte altfel”, să fie
percepută prin prisma noilor conotaţii cognitive ale elementelor de identitate personală, dând
unicitate clipei trăite. Rolul şi importanţa basmelor, constă aşadar în valoarea lor cognitivă, etică,
estetică, în influenţa multilaterală pe care ele o exercită asupra întregii personalităţi a copilului.
Poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu
contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul
negativ, cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.
Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață
strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente
sociale pozitive.

Bibliografie:
1. „Programa activităţii instructiv educative în grădiniţa de copii”, 2010, Bucureşti,
pag.107
2. „Revista Învăţământului preşcolar”, 2002, Bucureşti, pag.36
3. Mihaela Păişi Lăzărescu, Liliana Ezechil,2011, „Laborator preşcolar” Editura V&I
Integral Bucureşti, pag.67
 PREȘCOLARII ȘI LUMEA MAGICĂ A POVEȘTILOR

prof. înv. preșcolar și primar Sanda OBEADĂ

prof. înv. preșcolar Loredana Luminița UNGUREAN
Școala Gimnazială Nr. 27, structura Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3
Timișoara
Timiș

Poveştile joacă un rol foarte important în educaţia copiilor noştri. Fie că alegi să-i citeşti
sau să-i spui din memorie una dintre poveştile sale preferate, această activitate contribuie la
stimularea creativităţii copilului, la dezvoltarea vocabularului său, la consolidarea relaţiei voastre şi
la însuşirea unor principii morale esenţiale în educaţia sa.
Lumea poveștilor îi dezvoltă copilului capacitatea de a-și construi și verbaliza trăirile,
proiecțiile. În călătoriile imaginare copilul se simte fericit, participând afectiv și însoțind
protagoniștii. Preșcolarul aflat la vârsta întrebărilor este satisfăcut cu ajutorul imaginarului din
basme și povești, dându-i posibilitatea de a-și da seama că este înconjurat de răspunsuri posibile,
imaginarul îi dă posibilitataea să trăiască momente asemănătoare eroilor îndrăgiți, copilul își
construiește singur canoane, asemeni eroilor din povești. Lumea poveștilor oferă micilor ascultători
o complexitate de personaje și teme de unde copilul își va alege modele etice.
Poveştile au rol moralizator şi de cele mai multe ori prezintă situaţii sau personaje cu care
copiii se pot identifica. Atunci când alegi o poveste, gândeşte-te la fricile, complexele sau
problemele cu care se confruntă copilul tău. Dacă cel mic are o teamă de întuneric atunci citeşte-i o
poveste în care personajul învinge această teamă. Dacă nu vrea să-şi împartă lucrurile atunci îi poţi
spune o poveste din care să înveţe importanţa generozităţii.
Este esenţial să-i împărtăşeşti poveşti educative care să-l înveţe cât de important este să fii
bun, cinstit, sincer şi generos cu cei din jur. O poveste trebuie să influenţeze pozitiv şi constructiv
caracterul celor mici, trebuie să transmită un mesaj moralizator, să-i înveselească şi să aibă
capacitatea de a-i transpune în lumea magică pe care ei o îndrăgesc atât de mult.
Imaginile sunt şi ele foarte importante. Alege cărţi de poveşti care să conţină poze cât mai
viu colorate şi animate, capabile să-i sugereze copilului întâmplările povestite. Cei mici reţin mai
uşor istorisirile care sunt însoţite de imagini cât mai reprezentative. Prin asocieri corecte, mintea lor
va înţelege cu o mai mare uşurinţă cuvintele şi acţiunile pe care i le transmiţi.
Poveştile contribuie enorm la educaţia copiilor clădind caractere puternice, insuflând curaj
şi principii morale fără a neglija iscusinţa şi înţelepciunea. Cu alte cuvinte, basmul focalizează
atenţia micuţului către aspectele pozitive ale vieţii, fără a nega dificultăţile, oferindu-i răspunsuri şi
soluţii cu ajutorul cărora să lupte împotriva obstacolelor reale.
Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teorii imaginare, dar și
reale, pline de un farmec aparte. De aceea, ei se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor
și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dificultatea dramatizărilor va fi adaptată
posibilităților psihofizice ale copiilor. Astfel, la grpa mică vor fi alese povești cu texte repetitive,
ușor de reprodus și de interpretat, precum ”Căsuța din oală”, Cei trei purceluși”. Pentru grupa
mijlocie, textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente
stabile care devin portrete și față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia și din care își
aleg modele etice sau față de care își exprimă respingerile: ”Capra cu trei iezi”, ”Punguța cu doi
bani”, ”Găinușa cea moțată” etc. La grupa mare se vor realiza dramatizări după povești care vizează
conflicte puternice care să emoționeze, precum: ”Cenușăreasa”, ”Prâslea cel voinic și merele de
aur” etc.
Poveştile oferă ipoteze de simbolizare care pot fi folosite în moduri diferite de fiecare
copil. Dorinţa de a asculta aceeaşi poveste încă şi încă o dată poate să reflecte persistenţa stării
emoţionale fundamentale a copilului ce îl determină să aleagă o anume poveste. Pe de altă parte mai
poate arăta cum că el parcurge constant şi cu mare atenţie şi re-lucrează propriile fantasme. Dacă
acest lucru este adevărat, atunci povestea nu este niciodată aceeaşi: la fiecare ascultare este
percepută în mod diferit.
Multe poveşti au o morală la sfârşitul lor, de care te poţi folosi pentru a-ţi educa corect
copilul, reprezintă un instrument la îndemână de educaţie şi disciplinare. Poveştile nu trebuie
niciodată înlocuite cu televizorul, desenele animate sau calculatorul.
Rolul şi importanţa povestirilor adultului in instruirea şi educarea copiilor sunt bine
cunoscute; poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi întregind cunoştinţele. Ele
contribuie la formarea vorbirii copiilor, fiind model de vorbire închegată, expresivă şi corectă,
stimulându-i totodată şi pe ei să povestească; influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele ce
le trăiesc alături de eroii basmelor şi prin frumuseţile naturii descrise; formează deprinderi
intelectuale de a asculta şi înţelege când li se vorbeşte; dezvoltă voinţa, stimulându-i spre acţiuni şi
jocuri noi prin imitarea personajelor, contribuind şi la închegarea colectivului de copii. Copii sau
adulţi, suntem captaţi de frumuseţea poveştilor şi basmelor, de complexitatea acţiunilor şi
modalităţile inedite de soluţionare, de minunăţia personajelor şi creativitatea autorilor, dar ne
gândim mai puţin la rolul lor vindecator pentru cel ce le ascultă sau le urmăresc.
Poveştile şi metaforele vindecă deoarece ele ne pun in contact cu dorinţele şi nevoile
noastre cele mai profunde, cu obstacolele pe care le avem şi resursele noastre interioare adesea
necunoscute. Poveştile ne pun în contact cu noi înşine.
 „La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol,
fie în vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” spunea scriitorul și filosoful
indian Rabindranath Tagore.

Bibliografie:
• Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
• Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
• Cum îi învăţăm pe copii comportamente « pozitive » ?” Domnica
• Gafencu Mihai, Istoria literaturii române, Vol I, București, Editura Academiei
Române R.S.R.; 1970
• Iustina Itu , Dicționar de proză românească, Centrul Editorial Coresi, Brașov. 1990.
 LECTURA, MAGIA COPILĂRIEI

profesor învățământ primar Nela OCEANU

Școala Gimnazială „Ion Basgan”
Focșani
Vrancea

Cartea, era cândva, magia copilăriei ficărui copil. Acum e depășită acum de televizor, de
calculator, de internet. Explicația este simplă: această ofertă întrunește cumulativ trei condiții: este
spectaculoasă, atractivă și nu necesită un efort mental deosebit. Nevoia de ritm, zgomot, melodie,
de ambianță sonoră tinde să reducă lectura la un minimum impus de obligațiile școlare. Cu toate
acestea importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura elevilor este un act intelectual
esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.
Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:
# aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre
realitate;
# aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi
estetice;
# aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea
deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare
corectă şi expresivă.
Auzim adesea afirmația „Copiii nu citesc.” Nu poți să-i spui unui copil: „Citește!”. Verbul
„a citi” nu suportă imperativul. Trebuie să-și dorească singuri asta. Trebuie să înțeleagă lectura ca
pe o necesitate, ca pe un act de libertate a gândirii. Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se
formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare,
perseverenţă, voinţă.
Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice,
preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de
carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani
de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.
Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi - o
necesitate dorită şi trăită, e bine ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul
cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. În ședințele cu părinții am recomandat acestora să
viziteze împreună cu copiii lor biblioteca din oraş și să ceară sfatul bibliotecarului pentru a le
recomanda cărţi potrivite domeniului de interes și vârstei copiilor. Exemplul personal şi mai ales
acţiunile în comun, desfăşurate împreună cu copiii, sunt recunoscute de specialişti ca fiind cele mai
bune metode de a stimula gustul pentru lectură al acestora.
Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu
uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest
moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat
de efortul făcut de descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister.
Sunt copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, fără să fie
tentaţi să citească ei înșişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs. Uneori, nu au la îndemână
cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi
atitudine copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară. Inocularea ca un
cult al lecturii ca o coordonată a personalității umane, poate să înceapă în școală în mod sistematic.
La începutul clasei I, poveștile citite cu expresivitate de către învățător, mai ales dacă
acestea sunt citite la bibliotecă sau într-un loc special amenajat, pot stimula foarte ușor interesul
pentru lectură. Povestea poate fi animată de mimică sau de teatru de păpuși. După o vreme, elevii
vor continua acest exercițiu de citire expresivă pentru colegii lor.
În perioada preabecedară se poate începe un exercițiu de construire a unei cărți în mai
multe etape. În prima etapă se citește începutul unei povești și elevii desenează locul și personajele,
apoi se citesc pe rând celelalte fragmente, după care elevii ilustrează prin desene fiecare fragment.
Vor obține o ilustrare a întregii povești pe momente. Se vor capsa aceste desene, formând o carte.
În perioada abecedară pot completa desenele adăugând litere sau numele personajelor.
În perioada postabecedară pot nota sub fiecare desen o scurtă descriere. În clasa a doua pot
dezvolta pe spatele desenelor fiecare idee, povestind astfel în scris întreaga poveste. Se pot face
coperți cărților.
Se pot organiza activități interesante cu scopul apropierii de carte ca de un obiect special.O
astfel de activitate a fost cea de sortare a cărților din mai multe materiale, apoi sortarea cărților după
tip: cărți de povești, cărți de poezii, cărți de colorat, manual, culegeri, enciclopedii, albume,
dicționare, etc. Viitorii cititori au avut ocazia să observe diversitatea informației pe care o oferă
cărțile.
Doamna bibliotecară le-a explicat criteriile după care se așază cărțile pe rafturi pentru a le
găsi ușor și i-a sfătuit să facă acasă o bibliotecă personală. Le-a mai spus că ei pot cumpăra cărți de
la librărie sau le pot împrumuta de la bibliotecă. Le-a făcut fișe și le-a explicat cum se păstrează
cărțile.
 Într-o altă activitate am vorbit despre alcătuirea cărții (operți, file, pagini, cotor), despre ce
informații cuprinde coperta și cuprinsul unei cărți. Am făcut coperți cărților de colorat realizate de
elevi în alte lecții.
Începând cu clasa a II-a, vom forma biblioteca din clasă. Aceasta se va compune din cărţi
aduse de copii şi învăţător, se va stabili un bibliotecar al clasei şi se apoi se va trece la
împrumutarea cărţilor.
Un rol important îl are conversaţia problematizată. După studierea textelor din abecedar, pe
care le-am analizat şi comentat în mod amănunţit am recomandat lecturi potrivite vârstei, pe
marginea cărora s-au purtat discuţii.
După ce textele au fost parcurse am lansat următoarele cerinţe: să formuleze întrebări pe
care să le adreseze colegilor; să folosească cuvintele noi şi expresiile artistice în contexte variate; să
redea prin cuvinte proprii conţinutul textelor citite; să recunoască ilustraţiile care înfăţişează
personaje sau scene din poveştile citite; să le aşeze în ordinea desfăşurării faptelor.
Ghicitorile literare sunt mijloace pasionante ce-i invită pe copii la lectură.
Foarte apreciat de elevi este şi jocul cu versurile: învăţătorul recită unu-două versuri dintr-o poezie,
iar elevii continuă.
Diafilmele, benzile audio şi video cu poveşti constituie un alt important mijloc de
îndrumare a lecturii. Ele prezintă operele literare în imagini vizuale şi auditive. După lectură elevii
pot face comparaţii, stabilind asemănări şi deosebiri între întâmplările prezentate.
Dramatizările făcute cu şcolarii după unele texte literare i-au stimulat pe elevi să citească
mai mult.
Lectura necesită nu numai îndrumare, dar şi control. Procedeele de efectuare a controlului
sunt variate şi depind de scopul urmărit. Pentru învăţător este important de ştiut nu numai ce şi cât
citesc elevii, ci şi cum înţeleg ei ceea ce citesc.
 ROLUL POVEȘTILOR IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșc. Mădălina ONOFREI

Grădinița Electromagnetica
București
Sector 5

Vorbitul este prima modalitate de a interacționa cu persoanele din jur, iar această abilitate
trebuie să fie încurajată încă din primii ani de viață. Povestitul este un instrument remarcabil de a-i
ajuta pe copii să-și dezvolte limbajul. Când un copil ascultă o poveste, absența unor indicii vizuale
îi ajută să-și imagineze scenele și să proceseze desfășurarea acțiunii. Când învață să spună povești,
aceștia reușesc să folosească cuvintele pe care le știu, să explice și să vorbească clar publicului lor.
Astfel, limbajul este o abilitate esențială pentru succesul oricărui copil. În special, preșcolarii
trebuie să aibă abilități de vorbire solide, deoarece, în mediul școlar, vor fi nevoiți să interacționeze
cu colegii și profesorii lor. Citește în continuare și află mai multe despre rolul poveștilor în
dezvoltarea limbajului la preșcolari.
1. Beneficiile dezvoltării limbajului prin povești
Când copiii încep școala, trebuie să își extindă abilitățile lingvistice pentru a include citirea
și scrierea.
Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii
și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin
intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil. Odată cu deprinderea de a
spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri, de a înțelege modul în care
limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi despre sentimente și trăiri.
Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru înțelegerea conceptelor
matematice. Până la vârsta de cinci ani, poveștile copilului ar trebui să aibă un început, un cuprins și
un final clare. Pentru a încuraja această abilitate la copilul tău, roagă-l să redea o povestea pe care
tocmai a citit-o. Pune-i întrebări precum “Cine este în această poveste?”, “Ce s-a întâmplat mai
întâi?”, “Ce s-a întâmplat la final?”. Folosește marionete și alte elemente de recuzită pentru a-l ajuta
pe copil să povestească.
2. Dezvoltarea limbajului prin povești într-o limbă străină
Poți citi și spune povești în orice limbă te simți confortabil vorbind, acest lucru
permițându-ți să comunici mai ușor. De asemenea, cititul cărților în alte limbi va face timpul pentru
povești mai distractiv, iar cel mai mic va avea posibilitatea de învăța cuvinte într-o limbă străină.
 3. Trucuri pentru cititul cu preșcolari
În etapa de dinaintea școlii, a citi cu copilul înseamnă să petreci timp împreună cu el și să
te bucuri de limbajul și ilustrațiile din cărți. Iată câteva sfaturi care te pot ajuta pe tine și pe
preșcolarul tău să profitați la maximum de timpul pentru citit.
Uitați-vă la carte
Înainte de începe, pune-i copilului câteva întrebări despre carte:
• Cine este autorul?
• Despre ce crezi că este povestea?
• Ce personaje ar putea fi?
Citiți povestea
• Variază ritmul lecturării, precum și intensitatea vocii. Schimbarea tonului și a
expresiilor pentru diferite personaje poate fi, de asemenea, de ajutor.
• Încurajează-ți copilul să-și folosească degetul pentru a urmări cuvintele în timp ce le
citiți;
• Lasă-l să întoarcă paginile.
Uitați-vă la litere, cuvinte și punctuație
• Indică diferențele dintre litere și cuvinte, dar și dintre majuscule și minuscule. De
exemplu, “Există o majusculă “M”. Poți observa cum este mai mare decât această minusculă “m”?”;
• Indică diferite semne de punctuație, inclusiv puncte, semne de exclamare și semne de
întrebare. Explică care este semnificația lor.
4. Ce tipuri de cărți să citești cu preșcolarii?
Copiii mici se bucură adesea de cărți care au rimă, ritm și repetiție, acestea fiind unele
dintre modurile în care învață.
În anii preșcolari, cărțile pentru copii trebuie să fie nelipsite din casă, iar cei mici s-ar
bucura și ar beneficia în special de:
• cărți cu alfabetul, cu forme și numere;
• cărți cu povești simple;
• cărți despre familie, prieteni și mersul la școală;
Prin urmare, poveștile și povestirile joacă un rol esențial, fiind principala modalitate de
dezvoltare a limbajului copilului tău. Așadar, asigură-te că incluzi activități cu cărți în programul
zilnic al copilului.
 PROIECT DIDACTIC

prof. înv. preșcolar Diana Valentina OPARIUC

Grădinița cu Program Prelungit Prichindel
Suceava
Suceava

Data: 25.01.2022
Educatoare: prof. Opariuc Diana Valentina
Unitatea de învăţământ: G. P. P. „Prichindel” Suceava
Nivelul de vârstă/grupa: Nivelul I, grupa mică D
Tema anuală de studiu: „Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
Tema activităţii integrate: „ Căsuţa din oală ”
Elemente componente ale activităţii integrate:
ADE: D.O.S. – Tema: Povestea „Căsuţa din oală” – lectura educatoarei
ALA - „ Să-l ajutăm pe Ursuleţ”

Centrul „Ştiinţă” – tema: „ Personaje ”- joc puzzle

Centrul „ Artă” – tema „ Oală ”- lipire

Centrul „ Nisip şi apă” – tema: „ Drumul ”- îmbinare

Scopul activităţii: Stimularea abilităţilor de exprimare emoţională deschisă, spontană,
utilizând achiziţiile tehnico - aplicative în contexte creative.
Obiective operaţionale:

să asculte cu atenţie textul povestirii, asociindu-l cu imaginile prezentate;

să identifice momentele principale din povestire, extrăgând cu ajutorul educatoarei

latura educativă;

să confecţioneze oala prin lipirea bucăţelelor de hârtie pe suport;

să îmbine piesele puzzle-ului reîntregind imaginea;

să realizeze drumul, îmbinând pietricele;

Strategii didactice:
a)Metode şi procedee: conversaţia, expunerea narativă, explicaţia, exerciţiul, munca
independentă;
 b) Resurse materiale: cutie-cadou, plic, planşe, flipchart, magneţi, puzzle, siluete suport,
lipici, hârtie glasse, pietricele, ursuleţ, machetă, clopoțel;
c) Elemente de joc: surpriza, aplauze, mânuirea materialelor, stimularea, mişcarea.
d) Forme de organizare: frontal, individual, grupuri mici
Durata: 40min
Bibliografie:
Laurenţia Culea, Angela Sesovici, Filofteia Grama, Mioara Pletea, Daniela Ionescu,
Nicoleta Anghel, 2008, Activitatea integrată din grădiniţă”(ghid pentru cadrele didactice din
învăţământul preuniversitar) , Editura Didactica Publishing House, Bucureşti;
***M.Ed.C.T., 2008„Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, D.P.H.;
C.L. Oprea, Strategii didactice interactive, Editura E.D.P.Bucureşti, 2007;
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., 2007, „Metode interactive de grup-Ghid
metodic”, Editura Arves;
Răileanu, D., Vieriu, D., Alecsa, I., 2010. „ Proiectarea pas cu pas”, Editura
Diamant, Argeş;

SCENARIUL ACTIVITĂŢII
Copiii, așezați pe scăunele, sunt invitați să descopere surpriza din sala de grupă. ( o cutie
de cadouri, 1 scrisoare de la Ursuleţ, care le spune că are nevoie de ajutorul lor). Pentru a-l putea
ajuta, copiii trebuie să deschidă cutia şi să afle povestea lui. Educatoarea îi îndeamnă pe copii să se
îndrepte spre centrul Bibliotecă și să asculte povestea „Căsuţa din oală” (A.D.E. - DOS). Farmecul
povestirii este dat de acţiunea personajelor ei, precum şi de prezentarea imaginilor care vor capta
atenţia copiilor.
La un moment dat, copiii vor afla că Ursuleţul are nevoie de ajutorul lor pentru că fără să
vrea le-a stricat căsuţa prietenilor săi şi aceştia s-au supărat pe el şi au plecat. Îndemnaţi de
educatoare, copiii acceptă să-l ajute pe Ursuleţ, şi pe lângă căsuţa stricată aceştia îi vor face şi
prietenii pentru a nu sta singur în căsuţă. Astfel vor afla ceea ce au de făcut mai departe (oferta de
lucru – „Să-l ajutăm pe Ursuleţ” –A.L.A.) apelând la materialele puse la dispoziţie. Motivați de
dorința de a ajuta, copiii se vor îndrepta spre centrele deschise în funcţie de preferinţe, imitând
„Mersul Ursului” (Tranziţie). Această provocare îi va împărți în 3 grupe, fiecărei grupe,
atribuindu-i-se sarcini clare pentru realizarea de lucrări individuale. La centrul „Ştiinţă”, copiii
vor avea de reîntregit imaginea unui puzzle (personajele din poveste) care va fi lipit pe o siluetă
suport. Centrul „Artă” vine cu noi provocări pentru copiii deoarece aici, copiii vor avea de lipit
bucăţele de hârtie, realizând astfel oala.
 La centrul „Nisip şi Apă” copiii se vor juca cu pietricele pe care le vor îmbina una lângă
alta, realizând astfel drumul până la oală.
În timpul lucrului pe centre se va urmări modul în care fiecare copil realizează sarcinile
utilizând corect instrumentele de lucru și materialele puse la dispoziție. Se va lucra pe fond muzical,
stimulent pentru crearea unei atmosfere relaxante și atitudine pozitivă pentru activitățile alese.
Copiii sunt atenționați că urmează finalizarea lucrărilor, fapt pentru care trebuie să se
încadreze în timpul pus la dispoziție, iar la clinchetul clopoțelului (Tranziţie) se încheie activitatea
de la fiecare centru, după care copiii fac ordine la măsuțe (Rutină). Se adună lucrările realizate de
copii și se așează pe o măsuţă. Copiii își exprimă părerea față de realizările lor, apoi sunt îndrumaţi
spre locul unde au ascultat povestea „Căsuţa din oală”. Li se trezește din nou interesul și
curiozitatea , fiind puși în ipostaza de a-și exprima propriile păreri față de fapta ursului, dar şi a
prietenilor săi.
Finalul fericit al poveștii antrenează copiii într-o discuție (pe baza materialelor realizate la
centre) referitoare la personajele din poveste și faptele lor, precum și gestul Ursuleţului de a reface
oala spartă. Se pune accent pe latura educativă, faptele personajelor din povete transferându-se în
viața reală a copiilor.
Activitatea se încheie într-o atmosferă de bună dispoziție și bucurie, determinată de
rezultatele obținute și mai ales de fericirea personajelor din poveste.

Dragi copii,

Sunt Ursuleţul Martinel şi vreau să mă ajutaţi. Fără să vreau am stricat din greşeală căsuţa
unde se adăposteau prietenii mei. Aceştia s-au supărat foarte tare şi au plecat, iar eu am rămas fără
prieteni. Aş vrea să mă ajutaţi să le fac o căsuţă, poate se vor întoarce şi vom sta fericiţi împreună.
 Evenimentul Evaluare/
Nr. Strategii
didactic/secvența Conţinutul ştiinţific metode şi
crt. didactice
didactică indicatori
1. Captarea şi Se realizează prin găsirea mai Conversaţia
orientarea multor surprize, un plic,ursuleţ,
atenţiei cutie-cadou care motivează dorinţa
copiilor de a participa la activitate.
2. Anunţarea temei Se comunică tema activității, iar Conversatia
şi a obiectivelor contextul creat va permite Explicaţia
accesibilizarea obiectivelor propuse
oferind copiilor situaţii care să le
trezească dorinţa de a realiza
lucruri noi prin oferta de lucru.
3. Prezentarea Expunerea textului literar cu Conversaţia
conţinutului ajutorul softului educațional va Expunerea
şi dirijarea solicita capacitatea de înţelegere a Explicaţia
învăţării mesajului transmis precum și
familiarizarea și însuşirea unor
cuvinte și expresii noi. Probă
Integrarea conținuturilor se va Conversaţia practică
realiza printr-un transfer de Explicaţia Produsele
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi Demonstraţi activităţii
în vederea rezolvării tuturor a
sarcinilor pentru care copiii și-au Exerciţiul
exprimat interesul, atât din cadrul
activităților și jocurilor liber alese
cât și din domeniul Om și societate:
- exersarea deprinderilor de
îmbinare a pieselor, în vederea
realizării unui puzzle;
- exersarea deprinderii de a lipi
bucăţele de hâtie;
- exersarea deprinderii de mânuire
corectă a pietricelelor în vederea
realizării unui drum.
4. Obţinerea Lucrările individuale vor constitui Munca Realizarea
performanţei elemente componente ale unui individuală unui
ansamblu creativ ce va influența Exercițiul ansamblu
pozitiv finalul povestirii, ce va fi cu creativ
ușurință creat de copii. apropiat de
Desprinderea laturii educative şi Conversația realitate
solicitarea intervențiilor copiilor
spre identificarea Extragerea
comportamentelor pozitive şi laturii
aplicarea acestora în situaţii noi, va educative
constitui etapa în care exprimarea
emoţională deschisă, spontană a
atitudinilor poate construi un mediu
afectiv cu reale valențe educative.

5. Evaluarea Evaluarea activității desfășurate Conversația Analizarea

se realizează printr-o conversație de produselor
referitoare la starea de spirit a verificare activităţii
copiilor la final de activitate, Autoevaluar
apelându-se din nou la latura e
educativă a conținuturilor parcurse.
 POVESTEA PRINȚESEI PICURA

prof. înv. primar Elena OPREA

Școala Gimnazială Raciu
Raciu
Dâmbovița

A fost odată ca niciodată un împărat puternic ce domnea peste un ținut întins, cu câmpii
bogate și roditoare, munți înzăpeziți acoperiți de păduri veșnic verzi și râuri ce curgeau învolburate
către Marea cea Mare.
El avea o fată frumoasă, frumoasă, cu părul negru precum corbul, ochii albaștri asemenea
cerului senin de vară și o voce cristalină ca susurul unui izvor. Prințesa se numea Picura.
Toți supușii împăratului îl respectau deoarece acesta era un om înțelept, viteaz, de foarte
multe ori salvând regatul de la primejdii.
Anii au trecut și prințesa Picura s-a transformat într-o fată frumoasă, frumoasă.
Vestea frumuseții fetei de împărat a trecut peste mări și țări, până în vârful unui munte
acoperit permanent cu nori negri precum smoala. Nicio vietate nu cuteza să se apropie de acel loc,
deoarece acolo sălășluia un căpcăun.
Într-o zi, arătarea sosi la poarta castelului dorind să o ceară de soție pe fata de împărat.
Împăratul l-a poftit în castel, întrebându-l care este scopul vizitei sale surprinzătoare. Dihania i-a
spus că vrea să îi fie ginere și să se căsătorească cu prințesa Picura la primul echinocțiu de
primăvară, atunci când noaptea va fi egală cu ziua. Împăratul nu i-a dat niciun răspuns căpcăunului,
însă a chemat-o pe fiică-sa pentru a afla ce dorește și ea să facă.
Văzându-l cât este de slut, fata s-a înspăimântat, însă i-a spus să îi lase un termen de câteva
zile pentru a se gândi foarte bine la ceea ce va face.
Dihania a plecat, spunând că se va întoarce la termenul respectiv pentru a se căsători cu
Picura.
Toată lumea de la palat era tristă în ziua vizitei, însă după câteva zile au uitat de această
întâmplare, crezând că urâtania va uita și nu le va mai călca țara.
În ziua a șaptea, căpcăunul sosește la palat, îmbrăcat de sărbătoare. Fata de împărat l-a
refuzat, spunându-i că nu vrea să devină mireasa lui.
La auzul acestor vorbe, căpcăunul s-a înfuriat atât de tare, încât a poruncit dragonului său
să sufle flăcări pentru a pârjoli frumoasa împărăție a Picurei.
 Totul în jur a ars, s-a transformat în deșert, râurile cele învolburate odinioară au secat
devenind acum văi pietroase și nisipoase.
Oamenii au început să moară încet, încet de foame și de sete.
Ce era de făcut???
Pentru a-și salva împărăția de la dezastru, prințesa Picura a promis că se va căsători cu
urâtul munților înnegurați, dacă va ridica blestemul trimis asupra familiei sale.
Din zi în zi, frumusețea fetei pălea, plângea în fiecare zi, lacrimile ei umplând văile secate
ale râurilor, totodată uscându-i ochii frumoși ca azurul.
Ziua cea mare, dar tristă a sosit, prințesa căsătorindu-se cu dihania și mergând să locuiască
în castelul din munții plini de ceață densă.
Zilele treceau, dorul de părinții ei dragi o slăbeau, lacrimile amare îi umpleau obrajii.
Într-o zi, Picura a dorit să plece să își vadă părinții, însă soțul ei nu a lăsat-o.
Ea s-a închis în turnul castelului, s-a aruncat pe fereastră, transformându-se într-o frumoasă
cascadă, a cărei cădere de apă parcă vorbea despre suferința frumoasei fete.
Și în zilele noastre poți auzi această poveste dacă mergi să vizitezi cascada prințesei
Picura.
 STIMULAREA INTERESULUI ELEVILOR PENTRU LECTURĂ

prof. Ramona OPREA

Școala Gimnazială Grajduri
Iași

Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor

educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă.
Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi ‒ o necesitate
dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii,
încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală,
iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi
estetice ale acestuia. Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi
psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o
foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din
primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă. Lectura propriu-zisă nu
începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele
semnelor grafice.
S-a observat că mulţi copii se luptă ani de-a rândul cu lecturarea cursivă a unui text,
rămânând în imposibilitatea de a savura propriile lecturi. În locul curiozităţii, apare efortul inhibant
al descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante. Pentru
a-i determina pe elevi să devină cititori pasionaţi, mi-am propus să le formez cu răbdare şi stăruinţă,
gustul pentru lectură. Am întâlnit adesea copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită
de altcineva, însă preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să
citească ei însişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs. Chiar şi la cei care au învins
greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format. Uneori, nu au la îndemână cărţile
potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine
copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară.
Voi prezenta în continuare câteva modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură
începând din clasa I. Ştim că micii şcolari sunt vrăjiţi de carte, sunt purtaţi de aceasta în universul
minunat al cunoaşterii. Învăţătorul este dator să îndrume paşii tinerelor mlădiţe pe acest nou drum,
plin de neprevăzut.
În clasa I un rol important îl are conversaţia problematizată, care menţine vie relaţia dascăl
- elev. După ce textele au fost parcurse am lansat următoarele cerinţe: să formuleze întrebări pe care
să le adreseze colegilor; să folosească cuvintele noi şi expresiile artistice în contexte variate; să
redea prin cuvinte proprii conţinutul textelor citite; să recunoască ilustraţiile care înfăţişează
personaje sau scene din poveştile citite; să le aşeze în ordinea desfăşurării faptelor.
Începând cu clasa a II-a, o altă formă de îndrumare a lecturii o constituie formarea
bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale. Prima se compune din cărţi aduse de copii şi
învăţător, se stabileşte un bibliotecar al clasei şi se apoi se trece la împrumutul cărţilor.
La clasele a III-a şi a IV-a interesul elevilor pentru lectură se amplifică. La studierea unor
autori am căutat să îi stimulez pe elevi să citească şi alte opere scrise de aceştia. Am întocmit cu
elevii portofolii pentru fiecare scriitor cunoscut, cuprinzând portretul, date biografice şi aspecte
esenţiale din opera lor, prilej cu care am stârnit curiozitatea şi interesul pentru lectură.
Ghicitorile literare sunt mijloace pasionante ce-i invită pe copii la lectură. Acestea se pot
desfăşura astfel: se citeşte un fragment şi se cere elevilor să indice opera şi autorul, sau să
recunoască lectura în care erou principal este Nică etc.
Diafilmele, benzile audio şi video cu poveşti constituie un alt important mijloc de
îndrumare a lecturii. Ele prezintă operele literare în imagini vizuale şi auditive. După lectură, elevii
pot face comparaţii, stabilind asemănări şi deosebiri între întâmplările prezentate.
Lecţiile de popularizare a cărţilor, a unor scriitori, reprezintă, de asemenea, un mijloc de
îndrumare a lecturii particulare. O carte pentru copii nou apărută se citeşte mai întâi de către
învăţător, apoi se prezintă elevilor. Aceştia îşi notează titlul şi autorul, pentru a o putea procura.
Expoziţiile de carte se pot organiza în clasă şi cuprind cărţi despre o temă anume ce pot fi
lecturate de elevi, de exemplu: „Din viaţa plantelor”, „Trecutul glorios al patriei”, „Povestiri despre
animale”.
Pentru învăţător este important de ştiut nu numai ce şi cât citesc elevii, ci şi cum înţeleg ei
să citească o carte. Am considerat important ca elevii să înţeleagă ceea ce citesc, să fie în măsură să
deosebească ceea ce este bun, util, constructiv şi educativ, de ceea ce poate fi dăunător şi, în sfârşit,
să-şi poată formula clar o opinie personală despre cartea citită.
 ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII ȘI A GÂNDIRII LA PREȘCOLARI

prof. înv. preșc. Valentina Maria OVREIU

Grădinița Electromagnetica
Sector 5
București

,,Citește! Citind mereu creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini din care vei
întocmi înțelesul și filozofia vieții” (Mihai Eminescu)

Cu cât lectura este prezentă în viaṭa copilului de la o vârstă cât mai fragedă, cu atât copilul
o va îndrăgi mai mult, va fi mai bine familiarizat cu anumite concepte, fenomene sau situaṭii de
viaṭă. Lectura este importantă pentru dezvoltarea creierului copiilor, dincolo de formarea unui
vocabular bogat îi ajută să-și dezvolte abilitățile sociale, influențând interacțiunile sociale și
integrarea socială, contribuind semnificativ la sporirea încrederii în sine și a stării de bine, în
general. Cititul dezvoltă imaginația copilului și îi permite să descopere lumea și să o
înțeleagă.Deasemenea îl ajută să-și dezvolte limbajul și capacitatea de înțelegere,îl ajută să devină
mai empatic și îi îmbunătățește capacitatea de concentrare.
Cărṭile trebuie lăsate la îndemâna copiilor, trebuie să aibă acces la ele, să le poată studia, să
le deschidă, să discute pe baza imaginilor observate. La grădiniṭă, la centrul „bibliotecă”, ei au
posibilitatea să facă acest lucru, învaţă să manipuleze cărţile şi să se exprime liber. Lectura oferă
copilului o mulţime de cunoştinţe care îl pregătesc pentru experienţele reale. Poveştile joacă un rol
extrem de important în educarea şi dezvoltarea personalităţii, ajutându-i să crească frumos şi
armonios. În acest timp destinat lecturii, copiii încep să prindă drag de poveṣti ṣi de personajele
acestora ṣi mai mult, se creează o legătură între aceṣtia ṣi persoana care le citeṣte sau le povesteṣte.
Povestirea reprezintă un mijloc de educare eficient, având o tematică variată. Prin intermediul
poveştilor, copilul se relaxează, descoperă lumea, i se dezvoltă abilităţile de ascultare, descoperă
anumite lucruri pe care nu le poate trăi prin experienţa proprie. Prin intermediul acestor poveşti,
copiii vor învăţa cum este de dorit să se comporte în societate, sunt încurajaţi să ia singuri anumite
decizii, reuşesc să depăṣească anumite situaṭii luând exemplul personajelor pozitive, învaṭă cum să
îṣi controleze emoṭiile negative ṣi înṭeleg că dacă vor, pot găsi soluṭii la orice problemă.Interesul
pentru citit nu vine de le sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaționali (familia,
școala), o muncă ce presupune răbdare, perseverentă și voința.
Poveştile sunt educative, dar trebuie totuşi alese cu multă grijă. Atunci când alegem o
poveste trebuie să ne gândim la nivelul de vârstă al copiilor, la ceea ce vrem să transmitem, la fricile
sau problemele lor, la comportamentul pe care vrem să îl modelăm. Uneori, este bine ca anumite
scene din poveste, să le spunem într-o altă manieră, pentru a nu le provoca anumite stări sau emoṭii
negative. Povestirile citite de educatoare îi ajută pe copii să se familiarizeze cu bogăţia şi cu
expresivitatea limbii. În afară de povestirile sau lecturile educatoarei, se pot realiza şi lecturi după
imagini. Această metodă duce la: dezvoltarea capacităţii intelectuale, dezvoltarea creativităṭii, a
imaginaṭiei, a atenṭiei, dezvoltarea spiritului de observaṭie ṣi a deprinderilor de exprimare corectă şi
coerentă.
Copiii sunt ajutaṭi de educatoare care le adresează întrebările potrivite. Din când în când,
putem fi chiar noi personaje de poveste, spunându-le copiilor întâmplări din viaţa reală. După
exemplul educatoarei, pot crea ṣi ei scurte povestiri. Astfel, îi putem cunoaşte mai bine, le putem
descoperi trăirile şi preocupările, iar ei învaţă să exprime într-o succesiune logică fapte şi
întâmplări.
Avantajele cititului pentru preșcolari:
• contribuie la dezvoltarea intelectuală
• îmbogățește vocabularul
• lărgește ariile de cunoștințe
• facilitează integrarea în grupuri sociale
• îmbunătățește procesul de concentrare

Bibliografie:
• Mitu, Florica; Antonovici, Stefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;
• Tătaru, Lolica; Glova, Adina; Chiş, Olga, Piramida cunoaşterii, Diamant, Piteşti,
2014
 ROLUL POVEȘTILOR IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preș. Petruța PANCU

