CAP.

I INSTRUCTAJUL DE PROTECŢIA MUNCII,

A.I.I. ŞI R.O.F. LA DIVIZIA ECONOMICĂ

Tematica de instruire periodicǎ în anul 2018 pentru funcția de economist este:

Dispoziția 26/2008-IPSSMIF art. 1.12-1.31,1.35-1.36,1.61-1.62,1.71-1.83,2.1-2.92,2.12-
2.15,4.63-4.72, 6.107-6.119,7.1-7.17,8.1-8.3
Legea 319/2006-art.5;22,23,26,33
HG 1425/2006,art.108;109
HG971/2006, anexe 1-9
OUG CII ,IV ,V
Extras –Cod rutier,circulația pe drumurile pubice.
Dupa efectuarea instruirii, fiṣa de instruire individualǎ se semneaza de cǎtre lucrǎtorul
instruit ṣi de cǎtre persoanele care au efectuat ṣi verificat instruirea.
Instruirea la locul de muncǎ se va face de conducǎtorul direct al locului de munca ,în
grupe de maximum 20 de persoane.Durata nu va depǎṣi 8 ore.
Instruirea va cuprinde:
-informații privind riscurile de accidente ṣi îmbolnǎvire profesionalǎ specifice locului de
munca ;
-prevederile instrucțiunilor proprii elaborate pentru locul de muncǎ;
-mǎsuri privind acordarea primului ajutor,stingerea incendiilor ṣi evacuarea lucrǎtorilor la
nivelul locului de muncǎ;
-prevederi ale reglementǎrilor de securitate ṣi sǎnǎtate în muncǎ privind activitǎțile
specifice ale locului de muncǎ.

1.1 INSRUCTAJUL ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Apǎrarea împotriva incendiilor reprezintǎ ansamblul activitǎților specifice,mǎsuri ṣi
sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter de informare publicǎ ,planificate,
organizate realizate potrivit legilor în scopul prevenirii ṣi reducerii riscurilor de producere a
incendiilor ṣi asigurǎrii intervenției operative pentru limitarea ṣi stingerea incendiilor ,în vederea

1
evacuǎrii ,salvǎrii ṣi protecției persoanelor,protejǎrii bunurilor ṣi mediului împotriva efectelor
situațiilor de urgentǎ determinate de incendii.
Obligațiile privind apǎrarea împotriva incendiilor sunt:
-persoana care observa un incendiu are obligatia de a anunța prin orice
mijloace ,serviciile de urgențǎ,primarul sau poliția ṣi sǎ ia mǎsuri ,dupa posibilitǎțile sale ,pentru
limitarea ṣi stingerea incendiilor.
-conducǎtorul instituției trebuie sǎ stabileascǎ responsabilitǎtile ṣi modul de organizare
pentru apǎrarea împotriva incendiilor.
-sǎ solicite ṣi sǎ obținǎ avizele ṣi autorizațiile de securitate la incendiu ṣi sǎ asigure
respectarea condițiilor care au stat la baza eliberǎrii acestora.
-sǎ elaboreze instrucțiunile de apǎrare împotriva incendiilor ṣi sǎ stabileascǎ atribuțiile ce
revin salariaților la locurile de muncǎ.
-sǎ verifice daca salariații cunosc ṣi respectǎ instrucțiunile privind mǎsurile de apǎrare
împotriva incendiilor.
-sǎ asigure întocmirea ṣi actualizarea planurilor de interventie ṣi condițiile pentru
aplicarea acestora în orice moment.
-sǎ asigure utilizarea ,verificarea , întretinerea ṣi repararea mijloacelor de apǎrare
împotriva incendiilor cu personal atestat.
-sǎ asigure pregǎtirea ṣi antrenarea serviciului de urgențǎ privat pentru intervenție.
-fiecare salariat la locul de muncǎ , are obligația sǎ respecte regulile ṣi mǎsurile de
apǎrare împotriva incendiilor, aduse la cunoṣtințǎ de conducǎtorul unitǎții.
-sǎ comunice conducǎtorului locului de muncǎ orice constatare a încǎlcǎrii normelor de
apǎrare sau orice defecțiune sesizatǎ la sistemele ṣi instalațiile de apǎrare împotriva incendiilor.

1.2 R.O.F. AL SECȚIEI CT 1 CONSTANȚA

Secția CT 1 Constanța cu sediul în orasul Constanţa , bd-ul IC Brǎtianu nr 39 este
subunitate a Sucursalei Regionale de Cǎi Ferate Constanţa din cadrul Companiei Naţionale de
“C F R “ S.A., înfiinţatǎ prin Hotǎrâre a Guvernului nr. 581/1998.
Obiectivul de activitate a Secţiei CT 1 Constanţa îl constituie întretinerea si reparaţia
instalaţiilor de semnalizare,centralizare şi bloc SCB ( CE,CED,SBW,cu tablouri mecanice) , bloc
linie automat (BLA),INDUSI ,treceri semnalizate la nivel cu calea feratǎ (BAT,SAT) şi

2
mecanizare automatizare a cocoaselor de triere(MACT) în scopul asigurǎrii unei funcţionǎri
normale şi neîntrerupte ,în depline condiţii de siguranţǎ a circulaţiei,a transporturilor feroviare.
Secţia CT1 Constanţa îşi desfǎşoarǎ activitatea pe raza judeţelor Constanţa si Tulcea
învecinându-se ,din punct de vedere al activitǎţii cu Secţia CT 2 Feteşti şi are în întreţinere 37 de
instalaţii de centralizare (CE-5 buc,CED-16 buc ,SBW-6 buc ,TM-8 buc, MACT-2 buc),14
distanţe BLA,25 instalaţii aferente trecerilor de nivel (BAT-6 buc,SAT-19 buc).
Secţia CT 1 Constanţa are structura organizatoricǎ constituitǎ pe nivele si cuprinde :
- la nivelul secţiei :compartimente care asigurǎ îndeplinirea funcţiilor de exploatare,
producţie , aprovizionare , economico-financiar , control, protecţie socialǎ şi de personal.
1.COMPARTIMENT DE URMĂRIRE ACTIVITATE ÎNTREŢINERE ŞI REPARARE
INSTALAŢII
2.COMPARTIMENT TEHNICO-ORGANIZARE
3.COMPARTIMENT INSTRUIRE ŞI CONTROL
4.COMPARTIMENT RESURSE UMANE
5.COMPARTIMENT FINANCIAR -CONTABILITATE
6.COMPARTIMENT APROVIZIONARE-ADMINISTRATIV ŞI MIJLOACE FIXE
- la nivel local : un numǎr de 8 districte de întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor şi
1laborator.
Conducerea secţiei este reprezentata de Şeful de secţie,Şeful de secţie adjunct, Şeful de
secţie adjunct pentru urmǎrirea lucrǎrilor de reabilitare şi Contabilul şef secţie .
Conducerea districtelor la nivelul subunitǎţilor este reprezentatǎ de şeful de district.

COMPARTIMENTUL FINANCIAR -CONTABILITATE

Compartimentul „ Financiar-Contabilitate” al secţiei are urmǎtoarele sarcini :

1. Urmǎreşte înregistrarea cronologicǎ şi sistematicǎ a tuturor operaţiunilor la nivel central;

2. Rǎspunde de respectarea planului de conturi şi a normelor metodologice emise de Ministerul
Finantelor.
3. Înregistrarea corectǎ şi la zi a tuturor documentelor care privesc relaţiile cu terţii, cu
respectarea reglementǎrilor legale;
4. Face demersurile necesare pentru lichidarea sumelor în curs de lǎmurire şi a altor debite;
5. Pentru conturile de decontǎri interne asigurǎ înregistrarea reciprocǎ şi în aceeaşi perioadǎ de

3
 gestiune atât în contabilitatea unitǎţilor debitoare cât şi a celor creditoare, lichidarea
soldurilor din conturile de decontǎri, precum şi cunoaşterea în orice moment a drepturilor şi
obligaţiilor dintre unitǎti - efectueaza punctajul lunar pentru concordanţa sumelor din cele douǎ
evidenţe, transmite şi primeşte note de debitare-creditare cǎtre şi de la unitǎţile care intrǎ în
decontare. 6.
Organizeazǎ şi rǎspunde de evidenţa corectǎ a contabilitǎţii rezervelor şi a altor fonduri, a
imobilizǎrilor corporale şi necorporale;
7. Organizeazǎ şi rǎspunde de evidenţa corectǎ şi veniturilor în contabilitatea
financiarǎ, cât şi completarea tuturor informaţiilor în modulele Oracle necesare generǎrii
balanţei conturilor de gestiune şi asigurarea corelaţiei dintre cele douǎ contabilitǎţi.
8. Analizeazǎ şi rǎspunde de componenţa soldurilor conturilor din balanţa de verificare a
Sucursalei Regionala CF Constanţa.
9. Se preocupǎ de organizarea, aplicarea şi perfecţionarea sistemului informatic în domeniul
contabil.
10. Întocmeşte împreunǎ cu celelalte servicii economice circuitul documentelor,
stabilind compartimentele la care trebuie sǎ circule pentru certificare, vizare şi aprobare, modul
de primire a acestora pentru înregistrare cu termene pe feluri de documente.
11. Pune la dispoziţia Diviziei Tehnice sinteze şi date cu specific economic aferente
documentaţiilor pentru sectoarelor de circulaţie neinteroperabile.
12. Executǎ şi alte sarcini care au legaturǎ cu evidenţa contabilǎ şi care derivǎ din diverse acte
normative.
13. Urmǎreşte înregistrarea cronologicǎ şi sistematicǎ a tuturor operaţiunilor la nivel central
SRCF Constanţa, înregistrarea tuturor documentelor privind mişcarea stocurilor (intrǎri-ieşiri),
efectuarea punctajului lunar între evidenţa contabilǎ si cea gestionarǎ .
14. Rǎspunde de respectarea planului de conturi şi a normelor metodologice emise de Ministerul
Finanţelor.
15. Organizeazǎ şi conduce contabilitatea conturilor de ordine şi evidenţǎ din afara bilanţului.
16. Efectueazǎ contabilitatea operaţiunilor privind salariile personalului.
17. Urmǎreşte efectuarea în totalitate a inventarierilor la nivelul secţiei, dacǎ au fost valorificate
rezultatele inventarierii şi dacǎ au fost duse la îndeplinire toate dispoziţiile legale date în acest
sens.

4
18. Analizeazǎ şi rǎspunde de componenţa soldurilor conturilor din balanţa de verificare.
19. În baza dispoziţiilor directorului regional, a ordinelor de deplasare, verificǎ, avizeazǎ şi
asigurǎ plata sumelor necesare, în lei, pentru deplasǎrile din ţarǎ.
20. Rǎspunde de calculul drepturilor salariale şi a altor drepturi acordate pe baza Contractului
Colectiv de Muncǎ, Hotǎrârilor Consiliului de Administraţie. Stabileşte reţinerile legale din
salariu pentru fiecare salariat din secţie. Calculeazǎ şi stabileşte reţinerile legale. Întocmeste
centralizatorul de salarii.
21. Întocmeşte formele necesare pentru plata la termenele stabilite a tuturor drepturilor bǎneşti
cuvenite salariaţilor (borderoul de carduri, ştat de platǎ numerar).
22. Opereazǎ reţinerea garanţiilor materiale aferente gestionarilor în conformitate cu contractul
de garanţie.
23. Întocmeşte, verificǎ şi depune la organul fiscal competent fişele fiscale, borderoul fişelor
fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii pentru fiecare angajat.
24. Elibereazǎ adeverinţele de venit pentru salariaţi.
25. Stabileşte în funcţie de fondul de salarii realizat toate obligaţiile de platǎ (impozit pe salarii,
contribuţia de asigurǎri sociale de stat, contribuţia la fondul de şomaj, fond de sǎnǎtate etc.) .
26. Rǎspunde de întocmirea, centralizarea, depunerea declaraţiilor de impunere privind
impozitele şi taxele locale ale secţiei.
27. Organizeazǎ arhivarea documentelor contabile şi le predǎ pentru arhivare la termenele
stabilite.
28. Asigurǎ colaborarea permanentǎ cu toate subunitǎţile regionalei în vederea soluţionǎrii
problemelor apǎrute în derularea activitǎţii.
29. Propune modificǎri ale procedurilor operaţionale şi instrucţiunile de lucru specifice
activitǎţii.
30. Desfǎşoarǎ şi alte activitǎţi pentru realizarea obiectului propriu de activitate.
31. Face propuneri în vederea întocmirii proiectului Bugetului de Venituri si Cheltuieli al Secţiei
CT-1 Constanţa.
32. Analizeazǎ şi fundamenteazǎ propunerile de Buget de Venituri si Cheltuieli cu defalcare pe
feluri de venituri şi cheltuieli.
33. Analizeazǎ lunar realizǎrile indicatorilor economici şi întocmeşte nota de justificare a
cheltuielilor pe care o transmite la Biroul Tehnico-Economic.

5
34 Urmǎreşte realizarea indicatorilor economico-financiari pe secţie şi propune mǎsuri pentru
încadrarea în valorile aprobate prin buget.
35. Justificǎ lunar modul de folosire a sumelor primite de la bugetul de stat pentru lucrǎrile de
reparaţii curente conform Ordinului comun MFP 504/2005 și MTI 501/2005 pentru aprobarea
normelor privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat
pentru unele activitati desfǎşurate de unii agenţi economici prin bugetul MTI.
36. Întocmeşte anual dosarul de organizare şi exercitare a CFP.
37. Întocmeşte raportul trimestrial CFP care se înainteazǎ la Regionala CF Constanţa.
38. Rǎspunde de evidenţa, selecţionarea, pǎstrarea, arhivarea, casarea documentelor ce aparţin
compartimentului şi depoziteazǎ la arhive materialul selecţionat, iar pe cel propus pentru casare
îl aduce la cunoştinţǎ Serviciului Comercial în vederea predǎrii la agenţii economici care
colecteaza deseuri.
39. Desfaşoarǎ şi alte activitǎţi pentru realizarea obiectului propriu de activitate.

