http://legislatie.just.

ro/Public/DetaliiDocument/3648

REGULAMENT nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991 ca
urmare a apariţiei Hotărârii Guvernului nr. 704 aparuta în M.Of. 303 din 22.12.1993
Prezentul regulament a fost emis în baza prevederilorart. 42 din Legea contabilităţii nr. 82 din 24
decembrie 1991, promulgată prin Decretul nr. 123 din 24 decembrie 1991 şi publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 27 decembrie 1991.
Capitolul 1 Dispoziţii generale
1. Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii proprii
revine: regiilor autonome; societăţilor comerciale; societăţilor agricole; organizaţiilor cooperaţiei
meşteşugăreşti; organizaţiilor cooperaţiei de consum şi de credit; Băncii Naţionale a României şi
societăţilor bancare; instituţiilor publice; unităţilor de asigurări sociale, altele decît cele de stat;
asociaţiilor; fundaţiilor; sindicatelor; unităţilor de cult şi altor organizaţii obşteşti, precum şi
celorlalte persoane care au dobândit personalitate juridică, potrivit legii.
Prevederile legii se aplică persoanelor fizice care prestează activităţi independente, precum şi
asociaţiilor familiale care exercită în mod obişnuit acte de comerţ şi sunt înmatriculate la Oficiul
Registrului comerţului, potrivit legii.
De asemenea, în baza art. 46 din lege, prevederile acesteia se aplică în mod corespunzător
sucursalelor şi altor subunitati fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, ce aparţin
persoanelor prevăzute la pct. 1 cu sediul sau domiciliul în România, cît şi sucursalelor şi altor
subunitati fără personalitate juridică cu sediul în România, ce aparţin unor persoane juridice sau
fizice cu sediul sau domiciliul în străinătate.
2.În aplicarea prevederilor art. 22 şi art. 6 din lege, persoanele juridice şi fizice prevăzute la pct.
1,denumite în cuprinsul acestui regulament unităţi patrimoniale, au obligaţia să asigure, în condiţiile
legii:
a) întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care afectează patrimoniul
unităţii;
b) înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale;
c) inventarierea patrimoniului unităţii;
d) întocmirea bilanţului contabil;
e) controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
f) furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi
rezultatele obţinute de unitate.
3. Unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi economice se clasifica în mici şi mijlocii sau mari.
În categoria unităţilor patrimoniale mici şi mijlocii intra unităţile care îndeplinesc criteriile prevăzute
de lege.
4. Potrivit legii, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate
angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat, aprobat ori înregistrat în
contabilitate, după caz.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale în contabilitate se face cronologic, prin respectarea
succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau de intrare în unitate şi
sistematic, în conturi sintetice şi analitice, cu ajutorul registrului-jurnal şi al cărţii mari,
potrivit planurilor de conturi şi normelor emise în condiţiile prevederilor art. 4 din lege.
5. Inventarierea trebuie să cuprindă toate elementele de activ şi de pasiv din patrimoniul
unităţii care se înscriu în registrul inventar.
Sunt supuse, de asemenea, inventarierii, bunurile aflate temporar în păstrare, custodie sau
pentru alte scopuri în unitatea patrimonială, aparţinând altor persoane fizice sau juridice.
Bunurile proprietate publică date în administrarea regiilor autonome se inventariaza şi se evidenţiază
în mod distinct în patrimoniul acestora.
6. Registrul-jurnal, registrul-inventar şi cartea mare, împreună cu documentele justificative,
precum şi bilanţul contabil, întocmite potrivit normelor stabilite, constituie documente contabile
oficiale pentru exercitarea controlului asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate şi pot fi
admise ca proba în justiţie.
7. Controlul asupra operaţiunilor patrimoniale înregistrate în contabilitate se efectuează de
către persoanele care conduc contabilitatea, care exercită controlul financiar preventiv şi
controlul financiar de gestiune, cenzori sau alte persoane împuternicite de unitatea patrimonială,
după caz. De asemenea, controlul asupra operaţiunilor patrimoniale înregistrate în contabilitate
se efectuează de către organele de control financiar şi fiscal ale statului şi alte organe cu
atribuţii de control, potrivit legii.
8. Informaţiile necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului de stat, precum şi
întocmirii balantelor financiare (balanţa financiară generală a economiei; balanţa de plati
externe; balanţa de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei şi masei monetare; balanţa
creanţelor şi angajamentelor externe pe tari; balanţa formării capitalurilor pe economie; balanţa
financiară a resurselor şi cheltuielilor de investiţii) şi a bilanţului pe ansamblul economiei
naţionale, precum şi pentru Sistemul Conturilor Naţionale sunt furnizate de către unităţile
patrimoniale prin bilanţul contabil şi dările de seama statistice, în condiţiile legii.
9. Documentele contabile oficiale, respectiv bilanţul contabil, cartea mare, registrul-jurnal şi
registrul-inventar, potrivit legii, se ţin în limba română şi în moneda naţionala.
10. Operaţiunile privind investiţiile de capital străin, titlurile de valoare, comerţul exterior,
cooperarea economică internationala, prestările de servicii şi executările de lucrări externe,
creditele şi operaţiunile bancare externe, schimbul valutar, disponibilităţile în devize, precum şi alte
operaţiuni în devize se înregistrează în contabilitate, atât în devize, cît şi în lei, la cursul valutar de
schimb în vigoare la data efectuării lor.
Operaţiunile efectuate de subunitatile proprii în străinătate pot fi înregistrate în cursul perioadei de
gestiune numai în devize, urmînd ca la sfârşitul exerciţiului financiar să se facă convertirea în lei a
soldurilor şi a rulajelor conturilor.
Convertirea în lei a preţurilor externe pentru stabilirea valorii în vama a mărfurilor din import se face
potrivit cursului valutar de schimb în vigoare în prima zi a saptaminii în care se înregistrează
declaraţia vamală, conform reglementărilor privind tariful vamal de import.
11. În temeiul prevederilor art. 4 din lege, Ministerul Finanţelor emite:
a) planul de conturi general şi normele metodologice privind utilizarea acestuia;
b) modelele registrelor contabile, formularele comune privind activitatea financiară şi contabila,
precum şi normele metodologice privind utilizarea acestora;
c) modelele bilanţurilor contabile şi normele metodologice privind întocmirea acestora.
12. Planul de conturi general, precum şi normele de utilizare a acestuia sunt destinate tuturor
unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice şi conţin conturile necesare înregistrării
în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale, conţinutul şi funcţia fiecărui cont, precum şi monografia
contabila a principalelor operaţiuni.
Planul de conturi general conţine noua clase de conturi simbolizate cu o cifra, grupe de conturi
simbolizate cu doua cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de
gradul II simbolizate cu patru cifre. Conturile din clasele 1-7 sunt obligatorii, iar cele din clasele 8 şi
9, precum şi dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice vor fi adaptate şi completate de fiecare
unitate patrimonială, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii. Unităţile patrimoniale
mici sau mijlocii pot utiliza numai conturile sintetice de gradul I (cu trei cifre).
Pentru instituţii publice, Ministerul Finanţelor emite plan de conturi general distinct şi instrucţiuni de
aplicare a acestuia.
În baza planului de conturi general şi a normelor de utilizare a acestuia, ministerele, departamentele,
unităţile de grup (UCECOM, CENTROCOOP etc.), asociaţiile profesionale şi alte persoane autorizate
pot elabora planuri de conturi şi norme de utilizare specifice ramurilor şi sectoarelor de activitate, cu
avizul Ministerului Finanţelor.
13. Modelele registrelor contabile şi ale formularelor comune privind activitatea financiară şi
contabila se utilizează de către toate unităţile patrimoniale, conform normelor metodologice
prevăzute la pct. 11 lit. b) din prezentul regulament.
14. Modelele bilanţurilor contabile se stabilesc de Ministerul Finanţelor. Normele metodologice
privind utilizarea acestora cuprind: reguli privind întocmirea bilanţurilor contabile, corelatiile ce
trebuie asigurate între indicatorii prevăzuţi în conţinutul acestora, verificarea şi depunerea acestora
la organele în drept, precum şi modul de centralizare a bilanţurilor contabile pe ramuri de activitate,
în profil teritorial şi departamental şi alte criterii, precum şi pe ansamblul economiei naţionale.
15. Modelele registrelor de contabilitate, precum şi formularele comune ce se utilizează în activitatea
financiară şi contabila sunt prevăzute în Nomenclatorul formularelor tipizate comune privind
activitatea financiară şi contabila elaborat de Ministerul Finanţelor.
În cazul utilizării echipamentelor informatice pentru întocmirea documentelor justificative şi pentru
prelucrarea şi înregistrarea datelor în contabilitate, registrele contabile şi formularele privind
activitatea financiară şi contabila pot fi adaptate în funcţie de necesităţile proprii de utilizare, în
condiţiile respectării conţinutului de informaţii al modelelor prevăzute în nomenclatorul menţionat la
alineatul precedent.
În afară de formularele prevăzute în acest nomenclator, unităţile patrimoniale pot folosi în
activitatea financiar-contabila şi formulare specifice elaborate de ministere, departamente, unităţi
de grup, asociaţii profesionale sau de unitatea patrimonială, în funcţie de necesitaţi.
16. Pentru societăţile bancare, Banca Naţionala a României elaborează împreună cu acestea:
a) planul de conturi şi normele metodologice privind utilizarea acestuia;
b) modelele bilanţurilor contabile şi formularele comune ce se folosesc în activitatea bancară, precum
şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.
Potrivit legii, planul de conturi, modelele bilanţurilor contabile, formularele comune ce se folosesc în
activitatea bancară, precum şi normele metodologice prevăzute la alineatul precedent se aproba de
către Ministerul Finanţelor.
17. Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se conduce în partida dubla şi trebuie să asigure:
a) înregistrarea cronologică şi sistematica în contabilitate a tuturor operaţiunilor patrimoniale, în
funcţie de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi şi creditul altor conturi, denumite
conturi corespondente;
b) stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare, precum şi a soldului final al fiecărui cont;
c) întocmirea lunară a balanţei de verificare, care reflecta egalitatea între totalul sumelor debitoare
şi creditoare şi totalul soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor;
d) prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a activelor şi pasivelor prin
bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit şi
pierderi.
18. Consiliile locale comunale, unităţile de cult, asociaţiile de locatari, precum şi asociaţiile familiale şi
persoanele fizice autorizate sa desfăşoare activităţi independente pot conduce contabilitatea în
partida simpla, cu condiţia să asigure:
a) înregistrarea cronologică şi sistematica în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale în funcţie de
natura lor, în mod unilateral, numai în debitul sau creditul unor conturi, fără utilizarea unui cont
corespondent;
b) stabilirea totalului debitului şi al creditului, precum şi a soldului fiecărui cont.
Contabilitatea în partida simpla se conduce cu ajutorul registrelor prevăzute la cap. 3 "Registrele de
contabilitate" din prezentul regulament.
Unităţile patrimoniale care conduc contabilitatea în partida simpla nu au obligaţia sa întocmească
bilanţ contabil, cu excepţia unităţilor stabilite prin normele metodologice ale Ministerului Finanţelor.
Ministerul Finanţelor poate aproba conducerea contabilităţii în partida simpla şi pentru alte unităţi
patrimoniale, la cererea acestora, însuşită de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
19. În conformitate cu prevederile art. 7 şi art. 9 din lege, pentru evaluarea elementelor patrimoniale,
se stabilesc următoarele reguli:
a) la data intrării în patrimoniu, bunurile se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate la valoarea
de intrare, denumita valoarea contabila, care se stabileşte astfel:
- bunurile reprezentind aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate,
în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
- bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumita cost de achiziţie;
- bunurile produse în unitatea patrimonială, la costul de producţie.
Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de
transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau
intrarea în gestiune a bunului respectiv.
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor
consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de
producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricatia acestuia.
Cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare, de regula, nu se
includ în costurile de producţie.
În costurile de producţie pot fi incluse şi dobinzile aferente creditelor bancare contractate pentru
producţia cu ciclu lung de fabricaţie, aferente perioadei.
Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală;
b) evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala sau de
utilitate a fiecărui element, denumita valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea
bunului în unitate şi preţul pieţei.
Valoarea de utilitate a creanţelor şi datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabila
de încasat, respectiv de plată;
c) la încheierea exerciţiului financiar, elementele patrimoniale se evalueaza şi se reflecta în bilanţul
contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusă de acord cu rezultatele
inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare sau contabila se compara cu valoarea de utilitate stabilită pe baza
inventarierii:
- pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi
valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente mentinindu-se la
valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la
inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe
seama amortizarii, în cazul când deprecierea este ireversibila, sau se constituie un provizion,
atunci când deprecierea este reversibila, valoarea acestor elemente mentinindu-se, de
asemenea, la valoarea lor de intrare;
- pentru elementele de pasiv, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi
valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente mentinindu-se la
valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi
valoarea de intrare a elementelor de pasiv se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui
provizion, valoarea acestor elemente mentinindu-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare;
d) la data iesirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evalueaza şi se scad din gestiune la
valoarea lor de intrare.
20. Metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială trebuie să fie aceleaşi în tot cursul
exerciţiului financiar, precum şi de la un exerciţiu financiar la altul. În cazurile justificate şi în
condiţiile prevăzute de lege, unitatea patrimonială poate schimba metodele de evaluare, făcând în
acest sens menţiuni în anexa la bilanţ, prezentind influentele asupra situaţiei patrimoniale şi
financiare, precum şi asupra rezultatului exerciţiului financiar.
21. Reevaluarea activelor şi pasivelor unităţii patrimoniale se efectuează potrivit reglementărilor în
vigoare. În aceste cazuri, valoarea de intrare a elementelor patrimoniale se modifica, aceasta fiind
înlocuită cu valoarea lor actuala.