Grădinița Electromagnetica
București
Sector 5

Primii ani ai copilăriei sunt magici, plini de imaginație, personaje, povești. Acum copiii
învață tot felul de lucruri, iar cititul poveștilor nu face altceva decât să-i facă oameni mari într-un
mod frumos. Eu am început să le citesc copiilor mei încă de când aveau câteva luni și îmi pare rău.
Trebuia să încep să le citesc povești încă de când erau în burtică, însă la momentul respectiv nu m-
am gândit la asta. Îmi amintesc că fiecare dintre ei stătea în balansoar, erau mici ca niște
ghemetoace și căscau ochii de câte ori puneam mâna pe carte și mă așezam în fața lor să le citesc.
Le citeam povești scurte din cărți frumos ilustrate și le arătam cu degetul imaginile. Râdeau la
fiecare grimasă a mea și ori de câte ori îmi modulam vocea pentru a imita anumite personaje.
Acum, când băiatul meu cel mare are patru ani, am început să-i citesc în fiecare seară câteva
capitole din Pinocchio pentru a-l învăța că există și carți interesante cu multe pagini pe care le
putem citi în mai multe zile și astfel să țină minte firul narațiunii. Cert este că și psihologii ridică în
slăvi nenumăratele avantaje pe care le are cititul poveștilor cu voce tare pentru copii, avantaje care
își pun amprenta asupra dezvoltării lor psihice și emoționale: ajută la dezvoltarea limbajului,
creativității, imaginației, abilităților de comunicare, întărește relația dintre părinte și copil și
dezvoltă dragostea viitorului adult pentru lectură.
Dezvoltarea limbajului
Cititul poveștilor cu voce tare de către părinte, încă de la cele mai fragede vârste, îi ajută pe
cei mici să rostească mai repede primele cuvinte. Dacă îi vei citi rar, apăsat și accentuat fiecare
cuvânt și îi vei arăta și imaginea corespondentă în carte, cel mic va învăța să distingă sunetele și va
învăța să vorbească, probabil, mai repede și mai clar. Cititul îi ajută pe cei mici se-și dezvolte
vocabularul, să capete mai multe cunoștiințe și să comunice mult mai ușor. Unui copil căruia i se
citesc povești de mic îi va fi mult mai ușor să recunoască anumite cuvinte, va avea o cultură
generală mult mai bogată.
Imaginația și creativitatea
Fiecare poveste citită înseamnă o lume nouă pentru copil. El va învăța, cu ajutorul fiecărei
narațiuni să se transpună în pielea personajului, să-și imagineze decoruri, oameni și personaje.
 Reține însă că cititul nu este suficient. Vine o vreme când copilul se va fi plictisit puțin de
cărți și vei constata că este mult mai atent și interesat să-i inventezi povești. După acest episod în
care tu îi vei fi inventat câte în lună și în stele, va începe și el să-și exprime creativitatea. (Eu mă joc
cu copiii ne jucăm adesea de-a ”cartea cu povești”. Eu inventez un început de poveste, iar ei trebuie
să găsească o continuare. Povești lor sunt simple, cu puține cuvinte și caracterizări, însă încet încet
vom reuși să le dezvoltăm. Plecăm uneori de la un simplu cuvânt, precum umbrelă și de aici facem
o poveste frumoasă despre o familie de spiriduși care și-a făcut casă în umbrelă, găsim o intrigă și
un punct culminant și, de fiecare dată un final fericit. Ultima poveste a fost despre familia de urși
care își dorea să meargă la mare – pentru că noi ne pregăteam să mergem în vacanță la mare-, iar
tatăl urs a găsit ideea ingenioasă de a face valuri cu labele lui mari și groase în lacul de la marginea
pădurii astfel încât ursuleții să se simtă ca la mare.)
Viitorul consumator de lectură .Psihologii sunt de părere că cititul poveștilor întărește și
mai tare relația dintre părinte și copil, lucru cu care sunt perfect de acord. Atunci când citim povești,
cei mici stau ori la noi în brațe, ori culcați pe pieptul nostru, ori foarte aproape de noi. În timpul
acesta comunicăm, ne atingem, îi mângâiem. Copiii se simt în siguranță, se simt protejați, alintați,
fericiți. Mai ales dacă stăm multe ore despărțiți în timpul zilei, e important să ne petrecem ora de
dinainte de culcare în cel mai plăcut mod: citind povești. Dacă îi vei citi de mic, cu siguranță, în
momentul în care va crește va fi dependent de lumea fantastică a cărților și va dori să rămână legat
de ea. Nu se va putea desprinde ușor de lectură deoarece mintea sa este antrenată să-și imagineze
situații și personaje cu ajutorul cărților. Este demonstrat faptul că acei copiii cărora li se citit mult
din fragedă pruncie au rămas și în viața adultă legați de lumea fantastică a lecturii. Însă toate aceste
avantaje apar în timp. Nu este suficient să-i citești o dată pe săptămână o poveste.
Trebuie să te ocupi de acest aspect cu dăruire și perseverență, deoarece este un proces care
se desfășoară în timp. În plus, eu cred foarte tare și în puterea exemplului. Cu cât copiii noștri ne
vor vedea mai preocupați de lectură, cu atât vor încerca și ei să-și petreacă timpul citind, în
detrimentul televizorului.
 ÎN LUMEA POVEȘTILOR LUI CREANGĂ

prof. înv. primar Camelia PANDELE

Școala Gimnazială Gh. Popescu Mărgineni - Slobozia
Scornicești
Olt

Nu exista o lume mai frumoasa si mai fascinanta ca lumea povestilor, mai ales când
acestea sunt cele scrise de Ion Creanga, scriitorul care prin opera lui areusit sa încante generatii si
generatii de copii.
Povestile lui Creanga au un caracter realist, fantastical fiind puternic individualizat si
umanizat , tocmai de aceea copiii asculta cu placere Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani,
Ursul pacalit de vulpe, Fata babei si fata mosneagului .
1. Modelul folcloric si originalitatea în povestile lui Ion Creanga
Ion Creanga a intrat în literatura cu un fond sufletesc si intelectual de origine
taraneasca,fondat mai întâi în perimetrul vietiihumulestene si dezvoltându-se apoi într-un univers
mai larg,care prin extindere poate fi considerat întregul popor român.
2. Sursele folclorice ale povestilor lui Creanga
Existenta acestor teme si motive la Creanga a fost determinata de faptul ca izvorul
principal al povestilor sale este folclorul românesc, unde ele circula asa cum circula în povestile
tuturor popoarelor.
Creanga a cunoscut folclorul direct ,înca din timpul copilariei, încât a ramas înscris în
inima sa :.."de la cinci ani , de când am început a întelege (...), am auzit de sute de ori povestile pe
care vi le povestesc si eu..."
3. Respectarea formelor populare de limba si stil
Influenta folclorica este mult mai larga si nu se reduce la prelucrarea nucleelor narative
universale. Creanga valorifica si alte elemente, care conferapovestilor un caracter specific popular
românesc.
Basmele populare se deosebesc de literatura culta printr-un numar oarecare de
particularitati de limba si stil, toate acestea fiind pastrate de Ion Creanga.
Unele particularitati sunt comune tuturor operelor sale cu caracter popular, altele,
dimpotrivă, nu figureaza decât în basme:
1.Fraze si dialoguri stereotipe;
a) Expresii gata facute se regasesc în numar considerabil în povestile lui Creanga.
 Harap-Alb scoate aripa de furnica pe care o vrea s-o aprinda pentru a chema în ajutor pe
datornicile sale , " de unde-o avea strânsa" ; Dumnezeu si Sfântul Petru se plimbau spunând " ei
stiu ce " ; Ivan îticumpara tot ce-i trebuie pentru a face un sicriu "el stie de unde" .
Furnicile patrund în palatul împaratului Ros " când e somnul mai dulce , de doarme si
pamântul sub om". Fata mosneagului munceste "cât e ziulica de mare " ,bucatele Sfintei Duminici
nu trebuie sa fie " nici reci , nici fierbinti , ci cum îs mai bune de mâncat".
Expresiile metaforice apar menite sa înlocuiascaabstractiile,carora limba populara le da o
foarte rara întrebuintare . Pentru a sugera frumusetea fetei împaratului Ros, povestitorul spunea ca"
la soare te puteai uita iar la dânsa ba" .
b) Frazele stereotipe sunt destul de numeroase:
Unele povesti contin formule obisnuite prin care un împarat previne pe erou ca va fi
pedepsit cu moartea în caz de nereusita: "Are sa-ti steie capul unde-ti stau talpile"(Povestea
porcului);
Vietuitoarelor care îi cer ajutor , fata babei le raspunde : "Da cum nu ! ca nu mi-oi festeli
eu mânuteletatucutii si mamucutii"
c) Dialoguri stereotipe apar în multe locuri în povesti.
Când Harap-Alb încaleca , calul îl întreaba:
"- Cum sa te duc , ca vântul ori ca gândul ?" ,iar calaretulraspunde :
"- De mi-i duce ca gândul , tu mi-i prapadi ; iar de mi-i duce ca vântul, mi-i folosi "
Ascultând povestile lui Creanga , copilul se transpune în acea lume frumoasa si fabuloasa ,
traieste la maxim fiecare moment identificându-se cu personajul. Pe de-o parte, copilul ramâne în
universul sau liliputan ,pe de alta parte, datorita miraculosului din basm, se vede mare si
învingator într-un timp condensat care nu mai tine de timpul diurn în care vietuieste.
Pentru toate aceste motive, si pentru a le insufla copiilor placerea de a asculta povesti, mi-
am ales ca tema a referatului "ÎN LUMEA POVESTILOR LUI CREANGĂ".
Bibliografie:
CREANGĂ POVESTIND COPIILOR ‘‘Amintiri, poveşti, anecdote ilustrate’’, Editura
Porţile Orientului, Iaşi, Casa Şcolilor
GEORGE MUNTEANU ‘‘Introducere în opera lui Ion Creangă, Editura Minerva,
Bucureşti, 1976
SAVIN BRATU ‘‘Ion Creangă’’, Editura Tineretului
CONSTANTIN CIOPRAGA ‘‘Ion Creangă’’, Editura Eminescu, Bucureşti, Piaţa Scânteii
1, 1977
MIHAI APOSTOLESCU ‘‘Ion Creangă între mari povestitori ai lumii’’, Editura Minerva,
Bucureşti- 1978
 ÎMPREUNĂ CREȘTEM CITITORI

educatoare Viorica Loredana PARASCHIV

Liceul T. ,,Gh. M. Murgoci”, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 4
Măcin
Tulcea

Un copil care citeşte va fi un adult care gândeşte. – Sasha Salmina

Din ce în ce mai multe studii arată faptul că obiceiul de a le citi copiilor preșcolari are
un impact pozitiv asupra performanțelor școlare și al capacităților de învățare, asimilare, în general.
Un preșcolar care a intrat de mic în contact cu lumea cuvintelor și a informațiilor se va integra mai
ușor în peisajul școlar și va fi mai familiarizat cu numeroase noțiuni cu care va trebui să opereze.
Intrând în mod constant în contact cu expresii și cuvinte noi, copilul își va îmbogăți și dezvolta
vocabularul. Numărul de cuvinte pe care le aude un copil de doar 8 luni influențează densitatea
vocabularului său la vârsta de 3 ani. Este de datoria părinților să le vorbească și citească celor mici
în mod corect , astfel copiii vor ,,înregistra” cum se pronunță corect și se va exprima cu o mai mare
ușurință, atât ca nivel de pronunție, cât și în ceea ce privește cursivitatea, coerența.
Lectura dezvoltă, îmbogățește imaginația copiilor. Se observă că, citindu-le frecvent
povești, copiii au mai mult „material” pentru a povesti întâmplări imaginare cu personajele favorite
sau de a crea finaluri diferite pentru povești pe care le-au auzit de mai multe ori.
Deasemenea,lectura dezvoltă curiozitatea copiilor. Copiii vor pune mai multe întrebări și vor fi
interesați să știe cât mai multe despre eroiii îndrăgiți. Lectura dezvoltă capacitatea copiilor de a
gândi logic, de a face legătura între cauză și efect, de a recunoaște diverse tipare de acțiune.
Cititul cu voce tare pentru preșcolari poate avea și o finalitate terapeutică, atunci când
copilul se poate identifica cu unul dintre personaje. Dacă de exemplu, îi este teamă de întuneric,
poate fi ajutat să-și depășească temerea, dacă i se citește , de exemplu: ,,Grozișor și Bruno filmează
pentru Școala de Monstruozitate” de Olina Ortizdespre O poveste de seară, spusă de vocea blândă
și caldă a mamei, îl poate ajuta pe copil și să treacă peste momentele de tristețe, irascibilitate,
agitație din timpul zilei.
Obiceiurile bune se formează de timpuriu; alocând timp zilnic pentru a-i citi copilului,
există șanse mai mari ca mai târziu, când poate citi de unul singur, acesta să aleagă lectura, în fața
altor modalități de petrecere a timpului liber. Momentele petrecute decoperind împreună cărțile
sunt clipe prețioase de timp care pot da ocazia apropierii, construirii unei conexiuni puternice,
care în mod obișnuit se diluează odată cu vârsta, când copilul începe să descopere jocul și alte
activități sociale ce nu implică și părinții.
Dragostea pentru cărți poate avea nevoie de câteva strategii pentru a fi dezvoltată. Astfel,
cărțile cu povești ilustrate sunt de obicei cele preferate de copiii mici. Urmărind succesiuni de
imagini care construiesc firul narativ, copilul va fi capabili, prin exercițiu și cu ajutorul unui adult,
să înțeleagă povești și să facă cunoștință cu eroi pe care îi va îndrăgi.
E bine să alegem cărți cât mai viu colorate și frumos ilustrate, pentru a le atrage atenția și
să petreceți timp suficient explicându-le poveștile. O variantă plăcută o reprezintă și cărțile cu
modele 3D sau cu efecte muzicale, atunci când sunt deschise. În acest mod, cărțile pot fi percepute
și ca o modalitate de joc, de destindere.
Atlasele cu animale și plante ajută copiii să învețe speciile și totodată, le antrenează spiritul
de observație , curiozitatea și capacitatea de a face diferențe între două sau mai multe obiecte sau
ființe.
În timpul cititului trebuie să fim atenți la anumite cuvinte și expresii din cărți, pe care
copilul pare să le îndrăgească și le putem insera în conversațiile de zi cu zi
Puteți asocia momentul lecturii de seară cu mici ritualuri care îi fac plăcere. Deasemenea
nu prelungim foarte mult lectura, pentru că cei mici se plictisesc destul de repede adoptăm un ton
prietenos, vesel și chiar poznaș; imităm voci sau diverse tonalități amuzante.
Dacă există o poveste preferată, pe care copilul o cere destul de des, rugați-l să fie el cel
care spune povestea, pentru a-i stimula capacitatea de exprimare, de rememorare și de atenție.
Nu uitați că cel mai bun exemplu îl oferim chiar noi, adulții. Vom observa că, adesea,
copiii, mai ales atunci când au auzit o poveste de mai multe ori, vor răsfoi cărțile, pretinzând că
citesc. Acest obicei arată tendința copiilor de a copia obiceiurile oamenilor mari și arată faptul că
vor să facă ceea ce faceți și dumneavoastră. Din acest motiv, e bine să vă asigurați că cei mici vă
observă citind cu plăcere în mod frecvent, pentru a-și forma de timpuriu o percepție pozitivă asupra
lecturii.
,,Cărţile sunt o formă unică de magie portabilă. – Stephen King”

Bibliografie:
Liliana Stan - ,,Dezvoltarea copilului și educația timpurie” , Editura POLIROM, 2016
Ajută-l pe Naf-Naf să-și construiască casa! Decupează elementele din partea dreaptă
și lipește-le unde se potrivesc!
Colorează purcelușul!
 METODE INOVATIVE ÎN DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE POVESTIRE LA
PREȘCOLARI

prof. Ella-Erika PASTOR

Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța Fermecată”
Gherla
Cluj

Domeniul limbă şi comunicare este domeniul care implică copilul în tot ceea ce înseamnă
exprimare orală şi scrisă, abilitatea de a înţelege comunicarea verbală şi scrisă. Se apreciază că prin
ascultare şi exprimare în situaţii de grup, preşcolarii devin capabili să exploreze şi alte persoane şi
să-şi extindă astfel repertoriul de experienţe semnificative. Se urmăreşte prin acest domeniu, ca
preşcolarii să vorbească şi să se exprime corect, cu încredere, cu dezinvoltură.Astfel că noi,
educatorii, căutăm cele mai eficiente metode care să-i motiveze şi să-i incite la comunicare la jocul
de cuvinte, la imaginaţie creatoare exprimată prin cuvinte, lăsându-le imaginaţia şi inteligenţa să
dea frâu liber dorinţei de a cunoaşte cât mai mult, de a se exprima cât mai frumos, mai
melodios.Una dintre metodele inovative cu cea mai largă utilizare în învăţământul preşcolar, în
cadrul Domeniului Limbă şi Comunicare, este ”Şorţul povestitor”.Plecând de la originea
termenului de metodă, ne gândim imediat la ”drumul sau calea de urmat, de către profesor şi elevi
pentru ca scopul ativităţii didactice să fie atins”, dar ce este foarte surprinzător, este că şorţul ne ”
vorbeşte, ne povesteşte ”, ceea ce de fapt ar fi putut fi o simplă expunere prin povestirea
tradiţională.Da, în cazul de faţă, şorţul ne va spune poveste, cu ajutorul copiilor.Ca elemente
componente şi de nelipsit în această metodă, sunt: un şort, de regulă din material textil, elementele
de fetru detaşabile, reprezentând personaje, elementele constitutive ale poveştii: căsuţă, elemente
din natură: nori, soare, plante copaci, etc (care să permită a fi prinse cu ajutorul scaiului), dar şi un
buzunar ataşat, care să permită celui ce face redarea poveştii să descopere şi să extragă elementul ce
urmează a fi expus pe şorţ, în funcţie de momentul povestirii.Povestea care urmează a fi expusă, de
regulă va porni de la un element surpriză, element ce face parte din poveste şi care să ajute la intuire
poveştii, de către copii: în cazul poveştii ”Scufița Roșie” -pornind de la de la prezentarea
elementului surpriză ”scufița”, etc.Odată intuită povestea cu unul dintre aceste elemente surpriză,
educatoarea-şi va pune şorţul povestitor, intuind cu copiii care sunt elementele de pe el: nori,
pădure, drum, casă, etc şi începe povestea propriu-zisă. Cu fiecare etapă povestită, educatoarea va
invita un copil să scoată din buzunarul şorţului un personaj, detaşabil, care va putea fi prins pe şorţ
cu ajutorul scaiului, astfel încât povestea să prindă glas prin şorţul pus pe educatoare.Cu fiecare
element plasat pe şorţ, de către copii, povestea se va contura treptat, astfel încât, la final să poată fi
reluată de la primul element şi să curgă lent, fiecare etapă, astfel încât povestea să fie redată în
întregime, cu uşurinţă de către copii.
Această metodă inovativă, are ca rol:
• dezvoltarea atenţiei distributive a copiilor
• dezvoltarea simţului creativ
• dezvoltarea limbajului expresiv, corect şi coerent
• valorificarea potenţialului creativ al copilului
Pentru a fi eficientă este nevoie de un material viu colorat, elementele componente să fie
de dimensiuni medii, să poată fi percepute de copii , detaşabile, astfel încât să poată fi lipite şi
dezlipite de pe şorţ, cu uşurinţă.Metoda ”Şorţul povestitor” este o medodă incitantă, care solicită
intelectual copiii, îi stimulează şi motivează în a fi atenţi, îi provoacă la o comunicare orală de
calitate, la expunerea evenimentelor unei poveşti, cu mai mare siguranţă şi încredere.Metodele
inovative prezintă atractivitate pentru copii, oferă posibilitatea de a participa activ la activitatea de
povestire, repovestire, formează comportamente de comunicare activă, expresivă, de interacţiune, şi
cooperare între copii şi educatoare.Noi ştim că rezultatele unei învăţări eficiente, ţin foarte mult de
metodele folosite la grupă. Astfel că prin utilizarea metodelor inovative , ne propunem o implicare
activă şi mai ales creativă a copiilor, pentru a le stimula gândirea productivă, divergentă, de
exprimare a cunoştinţelor, ideilor, sentimentelor, cu mai mare precizie .Copiii sunt foarte încântaţi
de metoda ”şorţul povestitor” ,se simt valorizaţi şi solicitaţi, nu este doar o simplă poveste, statică,
plictisitoare, fără sens.
Şi după cum spunea Ion Cerghit,”nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine
sau prost utilizate”.

Bibliografie:
Glava, A., Tătaru, L., Pocol, M. (2009), Ed. Timpurie, Piteşti, Editura 45,
Curriculum pentru educație timpurie (2019)
 ROLUL BASMELOR ÎN VIAȚA COPIILOR

prof. Camelia Pătru

Grădiniţa cu Program Prelungit Căsuţa cu poveşti
Craiova
Dolj

Basmele sunt acele universuri mirifice din cărţi care au o mulţime de beneficii în
dezvoltarea copilului. Lumea zânelor bune, spiriduşilor, zmeilor sau prinţeselor frumoase şi a
prinţilor galanţi este una pe care micuţul o poate înţelege şi din care poate extrage învăţăturile
necesare - lecţii de viaţă, morale, o atitudine optimistă.
Basmele folosesc un limbaj simbolic, foarte uşor accesibil de către inconştient – mai ales
de cel permisiv al unui copil. În felul acesta, basmele îi pot „vorbi” celui mic despre situaţii sociale,
emoţionale, despre calități sau comportamente dezirabile. Îl ajută să trăiască într-o manieră
securizantă si caldă niște situații sau emoții pe care în viața reală fie nu le-a întâlnit, fie nu-și dă voie
să le traiască, fie îi e teama să le experimenteze.
Deşi poate părea greu de crezut, copilul trăieşte povestea identificându-se cu personajele
basmului. Atmosfera securizantă este dată de cadrul în care se citesc poveşti – alături de un adult,
într-un loc confortabil. Învăţătura şi ocazia de dezvoltare (emoţională, cognitivă, comportamentală)
este dată de basm.
Spuneam că învăţătura este dată de basm. Basmele au darul de a-i învăţa pe cei mici despre
multele lor emoții încă neexplorate în întregime. Îi învață despre posibilitatea înfrângerii tendinţelor
negative şi triumful celor pozitive (adică tema atotprezentă din basme: binele înfrânge răul). Basmul
este o oportunitate pentru copil de a experimenta diferitele fațete ale trăirilor lui şi de a-şi consolida
încrederea că ceea ce este ”bun” poate învinge ”răul”.
Basmul încurajează creativitatea şi imaginaţia. Cea mai bună şi eficientă perioadă pentru
dezvoltarea imaginaţiei este copilăria. Este singurul moment al vieţii în care copilul poate visa liber,
fără să fie constrans şi în care poate crede cu desavârşire că nu există nimic imposibil în lume.
Imaginaţia este acea parte a gîndirii care face diferenţa între om şi animale. Este cea care
adaugă culoare şi însemnatate vieţii şi lumii uneori sumbre. Poveştile tărâmurilor fantastice şi ale
regatelor magice din basme ajută la hrănirea imaginaţiei copiilor. Atunci cînd îi citeşti copilului
despre zîne cu baghete magice care transformă dovleacul în caleaşcă, copilul este încurajat să
gîndească dincolo de realitate şi să îşi creeze o imagine personală în minte pornind de la ceea ce
aude sau citeşte.
 Sunt o sursă de inspiraţie şi positivism. Ceea ce copilul vede, aude şi experimentează în
copilarie îl marchează şi ajută şi la maturitate. Cele mai multe basme sunt optimiste şi pline de
culoare şi fapte bune. Ajută astfel la dezvoltarea unei atitudini optimiste în faţa vieţii care la
maturitate se poate dovedi destul de cenuşie şi sumbră. Basmul îl învaţă pe copil să privească partea
bună a lucrurilor.
Contribuie la dezvoltarea morală a copilului. Din basme copilul învaţă diferenţa dintre bine
şi rău şi extrage lecţii de viaţă esenţiale, care îl vor ajuta la maturitate. Fiecare basm are o morală. El
devine cel mai util instrument de a educa copilul din punct de vedere etic, pentru că se pretează la
nivelul lui de înţelegere şi foloseşte puterea exemplului.
Este esenţial să încurajăm pasiunea pentru citit şi pentru cărţi a copiilor. Într-o lume
invadată de tehnologie şi de jocuri inutile în dezvoltarea lui, prichindelul trebuie ajutat să descopere
fascinaţia din interiorul cărţilor. Cititul hrăneşte mintea şi sufletul. Micuţul descoperă emoţii noi,
sentimente, relaţii cu ajutorul acestor poveşti minunate.
In basmele fantastice copilul descoperă existenţa unor lumi complexe, ce sunt guvernate de
reguli şi principii. Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înţelegerea şi fixarea unor
concepte care altfel ar fi fost foarte greu de înteles.

Bibliografie:
• Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977
• Florica, Mitu, Ștefania, Antonovici, 2005, Metodica activităților de educare a
limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, pag.30,
• Instit. Florentina, Popa, 2006, în Revista Învățământul Preșcolar, nr.3-4/2006 Editată
de Ministerul Educației și Cercetării, pag.69;
• Tinca, Crețu, 2009, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, pag.154.
 PROIECT DIDACTIC „RIDICHEA URIAȘĂ”

profesor Corina-Tatiana PAVEL

Grădinița cu Program Prelungit nr. 1
Beiuș
Bihor

Grupa: mare
Tema anuală de studiu: ,,Când/cum și de ce se întâmplă?”
Tema săptămânii: ,,Legume timpurii”
Tema activității: ,,Ridichea uriașă”
Forma de realizare: Povestire
Scopul activității:
Însușirea de noi cunoștințe referitoare la conținutul poveștii.
Dimensiuni ale dezvoltării:
Dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere (comunicare receptivă)
Dezvoltarea capacitătii de vorbire și comunicare (comunicare expresivă)
Comportamente vizate:
-dobândește informații prin ascultare utilizându-le apoi în contexte adecvate;
-participă activ la discuțiile grupului, ascultând și intervenind în conversație, exprimându-
și opinia;
-răspunde la întrebări folosind limbajul verbal, referindu-se atât la contextul prezent cât și
la alte contexte;
-vorbește suficient de clar pentru a fi înțeles de toți interlocutorii;
-utilizează în vorbire propoziții dezvoltate și fraze.
Obiective operaționale:
-să asculte cu atenţie, asimilând conținutul de idei al poveștii;
-să expună, cu ajutorul imaginilor şi al întrebărilor, principalele momente ale
povestirii, utilizând propoziţii clare şi corecte din punct de vedere gramatical;
-să ridice paleta corespunzătoare la afirmațiile educatoarei;
-să adreseze întrebări legate de conținutul poveștii.
Strategii didactice:
a) Metode și procedee: conversația, observația, expunerea, explicația, trierea
aserțiunilor, metoda R.A.I., problematizarea;
 b) Mijloace didactice: „ridichea uriașă”, imagini care ilustrează conținutul
poveștii, o minge, palete de culoare roșie și verde.
Forma de organizare: frontal
Durata estimată: 30 minute

Bibliografie:
Curriculum pentru educație timpurie 2019
Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani
Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
Curriculum pentru educația timpurie, 2019
Metodica activităților instructiv- educative în învățământul preprimar, vol I și II, Editura
Didactica Nova, Craiova, 2008.

Desfășurarea activității
Etapele Conținut științific Strategii didactice Evaluare/
activității Metode și
indicatori
Metode și Mijloace de
procedee învățământ
1.Moment Se asigură condițiile necesare unei -observarea
organizatoric bune desfășurări a activității: comporta-
-aerisirea sălii de grupă; mentului
-așezarea scăunelelor în formă de copiilor
semicerc în formă de semicerc;
-pregătirea materialelor didactice
necesare.
2.Captarea Voi prezenta sub formă de -observația „ridichea -analiza
atenției surpriză o „ridiche uriașă”. uriașă” reacțiilor
-Ia uitați-vă copii ce ne-a lăsat copiilor
Zâna Primăvara! -conversația
-Ce este aceasta ?
-Unde cresc ridichile?
-In ce anotimp?
3.Anunțarea Dragi copii, eu știu povestea -conversația -observarea
temei și a acestei ridichi și azi o să v-o spun interesului
obiectivelor și vouă. Povestea se numeste chiar pentru
„Ridichea uriașă”. activitate
Voi repeta titlul poveștii cu 2-3 -explicația
copii pentru fixare.
-Trebuie să ascultati cu mare
atenție această poveste ca să o știți
povesti și voi părinților, bunicilor
sau fraților voștri.
4.Prezentarea Voi expune povestea clar, -expunerea -imagini -observarea
conținutului și accesibil și expresiv pentru a putea care interesului
dirijarea trezi emoții și pentru a asigura ilustrează pentru
învățării motivatia învățării. conținutul activitate
Expresivitatea expunerii o voi poveștii
realiza prin modelarea vocii,
schimbarea ritmului vorbirii pe
parcursul expunerii, pauze logice,
psihologice, accentuări și scǎderi
ale intensitǎţii vocii, mimică şi
gestică.
Momentele principale ale
poveștii: -observarea
1. Primăvara, moşul sădeşte comporta-
legume. mentului
2. Moșul găseşte ridichea uriaşă, copiilor
vrea să o ducă acasă dar nu
reuşeşte să o scoată din pământ.
3. Moşul o cheamă pe babă să îl
ajute să scoată ridichea, dar ei nu
reuşesc.
4. Baba o cheamă pe nepoțica lor
să îi ajute să scoată ridichea, dar
nu reuşesc.
5. Fata îl cheamă pe căţel să îi
ajute să scoată ridichea, dar nici
aşa nu reuşesc.
 6. Căţelul o cheamă pe pisică să îi
ajute, dar degeaba vine şi pisicuţa
că tot nu reuşesc să scoată ridichea
cea uriaşă din pământ.
7. Pisicuţa îl cheamă pe şoricel să
îi ajute să scoată ridichea uriaşă
din pământ şi ca prin minune
aceasta iese.
Se va insista pe mesajul educativ
al poveștii „ Unde-s mulți puterea
crește”.
-Spuneți-mi voi mie, e mare un
șoricel? -conversația
-Are el putere?
-Așa e copii, desi un șoricel e mic
și fără multă putere, cu ajutorul lui -explicația
au reușit să scoată ridichea din
pământ. Să știți că orice ajutor e
de folos uneori și la fel și noi
trebuie să ne ajutăm între noi la
grădiniță sau acasă în familie.
Acolo unde sunt mai mulți și
puterea e mai mare. -imagini
Pe baza imaginilor și cu ajutorul care -aprecieri
întrebărilor, copiii vor expune ilustrează verbale
conţinutul povestirii conform conținutul
planului principal de idei. poveștii
5.Obținerea Le propun copiilor să jucăm un -conversația -palete de -aprecieri
performanței joc: ,,Fals sau adevărat”. Fiecare -metoda culoare verbale
copil primeşte două palete: una de „trierii roșie și
culoare verde, una de culoare aserțiunilor” verde
roşie. Copiii vor trebui să
răspundă la întrebări legate de
conținutul poveștii ridicând paleta
verde pentru răspunsul adevărat şi
 cea roşie pentru răspunsul fals.
-Povestea se numeşte Ridichea
roșie?
-Moşul a scos singur ridichea?
-Baba a chemat căţelul în ajutor?
-Căţelul a chemat pisica în ajutor?
-Pisica a chemat şoricelul în
ajutor?
-Moşul, baba, fetiţa, căţelul, pisica
şi șoricelul strigau Hei-Rup, Hei-
Rup?
6.Asigurarea Un copil va primi o minge pe care -metoda -o minge -observarea
retenției și a va trebui să o arunce altui copil R.A.I.(răspun comporta-
transferului după ce îi va pune o întrebare -de-aruncă- mentului
despre conținutul poeziei. Copilul interoghează) copiilor
care va primi mingea va trebui să -explicația -capacitatea
răspundă, apoi să arunce mingea -problemati- de a
altui copil punând la rândul lui o zarea răspunde la
nouă întrebare. Dacă nu va -exercițiul întrebări și
răspunde corect va ieși din joc. de a pune
Răspunsul la întrebare va veni din întrebări
partea celui care a pus întrebarea. -aprecieri
Acesta va avea posibilitatea să mai verbale
arunce încă o dată mingea punând
o altă întrebare. Cel care
interoghează trebuie să știe
răspunsul la întrebare, deoarece
dacă va fi prins că nu știe
răspunsul la propria întrebare va
ieși din joc în favoarea celui
căruia i-a pus întrebarea.
7. Încheierea Se vor face aprecieri individuale și -conversația -aprecieri
activității colective asupra modului în care generale și
au participat copiii la activitate. individuale
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

prof. înv. primar Georgeta PAVEL

Școala Gimnazială ,,Alexandru Depărățeanu”
Roșiorii de Vede
Teleorman

Poveştile joacă un rol foarte important în educaţia copiilor noştri. Fie că alegi să-i citeşti
sau să-i spui din memorie una dintre poveştile sale preferate, această activitate contribuie la
stimularea creativităţii copilului, la dezvoltarea vocabularului său, la consolidarea relaţiei voastre şi
la însuşirea unor principii morale esenţiale în educaţia sa.
Deşi desenele şi jocurile pe tabletă sunt foarte atractive pentru cei mici, acestea nu vor
putea înlocui niciodată misterul, fascinaţia şi emoţia unui basm. CuCopii.ro ne poate spune mai
multe despre influenţa poveştilor în educaţia copiilor.
Poveştile stimulează receptivitatea.
Copiii adoră să le vorbeşti. Precum un burete, creieraşul lor absoarbe toate informaţiile pe
care adulţii le împărtăşesc cu ei. Din acest motiv, toţi copiii sunt deosebit de receptivi şi atenţi
atunci când li se citesc poveşti. Personajele din basme, întâmplările prin care trec acestea şi deciziile
pe care sunt nevoite să le ia joacă un rol decisiv asupra viziunii pe care cei mici o au asupra realităţii
şi a modului în care ajung să se comporte în societate.
Lupta între bine şi rău
Poate cea mai importantă contribuţie pe care o au poveştile asupra personalităţii copiilor
este reprezentată de capacitatea de a construi caractere puternice. Basmele îi învaţă pe cei mici ce
înseamnă curajul, forţa şi înţelepciunea. Le arată că, de cele mai multe ori, pentru ca binele să
triumfe asupra răului trebuie să treci prin încercări grele şi să perseverezi. Aşa este şi în viaţa reală.
Există şi bine şi rău. Există şi personaje curajoase, înţelepte şi cinstite care muncesc mult şi urmează
calea dreaptă către realizare, tot aşa cum există şi personaje care nu se opresc de la nimic în
încercarea lor de a-şi atinge scopurile. Incontestabil, poveştile îi iniţiază pe cei mici în viaţă şi îi
ajută să facă diferenţa între bine şi rău.
Alegerea poveştii potrivite
Poveştile au rol moralizator şi de cele mai multe ori prezintă situaţii sau personaje cu care
copiii se pot identifica. Atunci când alegi o poveste, gândeşte-te la fricile, complexele sau
problemele cu care se confruntă copilul tău. Dacă cel mic are o teamă de întuneric atunci citeşte-i o
poveste în care personajul învinge această teamă. Dacă nu vrea să-şi împartă lucrurile atunci îi poţi
spune o poveste din care să înveţe importanţa generozităţii.
Este esenţial să-i împărtăşeşti poveşti educative care să-l înveţe cât de important este să fii
bun, cinstit, sincer şi generos cu cei din jur. O poveste trebuie să influenţeze pozitiv şi constructiv
caracterul celor mici, trebuie să transmită un mesaj moralizator, să-i înveselească şi să aibă
capacitatea de a-i transpune în lumea magică pe care ei o îndrăgesc atât de mult.
Imaginile sunt şi ele foarte importante. Alege cărţi de poveşti care să conţină poze cât mai
viu colorate şi animate, capabile să-i sugereze copilului întâmplările povestite. Cei mici reţin mai
uşor istorisirile care sunt însoţite de imagini cât mai reprezentative. Prin asocieri corecte, mintea lor
va înţelege cu o mai mare uşurinţă cuvintele şi acţiunile pe care i le transmiţi.
Poveştile contribuie enorm la educaţia copiilor clădind caractere puternice, insuflând curaj
şi principii morale fără a neglija iscusinţa şi înţelepciunea. Cu alte cuvinte, basmul focalizează
atenţia micuţului către aspectele pozitive ale vieţii, fără a nega dificultăţile, oferindu-i răspunsuri şi
soluţii cu ajutorul cărora să lupte împotriva obstacolelor reale.
Poveştile îi ajută pe copii în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, a simţului estetic. Un
rol important îl au poveştile şi în dezvoltarea limbajului şi a gândirii: copilul aude cuvinte şi
expresii noi, face cunoştinţă cu noţiuni noi.
În jocul de rol, specific vârstei mici, copiii imită personajele preferate. Deseori se identifică
cu prinţesele sau cavalerii care se luptă cu dragonii sau cu alte personaje negative. Este important să
citim copiilor poveşti, astfel le facilităm să îşi creeze propria imagine despre personaje. Un alt
beneficiu al citirii poveştilor îl constituie faptul că părintele este lângă copil, contribuind astfel la
consolidarea relaţiei părinte-copil, oferindu-i timpul preţios pe care îl acordăm din ce în ce mai
puţin copiilor noştri, dar de care au nevoie din ce în ce mai mare. Cel mai uşor la vârsta mică copiii
învaţă prin şi cu poveşti. Învaţă astfel comportamente precum competiţia şi cooperarea, empatia şi
altruismul, descoperă valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea. Poveştile transmit o
anumită tipologie arhitipală de comportament, care se transmit din generaţie în generaţie
Este bine să citim integral poveştile, fără a sări peste anumite fragmente care ar putea fi
considerate de către noi ca fiind „violente” sau cu elemente de agresivitate, ca de exemplu:
„vânătorul cu cuţitul în mână care vrea să o ucidă pe Albă ca Zăpada, mama vitregă care se
transformă într-o babă hâdă, lupul care cade în groapă şi apoi arde în foc, etc”. Copiii oricum percep
altfel lucrurile, prin prisma experienţei lor şi a imaginaţiei lor. Ei percep lucrurile aşa cum sunt! Vor
înţelege mai uşor că răul este pedepsit, că binele, chiar dacă trece prin multe încercări, este răsplătit.
Personajele, care la început sunt respinse, blamate şi nedreptăţite, cunosc o transformare şi devin
frumoase, bogate şi apreciate, demne de respect şi un bun model comportamental.
 Putem utiliza poveştile cu scop terapeutic atunci când dorim să îi ajutăm pe copii să
gestioneze anumite situaţii. Unui copil timid îi putem citi povestea „Răţuşca cea urâtă” sau „Prâslea
cel voinic şi merele de aur” şi putem discuta despre ce i s-a întâmplat personajului principal. Să
citim poveşti împreună cu copiii, pentru a ne bucura de toate beneficiile lor, vom fim mai aproape
de copiii şi nepoţii noştri şi vom retrăi clipe plăcute din copilărie.
Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul
poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial.
Prin luptă dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă,
descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive. Fără a
fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din
jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile
pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii
comportamentale, precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.

Bibliografie:
Colectia personala de reviste ,,Revista invatamantului primar,, anii 2004-2008
 PROIECT DIDACTIC

profesor limba și literatura română Mariana-Diana PETROVICI

Școala Gimnazială Nr. 27
Timișoara
Timiș

CLASA: a V-a A
OBIECTUL: Literatura română
TEMA: Prietenia
SUBIECTUL: ”Povestea unui polonic”, de Mihaela Coșescu
MOTIVAȚIA: Lecția se justifică, deoarece îi consolidează elevului cele mai importante
cunoștințe legate de un text narativ, sistematizând principalele cunoștințe teoretice pe care elevul
trebuie să le aibă despre tehnica de selectare a aspectelor esențiale dintr-un text, precum titlul, tema,
ideile principale și secundare, cuvântul-cheie, planul simplu/dezvoltat de idei etc.
COMPETENȚE GENERALE:
- Receptarea textului literar din perspectiva abilităților de viață.
- Utilizarea lecturii în vederea dezvoltării personale.
COMPETENȚE SPECIFICE:
- Observarea comportamentului personajelor literare / a persoanelor în vederea
identificării abilității de viață absente sau dobândite.
- Asocierea textului citit cu experiențe personale sau culturale.
OBIECTIVE:
- Să realizeze legături între informații, texte, situații.
- Să citească corect, expresiv și să formuleze enunțuri corecte gramatical și
semantic.
- Să identifice prietenii adevărați ai polonicului și să observe multitudinea de
prieteni falși din jurul polonicului.
- Să explice titlul, tema, cuvântul-cheie.
- Să fie capabili să alcătuiască, oral sau în scris, planul dezvoltat de idei.
RESURSE:
- de timp: 50 minute; umane: 24 elevi; materiale: cartea ”Povestea unui
polonic”, de Mihaela Coșescu, planșe, fișe de lucru pe echipe, ouă kinder, puzzle, 25
polonice.
 - procedurale: lucru pe echipe, frontal și individual.
EVALUARE: notarea calităților descoperite într-un spațiu indicat, fișe feed-back, evaluare
verbală pe parcursul orei
BIOGRAFIE: ”Povestea unui polonic”, de Mihaela Coșescu.
EVOCAREA: Clasa se împarte în patru grupe a câte șase elevi. Fiecare grupă cuprinde
elevi de diverse capacități intelectuale pentru a le da tuturor elevilor posibilitatea să rezolve
sarcinile propuse de profesor. În momentul de captare a atenției, fiecare grupă discută despre
calitățile și defectele polonicelor din grupa respectivă, apoi iese în fața clasei și le prezintă (de ex:
calități – sunt adânci, încăpătoare, ajută la transportare; defecte – cele de plastic se pot topi, cele de
metal sunt grele etc.) La final, elevii trag concluzia că orice obiect are calități și defecte.
REALIZAREA SENSULUI: Profesorul adresează o întrebare: Ce înseamnă ”prietenie”?
Fiecare grupă încearcă să definească prietenia. Apoi, elevii au de transferat din polonic în polonic
câte un ou kinder, în total 4, care conțin câte un mesaj secret (de ex.: Toți pentru unu, unul pentru
toți/ Unde-s doi puterea crește / Prietenul la nevoie se cunoaște/ / Un prieten este o persoană care
știe totul despre tine și încă te place.) Ultimul polonic care primește mesajul este al profesorului, el
fiind cel care va citi mesajul secret. Elevii vor observa că nu este ușor să răstorni oul kinder în
polonicul celuilalt din cauza faptului că polonicele sunt diferite, dar cu multă atenție și răbdare vor
reuși, fără să scape niciun ou. Lucrând în echipă, respectându-se și comunicând, vor reuși.
Se citește expresiv textul și se discută, pe grupe, pe baza acestuia, explicându-se tema
textului, identificându-se cuvântul – cheie, apoi, frontal, individual, se stabilește planul dezvoltat de
idei. Se revine la munca pe echipe. Fiecare grupă trebuie să cânte la polonice. Se va observa că, deși
folosesc obiecte relativ asemănătoare, scot sunete diferite, dar cu răbdare se pot armoniza, alcătuit
un cântec/ritm frumos. Ultima activitate va fi tot pe grupe. Elevii vor avea de rezolvat un puzzle ce
reprezintă o imagine din carte, dar fără să vorbească între ei. Probabil, li se va părea cea mai grea
probă, înțelegând astfel importanța comunicării.
REFLECȚIA: Elevii au de redat într-un ciorchine ce au descoperit despre prietenie (de
ex.: este împortantă comunicarea într-o prietenie; este importantă ascultarea celuilalt și respectarea
părerii acestuia într-o prietenie adevărat și nu numai, că toți avem calități și defecte, dar este
important să punem în valoare doar calitățile etc). Elevii vor accentua cuvântul –cheie, și anume
prietenia.
Vor face asocieri personale (prezintă o situație din cadrul clasei când s-a observat prietenia
dintre colegi), dar și culturale (de ex. cu opera ”Prietenul meu”, de Ioana Pârvulescu), scoțând în
evidență asemănările, dar și deosebirile.
Evalauarea se face pe tot parcursul activității, iar la final prin fișe de feed-back.
 LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ – TERITORIU DE RELAŢIONARE A EDUCAŢIEI
CU FOLCLORUL SPIRITUAL ROMÂNESC

prof. Silvia PIETROȘEL

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Literatura populară reprezintă un mare capitol al acestei totalităţi, vast el însuşi prin
mulţimea de valori pe care le cuprinde virtual şi prin posibilităţile infinite de concretizare, de
încarnare, în forme de realizare mereu noi.
Posibilitatea interpretării literaturii populare pornind de la text, prin analiza structurii şi
semnificaţiilor lui, nu poate fi însă exclusă. Oricât de puternic ar fi integrată poezia populară în
complexe sincretice, ea are valorile ei proprii şi funcţionează în faptul sincretic tocmai prin aceste
valori, care pot fi analizate şi ierarhizate ca atare. Sinteza poezie – melos în cântecul popular
impune concordanţe de ritm şi tonalitate sentimentală; dar elementele mai concrete ale enunţului
poetic, sistemul de metafore şi comparaţii, alegoriile, etc., nu depind de melos şi nu pot fi explicate
prin el, ci ţin de esenţa poeziei, fiind interpretabilă numai la acest nivel. Starea de dependenţă este
mai profundă faţă de elementele sistemului general de valori culturale integrate faptului folcloric
sincretic sau doar implicate.
Semantismul poeziei sau prozei populare, structura lor imaginară, substanţa metaforei,
alegoriei sau simbolului reprezintă, în mare măsură, subsumarea estetică a unor valori culturale care
pot ţine de cultura materială, sau de mitologie, sau de structuri comportamentale, sau de istorie etc.
Odată integrate contextului portic, aceste valori nu-şi pierd sensul şi identitatea, ci sunt asimilate
structurii artistice unitare a poemului.
Examenul estetic al folclorului literar implică o abordare specifică, nu în sensul descifrării
unui ,,frumos folcloric” aparte, da natură funcţională, aşa cum s-a crezut, ci determinat de existenţa
orală a acestei literaturi, de neîntrerupta ei mobilitate. Exegetul, având în faţă nu o creaţie literară
anume, ci varianta sau variantele unei creaţii virtuale care, s-ar putea spune, nu se materializează
niciodată în aceeaşi înfăţişare, îşi pune în mod firesc întrebarea dacă această variantă sau aceste
variante sunt eficient de reprezentative, ca valoare artistică şi substanţă semantică, pentru ceea ce ar
putea fi creaţia respectivă ca atare.[6]

6
Mihai Pop, Folclor literar românesc, Ediţie îngrijită de Nicolae Constantinescu şi Alexandru Dobre, Bucureşti,
1998, p. 96 – 98.
 Fenomen oral şi colectiv, literatura populară prezintă similitudini evidente cu limba şi
diferenţe specifice faţă de literatura cultă. Creaţia orală este colectivă, tradiţională şi modelată, ca şi
limba. Opera literară este individuală, originală şi înnoitoare. Existenţa creaţiei orale începe din
momentul în care a fost acceptată de colectivitate şi durabilitatea ei este asigurată doar prin
asimilarea în repertoriul colectivităţii, prin integrarea în mecanismul de viaţă al folclorului. Ea se
naşte pe baza unei îndelungate tradiţii transmise din generaţie în generaţie, în procesul de creare de
variante, cu ajutorul sistemului de mijloace de expresie codificat de colectivitate. În cadrul creaţiei
orale inovaţia se face numai în limitele normelor tradiţionale. Opera literară există din momentul în
care a fost elaborată de autorul ei. Tipărită, ea capătă o formă invariabilă care îi asigură durabilitate
chiar dacă nu a fost receptată de colectivitate. Libertatea de înnoire a autorului nu este limitată de
canoane tradiţionale, dimpotrivă, inovarea este recomandată.
Literatura populară trăieşte prin variante. Oralitatea favorizează crearea lor şi nu permite
creaţiilor folclorice să se fixeze în forme definitive. În viaţa folclorică fiecare receptare este o
recreare a formei tradiţionale, doar un moment într-o serie de variante precedente şi punct de
plecare pentru variantele ce îi vor urma, determinate de spiritul şi intenţiile celor ce le receptează.
Opera literară cultă este receptată de colectivitate ca o creaţie definitivă a autorului şi a epocii în
care s-a realizat, se păstrează în această formă unică peste veacuri.[7]

Bibliografie:
Mihai Pop, Folclor literar românesc, Ediţie îngrijită de Nicolae Constantinescu şi
Alexandru Dobre, Bucureşti, 1998, p. 96 – 98.

