Atitudinile sunt predispoziţii acţionale, cauze ascunse sau inconstiente ale

comportamentelor.

Manifestarea explicită a atitudinii este opinia.

Atitudinile organizează percepţiile şi filtrează interpretarea realităţii, determină natura şi

intensitatea motivaţiilor. Atitudinile sunt extrem de importante în determinarea climatului
relaţional, intervin în stabilirea statutului participanţilor la comunicare, influenţând
calitatea relaţiilor.

S-a constatat că un element important al atracţiei interpersonale este comuniunea de

atitudini, căreia indivizii îi acordă mai mult credit decât acordă similarităţii culturale.

Potrivit lui Porter, în tipologia atitudinilor sunt incluse cinci categorii care ilustrează
cuprinzător caracteristicile comunicării intre oameni:

1. Atitudinea de interpretare se referă la a verbaliza şi a interpreta pentru celălalt raţiunile

care stau la baza faptelor sale. În cadrul acestei relaţii, cel interpretat se va situa ierarhic
într-o poziţie inferioară celui care interpretează şi poate dezvolta o relaţie de dependenţă.
Refuzul reacţiei de dependenţă poate determina agresivitate.
Atunci când interpretarea este greşită, iar cel care interpretează nu îl înţelege pe celălalt,
comunicarea nu va fi favorizată ci poate fi blocată.
Dacă interpretarea este corectă, comunicarea are cele mai mari şanse să fie blocată pentru
că va declanşa mecanisme de apărare. Există totuşi o modalitate prin care atitudinea de
interpretare să nu determine blocarea comunicării şi anume să fie formulată de o manieră
şi într-un moment în care interlocutorul este pregătit sau susceptibil de a înţelege şi de a-şi
asuma conţinutul interpretarii.
Ca o concluzie, putem afirma că atitudinea de interpretare este nerecomandată pentru ca
deteriorează comunicarea. În momente bine alese, care susţin interesul celui interpretat,
poate totuşi dezvolta comunicarea. Spunem în interesul celuilalt, pentru că interpretarea
este un dintre cele mai sigure mijloace de manipulare, care poate orienta discursul celuilalt
în direcţia interpretării făcute. O serie abilă de interpretări poate orienta complet discursul
în direcţie dorită de cel care interpretează. Însă, dacă dorim să îi permitem celuilalt să se
exprime într-un mod authentic, profund şi neviciat, atunci interpretarea trebuie evitată.
2. Atitudinea de evaluare se bazează de asemenea pe o diferenţă de statut între
interlocutori şi conduce la o relaţie de dependenţă care conduce la agresivitate.
A evalua înseamnă a judeca şi de aici putem deduce că evaluarea negativă va conduce la
blocarea comunicării în timp ce o evaluare pozitivă poate fi benefică. Întradevăr,
individual care primeşte o judecată pozitivă va fi tentat să comunice pozitiv dar în acelaşi
timp şi să selecteze dintre propriile trăiri pe acele care îi permit să recepteze evaluari
pozitive şi să se orienteze pentru a primi aprecieri pozitive. În concluzie, evaluarea unei
persoane, fie pozitivă fie negativă, îi va îngrădi posibilitatea de exprimare autentică. Dacă
intenţia este ca cealaltă persoană să se exprime, atunci orice tip de evaluare trebuie evitat.

3. Atitudinea de ajutor sau de consiliere este o atitudine care exprima mai mult interes
pentru celălalt şi constă în a-i propune soluţii. Pentru că este vorba de o altă relaţie în care
există diferenţe de statut, se va instaura şi o relaţie de dependenţă a celui consiliat faţă de
consiliator, ceea ce poate reduce intersul sau capacitatea acestuia de a-şi rezolva singur
problemele şi va determina gasirea de soluţii în direcţia propusă de evaluator, ceea ce
creează premise pentru proucerea manipulării. Varianta cea mai neproductivă a atitudinii
de consiliere este atitudinea de liniştire, când ascultarea nu se produce deloc, când
încurajarea merge pe evitarea ascultării şi exprimării problemei, neglijarea experienţei
trăite de celălalt: “te descurci cumva, o să fie bine!”. Aceasta este o formă ascunsă de
agresivitate. Atitudinea benefică de ajutor şi consiliere este o consecinţă a actului de
ascultare şi de comunicare şi nu fundamentul comunicării autentice între persoane. De
aceea poate interveni eficient şi pertinent doar după oferirea condiţiilor de exprimare şi
asumare de către subiect a propriilor probleme.

4. Atitudinea de chestionare creează de asemenea o diferenţă de statut si o relaţie de

dependenţă a celui chestionat faţă de cel care chestionează. Cel care este întrebat va
dezvolta tendinţa de a aştepta intrebări şi în acest fel informaţiile pe care le exprimă se
bazează mai mult pe fapte şi comportamente şi nu pe motivaţia personală internă şi pe
implicarea profundă. Chestionarea este unul dintre elementele cele mai puternice de
manipulare a celuilalt, pentru că organizează răspunsurile şi canalizează discursul într-o
anumita directie, evitând chestiuni care nu se doresc a fi abordate, fie din motive de
manipulare a celuilalt, fie din motive de evitare a a întrebărilor care pun probleme
anchetatorului. De asemenea chestionarea reliefează caracteristicile psihologice ale
anchetatorului şi nu cele ale celui anchetat. Utilizarea anumitor cuvinte în detrimentul
altora, ca de exemplu afirmaţii în locul negaţiilor, poate declanşa reacţii afective care să
schimbe natura răspunsului primit. Ordinea întrebărilor este de asemenea importanta
pentru felul în care intervievatului i se permite să îşi organizeze discursul, deoarece
răspunsurile la intrebări successive cer răspunuri coerente cu precedentele, altminteri el va
fi surprins contrazicându-se. De aceea intrebările successive se bazează pe inducţie şi mai
puţin pe exprimare spontană. Cu cât se pun mai multe întrebări, cu atât punctual de vedre
al celuilalt, liber şi profund, va fi mai neconcludent exprimat, iar şansele pentru o
comunicare autentică scad.

5. Atitudinea de comprehensiune este atitudinea prin care îi arăţi celuilalt că te interesează

ce spune, că îl asculţi ca să îl înţelegi şi nu pentru a-l judeca sau manipula.
Comprehensiunea implică reformularea exprimării celuilalt pentru a stimula exprimarea
şi pentru aprofundarea înţelegerii. A reformula înseamnă a relua spusele celuilalt. Această
atitudine creează de asemenea o relaţie de dependenţă, dar de data aceasta a ascultătorului
faţă de cel ascultat şi este singura relatie în măsură să genereze un climat relaţional care să
faciliteze comunicarea pentru că implică arătarea unui interes real pentru celălalt, care nu
se va simţi nici interogat, nici evaluat, nici interpretat, deci nu va dezvolta mecanisme de
apărare. Dimpotrivă, va primi posibilitatea de a-şi aprofunda propriile sentimente si
reflecţii. A înţelege înseamnă a decoda spusele celuilalt fără a lua atitudine, fără a face o
selecţie. De asemenea reformulările vor fi complete, fiindcă cele părtinitoare sau
incomplete nu denotă o atitudine comprehensivă.

În concluzie, situaţia optimă de comunicare este cea în care celălalt se simte ascultat,
pentru că facilitează optim exprimarea: comprehensiune şi reformularea spuselor, ca
soluţie pentru reducerea ameninţărilor şi pentru a continua armonios comunicarea.
Reacţiile spontane de interpretare, evaluare, chestionare sau oferire a ajutorului nu sunt în
măsură să faciliteze exprimarea autentică a celuilalt.