Fuiorea Cristina U.E.B.

Psihologie

Sindromul Stockhlm in relatii

Atunci cand o persoana traverseaza o situatie limita, in care sufera abuzuri, privare de libertate, se confrunta cu teama de violenta sau moarte, se naste o tensiune interna care genereaza incercarea disperata de aparare impotriva abuzului. Mecanismul de aparare care apare in aceasta situatie este identificarea cu agresorul. Pentru a face fata situatiei, victima preia atributele agresorului, comportamentele acestuia, se identifica cu cauza sa. Desi la baza, acest mecanism de aparare a primit denumirea de identificare cu agresorul. Este o situatie des intalnita in familiile in care este practicata violenta domestica. Intalnim femei, victime ale abuzurilor repetate, care tind sa gaseasca scuze partenerului violent, si refuza sa il paraseasca atunci cand li se iveste ocazia. Acest sindrom mai poarta numele de legatura traumatica. Victima se ataseaza de abuzatorul sau, cu care empatizeaza si caruia I se supune. In aceeasi situatie se afla si femeile abuzate de soti. Ele se ataseaza intr-atat de abuzatorul lor, incat ii gasesc scuze, ajungand chiar sa considere ca abuzurile la care sunt supuse, sunt o dovada a iubirii ma bate pentru ca e gelos, ma iubeste atat de mult incat nu ar suporta sa ma piarda. In literatura psihanalitica, fenomenul identificarii cu agresorul a fost ilustrat sugestiv de catre Anna Freud, care ofera cateva exemple menite a ne lamuri. Primul este exemplul unui copil care este dus la psiholog de catre profesorul sau, pe motiv ca de cate ori i se facea observatie, copilul se stramba, provocand rasul intregii clase. Pe parcursul consultatiei, terapeutul constata ca ceea ce profesorul interpretase drept strambaturi, erau de fapt o imitatie caricaturala a gesturilor sale. Pentru a face fata angoasei provocate de profesor, copilul preluase inconstient comportamentul acestuia, transformandu-se din victima in agresor.

Un alt exemplu este cel al unei fetite care se temea de fantome. De aceea, atunci cand traversa holul intunecos al casei ea imita intocmai gesturile fantomelor, iar in acest mod frica ii disparea. Ea preluase atributele entitatilor de care se temea, iar teama disparuse. Un copil care trece printr-o situatie traumatica, pentru a putea integra trauma preia fie comportamentul, fie credintele, fie atributele agresorului sau. Aceste situatii pot fi observate cel mai bine in jocurile copiilor. Putem observa jocul unui copil agresat, in care indeplineste rolul de tata al papusilor, pedepsindu-le si batandu-le pentru ca nu au fost cuminti. Aceasta nu este o forma de exprimare a propriei agresivitati, cum am putea fi tentati sa credem, ci o identificare cu autoritatea temuta, o modalitate de aparare contra angoasei. Copilul dobandeste astfel sentimental propriei puteri si autoritati. Un indicator al identificarii cu cauza agresorului este sentimentul de vinovatie. Copilul da dreptate parintelui care l-a pedepsit, considerand ca este intradevar vinovat, si merita pedeapsa pe care a primit-o, motiv pentru care decide sa fie extrem de ascultator si cuminte, pentru a evita astfel pedeapsa, considerand, constient sau inconstient, ca parintele nu poate pedepsi un copil care i se supune intocmai. El gaseste astfel scuze parintelui abuzator, deoarece nu dispune de alte mijloace pentru a se apara. Mecanismul poate deveni atat de puternic, incat intalnim adulti, fosti copii-victime ale unor abuzuri destructurante, care inca gasesc scuze parintilor (avea dreptate, eram un copil rau, da, dar daca nu ar fi fost parintii mei, nu ajungeam acum un adult responsabil). La baza mecanismului sta intotdeauna incapacitatea de a face fata traumei, de a supravietui violentei si fricii provocate de aceasta. Joaca de-a educatoarea rea, de-a profesorul sever, de-a parintele beat si violent, de-a doctorul care face o injectie dureroasa, sunt, cu toate, exemple de identificare cu agresorul. Copilul care ajunge acasa de la spital, in urma unei interventii dureroase, poate avea un comportament violent cu jucariile sau cu ceilalti frati, prefera sa se joace cu obiecte ascutite, sau sa faca operatii. Copilul care a avut la gradinita un episod conflictual cu educatoarea, ajuns acasa poate repune in scena, din pozitia autoritatii, episodul, disciplinand colegii de joaca sau asumandu-si atribute ale autoritatii specifice educatoarei (pantofii mamei, margelele, tonul ridicat). Modul in care un copil agresat interactioneaza cu ceilalti copii, este marcat de modelul care ii provoaca angoase. Copilul agresiv, care ii conduce pe ceilalti, autoritar si violent, reproduce, prin identificare, comportamentul persoanei care ii provoaca frica. In felul acesta el invata un model, pe care este foarte posibil sa il perpetueze in viata de adult. Devenind la randul sau parinte, va avea, fata de copiii sai, acelasi comportament, devenind din victima, agresor. De aceea, daca studiem trecutul unor parinti care isi abuzeaza propriii copii, remarcam o istorie plina de abuzuri in copilarie, de victimizare si suferinta. Acesti copii s-au identificat atat de puternic cu agresorul lor, incat acesta a devenit un mod de viata. Cu cat este mai puternic abuzul la care au fost supusi, cu atat riscul de a perpetua acelasi comportament este mai mare.