6
 CAP.II EVIDENŢA TEHNICO – ECONOMICĂ A
MIJLOACELOR FIXE

Imobilizările corporale reprezintă bunuri economice caracterizate prin aceea că au o

durată de folosinţă mare în activitatea întreprinderii, participă la mai multe procese de exploatare
şi îşi transmite treptat valoarea producerii lor la care fabricaţie participă.
Imobilizările corporale cuprind acele bunuri economice cu conţinut material concret
(corporal) existente în activul patrimonial al întreprinderii.
În contextul Standardului Internaţional de Contabilitate (IAS 16) “Terenuri şi Mijloace
fixe”, reglementările armonizate definesc imobilizările corporale ca fiind active care:
 sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri
sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
 au valoare mai mare decât limita prevazută de reglementările legale în vigoare;
Limita minimă a valorii de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe se actualizează
periodic, în funcţie de indicele de inflaţie, prin hotărâri ale Guvernului. La data actuală , valoarea
minimă de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe este de 2500 lei, potrivit H.G. nr. 276 / 2013.
Obţinerea informaţiei finale privind existenţa şi mişcarea imobilizărilor în cadrul unităţii
patrimoniale este rezultatul culegerii, prelucrării şi păstrării datelor şi informaţiilor în cadrul unui
ansamblu de mijloace şi procedee de lucru specifice contabilităţii – sistemului informaţional
contabil.
Terenurile se înregistrează în contabilitate la intrarea în patrimoniu la valoarea stabilită în
funcţie de clasele de calitate, suprafaţă, amplasament şi/sau alte criterii legale, la valoarea de
achiziţie sau la valoarea sporului în natură, după caz.
Sistemul informaţional contabil al imobilizărilor se compune din mai multe subsisteme:
 subsistemul de documente;
 subsistemul de evidenţă tehnico – operative (registru);
 subsistemul conturilor.

7
 Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mişcările diverselor
elemente de imobilizări, se prezintă începând cu preţul de achiziţie sau costul de producţie,
rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a
imobilizărilor corporale.
Drepturile asupra proprietăţilor imobiliare şi alte drepturi similare, aşa cum sunt definite
de legislaţia naţională, trebuie prezentate la “Terenuri şi construcţii”.

2.1.Documente necesare la intrarea unui mijloc fix în gestiune;

Căile de intrare a mijloacelor fixe în gestiune sunt:
 prin aport la capitalul social;
 prin achiziţii de la terţi;
 prin construcţie în regim propriu;
 primite cu titlu gratuit;
 înregistrate ca plus de inventar;
 prin închiriere;
 prin operaţii de leasing.
Cu ocazia intrării în patrimoniu, mijloacele fixe se înregistrează la următoarele costuri
sau preţuri:
a) Costul de achiziţie – este utilizat pentru bunurile cumpărate de pe piaţă şi cuprinde
preţul de cumpărare negociat de părţi, la care se adaugă cheltuielile de transport, instalare,
montaj şi punere în funcţiune, taxele vamale şi primele de asigurare şi TVA deductibilă;
b) Costul de producţie este folosit la intrarea imobilizărilor obţinute din propriul proces
de producţie al întreprinderii sau cele construite de întreprindere. El se formează din costul de
achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumabile la care se adaugă cheltuielile făcute de
întreprindere cu salariile, amortizări, lucrări şi servicii prestate de terţi si alte cheltuieli sau plăţi.
c) Valoarea de utilitate – este utilizată la intrarea în patrimoniu a bunurilor de natura
imobilizărilor primite prin donaţii cu titlu gratuit.
Valoarea de utilitate reprezintă preţul presupus a fi acceptat la plată de către un eventual
cumpărător, ţinând cont de starea şi locul în care se găseşte bunul respectiv, precum şi efectul util
pe care l-ar avea pentru întreprindere. Valoarea de utilitate mai este cunoscută şi sub numele de
valoare actuală.

8
 d) Valoarea de aport – este folosită în cazul bunurilor aduse ca aport în natură la
societate cu ocazia asocierii, fuziunii sau comasării. Ea se stabileşte de către experţi şi este
acceptată de părţi conform statutului sau contractului de societate.
e) Preţul de cumpărare – este utilizat pentru evidenţierea titlurilor cumpărate. Acesta
este egal cu preţul de achiziţie.
Subsistemul de documente cuprinde totalitatea documentelor primare specifice pe genuri
de operaţii economice în legatură cu imobilizările întocmite la locul şi în momentul efectuării
operaţiilor economice constituind documente justificative ce stau la baza înregistrărilor în
celelalte subsisteme, baza de calcul a indicatorilor economici, probe în justiţie privind litigiile
patrimoniale.
La intrarea unui mijloc fix în gestiune se folosesc următoarele registre şi formulare
financiar - contabile:
 În cazul achiziţionării de imobilizări:
 factură fiscală;
 proces verbal de recepţie;
 contract de vânzare – cumpărare.
 În cazul imobilizărilor aduse ca aport la societate sau intrare cu ocazia fuziunii
sau comasării:
 proces verbal de predare – primire.
 În cazul intrării prin investiţii – construcţii:
 procesul verbal de predare – primire cu ocazia preluării imobilizărilor de la
antreprenor;
 procesul verbal de recepţie provizoriu pentru imobilizările care necesită numai
montaj;
 procesul verbal de punere în funcţiune pentru imobilizările care necesită
montaj şi probe tehnologice.
 În cazul donaţiilor:
 contract de donaţie;
 proces verbal de predare – primire.
 În cazul intrării imobilizărilor cu caracter temporar sunt utilizate:
 contractul de concesiune;

9
  contractul de locaţie de gestiune;
 contractul de închiriere.
 În cazul plusurilor la inventariere:
 liste de inventar;
 proces verbal de inventariere.
 În cazul mijloacelor fixe obţinute din producţie proprie:
 documente de evidenţă a consumurilor de valori materiale;
 documente privind decontările cu terţii (facturi, ştate de plată a salariilor).
 În cazul intrării mijloacelor fixe de la un alt loc de gestiune al întreprinderii
(secţii, districte) se utilizează:
 bonul de mişcare al mijloacelor fixe. Acesta serveşte ca document de însoţire
a mijloacelor fixe pe timpul transportului de la secţia sau subunitatea
predătoare la cea primitoare. De asemenea, este document justificativ de
înregistrare în evidenţa ţinută de responsabilul de mijloace fixe la locurile de
folosinţă şi în contabilitate.
La intrarea unui mijloc fix se întocmeşte fişa mijlocului fix într-un singur exemplar, de
către compartimentul financiar contabil.
 fişa mijlocului fix – serveşte ca document de evidenţă analitică a mijloacelor fixe.
Aceasta conţine toate caracteristicile tehnice ale mijlocului fix precum şi: categoria,
codul de clasificare, data dării în folosinţă, data amortizării complete, durata de
servire normală. De asemenea, în fişa mijlocului fix se trec: numărul de inventar,
documente şi data intrării sau ieşirii mijlocului fix, operaţiile care privesc mişcarea
creşterii sau diminuarea valorii mijlocului fix, cantitatea, valoarea.
Contabilitatea mijloacelor fixe trebuie să asigure evidenţa permanentă a existentului şi
mişcării, precum şi calculul amortizării şi provizioanelor constituite prin deprecierea acestora.
Mijloacele fixe amortizabile au fost clasificate conform HG 2139/2004 în trei grupe
principale şi anume:
  1. Construcţii;
2 .Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii;
3. Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte
active corporale.

10
  Catalogul se aplica în mod unitar de cãtre agenţii economici, persoanele juridice fãrã scop
patrimonial cat şi de cãtre instituţiile publice, asigurând determinarea în mod unitar a amortizarii
capitalului imobilizat în active corporale.Construcţii;
- Grupa 1 "Construcţii" corespunde cu vechea grupa 1 "Construcţii";
- Grupa 2 "Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii" include vechile grupe:
grupa 2 "Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru); grupa 3 "Aparate şi
instalaţii de mãsurare, control şi reglare"; grupa 4 "Mijloace de transport"; grupa 5 "Animale şi
plantaţii";
  -  Grupa 3 "Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte active corporale" corespunde cu vechea grupa 6 "Mobilier, aparatura birotica, echipamente
de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale".
Mijloacele fixe, la intrarea în patrimoniu, se înregistrează în contabilitate la valoarea de
intrare, prin care se înţelege:
 costul de achiziţie, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;
 costul de producţie pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea
patrimonială;
 valoarea actuală, estimată la înscrierea lor în activ ţinând seama de valoarea
mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, pentru mijloace fixe
obţinute cu titlu gratuit;
 valoarea de aport (de utilitate) acceptată de părţi, pentru mijloacele fixe intrate în
patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii, conform statutelor contractelor;
 valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru mijloacele fixe reevaluate în baza unei
dispoziţii legale exprese.
Documentul care stă la baza înregistrării este procesul verbal de recepţie a mijlocului fix,
document întocmit de comisia de recepţie şi care conţine obligatoriu:
- denumire mijloc fix;
- caracteristici tehnice;
- furnizorul şi factura care au stat la baza plăţii;
- grupa şi codul de clasificare;
- durata normală de utilizare;
- felul amortizării (liniară sau accelerată);

11
 - semnăturile comisiei de recepţie;
- semnătura gestionarului.
Pentru evidenţierea mişcării unui mijloc fix de la o gestiune la alta se foloseşte bonul de
mişcare a mijloacelor fixe.

2.2.Documente necesare la ieşirea unui mijloc fix din gestiune;

Căile de ieşire a mijloacelor fixe din gestiune sunt:
 scoaterea din funcţiune sau casare;
 vânzarea către terţi;
 cesionare;
 aport în natură la capitalul altor unităţi;
 donaţii;
 lipsuri la inventar;
 degradări.
La ieşirea imobilizărilor corporale din patrimoniu se utilizează următoarele documente:
 În cazul scoaterii din funcţiune:
 procesul verbal de scoatere din funcţiune cu ocazia casării imobilizărilor
ajunse la limita valorii de utilitate;
 În cazul vânzării (cesiunii):
 contract de vânzare - cumpărare;
 factura fiscală.
 În cazul concesionării:
 contract de concesiune.
 În cazul locaţiei de gestiune:
 contract de locaţie de gestiune.
 În cazul închirierii:
 contract de închiriere.
 În cazul donaţiei:
 contract de donaţie;
 proces verbal de predare - primire.

12
  În cazul mijloacelor fixe retrase de asociaţi din capital:
 cerere de retragere;
 actul adiţional;
 rezoluţia Oficiului Comerţului;
 proces verbal de predare primire.
 În situaţii excepţionale:
 proces verbal de constatare.
Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe amortizate integral sau parţial se face cu
aprobarea Consiliului de Administraţie al întreprinderii.
Ordonanţa nr. 112/31.08.2000 reglementează procesul de scoatere din funcţiune, casarea
sau valorificarea activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor
administrative.
Mijloacele fixe scoase din funcţiune se valorifică sau se casează, după caz.
Valorificarea se realizează prin:
 vânzarea prin negociere directă prin licitaţie publică;
 casarea şi valorificarea elementelor componente recuperate prin dezmembrare.
Casarea mijloacelor fixe se realizează prin demolarea sau dezmembrarea acestora,
precum şi scăderea din gestiune.
Valoarea de ieşire din patrimoniu este cea de intrare în patrimoniu sau cea stabilită
ulterior cu prilejul unor reevaluări efectuate prin depozite legale, exprese, denumite în ambele
cazuri valoare contabilă, existentă în evidenţă la data ieşirii imobilizărilor din patrimoniu.
Documentele care atestă casarea mijlocului fix este procesul verbal de scoatere al
mijloacelor fixe din gestiune, fiind documentul de constatare a îndeplinirii scoaterii din funcţiune
a mijloacelor fixe.
Documentul de constatare a îndeplinirii scoaterii din funcţiune a mijloacelor fixe este:
 document de constatare a scoaterii efective din funcţiune a mijloacelor fixe;
 document de predare la magazie a ambalajelor subansamblelor, pieselor componente
şi materialelor rezultate din scoaterea efectivă din funcţiune a mijloacelor fixe;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor (depozitelor) şi în
contabilitate.

13
 Casarea mijloacelor fixe se efectuează de către o comisie numită de şeful unităţii şi care
cuprinde cel puţin cinci persoane:
1) Preşedintele comisiei;
2) Reprezentantul compartimentului din cadrul subunităţii deţinătoare care a avut în
dotare mijloacele fixe care se casează;
3) Reprezentantul compartimentului aprovizionare din cadrul subunităţii deţinătoare
care efectuează casarea;
4) Reprezentantul compartimentului financiar din cadrul subunităţii care efectuează
casarea;
5) Reprezentantul compartimentului tehnic al subunităţii.
Pe baza aprobărilor de casare şi a proceselor verbale de casare, compartimentul financiar
al subunităţilor deţinătoare, vor proceda la scoaterea din evidenţă a mijloacelor fixe casate.

2.3.Documente privind mişcarea mijloacelor fixe de la o unitate la alta;

În cazul mişcărilor mijloacelor fixe de la o unitate la alta, ieşirea şi respectiv intrarea
mijlocului fix se face în baza bonului de mişcare, care este documentul de însoţire al mijlocului
fix.
De asemenea, pentru mijlocul fix se transmite şi fişa acestuia de către unitatea predătoare
către unitatea primitoare.

2.4.Evidenţa mijloacelor fixe pe categorii şi pe fiecare mijloc în parte;

Structura complexă a mijloacelor fixe a făcut necesară gruparea acestora pe categorii cu
conţinut şi funcţionalitate asemănătoare, pe următoarele categorii:
 clădiri, construcţii speciale;
 maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
 aparate şi instalaţii de măsurare, control, reglare şi calcul;
 mijloace de transport;
 plantaţii;
 instalaţii şi mobilier;
 aparatură birotică.

