UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ,EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ

PROGRAM DE STUDII-KINETOTERAPIA LA PERSOANELE CU
DIZABILITĂȚI
DOMENIUL-ȘTIINȚA SPORTULUI ȘI EDUCAȚIEI FIZICE

KINETOPROFILAXIA ÎN
PATOLOGIA PERSOANELOR DE
VÂRSTA A III-A

Lect. Univ.NEAGOE IOANA CRISTINA

Lect. Univ. RABOLU ELENA

Masterand: CHIRIAC OANA ANDREEA

MASTER KPD
ANUL I,SEM.I
Kinetoprofilaxie și recuperare pe grupe de vârstă

PITESTI
2023
INTRODUCERE

1
 GERONTOLOGIA reprezintă domeniul care ne arată cum se îmbatranește ”frumos”.

Gerontologia (geront+logos) – știința îmbătrânirii studiază ființa umană de la 25-30 ani (Ilia
Ilici Mecinicov,microbiologl,imunolog și anatomist). În 1903, a creat termenul de
gerontologie,devenit universal in știință,biologie și medicină.S-a preocupat de procesele
normale si progresive. Gerontologia rezolva problemele fundamentale ale mecanismelor
de îmbătrânire ai ale esentei lor.

Aceasta este ramură a biologiei, care studiază problemele biologice, psihologice,

sociale și economice ale persoanelor în vârstă.

Omul, ființa bio-psiho-socială, pe parcursul vieții este influențat de ereditate, mediu și

educație, cuprinzând trei etape:

- Copilaria, pubertatea și adolescența (0-20/24 ani – vârsta a I-a)

- Tinerețea, maturiatea, climacteriul (20/24-65 ani - vârsta a II-a)
- Presenescența, senescența (de la 65ani până la deces – vârsta a III-a)

Vârsta a III-a, reprezintă o vârstă a înțelepciunii, fragilă, de involuție, anticamera a

morții și a bilanțurilor, de detașare și împacare cu lumea. Tipul de relații se restrâng și
activitatea se adaptează la un nou program (profesionale si sociale)

Etapa a III-a cuprinde aspectele sociale:

A. Prelungirea longevității ( reală și potențială) și protejarea socială a acesteia

B. Promovarea socială a experienței profesionale și sociale a vârstelor înaintate.
C. Profilaxia bătrâneții și a luptei împotriva bolilor drastice de degenerescență.

Vârstele de involuție au evoluție stadială:

STADIUL 1. PERIOADA DE ADAPTARE SAU STADIUL DE TRECERE SPRE

BĂTRÂNEȚE 65-75 ANI

În această perioadă fragilă biologică apar bolile: bolile respiratorii, infarct, neoplasm, cu
refacere grea.

Bolile de degenerescență determină înstrăinarea, sentimentul inulitații sociale si al

”abandonului”.

2
 - Se instalează oboseala și uzura internă, se modifică funcționalitatea psihică
(dezoficializarea subidentității profesionale și integrarea ei in subidentitatea social-
obștească)
- Subidentitatea maritală rămâne esențială, iar subidentitatea parentală rămâne
relativ expansivă, datorită apariției nepoților.

STADIUL 2. STADIUL BĂTRÂNEȚII MEDII 75-85 ANI

- Bolile degenerescente reduc mobilitatea și cresc mortalitatea, datorită gripelor de

primavară și toamnă
- Subidentitatea parentală se contractă ușor, iar subidentitatea socială se exercită în
teritoriul social accesibil.

STADIUL 3. STADIUL MARII BĂTRÂNEȚI SAU A LONGEVIVILOR PESTE 85 ANI

- Subidentitățile suprapuse se contractă ; uneori poate avea loc o disoluție de sine

STADIUL TERMINAL. La vârstnici, moartea trece pe primul plan și este denumită

stadiul terminal.

Acest stadiu începe cu o boală fatală, cuprinzând etapele: moartea biologică

(degradarea progresivă), moartea psihologică ( disoluția comportamentului, a conștiinței
de sine) și moartea socială.