22. Potrivit prevederilor art. 10 din lege, documentul oficial de gestiune al unităţii patrimoniale îl
constituie bilanţul contabil, care trebuie să dea o imagine fidela, clara şi completa a patrimoniului, a
situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
23. Pentru a da o imagine fidela a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute
trebuie respectate, cu buna-credinţa, regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi
principii contabile, cum sunt:
a) principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a
veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile,
riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului financiar curent sau
anterior;
b) principiul permanentei metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi normelor
privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor, asigurind comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;
c) principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune ca unitatea patrimonială îşi continua
în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intră în stare de lichidare sau de reducere
sensibila a activităţii;
d) principiul independentei exerciţiului financiar, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi
cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la
rezultatul exerciţiului financiar la care se referă;
e) principiul intangibilitatii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu financiar care trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului financiar precedent;
f) principiul necompensarii, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi
înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de
pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate.
24. Ministerul Finanţelor actualizează periodic planul de conturi general, modelele bilanţurilor şi
registrele contabile, formularele comune privind activitatea financiară şi contabila, precum şi normele
prevăzute la art. 4 din lege, în funcţie de reglementările ce se adoptă pe parcurs şi de aplicarea şi
perfecţionarea metodelor utilizate în domeniul contabilităţii.
25. Pe lângă Ministerul Finanţelor funcţionează Colegiul Consultativ al Contabilităţii a cărui
componenta, atribuţii şi funcţionare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul 2 Organizarea contabilităţii patrimoniului
A. Organizarea compartimentului de contabilitate
26. În conformitate cu prevederile art. 11 din lege, contabilitatea unităţilor patrimoniale se
organizează, de regula, în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil,
contabilul şef sau altă persoană imputernicita sa îndeplinească aceasta funcţie.
27. Contabilitatea generală, denumita şi financiară, are la baza norme unitare privind organizarea şi
conducerea acesteia, prevăzute în lege şi în prezentul regulament, care au caracter obligatoriu pentru
toate unităţile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru
necesităţile proprii, cît şi în relaţiile acestora cu asociaţii sau actionarii, clienţii, furnizorii, băncile,
organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice în sensul prevederilor art. 2 şi art. 10 din lege.
Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare unitate patrimonială în funcţie de
specificul activităţii şi necesităţile proprii, având ca obiective principale următoarele: calcularea
costurilor, stabilirea rezultatelor şi a rentabilitatii produselor, lucrărilor şi serviciilor executate;
întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi, urmărirea şi controlul executării
acestora în scopul cunoaşterii rezultatelor şi furnizarii datelor necesare fundamentarii deciziilor
privind
28. Directorul financiar-contabil, contabilul şef sau altă persoană imputernicita sa îndeplinească
aceasta funcţie trebuie să aibă studii economice superioare, potrivit art. 11 alin. (1) din lege.
29. Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, în conformitate cu prevederile legii,
revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane, care are obligaţia gestionării
patrimoniului.
În acest scop, persoanele prevăzute la alineatul precedent trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile
necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile patrimoniale; organizarea
şi ţinerea corecta şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului,
precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a bilanţului contabil,
publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României şi depunerea la termen la organele în drept;
păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi bilanţurilor contabile; organizarea contabilităţii
de gestiune adaptată la specificul unităţii.
30. Atribuţiile directorului financiar-contabil, ale contabilului şef sau ale altei persoane împuternicite
sa îndeplinească aceasta funcţie, precum şi ale personalului din subordinea acestora, în domeniul
contabilităţii, se stabilesc de către administrator, ordonatorul de credite sau altă persoană care are
obligaţia gestionării patrimoniului, potrivit legii.
31. În cazul în care contabilitatea unităţii patrimoniale se organizează şi se tine de către persoane
juridice autorizate - societăţi comerciale sau persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat
sau expert contabil - răspunderea privind ţinerea contabilităţii în conformitate cu normele contabile
revine şi acestor persoane, potrivit legii.
Relaţiile dintre aceste persoane şi unitatea patrimonială privind organizarea şi ţinerea contabilităţii
se stabilesc, de regula, pe bază de contract de prestări de servicii. Lucrările de contabilitate
întocmite în aceste condiţii poarta semnatura persoanelor autorizate prevăzute la alineatul
precedent.
32. În cazul în care contabilitatea unităţii patrimoniale nu se tine de către persoane autorizate,
răspunderea asupra respectării normelor contabile revine patronului sau altei persoane care are
obligaţia gestionării patrimoniului.
33. În conformitate cu prevederile art. 12 din lege, obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea
în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zacamintele
şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi
obligaţiile unităţilor patrimoniale, precum şi miscarile şi modificările intervenite în urma
operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de acestea.
B. Secţiunile contabilităţii
1. Contabilitatea operaţiunilor de capital
34. Conturile de capitaluri cuprind totalitatea surselor de finanţare stabile, aflate la dispoziţia
unităţii patrimoniale, formate din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
asimilate capitalurilor proprii, împrumuturile pe termen lung şi mediu şi alte surse cu durata de
finanţare mai mare de un an.
35. Capitalul propriu reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau ale
asociaţilor care se înscriu în pasivul bilanţului şi se compun din aporturile de capital (capital
social) şi primele legate de capital, diferenţele din reevaluare, rezervele şi alte fonduri proprii,
beneficiile nerepartizate reportate din anii precedenti, subvenţiile pentru investiţii şi
provizioanele reglementate.
36. Capitalul social este egal cu valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv cu
valoarea aportului în natura sau în numerar, a rezervelor încorporate şi a profitului repartizat
pentru majorarea capitalului sau altor operaţiuni care conduc la modificarea acestuia.
Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a
societăţii şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitica a capitalului social se tine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi
valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate.
Principalele operaţiuni ce se înregistrează în contabilitate cu privire la mărirea capitalului sunt
următoarele: subscrierea şi emisiunea de noi acţiuni, încorporarea rezervelor şi alte operaţiuni,
potrivit legii.
Primele legate de capital (de emisiune, de fuziune, de aport) reprezintă excedentul dintre valoarea de
emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale.
Operaţiunile ce se înregistrează în contabilitate cu privire la micşorarea capitalului social sunt, în
principal, următoarele: reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale, diminuarea valorii nominale a
acestora, ca urmare a retragerii unor acţionari sau asociaţi, răscumpărarea acţiunilor, acoperirea
pierderilor din anii precedenti sau alte operaţiuni, potrivit legii.
37. Diferenţele din reevaluare, reprezentind soldul diferenţelor dintre valoarea actuala (mai mare) şi
valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mica), supuse reevaluarii în condiţiile
legii, se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct. Diferenţele rezultate din reevaluarea
elementelor de activ se transfera la rezerve, la capitalul social sau la alte destinaţii stabilite
potrivit reglementărilor în vigoare.
38. Contabilitatea rezervelor se tine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare
şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual, din profitul unităţii patrimoniale, în cotele şi limitele prevăzute
de lege, şi din alte surse prevăzute de lege.
Rezervele astfel constituite, în caz de micşorare, se completează în condiţiile prevăzute de lege. De
asemenea, în rezerve se include excedentul obţinut prin emisiunea acţiunilor la un curs mai mare decît
valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau
nu este destinat amortizărilor.
Rezervele statutare se constituie anual din profitul net al unităţilor patrimoniale, conform
prevederilor din statutul acestora.
Alte rezerve, neprevăzute de lege sau de statut, pot fi constituite facultativ pe seama profitului net,
pentru: acoperirea pierderilor sau pentru alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a
acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.
39. Operaţiunile privind aporturile şi retragerile efectuate de persoanele fizice autorizate sa
desfăşoare activităţi independente, care conduc contabilitate în partida dubla, se înregistrează în
contabilitate într-un cont distinct.
40. Contabilitatea fondurilor proprii se tine pe categorii de fonduri - fondul de dezvoltare, fondul de
participare a salariaţilor la profit, alte fonduri proprii - care trebuie să asigure evidenta constituirii
şi utilizării acestora, potrivit dispoziţiilor legale.
41. Fondul de dezvoltare se constituie şi se utilizează potrivit legii.
Fondul de participare a salariaţilor la profit se constituie pe seama profitului net, în limitele aprobate
potrivit legii.
În cadrul altor fonduri se cuprind: fondul constituit din profitul net pentru creşterea resurselor
proprii de finanţare şi alte fonduri.
42. Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele alocate de la bugetul de stat sau din alte resurse
nerambursabile, primite din afară, de care beneficiază unitatea patrimonială, în vederea procurării
sau producerii de echipamente ori de alte bunuri de natura imobilizarilor, pentru finanţarea unor
activităţi pe termen lung sau a altor cheltuieli de natura investiţiilor.
În această categorie de subvenţii se cuprinde şi valoarea bunurilor de natura imobilizarilor primite cu
titlu gratuit sau constatate în plus cu ocazia inventarierii. Subvenţia se înregistrează la venituri
excepţionale, pe măsura amortizarii bunurilor respective.
Contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii se tine cu ajutorul unui cont distinct, care se închide prin
conturile de venituri, pe măsura amortizarii bunurilor procurate sau produse pe seama acestora.
43. Provizioanele reglementate se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct, pe feluri de
provizioane reglementate, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, prevăzute expres în acest scop.
44. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie, de regula, la finele exerciţiului financiar
pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plata este incerta, ori pentru cheltuieli
care devin exigibile în perioadele următoare, cum sunt:
a) litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind
garanţia acordată clienţilor;
c) cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii financiare, cum sunt: cheltuielile cu reparaţiile
capitale eşalonate, potrivit programului, pe mai multe perioade, precum şi cheltuielile cu reparaţiile
curente, reviziile tehnice şi alte cheltuieli la unităţile sezoniere şi parţial sezoniere;
d) pierderi latente aferente unor datorii pe termen lung, în devize;
e) alte provizioane specifice anumitor sectoare de activitate.
Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli se tine pe categorii, în funcţie de natura
şi scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
La finele fiecărui exerciţiu financiar, provizioanele constituite la sfârşitul anului precedent sau în
cursul anului se analizează şi se regularizează astfel:
a) prin debitul contului de cheltuieli în cazul majorării provizionului;
b) prin creditul contului de venituri când provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv când
acesta devine total sau parţial fără obiect;
c) când are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă, conturile de provizioane constituite
anterior se inchid prin creditul conturilor de venituri şi, concomitent, cheltuielile şi pierderile
respective, în raport de natura lor, se înregistrează în conturile corespunzătoare.
45. Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate acestora se tine pe următoarele categorii:
împrumuturi din emisiune de obligaţiuni şi primele de rambursare a acestora; creditele bancare pe
termen lung şi mediu; datorii legate de participatii şi alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi
dobinzile aferente acestora.
Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor emise prin
subscripţia publică, potrivit legii.
Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare se referă la bunurile preluate în patrimoniu, cu
acest titlu, de către unitatea primitoare, potrivit contractelor încheiate.
2. Contabilitatea imobilizarilor
46. Activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate sa servească o perioadă îndelungată
în activitatea unităţii patrimoniale, care nu se consuma la prima utilizare. Contabilitatea imobilizarilor
se tine pe următoarele categorii: imobilizari necorporale, imobilizari corporale şi imobilizari
financiare.
47. În cadrul imobilizarilor necorporale se cuprind: cheltuielile de constituire, cheltuielile de
cercetare şi dezvoltare, concesiunile, brevetele, licentele, mărcile de fabrica şi alte drepturi şi
valori similare, fondul comercial şi alte imobilizari necorporale.
48. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţarea şi modificare unităţii
patrimoniale (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea şi
vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate şi alte cheltuieli
de aceasta natura legate de înfiinţarea sau modificare unităţii patrimoniale).
Cheltuielile de aceasta natura se amortizeaza într-o perioada de cel mult 5 ani.
49. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de efectuarea unor lucrări
sau obiective de cercetare strict individualizate, care prezintă garanţia realizării eficientei scontate
prin aplicarea acestora în unităţile patrimoniale. Contabilitatea analitica a cheltuielilor de cercetare
şi dezvoltare se tine pe categorii de lucrări sau obiective.
Cheltuielile de aceasta natura se amortizeaza într-o perioadă de cel mult 5 ani.
50. În cadrul activelor imobilizate în concesiuni şi alte drepturi similare se cuprinde valoarea
bunurilor preluate cu acest titlu în patrimoniu de către unitatea primitoare, potrivit contractelor
încheiate.
Brevetele, licentele, know-how-urile, mărcile de fabrica şi de comerţ şi alte drepturi de proprietate
industriala şi intelectuală similare aduse ca aport, achiziţionate sau dobîndite pe alte cai, se
înregistrează în conturile de imobilizari necorporale, la valoarea de aport de utilitate, costul de
achiziţie sau costul de producţie, după caz.
Activele imobilizate de natura celor menţionate la alineatul precedente se amortizeaza, pe durata
prevăzută pentru utilizarea lor, de către unitatea patrimonială care le deţine.
51. Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte
elemente de patrimoniu, dar care concura la menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului unităţii, cum
sunt: clientela, vadul, debuseurile, reputaţia şi alte elemente necorporale şi se înregistrează în
contabilitate într-un cont distinct de imobilizari necorporale.
Fondul comercial se determina ca diferenţa între valoarea de aport de utilitate sau costul de
achiziţie, după caz, a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrate în conturile
corespunzătoare.
Fondul comercial, de regula, nu este supus amortizarii. Dacă se constata o depreciere ireversibila,
aceasta poate fi amortizata.
La alte imobilizari necorporale se înregistrează programele informatice create de unitate sau
achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile de utilizare proprii, evaluate la costul de producţie,
respectiv la costul de achiziţie, precum şi alte imobilizari necorporale.
Valoarea programelor informatice se amortizeaza în funcţie de durata probabila de utilizare, care nu
poate depăşi o perioadă de 3 ani.
52. În cadrul imobilizarilor corporale se cuprind terenurile şi mijloacele fixe.
Contabilitatea terenurilor se tine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri.
În contabilitatea analitica, terenurile pot fi evidentiate pe următoarele grupe: terenuri agricole şi
silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii şi altele.