La fel, crcetand istoria personala a unei femei casatorite cu un barbat violent, incapabila sa-l paraseasca, vom descoperi un tata abuziv in copilarie. De multe ori, femeia respectiva ia partea sotului, convinsa fiind ca acesta o iubeste, la fel cum, in copilarie, a ajuns sa considere ca acesta este modul in care tatal ii arata iubirea sa. ( www.nou-nascuti.ro- Campania de Informare "Parinte de nota 10 (zece)" Etimologie Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o banc din Stockholm, caz n care jefuitorii au inut captivi angajaii bncii pentru 6 zile (ntre 23 i 28 august 1973). n acest caz victimele s-au ataat emoional de rpitori i chiar le-au luat aprarea ulterior eliberrii). Termenul a fost avansat de ctre criminologul i psihiatrul Nils Bejerot, cel care a asistat poliia n timpul jafului i care s-a referit la acest sindrom n cadrul unei emisiuni de tiri din acele zile. Sindromul Stocholm nu se refer strict numai la situaiile de luare de ostatici sau jefuitori ci i alte forme de abuzuri: copii abuzai, femei btute/abuzate, prizonieri de rzboi, membri ai diverselor culte, victime ale incestului, control i intimidare n relaii (familie sau cuplu) etc. Uneori unii oameni incapataneaza sa-i iubeasca chiar pe cei care le-au facut cel mai mare rau. Care i-au tinut prizonieri intr-o relatie de pe urma careia au pierdut ani, demnitate, onoare si stima de sine. Sindromul Stockholm functioneaza, uneori, si la nivelul inimii. Am putea gasi urme din sindromul cu pricina in orice relatie de iubire in care unul insala sau se poarta urat, iar celalalt, sub pretextul unor idealuri proprii sau doar de frica, se incapataneaza sa-l iubeasca si sa-l apere. Si, mai ales, sa nu fuga din banca (sau familia) luata cu asalt In orice camin in care unul domina, iar celalalt se lasa dominat la infinit. In care unul sufera si rabda, iar celalalt se poarta ca si cum totul i s-ar cuveni. In care unul munceste si celalalt profita. In care unul are o mie de griji, iar celalalt doar drepturi, castigate in virtutea unor merite doar de el stiute. Psihologul american Albert Bandura a scris o lucrare intreaga in care a incercat sa demonstreze ca sindromul Stockholm este gresit denumit. Ca in incidentul terorist din miezul Suediei, circumstantele au fost cu totul aparte si ca afectiunea ostaticilor fata de rapitori era, pana la urma, profund justificata. Ca de-a lungul zilelor de prizonierat, negociatorii au luat masuri aberante si au interzis aducerea de hrana sau medicamente pentru cei aflati in banca, iar prizonierii au suferit privatiuni cumplite pe care le-au pus, firesc, pe seama autoritatilor care au gestionat gresit rezolvarea conflictului. Singurii care au fost de partea lor, care au impartit cu ei putina hrana si i-au ingrijit, au fost chiar rapitorii, care s-au purtat omenos si nu s-au razbunat pe ostatici, desi autoritatile comiteau gesturi tot mai dusmanoase. Datorita instinctului de conservare ,cand realizeaza ca nu are nicio sansa de scapare, victima incepe inconstient sa caute motive care s-o tina in viata, creierul cauta scuze pentru faptele abominabile ale agresorului, pentru ca presiunea constientizarii lipsei de perspectiva ar provoca un scurtcircuit fatal organismului. Acelasi mecanism de supravietuire extrem de