OBIECTIVELE STUDIULUI

3
 O1. Însușirea și valorificarea unui ansamblu de cunoștințe de specialitate
necesare selectării, adaptării si aplicării adecvate a mijloacelor specifice
programelor kinetoterapeutice pentru persoanele de vârsta a III-a

O2. Studierea legăturilor cu științele de specialitate, în mod deosebit cu

anatomia, fiziologia, kinetoprofilaxia, kinesiologia, deoarece, ele se
studiază împreună în permanenta interrelație și intercondiționare

O3. Înțelegerea particularităților structurii funcționale a sistemelor

cardiovascular, respirator si osteoarticular

O4. Asimilarea noutăților privind importanța kinetoterapiei în redobândirea

funcțională la vârsta a III-a

O5. Înțelegerea efectului exercițiului fizic la vârsta a III-a

I PARTICULARITĂȚILE GENERALE ALE GERIATRIEI

GERIATRIA se ocupă de patologia și terapia îmbătrânirii și a bolilor ce însoțesc
îmbătrânirea .

În 1909, Ignaz Nasher, a înființat medicina unei grupe de vârsta, această ramură a
medicinei include:

- Gerontocardiologia
- Gerontoreumatologia
- Gerontopulmunologia
- Gerontopsihiatria, etc

Geriatria cercetează multidisciplinar aspecte patologice anormale, individuale,

neuniversale, fiind definită ca șțiința a îngrijirii vârstnicului, cu invaliditate cronică, cu
multiple probleme medicale și sociale. Scopul geriatriei îl reprezintă optimizarea
funcțiilor vârstnicului cu stări de invaliditate.

1.1. SISTEMUL CARDIOVASCULAR

4
 Bolile cardiovasculare ocupă locul central prin prevalența și mortalitatea crescută in
medicina geriatriei. Particularități ale patologiei cardiace:

a) CARDIOPATIA ISCHEMICĂ, denumită și boala cardiacă coronariană sau

cardiacă ischemică,ceea ce semnifică mușchiul cardiac (miocard).
b) Această suferință este produsă de îngustarea sau blocarea arterelor din inimă
(artere coronare)

Ischemia este termenul medical folosit pentru a descrie ce se întâmplă atunci când
mușchiul inimii nu primește suficient oxigen.

În funcție de natura substratului morfofuncțional al vârstnicului se pot distinge:

stopul cardiac primar, angina pectorală, infarctul miocardic.

Angina pectorală, de efort și spontană, determinată de frig și mese abundente,

acuzând frecvent stare de disconfort toracic, fiind însoțite de stări de anxietate, depresie,
dispnee, paloare, transpirații, insomnie.

Antrenamentul fizic se poate realiza prin plimbări (3-5 km/zi), mers pe covor rulant
sau pedalare la bicicletă ergometrică la care se adaugă gimnastica medicală.

c) INSUFICIENȚA CARDIACĂ este un sindrom clinic determinat de incapacitatea

inimii de a asigura un debit circulator adecvat nevoilor metabolice ale organismului
sau asigurarea acestui debit cu prețul unei creșteri simptomatice a presiunilor de
umplere a cordului.

Forme de insuficiență cardiacă, particulare varstnicului: IC latent și IC cronică.

În IC la vârstnici, repausul strict la pat nu este indicat (repausul prelungit la pat si lipsa
de mișcare pot favoriza prin stază, tromboze venoase profunde și embolii pulmonare ), iar
regimul strict desodat este greu de suportat și produce astenie și somnolența.

d) HIPERTENSIUNEA ARTERIALA(HTA)

În geriatrie predomină formele de:

- HTA sistolică ( presiunea sistolică crescută și diastolică normală =>labilitate

tensională )

5
 - HTA sistolo/diastolică
- HTA secundară (dupa 60 ani HTA cu evoluție rapidă severă sugerează o boală
renală sau renovasculară)

Reducerea greutății corporale și a aportului de Na sunt eficiente la vârstnicul cu HTA.

e) HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ idiopatică sau secundară , poate să fie la

vârstnic pasageră sau permanentă, simptomatică și asimptomatică. Simptome:
astenie, amețeală, cefalee, iritabilitate, depresie, apatie, dissomnie HA se manifestă
- Hipotensiunea ortostatică simpaticotonă
- Hipotensiune ortostatică idiopatică(sindromul Shy-Drager)

Se indică alimentație rațională, activitate fizică, centura abdominală, ciorapi elastici la

varicoși, precum și evitarea poziției ortostatice prelungite și a efortului fizic . Vârstnicii
hipotensivi se pot ridica din pat in circa 1-2min.

f) TULBURĂRILE CIRCULAȚIEI ARTERIO-VENOASE PERIFERICE

La vârstnici, dupa 70 ani, obliterările arteriale acute sunt severe, se întâlnesc trombo-
flebite, varicele (au o frecventa la femei), insuficiența venoasă cronică.