14
 Particularităţile organizatorice ale Sucursalei Regionala CF Constanţa influenţează
structura analitică a mijloacelor fixe, fapt ce a presupus delimitarea acesteia pe secţii, iar în
cadrul secţiei pe categorii.
Pentru organizarea raţională a contabilităţii imobilizărilor corporale din orice
întreprindere este necesară clasificarea acestora după mai multe criterii, astfel:
a) În funcţie de apartenenţa la patrimoniu:
- mijloace fixe din patrimoniul public;
- mijloace fixe din patrimoniul privat.
b) În funcţie de apartenenţa la patrimoniul întreprinderii:
- mijloace fixe proprii;
- mijloace fixe concesionate;
- mijloace fixe închiriate.
c) În funcţie de destinaţia pe care o au în cadrul activităţii:
- mijloace fixe productive;
- mijloace fixe cu destinaţie specială;
- mijloace fixe în conservare.
Evidenţa separată a acestor trei categorii este necesară pentru calcularea unor indicatori
de eficienţă a mijloacelor fixe, cum sunt:
 rata activelor fixe;
 rata de imobilizare a activelor fixe;
 rata capitalului faţă de activele fixe;
 amortizarea mijloacelor fixe.
La nivelul regionalei există un registru al numerelor de inventar care serveşte ca
document de atribuire a numerelor de inventar al mijloacelor fixe existente în unitate, în vederea
identificării lor. Registrul numerelor de inventar se întocmeşte de compartimentul financiar-
contabil, pe grupe de mijloace fixe, prin înregistrarea cronologică a mijloacelor fixe intrate în
unitate.
În scopul asigurării controlului asupra existenţei mijloacelor fixe, se atribuie fiecărui
mijloc fix un număr de inventar în momentul intrării în unitate prin achiziţie, construire sau
transfer.

15
 Numerotarea mijloacelor fixe în cadrul registrului se face de regulă, în ordinea succesivă
a numerelor şi pe grupe de mijloace fixe.
Numărul de inventar atribuit unui mijloc fix trebuie să fie făcut în toate documentele care
privesc mijlocul fix respectiv. Acest număr atribuit se imprimă direct pe obiect. Numerele de
inventar ale mijloacelor fixe transferate altor unităţi sau scoase din funcţiune nu pot fi atribuite
altor mijloace fixe intrate în unitate.
Mijloacele fixe închiriate se evidenţiază în contabilitatea unităţii care le-a luat cu chirie,
în conturile din afara bilanţului, cu numerele de inventar atribuite de unitatea care le-a dat cu
chirie.
Datele din documentele primare menţionate, constituie baza informaţiilor din evidenţa
tehnico-operativă organizată la nivelul unităţii sau a diferitelor compartimente de producţie şi
funcţionale cu ajutorul registrului pentru evidenţa mijloacelor fixe la care se mai poate adăuga
registrul inventar.
Balanţa mijloacelor fixe este organizată pe mijloace fixe aparţinând domeniului public şi
mijloace fixe aparţinând domeniului privat.
Balanţa cuprinde următoarele elemente referitoare la mijloace fixe:
 număr de inventar;
 denumirea mijlocului fix;
 locul de folosinţă;
 tipul secţiei de circulaţie;
 codul de clasificaţie;
 bucăţi;
 data PIF;
 DN;
 DR;
 ieşire;
 valoare înregistrare;
 amortizare lunară;
 amortizare totală.

16
 2.5.Calculul, contabilizarea şi evidenţa amortizării mijloacelor fixe
Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a
mijloacelor fixe. Amortizarea mijloacelor fixe se calculează pe baza unui plan de amortizare, de
la data punerii lor în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare conform
duratelor şi condiţiilor de utilizare a acestora şi se include în cheltuielile de exploatare.
Cota de amortizare se calculează:
CA = 100/Durata de utilizare din catalog (ani)
În cazul reevaluării mijloacelor fixe în baza unor acte normative, cota de amortizare se va
calcula astfel:
CA = 100/Durata normală de utilizare rămasă (ani)
Pentru mijloacele fixe deţinute de agenţii economici, neamortizate integral la data de 31
decembrie 2001, duratele normale de funcţionare rămase, în ani, se vor determina cu ajutorul
relaţiei:
DR = (1-DC/DV)*DN
în care:
- DR - durata normală de funcţionare rămasă, în ani;
- DC – durata de funcţionare consumată până la data de 31.12.2001, în ani;
- DV – durata normală de funcţionare dupa vechiul catalog, aprobat prin H.G.
nr. 266/1994, în ani;
- DN – durata normală de funcţionare după noul catalog, în ani.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se
calculează şi se înregistrează în contabilitate de către unitatea care le are în proprietate.
Imobilizările corporale sunt supuse amortizării adică recuperării, pe seama cheltuielilor a
valorii lor de intrare.
Amortizarea reprezintă echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unor imobilizări
datorate utilizării lor, acţiunii factorilor naturali, învechirii, progresului tehnic etc.

17
 Valoarea amortizabilă a unei imobilizări corporale este egală cu valoarea sa contabilă:
- această valoare trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viaţă utilă a
activului;
- amortizarea se calculează prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii contabile
(de intrare) a imobilizărilor corporale.
Mijloacele fixe sunt amortizate începând cu data punerii lor în funcţiune.
Investiţiile sau capacităţile puse în funcţie total sau parţial cărora nu li s-au întocmit
forme de înregistrare ca mijloace fixe sunt supuse amortizării.
Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se
calculează şi se înregistrează în contabilitate de către persoana juridică care o are în proprietate şi
se suportă din redevenţe sau chiria primită.
Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade este recunoscută drept cheltuială.
Metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice
aduse de aceste active sunt consumate de întreprindere (IAS 16).
Beneficiile aferente unui element al imobilizărilor corporale sunt consumate prin:
- utilizarea activului respectiv;
- înregistrarea unei cheltuieli cu amortizarea.
Determinarea duratei de viaţă utilă a imobilizărilor corporale se face luând în considerare
următorii factori:
- nivelul estimat de utilizare a activului se face pe baza capacităţii şi a producţiei fizice
estimate a activului;
- uzura fizică care depinde de condiţiile de exploatare;
- uzura morală, apărută ca urmare a schimbărilor şi îmbunătăţirilor aduse procesului de
producţie sau a schimbării structurii cererii pe piaţă a bunurilor produse cu activul
respectiv;
- limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului (ex. expirarea termenului din
contractele de leasing).
Durata de viaţă utilă a unui activ imobilizat corporal trebuie revizuită periodic şi dacă
modificările sunt semnificative atunci cheltuiala cu amortizarea trebuie ajustată.

18
 În România duratele normale de utilizare sunt stabilite centralizat prin hotărâre de Guvern
şi sunt revizuite la un interval de maxim 5 ani. Aceste durate se găsesc în “Catalogul privind
duratele normale de funcţionare şi clasificare a mijloacelor fixe”.
Conform Legii nr. 15/1991 se pot aplica următoarele sisteme de amortizare:

a) Amortizarea liniară:
- constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a imobilizărilor pe toată durata de
viaţă utilă a acestora şi includerea acestor valori pe cheltuieli de exploatare;
- se calculează prin aplicarea cotei anuale de amortizare la valoarea de intrare a
mijloacelor fixe:

100
Aa = Vi + Ca în care Ca =
D

Unde: Aa - amortizare anuală;

Vi - valoare de intrare;
Ca - cota de amortizare;
D - durata de amortizare.

Sau: Aa = Vi / D

b) Amortizarea degresivă:
- presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de lege
şi anume:
 1,5 dacă durata de utilizare este între 2 si 5 ani inclusiv;
 2 dacă durata normală de utilizare este între 5 si 10 ani;
 2,5 dacă durata normală de utilizare este mai mare de 10 ani.
Amortizarea degresivă se poate aplica în două variante: amortizarea degresivă fără
influenţa uzurii morale şi amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale.
1. Amortizarea degresivă fără influenţa uzurii morale (AD1):

19
 - în primul an – se aplică cota de amortizare degresivă la valoarea contabilă a
mijloacelor fixe;
- în anii următori se aplică cota de amortizare degresivă la valoarea rămasă de
recuperat (amortizat) mai mică până în anul în care amortizarea anuală rezultată este
egală sau mai mică decât amortizarea anuală calculate prin împărţirea valorii rămase
de recuperat la numărul de ani de utilizare rămaşi;
- din anul respectiv şi până la expirarea duratei de utilizare se trece la amortizarea
liniară raportând valoarea rămasă la numărul de ani rămaşi.

2. Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale (AD2) se determină următoarele

elemente:
 durata de utilizare aferentă regimului liniar recalculată în funcţie de cota de
amortizare degresivă (DUR):
100
DUR =
Ca (degresivă)

 durata de amortizare în care se realizează amortizarea integrală (DUI): DUI = DN

– DUR, DN = durata normală conform catalogului din care:
 durata de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul de amortizare
degresivă (DUD): DUD = DUI – DUR;
 durata de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul de amortizare liniară
(DUL): DUL = DUI – DUD;
 durata de utilizare aferentă uzurii morale pentru care nu se mai calculează
amortizarea (DUM): DUM = DN – DUI.
Această variantă permite amortizarea valorii contabile într-o perioadă mai mică decât
durata normală de utilizare, diferenţa reprezentând influeţa valorii morale.
Pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare până la 5 ani nu se calculează
influenţa uzurii morale.
3. Amortizarea accelerată, constă în:

20
  includerea în primul an de funcţionare în cheltuielile de exploatare a unei amortizări
în cotă de 50% din valoarea de intrare;
 în exerciţiile viitoare amortizarea se calculează după regimul amortizării liniare.
Contabilitatea imobilizărilor corporale se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 21
“Imobilizări corporale” şi anume:
 Contul 211 “Terenuri şi amenajări de terenuri”;
2111 “Terenuri”;
2112 “Amenajări de terenuri”;
 Contul 212 “Construcţii”;
 Contul 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii”;
 2131 “Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)”;
2132 “Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare”;
2133 “Mijloace de transport”;
2134 “Animale şi plantaţii”;
 Contul 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie”.
Toate aceste conturi au funcţie contabilă de activ: se debitează cu intrările de imobilizări
în patrimoniu, se creditează cu ieşirile de imobilizări din societate, iar soldul debitor reprezintă
valoarea imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe existente în societate.

21
 CAP.III EVIDENŢA TEHNICO - ECONOMICĂ A VALORILOR
MATERIALE

3.1.Mişcarea valorilor materiale oglindite prin sistemul informaţional şi

contabilizarea lor
În activitatea unităţii patrimoniale un loc important îl au şi activele circulante sau
mobilizate. Acestea cuprind ansamblu bunurilor şi serviciilor care intervin în ciclul de exploatare
al unităţii sub două aspecte:
1) Fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producţie;
2) Fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.
Bunurile materiale de natura stocurilor se grupează după modul gestionării în:
- stocuri propriu-zise;
- producţie în curs de execuţie.
Stocurile propriu-zise, la intrarea în patrimoniu, se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate pentru:
- materii prime;
- materiale consumabile;
- obiecte de inventar;
- ambalaje.
Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu se face la costul istoric, reprezentat prin:
 costul de achiziţie - pentru bunurile achiziţionate de la terţi;

22
  costul de producţie - pentru bunurile, lucrările şi serviciile obţinute din activitatea
proprie de exploatare.
Unităţile patrimoniale pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor după două metode:
 metoda inventarului permanent;
 metoda inventarului intermitent.
Folosirea metodei inventarului permanent constă în înregistrarea tuturor operaţiilor de
intrare şi ieşire a bunurilor materiale cantitativ şi valoric la costul de achiziţie, producţie sau o
altă valoare de înregistrare după caz.
La compartimentul financiar - contabil al Sucursalei Regionala CF Constanţa se
utilizează metoda inventarului permanent care constă în faptul că, în cursul perioadei de gestiune
mişcările de stocuri se contabilizează prin debitarea şi creditarea costurilor de stocuri, stabilindu-
se de fiecare dată stocul nou, având astfel în permanenţă informaţia privitoare la existenţa
stocului.
Conform normelor contabile naţionale în condiţiile utilizării inventarului permanent
pentru contabilizarea stocurilor, unităţile îşi pot organiza evidenţa analitică a stocurilor după
următoarele metode, în funcţie de necesităţile proprii astfel:
a) Metoda operativ - contabilă.
În acest caz la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe
categorii, iar în contabilitate se ţine evidenţa valorică pe gestiuni şi în cadrul gestiunilor, pe
grupe sau subgrupe de bunuri. Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor în evidenţa
depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative, transcrise
din fişele de magazie în registrul stocurilor şi al căror totaluri trebuie să corespundă cu totalul
fişelor de cont din contabilitate.
b) Metoda cantitativ - valorică (pe fişe de cont analitic).
În cazul utilizării acestei metode, la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe
categorii de bunuri, iar la contabilitate se conduce evidenţa cantitativ - valorică. Verificarea
exactităţii şi concordanţei înregistrărilor efectuate în cele două evidenţe (depozit şi contabilitate)
se face prin punctajul periodic, de regulă lunar, dintre cantităţile înregistrate în fişele de magazie,
cu cele din fişele de cont analitic de la contabilitate.
c) Metoda global - valorică.