7
Ibidem, p. 61.
 PREȘCOLARUL ȘI LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

prof. învăț. preșcolar Emanuela PINTICAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3
Bistrița
Bistrița-Năsăud

Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare.
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevărul de minciună,
faptele bune de cele rele; vor deveni mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze preceptele
morale.
În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de
cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Cu ajutorul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin graiul viu, li se trezesc copiilor
emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi. Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte. Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni)
şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Maricica“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună?“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
 De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,, Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“,
,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a
ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificial lor, ajutorul şi
dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,,Inima mamei“,
,,Lebedele“, ,,Scoruşul“, ,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-I fac să trăiască mai intens
aceste sentimente, şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi
sesizate din povestirile : ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“,
,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să
trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor
comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă.
De asemenea, spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia
experienţei lor de viaţă. La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în
strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia analitică a
scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei
condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de
acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise
şi mai sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor,
la aceasta contribuind şi povestirile.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă
şi expresivă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografia:
1. Bocoş, M., Catalano, H., Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa
Universitară Clujeană, 2006.
2. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977.
 BASMELE ȘI POVEȘTILE ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII COPILULUI PREȘCOLAR

prof. Simona Marinela POJOGA

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6
Dorohoi
Botoșani

Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte. Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni)
şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare (,,La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se
favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac
cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult
ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dfar şi memorează
cuvintele cu care încep şi se încheie basmele (A fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi
v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în
limbajul current al copiilor.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,,Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“,
,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a
ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
 Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificiul lor, ajutorul
şi dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,,Inima mamei“,
,,Lebedele“, ,,Scoruşul“, ,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens
aceste sentimente, şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi
sesizate din povestirile: ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“,
,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să
trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor
comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune,
puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.

Bibliografie:
1. Mariana Andrei, Introducere în Literatura pentru copii, Bucureşti, Editura
Eminescu, 2006
2. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997;
3. Şuteu, Titus, Cunoaşterea şi autocunoaşterea copilului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

educatoare Gabriela Ana POP

educatoare Ancuța ȘUNEA
Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă”
Baia Mare
Maramureș

„Dacă vrei copiii tăi să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei să fie şi mai inteligenţi,
citeşte-le şi mai multe poveşti”.
„O copilărie fără cărți? Asta nu e copilărie. E ca și cum nu ești lăsat să intri într-un loc
fermecat unde poți găsi cea mai rară bucurie”. – Astrid Lindgren
Vârsta preșcolară e perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ.
Acum copiii dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile, dorințele, într-o
formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. În grădiniță, copiii dobândesc un bagaj de cunoștințe, iar
vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
Limbajul este un instrument esențial pentru comunicarea cu ceilalți oameni. El ne permite
să împărtășim cunoștințele și sentimentele noastre cu aceștia, și de aceea, trebuie să existe un acord
între membrii fiecărei societăți în ceea ce privește numele lucrurilor. Cuvintele înlocuiesc lucrurile -
obiecte, evenimente, oameni - iar sarcina copiilor este de a învăța corespondența dintre simbol și
lucrul la care se referă, acumulând astfel un vocabular prin care să se exprime. Preșcolarii trebuie să
înțeleagă că lucrurile au nume specific.
Gândirea și limbajul se dezvoltă împreună. Așa cum modul de a gândi al fiecărei persoane
este unic și modul de a vorbi este unic.
Gândirea laterală reprezintă abilitatea unei persoane de a gândi creativ, schimbarea
percepțiilor, ideilor prin utilizarea unor metode, tehnici specifice. Datorită acestor metode este
stimulată creativitatea copiilor, gândirea liberă și explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut
pentru a fi îmbogățit cu noi cunoștințe. Gândirea laterală este un proces complex, eficient și se poate
realiza prin intermediul educării limbajului, a dezvoltării comunicării și însușirea corectă a vorbirii.
Consider că o metodă eficientă de dezvoltare a gândirii laterale, folosită în cadrul
activităților instructiv-educative din grădiniță, este povestirea/repovestirea. Utilizarea poveştirilor în
dezvoltarea gândirii laterale ţine de necesitatea de a creşte copii într-o atmosferă nouă. Este evident
faptul că, un copil care crește şi se dezvoltă într-un mediu în care calitatea şi cantitatea vorbelor ce i
se adresează, va avea o evoluţie semnificativ superioară faţă de copilul căruia nu i se comunică. La
fel ca şi cântecul de leagăn care linişteşte datorită melodiei fără ca pruncul să înţeleagă textul, aşa şi
povestirea, datorită fluxului sonor, îl calmează, îl încântă pe preşcolar. În grădiniţă copilul
receptează cu uşurinţă textul epic, şirurile de percepţie, întâmplările. Odată dezvăluită lumea
poveştilor, va deveni o cerere, o necesitate zilnică, care va continua şi acasă din dorinţa copilului de
a petrece un timp îndelungat cu părintele înainte de culcare.
Copiii trebuie să dobândească încă din perioada preșcolară capacitatea de a comunica cu
cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o
bază în activitatea școlară și apoi în activitatea și viața socială de mai târziu. De aici decurge
necesitatea însușirii vorbirii în mod sistematic, în cadrul grădiniței de copii.
Poveștile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea
orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel.
În procesul ascultării unei povești este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului.
Copilul urmărește cu atenție datele poveștii, memorează, compară, analizează diferite situații,
stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Prin intermediul poveștilor, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în plan
imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire.
Din povești, copiii învață nu numai cum este bine să se comporte, dar dobândesc ṣi
anumite cunoștințe, descoperă lucruri noi ṣi interesante despre mediu, despre univers, despre
animale etc. Lumea poveștilor li se va părea încântătoare ṣi vor fi curioṣi să afle cât mai multe
lucruri. Poveştile sunt educative, dar trebuie totuşi alese cu multă grijă. Atunci când alegem o
poveste trebuie să ne gândim la nivelul de vârstă al copiilor, la ceea ce vrem să transmitem, la fricile
sau problemele lor, la comportamentul pe care vrem să îl modelăm. Uneori, este bine ca anumite
scene din poveste, să le spunem într-o altă manieră, pentru a nu le provoca anumite stări sau emoṭii
negative. Pentru menţinerea interesului copiilor, expunerea conţinutului trebuie să fie clară,
accesibilă şi expresivă, tonul să fie unul prietenos, să imităm voci folosind diferite tonalităţi.
Contactul vizual este de asemenea important. Pentru ca cei mici să înţeleagă cat mai bine
conţinutul povestirii, este recomandat să folosim cât mai des mimica ṣi gesturile, putem imita
personajele: felul în care vorbesc, felul în care se simt. Astfel copiii vor învăṭa ṣi cum să îṣi
exteriorizeze anumite emoții. Pe parcursul povestirii, putem face pauze scurte, pentru a afla opinia
copiilor sau pentru a explica cuvintele nou întâlnite. Dacă doresc, le putem citi de mai multe ori o
poveste.
 Bibliografie:
• De Bono, E, Gândirea laterală, Editura Curtea Veche, 2019.
• Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001
• Ursula, Șchiopu; Emil, Verza, Psihologia vârstelor, Editura Teora, București, 2007.
• Ioan, Damșa; Maria, Toma, Damșa; Zoe, Ivănuș, Dezvoltarea vorbirii în grădinița de
copii și în clasele I și a II-a, EDP, București, 1996.
• Florica, Mitu; Ștefania, Antonovici, Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar, Ediția a II- a, revizuită, Editura Humanitas Educațional, București, 2005.
 POVESTEA OMULUI DE NEA
Poveste creată de

educatoare Gabriela Ana POP

educatoare Ancuța ȘUNEA
Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă”
Baia Mare
Maramureș

Era o zi frumoasă şi rece de iarnă. Zăpada albă şi strălucitoare acoperea pământul ca o

plapumă moale şi pufoasă.
Copiii au ieşit cu săniile la derdeluşul de la marginea satului. Unii se dădeau cu săniile,
alţii se bulgăreau iar câţiva au început să facă un om de zăpadă.
Nu era unul obişnuit pentru că au hotărât să-l facă să semene cât mai mult cu ei. Aşa că, i-
au făcut picioare şi mâini ca la un om adevărat, ochii i-au făcut din doi cărbuni, nasul dintr-un
morcov iar gura dintr-o bucată de ardei roşu. Pe cap i-au pus o pălărie veche şi la gât un fular. Era
chiar frumos! Când omul a fost gata, copiii s-au adunat în jurul lui şi au dansat prinzându-se de
mâini, veselia cuprinzându-l parcă şi pe omul de zăpadă.
Ei, dar ziua a zburat repede, s-a lăsat întunericul, copiii s-au dus pe la casele lor iar pe
derdeluş s-a făcut linişte. N-a mai rămas acolo decât omul de zăpadă şi copacul din vârful dealului.
Una câte una pe cer au apărut stelele iar de după deal mândră ca o regină din poveste, a răsărit
Luna. În liniştea nopţii s-au auzit nişte suspine:
-Sunt atât de singur! Nu vreau să fiu singur!
-Copacule, tu nu te simţi singur?
Cu glasul răguşit, copacul îi răspunse:
-Eu nu sunt chiar singur, în scorbura mea şi-au făcut cuibul nişte vrăbiuţe iar seara când
vin la culcare îmi povestesc ce-au făcut toată ziua. Eu le păzesc casa, aşa că ne-am împrietenit.
-Da, acum înţeleg de ce tu nu eşti trist. Aş dori şi eu prieteni, nu mai vreau să fiu singur.
-Vreau să plec dar cum să fac? Nu pot, sunt doar un om de zăpadă. Atunci, el zări Luna şi
o rugă să facă o minune:
-Dă-mi te rog putere să merg! Lunii i s-a făcut milă de singurătatea şi tristetea lui, s-a
aplecat spre el, şi-a scuturat cornul de jos şi i-a şoptit:
-Hai, du-te!
Nesigur, omul de zăpadă a făcut un pas, apoi încă unul şi fericit a strigat:
 -Mulţumesc frumos, dragă Lună, acum pot să merg să-mi caut prieteni. Paşii omului lăsau
urme groase şi adânci în zăpada pufoasă. Omul nostru mergea încet şi a ajuns în sat după ce s-a
făcut ziuă. A intrat într-o curte, unde poarta era deschisă şi a zărit la fereastra casei doi copii care se
uitau pe geam. Omul de zăpadă le-a făcut semn să iasă afară. Copiii au ieşit şi s-au minunat cum de
a ajuns în curtea lor. Acesta le-a spus povestea şi marea supărare că nu are niciun prieten. Atunci
copiii i-au spus:
-Îţi facem noi prieteni! Şi au început să construiască omuleţi de zăpadă dar nu le-au făcut
picioare pentru că nu doreau să plece din curtea lor. I-au construit aşa cum se face de obicei: dintr-
un bulgăre mare, apoi unul mai mic şi unul şi mai mic. Le-au pus nasturi şi ochi de cărbuni, nas din
morcovi iar gura din ardei roşu, pe cap le-au pus pălării iar la gât fulare groase. Omul nostru de
zăpadă părea fericit şi i-a întrebat:
-Vreţi să fiţi prietenii mei? Ochişorii au lucit, gurile au zâmbit în semn de aprobare.
Bucuria tuturor a fost fără margini, Omul a mulţumit copiilor pentru darul făcut şi s-au jucat
împreună toată ziua. Când a venit noaptea, omul de zăpadă a început să le povestească prietenilor
despre o mulţime de lucruri pe care le-a văzut în drumul său spre sat. În noaptea rece, răsare luna
care aude şoapte:
-Îţi mulţumesc, regină a nopţii, iată nu mai sunt singur, am o mulţime de prieteni şi sunt
foarte fericit.
-Noapte bună! i-a răspuns luna şi a trecut mai departe, printre stele, să lumineze şi să facă
şi alţi oameni fericiţi.
 CARTEA ŞI IMPORTANȚA LECTURII

prof. înv. primar Lenuța POPA PIVNICERU

L. T. nr. 1 Bratca, structura Școala Primară nr. 3
Beznea
Bihor

Scopul principal al activităţilor de lectură este dezvoltarea gustului pentru citit, căruia i se
adaugă şi alte deziderate: stimularea interesului pentru cunoaşterea realităţii, sporirea volumului de
informaţii, îmbogăţirea vieţii sufleteşti, cultivarea unor trăsături morale pozitive.
În vederea dezvoltării gustului pentru lectură amintesc câteva modalităţi de realizare a
acestui lucru:
Expunerea prin povestire
Acaste ore se pot desfăşura pe baza povestirii model, expresiv, nuanţat, de către învăţător
sau elevi a cuprinsului unei cărţi, al unei lecturi pusă în discuţie în ora respectivă.
Conversaţia sau dezbaterea literară
Această dezbatere se organizează cu succes în ora de lectură, care constă în schimbul viu
de păreri, în dezvăluirea mai largă şi mai adâncă a conţinutului cărţii în creşterea emotivităţii
perceperii ei..
Convorbirea sau dialogul
În clasa a II- a această metodă este utilizată în scopul dezvoltării vorbirii şi conversaţiei.
Convorbirea cu grupuri mici vizează stimularea unor elevi cu reticenţe, timizi, sau cu un
anume deficit verbal- logic.
Munca cu cartea
O modalitate de formare a deprinderii de citire cursivă şi expresivă o constituie citirea cu
voce tare începând chiar din semestrul I al clasei a II-a. Pentru şcolarii de clasa a II- a citirea
expresivă a învăţătorului constituie un puternic imbold în perfecţionarea deprinderilor citirii la
elevi.
Recenzia unor cărţi
Recenzia unor cărţi prezentată de învăţător sau de elevi constituie un mijloc de îndrumare a
lecturii particulare. Elevii pot fi solicitaţi să- şi formeze părerile asupra cartii, după un plan dat de
învăţător.
Lecţii de popularizare a cărţii
 O carte nou apărută în librării şi mai ales cele care se adresează elevilor mici trebuie
popularizate de către învăţător şi bibliotecarul şcolii.
Organizarea expoziţiilor de carte
Periodic, învăţătorul şi bibliotecarul şcolii pot să organizeze asemenea manifestări cu
cartea. Ele se organizează pe baza unei tematici. Vitrina se ornează cu ilustraţii atrăgătoare.
Şezători literare
Această cerinţă se traduce într- o acţiune ce cuprinde mai multe momente:
• comunicarea din timp a datei la care va avea loc şezătoarea;
• comunicarea temei;
• amenajare unei mici expoziţii de carte creşte valoarea educativă a ambianţei;
• participarea efectivă a elevilor, conform rolului pe care l- a avut de îndeplinit fiecare.
• Medalion literar consacrat aniversării unui scriitor
Această manifestare culturală se organizează din timp, întocmind un program de
desfăşurare a activităţii: organizarea activităţii, culegerea datelor despre sărbătorit, repartizarea
materialului literar elevilor cu talent: cine recită, cine cântă, cine prezintă referatul despre viaţa şi
opera scriitorului sărbătorit, etc
Concursuri
Concursurile pe temă literară se organizează în cadrul clasei sau cu elevi din serii paralele
în cadrul şcolilor mai mari, sau cu elevi din clasele apropiate în şcoli cu predare simultană.
Lectura pe parcursul vacanţei
Lecturile conform programei şcolare sunt recomandate de învăţător la sfârşitul anului
şcolar.
Biblioteca familiei
Din biblioteca fiecărei familii nu trebuie să lipsească cărţile de căpătâi ale omenirii şi ale
culturii noastre naţionale, pe care trebuie să le citim şi să le recitim, căci ele sunt limanul
spiritualităţii noastre comune.

Bibliografie:
• Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii române în îmvăţământul primar, Editura
Emia, Deva, 2002
• Alexandru, Gheorghe, Şincan, Eugenia, Îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi
elevi, Editura ,,M. Duţescu’’, 1993
 PROIECT DIDACTIC

profesor în învățământul preșcolar Aspazia POPESCU

G.P.P „GULLIVER”, structura G.P.P „ABC”
Suceava
Suceava

DATA:
EDUCATOARE:
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
NIVELUL DE VÂRSTĂ/GRUPA:
TEMĂ ANUALĂ DE ÎNVĂȚARE: „Cum este/ a fost și va fi aici pe pământ ”
TEMA PROIECTULUI: ”În lumea necuvântătoarelor”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „Animalele din pădure”
DOMENIUL EXPERIENŢIAL: Limbă şi comunicare(DLC);
TEMA ACTIVITĂŢII: „Cine este şi ce spune în poveste?”;
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic;
SCOPUL ACTIVITĂŢII: Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere
fonetic, lexical şi sintactic prin fixarea şi consolidarea cunoştinţelor despre poveştile cunoscute,
exersarea calităţilor expresive ale limbajului oral şi formarea deprinderii de a se exprima corect şi
coeerent în propoziţii.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
- să identifice personajele de pe jeton ;
- să recunoască poveştile din care fac parte personajele ;
- să precizeze cel puţin o replică a personajului în poveste ;
- să recunoască personajele dramatizăte și povestea din care fac parte;
-să specifice cărui personaj aparține replica ascultată ;
-să expună toate replicile din cele trei povești ale personajului de pe cub ;
- să răspundă corect şi în propoziţii întrebărilor adresate ;
SARCINA DIDACTICA :
- identificarea/recunoaşterea şi denumirea corectă a personajului şi a poveştii din care face
parte ;
-precizarea replicilor fiecărui personaj din poveștile : „Coliba iepurașului”, „Căsuța din
oală”, „Iedul cu trei capre”
 - formularea corectă a răspunsului în propoziţii
REGULILE JOCULUi:
-Copilul ales de educatoare, va extrage căte un jeton și va raspunde numai după ce îi este
adresată întrebarea „Cine este și ce spune în poveste”, acesta va spune numele personajului, replica
pe care o dă acesta în poveste și va așeza jetoanul la povestea potrivita.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode si procedee: explicaţia, conversaţia, demonstraţia, exerciţiul, expunerea, jocul,
cubul.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialelor, închiderea şi deschiderea ochilor,
aplauzele, mişcarea, aruncarea cubului
Material didactic: jetoane reprezentând imaginile din cele trei povești, „Coliba
iepurașului”, „Căsuța din oală”, „Iedul cu trei capre”, planșe reprezentative cu cele trei povești, cd,
măști ;
Forma de organizare: frontală şi individuală.
Durata: 20 de minute.

Strategii didactice Evaluare

Nr. Etapele CONŢINUTUL ŞTIINŢIFIC /Metode şi
Metode şi Mijloace de
Crt. activităţii indicatori
procedee învăţământ
Cerbul împăratul pădurilor Proba
orientează copiii spre elementul Conversaţi orală;
Captarea surpriză, având maniera de a le a Realizarea
1. atenţiei crea o stare afectivă prin noutatea Explicaţia conversaţiei
situaţiei şi trezirea interesului .
pentru activitate.
Tema şi obiectivele activităţii
Anunţare sunt anunţate în termeni accesibili
2. a temei şi copiilor. Conversați
a Contextul creat va permite a
obiectivel accesibilizarea obiectivelor
or propuse și va oferi copiilor situații
care să le trezească dorința de a
realiza lucruri noi prin oferta de
lucru.
3. * Exersarea aparatului fono- Probă
articulator « Vâjâitul vântului , Exercițiul practică
foşnetul frunzelor , umflarea Exersarea
Prezentar balonului , suflarea fulgilor din aparatului
ea optimă palme, mirosirea unei flori ; Conversați fono-
a *se precizează sarcina didactică a articulator
conţinutul a jocului: Jetoane
ui şi - identificarea/recunoaşterea şi Planșe
dirijarea denumirea corectă a personajului
învăţării şi a poveştii din care face parte ;
-precizarea replicilor fiecărui
personaj din poveștile : „Coliba
iepurașului”, „Căsuța din oală”,
„Iedul cu trei capre” Conversați
- formularea corectă a răspunsului a
în propoziţii

*se transmite regula de joc

-Copilul ales de educatoare, va
extrage căte un jeton și va Jetoane din
raspunde numai după ce îi este povești
adresată întrebarea „Cine este și Planșe
ce spune în poveste”, acesta va Explicaţia.
spune numele personajului,
replica pe care o dă acesta în Demonstra
poveste și va așeza jetoanul la ţia.
povestea potrivita Conversați
*Explicarea şi demonstrarea a
jocului.
Explicarea şi demonstrarea jocului
vor da copiilor posibilitatea de a
așeza pe rând jetoanele la
povestea potrivită. La intrebarea Exerciţiul.
educatoarei ,, „Cine este și ce Conversaţi Jetoane din
spune în poveste?” copiii a. povești Proba
denumesc personajul, spun ce Explicaţia. Planșe orală
replica are acesta in poveste apoi Denumirea
așează jetonul pe una din cele Exerciţiul. personajelor
trei planșe. Conversaţi Măști și
a. expunerea
*Jocul de probă cuprinde Explicaţia replicilor
precizarea laturii constitutive şi Expunerea acestora.
are menirea de a fixa sarcinile şi Jocul cd Denumirea
regulile jocului. Se execută o dată problemati poveştii din
–de două ori. zarea care fac
parte
*Desfăşurarea propriu-zisă a Plasarea
jocului. personajelor
Rând pe rând se vor extrage la povestea
jetoane și la întrebarea „Cine este potrivită.
și ce spune în poveste?”copiii
denumesc personajul, spun Exerciţiul.
replicile acestuia în poveste, și Conversaţi
așează jetonul la poveste a.
potrivită. Explicaţia
Șase copii mai mari prezinta Expunerea
copiilor o mică dramatizare jocul
reprezentând replici din cele trei
povești, preșcolarii vor recunoaște
personajele și vor spune din ce
poveste fac parte .
Ascultarea unor replici la
calculator îi provoacă pe copii din
nou să descopere personajul și
povestea din care face parte.
În desfăşurarea jocului voi pune
accent pe:
* antrenarea planului senzorio-
perceptiv în decodificarea
conţinutului;
 * dirijarea discriminării vizuale cu
ajutorul analizatorilor vizuali ,
kinestezici;
*formularea de întrebări şi
realizarea de conexiuni între ideile
descoperite de către copii în grup
prin interacţiune şi individual
pentru identificarea poveștilor
„Coliba iepurașului”, „Căsuța din
oală”, „Iedul cu trei capre”;
* exersarea capacităţii de
structurare a cunoştinţelor în
vederea consolidării şi
sistematizării acestora ;
* exersarea calităţilor expresive
ale limbajului oral în transmiterea
unor replici din poveste prin
participarea la activitate realizând
jocul „Cine este și ce spune în
poveste?”
Răspunsurile corecte sunt
aplaudate și recompensate.

4. Obţinerea Complicarea jocului. Conversați Cubul cu Probă

performa Copiilor li se prezintă un cub cu a personaje practică:
nţei câteva personaje. explicația, Aruncarea
La întrebarea ,,Cine este și ce cubul cubului
spune în poveste ”? copiii Jocul Probă orală:
denumesc personajul și vor spune problemati Denumirea
replicile acestuia din toate cele zarea personajului
trei povești. Pe una din laturi și
apare și o sarcină în plus și anume expunerea
să dea replici din alte povești in replicilor
care apar acele animale. acestuia
Copiii aplaudă răspunsurile
 corecte, se încurajează și primesc
stimulente.

Educatoarea face aprecieri asupra

5. Evaluarea modului de desfăşurare a jocului Conversaţi Stimulente Autoevaluar
şi a comportamentului copiilor. a e/
coevaluare

Bibliografie:
1. „Currriculum pentru învăţământul preşcolar” – M.E.C.I., 2008;
2. „Jocuri interdisciplinare”, Editura Aramis Orient, 2003. Bucureşti;
3. „Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar” – Florica
Mitu, Ştefania Antonovici, Ediţia a 2-a revizuită, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005
 ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII)
ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. primar Constantin POROJAN

Școala Gimnazială Răscăeți
Răscăeți
Dâmbovița

Poveştile au rol educativ, dar trebuie alese cu multă atenție. În momentul când alegem o
poveste trebuie să ne gândim la nivelul de vârstă al copiilor, la ceea ce vrem să transmitem și la
comportamentul pe care vrem să-l modelăm. Pentru menţinerea interesului copiilor, expunerea
conţinutului trebuie să fie clară, accesibilă şi expresivă, tonul să fie unul prietenos, să imităm voci
folosind diferite tonalităţi.
Lectura stimulează gândirea copilului, este un proces dinamic și divers prin temele care
trezește interesul și atenția celui mic. Aceasta ajută la dezvoltarea emoțională și cognitivă a
copilului, mai ales că la vârste foarte mici este nevoie, în primul rând, de formarea unor reprezentări
prin intermediul imaginilor, apoi stimularea interesului prin formă, culoare și idei. Din această
nevoie au apărut în ultima perioadă cărțile pentru copii care au diferite texturi, forme sau sunete.
Cartea este cea care dezvoltă dragostea pentru citit, educă în privința emoțiilor, pentru că
un copil trebuie dezvoltat atât cognitiv, cât și emotiv. Unele cărți au și un rol terapeutic pentru că
adultul, indiferent cine este acesta, că e vorba de părinte, că e vorba de educator, dorește uneori de
la copil ceva, vrea să-i schimbe ceva în comportamentul preșcolarului și/sau școlarului.
Atașez, mai jos, o fișă de evaluare, pentru clasa a III-a, textul Gerul, de V. Alecsandri

Gerul
de V. Alecsandri

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu
jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre
zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri
lucitori.
Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între
maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe
străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi
pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeasnnă calul
meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!

……………………….…….……… ......................

Fişa de evaluare

1. Când auzim cuvântul „gerul” ne gândim la: 2. Gerul este un fenomen al naturii întâlnit de
a) Căldură mare. regulă în anotimpul:
b) Frig foarte mare. a) Iarna.
c) Ploaie. b) Vara
d) Ninsoare. c) Toamna
d) Primăvara.
3. Care expresii ne sugerează că în text este 4. Aranjează propoziţiile în ordinea în care s-au
vorba despre anotimpul iarna? petrecut întâmplările din poezie.
a) „cailor în spumegare”. ( ) Gerul dă aripi cailor în spumegare.
b) „crini şi roze de zăpadă”.
c) „ale verii înfloriri” ( ) Gerul face cu o suflare pod de gheaţă între
d) „să mă poarte ca săgeata”. maluri.
( ) Gerul vine de la munte, la fereastră se
opreşte.
( ) Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe cu
jelire neagra luncă.
5. De unde vine gerul? 6. În ce strofă este specificat faptul că gerul vine
………………………………………… de la munte?
………………………………………… a) În prima strofă.
………………………………………… b) În a doua strofă
………………………………………… c) În a treia strofă.
………………………………………… d) În a patra strofă.
 7. Poezia apare sub forma unei descrieri, unei povestiri sau a unui dialog? Scrie acest lucru într-un
enunţ, însoţit de un argument.
…………………………………………………….........................................................................
……………………………………………………………………………………….............……
…………………………………………………….........................................................................
………………………………………………………………………………………….................

Bibliografie:
https://www.editura-arthur.ro/info/blogitem/povestile-pentru-copii-rolul-acestora-in-
educatia-celor-mici
https://bookzone.ro/blog/rolul-povestilor-in-dezvoltarea-limbajului-prescolarilor-beneficii-
si-sfaturi/
 METODE ȘI MIJLOACE DE ÎNVĂȚARE SPECIFICE EDUCAȚIEI LIMBAJULUI

prof. Liliana Maria RAD

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3
Bistrița
Bistrița-Năsăud

Procesul instructiv-educativ este descris de specialişti ca fiind o activitate complexă ce

implică resurse umane şi materiale deosebite, metodologia ocupând poziţia centrală.
Metoda – cuvânt ce provine din grecescul « methodos » (metha – spre, către ; odos – cale)
este definită ca acea cale de urmat pentru îndeplinurea obiectivelor stabilite ; mai nou, metoda
desemnează o cale pe care educatorul o urmează pentru a ajuta copiii să găsească propria cale în
vederea redescoperirii lumii înconjuratoare.
Aici se impune sublinierea că ne referim la metode activ-participative utilizate în
activitatea instructiv-educativă din grădiniţe şi că în ultimele decenii interesul faţă de acestea s-a
situat pe o curbă ascendentă. Dacă ar trebui să explicăm caracterul activ-participativ al acestor
metode, putem spune că se bazează pe stimularea atitudinii active, a activităţii din proprie iniţiativă,
a implicării proprii a copiilor.
În activităţile de educare a limbajului se utilizează o gamă largă de metode şi procedee
didactice, selectate în funcţie de natura conţinutului, tipul activităţii, mijlocul de realizare și vârsta
copiilor.
Dintre acestea, amintim :
- povestirea – utilizată mai ales în nararea unui basm, poveşti, povestiri sau în
momentul captării atenţiei ;
- repovestirea – utilizată pentru re-elaborarea unui subiect prezentat anterior de
educatoare (poveste, basm, fragment literar) ;
- povestirea cu început dat – utilizată în crearea unui text, având un început dat ;
- lectura după imagini – utilzată pentru descrierea şi interpretarea datelor şi acţiunilor
înfăţişate în ilustraţii ;
- explicaţia – utilizată în argumentarea suplimentară, în redarea sensului unor cuvinte,
fragmente literare, în prezentarea unor reguli de formare a structurii verbale sau reguli şi norme de
joc ;
- demonstraţia prin exemplificare, demonstrare explicită şi demonstrare ca model de
acţiune – utilizate în efectuarea unor exerciţii, jocuri de rol, dramatizări etc. ;
 - conversaţia frontală pe grupuri mici, euristică, sub formă de dialog – utilizată în
descifrarea înţelesurilor unor fragmente literare, a unor mesaje transmise de text, conversaţii pe
anumite teme pentru consolidarea şi verificarea cunoştinţelor ;
- problematizarea – utilizată în descoperirea sensurilor unui text, rezolvarea unei
situaţii problemă şi argumentarea ei, în găsirea răspunsului la ghicitori, în descifrarea zicătorilor şi
provebelor ;
- exerciţiul – utilizat în învăţarea poeziilor prin repetare, în rezolvări de sarcini legate
de vocabular, lexic, gramatică (metoda fonetico – analitico – sintetică), în antrenament grafic ;
- jocul de rol – utilizat în transpunerea copilului în diverse roluri sociale sau imaginare
şi exersarea rolului ales ;
- dramatizarea – utilizat în transpunerea unor roluri din basme şi poveşti, scurte
scenete, copiii cunoscând în prealabil unele replici ;
- activitatea cu cartea – utilizată în formarea deprinderilor citit - scris, ca suport pentru
alte metode şi procedee (povestiri, explicaţia, conversaţia, exerciţii).
Materialele şi mijloacele didactice contribuie şi ele la realizarea eficientă a activităţii de
educare a limbajului. Selectate cu atenţie, în funcţie de obiectivele propuse, de conţinutul abordat,
de metodele şi procedeele didactice folosite, materialele şi mijloacele utilizate îmbracă diverse
forme : de la cele tradiţionale ca imagini, cărţi, planşe, jetoane cu imagini ale obiectelor sau cu
litere, medalioane, siluete, jucării diverse, litere magnetice etc., la cele moderne, ca înregistrări
audio (casete, CD-uri) şi video (casete video, DVD-uri), retroproiector etc.
Însă nu tot ce este « vechi » este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este « nou »
este şi modern.
Dintre aceste moderne metode didactice fac parte cele ce duc la creşterea gradului de
participare – implicare a copiilor, la dezvoltarea structurilor cognitiv-motrice şi practico-aplicative a
acestora.
Dintre metodele moderne, amintim: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul,
studiul de caz, tema de cercetare, cât şi explozia stelară, colţurile, ciorchinele, cubul, sinectica.
În concluzie formarea unor deprinderi corecte de comunicare prin limbaj este o acţiune
permanentă şi continuă în grădiniţă.

Bibliografie:
Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, 1999, vol. 2
 PROIECT DIDACTIC ,,SCUFIŢA ROŞIE”

prof. Ioana-Marinela RADA

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1
Beiuş
Bihor

Grupa: Mijlocie ,,A”

Unitatea: GPP NR.1 Beiuş
Educatoare: Rada Ioana – Marinela
Tema anuală de studiu: ,,Cine sunt/ suntem?”
Tema săptămânii: ,,Eu şi familia mea”
Tema activităţii: ,,Scufiţa Roşie”
Forma de realizare: activitate integrată (DLC+DEC)
Tipul activităţii: Predare de noi cunoştinţe; formare de priceperi şi deprinderi
Componenţa activităţii:
DLC - ,,Scufiţa Roşie” de Charles Perrault
DEC - ,,Pelerina Scufiţei”
Mijloace de realizare: povestirea educatoarei, pictură
Scopul activităţii: Transmiterea de cunoştinţe referitoare la conţinutul poveştii şi formare
de priceperi şi deprinderi specifice activităţilor artistico-plastice.
Dimensiuni ale dezvoltării:
Dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere (comunicare receptivă)
Dezvoltarea capacitătii de vorbire și comunicare (comunicare expresivă)
Motricitate fină.
Persistență.
Comportamente vizate:
- dobândește informații prin ascultare utilizându-le apoi în contexte adecvate;
- participă activ la discuțiile grupului, ascultând și intervenind în conversație, exprimându-
și opinia;
- răspunde la întrebări folosind limbajul verbal, referindu-se atât la contextul prezent cât și
la alte contexte;
- vorbește suficient de clar pentru a fi înțeles de toți interlocutorii;
- utilizează în vorbire propoziții dezvoltate și fraze.
 - utilizează independent cu ușurință materiale și tehnici de lucru diferite pentru a picta;
- se concentrează pe sarcini care îl/o interesează;
- persistă în rezolvarea unei sarcini, chiar dacă întâmpină dificultăți.
Obiective operaţionale:
- să asculte cu atenţie conţinutul povestirii demonstrând apoi că l-a înţeles ;
- să expună, cu ajutorul imaginilor şi al întrebărilor, principalele momente ale povestirii,
utilizând propoziţii clare şi corecte din punct de vedere gramatical;
- să picteze ţinând cont de indicaţiile primite;
- să lucreze corect, ordonat şi îngrijit.
Strategii didactice:
a) Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, povestirea, trierea aserţiunilor,
demonstraţia, observaţia, piramida, exerciţiul, turul galeriei.
b) Mijloace didactice: siluetă Scufiţa Roşie, machetă reprezentând povestea, imagini
cu povestea, flipchart, o piramidă, fişa de lucru, acuarele, pensule, recipiente pentru apă, şerveţele
umede.
c) Metode de evaluare: aprecieri verbale, observarea comportamentului copiilor,
analiza lucrărilor.
Forma de organizare: frontal, individual.
Durata activităţii: 40-45 minute
Locul de desfăşurare: Sala de grupă
Bibliografie:
Curriculum pentru educație timpurie 2019
Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani
Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
Curriculum pentru educația timpurie, 2019
Metodica activităților instructiv- educative în învățământul preprimar, vol I și II, Editura
Didactica Nova, Craiova, 2008.

Desfășurarea activității

Etapele Conținut științific Strategii didactice Evaluare/

activității Metode și
indicatori
Metode și Mijloace de
procedee învățământ
1.Moment Se asigură condiţiile necesare unei bune - observarea
organizato desfăşurări a activităţii: comporta-
ric - aerisirea sălii de grupă; mentului
- aranjarea mobilierului în formă de copiilor
semicerc;
- pregătirea materialelor didactice
necesare.
2.Captarea Le voi prezenta copiilor o machetă pe - observația - macheta - analiza
atenției care sunt expuse personajele poveştii. - reacțiilor
Voi purta cu copiii o scurtă conversație. conversația copiilor
3.Anunțar Astăzi vă voi spune povestea ,,Scufiţa - - observarea
ea temei și Roşie”. conversația interesului
a 2-3 copii repetă titlul poveştii pentru pentru
obiectivel fixare. activitate
or Acum voi trebuie să fiţi atenţi la mine,
să ascultaţi cu atenţie povestea pentru a - explicația
afla prin ce întâmplări a trecut Scufiţa,
ca să o puteţi povesti şi voi părinţilor,
frăţiorilor şi bunicilor, va trebui să fiţi
atenţi la explicaţiile şi indicaţiile mele
pentru a putea rezolva corect sarcinile
de lucru pe care le veţi primi pe
parcursul activităţilor şi pentru a
demonstra că voi sunteţi nişte copii
descurcăreţi şi isteţi.
4.Prezenta Încep să expun conţinutul povestirii - povestirea - observarea
rea clar, coerent şi expresiv, folosind un ton - interesului
conținutul şi o mimică adecvată, până în momentul conversaţia pentru
ui și în care explic copiilor de ce i se spune activitate
dirijarea fetiţei ,,Scufiţa Roşie”. Ocazie cu care
învățării întrerup povestea pentru a trece la
activitatea artistico-plastică în care vom
picta pelerina Scufiţei.
Prin tranziţia ,,Bate vântul frunzele”
copiii se vor aşeza la măsuţe pentru a -capacitatea
picta pelerina fetiţei. de a
• Copiii vor intui materialele enumera
primite pe măsuţe. - fişa de materialele
• Le voi prezenta copiilor modelul - observaţia lucru primite
realizat de mine, apoi îl vom - - acuarele -capacitatea
analiza şi discuta. conversaţia - pensule de a discuta
• Le voi explica şi demonstra - explicaţia - recipiente despre
copiilor modul de lucru pentru apă planșa
verbalizând acţiunile efectuate. - observaţia -planșă model

• Execut cu copiii câteva exerciţii - model

pentru încălzirea muşchilor conversaţia

mici ai mâinii: ,,închidem şi - explicaţia -aprecieri

deschidem pumnii”, ,,ne - verbale

spălăm pe mâinii”, ,,scuturăm demonstraţi

mâinile”, ,,cântăm la pian”, a
după care le urez ,,Spor la - exerciţiul
treabă!”
• Executarea temei de către copii -capacitatea

În timp ce copii lucrează, urmăresc de a realiza

activitatea fiecăruia oferind indicaţii şi corect

ajutor celor care întâmpină greutăţi. sarcinile de

La final, produsele activităţii artistico- - exercițiul lucru

plastice vor fi expuse la panou, după - -observarea

care reiau povestea până la final. conversația activității

Momentele principale ale poveștii: copiilor

1. Plecarea Scufiţei Roşii spre casa

bunicii. - aprecieri

2. Întâlnirea Scufiţei Roşii cu lupul. verbale

3. Discuţia dintre fetiţă şi lup.

4. Plecarea lupului spre casa bunicii şi - povestirea
înghiţirea acesteia. - observarea

5. Dialogul dintre Scufiţă şi lup în casa comporta-

bunicii, înghiţirea acesteia. mentului

6. Salvarea bunicuţei şi a fetiţei de către copiilor

 vânător.
5.Obținere Le voi prezenta copiilor imagini cu
a povestea purtând pe baza acestora - - imagini
performan discuţii pentru fixarea conţinutului conversația care
ței poveştii. ilustrează
- Unde a plecat Scufiţa Roşie? (la conținutul - aprecieri
bunica) poveștii verbale
- Cu cine s-a întâlnit fetiţa în pădure?
(cu lupul)
- Ce face fetiţa în pădure? (se joacă cu
animalele, păsărelele şi culege flori)
- Cine ajunge primul la casa bunicii?
(lupul)
- Ce se întâmplă în casa bunicii, după ce
lupul ajunge acolo?
(o mănâncă)
- Dar după ce ajunge Scufiţa Roşie, ce
se întâmplă în căsuţa bunicuţei? (o
mănâncă şi pe ea)
- Cine le salvează pe bunică şi Scufiţă?
(vânatorul) - metoda
- A ascultat fetiţa de sfatul mamei? (nu) trierea
Le propun copiilor să jucăm un joc: aserțiunilor
,,Adevărat sau fals”. Copiii vor trebui să
precizeze dacă propoziţiile pe care eu le
adresez sunt adevărate sau false. - aprecieri
- Povestea se numeşte Scufiţa verbale
neascultătoare?
- Scufiţa Roşie se întâlneşte cu ursul?
- Fetiţa este păcălită de lup, ea merge pe
drumul cel mai lung?
- Lupul o înghite pe bunică, după care
se culcă în patul ei?
- Pe Scufiţa Roşie lupul nu o înghite
deorece ea este mai puternică decât el?
 - Bunica şi fetiţa sunt salvate de un
vânător?