1.2. SITEMUL RESPIRATOR

La vârstnici se manifestă complicațiile infecțioase la nivelul căilor aeriene inferioare

și apar puseele de bronșită acută și pneumoniile.

a) ASTMUL BRONȘIC

Semnele clinice la vârstnici pot lipsi, ei prezentând doar tuse acută la efort și
dispnee. Pot prezenta crize severe de astm dupa medicamente, ex. aspirina.

b) BRONȘITA CRONICĂ și EMFIZEMUL

Frecvența este mare, semnele clinice apar târziu, diagnosticarea este întârziată
prezentând manifestări–bronhospastice.

c) TUBERCULOZA PULMONARĂ

Se prezintă ca o maladie cronică, cu declin progresiv al stării generale.

6
 La radiologie se observă: noduli pulmonari solitari, infiltrate pneumonice nespecifice
în lobii inferiori, diseminări miliare și uneori anomalii hematologice.

d) NEOPLASMUL BRONHO-PULMONAR

Simptomele caracteristice sunt tusea și durerea, bine tolerate de bătrâni, deoarece

aceștia au și bronșită cronică și nu observă modificările tusei.

Pleurezia neoplazică a vârstnicului, evoluează cronic, afebril cu dureri și însoțită de

dispnee.

g) TULBURĂRI RESPIRATORII EXTRAPULMONARE

Acestea cuprind:
- Accidentele vasculare cerebrale (tulburări ale ritmului respirator)
- Boala Parkinson (rigiditatea musculaturii toracoabdominale)
- Cifoscolioza – produce modificări profunde în mecanica toracopulmonară cu
distorsia căilor aeriene, tulburări în repartiția intrapulmonară a aerului și
hipoventilație alveolară.
1.3. SISTEMUL OSTEOARTICULAR

Reumatismul are cauze date de leziunile de la nivelul articulațiilor. Acestea pot avea
caracter inflamator sau degenerativ.

Leziunea principală la reumatismul inflamator se află în sinovială, iar la persoanele

în vârstă se prezintă sub forma spondilitei anchilozante și poliartritei reumatoide.

Reumatismul degenerativ are formele artrozice și apare la: coloana vertebrală,

articulațiile coxofemurale, genunchi. Obiectivul Kinetoterapiei este: prevenirea, frânarea
sau ameliorarea procesului de instalare sau de evoluție a afecțiunii.

a) POLIARTRITA REUMATOIDA -Afectează în special membrele în zona

articulațiilor, cu tendința către articulațiile scapulo-humerale și coloana cervicală.
Boala se manifestă prin oboseală, nervozitate , crampe musculare și dureri,
transpirații, slăbirea generală, tulburări vasomotorii.

Tratamentul este format din tratament medicamentos, igienic, ortopedic și chirurgical,

fizioterapie și kinetoterapie.

7
 a) SPONDILITA ANCHILOZANTA.

Boala reumatismală cronică, cauzează inflamația și durerea la nivelul coloanei

vertebrale, genunchilor și șoldurilor. În timp, poate cauza unirea vertebrelor, limitând
mișcarea, poate afecta și organele interne(inima, ochii, etc.)

Programul medicamentos și kinetoterapia, trebuie începute înainte ca în articulații sa

apara deformații articulare, anchiloze și atrofii musculare.

b) UMĂRUL REUMATISMAL.

Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului. La nivelul său se realizează
mișcări în 3 axe:

- Mișcările în jurul axului – sagital (abducția 180 grade)

- transversal (flexia-180 grade, extensia -50-60grade)
- vertical (rotația externă 80 grade, rotație internă)
- Mișcarea de circumducție

Mișcarea este limitată, atunci când apar afecțiunile la nivelul articulației.

c) PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ (PSH)

Apare sub forma umărului dureros sau blocat, reprezentând 80% din afecțiunile
umărului.
d) COXARTROZA.
Articulația șoldului reprezintă una dintre cele mai mari articulații ale corpului și poate
fi afectată de artroza coxofemurală. Articulația șoldului realizează mișcări în 3 axe.
Mișcări în jurul axului :
- sagital (abducția 45grade, abducția 30 grade)
- transversal (flexia 120 grade, extensia 20 grade)
- vertical (rotația externă 60 grade, rotația internă 30 grade)

Coxartroza la vârstnici duce la: dureri, atrofii și contracții musculare, modificări ale
suprafețelor articulare, conducând la modificări ale poziției corpului și ale segmentelor față
de corp, tulburări de static și mers. Coxartrozele primitive beneficiază de tratamente
analgezice, decontracturante, balneofizicale și de recuperare.

