Sunteți pe pagina 1din 4

Jocuri şi exerciţii pentru stimularea creativităţii la preşcolari -II

Stimularea potenţialului creativ a fost un obiectiv urmărit nu numai în timpul alocat


jocurilor şi activităţilor alese sau a programului distractiv, ci în toate domeniile
experenţiale, cu accent pe domeniile estetic, creativ şi limbaj. Se vor exemplifica în cele
ce urmează câteva jocuri desfăşurate în cadrul activităţilor de învăţare din domeniul
limbă şi comunicare:

• „Propoziţia misterioasă”. Se cere unui copil să se gândească la o propoziţie


formată dintr-un anume număr de cuvinte pe care să o formuleze „în gând” şi pe care
colegii trebuie să o „ghicească”. Opţional, ea poate fi reprezentată la tablă. Propoziţia
elaborată de copil poate fi „ghicită” sau să rămână „misterioasă”, educatoarea fiind în
ultimul caz singura care are dreptul să o afle, copilul spunându-i-o „la ureche”.

Acest joc dezvoltă gândirea divergentă, flexibilitatea, fluiditatea şi originalitatea


acesteia, imaginaţia creatoare şi motivaţia (copilul este interesat de a găsi propoziţii
inedite pe care ceilalţi să nu le poată „ghici”.

• „Spune ce ştii despre...” Se enunţă cuvinte uzuale ce denumesc obiecte,


plante, animale etc., şi se solicită copiilor să spună tot ce ştiu despre fiecare. Se apreciază
corectitudinea răspunsurilor şi numărul de cuvinte folosit în formulare.

Se obţin date despre gradul de înţelegere a noţiunilor şi se dezvoltă fluiditatea,


flexibilitatea şi originalitatea gândirii.

• „Ce aş face dac-aş fi...”. Se cere copiilor să-şi amintească o poveste sau un
basm cunoscut şi i se sugerează să se pună în locul personajului principal, să acţioneze
aşa cum crede el că ar fi trebuit să o facă acesta. În felul acesta copilul nu va reproduce
identic basmul, va interveni cu modificări în funcţie de stările sale sufleteşti, de modul
personal de a vedea felul cum ar fi trebuie să acţioneze de la o situaţie la alta. Se cultivă
astfel capacitatea empatică dar şi originalitatea în gândire şi acţiune.

• „Continuă tu!” Se prezintă începutul unei povestiri pe care copiii trebuie să o


continue, dezvoltând subiectul, adăugând sau eliminând personaje etc.
Jocul favorizează dezvoltarea imaginaţiei productive, educarea obişnuinţei de a
asculta, valorifică şi dezvoltă ideile şi soluţiile date de ceilalţi.

• „Poveste colectivă” Se formează grupuri de 5-6 copii.În faţa fiecărui copil este
aşezată o foaie pe care sunt desenate aceleaşi patru imagini ce reprezintă momentele unei
poveşti (întâmplări).Se intuiesc imaginile şi se solicită copiilor să spună o poveste
folosindu-se de imaginile date. În instructaj se precizează că fiecare trebuie să participe
cu cel puţin o idee la crearea poveştii şi că pot interveni oricând, lăsând pe fiecare să-şi
expună ideea. Jocul cultivă flexibilitatea, fluiditatea şi originalitatea gândirii,dezvoltă
atenţia voluntară şi voinţa.

• „Poveşti încurcate”. Educatoarea încurcă voit poveştile, aşază personajele în


alte poveşti, în alt timp sau spaţiu, modifică sau răstoarnă situaţia etc. Se cere copiilor să
continue povestea din situaţia nou creată. Ex.:Cei trei purceluşi ajung pe Lună;
Cenuşăreasa nimereşte în povestea „Scufiţa Roşie”; Scufiţa Roşie este rea şi lupul este
bun etc. La început copiii nu acceptă modificări în poveste şi îi continuă firul. Cu timpul
se obişnuiesc şi sunt deosebit de creativi. Jocul dezvoltă pe lângă originalitate şi
flexibilitate şi gândirea laterală. .