23
 Această metodă constă în ţinerea evidenţei numai valorică, atât la nivelul gestiunii (unde
se conduce raportul de gestiune înlocuit pe baza documentelor de intrarea şi ieşirea bunurilor),
cât şi la contabilitate (unde se conduc fişele de cont analitic pe gestiune). Şi în acest caz, periodic
(lunar), se face controlul concordanţei înregistrărilor dintre cele două evidenţe, prin punctajul
raportului de gestiune cu fişa cont a gestiunii din contabilitate.
Datorită specificului unităţii şi necesităţilor proprii ale compartimentului financiar -
contabil în contabilitatea analitică a stocurilor se organizează metoda cantitativ - valorică (pe fişe
de cont analitic), care constă în ţinerea evidenţei contabile pe categorii de bunuri materiale la
depozite cu ajutorul fişei de magazie, iar la contabilitate se organizează evidenţa cantitativ -
valorică a stocurilor. Verificarea concordanţei înregistrărilor din evidenţă a locurilor de
depozitare şi contabilitate se face prin punctajul lunar dintre cantităţile înregistrate în fişele de
magazie şi cele din fişele de cont analitic de la contabilitate.
Necesitatea obţinerii unei informaţii complete şi într-un timp scurt au orientat
preocupările economiştilor contabili spre utilizarea tehnicii electronice de calcul. În condiţiile
utilizării acestei forme fluxul de prelucrare a datelor au la bază formula contabilă, astfel se
editează balanţa de verificare lunară.
Controlul înregistrărilor din contabilitatea analitică şi cea sintetică a bunurilor materiale
se asigură lunar cu ajutorul balanţei analitice a valorilor materiale, întocmit separate pe fiecare
cont de stocuri. Această metodă prezintă avantajul că este simplă şi poate furniza în orice
moment informaţii cu privire la existenţa şi mişcarea bunurilor materiale.
Contabilitatea sintetică a stocurilor se realizează cu ajutorul costurilor din clasa a III-a
“Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”, structurate în 8 grupe în funcţie de natura
activelor circulante pe care le conţin.
În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul
exerciţiului financiar cu intrările de bunuri, în corespondenţă cu creditul conturilor care indică
sursa de procurare a bunurilor şi se creditează cu ieşirile din stoc în perioadele respective. La
sfârşitul exerciţiului financiar, soldurile costurilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice,
stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe respectiv plusuri sau minusuri de inventar,
acestea se regularizează aducându-se soldurile conturilor de stocuri la nivelul lor real, stabilite la
inventariere (plusurile se înregistrează, minusurile se scad şi se impută după caz).

24
 Metoda inventarului permanent - potrivit normelor contabile naţionale, unităţile
patrimoniale mici şi mijlocii pot utiliza această metodă de contabilizare a stocurilor, care
presupune stabilirea ieşirilor şi respectiv înregistrarea lor în contabilitate, pe baza inventarierii
stocurilor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieşirile (E) se determină ca diferenţă între valoarea
stocurilor iniţiale (Si) plus valoarea intrărilor (I), pe de o parte şi valoarea stocurilor finale (Sf)
stabilite prin inventariere, pe de altă parte.
E = Si + I - Sf
În cazul inventarului intermitent, se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de
stocuri, pentru evidenţa intrărilor şi ieşirilor în şi din gestiune a bunurilor, precum şi la
recalcularea stocurilor scriptice după fiecare intrare şi ieşire. Prin urmare, conturile de stocuri se
utilizează numai la începutul şi sfârşitul lunii. În timpul lunii intrările de stocuri de materii prime,
materiale, obiecte de inventar, sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare,
la costurile de achiziţie, de factură sau standard, după caz. La sfârşitul lunii se stabilesc stocurile
finale, prin inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri, concomitent cu micşorarea
cheltuielilor. Aceste stocuri finale, de la sfârşitul lunii, vor deveni stocuri iniţiale ale lunii
următoare şi se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
În cadrul metodei inventarului permanent, utilizată la Sucursala Regionala CF Constanţa,
intrările de materii prime, materiale, se înregistrează în debitul contului 301 “Materii prime”,
respectiv în debitul contului 302 “Materiale consumabile”, iar operaţiunile de ieşire se
înregistrează în creditul aceluiaşi cont.
 aprovizionarea cu materii prime la cost de achiziţie, conform facturii şi notei
de recepţie şi constatare de diferenţe:
% = 401
301
4426
 intrarea de materii prime primite fără factură, pe baza avizului de expediţie,
notei de recepţie şi constatare de diferenţe:
% = 408
301
4428
 consum de materii prime, pe baza bonului de consum:

25
 601 = 301
 înregistrarea lipsurilor constatate la inventariere se face prin trecerea pe
cheltuieli a valorilor materiilor prime conform listelor de inventariere şi
procesului verbal de inventariere:
601 = 301
 dacă lipsurile sunt imputabile, concomitent, se înregistrează pe baza deciziei
de imputare persoanelor vinovate:
461 = %
758
4427

La ieşirea din patrimoniu sau darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se înregistrează
scăderea acestora din gestiune la valoarea lor de intrare.
În condiţiile în care, pe parcursul desfăşurării activităţii aceloraşi feluri de bunuri
(materiale, mărfuri, ambalaje), se procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de
stocuri ieşite sau consumate, în vederea înregistrării, scăderii lor din gestiune, se utilizează, în
principal, următoarele metode de evaluare:
a) Metoda costului mediu ponderat (CMP);
b) Metoda primei intrări - primei ieşiri (FIFO);
c) Metoda ultimei intrări - primei ieşiri (LIFO);
d) Metoda costului standard.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Se calculează ca raport între valoarea totală a stocului iniţial (V Si) plus valoarea totală a
intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă a stocului iniţial (QSi) plus cantităţile intrate:
VSi + Vi
CMP =
QSi + Qi
Această metodă poate fi aplicată în două variante:
1) Cu actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
2) Cu actualizarea costului unitar mediu ponderat la anumite perioade, de regulă lunar.
Metoda primei intrări - primei ieşiri (FIFO)

26
 Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul primului lot
intrat. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune sunt evaluate la costurile ultimelor
loturi achiziţionate. Deci ieşirile se evaluează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în
gestiune.
Metoda costului standard
Unităţile patrimoniale în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot utiliza costuri şi
preţuri prestabilite pentru a evalua stocurile, denumite cost standard. Practic, aceste costuri pot fi
costuri antecalculate sau costuri medii dintr-o perioadă anterioară de gestiune sau costuri de
achiziţie de la furnizorul principal. În cazul folosirii acestei metode se stabilesc anticipat
costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează şi se înregistrează intrările şi ieşirile
din gestiune.
Diferenţele dintre costul de înregistrare (standard) şi costurile efective de achiziţie sau de
producţie, se evidenţiază în conturi de diferenţe la preţ. Aceste diferenţe de preţ, înregistrate în
conturi distincte, pe fiecare categorie de stocuri, se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorilor
bunurilor ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare (al diferenţelor
de preţ), care se calculează astfel:

Diferenţe de preţ aferente intrărilor în

Soldul iniţial al
cursul perioadei cumulate de la începutul
diferenţelor de preţ +
anului

K =
Soldul iniţial al Valoarea intrărilor în cursul perioadei, la
stocurilor la preţ de + preţ de înregistrare cumulate de la începutul
înregistrare anului

Cota - parte din diferentele de preţ aferentă ieşirilor, se va determina prin înmulţirea
valorilor bunurilor ieşite din gestiune cu coeficientul calculat. Diferenţele nerepartizate, rămase
după calculul celor aferente ieşirilor corespund stocurilor existente la sfârşitul lunii.
Metoda ultimei intrări - primei ieşiri (LIFO)
Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costurile ultimului lot intrat. După
epuizarea ultimului lot, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior. Potrivit acestei

27
metode, ieşirile se evaluează la valoarea de intrare, în ordinea inversă a intrării loturilor în
gestiune.
Obiectele de inventar - constituie o categorie de stocuri care nu se consumă într-un ciclu
de exploatare, dar au o valoare relativ mică şi îşi transferă valoarea pe măsura întrebuinţării.
În categoria obiectelor de inventar intră:
 echipamentul de protecţie şi de lucru şi îmbrăcămintea specială;
 scule, dispozitive, verificatoare (SDV). matriţe;
 aparate de măsură şi control, alte bunuri asimilate.
Contabilitatea obiectelor de inventar se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 32.
Obiectele de inventar, participând la mai multe cicluri de exploatare se uzează, iar uzura
se include pe cheltuieli în funcţie de particularităţile activităţii şi de decizia organelor
manageriale.
La compartimentul financiar - contabil se utilizează metodele:
 metoda integrală - constă în trecerea pe cheltuieli a întregii valori a obiectelor de
inventar, fie la darea lor în folosinţă sau la scoaterea lor din uz;
 metoda cotelor procentuale - constă în aplicarea unei cote lunare la valoarea celor
aflate în folosinţă. Evidenţa obiectelor de inventar, a echipamentului şi materialelor
de protecţie date în folosinţă personalului până la scoaterea din uz se ţin cu ajutorul
“fişei de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă” (cod.
14-3-9).
Înregistrări contabile privind obiectele de inventar:
 achiziţionarea de la furnizori în baza facturii:
% = 401
303.01
4426
 înregistrarea plusurilor de obiecte de inventar, constatate la inventariere, pe
baza listelor de inventariere:
303.01 = 603
 darea în folosinţă a obiectelor de inventar prin transferul obiectelor de
inventar noi, în depozit, la cele folosite prin utilizarea conturilor analitice, în

28
 baza bonului de consum şi a fişei obiectelor de inventar în folosinţă:
603 = 303.01
 concomitent se înregistrează:
80351 = 892
 scoaterea din uz a obiectelor de inventar degradate pe baza procesului verbal
de declasare:
892 = 80351
 lipsurile constatate la inventariere, pierderile şi deprecierile conform listelor
de inventariere şi procesului verbal de inventariere:
892 = 80351
 concomitent, dacă lipsurile sau deprecierile sunt imputate se înregistrează
“decizia de imputare” emisă persoanelor vinovate:
461 = %
758
4427

3.2.Documente necesare la intrarea în gestiune a valorilor materiale;

Conform OMF 3512/2008 contabilitatea analitică a bunurilor se poate ţine pe baza uneia
din următoarele metode:
1) Operativ contabilă;
2) Cantitativ valorică;
3) Global valorică.
În funcţie de modalităţile de intrare ale stocurilor, acestea se consemnează astfel:
stocurile cumpărate sunt înscrise în factură şi avizul de însoţire, iar rezultatele recepţiei în nota
de recepţie şi constatare de diferenţe.
NRCD-ul se întocmeşte la recepţia materialelor. Stocurile care nu corespund din punct de
vedere cantitativ rămân în custodia unităţii până la lămurirea situaţiei sau până la prelucrarea de
către furnizori, se înregistrează în conturi în afara bilanţului.
NRCD-ul serveşte ca:
 document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
 document justificativ pentru încărcarea în gestiune;

29
  act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la
recepţie;
 document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Pentru transferul stocurilor de la un depozit la altul sau de la o secţie la alta se foloseşte
bonul de predare, transfer, restituire (cod. 14-3-3A).
În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite bonul constituie:
 document de predare a produselor finite din magazie;
 document justificativ pentru încărcarea în gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi a contabilităţii.
În cazul utilizării ca bon de transfer între două gestiuni aflate în aceiaşi unitate serveşte
ca:
 dispoziţie de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta unităţii;
 document justificativ pentru scăderea din gestiunea predătorului şi de încărcare în
gestiunea primitorului;
În cazul utilizării ca bon de restituire, serveşte ca:
 dispoziţie de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite de secţii;
 document justificativ de încărcare în gestiunea primitorului;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
Pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum se
foloseşte bonul de consum (cod. 14-3-4A):
 document de eliberare din magazie pentru consumul materialelor;
 document justificativ de scădere din gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi a contabilităţii.
Fişa de magazie (cod. 14-3-8) serveşte ca:
 document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor
bunurilor, cu una sau cu două unităţi de măsură, după caz;
 document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ - curente şi contabil al
stocurilor de materiale.
Documentul cumulativ (cod. 14-6-24) serveşte ca:

30
  document de centralizare a datelor din mai multe documente justificative care reflectă
operaţiuni economice şi financiare pe acelaşi fel într-o anumită perioadă;
 document justificativ centralizator de înregistrare în contabilitate.

3.3.Documente necesare la ieşirea din gestiune a valorilor materiale;

Stocurile trimise spre prelucrare, eliberate din magazie sunt consemnate în “dispoziţia de
livrare” sau/şi în “avizul de însoţire al mărfii”.
Avizul de însoţire al mărfii - livrarea produselor finite şi a mărfurilor se face pe baza
facturii.
Dispoziţia de livrare (cod. 14-3-5A) serveşte ca:
 document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor materiale
destinate vânzării;
 document justificativ de scădere din gestiune a magaziei predătoare;
 document de bază pentru întocmirea avizului de însoţire al mărfii sau a facturii, după
caz.
La predarea documentelor compartimentului contabilitate se foloseşte “borderoul de
predare a documentelor”. Acesta serveşte ca:
 document de predare la contabilitate de către gestionar, a documentelor justificative
privind mişcarea bunurilor;
 document de predare a documentelor justificative între compartimentele unităţii;
 document de control al sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică, prin
confruntarea acestora cu totalul borderourilor.