8
 e) GONARTROZA.
Această boală se manifestă prin artroza genunchiului cu dureri în special la
urcarea și coborârea scărilor și diminuarea mobilitații articulației.

Mișcările la nivelul acestei articulații sunt de flexie și extensie a gambei pe coapsă, dar
în cazul gonartrozei, aceste mișcări sunt însoțite de dureri și diminuarea mobilității.

f) COLOANA VERTEBRALĂ. Aceasta asigură stabilitatea și mobilitatea, oferind

simetria corpului și direcția de mișcare.

Coloana vertebrală prezintă urmatoarele mișcari: flexia, extensia, înclinare laterală,

rotație și circumducție. Prezintă cea mai mare mobilitate la nivelul regiunii cervicale și
lombare, în regiunea dorsală, mobilitatea este redusă, iar în regiunea sacro-coccigiană,
mobilitatea lipsește. Mobilitatea coloanei vertebrale este diminuată sau redusă, datorită
unor afecțiuni.

- SPONDILOZA CERVICALĂ-CERVICARTROZA

Artroza apare prin limitarea mișcărilor și dureri care pot iradia în zonele scapulare
până în mâini și este localizată la nivelul regiunii cervicale. Se manifestă prin amețeli,
dureri de cap, tulburări ale regimului circulator cerebral iar la vârstnici și prin depresie.

Tratamentul constă în medicamente, fizioterapie, ortopedie și kinetoterapie.

- SPONDILOZA DORSALĂ-DORSALGIA

Se manifestă prin osteofite sau distrofie a platourilor vertebrale cartilaginoase la nivelul

vertebrelor dorsale, dar se întâlnește rar, resimțindu-se dureri în regiunea dorsală, dureri
precordiale, nevralgii intercostale, herniere discală și anchilozarea articulațiilor
costovertebrale. La bătrâni, duce la formarea cifozei și se aplică tratament medicamentos,
fizioterapie și mijloace kinetoterapeutice.

9
 - SPONDILOZA LOMBARĂ-LOMBARTROZA și SCIATICA (HERNIA
DE DISC)

Presiunea din regiunea lombară are valorile cele mai mari, când acționează in diferite
situații.

Regiunea lombară reprezintă baza coloanei vertebrale, este mobilă, formată din 5
vertebre cele mai luminoase.

La spondiloza lombară, durerea este la nivelul vertebrelor L4-L5 si L5-S1,

este boala degenerativă a discurilor intervertebrale, articulațiilor interapofizare și a

modificărilor nucleului pulpos. La persoanele vârstnice, curbura lombară se accentuează
în cazul obezității sau se șterge, iar mobilitatea în această zonă este redusă.

Din punct de vedere radiologic, la aceștia apare osteoporoza pentru care se aplică
tratamentul medicamentos, fizioterapia și kinetoterapia.

II IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI ÎN REDOBÂNDIREA

FUNCȚIONALĂ LA VÂRSTA a III-a
Kinetoterapia se folosește pentru recuperarea medicală și constă, pe lângă efectuarea
unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană
și afecțiunea pe care o prezintă.

Kinetoterapia de recuperare este cea mai importantă, deoarece prin intermediul

mișcării se urmărește refacerea funcțiilor organismului diminuate în urma unor
traumatisme sau boli.

Kinetoterapia profilactică urmărește menținerea stării de sanatate sau oprirea

cronicizării unei boli prin exerciții fizice, masaj medical si tehnici de relaxare.

2.1. Ansamblu regulilor de bază în aplicarea kinetoterapiei în vârsta a III-a

10
 Kinetoterapia încearcă să stimuleze întregul potențial al corpului pentru a elibera
energia și Kinetoterapeuții încearcă să stimuleze pacientul fizic, chimic, emoțional și
spiritual. Stimularea fizică se realizează prin ședințele de gimnastica care se desfașoară în
încăperi bine aerisite, luminoase cu temperatura constantă, înainte de masă sau cu doua
ore după masă.