„Reporterii în acţiune”Se cere copiilor să formuleze întrebări pe o temă dată,


cu sau fără material ilustrativ. Se explică rolul pe care îl au reporterii, cum să formuleze
şi cum să adreseze o întrebare pentru a afla cât mai multe lucruri sau opinii despre tema
în discuţie. Jocul cultivă vorbirea adresativă, stimulează expresivitatea vocabularului,
fluenţa şi originalitatea răspunsurilor.

Creativitatea copiilor a fost stimulată la maxim prin jocurile desfăşurate în


cadrul opţionalului „MICUL CREATOR”.Vor fi amintite câteva din obiectivele de
referinţă vizate pe parcursul derulării acestui opţional:

 să fie capabil să creeze el însuşi (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori,
povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive;
 să găsească soluţii diverse pentru situaţii problematice reale sau imaginare
întâlnite în viaţa de zi cu zi sau în poveşti, povestiri;
 să identifice, să proiecteze şi să găsească cât mai multe soluţii pentru realizarea
temelor propuse în cadrul activităţilor practice;
 să compună în mod original spaţiul plastic, utilizând materiale şi tehnici diverse;
 să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;
 să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic şi
melodie; text onomatopeic şi mişcare; text onomatopeic, melodie şi mişcare;
 să proiecteze, imagineze, combine diferite materiale în scopul realizării unor
obiecte, costume accesorii din materiale reciclabile.
Povestirile create de copii au reprezentat reale posibilităţi de stimulare a
capacităţilor creatoare - procedeu utilizat cu rezultate pozitive alături de desene - au
evidenţiat capacitatea copiilor de a utiliza limbajul în sensul fluidităţii, flexibilităţii şi
originalităţii în jocurile cu tema “Micul scriitor/povestitor”

„Micul creator ecologist”- În cadrul acestui joc s-au desfăşurat acţiuni prin care
copiii au învăţat că orice material aruncat (un sac de nailon, un ziar, o doză de suc etc.
poate deveni material de creaţie dar şi mijloace de distracţie. Astfel, copiii s-au întrecut în
realizarea unor obiecte şi jucării pe cât de originale pe atât de frumoase şi utile.

Interesul pentru crearea unor costume pentru serbarea de 1 Iunie cât mai
deosebite dar şi pentru folosirea materialelor reciclabile în combinaţii cât mai variate a
fost stimulat şi valorificat de tema „Micul designer vestimentar”.Copiii şi-au imaginat,
au interacţionat, au proiectat, au combinat şi au creat costume originale, activitate ce a
presupus gîndire creativă, selecţie, atenţie la detalii, în scopul realizării unor costume
originale prin valorificarea experienţei şi deprinderilor anterioare.

Prilej de manifestare a potenţialului creativ al copiilor, tema „Micul muzician”


şi-a găsit aplicaţia în scopul dezvoltării simţului ritmic şi melodic, copiii fiind nu numai
creativi pe plan muzical ci şi pe plan lexical şi verbal. Tema a rezolvat dorinţa de
mişcare, de cunoaştere, de acţiune, de creaţie şi învăţare cu inspiraţie din viaţa cotidiană,
din viaţa adulţilor, adaptându-le la stilul lor propriu de manifestare.
Tema „Micul pictor/desenator” a valorificat capacităţile creative ale copiilor,
lucrările individuale şi de grup devenind creaţii artistice pline de originalitate prin
folosirea unor tehnici de lucru şi materiale care incită procesul de creaţie

. Pentru a asigura diversificarea, originalitatea şi atractivitatea jocurilor s-a


propus tema „Micul actor”, care s-a bazat pe cunoştinţele, aptitudinile şi înclinaţiile
copiilor. Pentru aceasta, jocurile propuse au îmbinat mişcarea, mimica cu muzică veselă,
ritmată într-o temă nouă, care să răspundă dorinţei copiilor de a realiza un spectacol.

S-ar putea să vă placă și