6.Asigurar Voi folosi metoda Piramida. - - o piramidă -observarea

ea 1.În afară de Scufiţa Roşie, ce personaje conversaţia comporta-
retenției și mai apar în poveste? (mama, lupul, - explicaţia - imagini cu mentului
a vânătorul) - personajele copiilor
transferulu 2. Pe cine a mâncat/ înghiţit lupul? (pe problemati- din poveste -aprecieri
i bunică şi pe Scufiţă) zarea verbale
3. Cum se numeşte povestea care v-am - piramida
spus-o azi? (Scufiţa Roşie)
După fiecare răspuns corect dat la
întrebarea adresată de mine, copiii vor
veni la panou, vor alege imaginea
corespunzătoare şi o vor aşeza pe -analiza
piramidă. lucrărilor
Pe urmă vom face analiza lucrărilor. - aprecieri
Îi voi întreba pe copii ce au pictat ei azi - turul verbale
şi le voi cere să-şi expună părerea galeriei
vizavi de lucrările cele mai reuşite
motivând alegerea făcută.
7. Cu adevărat sunteţi nişte copii cuminţi -conversația -aprecieri
Evaluarea şi descurcăreţi deoarece aţi ascultat cu generale și
atenţie povestea, aţi răspuns corect la individuale
întrebările adresate de mine, aţi pictat
frumos, îngrijit, aţi ţinut cont de
indicaţiile şi cerinţele mele.
8. Voi face aprecieri individuale şi - - aprecieri
Încheierea colective asupra modului de derulare a conversaţia verbale
activității activităţilor şi de implicare a copiilor pe
parcursul acestora.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARILOR

prof. înv. preșcolar Ramona Geanina RADU

Grădinița cu Program Prelungit ,,BOBOCEI DIN MICRO III”
BUZĂU
BUZĂU

,,Limba unui popor se formează şi dezvoltă prin viaţa sufletească comună…fiecare cuvânt
din limba naţională e chinuit, e trăit de neamul întreg , în viaţa lui sufletească comună de veacuri şi
milenii…” L. Rebreanu
În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de
cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele
mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente
ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în process de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi:
-la începutul unor activităţi commune (de educaţie muzicală, joc didactic, convorbire);
-în cursul desfăşurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc. (observare, lectură după
imagini);
- în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generalize cunoştinţele respective.
Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau oameni)şi
influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii
desprind cu uşurinţă necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi
formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.În măsura în care educatoarea expune povestea
într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor
forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât şi ale celei populare (,, La cireşe”, ,,La
scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii
poetice; odata cu acestea se fac cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare
ale cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de
educatoare, dfar şi memorează cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( A fost odată ca
niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară,
cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul current al copiilor. Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea
fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi
manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se
elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu
le-au perceput niciodată.Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în
imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu
imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt
întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă. Atitudinea copiilor faţă
de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii
de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde
realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le
permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate. Cu toate acestea, datele experimentelor
arată că preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot
ceea ce poate fi asociat cu experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile
copiilor deviază în direcţia experienţei lorde viaţă.La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă
modificări calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă
intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi
creşte rolul inhibiţiei condiţionate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea
lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele
copilului devin mai precise şi mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de
transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor. În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se
formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de
exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

Bibliografie:
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 ROLUL POVEȘTILOR (BASMELOR) IN INVᾸṬAREA LIMBII ENGLEZE ȘI
FORMAREA PERSONALITᾸṬII ELEVILOR IN CADRUL UNUI CDȘ

profesor Iulia RASU

Școala Gimnazială Gherăești
Gherăești
Neamṭ

În alegerea temei acestui curs (The land of stories/Taramul povestilor), am pornit și de

la ideea că învățarea unei limbi străine (și nu numai) ar trebui să fie o experiență plăcută,
relaxantă atât pentru elevi cât și pentru profesor, fără a exista presiunea notei în cazul elevilor
sau stresul cauzat de lipsa timpului necesar parcurgerii unei programe foarte dense și obligatorii
în cazul profesorului și am considerat că poveștile ar oferi fondul propice desfășurării unor
activități mai relaxante în care elevul să se simtă confortabil și în siguranță și să-și exprime
creativitatea.
Poveștile ar putea reprezenta „o gură de aer proaspăt”, făcând învățarea limbii mai
distractivă și mai palpitantă, încurajând elevii să-și exprime sentimentele, părerile, „rupându-i”
chiar și pentru un scurt timp de realitatea cotidiană. Poveștile ne învață lucruri noi, ne oferă
posibilitatea să călătorim prin intermediul imaginației în locuri frumoase, pline de mister, magie,
suspans, neobișnuit și necunoscut, ne stârnesc curiozitatea, ne determină să ne gândim mai
profund la anumite lucruri, ne învață să discernem între bine și rău.
Faptul că unele dintre povești sunt cunoscute de către elevi în varianta în limba română,
poate constitui un avantaj în înțelegerea acestora și asigură și un anumit confort emoțional
elevilor pentru că nu au de-a face cu ceva total necunoscut, cum ar fi un text la prima vedere
dintr-un manual de limba engleză, de exemplu.
Deși poveștile pe care le vom folosi ne pot duce cu gândul la copilărie, la o vârstă mai
mică, varianta lor în limba engleză (cu vocabularul, gramatica și funcțiile de limbă conținute în
text) îmi permite adaptarea activităților pentru nivelul de gimnaziu, activități care vor fi des tul de
variate, cu un caracter predominant interactiv.
Cred că cele mai bune argumente în alegerea acestei modalități de studiu a limbii engleze
ar fi să menționez câteva din avantajele utilizării poveștilor la lecțîi și anume:
- Menținerea motivației și interesului elevilor pe parcursul lecțiilor.
- Temele abordate în povești sunt foarte variate și pot avea un impact important
asupra personalității elevilor datorită învățăturilor morale pe care le pot desprinde din fiecare
poveste (prietenie, dragoste, loialitate, familie, distincția între bine și rău, etc.) și posibilitatea de-a
se identifica cu anumite personaje, deci sunt educative.
- Poveștile reprezintă o sursă bogată de lexic/vocabular, de structuri gramaticale și
funcțîi de vorbire pe care elevii le pot aprofunda sau se pot îmbogăți cu altele noi.
- Poveștile ajută elevii să-și dezvolte și să exerseze toate cele 4 aspecte ale limbii:
reading/writing/speaking/listening.
- Modalitățile de prezentare a poveștilor în clasă pot fi variate iar în școală noastră
există dotările necesare desfășurării acestor tipuri de activități (la fiecare clasă există un laptop și un
videoproiector); multe povești au și o versiune audio sau video care poate fi prezentată clasei, apoi
elevii pot primi și o fișa cu textul poveștii sau chiar cu o carte în format fizic pentru desfășurarea
activităților de după lecturarea sau ascultarea poveștii; putem viziona și filme sau filme animate
cu/fără subtitrare in limba engleză.
- Lucrul pe textul unei povești oferă elevilor posibilitatea de a-și exprima ideile, de a-
și dezvolta creativitatea și imaginația, de-a lucra pe grupe/echipe, de-a colabora, de-a elabora
diverse proiecte.
- Poveștile oferă posibilitatea dramatizărilor, a jocurilor de rol (întrucât conțin și
dialoguri între diverse personaje sau replici de tip monolog ale unor personaje), dezvoltându-le
elevilor abilitățile de comunicare, oferindu-le posbilitatea să capete încredere în sine.
- Activitățile de învățare desfășurate pot fi variate, interactive, amuzante, relaxante,
depinzând de imaginația și spontaneitatea profesorului și a elevilor.
- Ilustrațiile care însoțesc poveștile pot reprezenta o sursă de inițiere a unor descrieri,
conversații, de deducere a conținutului poveștii din partea elevilor.
Contactul direct al elevilor cu diverse forme de descriere conținute în povești (natură,
locuri, animale, personaje) îi vor ajuta în dezvoltarea abilităților de writing/scriere în limba engleză
când vor avea de conceput diverse tipuri de texte sau compuneri.
 PREȘCOLARUL ȘI LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR

prof. Liana Mihaela RĂDOI

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1
Caracal
Olt

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului.
Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel
să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.
Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea in gradiniţă
informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea
reală. Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la
îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru
valoare. Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul de
minciună, faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi, mai sensibili, încep să-si formeze
perceptele morale.
 Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte
discernământul în selecţia valorilor. În grădiniţa de copii se desfăşoară două tipuri de povestiri:
• povestirile educatoarei;
• povestirile copiilor: repovestire si povestirea creată de copii
Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferenţiază de la o grupă la
alta astfel încât la grupa mare povestirile devin mai complexe, având ca scop sesizarea planului real
şi a celui ireal, stimularea creativităţii copiilor, exersarea capacităţii de comunicare.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în
plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire.
Audierea poveştilor permite familiarizarea copiilor cu structura basmului popular şi cu o
serie de procedee imaginative ca: amplificarea (Flămânzilă, Gerilă, Zmeul), diminuarea (Degeţica,
Degeţel), multiplicarea (Balaurul cu 7 capete, Capra cu trei iezi, Cei şapte pitici), aglutinarea.
Descoperirea semnificaţiilor, formularea titlurilor amplifică fluiditatea şi flexibilitatea.
Povestirile create de copii au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea
gândirii şi a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.
Cele mai frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt
povestirile create pe baza unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Tematica poveştilor
create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de: fapte cotidiene, întâmplări, momente
trăite de copii, de familia acestora sau de prieteni; întâmplări din viaţa animalelor.
Copiii trebuie să-şi imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece
în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate ori ca în vis. Copilul este independent în
expresie, îşi manifestă nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilă. Atitudinea
creatoare pe care o are faţă de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite şi de
posibilităţile sale intelectuale, lingvistice, afective. Povestirile lui sunt scurte, fără divagaţii, fără
explicaţii întinse, oarecum incorecte dar uneori pot avea o savoare deosebită. Sunt situaţii în care,
prin povestirile create, proiectează asupra personajelor, propriile sale dorinţe, preferinţe, probleme.
Un loc deosebit între modalităţile de manifestare a potenţialului creativ îl are povestirea
creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul
învaţă să le citească în mod creativ. Descifrarea conţinutului nu se limitează numai la descifrarea
imaginilor, ci devine chiar o adevărată creaţie verbală. După descifrarea tabloului, copiii pot pune
întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.
 Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea
copiilor.
În concluzie, în grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi
comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării
vorbirii preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor, se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna bune,
puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul
perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul
basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).
Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de
realitate.
De asemenea, spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia
experienţei lor de viaţă. La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în
strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia analitică a
scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei
condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de
acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise
şi mai sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor,
la aceasta contribuind şi povestirile.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă
şi expresivă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative
îngrădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992.
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană,2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
 IMPORTANȚA LECTURII LA MICUL ȘCOLAR

prof. înv. primar Corina REVNIC

Liceul Tehnologic Turburea
Turburea
Gorj

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.
Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi
familie.
Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:
-aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre
realitate;
-aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi
estetice;
-aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea
deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare
corectă şi expresivă.
Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea condiţiei
intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaştera indirectă a diferitelor
universuri şi realităţi.
Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină şcolară la clasele mici,
o constituie formarea şi cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, iar cartea trebuie să
devină prietenul nedespărţit.
Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt vehiculate valorile
culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacţiile ce le aduce orice fapt inedit,
prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formative
care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că
lectura ( cărţi , reviste, ziare,diverse publicaţii), reprezintă una dintre cele mai răspandite şi intense
activităţi ale omului modern.
Ca orice sarcină didactică, lectura suplimentară a elevilor trebuie îndrumată şi
verificată. Pentru aceasta, se folosesc secvenţe din orele de limba română, orele la dispoziţia
învăţătorului sau se stabilesc ore speciale prin planificările semestriale. Este cunoscut faptul că, în
grădiniţă şi în familie, copilul se formează ca ascultător de lectură. De aceea, în primii ani de şcoală,
trebuie să trezim interesul pentru citit, să-l îndrumăm în aşa fel încât lectura să devină o deprindere
statornică, iar cu timpul, elevul să conştientizeze că lectura este o activitate individuală cu caracter
permanent.O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi formarea de
cititori pasionaţi este legată de felul în care se recomandă ce să citească şi cum să citească.
Dintre modalităţile aflate la îndemâna cadrului didactic pentru dezvoltarea interesului
copiilor pentru lectură menţionăm:
- modelul de cititor oferit de cadrul didactic;
- citirea/ povestirea incitantă: cadrul didactic trebuie să întrerupă lectura sau povestirea pe
care o expune copiilor, într-un moment de maximă atractivitate, lăsându-i pe elevi să-şi imagineze
continuarea întâmplării ( lectura cu predicţii);
- recomandarea unor texte literare adecvate vârstei şi preocupărilor elevilor ;
- nu se va da lista anuală la începutul semestrului , ci se vor stabili titluri pe 2-3
săptămani;
- va face prezentarea unor cărţi în aşa fel încat să ambiţioneze elevii în achiziţionarea şi
lecturarea lor;
- va povesti incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsand elevilor un semn de curiozitate
în finalizarea întamplărilor;
- va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectură
integrală, a locului acestora în naraţiune, a relaţiilor cu alte personaje;
- organizarea unor concursuri de recitări de poezii, ghicitori, finalizate cu recompense;
- desfăşurarea unor jocuri de rol: Bibliotecarul şi cititorii săi, Prietenii cărţii;
- desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice, precum şi dramatizarea unor texte literare;
- alcătuirea unor albume sau a unor fişe bibliografice şi a unor fişe de lectură;
- şezători literare, medalioane literare, prezentare de benzi desenate, poveşti audio sau
video etc.
- întocmirea de portofolii cu cei mai cunoscuţi autori
Învăţătorii trebuie să îndrume lectura suplimentară a elevilor şi să o introducă prin
disciplinele opţionale de Literatură pentru copii deoarece obiectivele cadru şi unele obiective de
referinţă nu se realizează numai cu textele din manuale. De aceea, este necesară lectura
suplimentară a elevilor, fără de care formarea lor în aria curriculară Limbă şi comunicare nu este
completă.
O mare atenție trebuie acordată modului în care alegem textele pentru lectură. Pentru
clasele I-IV putem enumera câteva criterii:accesibilitatea, genurile și speciile literare adecvate
vârstei, limbajul folosit de autor. Orele de lectură constituie piatra de hotar dintre cele două
lumi: copilăria şi adolescenţa. Poveştile, povestirile, poeziile ajută în formarea şi dezvoltarea unui
vocabular elevat, modelează caractere şi conturează trăsături morale ce pot fi urmate. Dragostea
pentru lectură nu se moşteneşte, nu se învaţă, ci se dezvoltă prin apropiere de lumea minunată şi
sensibilă a cuvintelor potrivite.
 IMPORTANȚA LECTURII ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

prof. învățământ primar Ligia Alina RISTEA

Școala Gimnazială ,,Eugen Ionescu”
Slatina
Olt

Principalele mijloace de exprimare a vieții afective a copilului sunt, prin joc sau „serios”,
poveștile și desenul, chiar înainte de a intra sub incidența educației formale. În copilărie,
principalele valori și modele de viață sunt întruchipate de personajul preferat din povești, cu care
copilul se identifică adesea, care corespunde cu modelul educațional existent, preluat de la adulții
care îl îndrumă, fie ei părinți sau educatori, care i-au lecturat sau povestit poveștile copilăriei.
„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
poveștilor, strânsă de oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie oral, fie în
scris, a depășit celelalte avuții omenești.” – Scriitorul și filozoful indian Rabindranath Tagore
În anii copilăriei, personajele din basme, oferă modele de urmat în viața adultă, ca tipar
comportamental sau emoțional, de aceea poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere
educativ în educația copiilor. Prin intermediul poveștilor, care semnalează, la nivel metaforic, lupta
dintre bine și rău, și situațiile conflictuale întâlnite în structura narativă, copilul învață strategii de
viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive,
precum și modul în care în anumite situații concrete de viață poți găsi cea mai bună rezolvare a lor.
Povestitorul Charles Perrault susținea că „Toate poveştile tind să arate foloasele pe care le
ai dacă eşti cinstit, răbdător, muncitor, ascultător, cât şi nenorocirile care-i pasc pe toţi cei care nu
sunt astfel (…) Ele stârnesc dorinţele copiilor de a se asemui cu cei buni şi, totodată, teama de
nenorocirile în care cad cei răi, datorită răutăţii lor.” Copilul poate învăța ce înseamnă și cum să
prețuiască prietenia, loialitatea, generozitatea, care sunt aspectele pozitive ale vieții, ce înseamnă
bunătatea, hărnicia şi să respingă răutatea, duşmănia, lenea, din poveștile lui Ion Creangă și Petre
Ispirescu.Peripețiile personajelor din „Ionică mincinosul” sau „Petrică și lupul” îi învaţă pe copii
importanța sincerității, determinându-i să prefere adevărul, minciunii. Din desfășurarea poveștii
„Capra cu trei iezi”, copiii înțeleg prin intermediul metaforei faptul că până la o anumită vârstă
trebuie să asculte și să respecte sfatul părinților pentru a evita pericolele iminente din viața reală.
Multe povești conțin exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor primejdii
cu care s-ar confrunta, dacă ar „ieși” din cuvântul părinților, dacă n-ar respecta sfaturile acestora.
„Scufița Roșie”, (cu care se identifică, adesea, fetițele), vorbește despre riscul și primejdiile cu care
ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv, iar la
acest mesaj aderă nu numai fetele, ci și băieții. Finalul acestor povești aduce, întotdeauna, soluția
salvatoare prin implicarea factorilor educaționali formatori, care îi pot explica celui mic diversele
aspecte, clarificate pentru o bună înțelegere a mesajului poveștilor și însușirea lecției de viață,
interiorizarea ei conducând la formarea imaginii de sine/ de lume corecte.
Poveștile sunt un factor stimulator pentru dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea
copilului. Lectura basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite
înțelegerea sensului unora abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul, conducând spre o
îmbogățire a vocabularului și a gândirii analitice. Stabilirea unei legături între lumea interioară a
copilului, cea psiho-emoțională, și realitatea imediată, punerea bazelor imaginii de sine și
dezvoltarea unor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor și identificarea soluțiilor
benefice viitorului adult pot începe odată cu pătrunderea în universul fascinant al poveștilor.
Caracterul benefic al poveștilor, ca principal factor educativ pentru etapa de vârstă a
copilăriei, sunt situații când părinții/profesorii trebuie să filtreze și să explice copilului anumite
imagini/momente în funcție de personalitatea celui mic, distingând între aspectele benefice, mai
puțin educative, pentru copil și viitorul său, sau chiar inadecvate. Unele povești conțin scene intense
de violență, (cerința mamei vitrege către sluga care ar fi trebuit s-o omoare pe Albă ca Zăpada,
soarta bunicii și a Scufiței, dar și pedepsirea lupului rău în povești), pe care adulții trebuie să le
estompeze, cunoscute fiind sensibilitatea copiilor și reacțiile ce pot rezulta de aici, anumite emoții
negative, temeri sau frici din partea copilului. Anumite personaje negative, întruchipate de balaur
sau de zmeu, folosite drept „mijloace educative” pentru pedepsirea copilului, (prin apostrofări de
genul „Vei păți ca…, dacă nu ești cuminte!”), pot fixa anumite frici, care, ulterior, degenera în viața
adultă a acestuia. Prezența părintelui/educatorului activă în raportările copilului la poveștile auzite
este un factor de echilibru și de securitate care poate „aplana/ îndepărta” o stare de confuzie din
partea copilului care abia acum începe să înțeleagă lumea și aspectele ei complexe.
Școala online, ca desfășurare, s-ar poziționa mai degrabă ca oponent al lecturii/poveștii,
dar din experiența personală pot confirma, că elevii mei au fost la fel de absorbiți de povești, istorii
și vizionarea/audierea lor în lectura mea sau a lor, (mai ales dacă le putem distribui rolurile
fragmentului citit). Surprinzându-mă, de fiecare dată, cu aceeași atenție la tonul diferit al
povestitorului, cu aceeași concentrare la curgerea textului, elevii mei și-au păstrat dorința de a auzi
istorii și încântarea de a afla unele noi, întărindu-mi convingerea că poveștile rămân preferatele
copiilor.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi
poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul
istorioarelor, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în
povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.

Bibliografie:
Bonchiş, E., Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
Bonchiş, E., Dezvoltarea umană, aspecte psihosociale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea,
2000 Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977.
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2009.
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor.
Ghiugan, I., www.lapsiholog.com/rolul-povestilor-si-basmelor-in-educatia-copiilor.html.
Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brănișteanu, R., Pentru un copil sănătos social şi
emoţional. Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere, Ed. V&I Integral, Bucureşti,
2012.
ROLUL POVEȘTILOR (LECTURII) ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII
LA COPIL

prof. înv. primar Mirela RUGINOSU

Școala Gimnazială ,,prof. Vasile GHERASIM” Nr. 3
Țibucani
Neamț

Un copil care citeşte va fi un adult care gândeşte. – Sasha Salmina

Lumea basmelor ne încântă mereu cu nostalgia copilăriei când mama sau bunica ne citea
seara înainte de culcare câte o poveste care ne fascina și doream să ne mai citească încă una și încă
una până adormeam. Cine nu își amintește de :,, Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”, ,,Scufița Roșie”,
,, Cei trei purceluși”, ,, Cenușăreasa”, ,,Punguța cu doi bani”, ,,Harap Alb”, ,,Ursul păcălit de vulpe”
, ,,Fata babei și fata moșneagului”, ,,Prostia Omenească” și lista e nesfârșită, povești pe care nu le
vom uita vreodată, care ne-au învățat încă de mici cum trebuie să ne comportăm în viață. Într-o
lume invadată de mijloace electronice, lectura unei cărți reprezintă una din plăcerile vieții care ne
permite să evadăm în lumi de mult apuse. Studii făcute recent sugerează faptul că lectura poate
aduce starea de bine și poate contribui la prelungirea vieții. Ca o completare la cele scrise mai sus,
putem afirma că, lectura trebuie privită nu doar ca o capacitate de a descifra și utiliza informațiile
tipărite, ci și ca o abilitate de viață, ca un comportament ce contribuie la menținerea și îmbunătățirea
stării de sănătate și a echilibrului mental.
Din perspectiva învățării, procesul fundamental al devenirii umane, cititul sau lectura
contribuie la dezvoltarea vocabularului, a concentrării și a raționamentului, la formarea unei
atitudinii empatice, dar și a percepției sociale, și , nu în ultimul rând, la dezvoltarea inteligenței
emoționale. Deci, lectura ajută la dezvoltarea cognitivă, intelectuală, emoțională și socială a unui
om. Cartea și lectura trebuie să ocupe un loc deosebit în viața fiecărui elev, iar învățătorul are
datoria de a apropia sufletul inocent al copilului de paginile cărților, de a-i insufla dragostea pentru
lectură. Rolul dascălului este și de a urmări nu numai ,,cât”, ci și ,,ce”și ,,cum” citesc elevii săi. Nu
contează numărul mare de cărți, ci valoarea artistică și educativă a acestora. Este lesne de înțeles că
obiectivul major este de a-i forma elevului gustul pentru lectură, acesta odată format se poate
transforma în pasiune, care se poate resimți pe tot parcursul vieții. Pe 15 februarie am sărbătorit ziua
lecturii, indiferent de vârstă, chiar dacă elevii mei sunt în clasa pregătitoare, am petrecut această zi
minunat, și cu siguranță lectura va ocupa un loc important în programul nostru. În ciclul primar se
pot folosi diverse forme de îndrumare a lecturii, cum ar fi prin povestire, desen, conversație,
dezbatere, activitatea cu cartea, prin citirea expresivă a învățătorului, recenzia unei cărți etc. Toate
acestea au rolul de a îmbogăți și activiza vocabularul elevului precum și dezvoltarea capacității de
exprimare orală și scrisă a elevilor. Dezvoltarea copilului are loc în etape, iar citirea poveștilor atât
de către părinți, cât și de bunici sau educătoare joacă un rol extrem de important. Familia contribuie
așadar, foarte mult în acest sens și ea este cea care oferă copiilor oportunități pentru învățarea
timpurie a cititului. Poveștile dezvoltă limbajul și gândirea , deci au un rol important în dezvoltarea
copilului. Prin intermediul acestora învață ce este empatia, disting binele de rău , devin mai
ascultători și implicit mai implicați în viața de zi cu zi. Din povești, copiii află care sunt
consecințele defectelor și calităților umane, care sunt efectele faptelor bune și rele. Antitezele
atotprezente în basme îi ajută să facă diferența dintre bine și rău, între minciună și adevăr, între
curaj și lașitate. Astfel, află care sunt calitățile și defectele oamenilor, ceea ce este extrem de
important în evoluția lor.
Un alt avantaj major al poveștilor este acela că stimulează imaginația și fantezia copilului.
Atunci când este pus să povestească după puterile lui ceea ce i s-a povestit sau a urmarit pe
calculator, el se exprimă așa cum poate , ceea ce este fantastic. La vârste mici aceștia învață prin și
cu povești diverse comportamente precum: competiția și cooperarea, empatia și altruismul,
descoperă valori precum responsabilitatea, dreptatea, cinstea. Atunci când citim unui copil o
poveste este bine să o citim integral fără a sari peste anumite fragmente care ar putea fi considerate
de noi ca fiind ,,violente” sau cu elemente de agresivitate, ca de exemplu: ,,lupul care sfârșește ars
în foc”, ,,vânătorul cu cuțitul în mână care vrea să o omoare pe Alba ca Zăpada, mama vitregă care
se transformă într-o babă hâdă și merge să îi facă rău ” etc. Aceste emoții care te copleșesc, te
pregătesc pentru viața care te așteaptă cu porțile deschise. Prin intermediul poveștilor copilul are
acces la o lume fantastică care îi dă posibilitatea să își dea frâu liber imaginației, să își îmbogățească
vocabularul, folosind cuvinte și expresii noi.

Bibliografie:
1. Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru
învățători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995.
2. Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice care
predau la clasele I-IV, Bucureşti, 1991.
3. Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2000
 POVESTIREA ŞI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PREŞCOLARILOR

prof. Lidia SANDOR COSTEA

G.P.P. NR. 25, structura GPP NR. 22
Oradea
Bihor

Conform noului curriculum pentru învăţământul preşcolar, în programul cu cei mici se

impune un moment de lectură zilnic, lectura fiind „una dintre cele mai intense, mai educative şi mai
răspândite activităţi”, iar „cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu atât mai
importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, precum şi în cel
al comportamentului şi al socializării”. Aṣa cum se precizează ṣi în curriculum, lectura este într-
adevăr importantă.
Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme, poveşti şi
povestiri. În atmosfera aceasta preşcolarul nu participă motric, ci intelectual şi afectiv . Însoţind
firul povestirii care se dapănă într-o lume total necunoscută uneori, copilul face un imens efort de a
şi-o reprezenta şi de a judeca în raport cu factorii psiho-somatici şi genetici. Copilul este creatorul
propriilor imagini. Efortul lui de a-şi imagina şi înţelege acţiunea povestirii nu poate fi conceput în-
afara unei gimnastici imense a memoriei, gândirii, voinţei şi a limbajului. Corespunzând setei
nepotolite de cunoaştere a copilului aflat la vârsta “de ce“-urilor, literatura pentru copii este uşor
asimilată, oferind exemple pozitive demne de urmat,dar şi condamnând pe cei ce sunt purtătorii
trăsăturilor negative de voinţă şi caracter . Activitatea de povestire are valenţe informative şi
formative. Copiii asimilează diverse informaţii, dar în acelaşi timp prin povestiri, poveşti şi basme li
se satisface nevoia de cunoaştere şi afectivitate, se stimulează imaginaţia şi se constituie cadrul
optim de exersare a capacităţii de comunicare.
Astfel, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice: limbajul, gândirea logică,
memoria voluntară, atenţia și imaginaţia. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare
măsură activitatea psihică a copilului. Copilul urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează,
compară, analizează diferite situaţii, stabileşte pe plan mintal unele relaţii fapte, însuşiri ale
personajelor. Astfel, este antrenată şi gândirea copilului, devenind capabil de a înţelege faptele,
gândurile şi sentimentele personajelor. Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a
limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi
copii, dar şi cu adulţii. Aceste povestiri solicită imaginaţia creatoare, gândirea, limbajul şi realizează
trecerea de la o etapă stereotipă, la o etapă care permiterea găsirea de soluţii pentru aceeaşi temă. Ei
sunt puşi astfel în situaţia de a realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte şi
întâmplări şi de a găsi forma de prezentare adecvată .
Paul Hazard, polemizând cu adulţii neînţelegători ai universului specific copilului, a spus:
“Ce departe se afla împărăţia copiilor! Ei au bogăţia a tot ceea ce încă nu posedă, bogăţia minunilor
unui posibil. A imagina nu este pentru ei doar primă plăcere; reprezintă şi semnul libertăţii lor; e
elanul lor vital ... . Ei îşi proiectează visele pe nori; şi fără griji, fără interes, fără poveri, ei se joacă
şi sunt fericiţi .“
Toate aceste lucruri vin să justifice concluzia că aceşti ani ai fanteziei, ai poveştilor, trebuie
valorificaţi maximal în perioada vârstei preşcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din
poveşti, se identifică cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în
depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub
clarul lunii. Fiecare joc este situat în-afara timpului, este o aserţiune adevărată deoarece pentru copil
jocul înseamnă înţelepciunea, după cum spunea L. Blaga, şi de aceea copilul, cu toată seriozitatea,
cu maxim de participare afectivă, intelectuală se joacă “ de-a ...... “.
Dacă reuşim să gândim în linişte şi libertate vom descoperi că, aşa cum spunea Einstein: “a
crea este a vedea ce văd şi alţii şi a gândi ce nu a mai fost gândit de nimeni”.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977;
2. Mitu, Florica; Antonovici, Stefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;
3. Tătaru, Lolica; Glova, Adina; Chiş, Olga, Piramida cunoaşterii, Editura Diamant,
Piteşti, 2014;
4. Curriculum pentru educatia timpurie, București, 2019.
 PROIECT DE ACTIVITATE
„CEI TREI PURCELUȘI” – POVESTIRE

prof. înv. preșcolar Georgiana SANDULOVICI

Grădinița Nr. 268
București
Sector 5

EDUCATOARE: SANDULOVICI GEORGIANA

NIVEL I – Grupa mică
TEMA ANUALA: “
TEMA SAPTAMANII: „”
DOMENIUL DE ACTIVITATE : Domeniul limba și comunicare
CATEGORIA DE ACTIVITATE : Educarea limbajului
TEMA ACTIVITATII : ,, Cei trei purceluși”
TIPUL ACTIVITATII: consolidare priceperi și deprinderi
MIJLOC DE REALIZARE : povestire
DOMENIUL DE DEZVOLTARE: Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor
citirii și scrierii
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
• Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
• Mesaje orale în diverse situaţii de comunicare
COMPORTAMENTE VIZATE:
1.1. Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării
lui (comunicare receptivă)
1.2. Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor,
semnificațiilor etc. (comunicare expresivă)
2.1. Demonstrează capacitate de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni,
emoții proprii (comunicare expresivă)
SCOPUL ACTIVITĂȚII :
• consolidarea deprinderii de a asculta o poveste în grup, îmbogățindu-și vocabularul
cu cuvinte noi din poveste;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
Pe parcursul și la sfârșitul activității didactice, toți copiii vor fi capabili:
 • să precizeze oral titlul poveştii prezentat de educatoare anterior;
• să enumere personajele întalnite în povestea prezentată de educatoare;
• să formuleze oral răspunsuri la întrebările educatoarei, referitoare la conţinutul
poveştii, pe baza povestirii educatoarei.
STRATEGIA DIDACTICĂ
• Metode şi procedee: povestirea, conversația, explicația, jocul, surpriza.
• Material didactic: planșe cu imagini din poveste, siluete cu personajele din poveste;
• Forma de organizare: frontal , individual
• Forme şi metode de evaluare: observația sistematică, aprecieri verbale, evaluare
orală și practică
DURATA: 10-15 minute

Evenimentul Conținutul instructiv-educativ Strategia Evaluare

didactic didactica
Moment - aerisirea sălii de clasă;
organizatoric - aranjarea scăunelelor în formă de semicerc
- pregătirea materialului didactic;
Captarea În sală educatoarea va amenaja cadrul poveşti, Surpriza Observarea
atenției din povestea care urmează a fi povestită. Conversația sistematică
Acest cadru va constitui un element surpriză
care-i va determina pe copii să asculte povestea.
De asemenea, educatoare va cere copiilor să dea
raspunsul la următoare ghcitoare :
„În noroi se tăvăleşte,
Cu porumb el se hrăneşte,
Are coada covrigel
Şi la rât are inel.”
Anunțarea Educatoarea va preciza numele poveştii: “Cei trei
temei și purcelusi”.Se vor preciza sarcinile copiilor: să Conversația Observarea
enunțarea asculte cu atenţie povestea pentru a o putea Explicația sistematică
obiectivelor povesti părinţilor.
Prezentarea Expunerea textului Observarea
noului Pentru o mai bună înțelegere și receptare a textului sistematică
conținut și se va ține seama de:
conducerea - vocea și tonul educatoarei, care vor fi potrivite în
învățării funcție de importanța faptelor povestite;
- schimbarea ritmului vorbirii în funcție de
momentul povestirii; Povestirea
- utilizarea imaginilor concomitent cu expunerea Explicația
povestirii. Conversatia
Educatoarea povestește copiilor explicând pe Demonstrați
parcursul ei cuvintele necunoscute, fără a a
întrerupe firul povestirii. (se zbenguiau = alergau,
se jucau; trândăveau =leneveau; hoinăreau prin
pădure = umblau prin pădure; căsuță trainică
=căsuță rezistentă).
De asemenea educatoarea va sublinia repetiţia
referitoare la faptul ca lupul sufla foarte tare peste
casute, pentru a putea fi reţinută de copii în
vederea redării ei în partea finală.
Momentele principale ale povestirii sunt:
1. Trei purcelusi merg in padure sa se joace.
2. Vine frigul si trebuie sa isi construiasca o
casuta.
3. Fiecare isi construieste cate o casuta din
materiale diferite.
4. Vine lupul si casutele primilor doi purcelusi nu
rezista atacului.
5. Lupul ataca casuta cea mai rezistenta si se
arde.
Obținerea Fixarea conținutului poveștii : Conversația Orală
performanței Copiii vor fi solicitaţi să redea cu ajutorul Exercițiul
materialului demonstrativ, amenajat în cadrul de
poveste, conţinutul poveştii.
Educatoarea va adresa întrebări care să-i ajute pe
copii să evidenţieze momentele povestirii:
- Cum se numește povestea?
- Care sunt personajele din poveste?
- Cum se numesc cei trei purceluși?
 - Unde trăiau purcelușii?
- Din ce își construiesc cei trei purceluși Orală
căsuțele? Practică
- Care purceluș începe primul construcția
căsuței?
- Ce fac ceilalți doi în timp ce Naf-Naf îsi
construiește căsuța din cărămidă?
- Cine le dărâmă căsuțele?
- Unde se refugiază cei doi purceluși?
- Cum îl înving purcelușii pe lup?
Se vor așeza în fața preșcolarilor în mod aleator
planșe cu momentele principale ale poveștii.
Se solicită unui copil să aleagă planșa care
reprezintă primul moment din poveste.
Se procedează la fel până la aranjarea tuturor
planșelor în ordinea desfășurării faptelor din
poveste.
Se repetă pentru fixare titlul poveștii de către
educatoare și copii.
Evaluarea Aprecierea modului în care s-au comportat copiii Conversația Aprecieri
activității și implicarea copiilor pe parcursul întregii verbale
activităţi.

Încheierea Se va da copiilor posibilitatea să privească în voie

activității ilustrațiile .

Bibliografie:
• Zlate, S.( 2003). Metodica activităților de educare a limbajului și contribuția jocului
didactic la îmbogățirea vocabularului. București: Editura Bren
• “Curriculum pentru învăţământul preşcolar” , 2019
• Dr. Mihaela Ionescu, Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, Dr. Ioana Herseni,
Cristina Popescu, Ecaterina Stativa, Dr. Cătălina, Ulrich Cornelia Novak ,,Repere fundamentale în
învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani”, 2010.
 ROLUL TERAPEUTIC AL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA
LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

profesor psihopedagog Maria SCARLAT

Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan”
Galați
Galati

Cărțile îți deschid mintea, îți lărgesc gândirea și te întăresc precum nimic altceva. –
William Feather
Copilăria este vârsta la care toate lucrurile pot deveni realitate, este o lume plină de culoare
și optimism, în care eroii de poveste prind viată, dezvăluindu-le celor mici, un tărâm de basm, în
care distracția, aventura și fantezia, nu cunosc limite.
Pe plan imaginar, școlarii se identifică cu eroii, iar datorită cadrelor didactice, reușesc să
deschidă ușa fermecată a tezaurului poveștilor pentru copii și să-i conduca în aventurile fantastice.
În cadrul cercului metodic pentru învătământ special, într-un cadru de poveste, elevii clasei
a IV, au desfășurat o frumoasă activitate, intitulată “Eroi în lumea basmelor” și au încercat să fie cei
mai buni actori, depașindu-și emoțiile în interpretarea rolurilor pe scenă, reușind astfel să aducă
zâmbetul pe buzele invitaților, care le-au urmărit și savurat fiecare cuvințel și fiecare replică.
Prin fața spectatorilor s-au perindat personaje din basmele clasice ale copilăriei “Capra cu
trei iezi”, “Fata moșneagului și fata babei”, ”Făt frumos cu părul de aur”, “Prâslea cel voinic și
merele de aur” cât și din literatura universală: “Harap alb”, “Scufița Roșie”, “Crăiasa zăpezii”,
“Prințesa și bobul de mazăre”.
Activitatea nu s-ar fi putut realiza fară sprijinul părinților care s-au îngrijit de costumațiile
potrivite fiecărui rol, dar și cu sprijinul profesorilor psihopedagogi care au exersat cu copiii
învătarea textelor, după ce în prealabil fiecare copil a citit poveștile indicate de doamna învătătoare
care vine tot timpul în sprijinul elevilor ajutându-i să-și aprofundeze cunoștințele. În cadrul acestui
tip de activitati, copiii se autodisciplinează, se supun de buna voie regulilor, asumandu-și
responsabilități.
Profesorul psihopedagog care prin activitățile sale terapeutice urmăreste dezvoltarea
limbajului și a găndirii la copil, are posibilităti deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le
influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor pregătirea copilului pentru viată. Îi învată să
găndească logic, să-și învingă sentimentele de teamă și inhibiție, dezvoltănd în acest mod, cât mai
mult posibil, capacitatea de exprimare orală. Citirea se face mai întâi pe ilustrații, apoi pe text.
 Agresiunea audio-vizualului în domeniul informațiilor, de multe ori facile și nocive, lipsa
posibilitaților de selecție, necesită găsirea unor modalități de atragere a elevilor către un univers
plăcut, atractiv, relaxant, cum este cel al poveștilor. Limbajul reprezintă modul cel mai direct și
adesea cel mai la îndemâna copiilor de exprimare a creativitații. Odată cu dezvoltarea vocabularului
activ, elevii folosesc în context nou cuvintele și expresiile achiziționate, apelând atât la sensul lor
real, dar și la cel figurat. Acest lucru reflectă disponibilitatea și capacitatea lor de plăsmuire, de
fabulație, de inventare a unor scenarii fanteziste, deci de creare în materie de comunicare.
Prin povestirea liberă, prin expunerea întâmplărilor, prin explicarea faptelor, identificarea
personajelor pozitive și negative, copilul învată să ordoneze ideile, își dezvoltă vorbirea fluentă,
învață să se exprime în propoziții clare, își îmbogățește vocabularul, își dezvoltă motivația și
interesul pentru lectură.
Copilăria este timpul în care copiii se formează ca oameni, visează să construiască lucruri
minunate. Printr-o simplă magie, putem călători în lumea poveștilor, putem întâlni zâne, prinți sau
prințese, animale fabuloase.
Copilăria este timpul în care copiii se formează ca oameni, visează să construiască lucruri
minunate. Este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potential creativ. Acum copiii
dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile, dorințele într-o formă nouă,
inteligentă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile ce se produc vor fi mari,
iar recuperările ulterioare vor fi parțiale și adesea minime.

Bibliografie:
M. Ionescu, „Demersuri creative în predare și învătare”, Editura Presa Universitară
Clujeană, 2000
M. Ionescu, „Culegere de basme și povești”, Editura Aramis, 1994
 PROIECT DE ACTIVITATE

Unitatea de învațământ: Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” Galați

Propunător: profesor psihopedagog Scarlat Maria
Logopat: I.M. – Clasa a IV-a
Disciplina: Terapia tulburărilor de limbaj
Tulburarea de limbaj: Dislexo-disgrafie
Tipul activității : activizarea vocabularului
Subiectul: Lumea minunată a poveștilor-”Alba ca zăpada”
Tipul de intervenție: individuală
Durata: 30 min

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
Formarea și dezvoltarea capacității de observare, căutare, recunoaștere si urmărire a
stimulilor.
Formarea și dezvoltarea capacității de sesizare și identificare a relatiilor de identitate.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Cognitive
O1- să povestească în ordinea succesiunii evenimentelor;
O2- să se exprime în propoziții clare și corecte;
O3- să precizeze trăsăturile personajelor pozitive și negative;
O4- să rezolve sarcinile de lucru;
Afective
O1.1.- să participe cu interes la activitate
O1.2.- să răspundă cu plăcere la solicitările profesorului
Psihomotorii
O2.1.- să mânuiască corect materialul de lucru

STRATEGIA DIDACTICĂ
Resurse
➢ Procedurale: observația, povestirea, conversația, exercițiul, aprecierea verbală
➢ Materiale: imagini reprezentând diferite personaje din povești, figurine cu personaje
din povestea ”Alba ca zăpada” , imagini, carte cu povești, fișe de lucru, cosulețe, stikere.
➢ Forme de organizare: individual.
 BIBLIOGRAFIE
POPOVICI, D. V.( 2000), Dezvoltarea comunicării la copiii cu deficienţe mintale,
Editura Pro Humanitate, Bucuresti
Hărdălău, L., Drugaş, I., (2010),Logopedie prin jocuri şi exerciţii, Editura Primus,
Oradea

Etapele Conținut informațional Resurse

Instruirii Obi Evalua
ec- re
tive Proced Material Orga
urale e nizato
-rice
Moment Amenajez spațiul Observ
organiza educațional. Conver area
-toric Pregătesc materialul didactic. sația sistema
tică
a
copilul
ui
Prezint elevei imagini
reprezentând diferite personaje din
Captare povești, o rog să le denumească și Personaj
a să precizeze poveste din care fac Observ e din Indivi Aprecie
atenției parte ația povești dual ri
Imitaţia verbale

Anunțar O1 Anunț titlul activității: Conver Observar

ea temei O2 Lumea minunată a poveștilor- sația ea
și a O3 ”Alba ca zăpada” Explica sistematic
obiective O4 ția ă
lor -prezint obiectivele.
 Personajele din basme ne însoţesc în
anii copilăriei şi ne oferă modele pe care să
le urmăm în viaţa adultă, descoperim lumea Observ
din jur, oamenii şi modul în care aceştia ația Aprec
acţionează în diferite situaţii de viaţă. Indivi ieri
O1 Multe dintre poveştile pentru copii dual verbal
semnalează la nivel metaforic lupta dintre Explica e
bine şi rău, identifică principalele tipologii ția
Dirij comportamentale, precum şi modul în care
area O2 anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi
activ rezolvarea.
itații Poveştile stimulează dorinţa de
cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea Evalu
copilului, facilitează accesul copilului la are
cuvinte şi expresii noi, dezvoltând astfel Carte indivi
limbajul şi gândirea. de duală
Astăzi vom prezenta povestea – povești
”Alba ca zăpada” Exerciți
O2 Eleva are la dispoziție un set de ul
imagini pe care le va așeza în ordinea Imagini Indivi
desfășurării acțiunii. Povesti dual Obser
O4 Cu ajutorul imaginilor va alcătui rea varea
propoziții. siste
O voi ruga să formuleze un titlu matic
O3 corespunzător fiecărui tablou. Conver Carte ă
Invit eleva să prezinte personajele sația de
poveștii și diferențierea acestora în povești Aprec
personaje pozitive și personaje negative. ieri
O2 (Anexa 1) Exerciţi verbal
O3 Vom preciza formula de introducere ul e
Obți O4 și de încheiere specifică poveștilor.
nere Alege însuşirile care o caracterizează Exerciţi Fişa de Indivi Evalu
a numai pe Albă ca Zăpada şi pe cele care se ul lucru dual are
feed potrivesc numai Crăiesei şi unește-le cu indivi
back imaginea acestora. Observ duală
-ului (Anexa 2) ațiA
Completează propoziţiile următoare: Aprec
Eval O2 "Părul negru ca ..................... ........." Observ Fișa de ieri
uare O3 "Pielea albă ca ........ ........................" ația lucru Indivi verbal
a O4 ”Buzele roșii ca................................ ” dual e
activ "Vrăjitoarea i-a oferit un .................." Exerciți Obser
ităţii ul varea
siste
matic
ă
Înch Fac aprecieri asupra participării la Aprec
eiere lecție, Analiza Stimule ieri
a ofer recompense. nte verbal
activ e
ității
 Anexa 2 –alege însușirile ce le caracterizează pe cele două personaje

frumoasă harnică

ascultătoare
urâtă
invidioasă
bună
ascultătoare
orfană
rea
vitregă
Anexa 1
1. Încercuieşte cu roşu personajele pozitive ilustrate mai jos şi cu verde pe cele
negative.