Terenurile se înregistrează în contabilitate, la intrarea în patrimoniu, la valoarea stabilită potrivit
legii, în funcţie de clasele de fertilitate, suprafaţa şi amplasarea acestora, precum şi alte criterii, la
costul de achiziţie sau valoarea de aport de utilitate, după caz.
Terenurile, de regula, nu sunt supuse amortizarii.
Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, baltilor, iazurilor, terenurilor şi alte lucrări
similare sunt supuse amortizarii.
53. Se considera mijloc fix obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare
şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are valoare mai mare decît limita stabilită de lege;
b) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea
lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set.
Contabilitatea mijloacelor fixe trebuie să asigure evidenta permanenta a existenţei şi miscarii,
precum şi calculul amortizarii şi a provizioanelor constituite prin deprecierea acestora.
Contabilitatea mijloacelor fixe se tine pe următoarele categorii: clădiri; construcţii speciale;
maşini, utilaje şi instalaţii de lucru; aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
mijloace de transport; animale de muncă; plantaţii; unelte, inventar gospodăresc şi alte mijloace
fixe (inclusiv ambalajele de natura mijloacelor fixe).
54. Mijloacele fixe, la intrarea în patrimoniu, se înregistrează în contabilitate la valoarea de
intrare, prin care se înţelege:
a) costul de achiziţie, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;
b) costul de producţie pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea patrimonială;
c) valoarea actuala, estimată la înscrierea lor în activ, ţinând seama de valoarea mijloacelor
fixe cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, pentru mijloacele fixe obţinute cu titlu
gratuit;
d) valoarea de aport de utilitate acceptată de părţi, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu
cu ocazia asocierii, fuziunii etc., conform statutelor şi contractelor;
e) valoarea rezultată în urma reevaluarii, pentru mijloacele fixe reevaluate în baza unei
dispoziţii legale exprese.
55. Contabilitatea analitica a mijloacelor fixe se tine pe fiecare obiect de evidenta, prin care
se înţelege obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele şi accesoriile lui,
destinat sa îndeplinească în mod independent, în totalitatea lui, o funcţie distinctă.
56. Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a
mijloacelor fixe.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii
acestora în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor
şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, închiriate sau în locatie de gestiune se calculează şi
se înregistrează în contabilitate de către unitatea care le are în proprietate. Amortizarea
investiţiilor efectuate la mijloacele fixe închiriate este în sarcina celui care a efectuat
investiţia şi se înregistrează în contabilitatea acestuia.
Unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi cu caracter economic amortizeaza mijloacele
fixe utilizînd unul din următoarele regimuri de amortizare:
a) amortizarea lineara, care consta în repartizarea uniforma a valorii de intrare a mijloacelor
fixe pe toată durata de funcţionare stabilită a acestora;
b) amortizarea degresiva, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare lineara cu
coeficienţii prevăzuţi de lege;
c) amortizarea accelerata, constind în calcularea, în exerciţiul financiar în care mijloacele fixe
intră în activul unităţii patrimoniale, a unei amortizari de până la limita prevăzută de lege din
valoarea de intrarea a acestora. În exerciţiile financiare următoare, amortizarea se calculează
după regimul amortizarii lineare.
Amortizarea aferentă mijloacelor fixe se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii şi
obiecte de evidenta. Prin deducerea amortizarii din valoarea de intrare se obţine valoarea
contabila neta a mijloacelor fixe.
57. Prin reevaluarea mijloacelor fixe se înţelege operaţiunea de stabilire a valorii actuale a fiecărui
mijloc fix existent în patrimoniul unităţii. Valoarea actuala a mijlocului fix se stabileşte, de regula,
avîndu-se în vedere: valoarea de intrare din contabilitatea unităţii patrimoniale, utilitatea şi preţul
pieţei, precum şi gradul de uzura estimat al mijlocului fix la data reevaluarii.
58. Contabilitatea imobilizarilor în curs se tine distinct pentru: imobilizari necorporale şi imobilizari
corporale.
Imobilizarile în curs necorporale reprezintă costul de producţie, respectiv costul de achiziţie privind
imobilizarile necorporale neterminate până la finele exerciţiului financiar.
Imobilizarile în curs corporale reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în
antrepriza, care se evalueaza la costul de producţie, respectiv la costul de achiziţie, reprezentind
preţul de deviz al investiţiei.
Imobilizarile în curs corporale se trec în categoria mijloacelor fixe după recepţie, darea în folosinţă
sau punerea în funcţiune a acestora, după caz.
Investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, luate cu chirie sau în locatie de gestiune se
înregistrează în contabilitatea unităţii patrimoniale care le-a efectuat.
La expirarea contractului de concesiune, închiriere sau locatie de gestiune, valoarea investiţiilor
executate la mijloacele fixe luate cu acest titlu se scade din contabilitatea unităţii patrimoniale care
le-a efectuat şi se înregistrează în contabilitatea unităţii patrimoniale căreia i-au fost restituite, cu
valoarea lor majorindu-se valoarea de intrare a mijloacelor fixe respective, potrivit contractelor
încheiate.
59. Conturile de imobilizari financiare cuprind titlurile de participare, titlurile imobilizate ale
activităţii de portofoliu, alte titluri şi creanţe imobilizate.
Titlurile de participare reprezintă drepturile sub forma de acţiuni sau alte titluri de valoare în
capitalul altor unităţi patrimoniale, care asigura unităţii patrimoniale deţinătoare exercitarea unui
control sau a unei influente notabile, respectiv realizarea unui profit.
Titlurile imobilizate ale activităţii de portofoliu şi alte titluri imobilizate constau în acele titluri pe
care unitatea patrimonială le dobîndeşte, în vederea realizării unor venituri financiare, fără a putea
interveni în gestiunea unităţii patrimoniale emitatoare, precum şi alte titluri de plasament deţinute pe
o perioadă îndelungată.
La intrarea în patrimoniu, titlurile de participare şi alte titluri imobilizate se evalueaza la costul de
achiziţie, prin care se înţelege preţul de cumpărare sau valoarea determinata prin contractul de
achiziţie a acestora.
Cheltuielile accesorii privind achiziţionarea titlurilor de participare şi a altor titluri imobilizate se
înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exerciţiului financiar.
Contabilitatea creanţelor imobilizate se tine pe următoarele categorii: creanţe legate de participatii,
împrumuturi acordate pe termen lung şi alte creanţe imobilizate.
Creanţele legate de participatii reprezintă acele creanţe ale unităţii patrimoniale create cu ocazia
acordării de împrumuturi unităţilor patrimoniale la care deţine titluri de participare.
În conturile de împrumuturi pe termen lung se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor
contracte pentru care unitatea patrimonială percepe dobinzi, potrivit legii.
La alte creanţe imobilizate se cuprind garanţiile şi cautiunile depuse de unitatea patrimonială la terţi.
Pentru deprecierea titlurilor, creanţelor imobilizate şi a altor imobilizari financiare se constituie
provizioane, reprezentind diferenţa dintre valoarea de intrare a acestora şi valoarea de utilitate
stabilită cu ocazia inventarierii.
60. Provizioanele pentru deprecierea imobilizarilor necorporale, corporale, a imobilizarilor în curs şi a
celor financiare nesupuse amortizarii se constituie pe seama cheltuielilor, de regula, la finele
exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii.
În perioadele următoare, la finele fiecărui exerciţiu financiar sau la ieşirea din patrimoniu a
imobilizarilor, în urma analizarii provizioanelor constituite pentru deprecieri, se procedează astfel:
a) în situaţia în care deprecierea este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion
suplimentar;
b) în cazul în care deprecierea constatată este inferioară provizionului constituit, diferenţa se
deduce din provizionul constituit şi se înregistrează la venituri;
c) cu ocazia anulării unui provizion, la ieşirea din patrimoniu a imobilizarilor, provizioanele constituite
se înregistrează la venituri.
3. Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
61. Contabilitatea stocurilor şi a comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi
serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate:
- fie a fi vîndute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie;
- fie a fi consumate la prima lor utilizare.
În cadrul stocurilor propriu-zise se cuprind:
a) mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpara în vederea revinzarii;
b) materiile prime care participa direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformata;
c) materialele consumabile ( materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese
de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participa
sau ajuta la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regasi, de regula, în produsul
finit;
d) produsele, respectiv:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat
într-o secţie (faza de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii
(faze de fabricaţie) sau se livreaza terţilor;
- produsele finite, respectiv produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrari ulterioare în cadrul unităţii patrimoniale, putind fi
depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;
- produsele reziduale reprezentind rebuturile, materialele recuperabile sau deşeurile;
e) animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele ţinere de orice fel (viţei, miei,
purcei, minji şi altele), crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la ingrasat
pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie
- lina, lapte şi blana;
f) ambalajele.
62. În categoria ambalajelor se includ ambalajele refolosibile achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vîndute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu obligaţia restituirii în
condiţiile prevăzute în contracte. În contabilitatea terţilor acestea vor fi evidentiate distinct.
Ambalajele de natura obiectelor de inventar, care nu circula pe bază de decontare, ci se folosesc
numai în interiorul unităţii patrimoniale, se înregistrează în contabilitate în categoria obiectelor de
inventar.
Ambalajele şi materialele pentru ambalat, produse în unitatea patrimonială pentru a fi vîndute ca
atare, sunt considerate produse finite.
63. O categorie distinctă în cadrul stocurilor o constituie obiectele de inventar, baracamentele şi
amenajările provizorii.
Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mica decît limita prevăzută de lege
pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată mai
mica de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul
de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele,
verificatoarele, SDV-urile, aparatele de măsura şi control, matritele folosite la executarea
anumitor produse şi alte obiecte similare).
Obiectele de inventar în folosinţă se evidenţiază distinct în contabilitatea analitica.
Baracamentele şi amenajările provizorii sunt bunurile achiziţionate sau construite de unităţile
patrimoniale pentru executarea lucrărilor şi prestaţiilor de construcţii. Nu se includ în această
categorie lucrările de organizare la care, prin demontare sau demolare, nu se recuperează materiale
(platforme betonate, drumuri şi cai de acces, gropi de var şi altele).
Valoarea obiectelor de inventar se include în cheltuieli integral, la darea lor în folosinţă sau
eşalonat, într-o perioadă de cel mult 3 ani.
Valoarea sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor cu destinaţie specială (SDV-uri) şi a
aparatelor de măsura şi control (AMC-uri) afectate fabricării produselor în serie sau în masa se
include, de regula, eşalonat, în costurile de producţie ale acestor produse.
În cazul includerii eşalonate în cheltuieli sau integral la darea lor în folosinţă, se utilizează un
cont distinct pentru evidenta uzurii obiectelor de inventar.
64. Producţia în curs de execuţie reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de
prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei
tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de
asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
65. Bunurile de natura celor prevăzute la pct. 61-63 sunt considerate ca fiind în proprietatea unităţii
patrimoniale care le deţine, în cadrul acestora incluzindu-se şi bunurile aflate în custodie, în
prelucrare sau în consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de
stocuri.
66. Potrivit art. 12 alin. (2) din lege, deţinerea de valori materiale şi băneşti sub orice formă şi cu
orice titlu, a oricăror drepturi şi obligaţii patrimoniale, precum şi efectuarea de operaţiuni
patrimoniale fără înregistrarea lor în contabilitate sunt interzise.
În aplicarea acestor prevederi este necesar să se asigure:
a) receptionarea tuturor bunurilor materiale intrate în patrimoniul unităţii şi înregistrarea lor la
locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignaţie, se
receptioneaza şi se înregistrează distinct ca intrari în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor
bunuri se înregistrează în conturi în afară bilanţului;
b) în situaţia unor decalaje ivite între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în
mod cert în proprietatea unităţii patrimoniale, se procedează astfel:
- bunurile materiale în curs de aprovizionare sau sosite şi nereceptionate se înregistrează distinct în
contabilitate ca intrare în patrimoniu;
- bunurile sosite fără factura se înregistrează ca intrari în gestiune atât la locul de depozitare, cît şi
în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor insotitoare;
c) în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca iesiri din
patrimoniu, nemaifiind considerate proprietatea unităţii, astfel:
- bunurile vîndute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate, în conturi în
afară bilanţului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca iesiri din gestiune atât la locurile de
depozitare, cît şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirma ieşirea din gestiune potrivit
legii;
d) bunurile aprovizionate sau vîndute cu clauze de rezerve de proprietate se înregistrează la intrari
şi, respectiv, la iesiri, atât în gestiune, cît şi în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.
67. La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate
astfel:
a) materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele şi alte bunuri
procurate cu titlu oneros, la costul de achiziţie;
b) producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, obiectele de inventar,
ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, la costul de producţie;
c) animalele şi păsările, la costul de achiziţie sau la costul de producţie, după caz.
68. La ieşirea din patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate prin
aplicarea metodei "costului mediu ponderat" (C.M.P.), metodei "primei intrari - primei iesiri" (FIFO)
sau a metodei "ultimei intrari - primei iesiri" (LIFO).
Costul unitar mediu ponderat se calculează fie după fiecare intrare, fie lunar, ca raport între valoarea
totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existenta în stocul iniţial plus cantităţile
intrate.
Potrivit metodei "primei intrari - primei iesiri" (FIFO) bunurile ieşite din gestiune se evalueaza la
costul de achiziţie (sau de producţie) al primei intrari (lot). Pe măsura epuizarii lotului, bunurile ieşite
din gestiune se evalueaza la costul de achiziţie (sau de producţie) al lotului următor, în ordine
cronologică.
Potrivit metodei "ultimei intrari - primei iesiri" (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se evalueaza la
costul de achiziţie (sau de producţie) al ultimei intrari (lot). Pe măsura epuizarii lotului, bunurile ieşite
din gestiune se evalueaza la costul de achiziţie (sau de producţie) al lotului anterior, în ordine
cronologică.
69. Evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a materiilor prime, produselor, mărfurilor şi a altor
bunuri de natura stocurilor se pot face şi la preţuri standard (prestabilite), pe baza preţurilor medii
ale bunurilor respective, denumite preţuri de înregistrare, cu condiţia evidenţierii distincte a
diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz.