31
 CAP.IV EVIDENŢA CLIENŢILOR, FURNIZORILOR ŞI A
CELORLALTE CREANŢE ŞI OBLIGAŢII ALE UNITĂŢII

În raporturile de interdependenţă ale unităţii patrimoniale pentru realizarea obiectivelor

de activitate, acestea intră în relaţii economice diverse, din care se nasc drepturi (creanţe) şi
obligaţii (datorii). Stingerea acestor obligaţii şi datorii (încasarea respectiv plata) se face, de
regulă, prin intrarea banilor, utilizând operaţii băneşti de decontare (cu numerar, fără numerar,
prin efecte comerciale).
Creanţele sunt active financiare create de întreprindere prin furnizare de mărfuri sau
servicii direct unui debitor, altele decât cele ce sunt iniţiate cu intenţia de a fi vândute imediat sau
în termen scurt, care trebuie categorisite ca reţinute pentru tranzacţie.
Datoriile reprezintă obligaţiile pe termen scurt ale unităţii şi care, până la decontare,
reprezintă surse atrase la finanţarea activităţii acesteia, fiind elemente patrimoniale de pasiv, prin
care iau naştere la apariţia lor şi se eliberează odată cu plata.
După natura operaţiilor care le generează, pot fi:
 datorii comerciale;
 datorii financiare;
 datorii fiscale;
 datorii salariale şi sociale;
 alte datorii.
După conţinutul economic şi obiectul datoriilor, pot fi:

32
  datorii faţă de furnizori;
 datorii faţă de clienţi, pentru avansurile primite de la aceştia;
 datorii faţă de buget;
 datorii din efecte de comerţ;
 datorii faţă de salariaţi;
 datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
 datorii faţă de acţionari;
 alte datorii.
Creanţele sau activele în curs de decontare, reprezintă mijloace în curs de încasare, adică
drepturi ale unităţii de a pretinde anumite sume, bunuri, servicii sau lucrări de la terţi debitori.
Sunt elemente patrimoniale de la activ, care iau naştere la avansarea temporară a unor
bunuri sau valori, altor persoane fizice sau juridice şi se lichidează la încasarea lor.
După natura operaţiunilor care le generează sunt:
 creante comerciale;
 creanţe financiare;
 alte creanţe.
După conţinutul economic şi obiectul creanţelor avem:
 creanţe asupra clienţilor pentru produsele vândute, lucrările executate sau serviciile
prestate;
 creantele asupra furnizorilor, generate de avansurile şi aconturile acordate anticipat de
către cumpărător.
Evaluarea creanţelor şi datoriilor se face în momentul apariţiei lor la valoarea nominală.
Valoarea nominală a creanţelor şi datoriilor este dată de suma înscrisă în documentele
care consemnează apariţia lor.
Pentru datorii şi creanţe evidenţa operativă se concretizează în principal, din următoarele
jurnale şi situaţii centralizatoare:
 jurnalul privind decontările cu furnizorii - permite înregistrarea zilnică a operaţiunilor
privind decontările cu furnizorii pentru mărfurile livrate, lucrări executate şi servicii
prestate;

33
  jurnalul pentru vânzări - permite înregistrarea zilnică a vânzărilor de valori materiale
sau a prestării serviciilor pentru determinarea corectă a TVA colectată, datorată şi
constituie document de control al operaţiunilor înregistrate în contabilitate privind
clienţii şi TVA;
 jurnalul pentru cumpărări - reflectă operaţiunea zilnică de aprovizionare cu bunuri,
lucrări şi servicii pentru determinarea TVA deductibilă. Prin datele operative
înregistrate, permite efectuarea punctajului (controlului) cu datele înregistrate sintetic
în evidenţa contabilă privind furnizorii şi TVA.
 jurnalul privind salariile şi contribuţia la asigurări sociale - se întocmeşte lunar şi
permite înregistrarea operaţiunilor privind salariile şi contribuţiile la asigurări;
 situaţia încasării - achitării facturilor - se întocmeşte lunar sau pe măsura efectuării
operaţiunilor, pe feluri de clienţi sau furnizori;
 borderou de vânzare (încasare) - este un document de centralizare zilnică a vărsărilor
(încasărilor), pe baza monetarelor, centralizatorului vânzărilor cu plata în rate,
deconturilor cu prestaţie. Totalurile zilnice ale borderourilor se trec în jurnalul pentru
vânzări, în vederea stabilirii TVA colectate.

4.1.Modul de întocmire şi de evidenţiere în contabilitate a facturilor de vânzare

Modelul şi conţinutul formularelor de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate,
jurnale pentru cumpărări, jurnale pentru vânzări, borderouri zilnice de vânzare/încasare şi alte
documente necesare în vederea aplicării prezentului titlu se stabilesc de către Ministerul
Finanţelor Publice şi sunt obligatorii pentru plătitorii de TVA.
Pentru livrările de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru
prestări de servicii, cel mai târziu la finele lunii în care prestarea a fost efectuată.
Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:
 seria şi numărul facturii;
 data emiterii facturii;
 numele, adresa şi codul de identificare fiscală a persoanei care emite factura;
 numele, adresa şi codul de identificare, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau
servicii;
 denumirea şi cantitatea de bunuri livrate;

34
  preţul unitar, fără TVA şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;
 cota de taxa pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:
o scutit cu drept de deducere;
o scutit fără drept de deducere;
o neimpozabil;
o supus regulilor speciale, după caz.
Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu:
 taxare inversă;
 suma taxei pe valoarea adăugată de plată pentru operaţiunile taxabile, cu explicaţia
cazurilor în care se aplică regulile speciale prevăzute prin metodologie.
Corectarea informaţiilor înscrise în facturile fiscale sau în alte documente legal aprobate
se efectuează astfel:
 în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi
se emite un nou document;
 în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, se emite un nou document
care trebuie să cuprindă pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi
data documentului corectat, valorile cu semnul “-“, iar pe de altă parte, informaţiile şi
valorile corectate.
La livrarea produselor cu factură se efectuează urmatoarea înregistrare:
411 = %
701
4427

 facturile fiscale de la furnizori pentru achiziţionarea de materii prime se

înregistrează astfel:

% = 401
301
4426

35
 În cazul în care se constată că informaţiile înscrise în facturile fiscale (atât cele întocmite
pentru clienţi cât şi cele primite de la furnizori) au fost eronate, corectarea lor se va face conform
prevederilor art. 150, astfel:
În cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document
care trebuie să cuprindă, pe de o parte informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data
documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile
corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu
numărul şi data documentului corectat.
Documentele respective se vor înscrie în registrele de vânzări, respectiv de cumpărări şi
vor fi preluate în documentele întocmite de furnizor şi respectiv, de beneficiar, pentru perioada în
care a avut loc corectarea.
În cazul în care facturile primite nu sunt acceptate în totalitate sau sunt refuzate în
totalitate, refuzurile vor fi tratate obligatoriu prin înştiinţarea furnizorului în scris, cu confirmare
de primire. Ulterior, furnizorul, după ce îşi însuşeşte refuzul va emite factură fiscală cu valorile
înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează (acceptul refuzului) şi va emite
factură beneficiarului.
Documentul respectiv se va înregistra în jurnalul de vânzări respectiv jurnalul de
cumpărări şi va fi preluat în deconturile întocmite de furnizor şi respectiv de beneficiar, pentru
perioada în care a avut loc ajustarea.
Monografia contabilă va fi:
 primirea facturii de la furnizor şi acceptarea ei cu refuz parţial:
% = 401
ct. clasa 3
ct. clasa 6
4426
473
4426
 primirea facturii cu stocare ca urmare a refuzului parţial:

% = 401
473 cu suma refuzată

36
 4426

Începând cu anul fiscal 2005 se aplică măsuri de simplificare conform art. 160 din Legea
nr. 571/2003 şi nu au loc plăţi efective către furnizor de către beneficiar în ceea ce priveşte TVA.
Bunurile pentru care se aplică măsuri simplificate sunt:
 deşeurile şi resturile de materiale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime
secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de OUG nr.
16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată cu
modificările ulterioare;
 terenurile de orice fel;
 caldiri de orice fel sau parti de cladire
 materialul lemnos pe picior.
 Animale vii
Pentru facturile emise conform celor de mai sus, furnizorii sunt obligaţi să înscrie
menţiunea “taxă inversă”cu conditia ca atat furnizorul cat si beneficiarul sa fie inregistrati ca
platitori de TVA.
Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază TVA aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii in
jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de TVA, atât ca taxă
colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce
priveşte TVA. Dacă furnizorul nu a menţionat “taxă inversă” în facturile fiscale emise pentru
bunurile respective, beneficiarul nu este exonerat de la aplicarea prevederilor de mai sus.
In acest context inregistrarea unei facturi emise de Reg C-ta se va face astfel :
411 = %
700
4427
 concomitent se va inregistra c/v taxa de mediu:
635021 = 411
 se va inregistra TVA colectat conform mentiunii<taxare inverse>:
4426 = 411
 incasarea contravalorii facturii
5121(5311) = 411

37
 4.2.Documentul centralizator F53 este registrul în care se inscriu toate facturile.

4.3.Întocmirea NRCD-urilor pentru aprovizionarea cu materiale şi evidenţa lor în

contabilitate
Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se va completa în situaţia în care avem o
intrare de la furnizorii externi şi trebuie să cuprindă următoarele date care vor fi completate de la
dreapta la stânga, în căsuţe libere; vor fi în stânga documentului: operaţiune PAD - 91 01, număr
document (se va face o numerotare cronologică a carnetului de NRCD-uri), data - în termen de
24 de ore de la intrarea mărfurilor în gestiune, cod furnizor se va trece în funcţie de natura care
însoţeşte marfa, codul primitor se va trece în funcţie de natura mărfurilor primite în concordanţă
cu codurile SIGMA. Numărul contractului -dacă se cunoaşte, în mod obligatoriu se va trece
numărul facturii sau numărul avizului în funcţie de documentul care însoţeşte marfa (urmând să
se lase în coloana 13 numai documentul pe baza căruia v-aţi încărcat, restul fiind tăiat cu o linie).
În continuare se vor completa cât mai multe date legate de numele furnizorului şi modul cum au
fost aduse în gestiune.
NRCD-ul va fi semnat de gestionar şi de şeful unităţii care primeşte marfa în magazie.
Dacă există dubii în legătură cu codificarea mărfurilor se va lua legătura cu biroul contabilitate
pentru lămuriri.

38
 CAP.V EVIDENŢA DREPTURILOR BĂNEŞTI

Unul din principalii factori ai producţiei materiale îl reprezintă consumul de muncă vie,
care se exprimă contabil prin cheltuielile cu salariile.
Salariile reprezintă preţul forţei de muncă utilizată în procesul de producţie, precum şi
acea parte din venitul naţional destinată consumului individual al salariaţilor bugetari, în funcţie
de munca prestată şi sectorul neproductiv de activitate unde lucrează.
Pentru asigurarea ritmică a veniturilor, salariaţii beneficiază lunar de avansuri din salarii.
Până la sfârşitul lunii, când se cuantifică munca prestată, aceste avansuri reprezintă creanţe
pentru întreprindere.
Mărimea salariilor se stabileşte prin negocieri între patronat, persoanele fizice sau
juridice care angajează şi sindicate, ca reprezentanţi ai salariaţilor. Potrivit Legii nr. 14 privind
salarizarea şi Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional, fiecare unitate patrimonială îşi
stabileşte prin Contractul Colectiv de Muncă un sistem propriu de salarizare format din
următoarele elemente structurate astfel:
 sistemul tarifar;

39
  sistemul de sporuri;
 formele de salarizare;
 formele de premiere;
 alte elemente.
La Compania Naţională de Căi Ferate “C.F.R.” - S.A. - Contractul Colectiv de Muncă pe
anul 2013/2014 a intrat în vigoare începând cu data de 01.03.2013 şi se aplică tuturor salariaţilor
din C.N.C.F. - “C.F.R.” - S.A., semnatari ai Contractului Colectiv de Muncă, părţile fiind
obligate să execute prevederile acestui contract.
Pentru munca prestată în baza Contractului Individual de Muncă, fiecare salariat are
dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere, cu respectarea prevederilor
Contractului Colectiv de Muncă.
Salariul este confidenţial şi cuprinde:
 salariul de bază care se stabileşte în raport cu pregătirea, competenţa, răspunderea şi
complexitatea sarcinilor funcţiilor ocupate;
 sporuri la salariul de bază;
 adaosuri;
 premii pentru obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
În cadrul C.N.C.F. “C.F.R.” - S.A., de regulă, se utilizează forma de salarizare în regie.

5.1.Întocmirea şi urmărirea documentelor care stau la baza acordării drepturilor

băneşti.
La baza determinării şi înregistrării drepturilor salariale şi a altor drepturi cuvenite
angajaţilor se utilizează un sistem de documente care cuprinde:
 lista de avans chenzinal;
 ştatul de salarii;
 lista de indemnizaţii pentru concedii de odihnă;
 ordine de deplasare.
Pentru cunoaşterea salariilor şi a celorlalte drepturi de salarii cuvenite şi plătite la nivelul
locurilor de activitate şi la nivelul compartimentelor funcţionale, se întocmesc documente cu
caracter tehnic operativ cum ar fi:

40
  fişa de evidenţă a salariilor (pentru fiecare angajat);
 centralizatorul drepturilor salariale;
 centralizatorul reţinerilor din salarii şi asigurărilor sociale.
Ştatul de plată al salariilor reprezintă documentul pentru calculul drepturilor băneşti
cuvenite salariaţilor precum şi al altor sume datorate - serveşte ca document justificativ de
înregistrare în contabilitate.
Ştatul de salarii se întocmeşte într-un exemplar, pe fiecare staţie în parte, pe baza foilor
colective de prezenţă, a evidenţei şi a documentelor privind reţinerile legale, a listelor de avans
chenzinal, a listelor de indemnizaţie de concediu de odihnă şi a certificatelor medicale, a
ordinelor de deplasare.
Plăţile făcute în cursul lunii cum sunt avansul chenzinal, lichidările, indemnizaţiile de
concediu anticipat, ajutoarele, se include în ştatele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga
sumă a salariilor calculate şi data reţinerii legale din perioada respectivă.
În baza centralizatorului ştatelor de salarii se stabileşte fondul de salarii asupra căruia se
aplică contribuţiile datorate de angajator: CAS, fond şomaj, contribuţia pentru accidente de risc.
Pe baza centralizatorului de reţineri din salariu se înregistrează contribuţiile datorate de
salariaţi precum şi alte reţineri ale acestora: CAS, fond şomaj, impozit pe salarii, chirii, pensii de
întreţinere, cotizaţie sindicală, diverşi creditori, echipament de lucru, uniforme, garanţii etc.
Toate înregistrările contabile privind salariile şi reţinerile din salariu sunt cuprinse în
Nota Contabilă 18.
Baza de date a lunii respective se înaintează pe suport magnetic la Serviciul de
Informatică al Sucursalei Regională CF Constanţa.
Toate informaţiile cuprinse în statul de salarii sunt transcrise în fişa de evidenţă a
salariilor a fiecărui angajat. Aceasta se întocmeşte pe fiecare salariat, completându-se lunar cu
datele din ştatul de salarii a lunii respective. Este un document tehnic operativ care ţine o
evidenţă corectă şi la zi a drepturilor băneşti ale fiecărui salariat în parte.
În prima parte a acestei fişe regăsim următoarele informaţii:
 numele şi prenumele;
 funcţia;
 clasa de salarizare;
 salariul negociat;

41
 sporul de vechime procentual;
 sporul de condiţii feroviare;
 sporul de condiţii grele;
 sporul de condiţii periculoase;
 alte sporuri;
 numărul şi data deciziei de salarizare a salariatului etc.
Fişa este organizată pe 12 luni şi are rubrici privitoare la:
 norma de ore;
 ore efectiv lucrate;
 zile de concediu de odihnă;
 zile de concediu medical;
 zile de nemotivate;
 zile libere plătite;
 ore festive;
 ore de noapte;
 salariul pentru timpul efectiv lucrat;
 spor de vechime realizat;
 celelalte sporuri pe tipuri;
 indemnizaţii de concediu de odihnă;
 indemnizaţii de concediu medical;
 prime;
 venitul brut;
 venitul impozabil;
 impozite;
 avans;
 tipuri de reţineri diverse;
 total reţineri;
 rest de plată.