2. Cu ce fruct a încercat să o otrăvescă maştera pe Albă-ca-Zăpada? Încercuieşte

răspunsul corect cu albastru.

Anexa 3- completează propoziţiile următoare:

"Părul negru ca ........................................ ........."

"Pielea albă ca ........ .........................................."
”Buzele roșii ca.................................................. ”
"Vrăjitoarea i-a oferit un ........................................"

Lumea minunată a poveștilor

”Alba ca zăpada”
 ROLUL LITERATURII PENTRU COPII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

educatoare SEPTAR GHIULENDAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr.1
Valu lui Traian
Constanța

Pentru copii, lumea înconjurătoare este aceeaşi ca şi pentru adulţi, numai că ea trebuie
înfățișată potrivit înţelegerii celor mici, iar literatura pentru copii face tocmai acest lucru. Ea le
îmbogăţeşte cunoştinţele şi îi ajută să înţeleagă realitatea, îi educă în dragostea pentru adevăr, pentru
cinste, pentru frumos, pentru iubirea semenilor, îi învaţă să gândească, să ia decizii, îi formează ca
oameni deplini.
Cărţile şi textele pentru copii trebuie să corespundă, aşadar, interesului celor mici de a
cunoaşte, dar, în acelaşi timp, să le trezească dorinţa de a se exprima cât mai corect şi de a dobândi
un limbaj cât mai bogat.
Povestirile, poveștile și basmele au fost și vor rămâne operele cele mai plăcute copiilor,
începând din copilărie și până în adolescență. Mai întâi ascultându-le, iar mai apoi citându-le, copiii
însușesc din basme comoara infinită a înțelepciunii. Grădiniţa, ca prima formă de organizare a
învățământului, acordă o atenţie deosebită dezvoltării capacităţii de comunicare verbală pentru că
exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea, diferenţierea noțiunilor şi în
transmiterea informaţiilor.
În cadrul planului de învăţământ la nivel preşcolar, educarea limbajului ocupă un loc
important, deoarece literatura pentru copii contribuie la realizarea multor componente ale educaţiei
şi anume: educarea limbajului, educaţie morală şi religioasă, educaţie ecologică, educaţie estetică,
etc. „Obiectivul fundamental al educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar îl reprezintă formarea
la copii a deprinderilor de comunicare orală, corectă, coerentă şi expresivă, sub aspect fonetic,
lexical şi gramatical” (Chiscop, 2000).
În cadrul procesului de învăţământ, metoda reprezintă o cale de urmat cu scopul îndeplinirii
unor obiective instructive-educative prestabilite: transmitere a unor cunoştinţe, formare de priceperi
şi deprinderi etc. Astfel, metodele devin căi pe care educatoarea le urmează cu scopul de a orienta
copilul să descopere sau să redescopere el însuşi adevărurile căutate, cunoştinţele vizate, noile
comportamente ce se aşteaptă a fi achiziţionate.
Poveștile ocupă un loc important în cadrul literaturii pentru copii. Între poveşti şi basme
există o deosebire evidentă deoarece în basm „supranaturalul constituie un element esenţial”. În
basme predomină fantasticul atât în cadrul în care se desfăşoară acţiunea, cât şi în prezentarea
personajelor care, fie au calităţi hiperbolizante, supraomeneşti, fie sunt fiinţe cu înfăţişări şi însuşiri
supranaturale, sau au obiecte care au însuşiri neobişnuite, iar în poveşti cadrul, subiectele şi
personajele sunt mai apropiate de realitatea vieţii de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secundar
şi uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care-şi au originea în superstiţiile popoarelor. Basmele şi
poveştile nu au fost tratate separat, ci numai împreună, dar sunt prezentate separat caracteristicile
specifice şi distincte ale basmelor de cele ale poveştilor. Tema basmelor este lupta dintre bine şi rău,
care se termină întotdeauna cu victoria binelui. Adesea tema basmului porneşte de la conflictul
cauzat de inegalităţile sociale, pe contrastul dintre bogăţie şi sărăcie, dintre hărnicie şi lene, dintre
modestie şi îngâmfare, curaj şi laşitate, viclenie şi cinste, adevăr şi minciună. Subiectele basmelor
sunt foarte variate, atât prin diversitatea întâmplărilor înfăţişate cât şi prin complexitatea aspectelor
de viaţă din care se inspiră. Pe de altă parte, varietatea subiectelor se datorează multitudinii
însuşirilor pozitive pe care le scot în evidenţă basmele, precum şi diversitatea manifestărilor
negative pe care le combat.
Pe copiii de grădiniță, îi atrag poveştile mai ales prin jocul imaginaţiei: pădurile care sunt
când de smarald, când de argint, când de aur, munţii înalţi până la cer care, uneori, se bat în capete,
obiectele magice cu ajutorul cărora protagonistul face minuni, animalele „năzdrăvane” (calul lui
Făt-Frumos, cerbul cu stea în frunte etc.). Dincolo, însă, de reprezentările fantastice ale basmelor,
trebuie observate aspecte precum nevoia experienţei de viaţă (și, implicit, necesitatea ascultării
sfaturilor date de maturi), importanța legăturilor armonioase din familie, superioritatea valorilor
sufletești, spirituale în comparație cu cele materiale etc.

Bibliografie:
Cerghit, I. Metode de învăţământ. Editura Polirom, Iaşi, 2006;
Chiscop, L. Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic.
Editura Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, Bacău, 2000;
 ROLUL BASMELOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIII
PREȘCOLARI

prof. înv. preșcolar Giorgiana-Ionela SILEA

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Bucuriei” Nr. 11
Brașov
Brașov

Nimeni nu poate nega strânsa relație dintre gândire şi inteligenţă, dar nici nu trebuie să se
ajungă la identificarea lor. Inteligenţa se foloseşte de gândire, dar nu se reduce la ea, gândirea se
intersectează cu inteligenţa dar nu se confundă cu ea, chiar dacă în determinarea nivelului de
inteligenţă ne ajutăm de unele informaţii din psihologia gândirii, diferența dintre ele trebuie păstrată
(Cosmovici, 1996). Gândirea este o parte a inteligenţei, una din formele sale, care o ajută să se
adapteze la real, inteligenţa presupune mai mult decât acest lucru.
Intelectul este un sistem cognitiv complex, logic specific doar omului, desemnează un sistem
de relaţii, activităţi şi procese psihice superioare: limbaj, gândire, inteligenţă, imaginație, memorie,
etc. Prin urmare, gândirea și inteligenţa oferă idei şi date asupra realului şi, totodată, ghidează într-o
anumită măsură transformările imaginative.
Poveștile contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea tuturor proceselor psihice,
la dezvoltarea limbajului sub toate aspectele, la educarea din punct de vedere moral şi estetic a
copiilor.
Poveștile sunt valoroase atât pentru educarea artistică a copiilor cât şi pentru dezvoltarea
limbajului. Copiii sesizează odată cu conţinutul de idei şi expresiile poetice „A fost odată ca
niciodată, că dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti.” sau „Şi încălecai p-o şa, şi v-o spusei dumneavoastră
aşa.” şi însuşindu-şi-le îşi îmbogăţesc vocabularul cu expresii din limba maternă, ajutându-i să-şi
însuşească mai bine limba română, cu expresivitatea şi bogăţia ei, cu frământările de limbă, cu
figurile poetice, cu zicătorile pline de înţelepciune, care aduc o contribuţie importantă la dezvoltarea
personalităţii copilului. Citind povești, copiii întâlnesc mereu expresiile care le sunt cunoscute şi se
bucură atunci când le ştiu.
Un element important îl constituie capacitatea cititorului de a înţelege, apoi de a folosi
corect şi creator cuvintele noi din vocabular. Basmul prezintă din acest punct de vedere dificultăţi
deoarece limbajul folosit este foarte vechi, ieșit de mult din uz. Acest lucru implică explicarea acestor
cuvinte arhaice. Limbajul artistic care dă expresie unor stări de tensiune sufletească face apel la
sensurile figurate ale cuvintelor, la diferite figuri de stil, la diferite procedee artistice, pe care copiii,
nu numai că nu le ocolesc, dar le caută sau le creează şi apoi le folosesc în vorbirea lor curentă.
Astfel, fără a le defini şi a le denumi, în analizele textului, cadrul didactic are posibilitatea să
evidenţieze valorile cognitive şi mai ales afective ale unor figuri de stil. Elementele simple de analiză
stilistică ce pot fi realizate nu constituie un scop în sine, ci îi ajută pe copii să înţeleagă mai bine
mesajul unor creaţii literare, să se apropie cu forţe proprii de valori artistice mari, pentru a pătrunde
multiplele lor înţelesuri, contribuind la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului.
În cursul micii şcolarităţi se dezvoltă atât limbajul scris cât şi cel oral. Formarea capacităţii
de citit-scris impulsionează progresele limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilităţile de
exprimare corectă a copiilor.
Exemplu: Prâslea cel voinic şi merele de aur, de Petre Ispirescu, grupa mare, explozia
stelară
- Educatoarea afişează pe tablă steaua cu cele cinci întrebări.
 Cine este cel mai mic dintre fraţii de împărat?
 Ce se hotărăşte el să facă?
 De ce încearcă fraţii cei mari să îl omoare pe Prâslea?
 Când au crezut fraţii cei mari că Prâslea a murit?
 Care este morala, învăţătura acestui basm?
- Precizează sarcina de lucru: grupa va fi împărţită în cinci echipe a câte patru copii, aceştia
vor primi una dintre întrebările afişate pe unul dintre colţurile stelei, şi reprezentanţii echipelor vor
răspunde la întrebarea respectivă legată de basmul povestit anterior de către educatoare.
- Timp de gândire șase minute.

Bibliografie:
1. Cosmovici Andrei. Psihologie generală. Editura Polirom, 1996.
2. Speranţia Eugeniu. Basmul ca mijloc educativ - Studii de folclor şi literatură. Editura
ESPLA, 1967.
3. Zlate Mielu. Psihologia mecanismelor cognitive. Editura Polirom, 2016.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. învățământ preșcolar Mihaela-Valentina SIMION

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

,,Limba este întâiul mare poem al unui popor.” Lucian Blaga

În societatea actuală educația presupune un ansamblu de influențe, o serie de acțiuni
deliberate sau spontane, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice, care, contribuie la
formarea și dezvoltarea personalității unui individ.
Educația se realizează nu numai în instituții specializate, ca proces organizat și îndrumat de
educator ci și în familie, în grupuri de copii, în alte instituții cu caracter cultural, sportiv etc. Totuși,
realizarea finalităților educației preșcolare, „modelarea personalității, pregătirea omului pentru
integrarea socială – în mod conștient, sistematic, organizat – se realizează în instituțiile de
învățământ”.
Activităţile pe care le proiectează și organizează instituția de învățământ preșcolar îi
formează copilului experienţe cognitive, capacități, competențe, aptitudini, priceperi, deprinderi și
comportamente, îl obişnuiesc cu un regim de viaţă ordonat şi îl ajută să-și dobândească autonomia,
independența, atât de necesare unei bune adaptări la școală și societate.
Şi de cealaltă parte, vârsta preşcolară sau „perioada grădiniţei” este cunoscută drept perioada
celei mai intense dezvoltări, a unei intensive receptivităţi, sensibilităţi şi flexibilităţi artistice.
Comunicarea copilului cu cei din jur asigură dezvoltarea sa psihică, şi nu numai, răspunzând
unei nevoi adânci de evoluţie. Copilul nu se naşte cu limbajul învăţat, el soseşte pe lume cu un
potenţial psihologic care, stimulat într-un mod adecvat, prin intermediul comunicării cu cei din jur, se
dezvoltă treptat şi dă naştere limbajului oral. Odată cu dezvoltarea comunicării se amplifică
experienţa cognitivă a copiilor, se conturează memoria, iar reproducerea dobândeşte atributul
intenţionalităţii. Fără însuşirea corespunzătoare a limbii nu poate fi concepută evoluţia intelectuală a
copiilor.
De-a lungul timpului educatoarele au observat că preșcolarii iubesc poveștile și basmele, că
acestea au o influență deosebită asupra dezvoltării caracteriale ale micului preșcolar, prin rolul lor
educativ și lărgind orizontul preșcolarilor, oferindu-le de fiecare dată ocazii de a învăța, de a
cunoaște.
Poveștile și basmele îl fascinează pe copil, transpunându-l în spațiul și timpul în care se
realizează acțiunea poveștii, stârnind în sufletul curat primele sentimente și provocându-i să
urmărească acțiunea care îl captează. Ascultând povestea, se identifică cu personajele și trăiește
împreună cu ele aventuri emoționante, căutând binele, frumosul și adevărul, care în poveștile și
basmele pentru copii triumfă întotdeauna.
Povestirile permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel
să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii. Prin ascultarea poveştilor,
şi mai ales prin reproducerea lor, copiii au prilejul să cunoască unele expresii ale limbii literare,
îmbogăţindu-şi lexicul şi căpătând posibilităţi de exprimare mai nuanţată şi mai colorată. Valoarea
estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă şi exprimă frumuseţea morală a oamenilor,
cu cât pune mai clar în faţa copiilor un ideal concret şi precis spre care ei să tindă. Povestirile
influenţează în mod indirect şi estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de
cunoaştere prin multitudinea de aspecte din ambianţa înconjurătoare la care face apel. În procesul
ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Copilul
urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situaţii, stabileşte pe
plan mintal unele relaţii, fapte, însuşiri ale personajelor. Astfel, este antrenată şi gândirea copilului,
devenind capabil de a înţelege faptele, gândurile şi sentimentele personajelor.
Toate aceste lucruri vin să justifice concluzia că aceşti ani ai fanteziei, ai poveştilor, trebuie
valorificaţi maximal în perioada vârstei preşcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din
poveşti, se identifică cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în
depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub
clarul lunii.

Bibliografie:
➢ Mitu F., Antonovici Ș., ,,Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar”, Editura Humanitas Educațional, 2005;
➢ Crețu T., ,,Psihologia vârstelor”, Editura Polirom, 2009;
➢ Petrovai D., Petrică S., Preda V., Brănișteanu R., ,,Pentru un copil sănătos social şi
emoţional” - Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere, Editura V&I Integral, 2012;
➢ Norel M., Bota A. O., ,,Didactica domeniului experienţial Limbă şi comunicare”,
Editura ASCRED, 2012.
 PROIECT DIDACTIC

prof. în înv. preșc. Angelica SOLOMON

Școala Gimnazială nr. 190
București
Sector 4

Nivel de vârstă/grupa: Nivel II, grupa mare

Tema anuală de studiu: ”Cum exprimăm ceea ce simțim?”
Tema proiectului/săptămânii: Emoții de primăvară”
Tema activității: ,,Grădina primăverii”
Domeniul experiențial: limbă și comunicare
Disciplina: EDUCAREA LIMBAJULUI
Tema activității: ”Legenda ghiocelului” – lectura educatoarei
Mijloc de realizare: lectura educatoarei
Scopul activității:
Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor însușite despre mediul înconjurător și despre
florile cresc în anotimpul primăvara. Însușirea de noi cunoștințe despre naura, anotimpul primăvara,
despre cum sunt alcatuite și de ce au nevoie florile pentru a se dezvolta.
Dimensiuni ale dezvoltării:
Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii
1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
Comportamente vizate:
1. 2. Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor,
semnificațiilor
Obiective:
• O1. Să redea conţinutul poveştii, cu ajutorul intrebărilor şi a materialului
intuitiv,respectând ordinea acţiunilor;
• O2. Să deducă mesajul poveştii, cu ajutorul educatoarei şi a materialului intuitiv.
• O3 Să fixeze în ordine cronologică elemnetele din legendă.
 Demers didactic
Etapele activității Conținut științific Strategii didactice Evaluare
Metode și Mijloace de Metode și
procedee învățământ indicatori
Momentul Voi așeza mobilierul Mobilierul grupei Observarea
organizatoric și voi pregăti comportamentului
materialul necesar în Corectarea ținutei
desfășurarea activității
Aranjarea scăunelelor
în semicerc
Pregătirea
materialelor didactice
Captarea atenției Se va face cu ajutorul Surpriza Cartea
unor ghicitori despre Conversația magică(cuprinde
cea mai reprezentativa Legenda
floare de primavera, ghiocelului, flori
ghiocelul: de primăvară –
„Eu alung iarna din recompense.
ţară
Şi-aduc dulcea
primăvară,
Sunt micuţ şi frumuşel
Şi mă cheamă ... ”
(ghiocel)

„Floare-i ca un
clopoţel,
E micuţ, dar voinicel.
Scoate capul din
zăpadă
Primăvara să o vadă.”
… (ghiocelul)

„E micuţ şi frumuşel,
Din zăpadă el se-arată
 Alb şi cu codiţă verde,
Dă de veste-n toată
ţara
Că soseşte primăvara.
” ….. (ghiocelul)
Reactualizarea Vom purta o scurtă
cunoștințelor conversație despre
vestitorul primăverii,
ghiocelul.
Anunțarea temei Voi anunța titlul
și a obiectivelor poveștii: ”Legenda
urmărite ghiocelului” de Eugen
Jianu.
Prezentarea Voi da citire textului, Textul legendei, Observarea
noului conținut și susținându-l cu Lectura imagini sugestive sistematică a
dirijarea imagini din poveste. educatoarei din poveste comportamentului
învățării copiilor în timpul
lecturii
Asigurarea După audierea Explicația Floare cu Formularea corectă
retenției și a textului, copiii vor Exercițiul întrebări a răspunsurilor la
transferului răspunde la niște întrebări
întrebări legate de
conținutul legendei,
întrebări aflate pe
petalele unei flori din
cartea veche:
• Cum se
numește legenda?
• Cine este
autorul legendei?
• Care sunt
personajele acestei
legende? Dar
personajul principal?
• Cine s-a
 împotrivit Babei
Iarnă?
• Cine i-a trimis
veste ghiocelului să
se arate lumii?
• Cum a vrut
Baba Iarna sa il
pedepseasca p
ghiocel pentru ca i s-
a impotrivit?
• Pe cine au
chemat in ajutor
Baba Iarna si Moș
Omăt in ajutor
pentru a-l ingheta pe
ghiocel?
• După ce s-a
ascuns ghiocelul
pentru a nu ingheta
de frig?
• Cine a venit în
ajutorul ghocelului?
• Ce a vazut
ghiocelul dis de
dimineață?
• Cine este
ghiocelul?
Obținerea Pe 2 măsute in cutii Conversația Se va aprecia
performanței vor fi amestecate verbal modul de
imagini reprezentative Imagini reacție al copiilor
din legendă, se vor Mâna Oarbă reprezentative
forma 2 echipe de din legendă
copii ,fiecare echipă
va merge la masuța ei Exercițiu
și prin metoda ”Mâna
 Oarbă” vor avea
extras imagini din
cutii si de pus iîn
ordinea cronologică
intamplarilor din
legendă. Echipa care
va termina prima va fi
desemnată
câștigătoare.
Încheierea Voi face aprecieri Conversația Aprecieri verbale
activității asupra modului în Stimulente
care au răspuns și s-au
comportat copiii în
timpul activității.
 7 BENEFICII ALE LECTURII PENTRU COPII

Director, prof. Ana-Maria STAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Este incontestabil că abilitățile de lectură ale unui copil sunt importante pentru succesul la
școală, la muncă și în viață în general. De aceea este foarte posibil să contribuim la asigurarea
succesului copiilor citindu-le de la o vârstă foarte fragedă.
Indiferent dacă citiți poezii sau basme înainte de culcare, citirea cu voce tare poate aduce
beneficii semnificative pentru viața copiilor. În continuare amintim câteva dintre acestea:
Susține dezvoltarea cognitivă. S-a dovedit că citirea alături de copiii mici le îmbunătățește
acestora abilitățile cognitive și îi ajută de-a lungul procesului de dezvoltare cognitivă.
Când citim cu voce tare copiilor le oferim copiilor, în esență, cunoștințe de bază despre
lume, ceea ce îi ajută să înțeleagă ceea ce văd, aud și citesc. Astfel, cu cât adulții citesc mai mult cu
voce tare copiilor lor, cu atât vocabularul lor va crește și vor cunoaște și înțelege mai mult despre
lume și locul pe care îl au în ea, ajutându-și dezvoltarea cognitivă și percepția.
Îmbunătățește abilitățile lingvistice. Lectura zilnică alături de copii mici, începând din
grădiniță, poate ajuta la dobândirea abilităților de comunicare, abilităților sociale și abilităților de
alfabetizare. Acest lucru se datorează faptului că lectura în copilărie stimulează partea creierului care
le permite să înțeleagă semnificația limbajului și ajută la dezvoltarea abilităților cheie ale limbajului,
alfabetizării și sociale.
Pregătește succesul academic. Lectura timpurie este o adevărată oportunitate individuală
pentru copii de a comunica cu adulții. Le permite să-și dezvolte abilitățile de vocabular prin
expunerea la cuvinte noi și abilitățile de ascultare, care devin vitale pentru succesul lor școlar.
Creează legături între copii și adulți. Este de la sine înțeles că citirea în mod regulat va ajuta
la crearea unei relații mai puternice între adulți și copii. Când vine vorba de copii, unul dintre cele
mai importante lucruri pe care le putem face pentru a le influența pozitiv dezvoltarea este să petrecem
timp cu ei. Organizarea unor activități de lectură oferă oportunități excelente de a organiza
evenimente comune, regulate, în care să petrecem timp împreună.
Crește concentrarea și disciplina. Introducerea timpului regulat de lectură în programul
zilnic de grădiniță creează disciplină și concentrare sporite. Copiilor mici le este dificil să se
concentreze la o activitate. Dar atunci când introducem lectura regulată vom observa o schimbare a
comportamentului, îmunătățirea atenției și a memoriei.
 Îmbunătățirea imaginației și a creativității. Copiii mici au în mod natural capacitatea de a-și
folosi imaginația. Citirea cu voce tare îi ajută să-și folosească imaginația pentru a explora oameni,
locuri, timpuri și evenimente dincolo de propriile experiențe. Lectura ca activitate imaginativă poate
deschide uși către tot felul de lumi noi. Prin extinderea imaginației copilului, este mai probabil ca
acesta să acționeze creativ, ceea ce îi poate aduce beneficii în viitor.
Cultivarea dragostei pentru lectură pe tot parcursul vieții. De fiecare dată când îi citim unui
copil, trimitem un mesaj de „plăcere” creierului copilului. Această legătură între lectură și „plăcere”
este crucială pentru lectura de mai târziu în viață.
Cititul este cheia învățării pe tot parcursul vieții și, dacă putem insufla dragostea pentru
lectură de la o vârstă fragedă, atunci cu siguranță va urma un angajament pentru învățarea pe tot
parcursul vieții. Citirea cu voce tare prezintă cărțile ca surse de experiențe plăcute, valoroase și
incitante. Copiii care apreciază cărțile sunt motivați să citească singuri și probabil vor continua să
practice lectura independentă pe tot parcursul vieții.
Cititul, împărtășirea poveștilor, discuțiile despre animațiile din cărți, cântatul și, în general,
familiarizarea cu universul cărților ajută dezvoltarea timpurie a copilului în numeroase moduri.
Cititul îl familiarizează pe copil cu sunetele și cuvintele, promovează dezvoltarea creierului și
imaginația, îl învață despre lumea din jurul său, îi dezvoltă vocabularul și, în cele din urmă, cultivă
dragostea pentru literatură și îl încurajează să fie curios și să continue să citească mai târziu în
copilărie.

Bibliografie:
1. Bratu, Bianca. Preşcolarul şi literatura. București: Editura Didactică şi Pedagogică,
1977;
2. Mitu, Florica; Antonovici, Ștefania. Metodica activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar. București: Humanitas Educaţional, 2005;
3. Tătaru, Lolica; Glova, Adina; Chiş, Olga. Piramida cunoaşterii. Pitești: Editura
Diamant, 2014.
 ROLUL POVEȘTILOR
ÎN EDUCAREA ȘI FORMAREA COPIILOR NOȘTRI

profesor învățământ preșcolar Florina STAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14
Târgoviște
Dâmbovița

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea

orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel.
În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului.
Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situații,
stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și gândirea
copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le
astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare .
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul de minciună,
faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze pereceptele
morale.
Poveştile pentru copii, de la cele nemuritoare cu prinţi şi prinţese, la basmele populare sau
cele clasice, ştiute de fiecare dintre noi, cum ar fi „Scufiţa roşie”, „Fata babei şi fata moşului”,
„Capra cu trei iezi”, „Punguţa cu doi bani”, „Harap Alb”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Albă ca zăpada
și cei șapte pitici”, s-au dovedit a fi de mare ajutor în dezvoltarea personalităţii copilului. Sunt câteva
etape de creştere distincte prin care trec copiii, etape care au anumite caracteristici din punct de
vedere al dezvoltării lor psihice, fizice, emoţionale şi comportamentale. Poveştile ajung să facă parte
din viaţa copiilor încet-încet, fiind introduse de adulţi – părinţi, bunici, educatori, iar copiii ajung să
le cunoască, să le repovestească, să le îndrăgească.
La vârstele mici, părinţii sunt cei care citesc poveşti copiilor. Poveştile au un impact major şi
benefic asupra educaţiei celor mici. Copii adoră poveştile. Genul de educaţie prin poveşti este unul
dintre cele mai eficiente şi mai durabile. Copiii absorb mult mai uşor informaţiile din poveşti, iar
dacă învăţămintele le ating coarda sensibilă, fondul lor bun şi inocent, acestea nu vor fi uitate
niciodată. Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt
efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și
rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile și care sunt defectele
cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul
învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile. Un alt avantaj
major al poveștilor este acela că stimulează imaginația și fantezia copilului. Povestitorul foloseste
cuvinte pentru a descrie imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe să funționeze imaginația
celui mic care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri și situații. Nu trebuie să uităm nici
de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite
de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații periculoase sau dificile.
Un rol important îl au poveştile şi în dezvoltarea limbajului şi a gândirii: copilul aude
cuvinte şi expresii noi, face cunoştinţă cu noţiuni noi. Povestea este o ficțiune, o îmbinare fantastică
de locuri, personaje, idei, obiecte, un spațiu în care totul este posibil și care lasă frâu liber
imaginației. Reprezintă o punte către vis și imaginar, către aventură și fantezie.

Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
2. Curriculum pentru educația timpurie, 2019
 IMPORTANŢA POVEŞTILOR ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII
PREŞCOLARILOR

prof. înv. preşcolar Cătălina-Mihaela STOIAN

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 10
Huşi
Vaslui

Poveştile joacă un rol foarte important în educaţia copiilor noştri. Fie că alegem să-i citim
sau să-i spunem din memorie una dintre poveştile sale preferate, această activitate contribuie la
stimularea creativităţii copilului, la dezvoltarea vocabularului său, la consolidarea relaţiei părinte-
copil şi la însuşirea unor principii morale esenţiale în educaţia sa.
Deşi desenele şi jocurile pe tabletă sunt foarte atractive pentru cei mici, acestea nu vor putea
înlocui niciodată misterul, fascinaţia şi emoţia unui basm. Poveştile stimulează receptivitatea. Copiii
adoră să le vorbeşti iar ei să asculte. Precum un burete, creieraşul lor absoarbe toate informaţiile pe
care adulţii le împărtăşesc cu ei. Din acest motiv, toţi copiii sunt deosebit de receptivi şi atenţi atunci
când li se citesc poveşti. Personajele din basme, întâmplările prin care trec acestea şi deciziile pe care
sunt nevoite să le ia joacă un rol decisiv asupra viziunii pe care cei mici o au asupra realităţii şi a
modului în care ajung să se comporte în societate. Din poveşti ca „Şorţuleţul”, „Ce a uitat Fănucă să
spună”, copiii desprind cu uşurinţă necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare
civilizată şi îşi formează astfel convingerile că trebuie să le respecte.
Lupta între bine şi rău. Poate cea mai importantă contribuţie pe care o au poveştile asupra
personalităţii copiilor este reprezentată de capacitatea de a construi caractere puternice. Basmele îi
învaţă pe cei mici ce înseamnă curajul, forţa şi înţelepciunea. Le arată că, de cele mai multe ori,
pentru ca binele să triumfe asupra răului trebuie să treci prin încercări grele şi să perseverezi. Aşa
este şi în viaţa reală. Există şi bine şi rău. Există şi personaje curajoase, înţelepte şi cinstite care
muncesc mult şi urmează calea dreaptă către realizare, tot aşa cum există şi personaje care nu se
opresc de la nimic în încercarea lor de a-şi atinge scopurile. Incontestabil, poveştile îi iniţiază pe cei
mici în viaţă şi îi ajută să facă diferenţa între bine şi rău.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificiil lor, ajutorul şi
dragostea dintre frate şi soră, bine subliniate în poveştile: „Nuieluşa de alun”, „Inima mamei”,
„Lebedele”, „Norişor”, sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens aceste sentimente
şi alte trăsături morale ca modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci, ce pot fi sesizate din
povestirile: „Cei trei purceluşi”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Fierarul năzdrăvan”,
„Cenuşăreasa”, înfăţişate prin eroi şi fapte din poveşti, fac pe copii să trăiască si să ajungă la
concluzii practice privind propria lor comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit,
curajos sau harnic – ca eroul din poveste.
Este esenţial să-i împărtăşeşti poveşti educative care să-l înveţe cât de important este să fii
bun, cinstit, sincer şi generos cu cei din jur. O poveste trebuie să influenţeze pozitiv şi constructiv
caracterul celor mici, trebuie să transmită un mesaj moralizator, să-i înveselească şi să aibă
capacitatea de a-i transpune în lumea magică pe care ei o îndrăgesc atât de mult. Frica, bucuria,
iubirea sunt trăite de copii la capacitate maximă, fără a fi pusi în situaţii dificile sau periculoase.
Există părinţi care îşi fac griji în legătură cu emoţiile prea puternice provocate de personajele
negative. Copiii mai sensibili poate ar trebui să beneficieze de o variantă mai „îndulcită”a poveştii,
însă în rest nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat copilul va trebui să ţină
piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne dorim. Poveştile îl pregătesc pentru
momentul în care se va confrunta cu situaţii neplăcute, transmit copilului că totul se va termina cu
bine, iar la această vârstă este bine să trăiască cu acest gând.
Imaginile sunt şi ele foarte importante. Alegem cărţi de poveşti care să conţină poze cât mai
viu colorate şi animate, capabile să-i sugereze copilului întâmplările povestite. Cei mici reţin mai
uşor istorisirile care sunt însoţite de imagini cât mai reprezentative. Prin asocieri corecte, mintea lor
va înţelege cu o mai mare uşurinţă cuvintele şi acţiunile pe care i le transmiţi.
Basmele contribuie enorm la educaţia copiilor clădind caractere puternice, insuflând curaj şi
principii morale fără a neglija iscusinţa şi înţelepciunea. Poveştile focalizează atenţia micuţului către
aspectele pozitive ale vieţii, fără a nega dificultăţile, oferindu-i răspunsuri şi soluţii cu ajutorul cărora
să lupte împotriva obstacolelor reale.
În aceste timpuri, când lumea aspiră și luptă pentru a câștiga lucruri chiar nemeritate,
poveștile și basmele, îi învață pe copii încă din grădinițe valori adevărate și eterne, devenind resurse
neprețuite în viața copilului care-l vor conduce cu succes spre o persistență în timp a învățării care se
realizează numai și numai cu ajutorul cărții.

Bibliografie:
- Chiscop, Liviu; Buzaşi, Ion, Literatura pentru copii, Bacău, Editura “Grigore Tăbăcaru”,
2000;
- Hobjilă, Angelica, Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului (etapa
preşcolarităţii), Iaşi, Institutul European, 2008.
 ABORDAREA POVEȘTILOR DIN PERSPECTIVĂ INTEGRATĂ FOLOSIND
METODE INTERACTIVE DE GRUP

prof. Ionica STOICA

Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian DEMETRESCU”
Craiova
Dolj

Metodele didactice constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea
eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot
familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor.
Dezideratele de modernizare şi perfecţionare a metodologiei didactice se încriu pe direcţia
sporirii caracterului activ-participativ al metodei de învăţare, pe aplicarea unor metode cu un
pronunţat caracter formativ în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, care să-l implice pe copil
direct în procesul de învăţare, stimulându-i creativitatea, interesul pentru nou, dezvoltarea gândirii,
reuşind să aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului său potenţial.
Definitoriu pentru folosirea metodelor activ-participative este caracterul lor stimulativ, din
punct de vedere fizic şi psihic, precum şi posibilitatea alternării activităţilor individuale şi de grup, în
scopul atingerii „optimum-ului” motivaţional şi acţional la nivelul copiilor care se văd angajaţi şi
trebuie să îşi asume noi roluri şi responsabilităţi în propria formare.
Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel
care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure
transformarea lui în subiect al propriei formări; aceste metode se caracterizează printr-o permanentă
deschidere la înnoire, la inovaţie.
Dintre aceste moderne metode didactice fac parte cele ce duc la creşterea gradului de
participare – implicare a copiilor, la rezolvarea sarcinii de lucru prin cooperarea în pereche, precum
metoda „SCHIMBĂ PERECHEA”, care are drept obiectiv principal, stimularea comunicării,
cooperării şi rezolvarea de probleme prin lucru în pereche. Învăţarea prin cooperare presupune
acţiuni conjugate ale mai multor persoane (copii) în atingerea scopurilor comune prin influenţe de
care beneficiază toţi cei implicaţi.
Printre activităţile didactice în care am folosit această metodă interactivă de grup, este şi
activitatea integrată Formăm grupe cu « Ursul păcălit de vulpe”, cu scopul de a evalua
cunoştinţele copiilor referitoare la poveștile învățate și la formarea grupelor de obiecte.
Scenariul activităţii s-a desfăşurat astfel:
 - Se audiază cântecul « Ursul păcălit de vulpe » interpretat pe negativ de către educatoare.
Copiii recunosc titlul şi autorul poveştii din care a fost inspirat cântecul.
Le-am explicat copiilor că pe parcursul narării poveştii,de către educatoare, personajele din
poveste vor solicita rezolvarea unor exerciţii, pentru a le verifica cunoştinţele despre formarea de
grupe de obiecte.
- Se împart colectivului de copii etichete reprezentând personajele din poveste:ursuleti şi
vulpiţe. După împărţirea etichetelor, copiii formeaza perechi( vulpiţă-ursuleţ) şi se aşază pe scăunele
la mese, pe două cercuri concentrice, membrii perechilor fiind situaţi unul lângă altul la o măsuţă.
- Se explică aşezarea la măsuţe a celor două grupe- ( « ursuleţii »- -pe scăunelele dinspre
interior, iar « vulpiţele »- pe locurile dinspre marginea măsuţei), precum şi mutarea « vulpiţelor »
după rezolvarea unui exerciţiu, la masa următoare, pentru a forma o nouă pereche.

Figura 1
- Copiii vor rezolva fişa de lucru împreună cu perechea, în timpul acordat de 2 minute. La
comanda, “Schimbă perechea!”, copiii din cercul exterior ( vulpiţele) se rotesc în sensul acelor de
ceasornic, formând pereche cu următorul ursuleţ pentru rezolvarea execiţiului următor din carte. Se
repeta sarcina de lucru până la constituirea perechilor iniţiale.
- Exerciţiile din fişele de lucru sunt prezentate şi explicate pe rând, pe parcursul narării
poveştii şi se aşteaptă rezolvarea lor de către perechi în timpul dat:
1. Vulpea vrea să arunce din căruţă câte 4 peşti deodată. Grupează-i tu! (Figura 2)
2. Completează-i tu vulpii grupa de peşte până la 10 elemente. (Figura 3)
3. Desenează în grupa triunghi, atâtea farfurii goale, câţi peşti a cerut ursul (Figura 4)
Figura 2 Figura 3 Figura 4

1. Afost odată ca niciodată o vulpe flămândă şi foarte şireată. Păcălindu-l pe ţăran,
ea ajunge în căruţa cu peşte pentru a-l fura.
Vulpea vrea să arunce câte 4 peşti deodată. Grupează-i tu! Încercuieşte cifra care arată
câte grupe ai format!
3. Ursul vine la vulpe şi îi cere 3 peşti dar aceasta îi arată farfurii goale ca să-şi pună pofta-n cui.
2. Ajunsă acasă cu peştele, vulpea se pregăteşte pentru cină.Dar ea vrea să manânce 10 peşti. Desenează în grupa triunghi, atâtea farfurii goale, câţi peşti a cerut ursul.
Completează-i tu grămada de peşte până la 10.
 4. Formează perechi între pescarii fără undiţă şi undiţele libere trasând o linie de la undiţă la
pescar. (Figura 5)
5. Grupează cozile mari ale prietenilor ursului.(Figura 6)
6. Formează grupa animalelor sălbatice pe care le întâlneşte ursul. (Figura 7)
Figura 5 Figura 6 Figura 7

5. Dimineaţa, ursul trage cu putere şi coada îi rîmâne prinsă în apa îngheţată. Plângând de durere,
4. Ursul ajunge la baltă, îşi aruncă coada în apă şi alături de alţi pescari aşteaptă să prindă peşte.
Formează perechi între pescarii fără undiţă şi undiţele libere trasând o linie de la undiţă la pescar.
ursul păcălit visează la cozile mari ale prietenilor lui.
Grupează cozile mari ale prietenilor ursului.
6. Ursul aleargă către vizuina vulpii pentru a o pedepsi. În drumul său se întâlneşte cu alte
animale din pădure, cărora le povesteşte păţania lui.
Formează grupa animalelor sălbatice pe care le întâlneşte ursul.

7. Grupează-i tu ursului cele 5 obiectele de acelaşi fel cu caresă o pedepsească pe vulpe.

(Figura 8)
8. Numerotează ursuleţii în tabel, în ordine crescătoare (Figura 9)
Figura 8 Figura 9

7. Ursul încearcă să o pedepsească pe vulpe dar nu reuşeşte.

Grupează-i tu cele 5 obiectele de acelaşi fel cu care ar putea să o pedepsească pe vulpe.

8. Ursul povesteşte şi astăzi puilor săi cum a rămas

el păcălit de vulpe şi fără coadă.
Numerotează ursuleţii în tabel, în ordine crescătoare

Se supraveghează de către educatoare rezolvarea corectă a sarcinii de lucru de către fiecare

pereche . Copiii din pereche colaborează pentru rezolvarea fiecărui exerciţiu.
Având în vedere îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ prin stimularea
învăţării, dar mai mult dezvoltarea personală a copiilor încă de la vârste timpurii, în propria
experienţă didactică am pornit de la convingerea că prin voinţă, profesionalism,
responsabilitate şi perseverenţă, atât copiii cât şi educatoarele grădiniţei, pot înţelege că
procesul didactic nu înseamnă doar o asimilare intelectuală de cunoştinţe stricte, ci de însuşire
a lor vie, activă, prin manifestarea sentimentelor de înţelegere, colaborare, respect şi toleranţă
în comportamentul lor viitor faţă de toţi cei cu care împărtăşesc activitatea de învăţare.
Am pornit deci, împreună cu copiii la descifrarea, organizarea şi aplicarea metodelor
moderne în activitatea instructiv-educativă, care rezultă a fi una cooperantă, activă, flexibilă,
accesibilă, plăcură , dar şi eficientă.
Eficacitatea acestor metode se reflectă doar la nivel cognitiv sau şi comportamental?
Preşcolarii au posibilitatea îmbogăţirii cunoştinţelor printr-o comunicare, relaţionare,
responsabilizare şi învăţare reciprocă.
Presaţi de societatea actuală într-o continuă schimbare, suntem obligaţi şi în învăţământ, ca
şi alte categorii sociale să ţinem pasul cu evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei.
Se impunea, deci, regândirea şi schimbarea relaţiei cu copiii şi între copii, promovând
dialogul constructiv, sprijinul reciproc prin strategii noi, moderne.
Activităţile desfăşurate cu copiii trebuie să aibă un caracter spontan, pentru a contribui la
dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune.
Prezentate ca nişte jocuri de învăţare, de cooperare aceste metode interactive de grup
transformă activitatea de învăţare într-o distracţie cu obiective şi conţinuturi didactice. Copiii sunt
învăţaţi să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii în grup şi să managerieze conflicte
inter şi intra personale.