Diferenţele de preţ astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective în patrimoniu, se înregistrează
proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite, cît şi asupra stocurilor.
Preţurile standard, folosite pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor de natura celor
prevăzute la primul alineat, este necesar să fie actualizate periodic, de regula cel puţin o dată pe an,
în funcţie de evoluţia preţurilor şi de alţi factori.
În cazul în care evaluarea bunurile materiale se face la preţuri standard (prestabilite) conform
alineatului precedent, diferenţele stabilite între preţul de înregistrare şi costul de achiziţie,
respectiv costul de producţie efectiv, se înregistrează distinct în contabilitate.
Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor se efectuează cu
ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:
Coeficient de repartizare= Soldul iniţial al diferenţelor de preţ + Diferenţe de preţ
aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului
Soldul iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare + Valoarea intrărilor în cursul
perioadei la preţ de înregistrare, cumulat de la începutul anului
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar
suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile
ieşite.
Coeficienţii de repartizare a diferenţelor de preţ pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de
gradul I şi II prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La finele perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri,
la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de
achiziţie, respectiv de producţie, după caz.
70. Rechizitele de birou, imprimatele şi alte materiale consumabile, pe care unitatea patrimonială
considera că nu este cazul să le stocheze, pot fi incluse direct în cheltuieli, cu excepţia formularelor
cu regim special care se gestionează potrivit normelor elaborate în acest scop.
71. Producţia în curs de execuţie se determina prin inventarierea producţiei neterminate la finele
perioadei, prin metode tehnice de constatare a stadiului sau gradului de efectuare a operaţiunilor
tehnologice şi evaluarea acesteia la costurile de producţie.
72. Potrivit art. 13 alin. (2) din lege, contabilitatea valorilor materiale se tine cantitativ şi valoric sau
numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de
intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât
cantitativ, cît şi valoric.
Inventarul intermitent, care poate fi aplicat în unităţile patrimoniale din categoria celor mici sau
mijlocii, consta în stabilirea iesirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii
stocurilor la finele perioadei. În acest caz, ieşirile se determina ca diferenţa între valoarea stocurilor
iniţiale plus valoarea intrărilor şi valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii.
În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitica a stocurilor se poate organiza după
una din următoarele metode, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale unităţii
patrimoniale:
a) metoda operativ-contabila (pe solduri), care consta în ţinerea, la locul de depozitare, a evidentei
cantitative a bunurilor materiale pe categorii, iar în contabilitate, a evidentei valorice desfăşurate pe
gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri, după caz. Controlul exactitatii şi
concordanţei înregistrărilor din evidenta depozitelor cu cele din contabilitate se asigura lunar, prin
evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor;
b) metoda cantitativ-valorică (pe fise de cont analitic), care consta în ţinerea evidentei cantitative
pe categorii de bunuri la locul de depozitare, iar în contabilitate, a evidentei cantitativ-valorice.
Contabilitatea stocurilor se desfăşoară pe gestiuni, iar în cadrul acestora pe categorii de bunuri.
Controlul exactitatii şi concordanţei înregistrărilor din evidenta de la locurile de depozitare şi din
contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantităţile înregistrate în fişele de depozit şi cele
din fişele de cont analitic de la contabilitate;
c) metoda global-valorică, care consta în ţinerea evidentei numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cît şi
în contabilitate.
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenta gestiunii cu cea din contabilitate se face periodic.
Aceasta metoda se aplică, în principal, pentru evidenta mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de
desfacere cu amănuntul şi pentru alte bunuri, în cazul unităţilor care nu au dotarea tehnica de calcul
corespunzătoare. Pe măsura dotării cu tehnica de calcul, unităţile vor trece la utilizarea metodei
cantitativ-valorice.
73. Pentru deprecierea stocurilor de mărfuri, materii prime şi materiale, obiecte de inventar, produse
şi alte bunuri materiale, precum şi a producţiei în curs de execuţie, de regula, la finele exerciţiului
financiar, cu ocazia inventarierii, se constituie provizioane pe seama cheltuielilor.
În perioadele următoare, la finele fiecărui exerciţiu financiar sau la ieşirea din patrimoniu a bunurilor
respective, provizioanele constituite se suplimenteaza, se diminuează sau se anulează în condiţiile
prevederilor pct. 60 alin. 2 din prezentul regulament.
4. Contabilitatea terţilor
74. Contabilitatea terţilor asigura evidenta datoriilor şi a creanţelor unităţii patrimoniale în relaţiile
acesteia cu furnizorii, clienţii, salariaţii, asigurările sociale, bugetul statului, unităţile din cadrul
grupului, asociaţii, actionarii, diversi debitori şi creditori şi alte persoane fizice sau juridice.
În contabilitatea furnizorilor şi clienţilor se înregistrează operaţiunile patrimoniale privind livrările
de mărfuri şi produse, lucrările executate şi serviciile prestate, precum şi alte operaţiuni efectuate,
de regula, în baza contractelor încheiate între aceştia.
Avansurile acordate furnizorilor şi creanţele din ambalaje şi alte bunuri de primit de la aceştia,
precum şi avansurile primite de la clienţi şi datoriile pentru ambalaje şi alte bunuri de livrat acestora
se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
75. Operaţiunile privind vânzările-cumpărările de bunuri, executările de lucrări şi prestările de
servicii efectuate pe baza efectelor de comerţ se înregistrează în contabilitate în conturile
corespunzătoare de efecte de plată sau de primit, după caz.
Efectele comerciale scontate, neajunse la scadenta, se înregistrează într-un cont în afară
bilanţului şi se menţionează în anexa la bilanţ.
Efectele de comerţ trebuie să îndeplinească condiţiile de forma şi de fond prevăzute de
reglementările în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi anulată sau contestată.
76. Potrivit art. 7 alin. (2) din lege, creanţele şi datoriile unităţii patrimoniale se înregistrează în
contabilitate la valoarea lor nominală.
Creanţele şi datoriile în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul valutar de schimb în
vigoare la data efectuării operaţiunilor.
Diferenţele de curs valutar, între data înregistrării creanţelor şi datoriilor în devize şi data încasării,
respectiv a plăţii lor, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
77. Potrivit art. 15 din lege, contabilitatea furnizorilor şi a clienţilor, a celorlalte datorii şi creanţe se
tine pe categorii, precum şi pe fiecare persoana fizica sau juridică.
În acest sens, în contabilitatea analitica, furnizorii şi clienţii se grupează astfel: interni şi externi, iar
în cadrul acestora, pe termene de plată, respectiv de încasare (termen lung - peste 5 ani, mediu - de
la 1 la 5 ani şi scurt - sub 1 an).
În cadrul conturilor de furnizori şi clienţi se grupează distinct datoriile şi creanţele izvorite din
tranzacţiile cu clauze de rezerva de proprietate. De asemenea, în contabilitatea analitica se grupează
distinct clienţii şi furnizorii la care unitatea patrimonială deţine titluri de participare.
78. Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate.
79. Contabilitatea decontărilor cu personalul cuprinde drepturile salariale, sporurile, adaosurile,
premiile din fondul de salarii, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă, precum şi cele pentru
incapacitate temporară de muncă plătite din fondul de salarii şi alte drepturi în bani şi/sau în
natura datorate de unităţile patrimoniale personalului pentru munca prestată şi care se suporta,
potrivit reglementărilor în vigoare, din fondul de salarii.
În contabilitate se înregistrează distinct alte drepturi şi avantaje, care, potrivit reglementărilor în
vigoare, nu se suporta din fondul de salarii (masa calda, alimentaţie antidot etc.), stimulentele din
profitul net realizat, acordate după aprobarea bilanţului contabil anual, precum şi avansurile acordate
potrivit legii.
Drepturile de personal neridicate în termen de 3 zile se înregistrează într-un cont distinct, pe
persoane.
Retinerile din salariile personalului pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru alte obligaţii
opozabile salariaţilor, datorate terţilor (popriri, pensii alimentare şi altele), se efectuează numai în
baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relaţii contractuale.
Sumele datorate şi neachitate personalului (concediile de odihnă şi alte drepturi de personal),
respectiv eventualele sume ce urmează a fi încasate de la acesta, aferente exerciţiului financiar în
curs, se înregistrează, la finele acestuia, ca alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul.
80. Contabilitatea decontărilor privind asigurările sociale cuprinde obligaţiile unităţii patrimoniale
pentru contribuţia la asigurări sociale şi la constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj, precum şi
contribuţia personalului pentru pensia suplimentară şi pentru ajutorul de şomaj.
Eventualele sume datorate sau care urmează a se incasa de către unitatea patrimonială în perioadele
următoare, aferente exerciţiului financiar în curs, se înregistrează la finele acestuia ca alte datorii şi
creanţe sociale.
81. În cadrul decontărilor cu bugetul statului şi fondurile speciale se cuprind: impozitul pe
profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe salarii, subvenţiile de primit şi alte impozite,
taxe şi vărsăminte asimilate.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabileşte lunar, pe bază de decont, ca
diferenţa între valoarea taxei exigibile aferente bunurilor livrate sau serviciilor prestate (pentru
T.V.A. colectata) şi a taxei deductibile pentru cumpărările de bunuri şi servicii (T.V.A. deductibilă).
În situaţia în care exista decalaje între faptul generator de T.V.A. şi exigibilitatea acesteia, totalul
T.V.A. se înregistrează într-un cont distinct, denumit T.V.A. neexigibila, care, pe măsura ce devine
exigibilă, se trece la T.V.A. colectata, respectiv la T.V.A. deductibilă.
De asemenea, în acest cont se înregistrează şi T.V.A. deductibilă sau colectata, pentru livrări de
bunuri şi servicii pentru care nu au sosit sau nu s-au întocmit facturile până la data încheierii
exerciţiului financiar.
Diferenţa de taxa, în plus sau în minus, dintre T.V.A. colectata şi T.V.A. deductibilă se înregistrează
în conturi distincte (T.V.A. de plată, respectiv T.V.A. de recuperat) şi se regularizează în condiţiile
legii.
Impozitul pe salarii, care se înregistrează în contabilitate, cuprinde totalul impozitelor individuale,
calculate asupra veniturilor impozabile lunare ale personalului unităţii patrimoniale, precum şi
impozitul reţinut din drepturile băneşti acordate salariaţilor zilieri, temporari, precum şi
colaboratorilor de orice fel, potrivit legii.
Impozitul suplimentar, datorat de unitatea patrimonială în cazul depăşirii fondului de salarii admisibil,
determinat, potrivit legii, în raport cu gradul de depasire a acestuia, se înregistrează în contabilitate
într-un cont analitic distinct.
La alte impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului statului sau bugetelor locale se cuprind:
accizele, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, vărsămintele din profitul net al regiilor autonome,
impozitul pe dividende, taxa asupra mijloacelor de transport, taxe pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat şi alte impozite şi taxe. Acestea se defalca în contabilitatea analitica pe categorii
de impozite, taxe şi vărsăminte asimilate.
Subvenţiile primite sau de primit de către unitatea patrimonială se înregistrează în contabilitate într-
un cont distinct.
82. Contabilitatea decontărilor în cadrul unităţilor de grup şi cu asociaţii cuprinde: operaţiunile care
se înregistrează reciproc şi în aceeaşi perioadă de gestiune, atât în contabilitatea unităţii
patrimoniale debitoare, cît şi a celei creditoare, aparţinând aceluiaşi grup, precum şi decontările între
asociaţi şi unitatea patrimonială privind capitalul social, dividendele cuvenite acestora, alte decontări
cu asociaţii şi, de asemenea, conturile coparticipantilor referitoare la operaţiunile efectuate în
comun, în cazul asocierilor în participaţie.
Sumele depuse sau lăsate temporar de către asociaţi la unitatea patrimonială, precum şi dobinzile
aferente se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
Debitele provenite din avansuri de trezorerie nedecontate, din distribuiri de uniforme şi echipament
de lucru, precum şi debitele provenite din pagube materiale, amenzile şi penalităţile pretinse, stabilite
în baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, şi alte creanţe faţă de personalul unităţii se
înregistrează ca alte creanţe în legătură cu personalul. Creanţele datorate de alte persoane fizice sau
juridice se înregistrează în conturile de debitori diversi.
Sumele datorate de unitatea patrimonială unor terţe persoane fizice sau juridice, altele decît
personalul propriu, clienţi şi furnizori, se înregistrează în contul de creditori diversi.
83. Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt
necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct. Sumele înregistrate
în acest cont trebuie clarificate de către unitatea patrimonială într-un termen cît mai scurt, dar nu
mai tirziu de încheierea exerciţiului financiar.
La încheierea exerciţiului financiar, diferenţele de curs valutar, faţă de data înregistrării în
contabilitate a creanţelor şi datoriilor, se înregistrează în conturile de diferenţe de conversie, de
activ (nefavorabile) sau de pasiv (favorabile), după caz, şi se reiau la deschiderea exerciţiului
financiar următor, neadmiţându-se compensări între acestea. Pentru diferenţele de conversie
nefavorabile se constituie provizioane pentru deprecierea creanţelor.
84. Cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada curenta, dar care privesc perioadele
sau exerciţiile financiare următoare, precum şi cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii
financiare se înregistrează distinct în contabilitate, prin folosirea conturilor de regularizare.
În aceste conturi se înregistrează, în principal, următoarele cheltuieli şi venituri: cheltuielile pentru
reparaţii capitale neprevizibile, chiriile, abonamentele şi alte cheltuieli efectuate anticipat, respectiv
veniturile din chirii, abonamente şi alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor financiare
următoare.
85. Pentru deprecierea creanţelor din conturile de clienţi, decontări în cadrul unităţilor de grup şi
debitori, de regula, la finele exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii, se constituie provizioane pe
seama cheltuielilor, care se regularizează în condiţiile prevăzute la pct. 60 şi 73 din prezentul
regulament.
