Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Administrația Publică În 1947-1965
Administrația Publică În 1947-1965
CUPRINS
1. România în perioada comunistă
4. Concluzie
România în perioada comunistă
Comunismul este acea ideologie socială, politică și economică care are ca scop
construirea unei societăți comuniste, anume a unei ordini sociale fără clase și fără
proprietate privată, în care mijloacele de producție sunt deținute în comun și bunurile
sunt împărțite în funcție de nevoi. În teoria marxistă, comunismul este o etapă
superioară a societății, la care se poate ajunge tranzitând socialismul, etapa intermediară
în care este necesar controlul proletariatului asupra economiei și politicului.1
O primă perioadă a comunismului este cea dintre 1948-1965 din timpul guvernării lui
Gheorghe Gheorghiu Dej .In cadrul acestei perioade există 2 etape distincte: Prima din
1948-1958, iar a doua din 1958-1965, an in care Gheorghiu Dej a încetat din viată, locul
său find luat de Nicolae Ceausescu.
1
Institutul de investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc
2
Administrația publică în România
Statul reprezintă forma organizată și exteriorizată a puterii publice de pe un anumit
teritoriu exercitată asupra intregii colectivitați umane aflate in acel loc. În acest sens
statul este un fenomen obiectiv inerent vieții sociale superior organizate, adica societății
civile.2
2
Ioan Santai, Vasile Tabără, Administrație publică, Editura Tehno Media, 2010
3
A. lorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, p. 1-9.
4
Alexandru Negoiță, Știința administrației, Editura didactică și pedagogică București, 1977
5
Mihai T. Oroveanu Introducerea în știința administrației de stat, Editura enciclopedică română, București, 1975
3
Dezvoltarea științei administrative în România comunistă
Dezvoltarea deosebită, pe o treaptă calitativ superioară, a științei administrației în
România socialistă se datorează concepției politice creatoare a P.C.R.
Pierderea autonomiei locale are loc in perioada 1944-1989. Deși Constituțiile din 1948
si 1952 prevedeau că organele locale ale puterii de stat sunt sfaturile populare alese prin
vot universal, autonomia locală propriu-zisă nu exista. Constituția din 1965 pastrează
aceste reglementări, dar revine la organizarea de județe ca unități administrativ
teritoriale de bază, renunțându-se la organizarea pe regiuni, raioane, orașe și comune din
1950. Mai mult, apare sistemul funcțiilor duble, de partid și de stat, astfel încât primul
secretar al comitetului județean de partid era ales in mod obligatoriu ca președintele
consiliului judetean și al comitetului executiv.
6
E. Popa, Autonomia locală în România, Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p. 143.
4
Tehnica conducerii întemeiată pe principiile eticii și echității comuniste
Unele norme de morală sunt prevăzute în legile adoptate de Marea Adunare Națională.
În acest fel respectarea lor devine obligatorie, ele find expresia, voinței întregului popor
și a intereselor sale fundamentale. Celelalte norme morale care nu au fost transformate
în texte de legi obliga numai conștiința conducătorului. Cadrele de conducere, animate
de principii etice nu se limitează numai la respectarea actelor normative, ci și a regulilor
morale. În etica conducerii se pune adesea intrebarea dacă unele norme morale nu sunt
chiar mai presus decât reglementările juridice.
Astfel, un ideal etic, greu de atins, ca acela al sacrificării intereselor proprii, pentru
interesele generale, dreptate și adevar, este mai semnificativ decât o lege care este
obligatorie pentru toți.7
7
Mihai T. Oroveanu, Elemente ale științei administrației de stat, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1992
5
În aceast ordine de gândire mai este de reținut că a știi cum să te porți cu oamenii
constituie o problemă de educație indispensabilă tuturor, dar mai ales conducătorului.
Funcția de conducere amplifica necesitatea educației. Din anchetele psiho-sociologice s-
a desprins concluzia că un numar mic de conductori își dau seama că ei se realizeazã
prin alții. Acela care-și plafonează colaboratori, frânează dezvoltarea lor profesională,
își reduce propria sa eficiență. Tot astfel, conducătorul care își înstrăinează subordonații,
îi demobilizează, le taie elanul și entuziasmul în muncã, în realitate acționează impotriva
propriei sale eficiențe.8 De aceea, partidul nostru acorda atentie „activității politico-
educative pentru formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste, promovării ferme în viață
a principilor eticii si echitații socialiste, configurării unui profil moral înaintat si a unei
comportări demne a fiecărui om al muncii in societate, in muncă și în familie, creării
climatului necesar dezvoltării multilaterale a personalității umane..".9
Concluzie
Evoluţia trecută a statului şi administraţiei publice trebuie studiată pentru că în
dezvoltarea istorică a societăţii totdeauna o instituţie are rădăcini adânci în instituţiile
trecute.
Istoria administraţiei publice devine vie prin legătura evolutivă care se face cu propriile
noastre concepţii juridice, pe care trebuie să le lumineze şi să le îndrumeze şi prin
puntea prezentului să lege trecutul de viitor.10
Bibliografie
8
Emil Mihuleac, Știința conducerii și profilul conducătorului
9
Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, volumul 8,
București, Editura politică, 1973
10
Florin Negoiță, Istoria administrației publice
6
E. Popa, Autonomia locală în România, Editura All Beck,
Bucuresti, 1999