putrernic la orice animal - inclusiv la om - face ca victima, odata ce a constientizat situatia fara iesire in care se afla, sa caute solutii de a supravietui in conditiile date. Asa ca devine extrem de atenta la orice miscare a agresorului, incepe sa-l cunoasca si stbileste o relatie - fie ea inegala - cu agresorul. Relatia asta se dezvolta intr-o singura directie, in aceeasi directie in care merge si instinctul de conservare: micsorezi raul, amplifici binele pentru a ramane in viata. Daca din depresie se poate muri, din vitalitate nu se poate. Victima nu ajunge sa fie bucuroasa pentru ca se afla in situatia in care se afla, dar cauta permanent indicii ca totusi situatia nu e chiar atat de rea - ca nu e imposibil de suportat, ca se poate trai si asa, macar pentru o perioada de timp. In relatiile cu cei ce abuzeaza, o felicitare de zi de nastere, un cadou (de obicei venit dupa un abuz) sau un comportament special sunt interpretate nu numai ca fiind pozitive, dar sunt percepute ca o dovada clara ca cel ce abuzeaza nu este chiar asa de rau si ca exista sansa ca el sa se schimbe. Cei ce sunt abuzati/controlati dau de obicei un credit aparte situatiilor in care ar fi putut abuza dar nu au facut-o (ex. "in mod normal m-ar fi batut pentru ce am zis, dar nu a facut-o"). La fel ca si perceptia micilor atentii, exista si perceptia unei parti delicate. In timpul relatiei, cel ce abuzeaza/controleaza s-ar putea sa povesteasca lucruri din trecutul sau cum au fost ei tratati rau, abuzati, neglijati sau neindreptatiti. Victima incepe atunci sa simta ca cel ce o abuzeaza poate fi capabil sa se schimbe in bine sau (si mai rau!) ca abuzatorul este de fapt, la randul sau, o victima. Simpatia se poate dezvolta in mod puternic catre abuzator si nu este nimic anormal sa auzi o victima a Sindromului Stockholm spunand Stiu ca mi-a rupt coastele si mandibula. dar era suparat. A avut o copilarie nefericita! Cei ce abuzeaza pot admite ca au nevoie de ajutor psihiatric dar aceasta recunoastere este doar o cale de a nega responsabilitatea abuzului. In general, cei cu tulburari de personalitate au invatat in cursul anilor ca responsabilitatea (vinovatia) pentru faptele lor poate fi minimizata sau negata atunci cand aduc in discutie faptul ca au fost tratati rau in copilarie etc. Abuzatorii sunt oamenii cu tulburati de personalitate.