Regulile care trebuie respectate de pacienți:

- Să participe activ și conștient la toate activitățile

- Să fie îmbracat comod
- Să încerce singur să repete exercițiile pe care le poate efectua
- Să participe zilnic programul de recuperare și după atingerea obiectivelor,
pentru a nu recidiva

Regulile care trebuie respectate de kinetoterapeuții:

- Să informeze pacientul despre importanța kinetoterapiei, despre procedeul de

terapie utilizată, metodologia și mijloacele de lucru, necesitatea evaluarii și a
controlului periodic
- Să-l convingă pe pacient, ca și după terminarea perioadei de tratament să
practice ședințe de recuperare
- Să creeze o atmosferă corespunzatoare, să poarte dialog cu pacientul, pentru a
putea coopera cu acesta
- Să utilizeze explicația și demonstrația pentru fiecare exercițiu cu calm și rabdare
- Să selecteze exercițiile în funcție de condițiile clinice ale bolnavului

Indicații ale Kinetoterapiei pentru pacient:

- Testarea la efort a pacientului

- Programul de recuperare al pacientului să fie mai puțin analitic și mai mult
sintetic
- Măsurile recuperatorii să fie adaptate și integrate la condițiile de viața și de efort
ale pacientului și la cele climatice
- Când se face antrenament continuu, durata să fie de 20-30 min cu intervale
- Intensitatea antrenamentului va fi invers proporțional cu durata și se va face prin
monitorizarea frecvenței cardiace și respiratorii.

11
 - Conținutul antrenamentului să fie în funcție de necesitați și variat
- Exercițiile să fie executate fără a suprasolicita articulațiile, iar dacă determină
dureri vor fi eliminate
- Când se fac repetări să se evite apariția oboselii
- După fiecare serie de executare este necesară relaxarea pacientului
- Exercițiile dinamice, încep cu încalzirea și cresc progresiv in intensitate
- Se va urmări mimica pacienților pentru stabilirea toleranței
- Antrenamentele pot să fie zilnice sau 3-4/săptămână
- Se încetează efortul când apare oboseala pacientului

Contraindicații in Kinetoterapie

- Exercițiile care necesită schimbări rapide de poziții

- Exercițiile care necesită ridicarea greutăților mari
- Exercițiile care au bază mică de susținere
- Exercițiile care necesită staționarea mult timp cu picioarele atârnând pe scaun și
ortostatismul prelungit
- Eforturi fizice prelungite cu glota închisă
- Eforturi anaerob

Se recomandă zilnic gimnastica de înviorare, dimineața, timp de 10-15 min, o oră

de plimbare în aer liber în pas vioi și recuperare medicală de cel puțin 3 ori
/saptamana

În activitatea de kinetoterapie sunt necesare cunostințe teoretice și practice care

se bazează pe urmatoarele principii:

A. În primul rând să nu faci rău ”-principiul lui Hipocrate”

B. Promtitudinea stabilirii tratamentului – rezultă din diagnosticul instituit
C. Dozarea efortului, are o importanță în recuperare, ținând cont de toleranța la efort a
pacientului. Solicitarea va crește rațional, greșeala pe care o face kinetoterapeutul
este suprasolicitarea bolnavului

Gradarea efortului se bazează pe:

- De la simplu la complex

12
 - De la ușor la greu
- De la cunoscut la necunoscut

Când pacientul are evoluție bună, se încearcă depașirea valorilor funcționale.

D. Personalizarea tratamentului este important deoarece se tratează bolnavii și nu

boli, deci bolile nu sunt identice și nici tratamentele nu pot fi identice. La stabilirea
tratamentului se ține cont de anumite particularități ca : sex, vârsta, personalitate,
profesie, condiții de mediu și viață.
E. PRINCIPIILE PSIHO-PEDAGOGICE

Kinetoterapeutul are obligația să discute cu pacientul, legat de durata, modul de

acțiune și scopul mijloacelor folosite în activitatea sa. Psiho-pedagogia se bazează și
pe procesul că fiecare pacient să acționeze individual în procesul de recuperare
bazându-se pe principiile: motivației, conștientizării și activității indepedente

F. COMBINAREA CU ALTE MIJLOACE TERAPEUTICE – determină eficiența

mijloacelor folosite prin terapii complexe
G. CONTINUITATEA TRATAMENTULUI PÂNĂ LA RECUPERAREA PACIENTULUI
Tratamentul trebuie continuat până la recuperarea integrală, aceasta cuprinzând și
vindecarea funcțională
H. PRINCIPIUL COOPERARII – se bazează pe un climat favorabil între pacient și
kinetoterapeut pentru o recuperare eficientă