5. Contabilitatea trezoreriei
86.Contabilitatea trezoreriei asigura evidenta existenţei şi miscarii titlurilor de plasament,
disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casa, creditelor bancare pe termen scurt şi altor valori de
trezorerie.
87. Titlurile de plasament reprezintă acţiunile proprii răscumpărate, acţiunile achiziţionate de
unitatea patrimonială, obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate şi alte
titluri de plasament achiziţionate de unitatea patrimonială în vederea realizării unui profit într-
un termen scurt.
La intrarea în patrimoniu, titlurile de plasament se evalueaza la costul de achiziţie, prin care se
înţelege preţul de cumpărare, sau la valoarea determinata potrivit contractelor.
Cheltuielile accesorii de cumpărare a titlurilor de plasament, cum sunt comisioanele şi alte cheltuieli
similare, se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exerciţiului financiar.
88. Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale
depuse la bănci, disponibilităţile în lei şi în devize, carnetele de cecuri cu limita de suma,
creditele bancare pe termen scurt, precum şi dobinzile aferente disponibilităţilor şi creditelor
bancare.
Sumele virate sau depuse la bănci sau prin mandat poştal de către terţi şi unităţile aparţinând
aceluiaşi grup, pe bază de documente prezentate unităţii patrimoniale şi neaparute încă în extrasele
de cont, se înregistrează într-un cont distinct.
Conturile curente la bănci se dezvolta în analitic pe fiecare banca în parte.
Dobinzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în
contabilitate, faţă de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente,
precum şi cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.
Dobinzile de plătit şi cele de încasat, aferente exerciţiului financiar în curs, se înregistrează la
cheltuieli financiare, respectiv la venituri financiare.
89. Contabilitatea mijloacelor băneşti aflate în casieria unităţii patrimoniale, precum şi a miscarii
acestora, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate în numerar, se tine distinct în lei şi în devize.
90. Operaţiunile privind disponibilităţile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau
la un curs fix.
La închiderea exerciţiului financiar, disponibilităţile în devize se evalueaza la cursul valutar de schimb
în vigoare la acea data, iar diferenţele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri
sau cheltuieli financiare, după caz.
91. În vederea achitării unor obligaţii faţă de furnizorii de bunuri şi servicii, unităţile patrimoniale
pot solicita deschiderea de acreditive în bănci, în lei sau în devize, în favoarea acestora. Avansurile de
trezorerie reprezentind sumele depuse la bănci, precum şi sumele în numerar, puse la dispoziţia
personalului sau a terţilor, persoane juridice sau fizice, în vederea efectuării unor plati în favoarea
unităţii patrimoniale, se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
92. Operaţiunile de transferuri de disponibilitati băneşti între conturile la bănci, precum şi între
conturile la bănci şi casieria unităţii patrimoniale se înregistrează în contabilitate printr-un cont de
viramente interne.
93. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor financiare în lei sau în devize se efectuează cu
respectarea regulamentului operaţiunilor de casa, a regulamentelor emise de Banca Naţionala a
României potrivit legii şi a altor reglementări.
94. Provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie (titlurilor de plasament) se constituie şi
se regularizează în condiţiile prevăzute la pct. 60 şi 73 din prezentul regulament.
6. Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor
95. Cheltuielile unităţii patrimoniale reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit, pentru:
- consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază unitatea
patrimonială;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială;
- cheltuieli excepţionale.
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului financiar se cuprind, de
asemenea:
- amortizarile şi provizioanele constituite;
- valoarea contabila a activelor cedate, distruse sau dispărute.
96. Potrivit legii, contabilitatea cheltuielilor se tine pe categorii de cheltuieli, după natura lor, care se
grupează astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
- cheltuieli privind consumurile de materii prime şi materiale auxiliare, combustibilul, ambalajele,
piesele de schimb, seminţele şi materialele de plantat, furajele şi alte materiale consumabile, costul
de achiziţie al obiectelor de inventar consumate sau uzura acestora, costul de achiziţie al
materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor, costul de achiziţie al energiei şi apei
consumate, costul de achiziţie al animalelor şi pasarilor şi costul mărfurilor vîndute;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (întreţinere şi reparaţii); redevenţe; locatii de
gestiune şi chirii; studii şi cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare;
cheltuielile cu alte servicii executate de terţi (colaboratori, comisioane, inclusiv cele plătite agenţilor
economici cu activitate de comerţ exterior şi onorarii, cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate,
transportul de bunuri şi personal, deplasări, detaşări şi transferări, tarife poştale şi taxe de
telecomunicaţii, servicii bancare şi altele);
- cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială
(impozitul suplimentar pe salarii, impozitul pe clădiri, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, cum
sunt taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport şi altele);
- cheltuieli cu personalul (salariile şi alte drepturi de personal, asigurările şi protecţia socială,
contribuţia unităţii la asigurările sociale şi pentru ajutorul de şomaj, cheltuieli cu pregătirea şi
perfecţionarea profesională şi alte cheltuieli cu personalul suportate de unitatea patrimonială);
- alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe etc.);
b) cheltuieli financiare care cuprind: pierderile din creanţe legate de participatii; pierderile din
vânzarea titlurilor de plasament, diferenţele nefavorabile de curs valutar din operaţiunile curente şi
disponibilităţile în devize; dobinzile curente aferente împrumuturilor primite şi altor datorii privind
exerciţiul financiar în curs; sconturile acordate clienţilor; alte cheltuieli financiare (pierderi din
creanţe de natura financiară şi altele);
c) cheltuieli excepţionale reprezentind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală,
curenta a unităţii patrimoniale şi se referă fie la operaţiuni de gestiune (despăgubiri, amenzi,
perisabilitati şi lipsuri de inventar, donaţii şi subvenţii acordate, inclusiv prelevarile şi donaţiile
făcute în scopuri umanitare, precum şi pentru sprijinirea activităţilor sociale, culturale şi sportive,
pierderi din debitori diversi), fie la operaţiuni de capital (valoarea contabila a imobilizarilor cedate şi
alte cheltuieli excepţionale);
d) cheltuieli cu amortizarile şi provizioanele, grupate în funcţie de natura cheltuielilor, prevăzute la
lit. a), b), c), după caz, cuprinzând: amortizarea imobilizarilor necorporale şi corporale;
e) provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; provizioanele privind deprecierea imobilizarilor;
provizioanele pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie; provizioanele pentru
deprecierea creanţelor şi provizioanele pentru deprecierea titlurilor de plasament, amortizarea
primelor de rambursare a obligaţiunilor; provizioanele reglementate;
f) cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii.
97. Cheltuielile privind sumele plătite pentru contractele de cercetare care nu se includ în costuri;
comisioanele plătite agenţilor economici cu activitate de comerţ exterior; taxa pentru folosirea
terenurilor; taxa asupra mijloacelor dr transport; cotele prevăzute de lege pentru constituirea
Fondului special de cercetare-dezvoltare şi a Fondului asigurărilor sociale pentru agricultori;
cheltuieli cu pregătirea şi perfecţionarea profesională; prelevarile şi donaţiile făcute în scopuri
umanitare şi pentru sprijinirea activităţilor sociale, culturale şi sportive şi alte cheltuieli care,
potrivit legii, se scad din venituri, se înregistrează distinct în conturi analitice, în cadrul conturilor
respective de cheltuieli.
În cadrul categoriilor de cheltuieli după natura lor, prevăzute la pct. 96, conturile de cheltuieli
respective se pot dezvolta în analitic în funcţie de necesităţile impuse de anumite reglementări sau
potrivit nevoilor proprii.
98. Principalele elemente care formează veniturile unităţii patrimoniale sunt sumele sau valorile
încasate sau de încasat, din:
- livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care unitatea
patrimonială a consimţit să le primească;
- executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor; - venituri excepţionale.
În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului financiar se cuprind, de
asemenea, veniturile din:
- producţia stocata;
- producţia imobilizata;
- diminuarea sau anularea provizioanelor;
- preţul de vînzare al activelor cedate.
99. Cifra de afaceri, conform prezentului regulament, se calculează prin însumarea veniturilor
rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din
exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
100. Potrivit legii, contabilitatea veniturilor se tine pe categorii de venituri, după natura lor,
care se grupează astfel:
a) venituri din exploatare, care cuprind:
- venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi din serviciile prestate.
În contabilitate, aceste venituri se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărători, al
livrării lor pe baza facturii sau în alte condiţii prevăzute în contract, care atesta transferul de
proprietate a bunurilor respective asupra clienţilor;
- venituri din producţia stocata, reprezentind variatia în plus (creştere) sau minus (reducere) între
valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi a producţiei în curs de la finele
perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi producţiei în curs, neluând în calcul
provizioanele pentru depreciere, constituite.
Veniturile din producţia stocata se înscriu, alături de celelalte venituri, în contul de profit şi
pierderi, cu semnul + (sold creditor) sau - (sold debitor);
- veniturile din producţia de imobilizari, reprezentind costul lucrărilor şi al cheltuielilor efectuate
de unitatea patrimonială pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active imobilizate corporale şi
necorporale;
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentind subvenţiile primite pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii (finanţarea activităţii
de cercetare şi alte finanţări) de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a
colectivităţilor publice sau altor unităţi patrimoniale;
- alte venituri din exploatarea curenta, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate şi alte
venituri din exploatare;
- veniturile realizate în avans, reprezentind încasări sau creanţe aferente unor bunuri nelivrate, a
unor lucrări sau prestaţii neefectuate, nu se considera venituri ale exerciţiului financiar, acestea
înregistrîndu-se în contabilitate într-un cont distinct, care se reflecta în bilanţ;
b) veniturile financiare, cuprinzând: venituri din participatii; venituri din alte imobilizari financiare;
venituri din creanţe imobilizate; venituri din titluri de plasament; venituri din diferenţe de curs
valutar, venituri din dobinzi; venituri din sconturi obţinute şi alte venituri financiare;
c) veniturile excepţionale, reprezentind acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală,
curenta a unităţii patrimoniale şi se referă fie la operaţiuni de exploatare fie la operaţiuni de capital,
cum sunt: despăgubiri şi penalităţi încasate; venituri din cedarea activelor; cotele-părţi de subvenţii
pentru investiţii, virate la rezultatul exerciţiului financiar; alte venituri excepţionale (donaţii, salarii
neridicate, prescrise şi alte venituri);
d) venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor.
Diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se înregistrează la venituri din exploatare, venituri
financiare sau venituri excepţionale, în cazurile în care nu se mai justifica menţinerea provizioanelor
constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.
101. Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţie se contabilizeaza
distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor contractului de asociere.
La sfârşitul perioadei de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate, în funcţie de natura lor, se
transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea
proprie.
102. Potrivit art. 19 alin. (1) din lege, în contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte lunar.
În acest sens, conturile de cheltuieli şi conturile de venituri în care se înregistrează, în raport cu
natura lor, cheltuielile, respectiv, veniturile prevăzute la pct. 96 şi 100 din prezentul regulament se
inchid, provizoriu, prin rezultatul exerciţiului financiar.
Rezultatul exerciţiului financiar, respectiv profitul sau pierderea, se determina ca diferenţa între
veniturile şi cheltuielile exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii lor.
Rezultatul exerciţiului financiar (profitul sau pierderea) cuprinde rezultatul curent, rezultatul
excepţional şi impozitul pe profit.
Rezultatul curent reprezintă diferenţa dintre veniturile din operaţiunile curente, respectiv veniturile
din exploatare, şi veniturile financiare şi cheltuielile curente, respectiv cheltuielile de exploatare şi
cheltuielile financiare.
Rezultatul excepţional reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile excepţionale, ca
urmare a unor operaţiuni efectuate de unitatea patrimonială, care nu sunt legate de activitatea
normală, curenta a acesteia.
Rezultatul exerciţiului financiar reprezintă soldul final al contului de profit şi pierderi supus
repartizării.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinatiile prevăzute de dispoziţiile
legale în vigoare.
7. Contabilitatea angajamentelor şi a altor elemente nepatrimoniale
103. Drepturile şi obligaţiile, precum şi unele bunuri care nu pot fi integrate în activul şi pasivul
unităţii patrimoniale se înregistrează în contabilitate în conturi în afară bilanţului, denumite şi conturi
de ordine şi evidenta.
În această categorie se cuprind angajamente (giruri, cauţiuni, garanţii) acordate sau primite în
relaţiile cu terţii, mijloace fixe luate cu chirie, valori materiale primite spre prelucrare sau reparare,
în păstrare sau custodie, debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare, redevenţe, locatii de
gestiune, chirii şi alte datorii asimilate, efecte scontate neajunse la scadenta, precum şi alte valori.
104. Contabilitatea elementelor prevăzute la pct. 103 se poate tine în partida simpla sau în partida
dubla, în funcţie de opţiunea unităţii patrimoniale.
8. Contabilitatea de gestiune
105. Contabilitatea de gestiune este destinată, în principal, pentru înregistrarea operaţiunilor privind
colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie
etc., decontarea producţiei, precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate,
lucrărilor executate şi serviciilor prestate, inclusiv al producţiei în curs.
Modul de organizare a contabilităţii de gestiune este la latitudinea fiecărei unităţi patrimoniale, în
funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale acesteia.
În acest sens, pe lângă conturile de cheltuieli pe destinaţii şi de calculatie a costurilor, pot fi
utilizate conturi de venituri şi rezultate analitice corespunzătoare, în funcţie de opţiunea fiecărei
unităţi patrimoniale.
106. Pentru calcularea costurilor de producţie, cheltuielile, după natura lor, înregistrate în
contabilitatea generală, pot fi grupate astfel:
a) cheltuieli directe (materii prime şi materiale directe, remuneraţii directe, contribuţia privind
asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli directe);
b) cheltuieli indirecte de producţie (cheltuieli comune ale secţiei);
c) cheltuieli de desfacere;
d) cheltuieli generale de administraţie.
Cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de producţie, repartizate raţional asupra produselor
fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, formează costul de producţie al acestora.
