Sindromul Stockolm

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite

sau captivate care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul.
Acest sindrom este un răspuns psihologic care se dezvoltă atunci
când victima se atașează emoțional de abuzator. Astfel,
victima înlocuiește frica, disprețul sau respingerea cu o reacție
paradoxală de simpatie. Acestea ajung să-și protejeze agresorul
și neagă orice ajutor venit din exterior. Acest tip de afecțiune
se poate dezvolta doar dacă victima este ținută captivă sau
agresată o perioadă îndelungată. Acest tip de afecțiune este
întâlnită pe fondul unor anumite traume, traume trăite de
diferite persoane, de exemplu: prizonieri de război, membrii ai
unor culte, victime ale incestului, persoane agresate sexual,
etc.
Există diferite situații care fac o persoană să fie predispusă
la acest sindrom: mediul izolat și contactul limitat cu alți
oameni, abuzul verbal, fizic și emoțional, amenințări repetate și
iluzia că acțiunile agresorului sunt justificate.
O persoană care suferă de acest sindrom are diferite
manifestări și comportamente specifice, precum: confuzia,
amintirile incerte, apatia, depresia, anxietatea, dar acestea pot
prezenta refuzul de a accepta realitatea evenimentelor,
dependența față de agresor, înstrăinarea de familie și prieteni.
De asemenea, pot suferi de flashback-uri, insomnii,coșmaruri,
neputință și chiar de agresivitate și iritabilitate,