2.2. OBIECTIVELE ȘI MIJLOACELE KINETOTERAPIEI PENTRU

RECUPERARE LA VÂRSTA a III-a PE AFECȚIUNI

În kinetoterapia vârstnicului se urmăresc obiectivele generale

a) Diminuarea limitării performanței fizice și psihice (asistența profilactică și de

recuperare prin antrenament fizic)
b) Reeducarea activității vitale (mâncat-masticație/deglutiție, băut, control sfincterian,
utilizarea toaletei, îmbrăcat/dezbrăcat, spălat, transferuri din decubit în așezat etc.)
menținerea /ameliorarea recuperarea diferitelor disfuncții.
A. AFECȚIUNILE CARDIOVASCULARE

13
Recuperarea acestor afecțiuni prin kinetoterapie se suprapune peste recuperarea
specifică diferitelor patologii, având și câteva caracteristici
Obiective:

a) ameliorarea stării clinice

b) ameliorarea parametrilor metabolici si neuroendocrini

c) obținerea unor efecte hemodinamice

d) combaterea sedentarismului

e) optimizarea /menținerea condiției fizice

f) îmbunătățirea ”calitații vieții”

Mijloace: practicarea activităților dinamice-înot, plimbări pe jos sau cu bicicleta, bicicleta

ergometrică, program de gimnastică, alergări in aer liber, sporturi accesibile condiției
fizice( tenis, volei, popice), curele balneo-fizioterapeutice la Covasna, Buziaș etc.

B. AFECȚIUNILE SISTEMULUI RESPIRATOR

Obiective ale kinetoterapiei

a) Îmbunătățirea însușirii reologice ale secreției bronșice și a funcțiilor muco-ciliare

b) Consolidarea/mărirea expansiunii toracice în zonele în care este mobilitate mică
c) Reducerea travaliului ventilator prin asuplizare toracovertebrală și mărirea
contribuției ventilației diafragmatice, a respirației abdominale
d) Dezvoltarea randamentului pompei musculare respiratorii
e) Tonifierea musculaturii respiratorii și abdominale
f) Îmbunătățirea distribuției intrapulmonare și intracapilare a aerului (ameliorarea
raportului V/Q- ventilație/perfuzie)
g) Adaptarea la efort, folositoare pentru susținerea condiției fizice generale și
verificarea respirației în mișcare și efort.
Mijloace:
- Educarea reflexului de tuse deficitar la vârstnici și drenaj de postură
- Antrenament la efort
- Folosirea tipurilor de relaxare
- Conștientizarea și autoconștientizarea respirației pe toate cadranele.

14
 C. AFECȚIUNI OSTEOARTICULARE

COXARTROZA

Obiectivele kinetoterapiei:

a) Îndreptarea pozițiilor vicioase

b) Dobândirea funcțională a articulației coxofemurale prin tonifierea musculaturii flexorilor,

extensorilor, abductorilor, rotatorilor și în special a cvadricepsului și fesierului mijlociu

c) Păstrarea funcției de stabilitate și motricitate

d) Mărirea mobilității articulare

e) Refacerea mersului

f) Coordonarea mișcărilor

INDICAȚII METODICE:

- În funcție de vârsta și evoluția bolii se selectează exercițiile

- Când sunt membrele afectate la efectuarea exercițiilor, acestea se eliberează de
greutatea corpului și mișcările se fac în funcție de durere
- Când pacientul este imobilizat se efectuează exerciții izometrice
- Exercițiile se efectuează activ, cu rezistența normală și apoi se aplică
mecanoterapia
- În funcție de posibilitățile bolnavului se stabilesc exercițiile

III EFECTUL EXERCIȚIULUI FIZIC LA VÂRSTA a III-a

3.1 PARTICULARITĂȚILE EXERCIȚIULUI FIZIC LA VÂRSTNICI

Datorită inactivității, la persoanele în vârstă au loc, deteriorării funcționale parțiale sau

totale, astfel dupa 65 de ani se pierde 3% din capacitatea maximă musculară.

La persoanele în vârstă, datorită sedentarismul apare obezitatea, hipertensiunea

arterială, toate acestea conducând la alte complicații.

Exercițiul fizic și antrenamentul fizic este benefic pentru persoanele vârstnice,

contribuind la reabilitarea pacientului cu diferite afecțiuni.

