Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite
sau captivate care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Acest sindrom este un răspuns psihologic care se dezvoltă atunci când victima se atașează emoțional de abuzator. Astfel, victima înlocuiește frica, disprețul sau respingerea cu o reacție paradoxală de simpatie. Acestea ajung să-și protejeze agresorul și neagă orice ajutor venit din exterior. Acest tip de afecțiune se poate dezvolta doar dacă victima este ținută captivă sau agresată o perioadă îndelungată. Acest tip de afecțiune este întâlnită pe fondul unor anumite traume, traume trăite de diferite persoane, de exemplu: prizonieri de război, membrii ai unor culte, victime ale incestului, persoane agresate sexual, etc. Există diferite situații care fac o persoană să fie predispusă la acest sindrom: mediul izolat și contactul limitat cu alți oameni, abuzul verbal, fizic și emoțional, amenințări repetate și iluzia că acțiunile agresorului sunt justificate. O persoană care suferă de acest sindrom are diferite manifestări și comportamente specifice, precum: confuzia, amintirile incerte, apatia, depresia, anxietatea, dar acestea pot prezenta refuzul de a accepta realitatea evenimentelor, dependența față de agresor, înstrăinarea de familie și prieteni. De asemenea, pot suferi de flashback-uri, insomnii,coșmaruri, neputință și chiar de agresivitate și iritabilitate,