Percepția opiniei publice despre poliție și justiție

Prin definiție opinia publică este o rezultantă a unor opinii individuale și de grup. Ea
se conturează prin discuţiile ce se nasc în rândurile unui public și, practic, reflectă starea de
spirit, percepţiile, atitudinile, particularităţile psihologice, conștiinţa colectivă a unei populaţii
la un moment dat, în legătură cu problemele supuse atenţiei sale. Sociologul britanic Morris
Ginsberg era de părere că „Aprobarea sau dezaprobarea publică reprezintă o forţă uriaşă şi,
deşi nu totdeauna eficientă, ea acţionează ca un control asupra proiectelor celor care exercită
puterea în societate. Din acest punct de vedere, valoarea opiniei publice nu constă atât în
puterea ei de iniţiere, cât în cea de control.”
Mijloacele de comunicare în masă – televiziunea, radioul, presa scrisă, internetul,
cinematograful, cărţile etc. – furnizează oficial informaţiile în legătură cu care se coagulează,
mai mult sau mai puţin sistematic, opinia publică. Aceleași mass-media mai întâi selectează
și clasifică aceste informaţii din diverse domenii (politic, cultural, economic, sportiv, artistic,
social, juridic, etic etc.). Criteriile, deși se vor neutre, reflectă și anumite interese economice
ale trusturilor de presă, adesea camuflate în ideologii legitime.
Informaţiile sunt receptate și interpretate de public, sub influenţa acelora din public cu
autoritate și/sau cu competenţă în domeniile vizate, și astfel se creează o anumită opinie
publică; ea poate fi în ton cu cea oficială sau poate fi diferită: opusă, indiferentă, favorabilă,
sceptică, alarmată, revoltată etc.
De multe ori, în sondajele de opinie se cere ca publicul sã evalueze activitatea poliției
și a justiției. Conform unui sondaj din SUA, două treimi dintre cei intervievați au considerat
activitatea poliției ca fiind “excelentă” sau ”bună”. În SUA, așa cum relevă sondajele de
opinie publică, poliția se bucură de un suport popular mai puternic decât justiția. Și în
Canada, opinia publică despre poliție este pozitivă.
Cu toate acestea, Julian V. Roberts atrage atenția asupra paradoxului următor:
cetățenii din SUA și din Canada cred că rata criminalității din țările lor este ridicată și va
continua să crească, dar epreciază că activitatea poliției este satisfacatoare, ba chiar excelentă
în unele cazuri.
Explicația acestui paradox ar putea fi dată de faptul că cetățenii consideră justiția
responsabilă de creșterea criminalității, controlul acestui fenomen fiind o problemă socială, și
nu o responsabilitate a poliției.
Și în România populația evalueaza mai bine activitatea poliției decât a justiției.
Conform datelor din Barometrul de opinie publică, persoanele intervievate au declarat, într-o
proporție mai mare, că au “foarte multă” incredere in poliție și nu în justiție.
Spre exemplu, în octombrie 2004, majoritatea cetățenilor din România aveau o părere
„bună” și „foarte bună” despre activitatea poliției (Tabel 1).
 Tabel 1

Pentru unii cetățeni, justiția este și nedreaptă (criminalii scapă nepedepsiți) și

inechitabilă (pentru aceleași infracțiuni se pronunță sentințe diferite). În multe sondaje de
opinie publică din SUA, Canada și Europa, populația și-a expirmat convingerea că justiția îi
favorizează pe cei bogați (Reid, 1984; Brillon et al., 1984; Environics Research Group, 1989;
Moore, 1985).
Oamenii au mai multă sau mai puțină încredere în opiniile lor. S-a constatat faptul că
persoanele sigure pe părerile proprii sunt mai susceptibile de erori cognitive decât cele care
au unele rezerve în legătură cu justețea punctului lor de vedere. Se impune deci ca în
sondajele de opinie publică să se introducă întrebări despre gradul de încredere în evaluările
pe care le fac respondenții nu numai pentru a afla tăria opiniunilor ci și pentru a estima cât de
eronate sunt aceste păreri.