Prezentarea influentelor negative si devastatoare a tulburarilor de personalitate in relatiile dintre oameni

Indivizii cu Tulburari de Personalitate. Cine sunt ei? Tulburarile de Personalitate sunt clasificate in trei grupuri sau clustere. grup A: Indivizi care au comportamente ciudate, excentrice. Paranoizii, Schizoizii i Personalitatile Schizotipale. grup B: Indivizi care sunt extrem de dramatici, att emoional cat i comportamental (distrugatorii de relatii). Antisocialii, Borderline (de frontiera), Narcisistii, Histrionicii.

 grup C: sunt personaje caracterizate a fi anxioase si fricoase. Ezitantii, Dependentii i Obsesiv-compulsivii intra in acest grup. In relatiile romantice, ei sunt Partenerul/(Iubitul) abuziv, manipulator si care vrea sa controleze tot, care iti va ruina nu numai relatia, dar si stima ta de sine, finantele si reputatia. Ca Parinte ei conduc o familie disfunctionala(ei pot punctaD-ul din Familia Disfunctionala, adica familia devine disfunctionala, in disperare si confuzie, n.t.), este parintele care abuzeaza, neglijeaza, ignora si isi distruge psihologic copii. Ca Prieten ei pot fi iresponsabili, egoisti, lipsiti de onestitate, nedemni de incredere, nestatornicii care iti creeaza des probleme in viata. Ca Vecin el raspandeste rautati, zvonuri, creeaza haos si lipsa de armonie in cartier si ne fura masina de tuns iarba. Ca Membru de familie se mentin mereu centrul atentiei si creeaza vacarm in familie, sau pot fi fratele de 45 de ani care nu a muncit niciodata si care ramane dependent de familie pentru a fi intretinut. Ei pot fi sora sau fratele, care verbal sunt agresorii care ii intimideaz pe alii cu accese de furie si cu temperamentul lor. La munca pot fi Colegul care manipuleaza si trage sfori, cel lipsit de etica, de onestitate, care se lauda cu munca celorlalti. Pe strazi ei sunt criminalii, excrocii, teparii, cei care se folosesc de oameni, care fac rau intentionat (si cu sange rece, n.t.) si apoi fug rapid ca sa nu fie depistati. Majoritatea victimelor care ajung la grave probleme emotionale sunt chiar victimele unor indivizi bolnavi de Tulburari de Personalitate. Tulburarea de Personalitate este discutata de multi ani. Pentru catva timp, profesionistii care au lucrat cu toate tipurile de bolnavi, au recunoscut ca unii indivizi se exprima si vorbesc corect dar se comporta total diferit de ce spun fara sentimente, atitudini, comportamente si interactiuni normale. In 1835, Dr. Pritchard sugereaza definirea ca Nebunie Morala pentru a scoate in evidenta ca acesti indivizi nu sunt complet nebuni conform standardelor zilei, insa prezinta diferente semnificative in comportament, atitudini, etica, moralitate, expresii emotionale si reactii la situatii. In ciuda diferentelor teribile atunci cand sunt comparati cu ceilalti din acelasi grup cultural, acesti indivizi se comporta fara rusine sociala sau remuscare emotionala. Sunt indivizi care au o istorie plina de dificultati de comportament, de personalitate, emotionale si de relationare. Acest grup denumit a avea tulburari de personalitate- are un model pe termen lung de experiene interioare (stare sufleteasca, crezuri, atitudini, etc.) si comportamente (agresivitatea, instabilitatea, etc.) semnificativ diferite de cele din familia sau cultura lor. Aceste tipare disfunctionale sunt inflexibile si adanc intiparite in aproape fiecare aspect a vietii bolnavului. Aceste tipare creeaza probleme semnificative in functiunile emotionale si personale care sunt deseori atat de severe incat conduc la nenorociri si depreciere in toate domeniile vietii lor. (Sursa :Diagnostic si Manual Statistic a Tulburarilor Mentale)

Bibliografie: 1.www. arhivapcr.blogspot.com/.../sindromul-stockholm. 2.www. sempersuigeneris.blogspot.ro 3.www. nou-nascuti.ro