Tema 8: Structura pieţii.

Concurenţa şi monopolul

1. Clasificarea structurilor de piaţă. Piaţa concurenţei perfecte.

=1=

În teoria economică se evidenţiază următorele tipuri ale structurilor de piaţă:

1. Concurenţa perfectă (pură) reprezintă acea situaţie a pieţii, cînd un
număr mare de întreprinderi produc producţie analogică, dar nici
dimensiunile întreprinderii, nici alte cauze nu le permit măcar uneia
dintre ele să influenţeze asupra preţului de piaţă.
2. Monopolul absolut. Piaţa se socoate absolut monopolistă dacă pe ea
funcţionează un singur producător.
3. Concurenţa monopolistă. Aşa structură de piaţă are unele asemănări
cu concurenţa perfectă, deosebindu-se prin faptul că în ramură se
produce producţie asemănătoare şi nu identică. Asemănarea producţiei
dă întreprinderilor o putere de monopol parţială asupra pieţii.
4. Monopsonia reprezintă situaţia pe piaţă cînd există numai un singur
consumator. Puterea de monopol al cumpărătorului duce la aceea, că el
stabileşte preţul.
5. Monopolul ce înfăptuieşte discriminarea. De obicei, prin aceasta se
înţelege practica stabilirii de către companii a diferitelor preţuri pentru
diferiţi consumatori.
6. Monopolul bilateral – reprezintă piaţa, pe care unui cumpărător, ce nu
are concurenţi, îi revine un vînzător –monopolist.
7. Oligopolul – reprezintă situaţia pe piaţă, cînd un număr mic de
întreprinderi produc marea majoritate a producţiei întregii ramuri. Pe
aşa piaţă întreprinderile conştientizează interdependenţa vînzărilor,
volumelor de producţie, investiţiilor şi activităţii de publicitate.
8. Duopolul este structura de piaţă în care acţioneză numai două
întreprinderi. Aceasta reprezintă un caz particular al oligopolului.
Concurenţa perfectă poate exista numai în condiţiile respectării următoarelor
condiţii:
A. Un număr mare de întreprinderi relativ mici şi cumpărători,
intrarea lor liberă pe piaţă şi ieşirea de pe ea. (Atomicitatea
participanţilor la proc vînzare - cumpărare). Aceasta înseamnă că
orice om poate să se ocupe cu activitatea de antreprenoriat sau să
întrerupă astfel de activitate.
B. Mobilitatea absolută a tuturor factorilor de producţie, material,
financiar, uman în perioada de lungă durată.
C. Transparenţa pieţii, adică existenţa informaţiei despre situaţia
pieţii la toţi participanţii acţiunii de vînzare – cumpărare.
D. Omogenitatea absolută a mărfurilor, adică lipsa monopolului
asupra diferenţierii produsului.
 E. Nici un participant la concurenţa liberă nu poate influenţa
hotărîrile luate de către alţi participanţi. Deoarece numărul
agenţilor economici este foarte mare, aportul fiecărui producător în
volumul total al producţiei este foarte mic (ca şi cererea unui
consumator aparte). Aceasta înseamnă că fiecare din ei, nu sunt în
stare să influenţeze asupra preţului mărfii. Numai prin acţiuni
concrete ei stabilesc preţul de piaţă.
Aceasta este totalitatea condiţiilor pieţii libere. Dar niciodată totalmente
aceste cinci condiţii în practică nu se îndeplinesc.
Pe piaţa liberă se exclud inflaţia, şomajul, surplusul de producţie şi alte
fenomene ale neechilibrului economic.