Bibliografie:
1. Apostol V., Rafailă E., Ţugui L., Jurebie S. Modele orientative de lucru cu preşcolarii,
AllPedagogic, Bucureşti,1999
2. Breben, S. ş.a. Metode interactive de grup, Ed. Arves, Bucureşti, 2007
3. Gluiga L, Spiro J.” Învăţarea activă, Ghid pentru formatori şi cadre didactice,
Bucureşti, 2001
 Festivalul CDIdei în cărți
Ediția a VII-a, 2021

Irina-Elena STOICA
Școala Gimnazială „Petre ISPIRESCU”
Sector 1
București

În anul școlar 2020-2021, elevii școlii noastre au participat la ediția a VI-a a Festivalului
Național ,, CDIdei în cărți”, organizat de CCD Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean
Sibiu, Casele Corpului Didactic (CCD) și unități de învățământ din județele implicate în proiect,
Institutul Cultural Francez din România, Biblioteca Astra Sibiu, Facultatea de Litere și Arte Sibiu,
Asociația ECCE Educația.
Festivalul a preluat ideea unei activități cu caracter nonformal, aceea a Muzeului Literar.
Muzeul Literar este o activitate de animație de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturii unei
cărți/lucrări documentare, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare pe care îl prezintă
publicului, ,,vizitatorilor”.
Obiectivul general al Festivalului ,, CDIdei în cărți” a fost să asigure un cadru pentru
dezvoltarea, demonstrarea și manifestarea la nivel înalt a unor competențe transversale ale elevilor (
creativitatea, simțul artistic, imaginația, competențe TIC, de comunicare, munca în echipă, etc.) prin
intermediul structurilor info-documentare ( biblioteci școlare, centre de documentare și de informare-
CDI) și al Centrelor Județene de Excelență, utilizând animații pentru lectură și metode ale educației
nonformale.
Festivalul s-a desfășurat pe patru categorii de vârstă, școala noastră participând la categoriile
III-IV și V-VI. Pentru fiecare categorie de vârstă s-au susținut secțiuni în limba română și lucrări în
limbi moderne ( engleză, franceză, germană).
În cadrul festivalului, elevii, în echipe de câte trei, coordonați de un cadru didactic, au ales o
lucrare din bibliografia pusă la dispoziție de către organizatori și au avut de realizat următoarele
produse: fișa lucrării citite, jurnalul echipei și un ,, obiect reprezentativ”care putea fi macheta unei
secvențe importante din lucrarea citită/ filmul de prezentare a cărții ( book trailer)/ afiș de promovare
a cărții, după caz.
Elevii au avut de pregătit o prezentare orală, de cel mult 10 minute, a obiectului
reprezentativ și a cărții.
Festivalul s-a desfășurat în două etape: județeană și națională.
 În luna martie a anului școlar trecut, școala s-a înscris la festival, CCD București
coordonând activitățile din cadrul proiectului pe plan local. După înscrierea școlii în concurs, am
prezentat ideea copiilor care au primit-o cu entuziasm și am trecut la constituirea echipelor, dar și la
selectarea lucrărilor din bibliografia propusă de organizatori.
Înscrierea echipelor s-a făcut online, prin formular google. Au fost înscrise 10 echipe de
elevi atât de la învățământul primar, cât și de la cel gimnazial. A urmat o perioadă în care elevii au
citit lucrările propuse, au participat la întâlniri în cadrul echipelor, dar și cu coordonatorii acestora, în
vederea redactării jurnalelor de lectură în care au notat detalii semnificative din experiențele lor de
lectură. De asemenea, copiii s-au documentat pentru a putea redacta fișa cărții care a cuprins
informații despre autor, despre lucrare și despre alte lucrări scrise de același autor. Echipele din
cadrul școlii au ales diverse ,, obiecte reprezentative”. Unii au optat pentru afiș, alții pentru machetă,
iar prezentările finale au fost reunite în ppt-uri pentru realizarea cărora elevii și-au exersat
competențele TIC.
Lectura cărților propuse, documentarea în vederea realizării produsului final, au durat până
la mijlocul lunii mai, când s-a desfășurat etapa pe școala a festivalului, în urma căreia, un juriu
desemnat de d.na director a evaluat produsele finale și prezentările echipelor, realizând o ierarhie a
acestora în vederea desemnării participanților la etapa județeană, organizată și jurizată de CCD
București.
Juriul a fost plăcut surpins de ingeniozitatea, ineditul și creativitatea copiilor care s-au
întrecut în măiestrie. Au fost calificate 4 echipe la etapa județeană, care s-a desfășurat la finalul lunii
mai a anului școlar 2021-2022. Echipele clasificate la această etapă au prezentat aceleași produse
finale ca și la etapa pe școală.
În urma jurizării efectuate de către CCD București, echipele școlii noastre au obținut un
premiu I, un premiu II și două premii III. Echipa de pe primul loc și-a ales să citească o carte
captivantă , ,, Insula Roboților”, scrisă de Peter Brown. Echipajul a fost captivat de povestea
roboțicăi Roz, care se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului, fiind singura
supraviețuitoare de pe navă. Roboțica știe un singur lucru: orice ar fi, trebuie să trăiască. Cartea este
plină de emoție și de suspans, iar acțiunea palpitată a fost inspiratoare pentru copiii care au fost
selectați să participe la etapa națională.
Etapa națională s-a desfășurat în prima decadă a lunii iunie, jurizarea făcându-se, de această
dată, de către organizatori și partenerii acestora. Bineînțeles că elevii noștri au impresionat cu
povestea roboțicăi, ce luptă pentru supraviețuire, și au obținut premiul I și la această etapă. Copiii au
fost fericiți că pasiunea pentru lectură, determinarea și perseverența, munca în echipă, dar și
susținerea coordonatorului, o inimoasă d.na bibliotecar, le-a adus un asemenea succes.
 La finalul concursului, după etapa națională, în cadrul școlii a fost organizată premierea,
într-un cadru festiv, a tuturor echipelor câștigătoare atât la etapa pe școală, cât și la cea municipală și
națională.
Rezultatele așteptate ale proiectului au fost obținute. Astfel, s-au dezvoltat competențe de
lectură, abilități practice, munca în echipă, colaborarea, documentarea, informarea, TIC,
comunicarea, comunitatea având un rol important în promovarea proiectului.
În urma defășurării acestui proiect, elevii și-au exprimat încântarea, însă și satisfacția
lucrului bine făcut în echipă.
Bineînțeles că elevii au dorit să se înscrie și, în acest an, la festival, lucru care s-a și realizat,
echipele fiind deja constituite și înscrise.
A început o nouă experiență fascinantă, o nouă călătorie în lumea cărților și personajelor.
 GHEMOTOCUL DE ȚEPI

Educatoare Oana-Maria STRETEA

Liceul Tehnologic „Felix”
Sânmartin
Bihor

Astăzi împărtășesc cu tine povestea lui Piciu, ariciul din poiană. Ariciul Piciu este tare
săritor și dorește să facă fapte bune, să le fie de ajutor prietenilor săi.
Poiana este un loc minunat, cu ateliere, în care animăluțe harnice și pricepute se pregătesc
pentru primăvară. Piciu este binevenit la aceste ateliere, dar și la întâlnirile prietenilor din poiană.
Dorința lui Piciu este să fie un prieten de nădejde, un bun ajutor pe care ceilalți să se poată baza, dar
de câte ori încearcă să-i ajute devine tare agitat și îngrijorat și ajunge să le strice proiectele. Când
unul dintre prietenii săi îl cheamă să lucreze împreună și să facă echipă Piciu este foarte bucuros și
entuziasmat, însă când se apucă de lucru se sperie foarte tare că nu va reuși să ducă sarcina la bun
sfârșit, că nu va ieși frumos sau că își va supăra prietenii și se face ghemotoc de țepi.
Rândunica Mica îl întreabă pe Piciu dacă o ajută să împrăștie semințe de păpădie la
marginea poienii. Mica îi arată cum trebuie să procedeze. Ascultător, ariciul cară săculețul cu semințe
până la marginea poienii. Când ajunge acolo, agitat și îngrijorat că nu o să reușească să împrăștie
corect semințele și Mica se va supăra pe el, se face ghemotoc de țepi și se rostogolește peste ce a
lucrat prietena sa. Mica rămâne să-și facă treaba singură, căci Piciu pleacă supărat că a greșit.
Uite, Iepurașul Țup îi propune ariciului să-l ajute să picteze bobocii de flori din poiană.
Piciu- tare fericit- acceptă. Iepurașul îi explică ce are de făcut. Toate bune și frumoase până când se
apucă de pictat. Într-o clipită, ariciul Piciu își dă seama cât de mult contează proiectul pentru Țup și
cât de supărat va fi dacă greșește, așa că se face ghemotoc de țepi și fără voie strică bobocii cu țepii
lui. Iepurașul Țup pictează singur bobocii până la urmă.
După-amiază când lucrul la ateliere este gata, animăluțele se îndreaptă spre petrecerea
prietenilor din poiană, un fel de întâlnire unde se distrează- cântă, dansează, se ajută reciproc, își dau
sfaturi și își pregătesc gustări. În drumul lor, îl găsesc pe Piciu care plânge, ghemotoc de țepi, supărat
și retras lângă un copac. Îl liniștesc spunându-i că este prietenul lor bun chiar dacă nu a reușit să-i
ajute. Bucuros de cele auzite, Piciu li se alătură la întâlnire.În mijlocul poienii toată lumea se
distrează pe cinste, se întrece la dans, la cântat și la pregătit gustări.
Iepurașul Țup și Vrăbiuța Mica, buni prieteni ai lui Piciu, îl sfătuiesc ca în clipa când are de
îndeplinit o sarcină să nu se îngrijoreze că nu va reuși, ori să-i fie teamă că greșește, ci să respire
adânc și să fie atent cum trebuie realizată sarcina. Astfel Piciu își poate folosi energia să-și ajute
prietenii și nu să se transforme în ghemotoc de țepi și să le strice munca. Iepurașul Țup îi spune
„Dacă te gândești ce materiale folosești, cum trebuie să pictezi, cu ce culori vrei să pictezi, în ce
ordine dorești să pictezi bobocii de flori- o să fii atât de bucuros de activitățile realizate împreună, că
o să uiți de îngrijorarea ta și n-o să te mai transformi într-un ghemotoc de țepi”.
Cu ajutorul prietenilor săi Piciu și-a dat seama că nu sarcinile la ateliere sunt atât de dificile,
ci gândurile lui cu privire la sarcini sunt atât de întortocheate uneori, încât își face prea multe griji și
nu se mai bucură de timpul petrecut împreună cu prietenii făcând activități frumoase. La întâlnirea
animăluțelor a reușit să pregătească gustări cu ceilalți, a reușit să cânte, să danseze fără să strice
lucruri sau buna dispoziție a celorlalți. Prietenii s-au bucurat nespus când au văzut că la petrecere
ariciul Piciu nu se face ghemotoc de țepi și că duce la bun sfârșit diferite sarcini.

Problema: anxietatea- teama de a nu greși;

Vârstă: școlari - clasa a III- a, a IV-a.
 ROLUL POVEȘTILOR IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

profesor pentru învățamântul primar Rodica SULTANA

Școala Gimnazială Șelaru, structura Fierbinți
Șelaru
Dâmbovița

Poveștile constituie un mijloc valoros de realizarea a sarcinilor instructiv-educative de

dezvoltare a proceselor psihice și a limbajului sub toate aspectele sale. Prin intermediul povestirii,
copiii dobândesc reprezentări despre obiecte, fenomene, întâmplări, situații, ce nu pot fi percepute ca
atare, ele lărgesc orizontul de cunoaștere al preșcolarilor. Povestirea devine un model de vorbire când
este prezentată într-o formă corespunzătoare din punct de vedere gramatical și stilistic.
Ascultând poveşti şi basme, copiii întâlnesc noi expresii care, care odată cunoscute, devin un
bun al lor. Oricât de simple sunt povestirile pe care le prezentăm copiilor, prin conţinutul lor plin de
învăţăminte, ele contribuie la formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter, la dezvoltarea
armonioasă a personalităţii copiilor, le furnizează cunoştinţe privitoare la cele mai variate aspecte din
viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu lumea vegetală („Povestea nucii lăudăroase” de V.
Colin; „Povestea crizantemei”***; „Frunza” de E. Gârleanu; „Povestea castanelor, de T. Banciu);
animală („Capra cu trei iezi” de Ion Creangă; ”Vulpea şi Motanul” de Fraţii Grimm; „Punguţa cu doi
bani” de Ion Creangă; „Găinuşa cea moţată”, de C. Gruia; „Unde a zburat rândunica”, T.
Constantinescu;) umană („Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu; „Sanda la grădiniţă***”; „Albă ca
zăpada”de Fraţii Grimm; „Greuceanul”, de P. Ispirescu; „Povestea lui Harap-Alb”, de I. Creangă;
„Floriţa din codru” de I. Slavici; „Cenuşăreasa” de Fraţii Grimm); cu diferite fenomene fizice şi
chimice (”Pic-Pic şi Pica –Pica”de L. Trăsnea; „Povestea fulgului de zăpadă”, de T. Banciu ;
„Soarele şi omuleţii de zăpadă” de H. Wilk şi M. Cremene).
Prin bogăţia şi varietatea ideilor pe care le cuprind poveştile emoţionează şi-l conving pe
ascultător de frumuseţea vieţii şi adevărului având o deosebită valoare epică. Prin intermediul
poveştilor, educatoarea oferă copilului posibilitatea de a învăţa să înţeleagă gândurile şi sentimentele
oamenilor prin folosirea cuvântului şi imaginii artistice, îl familiarizează cu structura limbii, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbii şi contribuie astfel la
dezvoltarea limbajului şi a gândirii.
Activitatea de povestire îmbracă două categorii:
a) Povestirile educatoarei: sunt activităţi de expunere orală a unor poveşti, basme din
literatura română sau universală care, prin conţinutul lor, furnizează copiilor cunoştinţe privitoare la
cele mai înalte aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.
Prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprind, dar mai ales prin felul în care autorul şi
apoi povestitorul reuşesc să le prezinte, să-l emoţioneze şi să-l convingă pe ascultător, ele sunt
mijloace autentice de educare. Pe calea povestirilor spuse de educatoare pătrund în limbajul copiilor
forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât şi cele populare, copiii familiarizându-se cu
expresii poetice, formule specifice stilului povestitor, cu diverse structuri gramaticale, astfel
vocabularul se îmbogăţeşte simţitor, se activează vorbirea şi se dezvoltă sub toate aspectele.
b) Povestirile copiilor:
• Repovestiri – oferă posibilitatea fixării cunoştinţelor prin exersarea vorbirii copiilor. Este
un procedeu destul de răspândit, deşi obiectivul concret vizat ţine mai mult de verificarea memoriei
decât de evaluarea gradului de înţelegere. Repovestirile organizate după un şir de ilustraţii sunt mai
accesibile decât cele după un plan dat. Cuvântul are la bază „imaginea” care vine mult în sprijinul
vorbirii. Foarte uşor reproduc copiii o poveste dacă ideile principale sunt marcate de două – trei
tablouri reprezentative.
Dacă în timpul repovestirilor după imagini, copiii urmează firul cursiv, logic al poveştii, de
cele mai multe ori în timpul repovestirilor după un plan verbal, se observă omisiuni sau inversiuni de
text. Pentru o bună fixare a poveştilor am desfăşurat cu multă priză la copii – dramatizările –
repovestiri pe roluri. În astfel de jocuri, copilul îşi alege un personaj, pe care-l interpretează. Pentru
aceasta, el trebuie să reuşească să redea rolul. O poate face numai dacă cunoaşte bine povestea şi
dacă şi-a însuşit bine textul. Sunt copiii care se exprimă mai greoi şi trebuie ajutaţi mereu, dar la
grupa de 6-7 ani unii dintre ei îşi „conceptualizează” rolul, interpretându-l prin replici proprii care
dau bogăţie conţinutului poveştii.
• Povestiri după un şir de ilustraţii: asociat cu imaginea vizuală, cuvântul deschide
perspectiva creării unei povestiri în prezenţa ilustraţiilor. Compunerea independentă a povestirii,
valorificând ilustraţiile prezentate este o formă de dezvoltare a limbajului, o formă prin care
rezultatele sunt mai repede şi mai uşor obţinute. Eficienţa în dezvoltarea vorbirii nu depinde numai
de conţinutul celor povestite, ci de felul în care se captează atenţia copiilor, de vocea firească, de
măsura în care este completată latura semantică a cuvintelor şi îmbinărilor noi prin intonaţie, mimică
şi gestică şi de felul în care sunt puşi copiii în situaţia de întrebuinţa cuvintele şi îmbinările noi în
enunţuri personale adecvate, reproducând episoade sau povestirea.
Compunerea de către copii a unor povestiri contribuie la dezvoltarea proceselor intelectuale,
punându-i pe copii în situaţia de a reproduce conştient date senzoriale şi materiale, logic-verbale
înregistrate, reţinute şi combinate cu asociaţii proprii, le dezvoltă capacitatea de a depune un efort
voluntar, le creează o independenţă faţă de adult, calităţi absolut necesare pentru adaptarea rapidă la
sistemul muncii şcolare. Exemple de povestiri după un şir de ilustraţii: „O faptă bună”; „Întâmplări la
marginea pădurii”; „În ogradă la bunici”; „La mare”; „La munte” ş.a.
 Bibliografie:
1. DAMȘA, IOAN, DAMȘA-TOMA, MARIA, IVĂNUȘ, ZOE, (1996), „Dezvoltarea
vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a”, Ghid metodic, Editura Didactică și pedagogică,
R. A, București
2. DUMITRANA, MAGDALENA, (1999), „Educarea comunicării în învățământul
preșcolar” volumul 1 Comunicarea orală, Editura Compania, Bucureşti;
3. Montessori, M., Descoperirea copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977, pag.245
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI EMOȚIONALĂ
A COPIILOR

prof. înv. preșcolar Petruța SZASZ FIRA

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța fermecată”
Luduș
Mureș

„A fost odată ca niciodată” sunt cuvintele care ne introduc într-un fel de transă, realitatea se
suspendă și orice este posibil. Se creează cadrul propice pentru a învăța despre valori, pentru a
simți. Acesta este unul dintre rolurile poveștilor, ne permit să simțim, să vindecăm răni și să
găsim puterea de a trece mai ușor peste situațiile dificile.
Nouă, părinților, ne este teamă să citim părțile negative din povești, însă, este bine să facem
asta până la o anumită vârstă. După aceea, ei vor să simtă în poveste că viața are și o parte mai
grotescă. Copiii vor să trăiască teama cu ajutorul poveștilor. De aceea, primii oameni care au scris
au folosit ca temă părțile întunecate ale omului și ale lumii și vorbeau despre fricile noastre.
Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când povestim? Cele două emisfere colaborează.
Emisfera stângă, responsabilă cu logica, ne face să înțelegem sensul cuvintelor, iar partea dreaptă
responsabilă cu emoțiile ne face să trăim cuvintele din poveste, să le simțim din punct de vedere
emoțional.
Rolul vindecător al poveștilor vine din faptul că atunci când cel mic este implicat în
poveste, creierul lui crede că se întâmplă aievea, așa cum vrea el. În poveste totul este posibil.
Copilul poate controla deznodământul propriei povești și îi dă curajul să pună în aplicare ceea ce și-a
imaginat.”- asta crede Otilia Mantelers, cunoscut expert în parenting. Și cred că are dreptate pe
deplin. De aceea, așa cum v-am spus în multe articole, îi citesc Sophiei ori de câte ori am ocazia. Din
cărți, dar și de pe tabletă sau de pe telefon. Creăm lumi, personaje, propriile povești. Și ne distrăm,
râdem sau ne speriem împreună. Dar întotdeauna povestea se termină cu bine, cu un pupic și o
îmbrățișare.
Poveștile sunt o parte importantă a copilăriei. Pentru că ele dau libertate imaginației
copilului și îl fac să se simtă fericit și liber în universul său de copil. De aceea, cititul poveștilor este
o modalitate excelentă de a petrece timp de calitate cu copilul tău. Asta nu înseamnă că parinții
trebuie doar să citească. Putem face mult mai mult. Puteți juca scenete inspirate din carțile de povești,
puteți juca anumite personaje, puteți să îl intrebați cum ar fi făcut el în diverse scenarii.
 Poveștile, discuțiile despre personajele de basm și cântecelele legate de povești îi ajută pe
copii să se familiarizeze cu sunete, cuvinte, vocabularul și atmosfera cărților. Toate acestea dezvoltă
abilitățile de alfabetizare timpurie, ajutându-l să citească mai târziu în viață.
Câteva avantaje ale cititului:
• Citind povești copilului îl ajuți să își dezvolte, îi stimulezi curiozitatea și contribui la
dezvoltarea creierului. Ilustrațiile interesante și modelele de cuvinte - cum ar fi rimele - îl ajută să
gândească și să înțeleagă tiparele de limbaj.
• Explorarea poveștilor îl ajută să învețe diferența dintre "real" și "ireal", dar și să-și
dezvolte propriile idei și scenarii.
• De asemenea poveștile vor îmbunătăți creativitatea copilului, care este un avantaj
imens pentru el in viitor.
• Lectura sau poveștile pot fi, de asemenea, metode sigure de a explora emții puternice,
care pot ajuta copilul să înțeleagă schimbarea, dar și evenimente noi sau înfricoșătoare. Cărțile despre
mersul la dentist sau la spital, îl ajută să învețe despre lumea din jurul lui.
• Lecturarea poveștilor împreaună - sunt momente speciale care aduc beneficii și pentru
părinți, ajutând la construirea unei relații speciale parinte - copil, și formând baza abilităților
sociale, de comunicare și interpersonale ale copilului.
Asta nu înseamnă că părinții trebuie doar să le citească povești. Pot face mult mai mult.
Puteți juca scenete inspirate din cărțile de povești, puteți juca anumite personaje, puteți să îl intrebați
cum ar fi făcut el în diverse scenarii....
Explorați împreună cu copilul cărți ilustrate și pune-i întrebări, arată-i, explică-i.
Copilul va învăța prin vizionare și prin punerea în scenă.

Bibliografie:
1. Bacus, Anne, Copilul de la 3 la 6 ani, editura Teora, București, 2007
2. Filipoi, S., Basme terapeutice pentru copii și părinți, Fundația Culturală Forum,
Cluj-Napoca, 1998
3. Goleman, D, Inteligența emoțională, Curtea Veche, București, 2001
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAREA ELEVILOR

profesor Diana SZIN

Școala Gimnazială „Maria Rosetti”
București
Sector 2

Povestea este cea mai frumoasa cale spre a ajunge în sufletul unui copil de la cea mai
frageda vârstă. Nu exista copil care sa nu fie atras de universul magic al poveștilor. Cenușăreasa,
Alba ca zapada, Scufita roșie, capra și iezii, piticii, zmei, baluri, purceluși, lupi etc. cu toții își dau
mana și îl invita pe copil într-o lume fantastica în care totul este posibil și în care cel mai bine poți
comunica prin intermediul mintii și al creativității.
Odată ce ajung la școală, elevii descoperă și mai mult magia povestii. Este practic cea mai
frumoasa cale de a intra în poveste. În clasele primare, elevii pot descoperi și tâlcul poveștilor. Pot
învață să disocieze binele de rău, își exprima preferință pentru un anumit personaj învățând sa-i
împărtășească idealurile, felul de a fi, frumusețea interioară și exterioară, bunătatea, principiile
morale etc.
Rolul poveștilor este primordial în educarea copiilor fiindcă acestea sunt primele texte cu
care elevul este familiarizat și poate învață prin intermediul lor norme de conduita, poate aprecia
valorile morale și culturale care ar trebui să ghideze pe oricine în viață sau poate disocia tot ce este
rău, tot ce este imoral.
Sa înveți prin intermediul povestii este o bucurie. Încă de la gradinita copiii sunt obișnuiți cu
jocul de rol încercând să se pună în pielea diferitelor personaje la diferite serbări sau la activitățile
obișnuite.Apoi în clasele primare continua acest joc de rol, elevii reușind să înțeleagă și mai bine
rolul acestor personaje din povesti.
Scriitorul și filosoful indian Rabindranath Tagore spunea că „La orice vârstă, omul este o
ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe
tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții
omenești.” Astfel în gimnaziu, în clasa a V-a elevii iau contact cu basmele populare sau culte
învâțând ce este prietenia, iubirea, sacrficiul, omenia, solidaritatea etc. fiindcă fiecare personaj
contribuie la transmiterea unei trăsături de character. Prâslea îi învață pe elevi ce este istețimea,
dreptatea, curajul , Harap Alb le dă copiilor cea mai frumoasă lecție de prietneie, transmițând ideea
că nu trebuie să judeci un om după asemămarea sa, dar și o lecție de bunătate alegând să se oprească
din drumul său pentru a ajuta făpturi mărunte. Zâna Munților oferă pilda scarficiului alegând să
renunțe la puterile sale supranaturale în numele iubirii adevărate. Nu doar exemplele positive
primează în basm. Copiii întâlnesc și personaje negative, ceea ce ar trebui să fie un exemplu de ”Așa
nu!” Nu vor vrea să fie răi cu frații lor asemnea fraților mai mari ai lui Prâslea, Nu vor dori să fie
leneși întocmai fetei babei din basmul ”Fata babei și fata moșneagului” sau mânios și viclean așa
cum se dovedește a fi Spânul din ”Povestea lui Harap Alb”.
Povestitorul Charles Perrault susținea că „Toate poveştile tind să arate foloasele pe care le ai
dacă eşti cinstit, răbdător, muncitor, ascultător, cât şi nenorocirile care-i pasc pe toţi cei care nu sunt
astfel (…) Ele stârnesc dorinţele copiilor de a se asemui cu cei buni şi, totodată, teama de
nenorocirile în care cad cei răi, datorită răutăţii lor.” Fiecare basm transmite copiilor prin intermediul
personajelor o lecție importantă cu care se pot identifica și le dă posibilitatea de a ști cum să
recaționeze într-un anumit moment într-o situație similară.
Poveștile reprezintă un factor stimulator pentru dorința de cunoaștere, educația, imaginația și
creativitatea copilului. Lectura basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi,
permite înțelegerea sensului unora folosite cu sens figurat ducând la dezvoltarea limbajului ceea ce
conferă îmbogățirea vocabularului și a gândirii analitice.
Părinții și profesorii ar trebui să conlucreze în a trasnmite copiilor magia poveștilor și a îi
determina să înțeleagă rolul major pe care acestea îl au în viața omului.

În lumea basmelor este un joc realizat prin intermediul aplicației Wordwall. Mai jos regasiti
link-ul către această activitate extrem de interesantă și plăcută elevilor.
https://wordwall.net/ro/resource/11071854/%c3%aen-lumea-basmului
 IMPORTANȚA BASMULUI ÎN CONTINUAREA PERSONALITĂȚII
COPILULUI PREȘCOLAR

prof. înv. preșcolar Elena Speranța ȘERBAN

Grădinița nr. 240
Sector 3
București

Apărarea, ocrotirea și formarea corespunzătoare a copiilor, educarea lor fizică și morală,

reprezintă o cauză vitală, fundamentală a existenței planetare. Copiii reprezintă neprihănirea,
frumusețea și puritatea spirituală.
Copilăria este un susur al tuturor izvoarelor de cristal, râs gingaș al răsăritului lumii, privire
candidă și adiere a dimineților care opresc gesturile negre ale inconștienței, pulbere de aur și diamant
cu care vrea să obișnuiască eternitatea.
Vârsta copilăriei, vârsta marilor superlative, poate singurele pe care le merită viața, vârsta
celei mai pure sincerități, a deplinei libertăți, a viselor fără graniță, vârsta marelui albastru ce-l
ascundem în noi este vârsta la care ni se declară frumusețea ca un adevăr sublim și total.
Dacă există copilărie există și dragoste, iar dacă aceasta unește copilul și educatoarea atunci
nicăieri comunicarea pură, de suflet nu se poate realiza mai bine decât dincolo de granițele realului,
în minunata lume a basmului.
Basmul, această operă de creație literară cu o geneză specială, fiind mitologie, estetică,
știință, observație morală, corespunde setei de cunoaștere a copiilor aflați la vârsta ,,de ce-urilor’’ și
va constitui minunata lume prin care îi vor ajuta să cunoască universul și chiar pe ei însuși. Atunci se
pune întrebarea: ,,Ce se poate oferi copilului din punct de vedere al dezvoltării proprii, ca
individualitate unică și ireparabilă, pentru a-și construi propria personalitate?’’.
Știm că nicio perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase și
explosive, neprevăzute ca perioada preșcolară. Dezvoltarea psihică este influențată de creșterea
interesului față de povești. Lumea devine pentru copil tot mai mare, mai plină de enigma,
neprevăzută și fantastică.
Scenariile basmului trăite emotional, dovedesc o creștere incredibilă a gamei de nuanțe
emoționale legate de personaje și conflictele lor și dezvoltă imaginația și capacitatea de a realiza
coerențe în dezvoltarea și înțelegerea unor situații. Simțul devine fluid, vocabularul îmbogățit cu
combinații verbale legate de experiențe întâlnite în textile literare. Prin aceste trăiri emoționale se pot
ameliora și chiar eroda angoasele, nesiguranțele vieții de adult.
 Basmul este lumea ce stă deasupra adâncurilor de nepătruns, este lumea în care copilul și
adultul comunică prin intermediul sufletului.
Basmul ajută educatoarea să strecoare în universul miraculos al copilului fără de a-l speria:
cu tril de păsărele, susur de izvor. Astfel copilul își va încredința suflețelul lăsându-se purtat spre
tainele universului, spre adevăr, bine și frumos.
Literatura pentru copii, privită ca o varietate de genuri și specii literare, dispune de un
necesar izvor de exemple pe care le putem oferii copiilor în activitatea din grădiniță, cu pondere în
dezvoltarea limbajului și comunicării orale, în dorința de a-i face mai buni, mai drepți și mai
comunicativi.
În atmosfera basmelor copiii u participă motric, ci intelectual și mai ales afectiv. Efortul lor
de a-și imagina și înțelege lumea nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei,
voinței și limbajului.
Basmul prin excelență, este un minunat mijloc de educație estetică a copiilor, nu numai prin
calitatea imaginii artistice ci și prin formarea unor deprinderi de exprimare frumoasă de a vedea
armonia între fenomene, fapte, întâmplări. Acesta educă aptitudinile creative ale copiilor, ceea ce
duce la integrarea personalității lor.
Punându-se în locul unui personaj, copilul trăiește în mod real, prin prisma a ceea ce a
cunoscut anterior despre viață, faptele oamenilor cu care a venit în contact și cu intensitate pentru ca
basmele prin puterea lor de selecție, prin imaginile artistice cu care operează, dau valoare și
expresivitate.
Faptul că trăiește basmul la cote înalte, că se transpune până la identificarea cu personajele
din poveste, este dovada certă că personajele din poveste, este dovada certă că preșcolarul nu posedă
încă suficiente resurse intelectuale pentru a-și stăpâni trăsăturile afective, emoțiile.
Dragostea și competența sunt două componente ale educației eficiente, iar ambianța afectivă
trebuie să fie catalizatorul ei. Educația reprezintă știință și artă, iar puterea ei și competența celui care
educă depind nu numai de tehnica utilizată ci de raportul afectiv în care se află educatul.
Copilul va pătrunde alături de adult într-o lume misterioasă pentru el, va cunoaște tainele
științei fără teamă, fără să se sperie de acest necunoscut. Deci este foarte importantă în comunicarea
cu copilul complexa lume a conținuturilor și mesajelor.
Preșcolarul este în perioada formării personalității, a primelor achiziții a conștiinței morale și
socializarea conduitei. De aceea este foarte important de știut că acea copilărie a tuturor timpurilor nu
poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme, povești și povestiri.
Urmărind firul poveștilor ce se deapănă într-o lume uneori total necunoscută, copilul face un
imens efort de a ți-o imagina, reprezenta și judeca folosindu-și modesta sa putere de discernământ,
după fapte și situații.
 Iată deci că intrarea în lumea basmului îi conferă copilului, prin imaginar și miraculos,
posibilitatea de a provoca și de a învinge monștri odată cu eroul poveștii. Astfel copilul are
privilegiul să-și înfrunte propria teamă, asigurat fiind că în timp ce trăiește imaginar primejdii,
liniștea îi este ocrotită cu dragoste și grijă.
Despre imaginație se spune că este un proces de elaborare a unor reprezentări și idei noi prin
combinarea într-o formă originală a datelor oferite de experiența cognitivă a omului. Un rol important
în stimularea acesteia îî revine literaturii.
Particularitățile imaginației copilului pot fi puse în evidență prin modul în care aceasta
fabulează, se identifică imaginar cu rolurile asumate în jocuri, reconstruiește în plan mintal conținutul
textelor literare audiate.

Bibliografie:
U. SCHIPU,-,,Psihologia copilului’’, Editura Didactică și Pedagogică, București 1967;
,,Noul Testament cu Psalmii’’, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 2015
Călinescu G., ,,Estetica basmului’’, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965
Claparède , E.-,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală’’, EDP, București, 1975
 MODALITĂȚI DE FAMILIARIZARE A COPIILOR CU CARTEA. FORMAREA
ABILITĂȚILOR DE LECTURĂ PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

PROF. ÎNV. PRIMAR ȘTEFĂNESCU CORINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ RĂZVAD
DÂMBOVIȚA

Cărțile cu scLipici sunt dedicate copiilor care sunt cititori începători, dar ele pot fi citite cu
voce tare împreună cu copiii de către învățători sau părinți.
Prin aceste cărți, copiii sunt motivați să citească.
Multe cărți includ un ghid de inspirație pentru activități de învățare, dezvoltat de un
învățător experimentat, având ca scop consolidarea abilităților de citit-scris, matematică și științe,
artă sau mișcare. De asemenea, cuprind înregistrarea audio și banca de cuvinte, metode folositoare și
plăcute copiilor. Cărțile pot fi alese în funcție de nivelul de dificultate dorit. Acestea pot fi citite în
limba română sau engleză.
Avantajele folosirii acestei metode:
- Bibliotecă online cu cărți structurate pe niveluri de accesibilitate și tematici
- Fiecare carte are o recenzie care orientează cititorul
- Cărțile pot fi folosite în clasă (fizic, online) și acasă
- Unele cărți sunt însoțite de ghiduri de activități integrate
- Fiecare carte beneficiază de următoarele aplicații:
➢ Descarcă PDF
➢ Ascultă povestea și citește-o și tu !
➢ Banca de cuvinte – exersează cuvintele
Aceasta biblioteca online cu ca i pentru copii ofera acces gratuit
la carte pentru toti copiii i parintii, dar i profesorii care nu au
resursele necesare sa cumpere carti. Ne dorim ca toti sa aiba
acces la o diversitate de resurse pentru a se bucura de pove ti i
pentru a exersa cititul.

CURSUR- CU SCl P C
I
Exista multe motive pentru care copiii reu esc sau se
lupta la coala, dar printre factorii care tin de coala,
profesorii conteaza eel mai mult. Ceea ce tiu
profesorii i ce fac in
fiecare zi la clasa au un impact enorm asupra rezultatelor
elevilor. De aceea, am dezvoltat o serie de cursuri pentru
profesorii din
invatamantul primar care cauta solutii pentru
I
-i spriji i cat ma} eflc'.ent pe to\i copiii sa mvete sa
c1teasca 1 sa scne.
EVAlUAREA fORMAY VA A l
YEAAY E Y MflUR
9

DEIVolYAREA
l YEAAY E Y MflUR -
p

MEYooA ABEL (ABORDARE

BAIAYA E EXPERJE TA l MB l
AYEl ERE DE DESCAlC Y l YEAAT
A
Lunar, puteți participa la
Atelierele de descâlcit literația , unde sunt prezentate metode de formare la elevi a
competenței de receptare a mesajului scris.

În loc de încheiere...
Vizitați site-ul și ... va fi cu ... scLipici!
 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PRIN INTERMEDIUL POVEȘTILOR

Prof. înv. preșcolar Valentina TĂNASE

Liceul Tehnologic „M. Eminescu”, structura G.P.N. Pinocchio
Slobozia
Ialomița

”Limba unui popor se formează şi dezvoltă prin viaţa sufletească comună

… fiecare cuvânt din limba naţională e chinuit, e trăit de neamul întreg, în viaţa lui sufletească
comună de veacuri şi milenii …” L. Rebreanu

Pornind de la premisa că limbajul, care evoluează spontan prin imitarea vorbirii celorlalţi,
rămâne rudimentar, simplificat, fără posibilitatea accesului la generalizări, în timp ce limbajul
sistematic influenţat atinge cote ridicate de bogăţie şi expresivitate, am ales activitatea de povestire
ca modalitate de activizare, dezvoltare şi nuanţare a vocabularului preşcolarilor, datorită valorii
lexicale a textelor narative, datorită aportului însemnat al acestora la îmbogăţirea zestrei lexicale,
datorită locului pe care îl are povestea, basmul, povestirea în viaţa preşcolarilor.
Importanţa dezvoltării limbajului pentru evoluţia armoniasă a personalităţii copilului şi
pentru o bună adaptare şcolară este stabilită de multă vreme de practica educativă şi de studiile
teoretice. Preocuparea pentru dezvoltarea limbajului este din această perspectivă o preocupare
majoră a procesului instructiv-educativ din grădiniţă. Prin activităţile de povestire se realizează nu
numai îmbogăţirea vocabularului prin stocare de cuvinte, ci şi utilizarea cuvintelor noi în contexte
diferite, operarea cu aceste cuvinte.
În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de
cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin graiul viu, li se trezesc copiilor
emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi.Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau oameni)şi
influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.Cu ajutorul lor se exersează
modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor
fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele
apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care
binele şi dreptatea triumfă.Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne
aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic
conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii
vorbesc,etc). Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate.
Modalităţile didactice de activizare, dezvoltare şi nuanţare a vocabularului trebuie sa pună
accent pe însuşirea conştientă a sensului cuvintelor, a semnificaţiei lor. Calea principală de
introducere a unor cuvinte noi în vocabularul copilului rămâne calea directă de la obiect, la cuvântul
care denumeşte obiectul. În grădiniţă sunt utilizate calea indirectă (de la imagine, la cuvânt), şi calea
medierii verbale (de la cuvânt, la cuvânt). Mai ales activităţile de tip verbal cum sunt povestirile cer
ca această cale a medierii verbale sa fie folosită cu multă grijă. Cunoaşterea semnificaţiei, prin
apelul la sinonime, definiţii, perifraze, dar şi apelul la antonime, omonime, permite trecerea
cuvintelor din vocabularul de stocare în cel de utilizare. Întreaga muncă de dezvoltare a limbajului
şi comunicării trebuie sa vizeze, mai ales latura calitativă, pentru că numărul mare de cuvinte
utilizat de un copil nu înseamnă neaparat şi stăpânirea lor adecvată. Imprecizia, aproximaţia,
ambiguitatea în exprimare a copiilor este la fel de nedorită ca şi în cea a adulţilor.
De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia
experienţei lorde viaţă.La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă
corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei
cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei
condiţionate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de
acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise
şi mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor,
la aceasta contribuind şi povestirile.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană, 2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
Roşca, Al.şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșc. Diana Sorina TĂNASIE

Grădinița cu Program Prelungit „Floare Albastră”
Craiova
Dolj

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești”, spunea scriitorul și filosoful indian
Rabindranath Tagore.
De mici copii îndrăgim poveștile. Mai mult decât atât, aceste povești au rolul de a stimula
educația și imaginația copiilor, care învață să descopere lumea minunată a cărților. Poveștile îi
permit copilului să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere și cât se poate de fascinant.
Această fascinație îl atrage și încet, încet cu fiecare poveste citită micul ascultător pătrunde în acestă
lume.
Odată pătruns în această lume, cel mic începe să își dezvolte limbajul, dar și să își
îmbogățească imaginația. Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească
frumos.
Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic. Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care cei mici le învață din povești este diferența dintre bine și rău. În
povești ca și în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va dobandi deprinderi pentru a realiza
judecăți de valoare, precum și exprimarea propriilor sentimente într-un mod simplu.
Copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții. Mai
mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii, de
ajutor precum personajele din poveste.
Cu ajutorul personajelor de poveste, micuțul va reuși chiar să își depășească anumite fobii.
Binele și răul sunt două concepte pe care cel mic le poate distinge acum încă din primii anișori de
viață. Copilul înțelege că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare zi. Aceste reguli
trebuie respectate, deoarece în lipsa lor nici o societate nu poate funcționa. De asemenea, va
înțelege că dacă nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ, precum cel din
poveste, iar personajul negativ întotdeauna suferă consecințele faptelor sale.
Unele povești le oferă copiilor anumite repere despre cum să acționeze în viață, în diferite
situații. Copiii sunt încântați să se asemene cu Harap Alb, cu Greuceanu dar și cu Făt- Frumos. Se
identifică cu personajele și înțeleg că trebuie să învețe anumite comportamente de la aceste
personaje fantastice pentru că și ei vor să se asemene lor.
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se
raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să
înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea, există
„Fata babei şi fata moşneagului” de I.Creangă, „Sarea în bucate” de P. Ispirescu, „Cenuşereasa” şi
„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm.
Peripeţiile personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale îi înduioşează
pe copii şi îi conving că este bine să urmeze exemplul celor buni. Neascultarea părinţilor,
încăpăţinarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum „Capra cu trei iezi” de I.
Creangă, precum și de „Scufiţa Roşie” de Charles Perrault.
Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la
lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care
face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-
le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.