15
 Un factor terapeutic pentru ameliorarea funcției generale și a altor funcții ale organelor
și sistemelor este antrenamentul fizic:

- Micșorează debitul cardiac la efort, micșorând frecvența cardiacă și

debitul/bătaie
- Mărește toleranța la insulină
- Îmbunătățește activitatea cerebrală modificând EEG-ul
- Îmbunătățește testele neuropsihologice
- Stimul al metabolismului osos, evitând demineralizările prin contracții musculare
la nivelul periostului

3.2. COXARTROZA (coxaza) și RECUPERAREA KINETOTERAPEUTICĂ

Coxartroza este numită și artroza coxofemurală, afectarea sa, duce la modificări

serioase în mobilitatea și stabilitatea bolnavului

Coxartroza prezintă doua forme:

a) Forma traumatică, reprezentată printr-un traumatism major ( fractura de șold), fie

prin unele anomalii congenitale, preexistente, luxații sau subluxații congenitale,
coxa plana, coxa vara, coxa valga.
b) Forma senilă, datorită regresiei senescenței articulației, dar la care întâlnim și alți
factori metabolici (obezitate, diabet) sau profesionali (ortostatism prelungit), etc.

Artroza coxo-femurală, determină tulburări ale capului femural și ale cotilului, care nu
mai au o captare articulară determinând distrugerea și deteriorarea cartilajului articular,
care duce la deficiențe serioase în stabilitate și mobilitate .

Simptome: semnele clinice sunt limitarea mișcărilor și durerea, bolnavul nu poate face
câteva mișcări(nu poate încrucișa picioarele, nu se poate încheia la pantofi). În această
situație, abducția este cea mai limitată, urmându-i rotația și adducția coapsei.

Cracmentele articulare se pot percepe palpatoriu sau auditiv.

Obiectivele kinetoterapiei

1. Înlăturarea instalării atitudinilor vicioase ale șoldului

2. Menținerea sau refacerea armoniei suprafeței articulare

16
 3. Redobândirea funcțională a articulației, conservând mobilitatea în condiții de
stabilitate
4. Utilizarea procedeelor corespunzătoare împotriva tulburărilor de mers/reeducarea
mersului
5. Măsuri împotriva redorii articulare
6. Combaterea atrofiei și hipotoniei musculare prin activarea circulației și nutriției
locale

IV. PROGRAM DE EXERCITII

Ex.1. Pozitia initiala decubit dorsal cu membrele inferioare intinse, mainile pe langa corp
T1. flexia coapsei membrului inferior sanatos, cu genunchiul flectat, mainile prind
genunchiul
T2. presarea pe planul patului a membrului inferior afectat extins (extensia coapsei)
T3. Relaxarea membrului inferior afectat
T3. revenire în pozitia intiala a membrului inferior sanatos
T4 – T6 acelasi exercitiu cu membrul inferior opus.
Mambrul inferior opus celui care lucreaza, va ramane extins si va incepe miscarea la
revenirea acestuia în pozitia initiala
Se execută 2 serii a câte 5 exercitii.

Ex.2. Pozitia initiala decubit dorsal cu membrele inferioare intinse, mainile pe langa corp
T1. contractia cvadricepsului si feselor, coapsele preseaza planul patului
T2. relaxare
Exercitiul se poate ingreuna, mentinand cateva secunde contractia musculara.
Se execută 2 serii a câte 10 repetări.
Ex.3. Pozitia initiala decubit dorsal cu membrele inferioare intinse si departate, mainile pe
langa corp
T1. rotatia interna a coapsei, varfurile picioarelor se apropie
T2. revenire in pozitia initiala
Se execută 2 serii a câte 10 exercitii.
Ex.4. decubit dorsal cu genunchii flectati , mainile pe langa corp

17
T1. se impinge bazinul in sus, trecand in sprijin pe omoplati si calcaie
T2. revenire in pozitie initiala
Se poate ingreuna prin mentinerea pozitiei cateva secunde inainte de revenire în pozitia
initiala.
Se execută 2 serii a cate 5 repetari.
Ex.5. decubit lateral pe partea sanatoasa, genunchiul membrului inferior afectat flectat
T1. extensia coapsei contra rezistentei, calcaiul impinge mana kinetoterapeutului
T2. revenire in pozitie initiala
Exercitiul se execută cu ambele membre inferioare.
Se execută 2 serii a cate 6 exercitii.
Ex.6. Pozitia initiala stand cu fata la spalier, mainile prind sipca de la nivelul pieptului
T1. flexia genunchiului la 90 º, a membrul inferior afectat, ramanand in sprijin pe membrul
inferior sanatos
T2. extensia coapsei cu genunchiul flectat
T3. revenire din flexie a genunchiului
T4. revenire în pozitia initiala.
Se execută 2 serii a câte 5 exercitii.
Ex.7. Pozitia initiala invatarea mersului cu bastonul tinut in mana opusa mebrului inferior
afectat
Pentru ca bastonul s-au carja sa reprezinte intr-adevar un sprijin se vor tine in mana
neafectata.
Ex.8. Pozitia initiala decubit dorsal cu membrul inferior intinse, mainile pe langa corp.
T1. abductia unui membru inferior, calcaiul ramane in contact cu salteaua
T2. revenire in pozitia initiala.
T3, T4 acelasi exercitiu cu celalalt membru inferior
Se poate ingreuna prin executia exercitiului simultan cu ambele membre inferioare
Se execută 2 serii a câte 6 repetări.
Ex.9. Pozitia initiala decubit dorsal cu membrele inferioare întinse si depărtate, mâinile pe
lângă corp
T1. rotatia interna si adductia coapse membru inferior afectat extins,
T2. piciorul în adductie trece peste celalalt picior
T3. revenire in pozitie initiala