Cheltuielile generale de administraţie şi cheltuielile de desfacere sunt în general excluse din costul
de producţie, în afară de cazul când condiţiile specifice de exploatare justifica luarea lor în
consideraţie.
Dacă la costul de producţie se adauga cheltuielile generale de administraţie şi cheltuielile de
desfacere se obţine costul complet al acestora.
Nu se include în costul de producţie costul subactivitatii.
Cheltuielile financiare nu se includ în costul de producţie, cu excepţia dobinzilor aferente
împrumuturilor, la unităţile cu ciclu lung de fabricaţie, care pot fi repartizate asupra costurilor de
producţie ale produselor respective.
Cheltuielile excepţionale nu se includ în costul de producţie.
În toate cazurile când în contabilitatea de gestiune, în costurile de producţie s-au inclus alte
elemente decît cele prevăzute la pct. 19 lit. a), la închiderea exerciţiului financiar, cu ocazia evaluării
stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, acestea se vor exclude din costul de producţie fiind
considerate costuri neincorporabile.
107. Cheltuielile indirecte de producţie se repartizează asupra costurilor în raport cu cheltuielile
comune ale secţiei, salariile directe, consumurile de materiale directe, orele de funcţionare a
utilajelor şi alţi factori care să asigure repartizarea raţională a acestor cheltuieli asupra produselor,
lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
Cheltuielile de desfacere se adauga la costul de producţie al produselor pentru care s-au efectuat, iar
în cazul în care identificarea lor nu este posibila pe produs, acestea pot fi repartizate asupra costului
acestora, proporţional cu greutatea sau volumul produselor livrate sau în funcţie de alte criterii.
În măsura în care cheltuielile generale de administraţie se includ în costul de producţie, repartizarea
asupra costurilor produselor se face similar cheltuielilor indirecte de producţie.
108. Cheltuielile prevăzute la pct. 106 se pot grupa, în funcţie de dependenta lor faţă de volumul
producţiei, în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe (constante). Cheltuielile variabile sunt acelea a
căror mărime evolueaza proporţional cu producţia la care se referă, fiind însă relativ fixe sau
constante pe unitatea de produs, cum sunt: consumurile de materii prime şi materiale auxiliare
directe, remuneraţiile directe, energia, combustibilul, materialele folosite în scopuri tehnologice şi
alte cheltuieli.
Cheltuieli fixe sunt acelea care au un nivel relativ constant, indiferent de oscilatiile volumului de
producţie, cum sunt: cheltuielile generale ale întreprinderii, o parte din cheltuielile comune ale secţiei
şi din cheltuielile de desfacere şi altele.
109. Calculatia costurilor de producţie poate fi efectuată după metoda costurilor standard sau
normate, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda globală, metoda costurilor directe sau alte
metode adoptate de unitatea patrimonială, în funcţie de organizarea procesului de producţie,
specificul activităţii şi necesităţile proprii.
Metoda costurilor standard sau normate consta în determinarea cu anticipatie faţă de punerea în
fabricaţie a produselor atât a cheltuielilor directe, cît şi a celor indirecte (grupate în cheltuieli fixe
şi variabile), cuprinse în costul de producţie sub forma unor antecalculatii.
Abaterile de la costurile standard se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
Prin adăugarea sau scăderea lor, după caz, la costurile standard, se determina costurile efective ale
producţiei obţinute.
Metoda pe comenzi se aplică, de regula, în producţia industriala sau de serie. La aplicarea acestei
metode, obiectul evidentei şi calculării costurilor efective îl constituie comanda lansata pentru o
anumită cantitate (lot) de produse sau de semifabricate, care reprezintă elementele asamblabile
(piese, agregate şi ansambluri) ale produselor.
Metoda consta în colectarea cheltuielilor directe pe comenzi şi repartizarea cheltuielilor indirecte de
producţie pe fiecare comanda în parte, prin procedee convenţionale.
Costul unitar se calculează, după terminarea comenzii, prin împărţirea acestor cheltuieli la numărul de
unităţi produse din fiecare comanda.
În cazul în care se fabrica loturi parţiale de produse, care se predau la magazie înainte de terminarea
întregii comenzi, aceste produse se evalueaza, în lipsa costului efectiv, la costul antecalculat sau la
costul efectiv al produselor similare. La decontarea parţială, cheltuielile ce se repartizează asupra
produselor terminate şi predate la magazie nu vor putea depăşi suma cheltuielilor efective,
înregistrate la comanda în cauza. Metoda de evaluare adoptată la începutul anului pentru aceleaşi
produse se menţine până la sfârşitul anului. Eventualele diferenţe care apar la terminarea comenzii se
includ în costul efectiv al ultimului lot.
Metoda pe faze este folosită, de regula, în unităţile patrimoniale care au ca obiect producţia de masa,
unde, pentru obţinerea produsului finit, se parcurg în procesul de fabricaţie mai multe faze. Obiectul
calculatiei îl constituie produsele şi fazele parcurse în procesul de fabricaţie, costurile de producţie
fiind înregistrate în conturi deschise lunar pe fiecare faza, astfel ca la finele perioadei de gestiune,
prin cumularea tuturor cheltuielilor în ultima faza de producţie, să se obţină costul efectiv al
produsului finit.
Metoda globală se aplică de către unităţile care fabrica un singur produs la care, de regula, la
sfârşitul perioadei nu exista semifabricate sau producţie neterminată.
Costul pe unitatea de produs se stabileşte prin împărţirea costurilor totale de producţie la cantitatea
obţinută din produsul în cauza.
Metoda costurilor directe presupune gruparea cheltuielilor în cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile şi
includerea în costul efectiv al produsului numai a celor variabile. Cheltuielile fixe sunt considerate
cheltuieli ale perioadei şi afectează marja, respectiv diferenţa dintre preţul de vînzare şi cheltuielile
variabile.
110. Prin aplicarea metodelor de calculatie a costurilor, prevăzute la pct. 109 din prezentul
regulament, este necesar să se asigure determinarea costului subactivitatii care, de regula, nu se
include în costul produselor, ci se reflecta direct în rezultatul exerciţiului financiar.
Costul subactivitatii se poate determina după formula:
Costul subactivităţii= nivelul real al activităţii
=Cheltuieli fixe X (1- --------------------)
nivelul normal al activităţii

Pentru stabilirea nivelului de activitate pot fi luate în calcul: volumul producţiei, orele de funcţionare
a utilajelor, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie sau alţi factori.
În costul subactivitatii vor fi incluse şi pierderile din rebuturi determinate de esecul tehnic al
producţiei.
111. Începând cu exerciţiul financiar al anului 1994, unităţile patrimoniale îşi vor adapta actualele
reguli de baza privind evidenta şi calculatia costurilor de producţie în funcţie de specificul activităţii
şi de prevederile prezentului regulament.
9. Închiderea şi deschiderea conturilor
112. Potrivit art. 27 alin. (4) din lege, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31
decembrie, cu excepţia primului an de activitate când acesta începe la data infiintarii, respectiv a
înmatriculării persoanelor prevăzute la art. 1 din aceeaşi lege.
La încheierea exerciţiului financiar trebuie efectuate toate operaţiunile de stabilire a totalului
rulajelor şi soldurilor conturilor pe ansamblul exerciţiului financiar încheiat, precum şi repunerea
soldurilor în exerciţiul financiar următor, în condiţiile respectării principiului contabil prevăzut la pct.
23 lit. e) din prezentul regulament.
Închiderea şi deschiderea conturilor se pot efectua fie prin utilizarea unor conturi distincte
"bilanţ de închidere" şi "bilanţ de deschidere", fie prin debitarea conturilor cu solduri
creditoare şi creditarea conturilor cu solduri debitoare.
Capitolul 3 Registrele de contabilitate
113. Potrivit art. 20 alin. (1) din lege, principalele registre care se folosesc în contabilitate sunt:
registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul "cartea mare".
Asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate sa desfăşoare activităţi independente
înregistrează operaţiunile patrimoniale cu ajutorul "Registrului-jurnal de încasări şi plati".
114. Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează prin articole
contabile, în mod cronologic, operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor
după data de întocmire sau de intrare a acestora în unitate.
Operaţiunile de aceeaşi natura, privind acelaşi loc de activitate, pot fi recapitulate într-un document
centralizator, care sta la baza înregistrării în registrul-jurnal.
Registrul-jurnal poate fi prezentată sub forma unui registru-jurnal general sau sub forma unor
registre-jurnal auxiliare pentru operaţiuni patrimoniale de aceeaşi natură.
Principalele registre-jurnal auxiliare care pot fi utilizate sunt cele privind aprovizionarile, vânzările,
trezoreria, operaţiunile diverse, în funcţie de necesităţile patrimoniale.
Periodic, de regula lunar, totalurile jurnalelor auxiliare se centralizează în registrul-jurnal general.
Înregistrările operaţiunilor patrimoniale în registrul-jurnal cuprind elemente cu privire la: felul,
numărul şi data documentului justificativ, sumele parţiale şi totale, explicaţiile şi conturile debitoare
şi creditoare corespunzătoare operaţiunilor efectuate.
115. Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate
elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform posturilor
din bilanţul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în
registrul-inventar au la baza listele de inventariere sau alte documente care justifica conţinutul
fiecărui post din bilanţul contabil.
116. Registrul "cartea mare" este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar,
direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal,
stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare, rulajele
creditoare şi soldurile finale.
"Cartea mare" sta la baza întocmirii balanţei de verificare.
117. Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub forma de registre, foi volante, fise, documente
informatice.
118. Potrivit art. 21 din lege, registrele de contabilitate se utilizează în stricta concordanta cu
destinaţia acestora, se prezintă în mod ordonat şi se completează astfel încât să permită, în orice
moment, identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate.
Registrele de contabilitate prevăzute la pct. 113 se numeroteaza înainte sau pe măsura întocmirii lor,
iar la închiderea conturilor, acestea se bareaza, nefiind admisă înregistrarea unor operaţiuni
ulterioare.
119. Potrivit art. 6 alin. (2) din lege, orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul
efectuării ei într-un înscris care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel
calitatea de document justificativ.
Documentele justificative cuprind, de regula, următoarele elemente principale:
a) denumirea documentelor;
b) denumirea şi sediul unităţii patrimoniale care întocmeşte documentul;
c) numărul şi data întocmirii documentului;
d) menţionarea părţilor care participa la efectuarea operaţiunilor patrimoniale (când este cazul);
e) conţinutul operaţiunii patrimoniale şi, când este cazul, şi temeiul legal al efectuării ei;
f) datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
g) numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, după
caz;
h) alte elemente menite să asigure consemnarea completa a operaţiunilor efectuate.
Înscrierea datelor în documentele justificative şi în registrele contabile se face manual sau cu
mijloace de prelucrare automată, astfel încât acestea să fie lizibile, nefiind admise ştersături,
razaturi, modificări sau alte asemenea procedee, precum şi lăsarea de spaţii libere între operaţiunile
înscrise în acestea.
120. În conformitate cu prevederile art. 22 din lege, pentru verificarea înregistrării corecte în
contabilitate a operaţiunilor patrimoniale se întocmeşte lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare este un document contabil care serveşte pentru întocmirea bilanţului
contabil.
Balanţa de verificare cuprinde pentru toate conturile unităţii patrimoniale, de regula,
următoarele elemente: simbolul şi denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi, soldurile
iniţiale debitoare şi creditoare, rulajele debitoare şi creditoare, totalul sumelor debitoare şi
creditoare, soldurile finale debitoare şi creditoare.
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifica corelatiile dintre egalitatile generate de dubla
înregistrare a operaţiunilor patrimoniale în contabilitate, respectiv concordanta dintre totalul
înregistrărilor din registrul-jurnal, totalul rulajelor debitoare şi totalul rulajelor creditoare din
balanţa, precum şi concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din
"cartea mare" şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţa.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cît şi pentru cele analitice; pentru
conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor.
Prin intermediul balanţei de verificare analitice se verifica concordanta dintre conturile sintetice şi
conturile lor analitice.
121. Pentru înregistrarea operaţiunilor patrimoniale în contabilitate, unitatea poate folosi forma de
înregistrare "pe jurnale", "maestru-sah", "jurnal-cartea mare" sau alte forme de înregistrare
contabila adoptate în condiţiile respectării prevederilor de la pct. 114 la 118 din prezentul regulament.
122. Potrivit art. 23 din lege, persoanele fizice şi juridice care utilizează sistemele de prelucrare
automată a datelor au obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub
forma suportilor tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.
Organizarea sistemului de prelucrare automată a datelor trebuie să asigure toate informaţiile
necesare unui eventual control.
Sistemele de prelucrare automată a datelor trebuie să precizeze tipul de suport pentru păstrarea
datelor de intrare, pe hirtie sau alt suport care asigura conservarea acestora în condiţii de siguranţă,
precum şi listele înregistrărilor efectuate în evidenţa contabilă pe bază de documente justificative
care să fie numerotate în ordine cronologică, interzicându-se inserari, intercalari, precum şi orice
eliminari sau adaugari ulterioare.
Originea, conţinutul şi apartenenţa fiecărei date trebuie să fie indicate cu claritate. Fiecare data
înregistrată în contabilitate trebuie să aibă la baza conţinutul unui document scris, la care să poată
avea acces atât beneficiarii cît şi organele de control.
Sistemele de prelucrare automată a datelor trebuie să permită, în orice moment, reconstituirea
elementelor şi a conţinutului conturilor, a listelor şi informaţiilor supuse verificării, pornind fie de la
datele de intrare, fie, în ordine inversa, de la conţinutul sintetic al conturilor, listelor sau altor
informaţii pe baza cărora să se poată determina datele de intrare.
Toate soldurile conturilor trebuie să fie rezultatul unei liste de înregistrări şi, după caz, al unui sold
anterior al acelui cont. Fiecare înregistrare trebuie să aibă la baza elementele de identificare a
datelor supuse prelucrării.
Organele de control, cu ocazia verificărilor care se efectuează la unităţile care prelucreaza în sistem
automat datele din evidenţa contabilă, au dreptul de acces la documentaţia de analiza, programare şi
de utilizare a tehnicii de calcul, în vederea efectuării corespunzătoare a testelor necesare.