42
 Angajatorii au obligaţia de a calcula şi reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la
data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a livra la bugetul de stat până la data de 25 a
lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste drepturi. Angajatorul are obligaţia să
determine venitul net anual, impozitului din salariu cu diferenţă între venitul net anual din salariu
şi următoarele:
 deduceri personale;
 cotizaţia de sindicat conform legii.
Aceste date sunt cuprinse în fişa fiscală care se întocmeşte de către angajator şi se depune
la organele fiscale până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor.
Regularizarea diferenţelor de impozit se efectuează în termen de 90 de zile pentru persoanele
fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
 au fost angajaţi permanenţi ai plătitorului în cursul anului, cu funcţie de bază;
 au alte surse de venituri care să fie cuprinse în venitul anual global.
Diferenţele de impozit rezultate din operaţiunile de regularizare modifică obligaţia de
plată pentru bugetul de stat, a impozitului pe venitul din salariu al angajatorului pentru luna în
care are loc regularizarea, rezultând impozitul derivat pe luna respectivă.
Datoriile faţă de personal care se suportă de unitate din fondul de salarii se ţine cu
ajutorul contului 421 - “Personal - remuneraţii datorate”.
Pe baza centralizatoarelor ştatelor de salarii brute datorate personalului pentru luna care
se încheie, se înregistrează datoria unităţii faţă de salariaţi astfel:
641 = 421
Cheltuieli cu remuneraţiile
Personal - remuneraţii datorate
personalului
Impozitul pe salariu
Pentru o înţelegere exactă a conţinutului şi modului de calcul al impozitului pe salarii este
necesară o dezbatere asupra sensului şi conţinutului principalilor noţiuni, termini, dar şi expresii
utilizate.
Salariul, reprezintă “expresia bănească a valorii forţei de muncă, plata forţei de muncă”
sau mai simplu, salariul este definit ca “plata de regulă în formă bănească a unei activităţi
depuse”, “preţul muncii” sau “plata muncii”.

43
 Pentru angajator, salariul este o cheltuială, ca oricare alta, impusă de necesitatea
desfăşurării activităţii sale. Angajatorul, care face plata muncii sub forma salariilor, are obligaţia,
conform reglementărilor legale în domeniu:
 de a se înregistra pe cheltuieli cu salariile acordate, care reprezintă o cheltuială cu
salariile, înregistrate în debitul contului 641 “Cheltuieli cu remuneraţiile
personalului”, care este o cheltuială deductibilă;
 de a se înregistra în evidenţa financiar - contabilă cu salariile plătite, respectiv cu
salariile şi alte drepturi cuvenite personalului, în creditul contului 421 “Personal -
remuneraţii acordate” şi de a calcula şi reţine, prin “stopaj la sursă”, obligaţiile
bugetare (contribuţia la asigurările sociale de sănătate, contribuţia la asigurările
sociale de stat şi impozitul). Calculul şi reţinerea acestor contribuţii datorate statului
reprezintă o obligaţie a angajatorului şi se face prin stopaj la sursă, adică, nu se face
plata salariilor pâna nu se calculează şi se reţin obligaţiile către stat.
Pentru salariat, salariul este “un venit obţinut prin muncă”, un venit acordat de
angajator după ce s-au calculat şi s-au reţinut de către angajator, toate obligaţiile de plată datorate
statului.
Venitul sub formă de salariu şi alte drepturi salariale impozabile cuprinde totalitatea
sumelor primite în cursul lunii, indiferent de persoana la care se referă şi care sunt realizate din:
 salarii de orice fel;
 sporuri de orice fel;
 indemnizaţii;
 recompense şi premii de orice fel;
 sume plătite din fondul de asigurări sociale în caz de incapacitate temporară de muncă
şi de maternitate;
 sume plătite pentru concediu de odihnă;
 orice alte câştiguri, în bani şi în natură, primite ca plată a muncii lor, de la persoane
fizice sau juridice, după caz, la care sunt angajaţi, inclusiv cele acordate în baza
contractului colectiv de muncă, cu excepţia celor în natură acordate personalului
casnic angajat;
 sume plătite salariaţilor sub formă de indexare sau compensare ca urmare a creşterii
preţurilor şi tarifelor;

44
Se impozitează şi următoarele drepturi băneşti cuvenite persoanelor fizice:
 câştigurile salariaţilor zilieri sau temporari;
 onorariile încasate de avocaţi prin barouri;
 sumele obţinute de personalul sanitar de la policlinicile cu plată;
 onorariile încasate din expertize;
 drepturi băneşti cuvenite pentru invenţii şi inovaţii.
Nu se cuprind în venitul lunar impozabil şi nu se impozitează:
 sumele plătite în baza contractului colectiv de muncă, a statutelor sau a dispoziţiilor
legale cu ocazia mutării sau transferării în interesul serviciului a unui salariat într-o
altă localitate, sumele pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în interesul
serviciului, precum şi indemnizaţiile care se plătesc la încadrarea în funcţie;
 sumele primite de salariaţi pentru munca prestată în perioada preavizului de
concediere;
 ajutoarele ce se acordă în condiţiile legii din fondul de asigurări sociale şi din fondul
de asistenţă socială, precum şi ajutoarele acordate din fondul de salarii pentru naşteri
şi în caz de deces al salariaţilor;
 pensiile de orice fel;
 alocaţiile, indemnizaţiile şi orice alte sume de această natură acordate persoanelor cu
copii, cu excepţia celor de la art. 2 lit. (e), precum şi alocaţiile de întreţinere acordate
persoanelor cărora li s-au dat în plasament familial sau li s-au încredinţat minori;
 masa gratuită şi alimentele antidot, acordate în natură potrivit legii;
 compensaţiile acordate salariaţilor disponibilizaţi cu ocazia restructurării.
Sunt scutite de plata impozitului următoarele categorii de persoane:
 corespondenţii de presă străini, pentru salariile pe care le primesc sub condiţia
reciprocităţii;
 elevii, studenţii şi doctoranzii, pentru burse;
 persoanele care, în cursul aceleiaşi luni obţin venituri sub formă de salarii şi alte
drepturi de la unitatea de bază până la limita legală de 436.000 lei;
 invalizii de gradul I sau II, veterani de război, precum şi persoanele handicapate;
 militarii în termen, elevii şi studenţii militari, pentru drepturile băneşti primite;

45
  urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei.
Salariile şi alte drepturi salariale primite de salariaţi pentru munca prestată în afara
funcţiei de bază şi a unităţilor deţinătoare de cărţi de muncă se impozitează separat, pe fiecare
loc de muncă.
Începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile s-au mutat din sarcina angajatorului în sarcina
angajatului iar valoarea acestora s-a modificat putin. În sarcina angajatorului a ramas o singurǎ
contribuţie nou introdusǎ şi anume contributia asiguratorie pentru muncǎ.
Salariaţii şi angajatorii plătesc la comun contribuţiile de CAS si CASS, însă partea angajatorului
nu este inclusă în salariul brut. Astfel ca, valoarea contribuţiilor din 2018 va fi urmatoarea:

Angajat:
Asigurǎri Sociale (CAS) –25%;

Asigurǎri Sociale de Sǎnǎtate (CASS) - 10%;

Impozit pe venit (IV)- 10%

Angajator:
Contribuţie Asiguratorie pentru Muncǎ (CAM) -2.25%.

Odatǎ cu toate aceste modificǎri şi notele contabile care trebuie inregistrate în contabilitate vor
suferi câteva modificǎri. Iatǎ mai jos ce note contabile trebuie sa se efectueze începând cu data
de 01 ianuarie 2018:

Exemplu:
Salariul brut 2922
Bonuri de masǎ 0
Sporuri impozabile 0
Reţineri angajat
CAS 25 % 731
Asigurări de sănătate 10 % 292
Deducere personală funcţie de bază 210
Impozit pe salariu 169
Sporuri neimpozabile 0
Salariul net 1730
Sume referitoare la angajator
Reţineri angajator
Contributia asiguratorie pentru munca 2.25 % 66

Impozitul pe salariu se reţine lunar din sumele cuvenite la a doua chenzină.

46
 Impozitul pe salariu reţinut în plus se restituie salariaţilor în termen de 30 de zile de la
data constatării plusului. Restituirea se poate face pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data
reţinerii.
Impozitul pe salarii nereţinut la timp sau în cuantumul legal se reţine de plătitor de la
salariaţii respectivi, pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data constatării. Reţinerea se poate face
în rate egale în cel mult 12 luni de la data constatării. În cazul în care impozitul nu mai poate fi
recuperat de la salariat, acesta se suportă de plătitorul salariatului.
Impozitul pe venit
Impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru
veniturile realizate într-un an fiscal determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra
venitului anual global impozabil.
Venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activităţi
independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi a veniturilor de aceeaşi
natură realizate din străinătate, obţinute de persoanele fizice române, din care se scad pierderile
fiscale reportate şi deducerile personale.
Venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate şi echivalentul în
lei al veniturilor în natură.
Venitul net/pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferenţa dintre venitul
brut şi cheltuielile aferente deductibile.
Cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor
desfăşurate în scopul realizării venitului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului,
cuprinzând deducerea personală de bază şi deducerile personale suplimentare, în funcţie de
situaţia proprie sau a persoanelor aflate în întreţinere.
Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt:
 venituri din activităţi independente;
 venituri din salarii;
 venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
 venituri din dividende şi dobânzi;
 alte venituri.

47
 Sunt considerate venituri din salarii, denumite în continuare salarii, toate veniturile în
bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract
individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de
forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, de
maternitate şi pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.
Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de
realizare a venitului.
Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, a următoarelor
cheltuieli:
 contribuţiile reţinute, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, pentru protecţia
socială a şomerilor şi pentru asigurările sociale de sănătate;
 o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli
profesionale, odată cu deducerea personală de bază la acelaşi loc de muncă.
Beneficiarii de venituri din slarii datorează un impozit lunar reprezentând plăţi anticipate,
care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină astfel:
 la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de
calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii aferent unei luni şi
deducerile personale acordate pentru luna respectivă;
 pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar asupra
bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţia la asigurările
sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine
impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-
l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuate
pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se
cuvin aceste drepturi.
Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informaţiilor cuprinse în fişa
fiscală.

48
 Plătitorul este obligat să păstreze fişa fiscală pe întreaga durată a angajării şi să transmită
organului fiscal competent şi salariatului câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii
februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.
Pontajele semnate sunt primite la serviciul financiar, şi se introduc în calculator pentru
prelucrare automată. Ştatele astfel obţinute se centralizează într-un centralizator care cuprinde
două părţi:
- prima parte până în brut (MR);
- a doua parte - reţineri (FSR).
După centralizare se trece la contabilizarea fondului de salarii din luna respectivă. În baza
MR se face contabilizarea salariului pe cheltuieli.

Monografie contabilă:
 plata avansului:
425 = 5121
 înregistrarea salariilor brute la sfârşitul lunii pe baza ştatelor de plată:
641 = 421
 înregistrarea reţinerilor din salarii, inclusiv avansul chenzina I, la sfârşitul lunii
prin ştatul de plată:
421 = %
personal - salarii datorate 444
impozit pe salarii
425
avansuri acordate personalului
427
reţineri din salarii datorate terţilor
4281
alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul
4315
contribuţia personalului la asigurările sociale

49
 4316
contribuţia personalului la asigurările sociale
de sănătate

Înregistrarea contribuţiei
societăţii ( contribuţia asiguratorie
de muncă)
646 436
Cheltuieli privind contribuţia
asiguratorie de mnc Cotribuţia asiguratorie pentru muncă

 plata prin bancă a reţinerilor din salarii:

% = 5121
444
impozit pe salarii
425
avansuri acordate personalului
427
reţineri din salarii datorate terţilor
4281
alte datorii şi creanţe în legătură
cu personalul
4315
contribuţia personalului la
asigurările sociale
4316
contribuţia personalului la
asigurările sociale de sănătate

50
 421 = 5121
“Personal - salarii datorate” “Conturi la bănci în lei”

CAP.VI EVIDENŢA ŞI ÎNREGISTRAREA CHELTUIELILOR

DUPĂ NATURA LOR

6.1.Particularităţile planului de conturi pentru activitatea de transport

Planul de conturi reprezintă un tablou al tuturor conturilor, în cadrul căruia fiecare cont,
de diverse grade de cuprindere a elementelor patrimoniale, este delimitat printr-o denumire şi
simbol cifric, încadrat într-o clasă şi grupă, în raport de un anumit criteriu de clasificare.
Planul de conturi general, utilizat în ţara noastră de entităţile economice, este structurat
pe nouă clase de conturi astfel:
- clasa 1 - conturi de capitaluri;
- clasa 2 - conturi de imobilizări;
- clasa 3 - conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie;
- clasa 4 - conturi de terţi;
- clasa 5 - conturi de trezorerie;
- clasa 6 - conturi de cheltuieli;
- clasa 7 - conturi de venituri;
- clasa 8 - conturi speciale;
- clasa 9 - conturi de gestiune.