18
Se execută si cu celălalt membru inferior.
Se execută 2 serii a câte 10 exercitii.
Ex.10. decubit lateral pe partea sanatoasa, genunchii extinsi
T1. extensia coapsei membrul inferior afectat, kinetoterapeutul sustine membrul inferior la
nivelul gleznei (daca este cazul)
T2. arcuire
T3. revenire in pozitia initiala.
Se execută 2 serii a câte 6 exercitii.
Exercitiul se mai poate efectua din decubit ventral, daca pacientul este capabil să adopte
această pozitie.
Ex.11. Pozitia initiala stand cu fata la spalier, mainile prind sipca de la nivelul pieptului
T1. fandare pe membrul inferior sănătos, prin pasire inapoi cu piciorul, membrul inferior,
afectat extins
T2. arcuire
T3. revenire in pozitia initiala
Se execută 2 serii a cate 10 repetări
Ex.12. Pozitia initiala stand cu fata la spalier, mainile prind sipca de la nivelul pieptului
T1. adductia membrului inferior afectat peste linia mediana, cu incrucisarea picioarelor
T2. revenire in pozitia initiala.
Se execută 2 serii a câte 10 repetări.

Mersul în 2 timpi
Timpul 1 – carja/bastonul si membrul inferior afectat se plaseaza anterior simultan;
Timpul 2 – membrul inferior neafectat se aseaza langa cel afectat; mersul poate fi
ingreunat cand membrul inferior neafectat il depaseste pe cel afectat.
Mersul în 3 timpi
Timpul 1 – carja/bastonul se plaseaza anterior;
Timpul 2 – membrul inferior afectat se deplasează anterior langa carja;
Timpul 3 – membrul inferior neafectat se deplaseaza langa cel afectat sau anterior
acestuia daca mersul este ingreunat; efortul poate fi ingreunat si prin executarea simultana
a timpilor 1 si 2.
Mersul în 4 timpi

19
Timpul 1 – carja/bastonul se plaseaza anterior;
Timpul 2 – membrul inferior afectat se deplaseaza anterior în dreptul carjei;
Timpul 3 – bastonul se va deplasa mai inainte;
Timpul 4 – membrul inferior neafectat se deplaseaza în dreptul bastonului

Bibliografie :
1. Badiu GH., Teodorescu-Exarcu I. – (1993) – Fiziologie. Editura Medicală. București
2. Cristea, C, Lozincă, I (1999) Principii de kinetoterapie recuperatorie la vârsta a III a,
Editura Universității din Oradea
3. Derevenco P. (1976) Efortul și sistemul endocrin, Editura Dacia, Cluj-Napoca
4. Drimer D., Săvulescu A., (1991) Speranță pentru vârsta a III a, Editura
Tehnică,Bucuresti
5. Duda R.(1983) Gerontologie medico-socială, Editura Junimea, Iași
6. Dutu, Al., Bolosiu, H.D., (1978), Reumatologie clinică, Cluj-Napoca, Editura Dacia
7. Gherasim L. - (1995) – Medicină internă, Bolile aparatului respirator. Vol. I. Editura
Medicală. București
8. Ionescu N.A., Mazilu V., - (1971) - Exercițiul fizic în slujba sănătății -
București,Editura Stadion
9. Moraru, Gheorghe., Pâncotan, Vasile, (1999), Recuperarea kinetică în
reumatologie, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest
10. Negru T., Șerban M. G. – (1994) - Fiziopatologie. Editura Didactică și Pedagogică.
București

20