Nume: Dalidis J.C.

Dimitrie
Facultatea de Litere
Specializarea: Filologie Clasică, II

Lucretius – poetul epicureic

Nu voi dezbate-o pricină-mpotriva aceluia care /

Se hotărăște să meargă cu capul în jos, dacă-i place.
(Lucretius – Poemul Naturii, IV, v. 471-472)

Bun spiritual al clasei culte și tributar filosofiei grecești, Lucretius a pătruns de

timpuriu la Roma. Filosofii greci materialiști reprezintă o etapă a gândirii umane, prin
atitudinea categoric opusă superstiției și misticismului religios, chiar dacă pornesc de la
anumite concepții naive. Această etapă, chiar dacă reprezintă tinerețea științei1, nu trebuie
nicidecum neglijată. O gândire care încerca încetul cu încetul să cunoască, să înțeleagă, iar
mai pe urmă să explice, dezrădăcina religia mitologică cu caracter popular.2
Pentru a înțelege opera lui Lucretius, mai întâi trebuie cunoscută filosofia lui Epicur.
Poetul îl cinstește pe Epicur și îl consideră primul mare gânditor care se împotrivește
superstiției, după ce demonstrase că universul este doar materie, unde nu există forțe
transcendentale.
Lucretius poate fi numit într-adevăr un poet epicureic, dar denumirea aceasta, în
același timp, redă literalmente o antinomie, chiar amuzantă în opinia mea. Epicur nici nu se
putea gândi la această formă de operă, el, disprețuitorul de poezie, care spunea că euritmia în
stil este copilărie și trebuie evitată. Altădată, după mărturia lui Diogenes Laertius, declară:
Singur înțeleptul poate să se exprime cu justețe asupra muzicii și poeziei, dar nu-și va pierde
vremea compunând poeme. Învățăturile lui Epicur, însă, sunt cuprinse organic în poem și
îmbracă cu un nou veșmânt în sistemul de gândire al poetului – Merg pe urmele lui și-
mpletesc ale gândului fire3 cu vălul de vrajă al dulcilor muze.4
Pe cât de mult se poate scrie despre Poemul Naturii și despre latura artistică a
autorului, pe atât de puțin se pot spune despre ce a fost, totuși, în realitate omul Lucretius.
Conform însemnărilor sfântului Ieronim în Cronica (sec. al IV-lea), Lucretius s-ar fi născut în
anul 95 a. Chr. și ar fi suferit de o gravă boală mintală în urma unei decepții în dragoste și s-ar
fi sinucis la vârsta de 44 de ani. Poemul a fost așternut în momentele de luciditate pe care i le
lăsa boala. Rene Pichon pune la îndoială exactitatea însemnărilor notate de sfântul Ieronim.

1
Abel REY, La jeunesse de la science greque, Paris, 1933.
2
Dumitru MURĂRAȘU, în prefața cărții Poemul Naturii de Titus Lucretius, trad. D. Murărașu, ed. Biblioteca
pentru toți, București, 1981, p. V.
3
LUCRETIUS, Poemul Naturii, V, v. 55.
4
LUCRETIUS, Poemul Naturii, VI, v. 9.

1
Nume: Dalidis J.C. Dimitrie
Facultatea de Litere
Specializarea: Filologie Clasică, II

Avem și alte mărturii, precum cea a lui Donatus, care spunea în Viața lui Vergilius, că
acesta a luat toga virilă în aceeași zi în care a murit Lucretius. Evident, aceste cuvinte sunt
interpretate în mod figurat că Vergiliu ajungea la maturitate, ca succesor demn al poetului
epicureic. Socotind cele înscrise de Donatus ca și adevăr, Lucrețiu s-a născut în anul 99 a.
Chr. și a murit în 55 a. Chr. După un glosar din München, Lucretius s-ar fi născut în 97. Dacă
luăm în considerare și plecăm de la scrisoarea lui Cicero către fratele său Quintus, data morții
ar fi 55-54 a. Chr.
Cât despre ocupațiile sale, nu se știe nimic sigur. Se arată adânc cunoscător al
filosofiei grecești și iubitor de știință, firește, într-o epocă în care gândirea elină pătrundea
profund în scriitori mari, ca Varro, Cicero, Salustius, Caesar.
Se crede, având în vedere celei trei nume ale sale – Titus Lucretius Carus, că poetul a
aparținut clasei aristocratice, alții afirmă ca a fost doar un filozof modest care își ducea traiul
la Roma într-o mică locuință.5
Chiar se poate spune cu aproximație când anume a fost scris poemul. Cicero
amintește, într-o scrisoare către fratele său Quintus (54 a. Chr.) de unul din prieteni săi,
Memmius, care a funcționat ca pretor în anul 58. Același Memmius, prietenul lui Lucretius
este amintit în poemul epicureic, numele său fiind făcut nemuritor. Există anumite reticiențe
din partea anumitor critici literari cu privirea la autenticitatea persoanei lui Memmius. Într-
adevăr, Lucretius mărturisește la începutul poemului că scrie pentru edificarea prietenului său,
dar în anumite versuri din cărțile IV-VI, ne este demonstrat faptul că poetul nu se gândea doar
la Memmius, ci viza un public mai larg. De asemenea, pretorul putea fi foarte bine un pretext
pentru poem, care avea o anumită țintă, și anume de a învăța întreaga omenire cum să rămână
fericiți,
Împrejurările ciudate, care aduc în lumină îmbolnăvirea și moartea lui Lucretius, nu
sunt tocmai socotite ca reale de către toți cercetătorii. Ernout constată că opera este
caracterizată cu luciditate și rațiune sănătoasă și crede că doar imaginația populară, lezată de
atacurile asupra religiei, proclamă așa-numita nebunie a lui Lucretius, o pedeapsă divină.
Poemul naturii devine deja o sursă principală pentru cunoașterea filosofiei profesate în
școlile post-aristotelice, prin faptul că reprezintă o sinteză a gândirii epicureice. De asemenea,
poetul reușește să mențină autenticitatea gândirii poemului, toate ideologiile de până atunci le
trecuse prin propriul său filtru de gândire, exprimându-le într-un mod unic.

5
G. FERRERO, Grandeur et decadence de Rome, apud. Dumitru MURĂRAȘU, în nota bio-bibliografică a cărții
Poemul Naturii de Titus Lucretius, trad. D. Murărașu, ed. Biblioteca pentru toți, București, 1981, p. XXVI.

2
Nume: Dalidis J.C. Dimitrie
Facultatea de Litere
Specializarea: Filologie Clasică, II

Lucretius reușește să redacteze un tratat care întruna poezia, știința și morala, sub o
formă impresionantă de sinteză, pe care nu doar cercetătorii literaturii trebuie să o cunoască,
ci și cei din domeniul filosofiei, spre a înțelege o întreagă etapă din dramatica istorie a
gândirii omenești.6

6
Dumitru MURĂRAȘU, în prefața cărții Poemul Naturii…, p. XXIV.