Procedurile de prelucrare automată a datelor trebuie să fie organizate astfel încât să permită
controlul respectării reglementărilor în vigoare cu privire la securitatea datelor şi a fiabilitatii
sistemului de prelucrare.
Unităţile de informatica sau persoanele care efectuează lucrări cu ajutorul tehnicii de calcul poarta
răspunderea prelucrării cu exactitate a informaţiilor din documente, iar beneficiarii răspund pentru
exactitatea şi realitatea datelor pe care le transmit pentru prelucrare.
Responsabilităţile care revin personalului unităţii, cu privire la utilizarea tehnicii de calcul, se
stabilesc prin regulamente interne.
123. Potrivit art. 24 din lege, înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de fuziunea
sau încetarea, potrivit legii, a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1 din lege se face pe baza
documentelor corespunzătoare întocmite în asemenea situaţii.
Principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate, în cazul fuziunii, sunt: majorarea
capitalurilor la unitatea patrimonială absorbanta, respectiv lichidarea capitalurilor la unitatea
absorbită, evaluarea aporturilor în natura şi stabilirea paritatii între acestea, precum şi alte
operaţiuni, potrivit contractului de fuziune.
124. În cazul lichidării, principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate se referă la:
evaluarea activului şi pasivului unităţii patrimoniale, realizarea activelor, plata pasivelor exigibile,
stabilirea partajului între asociaţi şi efectuarea celorlalte operaţiuni legate de lichidare.
Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor legate de lichidarea unităţii patrimoniale se efectuează
în registre contabile distincte, care se întocmesc potrivit prevederilor de la pct. 113-121.
125. Potrivit art. 25 din lege, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care
stau la baza înregistrării lor în contabilitate, se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din
lege, timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost
întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative se păstrează în arhiva, de regula, în
forma lor originala, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordinea cronologică, în cadrul
exerciţiului financiar la care acestea se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure
păstrarea şi consultarea acestora în termenele prevăzute de lege.
126. Potrivit art. 26 din lege, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente
contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la
constatare.
Responsabilitatea reconstituirii documentelor contabile, în cazurile prevăzute la alineatul precedent
revine persoanelor prevăzute la art. 11 alin. (3) din lege.
Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea "Reconstituit".
Capitolul 4 Inventarierea patrimoniului
127. În conformitate cu prevederile art. 8 din lege, persoanele prevăzute la pct. 1 au obligaţia să
efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul activităţii; cel puţin o dată pe an pe
parcursul funcţionarii sale; în cazul fuzionării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii
prevăzute de lege.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi
cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor
persoane juridice sau fizice.
Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constata existenta tuturor
elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, după caz, existente în
patrimoniul unităţii la data la care aceasta se efectuează.
La începutul activităţii, inventarierea are ca obiect principal stabilirea şi evaluarea elementelor
patrimoniale care constituie aport în natură.
Pe parcursul funcţionarii sale, unitatea patrimonială efectuează inventarierea patrimoniului cel puţin o
dată pe an, de regula cu ocazia încheierii exerciţiului financiar.
128. În baza prevederilor art. 8 alin. (2) din lege, Ministerul Finanţelor poate aproba excepţii de la
regula inventarierii obligatorii anuale, la solicitarea justificată a unităţii patrimoniale, cu avizul
direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti.
129. Bunurile din patrimoniul cultural naţional se inventariaza în condiţiile şi la termenele stabilite de
lege.
130. În aplicarea prevederilor art. 8 din lege, în funcţie de natura şi complexitatea activităţii lor,
unităţile patrimoniale au obligaţia să asigure, în principal, următoarele: stabilirea perioadelor,
organizarea şi numirea persoanelor împuternicite să efectueze inventarierea; pregătirea condiţiilor
necesare efectuării inventarierii; înregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiunilor aferente
exerciţiului financiar; efectuarea faptica a inventarierii; determinarea rezultatelor inventarierii şi
valorificarea acestora.
131. Inventarierea se efectuează la locurile de existenta, de depozitare sau de păstrare a bunurilor,
prin numărare, cintarire, măsurare sau prin alte mijloace de determinare a existenţei faptice a
acestora.
Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri, se înscriu în liste de
inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze inventarierea.
Bunurile aparţinând altor persoane fizice sau juridice (în custodie, consignaţie, prelucrare, închiriere
etc.) se inventariaza şi se înscriu în liste separate. O copie de pe aceste liste se trimite, de regula, şi
persoanei juridice sau fizice, după caz, căreia îi aparţin bunurile respective.
Cu ocazia inventarierii, disponibilităţile aflate în conturile de la bănci, precum şi creanţele şi
obligaţiile faţă de terţi sunt supuse, de regula, verificării şi confirmării pe baza extraselor de cont
sau punctajelor reciproce în funcţie de necesitaţi, după caz.
Pentru toate celelalte elemente patrimoniale, de activ şi pasiv, cu ocazia inventarierii se verifica
realitatea soldurilor conturilor respective. Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate,
fără desfacere sau greu vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru
creanţele şi obligaţiile incerte ori în litigiu se întocmesc, de regula, liste de inventariere separate.
132. Evaluarea elementelor patrimoniale, cu ocazia inventarierii, în sensul prevederilor pct. 19 lit. b)
din prezentul regulament, se face astfel:
a) Bunurile de natura imobilizarilor, stocurile şi celelalte bunuri se evalueaza la valoarea actuala,
denumita valoare de inventar.
Diferenţele între soldurile scriptice corespunzătoare bunurilor respective şi stocurile constatate cu
ocazia inventarierii se înregistrează în contabilitate ca plusuri sau minusuri de inventar, după
efectuarea, în prealabil, a compensărilor admise, de regula, numai în cazurile în care exista riscul de
confuzie între acestea, pentru aceeaşi perioadă de gestiune.
Creanţele şi datoriile se evalueaza la valoarea lor nominală.
b) Bunurile depreciate de natura celor prevăzute la pct. 131 se evalueaza la valoarea de
utilitate a fiecărui element, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei.
Creanţele şi datoriile incerte şi în litigiu se evalueaza, de asemenea, la valoarea lor de utilitate,
stabilită în funcţie de valoarea lor probabila de încasat, respectiv de plată.
Creanţele, datoriile, precum şi disponibilităţile în devize se evalueaza la cursul valutar în vigoare
din ultima zi a exerciţiului financiar.
Titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate pe care o prezintă pentru unitatea
patrimonială, iar titlurile de plasament, la cursul valutar mediu al ultimei luni a exerciţiului
financiar sau la valoarea probabila de negociere, după caz.
133. Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces-verbal de inventariere, în care se
înscriu, în principal: perioada şi gestiunile inventariate, precum şi persoanele care au efectuat
inventarierea; plusurile şi minusurile constatate; compensările efectuate; bunurile depreciate, precum
şi creanţele şi datoriile prevăzute la pct. 132; valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea şi
regularizarea provizioanelor, precum şi alte elemente privind concluziile şi propunerile referitoare la
inventarierea patrimoniului unităţii.
Capitolul 5 Bilanţul contabil
134. Potrivit art. 27 din lege, bilanţul contabil se întocmeşte obligatoriu anual, precum şi în
situaţia fuziunii sau încetării, potrivit legii, a activităţii persoanelor prevăzute la pct. 1, după
caz.
Regiile autonome şi societăţile comerciale în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social,
precum şi celelalte persoane juridice care desfăşoară activităţi economice, întocmesc şi depun,
trimestrial, bilanţ contabil, la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat
judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor, în
baza prevederilor art. 4 din lege.
Bilanţul contabil se compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, respectiv contul de
execuţie în cazul instituţiilor publice, anexa şi este însoţit de raportul de gestiune.
135. Bilanţul este documentul contabil de sinteza prin care se prezintă activul şi pasivul unităţii
patrimoniale la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
Bilanţul unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice cuprinde toate elementele
de activ şi de pasiv grupate după destinaţie şi, respectiv, provenienţă lor.
În activul bilanţului se cuprind următoarele grupe principale de elemente:
a) activele imobilizate (imobilizari necorporale; imobilizari corporale; imobilizari financiare);
b) activele circulante (stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilitati şi alte valori);
c) conturile de regularizare şi asimilate - activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferenţele de
conversie - activ şi alte elemente tranzitorii şi de regularizat de activ);
d) primele de rambursare a obligaţiunilor.
Capitalul social subscris nevarsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale bilanţului.
Pasivul bilanţului cuprinde următoarele grupe principale de elemente:
a) capitalurile proprii (capitalul social sau individual; primele legate de capital şi diferenţele din
reevaluare; rezervele; rezultatul reportat nerepartizat; rezultatul exerciţiului financiar;
fondurile proprii; subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate);
b) provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
c) datoriile (împrumuturi şi datorii asimilate; furnizori şi conturi asimilate; datorii faţă de
personal; datorii faţă de bugetul statului, asigurările sociale, creditori şi alte datorii);
d) conturile de regularizare şi asimilate - pasiv (veniturile înregistrate în avans; diferenţe de
conversie - pasiv; alte elemente tranzitorii şi de regularizat de pasiv).
136.Contul de profit şi pierderi cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile exerciţiului
financiar, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului financiar (profit sau
pierderi).
Rezultatul exerciţiului financiar se defalca în: rezultat curent, rezultat excepţional şi impozitul
pe profit.
137. La întocmirea bilanţului contabil, potrivit prevederilor art. 28 din lege, se au în vedere
următoarele reguli:
a) posturile înscrise în bilanţ sa corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu
situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
b) compensările între conturile ce se înscriu în bilanţ şi, respectiv, între veniturile şi cheltuielile din
contul de profit şi pierderi nu sunt admise.
Bilanţul şi contul de profit şi pierderi cuprind: soldurile debitoare şi creditoare, respectiv veniturile,
cheltuielile şi rezultatul privind exerciţiul financiar încheiat şi cel precedent.
138. În bilanţul contabil, elementele patrimoniale se evalueaza şi se reflecta având în vedere
prevederile pct. 19 lit. c) din prezentul regulament.
139. Anexa are ca obiective principale completarea şi explicarea datelor înscrise în bilanţ şi
contul de profit şi pierderi şi conţine informaţii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară,
rezultatele aferente exerciţiului financiar încheiat, cum sunt:
a) activele imobilizate;
b) stocurile şi producţia în curs;
c) creanţele şi datoriile;
d) provizioanele;
e) determinarea rezultatului fiscal;
f) repartizarea rezultatului exerciţiului financiar;
g) informaţii suplimentare cu privire la: metodele de evaluare aplicate pentru diferitele posturi din
bilanţ şi contul de profit şi pierderi; menţinerea şi justificarea cazurilor de modificare a acestora,
precum şi metodele utilizate pentru calculul amortismentelor şi provizioanelor; menţionarea motivelor
pentru care unele posturi din bilanţ şi contul de profit şi pierderi nu sunt comparabile de la un
exerciţiu financiar la altul; alte informaţii pe care unitatea patrimonială le considera semnificative cu
privire la aprecierea modului de întocmire a bilanţului contabil pentru exerciţiul financiar încheiat.
140. Raportul de gestiune conţine, în principal, următoarele: prezentarea situaţiei unităţii
patrimoniale şi evoluţia sa previzibila; elementele deosebite intervenite în activitatea unităţii
patrimoniale după încheierea exerciţiului financiar; participatiile de capital la alte unităţi; activitatea
şi rezultatele de ansamblu ale sucursalelor şi altor subunitati proprii; activitatea de cercetare-
dezvoltare şi alte referiri cu privire la activitatea desfăşurată, care sunt considerate necesare a fi
înscrise în raportul de gestiune.
141. Potrivit art. 29 din lege, bilanţurile contabile sunt supuse verificării şi certificării de către
cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, după caz.
Sunt supuse verificării şi certificării bilanţurile contabile ale societăţilor comerciale şi ale altor
unităţi patrimoniale care, potrivit legii, statutelor sau contractelor de asociere, au obligaţia să aibă
cenzori.
Prin verificarea şi certificarea bilanţurilor se confirma ca acestea dau o imagine fidela, clara şi
completa a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului financiar. În acest scop,
pe baza verificărilor din cursul anului, precum şi a altor elemente apreciate ca fiind necesare în
vederea formulării unor concluzii corecte cu privire la certificarea bilanţurilor contabile, se
întocmeşte un raport din care să rezulte, în principal, următoarele:
- dacă bilanţul contabil concorda sau nu cu registrele de contabilitate;
- dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările în vigoare;
- respectarea cu buna-credinţa a regulilor privind evaluarea patrimoniului şi a celorlalte norme şi
principii contabile.
Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuza certificarea acestuia.
Motivele certificării cu rezerve sau ale refuzului de certificare se menţionează în raport.
142. Bilanţul contabil se aproba şi se publică în condiţiile prevăzute de lege.
Publicarea bilanţului contabil se poate face într-o formă simplificata.
143. Unităţile patrimoniale mici sau mijlocii pot întocmi bilanţul contabil în forma simplificata.
Bilanţul, contul de profit şi pierderi şi anexa, precum şi bilanţul contabil în forma simplificata se
întocmesc pe baza modelelor stabilite de Ministerul Finanţelor, potrivit prevederilor art. 4 din lege.
144. În caz de încetare a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1 din lege, bilanţul contabil,
registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrării în
contabilitate, se predau şi se arhiveaza potrivit art. 30 alin. (3) din lege.
145. Potrivit art. 184 din Legea nr. 31/1990, societăţile comerciale în nume colectiv, în comandită
simpla şi cele cu răspundere limitată, după terminarea lichidării, depun documentele prevăzute la pct.
144 la asociatul desemnat de majoritatea asociaţilor.
În cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, acestea se depun la Registrul comerţului.
Documentele contabile ale acestor societăţi se păstrează timp de 5 ani.
146. Bilanţul contabil, certificat şi aprobat conform pct. 141 şi 142 din prezentul regulament, însoţit
de raportul cenzorilor, se depune la direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de
stat judeteana respectiv a municipiului Bucureşti.