Bibliografie:
Bocoş, M., Catalano, H., Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2006.
Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A COPIILOR

Tăulea Liana-Ioana
Școala Gimnazială Sâmbăta De Sus, structura Grădinița cu Program Normal
Sâmbăta De Sus
Brașov

IMAGINI DIN ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE AVÂND CA ȘI SCOP ROLUL

POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

Fata babei și fata moşneagului, activitate care a urmărit atenția copiilor la desfășurarea
acțiunii, ordinea corectă a lucrurilor întâlnite, așezarea corectă a lucrurilor lângă fata babei și fata
moşneagului, și repovestirea corectă.
 Povestea : Cei 3 purceluși
Am urmărit modul copiilor de a crea singuri măștile pentru jocul de rol, modul în care
aceștia s-au ales în echipe pentru ca un copil să construiască căsuțele, alți copii măștile și momentul
în care au renunțat la ideea de a fi mereu primii și au acceptat ca la jocul de rol, să înceapă copiii
mai timizi.
O activitate interesantă și plăcută de către copii, de unde au învățat că uneori trebuie să
lase joaca pe mai târziu și că sunt și alte lucruri mult mai importante decât joaca, asta dacă ne
dorim să facem un lucru o singură dată, dar bine, chiar dacă ne ia mai mult timp.
 Citim povesti.
La această activitate am urmărit modul în care copiii dialogheze unii cu ceilalți, modul în
care povestesc, dar și întrebările care le sunt adresate și modul în care copilul-cititorul, răspunde.
Copiii au învățat să aibă răbdare, să își aștepte rândul la întrebări sau rândul la a fi el
cititorul.
Copiii și-au creat prima carte, cu povestea Scufița roșie.
 Cu ajutorul poveștilor, copiii învăță să distingă binele de rău.
La această activitate copiii, au selectat imaginile pozitive de cele negative, totodată au
discutat despre personajele din poveștile găsite, au spus de ce nu este bine ce au făcut și cum ar
proceda ei în aceste situații.
 POVEŞTILE COPILĂRIEI

prof. Ana-Maria TELCEAN

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.3
Bistriţa
Bistrița-Năsăud

Povestea e o lume în care visurile, dorințele si aspirațiile se pot îndeplini. Fiecare poveste
are un farmec aparte, sentimentele, gândurile, și ideile pe care le transmite punând în evidență
frumusețea lor. Cuvintele sunt cele care reușesc să deschidă ochii cititorului spre noi orizonturi.
Povestea este o plăsmuire a creatorului, o lume fără margini care reușește să-l facă pe cititor să se
simtă ca făcând parte din această lume. Atunci când citești o poveste și profunzimea cuvintelor te
învăluie, spunându-ți parcă povestea lor, îți dai seama de faptul că ai descoperit farmecul acelei
povești. Astfel, fiecare cuvânt are o poveste a lui: unul îți va spune o întâmplare care te va face să
plângi, altul te va îndemna să visezi, iar altul va încerca să-ți picteze un mic zâmbet pe chipul fragil.
Secretul poveștilor este acela că ele reușesc să te introducă într-o lume nouă, o lume feerică și plină
de culoare, o lume a ta.
Poveştile şi basmele povestite copiilor au valoare formativ-educativă, contribuind la
formarea unor trăsături morale, copiii alegîndu-şi modele de comportament şi de viaţă, învătând
întruchipările binelui şi ale răului. În cadrul activităţilor am utilizat şi metode interactive cum ar fi:
Metoda pălăriilor gânditoare: Aplicaţie—‘’Scufiţa Roşie’’- povestirea copiilor.
• Pălăria Albă-redă pe scurt textul povestirii.; Pălăria Albastră –o caracterizează pe Scufiţa
Roşie în comparaţie cu lupul; e veselă, prietenoasă, bună la suflet, gata să sară în ajutor, dar
neascultătoare, în timp ce lupul este rău, lacom, şiret, prefăcut. Arată ceea ce se întâmplă când
sfaturile părinţilor nu sunt ascultate.; Pălăria Roşie-arată cum Scufiţa Roşie îşi iubea mama şi
bunica, de care a ascultat întotdeauna Ea iubeşte florile, animalele, se joacă cu ele în natură, îi este
milă de bunică, este bucuroasă când vânătorul le salvează, este supărată pe lup pentru ceea ce a
făcut.; Pălăria Neagră - critică atitudinea Scufiţei Roşii: trebuia să asculte sfaturile mamei, trebuia
să ajungă repede la bunica bolnavă. Nu trebuia să aibă încredere în animale, nu trebuia să spună
intenţiile ei, este supărată pe vicleşugul lupului.; Pălăria Verde-acordă variante Scufiţei Roşii; dacă
dorea să ofere flori trebuia să ceară mamei să cumpere un buchet de flori, dacă dorea să culeagă
flori, trebuia să o roage pe mama să o însoţească în pădure sau să o întrebe dacă are voie. Lupul o
putea ajuta să culeagă mai repede flori sau ciuperci pentru bunica.; Pălăria Galbenă-găseşte alt final
textului. Scufiţa Roşie putea să refuze să meargă la bunica, ştiind că trece prin pădure; ea nu ascultă
de lup, lupul i-arată Scufiţei Roşii drumul cel mai scurt până la bunica, animalele din pădure o
sfătuiesc să nu asculte de lup.
„Scaunul intervievatului” în cadrul activităţii de povestire: „Puf Alb şi Puf Gri”: După
expunerea poveştii şi punctarea elementului educativ am propus copiilor un joc,” De-a reporteri”:
- De ce le-ai cumpărat iepuraşilor cămăşuţe noi?
- Ca să-i duc la bâlci.
- De ce nu le-ai dat iepuraşilor dulceaţă?
- O păstram pentru prăjitură.
- De ce l-ai pedepsit pe Puf Alb?
- Pentru că era murdar de dulceaţă.
- De ce nu ai întrebat cine a spart borcanul cu dulceaţă?
- Mă grăbeam să ajung la bâlci ca să nu se termine turta dulce.
Puf Alb – intervievatul :Tu eşti pârâcios?
- Nu, eu sunt cuminte.
- De ce l-ai iertat pe Puf Gri?
- Pentru că este fratele meu şi a promis că nu mai minte.
- Tu nu eşti fratele lui?
- Ba da, dar el este mai mic şi de aceea l-am iertat.
Puf Gri – intervievatul :De ce te-ai urcat pe dulap la dulceaţă?
- Pentru ca-mi place mai mult dulceaţa.
- De ce nu ai spus că tu ai spart borcanul?
- Pentru ca nu-mi place să fiu pedepsit.
- Să ştii că trebuie să fii cuminte şi să spui întotdeauna adevărul.

Bibliografie:
1. Breben S., Gongea, E., Ruiu,G.,Fulga,M.,( 2002), Metode interactive de grup,
Editura Arves, Bucureşti
2. Bicăjan, E. O., (2014), Aplicaţii ale metodei proiectelor în învătâmăntul preşcolar,
Editura Provimed Publisher, Bacău
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșc. Georgiana TEODORESCU

G.P.N. Nr. 4, structura A G.P.P. „Scufița Roșie”
Ploiești
Prahova

Poveștile joacă un rol foarte important în educarea și dezvoltarea personalității copiilor,

ajutându-i pe aceștia să crească frumos și armonios, acestea având o valoare etică deosebită, ce duc
la formarea de trăsături pozitive.
Copiii, în general, adoră poveștile cu animale, deoarece prin intermediul acestora, ei pot
delimita trăsăturile negative (răutate, lașitate, lăcomie etc.) de cele pozitive (bunătate, curaj,
demnitate etc.) ale personajelor principale.
Un rol extrem de important în dezvoltarea limbajului îl constituie povestirile. Prin
intermediul lor, copiii învață să înțeleagă gândurile, sentimentele oamenilor, comportamentul
acestora. Conținutul povestirilor este plin de învățăminte, de unde copilul are libertatea de a selecta
ce consideră el că este mai bine, cum ar fi, de exemplu, calitățile pozitive ale eroilor.
Atunci când copilul ascultă o poveste, este implicată întreaga activitate psihică a acestuia,
urmărind cu atenție șirul poveștii, memorând, comparând și analizând materialul expus.
Încă de mititel, copilul ia contact cu diferite cărți ilustrate, având tot felul de imagini
colorate. De aceea, este bine să fie lăsate cărți la îndemâna lor, având astfel posibilitatea să le
răsfoiască, să le studieze, să le manipuleze. La început, părinții sunt primii care le citesc copiilor,
activitate urmată, apoi, de educatoare, la grădiniță, stimulându-le în acest mod, dragostea pentru
lectură. Astfel, prin relatarea povestirilor redate de educatoare, preșcolarii ajung să se familiarizeze
cu structura limbii, cu bogăția formelor gramaticale, cât și cu frumusețea și expresivitatea limbii,
lucruri ce duc la dezvoltarea limbajului, dar și a gândirii.
Copiilor li se citesc atât povestiri realiste, cât și fantastice, iar, la finalul fiecăreia, aceștia
află că binele învinge răul, indiferent de tipul poveștii.
Tematica povestirilor, indiferent de natura lor, se diferențiază de la o etapă de vârstă la alta.
Trebuie selectate, totuși, cu grijă acele povestiri sau povești, astfel încât să fie ușor de înțeles pentru
copil. Dacă de la vârsta de 2-3 ani, povestirile vor fi scurte, cu conținut redus, dar care abordează o
lume cunoscută copiilor, trezind în ei sentimente și stări plăcute, deja spre vârsta de 5-6 ani, copiii
se familiarizează deja cu aspecte mai complexe din viață și din natura înconjurătoare, cu diferite
figuri de stil care influențează și mai mult acele sentimente și stări de bine trăite la 3 ani. Astfel,
prin organizarea de activități de repovestire sau sub formă de joc, se exersează limbajul copiilor și
se formează deprinderea de a povesti independent.
O altă metodă, folosită la grădiniță de către educatoare, este și lectura după imagini, ce
duce la dezvoltarea creativității, a imaginației, a spiritului de observație. Copilul învață, astfel, să se
exprime corect și coerent.
Încă de la grupa mare, educatoarea poate să-și dea seama de talentul vreunui preșcolar spre
actorie, sfătuind părinții să-și înscrie copiii la astfel de cursuri, acestea ajutându-i pe unii din ei să
scape de emoții, de inhibiții etc.

Bibliografie:
1. Mitu, Florica; Antonovici, Ștefania, Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, 2005
2. Tătaru, Lolica; Glava, Adina; Chiș, Olga; Chiș, Vasile, Piramida cunoașterii -Repere
metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Editura Diamant, 2014
 ÎN OGRADĂ
≈fișă de lucru≈

1. Recunoaște povestea din imagine.

2. Desparte în silabe următoarele cuvinte: COCOȘ, FÂNTÂNĂ, MOȘNEAG, ZGÂRCITĂ,

CIREADĂ.

3. Spune ce alte păsări de curte cunoști.

4. Formulează propoziții cu ajutorul cuvintelor:

GĂINĂ, BABĂ, BOIER, OGRADĂ
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARULUI

prof. înv. preșcolar Diana Mădălina TOCACIU

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța fermecată”
Luduș
Mureș

În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a
copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite
situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și
gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-
le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi
o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare.
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul de minciună,
faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi, mai sensibili, încep să-si formeze pereceptele
morale.
Povestirile create de copii au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea
gândirii şi a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive. Cele mai
frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt povestirile create pe baza
unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Copilul este independent în expresie, îşi manifestă
nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilă. Atitudinea creatoare pe care o are faţă
de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite şi de posibilităţile sale intelectuale,
lingvistice, afective.
Un loc deosebit între modalităţile de manifestare a potenţialului creativ îl are povestirea
creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul
învaţă să le citească în mod creative. După descifrarea tabloului, copiii pot pune întrebări, pot
formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.
 Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea
copiilor..
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Cu ajutorul lor, se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna bune,
puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
De asemenea, spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie.
Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a
imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai
sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la
aceasta contribuind şi povestirile.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă
şi expresivă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
1. Bocoş, M., Catalano, H, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa
Universitară Clujeană, 2006
2. Bratu, B., Creativitatea copilului, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969
3. Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998
 IMPORTANȚA POVEȘTILOR LUI ION CREANGĂ ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
ȘI A GÂNDIRII LA COPII

prof. înv. preșcolar Aliona TOMA

prof. înv. preșcolar Dana Monica CONSTANTIN
Grădinița „Floare Albastră”
București

Ion Creangă este un scriitor roman recunoscut datorită maiestriei sale de a povesti basmele,
poveștile și povestirile, care a lucrat în calitate de diacon la biserică, iar în sistemul de învățămant
ca institutor și autor de manuale școlare. Ion Creanga este considerat a fi unul dintre clasicii
literaturii romane mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”, care i-a și
stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcatuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a
multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, sinceritatea cu care povesteste cele mai
intime detalii ale vietii lui de copil - toate acestea fac să revenim la opera lui și să devenim din nou
copii . Trăsătura dominantă a artei, a creației sale, o constituie talentul de a povesti evenimentele
vietii sale într-un mod simplu și hazliu cu mult talc. Prin opera sa, se înscrie în randul marilor
scriitori ai lumii. Nu-l putem socoti un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit
la tară, și a reușit să aducă generațiilor noastre frumuseșile acelor vremuri, simplitatea oamenilor,
bunatatea sufletească bucuria de a trăi. De aceea basmele și poveștile lui, deși înfățisează în mod
admirabil spiritul poporului de la tară, pun însă în evidentă însușirile lui literare proprii. Ion
Creanga e unom simplu cu suflet mare și aspirașii înălțătoare în care orice om copilărind pe ulițele
satului se regăsește, iar “Amintiri din copilarie” reprezintă, incontestabil, momentul cel mai înalt al
artei sale de povestitor.
Copilăria este acel tărâm de poveste, când soarele zambește în fiecare zi unor pui de
om,care râd necontenit. Fiecare om, atunci când vorbește cu un copil, devine el însuși copil. Etapele
vieții par de multe ori să ascundă sau să alunge spiritul copilăresc dar niciodată să-l facă să dispară,
acolo în suflet, copilul mereu va exista. Acest lucru este valabil și în cazul lui Ion Creangă.
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească
din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele
jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge
copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte
jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”
 Ion Creangă nu mai are nevoie de introducere, ci de mulțumiri! Da! Multe multe
mulțumiri, pentru felul în care am râs la năzbâtiile lui Nică, pentru emoția și bucuria resimțită citind
povești precum “Soacra cu trei nurori”, “Dănilă Prepeleac” și pentru felul în care poveștile sale
readuc la suprafață copilul din mine de fiecare dată!
“Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie,
cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de
sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele,
câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a
tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam
parte cu cea mai mare însufleţire.” Ion Creangă își deschide sufletul, împărtășind publicului bucuria
copilăriei și sentimentul de acasă, două lucruri aparent simple și nesemnificative dar care, odată
pierdute, nu se vor mai întoarce. Sunt lucruri după care sufletul tânjește necontenit.
Acest povestitor își face apariția în viața fiecărui pui de om încet și sigur. Eu nu cred că
există copil în care să nu fi auzit de “Capra cu trei iezi”, sau “Punguța cu doi bani”, “Ursul păcălit
de vulpe ș.a.
Pare-se că această peniță rustică cu un iz de accent tradițional sătesc sapă adânc în inimile
cititorilor scoțând la iveală până și cel mai timid copil, indiferent de vârstă.
Creangă a știu exact ce să scrie ca să ajungă la inimile noastre, nu odată citind operele
acestui autor mă simțeam de parcă o voce blândă de bunic trage o perdea pe dinainte ochilor mei și-
mi expune fiecare poveste de parcă aș fi acolo, sau de parcă ar relata din amintiri. Citind și recitind
din Ion Creangă e ca și cum m-aș întoarce în timp, la spiritul copilăriei și acea bucurie naivă,
simplă dar atât de frumoasă!
Ion Creangă este și va rămâne povestitorul copilăriei mele și a copiilor de pretutindeni,
cred cu tărie că îl putem numi scriitorul cel mai iubit a literaturii române, acesta reușind să
cucerească prin stilul său colocvial, cu accent sătesc.
Farmecul limbii populare; iar eroii au însuşiri tipice omeneşti, fantasticul ocupând un loc
relativ apropiat elementului real. Nimic nenatural nu se întâmplă în „Soacra cu trei nurori”. Ca orice
om păţit în ale vieţii, Dănilă Prepeleac iese învingător în final: „Când a fost la socoteală,/ M-am ales
c-o pungă goală!/ Leneş prost şi criticat,/ La urmă m-am deşteptat!/ Pe dracul l-am păcălit/ Şi chiar
m-am îmbogăţit!”
În povestea „Fata babei şi fata moşneagului”, versurile simple răsplătesc atât lenea,
viclenia, cât şi hărnicia şi modestia celor două personaje: „Vai, mămucă, vai de mine!/ Fugi, c-aicea
sunt jivine!/ Ne mănâncă, vai de noi!/ Să-nchid lada înapoi!”.
 Iar când fata moşului se-ntoarce acasă răsplătită pentru toate muncile făcute şi pentru
iubirea pentru cei căzuţi la greu, tatăl ei, mulţumit, spune publicului cu sufletul plin: „Ia uitaţi la
fata mea:/ Pentru c-a iubit lumea,/ A fost mereu răsplătită/ Şi de lume mult iubită!”.
Elementul etic prezent în toate poveştile lui Creangă apare chiar mai vizibil în versuri. În
„Punguţa cu doi bani”, sluga boierului apreciază cocoşul: „Parc-ar fi haiduc cu pene, un erou
vestit!/Dacă mulţi ar fi ca dânsul, toţi boierii ăştia hoţi,/ S-ar purta cu noi ca lumea, nu s-ar crede
mai cu moţ!”.
Prin personificarea tuturor necuvântătoarelor în povestea „Harap-Alb” devin calde fiinţe
umane şi mereu de mare ajutor, premeditând chiar cele ce se vor întâmpla. Iar, în final, după ce
participă la toate capcanele întinse de spân lui Harap-Alb, el, calul, este cel care-i răsplăteşte toate
relele: „Spânule, eu te-am răbdat,/ Dar acum s-a terminat!/ Vino-ncoace să te sui,/ Până-n slava
cerului!/ D-acolo te-oi slobozi!/ Doar aşa m-oi răcori!”.Parcă nici într-o creaţie literară, ca în
această poveste, calul nu ne este prezentat ca un prieten al omului cu atâtea calităţi.Şi din grele
încercări, el găseşte încurajarea: „Nici asta nu se ia din drum şi ne ajută la ceva”.
Zicerile şi expresiile populare dau atâta originalitate scrierilor lui Ion Creangă: „Vorba
ceea de demult:/ Dă-mi Doamne, ce n-am avut!/ Că doar tu nu ai să-mi ceri/ Să-ţi dau ziua cea de
ieri!” sau „Deal cu deal se întâlneşte,/ D-apoi om cu om!”.
Şi, fiindcă şcoala, educaţia prin carte, urmăreşte etica în viaţa noastră, voi încheia citând
vorbele lui Creangă: „Lasă răutatea, ura, lăcomia,/ C-ai văzut acuma-s soră cu prostia!”

Bibliografie:
Revista” EDU SOFT” Nr.13 -Aprilie 2016
Revista” CRAI NOU” -17 August 2016
“POVEȘTI PENTRU COPII”- Editura” AQUILA” 2017
“AMINTIRI DIN COPILARIE” -Editura “ALT PUBLICA” 2017
 VALENȚELE EDUCATIVE ALE BASMELOR ȘI POVESTIRILOR

profesor învățământ preșcolar Mirela TORJ

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25
Oradea
Bihor

În grădinițele de copii un mijloc instructiv-educativ îl constituie basmele și povestirile. Ele

contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea proceselor lor psihice, a gândirii, a
memoriei, a imaginației, a limbajului sub toate aspectele sale, la educația morală.
Copiii trebuie să dobândească încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei
din jur, de a-și exprima impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea
școlară. Dezvoltarea vorbirii, exprimarea corectă din punct de vedere fonetic, gramatical,
îmbogățirea vocabularului copiilor, le putem obține prin jocuri didactice, lecturi după imagini,
convorbiri, povestiri și repovestiri.
,,Basmul – scrie G.Calinescu – este o operă de creație literară cu o geneza specială, o
oglindire a vieții în moduri fabuloase...’’. În basme domină fantasticul atât în cadrul în care se
desfășoară acțiunea cât și în prezentarea personajelor care fie că au calități hiperbolizate,
supraomenești, fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale, sau obiecte care au însușiri
neobișnuite. În basme, deși caracterul dominat este fantasticul , totuși motivele de inspirație au fost
aspectele vieții. Ele au fost pentru oameni un mijloc de a înfățișa prin imagini sinteza realității pe
care o trăiau, concepțiile lor, rezultatele experienței lor de viață. Basmele și povestirile cu partea lor
de previzibil și imprevizibil trezesc interesul copilului si acesta participă la rezolvarea unor
conflicte,este încântat să fie martorul întâmplărilor prin care trec personajele.
Povestea este înrudită cu basmul, putem spune că povestea este un basm mai scurt. Între
povești și basme există o deosebire pregnantă. În basme domină fantasticul, personajele au calități
supraomenești. Poveștile au trăsături specifice, deosebite de cele ale basmelor, atât prin subiect cât
și prin personaje, fiind mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele. Fantasticul ocupă un
loc secundar sau chiar lipsește și este înlocuit uneori de diferite forme ale superstițiilor.
Prin conținutul lor, povestirile educatoarei furnizeaza copiilor cunoștințe privitoare la cele
mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizeaza cu natura înconjurătoare.În
procesul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga activitate psihică a copilului. El iese din
pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memorează, compară și analizează materialul
furnizat, face unele legături de cauzalitate, stabilește anumite relații între fapte și personaje, Astfel
gândirea copilului este viu stimulată și face posibilă înțelegerea semnificației faptelor eroilor.
Povestirile și basmele îl fac pe copil să se simtă puternic,să trăiască satisfacția învingătorului.
Educatoarea trebuie să își utilizeze vocea, ca pe un instrument prețios în nararea poveștilor, la fel și
intonația este un element la fel de important. Vocea sa trebuie să fie clară, pronunția inteligibilă dar
si naturală, astfel încât să poată transmite cu ușurință diferitele emotii: bucurie, teama, tristete,
precum și mesajul textului să fie înțeles cu ușurință de către copii.
Un rol deosebit de important îl au povestirile în dezvoltarea vorbirii. Pe lânga faptul că
oferă copilului posibilitatea de a învăța să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor, povestirile,
prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îl familiarizeaza cu structura limbii, cu bogația
formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii și contribuie astfel la dezvoltarea
limbajului și a gandirii lui.

Bibliografie:
Călinescu George ,,Estetica basmului”, București, 1957
Păun Emil ,,Educația preșcolară în România”, Editura Polirom, București, 2002
 ROLUL POVESTIRILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREŞCOLARILOR

educatoare Nicoleta TRICĂ

Grădiniţa Căsuţa cu poveşti
Craiova
Dolj

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de

cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii
preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce
nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în process de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi.
Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau oameni)şi
influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse
situaţii, precum şi limbajul lor.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai
mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi
reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune,
puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul
perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul
basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii
vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate.
De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi
redau mai uşor faptele cunoscute, situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu
experienţa proprie.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992;
Salda, Dumitru, Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
 PROIECT DE ACTIVITATE

prof. pt. învăț. preșc. Andreea TRIFAN

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2
Oltenița
Călărași

NIVEL I: Grupa mică

TEMA ANUALĂ: Când, cum și de ce se întâmplă?
TEMA SĂPTĂMÂNALĂ: ”Iarnă, să te duci cu bine!”
DOMENIUL EXPERIENȚIAL: Domeniul Limbă și Comunicare
DISCIPLINA: Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂȚII: ”Soarele și omuleții de zăpadă”
TIPUL ACTIVITĂȚII: Predare
MIJLOC DE REALIZARE: Lectura educatoarei
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Dezvoltarea limbajului și vocabularului preșcolarilor prin
intermediul povestirii.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE: Pe parcursul activității, toți preșcolarii vor fi capabili:
O1: Să așeze corespunzător piesele puzzle-ului pentru a obține o imagine din
poveste.
O2: Să numească anotimpul în care se desfășoară cel puțin 5 tipuri de activități, pe
baza cunoștințelor dobândite anterior.
O3: Să răspundă la cel puțin o întrebare despre poveste, în urma ascultării acesteia.
O4: Să descrie pe scurt o imagine la alegere dintre cele din poveste, cu ajutorul
propriilor cuvinte.
STRATEGII DIDACTICE:
• Metode și procedee: conversația euristică, conversația, lectura educatoarei,
joc didactic, lectura după imagini, repovestirea, explicația;
• Mijloace didactice: laptop, tablă magnetică, piese de puzzle, planșe cu
anotimpuri, jetoane cu activități, planșe cu imagini din poveste;
• Forma de organizare: frontal, individual;
• Forme de evaluare: observarea sistematică a comportamentului
preșcolarilor, aprecieri verbale, analiza răspunsurilor preșcolarilor;
• Durata: 15 de minute.
 Bibliografie:
1. Curriculum pentru educația timpurie, anexa la ordinul ministrului Educației Naționale,
nr. 4694/02.08.2019
2. Suport pentru explicarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
curriculum pentru educație timpurie, 2019;
3. Metode interactive de grup, Ghid metodic, Silvia Breben, Editura Arves, Craiova,
2002.
4. Îndrumător metodic 3-4 ani, Laurenția Culea, Editura Diana, 2020.
5. www.twinkl.ro
SCENARIUL DIDACTIC

Strategii didactice
Ob
Forme
Etapele . Metode Evalua
Conținutul științific Mijloace de
activității Op și re
didactice organiza
. procedee
re
Pregătesc sala de grupă
pentru desfășurarea în bune
1. Moment
condiții a activității: aerisesc,
organizatori
aranjez mobilierul copiilor și
c
pregătesc materialele
necesare.
O1 Copiii vor închide ochii în
timp ce eu scot și le arăt o Conversa Piese de Frontal
cutiuță cadou. Invit un copil ția puzzle
să vină să mă ajute să o Tablă Observ
desfac și să descoperim ce se magnetică area
află în interiorul acesteia. În sistema
2. Captarea interior, copiii vor observa că tică a
și orientarea se găsesc piesele unui puzzle compor
atenției (Anexa 1). Ei trebuie să tamentu
rezolve puzzle-ul și să lui
descopere imaginea surpriză. preșcol
După rezolvarea puzzle-ului, arilor
preșcolarii vor putea vedea
imaginea unor oameni de
zăpadă.
O2 După ce descoperă imaginea Conversa
îi voi întreba pe copii în ce ția Frontal
3.Reactualiz
anotimp construim oameni de
area
zăpadă, apoi le voi propune Planșe cu
cunoștințelor
un joculeț prin care să ne Jocul anotimpuri
amintim toate anotimpurile. didactic
 Joculețul se numește ”Când Explicați Jetoane cu
se întâmplă?”. Pe tablă voi a activități Aprecie
așeza câte o planșă pentru Tablă rei
fiecare anotimp (Anexa 2). magnetică individua verbale
Copiii vor denumi anotimpul l Analiza
din fiecare imagine. După răspuns
aceea le voi pune la dispoziție urilor
o cutiuță cu mai multe jetoane preșcol
(Anexa 3) și le voi spune că arilor
voi chema pe rând câte un
preșcolar pentru a alege un
jeton. Sarcina sa este aceea de
a denumi activitatea sau
obiectul de pe jeton și să
spună cărui anotimp îi
aparține. Colegii vor spune
dacă preșcolarul din față a
răspuns corect sau nu.
conversa frontal Observ
Le spun copiilor că astăzi le
ția area
voi citi o poveste numită
sistema
”Soarele și omuleții de
4. Anunțarea tică a
zăpadă” pe care trebuie să o
temei și a compor
asculte atenți, deoarece vor
obiectivelor tamentu
avea de răspuns la întrebări
lui
pe baza acesteia la finalul
preșcol
activității.
arilor
O3 Copiii se vor așeza frumos pe Observ
scaune, timp în care eu le Conversa area
5. Dirijarea așez pe tablă prima planșă. Le ția Tablă Frontal sistema
învățării spun titlul și autorul poveștii Lectura magnetică tică a
și încep să le citesc. Pe educatoa compor
măsură ce citesc din poveste, rei Planșe cu tamentu
 le arăt întâmplările și în povestea lui
planșele de pe tablă (Anexa 4) Explicați individua preșcol
și le explic cuvintele sau a l arilor
expresiile pe care nu le
cunosc. Voi pune accentul pe Analiza
ideile principale ale poveștii Lectura răspuns
și le voi cere și copiilor să după urilor
descrie imaginile pe care le imagini preșcol
văd. arilor
Dacă observ că nu au înțeles
ceva, revin asupra acelei părți
din poveste. Procedez astfel
până termin toată povestea.
O4 După finalizarea poveștii voi Conversa Frontal Aprecie
pune copiilor câteva întrebări ția ri
despre aceasta: euristică verbale
✓ D
espre ce este vorba în Analiza
poveste? răspuns
✓ C urilor
are sunt personajele? preșcol
✓ Planșe cuC Individu arilor
6. Obținerea e anotimp prezintă Repovest povestea al
performanței povestea? irea
✓ C
e s-a întâmplat cu Analiza
oamenii de zăpadă? răspuns
✓ C urilor
e floare a apărut? preșcol
După ce au răspuns la toate arilor
întrebările, voi chema aleator
unul-doi copii și îi voi ruga să
își aleagă o imagine de pe
 tablă și să o descrie pe scurt,
cu cuvintele lui.
Felicit copiii pentru Conversa Aprecie
răspunsurile pe care le-au dat ția ri
și pentru cum s-au descurcat. general
7. Încheierea
Îi poftesc să meargă la toaletă e
activității
și să bea apă, timp în care eu
pregătesc materialele pentru
următoarea activitate.
 ANEXE
Anexa 1 - Puzzle cu oameni de zăpadă
Anexa 2 - Planșe cu anotimpuri
Anexa 3 - Jetoane cu activități/obiecte

Anexa 4 - Planșe cu povestea

 BENEFICIILE DEZVOLTĂRII LIMBAJULUI PRIN POVEȘTI

prof. Luminița TUDOSE

Școala Gimnazială Vrănești
Călinești
Argeș

Când copiii încep școala, trebuie să își extindă abilitățile lingvistice pentru a include citirea
și scrierea. Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei
timpurii și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a
creativității prin intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil.
Odată cu deprinderea de a spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri,
de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi
despre sentimente și trăiri. Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru
înțelegerea conceptelor matematice.
Până la vârsta de cinci ani, poveștile copilului ar trebui să aibă un început, un cuprins și un
final clare. Pentru a încuraja această abilitate la copilul tău, roagă-l să redea o povestea pe care
tocmai a citit-o. Cadrul didactic pune întrebări precum “Cine este în această poveste?”, “Ce s-a
întâmplat mai întâi?”, “Ce s-a întâmplat la final?”. Educatorul folosește marionete și alte elemente
de recuzită pentru a-l ajuta pe copil să povestească.
Pe măsură ce capacitate celui mic de a povesti se îmbunătățește, se pot pune întrebări și să
se facă comentarii despre cauză, efect și sentimente, cum ar fi “Cum s-a simțit când s-a întâmplat un
anumit lucru?” sau “De ce crezi că personajul a acționat în acest mod?”.
Dificultatea de a înțelege și reproduce povești poate fi un semn al unei dizabilități de
învățare. Un logoped îl poate ajuta pe copil să-și dezvolte abilitățile de povestire care îi sunt
necesare pentru a se descurca la școală.
În etapa de dinaintea școlii, a citi cu copilul înseamnă să petreci timp împreună cu el și să
te bucuri de limbajul și ilustrațiile din cărți. Iată câteva sfaturi care pot ajuta cadrul didactic, părinții
și preșcolarii să profite la maximum de timpul pentru citit.
Uitați-vă la carte - Înainte de începe, pune-i copilului câteva întrebări despre carte: Cine
este autorul? Despre ce crezi că este povestea? Ce personaje ar putea fi? Ce crezi că se va întâmpla?
Citiți povestea - Variază ritmul lecturării, precum și intensitatea vocii. Schimbarea tonului
și a expresiilor pentru diferite personaje poate fi, de asemenea, de ajutor. Încurajați copilul să-și
folosească degetul pentru a urmări cuvintele în timp ce le citiți; Lasă-l să întoarcă paginile.
 Uitați-vă la litere, cuvinte și punctuație - Indică diferențele dintre litere și cuvinte, dar și
dintre majuscule și minuscule. De exemplu, “Există o majusculă “M”. Poți observa cum este mai
mare decât această minusculă “m”?”; Indică diferite semne de punctuație, inclusiv puncte, semne de
exclamare și semne de întrebare. Explică care este semnificația lor. Când vezi cuvinte tipărite
îngroșat sau mai mari, indică-le și explică modul în care se pronunță aceste cuvinte.
Jucați-vă “Găsește literele și cuvintele”. - Copiii mici se bucură adesea de cărți care au
rimă, ritm și repetiție, acestea fiind unele dintre modurile în care învață.
În anii preșcolari, cărțile pentru copii trebuie să fie nelipsite din casă, iar cei mici s-ar
bucura și ar beneficia în special de: cărți cu alfabetul, cu forme și numere; cărți cu povești simple;
cărți despre familie, prieteni și mersul la școală; cărți cu personaje care au aproximativ aceeași
vârstă cu copilul tău, cum ar fi ”Micul Prinț” sau ”Amintiri din copilărie”; cărți care folosesc
umorul, precum ”Păcală și Tândală”; cărți care pun accentul pe anumite subiecte. Spre exemplu,
cărți despre dinozauri, zâne, fotbal sau animale. Unii preșcolari sunt foarte interesați de cărțile de
non-ficțiune, inclusiv cărți despre stele, ocean, invenții și călătorii în jurul lumii.
Prin urmare, poveștile și povestirile joacă un rol esențial, fiind principala modalitate de
dezvoltare a limbajului copilului. Așadar, este necesar să fie incluse activități cu cărți în programul
zilnic al copilului.
 ROLUL BASMELOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA COPIL

prof. înv. preșcolar Ionela Daniela TUDOSIE

Grădinița Nr. 240
București
Sector 3

Lectura basmului de către educatoare, este primul contact al copilului cu basmul, acum se
trezesc și primele elemente ale educației morale, trăirea afectivă alături și împreună cu personaje
îndrăgite din basm.Să le spunem așadar copiilor basme, să le dăm aripi să zboare spre adevăratele
lumi, o lume în care castelele sunt înlocuite cu zgârie-nori, grădinile fermecate cu livezi pline de
roade, feții frumoși cu tinerii zilelor noastre, constructorii realității trăite de ei și de noi.
Una dintre multiplele modalități oferite copiilor spre a cunoaște lumea este basmul, a cărei
ficțiune îi inițiază în legi ale relațiilor umane. Basmul prin ecourile sale afective , este nevoit să-l
ancoreze pe copil în realul însuși , să nu rămână în țara zânelor, decât pentru a privi spre lumea din
jurul său, dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.
Vladimir Colin spunea: „modul fantastic al basmului, este modul în care copilul descoperă
lumea, modul cel mai accesibil mentalității lui”. Basmul cu personajele sale îi captează și îi farmecă
pe copii. Prin basm se face totdeauna începutul educației morale și cetățenești ale copilului, îi
lărgește orizontul de cunoaștere, le dezvoltă fantezia, inventivitatea.
Lumea basmelor oferă o complexitate de personaje și teme față de care copilul își arată
simpatia sau empatia de unde își recrutează modele etice sau față de care își manifestă repulsia,
dezacordul. Ei se regăsesc într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite , iar ticăloșiile pedepsite. Ei
trăiesc imaginar acte asemenea eroilor săi preferați și simțindu-se viteji, deși se știu mici și fricoși,
încearcă să devină mai curajoși.
Chiar în lumea basmului, copilul nu face confuzie între lumile fictive și reale ale
imaginarului. Pentru copil, ficțiunea, visarea, are valoare de trăire, dar o trăire aievea a realității.
Importanța poveștilor în educarea conduitei copilului mic, este subliniată la Bianca Bratu astfel:
„imaginarul, pornit din această bucurie de„ a face ca”, de a trăi o existență care nu e a ta , contribuie
la treptata dezvoltare a egocentrismului infantil. El îl ajută pe copil să-și descentreze viziunea, să se
pună în locul acestuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva realistă de care are nevoie
comunicarea interumană (Bratu Bianca, pag 29).În basm, copiii întâlnesc mereu expresiile care le
sunt cunoscute și se bucură atunci când le știu. Ei memorează cuvintele cu care încep și se încheie
basmele , precum și acelea care se repetă, astfel expresiile propriei limbii poporului intră în limbajul
lor.
Basmul este valoros, atât pentru educarea artistică a copiilor cât și pentru dezvoltarea
limbajului. Copiii sesizează odată cu conținutul de idei și expresiile poetice și însușindu-și-le își
îmbogățesc vocabularul cu expresii din limba vie a poporului , ajutându-i să-și însușească mai bine
limba maternă cu expresivitatea și bogăția ei, cu frământările de limbă, cu figurile poetice, cu
zicătorile pline de înțelepciune care aduc o însemnată contribuție la dezvoltarea personalității
copilului.Miracolul de basm, apare ca o cale de „asimilare a noului”, de către copil, iar tema
basmului apare copilului stranie, pentru că personajele cu caracterul lor extraordinar îl tulbură .
Basmul sau povestea, a reprezentat cea mai gustată specie literară pentru copil, ele
constituind prima hrană spirituală care-i satisface necesitatea de „frumos” și-l inițiază atât în
literatură cât și în universal cognitiv. Potrivit ca specie, basmul ( povestea), dezvoltă niște
întâmplări, constituite ca fantastice unde eroii imaginari ( feți-frumoși), zâne, zmei, balauri,
dezvoltă conflictul dintre bine și rău, unde se termină întotdeauna cu victoria binelui.
Basmul este un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie etică, știință,
observație, morală. Caracteristica lui este , că eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe
himerice, animale:„ Ființele omenești din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu
omul, dar nu sunt oameni”(G.Călinescu , Estetica basmului”, pag.9).
În lucrarea sa, „Psihologia copilului”, Tinca Creţu afirmă că preşcolaritatea este vârsta de
aur a copilăriei pentru că în această perioadă se remarcă progrese ale copilului din punct de vedere
fizic, psihic, intelectual. Acest fapt are consecinţe în adaptabilitatea copilului la diverse întâmplări
imprevizibile, sporeşte eficienţa sa în activitate dar fără să fie supus influenţei grijii şi a obligaţiilor
Limbajul se dezvoltă în continuare, dar putem vorbi și de formarea și dezvoltarea
exprimării, adică folosirea vocabularului în situații de comunicare. Copilul este atras de basme,
povești și povestiri cu o întindere corespunzătoare vârstei lui , cu puține personaje și cu acțiuni
clare.

Bibliografie:
Antonovici,Ștefania , Mitu, Florica,(2006), Metodica activităților de educare a limbajului
în învățământul preșcolar-Editura Humanitas;
Bratu, Bianca (1977), Preșcolarul și literatura, Editura didactică și Pedagogică-București;
Crețu ,Tinca (2016) , Psihologia vârstelor, Editura Polirom;
Călinescu, George (1965),Estetica basmului, Editura pentru literatură, București;
Colin, Vladimir (2000), Basmele omului, Editura Cartex;
 STRATEGII DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA CREATIVITĂṬII
PREŞCOLARILOR PRIN INTERMEDIUL POVEŞTILOR

prof. înv. preşcolar Nina TURBATU/ Liliana NĂSTASE

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10
Huşi
Vaslui

Creativitatea constă într-o structură caracteristică a psihicului,care face posibilă realizarea

unor producţii,opere noi.Creativitatea constă în capacitatea unor persoane de a realiza un produs
original,inovator într-un anumit domeniu de activitate.Cultivarea spiritului inovator constituie una
din sarcinile şcolii de azi care vizeaza stimularea potenţialului creativ al elevilor încaă de la cea mai
fragedă vîrstă, prin activităţi specifice adaptate particularităţilor de vîrstă şi individuale ale
elevilor.Creaţia presupune anumite însuşiri de caracter cum ar fi o motivaţie adecvată,interesul şi
aspiraţia de a descoperi sau a crea ceva nou,precum şi voinţa fermă ,perseverenţa pentru a depăşi
dificultăţile ce stau în calea obţinerii unor produse originale valoroase.Grădiniţa poate contribui din
plin la dezvoltarea creativităţii prin exemplificarea activităţii unori mari savanţi ,scriitori,artişti care
prin operele lor pot influenţa profund creaţia copiilor în etapa iniţială.
Dezvoltarea creativitătii se poate realiza cu succes prin abordarea integrată a
conţinuturilor învăţării,prin strategii didactice adecvate situaţiilor creative de învăţare specifice
fiecărei discipline în parte. Noua programă pentru învaţamântul preşcolar oferă posibilitatea
fiecărui cadru didactic să abordeze în mod creativ conţinuturile învăţării în funcţie de interesele şi
aspiratiile copiilor.Experienţa lăuntrică trebuie considerată drept un factor de coeziune în
învăţare.Trebuie să promovăm activitatea imaginaţiei,povestirea de istorii, ,cercetarea
sentimentelor.Preocuparea pentru ambianţa învăţării şi receptarea textelor literare se extinde asupra
condiţiilor de iluminat,de cromatica interioarelor,de comoditate fizică,de interacţiune,cooperare.
Metode şi tehnici interactive care stimulează creativitatea:
• Brainstorming(asaltul de idei),reprezinta formularea unui numar cat mai mare de idei
fanteziste ca raspuns la o situatie data:,,Copilaria inseamna bucurie,joc,fantezie,vise….,,.Cantitatea
genereaza calitatea.
• Reteaua personajelor-este o metoda grafica de descriere a personajelor si de motivare
a descrierii.Copiii vor aseza intr-un cerc desenat siluete ale personajelor .In cercuri stabilite aseaza
jetoane cu elemente care caracterizeaza personajul,iar apoi replici ale personajelor etc.
 • Cvintetul-este o metoda creativa ,prin care in cinci versuri se sintetizeaza un continut
de idei.Este un instrument de evaluare a intelegerii textului si de exprimare a creativitatii.Este o
poezie de cinci versuri,iar scrierea ei presupune o reflectie bazata pe intelegerea nuantata a
subiectului ales.
• Explozia stelară-metoda de dezvoltare a creativitătii.Scopul utilizarii ei este de a
obţine cat mai multe conexiuni între concepte.Se scrie problema a cărei soluţie trebuie descoperită
,apoi se formulează cât mai multe întrebări în legatură cu ea.Întrebările trebuie să înceapă cu:De
ce?,Cum?,Unde ?,Când?,Ce ?
• Oferiţi cadouri imaginare,fanteziste(o oglindă,un covor zburător,un măr de aur).
• Metoda R.A.I.(Răspunde/Aruncă/Întreabă)-stimulează capacitatea copiilor de a
comunica prin întrebări şi răspunsuri referitoare la un text citit.Cel care aruncă mingea trebuie sa
puna o intrebare din poveste celui care o prinde .Cel care prinde mingea arunca mai departe altui
coleg,punând o nouă întrebare.
• Comparaţii-preşcolarii pot folosi cele mai sugestive comparaţii pentru a caracteriza
diferite personaje din textele studiate (Puf Alb,Puf Gri,Nică,Fata babei,Degeţica,Lizuca).
Stimularea potenţialului creativ al copiilor se poate realiza prin diverse activităţi
desfăşurate în cadrul Programului ,,Şcoala Altfel,,(vizite la bibliotecă,la case memoriale,teatru).