51
 Conturile din clasele 1 - 5 sunt considerate conturi de bilanţ, deoarece soldul final al
acestora este reflectat în bilanţul contabil la sfârşitul exerciţiului financiar.
Conturile din clasele 6 - 7 sunt conturi de rezultate, întrucât pe baza lor se determină
rezultatul financiar al entităţii, exprimat sub formă de profit sau pierdere.
Conturile speciale din clasa 8 reflectă, în special, elementele patrimoniale care nu se află
în proprietatea entităţii şi nu sunt reflectate în bilanţul contabil.
Conturile de gestiune din clasa 9 servesc la calculul costului producţiei, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate de o entitate economică. Cu aceste conturi operează contabilitatea
de gestiune care se ţine separate de contabilitatea financiară.
Cele nouă clase de conturi sunt la rândul lor împărţite pe grupe de conturi, simbolizate cu
două cifre.

Conturile se clasifică după trei criterii, astfel:

1) După conţinutul economico - financiar. Din acest punct de vedere conturile sunt
grupate în:
- conturi de bunuri economice;
- conturi de surse;
- conturi de cheltuieli;
- conturi de venituri.
2) După funcţia contabilă, conturile se diferenţiază pe trei grupe:
- conturi de activ;
- conturi de pasiv;
- conturi bifuncţionale.
3) După sfera de cuprindere, conturile se clasifică în:
- conturi sintetice;
- conturi analitice.
Conturile sintetice utilizează pentru înregistrare numai etalonul valoric şi se desfăşoară pe
două categorii:
- conturi sintetice de gradul I - cu simbol format din trei cifre;
- conturi sintetice de gradul II - cu simbol format din patru cifre.

52
 Conturile analitice reprezintă categoria de conturi cu care se lucrează în contabilitate şi cu
ajutorul cărora se detaliază conţinutul economic al unor conturi sintetice, reflectând astfel diverse
elemente specifice.

6.2.Evidenţa şi gruparea cheltuielilor

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor,
care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
În funcţie de natura lor, cheltuielile întreprinderii se grupează pe feluri de activităţi,
astfel:
- cheltuieli de exploatare;
- cheltuieli financiare;
- cheltuieli extraordinare.
Cheltuielile de exploatare, sunt generate de activitatea curentă a entităţii, ca parte a
obiectului său de activitate, precum şi cele care derivă din acesta şi cuprind:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
- cheltuieli cu salariile, asigurările şi protecţia socială;
- cheltuieli cu plata lucrărilor şi serviciilor prestate de terţi;
- cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru deprecierea bunurilor;
- cheltuieli cu impozitele şi taxele;
- alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare, sunt legate de activitatea financiară a entităţii şi cuprind:
- pierderi din creanţe legate de participaţii;
- cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
- cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- cheltuieli privind dobânzile aferente împrumuturilor primite;
- cheltuieli privind sconturile acordate clienţilor;
- alte cheltuieli financiare.
Cheltuieli extraordinare, cuprind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea
curentă a entităţii şi se referă la cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare,

53
care nu apar în mod frecvent sau cu regularitate în activitatea entităţii, aşa cum ar fi
exproprierile.
În raport cu momentul angajării lor, cheltuielile se pot clasifica, astfel:
- cheltuieli efectuate în momentul plăţii şi care se înregistrează în conturi
corespondente de trezorerie;
- cheltuieli angajate, cu plata ulterioară, ceea ce generează corespondenţa cu conturile
de terţi;
- cheltuieli calculate (contabile), adică nu determină fluxuri băneşti în activitatea de
trezorerie, reprezentate de amortizări şi provizioane.
6.3.Realizarea costurilor pe elemente primare de cheltuieli şi ramuri de activitate
La baza costului stau atât consumurile de muncă vie şi materializată, îmbrăcând forma
cheltuielilor suportate de către unitate.
Costul reprezintă corelaţia care se crează între expresia valorică a cheltuielilor efectuate
de către o întreprindere în vederea realizării şi a desfacerii producţiei şi cantitatea de bunuri,
lucrări şi servicii prestate.
Cheltuiala reprezintă consumul de muncă vie şi materializată ca urmare a derulării
anumitor procese economice.
O cheltuială poate constitui sau nu un element de cost, în funcţie de legătura cu
activitatea de producţie.
În bugetul activităţii generale, structura costului de producţie este stabilită pe elemente
primare de cheltuieli, după natura lor:
 cheltuieli de exploatare (materiale, muncă vie, contribuţii la asigurări şi protecţia
socială, alte costuri);
 cheltuieli financiare;
 cheltuieli extraordinare.
Structura de cheltuieli pe elemente primare stă la baza organizării contabilităţii de
gestiune a costurilor, a veniturilor şi a rezultatelor.
În bugetarea costurilor, foarte important este cine sunt purtătorii de costuri (obiectele de
calculaţie): produse, lucrări, servicii, locuri de cheltuieli, centre de responsabilitate.
Cheltuielile sunt împărţite pe centre de cost (locuri de cheltuieli).

54
 CAP.VII EVIDENŢA ŞI URMĂRIREA IMPOZITELOR ŞI
TAXELOR

7.1.Determinarea impozitelor şi taxelor, precum şi a taxelor locale şi modul de

înregistrare a lor în contabilitate
 Pe langa impozitele, taxele si contributiile datorate la bugetul de stat, societatile
comerciale au obligatia de aachita siimpozite sit axe locale de tipul:
 impozitul pe clădiri,
 impozitul pe terenuri,
 taxa pentru mijloacele de transport,
 taxa pe valoarea adaugata.

7.1.1.Impozitul pe clădiri
Prin “clădire” se înţelege orice construcţie care serveşte la adăpostirea de activităţi, de
oameni, de produse, de materiale, de instalaţii şi altele asemenea, construcţie care îndeplineşte
cumulativ cel puţin două condiţii:
 este sub formă de incintă închisă;
 serveşte la desfăşurarea unei activităţi umane.

55
 În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote
de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. Valoarea de inventar
a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea
proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării,
valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului
imediat după reevaluare.
Valoarea impozabilă a clădirii exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei
contruite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă
corespunzătoare, exprimată în lei/m2.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care
este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate cu coeficientul de corecţie
corespunzător.
În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică
următoarele reguli:
 impozitul pe clădire se datorează de proprietar;
 valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea
clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar;
Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deţinută de o persoană juridică, aflată în
funcţiune, în rezervă sau conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea
amortizării.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la
10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

7.1.2.Impozitul pe teren

56
 Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul
localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform
încadrării făcute de consiliul local.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrative -
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe
teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la
10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

7.1.3.Taxa asupra mijloacelor de transport

Orice persoană fizică sau juridică care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie
înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrative
- teritoriale la care trebuie înmatriculat mijlocul de transport.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar,
taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locatar.
Impozitul pentru mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de
transport.
Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a
acestora, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm 3 sau fracţiune din aceasta cu suma
corespunzătoare din tabelul prevăzut la art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

7.2.Taxa pe valoarea adaugată.

Operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei sunt:
 livrarea de bunuri;
 prestarea de servicii;
 schimbul de bunuri sau servicii;

57
  achiziţiile intracomunitare de bunuri;
 importul de bunuri.
Evidenţierea decontărilor cu bugetul statului privind taxa pe valoarea adăugată se ţine cu
ajutorul contului 442.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, datorat statului de toate persoanele
fizice şi juridice care, în activitatea comercială, adaugă valoare nouă bunurilor ce trec prin mai
multe verigi ale circuitului economic.
Taxa pe valoarea adăugată se calculează la valoarea facturilor de cumpărare şi a celor de
vânzare, prin aplicarea unor cote prevăzute de lege.
Taxa pe valoarea adăugată calculată la valoarea facturilor de livrare (vânzare) se numeşte
taxă pe valoarea adăugată colectată, iar cea care se calculează la valoarea facturilor primite de la
furnizori (de cumpărare) se numeşte taxă pe valoarea adăugată deductibilă deoarece se deduce
din taxa pe valoarea adăugată colectată.
La bugetul statului se plăteşte numai diferenţa pozitivă dintre taxa pe valoarea adăugată
colectată şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă şi se numeşte taxă pe valoarea adăugată de
plată.
Diferenţa negativă, dintre TVA colectată şi TVA deductibilă se numeşte taxă pe valoarea
adăugată de recuperat şi se restituie, la cerere, plătitorilor de TVA sau se compensează cu
obligaţiile de plată din perioadele următoare.
Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile
impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse.
Cota redusă este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări
de servicii şi/sau livrări de bunuri.
 servicii constând în permiterea accesului la castele, muzee, monumente istorice etc.;
 livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv
sau în principal publicităţii;
 livrarea de proteze (exclusiv cele dentare), produse ortopedice, medicamente;
 cazarea în cadrul sectorului hotelier.
Pentru evidenţa distinctă a TVA se utilizează patru conturi sintetice de gradul II, astfel:
 Contul 4423 “TVA de plată” - cont de datorii cu funcţie contabilă de pasiv;
 Contul 4424 “TVA de recuperat” - cont de creanţe cu funcţie contabilă de activ;

58
  Contul 4426 “TVA deductibilă” - cont de creanţe cu funcţie contabilă de activ.
Evidenţiază taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile emise de furnizori pentru
bunurile, serviciile şi lucrările achiziţionate de entitate şi din punct de vedere fiscal
este deductibilă, reprezentând astfel un drept de creanţă al entităţii economice.
 Contul 4427 “TVA colectată” - cont de datorii cu funcţie contabilă de pasiv.
Evidenţiază sumele datorate de entitate bugetului de stat, reprezentând taxa pe
valoarea adăugată aferentă vânzărilor de bunuri, prestării de servicii sau executării de
lucrări.

Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru
exigibilitatea taxei.
Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza
legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe
poate fi amânată.
Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la
bugetul statului. Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de
întârziere pentru neplata taxei.

59
 CAP.VIII FINANŢAREA FONDULUI DE SALARII

8.1.Întocmirea centralizatorului privind necesarul de fond de salarii

Documentul care stă la baza calculului drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor, precum şi
al altor sume datorate este statul de plată. Statul de plată serveşte ca document justificativ de
înregistrare în contabilitate.
Statul de salarii se întocmeşte pe fiecare subunitate în parte pe baza foilor colective de
prezenţă, a evidenţei şi a documentelor privind reţinerile legale, a listelor de avans chenzinal, a
listelor de indemnizaţie de concediu de odihnă şi a certificatelor medicale, a ordinelor de
deplasare.
Toate documentele care stau la baza întocmirii centralizatorului se aduc la Serviciul
Financiar Regional pentru a se totaliza în vederea obţinerii necesarului fondului de salarii asupra
căruia se aplică contribuţiile datorate de angajator.
Necesarul de fond de salarii ofera informatii despre:
- salariu realizat
- sporuri
- total salarii
- indemnizatii concediu medical suportate de unitate
- total brut al fondului de salarii
- CAS angajat
- CASS angajat

60
- impozit pe salarii
- avans
- alte retineri:chirii, echipament, uniforme, garantii, imputatii, utilitati, cotizatie
sindicat, pensii intretinere,taxe mandate,diversi creditori
- total retineri
- net de plata
- sume remise anterior
- ajutoare de deces
- rest de plata
In cererea de finantare sunt cuprinse sumele ce reprezinta:
- brut
- impozit
- CAS
- CASS
- alte retineri
- avans
- rest de plata
- concediu odihna anticipat
- deplasare
- bilete de odihna
- restituiri
- total de plata

8.2.Efectuarea viramentelor la băncile de la care se face ridicarea numerarului

Operaţia efectuată de către Bucureşti este:
451 = 5121
5121 = 451

Operaţia efectuată de către SRCF Constanţa:

- baza de date pe suport magnetic împreună cu listele de plată se duc la bancă;

61
 - se completează ordin de plată pentru suma respectivă în vederea alimentării conturilor
de card.
Când se efectuează plata prin casierie:
- se întocmeşte CEC-ul şi se merge la bancă pentru a ridica banii;
- se aduc banii în casierie.
Înregistrarea contabilă este:
5121 = 581
581 = 5121

Plata salariilor prin casierie:

421 = 5311

CAP.IX ANALIZA FINANCIARĂ

9.1.Elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli

Formularele ce se întocmesc anual conform modelelor stabilite de Ministerul Finanţelor,
sunt:
1) Bugetul activităţii generale;
2) Bugetul activităţii de trezorerie;
3) Împrumut garantat de stat;
4) Principalii indicatori economico - financiari.
La nivelul Sucursalei Regionala CF Constanţa se întocmeşte numai bugetul activităţii
generale, celelalte modele de buget fiind întâlnite doar la nivel de CNCF “C.F.R.” - S.A.
Bugetul activităţii generale conţine date referitoare la veniturile, cheltuielile şi
rezultatele preconizate să fie realizate în anul curent, comparativ cu cele realizate/preliminate în
anul precedent precum şi alte date referitoare la profitul de repartizat, surse de finanţare a
investiţiilor, cheltuieli precum investiţii şi date de fundamentare.
Principalii indicatori economico - financiari sunt veniturile şi cheltuielile.
Veniturile din exploatare, cuprind: venituri din vânzarea produselor finite,
semifabricatelor, mărfurilor, produselor reziduale, precum şi din lucrări şi servicii prestate,
studii, cercetări redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, activităţi diverse, producţia de imobilizări