147. Bilanţul contabil se păstrează timp de 50 de ani, potrivit art. 30 alin. (2) din lege, în
arhiva unităţii patrimoniale, în condiţiile prevăzute la pct. 125 din prezentul regulament.
148. Instituţiile publice întocmesc bilanţul contabil, contul de execuţie şi celelalte anexe, potrivit
normelor stabilite de Ministerul Finanţelor.
Potrivit prevederilor art. 31 din lege, instituţiile publice şi celelalte persoane juridice, ai căror
conducatori au calitatea de ordonatori de credite, depun un exemplar din bilanţul contabil la organul
ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.
Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecturile,
consiliile locale, consiliile judeţene şi consiliul municipiului Bucureşti, ai căror conducatori au calitatea
de ordonatori de credite, depun la Ministerul Finanţelor bilanţul contabil anual până la data de 31
ianuarie a anului următor.
149. Asociaţiile, fundaţiile, sindicatele, unităţile de cult şi alte asemenea unităţi patrimoniale cu
personalitate juridică întocmesc anual bilanţ contabil şi cont de execuţie, care se depun la direcţiile
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, până la data de 31 martie a anului următor. Conţinutul şi structura bilanţului contabil şi a
contului de execuţie pentru aceste unităţi se stabilesc prin reglementări ale Ministerului Finanţelor.
Organizaţiile obşteşti care au în subordine filiale teritoriale primesc şi centralizează bilanţurile
contabile ale acestora şi depun un exemplar din bilanţul contabil centralizat la direcţiile generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza
cărora acestea îşi desfăşoară activitatea.
Subvenţiile primite, potrivit legii, de organizaţiile obşteşti se raportează prin bilanţurile contabile
trimestriale şi anuale.
Pentru subvenţiile acordate direct organizaţiilor obşteşti centrale, acestea au obligaţia de a raporta
trimestrial şi anual Ministerului Finanţelor modul de utilizare.
150. În aplicarea art. 32 din lege, unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi economice depun
periodic la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a
municipiului Bucureşti deconturile privind rezultatele financiare şi obligaţiile fiscale, potrivit
normelor stabilite de Ministerul Finanţelor.
Capitolul 6 Contabilitatea trezoreriei finanţelor publice, a instituţiilor publice şi bilanţul pe ansamblul
economiei naţionale
151. În baza prevederilor art. 33 alin. (1) din lege, Ministerul Finanţelor este autorizat sa organizeze
contabilitatea trezoreriei finanţelor publice privind execuţia de casa a bugetului de stat, bugetelor
locale, bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare şi a
fondurilor cu destinaţie specială; gestiunea datoriei publice interne şi externe, precum şi alte
operaţiuni financiare efectuate potrivit legii.
Contabilitatea trezoreriei se organizează în cadrul Direcţiei generale a trezoreriei din Ministerul
Finanţelor, precum şi în trezoreriile judeţene şi a municipiului Bucureşti, trezoreriile municipale,
orăşeneşti şi ale perceptiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv administraţiilor financiare,
circumscriptiilor fiscale şi perceptiilor rurale.
Contabilitatea veniturilor încasate prin trezorerie se tine distinct, pe bugete, respectiv: bugetul de
stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale. În cadrul fiecărui buget se organizează evidenta
veniturilor pe surse de venituri conform capitolelor şi subcapitolelor din clasificatia bugetară, precum
şi pe plătitori (agenţi economici, instituţii publice, alte persoane juridice şi contribuabili - persoane
fizice).
152. Contabilitatea creditelor bugetare şi a plăţilor efectuate prin trezorerie se organizează distinct
pentru bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Creditele deschise pe seama ordonatorilor de credite finantati din bugetul de stat şi bugetele locale
se înregistrează în contabilitatea trezoreriei de la toate nivelurile, pe baza cererii de deschidere de
credite, în conturi în afară bilanţului, distinct pentru fiecare capitol şi subcapitol de cheltuieli, după
caz, şi pe categorii de cheltuieli.
Creditele repartizate de către ordonatorii principali de credite pe seama instituţiilor publice
subordonate se evidenţiază în conturi în afară bilanţului.
Contabilitatea plăţilor efectuate din creditele deschise sau repartizate se conduce pe capitole şi
subcapitole, iar în cadrul acestora pe categorii de cheltuieli.
153. Contabilitatea creditelor deschise de trezoreria centrala, precum şi a celor repartizate de
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru finanţarea cheltuielilor din bugetul asigurărilor sociale
de stat se conduce cu ajutorul conturilor în afară bilanţului, deschise pe ordonatori de credite
secundari şi terţiari, pe capitole şi subcapitole de cheltuieli.
154. Contabilitatea plăţilor de casa efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat prin trezorerie
se conduce distinct pe subcapitole de cheltuieli şi în cadrul acestora pe categorii de cheltuieli.
155. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor fondurilor cu afectatie specială (fondul constituit
pentru acoperirea unor cheltuieli cu caracter economic, fondul pentru pensia suplimentară, fondul
pentru plata ajutorului de şomaj etc.) se conduce cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I şi II, iar
în cadrul acestora pe conturi sintetice de gradul III, distinct pentru venituri şi distinct pentru
cheltuieli.
Contabilitatea fondurilor cu destinaţie specială constituite la nivelul ministerelor, celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice, precum şi la instituţiile din subordinea acestora, în scopul
acoperirii unor cheltuieli în afară bugetului, se asigura cu ajutorul unui cont special în care se
evidenţiază: veniturile aferente fondurilor respective, precum şi plăţile efectuate pentru acoperirea
cheltuielilor prevăzute de lege.
În mod similar se asigura şi contabilitatea constituirii şi utilizării mijloacelor extrabugetare, în acest
caz deschizându-se cîte un cont de disponibil pentru fiecare instituţie publică, chiar dacă aceasta
gestionează mai multe categorii de mijloace extrabugetare.
156. Contabilitatea trezoreriei asigura, de asemenea, evidenta depozitelor constituite, împrumuturilor
de stat, utilizării şi rambursarii acestora, dobinzilor aferente, precum şi a plasamentelor efectuate şi
a altor operaţiuni financiare.
157. Organizarea şi conducerea contabilităţii trezoreriei finanţelor publice se efectuează potrivit
normelor emise de Ministerul Finanţelor.
158. Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice ai căror conducatori au
calitatea de ordonatori principali de credite, precum şi instituţiile publice cu personalitate juridică
din subordinea acestora, organizează şi conduc contabilitatea veniturilor încasate şi a cheltuielilor
efectuate potrivit bugetului aprobat, a mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie
specială.
159. Veniturile încasate de instituţiile publice se vărsa la buget, dacă legea nu prevede altfel.
Instituţiile publice finanţate de la buget încasează, potrivit legii, veniturile cuvenite bugetului de
stat, bugetelor locale sau bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz, în conturi distincte
deschise în acest scop sau direct în contul bugetului respectiv, potrivit normelor elaborate de
Ministerul Finanţelor.
Contabilitatea veniturilor respective se organizează şi se conduce pe categorii de venituri, după
natura lor, potrivit Clasificatiei indicatorilor financiari şi bugetului aprobat.
160. Veniturile realizate de instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri
extrabugetare, potrivit legii, provenind din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificari de produse
din activităţi proprii sau anexe, concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor,
prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări,
exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare, şi altele stabilite potrivit legii, se încasează
prin conturile de disponibil deschise pe seama acestora, fără a se efectua vărsăminte la bugetul de
stat sau local, dacă legea nu prevede altfel.
Contabilitatea veniturilor extrabugetare se organizează şi se conduce pe domenii de activitate, iar în
cadrul acestora, pe categorii de activităţi, potrivit clasificaţiei bugetare.
Subvenţiile primite de la buget, în cazul instituţiilor finanţate parţial din venituri extrabugetare, se
evidenţiază distinct în cadrul contului de venituri.
161. Înregistrarea veniturilor în contabilitatea instituţiilor publice, indiferent de sursa de finanţare a
acestora, se face pe baza documentelor care atesta crearea obligaţiei de încasare sau în momentul
încasării efective a acestora.
162. Stabilirea, evidenta, urmărirea, controlul şi raportarea veniturilor bugetului de stat şi ale
bugetelor locale se fac potrivit normelor elaborate de Ministerul Finanţelor, iar cele privind bugetul
asigurărilor sociale de stat, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor.
163. Contabilitatea veniturilor fondurilor speciale constituite potrivit legii se organizează şi se
conduce pe surse de venituri potrivit bugetului special aprobat.
164. Contabilitatea cheltuielilor finanţate din buget şi din venituri extrabugetare asigura, potrivit
legii, atât evidenta plăţilor de casa, cît şi a cheltuielilor efective, pe structura clasificaţiei
functionale şi economice.
Plăţile efectuate din contul de finanţare bugetară sau din contul de disponibil pentru procurari de
materiale, alimente, medicamente etc., aprovizionate de la furnizori, lucrările executate şi serviciile
prestate, procurarea de cecuri cu limita de suma şi a altor valori reprezintă plati de casa.
În această categorie se cuprind şi plăţile efectuate prin casierie, direct din încasări, în conformitate
cu reglementările legale în vigoare.
Contabilitatea sintetică şi analitica a plăţilor de casa şi a cheltuielilor efective se organizează
distinct, pe structura clasificaţiei economice, potrivit bugetului aprobat.
165. Înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea instituţiilor publice, indiferent de sursa din care au
fost efectuate, se face pe baza documentelor justificative, vizate de controlul financiar preventiv şi
aprobate de ordonatorul de credite.
166. Instituţiile finanţate din bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat
organizează şi conduc contabilitatea creditelor bugetare, a plăţilor de casa şi a cheltuielilor efective
pe capitole şi subcapitole de cheltuieli şi, în cadrul acestora, pe articole şi alineate.
167. Instituţiile finanţate integral sau parţial din venituri extrabugetare organizează şi conduc
distinct evidenta plăţilor de casa şi a cheltuielilor efective pe domenii de activitate şi categorii de
unităţi şi în cadrul acestora pe articole şi alineate prevăzute în clasificatia funcţională şi economică,
potrivit bugetului aprobat.
168. Contabilitatea creditelor bugetare, respectiv a prevederilor din buget, în cazul veniturilor
extrabugetare, plăţilor de casa şi cheltuielilor efective se asigura cu ajutorul "Fisei pentru operaţiuni
bugetare".
169. Contabilitatea cheltuielilor finanţate din fonduri speciale se organizează şi se conduce pentru
fiecare fond special pe capitolele şi subcapitolele clasificaţiei cheltuielilor, potrivit bugetului fondului
respectiv.
170. Reflectarea unitară în contabilitate a cheltuielilor efectuate de instituţiile publice pe articolele
şi alineatele prevăzute în Clasificatia economică se asigura cu ajutorul "Indrumarului" elaborat de
ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale în calitate de
ordonatori principali de credite, cu aprobarea Ministerului Finanţelor.
171. Trezoreria centrala întocmeşte trimestrial şi anual, pe baza datelor din contabilitatea proprie şi
a trezoreriilor din subordine şi a celor prezentate de ordonatorii principali de credite, bilanţul
general al trezoreriei, contul de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat
şi a bugetelor locale, precum şi alte lucrări de execuţie pe ansamblul economiei naţionale.
172. Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta trimestrial şi anual bilanţuri şi
conturi de execuţie privind bugetul de venituri şi cheltuieli în structura şi la termenele prevăzute în
instrucţiunile Ministerului Finanţelor. Aceeaşi obligaţie au şi toate instituţiile publice de a întocmi şi
prezenta organelor ierarhice superioare bilanţuri şi conturi de execuţie.
173. Contabilitatea trezoreriilor finanţelor publice şi a instituţiilor publice constituie baza sistemului
informaţional care funcţionează de la nivelul de baza până la nivelul economiei naţionale, cu ajutorul
căruia se urmăreşte derularea permanenta a execuţiei financiare a sectorului public.
174. Potrivit prevederilor art. 36 şi 37 din lege, Ministerul Finanţelor întocmeşte anual bilanţul pe
ansamblul economiei naţionale, care se prezintă Guvernului o dată cu contul general de execuţie a
bugetului de stat.
Bilanţul pe ansamblul economiei naţionale se întocmeşte pe baza bilanţurilor contabile ale unităţilor
patrimoniale care desfăşoară activităţi economice, instituţiilor publice şi celorlalte persoane juridice
care au obligaţia să depună bilanţ contabil, potrivit legii.
Capitolul 7 Dispoziţii tranzitorii şi finale
175. În aplicarea prevederilor art. 11 din lege, având în vedere situaţia existenta în unele unităţi
patrimoniale, persoanele cu studii medii în cauza pot îndeplini, în continuare, atribuţiile de contabil
şef, primind drepturile salariale potrivit reglementărilor în vigoare, fiind încadrate pe alte posturi,
urmînd ca, pe parcurs, posturile de director financiar-contabil sau de contabil şef să fie ocupate de
persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Numirea directorului financiar-contabil, a contabilului şef sau a conducătorului compartimentului
financiar-contabil din cadrul ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale se face cu avizul Ministerului Finanţelor.
Conducătorii compartimentelor financiar-contabile din cadrul instituţiilor subordonate ministerelor şi
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se numesc cu avizul
conducătorului compartimentului financiar-contabil din cadrul ministerului sau organului central
respectiv, pe baza propunerii ordonatorului de credite al instituţiei respective.
Conducătorii compartimentelor financiar-contabile din cadrul consiliilor locale, municipale, ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale se numesc cu avizul direcţiilor generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Conducătorii compartimentelor financiar-contabile din cadrul instituţiilor publice finanţate din
bugetele consiliilor locale municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale se
numesc cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil al consiliului local respectiv.
176. Pe data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga:
- Normele metodologice privind contabilitatea unităţilor economice, aprobate prin Ordinul ministrului
finanţelor nr. 595 din 31 decembrie 1970;
- orice alta norma contrară prevederilor prezentului regulament.