Bibliografie:
Ana Stoica- Constantin –Creativitatea,Institutul European-Iasi,2004
Constantin Cucos(coord.)-Psihopedagogie,Ed. Polirom,Iasi,2006
Corina Istrate,Manuela Koszorus,Dora Macean
Nicoleta Todoran - Pusculita cu lecturi,Ed.Kreativ,Targu Mures,2009 -
 CAPRA CU TREI IEZI

profesor Liliana ŢÂRLEA

Grădinița cu Program Prelungit „Sfȃntul Mucenic Mina”
Ploieşti
Prahova

A fost odată o capră,

Ce trei iezi avea,
Şi-i învăţa cum să se poarte
Când de-acasă ea pleca.

Să-ncuie uşa bine,

Şi să n-o deschidă,
Decât atunci când vocea ei
Se va auzi în tindă.

Însă lupul cel lihnit,

După casă stă pitit
Şi ascultă pe furiş,
Spusele caprei, din tufiş.

La fierar el s-a oprit,

Dinţii şi i-a ascuţit
La uşa iezilor a cântat,
Iar cel mare a descuiat.

Peste iezi el a intrat

Şi pe doi i-a înşfăcat.
Unul singur a scăpat
Din gheara lupului nemâncat.

Când capra acasă a sosit

Mare durere a mai găsit
Iedul cel mic a povestit
Necazul cei-a năpădit.

Aflând nenorocirea mare,

A vărsat lacrimi amare.
După ce s-a liniştit
Un plan bun a ticluit.

Pe lup la masă l-a chemat

Pe rogojină l-a aşezat
Şi în groapa cu jăratic a picat.
Astfel, de lup capra a scăpat.

Tu, copil cu suflet mare

Nu deschide la oricare
Că ce va urma ai să vezi,
Ca în “Capra cu trei iezi”.
 ROLUL POVEȘTILOR LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

profesor înv. preșcolar Irina Liliana ȚINTĂ

Școala Gimnazială Vișinești, structura Grădinița cu Program Normal
Vișinești
Dâmbovița

„Oricât de simple şi uşoare ar părea aceste poveşti, ele nasc, fără îndoială, între copii,
dorinţa de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiţi; în acelaşi timp se naşte în sufletul lor
teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.”
Charles Perrault

Este vârsta la care copilul este fascinat de cuvinte, de povestiri. El poate înţelege ca o carte
de lectură este o „lume ca-n poveşti” identificând-o cu un ţărâm cu mistere de care el se simte
atras şi vrea să le descopere.
Ceea ce se urmăreşte, de fapt, este a-i determina pe copii să îmveţe să asculte, să se
relaxeze şi treptat, să „simtă” cuvintele, frumuseţea şi expresivita-tea lor, să aibă răbdare şi să
recepteze cu plăcere textele literare.
Învăţământul românesc trebuie să îşi asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi
evoluţiei sale în contextul unei societăţi care este într-o continuă schimbare.
Dezvoltarea dragostei faţă de literatură, încă de la vârsta preşcolară, se consideră o reuşită
dacă educatoarea ştie să sensibilizeze pe micii ascultători prin intermediul forţei expresive a
limbajului artistic.
De accea, parteneriatul realizat între grădiniţă şi bibliotecă îşi propune să devină o
prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea educaţiei româneşti.
Prin această colaborare încercăm să introducem pe copii în lumea cărţilor, să le dezvoltăm
creativitatea în exprimare, să le formăm o atitudine pozitivă faţă de carte.
Atât educatoarea cât şi părinţii şi alţi reprezentanţi ai blibliotecii , trebuie să-şi găsească
timp, să asculte părerile copiilor despre cărţile audiate, să participe afectiv alături de aceştia la
peripeţiile eroului principal, asigurând o legătură dintre cele citite şi viaţă. Doar atunci pasiunea
pentru citit se poate dezvolta în mod creator şi poate deveni o parte din viaţă însoţindu-i din
copilărie şi până la o vârstă înaintată.
Ritmul tot mai accelerat de evoluţie a lumii contemporane şi al acumulării progresive de
informaţii a pus amprenta asupra preocupărilor şi modului de viaţă al familiei de azi. „Oamenii
ocupaţi” s-au îndepărtat de lumea cărţilor, iar televizorul, calculatorul, internetul au devenit pentru
ei cele mai importante surse de informaţie, făcând tot mai rar sau deloc „gestul” de a citi o carte, de
a intra într-o bibliotecă, într-o librărie, de a-şi construi o bibliotecă proprie. Părinţii copiilor sunt tot
mai puţin „modele” de urmat, în relaţia cu cartea! De aceea, grădinița, ca instituţie de învăţământ şi
biblioteca, ca instituţie de cultură cu rol important în viaţa comunităţii, încearcă să corecteze această
stare de lucruri , trezind în sufletele dornice de cunoaştere ale copiilor, interesul pentru lumea
fascinantă a cărţii!
Copilul - minte ageră, fire vioaie, gata oricând de joacă şi năzdrăvănii - trebuie scos de sub
dominaţia audio-vizualului şi orientat spre atmosfera liniştitoare, tainică a cărţilor, ajutat să
descopere valoarea gestului de a se împrieteni cu o poveste, cu un personaj.
În urma discuţiilor cu copiii şi părinţii am constatat că:
- mulţi dintre copii nu au intrat niciodată într-o bibliotecă;
- părinţii nu citesc poveşti copiilor;
- poveştile, basmele, textele literare sunt de cele mai multe ori denaturate de copii, nefiind
ei vinovaţii principali (acestea fiind editurile care publică rezumate de texte, fără autor, cu acţiuni şi
personaje departe de cele adevărate).

Bibliografie:
1. Andrei Mariana, Introducere în literatura pentru copii, Piteşti, Editura Paralela 45, 2004
2. Călinescu G. Estetica basmului, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965
3. Creangă Ion, Poveşti, amintiri, povestiri, Editura Eminescu, 1980
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A GÂNDIRII LA
PREȘCOLARI

prof. înv. preșcolar Maria ȚÎRCĂ-FLOROIU

Școala Gimnazială Nr. 1
Țicleni
Gorj

Povestirile, poveștile au fost și vor rămâne operele cele mai plăcute copiilor, începând din
copilărie și până în adolescență. Mai întâi ascultându-le, iar mai apoi citându-le, copiii însușesc din
basme comoara infinită a înțelepciunii.
Grădiniţa, ca prima formă de organizare a învățământului, acordă o atenţie deosebită
dezvoltării capacităţii de comunicare verbală pentru că exprimarea verbală este condiția de bază în
formarea, fixarea, diferenţierea noțiunilor şi în transmiterea informaţiilor.
Activitatea de povestire este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute
copiilor, deoarece satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă
cadrul adecvat de exersare a capacității de comunicare.
În cadrul activităţii instructiv-educative din grădiniţă, povestirea dezvoltă procesele
psihice: gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul. Prin intermediul povestirii, copiii îşi însuşesc un
sistem de cunoştinţe ştiinţifice, ajungând la formarea de priceperi şi deprinderi, la dezvoltarea
capacităţilor intelectuale şi formarea concepţiei despre lume şi viaţă, a conduitei şi conştiinţei
morale, a capacităţilor de cunoaştere şi creaţie. Gândirea logică este dezvoltată datorită succesiunii
întâmplărilor din poveste. Memoria voluntară se dezvoltă atunci când preşcolarii sunt puşi în
ipostaza de a reţine succesiunea evenimentelor pentru a o expune mai apoi cu ajutorul întrebărilor
educatoarei sau pe baza unor imagini. Imaginaţia se exersează prin crearea unor imagini noi pe baza
prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive formate anterior. Copiii se identifică de multe
ori cu personajul preferat.
Poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi completând cunoştinţele copiilor.
Ele contribuie la formarea limbajului, fiind model de vorbire fluentă, expresivă şi corectă,
stimulându-i şi pe ei să povestească. Totodată influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele ce
le trăiesc copiii alături de personajele din poveşti şi prin frumuseţile naturii descrise.
În cadrul planului de învăţământ la nivel preşcolar, educarea limbajului ocupă un loc
important, deoarece literatura pentru copii contribuie la realizarea multor componente ale educaţiei
şi anume: educarea limbajului, educaţie morală şi religioasă, educaţie ecologică, educaţie estetică,
etc.
Obiectivul fundamental al educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar îl reprezintă
formarea la copii a deprinderilor de comunicare orală, corectă, coerentă şi expresivă, sub aspect
fonetic, lexical şi gramatical,creșterea expresivității şi creativității limbajului oral, progresarea
capacităţii de a pricepe şi împărtăşirea gândurilor, intențiilor, semnificaţiilor directe de limbaj scris.
Toate aceste obiective pot fi îndeplinite cu ajutorul poveştilor. Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea
fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi
manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se
elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu
le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul poveștilor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în
imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu
imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt
întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă. Prin intermediul
povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la
dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor. În concluzie, se poate reţine că
rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică şi
estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalităţi a copiilor.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă
şi expresivă.

Bibliografie:
• Cerghit, I. Metode de învăţământ. Editura Polirom, Iaşi, 2006;
• Chiscop, L. Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic.
Editura Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, Bacău, 2000;
 IMPORTANȚA CĂRȚILOR SI A LECTURII IN EDUCAȚIA COPIILOR

prof. înv. preșc. Alina Cristina ȚÎRU

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4, structura Grădinița cu Program Normal Nr. 2
Lugoj
Timiș

Cititul, împărtășirea poveștilor, discuțiile despre animațiile din cărți, cântatul și, în general,
familiarizarea cu universul cărților ajută dezvoltarea timpurie a copilului în numeroase moduri.
Cititul îl familiarizează pe copil cu sunetele și cuvintele, promovează dezvoltarea creierului și
imaginația, îl învață despre lumea din jurul său, îi dezvoltă vocabularul și, în cele din urmă, cultivă
dragostea pentru literatură și îl încurajează să fie curios și să continue să citească mai târziu în
copilărie. Descoperă care este importanța includerii cărților în educația timpurie, cum poți promova
cititul și ce cărți îi poți citi copilului tău, încă din primele luni de viață.
În funcție de vârsta la care se află, un copil trebuie să citească sau să i se citească cel puțin
15 – 20 de minute pe zi. Însă timpul petrecut în compania cărților nu presupune, de fiecare dată,
lectură. La o vârstă timpurie, cărțile reprezintă și o metodă de amuzament în familie și este perioada
în care îi poți insufla celui mic dragostea pentru cărți . Încercați să priviți imaginile dintr-o carte și
să discutați despre ceea ce vedeți, cântați și explorați diferite texturi ale paginilor. Astfel de
activități vă oferă timp prețios împreună, creează legături puternice și ajută la construirea relației
dintre voi.
De ce sunt importante cărțile pentru bebeluși și copii mici
Literatura este baza capacității copilului de a citi, scrie, comunica și socializa.
Cititul și împărtășirea poveștilor ajută copilul să:
• cunoască sunete, cuvinte și numeroase limbi și obiceiuri din diferite țări;
• prețuiască poveștile și cărțile;
• dezvolte o imaginația bogată;
• învețe diferența dintre „real” și „imaginar”;
• înțeleagă schimbările și evenimentele noi sau, aparent, înspăimântătoare și, de asemenea,
emoțiile puternice care vin la pachet cu ele;
• descopere lumea din jurul lui și să fie curios;
• dezvolte abilități sociale și de comunicare;
• aibă un vocabular bogat și o arie extinsă de interese.
 De asemenea, lectura alături de copil îi arată că poate obține atât informații valoroase, cât
și timp plăcut cu ajutorul cărților.
Începând cu vârsta de 18 luni, copiii încep să înțeleagă din ce în ce mai multe noțiuni
referitoare la lumea fascinantă a cărților:
• Stabilește o rutină și încercă să prezinți o carte nouă în fiecare zi. În acest fel, dezvolți
curiozitatea copilului de a descoperi noi povești și personaje. În același timp, dacă cel mic manifestă
dragostea pentru o carte preferată, citește-i din ea zilnic sau de câte ori dorește;
• Nu îi impune să asculte povești care nu îi plac. Timpul petrecut în compania cărților
trebuie să fie unul plăcut;
• Stabilește un loc de lectură confortabil pentru amândoi. Opriți televizorul, radioul sau
orice sursă de zgomot și găsiți un loc liniștit pentru a citi, astfel încât copilul să se poată concentra
asupra vocii tale;
Ce cărți să alegi pentru copilul tău
• Pentru bebeluși, cărțile trebuie să fie moi și rezistente la apă deoarece, cel mai probabil,
se vor prinde cu mânuțele, vor trage și le vor păta de mâncare;
• Alege cărți în culori puternice, cu forme simple și ilustrații de dimensiuni mari, care să le
atragă atenția.
• Alege cărți cu personaje care au aproximativ aceeași vârstă cu copilul și fac parte din
universul sau din aria lui de interes. Pot fi animăluțe, roboți, zâne sau prințese, trenulețe sau mașini;
• Folosește cărți cu fotografii cu chipuri și expresii diferite pentru a-l învăța despre emoții;
• Este important ca cel mic să întâlnească o varietate de personaje din cărți, care provin din
diferite țări, care pot avea pielea mai închisă sau mai deschisă, care vorbesc limbi diferite sau care
folosesc cuvinte diferite și care se îmbracă în haine diferite;
• Alege cărți pentru copilul tău care promovează valori pozitive, cum ar fi bunătatea,
vitejia, perseverența și discută despre modul în care oamenii reali arată aceste trăsături.
Curiozitatea, mentalitatea deschisă și determinarea sunt doar câteva dintre valorile care pot fi
alimentate prin expunerea la povești.
 MODALITĂȚI DE STIMULARE A INTELIGENȚEI LINGVISTICE
PRIN INTERMEDIUL POVEȘTILOR

prof. Sanda ULICI

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 54
Oradea
Bihor

Perioada preșcolară este cunoscută ca perioada celor mai numeroase și surprinzătoare

aspecte ale dezvoltării psihice. Copilul se manifestă ca un observator care împletește realul cu
creația fantezistă. Datorită lărgirii experienței cognitive și comunicării cu adultul, copilul își lărgește
vocabularul, limbajul devine mai nuanțat, mai precis. Limbajul vorbit devine acum un instrument
simbolic de dobândire de noi cunoștințe.
Grădinița, mediu stimulativ, trebuie să concure la formarea abilităților de comunicare cu
cei din jur. Fiecare moment trebuie utilizat cu maximă eficiență pentru a-l pune pe copil în situația
de a povesti, de a dialoga, de a formula întrebări, de a crea rime, de a crea povestiri reale sau
fantastice.
Povestirea ca activitate desfășurată în grădiniță, fie că este vorba despre activitatea
desfășurată cu întreaga grupă sau cu grupuri mici, în cadrul activităților pe domenii experiențiale
sau activităților alese, constituie un mijloc valoros de lărgire a orizontului de cunoaștere, de
dezvoltare a proceselor psihice, incitare a imaginației creatoare și în consecință de stimulare a
inteligenței lingvistice. Întreaga activitate psihică a copilului este antrenată deoarece el urmărește cu
atenție datele poveștii, memorează firul epic, compară, analizează diferite situații, stabilește pe plan
mental unele relații. Prin intermediul poveștilor expuse de educatoare copiii sunt familiarizați cu
structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului.
Povestirea devine astfel mijloc de stimulare a inteligenței lingvistice a copiilor.
Pornind de la povestiri educatoarea are la îndemână însă o sumedenie de metode și tehnici
de muncă intelectuală care contibuie în egală măsură la stimularea acestui tip de inteligență:
Metoda descoperirii: aplicată posibilităților preșcolarului creează contextul de a-și însuși
noi cuvinte descoperind următoarele tehnici:
- tehnica analitică: ajută copiii să formeze cuvinte compuse prin alăturarea unor vocabule
cu sens de sine stătător. Exemplu: câine-lup, gură-cască, după-masă, Făt-Frumos
-tehnica sintetică: pune copiii în situația de a forma o propoziție din cuvinte date de
educatoare într-o ordine oarecare. Exemplu: ursul, de, vulpe, păcălit= ursul păcălit de vulpe
 - tehnica comparației: constă în descoperirea unui cuvânt nou, a unor grupuri de cuvinte
sau propoziții, este rezultatul comparării unui obiect, fenomen. Exemplu: Alba ca Zăpada, tare ca
piatra
-tehnica aplicației practice : preșcolarul este pus în situația de a descoperi aspecte noi ale
activității oamenilor. Exemplu: să construiască o căsuță pentru fata moșului care a fost gonită de
acasă.
-tehnica asociativă: constă în prezentarea unui cuvânt și se cere asocierea lui cu altul
pentru a descrie o însușire, ori pentru a numi opusul acelui cuvânt. Exemplu: fata babei – leneșă,
bună-rea, săracă-bogată,
Metoda euristică: este metoda folosită în transmiterea și însușirea unor cunoștințe prin
intermediul efortului creator al copiilor
Ca tehnici specifice acestei metode se pot folosi:
transferul: definește posibilitatea vehiculării unor procedee și tehnici de lucru de la o
activitate de un anumit tip la alta, cu scopul de a facilita însușirea unor priceperi și deprinderi.
Exemplu: jocuri de creație- ”de-a Scufița Roșie”, ”de-a fata moșului și fata babei”
taxonomia: este un procedeu de clasificare a obiectelor sau fenomenelor după anumite
criterii. Prin acest procedeu copiii înțeleg relețiile dintre obiecte și caracteristicile acestora.
Exemplu: fata, frumoasă, moș, deșteaptă, cuminte, harnică, ied, ascultător, mic, cuminte.
Metoda modelării este o metodă care facilitează obținerea de noi cuvinte și consolidarea
deprinderii de a le folosi cu ajutorul modelelor. În grădiniță se pot folosi următoarele tipuri de
modele:
- concrete : machete, aparate miniaturale
- naturale : insectare, acvarii
- artificiale: mulaje
Metoda predicțiilor: este metoda prin care copilul face presupuneri găsind un alt final
povestirii. Exemplu: ”Ce s-ar fi întâmplat dacă iezii nu deschideau ușa lupului?” sau ”Dacă Albă ca
Zăpada nu ar fi mușcat din măr?”
În concluzie consider că lumea poveștilor este lumea prin intermediul căreia copilul
acumulează posibilități noi de percepere a existenței, prin varietatea modelelor cu care ia contact,
prin soluțiile pe care le oferă în rezolvarea unor situații problemă, antrenând întreaga activitate
psihică a copilului.

Bibliografie:
Dumitrana Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Ed Compania,1999
 Boca E., Chișcan E., Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la
preșcolari, Ed. V&Integral, București,2001
Gardner H., Inteligențe multiple. Noi orizonturi., Ed Sigma, București, 2006
Curriculum pentru educația timpurie , 2019
 LITERATURA- FARMECUL COPILĂRIEI

profesor preșcolar Andreea UNGUREANU

Grădinița cu Program Prelungit Floare albastră
Craiova
Dolj

În general, literatura și literatura pentru copii în deosebi, este o formă de cunoaștere prin
intermediul imaginii artistice.
,,Literatura, ca toate artele este chemată să exprime frumosul, spre deosebire de știință,
care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență dintre adevăr și frumos este aceea că
adevărul cuprinde numai idei, în timp ce frumosul le cuprinde manifestate în materie sensibilă,, (
Ioan Andrău).
Indiferent că se adresează oamenilor mari sau copiilor de vârstă preșcolară sau școlară
mică, literatura folosește limbajul artistic ca material de expresie a poeziei și a prozei, dar și ca
mijloc de realizare artistică a imaginii poetice. Parte integrantă a literaturii (naționale și universale),
literatura pentru copii se adresează nu numai copiilor, dar și oamenilor maturi și instruiți, deoarece
copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate
meandrele vieții noastre.
A dezvolta dragostea pentru literatură încă de la vârsta preșcolară și școlară mică, nu
înseamnă a renunța la exigențele esteticului, sub aspectul că ne adresăm celor mici, ci dimpotrivă,
reușita este asigurată dacă educatoarea sau învățătorul știe să sensibilizeze pe micii ascultători ori
cititori, prin intermediul forței expresive a limbajului artistic.
Respingând ideea, că, dacă recunoaștem existența unei literaturi pentru copii, trebuie să
admitem și existența unor literaturi ale altor vârste, H. Cândroveanu înlătură amintita confuzie,
făcând deosebirea între literatura pentru copii și literatura despre copii. Astfel aflăm că literatura
pentru copii este, în fapt, literatură pur și simplu, literatură pentru toată lumea, literatură frumoasă,
în timp ce literatura despre copii este inspirată din universul acestor vârste.
Nicolae Manolescu, arată că literatura pentru copii, adresându-se cu adevărat și aproape
exclusiv copiilor sau adolescenților, ar trebui să cuprindă folclorul jocurilor copilărești, proza de
aventură, versurile pentru cei mici, menite recitării etc. Dacă așa stau lucrurile, ne întrebăm, cum
pot lipsi dintr-o carte adresată copiilor, basmele, chiar dacă acestea, este lucru cunoscut, nu au fost
destinate numai copiilor, ele adresându-se deopotrivă și adulților.
 Copilul care ascultă cu nesaț povestea se poate identifica pe plan imaginar eroului
basmului; el rămâne în universul lui infantil și, în același timp, se vede, în lumina basmului, crescut
brusc și învingător. Mic și neajutorat, dar visând să ajungă repede mare și voinic, el și învață pe
nesimțite, prin desfășurarea peripețiilor basmului, că va trebui să treacă el însuși prin încercări care
să-i verifice înțelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-și impune legi de
conduită, de a asculta poruncile. celor mai mari, de a nu se lua după aparențe și a nu se lăsa amăgit.
Copilul de vârstă preșcolară sau școlară mică se simte atras spontan de extraordinarul situațiilor și al
personajelor, își manifestă gustul pentru contraste antitetice sau pentru gândirea prin perechi de
opoziții. După ce copilul află de fata babei și fata moșneagului, un model al acestei perechi, (bun -
rău, sărac - bogat, oropsit - răsfățat), i se poate dezvălui, treptat, și legea aparențelor înșelătoare, pe
care trebuie să le ia în seamă: lădița cea mai sărăcăcioasă la aspect ascunde pietre prețioase, în timp
ce cea mai strălucitoare - șerpi.
Urmărind încântat un basm, copilul face un efort de atenție și de structurare, iar bucuria
copiilor rezultă și din gimnastica intelectuală care li se cere pentru a urmări, foră să sară ceva, o
înlănțuire de peripeții. Această înlănțuire nu este atât de grea încât să nu mai fie amuzantă, dar nici
atât de ușoară încât să lase mintea neocupată.
Deci, literatura pentru copii nu reprezintă forma simplificată a literaturii majore, ci
literatura în însăși esența ei expresivă, nefiind considerată nici restrictivă și nici limitată în raport cu
complexitatea sau bogăția literaturii în general. Pentru oamenii mari ca și pentru copii, lectura este
mijlocul principal de a-și completa cultura și respectiv cunoștințele. A învăța pe copii să citească
înseamnă a le deschide calea dezvoltării intelectuale.

Bibliografie:
Octavia Costea, Florica Mitu, Eugenia Vasilescu, Maria Tomșa-Damșa, Cornelia Stoica,
Anica Vlăduț, Literatura pentru copii, Manual pentru clasa a XIII-a școli normale, Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1996;
Bianca Bratu, Preșcolarul și literatura (Studii și antologie), București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1977
Titular curs: Lect. univ. dr. Sorin Mazilescu, Literatură pentru copii, curs (2017-
2018)
Dumitru Gherghina, Maria Turean, Ion Buzași, Ioan Dănilă, Literatura pentru copii,
Editura Didactica Nova, Craiova, 2007.
 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

profesor învățământ preșcolar Violeta VOCHIȚA

Școala Gimnazială Scoarța, structură Grădinița cu Program Normal
Scoarța
Gorj

”Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi
imagini”. (Mihai Eminescu)
Poveștile și basmele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor. Acestea
constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului. Basmele, ca și
poveștile scot în evidență trăsăturile personajelor dându-i copilului posibilitatea să învețe să
deosebească frumosul de urât, binele de rău și să urmeze exemplul personajelor pozitive. Ch.
Perrault, vorbind despre rolul educativ al basmelor pe care le-a creat cu atâta măiestrie spunea:
“Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povești, ele nasc, fără îndoială, între copii dorința de a fi
asemănători cu cei buni, care ajung fericiți, în același timp se naște în sufletul lor teama de
nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.” Scufița Roșie, Alba ca Zăpada,
Harap Alb sunt doar câțiva dintre eroii care populau lumea noastră de copii. Trăiam alaturi de ei, de
zeci de ori, întâmplările prin care treceau și parcă tot nu ne săturam. Ne străduiam să memorăm
fiecare întâmplare și fiecare replică în parte și ne imaginam că într-o zi vor spune aceleași povești
copiilor noștri. Din păcate, eroii copilariei noastre sunt străini multor micuți de astăzi. Ei au fost
înlocuiți de Shrek, Nemo, Tom și Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul
eroilor de basm. Prea puțini părinți găsesc timpul necesar pentru a spune copiilor poveștile cu care
au crescut ei înșiși. Poveștile au fost pe nedrept uitate, și sunt pe nedrept ignorate. Ele sunt pline de
povețe și întâmplări din care copiii pot trage învățăminte utile: să nu fim neascultători ca Scufița
Roșie, să nu fim rautăcioși ca mama vitregă a Albei ca Zăpada, și lista ar putea continua.
Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt
efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și
rău, între minciună și adevar, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile pozitive și care sunt
defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările
basmului, copilul învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau
dificile. Un alt avantaj major al poveștilor este acela că stimulează imaginația și fantezia copilului.
Povestitorul folosește cuvinte pentru a descrie imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe să
funționeze imaginația celui mic care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri, situații. În
afară de imaginație, poveștile stimulează intelectul copiilor care se străduiesc să rețina cât mai
multe detalii ale poveștii, să memoreze cuvintele folosite de părinte pentru a fi capabil să le
reproducă. Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui
copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații
periculoase sau dificile. Există părinți care își fac griji în legătură cu emoțiile prea puternice
provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă
puțin “îndulcită” a poveștii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment
dat copilul va trebui să țină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori.
Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situații neplăcute. Oricum, basmul
îi transmite copilului că totul se va termina cu bine, la un moment dat, iar la această vârstă este bine
să trăiască cu acest gând.
Chiar și la vârste foarte fragede, poveștile au un rol important în dezvoltarea copilului. Un
bebeluș de cateva luni nu înțelege nimic din ce i se spune, însă ascultând povești învață foarte mult
despre limbaj, intonație, felul cum sunt create sunetele și ce înseamnă ele. Pe lângă efectul benefic
asupra copilului, să nu uităm de rolul povestilor în relația părinți – copil. Lipsa timpului îi face pe
mulți dintre noi să își abandoneze copiii în fața televizorului, la desene animate, sau în fața
calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la căteva zile, crează între părinți și copil
acea legătură specială dintre doi oameni care trăiesc aceleași senzații, au aceleași sentimente și iși
imaginează aceleaăi scenarii. Complicitatea creată și limbajul comun construit de părinte și copil
îmbunătățește mult relația dintre cei doi. Momentul poveștii este unul special și poate să se păstreze
peste ani, când nu va mai fi nevoie de povești, dar va fi nevoie de discuții ca între prieteni.
În planificarea poveștilor am avut în vedere și faptul ca urmărind copiii și discutând cu
părinții acestora am dedus că unii dintre ei nu execută unele acțiuni la îndemnul adulților, iar alții nu
se pot abține de la unele acțiuni interzise.
În activitatea desfășurată s-a urmărit și folosirea unor tehnici didactice (ilustrația, macheta,
înregistrarea pe casetă, folosirea calculatorului, a diafilmului, mânuirea papușilor, etc.) menite a
activiza mai mult copiii, făcându-i coparticipanți, sensibili la însușirea mesajului etic transmis.
Copilul te lasă să pătrunzi în lumea lui, dacă știi să fii alături de el și dacă știi să alegi cu el
ceea ce poate să-i placă.
În căutarile mele am înțeles că ceea ce vrea copilul trebuie să fie expresiv, estetic și bine
realizat, iar toate acestea au fost adaptate ca cerințe de neînlocuit în realizarea materialului
instructiv. Imaginile folosite atrag prin coloritul viu, în mișcare și expresie și prin realizarea
cadrelor și a personajelor. De asemenea, prin expresivitatea figurii ce accentuează atitudinea
personajelor în diverse situații, fiecare tablou transpune copilul într-o lume a frumosului care
trebuie înțeleasă și simțită.
 În cadrul povestilor am folosit pe langa planșe ilustrate și tablouri realizate din material
textil, alte materiale din natura cât și planșe realizate prin tehnica colajului, îmbogățind portofoliul
educatoarei cu această “tolbă fermecată”.
Prin puternica încărcătură afectivă a textului, poveștile constituie un adevărat univers al
trăsăturilor morale, creând mediul propice pentru dezvoltarea limbajului și a gândirii. Ele produc o
impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, iar când “tolba fermecată este
deschisă, ei iți văd chipul lor și al celor din jur ăn lumea transpusă în filele ilustrate sau în tablourile
ilustrative ce dau glas mirificelor basme ale copilăriei.

Bibliografie:
- Nicolae Balotă – ”Arta lecturii”, Editura Cartea Românească, 1979
- Histru Cândroveanu- ”Literatura română pentru copii”, editura Albatros –
București,1988
- ”Metodica activității de educarea limbajului în învățământul preșcolar”,- Editura Pro
Humanitas, 1997

AGOCS Anita Beata
ALEXANDRU Mihaela
ANGHELACHE-VOICA Georgiana-Livia
ANTONICA Ecaterina
BADEA Alina
BADEA Elena
BADEA Maria-Magdalena
BALLAI Tünde Melinda
BANEA Laureta Speranța
BARBU Mariana Sonia
BARBU Simona Nicoleta
BĂJAN Nicoleta/ NEGRU Maria
BÎRGĂOANU Claudia
BLAGA Voichița
BOCEANU Cosmina
BORDOIU Eugenia
BORTĂ Raluca Elena
BRADEA Alexandrina
BRICHIUȘ Florica Manuela
BUJOREANU Mihaela
BULZAN Violeta
BUNEA Iuliana Silvia
BURZ Nicoleta
BUTNARU Elena Condina
BUZILǍ Nicoleta Amalia
CALANCEA Alina-Gabriela
CANDEL Anca
CĂCIULAN Cristina-Mariana
CĂLINA Daniela Elena
CHESNOIU Floarea
CHETREANU Florentina
CHIVU Raluca Andreea
CUPRINS
……………………………………………………….. 3
……………………………………………………….. 5
……………………………………………………….. 7
………………………………………………………... 9
……………………………………………………….. 11
……………………………………………………….. 14
……………………………………………………….. 17
……………………………………………………….. 20
……………………………………………………….. 22
……………………………………………………….. 25
……………………………………………………….. 27
……………………………………………………….. 30
……………………………………………………….. 32
……………………………………………………….. 34
……………………………………………………….. 37
……………………………………………………….. 39
……………………………………………………….. 41
……………………………………………………….. 44
……………………………………………………….. 46
……………………………………………………….. 48
……………………………………………………….. 50
……………………………………………………….. 52
……………………………………………………….. 54
……………………………………………………….. 57
……………………………………………………….. 59
……………………………………………………….. 63
……………………………………………………….. 66
……………………………………………………….. 68
……………………………………………………….. 74
……………………………………………………….. 76
……………………………………………………….. 80
……………………………………………………….. 83
CIOBANU Nicoleta
CIOROBESCU Daniela Valentina
CIOROGARIU Camelia
CIUBOTARU Adriana
CIUBOTARU Florina Aurora
CLAPOU Crina Luminița
COBZAȘ Daniela
COLGIU Florentina
COMAN Florica
COMAN Floarea
COMAN Monica
COMNEA Florentina Cătălina
COSTACHE Carmen
CRISTEA Florența Argentina
CRIVINANȚU Mirela
DEACONESCU Mihaela
DEJEANU Ancuţa
DEMIAN Claudia
DIACONESCU Ionica
DIACONU Elena Mirabela
DINDIRI Carmen
DOBRAVETZ Mihaela/ZAHARIA Ariana
DRĂGAN Laura
DRĂGĂNESCU Petronia
DUCA Ștefana
DUMITRAȘCU Mihaela
DUMITRAŞCU Nicoleta-Alina
DUMITRESCU Alexandra
DUMITRESCU Anca Florica
DUMITRESCU Larisa
DURNYE Lucia Marioara
DUȚĂ Marilena Tatiana
ENACHE Claudia
FĂRCAȘ Andrea Timea
FENICHIU Dorina/TUDORAN Doinița
……………………………………………………….. 85
……………………………………………………….. 87
……………………………………………………….. 89
……………………………………………………….. 91
……………………………………………………….. 94
……………………………………………………….. 96
……………………………………………………….. 98
……………………………………………………… 100
……………………………………………………… 102
…………………………………………………….... 103
…………………………………………………….... 106
…………………………………………………….... 109
…………………………………………………….... 114
…………………………………………………..….. 116
…………………………………………………….... 118
…………………………………………………..….. 119
…………………………………………………….... 120
…………………………………………………….... 122
…………………………………………………….... 125
…………………………………………………….... 129
…………………………………………………….... 132
…………………………………………………..….. 135
…………………………………………………..….. 137
…………………………………………………..….. 146
…………………………………………………..….. 149
…………………………………………………….... 151
…………………………………………………….... 153
…………………………………………………..….. 155
…………………………………………………..….. 162
…………………………………………………..….. 164
……………………………………………………… 167
…………………………………………………..….. 169
…………………………………………………..….. 171
…………………………………………………….... 175
…………………………………………………..….. 177
FERDINANT Nicoleta …………………………………………………..….. 179
FILIP Elena-Gabriela …………………………………………………….... 182
FLOREA Valentina Dorina …………………………………………………….... 185
FLORESCU Maria …………………………………………………….... 187
FLORICA Anamaria …………………………………………………….... 189
FLORICA Luciana Andreea …………………………………………………….... 191
FOTIN Alina …………………………………………………….... 193
FRIGURĂ Alina Elena …………………………………………………….... 195
FULGĂ Mihaela Florica …………………………………………………..….. 198
GANEA Georgeta …………………………………………………….... 200
GECZI Liliana …………………………………………………….... 202
GHIOCANU Luiza …………………………………………………….... 204
GHIȚĂ Daniela-Aurora ……………………………………………………… 208
GLIGĂ Ramona …………………………………………………….... 210
GOAGĂ Silvia Loredana …………………………………………………….... 213
GORDAN Crina Daciana …………………………………………………….... 215
GRĂDINARU Silvia …………………………………………………..….. 218
GRIGORAŞ Ana-Dorina …………………………………………………….... 220
GRIGORAŞ Florentina Manuela …………………………………………………….... 222
GRUIA Manuela Carmen …………………………………………………….... 224
HEAȘCĂ Corina-Mihaela …………………………………………………….... 226
HUȚANU Genoveva …………………………………………………..….. 228
ICHIM Mariana Carmen …………………………………………………..….. 230
IFTIMIA Cristina …………………………………………………..….. 232
ILIE Daniela Elena …………………………………………………..….. 234
ILIE Marian Nicolae …………………………………………………….... 242
ION Amalia Georgiana/TOPALĂ Monica …………………………………………………..….. 244
IONESCU Iuliana ………………………………………………..…….. 246
IONESCU Margareta …………………………………………………..….. 248
IORDACHE Marcela ……………………………………………………… 250
IORDACHE Mihaela ……………………………………………………… 253
JELER Cristina ……………………………………………………… 255
JIPA Daniela ……………………………………………………… 257
KIRALY Ana ……………………………………………………… 260
LEAFU Ileana ……………………………………………………… 262
LEONTE-BRANIȘTE Mihaela …………………………………………………….... 264
LEZEU Bianca-Adriana ……………………………………………………… 266
LIEA Aurora ……………………………………………………… 268
LOGOFĂTU Ramona Camelia ……………………………………………………… 271
LORINȚ Florica ……………………………………………………… 274
LOW Delia Simona ……………………………………………………… 277
LUNGU Felicia ……………………………………………………… 280
LUPU Anda-Ștefania/POPA Maria-Ancuța ……………………………………………………… 282
LUPU Gabriela ……………………………………………………… 284
LUȚĂ Liliana ……………………………………………………… 286
MACOVEI Mihaela ……………………………………………………… 289
MARCU Sarina ……………………………………………………… 291
MĂRGINEAN Simona Elena ……………………………………………………… 293
MARIA Geanina Nicoleta ……………………………………………………… 295
MARIN Diana Gabriela ……………………………………………………… 296
MIERCAN Georgiana ……………………………………………………… 297
MIHĂESE Andra Iulia ……………………………………………………… 299
MIHAI Maria-Iuliana ……………………………………………………… 301
MIRCU Nicoleta ……………………………………………………… 304
MIȘCOLȚI Ioana ……………………………………………………… 309
MITREA Vasilica Claudia ……………………………………………………… 314
MITRESCU Elena ……………………………………………………… 319
MITRICĂ Floriana Cornelia ……………………………………………………… 321
MITROI Daniela Alexandra ……………………………………………………… 324
MOCAN Adina ……………………………………………………… 326
MOCANU Elena ……………………………………………………… 328
MOCANU Georgeta Loredana ……………………………………………………… 330
MOISESCU Magdalena ……………………………………………………… 332
ILIESCU Maria Cecilia
MUREȘAN Adriana Carmen ……………………………………………………… 334
POPA Delia
MUREŞAN Rolica ……………………………………………………… 336
MUSCARI-SALVAN Carmen ……………………………………………………… 338
MUSTEAȚĂ Ioana-Manuela ……………………………………………………… 340
NEACȘU Ionela ……………………………………………………… 343
NEMUȚ Valeria-Ștefania
NICOLĂESCU Mădălina
NISTOR Monica
NIȚOI Beatrice-Andreea
OANCEA Adriana
OANȚĂ Adriana
OBEADĂ Sanda-Teodora
UNGUREAN Loredana Luminița
OCEANU Nela
ONOFREI Mădălina
OPARIUC Diana-Valentina
OPREA Elena
OPREA Ramona
OVREIU Valentina Maria
PANCU Petruța
PANDELE Camelia
PARASCHIV Viorica Loredana
PASTOR Ella-Erika
PĂTRU Camelia
PAVEL Corina-Tatiana
PAVEL Georgeta
PETROVICI Mariana–Diana
PIETROȘEL Silvia
PINTICAN Emanuela
POJOGA Simona Marinela
POP Gabriela Ana, ȘUNEA Ancuța
POPA PIVNICERU Lenuța
POPESCU Aspazia
POROJAN Constantin
RAD Liliana Maria
RADA Ioana-Marinela
RADU Ramona Geanina
RASU Iulia
RĂDOI Liana Mihaela
REVNIC Corina
……………………………………………………… 346
……………………………………………………… 349
……………………………………………………… 352
……………………………………………………… 355
……………………………………………………… 357
……………………………………………………… 360
……………………………………………………… 363
……………………………………………………… 366
……………………………………………………… 369
……………………………………………………… 371
……………………………………………………… 376
……………………………………………………… 378
……………………………………………………… 380
……………………………………………………… 382
……………………………………………………… 384
……………………………………………………… 386
……………………………………………………… 389
……………………………………………………… 391
……………………………………………………… 393
……………………………………………………… 398
……………………………………………………… 401
……………………………………………………… 403
……………………………………………………… 405
……………………………………………………… 408
……………………………………………………… 410
……………………………………………………… 415
……………………………………………………… 417
……………………………………………………… 423
……………………………………………………… 426
……………………………………………………… 428
……………………………………………………… 434
……………………………………………………… 436
……………………………………………………… 438
……………………………………………………… 442
RISTEA Ligia Alina
RUGINOSU Mirela
SANDOR COSTEA Lidia
SANDULOVICI Georgiana
SCARLAT Maria
SEPTAR GHIULENDAN
SILEA Giorgiana-Ionela
SIMION Mihaela-Valentina
SOLOMON Angelica
STAN Ana-Maria
STAN Florina
STOIAN Cătălina-Mihaela
STOICA Ionica
STOICA Irina-Elena
STRETEA Oana-Maria
SULTANA Rodica
SZASZ FIRA Petruța
SZIN Diana
ȘERBAN Elena Speranța
ȘTEFĂNESCU Corina
TĂNASE Valentina
TĂNASIE Diana-Sorina
TĂULEA Liana-Ioana
TELCEAN Ana-Maria
TEODORESCU Georgiana
TOCACIU Diana Mădălina
TOMA Aliona
CONSTANTIN Dana-Monica
TORJ Mirela
TRICĂ Nicoleta
TRIFAN Andreea
TUDOSE Luminița
TUDOSIE Ionela Daniela
TURBATU Nina/NĂSTASE Liliana
ŢÂRLEA Liliana
……………………………………………………… 445
……………………………………………………… 448
……………………………………………………… 450
……………………………………………………… 452
……………………………………………………… 456
……………………………………………………… 463
……………………………………………………… 465
……………………………………………………… 467
……………………………………………………… 469
……………………………………………………… 474
……………………………………………………… 476
……………………………………………………… 478
……………………………………………………… 480
……………………………………………………… 484
……………………………………………………… 487
……………………………………………………… 489
……………………………………………………… 492
……………………………………………………… 494
……………………………………………………… 496
……………………………………………………… 499
……………………………………………………… 503
……………………………………………………… 506
……………………………………………………… 508
……………………………………………………… 512
……………………………………………………… 514
……………………………………………………… 517
……………………………………………………… 519
……………………………………………………… 522
……………………………………………………… 524
……………………………………………………… 526
……………………………………………………… 535
……………………………………………………… 537
……………………………………………………… 539
……………………………………………………… 541
ȚINTĂ Irina Liliana ……………………………………………………… 543
ȚÎRCĂ-FLOROIU Maria ……………………………………………………… 545
ȚÎRU Alina-Cristina ……………………………………………………… 547
ULICI Sanda ……………………………………………………… 549
UNGUREANU Andreea ……………………………………………………… 552
VOCHIȚA Violeta ……………………………………………………… 554