62
corporale şi necorporale, precum şi sumele prevăzute să fie primite drept subvenţii pentru
produse şi activităţi, diferenţe de preţ şi de tarif, transferuri şi prime acordate producătorilor
agricoli, după caz, alte venituri din exploatare, venituri din operaţiuni de leasing imobiliar cu
clauză irevocabilă de vânzare, precum şi venituri din provizioane privind activitatea din
exploatare.
Veniturile financiare, cuprind: veniturile din participaţii, alte imobilizări financiare,
creanţe imobilizate, titluri de plasament, diferenţe de curs valutar, dobânzi, alte venituri
financiare şi venituri financiare din provizioane.
Veniturile excepţionale, cuprind: veniturile din operaţiuni de gestiune, respectiv bunuri
rezultate din dezmembrarea imobilizărilor corporale, venituri din operaţiuni de capital şi anume,
cota - parte a subvenţiilor pentru investiţii, regăsite în rezultatele financiare, venituri din
vânzarea activelor imobilizate, venituri excepţionale din provizioane.
Cheltuielile pentru exploatare, cuprind: cheltuielile aferente activităţilor care determină
veniturile din exploatare, respectiv cheltuieli pentru activitatea de exploatare.
Chetuielile financiare, cuprind: cheltuielile privind titlurile de plasament cedate,
dobânzile, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, alte cheltuieli financiare, precum şi cheltuieli
financiare privind amortizările şi provizioanele.
Cheltuielile excepţionale, cuprind: cheltuieli din operaţiunile de gestiune, cum sunt
despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii şi subvenţii acordate, pierderi provenite de la debitori
diverşi, precum şi din operaţiuni de capital, cum sunt: cheltuieli privind activele cedate, alte
cheltuieli privind operaţiunile de capital, alte cheltuieli excepţionale privind operaţiunile de
gestiune, precum şi cheltuieli excepţionale privind amortizările şi provizioanele.
Procesul de elaborare al BVC parcurge anumite faze în care sunt angrenaţi pe lângă
factorii economici şi factori tehnici de decizie din fiecare ramură în parte.
Serviciul Bugete Analize Indicatori solicită în ultimul trimestru al anului anterior
compartimentelor tehnico - economice din cadrul diviziilor o estimare a bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale subunităţilor din cadrul ramurii respective, precum şi situaţia centralizată pe
ramură, conform modelului de BVC transmis de CNCF “C.F.R.” - S.A.
Fiecare compartiment prezintă propuneri BVC pentru anul următor în termenul stabilit,
vizat de şefii de compartimente, ţinând cont de specificul activităţii sale şi de necesităţi.

63
 Serviciul BAI centralizează propunerile din fiecare ramură şi prezintă spre aprobare
conducerii regionalei.
Fundamentarea proiectului BVC al Sucursalei Regionala CF Constanţa, avizat de
conducerea regionalei se transmite şi se centralizează la nivel central, urmând în funcţie de
propunerile făcute să se repartizeze bugetul pentru anul următor.
Pentru estimarea veniturilor se ia în considerare în principal partea de venituri provenită
din: chirii linii industriale, anumite valorificări de produse reziduale, chirii spaţii, terenuri
aparţinând proprietăţii private a CNCF “C.F.R.” - S.A. şi diferite alte prestări de servicii
auxiliare, venituri a căror estimare se bazează în mare parte pe valoarea contractelor existente
încheiate cu terţii, coroborate cu realizările anilor precedenţi, venituri ce nu pot asigura decât
într-o mică măsură finanţarea activităţii de lucrări de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii
feroviare desfăşurate la nivel de regională şi înregistrată pe costurile acesteia.
În ceea ce priveşte estimarea veniturilor financiare la nivel regional, aceasta are în vedere
doar dobânzile aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile curente pe parcursul anului.
Veniturile extraordinare sunt avute în vedere pentru anul următor doar în măsura în care
există în derulare programe de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale.
Stabilirea previziunilor pentru fiecare indicator în parte şi implicit planificarea activităţii
financiare se face diferit şi are la bază mai mult sau mai puţin anumite documente de referinţă:
a) pentru cei a căror cuantificare are la bază programele de achiziţii de servicii, lucrări şi
reparaţii pentru fiecare ramură în parte, avizate de direcţiile de specialitate din cadrul
companiei, acestea reprezintă documente de referinţă pentru BVC pe care
compartimentele de specialitate le pun la dispoziţie Serviciul BAI: cheltuieli cu
materialele, combustibilul, cheltuielile cu terţii (reparaţii capitale la infrastructură
publică, privată, întreţinere infrastructură pe bază de contract); elemente din alte
cheltuieli de exploatare: salubrizare, deratizare, pază, lucrări reparaţii şi igienizare;
cheltuieli cu unităţile externalizate; alte cheltuieli (întretinere centrale termice).
b) pentru ceilalţi indicatori stabilirea unui nivel estimat pentru anul următor presupune
în mare parte, în funcţie de specificul fiecăruia, luarea în considerare a evoluţiei din
anii precedenţi şi calcularea ponderilor aferente cu ajustările pe care le implică noile
condiţii impuse şi depinde indirect de programele fizice (energie, apă, impozite şi
taxe, ajutoare, amortizare, protocol) toate asimilate costurilor fixe.

64
 Analizând particularităţile existente la Sucursala Regionala CF Constanţa se poate spune
că, cheltuielile cu munca vie pot fi considerate din ce în ce mai mult un element de cost fix.
De asemenea, un element de care trebuie ţinut seama în cadrul cheltuielilor de exploatare
îl reprezintă penalităţile şi majorările de întârziere, precum şi eventuale cheltuieli de judecată sau
de altă natură, colaterale sentinţelor de bază.
Cheltuielile financiare vizează diferenţele de curs valutar aferente preţurilor materialelor
aprovizionate centralizat.
Cheltuielile extraordinare, ca de altfel şi veniturile extraordinare, pot fi luate în
considerare în măsura în care există programe aprobate cu finanţare externă sau cofinanţare, ce
vizează înlăturarea efectelor calamităţilor.
În consecinţă, analizând modul de întocmire al BVC la nivel regional se constată că nu se
poate vorbi de corelaţia de bază între fluxul de numerar şi angajarea costurilor şi eşalonarea
acestora în timp, fapt ce pune în evidenţă un alt aspect negativ, nu se poate elabora un document
cum ar fi bugetul de venituri şi cheltuieli decât în limita finanţării posibile (surse proprii şi
atrase).
La fiecare sfârşit de luna se întocmeşte raport privind situaţia justificativă a indicatorilor
din BVC planificat şi realizat. În caz de depăşire a cheltuielilor se va specifica cauza depăşirii.

9.2 Analiza indicatorilor economico – financiari

Informaţiile despre performanţele unei întreprinderi, în special profitul acesteia, sunt
necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care
întreprinderea le poate controla în viitor. Ştiind performanţele întreprinderii putem anticipa
capacitatea sa de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente.
Ele sunt utile şi pentru formularea raţionamentelor despre eficienţa cu care întreprinderea
poate utiliza noi resurse.
Analiza performanţelor economico-financiare se realizează pe baza determinării
indicatorilor de lichiditate, solvabilitate şi rentabilitate.
Nivelurile stabilite de aceşti indicatori, pentru exerciţiul financiar următor, au un rol
obiectiv şi ajută la orientarea în luarea deciziilor a echipei manageriale. Asigurarea echilibrului
financiar este un scop al previziunii financiare şi o condiţie pentru supravieţuirea economică a
unei întreprinderi.

65
 Lichiditatea exprimă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperi, prin
elemente patrimoniale de mijloace circulante active, obligaţiile pe termen scurt. Indicatorul
folosit este cel al lichidităţii globale generale care se calculează raportând activele circulante la
datoriile curente:
Ac
Lg =
Dc

Managerii financiari apreciază o lichiditate globală favorabilă atunci când indicatorul are
o mărime supraunitară cuprinsă între 2 şi 2,5.
Solvabilitatea reprezintă gradul în care firma face faţă obligaţiilor de plată. Raportul
dintre capitalul străin contractat de firmă şi capitalul propriu înmulţit cu 100, reprezintă rata
generală a solvabilităţii sau rata autonomiei financiare.
K străin
Rgs = x 100
K propriu

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a realiza profit sau

altfel spus gradul de valorificare al capitalului.
Rata rentabilităţii economice măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare
alocate.
Profit brut
Rec =
K permanent

Capitalul permanent se compune din capitaluri proprii la care se adaugă împrumuturile pe

termen mijlociu şi lung.
Rata rentabilităţii trebuie să fie superioară ratei inflaţiei pentru a permite reînnoirea şi
creşterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.
Rata rentabilităţii financiare exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a produce profit.

Profit net
Rfin =
K propriu

66
 Sucursala Regională CF Constanţa nu înregistrează profit ci pierdere, deci nu se poate
vorbi despre o rentabilitate a firmei. De aceea se impune luarea unor masuri de:
 creşterea calităţii şi eficienţei managementului în vederea realizării indicatorilor
fundamentaţi prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobaţi la nivel de companie;
 implicarea compartimentului de resurse umane în asigurarea de programe de instruiri
şi perfecţionări în profesii şi calificări specifice căii ferate şi programelor de
activitate;
 încă din faza de aprovizionare trebuie avută în vedere creşterea eficienţei întregii
activităţi prin reducerea costurilor în urma încheierii unor contracte la preţuri cât mai
avantajoase;
 organizarea activităţii comerciale feroviare conform directivelor U.E;
 aducerea siguranţei circulaţiei la nivel optim pentru exploatarea feroviară;
 eliminarea punctelor periculoase şi a restricţiilor de viteză de pe infrastructura
feroviară publică;
 aplicarea strategiei de dezvoltare echilibrată a economiei locale şi regionale precum şi
integrarea reţelei naţionale de transport la reţeaua europeană, respectiv la cea
internaţională.

9.3. Organizarea şi urmărirea exercitării controlului financiar preventiv

Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni care
nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele
bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul.
Fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:
- angajamentele legale respectiv: încheierea contractelor cu partenerii externi şi interni;
sume datorate cu titlu de despăgubiri sau orice act legal din care rezultă sau ar putea
rezulta o obligaţie pe seama patrimoniului societăţii;
- deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
- modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni a clasificaţiei bugetare a
creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
- plăţile şi încasările în lei şi valută de orice natură efectuate în numerar şi prin
operaţiuni bancare, cu persoane fizice sau juridice;

67
 - concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând subunităţilor sau unităţilor
componente;
- vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând subunităţilor
sau unităţilor componente;
- transferul bunurilor (mijloacelor fixe) către subunităţile sau unităţile componente;
- angajarea creditelor interne şi externe;
- alte categorii de operaţiuni stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Organizarea controlului financiar preventiv
Regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la
care statul sau unităţile administrativ - teritoriale deţin capitalul majoritar elaborează norme
specifice de control financiar preventiv, ţinând cont de legislaţia aplicabilă entităţilor care sunt
organizate şi funcţionează în regim comercial.
Controlul financiar preventiv asupra operaţiunilor care reprezintă recuperări de sume
utilizate şi constatate ulterior ca necuvenite - atât pentru fonduri interne cât şi pentru cele
aferente finanţărilor de la Uniunea Europeană - se va organiza, la structura/structurile
responsabile pentru recuperarea unor astfel de sume, prin norme metodologice specifice; aceste
norme vor fi elaborate în funcţie de legislaţia ce va fi adoptată ca urmare a angajamentelor
asumate de România prin Documentul de poziţie revizuit, transmis Uniunii Europene.
În toate cazurile în care CNCF “C.F.R.” - S.A. gestionează fonduri provenite din finanţări
externe, în normele de exercitare a controlului financiar preventiv vor fi integrate procedurile
prevăzute de regulamentele organismelor finanţatoare.
Conţinutul controlului financiar preventive
Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate
operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către
titularul de drept al competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii.
Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza şi certificarea situaţiilor financiare şi/sau
patrimoniale, precum şi verificarea operaţiunilor deja efectuate.
Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor care fac
obiectul acestuia, din punct de vedere al:
a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data
efectuării operaţiunilor (control de legalitate);

68
 b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor şi a regulilor procedurale şi
metodologice care sunt aplicabile categoriilor de operaţiuni din care fac parte
operaţiunile supuse controlului (control de regularitate);
c) încadrării în limitele prevăzute în buget (control bugetar).
Controlul financiar preventiv al operaţiunilor se exercită pe baza actelor şi/sau
documentelor justificative certificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii, de către
conducătorii compartimentelor de specialitate emitente.
Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi
legalitatea operaţiunilor ale căror acte şi/sau documente justificative le-au certificat sau avizat.
Organizarea controlului financiar preventiv propriu
Controlul financiar preventiv se organizează de regulă, în cadrul compartimentelor de
specialitate financiar - contabile.
Controlul financiar preventiv se exercită, prin viză, de persoane din cadrul
compartimentelor de specialitate financiar - contabile desemnate în acest sens de către directorul
general/directorul de sucursală. Actul de numire, va cuprinde limitele de competenţă în
exercitarea acestuia. Persoanele care exercită controlul financiar preventiv sunt altele decât cele
care aprobă şi efectuează operaţiunea asupra vizei.
Viza de control financiar preventiv se exercită prin semnătura persoanei desemnate şi
prin aplicarea sigiliului personal, care va cuprinde următoarele informaţii: denumirea entităţii
publice; menţiunea “vizat pentru control financiar preventiv”; numărul sigiliului (numărul de
identificare a titularului acestuia); data acordării vizei (an, lună, zi).
Documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se înscriu în Registrul
privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv.
Termenul pentru pronunţare (acordarea/refuzul vizei) se stabileşte, prin decizie internă,
de către directorul general/directorul de sucursală, în funcţie de natura şi complexitatea
operaţiunilor.
Documentele care privesc operaţiuni asupra cărora este obligatorie exercitarea controlului
financiar preventiv se transmit persoanelor desemnate cu exercitarea acestuia de către
compartimentele de specialitate care iniţiază operaţiunea.

69